Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINSUL CURSULUI
CAPITOLUL 1 – BUNURILE
1.1. DefiniŃia bunului în dreptul civil
1.2. Clasificarea bunurilor
1.2.1. După natura bunurilor şi calificarea dată de lege
1.2.2. După regimul circulaŃiei juridice
1.2.3. După cum sunt determinate
1.2.4. După cum pot fi înlocuite sau nu, unele cu altele, în executarea unei obligaŃii
civile
1.2.5. După cum folosirea bunului implică sau nu consumarea substanŃei ori
înstrăinarea
1.2.6. După cum sunt sau nu producătoare de fructe
1.2.7. După modul de percepere
1.2.8. După cum pot fi sau nu împărŃite fără să-şi schimbe destinaŃia
1
2.2. NoŃiunea de patrimoniu
2.3. Caracterele juridice ale patrimoniului
2.3.1. Patrimoniul este o universalitate juridică
2.3.2. orice persoană are un patrimoniu
2.3.3. Patrimoniul este unic
2.3.4. Patrimoniul este divizibil
2.3.5. Patrimoniul este inalienabil
2.4. FuncŃiile patrimoniului
2.4.1. Patrimoniul şi gajul general al creditorilor chirografari
2.4.2. Patrimoniul şi subrogaŃia reală cu titlu particular
2.4.3. Patrimoniul şi transmisiunea universală şi cu titlu
universal
2.5. Drepturile patrimoniale
2.5.1. Drepturile reale
2.5.1.1. DefiniŃia drepturilor reale
2.5.1.2. Caracterele juridice ale drepturilor reale
2.5.1.2.1. Drepturile reale sunt drepturi absolute
2.5.1.2.2. Drepturile reale au un caracter perpetuu sau limitat
2.5.1.2.3. Drepturile reale sunt limitate ca număr
2.5.1.2.4. Dreptul de urmărire şi dreptul de preferinŃă
2.5.1.3. Apărarea drepturilor reale
2.5.2. Drepturile de creanŃă
2.5.2.1. DefiniŃia drepturilor de creanŃă
2.5.2.2. Caracterele juridice ale drepturilor de creanŃă
2.5.2.2.1. Dreptul de creanŃă este un drept relativ
2.5.2.2.2. Drepturile de creanŃă sunt nelimitate ca
număr
2.5.2.2.3. Dreptul de creanŃă nu dă naştere dreptului de
urmărire şi dreptului de preferinŃă
2.5.2.3. Apărarea drepturilor de creanŃă
2.6. ComparaŃie între drepturile reale şi drepturile de creanŃă
2.6.1. Asemănări
2.6.2. Deosebiri
2.7. ObligaŃiile reale
2.7.1. NoŃiunea şi clasificarea
2.7.2. ObligaŃiile propter rem
2.7.3. ObligaŃiile scriptae in rem
2.8. Clasificarea drepturilor reale
2.8.1. Drepturile reale principale
2.8.2. Drepturile reale accesorii
CAPITOLUL 3 – POSESIA
3.1. NoŃiunea
3.2. Natura juridică a posesiei
3.3. Domeniul de aplicare
3.3.1. Drepturile care pot fi posedate
3.3.2. Bunurile care pot forma obiectul posesiei
3.3.3. Persoanele care au capacitatea de a exercita posesia
3.4. Elementele constitutive ale posesiei
3.4.1. Elementul material – corpus –
2
3.4.2. elementul psihologic – animus –
3.5. Posesia şi detenŃia precară
3.6. Dobândirea şi pierderea posesiei
3.6.1. Dobândirea posesiei
3.6.2. Pierderea posesiei
3.7.Dovada posesiei
3.8. Intervertirea precarităŃii în posesie utilă
3.9. CalităŃile şi viciile posesiei
3.9.1. CalităŃile posesiei
3.9.2. Viciile posesiei
3.9.2.1. Discontinuitatea
3.9.2.2. ViolenŃa
3.9.2.3. Clandestinitatea
3.9.2.4. Echivocul
3.10. Efectele posesiei
3.10.1.Posesia creează o prezumŃie de proprietate
3.10.2. Posesorul de bună – credinŃă dobândeşte fructele
lucrului posedat
3.10.3. Protejarea posesiei prin acŃiunile posesorii
3.10.3.1. DefiniŃie şi reglementare
3.10.3.2. Caracterele juridice ale acŃiunilor posesorii
3.10.3.3. Felurile acŃiunilor posesorii
3
4.6.7.1. Dreptul de administrare
4.6.7.2. Dreptul de concesiune
4.6.7.3. Închirierea bunurilor proprietate publică
4.6.7.4. Darea în folosinŃă gratuită
4.7. Îngrădirile dreptului de proprietate
4.7.1. Îngrădirile legale
4.7.2. Îngrădirile convenŃionale
4.7.3. Îngrădirile judecătoreşti
CAPITOLUL 6 – EXPROPRIEREA
6.1. NoŃiunea şi reglementarea
6.2. Principiile exproprierii
6.3. Obiectul exproprierii
6.4. Procedura exproprierii
6.5. Efectele exproprierii
4
7.4. Dreptul de uz şi dreptul de abitaŃie
7.4.1. Dreptul de uz
7.4.2. Dreptul de abitaŃie
7.5. Dreptul de servitute
7.5.1. NoŃiunea şi reglementarea
7.5.2. Caracterele juridice
7.5.3. Clasificarea
7.5.4. ServituŃile naturale
7.5.4.1. Servitutea de scurgere a apelor naturale
7.5.4.2. Servitutea izvoarelor
7.5.4.3. GrăniŃuirea
7.5.4.4. Îngrădirea proprietăŃii
7.5.5. ServituŃile legale
7.5.5.1. Servitutea privind distanŃa plantaŃiilor
7.5.5.2. Servitutea privind distanŃa lucrărilor intermediare
pentru anumite construcŃii
7.5.5.3. Servitutea de vedere
7.5.5.4. Servitutea privind picătura streşinilor
7.5.5.5. Servitutea de trecere
7.5.5.6. ServituŃile speciale
7.5.6. ServituŃile stabilite prin fapta omului
7.5.6.1. Stabilirea servituŃilor prin titlu
7.5.6.2. Dobândirea servituŃilor prin uzucapiune
7.5.6.3. Stabilirea servituŃilor prin destinaŃia proprietarului
7.5.7. Exercitarea dreptului de servitute
7.5.8. AcŃiunile în justiŃie pentru apărarea dreptului de servitute
7.5.9. Stingerea servituŃilor
7.6. Dreptul de superficie
7.6.1. NoŃiunea şi reglementarea
7.6.2. Caracterele juridice
7.6.3. Constituirea dreptului de superficie
7.6.4. Exercitarea dreptului de superficie
7.6.5. Stingerea dreptului de superficie
7.7. Dreptul real de folosinŃă
7.7.1. Caracterele juridice
7.7.2. Constituirea dreptului real de folosinŃă
5
8.4. AcŃiunea confesorie
8.4.1. NoŃiunea
8.4.2. Obiectul
8.4.3. Caracterele juridice
8.5. AcŃiunea în revendicare
8.5.1. NoŃiunea şi caracterele juridice
8.5.2. CondiŃiile de exercitare
8.5.3. Categorii de acŃiuni în revendicare
8.5.3.1. AcŃiunea în revendicare imobiliară
8.5.3.2. AcŃiunea în revendicare mobiliară
8.5.4. Efectele acŃiunii în revendicare
8.5.4.1. Restituirea lucrului revendicat
8.5.4.2. Restituirea fructelor
8.5.4.3 Restituirea cheltuielilor
6
9.8.7. Principiile generale ale devoluŃiunii legale
9.8.8. Reprezentarea succesorală
9.8.9. Drepturile succesorale ale soŃului supravieŃuitor
9.8.10. Drepturile statului asupra moştenirii vacante
9.8.11. Testamentul
9.8.12. Legatul
9.8.13. Rezerva succesorală
9.8.14. Dreptul de opŃiune succesorală
7
CURSUL nr. 1
BUNURILE
NoŃiunea de bun
În limbajul obişnuit, cuvântul „bunuri” desemnează „lucrurile” care sunt destinate
folosirii de către oameni; lucrul este distinct de persoană. Din acest punct de vedere,
bunurile sunt lucruri corporale, adică obiecte pe care le putem percepe prin simŃurile
noastre, cu alte cuvinte ceea ce putem atinge cu mâna.
