Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR DR. TR. SEVERIN


MASTER - MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIEI, ANUL I

MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII ORGANIZAȚIONALE

SCHIMBAREA ORGANIZAȚIONALĂ LA COMPANIA AERIANĂ TAROM

PROFESOR: MASTERANZI:
CONF. DR. ROXANA MARINESCU MITALE DANIELA MARINELA
HORNOIU RALUCA FLORENTINA
Compania TAROM are o istorie de aproape 64 de ani, timp în care a trecut prin multe
perioade frumoase, dar și unele mai puțin plăcute.
Compania TAROM S.A. – Transporturile Aeriene Române, s-a înființat în anul 1954 pe 18
septembrie.

În anul: - 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic.


- 1977 a realizat primul zbor către Sydney și a introdus zboruri regulate spre New
York și Beijing.

Compania aeriană TAROM se află în proprietatea statului întrucât acesta deține 95%din
acțiuni prin intermediul Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie
2010.
Obiectivul principal de activitate al companiei TAROM este acela de a
efectua transporturi aeriene intern si internaționale de călători, bagaje, mărfuri și
poștă, prin curse regulate și charter, deasemenea și alte prestații legate de
executarea transportului aerian, scop în care stabilește politica de trafic, tarife și
dotare, încheie și execută convenții și contracte cu parteneri din țară și străinătate.

►Denumirea companiei: Compania Naţională de Transporturi Aeriene Tarom S.A.


►Cod CAEN: 5110
►Structura juridică: Societate pe acțiuni
►Sediu central: Calea Bucureştilor nr. 224 F, Otopeni, jud. Ilfov
►Contact:021-204.64.64/ Web: www.tarom.ro
►Număr de înmatriculare la Registrul Comerțului: J23 /1298 /2003.
►Adresa: Calea Bucureştilor 224F, Aeroportul Henri Coandă,
Locația companiei și influența sa asupra atragerii cumpărătorilor

Sediul companiei TAROM este localizat pe Calea Bucureștilor 224F, Aeroportul


Internațional „Henri Coanda – București”, acesta reprezintă locația principală a companiei.
Deține alte - 2 agenții în București.
- 20 agenții în toată țara;
- 25 agenții internaționale, situate strategic pe continentele America
de Nord, Europa, Africa și Asia.
Compania naţională operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite
de partenerii code share.

Transportatorul României deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa,
alcătuită din 25 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a
Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Compania TAROM este o companie modernă şi orientată către viitor, care


protejează mediul, implementând proceduri inovative pentru reducerea emisiilor de CO2.

În 25 iunie 2010, TAROM a aderat la SkyTeam, alianţă aeriană globală, ce oferă


pasagerilor membrilor săi acces la o reţea lărgită de destinaţii, mai multe frecvenţe şi
conexiuni.

Înscriindu-se în programul de fidelizare


SkyTeam, pasagerii pot acumula şi utiliza mile,
efectuând zboruri cu oricare dintre companiile membre.
Mediul extern al firmei de servicii

Clienții
TAROM a înțeles importanța
clientului în serviciile aeriene și astfel și-a
direcționat acțiunile de marketing în crearea
unor oferte și tarife patrivite fiecărei categorii
de clienți.
Serviciile companiei se adresează atât
persoanele fizice, cât și celor juridice,
grupurilor turistice sau de afaceri, formațiilor,
Concurenții echipelor sportive, participanților la congrese,
expoziții sau pelerinaje religioase.
Concurentii interni ai companiei TAROM
sunt: Carpatair - înființată în 1999, companie
de aviatie privată și internațională localizată în
Timișoara, BlueAir - înfiintata în 2004, fiind
prima companie aeriană în sistem low-cost
care a apărut în România, dar și singura cu
capital privat 100 % românesc de pe același
segment, Ion Țiriac Air și Mia Airlines.
TAROM ocupă o pozitie relativ bună, având în ofertă 40 de destinații interne și
internaționale și un nivel al calității destul de ridicat demonstrat de cota de piață pe care o deține, 70 %
din piața internă, de locul 3 in topul companiilor care pierd cele mai puține bagaje, cu 7,6 bagaje
pierdute la mia de călători, conform statisticilor AE., și de numărul mic de reclamații înregistrat la
ANPC.
Compania Alitalia are o ofertă a
destinațiilor mult mai diversificată, dar un nivel
calitativ al serviciilor mai scăzut, aceasta fiind
etichetată ca „cea mai proastă companie” de către
ProTraveller.

