CRESTIN DEMOCRAIA

Crestin-democratia este o doctrina politica ce a evoluat n mod preponderent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aparuta ca o reactie la atacurile mpotriva bisericii si a catolicismului, crestin-democratia reprezinta expresia politica a crestinismului catolic. Crestin-democratia a reprezentat o mediere ntre liberalism (individualism) si socialism (colectivism), aducnd n politica si elemente noi precum morala crestina si subsidiaritatea. Considerata n multe 838f53i 55;ari europene drept o forma de neoconservatorism, crestindemocratia se intersecteaza cu conservatorismul n puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul fata de valorile traditionale, credinta si familia. Sursele democratiei-crestine sunt diverse, dar esential este gndirea crestinformulat de filosoful francez Jacques Maritain (1882-1973), care ncearc o reconciliere ntre credint si ratiune, ntre teologie si filosofie, subliniind prioritatea moralei asupra politicii n baza creia a fost formulat teza: "crestinism nseamn democratie". Democratia "n stil crestin" se bazeaz pe principiul Responsabilittii. Statul crestin-democrat este definit ca un garant al Binelui Comun. Un alt principiu al democratei crestine este organizarea comunitar a societtii (Subsidiaritatea), fiind sprijinite familia si descentralizarea administrativ, asociatiile si regiunile. Crestin-democratia a avut o contributie deosebit n unificarea continentului european, avnd rolul de motor al constructiei europene, atunci cnd la mijlocul sec.XX se aflau la guvernare reprezentantii crestin-democrati: Robert Schuman (Franta), Konrad Adenauer(Germania), Alcide de Gasperi (Italia). n prezent Uniunea European se sprijin pe trei valori fundamentale: crestinismul, pacea si democratia. Este dificil de determinat cu exactitate sursa conceptului "popular" si explicarea popularittii acestuia9. Termenul poate fi catalogat ca ambiguu n vocabularul politologic, dar poate tocmai ambiguitatea sa l face s se bucure de atta succes10. Ce este de remarcat, ns, este faptul c "popular" sau "popularianismul" nu desemneazvreo doctrin, ca set de idei, principii si solutii politice11. Folosirea sa n ultimul deceniu se datoreaz, deci, nu impunerii vreunei doctrine "populare", ci mai degrabelasticittii termenului, care permite reunirea sub aceasi umbrel ideologic a crestin-democratiei, a conservatorismului sau chiar a unor forme de liberalism. Totusi, la nceputul secolului al XX-lea, popularianismul se impune ca echivalent al crestin-democratiei, cnd a fost preferat din considerente tactice sau doctrinare. Intr-o perioadcnd partidele se adresau unui electorat bine delimitat, gen proletariat sau burghezie, popularii se adresau ntregului popor din perspectiva moralei crestine si a iubirii aproapelui, spre a se deosebi de liberalii burghezi sau de conservatorii elitisti. Dincolo de denumire, este ns indiscutabil originea termenului. De altfel, partidele protocrestin-democrate s-au numit n marea lor majoritate "populare". Popularianismul actual, asadar, reprezint un curent politic, nu doctrinar creat sub imperiul integrrii europene. Este important a se retine, n acest context, c orice analiz referiroare la partidele populare din Europa trebuie fcute prin prisma fenomenului de integrare european. De altfel, unii cercettori ai fenomenului crestin-democrat atribuie termenul de "popular" nu unui curent doctrinar delimitabil, ci unui comportament electoral, este adevrat, caracteristic initial partidelor crestin-democrate: acela