În sens juridic, Codul civil foloseşte termenul de „bun” cu două sensuri.
Lato sensu, prin bunuri sunt desemnate atât lucrurile cât şi drepturile privitoare la
acestea. Astfel, art. 475 alin. 1 Cod civil prevede că „oricine poate dispune liber de
bunurile ce sunt ale lui.”
Stricto sensu, prin bunuri sunt desemnate numai lucrurile asupra cărora pot exista
drepturi patrimoniale. De exemplu, conform art. 470 Cod civil „ poate avea cineva
asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinŃă, sau numai
servitute.”
În legislaŃia civilă nu există o definiŃie a bunului, astfel că această sarcină a revenit
doctrinei.
Pornind de la ce două sensuri, bunul a fost definit ca fiind valoarea economică ce
este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă
de apropriere sub forma dreptului patrimonial
Clasificarea bunurilor
După natura bunurilor şi calificarea dată de lege:
- bunuri imobile
- bunuri mobile
În sistemul dreptului civil român, bunurile imobile (numite şi bunuri nemişcătoare)
sunt de trei feluri:
1. imobile prin natura lor
2. imobile prin destinaŃie
3. imobile prin obiectul la cere se aplică( numite şi imobile prin determinarea legii)
Bunurile mobile (numite şi bunuri mişcătoare) sunt de trei feluri:
1. mobile prin natura lor
2. mobile prin determinarea legii
3. mobile prin anticipaŃie
După regimul circulaŃiei lor juridice:
- bunuri aflate în circuitul civil ( alienabile)
- bunuri scoase din circuitul civil (bunuri inalienabile)
După cum sunt determinate:
- bunuri determinate individual (res certa)
- bunuri determinate generic (res genera)
După cum pot fi înlocuite sau nu, unele cu altele, în executarea unei obligaŃii
civile:
- bunuri fungibile
- bunuri nefungibile
După cum sunt sau producătoare de fructe:
- bunuri frugifere
8
- bunuri nefrugifere
După modul de percepere:
- bunuri corporale
- bunuri incorporale
După cum pot fi sau nu împărŃite fără să-şi schimbe destinaŃia:
- bunuri divizibile
- bunuri indivizibile
DefiniŃia patrimoniului
Codul civil nu defineşte noŃiunea de patrimoniu, deşi foloseşte acest termen, ca,
de altfel, şi alte izvoare ale dreptului civil.
În sens economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor ce constituie
averea unei persoane.
Din punct de vedere juridic, această definiŃie nu este exactă decât dacă înŃelegem
prin bunuri nu numai lucrurile materiale care compun averea unei persoane, ci şi, în
general, toate drepturile pe care le are acea persoană.
În sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaŃiilor
patrimoniale care aparŃin unei persoane.
Din definiŃia dată rezultă că patrimoniul are în structura sa două elemente:
• latura activă, alcătuită din totalitatea drepturilor patrimoniale;
• latura pasivă, alcătuită din totalitatea obligaŃiilor patrimoniale.
9
De exemplu, soŃii au în patrimoniul lor atât bunuri comune, respectiv bunurile
dobândite de oricare dintre soŃi în timpul căsătoriei conform art.30 Codul familiei, cât şi
bunuri proprii, expres menŃionate în art.31 Codul familiei.
Creditorii comuni ai soŃilor pot urmări bunurile comune, iar în măsura în care
acestea nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea creanŃei vor putea urmări şi bunurile
proprii. Creditorii personali, în schimb, vor putea urmări, mai întâi, bunurile proprii şi
numai dacă nu-şi pot satisface creanŃa, vor solicita împărŃirea bunurilor comune pentru
acoperirea creanŃei din partea de bunuri comune ale soŃului debitor.
FuncŃiile patrimoniului
Patrimoniul îndeplineşte trei funcŃii:
1. patrimoniul constituie gajul general al creditorilor chirografari;
2. patrimoniul explică şi face posibilă subrogaŃia reală cu titlu particular;
3. patrimoniul explică şi permite transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu
universal.
Drepturile patrimoniale
Patrimoniul este compus din drepturi subiective civile care au un conŃinut
economic, evaluabil în bani.
Drepturile patrimoniale se clasifică în:
• drepturi reale;
• drepturi de creanŃă.
ExerciŃii
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
1. În funcŃie, de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în:
a) bunuri mobile şi bunuri imobile;
b) bunuri fungibile şi bunuri nefungibile;
c) bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile.
2. Categoriile de bunuri mobile sunt:
a) mobile prin natura lor;
b) mobile prin determinarea legii;
c) mobile prin anticipaŃie.
3. După cum pot fi sau înlocuite în executarea unei obligaŃii civile, bunurile se
clasifică în:
a) divizibile şi indivizibile;
b) fungibile şi nefungibile,
10
c) sesizabile şi insesizabile.
4. Categoriile de bunuri imobile sunt:
a) imobile prin natura lor;
b) imobile prin obiectul la care se aplică,
c) imobile prin destinaŃie.