British Airways are pozitia cea mai


buna, intrucat ofera 70 de destinatii, iar serviciile
sale sunt percepute la un nivel ridicat de calitate.

Carpatair, concurentul direct al companiei TAROM


pe piata interna, se situeaza mai sus decat aceasta din urma in
privinta calitatii serviciilor, fapt demonstrat de numarul mic de
reclamtii primite si de lipsa din topul companiilor care pierd cele
mai multe bagaje, iar numarul destinatiilor oferite este 32.
Concurentii externi sunt reprezentați de companiile
Aeroflot – Rusia, Air France – Franța, Alitalia – Italia, American
Airlines - S.U.A, Australian Airlines – Australia, Austrian
Airlines- Austria, British Airways – Marea Britanie, Continental
Airlines, Delta – S.U.A, EL AL – Israel, Emirates, Iberia – Spania,
KLM – Olanda, LOT – Polonia, Lufthansa – Germania, Malev –
Ungaria, Singapore Airlines, Swiss Airlines – Elvetia, Tap Air –
Portugalia, Turkish Airlines , si de companiile aeriene low- cost
My Air – Italia, Wizz Air - Polonia, Sky Europe – Slovacia,
GermanWings, EasyGet – Marea Britanie.

Furnizorii
Furnizorii interni – contractele încheiate de TAROM cu furnizorii interni sunt foarte
puțin profitabile. Aceste contracte au fost țncheiate astfel:
-contract de “catering” – Abela Rocas;
-contract de “fuelling” – Romarc;
-contract de prestări servicii aeroportuare – Aeroportul Internațional Henri Coandă;
-contract de “handling” – Globe Groun;
-contracte de inchiriere cladiri – Aeroportul International Henri Coanda;
-contract incheiat cu ROMATSA pentru servicii de trafic aerian.
Furnizorii externi - Compania TAROM are incheiate contracte de handling, fuelling și de prestare
de servicii aeroportuare în toate țările către operează curse regulate de pasageri și marfă.
- Cei mai importanți furnizori externi sunt bineînțeles producători de avioane,
printre aceștia Boeing și Airbus cei mai mari producători mondiali.
- Valoarea contractelor cu acesti furnizori depaseste constant 100 milioane €.
VIZIUNEA
Lumea ar fi un loc mai bun dacă oamenii ar vedea viaţa ca pe o sumă a călătoriilor pe
care le facem.
MISIUNE ŞI VALORI
Într-o lume în care societatea este definită deseori de valori materiale, noi am
ales să oferim o interpretare diferită a ceea ce are sens în viaţă. Noi vorbim despre
ceea ce vedem. Despre lucrurile de care suntem surprinşi. Despre locurile şi faptele
de care ne amintim în anii ce vor veni. Despre oamenii pe care îi întâlnim. Despre
lucrurile pe care le împărtăşim cu alţii.
Noi suntem călătoriile noastre.
La TAROM, cred că fiecare călătorie le modelează dezvoltarea personală, şi având
acest lucru în minte, misiunea lor este de a-i inspira pe oameni să îşi deschidă aripile.
Pentru că în viaţa unui om, fiecare călătorie contează.
Fiind fără îndoială o linie aeriană cu o bogată tradiţie în spate, ei au ales să nu faca
din acest lucru singurul lor element diferenţiator. Cred în modernitate, în cunoaştere, în
eleganţă, în calm. Sunt la curent cu ultimele trenduri culturale şi sociale şi respectăm cele
mai înalte standarde de siguranţă şi confort.
Ştiu că fără cunoaştere, fără pasiune şi fără profunzime, nu poate exista progres. Şi
fără o permanentă atenţie acordată detaliilor şi perfecţiunii, nu poate exista distincţie.
Deţin controlul datorită expertizei lor, care îi fac să aibă capacitate rapidă de decizie,
să fie încrezători în viitor, şi mai presus de orice, să fie raţionali. Sunt oneşti cu pasagerii
lor, cărora doresc să le arăte în fiecare zi că oferirea unor servicii deosebite se poate face
numai cu stil.
1.3. Indicatori economico - financiari
Anul Capital social Cifră de afaceri Profit net Număr de angajați

2014 2.151.452.143 lei 1.138.713.562 lei -110.161.004 lei 1969

2015 2.191.664.208 lei 1.136.739.193 lei -27.426.980 lei 1880

2016 2.222.727.338 lei 1.073.269.470 lei -46.966.754 lei 1841

2017 2.229.711.543 lei 1.025.234.093 lei -172.355.725 lei 1776

La finele anului 2022, principalii indicatori economico-financiari înregistraţi de


