Ion N.

Oprea

Mari personalităţi ale culturii

române într-o istorie a presei
bârlădene 1870 – 2003
Cu o prefaţă de Constantin Huşanu
EDITAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI
EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României

OPREA, ION
Mari personalitãþi ale culturii române într-o
istorie a presei bârlãdene 1870 2003/ Ion Oprea. -
Iaºi, TipoMoldova, 2004
Bibliogr.
ISBN 973-8422-54-X

070(498 Bârlad)(091)"1870/2003":008(498):929

Redactor: Aurel Ştefanachi

Tehnoredactor: Cristian Almăşanu
Culegere text: Constantin Huşanu

ISBN 973-8422-54-X

© Tipografia Moldova

Iaşi, 2004

Tipărit la Tipografia Moldova,

Bulevardul Carol I Nr. 3-5, Iaşi
Telefon/Fax: 0232206549
E-mail: tipo@artelecom.net
 Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii

române într-o istorie a presei
bârlădene 1870 – 2003

Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

Soţiei mele care-mi poartă
gândurile…
 CRONICA CRONICARILOR

Istoria presei bârlădene scrisă de un încercat ziarist,

amicul meu din veacul trecut, Ion N. Oprea, nu s-ar putea
spune că este doar o înşiruire exhaustivă de gazete, mai ales că
după aprecierile autorului ar mai exista încă multe
nedescoperite. Personal aş înclina să afirm, trecând peste
aparenţe, că nu este nici măcar o istorie propriu-zisă, ci este
mai curând un pretext de „istorie”. Pentru că, dincolo de miile
de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmărindu-le
sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă şi inefabilă),
peste care pulberea timpului, interesele politice şi indiferenţa
unei populaţii manipulate aşternuse un strat gros de uitare.
Spun în titlu că „Istoria...” este o cronică a
cronicarilor, deoarece ziariştii sunt cei mai autentici
eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind viaţa cât mai
detaliat şi mai plină de semnificaţii, încărcată mai întotdeauna
cu stări emoţionale, ce nu-şi pierd forţa de penetraţie, o dată cu
trecerea timpului, ci dimpotrivă, exercită asupra noastră, peste
vremuri, o stare nostalgică de transmigraţie, de transpunere în
alt timp aparţinând transcendentului, empatizându-ne şi
copleşindu-ne aproape figurativ cu drama clipei consumată
cândva.
Răsfoind Istoria presei bârlădene descoperi cu
emoţie personalităţi, evenimente despre care generaţiile mai
vârstnice au auzit întâmplător, fie din manualele şcolare, fie
din bibliografii ce se consultau doar cu permis special, fie din
procese publice trâmbiţate cu persuasiune şi ură de clasă. Dar
din noianul informaţiilor, cu grijă şi ochi de specialist
selectate, aflăm cu uimire şi satisfacţie totodată despre
existenţa unei numeroase elite româneşti existentă între anii
1877 şi 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a
proletariatului care a decapitat-o şi la propriu şi la figurat.

6
Poporul român nu a fost compus numai din răsculaţii de la
1907. El avea o clasă mijlocie, urbană şi rurală, pe care se baza
întregul eşafod al statului şi care a fost capabilă să mute
graniţele ţării pe vechile ei albii.
Fascinaţia cărţii, nebănuită din titlu, emană din
evocări. Dincolo de descoperirea unui oraş în plină
efervescenţă politică, economică, dar mai ales literară, cititorul
va descoperi biografii pline de interes şi surprize, chiar unele
amănunte în premieră, despre care nu s-a scris încă prin
istoriografiile din ultima jumătate de veac, fie din ignoranţă,
fie din cauza unei selecţii speculative aservită politicului
dominant.
Autorul trece în revistă zeci şi zeci de nume şi ca un
documentarist conştient de ce dă la lumină din rafturile
arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu observaţii personale,
nu comentează, ci relevă totul prin glasul scris al ziarelor sau
revistelor. Autenticul faptelor şi ideilor transformă cartea într-
un izvor de meditaţie ce-ţi răscoleşte pentru multă vreme
gândurile în lucrarea lor perpetuă de descifrare a neînţelesei
treceri.
Pe măsură ce ne adâncim în conţinutul ei, cartea se
transformă dintr-o „istorie” într-o epopee. Fapte, întâmplări,
portrete, microbiografii, frânturi de creaţii literare, simpla
enumerare a unor personalităţi intrate în Panteonul literaturii
române, ce-au trăit, gândit şi creat pe meleagurile Bârladului şi
a fostului judeţ Tutova – Ţara de Jos – cum mai era numit
pământul pe unde a călcat cel puţin de trei ori Măritul Ştefan,
odată nu cu mult timp înaintea bătăliei de la Podul Înalt
(1475), întregul tezaur de informaţii prezentat ne captează
interesul, de parcă am parcurge un roman de aventuri!
Ion N. Oprea face un act de dreptate. El dezgroapă
din subsolul tăcerii impuse de regimul totalitar adevărata faţă a
intelectualităţii româneşti decapitată de forţa brutală a unei
ideologii ce-şi propusese să schimbe lumea prin violenţă. Rând
pe rând ni se descoperă înaltul ei patriotism şi o ţinută

7
intelectuală remarcabilă, o spiritualitate aplecată spre
„salvarea” folclorului, o bogăţie inestimabilă a poporului
român, şi o luptă până la sacrificiu pentru apărarea patriei de
duşmani ( Al. Vlahuţă împărţea ostaşilor în tranşee ziare cu
îndemnuri la luptă), şi în acelaşi timp găsim o seamă de
creatori alături de nevoile şi durerile omeneşti care n-au lipsit
din nici o societate.
Deşi vremurile erau colorate de multiple concepţii
politice, autorul le ocoleşte cu înţelepciune, cunoscându-le
bine efemeritatea, punctând doar ici şi colo lozincile înscrise
chiar în manşeta cu titlul publicaţiei. Cincizeci de ani numele
unor importanţi purtători de opinii dintre cele două războaie
mondiale au fost înmormântate şi cimentate de vigilenţa
cenzurii. După 23 august '44 s-a impus românilor Ideea că
lumea, istoria noastră naţională începe o dată cu invazia
trupelor sovietice „eliberatoare”, făcându-se apologia marilor
realizări şi a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era
ocolit cu prudenţă. Doar bătrânii îşi mai aduceau aminte de el,
dar nu prea aveau voie să-l evoce în public. Istoria României,
pe undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe undeva trecută
cu vederea, sărea voit peste contribuţia marilor personalităţi ce
au contribuit la modernizarea României, la făurirea României-
Mari. De aceea spuneam că autorul face un act de restabilire a
adevărului, un act de dreptate înscriind în această carte numele
unei generaţii sacrificate post-mortem la uitare.
România, şi prin excelenţă Bârladul, abundă în eroi,
am putea spune, care au întreţinut o spiritualitate românească
sănătoasă. Pe aceştia îi descoperă Ion N. Oprea, oameni ce şi-
au lăsat amprenta lor spirituală în cerneala secolului al XIX-
lea şi al XX-lea. În aceste câteva rânduri nu dau nici un nume,
aş face o nedreptate fără a-i numi pe toţi. Las cititorul să-i
descopere pe rând, să le întipărească numele în memorie şi să
le păstreze o amintire pioasă. Ei şi-au jertfit viaţa transcriind-o
în paginile ziarelor şi revistelor, pe a lor şi pe a celor din jur,
lăsându-ne moştenire o lume despre care abia acum aflăm.

8
 Lucrarea lui Ion N. Oprea, originar din ţinuturile
Bârladului, pe care nu-l rabdă inima să nu le încrusteze în
„cronică”, pune o cărămidă la istoria presei româneşti şi nu
numai, astăzi când avem atâta nevoie de adevăr, după o
jumătate de secol de îndepărtare frauduloasă de la rădăcinile
neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturilor ce au încercat
să-l smulgă din ţărâna mumă.
Scriind Istoria presei bârlădene, Ion N. Oprea face un
mare serviciu tinerilor gazetari de astăzi, cărora li se pune la
dispoziţie de-a gata o amplă documentare asupra unui timp
ţinut în con de umbră. Trage un semnal de alarmă asupra
importanţei constituirii cu orice sacrificiu financiar al
colecţiilor de presă, adevărate tezaure de gândire devenite la
un moment dat istorie şi face un adevărat cadou nesperat, de
înaltă ţinută şi rigurozitate ştiinţifică, tuturor celor interesaţi nu
numai de trecutul Bârladului, ci şi de un anumit mod de
gândire a unei întregi generaţii dispărute în negura timpului.

Constantin Huşanu

9
 MOTIVAŢIILE AUTORULUI

Clepsidra timpului lucrează. Nesupravegheată, poate

acoperi cu praful acumulat oamenii şi faptele lor....
Din nostalgie dar şi din îndatorare şi preţuire pentru
timpul trecut, cât şi pentru împrospătarea amintirilor – ale
mele şi ale celor de aceeaşi generaţie dar şi ca moştenire
copiilor şi nepoţilor noştri – să le fie îndemn de a reveni în
arhive, am cutezat, stimulat de împrejurări şi sentimente, să
pătrund la presa locală, să dau la o parte, cât s-a putut, praful
adunat, să redau în cuvinte puţine din multul ce a fost
publicistica la Bârlad.
În afara considerentelor de ordin sentimental, câteva
au fost împrejurările care m-au îndemnat la această muncă.
În 1958, la Bârlad îşi înceta activitatea ziarul Steagul
roşu la care lucram. Am crezut într-o întrerupere vremelnică,
scurtă. Mai bine de 30 de ani a rămas un gol în publicistica
localităţii. Revistele ori ziarele care au apărut între timp n-au
fost în măsură să înlocuiască pierderea.
Aşa s-o fi întâmplat cu presa şi anterior anului 1944?
– m-am întrebat. Faptele arată contrariu. Au fost perioade în
care, spre deosebire de epoca comunistă, la Bârlad apăreau
concomitent două şi trei ziare, cu o revistă, două sau mai
multe. Personalităţi, în special profesori de licee, care,
deosebit de catedră, au scris pentru mai multe publicaţii – o
dată sau pe rând. Conducătorii de publicaţii la Bârlad nu ezitau
să se manifeste ca întemeietori de altele la Dorohoi, Fălticeni,
la Tecuci sau chiar la Bucureşti, interesul lor nefiind altul
decât răspândirea valorilor cultural-artistice, folclorice şi
muzicale ale locului... Deci s-a făcut politică, dar şi cultură,

10
ştiinţă, stimul al creaţiei locale şi naţionale. Cu alte cuvinte, s-
a putut!
Cea de a doua circumstanţă se leagă de apariţia în
1979 a unei lucrări importante asupra literaturii şi publicisticii
de până la 1900, în care, din circa 750 de articole consacrate
autorilor, doar despre Alexandru Vlahuţă şi Ştefan Neagoe se
aminteşte că au făcut ceva la Bârlad. În alte 500 de intervenţii
dedicate publicaţiilor de până la 1900 de la Bârlad este amintit
doar ziarul Paloda când în capitala Ţării de Jos au făcut acte
de cultură numeroase personalităţi şi organe de presă, unele cu
o longevitate întinsă. Chiar şi în cazul prezentării lui Vlahuţă
nu se vorbeşte nimic despre activitatea acestuia la recunoscuta
şi prolifica Academie Bârlădeană, mai ales în timpul
războiului din 1918...
Dincolo de familiile Codrenilor, Epurenilor,
Pălădeştilor, a Racoviţenilor – Bârladul a avut un profesor Ion
Popescu, animator al conştiinţei româneşti nu numai la ziarul
Semănătorul de la 1870 – 1876; un Stroe Beloescu care din
leafa sa a ridicat două biserici în satele Griviţa şi Palerma, o
şcoală şi statuia lui Cuza Vodă, tot în satul Griviţa, o Casă
Naţională, cu vestita Bibliotecă Publică – sediu şi ale
cenaclurilor – şi pinacoteca în oraşul Bârlad; un Solomon
Haliţă, creatorul ziarului Bârladul şi al revistei George Lazăr;
un Iacov Antonovici, colaborator al profesorului Ion Popescu,
autor a 5 volume de Documente Bârlădene; un Alexandru
Philippide, Vasile Pârvan, G. Ibrăileanu, Şt. Zeletin, Paul
Bujor dar şi un George Tutoveanu, Tudor Pamfilie, Toma
Chiricuţă, peste activitatea cărora nu se poate trece cu buretele,
nici prea grăbit...
Rândurile cu cronică publicistică vin să repare ori să
îndemne la aceasta, să atenueze în parte sentimentele de
frustrare pe care le încerc în calitate de bârlădean în ocaziile
amintite...
După cum se vede, Bârladul a fost un puternic centru
cultural în care, din 1870 până în 1944 şi 1958, ziarele şi

11
revistele, societăţile culturale şi cenaclurile literare n-au lipsit.
Mă bucur că şi după 1958, dar mai ales după decembrie 1989,
publicaţiile bârlădene n-au întârziat să aibă cititori şi oameni
care să le creeze şi răspândească, chiar dacă nu îndeajuns...
Celor două împrejurări li s-au adăugat o a treia, poate
cea mai importantă. Sentimentul sau boala „Bârlădenită –
cronică”, cum a numit-o un cronicar cu rădăcina tot în Bârlad,
fără a-i fi originală sintagma, dar şi un început al înţelepciunii
personale, prilejuită de vârstă, m-au făcut să mă întreb: bine,
Steagul roşu dar care i-i rădăcina, de unde vine, cine i-au fost
înaintaşii?
Problema genealogiei ne-o punem când am ajuns la o
vârstă, nu atunci când ne interesează prezentul. Lucru pe care
l-am constatat şi la renăscutul Păreri tutovene din 1992 care,
dezinteresat de propriu-i trecut, pleacă la drum, cum aş fi făcut
şi eu în tinereţe, cu numărul 1, număr nou, zice redacţia iar nu
cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecări, din 1883
când, profitând de fisura de la Paloda, s-a născut şi a fiinţat o
scurtă perioadă de timp ziarul Tutova...
De aici şi cuminţenia Părerilor tutovene renăscute
care la 16 aprilie 1992, argumentând înfiinţarea judeţului
Tutova, aduce ca argument cultural existenţa teatrului şi a
muzeului, dar despre presă, ca parte a actului cultural la
Bârlad, nu vorbeşte nimic, uitându-se adevărul din spusele lui
Iorga: “Presa e o catedră, un amvon, un post de observaţie, de
unde se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele…”
Ca să existe teatru şi muzeu la Bârlad, presa a tot scos
strigăte şi a dat semnale din postul său de observaţie încă din
1870, când a apărut Semănătorul, primul ziar la Bârlad.
Dar cine are nevoie, într-atât de strigătele şi semnalele
presei? N-au avut nici cei din 1958 – care au adus sfârşitul
presei la Bârlad pentru trei decenii şi mai bine, nu au nici
astăzi alţii, care, după cum se ştie, reclamă tot mai mult
deranjul pe care li-l creează jurnalul... Dar care ziar se
îngrijeşte astăzi să aibă la centrul său de documentare

12
colecţiile tuturor suratelor lui din ţară, să le arhiveze şi să le
lase ca zestre celor de după noi?
Există publicaţii care nici nu s-au interesat de
schimbul de presă, de trimiterea numerelor la bibliotecile şi
instituţiile care fac şi arhivistică. De aici greutăţile întâmpinate
în documentare pentru realizarea volumului de faţă.
Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne cunoaştem
originea atât ca popor, ca instituţie, dar şi ca individ. Măcar
aceasta s-o ştim dacă viitorul nostru, cu tranziţia mereu luată
de la început, ne joacă atâtea feste!
Iată de ce am vrut să las mai tinerilor mei colegi şi
cititori această salbă a florilor vieţii noastre care, în raft de
bibliotecă, am socotit-o a fi mai la îndemâna fiecăruia, decât în
depozite de arhivă, unde din lipsă de spaţiu, dar şi de
personal, se mai şi stochează tocmai când ai mai mare nevoie
pentru documentare...
Înainte, dar şi după august 1944, presa a fost un
mijloc de descoperire a celor cu talent de la cenaclurile
literare, iar mulţi dintre aceşti condeieri, odată formaţi, au
stăruit a rămâne prin creaţia lor în paginile respective,
înnobilându-le prin semnătura, autoritatea şi crezul lor.
Lista ziarelor şi revistelor de la Bârlad poate fi un
ajutor suplimentar pentru cei dornici de noutate... Pe mulţi,
nădăjduim, îi va chema la studiu şi a originalelor aflate ca într-
un ierbar în rafturile arhivelor...
Unele consemnări au iz de vechime; cu atât mai mare
valoarea originalelor; altele probează în plus, că ce a fost
cândva există şi astăzi: grija pentru prosperitatea ţăranilor, de
exemplu, asigurarea salariilor cadrelor didactice şi a
funcţionărimii; rolul băncilor şi al banilor, al autorităţilor,
problema pensiilor...
Asemenea relevări şi alte motivaţii pe care le vor
descifra şi amplifica însăşi cititorii, mai ales cunoscători şi
iubitori ai Bârladului, cărora li-i adresată lucrarea, îndeosebi –

13
m-au făcut să deschid paginile cu gând de înlăturare a uitării
care ne încearcă, uneori...
Ziarele şi revistele născute la Bârlad, ca şi oamenii
lor, fac parte din zestrea municipiului. De ce n-am scoate-o din
lada care o găzduieşte?
Bârladul, ca fiecare localitate a ţării noastre, merită să
fie mai bine cunoscut... Ca şi oamenii lui, mereu recunoscători
înaintaşilor, profesorilor noştri...

Ion N. Oprea

… Un Stroe Beloescu care din leafa sa a ridicat şcoala

primară, statuia lui Cuza Vodă şi biserica - toate în satul
Griviţa, judeţul Tutova.
(Din presa vremii)

14
Din ziarele vremii…

15
 Acţiunea.
Acţiunea, ziar conservator, apare în octombrie –
noiembrie 1902

Alegeri libere
Alegeri libere, apare în 1899 şi este un ziar de esenţă
liberală. Din Alegeri libere se naşte la 24 septembrie 1900
ziarul Viitorul, organ al Partidului Naţional Liberal din Bârlad.

Apărarea Naţională
Apărarea Naţională a apărut câteva numere şi era
adversarul Ligii Poporului susţine Tribuna Tutovei din
decembrie 1919.

Aurora, publicaţie săptămânală, cu caracter sionist,

editată începând cu 10 iulie 1899, la Tipografia „Progresul”
din Bârlad de către proprietarul şi editorul Sigmund Cross, la
care o contribuţie importantă şi-a adus Adolf Axelrad, fost
elev al Liceului „Codreanu”.
Ce vroia săptămânalul? „Să ridicăm prestigiul
poporului evreu, faţă de el însuşi şi faţă de poporul în mijlocul
căruia trăieşte...” – se spune în capul primului număr...
În perioada 10 iulie – 30 octombrie 1899, în cele 16
numere de la „Aurora” s-au publicat de toate:

16
 - articole de orientare: „Naţiunea evree”, de Ben
Israel; „Antisemitismul” , de G. De Molinari; „Proletariatul
evreu faţă de antisemitism”, de Bernard Lazăre; „Evreii şi
comerţul” – de Efraim Cohen; „Educaţie naţională”, de
Abraham Bhor;
- literatură: „Românul” – de Börne; „Moise Goldfarb”
de Sacher Masoch; „Frederic Nietzsche şi evreii” – de doctor
Klugman; „Pintschew şi Mintschew” – de Sacher Masoch;
„Cauzele generale ale antisemitismului şi rezultatele sale
morale în Rusia” – de N. Chmeriline; „Moise Aron şi
Miriam”, după doctor H. Graetz; „Rolul presei în mişcarea
noastră”, cu moto „Presa e trâmbiţa vie care sună redeşteptarea
popoarelor” – de Victor Hugo, semnat de Adolf Levy; „Curent
literar” – de E. Zilber; „Mama vitregă” – scrisoare deschisă
doamnei I.H. – foileton literar Din Ceaina – de A. Axelrad;
„Filantropul stradei” – de M.G. Saphir;
- versuri de A. Axelrad, Adolph Levy şi M. Ilişinief;
- corespondenţă din localitate, din judeţ şi ţară, din
lume;
- rubrici precum: voci creştine, mişcarea sionistă,
poşta redacţiei... şi administraţiei, Contra bolilor infecţioase, o
rubrică literară, informaţii despre „Afacerea Dreyfus”, răvaşe,
bibliografie, cugetări – ca acestea:
„Popoarele ca şi indivizii invocă dreptatea când o cred
în interesul lor, dar o revocă când o socotesc opusă” - Edmond
Thaudiere.
„Libertatea piere unde egalitatea încetează” – Armand.
„La un popor minoritatea face de obicei lucrurile
mari”.
„Niciodată nu ieşi nepătat din lupta vieţii” – Renan.
Dar şi ştiri, ca următoarea, a publicat Aurora:
„O groaznică nenorocire s-a revărsat asupra populaţiei
din Lespezi. Tot orăşelul a fost consumat de flăcări; aproape o
sută de case au ars şi peste o sută de familii au rămas pe
drumuri.

17
 ... Să venim în ajutorul văduvelor şi copiilor rămaşi pe
drumuri, fără un ajutor, fără un căpătâi unde să-şi plece
capul”... (nr. 12 din 2 octombrie 1899).

Bârladul apare o dată pe săptămână la 20 iulie 1887,

redacţia la Tipografia română, unde se şi tipăreşte.
Nu-şi declină apartenenţa politică până la cel de al 50-
lea număr – 28 august 1888.
Bârladul reapare la 16 septembrie 1898 de la nr. 1,
anul I de apariţie! ca ziar aparţinând conservatorilor,
apartenenţă confirmată şi de declaraţia din 15 septembrie 1898
a omului politic Theodor G. Emandi care chema „la luptă şi la
muncă” pe bârlădeni…
Administraţia ziarului în strada Belvedere nr. 144
Bârlad.
Se tipăreşte când la Tipografia George Caţafani –
Bârlad, când la Tipografia C.D. Lupaşcu.
Cu gândul la politică şi la bătălia cu opozanţii (cei de
la Paloda…) administraţia ziarului Bârladul nu ţine la
genealogia publicaţiei. După anul I din 1898, îşi reia
activitatea tot în anul I 1898, cu nr. 1 de ziar, iar la 15
februarie 1911, ziarul ajunge la anul XII şi numărul 4, ca la 15
februarie 1914 numărul ziarului să fie 5, iar anul de început
XII…!

18
 Ziarul publică în prima pagină materiale cu tematică
variată şi de actualitate: „Starea ţăranului în judeţul Tutova”,
„Cestiunea iarmarocului”, „Şcoalele rurale”, „Presa română şi
ziariştii”, „Originea satelor şi felul lor de constituire”,
„Biserica sătească şi popa”, „Şcoala Codreanu şi lucrul
manual”, „Concursul pentru catedrele primare” ş.a. iar în
cuprins rubricile: „Foiţa ziarului Bârladul” - cu lucrări literare,
„Scrisori – telegrafice”, informaţii diverse, „Jocuri şi
petrecere”, din străinătate, „Bibliografie”, poezie, „Varietăţi”,
„Ştiri economice”, „Ştiri de-ale zilei”, „Pentru părinţi”,
„Mostre de limbă păsărească”, „Tribuna literară” etc.
La bibliografie - abundă prezentarea conţinutului
revistei locale „George Lazăr”, care alături de Bârladul, au
aceeaşi naşi..
Sub „Foiţa ziarului Bârladul „ s-au publicat: „Nicolae
şi Mărioara” – nuvelă de M.W. Bârlad, „O furtună
îngrozitoare în mijlocul unui ocean”, nuvelă de I. Rodoet; „La
Ischia, de Franz Eugen , traducere de dra R.G.; „Călătorul
ascuns” de Hans Hoffmann, traducere de R.G.; „Originea
Huşilor”, un serial deosebit de interesant etc.
Ziarul Bârladul a fost scos de ardeleanul Solomon
Haliţă şi tecuceanul G Ghimbăşanu. S-a bucurat şi de
colaborarea profesorilor Grigore Negură, C.Slobozeanu, St. G.
Drăgănescu, Ion Chiriacescu şi Th. G. Emandi. Mai apar
lucrări semnate: Gh. Ghibănescu, D.H. Petrovici, D.G. Dorin,
Lazăr Grecea, Anghelachi S. Creţu, Constant Drăgulinescu,
Leon Gârbea.
Mai ales în primii ani ziarul a tratat probleme nu
numai din Bârlad şi judeţul Tutova, ci şi din judeţele şi
localităţile Fălciu, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Bucureşti.
Bârladul din 29 ianuarie 1888 făcea cunoscut
cititorilor că dl. Gh. Ghibănescu, redactor de la 27 septembrie
1887, „nu mai poate lua asupra-i redacţia ziarului… s-a
constituit un comitet care va lua asupră-şi sarcina apariţiei
regulate a ziarului…”

19
 Ziarul Bârladul şi oamenii vremii – au lansat la 19
0ctombrie 1898 Lista de subscripţie pentru ridicarea
monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad.

Brazdă Nouă a apărut în anul 1920, ca organ al

Partidului Naţionalist Democrat din Judeţul Tutova şi a servit
când pe acesta, când Partidul Naţionalist – Ţărănesc (cu
numărul 4 din 1 decembrie 1921), revenind la Partidul
Naţionalist – Democrat de la 1 decembrie 1922, când Partidul
Naţionalist al Poporului (nr. din 4 iulie 1924) apoi „Foaie a
Partidului Naţional din judeţul Tutova” – în funcţie de
conjunctura politică şi alianţe – făcând luptă de opinie
electorală cu alte gazete locale, cum ar fi Tribuna Tutovei,
Viitorul, Lumina, Steaua sau chiar cu… Academia
Bârlădeană.
Reluându-şi activitatea aproape din an în an, Brazdă
Nouă a rezistat până în 1928, colaborând la ea personalităţi
importante: Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic,
Radu D. Rosseti, Natalia Negru, Stelian C.Dumbravă, I.C.
Antonovici, I.V. Balmuş, C. Dornescu, G. Pallady, Octav
Motaş, G. Taşcă, Iancu Mihăilescu.
„Rostul ziarului – se spune în numărul 4 din 1
decembrie 1921- este de îndrumător al conştiinţei sociale şi

20
controlor al vieţii publice” el „nefăgăduind nimic altceva
decât: credinţă şi sacrificiu, muncă şi cinste”.
Ziarul se adresa îndeosebi preoţilor, învăţătorilor,
gospodarilor, oamenilor de dreptate, „cinstiţi, harnici dar sătui
de vorbe goale…”
Apărea sub conducerea unui comitet, redacţia şi
administraţia în Bârlad, str. I.C. Brătianu nr. 25, iar tipografia
la N. P. Peiu.
*
Din iniţiativa şi prin truda Ligei Feministe din localitate,
de sub preşedinţia doamnei Lucia P. Nechifor, s-a ridicat în
grădina publică a oraşului nostru un modest şi frumos
monument poetului Alexandru Vlahuţă, a cărei dezvelire s-a
făcut cu deosebită solemnitate în ziua de 21 septembrie crt.
Serviciul divin a fost oficiat de majoritatea preoţilor din
localitate, în frunte cu P.S. Sa Iacov Bârlădeanu, episcop al
Huşilor, care a ţinut şi o frumoasă cuvântare. Au mai vorbit,
de asemenea: doamna Meisner de la Iaşi, domnul Paul
Constantinescu, profesor, domnul I. Minulescu, din partea
Ministerului Artelor, colonelul veteran Voinescu, institutorul
Ionescu - Tutoveanu , studentul Găvănescu şi doamna Lucia P.
Nechifor, care predă monumentul domnului primar.
Iar din partea Ligei culturale a vorbit domnul avocat
Stelian Dumbravă.
(Din Brazdă Nouă, anul IV, nr. 6, din 25 octombrie
1924).
*
Inscripţie pe soclu: „În bronz chipul ţi-au săpat ca
veşnic pildă vie vremurilor ce vor să vie, că tu străjer ai fost
libertăţii, dreptăţii şi adevărului…completată cu versurile
proprii alăturate pe soclu:”Şi-s fericit c-am fost o clipă-n stare
să simt în marea lumii armonie, a gândurilor mele întrupare”.

21
 Festivitate la inaugurarea
statuii lui Al. Vlahuţă.
În mijloc, poetul George
Tutoveanu.

„O fotografie de la inaugurare adună pe unii dintre

iubitorii amintirii marelui om. Distingem pe G. Tutoveanu,
care a şi vorbit la dezvelirea bustului lui Al. Vlahuţă, în
septembrie 1924, pe profesorul universitar Virgil Niţulescu, pe
medicul literat I. Weinfeld, pe poetul George Pallady, pe
actriţa de obârşie bârlădeană, Maria Giurgea, pe scriitorii
gălăţeni Grigore Voja şi Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu -
Bârlad…”
G.G. Ursu

*
„…Chipul lui Vlahuţă sugerează calmul unei conştiinţe
care, spre apus, îşi face bilanţul vieţii şi simte că şi-a făcut
datoria, iar şuviţa de păr alunecată peste fruntea adânc
brăzdată aminteşte de portretul ce i l-au făcut un Nicolae
Iorga, un Tudor Vianu. Acest sentiment al datoriei împlinite
sculptat în bronz de Ion Dimitriu – Bârlad concordă cu
versurile poetului de pe soclu.”
G.G. Ursu
Secretar al Academiei Bârlădene
(Din Bârladul odinioară şi astăzi)

22
 *

Sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad – bunicul

Margaretei Pâslaru.
„Dragostea mea pentru artă se trage de demult, de la
bunicul, sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad, despre care
intenţionez să fac şi un mini documentar – spunea recent într-
un interviu îndrăgita Margareta Pâslaru, marea noastră
cântăreaţă a anilor 70 – 80, emigrată în America de peste 20 de
ani.
„Sunt foarte emoţionată când vorbesc despre el, pentru
că practic, eu am crescut în atelierul lui. Bunica picta în stil
impresionist şi în pauză îi cânta bunicului la pian piese din
Chopin. Ca să-l inspire! Iar el lucra. Specialitatea lui erau
sculpturile monumentale. Şi chiar vă invit pe dv. să mergeţi să
vedeţi operele pe lângă care unii trec
zilnic, fără să mai ştie ale cui sunt şi cu
câtă pasiune au fost plămădite. (În foto:
Margareta Pâslaru, nepoata sculptorului Ion
Dimitriu)

În Cişmigiu există superba „Femeie

cu ulcior” şi bustul lui Titu Maiorescu, din
Rotondă. În Buşteni se află eroul de război Muşat,
„Aruncătorul de grenadă”. În Galaţi se găseşte monumentul lui
Cuza. În faţa unuia dintre stadioanele bucureştene există un
discobol realizat de bunicul meu. Iar în Iaşi, sper să mai existe
„Monumentul infanteriei”.
Presa vremii a reţinut şi alte lucrări ale maestrului Ion
Dimitriu – Bârlad: Monumentul Diviziei a II-a de cavalerie
Iaşi, Aruncătorul de grenadă la Buşteni, Bârlad şi Brăila,
bustul lui Alexandru Vlahuţă la Bârlad, Haralamb Leca -
Caracal, Avram Iancu, la Tg. Mureş, Eminescu, la Sânnicolau
Mare, doctor Vicol, la Herculane, Santinela – la Costeşti –
Argeş.

23
 Alte lucrări ale sale au fost achiziţionate: busturile lui
Arestia (1911) şi Octav Băncilă (1949) de către Ministerul
Artelor; busturile lui Alexandru Odobescu (1937) şi a lui Petru
Poni (1940) de către Ateneul Român. Lucrări ale sculptorului
sunt la Muzeul Militar Bucureşti, Muzeul Aman din Craiova,
la Universitatea din Atena şi Muzeul Bizantin din Atena.
Marele arheolog Atena (1921) şi rectorul academiei Belle-Arte
din Napoli (1922) sunt tot lucrările sale.
Deosebit de sculpturi, I. Dimitriu – Bârlad a avut
vocaţie către caricatură, desene, reproduceri, decoruri şi
costume de teatru, decoraţiuni de interior, panouri decorative,
pictură – peisaje, portretul soţiei sale – realizat în 1912…
Numeroase lucrări se află în colecţii particulare. În 1957
a donat oraşului său Bârlad, Muzeului din localitate ”Vasile
Pârvan”, circa 30 de lucrări, printre care amintim: Gh.
Gheorghiu – Dej, Vasile Pârvan, Emil Gâlrleanu, Al. Vlahuţă,
I Dragoslav, A. D. Xenopol, C. Notara, George Palade, Titu
Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Tudor Vladimirescu,
Radu Rosetti, Vasile Lupu, Eminescu, Dimitrie Cantemir,
Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a.
La 30 octombrie 1943, pentru meritele sale artistice a
primit „Ordinul Meritul Cultural – clasa I”.

(Din revista Formula AS nr. 575/2003 şi Monografia

„Liceul Gh. Roşca Codreanu” / 1971, de Traian Nicola).

Ioan C. Dimitriu – Bârlad, născut la

17 mai 1890 în Bârlad, unde urmează
Liceul Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910
urmează Academia de Arte Frumoase din
Bucureşti.
*

24
 În anul 1924 i s-a ridicat profesorului Ion Popescu, în
faţa Şcolii normale, un bust de bronz, operă a sculptorului Ion
Dimitriu – Bârlad, „pentru eternizarea memoriei neobositului
profesor şi luptător pentru cultura naţională” – notase
profesorul Mihai D. Mâţă în revista „Flacăra” de la Bârlad, nr.
2-3 – septembrie 1970.

Cheia
Cheia, ziar de opinie, civilizaţie şi cultură a fost
tipărit la Bârlad cu ocazia campaniei electorale din anul
1992 şi a avut ca directori pe Merite Radu, iar redactor
şef pe Florin Şchiopu.
În cele câteva numere ziarul a reprezentat şi
popularizat platforma politică a Convenţiei Democrate –
în paginile lui fiind publicate şi listele cu candidaţii
Convenţiei Democrate pentru funcţiile de primar şi
consilieri municipali.

Curierul de la Banca a fost ziarul Iarmarocului de la

Banca, ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie şi a fiinţat în
perioada 20 iulie 1901 – 20 iulie 1904.
„Când publicul românesc se entuziasmează până la delir
la piesa Clereta în concentrare şi rămâne indiferent la

25
Năpasta; când ziarul călătoriilor ori al romanelor celebre se
tipăreşte în zeci de mii de foi la „Viaţa” , literatura şi ştirile
nevoite să moară, când publicul rămâne în extaz la cititul
amănuntelor senzaţionalei sinucideri din strada…” iată-ne în
faţa Curierului de la Banca - un ziar de iarmaroc, care apare
ocazional, cu reclame în versuri, impresii, descrieri, poezii,
cântece, toate inspirate de-aici, o literatură de bâlci.
Sub numele Curierul de la Banca s-au publicat: detalii
despre „Teatrul sătesc”, cum e „Viaţa la Banca”, „Programul
târgului”, „Mersul trenurilor de plăcere”, cuvinte ”Către
cititori”, „Premii abonaţilor revistei”, păţanii „De-ale lui
Mitică”, dar şi versuri ca acestea: „Iarmaroc în galop”:
Comedianţi / Saltimbanci / Baloane / Marţafoane / Cucoane /
Galoane / Cârnaţi – vin / Bani pe şin / Gazete / Rachete /
Jachete / Bilete / Brânză, colac / Nici un pitac / Lume grămadă
/ Limonadă / Mare paradă / Bătaie, sfadă / Zgomot, praf /
Artiştii, poc, paf / Căluşei / Căruţei / Mititei /Covrigei/ Ţâbă,
Grivei / Halviţă / Mariţă / Cobzari / Ştrengari / Gogoaşe /
Moaşe / Copii,în faşe / Caterincă / Ilincă / Trăsură – cai / Loc
n-ai. / Bezele,/ Chiftele / Belele./ Copii, / bătrâni / Evrei,
români / Cu ochiul pont / În coaste-un ghiont / Bărătci/ Bănci,
/ Panaramă,/ Salon, pastramă, / Văleu mamă! / Flăcăi urâţi /
Ardei umpluţi / Pumnal, băţ / Tăbărâţi! / Vin tulburel, / Cercel,
inel, / Băieţi, pe el! / Manifest, / La arest / Vasilache /
Condurache / Pavale moi / Butunoiu / Loterie / Boscărie /
Pentru – cinci / Do´ zeci – cinci / Tragi la ţintă / Drojdii, mentă
/ Cărţi, calendare / Hoţi de buzunare / Sacrament / Firmament /
Piperment / Cozonac, pac, pac / Rahat, gazoasă / Frumoasă /
Luxoasă / Salată / Destrăbălată / La cap, poc / Pe loc / Nu-s eu,
/ Văleu! / Târziu / Pustiu / Turtă dulce / Să se culce ! Cu
recomandarea: să se citească încă o dată dar repede.
Se tipărea la Tipografia „Comercial”, strada Principală,
Bârlad. Redacţia şi Administraţia – Târgul Banca.