5. Din punct de vedere juridic, patrimoniul este:
a) totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane;
b) totalitatea drepturilor şi obligaŃiilor unei persoane fizice sau juridice ;
c) totalitatea drepturilor şi obligaŃiilor cu conŃinut economic, evaluabile în
bani, ce aparŃin unei persoane.
CURSUL nr. 2
POSESIA
DefiniŃia posesiei
Potrivit art. 1846 alin. 2 Cod civil posesia este deŃinerea unui lucru sau folosirea de
un drept, exercitată una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru.
În doctrină, posesia a fost definită astfel: „posesia este stăpânirea de fapt a unui
bun, care, din punct de vedere al comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea
exterioară a unui drept real”.
În consecinŃă, posesia reprezintă o stăpânire de fapt a unui bun şi nu se confundă
cu proprietatea, care este o stare de drept.
11
de fapt distincte, două sau mai multe persoane având calitatea de posesor cu privire la
acelaşi bun.
12
Potrivit dispoziŃiilor art. 1847 Cod civil „ ca să se poată prescrie, se cere o
posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.
Deşi textul se referă numai la calităŃile cerute pentru uzucapiune, în realitate
aceste calităŃi sunt necesare pentru producerea tuturor efectelor juridice ale posesiei.
Viciile posesiei
Fiecare dintre calităŃile posesiei este definită prin contrariul ei. Astfel, art. 1848–
1853 Cod civil reglementează întreruperea, discontinuitatea, violenŃa, clandestinitatea şi
precaritatea.
În consecinŃă, viciile posesiei sunt: discontinuitatea, violenŃa, clandestinitatea, la
care se adaugă echivocul, care nu este reglementat expres în Codul civil
Efectele posesiei
Posesia produce următoarele efecte:
• posesia creează o prezumŃie de proprietate;
• posesorul de bună-credinŃă dobândeşte fructele lucrului asupra căruia se
exercită posesia;
• posesia este apărată prin acŃiunile posesorii;
• posesia exercitată în termenul şi în condiŃiile prevăzute de lege, determină
dobândirea de către posesor, prin efectul uzucapiunii, dobândirea
dreptului de proprietate asupra bunului posedat.
ExerciŃii
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
1. Posesia :
a) este o stare de fapt ;
b) este o stare de fapt care se concretizează în stăpânirea materială a unui
bun ;
c) este o stare de drept care creează prezumŃia de proprietate.
2. Posesia se pierde :
a) prin pierderea elementului material – corpus ;
b) prin pierderea elemntului intenŃional – animus ;
c) prin pierderea ambeleor elemente constitutive.
3. Posesia se dobândeşte :
a) prin întrunirea ambelor elemente constitutive ;
b) prin întrunirea elementului material – corpus ;
c) prin uzucapiune.
4. Posesia se protejează prin :
a) acŃiuni petitorii ;
b) acŃiuni posesorii ;
c) acŃiunea în revendicare.
5. Pentru a fi exercitată acŃiunea posesorie generală se cer următoarele
condiŃii :
a) să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare ;
b) reclamantul să facă dovada că, înainte de tulburare sau deposedare, a
posedat bunul cel puŃin un an ;
c) posesia reclamantului să fie o posesie utilă.
13
CURSUL nr. 3
14
În acelaşi sens, poate fi menŃionat şi art. 1 din Primul Protocol adiŃional la
ConvenŃia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăŃilor fundamentale, ratificată de
România prin Legea nr. 30/1994, adoptat în anul 1950, având ca scop apărarea
dreptului de proprietate, în care sunt stabilite trei norme de protecŃie a dreptului de
proprietate:
1. orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale;
2. nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate
publică şi în condiŃiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaŃional;
3. statele au dreptul de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare
pentru a reglementa folosinŃa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura
plata impozitelor sau a altor contribuŃii sau amenzi.
Drept perpetuu
Caracterul de drept perpetuu al proprietăŃii nu înseamnă că proprietarul nu poate
pierde dreptul său asupra lucrului. Caracterul de drept perpetuu se desfăşoară în cazul
înstrăinării prin faptul că se stinge proprietatea în patrimoniul alienatorului numai pentru
a renaşte în patrimoniul dobânditorului, aşa încât înstrăinarea transmite proprietatea
fără să o stingă; ea continuă să existe, privită în calitatea sa abstractă de drept real,
independent de schimbarea succesivă în persoana titularilor ei.
Drept al cărui conŃinut şi limite sunt stabilite de lege
Acest caracter reiese din chiar textul art. 480 Codul civil care prevede că dreptul
de proprietate se exercită numai “în limitele determinate de lege”.
ConŃinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite în primul rând de
ConstituŃie în art. 44, care prevede că “dreptul de proprietate, precum şi creanŃele
asupra statului, sunt garantate. ConŃinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de
lege”. Codul civil în art. 480 şi următoarele reglementează dreptul de proprietate în
conŃinut şi limite.
15
Dreptul de proprietate privată
NoŃiunea şi reglementarea legală
Dreptul de proprietate privată este acel drept de proprietate care are ca titular
persoane fizice, persoane juridice, statul şi unităŃile administrativ - teritoriale, asupra
bunurilor mobile sau imobile aflate în circuitul civil, aceştia exercitând asupra lor
atributele conferite de dreptul de proprietate (posesia, folosinŃa, dispoziŃia) în nume şi
interes propriu în limitele determinate de lege.
Dreptul de proprietate privată este reglementat în ConstituŃia României, Legea
fondului funciar nr. 18/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997 şi Legea
nr. 1/2000, modificate şi completate prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 215/2001 a
administraŃiei publice locale.
16
public, care se exercită în regim de drept public, fiind inalienabil, imprescriptibil şi
insesizabil.
Proprietatea publică este reglementată în ConstituŃia României, Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Codul civil (art. 475 –
478), Legea fondului funciar, modificată şi republicată, modificată şi completată prin
Legea nr. 247/2005, Legea nr. 215/2001 a administraŃiei publice locale.
17
c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
d) prin acte de donaŃii/ legate acceptate de Guvern /consiliu judeŃean/local, dacă
bunul în cauză intră în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau unităŃilor
administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora pentru cauză de utilitate publică.
18
ExerciŃii
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
1. Atributele dreptului de proprietate sunt :
a. dreptul de a folosi bunul ;
b. dreptul de a culege fructele bunului ;
c. dreptul de a dispune de lucru.
Răspuns :
1.a) +c)
2. c)
3. a)+b)+c)
2. Dreptul de proprietate este un drept :
a. relativ ;
b. exclusiv ;
c. perpetuu.
