SINTEZA CURSULUI BAZELE CONTABILITII Introducere

Schimbarile fundamentale produse n ultimul deceniu n mediul economico-social din tara noastra, necesitatea armonizarii legislatiei nationale, n vederea integrarii europene si nu n ultimul rnd, procesul de globalizare economica, au generat reforma structurala radicala a sistemului contabil romnesc. n acest context, care ridica probleme noi pentru specialisti din domeniul contabilitatii, printre factorii esentiali care contribuie la formare viitorilor economisti, se nscrie si predarea primelor notiuni de contabilitate. Astfel, raportata la nevoile actuale ale nvatamntului economic universitar, disciplina Bazele contabilitatii prezinta ntr-o maniera adecvata notiunilor teoretice fundamentale de contabilitate, terminologia, modelele, principiile, regulile si conventiile contabile, n convergenta cu prevederile directivelor europene n domeniu si cu Standardele Internationale de Contabilitate.

Scopul si obiectivele disciplinei

Parcurgerea cursului Bazele contabilitatii permite studentilor formarea unei gndiri economice, orientata spre utilizarea resurselor ntreprinderii, nsusirea fundamentelor teoretice si metodologice ale contabilitatii, precum si nsusirea deprinderilor practice privind logica si mecanismul nregistrarii n contabilitate a principalelor tranzactii, evenimente si operatiuni economico-financiare, generate de activitatile ntreprinderii.

Bibliografie
I. OBLIGATORIE
1. Gheorghe Dumitru - Bazele contabilitatii ntr-o abordare nationala si internationala, Editura Muntenia, Constanta, 2003 2. Ministerul Finantelor Publice - Reglementari contabile pentru agentii economici, Editura Economica, 2002. 3. Legea contabilitatii nr. 82/1991 - republicata n 26.08.2002

II. FACULTATIV
1. Caraiani C., Olimid L. - Bazele contabilitatii, Editura ASE, Bucuresti, 2002 2. Feleaga N., Malciu L., Bunea st. - Bazele contabilitatii, Editura Economica, 2002

3. Feleaga N., Malciu L. - Politici si optiuni contabile, Editura Economica, 2002 4. Pntea P.I., Bodea Gh. - Microntreprinderile n economia romneasca, Editura Intelcredo, 2002 5. Pop Atanasiu - Contabilitatea financiara romneasca, armonizata cu directivele contabile europene, standardele internationale de contabilitate, Editura Intelcredo, 2002 6. Popescu Gh., Popescu V. - Contabilitatea simplificata, armonizata cu directivele europene si fiscalitatea societatilor comerciale, Editura Gestiunea, Bucuresti, 2002 7. Ristea M., Dima M. - Contabilitatea societatilor comerciale "Editie revizuita si mbunatatita", Editura Universitara, Bucuresti, 2003 8. Ministerul Finantelor Publice - Ghid practic de aplicare a Standardelor Internationale de Contabilitate, Partea I, Editura Economica, Bucuresti, 2001 9. Standardele Internationale de Contabilitate 2003

Note de curs - sinteze

CAPITOLUL I - Notiuni introductive privind contabilitatea ntreprinderii 1.1. Originile si evolutia contabilitatii
n evolutia sa de la practica la teorie stiintifica, contabilitatea a parcurs un drum care se pierde n negura timpului. Astfel, scrierile francofone, privind istoria contabilitatii, prezinta urmele unei contabilitati a vnatului, probata de existenta n Muzeul de antichitati nationale din Franta a unor oase crestate vechi de 20.000 - 30.000 ani. Se evoca n acest fel una din cele mai vechi "masini de numarat" a animalelor vnate, concretizata ntr-un "radius de lup" cu 55 crestaturi, repartizate n doua serii, descoperit n anul 1937 n localitatea Vestonice din fosta Cehoslovacie. La asirieni, comerciantii notau pe bule de lut obiectele si cantitatile comercializate, fapt ce ne duce la concluzia existentei unei forme de contabilitate, ce consta n numararea obiectelor. n antichitate, primul autor de contabilitate este considerat suveranul Hammurabi (al saselea rege al primei dinastii a Babilonului, 2002 - 1960 .e.n). Din perioada domniei sale au fost descoperite numeroase tablite cuneiforme, cu texte privind tinerea legala a conturilor, care cuprindeau: nregistrarea categoriei de obiecte livrate; numele partilor din contract; mentiunea livrarilor totale sau partiale. Din continutul documentelor, avnd ca suport papirusul, ce dateaza din epoca Egiptului ocupat de greci (anul 300 .e.n.), au fost decodificate informatii referitoare la: note, conturi, devize si chitante (papirusului lui Zenon). n Grecia antica, conform marturiilor lasate de istoricii contabilitatii, templele au jucat primele rolul de bancheri. n activitatea lor se utilizau nca din acea vreme cecul si cambia,