prin care respectivele partide se adresau ntregii societti sau natiuni, nu unei clase sau grup anume. Plecnd de la doctrina crestin-democrata, popularii pun n centrul constructiei politice persoana si demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublata de notiunile de libertate si egalitate, ceea ce reprezinta, ntr-adevar, o depasire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole, gndirea politica. Conceptul de libertate n acceptiune crestin-democrata nu face referire la libertati, asa cum sunt ele aparate de Carta Drepturilor Omului, ci la o libertate nteleasa ca autonomie si responsabilitate. Ideea de responsabilitate, asociata conceptului de libertate, face legatura cu un alt concept fundamental pentru crestin-democratie: solidaritatea. Solidaritatea devine constientizarea interdependentei dintre persoana si comunitatea n care aceasta traieste. n acest fel, toate actiunile unei persoane vor afecta, ntr-un fel sau altul, existenta celorlalti, ceea ce atrage dupa sine, prin responsabilitate, obligatia de a-i proteja pe cei mai slabi. Acest tip de solidaritate nu este, nici el, similar conceptului social-democrat, el facnd referire la un tip de sprijin care vizeaza egalitatea de sanse si ajutorul pentru dezvoltare, nu crearea unei dependente de ajutorul din partea statului. O alta particularitate la conceptul de solidaritate crestin-democrat este faptul ca nu vizeaza doar timpul prezent, ci, n egala masura, generatiile viitoare, carora suntem datori sa le asiguram cel putin aceleasi preconditii de dezvoltare care ne-au fost asigurate noua. Subsidiaritatea, unul dintre cei mai importanti piloni ai constructiei europene, este tot un construct al actualilor populari. Acest principiu nseamna ca puterea trebuie adusa la nivelul care corespunde cel mai bine comandamentelor de solidaritate, eficacitate si participare a cetatenilor. n egala masura, nseamna nsa ca decidenti din rangurile superioare ale ierarhiei administrative trebuie sa sprijine nivelurile de baza n ndeplinirea sarcinilor. Un lucru pare limpede: dincolo de apartenenta lor european, partidele din Partidul Popular European vor continua s propovduiascn plan intern doctrinele care le-au consacrat: crestin-democrat sau conservatoare. Sintagma "popular" apartine unui comportament supranational, european. Nu este mai putin adevrat c termenul "popular" prin simplitatea si atractivitatea sa are sansa s se impuna n limbajul politic din Romnia chiar ntro form distorsionat, de genul "doctrin popular". n perioada postbelic, crestin-democratia a beneficiat de un culoar politic favorabil. Liberalismul intrase demult n deriv, att ideologic ct si politic, socialismul era privit cu suspiciune din cauza nrudirii sale cu comunismul de tip sovietic, deci nu ntmpltor propunerile crestin-democrate au avut succes de cauz, fapt cu att mai notabil cu ct pn la al doilea rzboi mondial rezultatele electorale fuseser mai degrab modeste. Partidele crestin-democrate au beneficiat si de o modificare de paradigm n abordarea organizatoric a partidelor clasice; refuznd organizarea de partide de cadre, cu apel ctre notabili, sau de cel de partid de mas, cu apel n special ctre proletariat, crestin-democratii au impus partidul de tip catch-all, partidul trans-clasic, cu apel la toate grupurile socio-profesionale din electorat. De altfel, o parte dintre crestin-democrati au respins titulatura de "partid", n favoarea celei de "miscare" sau "uniune". ncepnd cu 1945 n Italia sau 1949 n Germania, precum si n Franta, Belgia, Olanda sau Luxemburg, n diferite coalitii, crestin-democratii s-au instalat la putere, cu destul succes si pentru lungi perioade de timp.