Răspuns :
1. a)+b)+c)
2. b)+c)
3. b)
3. Domeniul public :
a. este o totalitate de bunuri ce formează obiectul proprietăŃii publice ;
b. este o instituŃie juridică ce are titulari strict determinaŃi prin norma
constituŃională ;
c. cuprinde bunurile care formează circuitul civil.
19
Cursul nr. 4
MODALITĂłILE DREPTULUI DE PROPRIETATE
Proprietatea rezolubilă
Proprietatea rezolubilă are ca principal izvor un contract translativ de proprietate
în temeiul căruia transferul proprietăŃii de la transmiŃător la dobânditor este afectat de o
condiŃie rezolutorie. Neîndeplinirea condiŃiei rezolutorii consolidează retroactiv dreptul
dobânditorului, pe când îndeplinirea acesteia desfiinŃează acest drept.
Proprietatea anulabilă
Proprietatea anulabilă rezultă dintr-un act juridic lovit de nulitate relativă şi
durează de la data încheierii acestui act până la momentul în care se împlineşte
termenul de prescripŃie al acŃiunii în anulare.
20
coproprietatea forŃată asupra bunurilor considerate ca fiind bunuri de
familie.
Partajul
Partajul sau împărŃeala este operaŃiunea juridică prin care se pune capăt stării de
proprietate comună, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părŃi
sunt împărŃite în mod material între copărtaşi.
Partajul se poate realiza pe cale convenŃională sau, în caz de divergenŃă între
copărtaşi, pe cale judecătorească.
EXERCIłII
21
4. Regula unanimităŃii se aplică:
a) actului juridic de conservare;
b) actului juridic de administrare;
c) actul juridic de dispoziŃie.
Răspuns: b), c)
5. Încetarea coproprietăŃii obişnuite sau temporare poate avea loc prin:
a) în cazul în care toate cotele –părŃi din dreptul de proprietate sunt
dobândite, prin acte juridice sau prin uzucapiune, de unul dintre
copărtaşi sau de un terŃ;
b) prun pierirea totală a bunului;
c) prin expropriere;
d) prin împărŃeală sau partaj.
Răspuns: a), b), c), d)
Cursul nr. 6
DEZMEBRĂMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE
Dreptul de uzufruct
Uzufructul este definit în art 517 Cod civil ca fiind dreptul de a se bucura cineva
de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu
îndatorirea de a le conserva substanŃa.
În doctrină, uzufructul a fost definit ca fiind acel drept real principal derivat,
temporar, asupra bunului sau bunurilor ce aparŃin în proprietatea altei persoane, care
conferă titularului său, numit uzufructuar, atributele de posesie şi folosinŃă, cu obligaŃia
de a le conserva substanŃa şi de a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Reglementarea uzufructului este cuprinsă în art. 517-564 Cod civil.
Uzufructul prezintă următoarele caractere juridice:
1. Uzufructul este un drept real, fiind opozabil erga omnes, inclusiv proprietarului,
iar când obiectul său îl reprezintă bunuri corporale conferă titularului dreptul de urmărire
şi dreptul de preferinŃă;
2. Uzufructul este un drept temporar;
3. Uzufructul este mobiliar sau imobiliar, în raport cu bunurile asupra cărora a
fost constituit.
4. Uzufructul este un drept de folosinŃă;
5. Uzufructul este un drept incesibil.
22
Potrivit art. 520 Cod civil, uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile
şi imobile. În raport de această formulare rezultă că dreptul de uzufruct se poate stabili
asupra oricăror bunuri aflate în circuitul civil, mobile sau imobile, corporale sau
incorporale şi, în principiu, neconsumptibile.
Pot forma obiectul uzufructului următoarele categorii de bunuri:
♦ titlurile la purtător, deoarece pot fi identificate prin seriile şi numerele lor;
♦ fondul de comerŃ, ca universalitate de fapt, format din bunuri corporale şi
incorporale ( mărfuri, materii prime, brevete de invenŃii, mărcile de fabrică);
♦ terenurile proprietate privată;
♦ locuinŃele.
Drepturile uzufructuarului
Uzufructuarul are dreptul de a obŃine posesia bunului care face obiectul
uzufructului şi dreptul de a-l folosi, conservându-i substanŃa. Corespunzător acestor
atribute, uzufructuarul are următoarele drepturi:
Dreptul de a cere predarea în folosinŃă a bunului.
Dreptul de a folosi bunul şi de a-i culege fructele.
Dreptul de a exercita prerogativele pe care i le conferă constituirea uzufructului,
în mod direct şi nemijlocit sau prin intermediul unei persoane.
Dreptul de a folosi acŃiunile posesorii pentru apărarea uzufructului.
ObligaŃiile uzufructuarului
ObligaŃiile uzufructuarului pot fi grupate în trei categorii, în funcŃie de următoarele
etape:înainte de intrarea în posesia şi folosinŃa bunului care formează obiectul
uzufructului;în timpul exercitării dreptului de uzufruct;
la încetarea uzufructului.
23
Uzucapiunea sau prescripŃia achizitivă în favoarea unui terŃ.
Pieirea totală a lucrului.
Abuzul de folosinŃă
Rezolvirea, revocarea sau anularea titlului prin care s-a constituit uzufructul ori a
dreptului celui ce a constituit uzufructul,
Exproprierea imobilului.
Dreptul de uz
Dreptul de uz este un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate,
conform căruia, titularul său, numit uzuar, are posibilitatea de a exercita atributele
posesiei şi ale folosinŃei asupra unui bun mobil sau imobil al altei persoane, dar numai
în măsura necesară acoperirii nevoilor personale şi ale familiei sale.
Dreptul de abitaŃie
Dreptul de abitaŃie este un drept real, dezmembrământ al dreptului de
proprietate, conform căruia titularul are posibilitatea de a exercita atributele posesiei şi
folosinŃei asupra unui imobil cu destinaŃie de locuinŃă, aparŃinând altei persoane, dar
numai pentru satisfacerea nevoilor personale de locuit şi ale familiei sale.
Spre deosebire de dreptul de uz, care se poate constitui numai prin acte juridice
şi uzucapiune, dreptul de abitaŃie poate fi şi legal. Astfel, Legea nr. 319/ 1944 privind
dreptul de moştenire al soŃului supravieŃuitor, reglementează un drept de abitaŃie legală.
Dreptul de servitute
Conform art. 576 Cod civil, „Servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil
pentru uzul şi utilitatea unui imobil având alt stăpân”.
Dreptul de servitute reprezintă un drept real principal, cu caracter perpetuu şi
indivizibil, prin care se impune o sarcină asupra unui imobil, denumit fond aservit sau
supus, pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil, denumit fond dominant, aparŃinând altui
proprietar.
ServituŃile sunt reglementate în Codul civil, Titlul IV, intitulat „Despre servituŃi” în
art. 576 – 673.