precum si creditul pe baza de dobnda, cumulnd, practic, toate elementele tehnicii financiare moderne. Referitor la contabilitatea Romei antice, Cicerone (106 - 43 .e.n.) ne-a lasat precizari importante privind registrele contabile romane, respectiv: Codex accepti et expensi - era un jurnal al veniturilor si cheltuielilor si Codex rationum - asemanator jurnalului legal de astazi, tinut fara spatii libere, stersaturi si alterari, avea dubla menire de jurnal si carte mare si putea fi proba n justitie. nceputul Evului Mediu (epoca feudala) nu a continuat progresele civilizatiei romane, nregistrate n domeniul contabilitatii. n prima parte a Evului Mediu, contabilitatea tip se concretiza ntr-un memorial, care era un registru unic, descriptiv si cronologic, n care se nregistrau creantele si datoriile negustorilor, generate de operatiunile efectuate cu tertii. Treptat, tehnicile evolueaza si astfel apare contabilitatea n partida simpla, caracterizata prin nasterea conturilor si avea ca obiect nregistrarea operatiilor privind ncasarile si platile, clasificarea si controlul acestora. Contabilitatea simpla presupunea existenta unui cont unic de disponibilitati banesti (registru de ncasari si plati), acompaniat de conturi accesorii, impuse de clasificarea cheltuielilor si veniturilor. Pe masura ce creditul a luat amploare, iar numarul creditorilor si debitorilor a crescut, acest registru a fost nlocuit printr-o functie administrativa - contabilul, care avea atributiunea tinerii conturilor de persoane. Conturile de persoane se caracterizau printr-un nume propriu, fara ca ntre acestea si conturile impersonale, de ncasari si plati, sa existe vreo legatura. Pe masura ce fenomenele economice deveneau tot mai complexe, sumele acelorasi persoane se dispersau tot mai mult n evidenta, astfel, comerciantul trebuia sa reconstituie, prin punctaj, totalurile unui corespondent dat, privind creditul acordat si rambursarile facute. Ca urmare a acestui fapt, a fost necesar sa se realizeze anumite legaturi ntre conturile de persoane si conturile traditionale de ncasari si plati. Ca si n cazul creditului, fiecare operatiune de vnzare sau cumparare de bunuri determina doua nregistrari: una, n contul de clienti, pentru vnzari sau n contul de furnizori, pentru cumparari si alta, n contul de casa, pentru ncasarea creantelor aferente bunurilor vndute sau plata datoriilor provenite din cumpararea bunurilor. Aceste doua nregistrari efectuate concomitent, au condus pe contabili, ncepnd cu anul 1290, la partida dubla, prin reunirea conturilor de persoane cu contul unic traditional, de ncasari si plati, crendu-se astfel, anumite legaturi, generate de natura lucrarilor. Din aceste legaturi a rezultat marea reforma a contabilitatii comerciale, respectiv dubla nregistrare a fenomenelor economice. Contabilitatea n partida dubla, ca sistem complex de evidenta, a aparut si a evoluat odata cu dezvoltarea comertului si bogatiilor marilor orase - state italiene: Florenta, Venetia si Genova cnd, la sfrsitul Evului Mediu, apar o serie de autori de contabilitate, dintre care se remarca calugarul franciscan Luca Pacioli. Luca Pacioli s-a plasat n istorie prin cele doua tratate ale sale, ce sintetizeaza cunostintele stiintifice ale epocii: "Summa de Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita" si "Divina Proportione". Primul tratat, aparut la Venetia n anul 1494, este o