Nu ntmpltor, aceste state au fost cele care au fondat Comunitatea European a Carbunelui si Otelului. De altfel, dintre printii fondatori, de Gasperi, Adenauer si Schuman erau crestin-democrati, iar Monnet a primit o serioas educatie catolic. Nu e nici o exagerare deci n a afirma c Europa comunitar a anilor '50 si '60 datora mult crestin-democratiei si ideilor acesteia de cooperare transnational. n mod firesc, federatiile sau uniunile de partide crestin-democrate erau alctuite sau atrgeau partide crestin-democrate pure. Problemele doctrinare au aprut ncepnd cu anii '70. Se pot identifica trei cauze pentru explicarea lor: (a) dezbaterile cauzate de Consiliul al II-lea al Vaticanului, (b) dificultatea de pozitionare fat de miscrile sociale ncepute n 1968, (c) alunecarea spre stnga a partidelor social-democrate, ceea ce a cauzat o miscare simetric, spre dreapta, a unora dintre partidele liberale si conservatoare, fapt ce a lsat izolate n centru partidele crestin-democrate. Nu trebuie omis faptul c partidele crestin-democrate, aflate aproape nencetat la guvernare timp de doudecenii n Belgia, Italia, Germania sau Olanda, au fost atinse de uzura specific guvernrii. Tot n deceniul analizat a avut loc prima lrgire a CE si se prefigura valul urmtor, cel al statelor sud-europene. Primele state admise n Comunitatea European, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, nu aveau partide crestindemocrate. Luat singular, aceast lrgire poate nu ar fi fost de natur s cauzeze vreo dilem doctrinar crestin-democratilor grupati n UECD (vezi infra) sau ulterior n PPE, ns coroborat cu primele alegeri directe ale PE si cu cresterea n important a acestuia a fost un motiv suficient pentru dilutiile doctrinare ce au urmat. Democratia crestina a nceput sa se contureze n ultimul patrar al secolului al XIX-lea, ca o reactie la individualism si anticlericanism. A mbinat conceptia catolica despre justitia sociala si economica cu conceptia liberala asupra democratiei politice, apropiindu-se si de conservatorism, prin sustinerea valorilor traditionale. Un rol important n aparitia sa l-a avut papa Leon al XIII-lea, prin elaborarea conceptiei sociale a catolicismului, care a vizat nnoirea bisericii si deschiderea ei spre societate.Democratia crestina va cstiga teren abia dupa al doilea razboi mondial, cnd seva afirma n numeroase tari europene, precum si n cteva tari latino-americane. n Europa, a parcurs trei etape: Anii '40 -'50 au nsemnat afirmare n forta, ascensiunea fiind explicabila nconditiile n care dreapta fusese discreditata de fascism, stnga de stalinism, iarideologiile si partidele traditionale erau blamate pentru incapacitatea de a se opuneextremismelor si dezastrelor pe care acestea le-au provocat. Partidele crestindemocrates-au consolidat o data cu intensificarea razboiului rece, pentru ca erauconsiderate principalul bastion mpotriva comunismului. Pe masura ce se faceaupasi n integrarea europeana aceste partide se afirmau ca principali sustinatori aiprocesului. Anii '60- nceputul anilor '70 au marcat un oarecare declin, n conditiile n carecomunismul sovietic aparea a fi mai putin amenintator, iar socialistii occidentalicstigau teren, atragnd si sindicate care anterior se aflasera sub influenta crestindemocratiei. La acestea se adauga afirmarea unei subculturi a tineretului care lndeparta de valorile traditionale.

Din a doua jumatate a anilor '70 se produce o adevarata renastere a crestindemocratiei, explicabila prin preocuparile pentru problemele sociale, dar si pentruaprofundarea si extinderea procesului de integrare europeana. Coordonate majore (asa cum au fost relevate de Wilfried Martens, lider aldemocratiei crestine europene): Filosofia politica a democratiei crestine se exprima prin "personalismul comunitarsau social" de inspiratie crestina, la baza caruia se afla doua principiifundamentale: persoana umana este esentiala; societatea trebuie sa secaracterizeze prin comuniune si fraternitate; scopul statului fiind acela de aasigura binele tuturor; Conceptul "economie sociala de piata", lansat n Germania imediat dupa razboi, si pastreaza valabilitatea, viznd combinarea ntre economia de piata si protectia sociala a individului; Partidul Popular European, primul partid transnational, (nfiintat n 1979, acstigat cele mai multe locuri n Parlamentul European la alegerile din 1999 si, respectiv, 2004), ce reuneste "democratcrestinii si cei apropiati lor", este sustinator al unei Constitutii europene care sa se inspire din trei principiifundamentale: subsidiaritatii, federalist si democratic.Aceste caracteristici ndreptatesc amplasarea ideologiei crestindemocrate si apartidelor care o sustin n zona de centru a spectrului politic.