26
 Cuvântul liber
Cuvântul liber apare la 21 decembrie 1989, publicaţie
săptămânală a Comitetului Provizoriu al Frontului Salvării
Naţionale Bârlad, pe frontispiciul căruia sunt înserate
cuvintele: „Trăiască România Liberă”.
Florin Şchiopu semnează Pledoarie pentru cuvântul
liber iar Marcela Dănciu: Ei tinerii şi Noi am dorit libertatea.
La 10 ianuarie 1990, la cel de al doilea număr, ziarul îşi
ia denumirea de Cuvântul liber bârlădean, publicaţia devenind
lunară. Tipografia se realizează la Întreprinderea de rulmenţi
Bârlad. La cel de al treilea număr, la 27 ianuarie 1990, ziarul
se defineşte ca fiind independent, iar pe frontispiciu figurează
deviza: „Libertate, Demnitate,, Optimism…”
Director onorific al publicaţiei era C.D. Zeletin, iar
redactori următorii: Florin Şchiopu, D. Diaconu, V. Muceag,
O. Sava, V. Mastacan, P, Popa, P. Chirica, C. Niţuc, R.
Ştefănică.
Deosebit de problemele culturale, ştiinţifice şi social-
politice, ziarul a militat şi pentru reconstrucţia judeţului
Tutova, abuziv desfiinţat de regimul comunist.

27
 Conservatorul apare o dată pe săptămână, primul număr
la 12 februarie 1915, redacţia şi tipografia Const. D. Lupaşcu,
sub direcţiunea unui comitet, girant responsabil T. Simion.
Rostul ziarului o spune însăşi redacţia, este ca tinerii
conservatori înşelaţi în aşteptările lor, să-şi refacă aspiraţiile,
în ciuda a ceea ce au făcut „imbecilii şi răsuflaţii din partid”
În cele 19 numere apărute în 1915 şi următoarele,
Conservatorul face politică dar şi literatură, publicând alături
de articole ca acestea: „Forţa ziarului conservator”. „Glas de
goarnă”, „Un steag terfelit”, „Politica de echivoc” – toate
semnate de Const Th. Moroşanu, care are şi conducerea
ziarului, poezie, recenzii, epigrame, informaţii cultural –
ştiinţifice.
În ziar apar semnăturile: Const Th. Moroşanu, Oct. C.
Tăslăuanu, Nicolae N. Neacşu, Octavian Goga. N.N.
Grigoriade. Multe articole însă apar cu semnături ca acestea:
Styx, Zdup, Un broscoi, Râs, Kyk, Mache, Aveliş – ceea ce
face ca ziarul „Răsăritul” din opoziţie să critice metoda dar
Conservatorul explică într-un cursiv în manşetă: „Imputarea
ce ni se face că scriem anonim, este că, oameni şi noi, îi
urmăm pe domnii care scriu de câţiva ani numai anonim”.
Conservatorul consemnează că la 5 martie 1915 a avut
loc la Bârlad o şezătoare literară a Scriitorilor români în cadrul
căreia „concitadinul nostru, domnul George Tutoveanu, a
prezentat publicului participanţii, şi au citit pe rând domnii G.
Galaction, C. Mironescu, N. Beldiceanu, I. Rotică, G.
Topârceanu şi domnişoara Ana Cârjă, artistă a Teatrului
Naţional din Iaşi.”
De la 24 aprilie 1915, ziarul s-a folosit de Tipografia
Toricel C. Slobozeanu.
Ziarul a apărut cu întreruperi de activitate. Numărul 1,
anul II de apariţie, poartă data de 1 iunie 1916 şi lămurirea:
„reapare cu acelaşi dor de muncă”.

28
 *
Conservatorul a apărut la Bârlad şi în anii 1896 –
1897, dar n-a putut fi consultat, „fondul fiind blocat” la
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Cooperaţia Tutoveană, gazetă bilunară, pentru

susţinerea mişcării cooperatiste, apare la 15 ianuarie 1919,
redacţia şi administraţia la Federala Tutova.
Scopul gazetei este „de a stabili legătura de suflet între
ziar şi conducătorii băncilor populare” în condiţiile îndeplinirii
a „două mari reforme: împroprietărirea ţăranilor şi dreptul egal
de vot a tuturor locuitorilor ţării”.
„Ea va cuprinde învăţături cu privire la chipul de
conducere a băncii, sfaturi de bună purtare, sfaturi asupra
diferitelor întreprinderi ce trebuie făcute cu băncile pentru
mărirea avuţiei sătenilor, dări de seamă asupra trecutului
băncilor populare, spre a vedea de unde au plecat, unde au
ajuns şi ce trebuie făcut pentru viitor…”
Gazeta promite că „nu se va ocupa de nici un soiu de
politică, ci va fi pur şi simplu numai o gazetă de instrucţie şi
educaţie cooperatistă”.
Într-adevăr revista a publicat: dări de seamă, bilanţuri,
informaţii şi materiale despre „Rolul băncii populare în sat”;
„Cooperativele de producţie, consum şi desfacere în comun”,

29
îndemnuri: „Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta”, diferite scrisori
către prieteni cooperatori în devenire, „Obştii de
împroprietărire”, „Semănăturile de pe pământul expropriat”,
„Cum se fac împrumuturile la banca populară”, :Conducerea
băncii populare”, „ Asigurarea vitelor şi recoltelor săteşti”,
„Greşeli în conducerea băncilor populare”, „Sfaturi pentru
conducătorii băncilor – cum se păstrează şi se lucrează în
registrele băncii” etc.
Au semnat: Const Patriche – Zorleni, C. Brăescu, G.
Drăgănescu – Pochidi, Sp. Pleşu, contabil.
Gazeta urma să apară la 15 şi 30 a fiecărei luni.
De la 15 ianuarie la 30 iunie 1919 au apărut unsprezece
numere, în general în două pagini.
Tipografia C.D. Lupaşcu, str. Ştefan cel Mare Bârlad.

Daţi ajutor, număr unic, scos la 22 aprilie 1900 de

Adolf Axelrad, fost elev la liceul „Codreanu”, venea în
sprijinul evreilor emigranţi din Bârlad.
Daţi ajutor, în apelul către evreii din România, semnat
în numele evreilor din Bârlad, de către doctorul Fridman, fost
intern la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, stabilit în oraşul Bârlad,
se spune: „ 70 de oameni, fraţi din sângele nostru vor trece pe
dinaintea ochilor voştri, îndreptându-se, pe jos, spre America”
... Ei părăsesc cu durere de inimă ţara în care ar fi fost
mulţumiţi cu pâinea de toate zilele, ei duc cu dânşii regretele
unei ţări unde ar fi vroit cu plăcere să rămâie.”

30
 Din reportajul referitor la plecarea
emigranţilor aflăm că după ce în lunile ianuarie, februarie şi
martie 1900 mulţi evrei, vânzându-şi bunurile şi făcând rost
de bani, au părăsit România, la 15 martie, la propunerea
tânărului Ghinsberg, a luat naştere Societatea „Drumeţii” cu
peste 6o de membri, care, în disperare, au hotărât să plece în
America pe jos.
...”au cumpărat doi cai în valoare de 160 de
lei, o haraba mare le-a fost dăruită de către un membru al
societăţii „Drumeţii”, acestea să servească pentru transportarea
bagajelor iar pentru a se uşura pe ei, şi-au făcut opinci şi şi-au
croit un fel de taşcă pentru a păstra hrana zilnică; cu o zi
înainte de plecare, ei şi-au scos paşapoartele, au făcut în
comun o baie şi pentru astăzi miercuri 19 aprilie, ei au fost
gata de drum...”
Sub lozinca „Trăiască România”, după
intonarea imnului „Despărţirea”, cu refrenul: „Rămâneţi cu
bine, rămâneţi cu bine”, cei 69 de emigranţi pleacă de la
mitingul celor peste 5000 de bârlădeni, de lângă grădina
publică, către Zorleni, Banca, spre Vaslui, înconjuraţi de
trecători, continuând a cânta imnul despărţirii...” Ziarul mai
cuprinde „scrisori intime, printre care şi una din New-York
semnată de Herşcu Haim, student – sub chirurg, poezia
„Drumeţii” semnată de A. Axelrod, informaţii că ziarul „Daţi
ajutor” se va găsi numai la domnul Brayer, strada Principală,
că toate ştirile de la Drumeţi vor fi trimise numai către dl.
Brader Adolf...

Cum populaţia evreiască a avut în timp multe de pătimit

şi „marea majoritate a publicului izraelian nu ştie însemnătatea
lagărului Vapniarca” să citim împreună ceva din publicaţia
„Vapniarca”, buletinul organizaţiei foştilor deportaţi şi
întemniţaţi politici – luptători evrei antifascişti în lagărul

31
Vapniarca”, apărută la Tel Aviv. Str. Haşar nr.21, începând cu
ianuarie-februarie 1972.
Se poate afla că încă de atunci o delegaţie a irgunului
„Vapniarca” deplasată în România a primit „din partea
autorităţilor peste 180 documente referitoare la lupta
antifascistă din România, prigonirea acestora şi istoricul
lagărului „Vapniarca”, materialele urmând a fi depuse într-un
muzeu din Israel, pentru a servi la „clarificarea şi precizarea
caracterului de luptători evrei antifascişti a foştilor întemniţaţi
de la Vapniarca.”
Dar iată şi Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe:
Un vuiet lugubru şi aspru / În noapte răsună / Sunt
vânturi şi geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe
scândura / Ce pat se numeşte. / Se zbate, se zbate şi nu aţipeşte
/ Mintea de gânduri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de
lintea mâncată / Iarnă geroasă, / Iarnă de război / Roata vieţii
dată / Înapoi / Răcnet de fiare / spumegă fasciştii / Crepuscul
de veacuri / Se arată aurora / Zori de lumină, libertate tuturora!
Atitudinea românilor faţă de soarta evreilor rezultă şi
din comportamentul militarilor care la Râbniţa (Un orăşel pe
malul stâng al Nistrului), unde nemţii au secerat cu mitraliera
un grup de cincizeci de luptători antifascişti, printre care Lazăr
Grumberg, „trei internaţi au reuşit să se salveze şi cu ajutorul
unor soldaţi şi ofiţeri români, ajutându-i să se adăpostească şi
să rămână în viaţă.”
Câteva articole din revista citată: „Plecat-au nouă din
Vaslui şi cu hahamul zece” – de Micu Steinberg, nr. 15/1974;
„I. Reichman – Somuz, un veteran al luptei antifasciste din
România”, de Filip Chon nr. 21/1975; „Pe urmele
holocaustului” – nr. 26/27/1977; „Să credem în oameni”, de
Micu Steinberg, nr. 28-29/1977; „Cercul cultural «Lumina» de
la Târgu Frumos, judeţul Iaşi”, de av. Zisu Unterman nr. 30-
31/1978.
*

32
 Desrobirea
Desrobirea, ziar pentru popor, sub
conducerea domnilor I. Săndulescu, avocat şi V. Stoica,
învăţător, apare pentru puţin timp la Bârlad, în 1918.

Drapelul, organ al Partidului Naţional Liberal, apare în

fiecare duminică (apoi joi), redactor Theodor Ioan, fost elev a
Liceului „Codreanu” – apare între 28 noiembrie 1893 – 18
septembrie 1894; 26 februarie – 25 iunie 1895, dar şi între 14
septembrie 1912 – 28 iunie 1913 şi 16 mai – 3 iulie 1914.
Ziarul Drapelul a fost înfiinţat şi condus de un comitet
de redacţie în scopul de a deştepta spiritul public, de a restabili
şi de a pregăti lumea onestă şi independentă pentru lupta în
alegerile comunale...
„Acum că dorinţa a fost pe deplin satisfăcută,
suspendăm ziarul Drapelul, urmând să reapară ori de câte ori
se va simţi o necesitate politică” – se spunea în ziarul din 18
septembrie 1894.
Ziarul reapare la 26 februarie 1895 „pentru a releva, mai
departe, abuzurile sfruntate ale unui guvern înstrăinat, ale unei
administraţii corupte – lupta nemafiind între ţară şi Lascăr
Catargiu, ci între ţară şi rege”, se spune în numărul 37 al
publicaţiei. Iar ziarul combate cu titluri: „Nihil sine Rege”, „O

33
potlogărie”, „Moş Teacă în primărie”, „Un subprefect fără
palton”, dar şi cu o rubrică de umor „Barabancicul” cu
acidităţi de tot felul...
Ziarul de după 9 noiembrie 1912 nu-şi pierde
combativitatea, dar dă atenţie şi aspectelor culturale. La
rubrica „Literatură şi ştiinţă” se publică: „Secătura politică” de
M. Zaharia; „Psihologia iubirii” de C. Popescu, profesor iar în
„Foiţa ziarului Drapelul” seriale precum: „La mormântul lui
Conachi” de Nicolae Iorga, „Femeia şi alcoolismul” de Sofia
Nădejde, „Pe Nistru în sus” de N. Dunăreanu, „Aromânii” de
D. Vasiliu – Bacău.
La 14 iunie 1913 se publică cuvântarea ţinută de
domnul Toader Ioan la dezvelirea monumentului lui
Manolache C. Epureanu, solemnitate la care au luat parte
miniştrii M. Cantacuzino şi C. Arion, colonelul Costescu,
trimisul regelui, reprezentanţii tuturor autorităţilor civile şi
militare din Bârlad, precum şi un public numeros.
Drapelul din 12 martie 1913 publică articolul
„Omorâtorii lui Stroe Beloescu la Curtea cu Juri”.
...”Acuzaţii în acest proces sunt în număr de 15: Sterian
Iosiph, Ioan Iosiph zis Nică, Vasile P. Chirica din localitate,
Alecu Dima, Ioan Pele Neagră, zis Butuc, Manolache Chiriloi
din Bereşti – toţi acuzaţi pentru crimă de tâlhărie, prin
întrebuinţare de violenţă, bătăi şi crimă, din care s-a pricinuit
moartea lui Stroe Beloescu şi a servitorului său Nicu Oprişan,
iar Manolache Popa şi Vasile Berescu, complici la crimă.”
Ziarul nr. 28 din 29 martie 1913 nota verdictul în
procesul ucigaşilor: „Pedeapsa muncii silnice pe viaţă la care
au fost condamnaţi cei şase omorâtori ai lui Stroe Beloescu”...

Drumeţii
Număr unic, apare în aprilie 1900.

34
 Ecoul
Ecoul, realizat în 1935 la Tipografia Tutovei, aparţinând
lui D.I. Grűnberg, în Bârlad, strada Ştefan cel mare nr.34.
Ecoul, ziar independent, de opinie, informaţie şi atitudine, a
fost editat la 23 aprilie 1993, din colectivul de redacţie făcând
parte: Florin Şchiopu, Ovidiu Mastacan, Corneliu Florenţa, şi
Dumitru Diaconu.
A fost editat sub egida S.C. Trading S.R.L., având ca
director pe Adrian Enache iar redactor şef George Oprescu.
„S-a vrut a fi continuatorul modern al vechii publicaţii
bârlădene, fondată în anul 1933, în Tipografia Fraţii Chiriac,
având ca director pe M.R. Marauf” – apreciază doamna Oltea
Răşcanu – Gramaticu.
La cel de al 100-lea număr, în aprilie 1995, directorul
ziarului socotea că „Ecoul a oferit paginile sale exprimării
opiniilor celor mai diverse categorii socio-profesionale în
contextul transformărilor structurale declanşate care a antrenat
dramaticele probleme existenţiale.”

Emigranţii
Emigranţii, provine din ziarul „Jidovul rătăcitor” apărut
la 18 mai 1900 cu număr unic.

35
 Ecspoziţiea Naţională a judeţului Tutova, pe 1912, a
apărut ocazional, numărul 1 la 1 septembrie 1912. În cele
câteva numere s-au publicat materiale despre expoziţia de vite
(cu fotografii ale animalelor şi grajdurilor unor săteni
gospodari), despre expoziţia agricolă din Bârlad, concursuri la
„alergări de cai”, premii înmânate pentru industria casnică
(pentru creşterea gândacilor de mătase şi derivate; pentru
covoare, pentru costume naţionale, ţesături de lână şi de
bumbac, pentru ţesături de in şi cânepă, pentru cojocărie,
pielărie şi îmbrăcăminte; pentru lucrul manual în şcoli, pentru
olărie şi stupărie; lucrări în lemn, artă naţională, broderii –
oferite de Ministerul de industrie şi comerţ, de sindicate şi
prefectură, de unii industriaşi ori mari proprietari de pământ ca
Sybille şi Nicu Cristoveloni.
Din comisia de organizare a expoziţiei au făcut parte:
Eleonora Fotino, S. Beloescu, G. Tutoveanu, N. Cădere, N.
Theodorescu.
În ziar au publicat I.G. Ciorescu – Bogdana, C.V.
Slobozeanu – deputat, foto Wexler – Bârlad.
Numărul 4 al ocazionalului publica în prima pagină, cu
fotografie, un editorial despre dl. Emil Juvara, prefectul
judeţului, imitând gazeta Lumina Poporului care făcuse acelaşi
lucru ceva mai devreme.

Foto Wexler – Bârlad este de natură să învieze

amintirile.
... Revista „Fotografia” nr. 139/ 1981 publică un articol
din care rezultă că după 11 ani de la patentarea la Paris în 1838
a activităţii de Dagherotipie apare un fotograf Bartzer la Iaşi,
iar în 1874 şi la Bârlad – primul fotograf aici fiind o femeie:
Iosefina Popovici.

36
 În ziarul Răsăritul din 8 ianuarie 1915 se face reclamă
fotografului M. Vandelman – fotograful Curţii regale – Bârlad,
vis a vis de Casa Naţională, fondat în…1875.
În 1892 apare şi fotograful Aron, vis a vis de Banca
Naţională – unde activează vreo 20 de ani. Prin 1912, chiar la
ecspoziţie, soseşte Iosif Vecsler (1883 – 1973), care a
funcţionat undeva prin centru...
Fotograful de lux Wexler este astfel portretizat de
George D. Dumitru Stoica senior, Mielu Moldoveanu, Lulu
Marcovici în articolul „Strada Mare a oraşului Bârlad…” din
volumul «Bârladul odinioară şi astăzi», 1984 : …”Bărbat înalt,
slab, cu pălărie cu boruri mari şi lavalieră, pentru că în tinereţe
fusese artist de teatru şi fotograf la un ziar din Capitală şi
pălăriile aşa se purtau pe acolo.”
Era cel mai vestit fotograf din Bârlad, mereu în anturajul
notabilităţilor, mai ales a profesorilor de la Liceul Codreanu.
Concomitent făceau fotografii la Bârlad şi alţii: Saveliuc
Fănică Tornali, Saulea, D. Pavalaşcu – la ziarul Steagul roşu,
D. Mocanu la ziarul Rulmentul, Florin Ţaga.

Valori spirituale tutovene este titlul lucrării aparţinând

scriitorului şi monografistului Traian Nicola din Bârlad ajunsă
la al V-lea tom despre care scria Evenimentul de Iaşi, Bacău,
Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui la 8 septembrie 2003.

37
 „Lucrarea cuprinde date despre personalităţile acestor
meleaguri sau care s-au născut aici. Volumul precedent a fost
lansat în cadrul zilelor „Culturale ale Bârladului la sfârşitul
lunii mai” spunea ziarul care cita şi referirile purtătorului de
cuvânt al primăriei locale:
„Intenţia noastră este ca acest volum să iasă de sub tipar
până pe 14 septembrie, când vom sărbători Ziua Crucii,
considerată ocrotitoarea Bârladului.”
Marea pierdere a cititorilor, dar mai ales a ieşenilor care
au legături materiale ori de suflet cu Bârladul este că volumul
respectiv nu se găsise de cumpărat în librării, nici de consultat
la bibliotecile din Iaşi. Una din cauzele care frânează ceea ce
se cheamă marea dramă a cărţii în momentul de faţă. Dar şi a
publicisticii…

Facla inimii şi a minţii

Facla inimii şi a minţii apare la 10 mai 1902.

Femeia
Femeia, număr unic, apare la Bârlad la 16 iulie 1900.

38
 Flacăra, Organul Comitetului Judeţean Tutova al
Partidului Comunist din România, apare sub deviza „Proletari
din toate ţările, uniţi-vă!” la 19 – 23 noiembrie 1944, în patru
pagini – destinate propagandei de partid a momentului.
În „Cuvânt înainte” ziarul promite că va înregistra
întreaga activitate din oraş şi judeţ în folosul şi în slujba
poporului, că va exprima nevoile celor mulţi şi suferinţa celor
loviţi şi va lupta pentru doborârea cauzelor ce le provoacă,
propunând soluţii radicale pentru remedierea lor.”
Redacţia şi administraţia la Tipografia N. Peiu Bârlad.
Girant responsabil al ziarului Ciucă Enache, apoi Zainea
Buhuşi.
Flacăra a vestit proiectul şi apariţia revistei Lumina –
politică, literară şi de cultură generală – pusă în circulaţie în
decembrie 1944.
La închiderea ediţiei celui de al optulea număr – 24-31
decembrie 1944, ziarul informa că printr-o înţelegere dintre
partidele politice a fost desemnat ca prefect a judeţului Tutova
dl. profesor Gh. Gâlcă, şeful Partidului Liberal.
Cel de al 10-lea număr al ziarului Flacăra din 18
ianuarie 1945 a fost destinat în întregime „Apărării Patriotice”.
Se pare că ultimul număr a fost cel din 11 martie 1945,
cu numărul 16.

*
Omul e o plastilină. Se remodelează din mers. După
împrejurări, nu din convingere.
După '89 înfocaţii vechiului regim s-au aliniat noilor
sosiţi şi-au început să-i apere pe cei dinainte... Şi să se
îmbogăţească. Săpând temelia a ceea ce era... zidărie.
Din sarcasm, umor sau lehamite, ori toate la un loc, se
cântă: „Ceauşescu n-a murit / Istoria ne-a păcălit / Ceauşescu e
în mine, e în tine / Ca o boală ce revine.”

39
 Dintr-o asemenea pornire unii cer astăzi, la 14 ani de la
crimă, rejudecarea procesului Ceauşescu pentru că acuzarea a
fost nefundamentată...
Un profesor, realizatorul Pell – Amarului, are curajul să
spună lucruri pe care toată lumea le ştie: „Sistemul comunist
nu ar fi funcţionat niciodată dacă nu ar fi avut oameni
inteligenţi care să impună o anumită eficienţă lucrurilor...”
Trimis în Germania să exprime occidental nămolul
pentru Pell-Amar, când s-a întors după 89 în ţară să şi producă
medicamentele totul era întors pe dos. Industria farmaceutică
românească era în colaps, iar în comerţ pătrunseseră produsele
străine de provinenţă şi cu efecte dubioase dar ieftine şi cu
ambalaje arătoase, aducătoare de comisioane. Iarăşi căutări...
Dar încotro Românie? Unde ţi-i inteligenţa şi interesul pentru
popor? Ce facem popor român?

Foaia de informaţii pentru Plugar,publicaţia Camerei

de Agricultură Tutova, Redacţia şi Administraţia în bulevardul
Epureanu nr. 20 Bârlad, preşedinte M.L. Hristea, director Gh.
Catrani, distribuit regulat şi gratuit la cererea oricărui plugar
sau crescător de vite. Apare în 1928.
Se dau sfaturi către săteni referitor la:
- cultivarea îngrijită a grâului;
- întrebuinţarea îngrăşămintelor artificiale în
agricultură;
- creditul în agricultura română şi stimularea depunerii
economiilor băneşti;

40
 - cum se înlătură putrezirea cartofilor umezi;
- la ce vârstă trebuie întrebuinţaţi caii la prăsilă şi ce
îngrijiri trebuie date iepelor însărcinate;
- pregătirea furajului din frunzari;
- săpatul şi gunoitul pomilor.
În nr. 7/septembrie şi nr. 8/octombrie 1928, sub
semnătura Enache Mantu, plugar, membru ales al Camerei de
Agricultură Tutova, este publicat articolul: „Ce a văzut un
ţăran din Tutova la Expoziţia din Praga (Cehoslovacia)”, cu
accent pe:”În drum spre Praga”, „În Praga”, „În expoziţie”,
„Gospodăria ţărănească”, „Vizitarea şcoalei de agricultură şi a
celei de gospodărire”, „Cooperaţia agricolă”, „Cum se face
împrumutul agricultorilor”.
Foaia mai cuprindea: sfaturi practice, oferte de
vânzare şi cumpărare, cugetări, sfaturi şi aforisme agricole,
ştiri şi informaţii, publicitate.

Foaia Ligei Culturale, publicaţia secţiei Bârlad, apare

cu numărul 1 în ianuarie 1916, anul VI, ca o continuare a
Buletinului Ligei Culturale din Bârlad, drept „o puternică
pavăză faţă de propaganda nemţească”, mai ales
că”oficialitatea nu pune nici un frâu acestor îndrăzneţe
uneltiri...” steagul şi visul foii, ca şi a tuturor românilor fiind
„unirea noastră cu românii din Bucovina şi Ardeal”.
Redacţia, administraţia şi sediul Ligei Culturale – la
Casa Naţională.

41
 Comitetul Ligei Culturale Bârlad este alcătuit din:
preşedinte: colonel D. Tocineanu, vicepreşedinţi – C.V.
Slobozianu şi Corneliu Droc, casier Artur Anastasiu, membrii
în comitet – Victor Arteni şi Const. Popescu, profesor.;
secretarul Ligei – V. Georgescu – Bârlad.
S-au publicat materiale ca acestea: ”Pentru destinele
neamului românesc – prevederile scriitorului Ioan Adam –
articol scris în anul 1905” de colonel D. Tocineanu; „Din
Ardeal – dreptul de proprietate al pământului, Instituţii de
credit de producţie şi valoarea pământului.”
Au mai semnat: C. Th. Moroşanu, D.D. Tănăsescu,
avocat, T.G. Iamandi, V. Georgescu – Bârlad, Şt. Drăgănescu,
Paul Constant., Neculai D. Neştian, Dimitrie Vasiliu – Bacău,
George Tutoveanu, Theodor Ioan, Lupu Costachi, Theodor
Eamandi.
Realizată la Tipografia Toriceli, C, Slobozianu, strada
Ştefan cel Mare – Bârlad.
Deci, atenţie! Liga Culturală Bârlad a avut mai întâi o
revistă – un Buletin.

Foaia „Medicul Ţăranilor”

Foaia „Medicul ţăranilor”, apare în septembrie 1923,
sub direcţia dr. Veiner.
„Este o reclamă fără seamăn pe care un medic,
profesionist liber şi cult, înţelege să o pună la îndemâna
păturilor ţărăneşti în special”, apărută de două zile, nota
Naţionalul nr. 6 din 15 septembrie 1923.

Foaia Băncei de credit mărunt

42
 Foaia Băncei de credit mărunt din Bârlad
apare cu numărul 1 în iulie 1926, în perioada în care se edita şi
revista Răzeşul – 1926 -1927.

Gazeta de luni apare săptămânal în strada Lascăr

Catargi numărul 49 Bârlad, la 8 februarie 1926.
Are coloratură politică, deşi nu-şi declară programul. Va
deveni gazeta Paloda, aparţinând aceluiaşi partid politic ieşit
învingător în alegerile din primăvara anului 1926 – Partidul
Poporului.
Făcând parte din acest partid, George Tutoveanu şi
Academia Bârlădeană a avut sprijinul publicistic al
periodicului.
„Academia Bârlădeană” a pornit la lucru, lumină din
lumină, fără capital, cotizaţii sau subvenţii şi fără statute”.
„… Şi tot aici marele nostru maestru Al. Vlahuţă plin de
fericirea comunicaţiei a „elevilor săi”, găsea clipe de
mângâiere, uitând de drumurile pribegiei. Că se simţea aşa de
bine în mijlocul acestei societăţi o spunea singur adeseori:
prefer mai bine să fiu membru în „Academia Bârlădeană”
decât în cealaltă Academie.”
În vâltoarea războiului au tipărit pe spezele lor
„Calendarul nostru „ şi broşura „Ştefan cel Mare” de Al.
Vlahuţă, împărţindu-le gratuit soldaţilor şi prin satele Tutovei
şi Basarabiei – spune G. Ponetti în Gazeta de luni, 8 februarie
1926, care găzduieşte şi cronica literară „Delavrancea” – de

43
Const Cehan – Racovitză, prilejuită şi de comemorarea morţii
dramaturgului.

Gazeta Palodei socială, politică şi economică.

Este continuatoarea Gazetei de luni , având ca directori
şi proprietari pe: Leiwy Segal şi A.F. Scânteie.
Gazeta de luni se transformă în Gazeta Palodei,
„alegere fericită făcută de George Tutoveanu, care a primit să-
i fie naşul care imortalizează vechea denumire a oraşului
Bârlad” – se spune în numărul 15 din 20 aprilie 1926 a noii
publicaţii.
Numărul 20 al gazetei consemnează apariţia sa
săptămânală, girant responsabil fiind E. Tăbăcaru, iar tipărirea
se realizează la N.P. Peiu – Bârlad.

Gazeta Cooperativei Meseriaşilor anul I, numărul 1

apare la 2 februarie 1914, iar la 9 martie 1914 – al doilea
număr.

44
 Redacţia şi administraţia în strada Ştefan cel Mare
numărul 22 Bârlad.
Primul număr este tipărit la Tipografia N.P. Peiu
Bârlad, iar al doilea la Tipografia Toricelli Slobozeanu Bârlad.
Ambele numere sunt destinate publicării Statutului şi a
Actului Constitutiv al Cooperativei de consum „Lemnul şi
fierul” cu sediul în Bârlad.
La primul număr s-a publicat şi „Dare de seamă de
interesul ce l-a depus dl. C.M. Gheorghiu, maistru-patron-
tâmplar, meseriaşilor Bârlădeni”.

Gazeta Tutovei, organ al intereselor generale, apare la 1

noiembrie 1915, este de nuanţă conservatoare, îşi propunea să
fie pe piaţă săptămânal, având redacţia la Tipografia Toriceli
C. Slobozeanu, strada Ştefan cel Mare Bârlad.
În editorialul „Spre ideal”, semnat Slobozeanu,
combătându-i pe cei care visau la România Mare, împreună cu
Basarabia, se afirmă că ”a susţine că o Basarabie poate face
săltarea economică a Moldovei este tot atât de nereal ca şi a
susţine că noi moldovenii putem civiliza Basarabia.
Cine nu ştie că ţăranul moldovean este tot atât de
înapoiat ca şi cel basarabean. Şi unul şi altul sunt ignoranţi şi
trăiesc în mare parte în bordeie, ca troglodiţii, şi unul şi
celălalt sunt săraci şi împrostiţi de băutură şi de clasele

45
suprapuse care au avut interesul a-i specula. Basarabeanul ca
şi moldoveanul sunt înapoiaţi şi unul de la altul nu are ce
împrumuta pentru a se civiliza.
Auziţi, noi moldovenii să ne luăm sarcina de a civiliza
Basarabia! Adică noi să le facem industrie, comerţ, şcoală,
drumuri şi administraţie. Dar noi le avem? Nu. Atunci, cum
vrem să le dăm ce nu avem?”
Gazeta Tutovei n-a avut viaţă lungă.

O dovadă a stării de sărăcie a moldoveanului…

46
 Glasul ţăranului se declară „ Jurnal independent al
muncitorilor de la sate şi oraşe” dar din conţinut rezultă că
aparţine opoziţiei şi atacă guvernanţii de la putere, speră în
succese electorale şi în campania din primăvară. De fapt,
„Glasul ţăranului” aparţinând muncitorilor de la sate şi oraşe
înseamnă populaţia de tot felul a Tutovei: ţărani, muncitori dar
fi funcţionari, jurişti, doctori ori alţi intelectuali.
Ziarul apare o dată pe săptămână, sub conducerea unui
comitet, îndreptat împotriva „ciocoilor lui Averescu şi a
spuselor domnului V. Georgescu – Bârlad, fost prefect de
Tutova, dar şi a domnului Constantin Stere aflat în fruntea
Partidului Ţărănesc”.
Deci semnul electoral „Crucea” se ridică împotriva
„Secerei”, dar învinge „Steaua ”în... şase raze...
Numărul 1 apare la 7 februarie, numărul 2 la 15
februarie iar numărul 3 la 22 februarie 1922.

Glasul meseriaşilor anul I, numărul 1 apare ca organ

al meseriaşilor de toate breslele, la 26 octombrie 1912, sub
conducerea unui comitet, administrator delegat însărcinat cu
funcţia de director – I.C. Pastia, avocat şi agricultor.

47
 Scopul gazetei – spune redacţia – „se va vedea din
cuprinsul ei” dar îl spune şi direct: „să arătăm părerile noastre,
să cerem cu insistenţă suprimarea Legii meseriilor, care ca un
jug apasă asupra grumazilor noştri, să dăm de gol toate
meschinăriile politice ce se fac pe seama noastră...”
„Punerea în aplicare a actualei legi a meseriilor au fost
amendaţi peste 200 meseriaşi cu amendă care se ridică între 80
şi 1.000 lei” – spune ziarul care şi-a propus să apară la 1 şi 15
a fiecărei luni.
În cuprins mai deosebim: „Legea robiei şi a
sugrumării meseriaşilor”, „Meseriaşii şi alegerile”; „Ajung
atâtea minciuni. Poporul cere dreptate”; „Nu lăsa lucrul de azi
pe mâine”, informaţii, glume, îndemnuri, publicitate.
Redacţia şi administraţia str. Speranţei nr. 4 Bârlad.

Glasul nostru
Glasul nostru a fost un organ de presă creat la Bârlad în
perioada anilor 30 de către ziaristul şi membru fondator al
Societăţii Scriitorilor Români al cărei membru şi casier a fost
(1910) – omul de cultură Virgil Caraivan.

Gura lumii
Gura lumii, ziar cu nuanţe umoristice, bilunar, apare în
1904, în perioada 29 februarie – 6 iunie şi se tipărea la
Tipografia Lupaşcu – Bârlad.

Hipodromul
Hipodromul, ziar cu caracter sportiv, apare la 17
octombrie 1908, la Bârlad.

48
 Ideea românească
„Ideea românească editată la Bârlad în 1937 de către
profesorul Gh. Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene; avea
un caracter cultural, predominând latura beletristică. Au
colaborat la ea câţiva din membrii „Academiei Bârlădene” –
Bârlad, printre care amintesc pe profesorul G.G. Ursu, Gh.
Nedelea, dr. Weinfeld, prof. Marcel Demetrescu, avocaţii
Anton C. Ursu, Stelian Dumbravă, Jugănaru”
Gh. Ioniţă, membru al „Academiei
Bârlădene”, din articolul „De la Academia
Bârlădeană”

Înainte
Înainte, ziar independent, bilunar, redactor P. Strat –
Delatutova, editat în 1935 şi „revindecă drepturile noastre
sfinte uzurpate de conducătorii perindaţi la cârma ţării şi
pentru tovarăşul care sfredeleşte pământul în dogoarea soarelui
din zori până-n seară” (Înainte, 1 ianuarie 1935).
Redacţia şi administraţia în comuna „Aviator Creţu”
Tutova.

Informatorul teatrului cinematografic

Informatorul Teatrului Cinematografic, apare în 1931.

Intransigentul

49
 Intransigentul, ziar conservator, apare în lunile mai-
iunie 1914.

Îndrumare nouă
Îndrumare nouă, ziar al mişcării „Ligii contra
cametei”, redactat şi realizat la Bârlad de I. Iulian în perioada
1930 – 1931; publica articole care ameninţau „liniştea şi
confortul bancherilor”.
Urmare a presiunii bancherilor din Bârlad, a
ameninţărilor acestora, Dimitrie Fărcăşan, inginer agronom, un
spirit acid în presa vremii, animatorul „Ligii contra cametei”,
colaborator la „Scrisul nostru”, unde s-a publicat sonetul
Sfidare, s-a sinucis, căzând astfel „năprasnic înainte de
vreme”.

Jidovul rătăcitor
Jidovul rătăcitor, număr unic, 18 mai 1900, cu titlul
schimbat în Emigranţii.