Caracterele juridice
1 .Servitutea este un drept real principal derivat asupra lucrului altuia constituind
un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
2. Servitutea presupune două bunuri imobile, prin natura lor, aparŃinând unor
proprietari diferiŃi.
Imobilul în folosul căruia apare servitutea este denumit fond dominant, iar
imobilul asupra căruia există sarcina servituŃii se numeşte fond aservit.
3. Servitutea este întotdeauna un drept imobiliar, deoarece nu poate fi stabilită
decât cu privire la bun imobil prin natura sa.
4. Servitutea este un accesoriu al fondului dominant şi o sarcină impusă fondului
aservit.
5. Servitutea are un caracter perpetuu, fiind determinat de perpetuitatea dreptului
de proprietate asupra fondului dominant.
24
6. Servitutea este indivizibilă, ceea ce înseamnă că ea grevează întregul fond
aservit şi profită întregului fond dominant.
25
- acŃiunea posesorie, exercitată atât de proprietarul fondului dominant cât şi de
proprietarul fondului aservit.
Stingerea servituŃilor
Stingerea servituŃilor se realizează datorită unor cauze generale sau unor cauze
speciale.
a) Cauzele generale de stingere a servituŃilor sunt cele care operează în
cazul tuturor drepturilor reale
b) Cauzele speciale de stingere a servituŃilor sunt reglementate de art.636-
643 Cod civil.
Dreptul de superficie
Dreptul de superficie este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de
proprietate asupra unui teren, care constă în dreptul de proprietate pe care-l are o
persoană, numită superficiar, asupra construcŃiilor, plantaŃiilor sau altor lucrări aflate pe
terenul proprietatea altei persoane, precum şi dreptul de folosinŃă pe care-l dobândeşte
superficiarul asupra acelui teren.
Dreptul de superficie comportă o suprapunere a două drepturi de proprietate
aparŃinând la doi titulari diferiŃi şi un drept de folosinŃă al unuia din ei asupra terenului
proprietatea celuilalt.
Dreptul de proprietate asupra construcŃiilor, plantaŃiilor sau altor lucrări atrage
după sine un drept de folosinŃă asupra terenului pe care se află bunurile enunŃate,
aceste drepturi concretizând dreptul real de superficie.
Caracterele juridice
Dreptul de superficie are următoarele caractere juridice:
1) este un drept real imobiliar, un drept de proprietate corporală, având ca obiect
numai construcŃii, plantaŃii sau lucrări ataşate la sol; el implică şi dreptul de folosinŃă
asupra terenului pe care se află construcŃiile, plantaŃiile sau lucrările respective.
2) este un drept perpetuu, prin natura sa, în sensul că durează atâta vreme cât
există construcŃia, plantaŃia sau lucrarea amplasată pe terenul proprietatea altei
persoane, fără a se stinge prin neîntrebuinŃare.
3) este un drept imprescriptibil, în sensul că acŃiunea în revendicare poate fi
exercitată de superficiar atâta vreme cât dreptul există.
4) nu poate înceta pe calea ieşirii din indiviziune, deoarece dreptul superficiarului
şi dreptul proprietarului terenului nu se află în indiviziune.
5) poate fi integral, dacă priveşte toate construcŃiile, lucrările sau plantaŃiile de pe
un teren sau poate fi parŃial, dacă poartă numai asupra anumitor lucrări, plantaŃii sau
construcŃii situate pe acel teren.
26
posibilitatea de a dispune de substanŃa terenului în măsura necesară realizării
construcŃiilor, plantaŃiilor sau altor lucrări (cum ar fi săpături, excavări, consolidări, etc.).
Superficiarul poate transmite dreptul de proprietate asupra construcŃiei, plantaŃiei
sau altor lucrări, odată cu acesta transmiŃându-se şi dreptul de superficie. Transmiterea
se poate face prin acte juridice între vii, prin acte juridice pentru cauză de moarte şi prin
moştenire legală.
Superficiarul poate să greveze cu sarcini reale construcŃia, plantaŃia sau lucrarea,
fără consimŃământul proprietarului terenului.
Caracterele juridice
Dreptul real de folosinŃă are următoarele caractere juridice:
1. Este un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată al
comunei, oraşului sau municipiului.
2. Are caracter intuitu personae, putând fi constituit numai în favoarea
persoanelor fizice care au o calitate specială prevăzută de lege şi anume care
fac parte din personalul de specialitate al serviciilor publice comunale.
3. Este un drept temporar, deoarece încetează în cazurile expres prevăzute de
lege.
4. Este un drept inalienabil, decurgând din caracterul intuitu personae al
acestuia.
4. Se constituie şi, uneori, se stinge prin acte administrative individuale.
27
ExerciŃii
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
Cursul nr. 8
28
Hotărârea judecătorească, mod de dobândire a drepturilor reale
Hotărârea judecătorească constituie un mod de dobândire a dreptului de
proprietate sau a altor drepturi reale numai atunci când ea are un caracter constitutiv de
drepturi. Prezintă acest caracter hotărârea judecătorească prin care se dispune
exproprierea unui imobil proprietate privată pentru utilitate publică sau hotărârea
judecătorească pronunŃată într-o cauză care are ca obiect suplinirea consimŃământului
uneia din părŃi la încheierea unui act translativ de proprietate.
OcupaŃiunea
Ocuparea, denumită de Codul civil „ocupaŃiune”, ca mod de dobândire a
drepturilor reale, constă în luarea în posesie a unui bun care nu aparŃine nimănui, deci a
unui bun fără stăpân.
În prezent, se admite că în această categorie ar intra: apa de băut sau pentru
trebuinŃele casnice, atunci când aceasta este luată de la un izvor natural, precum şi
vânatul sau peştele când sunt dobândite legal.
Accesiunea
Accesiunea constă în încorporarea materială a unui lucru mai puŃin important
într-un lucru mai important. Titularul dreptului asupra lucrului mai important devine şi
titularul bunului mai puŃin important.
După obiectul principal la care se referă, accesiunea poate fi imobiliară şi
mobiliară. Accesiunea imobiliară poate fi naturală şi artificială.
Accesiunea imobiliară naturală constă în unirea a două bunuri care aparŃin unor
proprietari diferiŃi, fără intervenŃia omului, dintre care cel puŃin bunul principal este un
bun imobil. Codul civil reglementează următoarele cazuri de accesiune imobiliară
naturală: aluviunea, avulsiunea, insulele şi prundişurile, accesiunea albiei părăsite şi
accesiunea animalelor.
Accesiunea imobiliară artificială presupune intervenŃia omului. În Codul civil sunt
reglementate două cazuri de accesiune artificială: construcŃia sau plantaŃia făcută de
proprietar, pe terenul său, însă cu
materialele altcuiva; construcŃia sau plantaŃia făcută de o persoană, cu materialele sale,
însă pe terenul altcuiva.