Societatea IAR S.A. se prezintă astfel:
INDICATOR FINANCIAR PREVEDERI BVC 2022 (lei) REALIZĂRI 2022 (lei)

1.Cifra de afaceri netă 310.215.000 315.424.444


2. Producţia vândută 222.553.000 224.931.055
3. Venituri totale, din care: 334.915.000 347.160.532
- venituri din exploatare 330.915.000 341.316.969
- venituri financiare 4.000.000 5.843.563
4. Cheltuieli totale, din care: 319.915.000 329.217.694
- cheltuieli pentru exploatare 314.815.000 325.049.360
- cheltuieli financiare 5.100.000 4.168.334
din care: dobânzi 3.500.000 3.094.986
5.Profit brut 15.000.000 17.942.838
6. Profit net 12.600.000 14.198.145
ANALIZA SWOT
PUNCTE SLABE
PUNCTE TARI • Frecvență redusă a curselor externe;
•Nume/Brand consacrat ; • Lipsa fondurilor de finanțare care să
• Experiență în domeniu; permită dezvoltarea;
•Vârsta medie scăzută a flotei; • Numărul limitat de curse aeriene ce
•Punctualitatea și securitatea zborilor; deservesc cele mai importante orașe din
•Prima companie aeriană pe plan lume;
național ca număr de pasageri; • Flotă limitată în comparație cu
• Prezența în sistemul global de companiile aeriene internaționale;
• Personalul îmbătrânit.
rezervări a biletelor de avion;
• Zboruri în regim code-share;
• personal calificat;
AMENINȚĂRI
• Frecvență mare a zborurilor în foarte • Creșterea numărului de concurenți în
multe orașe importante în Europa, segmentul companiilor low-cost;
destinații tradiționale TAROM. • Riscul în fața amenințărilor teroriste;
• Creșterea prețului la carburant;
OPORTUNITĂȚI • Dezavantajele provenite din oscilațiile cursului
• Aderarea la spațiul Schegen; valutar;
• Intrarea într-o alianță globală pe baza • Politici ficale dezavantajoase;
brandului consolidat; • Scăderea puterii de cumpărare a clienților;
• Liber acces la toate liniile aeriene; • Riscul în fața amenințărilor din scetorul
• Construirea de noi aeroporturi în diferite economic, în special datorat recesiunii
orașe din România. economice globale
ANALIZA PEST

P- modificările politicii guvernamentale;


E - scăderea puterii de cumpărare;
- tarifele speciale;
- modificările în legislația taxelor și - nivelul mediu al veniturilor;
- politicile monetare și fiscale;
impozitelor;
- politicile U.E., S.U.A, Canada;
- crește concurența;
-facilitățile pentru transport de persoane,
-creșterea cererii ;
mărfuri și poșta;
- scăderea prețurilor;
- crește concurența;
- creșterea concurenței
- scăderea cererii;
- concurența.

T - Modernizarea echipamentelor;
S - rata imigrării si emigrări;
- sistemul de rezervări;
- stilul de viață.
- produse auxiliare: serviciile de handling pasageri și bagaje,
verificarea documentelor;
- produse suplimentare: închirieri automobile sau autocar;
- costuri mai mici;
- creșterea cererii;
- calitate ridicată.
Factorii care favorizează schimbarea organizației TAROM

Dintre factorii generatori de schimbare, în cadrul acestui proiect, se pot amintii:


 Eficientizarea condițiilor de muncă prin asigurarea unui curs fluent al personalului în
cadrul pregătirii zborului;
 Nevoia de reducere a riscului de apariție a erorii umane datorate procedurii greoaie de
pus în aplicare de către mai multe categorii de angajați;
 Dispersia colectivului de muncă accentuată prin natura detașamentului ATR
(preponderent personal nou intrat în companie);
 Evoluția tehnologiei a permis înglobarea mai multor procese de calcul sub o singură
interfață;
 Dorința de cunoaștere: ecrane ce prezintă informații în timp real etc.
Etapele procesului de schimbare
Schimbarea propune modificarea aranjării birourilor pentru ca un pilot să poată
parcurge un drum cât mai scurt din care să culeagă actele și informațiile necesare
desfășurării zborului, îndeplinirii misiunii.
Etapa 1. - declanșarea schimbării- compartimentele implicate:
- Navigație;
- Detașamentele ATR, A318, B737, A310, Însoțitori Bord;
- OCC (Centrul ce Control al Operațiunilor);
- Serviciul Planificare;
- Performanța zborului
Etapa2. Crearea unei viziuni - Schimbările propuse:
 Planificarea în locul detașamentului ATR;
 Performanța zborului în locul detașamentului B737;
 OCC-ul în locul Planificării;
 Navigația în locul OCC-ului;
 Desfințarea conceptului de detașament și abordarea celui de sală de pregătire a curselor
comună;
 Înfințarea sălii de pregătire în locul Navigației;
 Dotarea sălii de pregătire a cureslor cu TV care să prezinte radarul meteo și pozițiile
aeronavelor Tarom;
 Înfințarea căsuțelor de corespondență pentru piloți și a spațiilor de stocare pentru stewardese;
 Dotarea cu o bibliotecă a sălii de pregătire a cursei, care să conțină manualele cu hărți de
navigație etc.
3.3. TAROM implementeaza un sistem de management care are continuitate în
întreaga organizație și asigură:
 managementul siguranţei operaţionale şi a securităţii aeronautice;
 supervizarea şi controlul operaţiunilor şi activităţilor de întreţinere tehnică;
 respectarea standardelor Companiei, cerinţele autorităţilor aeronautice civile române şi
altor autorităţi şi organisme intrenaţionale.

TAROM îşi asumă prin politica sa de calitate orientarea organizaţiei către o


cultură organizaţională care consideră siguranţa zborului şi securitatea aeronautică drept
priorităţi operaţionale fundamentale.

TAROM prin reglementările privind organizarea desemnează un Director


General (Accountable Manager) a cărui autoritate include decizii de politică generală,
financiare și de orice altă natură pentru a asigura resursele necesare realizării obiectivelor
privind calitatea, siguranța și securitatea operațiunilor de transport aerian.
Directorul General este responsabil – ca reprezentant al operatorului aerian TAROM –
pentru:
 Implementarea și menținerea unui sistem de management al siguranței operaționale și
al securității aeronautice in Companie, la toate nivelurile;
 Asigurarea desfășurării tuturor operațiunilor cu respectarea condițiilor și restricțiilor
Certificatului de Operator Aerian (AOC) și cu respectarea tuturor standardelor și
reglementărilor aplicabile (interne, ale Statului Român și ale altor Autorități).
Prin politica sa, TAROM informează angajații din întreaga organizație despre
obligativitatea respectării legilor în vigoare, a regulamentelor și procedurilor în toate
locațiile unde Compania desfășoara operațiuni.

Comunicare
Prin sistemul de comunicare TAROM asigură schimbul de informații operaționale
relevante în cadrul sistemului de management și în toate zonele unde Compania
desfășoară operațiuni.

Evaluarea Managementului
In cadrul TAROM analiza sistemului de management se face odată pe an. Aceasta
include identificarea modalităților de perfecționare continuă și a eventualelor schimbări
necesare în sistem. Analiza cuprinde dar nu se limitează la structura organizatorică,
rapoarte, autoritate, responsabilității, politici, porcese și proceduri
3.4. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
TAROM este compania naţională a României iar acţionarul majoritar este
Ministerul Transporturilor şi Locuinţelor, acesta deţine 96,97% din acţiunile companiei.
Activitatea din interiorul companiei este structurată, conform organigramei, în 19
secții și birouri:
• Direcţia Operaţiuni Zbor (DOZ) are ca obiect de activitate asigurarea suportului
necesar îndeplinirii unei misiuni de zbor prin alocarea personalului aeronavigant, alocarea
aeronavelor, îndeplinirea formalităţilor scriptice etc. pentru fiecare cursă derulată;

• Direcţia Operaţiuni Sol asigură asistenţă aeronavelor şi echipajelor în timpul în care