50
 Junimea apare la 15 septembrie 1896, sub conducerea
unui comitet, administraţia fiindu-i în Bârlad, str. Ştefan cel
Mare nr. 31 şi de-abia după 10 numere, la 17 noiembrie 1896
îşi înscrie pe frontispiciu identitatea politică de organ al
Partidului Constituţional, poziţie aflată şi dintr-o informaţie
ulterioară care vestea că „P.P. Carp, sufletul Partidului
Constituţional a sosit la Bârlad, urmare a morţii moşului său
Iorgu Radu, care a fost înmormântat „Ieri 12 aprilie 1897”.
Ziarul a avut apariţii în mai multe etape: 15
septembrie 1896 – 6 iulie 1897, scos la Tipografia George
Caţafany; 14 septembrie 1897 – 5 iulie 1898; 6 septembrie
1898 – 27 iunie 1899 – la Tipografia C.V. Munteanu. Girant
responsabil al ziarului Frumuzache Gheorghiu.
A beneficiat de prezenţa în conducerea sa a
profesorului Ştefan Neagoe şi a fostului elev de la Liceul
„Codreanu”, Th. Riga. G. Onişor semna rubrica „Înţelesul
unor proverbe”. Se publica proză politică şi beletristică, rubrici
de informaţii, poşta redacţiei, bibliografie, publicitate, cugetări
etc.
Adesea ziarul era acid şi apăreau articole ca acestea:
”Prefectul de Tutova la bara justiţiei”; „Avocat al statului
gazdă de hoţi”; „Regimul bâtelor”. De aici probabil explicaţia
unor semnături în ziar: Ivan, Nia, Bran, Dimi, Stan, I.M.D.,
Ianoş, Dela Contrans, Costea ş.a.
Costea semnează versurile următoare care probează că
în mai bine de o sută de ani n-am făcut paşi prea mari: Timpul
se duce / Cum apa curge / Şi tinereţea-mi zboară cu zor. / Ah,
ziua-i mare / Făr' de valoare, / Privesc pe oricine fără amor. /
Eram ferice / N-aveam ce zice; / Dar fericirea azi a zburat. /
Sunt chinuri grele, / În timpuri vechi; / Dările-s multe, /
Armatele sute; / Întreg poporul e ruinat. / În cer sunt stele, /
Jos sunt belele; / Prea multe biruri ne-aţi aruncat. / Ah! Vântul
muge, / Românul plânge; / Ţăranul şede fără ogor. / În casă n-
are / Nici măcar sare / Şi-n bătătură n-are ... mohor!... (poezia:
Ce timpuri...).

51
 Aparţinând Partidului Constituţional ori
Constituţional – Conservator, ziarul „Junimea” a fost când în
amiciţie, când în încleştare de opinii cu ziariştii de la Bârladul
ori cu cei de la Vocea Tutovei.

Junimea Zionistă, organ de propagandă zionistă , anul

I, numărul 1 a apărut la Bârlad în ianuarie 1910 ca urmare a
constituirii Societăţii cu acelaşi nume, preşedinte Mihu
Abramovici, şi chema tinerimea evreiască „la o viaţă nouă,
îndemnaţi de aniversarea a 5 ani de la moartea titanului lor –
Herrzi – care pentru întâia oară după două mii de ani, a făcut
să fâlfâie iarăşi înaintea lui Israel stindardul celor care visează
a crea un adăpost pentru un întreg popor.”
La Congresul al IX-lea zionist, care a avut loc la
Hamburg, toată elita evreiască a aflat că din „12 milioane de
evrei împrăştiaţi pe tot globul numai 80 de mii dovedesc prin
fapte că vor o ţară a lor.”
La Junimea Zionistă au mai scris: Bernard Steinberg,
Şoil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob.
Tipărirea ziarului la Tipografia „Modernă” Bârlad.
Girant al organului de propagandă zionistă – Lupu
Zinger.

52
 Legalitatea, bisăptămânal, ziar politic, economic şi
literar, apare între 16 decembrie 1882 – 1 ianuarie 1884. La 25
decembrie 1894, tot anul I, numărul 1, ca organ conservator,
apare în fiecare duminică, redacţia şi administraţia la
Tipografia G.V. Munteanu.
„Legalitatea fiind respectul ce datorăm legii, în
virtutea acestui respect, vom lupta, pe cât mijloacele ne
permit, ca legea să domnească şi în toate resorturile vieţii
noastre constituţionale”...
...”Ca în toate ţările şi la noi, afară de partidul social-
democratic în formaţiune şi al cărui viitor aparţine în mersul
evolutiv al societăţii, recunoaştem actualmente două partide cu
dreptul la guvernământul ţării: partidul conservator şi cel
liberal”, pentru că – spune ziarul – existenţa a două partide
„care să se perindeze la putere şi să se controleze unul pe altul,
este de o mare necesitate, fără care regimul constituţional nu
poate fi.”
Înscriindu-se în zona acestor deziderate, Legalitatea a
fost mereu pe poziţie de... control, când cu ziariştii de la
Drapelul, când cu cei de la ...Paloda; chiar şi în probleme
mărunte, cum ar fi deconspirarea celui (cea) care semna sub
numele de Maria N. Dela-Banca.
Ziarul publica informaţii multe şi diverse, articole de
orientare politică, cugetări asupra educaţiei copiilor, chiar şi
„Câteva consideraţiuni asupra sexurilor”, un serial
„Aventurierii mării” – o descriere a explorărilor maritime, de

53
mare interes ştiinţific pentru toţi cei ce voiau să cunoască
peripeţiile prin care au trecut unii marinari în profunzimea
oceanelor spre a descoperi popoare necunoscute până atunci
europenilor...
Legalitatea s-a ocupat cu interes şi de uniformele
elevilor de la Şcoala normală: „Toţi cunosc cum aceşti elevi,
flăcăi prin etatea lor, purtând cămaşe peste izmene încât când
îi priveai îţi făceau impresia unor ţărani de carnaval, ceea ce
provoca râsul şi dezgustul publicului. Ei bine, azi graţie
iniţiativei domnului Radoveanu, directorul Şcolii normale,
elevii au lăsat costumul primitiv, care amintea vremurile de
sălbăticie şi au îmbrăcat o uniformă modestă, cuviincioasă şi
mai potrivită cu obiceiurile moderne.”
Ziarul se ocupa şi de îmbrăcămintea preoţilor. El era
de acord cu purtatul culioanelor (a potcapului), dar îndemna şi
la pălării regulamentare…
A apărut până la 22 noiembrie 1895, sub conducerea
unui comitet desemnat de Comitetul conservator într-o
întrunire ţinută în casele domnului dr. I. Antoniu, în seara de 6
decembrie 1894, director politic al ziarului fiind dl. Ion
Vârgolici, iar primul – redactor dl. Theodor Riga. Ziarul
apărea ca organ al Partidului Conservator, la el colaborând şi
Theodor G. Emandi.
*
În „Istoricul spitalului din Bârlad” din volumul
„Bârladul odinioară şi astăzi” medicii I. Graur şi N. Botezatu
arată că în perioada 1891 – 1914 şeful spitalului a fost dr.
Teodor Cerchez, iar ca medic secundar în 1885 a fost dr. N.
Burghele.
Menţionăm că în numărul 15 din 2 aprilie 1895 al
ziarului Legalitatea se arată că „în urma avizului Consiliului
superior sanitar, Ministrul de Interne a numit definitiv în
postul de medic primar al oraşului Bârlad pe dl. Dr. Grigore
Abaza”.
*

54
 Iarnă sau vară, elevii de la Şcoala normală „purtând
cămaşă peste … izmene”,,,

Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe

săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la
Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad.
În editorialul „Către cetăţenii Bârladului”, publicat în
numărul 1 din 11 mai 1907, se afirmă: „Un grup de adânciţi şi
statornici liberali, care niciodată nu şi-au plecat capul spre a se
supune mediocrităţilor - ce alcătuiesc gruparea „tinerilor

55
generoşi”, foşti odinioară socialişti, intraţi de câţiva ani în
partid – şi nici nu s-au lăsat ademeniţi de aceşti renegaţi
politici... s-au hotărât a scoate acest ziar, spre a demasca şi
arăta lumii pe aceşti „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie” ...” pentru
realizarea ordinii şi disciplinei în partidul care a suferit atât de
mult de când au intrat aceştia aici”...
Împotriva grupării „tinerilor generoşi” s-au scris
articolele: „Camelionul politic”; „O comedie jucată”; „Tipuri
din galeria generoşilor” – un serial.
Numai că elanul de început s-a frânt. Ziarul Liberalul
n-a apărut decât patru numere: de la 11 mai – la 1 iunie 1907.
Au colaborat la realizarea lui profesorii D. Mironescu
şi Gh. Finţescu.

Libertatea , ziar săptămânal, redacţia şi administraţia la

Tipografia C.D. Lupaşcu, Bârlad, rostul lui fiind de „a susţine
cu tărie dreptatea oricui” – apare în perioada 4 noiembrie 1918
– 17 august 1925, susţinând: „Ziarul nostru nu aparţine nici
unui partid politic”.
Dincolo de disputele politice, totuşi, publicaţia acordă
atenţie activităţii culturale şi în special celei care porneşte de
la Academia Bârlădeană. Chiar în numărul 1 anunţă apariţia
revistei „Florile Dalbe”, dar vorbeşte şi despre organizarea

56
unei şezători artistico-literare de către doamna Elena Teodor
Emandi, preşedinta Societăţii pentru ocrotirea orfanilor de
război, în cadrul căreia au citit versuri şi proză: dr. V.
Voiculescu, G. I. Tutoveanu, preotul Chiricuţă, doamna El. C.
Emandi, profesor C. Popescu, domnul doctorand Virgil
Niţulescu, iar Virgil Popescu şi medicul veterinar Borş au
executat la vioară şi solo bucăţi muzicale.
În numărul 9 din 18 ianuarie 1919 se publică recenzia
la primele două numere din „Florile Dalbe”, iar St. C.
Dumbravă semnează articolul „Reînceperea activităţii
Societăţii muzicale „Armonia” din Bârlad.
Libertatea din 6, 15 şi 27 februarie 1921 se ocupă de
procesul socialiştilor bârlădeni N. Cucoş, P. Constantinescu,
I.C. Iacomi şi Gh. Candel, puşi în libertate până la judecarea
procesului, dar şi scrisori ale unora din ei prin care mulţumesc
celor care i-au ajutat să fie liberi.
În Libertatea au semnat: P. Nechifor, Gh. Pitica –
Argeş, I. Martinescu, N. Gh. Dorin, Paul Radovici – Galaţi,
T.V. Ioan, Gr. Tăbăcaru, Sterian C. Dumbravă.
Libertatea nr. 15 din 24 februarie 1919, după ce se
duelează cu „Viitorul” – care duce lumea în eroare, cu
„Tribuna Tutovei”, care se ocupă de militarii de la
aprovizionare, anunţă apariţia celui de al cincilea număr al
revistei „Florile Dalbe” dar şi numerele 2-3 al „excelentei
reviste de folclor „Ion Creangă”....
Libertatea din 17 august 1925 (anul VII) îndeamnă să
fie votată lista opoziţiei unite pentru Camerele Agricole pe
care figurează domnii Mihai Bali – Cârlomăneşti şi V.
Georgescu – Bârlad, iar la numărul 6 şi Petru Scumpu,
agricultor mic, din comuna Priponeşti, fost primar al localităţii
când eu făceam primii paşi spre şcoală...

57
 „În 1918 apare la Bârlad un interesant ziar Libertatea,
independent, scos de avocaţii Neculai Dorin şi Petre Nechifor,
dar nu relata despre Academia Bârlădeană, redactorii ziarului
nu se aflau în relaţii prea bune cu ei, deoarece conducătorii
gazetei erau politicieni iar G. Tutoveanu nu făcea politică” –
scria George Damaschin în articolul „Academia Bârlădeană”
din Bârladul de odinioară şi astăzi – ceea ce noi am
demonstrat tocmai contrariul...

Lumina, organ al Partidului Conservator, apare la 27

septembrie 1900, o dată pe săptămână, redacţia şi
administraţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad, iar cu
numărul 2 la Tipografia „Comercială” Bârlad.
Este editat sub conducerea unui comitet şi se
realizează un săptămânal politic care se „contrează” când cu
„Viitorul” – un ziar al colectiviştilor şi socialiştilor sau al
liberal-colectiviştilor şi socialiştilor, când cu cei de la „Vocea
Tutovei” – naţionaliştii lui Petre Carp, dar şi cu „Fiţuica
Paloda” din strada Ştefan cel Mare, care îşi permite de a lovi
indirect în domnul Miclescu, sub-prefectul plasei Tutova.”..
De aici suita de articole: „Păcatul colectiviştilor”,
„Pocăinţa colectiviştilor”, „Politica negativă”, „Delirul
colectivist”, „Patriotismul colectivist”...
Încolo, informaţii locale la un loc cu cele din ţară şi
din străinătate, cronică teatrală ori veşti de la teatru. Un ziar
care a durat, se pare , doar 12 numere.

58
 Lumina Poporului, foaie de contribuţie la răspândirea
luminii în popor, cu redacţia şi administraţia la Coroeşti –
Tutova, apoi în Bârlad, strada Cojocari nr.43, după care în
strada V. Conta nr. 1 Bârlad.
Apărea o dată pe lună. Director proprietar: Petru
Ciolan, fost administrator de plasă, doctorand al Facultăţii
juridice din Paris, avocat.
Tipografia la N.P.Peiu – Bârlad.
Primul număr apare la 15 martie 1912, iar ultimele
numere în anul 1915. În cuvânt înainte redacţia arată „că
scopul acestei foi este de a aduna la un
loc tot felul de sfaturi folositoare
gospodăriei săteanului, dar mai
temeinic tălmăcirea pe scurt şi pe
înţelesul tuturor al legilor cu care
săteanul vine mai des în atingere. Nu
vom arăta niciodată răul, „singur, ci
întotdeauna întovărăşit de sfatul de
îndreptare”.
Şi s-au ţinut de cuvânt. În chiar
primul număr se publica: „Din legea drumurilor”, „Prestaţia”;
„Ce este o lege”, „Paza în comună”, „Cultura zarzavatului”,
„Omizile”, „Pelagra sau roşaţa”, dar şi o rubrică literară cu
„Cei doi fraţi”, nuvelă de Tolstoi, proverbe, poezii, ştiri din
ţară, ştiri mărunte, întâmplări, din străinătate, vorbe drepte –
ca acestea: „Omul este regele tuturor vieţuitoarelor, nu trebuie

59
să fie însă asupritorul lor”; „Luminează şi te roagă: lucrul şi
rugăciunea fac pe om fericit şi înţelept”.
Au mai apărut articolele: „Un mare rău: traiul fără
cununie”, „Cultul religios la sate”, „Basarabia nu se rusifică” –
de Radu S. Dragnea, poezii şi cugetări după Anton Pan, poezii
semnate Gh. Din Moldova, extrase din revista de folclor „Ion
Creangă” (Poveste despre Cuza Vodă – de Tudor Pamfilie), se
populariza „Colecţia de poezii „Albastru” în curs de apariţie şi
broşura „La arme” de George Tutoveanu.
În afara proprietarului în ziar mai semnau: M.
Antonescu, Neculai Mihail, N. Teodorescu, Virgil
Gabrielescu, Iancu Ciolan, I.G Ciorescu – Bogdana, D.
Voiculescu, Neculai I Bibiri, Emanoil Fluture, Gheorghe
Răcoare, Elena Sevastos – Iaşi, A. Depărăteanu cu poezia –
Mamă:
„Erau trei sărmani: doi copii şi-o mamă;
Şi pâine... un singur codru-ntr-o maramă;
Mama îl frânse în două şi-l dete pe rând
La fieşte care câte-o părticea.
Mamă, atunci copiii ziseră plângând:
Ţie ce-ţi rămâne? – Voi – răspunse ea.

Moldova ziar independent, apare la 1 şi la 15 a fiecărei

luni, sub direcţia unui comitet, secretar de redacţie fiind

60
George Nedelea, primul număr apare la 2 ianuarie 1931 cu un
articol de fond „Hotărâri eroice” scris de George Tutoveanu:
„Iată pentru ce cred că se cuvine să sprijinim hotărârea eroică
luată de tinerii înmănuncheaţi în jurul acestui ziar dornici să
înţeleagă politica numai ca o deosebită îndatorire
cetăţenească.”
Ştefan Cosma semnează: „Efect şi cauză – pe marginea
unui proces al generaţiei vechi”, George Nedelea o anchetă cu
titlul „Un glas dincolo de mormânt – referitor la starea din
agricultură”, o pagină literară care se vrea prezentă o dată pe
lună şi în care semnează George Tutoveanu, I. Paloda, George
Nedelea şi M. Lupescu cu …”Un gospodar care… se ouă” –
auzită de la Ioana Bărgăuanu de 90 de ani din comuna
Bogdăneşti Suceava – despre cum se împrăştie minciuna…
Marieta L. Creangă semnează o succesiune de articole
cu titlul „Asistenţa socială – aspecte” iar Ioan Antoniu –
„Unirea Basarabiei”
Moldova îţi creează impresia unei reviste de literatură în
care alături de G. Tutoveanu, chiar când era şi prefect, îşi pun
semnătura: G. Ursu, Teodor Vlad, G. Damaschin, Zoe G.
Frasin, Şt. Cosma, C.V. Slobozeanu, G. Pallady, Emil Tudor,
Nicolae Costăchescu, Cicerone Mucenic. Iată ”un joc”
epigramistico – epitafic prilejuit „că G. Nedelea a publicat în
„Scrisul nostru” un rondel în care spune: „Cuprinde-mă în
braţe tare şi strânge-mă cât poţi, cât vrei” :

Aici zace G. Nedelea

Rondelist fără noroc,
Muza lui l-a strâns în braţe
Şi l-a omorât pe loc.
(epitaf)

Eşti visul lui şi eşti himera

Ce-adesea în rondele-apare;
Să nu-l cuprinzi în mâini prea tare

61
 C-ai să-i boţeşti … lavaliera!
(epigramă)
G. Ursu

Iar acum, urmare că la 27 iunie 1931 funcţionarii din

Bârlad au oferit o sărbătorire a prefectului de Tutova – G.
Tutoveanu şi a preşedintelui comisiei interimare de la Primărie
– G. Pallady, iată cum îi suna pendula acestuia: „Nu vă mai
văd căsuţa pe perete, / Modest sculptată-n os şi lemn de nuc, /
Pendule vechi cu lanţuri lungi şi cuc / Tovarăşe duioase şi
discrete. /
Nu mai aud în fiecare seară / Tic - tacul vostru liniştit şi
grav / Nici cucu-n prag, subţire şi firav, / Cântându-mi ora-n
dimineţi de vară./
Toţi v-au uitat… a voastră strălucire / S-a stins treptat
cu fiecare pas, / Iar din trecutul vostru n-a rămas / Decât din
vremi- o pală amintire./
Pendule vechi cu lanţuri lungi şi cuc / Când rătăcesc în
nopţile cu stele / Un gând tresare-n fundul minţii mele: /
Pendule dragi, ca voi şi eu mă duc…

*
În cursul anului 1931 s-au tipărit din Moldova 14
numere iar în 1932 a apărut nr. 1-2 la 1 martie 1932 şi ultimul
număr – numărul 3 – la 15 iunie 1932.
*
…” O vreme l-am întâlnit zilnic pe George Nedelea…
Imaginea lui de mărunt scit blond, veşnic posac, moşmondind
mereu ceva numai de el ştiut, imagine severă care mă intimida,
ba chiar îmi dădea fiori, am purtat-o în minte, asociind-o cu
priveliştile felurite ale biblioreveriei. Când am citit, tot la Casa
Naţională, La révolté des Anges a lui Anatole France şi-am
încercat să mi-l închipui pe bibliotecarul Sariette mi-a răsărit
în minte George Nedelea şi de-atunci încolo n-am mai putut
să-l despart pe unul de celălalt. Îl vedeam un împătimit al

62
cărţii, tainic şi plin de bizareriile coabitării livreşti. Aveam să-l
revăd tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în toamna
anului 1972, la şezătoarea literară prilejuită de împlinirea
centenarului naşterii lui G. Tutoveanu, când, spre stupoarea
celor ce-l ştiau poet, a fost anunţat ca fiind de profesie…
pensionar. Probabil aşa dorise el. Modestia îi reuşise o
performanţă tristă a sarcasmului. Într-adevăr, nu izbutise să-şi
adune poeziile într-un volum tipărit, aşa că rămăsese tot…
fostul funcţionar de la Casa Naţională, însă pensionat.
Aici activitatea lui se încheiase rotund… Îmbătrânise,
avea în toată înfăţişarea ceva de pârloagă spelbă, sărăcită de
vânturile lui noiembrie. Atunci i-am văzut nobleţea obosită a
ochilor şi i-am întâlnit cu adevărat privirea. Mi-a zâmbit
pentru întâia oară, dar şi pentru ultima dată, deoarece el avea
curând să se ducă, iar eu să rămân aici, ca să-i întârzii surâsul
ce avea de răscumpărat o copilărie întreagă…”
Din „Oameni şi vremuri la Casa
Naţională” de C.D. Zeletin –
Volumul „Bârladul odinioară şi astăzi”

Moldova,
Ziar independent, 9 februarie – 26 martie 1906.

Mărăşeştii, organ al Partidului ţărănesc şi muncitoresc

din Tutova, apare de două ori pe lună, sub direcţia unui

63
comitet, redacţia şi administraţia Mărăşeşti – Tutova. Foaia
răsare la 10 septembrie 1920 „dintr-un sentiment de iubire
către ţărani, către muncitorime”... Lupta ei „e deschisă, dar nu
e o luptă de clasă, ci o luptă pentru dreptate, legalitate,
libertate, e o luptă de vieţuire, de conservare...”
În pagina cuprinzând „Cuvântul nostru”, adică a
Comitetului de scoatere a bilunarului, e publicată o scrisoare
deschisă: „Prea cinstiţi preoţi şi iubiţi colegi” semnată de
Const. Pascal – învăţător care, în cea de a doua pagină (atâtea
are ziarul) semnează altă scrisoare, tot deschisă, către iubiţii
săteni, iar Ştefan Pascal îşi pune numele sub imperativul „La
luptă!”
La rubrica informaţii se precizează că „Organul
partidului muncitorilor e intitulat Mărăşeşti, ca un omagiu
pentru eroii Mărăşeşti ai ţării”.
Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

Meseriaşul, organ apărător al intereselor meseriaşilor,

sub direcţiunea unui comitet de redacţie. Redacţia şi
administraţia la Tipografia „Comercială” Bârlad, Strada
Principală nr. 58. Apare nr. 1 la 3 august 1903 şi al doilea
număr - şi ultimul - la 9 iulie 1906.
Numărul doi al ziarului din 9 iulie 1906 îşi spune
„organ ocazional”, iar proprietarul tipografiei C.S. Leţcae
afirmă că ziarul din 3 august 1903 „era scris, redactat şi
imprimat de însuşi mâna subsemnatului”.

64
 Deviza ziarului Meseriaşul era: „Lupta responsabilă
pe cale paşnică plină de răbdare”, gândindu-se la pâinea
muncitorilor, gând pe care-l înscrie chiar sub titlul ziarului, în
manşetă: „Lupta pentru pâine; Pâinea prin luptă.”
Număr unic sau săptămânal? – se întreba redacţia în
pagina a doua a primului său număr. Depinde de ce vor vrea
meseriaşii, îşi răspundea redacţia, adică dl. C.S. Leţcae, şi cum
ziarul s-a aflat în „lipsă de speze”, el nu a putut continua,
oprindu-se la cea „de-a doua încercare”, adică la 9 iulie 1906.
De altfel, despre starea economică a muncitorului
vorbesc şi versurile de la rubrica „Viaţa literară”, semnate de
Ath. Gh. Mândru, „Cerşetorul”:
De două zile fără pâine / Şi ochii scurşi mi-s de
plânsori; / Cu groază-aştept ziua de mâine - / Oh! Milă... milă
!... trecători...!/ O viaţă toată-am dus-o-n luptă / Muncind la
curţi plin de sudori; / Sub zdrenţe port o mână ruptă / Oh!
Milă ... milă!... trecători...!/ Din uşă-n uşă - ca şi-un câine /
Gonit – cerşesc din zori în zori; / Şi… n-am de pâine... n-am
de pâine... / Oh! Milă... milă! trecători!...

*
Peste ani, în perioada 1958 – 1962, pe strada Ştefan cel
Mare vis a vis de Biblioteca Centrală, zilnic, pe trotuar, într-o
parte a uşii unui imobil cu ieşirea la stradă, stătea în scaun un
bătrânel împuţinat la trup, dar care-şi păstra voioşia, jucându-
se sau glumind cu copii: era C.S. Leţcae... mereu paşnic..

65
 Naţionalul, organ al Partidului Naţional-Român din
judeţul Tutova, în primul număr din 15 februarie 1923, apoi de
la numărul 2, care poartă data de 15 martie 1923 cu adăugirea:
„De sub şefia domnului Iuliu Maniu”, ce apărea sub
conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia în strada
Petru Rareş nr. 14, unde era şi domiciliul domnului I. Ionescu,
avocat, fost deputat şi prefect, ales la 3 februarie 1923,
preşedinte al Comitetului executiv şi şef al Partidului Naţional
Român din judeţul Tutova.
Era vorba despre Partidul Naţional Român din
Transilvania care în decurs de peste 80 de ani a ţinut trează
conştiinţa naţională sub viguroasa conducere a marilor români
Avram Iancu, Horia, Cloşca, Crişan, dr. Raţiu, prof. Lucaci iar
în timpul din urmă, sub conducerea distinşilor luptători şi
fruntaşi: Iuliu Maniu, dr. Vaida Voievod St. C. Pop, V. Goldiş
şi alţii, s-a contopit cu Partidul Democrat din regat – partid
înfiinţat de marele geniu al neamului românesc, Take Ionescu,
la 1908 – care provenea din evoluţia gloriosului partid
conservator, condus de mari români şi bărbaţi de stat: Lascar
Catargi, G. Gr. Cantacuzino, fraţii Lahovary, general Marcu şi
nobilul patriot Nicolae Filipescu” – spune în editorialul
„Partidul Naţional Român” semnat de Ioan I. Ionescu în
numărul de început al ziarului.
În perioada 1923 -1924 cât a apărut „Naţionalul” au
mai semnat Const. Gh. Moroşanu, Virgil N. Duiculescu,
Const. Georgescu, V. Triandaf, Vasile D. Ştefănescu.
Au existat destule motive de diferende gazetăreşti şi
politice cu confraţii de la „Tribuna Tutovei”, „Steaua Tutovei”
dar şi cu o foaie intitulată „Medicul Ţăranilor” de sub direcţia
unui anume dr. Vainer.
Ziarul Naţionalul a apărut la intervale neregulate şi s-a
tipărit la Tipografia N.P. Peiu, strada Ştefan cel Mare nr. 17
Bârlad.

66
 9 A.B.
9 A.B. număr unic, apare la 30 iulie 1902.

Noul Timp
Noul Timp, apare în 1891, nefiind evident nici sub
raportul timpului, nici al colaboratorilor ori al conţinutului.

Obiectiv apare la Vaslui, strada Ştefan cel Mare nr. 70,

dar cu un şef de secţie şi la Bârlad (Mihai Vasile), singurul
ziar din Judeţ, membru al Biroului Român de Audit al
Tirajelor, care are drept crez îndemnul „noi spunem lucrurilor
pe nume, în 16 pagini, ajuns la 3 octombrie 2003 la al 645-lea
număr, director – Irina Sadici, director editor – Clara Bisoc,
Viorel Oprea.
Editor – S.C. Media Grup Nord – Est S.R.L., Vaslui;
Tipar Multiprint S.A. Iaşi, strada Sf. Lazăr nr. 49.
Deşi este un ziar judeţean, cu subredacţii la Vaslui,
Bârlad şi Huşi, publicaţia acordă spaţii largi şi evenimentelor
din Bârlad, numărul din 3 octombrie 2003, oferind
bârlădenilor, în afară de o bogată publicitate, articolele:
„Locatari înnebuniţi” , „Ecusoane pentru angajaţii Primăriei
Bârlad”, „Reţea de «carderi» descoperită la Bârlad”, „Hoţ
vasluian, în «vizită» la Bârlad”, „Analize mai ieftine pentru
pensionari - membri CARP Bârlad vor putea să-şi facă o

67
ecografie sau o electrocardiogramă plătind mai puţin decât la
policlinică”; „Cozi interminabile la multe farmacii – ca la
fiecare început de lună, bârlădenii pierd o grămadă de timp
stând la coadă pentru a «prinde» medicamente compensate”;
„Marcel Ionaşcu a luat locul V la Crosul Loteriei” (antrenor –
bârlădeanul Valerian Panţiru);
Nu lipsesc din Obiectiv paginile cu: „Eveniment local”,
„Eveniment intern”, „Infracţional”, „Eveniment intern şi
extern”, „Economie”, „Sănătate”, „Sport”, „Mozaic”, „Mica
publicitate”, multe clişee, caricatură, integrama zilei,
horoscopul, rugăciunea zilei, meteo, programul T.V., flash,
cronica neagră etc., încât şi bârlădenii au ce citi. Inclusiv cărţi
pe care şi le pot procura din librăriile Obiectiv recomandate de
ziar.

Ogorul

Ogorul, redactat de Vasile Stoica, în perioada

1932 – 1933, când apăreau „Documente răzăşeşti”, revistă.

Opinia Bârladului
Opinia Bârladului, apare în iulie 1932 şi printre altele
s-a ocupat de analiza rezultatelor alegerilor parlamentare de la
Bârlad şi judeţul Tutova, în urma campaniei electorale de la
Scrutinul din 17 iulie 1932. El constata:” O redresare a
popularităţii naţional-ţărăniştilor care s-au detaşat” în acea
confruntare a opţiunilor.

68
 Paloda este după Semănătorul lui Ion Popescu cea de a
doua gazetă bârlădeană, înfiinţată la 5 februarie 1881 în
capitala Moldovei de Jos, cu o apariţie săptămânală.
… „Era prin 1881, un frig teribil, un ger de crăpau
pietrele – se spune în Paloda nr. 27 din 1899; în odăiţa mică
dar caldă, caldă ca inimile fondatorilor, se strânsese
mănunchiul cel mai ales de tineri şi sub inspiraţiunea
entuziastă şi patriotică a regretatului profesor Ştefan Neagoe s-
au pus bazele unui ziar care să predice adevărul şi să distingă
abuzul şi nedreptatea..”
Ziarul respectiv era Paloda. „Te avizez că în Bârlad
apare un ziar hebdomadar – Paloda; în localitatea noastră
apariţiunea sa a făcut o nespusă impresiune de bine. Vă rog a-i
urmări ideile – este ziarul exclusiv al meu” – îi scria Şt.
Neagoe lui G. Bariţ.
Ideile ziarului erau în bună parte cele ale Semănătorului
creat tot la Bârlad de Ion Popescu. Avea drept crez: „să
practice adevărul şi să distrugă abuzul şi nedreptatea”. Paloda
a fost condusă pe acest drum de fondatorul ei Şt. Neagoe,
decan al presei bârlădene (Gh. Vrabie: „Bârladul cultural”
Bucureşti 1937) iar când acesta este scos la pensie, dimpreună
cu alţi profesori, trece sub îngrijirea institutorului Th. Riga,
fost director al Liceului „Codreanu” – un macedonean care
iscălea cu pseudonimul Herodot, iar din 1895 e condusă de

69
 G.G. Ionescu, - poetul George Tutoveanu
de mai târziu, până în 1908 când dispare.

Ştefan Neagoe,
1838 - 1897

Ziarul este proprietatea noastră, a

comitetului de redacţie, fiind redactat tot de noi între anii 1881
– 1883, pe care din cauza împrejurărilor i-a succedat ziarul
Tutova. Dacă am reînviat vechea Palodă este că am găsit mai
nimerit acest titlu istoric pe care îl purtase una din vechile
cetăţi ale Daciei, astăzi Bârlad – se spune în ziarul din 1 iulie
1892.
Asupra coloraturii politice, ziarul din 9 iulie 1892 se
declară, ca şi în 1881, că aparţine „liberalilor convinşi şi încă
din acei liberali care nu îşi schimbă faţa”…
De altfel Paloda din perioada 21 martie 1893 – 22
august 1893, poartă sub titlul identitatea: organ naţional –
liberal, sub direcţiunea unui comitet. Ziarul continua
numărătoarea anilor de la prima apariţie 1881 (Paloda, anul
XI nr. 1 din 2 iulie 1892).
În cei 27 de ani cât a apărut Paloda, publicaţia a fost o
tribună a luptei pentru liberalism şi democraţie, mereu cu
preocupări pentru ţărani, şcoală, biserică şi meserii, o gazetă
care a promovat frumosul, încurajând literatura, în toate
formele sale, proza, poezia, traduceri, reproduceri, preocupare
stimulată de însuşi proprietarul tipografiei unde se realiza
foaia – G. Caţafany.
La această redacţie de ziar s-au ridicat şi s-au afirmat în
literatura română George Tutoveanu, Corneliu Moldovanu, A.
Mândru, George Bratu, Popescu Perieni, C. Muche, Maria de
la Banca – pseudonimul literar a fiului de răzeş din Pogoneşti
– Bârlad, C. Hamangiu, ajuns ministru de justiţie mai târziu,
cetăţean de onoare a Bârladului, care, în Paloda a impresionat

70
bârlădenii prin poeziile sale de tinereţe – madrigaluri,
epigrame, sonete, cronici şi eseuri literare.
„O foarte activă Poştă a redacţiei, rubrici de noutăţi
literare, de bibliografie şi de varietăţi (anecdote şi schiţe
umoristice) şi, mai ales, un foileton zilnic, făceau din Paloda
un ziar atractiv” – notează Remus Zăstroiu în Dicţionarul
Literaturii Române de la origini până la 1900 - Bucureşti,
Editura Academiei, 1979.
Paloda politică „a pendulat între mesianismul ardelean a
profesorului Ştefan Neagoe şi realizările literare, inaugurate de
poetul G. Tutoveanu”.
Şcoala literară de la Paloda – stimulată şi de G.
Caţafany - a creat atmosfera trebuitoare naşterii celor două
reviste bârlădene: Paloda literară şi Făt Frumos.

Păreri şi-a făcut apariţia mai întâi ca ziar de informaţii

comerciale, culturale, literare la 25 septembrie 1932 având ca
director pe N.V. Munteanu iar redactori pe V. Blănaru şi M.
Schwartz, iar apoi ca revistă literară, socială şi politică în
1933, fiind o tribună de luptă antifascistă, în jurul căreia s-au
ataşat colaboratori precum Stelian Dumbravă, Ion Palodă (dr.
I. Vainfeld), Barbu Zaharescu, Gh. Ivaşcu, Atanase Joja, Hari
Goldstein, A. Ismail, Herman Schvartz, Perahim, Ion
Andronache, Gh. Nedelea, Lazăr Beneş, Nicolae Pandelea, sub
direcţia gazetarului M. Negreanu.

71
 Gh. Ivaşcu scotea la Iaşi revista „Manifest”; Perahim
era pictor şi procura desene antifasciste pentru Păreri, Atanase
Joja desfăşura activitate de gazetar la Galaţi.
Revista începuse cu un tiraj de 500 exemplare şi
ajunsese la 2000, dar în luna iunie a anului 1936, democraţia
guvernării liberale i-a suspendat activitatea pentru că:
„consecvent liniei luptei de apărare a drepturilor omului şi a
adevăratei democraţii, revista a ridicat glasul său în apărarea
celor ce sufereau pentru credinţă şi idealurile lor, fiind aduşi şi
judecaţi la Tribunalul din Craiova 17 antifascişti.”
Iată articolul din numărul 8 al publicaţiei „Păreri” din
anul 1936, după care a fost suspendată:
Amnistia o cerinţă populară
„În iureşul frământărilor politice se ciocnesc astăzi
forţele reacţiunii cu cele progresiste, democratice. Având de
ales între menţinerea populaţiei noastre într-o stare de
inferioritate, asemănătoare cu cea din evul mediu şi aceea de
rapidă dezvoltare pe toate tărâmurile, într-o deplină libertate
civică, noi am ales: optăm pentru cea din urmă, pentru
democraţie, pentru adevărata democraţie.
Şi am optat astfel, după o matură chibzuinţă. Am
constatat că propuşii naţionalişti ai străzii nu sunt decât
trădători de neam şi ţară, punându-se în slujba boierimii, ei
vor să lovească în interior populaţia ţării. Să ne răpească
puţinele libertăţi, să ne facă să strângem şi mai mult cureaua şi
în locul deplinei dezvoltări, a independenţei naţionale, să ne
pună jugul imperialismului hitlerist şi al revizionismului
hortist.
Aceasta n-o vrem noi, n-o vor antifasciştii, n-o vrea
poporul întreg. Şi n-au vrut-o şi nici nu o vor cei peste 1500 de
antifascişti care zac în temniţele ţării româneşti.
Luptătorii pentru interesele mulţimii, intransigenţi
atunci când e vorba de dat poporului pâine, pace şi libertate,
aceşti antifascişti sunt victimele teroarei, a actelor fascizante
ale guvernului.