Codul civil porneşte de la ideea că lucrul principal este terenul, iar prin
accesiune, proprietarul terenului devine şi proprietar al construcŃiei sau al plantaŃiei.
Accesiunea mobiliară presupune unirea a două bunuri mobile care aparŃin la
proprietari diferiŃi ori confecŃionarea sau obŃinerea unui bun de către o persoană prin
munca sa, folosind materialele altuia.
În Codul civil sunt reglementate trei cazuri de accesiune mobiliară: adjuncŃiunea,
specificaŃiunea şi confuziunea sau amestecul. Regula este că, în toate cazurile,
proprietarul bunului principal devine şi proprietar al bunului mai puŃin important, unit cu
primul, având obligaŃia de a plăti despăgubirile corespunzătoare.
29
Uzucapiunea (prescripŃia achizitivă)
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăŃii sau a altor drepturi reale cu
privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Pot fi dobândite prin uzucapiune dreptul de proprietate privată şi
dezmembrămintele acestuia, uzufructul, uzul, abitaŃia, servituŃile şi superficia. Ea nu se
aplică în privinŃa bunurilor imobile proprietate publică, deoarece acestea sunt
inalienabile şi imprescriptibile.
Efect al posesiei, uzucapiunea presupune întotdeauna o posesie utilă, adică
neafectată de vicii. Simpla detenŃie precară ori posesia viciată, oricât ar dura în timp, nu
poate duce niciodată la uzucapiune.
Uzucapiunea poate fi de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani (art.1890 C. civ.,)
şi uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, după distincŃiile stabilite în art.1895 C. civ.,
când posesia a fost de bună-credinŃă şi s-a întemeiat pe un just titlu.
Succesiunea
Potrivit art. 644 Cod civil, proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite
prin succesiune, prin legate, prin convenŃie şi prin tradiŃiune.
Termenul de succesiune desemnează, în general, transmiterea patrimoniului
unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, ori
către stat.
Moştenirea este reglementată în Codul civil, Legea nr. 319/1944 privind
drepturile succesorale ale soŃului supravieŃuitor, precum şi în alte acte normative, cum
aer fi Legea nr. 18/1991, republicată, modificată şi completată prin legea nr.
247/2005,Legea nr. 112/1995 sau Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin
Legea nr. 247/2005.
În raport de prevederile art. 650 Cod civil, moştenirea este de două feluri:
- moştenire legală
- moştenire testamentară
Moştenirea este legală când transmisiunea patrimoniului succesoral are loc în
temeiul legii.
Moştenirea este testamentară în cazul în care transmiterea patrimoniului
succesoral sau o parte a acestuia are loc în temeiul voinŃei celui care lasă moştenirea
manifestată prin testament.
Persoanele desemnate de testator să culeagă moştenirea se numesc legatari.
Legatul poate fi:
- universal, cu vocaŃie la întregul patrimoniu succesoral;
- cu titlu universal, cu vocaŃie la o fracŃiune din patrimoniul succesoral;
- particular, cu vocaŃie la bunuri determinate.
Data deschiderii moştenirii
Potrivit art. 651 Cod civil, succesiunile se deschid prin moarte, ceea ce înseamnă
că data deschiderii unei succesiuni este data morŃii celui care lasă moştenirea.
30
- capacitatea succesorală
- vocaŃia succesorală
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect de
drepturi şi obligaŃii pe care le implică calitatea de moştenitor.
Persoanele care au capacitate succesorală sunt:
- persoanele fizice în viaŃă la data deschiderii succesiunii;
- persoanele concepute, dar nenăscute, la data deschiderii succesiunii;
- persoanele dispărute;
-persoanele juridice dacă sunt în fiinŃă la data deschiderii succesiunii, având capacitate
succesorală de la data înregistrării, de la data actului de dispoziŃie, de la data
recunoaşterii sau autorizării înfiinŃării.
Nu au capacitate succesorală:
- predecedaŃii;
- persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinŃă;
- comorienŃii (persoanele care au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se
poată stabili dacă una a supravieŃuit celeilalte).
VocaŃia succesorală, în sens larg, desemnează vocaŃia eventuală a unor
persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.
Reprezentarea succesorală
Prin reprezentare succesorală un moştenitor mai îndepărtat în grad urcă în locul
şi gradul ascendentului său decedat la data deschiderii moştenirii pentru a culege, în
concurs cu succesorii mai apropiaŃi în grad, partea care s-ar fi cuvenit predecedatului
dacă acesta s-ar fi aflat în viaŃă.
31
Reprezentarea succesorală este admisă în privinŃa descendenŃilor copiilor
defunctului şi în privinŃa descendenŃilor din fraŃi şi surori.
Testamentul
Potrivit art. 802 Cod civil, testamentul este un act revocabil prin care testatorul
dispune, pentru timpul încetării sale din viaŃă, de tot sau parte din avutul său.
Cuprinsul principal al testamentului îl constituie actele de dispoziŃie cu titlu gratuit
privitoare la bunurile pe care testatorul le va lăsa la moartea sa, adică legatele.
În dreptul nostru sunt cunoscute trei categorii de testamente:
1. testamentele ordinare;
2. testamentele privilegiate;
3. forme simplificate de testamente pentru depunerile la C.E.C şi testamentul
făcut în străinătate.
Din categoria testamentelor ordinare fac parte testamentul olograf, testamentul
autentic şi testamentul mistic (secret).
Testamentul olograf trebuie să fie în întregime scris, datat şi semnat de mâna
testatorului.
Testamentul autentic este acel testament care a fost autentificat de notarul
public, cu respectarea dispoziŃiilor legale.
Testamentul mistic sau secret este testamentul semnat de testator, strâns şi
sigilat şi prezentat judecătoriei pentru îndeplinirea unor formalităŃi.
Sunt testamente privilegiate, testamentele militarilor, testamentul în caz de boală
contagioasă şi testamentul maritim.
Testamentul militarilor este acel testament încheiat de militari, precum şi
persoanele asimilate acestora, cât timp se află pe teritoriul străin, în misiune ori
prizonieri la inamic sau pe teritoriul român într-o localitate asediată sau ale cărei
comunicaŃii au fost întrerupte din cauza războiului.
Testamentul făcut în timp de boală contagioasă este acel testament făcut de
persoanele aflate pe un teritoriu izolat din cauza unei boli contagioase (în carantină)
dacă în localitatea respectivă nu există notar public.
Testamentul maritim se încheie de călătorii şi membrii echipajului în cursul unei
călătorii pe mare.
