Sunteți pe pagina 1din 2

Retete Regim Oshawa 1.

Grau copt Se spala foarte bine graul si se pune in tigaie cu sare si apa, atat cat sa-l acopere. Se lasa la foc tare pana se evapora apa, dupa care se amesteca continuu. Este foarte important ca focul sa fie puternic, pentru ca bobul sa fie crocant si nu tare. Se coace pana cand graul isi schimba usor culoarea si este usor de mestecat. Ideal intr-un astfel de caz este folosirea unei tigai de teflon sau a unui ceaun de fonta. 2. Hrisca si mei copt Se procedeaza analog, cu precizarea ca trebuie coapte fara a fi umezite in prealabil. 3. Supa de orez cu galuste de grau Dintr-o cantitate mica de faina de grau integral, apa si sare se face o coca moale (mai moale decat cea pentru turtite) si se lasa la muiat 15-25 minute. Din aceasta se fac galustele de marime mica, care se pun in apa clocotita cu sare. Se fierb circa 10 minute, dupa care se adauga orez sau faina de orez. 4. Terci de grau si orez Se pune apa cu sare la fiert. Cand clocoteste se toarna, in ploaie, faina din grau integral si faina de orez, pana obtineti consistenta dorita. Atentie! Si graul si orezul se umfla la fiert, astfel incat va trebui sa lasati compozitia mai moale. Se fierbe circa 20-30 de minute. 5. Turtite din grau Se macina fin graul (cu ajutorul unei rasnite mecanice sau electrice), pana devine ca o faina. Se face o coca din apa, sare si faina de grau complet obtinuta anterior. Se lasa circa 2 ore la muiat, dupa care se fac turtite care se coc in tigaie, fara ulei, la foc mic. Se recomanda ca turtitele sa fie cat mai subtiri. Se procedeaza analog pentru hrisca. De asemenea, se pot face turtite si din amestecul fainii de grau cu faina de hrisca. Se pot face si din faina de grau complet in care se incorporeaza cateva linguri de orez fiert. Se face un aluat mai moale in acest caz. 6. Supa de orez cu galuste de grau Ingrediente: 100 g faina de grau integrala, 100 g orez, jumatate de lingurita de sare, 500 ml apa. Mod de preparare: Din graul macinat, putina apa si sare se face o coca moale si se lasa la inmuiat 30 de minute. Se fac galuste mici care se pun in apa clocotita cu sare, se fierb 10 minute, apoi se adauga orezul si se mai fierb 20 de minute. 7. Lapte de grau Ingrediente: 40 g grau si 300 ml apa. Mod de preparare: Se macina graul (la rasnita de cafea), se pune intr-o cana mare si se toarna apa fierbinte; se agita si se lasa la racit. Inainte de a se consuma, se amesteca continutul. 8. Pilaf simplu Ingrediente: 100 g orez, 300 ml apa, 1/2 lingurita sare grunjoasa. Mod de preparare: Se spala bine orezul si se pune la fiert cu apa si sarea intr-un vas de fonta, la foc

moderat, 20 de minute. 9. Hrisca cruda Ingrediente: 200 g hrisca. Mod de preparare: Se spala boabele de hrisca, se pun intr-un vas si se acopera cu apa. Dupa 1-2 ore hrisca se inmoaie, se umfla si se poate consuma. Hrisca poate fi inlocuita cu grau, cu conditia sa fie pus la inmuiat cu o seara inainte. 10. Pasta de orez Ingrediente: 200 g orez, 400 ml apa, 1/2 lingurita sare grunjoasa. Mod de preparare: Se macina orezul cu o rasnita de cafea. Se pune apa cu sare la fiert. Cand clocoteste, se adauga faina de orez. Se fierbe 15-20 minute. Exemplu de dieta: Mic dejun: 1-2 cani lapte de grau. Ora 10: 3-5 linguri hrisca cruda. Dejun: 1) supa de orez cu galuste de grau; 2) pilaf simplu cu faina de grau copt sau turtite de grau. Ora 17: 3-5 linguri de mei copt. Cina: 1) terci de grau; 2) pasta de orez cu turtite de grau. 11. Placinta de grau cu orez fiert Ingrediente: 500 g faina de grau integrala, 200 g orez, 1 lingurita de sare grunjoasa. Mod de preparare: Se prepara o coca cu apa calduta si sare din grau integral si se fierbe orezul separat cu putina sare. Se intinde coca cu un facalet pentru a obtine o foaie de placinta, dar ceva mai groasa decat cea de la patiserie. Se pune orezul fiert la mijloc si se ruleaza foaia de placinta. Se presara putina faina integrala pe tava, se aseaza 3 rulouri si se coc la foc iute 10-20 de minute. Se taie in felii groase si se mananca in decurs de 7-10 ore. 12. Fulgi din cereale (grau, orez, secara, ovaz) Se cumpara de la supermarket sau magazine naturiste si se consuma ca atare, uscate, sau inmuiate in apa, simple sau combinate si in cantitatea pe care o dorim. 13. Turtitele multicereal Se prepara ca si cele din grau. Pentru a pregati coca, pe langa faina integrala din grau, se folosesc suplimentar mei macinat si fiert, hrisca macinata inmuiata cu apa 2-3 ore sau orez macinat si fiert, amestecate in proportii egale sau dupa imaginatia de moment. Evident, fiecare va adapta aceste retete dupa necesitatile personale sau dupa sfatul medicului si se pot face chiar asocieri partiale cu unele legume si fructe de sezon. Soldatii romani au cucerit intreaga lume mancand grau, dvs. de ce sa nu va cuceriti sanatatea mancand cereale? Succes!

S-ar putea să vă placă și