72
 Să se facă dreptate!
Să fie redaţi societăţii deţinuţii antifascişti. Şi în
ciocnirea dintre fascism şi democraţie, între barbarie şi
progres, forţele democratice să fie întărite cu cei care au ştiut
să lupte şi să se jertfească pentru apărarea libertăţilor şi
nevoilor populaţiei.
Poporul nu are decât să câştige în urma acestui lucru. Şi
ca exponenţi sinceri ai cerinţelor populare strigăm: să se
deschidă porţile tuturor bastiliilor româneşti, amnistie pentru
antifascişti!”
Ziarul Păreri reapare în septembrie 1944, ca tribună de
luptă democrată şi de apărare a drepturilor cetăţeneşti,
autorizat cu nr. 1/1944 de către onor prefectura judeţului
Tutova, proprietar şi redactor, M. Negreanu, redacţia şi
administraţia în strada Al. Vlahuţă nr. 15 Bârlad, cu apariţie
zilnică până la nr. din 18 noiembrie 1944, când este programat
să apară săptămânal, iar de la 23 august 1945, când… „se va
putea!”
În editorialul primului număr al ziarului Păreri din 1944
citim:
„După o prea lungă şi înăbuşitoare tăcere, gazeta
noastră reapare pentru a putea da glas tuturor aspiraţiunile
drepte ale cetăţenilor, aspiraţiuni ce fuseseră sângeros
sugrumate de un regim care, infectat de otrava hitleristo-
fascistă, adusese dezastrul complet asupra poporului român.”
Cu numărul 19, de la 26 septembrie 1944, Păreri se
pretinde: „cotidian democrat de luptă antifascistă şi de apărare
a drepturilor cetăţeneşti.” – redactor M. Schvartz – Negreanu.
Iată cum arăta frontispiciul:

73
 Pentru o mai bună edificare a cititorilor asupra
ideologiei ziarului redăm mai jos Strofe la Sărbătoarea
Muncii, apărute în numărul din 1 mai 1946, pe spaţiul
articolului de fond:
Astăzi este ziua Muncii!
În genunchi, ca la altare,
Să-i aducem închinare
Ca s-o ştie pân' şi pruncii…
Astăzi este ziua Muncii!

Este sărbătoare sfântă

A dreptăţii,mult râvnită!
Vesel braţele s'agită
Buzele binecuvântă
Este sărbătoare sfântă.

S-o trăim cu tot avântul!

Este ziua biruinţei
Frânt e lanţul umilinţei
Lăudat fie Preasfântul!
S-o trăim cu tot avântul.

Înspre culmi privirea zboare

Ura'n inimi amuţească!
Altă viaţă să renască
În această sărbătoare
Înspre culmi privirea zboare!

Astăzi este ziua Muncii

Sărbătoarea muncii noastre
S-o-nălţăm până la astre
Ca s-o ştie mâini şi pruncii
Astăzi este ziua Muncii.

74
 George Nedelea

La 10 iulie 1946, Păreri devine Păreri Tutovene. Iată

frontispiciul:

Păreri Tutovene îşi dobândeşte titulatura la 10 iulie

1946, fiind continuarea a ceea ce a fost ziarul Păreri, dar ziar
doar „independent-democratic” cu apariţie bisăptămânală,
lunea şi vinerea, de la 1 noiembrie 1946, cu un nou colectiv
redacţional din care mai fac parte Al. D. Balaban, Lazăr
Beneş, M. Aron, V. Şuluţiu şi A. Saidacar, până luni 7
noiembrie 1949, când apare primul număr al ziarului Steagul
roşu organ al Comitetului judeţean Tutova al P.M.R. şi al
Comitetului provizoriu a judeţului Tutova.

*
La 20 martie 1949, în numărul 168, Păreri tutovene
publică un medalion comemorativ la 2 ani de la moartea
ziaristului Ion Palodă (dr. Weinfeld), dar şi articolul „Cazul
Hitler – panageric – preluat din ziarul Desrobirea din Galaţi –
13 mai 1945.
Referindu-se la cursivul „Cazul Hitler – panageric”
ziarul conchide: „Departe de a avea existenţa efemeră a unui
articol obişnuit de ziar, el certifică multiple calităţi care-i
asigură o constantă şi permanentă valabilitate”
Dar iată pana lui I. Palodă:

75
 A murit bestia. Milioane de oameni răsuflă uşuraţi.
Milioane de oameni gândesc că, dacă monstrul ar fi murit cu
2000 de ani mai devreme, lumea ar fi fost scutită de teroare şi
măcel.
Să fie oare aşa? Cred că se înşeală.
Că gangsterii nazişti se căznesc să
creeze o legendă de eroism şi profeţie în
jurul sinistrului cap de bandă, e uşor de
înţeles, deşi truda lor e zădarnică.
Dar că la diferite posturi de radio
democrate se vorbeşte de marile însuşiri
geniale ale lui Hitler „din nenorocire rău
întrebuinţate”, e mai mult decât o eroare,
e o perfidie. A adus oare Hitler un adevăr nou sau măcar o
minciună nouă în lume?
Răspunsul l-a formulat G. Gobineanu.
Superioritatea nemţilor a proclamat-o Chamberlain.
Wille zur Macht şi dispreţul milei a filosofat-o Nietesche.
Sălbăticia şi brutalitatea teutonă e milenară (Tacit). N-a
creat-o Hitler. Antisemitismul a fost un permanent mijloc de
diversiune în mâna guvernelor tuturor naţiunilor. „Drang
nacht osten” şi „Spaţiul vital” e un vis secular al nemţilor şi nu
numai a lor. Nu Hitler i-a învăţat pe italieni să viseze un
„Imperio” în Africa, pe japonezi să viseze cucerirea Chinei şi
Americii, pe români să viseze un guvernământ al Transnistriei.
Nu Hitler a inventat imperialismul, şovinismul, ura de rasă,
lăcomia de pradă şi mai ales pe „Jandarmul Europei”şi „brâul
sanitar”.
Acestea toate le-a găsit Hitler în funcţie la toate naţiile ,
la cele mari şi la cele minuscule şi neînsemnate.
Nici o naţie nu se credea prea mică şi slabă încât să nu
viseze cuceriri de teritorii, stăpânire de minorităţi, şi mai cu
seamă să nu se creadă obligată de a apăra civilizaţia şi cultura
europeană împotriva „barbariei roşii”, împotriva dezrobirii
muncitorilor.

76
 De murea Hitler acum zece ani sau dacă nu s-ar fi
născut, nu se schimba nimic.
Nu! Hitler n-a fost un Mahomet nici pentru lume, nici
pentru naţia lui. N-a fost nici epileptic, nici genial, nici profet,
nici erou. A fost un gealat foarte uşor de înlocuit.
DRANG NACH OSTEN şi „Spaţiul vital” ar fi putut fi
înăbuşit foarte uşor când s-a prins de veste că Hitler pregăteşte
războiul.
Nu se întreabă oare admiratorii geniului lui Hitler: cum
a putut el învinge opoziţia în ţara lui şi cu ce bani a putut să se
înarmeze? Oare cu marca ridicolă care valora a bilioana parte
dintr-o centimă de aur?
Banda neagră a paraziţilor din întreaga lume a vrut
războiul şi i-a pregătit pe Hitler şi poporul său brutal şi
îndobitocit. Hitler n-a fost decât un „Chargé ffaires” sau mai
potrivit, o excreţiune fetidă a organismului putred capitalist
mondial!
Grangurii paraziţi ştiau prea bine că stăpânirea teutonă
asupra lumii întregi este un vis deşert şi caraghios, ştiau însă
totodată că această idee fixă poate fi utilizată pentru scopurile
lor. Da, DRANG Nach OSTEN nu-i speriau, ci groapa lor era
DRANG NACH WESTEN a emancipării muncitorimii.
De aceea au privit cu atâta linişte şi cinism la
scandalurile din Reich, la arderea cărţilor, la deportarea,
schingiuirea şi uciderea oamenilor. Nu numai că n-au
protestat, că n-au intervenit, dar au contribuit, cu grele
miliarde, la construirea acestei uriaşe şi monstruoase maşini de
război şi crimă!
Nici o cheltuială nu li s-a părut prea mare acestor
granguri ai tuturor naţiilor. Până şi evreii, care aveau să fie
cele mai lamentabile victime, au dat prinosul lor pentru
înarmarea apărătorilor burtăverzimei!
Hitler n-a cucerit teritorii. A intrat în ele ca la complici.
Nu el a creat Quislingii, Lavalii, Cochenii şi Antoneştii. I-a
găsit gata pregătiţi. Şi nu în grabă, ci de generaţii.

77
 Hei!, paraziţi din toate ţările! Lăsaţi dracului pe
„genialul” criminal. A fost el criminal, dar nu mai mare decât
voi, iar genial n-a fost nici el, precum nu sunteţi nici voi.
Sunteţi foarte rău inspiraţi dacă credeţi că se poate…
tuşi contra vântului. Ce trebuie să vină, vine! Voi aţi preferat
să vină pe valuri de sânge şi a venit aşa, dar se putea şi altfel.
Dacă însă nici acest groaznic măcel nu v-a fost învăţătură, va
mai curge sânge, dacă trebuie să vină, va veni!”
Nu vă mai ascundeţi după cadavrul „genialei” bestii.
Lăsaţi bietul hoit să putrezească în pace, iar voi luaţi aminte!”

Păreri Tutovene, publicaţie săptămânală de opinie,

informaţie şi atitudine a municipiului Bârlad, reapare joi 16
aprilie 1992 cu un colectiv de redacţie format din: Gh. Barbu,
redactor şef, O. Oprescu, redactor şef adjunct, Gh. Vrabie,
redactor, V. Popa, tehnoredactor, ca o expresie a dorinţei de a
susţine reînfiinţarea judeţului Tutova, abuziv desfiinţat în
1950.
Din ziarul cu „număr nou” am reţinut documentarele:
„Tutova în devenire”, „Criterii care stau la baza reînfiinţării
judeţului Tutova” din care redăm unul din argumente:
„Municipiul Bârlad a fost permanent reşedinţa ţinutului
şi judeţului Tutova. Bârladul este al doilea oraş cu vechime din
Moldova după Cetatea albă, fiind atestat documentar încă din
anul 1174. În prezent municipiul Bârlad se află pe primul loc

78
ca număr de populaţie faţă de toate oraşele care solicită a
deveni reşedinţă de judeţ.”
Ca obiective culturale care justifică devenirea Tutovei
ca judeţ şi a Bârladului capitală a acestuia sunt citate existenţa
Teatrului „Victor Ion Popa” şi a muzeului din localitate. Nu se
vorbeşte nimic despre tradiţia culturală – prin publicistică a
Bârladului.

Păreri tutovene reapare la 20 aprilie 1990 ca organ de

presă al F.S.N. Bârlad.
Din lucrarea în două volume „Istoria Bârladului „
apărută în 1998 sub egida primăriei municipiului Bârlad, a
Inspectoratului pentru cultură al Judeţului Vaslui şi Fundaţia
Culturală „Dr. C. Teodorescu” – Bârlad, îngrijite şi coordonate
de Oltea Răşcanu – Gramaticu, rezultă că Păreri Tutovene
din 20 aprilie 1990 este acelaşi cu bisăptămânalul care la
29 septembrie – 3 octombrie 2003, ajunsese la nr. 737, anul
XIII de apariţie, serie nouă, cu precizarea ce ne-o face în
sensul că ziarul a avut o succesiune bogată de redactori şefi:
George Irava, George Oprescu, Tache Mocanu, Gheorghe
Barbu, Florin Şchiopu, Vasile Rugină, Gruia Novac, Costel

79
Niţuc, Cătălin Angheluţă, Florin Mihăilescu, iar în prezent, de
aproximativ 11 ani, Aurel Găvan ( pseudonim Neagu Vârlan).

Păreri tutovene, publicaţie judeţeană de cultură, opinie,

informaţie şi atitudine, editată de Fundaţia Creştin Ortodoxă
„Sf. Nicolae” Bârlad, strada Republicii nr. 284, anul XIII,
Serie nouă, apare bisăptămânal şi a ajuns la nr.737/29
septembrie – 3 octombrie 2003.
„Exprimă-te liber prin… Păreri tutovene” invită
publicaţia care se tipăreşte la S.C. Odeon S.R.L. şi are ca
director pe Aurel Găvan, editorialist - Constantin Teodorescu,
redactor coordonator – Laurenţiu Chiriac. Dispune de un larg
colectiv de redacţie – redactori şi colaboratori: Nicolae
Mitulescu, Petruţa Chiriac, Teodor Pracsiu, Mioara Popa,
Valentin Negre, Corneliu Filipescu, Ioan Puflea, Gheorghe
Catană, Corneliu Florenţa, Nicu Botezatu, Neculai Artene,
Gheorghe Clapa, George Irava, Oltea Răşcanu – Gramaticu,
Mihai Luca, Eliza Olteanu, Vasile Slabu (fotoreporter). De
tehnoredactare se ocupă Bogdan Artene, Ana-Maria,
Gheorghiu, Mihaela Măstac, iar ca agent publicitar,
responsabilitatea revine lui Constantin Grigoriu.
„Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează rodul
strădaniilor şi eforturilor unui colectiv de entuziaşti ai locului”
– zice Gheorghe Clapa în „Puncte de vedere în legătură cu
publicaţia Păreri din nr. 737 a publicaţiei unde lucrează „…Cu
fiecare număr, Păreri tutovene a câştigat în valoare, în
conţinut, şi-a amplificat aria de cuprindere, a răspuns tot mai
mult exigenţelor cititorilor săi, fiecare putând afla în paginile
sale temele şi subiectele care îl interesează. Păreri tutovene îşi
argumentează redactorul discursul, a ajuns una dintre cele mai
reuşite publicaţii ale momentului, intrate definitiv în circuitul
presei naţionale.”
Într-adevăr, a crea şi tipări la Bârlad o publicaţie cu
circulaţie în întreg judeţul nu-i deloc o treabă uşoară. Dar
ziarul „se încăpăţânează să reziste şi să ofere cititorilor „ceea

80
ce le trebuie. Un ziar bogat în conţinut, cu o ilustraţie bogată şi
adecvată, cu o publicitate bine dozată, cu articole şi rubrici
căutate: un editorial de ţinută (Constantin Teodorescu), cu
„Eşicherul – Tablaua de şah a politicii”, bine orientat şi cu
profesionalism dăruit cititorilor (profesor Valentin Negru),
rubrica „Ştiaţi că…?” o sinteză a deosebitului (profesor
Gheorghe Catană), o pagină culturală – cu opinii de cititor şi
comentarii la o expoziţie de pictură şi grafică deschisă în
localitate – care „fură” şi din pagina învecinată pentru a
informa la timp care-s noutăţile în ultimul număr (66-67) din
revista Pagini medicale bârlădene… Apoi articolele „Mirajul
Occidentului”, „Violenţa în familie”, „Campania regională
împotriva traficului de fiinţe umane…” ori „Sărbătoarea
satului Puieşti” – ediţia a VI-a – 2003 ş.a. sunt tot atâtea teme
de multă importanţă. Calendarul astronomic a lunii octombrie,
Jocul de cuvinte – „Viticolă”, rubrica Sport, „In memoriam”,
aportul Oficiului judeţean pentru protecţia consumatorilor la
respectarea regulilor de comerţ şi de servire civilizată şi nu în
ultimul rând cursivul „Muzeul, şcoala şi literatura” sunt de
mare folos pentru oricine.
Un plus de grijă la autori pentru susţinerea ideilor nu cu
vorbe ci prin argumente în cazul lui Gh. Clapa; evitarea
zorzoanelor, preţiozităţilor şi întortocherilor pentru N.
Mitulescu, ar aduce un plus de credibilitate nu numai lor, ci
ziarului în primul rând, iar cititorilor – satisfacţii mai mari.
Actualele Păreri tutovene port cu demnitate şi succes,
ba înnobilând, ceea ce a făcut Păreri tutovene după 20 iulie
1946 şi până la 7 noiembrie 1949.

81
 Progresul, ziar politic, economic şi literar, apare
săptămânal, redacţia şi administraţia la Tipografia George
Caţafany – Bârlad.
Se declară oficial de nuanţă liberală dar nu a constituit o
tribună puternică de luptă politică, deşi la el au colaborat
majoritatea profesorilor de la Liceul Gh. Roşca Codreanu.
A fost editat în perioada 9 ianuarie 1883 – 22 decembrie
1885.
Ziarul se deschidea cu calendarul săptămânii, după care
urmau articolele: „Aşa numitul conflict francezo-român”, „Iar
chestia evreiască”; „Necesitatea unei legi de admisibilitate şi
de eligibilitate în funcţiunile administrative”; „Neeficacitatea
legilor noastre pentru săteni”; „O curioasă neînţelegere între
Primăria urbei Bârlad şi Consiliul judeţean Tutova”….
Se mai publicau versuri, creaţie a unor colaboratori ori
reproduceri din „Voinţa Naţională”, Cugetări după Louis
Dépret, un foileton la „Foiţa progresului”- „Fântâna
Blanduziei, piesă în 3 acte de Vasile Alecsandri, de exemplu –
„Ştiri locale”, „Revistă exterioară” etc.
Există şi publicitate: „Pastile pentru recâştigarea
sănătăţii bărbaţilor” (erau cam ceea ce este „Viagra” astăzi).
Se făcea reclamă şi Institutului de domnişoare de sub
conducerea doamnei N. Drouhet. Dar cine era familia Drouhet
şi Institutul ce-i purta numele?
Criticul literar Şerban Cioculescu, în volumul
„Amintiri”, Editura Eminescu, 1981, vorbeşte în detaliu
despre… un pension de fete întemeiat în 1857 la Bârlad de
Pulcherie Olivari, fiica ei Nathalie Olivari căsătorindu-se cu
Pierre Drouhet, codirectorul pensionului particular din Bârlad,
mort la 16 iulie 1909, cu un necrolog scris de preotul I.
Antonovici, mai târziu episcop de Huşi.
Tatăl Nathalei – Georges Olivari, căsătorit cu Pulchérie,
aceasta întemeiază în 1857 un pension de fete la Bârlad. Fiica
lor, Nathali, măritată cu Pièrre Drouhet în 1864, a preluat în
1867 conducerea pensionului şi aceea a externatului.

82
 …”Era o şcoală serioasă, de muncă temeinică, în care
„umanioarele” păstrau locul de cinste şi în care se respectau
treptele formale ale retoricii latine, cu progresele ei de la
Cicero şi Quintilian încoace. Dizertaţia scrisă şi mai apoi
orală, cum se cuvenea, etimologiceşte, făcea din cei mai buni
elevi vorbitori ex cathedra sau la bară, iar în vârful piramidei,
de la tribuna parlamentară…” spune Şerban Cioculescu.

*
După modelul „pensioanelor” de domnişoare de pe
vremuri există înfiinţată din 2001 în Bucureşti, din iniţiativa
unor părinţi, Şcoala europeană particulară menită să ofere
copiilor o educaţie mai temeinică. Este o şcoală a
computerelor, a englezei, germanei şi spaniolei, şcoală a
educaţiei fizice şi cercurilor de teatru, afaceri, matematică şi
jurnalism, dar nu lipsesc artele plastice, muzica, dansul sportiv
şi artele marţiale.
Cu un program de la ora 8 dimineaţă la 6 seara, elevii
trăiesc o experienţă unică: învaţă, mănâncă, se joacă, îşi fac
temele, fac mişcare şi desenează, pictează ori fac muzică sau
dans sub supravegherea învăţătorilor.
La 15 copii sunt angajaţi sau colaborează 13 profesori
sau învăţători. Raportul de unu la unu este benefic, copiii nu
mai au nevoie de meditaţii, având profesori specializaţi, trec
cu uşurinţă „şocul” clasei a V-a ori cel al clasei a IX-a.
Aflată la al treilea an de funcţionare Şcoala Europeană
din Bucureşti cheamă la cuminţenie şi modestie, îndemnându-i
pe copii să se accepte reciproc.

83
 Propaganda conservatoare, organ al Partidului
Conservator din judeţul Tutova (iar în decembrie 1918 al
Partidului Conservator – progresist), anul I, nr. 1, cu apariţia în
fiecare duminică, începând de la 7 decembrie 1908, redacţia şi
administraţia la Clubul: Conservator – strada Dobranici nr. 2
Bârlad este scos pe piaţă în condiţiile când, „în urma
sângeroaselor răscoale ţărăneşti din primăvara anului trecut şi
a dezordinii produsă de neizbutitele reforme agrare votate cu
acest prilej, s-a risipit indiferenţa tuturor acelora care se ţinuse
până acum departe de orice manifestare politică.”
Presa fiind „cel dintâi, şi cel mai puternic mijloc de
răspândirea ideilor politice” şi „credincioşi neclintiţi ai
principiilor conservatoare” ne propunem – se spune în
editorialul „Un nou ziar” – „să facem un control foarte serios
al afacerilor noastre politice, lucrând cu toată energia pentru
binele comun punând în toate acţiunile noastre bună-credinţă,
demnitate şi cinste, păstrând cea mai severă urbanitate”…
Tipografia C.D. Lupaşcu, apoi tipografia Modernă (la 6
ianuarie 1911), la N.P. Peiu la 22 decembrie 1918.
Până la 29 noiembrie 1909 nu rezultă cine este şeful
ziarului dar la data de mai sus, la Poşta redacţiei, sub
semnătura G. Tutoveanu scrie: „Rog pe toţi prietenii şi
cunoscuţii mei, ca toate manuscrisele pentru Propaganda
conservatoare să le adreseze prietenului meu, dl avocat I.
Stănescu, care este acum directorul acestui ziar – Bârlad 28
noiembrie 1909.
De unde deducţia că anterior director al ziarului fusese
G. Tutoveanu, concluzie reieşită şi din fluxul materialelor sale
publicate în săptămânal până atunci. De la 4 iunie 1915
director este I.G. Ciorescu – redacţia şi administraţia în strada
Mihai Viteazu nr. 4 iar de la 7 iunie 1918, director devine
George Oprişau, când foaia apare în două pagini, pentru ca de
la 15 iulie 1918 ziarul să fie editat sub conducerea unui

84
comitet. Girant a ziarului: D.A. Chiricuţă iar la câteva zile I.M.
Varlam.
Deosebit de G. Tutoveanu, G. Oprişanu, I. Ciorescu în
Propaganda conservatoare au mai semnat: Z. Vladimir, Z.
Gruea, N.N. Grigoriade, I. Castiş, A. Leon, V. Proca, N.L.
Marinescu, S. Puşcaşu, N. Teodorescu, M. Luncanu, I. Adam,
A. Stelian, V. Vasiliu – Măscurei, prof. Gh. Alesandrescu, I.
Marinescu, dar apar şi semnături ca acestea: T. Ioan, I.
Cetăţeanu, I. Xenes, M. Cinemagramof, V.V.V., I. Prundu, A.
Fulvio, S. Diapazonu etc.
În afara politicii de partid, a disputelor cu ziariştii de la
„Bârladul” ori de la „Tutova”, cu ultimii intrând în discuţie
chiar şi G. Tutoveanu, se publicau rubrici diverse, de interes:
„Chestiuni economice”, „Producţia, munca şi diviziunea
muncii” a fost un serial semnat de I.G. Ciorescu – Bogdana.
La „Foiletonul ziarului „Propaganda conservatoare” s-au
publicat: „Soarele – studiu de mitologie română” de N.L.
Kostake; „Religia în educaţie” de Zoe G. Tutoveanu;
„Aurorele polare” semnat Cosmos, „Relaţiile conjugale şi
sentimentele dintre soţi” de Zoia G. Tutoveanu.
Diversificată era informaţia: „Zilele acestea M.S.
Regele a semnat decretul prin care se acordă concetăţenilor
noştri – părintele I. Antonovici şi domnului G. Tutoveanu
medalia Beni-Merenti pentru lucrări literare” ( 29 martie
1909); „Anunţăm că de acum înainte Propaganda
conservatoare va apare la fiecare două săptămâni” (31
ianuarie 1910); „Abonamentele se plătesc domnului I. Lupu,
casierul Clubului Conservator”…
Bogată şi variată este viaţa literară în „Propaganda
conservatoare”.
Epigrama - unui caracter, semnată V.V.V. spune lucruri
de-a dreptul:
Îndrăgit sunt şi de vorbe
Şi de chipul dumitale
Dar prea mult vânezi, măi frate,

85
 Situaţii şi … parale.

I. Prundu semnează nişte tachiste:

Sunt oameni vrednici, lucru mare,

Când dau bugetului asalt
Şi dinţi au straşnici, că-s în stare
Să roadă piatră şi asfalt.
Iar A. Flavio – Cugetarea: „Sunt două lucruri în lume
care nu îngăduie mediocritate: versurile şi iubirea.”
Duelul epigramistic în vremea aceea avea loc nu numai
în ziare. Propaganda conservatoare din 22 februarie 1909
spune: „La geamul librăriei P. Frumuzache sunt expuse de
câteva zile trei şarje foarte izbutite. Una a prietenului nostru,
domnul C. Ştefănescu, reprezentând pe dl D. Hârlescu, G.
Tutoveanu şi V. Gheţiu şi două ale domnului D. Hârlescu şi D.
Vasiliu – Bacău.”
Era şi pe atunci, neîndoios, legea cu calomnia, dar în
lumea intelectuală se ştia şi ce e şarja, gluma, umorul,
împunsătura provocatoare producerii altor momente de
veselie.
Populată era „Tribuna literară” înfiinţată de ziar din
primele zile ale existenţei sale. Aici a publicat G. Tutoveanu
foarte multe poezii: „Iubire”, „Decemvre”, „Spune-mi”,
„Dor”, „Iisus”, „Fii gata”, „Sutaşul din Căiuţi”, „Portret”,
„Cucernicie”, „Grigorescu”, „Fantoma”, „Pace”, „Slănic”, „A
fost”, „Ştefan Vodă”, „Suceava”, „Bucovinei” etc. dar şi
sonetele: „Şi plopii”, „Paznicul sihastrului”, „Spre tine –
aleargă”, „Domiţa Rucsandra” etc.
Cât priveşte poezia Portret publicată în Propaganda…
la 11 ianuarie 1909 ea are povestea ei:
…”Cu ani în urmă vorbisem cu bătrânul poet George
Tutoveanu despre ea. Frumoasa doamnă (Natalia Negru n.n.)
luminase unele şezători literare ale Academiei Bârlădene,
ţinute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate din apropiere,

86
ca Iveştii, Corodul şi Berheciul, ca să le numim doar pe cele
de lângă Tecucii ei. Atunci am aflat că dulcele maestru îi
păstrase – şi el! – o afecţiune tainică şi intactă în timp şi că, în
1904, ea îi inspirase poezia Portret, publicată în ediţia a doua
(1910) a primei lui cărţi – Albastru:

E-naltă şi în mersu-i
Uşor se-nmlădie
Ca zarea de lozii
Când vântul o-mbie.

Seninul din şoaptă-i

Stă mintea să-ţi fure
Ca zvonul de şipot
Sub bolţi de pădure.

Şi-n ochi i se-aprinde

Noian de-nţelesuri
Ca vraja ce-aşterne
Amurgul pe şesuri.
(Din „O vizită la Natalia Negru” de
C.D. Zeletin: Bârladul odinioară şi
astăzi – 1984).

Prin 1993 – 1994, când făceam ziaristică la Monitorul

de Iaşi, maestrul Aurel Leon a scris un cursiv la „Cafeaua de
dimineaţă” despre Natalia Negru. La câteva zile, la rubrica pe
care o redactam „Din scrisorile şi telefoanele zilei” am adus o
anumită corectare spuselor magistrului… A doua zi a intrat în
birou la mine, mi-a strâns mâna şi zâmbind mi-a spus-o direct:
dar ştii că Tutoveanu a fost cu Natalia Negru?
Tot ce se poate, Natalia Negru (1882-1962 a
supravieţuit primului ei bărbat Şt. O. Iosif, şi lui Dimitrie
Anghel, pe care l-a luat de soţ după plecarea lui Iosif. Ea „şi-a

87
consolidat singură atât aureola de melpomenă… hrănind cu
oxizi un foc fără combustie, o flacără de comoară…
A fost una din fascinaţiile vremii, o frumuseţe…”

Praştia, ziar bilunar, în 2 pagini, de polemică socială,

politică şi literară,apare la 20 decembrie 1923 sub deviza „Să
spui adevărul râzând” (Horaţiu), sub direcţia unui comitet,
redactor G. Ponetti, proprietară Elena Dan, redacţia şi
administraţia Bârlad, strada Aprodul Purice nr. 4, ca o …
praştie îndreptată către oamenii de felul „dl. Iancu Mihăilescu,
absolvent a patru clase primare, telefonist la căile ferate…
care, în numele literaturii române, s-a ridicat împotriva
poetului G. Tutoveanu prin ziarul bârlădean „Brazdă Nouă”
din 27 octombrie; sau a atitudinii de o revoltătoare necuviinţă,
pe care a avut-o un domn avocat, Ştefan Dumbravă, faţă de
acelaşi poet G. Tutoveanu, cu ocazia unei şedinţe a Ligii
Culturale.”
Domnului Mihăilescu-Macaz îi răspunde Praştia prin
însuşi cuvântul lui Nicolae Iorga care nu-i altul decât şeful
politic suprem al celui care aruncă trivialităţile:
… G. Tutoveanu este „un adevărat, un duios şi un
puternic poet”; poezia sa „Aduceţi-vă aminte” este „Una din
cele mai frumoase bucăţi lirice din literatura noastră”; poemul
său „Logodnica lui Vifor” este „de o formă clasică pură”;

88
întregul volum „Balade” e „cea mai însemnată carte de poezii
din acest an şi de câtva timp încoace”.
Cel de al doilea număr din Praştia apare la 20 ianuarie
1924. Este realizat la Tipografia Aron Haber Bârlad.
Praştia a fost un fel de gazetă de satiră şi umor al
„Academiei Bârlădene”.

Rulmentul, gazetă de uzină, organ al Comitetului de

partid şi al Comitetului de întreprindere (mai târziu –
Comitetului sindicatului) din Fabrica de rulmenţi Bârlad, apare
la data de 5 noiembrie 1957 şi găzduieşte în primul său număr
gândurile de viitor ale inginerului Ştefan
Dumitrescu, director. Cel care după 10
ani, la 5 noiembrie 1967 avea să
semneze alt articol în Rulmentul: „La 10
ani.” Iar la 29 februarie 1968 să ocupe
întreaga pagină întâia a ziarului
Rulmentul cu titlul: „Ştefan Dumitrescu,
director general al fabricii de rulmenţi din
Bârlad a decedat la 26 februarie în urma

Ion N. Oprea, redactorul şef al Ziarului Rulmentul Bârlad

89
unui grav accident de automobil”…
Redacţia îşi avea sediul la Fabrica de rulmenţi din
Bârlad – Şoseaua Iaşului, în Pavilionul administrativ, alături
de Comitetul de partid, folosind serviciile aceleaşi secretare,
vis a vis de Cabinetul directorului, dar şi în apropierea
birourilor Sindicatului. Se tipărea la Întreprinderea „Drumul
socialismului”, secţia Poligrafică Bârlad.
Ziarul a avut o apariţie bilunară, într-un tiraj de 3500 –
4000 de exemplare în primii cinci ani de activitate şi se difuza
întregului personal din întreprindere (abonamentul 0,60 lei pe
3 luni, 1, 20 lei pe 6 luni, 2,40 lei pe un an, iar cei care doreau
să-l primească la domiciliu achitau în plus 10 bani de fiecare
număr al ziarului, suma reprezentând valoarea timbrului poştal
– Rulmentul din 20 decembrie 1958), dar se trimitea şi la o
bună parte din ziarele şi instituţiile din ţară, în special la
ziarele de întreprindere, la schimb de publicaţii.

În fotografie: (de la dreapta la stânga) Ion N. Oprea – la predarea

conducerii ziarului lui Constantin Huşanu (tet-a-tet)şi în continuare
colaboratorii Gh. Mocanu (foto) Elena Budescu, secretară şi Eliade
Solomon, colaborator de bază (ianuarie 1963).

90
 A apărut cu participarea unui colectiv redacţional,
răspunderea având-o redactorul şef, care mai bine de doi ani a
fost rectificatorul Codreanu Iordache, un bun profesionist.
La 1 martie 1960 vine redactor Ion N. Oprea, (în
fotografie – 6 X 1960) care la 15 ianuarie 1963 predă
activitatea lui Constantin Huşanu, care îl coordonează până la
19 septembrie 1965, după care ziarul are ca redactor pe

Constantin Clisu, redactorul şef care a urmat lui Constantin Huşanu la

conducerea ziarului, poet, prozator, care a scris şi versurile la cântecul Bârladului pe
muzica lui Nicolae Balan.
Constantin Clisu, probabil 4-5 ani, după care el scade în
calitate, devenind un fel de instituţie în care se publică viaţa de
partid şi sindicală, un fel de dări de seamă a celor care se voiau
popularizaţi.
Deosebit de materialele şi rubricile specifice activităţii
de partid şi de sindicat, ziarul Rulmentul a promovat o
tematică corespunzătoare, unele rubrici fiind permanente:
concursul de ridicare a calificării profesionale a muncitorilor
cu numele: „Verificaţi-vă cunoştinţele tehnice”, organizat an
de an, de exemplu.
Iată doar câteva din rubricile de interes ale ziarului:
„Ariciul la microfon”, „Biblioteca tehnică vă informează”, „În

91
pas cu tehnica”, „Poşta redacţiei”, „Răspundem cititorilor”.
„Vitrina cu cărţi”, „Din oraşul nostru: teatru sau
cinematograf”, „Ce e nou la Club”, „Cronica juridică”, „Sfatul
medicului”, „Publicitate gratuită – cu ardei, sare şi piper”,
„Cercetarea ştiinţifică – preocupări şi perspective”, „Pe urmele
materialelor publicate”, „Ce e nou în construcţia de
rulmenţi?”,”Pe teme de familie”, „Note de drum”, „Itinerare
estivale”, „Ce să citim?”, „Calendarul cultural – sportiv”,
„Cărţi”, „Scrisori către redacţie”, ”Scrisori deschise”, ”Moda”,
„Jocuri de cuvinte „ etc.
Materialele publicate au îmbrăţişat genuri gazetăreşti
diverse: analize, reportaje, portrete în tuş sau însoţite de
fotografii, foiletoane, însemnări, interviu, raid-anchetă,
instantanee, fapt divers, proză ori versuri, plus grafică şi
caricatură realizate de tehnicianul Leonte ori Laurenţiu
Gheorghiu.
În anii în care era incomod să-ţi botezi copiii sau să
mergi la biserică să te cununi, să promovezi calităţile ţiganilor,
Rulmentul a cutezat, şi pentru prima dată în presa din ţară a
publicat la 31 ianuarie 1962 reportajul ”O viaţă de om”, în
care era vorba de Iorgu Brătianu, „bulibaşa şatrei de nomazi
staţionaţi la marginea Bârladului”, care a devenit metalurgist
cu „încă vreo 10 de-ai săi”, trimiţându-şi feciorul – pe Ion
Brătianu – zis Radian – elev care a terminat numai cu 9 şi 10
clasa a III-a la şcoala de 4 ani nr. 2 din Bârlad. De asemenea,
la 31 iulie 1960 ziarul a publicat reportajul „Sărbătoarea
căsătoriei” – cu Ion Stafie, reglor şi Maria Condur,
rectificatoare, îmbrăcaţi mire şi mireasă (foto Sandu Toma,
muncitor la rodaj).
Mult mai curajos mi se pare astăzi că ziarul a folosit cu
succes capacitatea termistului Alexandru Tacu şi a inginerului
Cezar Zugravu, care ispăşiseră condamnări politice în anii
„proletariatului victorios” – dl. Tacu activând în colectivul de
redacţie cu versuri şi reportaje iar dl. Zugravu atestând prin
note calitatea răspunsurilor date de muncitori la concursul

92
„Verificaţi-vă cunoştinţele profesionale”, de notele respective
ţinându-se seama la examenul de acordare a gradaţiilor pentru
salarizare.
Prezenţa rubricilor literare, a celor referitoare la pictură,
artă fotografică, grafică şi caricatură, multe dintre acestea
regăsindu-se tot mai des în pagina intitulată „Din creaţia
cercului literar “Mihail Sadoveanu” a făcut din Rulmentul o
publicaţie cu specific de revistă de promovare a literaturii şi
artei. Aici au semnat proză: Constantin Huşanu („Ilinca”,
„Bârladul ieri şi astăzi”, după o monografie a oraşului Bârlad,
„Caietul cu amintiri” – povestire distinsă cu premiul I la
concursul de creaţie „Alexandru Sahia” organizat de revista
Clubul, Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Comisia de
Îndrumare a cenaclurilor literare de pe lângă Uniunea
Scriitorilor ş.a.), Cornel Văleanu, Nicolae Rainea („Despre
delicateţe” – fragment de monolog în proză), Maria Petrea
(„Seraliştii”), versuri semnate de Sandu Tacu, (adesea cu
numele de Radu Răzeşu), Constantin Clisu, Cezar Stegaru,
Mihail Ivan, Stoian Petru, Scarlat Ştefan Condrea, Gh. Irava,
lucrări de pictură şi grafică realizate de Laurenţiu Gheorghiu,
A. Vădeanu, I. Medeleanu, Tudor Cătălin Oniga, fotografii de
Gh. Mocanu, C. Huşanu, M. Arnăutu, Florin Ţaga etc.
„Inscripţii” s-a numit volumul cu producţii literare ale
membrilor cercului literar „Mihail Sadoveanu”, care a
beneficiat de o cronică literară semnată de profesorul
Constantin Parfenie în Rulmentul din 30 ianuarie 1968. Tot C.
Parfene semnează articolul „Oameni de seamă
bârlădeni”, în care trece în revistă ce a făcut la Bârlad
profesorul Ion Popescu, Alexandru Vlahuţă, Iacov Antonovici,
Al. Philippide, Tudor Pamfil, V. I. Popa, Ştefan Neagoe,
Solomon Haliţa, Stroe Beloescu…
Iată câteva din creaţiile cenacliştilor:

93
Întâlnire în oţel
Iată
Vă prezint o fată:
Cocul blond o glumă pare
Prins pe capul ei superb…
Ochii, ca o-nchipuire
Inima devine verb
Conjugat în i şi ire
Fata superfinisează
Şi în jurui
Turnuri zvelte de inele
Cresc jucându-se cu cerul
În sclipiri de albe stele…
În oglinda lor tăcută
Văd subţirele-i contur
Trepidând de energie
Şi de freamăt proaspăt pur,
Lângă dânsa ca o vrajă
Pe cărarea apei vii
Un voinic spre ea se urcă
Din adâncuri străvezii
Întâlnindu-se cuminte
Se privesc adânc şi cald;
Ea cu ochii de cicoare
El cu ochii de smarald.
Cele două chipuri limpezi
Se compun interferent
Adâncindu-se în cerul
Strălucitului rulment.
Sandu Tacu

Şi câteva versuri de Constantin Clisu:

Dalta
Dalta-i unealta În pietre roşii, galbene,
Cu care cioplim albastre
În vreme Chipul patriei noastre.
Poeme; În mâna fiecăruia se cere
Iar în marmură albă, O daltă şi o vrere.