acestea se află la sol. Asigură încărcare bagaje, centrajul aeronavei, alimentare cu
combustibil, îmbarcarea pasagerilor, asistenţă pasagerilor etc; personalul de sol face
legătura între diverşii furnizori implicaţi şi aeronavă sau echipaj şi se află în relaţii de
comunicare cu Centrul de Coordonare şi Control din cadrul Direcţia Operaţiuni Zbor. Este
reprezentantul companiei in relatiile cu tertii;
• Personalul Direcţiei Tehnice asigură asistenţă de specialitate în remedierea
defectelor sau reviziile necesare exploatării (verificări zilnice, săptămânale, după un
anumit număr de ore zburate, revizii generale etc.);
• Direcția Comercială – politici comerciale;
• Departamentul Siguranța Zborului și Calitate – alinierea procedurilor și
politicilor interne cu reglementarile internaționale;
• Departamentul Juridic și Resurse Umane – departament obținut prin contopire;
structura organizațională, recrutare și selecție, promovări, arhivarea și distrugerea
documentelor;
• Serviciul Intern de Securitate și Sănătatea în Muncă – prevenirea riscurilor
profesionale, informare și instruire;
• Centrul de Pregătire a Personalului – propriu sau a altor companii/persoane
interesate;
• Compartiment Comunicare – relațiile cu mass-media și cu publicul;
promovează imaginea Companiei Tarom.
Etapele schimbării structurale în cadrul organizației.
În prima parte se observă mișcarea neordonată și irațională pe culoarele
companiei. Acest lucru se produce prin așezarea defectuoasă a diferitelor birouri;
departamentele și oamenii ce sunt nevoiți să interacționeze nu se află unul în
apropierea altuia.
Deoarece persoana cea mai interesată de a produce schimbarea este chiar
conducătorul departamentului, schimbarea este cu un pas mai aproape să se producă;
în această situație nu mai este nevoie ca propunerea să fie prezentată unei persoane
în măsură să ia decizia de execuție. Totuși este necesară o analiză a reacțiilor din
partea departamentului financiar. Cel mai probabil acesta va respinge cererea de
ofinanțare pentru dotarea cu aparatură.

Prin promovarea schimbării la nivelul fiecărui detașament se pot opține


beneficii în cadrul schimbării pe măsură ce aceștia conștientizează progresul făcut.
O parte importantă în procesul de manageriere a schimbării este de anticipare și
respingere a eventualilor nemulțumiri. Aranjarea în spațiu a fiecărui birou în așa fel încât
fiecare persoană implicată să beneficieze de pe urma schimbării este un atuu în
gestionarea rezistențelor la schimbare.
A doua etapă, în care se și constituie schimbarea fizică este una de scurtă durată și
poate ridica probleme doar de ordin al siguranței în muncă. O dată demarat procesul de
schimbare el va fi foarte greu de oprit în cadrul instituției. Deciziile administratorului
fiind greu de demontat. Deși modelul cataloghează această etapă ca fiind cea mai dificilă,
în cazul nostru este cea mai ușoară. Cea mai dificilă fiind elaborarea planului și obținerea
autorizațiilor și a finanțării.
Ultima etapă, de consolidare a schimbării presupune observarea în de aproape a
proceselor de briefing. Cum reacționează personalul detașamentului vizat.

Pregătirea personalului este foarte importantă pentru ei de aceea au înființat Centrul


de Training, unde desfășoară diferite cursuri printre care: type rating pentru aeronavele
TAROM (AIRBUS A318, ATR 42, ATR 72, BOEING B737), cât și pentru alte tipuri de
aeronave, recurență pentru membrii echipajului de cabină, cursuri pentru personalul
tehnic și cursuri de engleză. Au cei mai buni instructori, cu o vastă experiență și
specializări internaționale
Activitatea promoțională cunoaște, în
perioada actuală, o mare varietate sub raportul
conținutului, rolului, formei de realizare, etc.

Prin promovarea vânzarilor se înțelege, cel


mai adesea, folosirea mijloacelor și tehnicilor de
stimulare, impulsionare și creștere a vânzărilor. În
anumite cazuri, tehnicile de promovare pot servi și
scopului de a completa actiunile publicitare,
contribuind astfel la întregirea și întărirea imaginii și
prestigiului firmei în cadrul mediului sau social-
economic, în cadrul pieței.

Promovarea vânzarilor are la bază 3 caracteristici:


putere de comunicatie – operațiile promoționale atrag atenția și furnizează informații capabile să
determine cumpărarea;
putere de stimulare - o operație promoționala conține întotdeauna un avantaj suplimentar destinat să îl
stimuleze pe consumator;
impact pe termen scurt - forța stimulativă trebuie să provoace un răspuns, în general, aproape imediat.

Relațiile publice reprezintă o modalitate de promovare relativ recentă.

Sponsorizarea constituie o modalitate recentă de promovare, în scopul de a­și face cunoscut


marelui public marca sub care îsi prestează serviciile.
Bibliografie

https://www.tarom.ro/compania-tarom/istoric/scurt–istoric–al-tarom.html
https://www.tarom.ro
Vă mulțumim pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și