mica enciclopedie de cunostinte matematice. Capitolul IX, intitulat "Tractatus particularis de computis et scripturis" (Tratat particular despre conturi si nregistrari), cuprinde o descriere a practicilor negustorului venetian al epocii si a contabilitatii n partida dubla. n tratatul sau, Luca Pacioli consemneaza despre utilizarea a trei registre contabile, pentru nregistrarea afacerilor comerciantilor italieni, astfel: - memorialul: care permitea nregistrarea tuturor operatiilor, fara analiza, n moneda n care s-au efectuat tranzactiile; - jurnalul: n care se opera articolele contabile pe debit si credit si ndeplinea dublul rol: de reclasificare cronologica a operatiilor si de exprimare a acestora ntr-o singura unitate de cont (moneda); - cartea - mare: n care debitele si creditele erau diferentiate cu claritate, pe conturi. Prima definitie data contabilitatii apartine tot lui Luca Pacioli, potrivit caruia: " Contabilitatea este considerata ca un ansamblu de principii si reguli privind nregistrarea n partida dubla a averii (mobila si imobila) ce apartine unui negustor, precum si toate afacerile sale (mari si marunte), n ordinea n care au avut loc". Dupa aparitia tiparului n secolul al XV - lea, prin traducerea si raspndirea lucrarilor lui Luca Pacioli, literatura contabila face nsemnate progrese n toate tarile europene si astfel, s-a generalizat aplicarea contabilitatii n partida dubla.

1.2. Contabilitatea - componenta a sistemului informational economic n general, sistemul informational este definit ca un ansamblu de oameni, masini, programe si procedee, al carui tel este de a furniza informatiile necesare functionarii unei ntreprinderi sau organism. n contextul acestei definitii, contabilitatea reprezinta principala componenta a sistemului informational, orientat spre cunoasterea valorilor economice dintr-o organizatie. n aceasta calitate, contabilitatea se constituie ntr-un subsistem informational, care cuprinde un ansamblu de elemente interdependente ce asigura culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza si transmiterea informatiilor privind efectele tranzactiilor si a altor evenimente asupra starii si miscarii elementelor patrimoniale, a situatiei financiare si a performantei unei organizatii, n scopul informarii utilizatorilor interni si externi. 1.3. Sarcinile si functiile contabilitatii 1.3.1. Sarcinile contabilitatii a. Ca disciplina stiintifica, pe baza cercetarilor proprii, contabilitatii i revin urmatoarele sarcini: - definirea cu exactitate a obiectului de studiu si a sferei de cuprindere; - precizarea metodei de cercetare, a obiectului si a procedeelor ei de lucru, urmarind definirea de norme si principii generale, bazate pe o terminologie precisa, identica pentru toti utilizatorii informatiei contabile;