94
 Ziarul Rulmentul a prezentat mai în fiecare an Cupa
ziarului la întreceri cicliste, de motorete sau motociclete, la
alergări (femei şi bărbaţi – cros). A popularizat şi a luat parte
la organizarea împreună cu revista Clubul şi „Asociaţia
artiştilor fotografi din R.P.R.” în perioada 1 iunie 1963 – 1
iulie 1964, în 4 etape, a unui concurs de fotografii cu
următoarele teme: imagini de producţie, fotografia portret,
fotografie de peisaj, fotografii din viaţa oamenilor. Se puteau
trimite fotografii realizate în alb-negru şi color, diapozitive sau
diafilme cu ilustraţii muzical-literare.
La 1 decembrie 1965, după câţiva ani de absenţă,
reapare, cu scuzele datorate, „Ariciul” care pune sub lupă
iarăşi carenţele din activitatea unora: comoditatea, chiulul cu
justificare în certificatul medical – boală a unora, rubrică ce,
după un timp, devine simplu articol cu… Ţ. Puşă.
Semn că plecarea unuia de la conducerea ziarului şi
sosirea altuia nu a creat animozităţi, iată faptul că Iordache
Codreanu, primul redactor şef, a scris permanent materiale de
care ziarul a avut nevoie. La fel au procedat Sandu Tacu,
Eliade Solomon, Gh. Mocanu, Neculai Rainea, Sanda Galan.
Substanţial a fost efortul care şi l-a adus apreciatul inginer
Cezar Zugravu.
Cu prilejul sărbătoririi a 10 ani de activitate a ziarului
Rulmentul, în articolul „Răsfoind colecţia” Constantin Clisu
evidenţia pe semnatarii articolelor care au fost nelipsiţi:
„Nicolae Rainea, Eliade Solomon, Sandu Tacu, Mihai Ivan,
Maria Bunica, Maria Petrea, Cornel Văleanu, Emil Iovu,
Laurenţiu Gheorghiu, Grigore Diaconu, C.I. Voinescu, Lacea
Nicolae, Ene Jalbă şi adaugă: „se cuvine a aminti pentru
efortul deosebit în editarea gazetei, pe tovarăşii Codreanu
Iordache, Ion Oprea, Constantin Huşanu, care ani de-a rândul
au dat glas strădaniilor celor care zi de zi, prin munca lor
neobosită, au făcut ca produsele acestei fabrici să fie
cunoscute şi apreciate în toate continentele”…

95
 Este meritul acestora dar şi a celor care coordonând
activitatea ziarului, de pe poziţii de partid sau de sindicat - Gh.
Crăciun, Dumitru Leahu, D. Gologan, P. Badea, Gh. Mocanu,
Andrei Dimitriu, Gh. Silion ori Gh. Ţurcanu sau Emil Iovu –
au făcut ca de la un număr la altul, ziarul Rulmentul să-şi
îmbunătăţească activitatea, să devină mai căutat, să reziste 17
ani, ceea ce nu-i puţin, mai ales în condiţiile acelea.
Nu în ultimul rând, trebuie evidenţiată prezenţa
directorului general al F.R.B., ing. Ştefan Dumitrescu, care a
fost permanent un generos cu gazeta Rulmentul.
Este păcat că şi în cazul Rulmentul s-a mai pierdut un
ziar, un prilej de a avea permanent o cronică pentru cititori.
Durata în timp a ziarului se leagă neîndoios de străduinţa unor
tipografi ca Haim Leibovici, Ion Contoman, Neculai Dănilă
sau Todiraşcu, Pintilie nedespărţiţi de literele care au dat viaţă
bilunarului bârlădean.
La capătul a 17 ani, răsfoind colecţia ziarului
Rulmentul, ştiind şi revăzând ce a făcut el pentru educarea şi
formarea elevilor şi ucenicilor, a muncitorilor şi tehnicienilor,
a inginerilor şi a întregului personal din F.R.B. este de
neînţeles cum Nicu Titu Manole, în articolul „Întreprinderea
de rulmenţi din Bârlad – pion al industrializării socialiste” în
1984 şi Radu Lazăr în „ Secvenţă romantică I.R.B.” în
volumul următor din cărţile „Bârladul odinioară şi astăzi” au
reuşit să vorbească despre orice dar nimic despre Rulmentul,
care în cei 17 ani de existenţă a făcut cronică la Bârlad. O
cronică de calitate cu multe nopţi nedormite.
Ziarul Rulmentul îşi încetează activitatea
după numărul său din 1 mai 1974 (anul XVII
de apariţie), tocmai când preşedintele
sindicatului semnase articolul „ Mai hotărâţi ca
oricând!”
*
Radu Musichi, prim – secretar al
Comitetului orăşenesc de partid, îşi spune părerea despre

96
Adunarea de dare de seamă şi alegeri a Comitetului de partid
de la Fabrica de rulmenţi din Bârlad.
Punctajul discursului – realizare a lui Ion N. Oprea,
redactorul şef al ziarului Rulmentul.
Şi cu toate acestea, câteva zile a făcut Ion N. Oprea
anticameră să pătrundă la tov. Musichi, cu două valize de ziare
şi reviste cu care, pe bază de texte să-l convingă să dea „Bun
de tipar” ziarului reţinut de la tipar pentru că nu era înţeles
sensul cuvintelor DEMN şi NEDEMN…
Numai datorită tovarăşului Vlad Stănescu, şeful secţiei
regionale de propagandă a Comitetului regional P.C.R. dar şi a
instructorului de problemă Iorgu Burghelea, conflictul s-a
deblocat, ziarul s-a tipărit iar redactorul nu a mai fost
sancţionat pe linie de partid – cum pretindea Radu Musichi.
După ani, la Iaşi, între Radu Musichi şi Ion N. Oprea s-
au stabilit relaţii de respect reciproc şi colaborare, până la un
fel de prietenie. Iar R. Musichi s-a dovedit a fi demn!

Sosită „Air Mail Par avion”, o scrisoare din Edmond –

Canada, pe verso-ul căreia expeditorul, ca să ne distreze, a
menţionat că „Edmontonul e pe paralela 52, nu e mare
diferenţă de România” – aduce o seamă de clarificări nu numai
referitoare la… succesiunea de la conducerea ziarului
Rulmentul dar şi despre atmosfera şi munca de acolo de după
plecarea domnilor Ion N. Oprea şi Constantin Huşanu,
adresată lui C.H. S-o urmărim:
Dragă prietene,
Recenta ta scrisoare a fost o adevărată surpriză. Mă bucur că
domnul Ionel Oprea se trudeşte pentru o asemenea carte şi nu ne-a
uitat nici pe noi, cei care am slujit într-o vreme, cu condeiul, presa

97
bârlădeană. De asemenea xerocopia Imnului Bârladului. Poate nu
ştii, dar o vreme, ceasul din turla Primăriei municipiului Bârlad,
cânta la ora exactă câteva măsuri din acest imn. Revoluţia l-a scos
de pe firmament, cum a scos de altfel şi alte lucruri, mai bune sau
mai rele.
Eu am preluat redactarea ziarului RULMENTUL în august
1966, de la un domn pe nume Codreanu. Probabil, el a fost
interimar.
Pe vremea aceea, voiam cu tot dinadinsul să mă mut la
Galaţi. Auzind de acest lucru, nu ştiu nici astăzi cum, Ţolescu,
secretarul cu propaganda de la Comitetul raional de partid, m-a
chemat la el şi mi-a ordonat, pe un ton pe care nu-l pot numi
politicos, să mă astâmpăr, să nu mai public poezii în Italia şi să
preiau conducerea ziarului RULMENTUL. Toate împotrivirile mele
nu l-au impresionat. Aşa că, vrând nevrând, am preluat ziarul. Nu
mi-a fost deloc uşor. Nu ştiam pe vremea aceea ce este măcar un
quadrat, dar mite alte treburi de bucătărie internă. Intrat în horă nu
mă puteam compromite şi culmea, începuse să-mi placă. Scriam
aproape tot ziarul. Colaboratorii veneau cum puteau şi scriau, nu
întotdeauna ce trebuie şi cum trebuie.
Pus sub lupa conducerii fabricii şi a Comitetului de partid, nu
puteam să dau frâu liber imaginaţiei.
Dumitrescu,directorul, cazangiu de meserie, dar un om cu
experienţă în domeniu şi iubit de oameni pentru modul în care-i
trata, mi-a cerut la început să-i duc şpalturile, pe vremea aceea
ziarul tipărindu-se în condiţii deosebit de vitrege la Bârlad. După ce
i le prezentam, mă chema după două ore să-mi spună că aş putea fi
mai atent, sunt o serie de greşeli. Să le corectez şi să revin a doua zi.
Nu ştiam ce să fac, unde găsise el greşelile? Uneori mai găseam câte
o şopârlă. A doua zi i-l duceam din nou. După alte două ore mă
chema şi-mi spunea:" Acum , da, să fii mai atent pe viitor!" Am aflat
mai târziu, când o cunoşteam mai bine pe secretară, că directorul
nici nu deschisese dosarul în care se afla ziarul. Dar eu de unde să
ştiu.
Am avut apoi relaţii bune cu dânsul. Când a murit, i-am făcut
necrologul, în care n-am uitat să amintesc celor din fabrică faptul că
uzina pierduse un mare OM.

98
 Ţi-am însăilat această poveste, pentru a te mai scoate din
obişnuit şi poate să retrăieşti şi tu unele momente din acei ani.
La ziar am lucrat până în septembrie 1968 când am revenit în
învăţământ, la dorinţa mea. Pierdeam un tren, titularizarea pe post
de profesor de limba română.
Din acea perioadă, pe care o consider fertilă în viaţa mea,
am amintiri multe şi nu toate neplăcute. Am editat prima culegere de
versuri şi proză INSCRIPŢII, ceea ce constituia un eveniment pe
vremea aceea, mai ales că era o culegere de cenaclu de uzină. În
cadrul culegerii am publicat o schiţă A VENIT MĂMICA ! (Era
vorba de o înfiere a unui băieţel din căminul de orfani de către o
familie care mai avea două fete). Au venit multe femei la redacţie să
mă întrebe dacă e adevărat. Era adevărat, dar mai adevărată era
îmbrăcămintea literară care a reuşit să stoarcă multe lacrimi.
În locul meu a fost numit George Irava, un băiat bun,
autodidact, poet ambiţios, ceea se vede şi astăzi.

Rămânând în zona clarificărilor să mai adăugăm: deci,

după plecarea lui Constantin Huşanu – la 19 septembrie 1965
– redactor şef la Rulmentul a revenit, interimar cum spune
amicul Constantin Clisu – Iordache Codreanu până în august
1966, când, vând-nevrând, a fost înscăunat profesorul Clisu.
Şi încă ceva: Aurel Ţolescu era secretarul cu
propaganda la Comitetul orăşenesc de partid, nu la cel raional
şi din cauza aceasta avea competenţă să se ocupe de
Rulmentul. E vorba de Aurel Ţolescu care în 1968 a fost
numit-ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui după
reorganizarea administrativ-teritorială, iar astăzi deţine o
funcţie importantă la Cancelaria Partidului România Mare –
Bucureşti.

99
 *
După 1974 Rulmentul rămâne o foaie ocazională editată
în împrejurările dictate de interese; în 1978,când se sărbătorea
un sfert de veac de la inaugurarea Fbricii de rulmenţi, iar în
1983 când se prezentau succesele metalurgiştilor la
sărbătorirea a trei decenii de existenţă a întreprinderii.
Rulmentul reapare după anul 1992 ca publicaţie a S.C.
Rulmentul S.A. Bârlad în paginile sale, alături de aspecte de
ordin economic şi social, proprii unităţii, publică informaţii
variate, culturale, istorice, manageriale etc.
Din colegiul de redacţie de la Rulmentul fac parte; Olga
Bahnă, Vasile Crăsneanu, Carmen Dima, Aurelia Doboş,
Corneliu Florenţa, Cătălin Ghenade, Ovidiu Mastacan, Adina
Murariu, Florin Păunescu, Florin Pricop.

Răsăritul gazeta intereselor generale, director George

Tutoveanu, apare la 15 ianuarie 1912, strada Promoroace,
tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.
„Străini tuturor preocupărilor politice de partid,
Răsăritul cheamă în juru-i pe toţi acei care se cred datori să
puie oricât de puţină muncă şi pentru binele şi înălţarea
sufletului celor mulţi”, obiectiv pentru care îşi propune să
„oglindească întreaga viaţă socială a oraşului şi judeţului”,
unde, ca în toată ţara, „cea mai mare parte dintre fiii de
„ţărani”, după ce au pătruns la oraşe, nu se mai întorc nici cu
gândul către aceia din mijlocul cărora s-au ridicat.”

100
 În primul număr din Răsăritul, G. Tutoveanu semnează
poezia „La Putna” – pe care o redăm în continuare pentru a
cunoaşte mai bine poetul:
Departe zările sunt limpezi,/ Şi din splendoarea ´ntregii
firi / Cu strai de raze 'nvestmântate / Locaşul sfintei mânăstiri.
/Din larg de şesuri poposit-au / Şi de prin munţi întunecoşi, /
În jurul zidurilor negre, / Talazuri albe de pioşi… / Vrăjesc
cântările de preoţi / Întinsa mare de norod, / Şi glasul
clopotelor cheamă / Pe 'n veci slăvitul voievod… / Dar când
genunchele se pleacă, / Şi-atâtea gânduri înfloresc / Din vremi
ce pururi lumina-vor / Întregul suflet românesc; / Un dor
ascuns mă răzvrăteşte / Şi nu-mi dă pace să mă 'nchin: /
Părinte-al neamului, stăpâne, / Tu ştii că dormi sub cer
străin?
În numărul 3, directorul ziarului semnează atât rubrica
„Către concetăţenii noştri” dar şi coloana „O tribună literară”
în care explică pentru ce s-au hotărât să întemeieze o rubrică
cu un astfel de titlu. Tribună la care s-au publicat: „Domnul
poporului”, de I. Adam; „Casa dracului”, „Răvaşe de la oaste”
de Gheorghe; „Ciocârlia şi cârtiţa”, de Tr.; „După ploaie” de
Ioan V. Nestor etc.
La rubrica Foiţa ziarului Răsăritul se publică:
„Săptămâna literară” de Pamfil Şeicaru – Almanahul Societăţii
Scriitorilor Români pe anul 1913 care face referiri detailate la
conţinutul revistei „Freamătul” (nr. 11 anul II), la poeziile lui
G. Tutoveanu. Mai apar: Cronica artistică – Expoziţia de
pictură A. Georgescu-Delahuşi; Foiţa bibliotecii pentru popor,
de Virgil Gabrielescu etc.
Ziarul are rubrici diferite şi bogate: politica din lăuntru,
străinătatea, o vorbă pe săptămână, - „Boul se leagă cu funia şi
omul cu cuvântul” – boli şi leacuri, ştiri mărunte, Petreceri,
semnate de Nenea Ştietoate – mersul târgului – cu preţurile la
zi din pieţe şi oboare, poşta redacţiei – uneori semnată de G.
Tutoveanu, Calendarul săptămânii, o rubrică „Răsăritul” care

101
se referă la situaţia din străinătate, la fraţii de peste hotare,
când la situaţii din Bârlad, din ţară ori din judeţ.
Simion Florea Marian „semnează” articolul „Ouăle
roşii” iar N.I Gâdeiu rubrica „Fudulia şi galanteria”
La redactarea ziarului au colaborat mulţi foşti elevi ai
Liceului „Gh. Roşca – Codreanu”: Const Asiminei, Ion
Paloda, G. Nedelea, At. Mândru, Mircea Pavelescu, W.
Siegfried, dar şi prof. Virgil Duiculescu.
Girantul ziarului: însuşi directorul.
Administratorul: I. G. Ciorescu – Bogdana, cunoscutul
ziarist de la „Vocea Tutovei” şi „Neamul românesc”.
La apariţia şi menţinerea în activitate a ziarului, alături
de G. Tutoveanu, Corneliu I. Droc şi I.G. Ciorescu. O
contribuţie a adus-o T. Pamfile care de la icoane şi grinda
caselor ţărăneşti a coborât şi a adunat actele vechi şi le-a pus
în paginile săptămânalului Răsăritul.
La 6 mai 1912, după numărul 16, ziarul Răsăritul îşi
întrerupe activitatea.
Răsăritul „răsare” după vreo trei luni de pauză, explică
I. Ciorescu la 13 ianuarie 1913, când – „mai voinici şi voioşi”
îşi reiau activitatea, dar pauza fusese de cel puţin şase luni.
Acum ziarul îl are ca director pe I.G. Ciorescu iar activitatea
de organ al partidului conservator devine mai evidentă, ca şi
lupta de idei dintre cei de la Răsăritul cu cei de la Paloda, ori
Viitorul, ori chiar cu conservatorii de la „Conservatorul” sau
„Propaganda conservatoare”. Chiar între oameni apar
diferende.
Unei scrisori a domnului Corneliu I. Droc, fost
administrator la Răsăritul, directorul I.G. Ciorescu îi răspunde
prin ziar la 11 martie 1913, că nu-i publică replica pentru că
„Răsăritul” şi-a suspendat apariţia”. Dar în acelaşi număr
altcineva scrie chiar cu titlul: „Răsăritul” era să apună” iar
altcineva garanta: „Gazeta va continua”.
Într-adevăr, la 9 aprilie 1915 apărea ziarul Răsăritul cu
numărul 8, unde, chiar în editorial se spune: „hrănit şi sprijinit

102
de câţiva miloşi conservatori, Răsăritul va creşte, dezvoltându-
se sub auspicii binevoitoare.”
Totuşi se pare, la 23 aprilie 1915 a apărut ultimul număr
al săptămânalului Răsăritul. Ceea ce probează că şi cu aproape
100 de ani în urmă sponsorizarea de partid nu se făcea din
mila cuiva, ci numai din interes…
*
Anuarul presei române 1908, director-proprietar Grigore
Grigoriu Rigo Bucureşti, în capitolul referitor la „ziarele şi
revistele ce apar în România, pe judeţe”, pentru judeţul Tutova
enumără ziarele: Bârladul, Legalitatea, Paloda, Tutova,
Viitorul, Vocea Tutovei, toate cu apariţia în oraşul Bârlad.
Despre G. Tutoveanu se scrie:
„… născut în Bârlad, la 20
noiembrie 1872. Absolvent al Şcolii de
institutori din Bucureşti, institutor în
oraşul său de naştere. A debutat prin
„Revista nouă” a lui Haşdeu,
colaborând apoi la revistele:
„Convorbiri literare”, „Literatura şi
arta română”, „Semănătorul”, „Pagini
alese”, „Luceafărul”, „Noua revistă
română”, „Ramuri” şi la tribuna
literară a ziarelor: „Epoca”,
„Evenimentul”, „Apărarea Naţională”, „Conservatorul”,
„Tribuna”…
Autor al volumului „Albastru”; revistele i-au anunţat şi
pe cel de al doilea volum: „Balade”.
A întemeiat revista „Făt-Frumos”, iar acum lucrează în
fruntea unui comitet de iniţiativă, la întemeierea unei biblioteci
publice în Bârlad.”
În acelaşi anuar, dar pe anul următor, 1909, se acordă un
spaţiu şi mai larg prezentării judeţului Tutova şi oraşului
Bârlad, vieţii culturale din Bârlad – cu bibliotecă publică,
Cercul cultural „Tutova”, Societatea şi Biblioteca Stroe

103
Beloescu, revistele şi ziarele locale, scriitorii literari şi ziariştii
din Bârlad.
„În locul revistei Făt-Frumos întemeiată de domnul G.
Tutoveanu în 1904, revistă care a trăit doi ani deplini, apare
acum în acest oraş revista de folclor (Limbă, literatură şi artă
populară) intitulată „Ion Creangă”. Întemeietorii acestei reviste
sunt domnii G.S. Kirileanu, M. Lupescu, I. Mrejeru, D.
Mihalache, T. Pamfil, C. Dădulescu – Codin, G. Tutoveanu,
Şt. Tufescu şi T. Popovici, care sunt şi colaboratorii revistei.”
„Bârladul numără şi câţiva scriitori de seamă, cunoscuţi
pe tărâmul literaturii române, cum sunt domnii: G. Tutoveanu,
Părintele Antonovici, premiat de Academia Română pentru
scrierile Dumisale, Şt. Th. Pamfil, A. Gheorghiu - Mândru.
Sunt apoi colaboratorii ziarelor locale şi corespondenţii
ziarelor cotidiene din capitală, domnii: N. Dorin, dr.
Friedmann, V. Georgescu – Bârlad, ing. D. Zamfirescu, Jaques
Sirkus (coresp. Ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”) şi Isidor
Oraştein (coresp. „Universul”).

*
George Tutoveanu este prezentat, în general, ca un
intelectual care nu a avut treabă cu politica.
Documentele spun însă că a trăit şi el între oameni şi a
trebuit să meargă cu ei. Astfel, a mers în perioada guvernării
intelectualilor, profesorului Nicolae Iorga şi a fost prefect de
Tutova. În anul 1912 fusese însă şi cu conservatorii, nu numai
ca director al ziarului Răsăritul, dar şi la concursul din 27
martie 1913 pentru ocuparea scaunului de institutor în
Consiliul general, unde „domnul Gh. Ionescu Tutoveanu,
conservator, a obţinut 16 voturi, nefiind ales.”

*
„… Îmi place sufletul lui şi-mi place înfăţişarea care i-l
cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe
o cravată nouă, meticuloasa lui acurateţe de floare. Îmi place

104
sunetul vocii, în care-i bate inima, ochiul lui cinstit, lumina de
statuie de parc a fizionomiei. Parcă ar avea o pelerină lungă,
neagră, şi parcă, dedesubtul ei, o spadă de smalţ”…
…”Mi-ar plăcea să ştiu că Tutoveanu e un om fericit.
Licăreşte în el o candelă din noaptea Crăciunului pe zăpadă, o
virginitate de naştere din nou, şi trezeşte o aromă de zambilă
din noaptea de Paşti, o transfigurare de Înviere. Mă farmecă şi
mă obsedează, bătu-l-ar norocul!
Din „Medalion: poetul G. Tutoveanu”, de Tudor Arghezi
(Păstorul Tutovei, octombrie – noiembrie 1942).
*
Dar iată şi sonetul dedicat de G. Tutoveanu Eugeniei,
celei de a doua sale soţii:
…S-ascult cum pleacă un vultur obosit
Zburând încet din cuibu-i părăsit,
Că s-a-ncheiat viaţa-mi de sihastru
Şi-acum plutesc pe cel din urmă vis
Să-mi pui în raclă-un cântec din Albastru
Şi pe obraz o stiblă de narcis.

Nu ştim dacă i s-au pus cele cerute dar iată ce

consemnează profesorul G.G. Ursu în Jurnalul literar dedicat
prietenului său G. Tutoveanu:
…„La Bârlad, în august 1959. Pelerinaj cu George
Constandache la mormântul lui George Tutoveanu din deal.
Emoţia ucenicilor la cripta învăţătorului lor. Lespedea funerară
pusă din grija celei de-a doua soţii: profesoara Eugenia
Tutoveanu. Medalionul unei figuri de om bătrân, în locul
imaginii de pură tinereţă ce trebuia să rămână. Versurile bine
alese evocă dragostea poetului pentru pământul Moldovei în
care s-a regăsit în viaţă şi în moarte!”
*
Deasupra tuturor, George Tutoveanu a fost unul dintre
fondatorii Societăţii Profesionale a Scriitorilor Români, chiar
dacă unii uită să o spună… mai ales la aniversări.

105
 România Mare, organ patriotic cu ilustraţiuni de
actualitate –Tribună liberă şi independentă – director-
proprietar D. Urzică, Redacţia Bucureşti, pasajul Solacolo,
Administraţia Bârlad, str. Muzelor nr. 10, cu menţiunea: „orice
corespondenţă în ziar se va trimite pe viitor la Administraţie,
redacţia din Bucureşti ocupându-se numai de adunarea
materialelor de la scriitorii din capitală.”
Anul 1 de apariţie a ziarului : 1917.
Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

Iată cuprinsul câtorva

numere din 1925: „M.S. Regele şi
Poporul” de D. Urzică; poeziile
„Zile de toamnă” de Gh. Ponetti şi
„Alarmă” de G. Tutoveanu –
„scrisă în vremuri de zbucium , dar
şi de glorie a regelui nostru,
Ferdinand I ”; „Cronică feminină –
Influenţa mediului” de Penelope D.
Urzică, câte „o pagină – Tribuna
industriei şi comerţului”,
„Răspândirea culturii la sate” cu o
fotografie de la şezătoarea literară
ţinută de Societatea literară Academia Bârlădeană, de sub
conducerea poetului G. Tutoveanu, la conacul moşiei Pochidia

106
a dlui. G. Taşcă, profesor universitar, în ziua de 24 august
1914; „Prin cămin spre civilizaţie”, cu un „îndreptar de
economie casnică” referitoare la amenajarea locuinţei,
încălzitul, luminatul, despre îmbrăcăminte, alimente,
gospodărirea rurală”, la a treia ediţie de Maria Int. colonel
Dobrescu, diplomată a şcolii de menaj din Priburg, profesoară
şi inspectoare şcolară.
Într-un număr din România Mare – scos de bârlădeni la
Bucureşti – G.G. Ursu spune că în „Cronica unui colţ de ţară”
se evocă participarea elevului Alexandru Vlahuţă de la Liceul
Codreanu, când stătea în Cotul Negru la lupta cu praştiile.
„Aici s-a oţelit Vlahuţă pentru bătăliile de mai târziu ale vieţii”
– spune profesorul.
…”Se poate – evocă G.G. Ursu, dar trebuie adăugat că
elevul se înarma prin acei ani 1872 – 1876 şi cu alte arme… cu
o solidă cultură umanistă, nu numai în limba ţării lui dar şi în
limba italiană şi franceză. Iată de ce anii refugiului în
Moldova, în 1917 şi 1918, Vlahuţă acum gârbovit, bolnav, se
lăsa purtat de nostalgia copilăriei, pe dealul Ţuguietei şi Cotu-
Negru, însoţit de Voiculescu, Tutoveanu, Valerian. În
primăvara tragică a anului 1917, Vlahuţă îi şoptea lui
Tutoveanu: „Privesc jocul de dealuri şi acum mă dumiresc de
ce-ai rămas aicea, de taină şi de strajă”. Colinele domoale ale
Bârladului i se păreau la fel ca cele de la Dragosloveni, unde
şi-a aşezat cuibul…”.
Ziarul era destinat nu numai bucureştenilor şi
bârlădenilor, ajungea şi în judeţele Galaţi, Brăila, Tecuci,
Prahova, Covurlui…

Secerea
Secerea „În 1937 şi începutul celui următor, am editat
la Bârlad două ziare la Tipografia Grünberg din strada Regală.
Apăreau bilunar şi eram singurul lor proprietar, apariţia

107
asigurând-o din abonamente făcute în special la ţară în
rândurile învăţătorilor. Primul se numea „Secerea”, avea un
caracter politic şi era de orientare ţărănist-democrată. Milita
pentru difuzarea în masele ţărăneşti a doctrinei politico-
economice a dr. N. Lupu, pentru susţinerea cauzei păturii
ţărăneşti sărace din care făceam şi eu parte, fără nici un fel de
avere şi lua atitudine împotriva exploatării, a curentelor
reacţionare şi şovine. Au colaborat la acest ziar intelectuali cu
vederi progresiste din ramura lupistă, predominantă, a
organizaţiei naţional-ţărăniste din judeţul Tutova: Gheorghe
Alexandrescu, Anton C. Ursu, Sterian Dumbravă, Alexandru
Jugănaru, dr. Weinfeld, Vasilescu etc.
Al doilea ziar se numea „Ideea românească”...
„... Când împrejurările politice au devenit tulburi şi foarte
grele din cauza intervenţiilor legionare, ziarele şi-au încetat
apariţia. Nu se găsesc la Biblioteca Academiei R.S.R. din
neglijenţa tipografului*, care n-a trimis acesteia nici un
exemplar.”
Gheorghe Ioniţă, membru al
Academiei Bârlădene –
din articolul „De la Academia
Bârlădeană”.
Confirmându-i spusele, un alt membru al „Academiei
Bârlădene” – Romulus Boteanu, sub redacţia căruia au apărut
volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul
„Profesorul Gheorghe Ioniţă” spune: „Mai târziu a editat la
Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi
literatură „Ideea românească”.

Din „neglijenţa tipografului” ori a autorului de a trimite

publicaţia celui care arhivează sau constituie fondul de documentare
pentru cititori, dar şi acestora din urmă care n-au servicii asigurate
să cunoască piaţa publicisticii şi să o ceară este Boala veche nu

108
numai a anilor 1937-40, ci şi astăzi. La care se adaugă alta: Blocarea
fondului de documentare. La comenzile subsemnatului am primit
comunicarea: „Fond blocat” în cazul a multor publicaţii: Ardeiul
(1929); „Alegeri libere (1899); Anuarul oraşului Bârlad şi a judeţului
Tutova (1925); Bârladul (1887 – 1914), Curierul bârlădean (1997);
Dialog (1997); Conservatorul (1896); Intrasigentul (1914);
Informatorul teatrului cinematografic (1931); Lumina (1945),
Lyceum (1968): Şcoala Bârlădeană (1979).

SEMĂNĂTORUL
Înfiinţarea societăţii culturale UNIREA în anul 1870 a
avut ca scop principal instalarea în Bârlad a unei tipografii şi
de a scoate un ziar local care să servească Moldovei de Jos în
perioada de consolidare a României moderne.
Chiar în acelaşi an dezideratul statutar al Asociaţiei
Unirea este îndeplinit. La 27 septembrie 1870, profesorul Ion
Popescu, de la Liceul „Codreanu”, fondează ziarul
Semănătorul care „se va tipări fără plată osebită în tipografia
asociaţiunei!”
Grija de bază a celor care au scris săptămânalul
Semănătorul, a lui Ion Popescu, Ştefan Neagoe, Panaite
Chenciu, I.C. Codrescu şi Stroe Beloescu, personalităţi de
înaltă ţinută morală, profesională şi civică, cu o neînchipuită
dragoste faţă de ţara lor, a fost aceea de a insufla populaţiei
„conştiinţa drepturilor sale de cetăţean şi datoriile sale către
patria sa”.
Aceste drepturi şi îndatoriri, spunea Semănătorul în
numărul său de inaugurare, se pot insufla prin „ învăţătură şi
biserica naţională…”
Ideologia Semănătorului din 1870 a fost aceea a
întăririi claselor sociale din ţară – ţăranul şi comerciantul –
care să poată realiza „prin păstrarea singurelor metereze
spirituale: biserica, şcoala, limba şi românismul”.

109
 În perioada 1870 – 1876, cât a apărut Semănătorul la
Bârlad, problemele lui au fost cele menţionate, „pentru că
ridicarea satelor la un nivel moral şi material, ca şi
românizarea oraşelor” au fost lucruri de mare actualitate,
precepte ce se vor regăsi şi în Semănătorul de la Bucureşti,
înfiinţat mai târziu de Vlahuţă şi Coşbuc.
Semănătorul de la Bârlad a fost o mare şcoală la care au
crescut şi s-au format tinerii îndrumaţi de profesorii I. Popescu
şi St. Neagoe, elevii şcolilor publice din Bârlad: Philippide,
Bogdan, Vlahuţă. N. Petraşcu şi alţii.

… „Tot în vremea aceea, ceva – ceva mai 'nainte a fost

întemeiată şi tipografia profesorilor asociaţi „Unirea”, al cărui
suflet a fost I. Popescu, întemeietorul Şcoalei Normale de
băieţi.
În această tipografie – explică George Tutoveanu lui V.
Damaschin într-un interviu în „Scrisul Nostru” nr. 1 – s-a
tipărit o revistă intitulată „Semănătorul”, după care Alexandru
Vlahuţă, fost elev al liceului nostru, a dat numele revistei de
mai târziu „Sămănătorul”, scoasă de el împreună cu G.
Coşbuc, la Bucureşti, şi care, sub conducerea lui N. Iorga a
imprimat întregii literaturi româneşti, acea epocă de reculegere
şi de renaştere sufletească…”

*
Un George Lazăr al Bârladului
…”Cine cercetează îşi dă seama
că istoria şcolii în Bârlad se confundă
cu istoria vieţii marelui dascăl
bârlădean – Ion Popescu.
Născut într-un sat din nordul

110
Transilvaniei, după ce învaţă la Baia Mare şi Cluj, după
Revoluţia din 1848, la care luase parte, fiind urmărit de unguri,
el trece în Moldova şi se fixează la Bârlad.

Ion Popescu (1830 - 1901)

la etatea de 38 ani

… În vârstă de numai 19 ani, el este numit învăţător la

singura şcoală primară care funcţiona pe atunci. După vreo 9
ani, înmulţindu-se şcolile primare şi înfiinţându-se şi un
gimnaziu, care mai târziu a devenit Liceul Codreanu, Popescu
a fost numit profesor de latină, în care calitate îl găsim până în
anul 1892, când iese la pensie.
… A murit în vara anului 1901 cu sufletul împăcat că-şi
împlinise datoria. Chipul lui ridicat în bronz, în faţa Şcolii
normale şi inaugurat aşa cum se cuvenea, veşniceşte un mare
suflet de român şi o muncă dintre cele mai roditoare, care
trebuie să rămână pildă vie tuturor bârlădenilor.”
G.V. Botez
(din revista Ţara de Jos, nr. 4-6
iulie – septembrie, 1924.)
*
Scopul luptei politice şi profesionale a profesorului Ion
Popescu a fost ca „România să devină unită cu toate părţile ei;
cultă şi civilizată de la o margine la alta, tare şi fericită, spre a-
şi recupera cu o oră mai înainte cuvenitul ei loc între naţiunile
cele mai valoroase ale Europei”, scria Semănătorul” la 6
decembrie 1870. Iar ziarul Paloda din 28 august 1897,
subliniind calităţile omului muncitor, inteligent, exigent,
sobru, de o mare voinţă – conchidea: „Ion Popescu a insuflat
elevilor iubirea de patrie, iubirea de limba lor strămoşească,
încrederea în puterea şi vitalitatea Românilor.”
La 12 iulie 1901 Vocea Tutovei anunţase că Ion
Popescu, profesorul, este grav bolnav de diabet. În numărul

111
său din 19 iulie preciza că murise la 11 iulie la orele 11 şi 45
din noapte „venerabilul bărbat şi-a dat nobilul său suflet în
mâinile Creatorului”…
Bustul din bronz ridicat în faţa Şcolii Normale din
Bârlad şi înfăţişând pe profesorul Ion Popescu este opera
sculptorului Ion Dimitriu – Bârlad care-i eternizează
memoria…

*
Astăzi, după 133 de ani de la apariţia Semănătorului,
când un „Samuel P. Huntington trasează graniţe în Europa,
lăsând România pe dinafară”, când „ achiziţionezi un disc de
muzică la New-York, pe coperta căruia se spune că este
muzică ţigănească maghiară, dar în realitate sunt dansuri
româneşti de pe Someş”, „când ediţia românească a revistei
americane Arborele lumii publică o hartă a teritoriului
românesc în secolul al XIX-lea peste care scrie „Hungary”,
„când prestigioasa publicaţie Naţional Geographie editată în
zece milioane de exemplare, 0 hartă a limbilor care se rostesc
pe pământ şi scrie că în Transilvania se vorbeşte exclusiv
limba maghiară” naţionalismul profesorului, a paşoptistului
Ion Popescu* – stabilit pe veci la Bârlad – îşi găseşte întreaga
justificare a Timpului…
*Vezi şi volumul 2 din „Istoria Europei” De la Imperiul
Roman la Europa (secolele V – XIV) de Serge Berstein, Pierre
Milza, Institutul European, 1997 – unde textul şi hărţile Europei
atestează teritoriile ocupate de vecinii noştri – unguri, bulgari, sârbi,
ruşi, dar nu se consemnează nimic despre existenţa Daciei şi a
dacilor, a Daciei – romane ori ţările române…

*
Despre Ion Popescu vezi în Vremea nouă Vaslui, nr. 96/12
iunie 1968: „Un paşoptist transilvan la Bârlad” de Constantin
Parfene.
*

112
 Sentinela, nr. 1, apare la 1 septembrie 1915, în două
pagini, ca ziar conservator, director politic Nicolae N. Necaşu,
avocat, strada Vadului, impus de „împrejurările grele prin care
trece ţara”, o „predică pentru ziarul junimist Propaganda care
e în slujba nemţilor”.
Îşi propune ca alături cu confraţii de la ziarul
Conservatorul să vegheze ca o „santinelă neadormită,
înfierând şi denunţând la timp propaganda nemţească de la
noi.”
Vânzarea ziarului junimist „Propaganda” – nemţilor s-a
efectuat de către dl Mihai Vasiliu Cristescu la Dealul Mare,
unde a fost şi domnul Aristide Papadopol Calimaki
„viceconsulul Argentinei la Bucureşti şi agent al nemţilor în
ţară. Articolele de fond din Propaganda semnate de Mihai
Vasiliu Cristescu sub pseudonimul Judex fac servicii
nemţilor, se susţine în Sentinela de către Nilk Winter –
Veritabil.