Clauza testamentară pentru depunerile la C.E.C reprezintă o dispoziŃie
testamentară prin care titularii instrumentelor de economisire solicită în scris conducerii
32
C.E.C. introducerea de dispoziŃii testamentare prin care să indice persoanele cărora să
li se elibereze, după deces, sumele de bani depuse.
Conform art. 886 Cod civil, cetăŃeanul român aflat în străinătate va putea dispune
prin testament sau în forma olografă prevăzută de legea română sau în forma autentică
întrebuinŃată în locul unde se face testamentul.
Legatul
Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul
desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, vot primi întreg
patrimoniul, o fracŃiune din el sau bunuri determinate din patrimoniul testatorului.
După modalităŃile care afectează voinŃa testatorului, legatele pot fi:
- pure şi simple
- cu termen
- sub condiŃie
- cu sarcină
După obiectul lor, legatele pot fi:
- universale
- cu titlu universal
- cu titlu particular
Cauzele care împiedică producerea efectelor legatelor (cauzele de ineficacitate)
sunt revocarea şi caducitatea dispoziŃiilor testamentare
.
Rezerva succesorală
Orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul
său, dar în limitele prevăzute de lege.
Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui care lasă moştenirea
la care moştenitorii au dreptul în virtutea legii şi de care cel care lasă moştenirea nu
poate dispune prin liberalităŃi făcute în timpul vieŃii sau prin legate.
Cotitatea disponibilă este acea parte a patrimoniului care excede rezervei
succesorale şi de care defunctul poate dispune liber, neîngrădit, inclusiv prin donaŃii şi
dispoziŃii testamentare.
Potrivit Codului civil şi Legii nr. 319/1944 sunt moştenitori rezervatari:
- descendenŃii defunctului de orice grad
- ascendenŃii privilegiaŃi
- soŃul supravieŃuitor
33
ExerciŃii
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
Cursul nr. 9
REGIMUL JURIDIC AL CIRCULAłIEI BUNURILOR IMOBILE
34
Astfel, art. 1295 Cod civil prevede că „ vinderea este perfectă între părŃi şi
proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinŃa vânzătorului, îndată ce
părŃile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preŃului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi
preŃul nu se va fi numărat.”
Cu privire la terenuri, Codul civil nu cuprinde reglementări în materia înstrăinării
acestora, dar cât timp au fost în vigoare dispoziŃiile unor acte normative, care au instituit
restricŃii circulaŃiei juridice a bunurilor imobile, în doctrină şi în jurisprudenŃă s-a
considerat că terenurile la care se refereau aceste acte normative au fost scoase din
circuitul civil.
35
Dreptul de proprietate asupra construcŃiilor poate fi dezmembrat, prin constituirea
unui drept de uzufruct, uz, abitaŃie, servitute, superficie şi poate fi grevat printr-o ipotecă
sau un privilegiu imobiliar.
Referitor la persoanele care pot dobândi dreptul de proprietate asupra
construcŃiilor, precizăm că subiecte ale acestui drept poate fi orice persoană fizică sau
juridică, română sau străină.
De la principiul liberei circulaŃii a construcŃiilor, prin anumite acte normative s-au
stabilit interdicŃii de înstrăinare, care au natura juridică a unor indisponibilizări parŃiale şi
speciale, cu caracter temporar. Este vorba de interdicŃiile de înstrăinare instituite prin
Decretul – Lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, Legea nr. 112/1995 şi Legea nr.
10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Forma actului juridic având ca obiect înstrăinarea unei construcŃii este forma
scrisă, formă cerută ad probationem, cu excepŃia cazului în care transmisiunea dreptului
de proprietate se realizează printr-un contract de donaŃie, situaŃie în care actul juridic
trebuie să fie încheiat în formă autentică, formă cerută ad validitatem, sub sancŃiunea
nulităŃii absolute.
Actul juridic de dobândire a unei construcŃii se înscrie în cartea funciară,
înscrierea având ca efect opozabilitatea faŃă de terŃi a actului de înstrăinare, conform
art. 27 din Legea nr. 7/1996.
36
• prevederi care ar institui un regim asupra imobilului: zone protejate, zone în
care se poate exercita un drept de preemŃiune, interdicŃii speciale, dacă
imobilul este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991, modificată şi completată prin Legea nr.
453/2001, executarea lucrărilor de construcŃii este permisă numai pe baza unei
autorizaŃii de construire sau de desfiinŃare.
AutorizaŃia de construire este un act al autorităŃii publice locale în temeiul căruia
este asigurată aplicarea măsurilor prevăzute de lege cu privire la amplasarea,
proiectarea, executarea şi funcŃionarea construcŃiilor.
Aceasta se emite la cererea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului –
teren sau construcŃie – în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaŃiei de
urbanism şi de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate conform legii, în termen de
30 de zile de la data înregistrării cererii, de către preşedintele consiliului judeŃean,
primarul municipiului Bucureşti sau primar, după distincŃiile făcute în art. 4 din lege.
Pentru eliberarea autorizaŃiei de construire la cererea tip solicitantul trebuie să
anexeze şi următoarele acte:
• certificatul de urbanism;
• titlul asupra terenului sau construcŃiei;
• proiectul autorizat pentru construcŃie;
• dovada achitării taxei de eliberare a autorizaŃiei.
Pentru desfiinŃarea construcŃiilor, legea impune ca această operaŃiune să se
realizeze pe baza unei autorizaŃii de desfiinŃare, eliberată în aceleaşi condiŃii de către
autoritatea publică competentă.
În situaŃia în care autorizaŃia de construire sau de desfiinŃare a fost eliberată cu
încălcarea dispoziŃiilor legale, aceasta va fi anulată de către instanŃa de contencios de
administrativ.
Cererea de anulare a autorizaŃiei de construire sau de desfiinŃare poate fi
formulată şi de către prefect, inclusiv la sesizarea Inspectoratului de Stat în ConstrucŃii.
Legea nr. 453/2001 prevede în art. 10 alin. 1 că terenurile care aparŃin domeniului
privat al statului sau al unităŃilor administrativ – teritoriale, destinate construirii, pot fi
vândute, concesionate ori închiriate, prin licitaŃie publică, potrivit legii, în condiŃiile
respectării documentaŃiei de urbanism şi de amenajarea teritoriului, aprobate, potrivit
legii, în vederea realizării construcŃiei de către titular.
Persoanele fizice sau juridice care realizează lucrările de construcŃie au obligaŃia
să execute integral lucrările în termenul prevăzut în autorizaŃie; lucrările se consideră
finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaŃie şi s-a efectuat
recepŃia finală.
ExerciŃii
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
37
b. Titlul X al Legii nr. 247/2005;
c. Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, republicată, modificată şi
completată prin Legea nr. 247/2005.
