Romanul este cea mai complex i mai cuprinztoare specie a genului epic n proz, de mari dimensiuni, surprinznd conflicte

puternice, cu o desfurare pe mai multe planuri narative. Desfurarea spaio temporal este ampl, asociind voci narative diferite i tonaliti sau registre stilistice diverse. Cativa reprezentanti din literatura universal sunt H. de Balzac, L. Tolstoi, Cervantes, C. Dickens etc.; Reprezentanti ai literaturii romne sunt D. Cantemir, N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici, L. Rebreanu, C. Petrescu, M. Preda, A. Buzura etc. Inca de la inceput Nicolae Manolescu afirma ca Arca lui Noe este un lung eseu despre roman; contradictie numai aparent, pe care as lmuri-o spunnd deocamdat c un critic nu scrie de obicei despre ce i-ar plcea s scrie. Nu numai poetul, cum spune Valery, dar si criticul este "un martir al rezistentei fat de ceea ce se face usor".Pentru unii, Iliada sau Eneida sunt romanele celor vechi; pentru alii, ntiul roman sunt abia Ies chansons de geste; ar fi fr sens s numim romane prozele anterioare secolului XVIIII; n sfrsit, sunt destui care ncep romanul cu Balzac. In pragul epocii moderne, Gasset (Prima meditaie despre Don Quijote) afirm dimpotriv: "Romanul este contrariul genului epic", adic al epopeii, n aceasta din urm intrnd si scrierile Europei de mijloc invocate de ctre criticul francez. n Teoria romanului, Lukcs preia de la Hegel o idee asemntoare. Prin intermediul romanului (se susine uneori, n alt ordine de idei), si fac loc n literatur viaa obisnuit, omul comun, cotidianul; romanul (se susine la fel de des) ofer cititorului - de ieri si de azi - o "mitologie", este adic o form popular a imaginaiei., aducand in discutie, cum este si firesc, definirea acestei specii literare. Romanul are o evolutie lunga. Pe aceasta linie evolutiva, Nicolae Manolescu identifica trei modele artistice: doricul, ionicul si corinticul. "Doricul ronanului (cum il vom numi de aici inainte) apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si Creatorul". Ionicul inseamna "psihologism si analiza". in romanul clasic exista o distanta etica intre personajele sale si autor, aceeasi distanta care exista intre personajele divine si cele trecatoare, pamantesti. Noul roman a renuntat la iluzie, in schimbul autenticitatii: "Eu este totdeauna El: cel care scrie si care nareaza". Socialitatea lasa locul sentimentelor, individualitatii. in romanul corintic se prezinta "o noua forma de dominatie, ce seamana cu represiunea". Personajele sunt simple marionete, la discretia unui Dumnezeu jucaus, care innoieste lumea in sensul dorit de el. Acest tip de roman este "unul al ingenuitatii pierdute". Trasaturi ale romanului doric sunt: Lume omogen, raional; Morala tuturor triumf asupra moralei unuia singur; Personaj caracter, stabil; Narator omniscient, instan supraindividual, necontestat i autoritar; Prefer faptele, aciunea, epicul; Univers coerent, autoritar; Unitate de aciune. Ex. Mara (I. Slavici), Ion (L. Rebreanu), Baltagul (M. Sadoveanu), Enigma Otiliei (G. Clinescu), Moromeii (M. Preda) . Trasaturile romanului ionic sunt: Prefer analiza i confesiunea; Naratorul devine personaj, iar autorul cedeaz locul personajelor;

Morala comun este nlocuit cu morala individual; Psihologivul elimin realitatea coerent, exterioar; Personajul e singuratic, izolat; Timpul se interiorizeaz; Unitate de perspectiv (o singur contiin unific realitatea i i ofer coeren); Ex. Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi (C. Petrescu), Patul lui Procust (C. Petrescu), Ioana (A. Holban). Romanul corintic are ca trasaturi: Dispariia eroului (a individului cu biografie particular, nlocuit de omul fr nsuiri); Generalitate alegoric, forme ironice ale epicului, satira, miticul; Deconstrucia formelor epice; Ex. Plnia i Stamate (Urmuz), Craii de Curtea-Veche (M. Caragiale). Romanul s-a straduit, timp de doua sute de ani, sa fie cat mai apropiat de verosimil, asa cum au procedat Fielding si Filimon, prin compunerea de biografii. La Flaubert, Zola si Duiliu Zamfirescu, modul de narare a faptelor devine impersonal. Manipularea personajelor, in romanul vechi, este o modalitate de a "interpreta necontenit faptele sau gandurile eroilor sai." Impersonalitatea nu inseamna epuizarea dorintei de firesc a autorului: se trece de la autorul omniscient la naratorul psihologizant, de la doric la ionic. Realismul psihologic implicit inseamna o trecere in doua etape, similare cu vechiul realism "obiectiv". In romanul "Ciocoii vechi si noi", actul de narare apartine autorului; se poate vorbi de "editorial omniscience" in sensul dat de Norman Friedman, din "Point of View in Fiction" din antologia lui Philip Stevick, "The theory of the Novel". in "Ciocoii vechi si noi", vocea este intotdeauna a autorului, de aceea "Dedicatia" si "Prologul1* inseamna acelasi lucru cu romanul. in "Adela", "Jocurile Daniei" si "Ambasadorii", autorul si naratorul reprezinta voci distincte: naratorul are o biografie bine stabilita, e un personaj in carne si oase, iar povestirea este la persoana intai, a treia sau a doua. Nu se stie cum este Adela in realitate, ci numai cum o descrie Emil Codrescu; la fel, nu se stie cum este Emil Codrescu, ci numai cum se prezinta el insusi in roman: "Naratorul a exilat pe autor si a pus in paranteza personajul". in "Spre far" sau "Vanatoarea regala", naratorul e pus in paranteze de personaj. Cartea lui Nicolae Manolescu nu este o istorie a romanului, ci exploreaza chipul romanului, fiind o prezentare exhaustiva. Operele trebuie analizate in valoarea lor infinitezimala, pornind de la Arthur Thibaudet, Leo Spitzer si Erich Auerbach. Spatiul incert dintre tipurile de roman se cerea fi cercetat; Lionel Trilling afirma ca viitorul este al romanului de idei, mai valoros decat romanul slefuit ca o oglinda, dar incapabil sa transmita ceva catre cititori.