113
 Spiritismul, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte,
apare de două ori pe lună, Anul I, numărul 1 la 15 octombrie
1914, condus de C.K. Nicolau, redacţia şi administraţia în
Bulevardul Regina Elisabeta nr. 5 Bârlad, tipografia C.D.
Lupaşcu.
În cuprins: „O prevestire miraculoasă – moartea regelui
Carol anunţată prin spiritism.” – preluată din Viitorul – 30
septembrie 1914; „Ce este ocultismul şi cum îl putem învăţa”
– o popularizare a cărţii „Ocultismul”, ajunsă la a cincia ediţie,
autor fiind „singurul român competent în materie” dl. Const.
Nicolau, diplomat al Instituitului de ştiinţe, din New-York,
absolvent şi membru al Institutului mentalist din Los Angeles,
America, diplomat de la Chirological Collége of California,
membru al Societăţii magnetice franceze din Paris, director al
Biroului de studii psihice înfiinţat la Bârlad în anul 1905;
„Studiul fizionomiei” (caracterul omului se reflectă în obrazul
său şi celelalte morale care-l predomină sunt vizibile pe figura
sa); „Ochii” (ca oglindă a sufletului); „Oracolele” (în
antichitate, de obicei, erau temple renumite în prezicerile care
se făceau, în sfaturile date deznădăjduiţilor, leacuri celor
bolnavi); „Mentalismul sau forţele secrete ale gândului”
(izvorul tuturor faptelor şi progreselor fizice, sociale, mentale,
spirituale, ştiinţifice, artistice şi mecanice ale individului –
baza tuturor cunoştinţelor, fericirilor ori nenorocirilor noastre);
„Magnetismul personal” (uşurinţa unora de a domina pe alţii,
de a le nimici voinţa şi de a se face stăpâni absoluţi prin forţa
personalităţii lor) etc.
Revista Spiritismul avea şi o bibliotecă de la care se
puteau procura cărţile:”Magnetismul personal”, „Curs de
scamatorie”, „Fizionomie şi frenologie”, „Cartomancia”
(Tarotul), „Chiromancie- Grafologie”; „Ocultismul” cu
hipnotismul – telepatie – fachirismul – spiritismul – magia-
francmasoneria – prestidigitaţia…

114
 Valorificând preceptele Evangheliei după Ioan dar şi
legendele apocrife privitoare la Lancea centurionului roman
Longinus care i-a împuns inima lui Iisus Hristos, aflat pe
crucea răstignirii, Trevor Ravenscroft a scris în 1972 cartea
„Lancea destinului”.
German de origine şi adept al magiei negre Ravens-
Croft bazându-se pe mărturia iluminatului Johannes Stein, care
susţine că l-a cunoscut pe Hitler pe când era un simplu
desenator-zugrav şi au făcut împreună o vizită la Muzeul de la
Viena, Stein a fost mirat că viitorul Führer „care intrase în
transă la vederea lăncii” i-a mărturisit: „Mi-a apărut ca o
revelaţie şi investit cu puterea ei, mi-am dat seama că aş putea
prelua destinul lumii în mâinile mele…”
Există convingerea – spune cartea – că lancea care a
străpuns trupul Mântuitorului are virtuţi care-l fac pe cel care o
are în posesie invincibil: reprezentantul lui Dumnezeu pe
pământ, om deasupra tuturor pericolelor, un neînfrânt. „Scutul
mistic al puterii pământene”.
Autorul afirmă că 45 de regi au deţinut lancea destinului
până când aceasta a ajuns în stăpânirea lui Hitler, care, printr-
o inversare diabolică, a devenit Antichrist.
Se ştie că, aflaţi în ascensiune, în 1938, naziştii s-au
interesat de tezaurul imperial al Austriei şi de … relicvă. În
felul acesta lancea a ajuns în Germania, la Nürnberg.
Hitler era fascinat de ezoterism. Şi se pare că o bună
bucată de timp, visul puterii i s-a împlinit. Dar, pe 30 aprilie
1945, la ora 2 şi 10 minute, Felix Rozenthal, un evreu german,
scăpat de persecuţiile naziste şi devenit colaborator al
Serviciilor Secrete americane, a capturat lancea. Asta, ca
întotdeauna, însemna pierderea puterii celui ce o deţinuse. Aşa
şi în cazul de faţă. La o jumătate de oră, Hitler, ascuns în
buncărul său, după sosirea trupelor sovietice la Viena, şi-a tras
un glonţ în gură. O dată cu pierderea talismanului a dispărut şi
Antichristul…

115
 Lancea puterii şi a destinului nu se mai află în mâinile
proprietarilor ei, ci, există prezumţia, după sfârşitul celui de al
doilea război mondial, s-ar afla în America. Aceasta ar fi şi
explicaţia supremaţiei în lumea de astăzi a S.U.A. …
Dă, spiritismul, magnetismul personal, ezoterismul…

Steaua, ziar conservator, cu o apariţie de doar 4 numere,

(25 martie – 15 aprilie 1893), săptămânal, redacţia şi
administraţia la Tipografia Caţafani – Bârlad, scos de un grup
de tineri printre care: C. Calmuschi, fost elev al Liceului
„Codreanu”, şi profesorul Constantinescu – Râmniceanu
Gheorghe.
„Noi, un grup de tineri, cu aceleaşi idei şi cu aceleaşi
tendinţe, ne-am unit să scoatem ziarul Steaua, fiind partizani ai
grupului conservator”.
În nr. 4, din 15 aprilie 1893, Partidul Conservator,
adică ziarul Steaua, în divergenţă de idei cu Paloda, în
realitate cu dl. Herodot, este sfătuit „să mai citească istorie ori
să întrebe pe bătrânii Partidului Liberal înainte de a face
gazetărie”…
În afară de articole cum ar fi „ Legea maximului”,
„Respectarea legii”, „Starea noastră actuală”, ziarul publică
rubrici ca: judiciare, din afară, informaţii din ţară, ultimele
informaţii, şarade, cugetări, teatru.
N-a avut timp să arate care i-i Steaua.

116
 Steaua Tutovei
Steaua Tutovei, ziar al Partidului Popular, apare în
perioada 1924-1927, condus de Vasile Georgescu – Bârlad,
fost elev al Liceului „Codreanu” Bârlad.

Steagul Roşu, organ al Comitetului judeţean P.M.R. şi

al Comitetului provizoriu Tutova, este continuator al ziarului
Păreri Tutovene. Primul său număr apare la 7 noiembrie,
1949, „în ziua în care se împlineau 32 de ani de când steagul
roşu victorios a fâlfâit peste primul stat socialist din lume -
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” (din editorialul „La
primul număr al ziarului”).
Redacţia şi administraţia ziarului în Bârlad, strada
Republicii nr. 5 iar mai târziu la nr. 30-32, într-o clădire, parter
şi etaj, cu scări şi podele care scârţâiau sub talpa picioarelor
noastre şi unde scara interioară sau exterioară putea oricând să
se prăbuşească. Tipografia la „Munca” Bârlad, apoi la
Întreprinderea poligrafică Bârlad, iar când se scoteau foi
volante pentru raioane ori comune, în campaniile agricole –
acestea se tipăresc şi la tipografiile din teritoriu ori pe câmp,
cu utilaje improvizate, Vaslui, Tecuci, Focşani etc.
La început, în Steagul Roşu apar tot mai des materiale
semnate cu numele Nicolai Rubenstein, S. Şvemer, M. Ronea,
Al. Zaereş, V. Capracov, S. Sfetcu, Vlad Cazacu, B. Borisov,

117
Roza Clasberg, I. Sanicov, P. Ivanov. B. Vronski ş.a., alături
de nume mai cunoscute auzului nostru: Ion Cărare, Ştefan
Ştefan, Ichim Chiriac, Vasile Ciocârlan, Gh. Chiriac, Popa
Radu, Elena Prisecaru, Elena Grigoriu, Alice Palmaciu ş.a.
Redactor şef era Rubin Schulimsohn iar secretar de
redacţie Gh. Chiriac.
La săptămânalul de la Bârlad se puteau citi în anii 1950-
1952: „Se întăreşte gospodăria agricolă colectivă zădărnicind
uneltirile chiabureşti” , de I. Cărare; „Lampa lui Ilici” s-a
aprins la S.M.T. Moara Grecilor”, de Valer Mitru; „Pentru
electrificarea patriei – o consfătuire a agitatorului Chiţcop
Virgil cu colegii săi”, de Palmaciu Alice; „Ne-au fost sprijin şi
călăuză – ecouri de la muzeul româno-rus”, de A. Beldeanu,
ultimul deşi elev la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” apărea
destul de des cu ştiri şi reportaje, dar mai ales cu versuri ca
cele intitulate Comunistul: „…Sună toaca la Doftana. / Către
zori se-ntinde geana. / Nu-l mai chinuiţi pe Dej / Noi în luptă
suntem treji!” / Şade sus, la „H în sus, / Gheorghe în cătuşe
pus. /Şi în loc să-i dea mâncare / Varsă apa din căldare, / Să nu
aibă aciuare…
Surprinde că în medalionul Adrian Beldeanu din
Monografia Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971, nu se arată
că acesta a colaborat intens între anii 1949 – 1958 cu versuri
şi proză la ziarul Steagul Roşu Bârlad, deşi prezenţa lui a fost
mult mai evidentă decât a altor literaţi. Oare există vreo cauză?
Articole ca cele citate şi altele – vorba lui I. Delamisa
(Ion Manta – Roşie, magistratul) care la 15 aprilie 1955 semna
articolul „Scriitori bârlădeni şi „Comanda socială” a ceasului
de faţă” – au fost număr de număr: „Mai multă atenţie
atelierelor mobile din regiunea noastră”, de Elena Prisecaru;
„L-am văzut pe tovarăşul Stalin” – scria M. Florescu, student
la Institutul de căi ferate din Moscova în pagina „Studiază în
ţara socialismului victorios”, dar şi materiale de conţinut, cum
este cel intitulat „Pe marginea lucrărilor concursului literar”
scris de E. Tutoveanu.

118
 Păstrând tradiţia, în paginile ziarului au scris, ca
întotdeauna din 1870 încoace, nu numai elevi de la Liceul
Codreanu, ci şi profesorii: „Pe marginea unor lucrări literare„
apărute în ziarul Steagul roşu”, de profesor H. Zupperman,
altele, pe teme istorice, semnate de prof. Traian Tănase şi prof.
Gh. Popescu, din domeniul fizicii şi chimiei, de prof. Gh.
Gâlcă, „Şcoala şi familia”, de prof. Vasile Fetescu, cronică
teatrală ori literară, de prof. Constantin Parfene.
Era perioada articolelor lungi pe două sau chiar patru
subsoluri de ziar semnate de Şeli Abramovici ori Paul
Romaşcanu, mult invidiate de către unii colegi de redacţie,
temperaţi de cei cu mai multă experienţă, care acuzau franş
citatele împrumutate, dar neindicate întotdeauna, din clasicii
vremii…
Este un merit al lucrătorilor ziarului că reuşeau să
realizeze într-adevăr, o publicaţie care, număr de număr,
stătea de vorbă cu cititorii. Apăreau, fireşte, materiale semnate
şi de redactori dar, majoritatea aparţineau colaboratorilor,
corespondenţilor. Nume cum ar fi: Clisu Constantin, Axinte
Aurelian, Lupu Buholtz, I.V. Stoian, C. Coman, Voineag
Fănică, Teodor Wolf, Vasile I. Apostol, Ilie Vasile, Tudor
Margareta, Ionel Nistor, Fănică Cernat, Buda Cezar, Ecaterina
Vizureanu, Liliana Gologan, Lucian I. Popa, Teodor Stanciu,
Ghina Barbu, Vasile Tămăşanu la Steagul roşu s-au format,
unii devenind ziarişti, profesori ori învăţători, oameni cu
răspunderi în societate.
În pagina literară a ziarului, prin cenaclul „Alexandru
Vlahuţă”, ori direct, au publicat: H. Lungu, Vasile Manolescu,
Constantin Clisu, I. Delamisa, Cezar Stegaru, Ştefan
Corduneanu (medic Ştefan Bucevschi), Vasile Iosif, Mircea
Novoc, Sanda Arnici (Şeli Abramovici), I. Roimişer, Gabriela
Serghie, Radu Dumitrescu.
Însuşi G. Tutoveanu publica la 24 februarie 1955
poezia cu înalt simţământ patriotic „Niciodată”

119
 Cât de imaculaţi şi naivi, totodată, eram noi tinerii în
acei ani, aflăm şi din versurile „Când voi veni”... de Aurel
Stanciu, din ziarul din 19 octombrie 1955:
Mă chemi, iubita mea, din depărtări,
Când frunza-n toamnă zboară-n larg de zări
Şi mă aştepţi cu dor, cu nerăbdare;
Eu ştiu ce-nseamnă - aceea aşteptare.

Şi voi veni, că aşteptarea ta

Mă va aduce-n sat în pragul serii
Şi nu de vinul nou m-oi îmbăta,
Ci doar de sfântul ceas al revederii.

Sărutul nu-i un obicei urât;

E o-nchinare-n prag de simţăminte.
Şi noi ne-om săruta-ndelung, încât
De printre stele-n purpurii veştminte
O să ne strige luna înciudată:
- Hei, voi de jos, da ´isprăviţi odată!...

Sau în aceeaşi gamă a simţămintelor juvenile, dar mai

cerebrală, poezia „Cine-i oare?” – de Ion Hobană, din 3
decembrie 1955, despre o tânără învăţătoare care a sensibilizat
în aşa măsură auditoriu încât:...
... Iar când se sfârşeşte ora,
Rău le pare tuturora.
............................................
De atunci, să-i vedeţi:
O salută de departe.
Fiindcă – Spuneţi voi ce vreţi! –
Fata asta ştie carte
Cât o sută de băieţi!

În poezia „În cale”, Radu Dumitrescu scrie la 18

noiembrie 1956:

120
 Cu pasul uşor, ca linul izvor,
Îmi iese în cale ispită.
Privirea-i e plină de dor,
Şi rumenă-i faţa o clipă.

Şi-n fugă mă-ntreabă de toate

Apoi se opreşte şi rupe o floare.
Mi-i dragă, mai dragă ca toate
Şi ruptă din soare îmi pare.

Ea râde şi floarea cu drag

În păr, ştrengăreşte, o pune.
Se-ntoarce, mă întreabă de-o plac
Şi veselă glume îmi spune.

În grabă, de lucru să-şi facă,

Cu braţul acum ridicat
Ea floarea – ca gându-i de fată –
Desprinsă din părul în aur scăldat

O prinde pe pieptu-mi cu drag,

În cale să-mi poarte noroc.
Mi-e dragă ispita cu gândul curat...
Mi-o spune şi inima-n versuri de foc.

Ceva mai matur, dar tot cu note sentimentale care ţin

de sufletul îndrăgostitului, Constantin Clisu la 17 mai 1958
scrie şi el: Măi, vântule zvăpăiat!

De mi-ai scuturat atâtea

Flori, în păru-mi cărunţit
Sau în toamne reci, cu brumă,
Părul mi l-ai brumuit,
Nu-s pe tine supărat,
Măi, vântule zvăpăiat!

121
 Nici că-alungi printre cosiţe
Şi săruţi atâtea flori,
Sau înfiorezi obrajii
La fecioare şi feciori,
Nu-s pe tine supărat
Măi, vântule zvăpăiat!
..................

În perioada 1950 – iulie 1954, Steagul roşu apare în

format mic (32-45 cm.), săptămânal până în 1952 şi
bisăptămânal ulterior, iar cu numărul 336 din 8 iulie 1954
format mare, tot de două ori pe săptămână, joia şi duminica,
iar de la 14 aprilie 1955, cu numărul 416, apare zilnic.
La sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie 1955 au
fost desfiinţate ziarele raionale „Calea nouă” din Focşani şi
„Înainte spre socialism” din Tecuci, iar personalul redacţional
transferat cu serviciul la Bârlad, la Steagul roşu.
Şi până atunci ziarul Steagul roşu era foarte bine
organizat, dar prin infuzia de personal, majoritatea tineret, a
fost posibilă atât apariţia lui zilnică cât şi îmbunătăţirea
tematică şi de conţinut a acestuia.
Exista un colegiu redacţional din care în afară de
redactorul şef şi secretarul general de redacţie mai făceau
parte şefii de secţii: viaţa de partid şi organizaţii de masă,
informaţii, economică, agrară, politică internă şi externă,
cultural-ştiinţifică - sportivă, documentare, scrisori şi
corespondenţă, administrativă.
Redactor şef rămâne Rubin Schulimsohn, secretar
general de redacţie – Lupşa Anatolie iar secretari Ouatu Alice
şi I. Pârâianu, şef al secţiei economice C. Zarzalin cu C.
Tănase, Oct. Gâlea – redactori, la viaţa de partid – Vasile
Chelaru – şef iar redactori Elena Prisecaru, Alex Miu, Mihai
Ursu, Teofil Enăşescu; informaţii – şef Eugen Mihăescu iar
redactori C. Stoicescu, Gh. Ghindă, Ion Codreanu; secţia

122
agrară era coordonată de Ion Cărare iar ca redactori erau
Cezar Buda, Emil Ghidu; secţia de politică internă şi externă
era în grija lui Grimberg Melic iar redactor Georgeta
Palmaciu; la documentare lucra I. Spiridon – într-o sală mare
se aflau toate ziarele centrale, regionale şi raionale, arhivate pe
numere şi ani de apariţie; la scrisori coordonator era secretarul
de partid pe redacţie, tovarăşul Steinberg, iar la secţia culturală
Iancu Emil ca şef, redactori Aurel Stanciu, poetul redacţiei, şi
Ion N. Oprea, angajat în luna noiembrie 1954, după lăsarea la
vatră.
Dădeau culoare şi prospeţime ziarului nu numai
absolvenţii de la ziaristică şi filozofie sosiţi în redacţie – Gh.
Ghindă, C. Stoicescu ori Ion Codreanu dar şi studenţii care
veneau în practică: Octavia Gheorghişor, Viorica Porumb,
Natalia Dănăilă, Maria Călmăţuianu, tinerii reporteri Ionel
Nistor şi Aurelian Axinte – sosiţi de la ziarul Calea nouă –
Focşani, dar mai ales Vasile Istrate – un ziarist cu multă
experienţă, venit prin transfer de la Drum nou – Braşov.
Marele păcat al ziarului a fost lipsa ilustraţiei. Deşi D.
Pavalaşcu era muncitor şi avea multă iniţiativă, constat că
pagini întregi, uneori chiar numere de ziar, nu au avut
fotografii. Se acorda prea mare atenţie textului scris.
Dacă la început, în 1949 şi 1950 unele ziare au fost
înnobilate de lucrări „Sculptură în lemn” pentru Lenin,
Caragiale ori Eminescu, realizate de profesorul M. Tarază,
artistul n-a fost folosit pe măsura posibilităţilor lui, poate şi
pentru că... comanda socială a timpului zicea altfel.
Urmare a Legii pentru raionarea administrativ-
economică a teritoriului R.P.R., cu data de 10 septembrie
1950, Steagul roşu devine organ al Comitetului regional
P.M.R. şi al Comitetului provizoriu regional Bârlad, cu
raioanele Bârlad, Vaslui, Huşi, Murgeni şi Zeletin.
Din august 1952, regiunea Bârlad avea alte raioane:
Bârlad, Murgeni, Tecuci, Focşani, Panciu, Vrancea, Adjud,
Zeletin.

123
 La 22 ianuarie 1956, cu numărul 654, Steagul roşu
Bârlad devine organ al Comitetului orăşenesc şi raional
P.M.R. şi al Sfatului popular orăşenesc şi raional Bârlad, cu
format micşorat, bisăptămânal, cu sediul în strada M.
Kogălniceanu nr. 5 iar de la 3 ianuarie 1957, în strada
Republicii nr. 18 -20.
Au loc, cu această ocazie, alte mari mişcări de personal.
Rubin Schulimsohn, împreună cu Alice Ouatu, Vasile Israte şi
Gh. Ghindă merg la Flacăra Iaşului, primul ca redactor şef
adjunct. Ion Codreanu pleacă la ziarul Înainte Brăila. Părăsesc
Bârladul majoritatea celor veniţi de la Calea nouă Focşani ori
de la Înainte spre socialism Tecuci.
Cu Ion Codreanu am păstrat trainice legături de suflet,
nu numai pentru că a fost şi a rămas un ardelean căruia nu-i
încap fisuri între vorbă şi faptă, dar şi pentru statornicie în
totul, pentru amintirea anilor de tinereţe.
L-am vizitat la Brăila, când el făcea gazetărie la
Înainte, iar soţia sa Angelica, lupta ca inginer agronom într-o
comună să scoată recolte bogate. Apoi, el m-a vizitat la Huşi
– unde eram secretar de raion la Consiliu – dar şi la Iaşi, când
a trebuit să-şi înscrie fata – Florela - la facultate.

În clişeu: Florela cu nepotul Vlăduţ, Buna

Angelica şi Moşu – Nelu Codreanu, la foto nu la „bucăţica de
pământ”

124
 … „acum câteva minute frunzăream ceva hârtii mai
vechi şi am dat peste o scrisoare a ta trimisă mie la Brăila pe
27 iunie 1966, aproape 34 de ani! Doamne, cum a mai trecut
timpul! Acum 34 de ani aveam tot atâta…!” – îmi scrie din
Deva, locul de domiciliu, I. Codreanu la 26 februarie 2000.
În continuare, autorul reportajelor „Boabe albe” despre
cultivarea orezului la Gologeni – Focşani şi „Ciobanul
colectivei” de la Paltin – Vrancea, din Steagul roşu din 22
octombrie 1955 notează nostalgic şi acuzator parcă:
…” Câte s-au mai întâmplat de atunci! În primul rând că
am mai îmbătrânit. Din 1990 sunt pensionar. O primă
constatare: discutăm deseori cu Angelica faptul că nu ne-am
închipuit că la pensionare vom fi atâta de săraci ca acum.
Pensia este atât de neputincioasă să ne asigure traiul zilnic. De
aceea, cum se face primăvară şi până prin noiembrie când dă
frigul lucrăm o bucăţică de pământ să ne completăm cămara
cu cele necesare traiului…”
*
La Bârlad, redactor şef rămâne Lupşa Anatol (A.
Lupan, pseudonim) iar secretar de redacţie Iancu Emil. (E.
Sălceanu) şi Melic Grimberg. Alexandru Miu – la secţia de
partid, Teofil Enăşescu (T. Ciornei) la scrisori, Cezar Buda
(Budescu) în probleme de agricultură, la sectorul
administrativ, acelaşi N. Constantinescu, Elena Postolache şi
Marta Solomon, iar la secţia culturală şi sport – Ion N. Oprea
(I. Priponescu, I. Ţăranu, I. Oprişan, I. Păpădie), Împreună cu
Georgeta Tamaş (G. Clujanu), Margareta Brehoi, Aurel
Stanciu (S. Vrânceanu, A.S.Grigoraş), Natalia Dănăilă.
Continuă activitatea de gazetar: O. Gîlea, Teodor Volf,
Valeriu Galeru, C. Stoicescu, C. Tănase, Marcel Albescu,
Margareta Dănăilă, Maria Enescu. Sunt nelipsiţi
corespondenţii: Carol Bora, Ion Bolea, Constantin Clisu, V.
Tămăşanu, C. Zontea, Marin Romel. Calitatea grafică este
superioară. Paginile literar-artistice apar cu mai multă

125
regularitate şi au un conţinut mai bogat şi de substanţă. Scriu
în ele prof. Constantin Parfene, Constantin Clisu, Radu
Dumitrescu, Aurel Stanciu, Jean Constant, Maria Petre, A.
Beldeanu.
La 20 august 1957 presa centrală consemnează
înmormântarea lui G. Tutoveanu. „În jurul sicriului – G.
Constandachi, Polidor Tutoveanu, G.G. Ursu, Ion Şuşnea,
Emilia Milicescu, Ion Istrati şi I. Boldici din partea Uniunii
Scriitorilor”. Într-o altă publicaţie apare o ilustraţie cu
explicaţia: „G. Tutoveanu în carul cu boi pe ultimul drum – 20
august 1957.”
Ziarul Steagul roşu nr. 819 din 21 august şi nr. 820 din
22 august 1957 s-a ocupat de toate (a XIII-a aniversare a
eliberării), nimic despre George Tutoveanu!
Deabia la 26 octombrie 1957, într-o sâmbătă, soseşte
„comanda socială” de la Iaşi la Bârlad, şi ziarul Steagul roşu
publică poeziile „Vouă, celor tineri” şi „Strămoşii” de G.
Tutoveanu, iar în chenar negru „G. Tutoveanu” de Constantin
Ciopraga, un documentar preluat din Iaşul Literar nr. 9/1957.
La 22 februarie 1958 în Steagul roşu este publicată
fotografia profesoarei Eugenia Tutoveanu, candidată în
alegerile pentru Sfatul popular orăşenesc Bârlad.
După un an – doi, o încercare de comemorare a poetului
G. Tutoveanu este amânată pentru că persoana avea ... poezie
semănătoristă.
La mormântul lui G. Tutoveanu de la Cimitirul
Eternitatea din Bârlad pelerinajul populaţiei, dar mai ales a
prietenilor, a admiratorilor şi a elevilor se ţinea lanţ...
La 26 noiembrie 1958 ziarul Steagul roşu îşi încetează
activitatea. Ultimul număr, 951 din 26 noiembrie 1958 publica
lucrările Conferinţei orăşeneşti de partid Bârlad, iar în pagina
IV era publicat anunţul: „Abonaţi-vă la Steagul roşu”!
Cancelaria închiseseră cărţile de muncă cu data de 20
noiembrie 1958: „încetat activitatea; încetat apariţia ziarului.”
Lupşa Anatol fusese ales secretar al Comitetului orăşenesc de

126
partid, Melic Grimberg devine profesor de economie politică
la un liceu din oraş, Iancu Emil – director economic la Teatrul
Victor Ion Popa, Ion N. Oprea, instructor regional SRSC şi
redactor cu sediul la Bârlad pentru Flacăra Iaşului, N.
Constantinescu – şef contabil la CEC Bârlad. Alţii, care-
ncotro...
*
„... Tot la Casa Naţională a lucrat un timp şi sculptorul
Dimitrie Tarază (1896 – 1967), o minune de om, artistul care
a resuscitat pinacoteca înfiinţată chiar de ctitorul Stroe
Beloescu. N-am cunoscut o fire mai bună şi mai dreaptă, mai
blândă şi mai cumpănită. Era însăşi prietenia şi discreţia, şi
seninătatea, şi şoapta dulce, şi încrederea în biruinţa bunului
simţ. Purta inima pe faţă, iar faţa lui era numai zâmbet. Bun
cunoscător de oameni, avea un tact de bătrân muncitor trecut
prin sitele multor vremuri iar ca vechi socialist nu-şi etala
convingerile în acei ani foarte ispititori pentru a o fi făcut. În
tinereţe lucrase în Canada la defrişarea lazurilor rămase după
violentele despăduriri de la începutul veacului, iar la Paris,
unde o vreme fusese restaurator, se ocupase cu sculptura în
lemn. Un admirabil candelabru există şi astăzi la biserica
ortodoxă de acolo, ales prin concurs din mai multe. Artist
oricum l-ai fi privit şi muncitor cum nu se mai poate, D.T.
perpetua spiritul seriozităţii profesionale şi cultul cărţii la Casa
Naţională într-o vreme când acesteia i se desfăcea carnea de pe
oase...”
C.D. Zeletin din „Oameni şi
vremuri la Casa Naţională” –
Bârladul – odinioară şi astăzi.

*
Nu ştiu cu ce se ocupa profesorul la Casa Naţională
dar eu l-am întâlnit pe Dimitrie Tarază în perioada 1955 –
1958 la Muzeul Vasile Pârvan – clădirea comună cu Teatrul,
dar cu intrarea din strada opusă, vis a vis de Tribunalul vechi –

127
unde o făcea pe restauratorul. Selecta cioburile, le trata chimic,
le asambla ca să iasă oala, ulciorul ori strachina cărora le
stabilea data naşterii...
Era un taciturn. Fusese, probabil, lovit de prea multe,
ca să aibă încredere şi să vorbească oricui...

*
În fotografia de mai jos:
La 22 ianuarie 1956 la predarea...- gestiunii Steagul roşu : de
la stânga la dreapta: N. Constantinescu rămâne administratorul
ziarului; Rubin Schulimsohn mulţumit că pleacă în Capitala
Moldovei – Iaşi la Flacăra Iaşului; Anatol Lupşa – parcă îngrijorat că
primeşte ştampila ziarului şi rămâne redactor şef la Bârlad; Melic
Grinberg are în buzunar trusa cu creioanele pentru a fi... secretar de
redacţie.

128
 Un prim plan, în martie 1957, Ion N. Oprea la o discuţie cu
D. Păvălaşcu – fotograful ziarului.

La 29 septembrie 1957, la Bucureşti, în excursie la Galeria

Universală a Muzeului Republicii. Se disting în fotografie: Grinberg
Melic, cu soţia. Elena Postolache cu soţul, Marta Solomon, casiera,
cu soţul, şeful Tipografiei din Bârlad, doamna Enescu – solo, Teofil

129
Enăşescu şi soţia, Margareta Dănăilă, cu soţul, Ion N. Oprea cu soţia,
iar în fundal Nicolae Romila, paznicul şi alte persoane din
compartimentul administrativ de la ziarul Steagul roşu.
*

În primăvara anului 1958, la Steagul roşu Bârlad pe o scară

exterioară clădirii redacţiei: Georgeta Bejan, Ion N. Oprea, Geta Tamaş,
Maria Enescu şi Aurel Stanciu.

La pădurea Epureni – Bârlad, în excursie, în vara anului 1958

– întreg personalul redacţiei Steagul roşu împreună cu familiile şi
cunoscuţii.
*

130
 După ani, în 1961, o întâlnire de plăcere: Ion N. Oprea,
redactor la Rulmentul şi Flacăra Iaşului cu Emil Iancu,
directorul economic al Teatrului Victor Ion Popa Bârlad.
*
Şi o precizare din activitatea autorului acestei lucrări:

„Iată certificatul de calificare prezentat tovarăşului Rubin

Suhlimsohn, redactorul şef, la angajarea mea la Steagul roşu în
noiembrie 1954. Şi promisiunea că sunt candidat a P.M.R. – fără să-i

131
spun că la unitatea militară de anti-aeriană Someşeni – Cluj fusesem
acceptat cu jumătate plus unul din cei prezenţi – situaţie despre care ,
poate, voi vorbi altădată… Ca să primesc carnetul urma să fiu
confirmat de eşalonul superior – U.M. din Cluj – la Divizie…

Straja neamului
*
Straja neamului , ziar a cărui director era D. Popescu –
Bârlad, strada Viilor nr.22, 50 de lei abonamentul pe an –
perioada 1932 – 1933.

Şarja
Şarja, redactor al ziarului A.Z. Volbură, strada Regală,
apare în 1932, perioadă când la Bârlad se edita ziarul
„Ogorul”, „Veacul nostru” şi revista „Documente răzăşeşti”.
Evocând ce se scria la ziarul „Păreri” Gheorghe Clapa,
în Păreri tutovene din 29 septembrie 2003 scrie: „În aceeaşi
gazetă (Păreri n.n.) cititorii sunt înştiinţaţi că în oraşul lor va
apare „Şarja” şi „Veacul nostru”, fapt care, de altfel, s-a şi
întâmplat”
„Confirmându-i spusele, un alt membru al „Academiei
Bârlădene” – Romulus Boteanu, sub redacţia căruia au apărut
volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul
„Profesorul Gheorghe Ioniţă” spune: „Mai târziu a editat la
Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi
literatură „Ideea românească”.

132
 Tinereţea
Tinereţea, - 1946.

Tribuna Avântului (1907)

Tribuna Avântului, organ de presă a Societăţii
„Avântul” a Partidului Naţional – Democrat, ca formă de luptă
anticomunistă locală şi naţională (a se vedea Vocea Tutovei
din 17 aprilie 1907).

Tribuna Tutovei, organul „Ligei Poporului” şi al

„Partidului Conservator”, – partide reprezentate de generalul
Averescu şi Take Ionescu, „luptători pentru largi reforme
democratice, Take Ionescu încă din 1907, Averescu din
momentul ieşirii lui din armată”… „Ei vor sincer întronarea
unei vieţi naţionale, fără dominaţiunea minciunii, decât a
adevăratei opiniuni publice liber consultată” – se spune în
articolul „Drept Program” semnat de Th. G. Emandi în
numărul 1 al ziarului apărut la 1 decembrie 1918.
Apare săptămânal sub conducerea unui comitet care,
ulterior, a dat delegaţie de director domnului Const. Gh.
Moroşanu, profesor la Liceul Codreanu. Pe timpul vacanţei
acestuia, conducerea ziarului o va avea avocatul N. Matei
Gheorghiu (nr. 16 din 29 iunie 1919 a ziarului).

133
 Se publică articolele: „Întregirea neamului” de C. Th.
Moroşanu, „Către preoţi, învăţători şi alţi intelectuali ai
satelor” de V. Georgescu – Bârlad, fost elev a lui C. Th.
Moroşanu; „Dacia Traiană” de C. I. Ştefănescu etc.
Au mai semnat: Grigore Gafencu, Gh. Manoilescu,
Nicolae M. Gheorghiu, Ioan J. Ionescu ş.a.
În funcţie de împrejurări, Tribuna Tutovei a fost şi organ
al opoziţiei unite : Liga Poporului şi Partidul Conservator-
Naţional, când organ al opoziţiei unite sub conducerea
generalului Averescu şi Take Ionescu.
Tribuna Tutovei din 15 ianuarie 1921 scria: „Cei 4
socialişti (N.Cucoş, P. Constantinescu, I.C. Iacomi şi Gh.
Candel n.a. ) deţinuţi în arestul preventiv au fost puşi în
libertate până la judecarea procesului.”
Ziarul a apărut în perioada 1918 – 1928, redacţia şi
administraţia fiind în strada Dobranici nr. 13 iar Tipografia la
Haber – Bârlad.

Tutova – ziar de interes general, săptămânal, apare

în locul ziarului Paloda, după 1883, cum rezultă din revenita
Palodă din 1 iulie 1892.
Unele izvoare spun totuşi că între 15 martie 1884 şi
25 decembrie 1892, ziarul Tutova scos de tipograful şi editorul

134
G. Caţafany a fiinţat şi între 1910 – 1911 şi la el au colaborat
şi prof. Ştefan Neagoe (1838 – 1897) şi Theodor Riga – sub
pseudonimul Herodot.
De la 4 august 1905, ziarul apare cu subtitlul:
„Organ al Societăţii Studenţilor Tutoveni”; apoi de la 29
septembrie 1905: „ Organ al intereselor generale”.
Până la 1 iunie 1893, director al ziarului Tutova a
fost profesorul Panaite Chenciu.
Tutova din februarie 1890 îşi informa cititorii că prin
Tipografia G. Caţafany se vindea Notiţă istorică despre
Bârlad realizată de Alexandru Papadopul Calimah în 114
pagini.
Numărul ziarului din 8 februarie 1890 spunea,
referindu-se la Notiţa Istorică, că este vorba despre o
„Istoriografie a timpului de mărire ale Bârladului, de acum
700 – 800 de ani” care scoate în evidenţă „relaţiile comerciale
ale Bârladului şi Moldovei de Jos cu Italia şi în special cu
Genova şi cu Veneţia”, dând şi lista „ Vorniciei Ţării de Jos, a
cărei capitală era Bârladul.”
Ziarul Tutova nr. 19 din 23 iunie 1909, sub pana
preotului Ioan Antonovici i-a consemnat lui Pierre Ch.
Drouhet – născut în Franţa, dar stabilit la Bârlad, profesor la
Liceul „Codreanu”, un articol omagial cu ocazia morţii lui la
16 iunie 1909, înmormântat la Bârlad „fără covoare, fără
discursuri, fără muzică” aşa cum i-a fost dorinţa.
Tutova perioadei 12 martie – 24 decembrie 1909 este
săptămânal al intereselor generale.