- stabilirea rolului si a locului pe care l are n cadrul stiintelor si a evidentei economice; - elaborarea mijloacelor pentru aplicarea n practica a contabilitatii (modelele formularelor pentru situatii financiare, documente, registre etc.). b. Ca activitate practica, organizata n fiecare ntreprindere, contabilitatii i revin o serie de sarcini specifice, astfel: - furnizarea datelor si informatiilor necesare elaborarii programelor financiare; - nregistrarea cronologica a operatiilor economice si financiare, prelucrarea si pastrarea informatiilor. - controlul operatiilor patrimoniale efectuate si a exactitatii datelor contabile, n vederea asigurarii integritatii patrimoniului; - furnizeaza datele si informatiile necesare ntocmirii regulate a situatiilor financiare anuale. 1.3.2. Functiile contabilitatii Izvorte din sarcinile sale, principalele functii ale contabilitatii sunt: - Functia de cunoastere si informare - ca functie de baza a contabilitatii, consta n identificarea, culegerea si prelucrarea datelor si informatiilor referitoare la fenomenele, procesele si activitatile economice ce au loc n cadrul ntreprinderii. - Functia de analiza si control gestionar - are scopul de a scoate n evidenta punctele "critice", aparute n activitatea de productie, comercializare si financiara desfasurata de ntreprindere. - Functia de prevedere (prognoza) - potrivit careia, pe baza datelor si informatiilor furnizate de contabilitate, echipa de conducere stabileste previziunile si programele privind modul de desfasurare a activitatii ntreprinderii n viitor. - Functia probatorie n justitie - nscrisurile si documentele de evidenta contabila constituie proba n justitie, respectiv sursa de documentare si clarificare n litigiile civile si penale. 1.4. ntreprinderea - locul de organizare a contabilitatii 1.4.1. Conceptul de ntreprindere - clasificare ntreprinderea este o unitate economica, autonoma patrimonial, n care mijloacele umane, materiale si financiare sunt organizate si coordonate pentru

realizarea de bunuri materiale, executarea de lucrari si prestarea de servicii, n scopul vnzarii si obtinerii de profit. n conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr.82/1991-republicata n anul 2002, au obligatie sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie: societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste, alte persoane juridice cu scop lucrativ, institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop lucrativ, persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati independente. Deci, multitudinea tipurilor de ntreprinderi existente, care sunt obligate sa organizeze contabilitatea proprie, impune clasificarea acestora dupa mai multe criterii si anume: a. n functie de obiectul principal de activitate, ntreprinderile se grupeaza pe cele trei mari sectoare ale economiei nationale, respectiv: - ntreprinderi din sectorul primar - cuprind activitatile din agricultura, silvicultura si industria extractiva; - ntreprinderi din sectorul secundar - ncorporeaza activitatile specifice industriilor prelucratoare si ale constructiilor; - ntreprinderi din sectorul tertier - cuprind activitatile din: comert; turism; transporturi; posta si telecomunicatii; financiar-bancare si de asigurari; ocrotirea sanatatii; activitati recreative, cultural - sportive si alte servicii. b. n functie de forma de proprietate asupra capitalului investit sunt: - ntreprinderi private - n care capitalul a fost investit de una sau mai multe persoane particulare; - ntreprinderi publice sau cu capital de stat - sunt acele ntreprinderi care gestioneaza exclusiv bunuri din proprietatea statului, iar 11111c28l finantarea activitatii este asigurata din fonduri publice; - ntreprinderi mixte - n care capitalul a fost investit att de catre persoane particulare ct si de catre stat. c. n functie de forma juridica de organizare, ntreprinderile se delimiteaza n doua forme: - regii autonome - sunt ntreprinderi de stat, organizate n ramurile strategice ale economiei nationale sau pentru satisfacerea interesului public la nivel local.

- societatile comerciale - sunt ntreprinderi constituite pe baza liberii initiative, prin asocierea de persoane, de capitaluri sau mixte (persoane si capitaluri). d. n functie de marimea lor, dupa numarul mediu scriptic anual de personal, ntreprinderile se mpart n: - microntreprinderi - care au pna la 9 salariati; - ntreprinderi mici - care au ntre 10 si 49 salariati; - ntreprinderi mijlocii - care au ntre 50 si 249 salariati; - ntreprinderi mari - care au peste 250 salariati. 1.4.2. Tipologia societatilor comerciale n functie de structura asocierii dintre persoane si capitaluri, legislatia nationala n materie reglementeaza trei categorii de societati, astfel: a. Societatile de persoane - se nfiinteaza prin asocierea, bazata pe ncredere, a doua sau mai multe persoane fizice, care au scopuri economice comune. La societatile de persoane capitalul social este divizat n titluri de valoare nenegociabile numite parti sociale, care circula liber doar ntre asociati (netransmisibile altor persoane). n functie de angajarea asociatilor n administrare si de modul de asumare a responsabilitatii acestora, sunt doua tipuri de societati de persoane: societati n nume colectiv (S.N.C) - caracterizate prin raspundere solidara (n egala masura) si nelimitata (cu ntreg patrimoniul) a asociatilor pentru operatiunile desfasurate n numele societatii. societati n comandita simpla (S.C.S) - caracterizate prin existenta a doua tipuri de asociati: - asociati comanditati, care au dreptul de administrare a societatii si n consecinta raspund solidar si nelimitat n fata creditorilor, pentru operatiunile efectuate n numele societatii; - asociati comanditari, care nu se implica n gestionarea societatii (administrare) si astfel raspunderea lor se limiteaza la capitalul subscris si varsat la constituirea societatii. b. Societatile de capitaluri - se constituie prin subscrierea integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica.