Răspuns: b)
3. ConstrucŃiile de orice fel aflate în proprietate privată aflate în circuitul civil,
pot fi înstrăinate şi dobândite prin:
a. convenŃie;
b. testament;
c. succesiune legală;
d. uzucapiune sau prescripŃie achizitivă.
Răspuns: a), b), c), d)
4. Actul juridic de dobândire a unei construcŃii se înscrie în cartea funciară,
înscrierea fiind necesară pentru:
a. opozabilitatea faŃă de terŃi a actului de înstrăinare;
b. probarea actului;
c. validitatea actului.
Răspuns: a)
5. Eliberarea certificatului de urbanism este:
a. obligatorie, în cazul vânzării sau cumpărării de imobile;
b. facultativă, pentru adjudecarea prin licitaŃie publică a lucrărilor de
proiectare şi de execuŃie a lucrărilor publice;
c. obligatorie, pentru legalizarea actelor de înstrăinare, partajare sau
comasare a bunurilor imobile.
Răspuns: c)
Cursul nr. 10
PUBLICITATEA DREPTURILOR REALE IMOBILIARE
Cadastrul general
Potrivit art. 1 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară,
modificată prin Legea nr. 247/2005, cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu
de evidenŃă tehnică, economică şi juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul Ńării.
EntităŃile de bază ale acestui sistem sunt parcela, construcŃia şi proprietarul.
Prin imobil, în sensul Legii nr. 7/1996, se înŃelege una sau mai multe parcele
alăturate, cu sau fără construcŃii, aparŃinând aceluiaşi proprietar.
Prin parcelă se înŃelege suprafaŃa de teren cu aceeaşi categorie de folosinŃă.
Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităŃi administrativ teritoriale şi
la nivelul întregii Ńări.
38
Potrivit art. 10 din Legea nr. 7/1996, cadastrul general îndeplineşte următoarele
funcŃii:
- funcŃia tehnică;
- funcŃia economică;
- funcŃia juridică.
FuncŃia tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea pe bază de
măsurători a poziŃiei, configuraŃiei şi mărimii suprafeŃelor terenurilor pe destinaŃii,
categorii de folosinŃă şi pe proprietari, precum şi ale construcŃiilor.
În cadrul funcŃiei economice a cadastrului general se evidenŃiază elementele
tehnice necesare stabilirii valorii de impozitare a imobilelor asupra veniturilor realizate
din tranzacŃii imobiliare.
FuncŃia juridică se realizează prin identificarea proprietarului pe baza actului de
proprietate şi prin înscrierea în cartea funciară.
Potrivit art. 7 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, modificată prin
Legea nr. 247/2005, fondul funciar şi, în mod corespunzător, dreptul de proprietate şi
celelalte drepturi reale trebuie înregistrate în documentele de evidenŃă funciară şi de
publicitate imobiliară prevăzute de lege.
Conform art. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, modificată prin Legea nr.
247/2005, terenurile de orice fel, indiferent de destinaŃie, de titlul pe baza căruia sunt
deŃinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al
Român.
39
întocmirea imediată a cărŃilor funciare pentru întreaga Ńară, cu precizarea că este vorba
de cărŃi funciare care cuprind înscrieri cu caracter nedefinitiv, până la punerea în
aplicarea a cadastrului în fiecare unitate administrativ - teritorială, comună, oraş sau
municipiu.
Legea nr. 7/1996 este structurată în trei titluri:
Titlul I – Regimul general al cadastrului şi publicităŃii imobiliare;
Titlul II – Publicitatea imobiliară;
Titlul III – DispoziŃii tranzitorii, sancŃiuni şi dispoziŃii finale.
Referitor la intrarea în vigoare a legii, potrivit art. 72 alin. 1, Legea nr. 7/1996 a
intrat în vigoare la 90 de zile de la publicare, respectiv la data de 24.04.1996.
Legea nr. 7/1996 a fost modificată şi completată prin OrdonanŃa de UrgenŃă a
Guvernului nr. 41/2004.
Prin Legea nr. 247/19.07.2005 a fost modificată Legea nr. 7/13.03.1996.
Conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr.
247/2005, publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenŃă al cadastrului
general are ca obiectiv înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice
referitoare la imobilele din acelaşi teritoriu administrativ şi se realizează de către oficiile
de cadastru şi publicitate imobiliară, pe imobilele situate în raza de activitate a acestora.
Una sau mai multe parcele alăturate, de pe teritoriul unei unităŃi administrativ-
teritoriale, indiferent de categoria de folosinŃă, aparŃinând aceluiaşi proprietar, formează
un imobil, care se identifică printr-un număr cadastral unic şi se înscrie într-o carte
funciară.
CărŃile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei
localităŃi alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui
teritoriu, ce se Ńine de către biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial în a cărui rază
teritorială de activitate este situat imobilul respectiv.
Acest registru se întregeşte cu registrul de intrare, cu planul cadastral, cu
registrul cadastral al imobilelor, indicând numărul cadastral al imobilelor şi numărul de
ordine al cărŃilor funciare în care sunt înscrise, cu index alfabetic al proprietarilor şi cu o
mapă în care se păstrează cererile de înscriere, împreună cu un exemplar al
înscrisurilor constatatoare ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.
40
În cadrul AgenŃiei NaŃionale funcŃionează DirecŃia de publicitate imobiliară care
organizează, coordonează şi controlează activitatea de publicitate imobiliară din cadrul
oficiilor teritoriale, în vederea respectării legilor şi reglementărilor în materie.
Cartea funciară
Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei şi numele localităŃii în
care este situat imobilul, precum şi din trei părŃi:
Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care cuprinde:
a) numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului;
b) suprafaŃa imobilului, destinaŃia, categoriile de folosinŃă şi, după caz,
construcŃiile;
c) planul imobilului cu vecinătăŃile, descrierea imobilului şi inventarul de
coordonate al amplasamentului, pentru fiecare imobil în parte, constituie anexa la
partea I, întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin al directorului general al
AgenŃiei NaŃionale.
Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care
cuprinde:
a) numele proprietarului;
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi
menŃionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
c) strămutările proprietăŃii;
d) servituŃile constituite în folosul imobilului;
e) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi
acŃiunile privitoare la proprietate;
f) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a
II-a a cărŃii funciare, cu privire la înscrierile făcute.
Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de
proprietate şi sarcinile, care cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinŃă, abitaŃie, servituŃile în sarcina
fondului aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaŃiunea şi cesiunea de
venituri pe timp mai mare de 3 ani;
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi
acŃiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile
făcute în această parte.
41
Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părŃilor interesate, cu
excepŃia cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu.
Cererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se află cartea funciară în care
urmează să se facă înscrierea.
ExerciŃii rezolvate
AlegeŃi varianta/variantele corecte de răspuns:
42