135
 Ţărănimea, cu numărul său 1 din 15 februarie 1920,
apare cu credinţa că: „făr’de legile războiului trecut” ne-a
„întărit convingerea că temelia vieţii noastre naţionale este tot
în ţărănime, pentru că „din sângele curat al ţărănimii, se vor
ridica şi marii conducători ai poporului nostru”.
Apare de două ori pe lună, în două pagini, la Tipografia
şi legătoria de Cărţi N.P. Peiu – Bârlad, redacţia şi
administraţia Bârlad, strada Viitorului nr.87.
Redactor – Vasile Stoica.
În periodic au semnat: G. Tutoveanu, C. Popescu, I.V.
Balmuş ş.a.

Uniunea, organ al foştilor luptători pe front, al

văduvelor de război, al orfanilor şi invalizilor din război, din
judeţul Tutova, apare la 1 iulie 1924, director A. Ionescu,
redacţia şi administraţia Bârlad, strada Mitrea nr. 2, cu deviza:
„Uniţi ca pe front... protecţiune şi ajutor reciproc: fostului
luptător pe front şi familiei, Neamului şi Patriei.”
Tipografia N. Peiu – Bârlad.
Ziarul vine ca „mobilizator a sute de mii de oameni,
care, uniţi într-un cuvânt şi înţelegând să sacrifice ceva din ei
înşişi, numai cu cinste şi hărnicie, cu dor de muncă, de cultură
şi de binele camarazilor lor, fără a căuta vreo minune „să
aducă prinosul adâncii lor recunoştinţe celor care căzând pe
câmpiile de onoare ale războiului şi care, poate, însemnaţi
doar printr-o cruce ştearsă de vânturi sau o simplă grămadă de
pământ, sensibilizează gloria modestă şi nepieritoare a

136
neamului nostru” (autor dr. D.N. Gheorghiu, avocat,
vicepreşedintele UNAFL – secţia Bârlad).
Ziarul cu numărul 2 din 15 iulie 1924 precizează că
apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni.
A publicat articole – chemare în diferite probleme către
foştii luptători de pe front, dar şi altele referitoare la
agricultură semnate de agronomul D.Curpen, subliniind că
„grâul este aurul ţării”
În comuna Ţepu se va înfiinţa căminul cultural Tudor
Pamfil, în amintirea regretatului nostru camarad şi scriitor, iar
în Bârlad va avea loc dezvelirea monumentului lui Al.Vlahuţă
– ştire comunicată din partea Academiei Bârlădene de către
preşedintele său G. Tutoveanu şi Virgil Duiculescu, secretar, şi
consemnată în pagină.
Ziarul a publicat rubrici variate în conţinut şi formă:
informaţii, apel către învăţători, din străinătate, anunţuri de
publicitate, cugetări, proverbe şi maxime străine ca acestea:
„Stăpânirea, musafirul
Şi soţia, şi copilul
Ei cer numai să le dai
Nu te-ntreabă dacă ai”!

Directorul de la „Uniune”. dl A. Ionescu nu era altul

decât dl căpitan Aurel Ionescu, preşedintele local al UNAFL
Bârlad.

137
 Uniunea Naţională, foaie a guvernului prezidat de
domnul profesor N. Iorga, apare la 15 mai 1931, la Tipografia
N. P. Peiu – Bârlad.
Foaia face cunoscut populaţiei candidaţii Guvernului
„Uniunii Naţionale” la cameră – C. Hamangiu, ministrul
justiţiei, N. Simionescu, fost primar, fost vicepreşedinte al
Camerei Deputaţilor, Pamfil Şeicaru, directorul ziarului
Curentul, Gh. Manoilescu, institutor, fost revizor şcolar,
Traian Ionescu, preşedintele demobilizaţilor grade inferioare
din România -, la Senat, Colegiul universal la Alegerile din 4
iunie 1931 – C. Dornescu, avocat, fost prefect, la Senat,
Colegiul consilierilor comunali şi judeţeni pentru alegerile din
6 iunie 1931 – I.C. Antonovici, institutor, fost revizor.
Mai sunt consemnate: Un Apel către Fraţii Săteni ,
semnat de scriitorul Virgil Caraivan – agricultor şi altul de
Iordache Leliu, sătean din Perieni – Tutova, alte diferite
articole lămuritoare pentru alegeri, semnate de Gh.
Manoilescu, I.C. Antonovici, N. Simionescu, C. Dornescu.

După ce în 1897 Nicolae Iorga este ales membru

corespondent al Academiei Române – la 26 de ani, în anul
1901 Academia îi respinge de la premiere şi publicare „Istoria
literaturii române în secolul XVIII-lea, despre care A.D.
Xenopol scrisese: „Constituie una dintre lucrările cele mai
însemnate ce s-au scris în timpul din urmă asupra trecutului
vieţii româneşti. Ar fi cea mai mare pierdere şi o adevărată
crimă ca această lucrare să nu vadă lumina zilei.”
Iritat de atitudinea unor membrii ai Academiei Române,
Nicolae Iorga lansează în presă un apel către marele public şi
intelectualitate pentru a subscrie 200 abonamente a 20 lei
preţul unui volum. Printre primii care subscriu se numără

138
profesorul G.D. Neştian din Bârlad, atrăgând atenţia şi
simpatia lui N. Iorga către importantul centru de intelectuali –
Bârlad. În plus, latifundiarul Al. Callimachi subvenţionează
integral tipărirea „Istoriei literaturii române în secolul XVIII-
lea” şi astfel apar la editura Minerva 31 de volume însumând
10.635 pagini de materiale documentare.
Din această vastă colecţie din „Studii şi documente cu
privire la istoria românilor” volumul al cincilea se ocupă şi de
Bârlad. Pentru aceasta, Nicolae Iorga a făcut un apel prin
ziarul „Epoca” adresat publicului larg de a-i pune la îndemână
documente din arhive particulare, adunându-se astfel „cărţi
domneşti, zapise şi răvaşe” şi alte diferite acte privind
Bârladul nu numai de la persoane particulare ci şi de la
instituţii, realizându-se ceea ce-şi propusese autorul.

*
Cel care a păşit în jurnalistică la Bârlad în 1913 şi a
dobândit mari succese în această profesie, ajungând marele
magnat al presei româneşti – Pamfil Şeicaru – cel care a
sângerat în primul război mondial, a zidit o mănăstire iar în
calitate de deputat a iniţiat la Cameră Legea reconversiunii
datoriilor agricole – ajutând prin aceasta ţăranii să scape de
creditele împovărătoare ale băncilor – a fost una din victimele
regimului comunist din România, justiţia acestuia
condamnându-l la moarte, fără temei legal.
Cel care l-a inspirat pe Mihail Sebastian şi l-a
imortalizat în piesa Ultima oră, pe Liviu Rebreanu care a făcut
din Pamfil Şeicaru personaj de roman (Toma Pahonţu, ziarist
şi erou al Marelui Război, în Gorila – ori pe colegul său Cezar
Petrescu (Radu Comşa, în Întunecare) a devenit după ieşirea
din puşcăriile şi lagărele comuniste un emigrant care a făcut
presă mare în Occident. Dar mai pe larg despre aceasta – şi
altele, vedeţi, vă rog, Victor Frunză: Destinul unui condamnat
la moarte - Pamfil Şeicaru, Bucureşti 2001.

139
 Vasluiul, anul I, nr. 1 apare la 31 martie 1886, cu
programarea să fie pe piaţă săptămânal, realizat la Tipografia
George Caţafany – Bârlad.
Ziar naţional – liberal menit „să contribuie prin forţa
luminii ce o dă presa la prosperitatea şi înflorirea judeţului
Vaslui.” Apare la Bârlad, se difuzează şi în localitate, pentru
că acest serviciu îl face de regulă Tipografia, dar era destinat
activităţii din oraşul şi Judeţul Vaslui.
Dovadă că de ziar se foloseau şi cei din Bârlad sunt
anunţurile la „mica publicitate”, care se referă la diverse
probleme ale celor în oraşul unde funcţiona tipografia: vânzare
de moşii, a caselor, bunuri de închiriat şi amanetat, anunţuri că
s-au deschis magazine cu”boele gata”, ori de fierărie, „punerea
în tăiere a 80 de fălci pădure apărătură de 12 ani, în care este
tot soiul de lemne…”
Girant responsabil al ziarului: P. Ionescu.

Veacul nostru, ziar independent de informaţiuni, apare

la 1 şi la 15 a fiecărei luni, primul număr fiind scos la 1

140
decembrie 1932, director Gh. Nedelea, strada Căpitan
Kostache nr. 15 Bârlad.
Într-unul din numere, sub semnătura lui G. Nedelea, în
articolul „Sacrificiu” şi „Escrocherie”, editorialistul se
îndreaptă cu condeiul împotriva „îmbuibării trândave”, bună
de „scuipat şi pălmuit”, atunci când schelăie pe uliţe, spunând
că „a prins-o dorul de sacrificiu”
În foiletonul „Nu tocmai, fapt divers” M. Negreanu face
referiri la moartea celebrului sculptor Paciurea care a murit
pentru că „n-a avut suma pretinsă de un medic chirurg pentru
o operaţie”.
Rubrica „Profil” deschisă şi destinată activităţii
culturale, artistice şi sociale a diferitelor personalităţi ale
oraşului Bârlad, se referă la I. Şerbănescu.
A. Romila – Snagoveanu în „File de carnet” face o
anchetă printre pensionarii bârlădeni, reţinând mizeria vieţii
acestora, deznădejdea lor şi constituirea Asociaţiei
pensionarilor tutoveni, cu sediul în Bârlad, ca măsură de auto-
protecţie.
Primele numere din Veacul nostru au apărut în 2 pagini
la Atelierele grafice Nicolae P. Peiu din Bârlad.
Se publicau informaţii de calitate, epigrame care
satirizau unele carenţe, cum ar fi reacţia poetului G.
Tutoveanu la … „obrăzniciile maghiare.”
În Veacul nostru nr. 5 – 6/28 aprilie 1935, prof.
Constantin Gh. Moroşanu publica o „Scrisoare deschisă către
administratorii oraşului Bârlad.”

*
Mare iubitor al oamenilor – nu numai al timpului,
toamnelor, primăverilor şi florilor – dar mai ales a plugarului
căruia în „Rondelul plugarului” George Nedelea îi transmite
strigătul de înfrăţire cu pământul: „Eu ar şi semăn, şi prăşesc /
Pământul mi-i prieten bun, / Cu dânsul veşnic mă cunun / Şi
numai pentru el trăiesc / Şi tot în el mă odihnesc / Când anii

141
vieţii mele apun…/ Eu ar şi semăn, şi prăşesc, / Pământul mi-i
prieten bun; ca în „Imn plugarului”, după ce strigă repetat:
„Frate, plugar, frate” să termine într-un fel de odă pălmaşului:
…”Tu care-mi dai pâine
Astăzi ca şi mâine
Şi eşti ţării Scutul
De când e-nceputul
Binecuvântat
Fii din leat în leat…”

Când crede că spusele cu binişorul nu sunt suficiente,

George Nedelea nu pregetă să recurgă la argumente care duc
la Providenţă, ca în versurile „Curge vremea”:
Curge vremea, curge-ntr-una
Şi pe toţi ne face una!
De-ai fost mare, de-ai fost mic,
Pân' la urmă, tot nimic!...
Tot aceeaşi viermi cu anii
Se vor cuibări în cranii
Şi vor ospăta din noi
Ca o ironie – apoi!
Tot ce ochiul azi ne-alintă,
Nu-i făcut decât să mintă
Viaţa care mă închingă
Până moartea o să-nvingă,
Până va veni o zi
De la care n-oi mai fi…”

Şi ziua aceea care l-a smuls pe G. Nedelea din faţa

„casei sale a venit…” în primăvara anului 1975, spune
Dumitru Nedelea – fiul…
…”Telegrama era în legătură cu Bârladul, adică cu tata.
Drumul până la Bârlad mi s-a părut o veşnicie. Gara
Bârladului părea pustie, n-am mai găsit pe peron pe omuleţul

142
acela care era atent la geamurile vagoanelor ca să mă vadă şi
apoi să mă îmbrăţişeze, spunându-mi „Bine ai venit!”
M-am îndreptat cu paşi grăbiţi spre casă…
… Casa mi se părea mai mică, iar cei doi pomi de lângă
gard aveau aspectul unor steaguri coborâte în bernă…
… Casa părintească cu amintiri rămâne însă vie în
memoria mea cu tot ce m-a legat mai frumos şi mai deosebit
de tatăl meu, George Nedelea.”
Se terminase chemarea din „Rondelul pentru oameni”;
„Dă mâna ta într-a mea, aşa e bine / Să ne-nfrăţim în viaţă, cât
trăim!”…
Se realizase ceea ce spusese poetul în „Rondelul ultimei
plecări”:
Într-o zi cu nor, cu soare
Ai să-auzi că nu mai sunt,
C-am plecat fără cuvânt,
Fără nici o îmbrăţişare!...

Aşa, ca o floare… Şi era primăvara 1975.

(La ani şi ani, după… G. Tutoveanu…)

143
 …Ziua aceea care l-a smuls pe George Nedelea din faţa casei
sale din Bârlad: primăvara lui 1975.

Vechea Tutovă, ziar independent, anul VI, nr. 1, apare

la 20 noiembrie 1909, director-proprietar Dimitrie I.
Zamfirescu, inginer, poartă inserată sub titlul deviza: „Fiecare-
i răspunzător de faptele sale” şi îşi informează cititorii că
„Biroul de informaţii e la redacţie”: strada Dunărei, în faţa
primăriei.
Ce rost are reapariţia Tutovei- astăzi devenită Vechea
Tutovă? – se întreabă proprietarul care-şi scrie editorialul.
Şi îşi justifică proiectul cu următoarele cuvinte: „S-a
impus apariţia acestui ziar care în ştiri concise, corecte şi stil
popular”, să contribuie a reînvia, a redeştepta şi a renova
starea apatică a spiritelor lâncezânde şi aproape atrofiate.”
Încumetându-se să scoată iarăşi „Tutova, Vechea
Tutovă a mea, voi încerca nu să asanez moravurile, nu să
îndrept strâmbii, nu să vază orbii, nu să alerge şchiopii, nici să
închid puşcăriile sau să dărâm spitalele”, ci „dator sunt, faţă de
societatea care formează pentru mine familia umană, să fac să
se audă glasul meu…, să redeştept sentimentele
adormiţilor…”
Aşa că, „fi-vor liberali, conservatori junimişti,
conservatori-democraţi, voi cerca, şi cred că vom reuşi, să

144
ţintuim la stâlpul infamiei, pe acei care, fără considerente de
culoare politică, vor încerca să se ridice pe spinarea altora,
după cum şi pe mine mă dor astăzi şalele…”
Aflăm însă, că suferindul de dureri de şale nu era deloc
independent, ci conservator-democrat, domnia sa – D.I.Z. –
candidând pe locul nouă la deputăţie în Colegiul al II-lea de
Tutova…
Cu „politică”, „parlamentare”, „informaţiuni”, „glume”,
„Ultima telegramă”, apeluri către fraţii meseriaşi dar şi cu
publicitate, toate semnate de acelaşi D.I. Zamfirescu,
Ucserifmaz, ori simplu D.I.ZID iar la partea literară – versuri
şi proză, singurul A.F. Lucian – Vechea Tutovă a fiinţat puţină
vreme.
S-a realizat la Tipografia „Modernă” – Bârlad.

*
Anterior, în perioada 1899 -1902 D.I. Zamfirescu a fost
un activ colaborator la Vocea Tutovei unde a publicat şi
poeziile: „Bercu la spânzurătoare”, „Şi-un câine cu noi”, „O
lacrimă pe mormântul lui Vasile A. Urechia”, „Atâta să
trăieşti” ş.a. – unele făcând parte din volumul „Spritzuri” în
curs de apariţie”.
Alte versuri au fost publicate de inginer în Vocea
Tutovei sub pseudonimul Nicaolaos.
La 30 noiembrie 1901, Vocea Tutovei anunţa că „în
curând va apare organul independent de presă „Imparţialul”
sub direcţiunea domnului inginer D.I. Zamfirescu. După cum
s-a mai spus, ing. D. Zamfirescu era nominalizat în Anuarul
presei române pe anii 1908-1909 – director- proprietar Grigore
Grigoriu Rigo, Bucureşti – un colaborator valoros al
ziarelor…

145
 Vestea, ziar al intereselor generale, apare o dată pe
săptămână, în perioada 14 iunie – 9 decembrie 1912 şi este
condus de către un comitet, proprietar şi coordonator a
publicaţiei fiind C.V. Slobozeanu, fost elev al Liceului
„Codreanu”
Este editat la Tipografia nouă - Toricelli Slobozeanu din
Bârlad.
„Rostul nostru – spune comitetul de redacţie este de a
aduce la cunoştinţa publicului cele mai noi şi mai exacte ştiri
din ţară şi mai ales din oraşul şi judeţul nostru, propunându-ne
a fi foarte urbani şi respectuoşi faţă de ideile altora.”
„Urâm politica de tarabă şi pătimaşă” – se afirmă în
ziarul inaugural din 14 iunie 1912.
Urbani şi respectuoşi dar tăioşi după titlul şi conţinutul
unor comentarii: „Judecătorul ambulant”, „Biroul de
servitori”, „Lucrătorii şi grevele”, „Filantropie şi
fanfaronadă”, „Cinematograful a devenit o şcoală nenorocită şi
un primejdios mijloc de corupţie”, „Abuzurile de la banca din
Plopana” etc.
A fost un ziar de nuanţă conservatoare, ceea ce şi
explică vestea pe care o aduce la 20 septembrie 1912
referitoare la apropiata reapariţie a ziarului Propaganda
conservatoare.

146
 Veteranul, organul veteranilor de grad inferior din
judeţele Tutova, Fălciu şi Roman, apare în ianuarie 1909,
director căpitan N. Voinescu, redacţia şi administraţia Bârlad,
strada Principală nr. 128.
Apărea la fiecare 24 ale lunii anului calendaristic, timp
de 4 ani.
Milita pentru drepturile veteranilor de război – ziarul
devenind al tuturor luptătorilor din judeţele: Tutova, Fălciu,
Roman, Ilfov, Tecuci, Bacău, Tulcea, Covurlui, Putna, Vlaşca,
Buzău, R. Sărat, Ialomiţa, Brăila, Romanaţi, Botoşani,
Dâmboviţa.
Relevantă este publicarea petiţiei înaintată în numele
veteranilor de către căpitanul N. Voinescu, veteran din
războiul 1877-78, proprietarul şi directorul ziarului Veteranul
în nr. 3 al acestuia, către Ministerul Domeniilor referitor la
starea agriculturii de după război când, ca urmare a Legii din 2
aprilie 1903, în loc de recompensă „s-a creat veteranilor o
dublă pedeapsă prin faptul că:
- cele 8 hectare de pământ ce li s-a dat sau urmează a li
se da în Dobrogea nu sunt suficiente pentru hrana lor şi al
doilea veteranii trebuie să se exileze în Dobrogea, lăsând în
ţară copiii, rudele şi de multe ori şi nevestele;
- prin legile de la 9 ianuarie 1808 şi 20 mai 1906,
subofiţerii care au făcut 12 ani de serviciu sau 26 de ani pentru

147
cei reangajaţi, conform Legii din 1906, li se dă în stânga
Dunării şi în apropiere de căminele lor câte 6 hectare de
pământ sau 15 hectare în interiorul Dobrogei, sau 20 de
hectare pe linia de frontieră a acestei provincii;
- învăţătorilor, conform Legii Casei Şcoalelor din
1896,li se închiriază loturi de pământ la cel mult 4 kilometri
depărtare de şcoală, iar ţăranilor ce n-au avut pământ li se dă
în interiorul ţării prin înfiinţarea Casei Rurale.”
Argumentând inechităţile create prin legi. Veteranul
publică articole incendiare, având titluri: „Legea Casei rurale –
sărăcia veteranilor săraci”, „Veteranul – spaima celor de la
cârmuire”, „Ce trebuie să facem când nu avem păşune” etc.
Deosebit de ceea ce se scria în Veteranul, căpitanul N.
Voinescu, avansat la gradul de maior cu ord. nr. 3101/1912, a
desfăşurat o susţinută publicistică în folosul camarazilor săi în
ziarul conservator-democrat Zorile, partid a cărui membru a şi
devenit.

Viitorul, organ al Partidului Naţional-Liberal din

Bârlad, apare în perioadele 1900 – 1911, 1911 – 1916, 1918,
1921 – 1929 şi la el colaborează şi foşti elevi ai Liceului Gh.
Roşca Codreanu, precum: Th.V. Ioan, Gr. Vasiliu şi I. Bontaş
dar şi profesorii lor: G. Constantinescu Râmniceanu şi Gh.
Neştian.
Viitorul apare sub direcţiunea comitetului executiv a
partidului din care la data de 24 septembrie 1900, când se
editează nr. 1, făceau parte: I. Codrescu, Th. V. Ioan, G. I.
Diamandi, simbolul partidului fiind: naţionalitate, libertate şi
democraţie.

148
 Viitorul este o continuare a ziarului „Alegeri libere”,
vine ca urmare a reorganizării partidului în vederea alegerilor
comunale, când, săptămânalul de duminică, apoi de joi „va
spune cine sunt adversarii noştri şi ce voim noi.”
Girant responsabil este Ion Şeibulescu, tipărit la
Tipografia George V. Munteanu Bârlad, apoi la George
Caţafany, tipografia ”Comercială”, la Tipografia Lupaşcu.
În ziarul liberalilor de la Bârlad au mai semnat: Al
Pallady, C. Th. Moroşanu, N. Simionescu, Gh. Diamandy,
Const. Geană, V.C. Nicolau, N.D. Sveştian, Al. Cazaban, dar
şi G. Ionescu – Quintus, care la 17 ianuarie 1916, sub
semnătura C. Ridim adresa patru versuri… unei doamne:
Sunt nebuni poeţii, doamnă?
Foarte adevărat! Ce vrei?
Cum se poate să nu fie,
Când se-nchină la femei?

În Viitorul – dese controverse din pricini politice cu

ziariştii de la Lumina – conservatoare, Tribuna Tutovei –
averescană, Tribuna prostului – cu de… toate.”
Că G. Ionescu-Quintus nu-i una şi aceeaşi persoană cu
actualul om politic liberal rezultă şi din Adevărul Ilustrat
(1895-1896) unde, la 26 august 1896, acelaşi, care „a publicat
epigrame în periodicele socialiste”, semnează catrenul „Celor
de sus”:
Că libertatea o iubiţi
Suntem destul convinşi şi noi.
Voi o iubiţi aşa de mult
C-o ţineţi numai pentru voi

149
 Voinţa poporului, ziar politico-literar, economic,
comercial, apare o dată pe săptămână, redacţia în Piaţa
Domnească, casele Rentza, Tipografia „Română” – strada
Ştefan cel Mare, Bârlad.
„Ca organ nou de publicitate, datoria principală ce
credem a ne fi impusă de buna convenienţă este de a saluta
călduros toate organele mai bătrâne, fie ele de orice culoare
politică.”
Ziarul – spune editorialul, se va ocupa „a susţine
adevăratele necesităţi ce simte comerţul, industria, agricultura
şi a cerceta mijloacele prin care s-ar putea ajunge la o oarecare
ameliorare”, fapt pentru care „vom primi şi vom publica cu
mulţumire orice studii economice, comerciale şi literare,
având de scop dezvoltarea generală pe aceste căi…; vom lupta
contra celor care vin pe furiş în ţară la noi, şi prin diferite
întreprinderi malhoneste tind a zdruncina creditul şi progresul
comerciantului român”…
Ziarul Voinţa poporului nu rămâne impasibil când vede
că un număr de bărbaţi, aflaţi în capul instrucţiunei, ca domnii
S.M. Haliţă, G. Constantinescu – Rim, G. Ghibănescu, Gabriel
Onişor, Vasile Diaconescu, I. Apostolescu s-au constituit în
comitet de redacţie, luându-şi însărcinarea a redacta revista de
educaţie şi instrucţie cu numele de George Lazăr” a cărei
apariţie o salută din chiar manşeta ziarului, pe ea şi Societatea
„Lumina poporului rural” – aparţinând tinerilor învăţători
care-şi propun să se deplaseze cu conferinţe şi alte manifestări
cultural-educative la sate…
Merituos este că redacţia, chiar de la al doilea număr, se
adresează ziarelor din ţară, invitându-le să facă între ele
schimburi de publicaţii.
Se publică Legea privind instituirea de comisii pentru
verificarea pământurilor date însurăţeilor din moşiile statului,
pe baza Legii rurale, Statutul Societăţii „Revista Literară”, cu
sediul în Bucureşti, din comitetul căreia făcea parte şi

150
publicistul Artur P. Gorovei, un colaborator al presei din
Bârlad iar la partea literară se publică versuri de N.G.
Rădulescu şi studentul D.H. Petrovici (D.H.P.).
Voinţa poporului apare între 31 mai – 5 decembrie
1887, cu o întrerupere între 12 iulie – 5 noiembrie, redactor şi
girant fiind G. Robescu, avocat.
Din 12 iulie 1887, cu nr. 7, ziarul apare într-un format
mic - ceea ce reflectă situaţia sa defavorabilă financiar.
Din cuprinsul său nu este evidentă colaborarea la acest
ziar a profesorilor de la Liceul Codreanu.

Vremea nouă

Vremea nouă apare în decembrie 1918 şi este o

continuare a ziarului Propaganda conservatoare (1908-1918).
În ziarul Vremea nouă din 13 octombrie 1919, George
Tutoveanu scria în articolul „Al doilea răspuns”: „… Eu nu am
altă avere decât stima fără margini pentru oamenii care-şi fac
din viaţă şi din toate puterile lor de muncă, o jertfă pentru
înălţarea sufletească a celor mulţi.”

Vremea nouă, organ al Comitetului judeţean Vaslui al

P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean provizoriu. apare la
20 februarie 1968, după două luni de la constituirea judeţelor

151
ca urmare a noii împărţiri administrativ-teritoriale, Bârladul
făcând parte din judeţul Vaslui, cu reşedinţa în oraşul Vaslui.
Apariţia ziarului a coincis cu ziua în care a avut loc
adunarea de constituire a Comitetului judeţean Vaslui al
P.C.R. şi a Consiliului popular judeţean provizoriu la care „a
participat tovarăşul Ion Iliescu, membru supleant al C.C. al
P.C.R., prim-secretar al C.C. al U.T.M., ministru pentru
problemele tineretului”, adunare care „într-o atmosferă de
puternică însufleţire…” a adoptat textul unei telegrame
adresate C.C. al P.C.R., personal tovarăşului Nicolae
Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., preşedintele
Consiliului de Stat.”
Redactor şef era Corneliu Huţanu iar redactor şef
adjunct Traian Crăiescu. Ziarul se tipărea la Întreprinderea
poligrafică Iaşi, str. Vasile Alecsandri nr. 6, fără a se indica
sediul redacţiei, pentru că activitatea fiind în reorganizare,
publicaţia se plămădea şi în tren ori autobuz iar redactorii erau
din întregul judeţ, inclusiv de la Iaşi. Astfel scriau şi publicau:
Vasile Filip, S. Teodorovici, Georgeta Eftimie, dr. Jan Hurjui ,
Şt. Miron, Constantin Slavic, Valer Mitru, Ştefan Oprea, Aurel
Radu, Ion Istrati, Horia Zilieru, Florin Mihai Petrescu, Ion
Arhip, Iorgu Burghelea, Haralambie Ţugui, Luca Arbore, N.
Grunzu, Ion Puha de la Iaşi, Constantin Parfene, Constantin
Huşanu, Eliade Solomon, Ilie Ghioroaie, Ştefan Moldoveanu,
Georgeta Tamaş, Ion Oprea, Mihai Botez de la Bârlad, Valeriu
C. Neştian, Cicerone Sbanciu, Vasile Macarie şi Ion
Alexandru Angheluş de la Huşi, Crăciun Lăluci de la Paşcani,
Titi Gheorghiu, Sergiu Florian şi Aurica Moise de la Vaslui,
motiv ce mă face să spun că ziarul era destinat atât Vasluiului
cât şi Bârladului.
Este meritul conducerii ziarului că, în scurt timp, a făcut
din acesta o publicaţie interesantă, cu o tematică variată şi
aleasă, cu materiale de conţinut, citit şi iubit de cetăţeni.
Profesorul de la Bârlad, Constantin Parfene, făcând
recenzia la „Inscripţii” într-un număr al ziarului, vedea în

152
aceasta „un bucheţel de esenţe literare, emanând din truda
nobilă a unui mănunchi de talentaţi iubitori ai artei, membrii ai
cercului literar „Mihai Sadoveanu” de la puternica cetate
metalurgică bârlădeană. O evocare a frumuseţii de altă dată, al
căror leagăn a fost Bârladul din vremuri, Bârladul lui Vlahuţă
şi Ibrăileanu, a lui E. Gârleanu şi D. Nanu, a lui T. Pamfile şi
Victor Ion Popa, a lui George Tutoveanu, G.G. Ursu şi
Nedelea.” „Inscripţiile – spunea profesorul Constantin Parfene
- nu sunt un fenomen izolat, ci o continuare pe o treaptă
calitativ superioară … a unui îndepărtat efort spre bine şi
frumos.”
Statornic în preocupări, gazdă primitoare şi selectoare şi
ziarul, profesorul s-a referit ulterior şi la alţi oameni de cultură
care au trecut pe la Bârlad: realizatorii revistei „Cronica
Moldovei”, George Bacovia, Virgil Caraivan, ardeleanul Ion
Popescu, Tudor Pamfile etc.
Sâmbăta, cititorul de la Vremea nouă avea la îndemână
pagina „Mozaic” – cu de toate (un fiu al Bârladului – Nicolae
Tonitza în muzeul ieşean, de Geta Cohn; Secvenţe din
geografia turismului românesc; vocabular; ştiaţi că…?;
pseudoreţete culinare; pentru noi – femeile; poezie, jocuri de
cuvinte, caleidoscop, caricatură şi umor, apoi ,duminica,
pagina culturală ori Moment cultural cu: opinii – peisajul
lecturilor necesare; George Călinescu – amintiri literare; file
de lector – „Intrusul” de Marin Preda; poezii de Haralambie
Ţugui şi Ion Chiriac; Din drum – schiţă de Ion Friduş; poşta
literară (în general foarte bogată); Stampa – desen de Viorel
Burlacu; rubrica „Corespondenţa” (şi ea mereu aglomerată)
etc.

*
Acum, la atâţia ani distanţă, după ce am revăzut multe
pagini ale publicaţiilor vechi şi cele apărute o dată cu Vremea
nouă, îmi dau mai bine seama cât de nedrept am fost cu ziarul
de la Vaslui, când în iunie ori iulie 1968, într-o şedinţă

153
comună a Comitetului judeţean de partid şi a Consiliului
judeţean de analiză a activităţii i-am adresat critici deosebit de
aspre. A avut dreptate atunci Cornel Huţanu să se supere pe
mine.

Vocea Tutovei apare în luna mai 1891, sub conducerea

unui comitet, ca organ personal al tipografului G. V.
Munteanu, scris în majoritate de lucrătorii lui, care erau
animaţi de simţământul naţionalismului dar şi de soarta
românilor din Ardeal, probleme care fuseseră tratate şi de
ziarele bârlădene anterioare – Semănătorul şi Paloda.
În toţi cei 17 ani cât a apărut (1891 – 1908), Vocea
Tutovei a avut ca preocupare de bază şi continuă problema
românească, deşi la 7 iunie 1898 se declară „ foaie
independentă, politică, literară şi comercială” iar la 2 martie
1897 – „organ independent”. La 11 ianuarie 1898 dispare
zicerea de „organ independent”, sub titulatura ziarului
notându-se că director este Simion C. Mândrescu iar redactor
Augustin Paul , tineri profesori la Liceul Codreanu, veniţi din
Ardeal şi animaţi de spiritul naţionalist a profesorilor lor Ion
Popescu şi Ştefan Neagoe – dând ziarului o ţinută combativă,
aleasă.
Numărul din 1 august 1898 recapătă autoritatea ziarului
care revine la conducerea sa de către un comitet de redacţie,
pentru ca la 2 martie 1903 (Anul IX) Vocea Tutovei să-şi
spună că este organ al Partidului Naţionalist şi că are deviza
înscrisă chiar sub titlu: „Nimic de la jidani, - nimic prin jidani,
- nimic cu jidanii”.

154
 În Vocea Tutovei nr. 35 din 1891, Simion Mândrescu
scria: „Lupta mea de până acum n-a fost cu totul zădarnică.
Am sădit în inimile bunilor români antisemitismul care sper
că-l vor duce mai departe… N-am avut şi n-am nimic cu
jidanul ca om, cu jidanul ca jidan. M-am ridicat însă în contra
asociaţiunei de exploatare a acestor lepre”.
Menţinându-şi zicerea cu jidanii în titlul ziarului dar
adeverind că respectă jidanul ca jidan şi ca om, ziarul din 3
martie 1905, chiar în pagina I, publică informaţii despre
Purium-ul sub semnătura A.R.. Ulterior, din 17 aprilie 1905,
ziarul renunţă la sloganul despre jidani.
După 1906 ziarul ajunge în mâna „avântenilor” – o foaie
de difuzare şi promovare a crezului Societăţii culturale
„Avântul”, organizaţie de autoconducere şcolărească dar care
a determinat şi canalizat mişcările sociale ţărăneşti de la 1907.
Tineri plini de entuziasm, precum D.V. Anghel, N.
Dorin, Virgil Gabrielescu, St. Manole, Săghinescu, P.Ciobanu,
P. Ciolan, Const., Th. Moroşanu, majoritatea membrii ai
societăţii „Avântul”, făceau din Vocea Tutovei o tribună care
era citită în întreaga Moldovă.
De aici măsura luată de Ministerul de interne care a dat
o circulară în sensul că oricând se va da de „vreo secţie a
Avântului să se distrugă iar membrii ei să fie denunţaţi
ministrului, ca acesta să-i elimine din facultăţi (Vocea Tutovei
1907 – 17 aprilie).
În aceste condiţii, la 1 aprilie 1907, redacţia aduce la
cunoştinţă cititorilor că „ultimele două numere din Vocea
Tutovei au fost „oprite din ordinul autorităţilor superioare…”
Simpatizând cu ţărănimea, Vocea Tutovei publică
articole: „Armata ucigaşă”, semnat Ego, „În chestia ţărănească
cu privire la administraţie şi justiţie” - de G. Vifor;
„Răscoalele ţărăneşti… o rătăcire momentană?” – de N.N. I.;
„În luptă pentru regenerarea satelor” – de V.G.; „Cum s-au
potolit răscoalele?” – de Virgo şi chiar un serial „1907” –

155
semnat de St. Constantiniu, în numerele 39, 40 şi 41 ale anului
calendaristic 1907.
Cu numărul din 9 septembrie 1907, ziarul apare ca
…organ naţionalist - în perioada 9 ianuarie 1907 – 23 august
1909, el are colaboratori de bază pe aceeaşi profesori Simion
Mândrescu, Paul Augustin şi Const. Moroşanu..
Vocea Tutovei la 20 noiembrie 1909 se recomandă
ca ziar independent. Deşi a avut şi întreruperi în apariţie
(în 1893, după 2 ani de la apariţie, din cauza lipsei de
colaboratori, explică redacţia ziarului la 2 martie 1897)
îşi păstra anul de naştere, dar avea numerotaţia numerelor
sale pe ani calendaristici, anul începând în februarie ori
martie şi sfârşind în aceeaşi lună a anului următor. Ziarul
din 6 martie 1905, de exemplu, poartă nr. 1, anul XI al
apariţiei; anul XII începe cu numărul 1 din 5 martie 1906.