Capitalul social este divizat n titluri negociabile numite actiuni, care pot fi tranzactionate pe piata titlurilor de valoare (bursa), schimbndu-si astfel proprietarul, fara consimtamntul celorlalti actionari. De regula, actionarii dintr-o societate de capitaluri nu se implica n administrarea acesteia. n functie de limita raspunderilor actionarilor, pentru operatiunile desfasurate n numele societatii de capitaluri, sunt doua tipuri de astfel de societati: societati pe actiuni (S.A.) - n care raspunderea se limiteaza la aportul fiecarui actionar la capitalul social; societati n comandita pe actiuni - sunt similare societatilor n comandita simpla, cu diferenta divizarii capitalului social n actiuni. c. Societatile mixte - mbraca forma juridica a societatilor cu raspundere limitata. La acest tip de societate se regasesc trasaturi specifice att societatilor de persoane, unde capitalul social este divizat n parti sociale, netransmisibile altor persoane din afara societatii, ct si societatilor de capitaluri, unde raspunderea pentru obligatiile sociale se limiteaza la nivelul aportului la capitalul social. 1.5. Informatiile contabile si utilizatorii lor 1.5.1. Tipuri de informatii contabile Valorificarea deplina a informatiei economice, se realizeaza numai n cadrul unui sistem informational bine conceput, n care contabilitatea constituie sursa principala de informatii, deoarece potrivit definitiei date de Legea contabilitatii nr.82/1991-republicata n anul 2002, Contabilitatea, ca activitate specializata n masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute de persoanele juridice si fizice, trebuie sa asigure nregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, att pentru cerintele interne ale acestora, ct si n relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile guvernamentale si alti utilizatori. Ponderea cea mai mare a informatiilor, utilizate de managerul ntreprinderii, sunt de natura contabila si se clasifica n patru categorii: a. Informatiile operationale - sunt produse de diferite compartimente din ntreprindere si constituie suportul de date pentru contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune.

b. Informatiile financiar - contabile - sunt furnizate de contabilitatea financiara, n baza unor reguli de raportare, stabilite prin acte normative, pentru asigurarea uniformitatii si comparabilitatii informatiilor comunicate marelui public (utilizatorilor). Astfel, la sfrsitul fiecarui exercitiu financiar, managerii ntreprinderilor trebuie sa ntocmeasca un set standardizat de situatii financiare anuale, care trebuie sa cuprinda: bilantul, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative. c. Informatiile contabile de gestiune - sunt destinate, n exclusivitate, managementului ntreprinderii, deoarece aceste informatii sunt confidentiale si astfel se asigura pastrarea secretului afacerilor. Informatiile de gestiune sunt puse la dispozitia conducerii ntreprinderii de catre contabilitatea de gestiune. d. Informatiile fiscale - sunt produse de ntreprindere dupa anumite reguli fiscale si sunt destinate organelor administratiei de stat, pentru a fi folosite n controlul impozitelor si taxelor datorate. 1.5.2. Utilizatorii informatiilor contabile Utilizatorii informatiilor contabile se clasifica n: 1. Utilizatorii interni - sunt reprezentati de manageri. Pentru exercitarea atributiunilor de planificare, organizare si control a activitatii ntreprinderii, managerii au nevoie de informatii operative, furnizate de contabilitatea financiara curenta si mai ales de contabilitatea de gestiune. 2. Utilizatorii externi - sunt reprezentati de: a. Investitorii actuali si potentiali - sunt acele persoane juridice sau fizice care au investit sau urmeaza sa investeasca n capitalul social al unei ntreprinderi. b. Creditorii financiari si comerciali - sunt acele persoane juridice care pun la dispozitia ntreprinderii resursele necesare desfasurarii activitatilor sale. Creditorii financiari, denumiti generic finantatori, sunt: bancile, care acorda mprumuturi (credite) pentru echilibrarea financiara a ntreprinderilor, Ministerul Finantelor Publice, n calitate de reprezentant al statului, pentru investitiile din regiile autonome si societatile comerciale de interes national, alti finantatori, dintre care exemplificam societatile de leasing. Creditorii comerciali, sunt furnizorii, ale caror bunuri, lucrari si servicii nu au fost achitate concomitent cu livrarea, executarea si respectiv prestarea si astfel, au acordat ntreprinderii un credit comercial.

c. Clientii - sunt interesati de stabilitatea relatiilor comerciale. n acest sens, clientii au n vedere acele informatii din care rezulta capacitatea de existenta (supravietuire) a ntreprinderii si astfel, sa le asigure continuitate n furnizarea de bunuri, lucrari sau servicii. d. Salariatii - prin sindicate, sunt interesati de nivelul salariilor si securitatea locurilor de munca. e. Institutiile guvernamentale - utilizeaza informatiile contabile pentru realizarea sintezelor macroeconomice, elaborarea prognozelor si aplicarea politicilor statului n domeniul economic. f. Alti utilizatori - n afara de utilizatorii externi mentionati, publicul este interesat de evolutia ntreprinderilor prin diverse colectivitati de oameni, asa cum ar fi: - Comunitatile locale (comune, orase), prin administratiile lor sunt interesate de impactul activitatii ntreprinderilor asupra dezvoltarii economice locale, respectiv: crearea de locuri de munca, pregatirea profesionala, contributia cu impozite si taxe la bugetul comunitatii etc; - Organizatiile pentru protectia consumatorilor, urmaresc ca preturile sa reflecte calitatea produselor si serviciilor vndute; - Organizatiile ecologiste, urmaresc efectele activitatilor desfasurate de ntreprinderi asupra mediului nconjurator si a sanatatii oamenilor. CAPITOLUL II - Notiuni generale privind obiectul si metoda contabilitatii 2.1. Obiectul de studiu al contabilitatii
Pornind de la gndirea scolii de contabilitate anglo-saxona, n ultima perioada s-au exprimat tot mai multe opinii pro si contra mentinerii patrimoniului ca obiect de studiu al contabilitatii. Prin modificarile si completarile aduse Legii contabilitatii nr.82/1991 prin O.G. nr.61/2001, s-au nlaturat diferentele fata de actualele orientari internationale privind obiectul contabilitatii. n acest sens, s-a trecut de la a considera contabilitatea "ca instrument principal de cunoastere, gestiune si control al patrimoniului", n a fi considerata "ca activitate specializata n masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor fizice si juridice". Astfel, contabilitatea trebuie sa asigure nregistrarea, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, pentru satisfacerea necesitatilor diversilor utilizatori ai situatiilor financiare. Desi, att Legea contabilitatii, modificata si completata, ct si recentele Reglementari contabile pentru agentii economici, aprobate prin Ordinele ministrului finantelor publice nr.94/2001 si 306/2002, nu mai definesc explicit conceptul de patrimoniu, acesta nu poate fi abandonat din teoria contabila.

Ansamblul principiilor care guverneaza practica contabila la data actuala, sunt rodul cercetarii de secole a patrimoniului. n afara de faptul ca noile concepte de "pozitie financiara", "performanta financiara" si "fluxuri de trezorerie" vizeaza situatiile financiare, ca produs anual al contabilitatii curente, n procesul de nvatamnt trebuie mentinuta si categoria juridica de patrimoniu, ca obiect de studiu, pentru fundamentarea si explicarea mecanismului contabilitatii. n acest sens, pentru a ntelege structurile generale care omogenizeaza elementele recunoscute n situatiile financiare, se impune mai nti prezentarea conceptiilor juridica, economica si financiara cu privire la obiectul contabilitatii.

2.1.1. Conceptia juridica cu privire la obiectul contabilitatii

Conceptia juridica considera ca obiectul de studiu al contabilitatii l constituie elaborarea si aplicarea procedeelor de evidenta, calcul, analiza si control, n expresie valorica, a existentei si starii, precum si a miscarii si transformarii PATRIMONIULUI. n general, prin Patrimoniu se ntelege totalitatea bunurilor apartinnd unei persoane fizice sau juridice, dobndite n cadrul relatiilor de drepturi si obligatii. Din aceasta definitie rezulta ca patrimoniul este format din doua elemente interdependente: persoana fizica sau juridica, denumita subiect de patrimoniu, care si asuma drepturi si obligatii si care exercita acte de dispozitie si de administrare asupra patrimoniului; bunurile economice, denumite obiect de patrimoniu n cadrul relatiilor de drepturi si obligatii. Deci, ntre relatiile de drepturi si obligatii, pe de o parte si bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii, pe de alta parte, stau persoanele fizice sau juridice, n calitatea lor de subiect de drepturi si obligatii, potrivit urmatoarei scheme:
PATRIMONIU BUNURI ECONOMICE, ca obiecte de drepturi si obligatii, evaluabile n bani (realitatea economica) PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE DREPTURI sI OBLIGAII, evaluabile n bani (cauzele stapnirii realitatii economice)

1. BUNURILE ECONOMICE,

ca obiecte de drepturi si obligatii, formeaza averea persoanelor fizice sau juridice, adica acea parte a patrimoniului cu continut concret material. Bunurile economice au o latura existentiala (fizica) si o latura economica. ca cea de a doua componenta a patrimoniului, exprima raporturile de proprietate n cadrul carora se procura si se gestioneaza (administreaza) bunurile.
2. DREPTURILE SI OBLIGATIILE,

Raporturile de proprietate mbraca doua forme: forma drepturilor si forma obligatiilor. Forma drepturilor - atunci cnd titularul de patrimoniu (proprietarul) si procura o parte din avere din resurse proprii si n acest caz bunurile respective i apartin de drept, iar partea respectiva din patrimoniu poarta denumirea de patrimoniu propriu; Forma obligatiilor - are n vedere situatia n care titularul de patrimoniu (proprietarul) si procura o parte din avere (bunuri) din resurse apartinnd altor persoane fizice sau juridice si n acest caz bunurile respective nu i apartin de drept, trebuind sa restituie ulterior echivalentul lor valoric, fapt pentru care partea corespunzatoare din patrimoniu poarta denumirea de patrimoniu strain. Din cele aratate, se desprinde concluzia ca echilibrul intern al patrimoniului este expresia dublei reprezentare a valorilor economice, separate patrimonial, respectiv.

bi" si "lanx", care nseamna "doua talere", simboliznd o balanta cu doua brate, aflate permanent n echilibru.
La aparitia sa, ca necesitate a contabilitatii practice, bilantul a fost considerat documentul de sinteza care a permis cunoasterea, la un moment dat, a patrimoniului unui comerciant.

Odata cu transformarea contabilitatii n disciplina stiintifica aplicativa, bilantul contabil s-a impus ca un tablou sintetic, prin care se realizeaza principiul dublei reprezentari a patrimoniului, respectiv: - patrimoniul sub aspect concret, material, al destinatiei si utilitatii bunurilor, pentru care se foloseste notiunea de active patrimoniale; - patrimoniul sub aspectul abstract al modului de dobndire sau provenienta, pentru care se utilizeaza notiunea de pasive patrimoniale. Dubla reprezentare a patrimoniului a fost generata de faptul ca evidenta acestuia nu se limiteaza doar la forma concret - materiala a bunurilor detinute de ntreprindere, ci trebuie sa reflecte si relatiile de drepturi si obligatii n care au fost dobndite aceste bunuri, deci regimul juridic al acestora. ntr-o forma simplificata, bilantul se poate reprezenta ca o balanta cu doua brate orizontale, n care: - bratul stng se numeste ACTIV si cuprinde realitatea patrimoniala sub forma bunurilor economice concrete; - bratul drept se numeste PASIV si cuprinde sursele de provenienta a bunurilor, sub forma drepturilor (capitalul propriu) si obligatiilor (creditorii). Deoarece dubla reprezentare realizeaza o privire sub dublu aspect al aceluiasi patrimoniu, se poate deduce egalitatea bilantiera fundamentala si cea de tip economic, astfel: ACTIV = PASIV si UTILIZRI = RESURSE

n sinteza, bilantul este un procedeu specific metodei contabilitatii, care prezinta grupat, sistematizat si generalizat, n expresie valorica, pe baza principiului dublei nregistrari, pe de o parte bunurile economice, iar pe de alta parte sursele de provenienta ale acestora, precum si rezultatele obtinute de o ntreprindere la un moment dat. 3.1.2. Modelele bilantului contabil n contabilitatea practica se utilizeaza doua forme ale bilantului si anume: a. Schema orizontala de bilant, cunoscuta si sub denumirea de bilant cont, se prezinta sub forma unui tablou cu doua parti, n care activele sunt nscrise n ordinea inversa a lichiditatii, iar pasivele, n ordinea inversa a exigibilitatii. Aceasta forma de prezentare a bilantului pune n evidenta egalitatea dintre activul si pasivul bilantului, respectiv dintre utilizari si resurse. Grafic, schema orizontala de bilant (simplificata) se prezinta astfel:
BILAN ACTIV
A. ACTIVE IMOBILIZATE B. ACTIVE CIRCULANTE C. ACTIVE DE REGULARIZARE
EXERCIIU FINANCIAR PRECEDENT NCHEIAT

PASIV
A. CAPITALURI PROPRII B. DATORII C. PASIVE DE REGULARIZARE

EXERCIIU FINANCIAR PRECEDENT NCHEIAT

Schema orizontala de bilant a constituit optiunea sistemului contabil romnesc, n prima etapa a

6. Principiile metodei contabilitatii 7. Procedeele metodei contabilitatii 8. Principiile generale ale contabilitatii 9. Documentele contabile - definire, functii, clasificare 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. Documentele justificative Registrele de contabilitate Documentele de sinteza si raportare contabila Ciclul contabil de nregistrare a operatiilor economice n contabilitate Bilantul contabil - continut si structura Clasificarea si functiile bilantului Modificari asupra bilantului determinate de operatiile economice Forme si reguli de evaluare a bunurilor Contul - definire, continut, functii Structura contului Reguli de functionarea contului Dubla nregistrare si corespondenta conturilor Analiza contabila a operatiunilor economice Formula si articolul contabil Clasificarea conturilor

Operatii nregistrate n contabilitate privind principalele conturi de:

25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45.

Capitaluri proprii Capitaluri straine Imobilizari necorporale Imobilizari corporale Imobilizari financiare Amortizarea imobilizarilor Stocuri de materii prime, materiale si obiecte de inventar Produse Marfuri Stocuri aflate la terti Creante Datorii fata de furnizori Datorii fata de personalul unitatii Datorii fata de asigurari sociale Datorii fata de stat Disponibilitati banesti Investitii financiare pe termen scurt Cheltuieli, venituri, rezultate Balanta de verificare - continut, functii, mod de ntocmire Erori identificate cu ajutorul balantelor de verificare Inventarierea - definire, clasificare, functii

46. 47.

Etapele inventarierii Stabilirea diferentelor la inventarierea si regularizarea lor

Bibliografie 1. OMFP 1752/2005 2. Standardele Internationale de Contabilitate (IFRS, IAS) 3. Florea stefan, Bazele contabilitatii, Ed. ExPonto, Constanta, 2004