Îl regăsim la 1 iunie 1943, păstrând pe frontispiciu anul

al 53-lea, înscris la Registrul publicaţiilor de la Tribunalul
Tutova. la nr. 1/1942, ca „foaie de propăşire şi educaţie
naţională”, precizându-ne că apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni,
sub conducerea unui comitet, fondator C.V. Munteanu,
redacţia şi administraţia la Tipografia N.P.Peiu, Bârlad, str.
Ştefan cel Mare nr. 17.
În cele 24 numere apărute în perioada 1 iunie 1943 – 15
mai 1944, au fost publicate materiale diverse semnate de
Const. Th. Moroşanu (Din Liceu – amintiri), G. Ursu ( Un

156
poet bârlădean: G. Ioniţă), Marieta I. Creangă (Monografia
comunei Bogdana, judeţul Tutova), versuri semnate de G.
Tutoveanu, G, Ursu, Th. Călin Delaprava, Georgeta Iuteş,
Gim, G. Constandache dar şi materiale reproduse după
Nicolae Iorga, I.C. Antonovici.
N-a mai avut însă vivacitatea Vocei pe care o
cunoscuseră cititorii, deşi autorii erau de calibru, în majoritate.
Vocea Tutovei reapare în campania electorală din
1992 şi reprezintă poziţia Frontului Salvării Naţionale în
cadrul alegerilor locale. A publicat listele cu candidaţii F.S.N.
pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali, Programul
Platformă al acestora.

Vocea Bârladului
Vocea Bârladului, : „Era prin 1901... De la Bârlad mi
se trimitea „Vocea Bârladului”. Acolo am văzut poeziile
dumitale, acolo am început să te cunosc...” (Amintiri ale
avocatului Bazil Clony, ziarist din Brăila, evocate de prof.
universitar Dan Smântânescu în articolul „G. Tutoveanu, poet
al seninătăţilor şi ctitor cultural”, dar s-ar putea ca amândoi să
fie în eroare pentru că „Vocea Bârladului” n-am găsit-o în
documentarea mea, iar în perioada invocată la Bârlad apărea
totuşi „Vocea Tutovei”, de care G. Tutoveanu era foarte
apropiat. Publica în ea poezii...

157
 Zorile, ziar democrat, apare de două ori pe lună, sub
conducerea unui comitet, la data de 1 noiembrie 1907, redacţia
şi administraţia la Bârlad, Tipografia Comercială C.S. Leţcae,
strada Principală nr.58.
În articolul „Lămurire”, din chiar primul număr, V.
Georgescu – Bârlad, avocat, se pare că proprietar şi director al
ziarului chiar de la început, asigură că „cetăţenii vor găsi în
foaia noastră cântarul drept al faptelor tuturor”, gând cu care
„am început să apărem.”
Ziarul publică articole de atitudine semnate de N.
Bazilescu, profesor de Economie naţională în Bucureşti
(Chestia ţărănească), literatură, caricatură de D. Hârlescu, un
serial „Puterea sufletească” a prof. univ. C. Rădulescu Motru,
dar şi materiale care reflectă conflicte de idei cu Paloda,
„care-şi schimbă amanţii după cantitate şi nu după calitate”,
amintindu-i că Viitorul, care era putred de obscenităţi,
trivialităţi, injurii, calomnii ordinare şi intrigi, boli grave care
l-au făcut să dispară de timpuriu…”
De la 15 februarie 1908, cu numărul 9, Zorile devine
ziar conservator-democrat, colectivul de redacţie înscriindu-se
şi el în partidul respectiv. În ce priveşte conducătorul ziarului
– Vasile Georgescu – Bârlad, fost elev al Liceului Codreanu,
nu numai că face acelaşi lucru, înscriindu-se la conservatori-
democraţi, dar ulterior, tot om politic, îl întâlnim fruntaş al
P.N.Ţ. local.
Mai târziu, ziarul protestează pentru confiscarea
numărului său din 6 aprilie 1908, când prefectul Grigore
Vasiliu a dat ordin primarilor şi notarilor de a opri difuzarea la
abonaţi a numărului 17 şi înapoierea lui, împachetat, la
prefectură.
La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă,
activitatea lui fiind apreciată ca îndeplinită.
Girant responsabil – G. I. Scânteie

158
 *

În autobiografia profesorului G. D. Neştian, şlefuită de

fostul său elev Gheorghe Ivănescu, rezultă că încă din timpul
studenţiei devenise prieten cu Grigore Vasiliu, care mai târziu
avea să devină ajutor de primar la Bârlad iar apoi prefectul
judeţului.

„La 1910 am făcut totul şi am adus în Bârlad pe fratele

meu, Neculai, care era profesor la Gimnaziul, devenit liceul
din Huşi, spune profesorul G. Neştian în textul prelucrat de
profesorul Gh. Ivănescu („Profesorul G. Neştian, trubadurul
Academiei Bârlădene” din volumul Bârladul de odinioară şi
astăzi)

Într-un alt volum al aceleaşi lucrări (Bârladul odinioară

şi astăzi) în articolul „Strada mare a oraşului Bârlad…”
autorii scriu următoarele despre Grigore Vasiliu şi fraţii
Neştian: „Se povesteşte că la începutul secolului, când fraţii
profesori Ghiţă şi Neculai Neştian au venit la Bârlad, acest
Grigore Vasiliu i-a chemat la el (era şeful partidului liberal) şi
le-a spus: - Pe unul din voi îl iau în partid şi-l fac om! Dar
numai pe unul! Hotărâţi între voi care va fi acela!” Celebrul
latinist de mai târziu, profesorul Ghiţă Neştian a răspuns
prompt cu o frază care a rămas celebră în Bârlad: „Coane
Grigore, ia-l pe frate-meu, că tot e prost şi altfel n-ajunge
nimic!” Conu' Ghiţă Neştian, a rămas un savant, dar sărac, şi
nici n-a făcut politică, în timp ce conu' Neculai, frate-su,
conform recomandării, a fost primar, prefect, deputat, senator
şi moşier. Dar tot aşa cum a spus frate-său a rămas. Niciodată
nu a putut să stea în faţa fratelui său Ghiţă…”

159
Reviste apărute la
Bârlad

160
 Academia Bârlădeană
Academia Bârlădeană, revistă trimestrială de cultură. A
fost editată de Societatea culturală Academia Bârlădeană,
începând cu 1 martie 1994, redactor şef la primele trei numere
fiind profesorul Gruia Novac iar în colectivul redacţional
făcând parte: Amelia Călujnai, Seriu Coloşenco, Fănică Ursu.
Tiparul se realiza la S.C. Rulmentul Bârlad.
În articolul program semnat de Gruia Novac, revista
aspira la tradiţiile publicistice ale vechii academii Bârlădene.
Urmare, revista a cuprins rubrici şi titulaturi diverse: restituiri
sentimentale, Pro pământurile româneşti furate, Limba
română, debuturi, Cronica literară, Şcoala românească,
Ineditul de lângă noi etc., aspirând astfel spre marile reviste
culturale, comentarii, poezii, medalioane, proză etc.,
promovând consacraţii, încurajând debutanţii.
Dup cele trei numere, numărul patru al revistei a fost
redactat de noul colectiv redacţional, o contribuţie activă
având-o Simion Bogdănescu, care preia conducerea ei, Serghei
Coloşenco, Eugen Ghiga, Fănică Ursu. Numărul omagia
aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea Academiei Bârlădene
şi schiţa portretul întemeietorilor ei : George Tutoveanu, Toma
Chiricuţă, Tudor Pamfilie.
Au mai publicat articole: Viorel Dinescu, Vasile
Ţugulea, Oltea Râşcanu – Gramaticu, Mircea Coloşenco,
Amelia Călujnai, Vasile Cârcotă.

Actualitatea Bârlădeană
Au format-o paginile apărute în revista ieşeană Cronica
în perioada 1987 – 1989, promovate de Consiliul Municipal de

161
Cultură Bârlad şi sponsorizare de marile întreprinderi locale,
ca o reacţiei a lipsei presei locale, dar şi ca o necesitate a
promovării actualităţii în urbe. Aşa au fost prezentate
informaţii valoroase referitoare la activitatea Teatrului „Victor
Ion Popa”, Muzeul „Vasile Pârvan”, Casa de Cultură a
Sindicatelor, Biblioteca „Stroe Beloescu” etc.
În septembrie 1987, în revista Cronica la „Actualitatea
bârlădeană” au fost prezentate de către Cristian Simionescu
unele talente, care în timp şi-au afirmat calităţile: Vasilian
Doboş, Toma Ursărescu, Marian Constandache, Dumitru
Palade, Nicolae Pandelaş.
Primul număr din Actualitatea Bârlădeană a apărut la 11
septembrie 1987 şi a fost sponsorizat de Întreprinderea de
rulmenţi din Bârlad. Celelalte două din anii 1988 şi 1989 au
beneficiat de sponsorii: IEPAM şi ABROM Bârlad.

Analele Spitalului Beldiman şi Elena

Beldiman Bârlad (1892-1911)
Vizau „publicarea o dată pe an a tuturor observaţiilor
clinice necesare celor care fac lucrări medicale speciale”.
În perioada 1892 – 1898 – aşa cum spun I. Grosu şi N.
Botezatu în a lor Istoria Spitalului din Bârlad (1838 – 1944).
Organizarea sanitară în Moldova la sfârşitul secolului al XIX-
lea în „Bârladul odinioară şi astăzi”, vol. II, pag. 539-549,
Analele medicale au fost tipărite prin grija dr. Theodor
Cerchez, directorul Spitalului Bârlad.

Anuarul Şcolii normale de învăţători

„Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul
şcolar 1910 - 1911

162
 Întocmit de director (prof. Paul Constantinescu),
Tipografia „MODERNĂ” – 1911 Bârlad.
Lucrarea după ce trece în revistă corpul cadrelor
didactice şi a absolvenţilor şcolii, se încheie cu arătarea
activităţilor „Societăţii de lectură, producţiuni literare şi
artistice „Ion Popescu” a elevilor şcolii normale.”

Anuarul Şcolii normale de învăţători

„Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul
şcolar 1911-1912
Realizat la Tipografia Neculai P. Peiu – Bârlad, se
înscrie pe aceleaşi coordonate ca şi lucrarea anterioară.

Anuarul Liceului de băieţi „Ion

Creangă” din Bălţi.
Anuarul Liceului de
băieţi „Ion Creangă” din Bălţi,
anul şcolar 1923 – 1924, apărut la
Tipografia Nicolae Peiu – Bârlad,
1925.
...”Situat în mijlocul unei
bogate regiuni, populată aproape
exclusiv de români basarabieni,
acest liceu va juca un rol din ce în
ce mai mare la aducerea la viaţă a culturii române, a acestei
populaţii care a rezistat în chip admirabil tendinţei de
rusificare...” – se spune în „cuvânt înainte”.

163
 Anuarul pe anul şcolar 1920 – 1921 fusese tipărit la
Tipografia Şcoala Românească din Câmpulung Bucovina,
publicat de M. Baciu, director.

Anuarul Liceului Codreanu pe anul şcolar

1923 - 1924

Director Cezar Ursu, Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad,

1925.
În cuvânt înainte, directorul liceului referindu-se la
serbarea şcolară din 6 mai 1924, când s-au pus bazele
internatului, aduce mulţumiri domnului Ştefan Gali, senator de
Tutova, un iubitor al şcolii, care a dat ideea serbării,
„sacrificând timp şi bani pentru realizarea ei”, domnului
Grigore D. Vasiliu, vice-preşedinte al Senatului, pentru
„concursul moral şi bănesc ce l-a dat liceului”, ca fost elev şi
în calitate de preşedinte al Comitetului şi dlor Pârvan, secretar
al Academiei, profesor universitar, şi Nicu Simionescu, vice-
preşedinte al Camerei, care au muncit în scopul întemeierii
internatului.
Un comentariu consistent despre Societatea literar-
ştiinţifică „Stroe Beloescu” şi activitatea elevilor în 1923 –
1924 realizează profesorul de istorie Petre Constantinescu –
Iaşi.

Anuarul şcolii medii mixte nr. 1 Bârlad,

Cum se numea Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” în

1956 – pe anii 1846 – 1956. Se realizează la Întreprinderea

164
Poligrafică Bârlad de către colectivul de organizare din care au
făcut parte şi profesorii Cezar Ursu şi Mihai Mâţă.
Sunt detailate consideraţiuni despre liceu, mărturii şi
cuvântări, aspecte din activitatea societăţii ştiinţifico-literare
„Stroe Beloescu”, alte activităţi, directorii, profesorii şi
absolvenţii şcolii de la înfiinţare până în 1956.

Anuarul
Societăţii„Matematica
Bârlădeană” pe anul
1922 – 1923 – Liceul
Codreanu – Bârlad a fost
tipărit la Tipografia C.D.
Lupaşcu – Bârlad, 1923.
Din prima pagină aflăm
că pe anul 1922- 1923,
Societatea„Matematica
Bârlădeană” a fost
condusă de un comitet
format din:
- prof. N.
Martiniuc,
preşedinte de onoare;
- Micu Grűnbaum, elev clasa a VII-a, preşedinte
activ;
- Glasberg A., elev clasa a VII-a, vicepreşedinte;
- Giolta Vicenţiu, elev clasa a VII-a – cenzor;
- Röder Carol, elev clasa a VII-a, cenzor;
- Barbălatt B. Elev clasa a VI-a – cenzor;
- Coşniţă Virgil, elev clasa a V-a, bibliotecar;
- Gòldstein Paul, elev clasa a VIII-a – casier;
- Bârcă D., elev clasa a VII-a – secretar.

165
 În cuvânt înainte, comitetul făcând bilanţul la zi a celor
doi ani de activitate a Societăţii ia act cu inima „plină de
bucurie despre vestea înfiinţării altei societăţi anunţate de ing.
E. Abson, asistent la Şcoala Politehnică şi profesor la Liceul
„Cantemir Vodă” – gazdă a noii Societăţi care, printr-o
scrisoare, pentru muncă şi rezultatele obţinute de Societatea
Bârlădeană felicită întâi pe dl. profesor Martiniuc care se
îngrijeşte cu atâta dragoste de educarea matematică a elevilor
şi apoi pe însăşi elevii care îl secondează şi-i procură o mare
mulţumire sufletească prin rezultatele obţinute”.
Deosebit, se subliniază că alte societăţi asemănătoare au
fost create pe lângă liceul din Galaţi, „cercul de lectură”
Botoşani.
Societatea „Matematica Bârlădeană” a dovedit astfel că
pe lângă rolul modest de a întreţine „atmosferă matematică”
acolo unde este – cum spunea într-o altă scrisoare adresată
conducerii ei, renumitul matematician Gh. Ţiţeica – mai are şi
rolul de a face să se nască această atmosferă acolo unde nu-i
ba şi mai mult îşi aduce modestul ei aport la valorificarea şi
recunoaşterea ştiinţei româneşti.”
Anuarul cuprinde Probleme propuse, note, conferinţe ca
şi Soluţii sau indicaţii de rezolvare a lor în anul şcolar 1922 –
1923, cu încheiere de procese verbale referitoare la întâlnirea
membrilor societăţii cu ... matematica.

*
Anuarul îşi informa cititorii că în biblioteca societăţii
„Matematica Bârlădeană” au apărut:
Anuarul Societăţii „Matematica Bârlădeană” pe anul
1921 – 1922;
Statutul şi Regulamentul Societăţii „Matematica
Bârlădeană”

166
 Administraţia Moldovei

Administraţia Moldovei, organ pentru răspândirea şi

cunoaşterea documentelor vechi. Apare la Bârlad în 1910.

Ardeiul
Ardeiul: trufanda de sezon; apare şi dispare
după anotimp. Se editează la Bârlad în 1926.

Aripi tinere, revista

Liceului nr. 1 „Gheorghe
Gheorghiu Dej” din Bârlad apare
în 1969 – 1971 ca „expresie
fidelă a râvnei şcolăreşti, cu
febrilitatea ei caracteristică –
grea dar şi plăcută – „dureros de
dulce”, cum ar spune poetul –
pentru atingerea sclipirii astrale.
... „Alături de sfatul
magiştrilor, ne vom strădui, aici,
pe băncile celui mai interesant
laborator, „a dezvolta aripi la cei ce au mâini şi mâini la cei ce
au aripi!”.
Comitetul de redacţie alcătuit din elevii: Ciorăscu Gh.,
Ibănescu Iulian, Mancaş Ion, Maxim Speranţa, Milatinovici
L., Onose D., Şuşnea Gh., Titire Măndiţa, sub îndrumarea
profesorilor Alupoaiei Gh., Boicu C., Parfene C.

167
 În revistă s-au publicat: proză, versuri, umor, jocuri de
societate, o poştă a redacţiei, interviuri (cum ar fi cel cu
profesorul H. David – despre pasiune şi matematică),
probleme de matematică, fizică şi chimie, dar şi literatură...
din lirica universală.
În anul 1969 au apărut trei numere de revistă, în 1970
– unul şi în 1971, se pare, tot unul.

*
Revista s-a relansat în anul 1993 la aniversarea a 35 de
ani de la inaugurarea importantei clădiri a Complexului şcolar
– cunoscută astăzi sub denumirea „Liceul Mihai Eminescu”,
de coordonarea ei ocupându-se prof. Constantin Boicu, Emilia
Popescu şi Ioan Puflea. Din colectivul de redacţie mai făceau
parte elevii: Liliana Bâgu, Simona Pasat, Mădălina Cheptea,
Cezar Pelin.

Avânturi culturale a apărut la Bârlad din ianuarie

până în decembrie 1937, o dată pe lună, sub îngrijirea unui
comitet format din domnii: V. Apostolescu, preot D. Barbu,
Stan N. Cucu, N. Gaiu, Gh.V. Gâlcă, Iosif Maloman, P.
Todicescu, Gh. Tomescu, St. Vancea; redacţia şi administraţia
– Bârlad, strada Palade nr. 2, Tipografia – Lupaşcu.
„Nefiind pe nici o axă ideologică”, Avânturi culturale
„va indica multora o năzuinţă către frumos şi adevăr; altora un
adevăr spre care să tindem subliniind că în afara măruntelor
griji ale vieţii, se poate afla un ideal în limita puterilor
noastre”.

168
 În primul număr apărut în ianuarie 1937 citim: „
„Consideraţiuni geografice asupra războiului italo-abisinian”.
„Consideraţii asupra culturii omului”, „Opinia publică
poloneză şi Moldova – înainte de Ştefan cel Mare”. „Un uitat:
Ion Dragoslav”, „Parazitismul şi alte forme de cunoaştere a
fiinţelor vieţuitoare”, recenzii, cronici, însemnări, revista –
revistelor.
În afara membrilor Comitetului, în revistă mai
semnează: G. Tutoveanu, G. Ursu, G. Nedelea, A. Malache,
Aurel Lambrino, pr. Ec. Corneliu M. Grumăzescu, V.
Dornescu, Ioan Gh. Savin, Nicolae Iftimiciuc, Marieta L.
Creangă. A. N. Ivănescu, Maria Solomon, D. Crăciun.
Ultimul număr din Avânturi Culturale este cel din
noiembrie – decembrie 1937 – Anul I, nr. 9-10 .
Gheorghe Ioniţă, un intim al colaboratorului de la
Avânturi Culturale – şi nu numai – spune într-un articol: „
G.G. Ursu şi atmosfera din Bârlad după primul război
mondial”:
...” Oamenii (din Bârlad-n.a.) erau buni, fireşte, cuminţi,
harnici şi prietenoşi. Aici a trăit poetul, aici a cunoscut iernile,
ninsorile, zăpezile, şcolăriţele cu şorţul negru-albastru, cu
guleraşe albe...”
George Constandache către G.G. Ursu despre G.
Tutoveanu: „... el n-a fost scriitorul turnului de fildeş. Cine l-a
văzut astfel, l-a văzut greşit. Care casă era mai deschisă pentru
obidiţii sorţii decât a lui?”
Radu Şerban Palade în „L-am cunoscut pe profesorul
G.G. Ursu”: ...”Pe profesorul G.G. Ursu nu-l cunoşteam, dar îl
preţuiam mult, eu fiind un admirator al poeziei sale. Citisem
din poeziile lui cuprinse în volumele – Salcâm Uituc, Dealul
Brânduşelor, Fulg şi Zăpada şi unele versuri mă urmăreau ca
un leit motiv:

Am avut o dată părul în inele…

Ce-a rămas din ele -n părul meu cărunt?

169
 Uneori o fată se juca prin ele
Mâinile ei albe oare unde sunt?”…

Bar – Kochba revistă naţional-evreiască, apare lunar,

sub conducerea unui comitet, apoi cu numărul 2, din aprilie
1913 şi sub redacţia d-lui A. Ben Moişe, ca de la numerele 5-6
conducerea să revină d-lui Achille M. Finkelstein care, în
acelaşi număr, semnează şi articolul care cheamă „La arme”,
pentru că „la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii -
români parte. Acum e momentul să dovedim că evreul-român
ştie să-şi verse sângele pentru scumpa lui Patrie, care este şi nu
poate fi alta decât numai România” şi că „”între zionism şi
patriotism nu există incompatibilitate.”
În „Cuvânt înainte”, găzduit de numărul 1 al revistei
(martie 1913), redacţia face să se înţeleagă că Bar-Kochba
este eroul istoric care a învins cu o armată de viteji pe
împăratul Adrian şi a cucerit multe cetăţi de la romani, iar în
numele jertfelor lăsate, face să renască speranţa realizării
idealului scump al tuturor evreilor pentru dezrobire universală,
a unei patrii recăpătate, aşa cum ne dictează crezul nostru cel
nou”…

170
 „Revista noastră este exclusiv zionistă” i se răspunde în
cel de al patrulea număr domnului doctor H.K.
Bar-Kochba cuprinde materiale specifice: „Purismul de
azi şi cel de altădată”, „Zionism şi patriotism”, „Explicarea
unei notiţe talmudice”, „Omorul ritual”. „Hanuca”, articole de
atitudine şi orientare :„Evreii, sionismul şi războiul balcanic”,
„Libertatea albanezilor şi evreii”, cursive de cultură generală
„Cultura noastră”, „Cultura naţională aiurea şi în România”,
„Cronică teatrală”, portrete în text şi foto ale unor personalităţi
(Theodor Herzl, Pinchas Sirlus, Lewy, Segall ş.a), poşta
redacţiei etc.
În unele numere apare şi îndemnul: „Cereţi oricând
broşura „Secretul spiritismului… la Biroul de studii psihice
Bârlad”.
Bar-Kochba – conducătorul răscoalei (131-134).

Revista Bazarul filatelic, organ pentru răspândirea

reclamelor şi informaţiilor filatelice, cu apariţie bilunară, apare
la 1 aprilie 1928.
Redacţia revistei este în strada Lascăr Catargi nr. 41,
Bârlad, mandatele şi scrisorile recomandate se solicită a fi
trimise pe adresa domnului S. Zilberstein, str. Ştefan cel Mare
nr. 25 Bârlad.

171
 Scopul revistei este de a înjgheba relaţii intime între
filatelişti şi colecţionarii români cu confraţi de pe întreg globul
- ocazionându-se procurarea de timbre poştale, mărirea
colecţiilor dar şi avertizarea filateliştilor să se ferească de
eventualele excrocherii, punându-se la dispoziţia cititorilor
spaţiu pentru publicitate şi colaborare.
Tipografia – la N. Peiu - Bârlad.
În bilunar: o poştă a redacţiei destul de activă, o cronică
a noutăţilor despre filatelia în lume, dar şi în ţară, informaţii
despre revista „La Roumanie”, organ oficial al Societăţii de
schimb şi corespondenţă internaţională. „Roumanie Echange
Club”, prezentări de timbre, detalii despre Concursul Revistei
„Bazarul Filatelic” – ca o surpriză făcută cititorilor, oferte de
mărci străine şi autohtone…
Numărul doi al revistei se deschide cu o prezentare
despre „Marea expoziţie filatelică şi Congresul presei filatelice
în Monacco la Monte – Carlo.

„Bârladul odinioară şi astăzi”„Tomul întâi al

misceleneului „Bârladul odinioară şi astăzi” le aşteaptă pe
celelalte trei , împreună patru scuturi de fier pentru o biruinţă
de lumină. Patru scuturi săltate deasupra scepticismelor şi a

172
mâlului inerţiei de către admirabilul Romulus Boteanu,
sinonim al energiilor bârladnicului de odinioară” – scrie C.D.
Zeletin, medic şi scriitor cu referire la volumul I apărut în
1981.
... „Apărută sub egida Muzeului „Vasile Pârvan”,
elaborată de un puternic colectiv, în frunte cu prozatorul şi
poetul Romulus Boteanu, animatorul entuziast al acestui
colectiv, a reuşit admirabil să prezinte o imagine fidelă a ceea
ce a reprezentat şi ce reprezintă astăzi municipiul Bârlad, sub
cele mai variate aspecte: cultură, artă, poezie şi proză,
sculptură, pictură şi economie” – susţine ing. Gheorghe Alexa,
profesor universitar dr. docent Iaşi .
...”Un colectiv de peste o sută douăzeci de bârlădeni,
rămaşi în oraş sau plecaţi pe alte meleaguri (dar cu sufletul
strâns legaţi de locul natal), animaţi de energia şi râvna
neobositului Romulus Boteanu, au realizat recent cel de al
doilea volum monografic din ciclul „ Bârladul odinioară şi
astăzi” – scria în 1984 dr. Rene Duda, un fiu al Bârladului,
plecat prea de timpuriu dintre noi...
... „În septembrie 1982 a apărut în Bucureşti o lucrare cu
totul deosebită, intitulată „Bârladul odinioară şi astăzi, Oameni
şi fapte” volumul II, în editura şi sub redacţia lui Romulus
Boteanu, din direcţie făcând parte oameni de înaltă cultură.
Tomul acesta masiv de 900 de pagini, poartă blazonul
nobleţei celor 800 de ani de la întemeierea oraşului şi, pe
vechile aşezări, faptele de astăzi de cultură materială şi
spirituală ale noii societăţi”...(prof. Gheorghe Ioniţă, membru
al Academiei Bârlădene).
...”Ca unul dintre miile de fii ai Bârladului, ai fostului
judeţ Tutova, adoptaţi cu generozitate de marele oraş academic
şi industrial Iaşi, mărturisesc că am încercat un viu sentiment
de satisfacţie la recenta apariţie a cărţii „Bârladul odinioară şi
astăzi” (vol. II), elaborată de un prestigios colectiv redacţional,
în frunte cu neobositul publicist Romulus Boteanu.

173
 ... Datorită valorii sale istorice şi literare, acest volum
reuşeşte prin cele mai multe dintre studiile şi creaţiile cuprinse
în cele 900 de pagini (... ...) să cucerească sufletul cititorilor
săi, să sporească admiraţia faţă de vrednicii făuritori de bunuri
materiale şi spirituale ai Bârladului, şi implicit, să menţină
mereu viu dorul faţă de meleagurile natale...” (Vasile
Ciocârlan).
...”Multe dintre materialele publicate stau sub semnul
evocării, având acea tentă de realitate mâncată de timp,
trecând încet, încet în amintire şi legendă.
...Reprezentarea în liniile-i principale a unuia dintre
cele mai fertile ţinuturi ale etnicităţii noastre, ţinut care a dat
spiritualităţii româneşti pe Dimitrie Cantemir şi Vasile Pârvan,
pe Alexandru Vlahuţă şi George Tutoveanu, pe Stroe Beloescu
şi Gheorghe Roşca Codreanu, pe Ştefan Zeletin şi Ştefan
Procopiu, pe Victor Ion Popa, G.M. Vlădescu şi G.G. Ursu, pe
Ernest Giuvara şi I. Popescu Zeletin, pe Florin Ciorăscu şi
Iacov Antonovici, precum şi pe contemporanii noştri: George
Ivaşcu, Constantin Chiriţă, Gica Iuteş, Ion Hobana, C.D.
Zeletin, Cezar Ivănescu, Adrian Beldeanu şi alţii.
... Bârladul, acest Weimar, cum frumos îl numeşte
Călinescu în a sa Istorie a literaturii ... referindu-se la perioada
de vârf a Academiei Bârlădene, are de-acum configurată, în
mare, o monografie complexă, care-i asigură un loc privilegiat
din acest punct de vedere, între aşezările ţării. Pilduitorul
exemplu al bârlădenilor şi simpatizanţilor acestora, găseşte în
sufletul nostru admiraţie şi sinceră preţuire” – scrie Radu
Cârneci în nr. 42 al revistei Contemporanul din 15 octombrie
1982.
„Cartea unui oraş” numea lucrarea Valentin Taşcu în
revista Tribuna –Cluj-Napoca, nr.44/4 noiembrie 1982, iar
C.V. „Cărţile Bârladului” în nr. 43 al revistei Cronica – Iaşi
din 22 octombrie 1982.
„Cartea Bârladul odinioară şi astăzi nu este o carte ca
oricare alta, ci este, dacă-i vorba să privim şi viitoarele apariţii

174
pe care le aşteptăm cu sufletul la gură, o adevărată
enciclopedie, o admirabilă epopee a oraşului” se entuziasma
Elena Selenaru, scriitoare din Bucureşti.
Volumul închinat trecutului şi prezentului oraşului
Bârlad „este un ceaslov în care se oglindeşte faţa acestei părţi
de ţară, valoarea şi spiritualitatea unei generaţii care a dat
nume de prestigiu în cultura şi civilizaţia noastră. Asemenea
iniţiative trebuie încurajate de forurile locale, aşa cum s-a
întâmplat cu Bârladul odinioară şi astăzi, care s-a bucurat de
sprijinul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.” – îşi dădea cu
părerea scriitoarea Ioana Postelnicu, Bucureşti.
... Acum la apariţia unui volum atât de interesant ca
formulă şi conţinut, unicat în felul lui, în Ţara Românească, nu
ne rămâne decât să aplaudăm şi să aşteptăm ce va urma, cu
emoţie şi mândrie moldovenească...” completa dr. Ion Hurjui,
Iaşi.
Pe aceeaşi linie, acad. Al. Zub, Iaşi, conchidea: ... „
Asemenea iniţiative sunt demne de toată lauda, fiindcă ele
continuă o tradiţie culturală a locului, oferind în acelaşi timp
temeiuri de mai bună înţelegere a fenomenului românesc.”

*
Ştefan cel Mare la Bârlad
Trei atestări în documentele de cancelarie 1460 – 1467
– 1495
Când Putna, cu racla sfântă a ctitorului, ca noi, toţi
românii şi întreaga creştinătate, ţinătoare de minte, ne
pregătim să comemorăm în 2004 cei 500 de ani de la ridicarea
la cer a sufletului celui care „în cei 47 de ani de glorioasă
domnie, Ştefan cel Mare a cutrierat neobosit Ţara Moldovei de
la Suceava la Cetatea-Albă, de la Chilia la Colomeia, de la
Hotin la Ciceu, de la Milcov la Bahlui cu oaste sau fără oaste”,
noi rămânem aici la Bârladul tinereţii noastre, întrebându-ne,
împreună cu George Felix Taşcă – cum o face el în Bârladul

175
odinioară şi astăzi – întrebându-ne: „de câte ori va fi trecut
eroul de la Racova prin târgul Bârladului...?”

„Trei sunt documentele de cancelarie, din cele 499 ce se

cunosc din timpul lungii sale domnii, care menţionează
prezenţa lui Ştefan cel Mare, împreună cu marii boieri din
sfatul Moldovei, în capitala Ţării de Jos...”
„Uricul din 5 decembrie 1460 a fost publicat pentru
prima dată de prof. Gheorghe Ghibănescu în 1904, când s-au
împlinit 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, iar
ultima dată în 1976 în Editura Academiei. Din toate cele trei
documente redactate la Bârlad sub domnia lui Ştefan cel Mare,
acesta este singurul care se mai păstrează. Achiziţionat de la
anticarul Leon Şaraga din Iaşi, el a stat până în 1980 în
păstrarea Academiei Române, când a fost predat arhivelor
statului din Bucureşti.

Pecetea domnească a lui Ştefan cel

Mare atârnată cu şnur roşu la
pergamentul din 5 decembrie 1460,
prin care se atestă documentar
existenţa satului Bălăbăneşti.

176
Pecetea are diametrul de 78 mm şi următorul text: +PECEAT IO
ŞTEFAN VOEVODA GOSPODAR ZEMLI MOLDAVSCOI.
Fotocopia este făcută la Arhivele Statului din Bucureşti la 2 iunie
1980 (cota: Pecet II, nr. 243).

Pergamentul cu dimensiunile 25x34 cm se află în stare

bună şi importanţa sa creşte prin marea pecete domnească din
ceară roşie (78 mm în diametru) atârnată cu şnur roşu de
mătase. Este cea mai veche pecete mare din timpul domniei lui
Ştefan cel Mare care se mai păstrează, ceea ce îi conferă o
mare valoare din punct de vedere sfragistic.”
I ...”Uricul a fost scris de Isaiia al lui Şişman, iar
mare logofăt a fost Dobrul. La redactarea uricului a participat
însuşi Ştefan cel Mare, mitropolitul Moldovei Teoctist, 26
mari boieri din sfatul ţării nominalizaţi şi „alţi destui boieri
mari şi mici.” Uricul este o sentinţă domnească dată în litigiul
desfăşurat în faţa domnului şi a întregului sfat al Moldovei
între Ivaşco comisul, ginerele boierului Ion vistiernicul, pe de
o parte, cu Toma Dumitrescul şi Coste Turbure, pe de altă
parte, care se certau pentru legitima stăpânire a două sate:
Săseştii, pe Bârlad (sat azi dispărut şi înglobat în municipiul
Tecuci) şi Româneştii, pe Jeravăţ, actualul sat Bălăbăneşti, din
fostul judeţ Tutova, astăzi situat în nordul judeţului Galaţi.
Satul Româneşti era pe atunci ... „hotar în hotar cu târgul
Bârladului...Litigiul a fost soluţionat în favoarea lui Ivaşco
comisul, rămas singur stăpânitor pe ambele sate”...
...”Pentru importanţa pe care uricul lui Ştefan cel
Mare din 5 decembrie 1460 o prezintă pentru satul
Bălăbăneşti, nu poate mira pe nimeni, că două fotocopii în
mărime naturală ale acestui document se găsesc la primăria şi
la şcoala din sat. Cu acest document, păstrat nealterat,
timp de peste 520 de ani, se pot mândri atât locuitorii din
Bârlad, cât şi cei din satul vecin Bălăbăneşti, pentru

177
acesta din urmă constituind şi prima atestare
documentară.”

II. „Uricul din 30 iunie 1467 este de asemenea

redactat la Bârlad în prezenţa lui Ştefan cel Mare şi a 23
mari boieri din sfatul ţării nominalizaţi, la care se adaugă
„şi toţi ceilalţi boieri ai noştri şi cu megieşii”. Este vorba
de o jumătate din satul Urdeşti (azi comuna Viişoara,
judeţul Vaslui), pe care Stoica şi fiul său Manciul o
cumpără cu 45 zloţi tătărăşti de la fiii lui Florea.
Documentul acesta, care se găsea în posesia lui C.
Diamandi din Gura – Idriciului – Fălciu a ars cu întreaga
arhivă a acestuia, dar fusese probabil mai înainte
publicat, după original, de către profesorul Mihai
Costăchescu. Ca şi celelalte, actul era scris pe pergament,
cu litere chirilice, în limba slavonă veche şi avea pecete
domnească şi peceţi boiereşti atârnate, toate pierdute. A
fost scris de uricariul Ion, iar mare logofăt era boierul
Dobrul. Ultima dată acest uric a fost publicat tot în 1976
în Editura Academiei.”
III. ...” Hotarnica Bârladului de la începutul lunii
ianuarie a anului 1495, redactată la Bârlad, în prezenţa lui
Ştefan cel Mare, a fiilor săi Alexandru şi Bogdan, a
boierilor din sfatul Moldovei, a şoltuzilor, pârgarilor,
târgoveţilor şi oamenilor săraci aparţinând de târgul
Bârladului şi de „ toate satele ce ascultă de acel târg şi
sunt aşezaţi pe hotarul lui.”
Data documentului se presupune a fi din anul
1495, judecând după componenţa sfatului ţării şi înainte
de 10 ianuarie, când domnul se afla la Vaslui... Partea
inferioară a pergamentului (255x550 mm) lipseşte, motiv
pentru care nu i se cunoaşte nici data exactă şi nici

178
componenţa integrală a sfatului cu boierii prezenţi;
lipseşte, în consecinţă, pecetea atârnată. Până la al doilea
război mondial, documentul se afla la Biblioteca
Academiei Române, după care n-a mai putut fi găsit. El a
fost publicat pentru prima oară de Nicolae Iorga în 1906,
iar ultima dată în 1980 la Editura Academiei.
Documentul arată cu claritate că la cererea
şoltuzilor, pârgarilor, târgoveţilor şi oamenilor săraci s-a
cercetat „hotarul cel vechi, pe unde din veac ascultă de
acel târg al Bârladului...”
Trebuie precizat că, spre deosebire de situaţia
actuală, în afară de oraşul propriu-zis cu târgoveţii,
meseriaşii şi negustorii săi, târgul Bârladului avea de jur-
împrejurul său o ghirlandă de sate, care-i procurau în
primul rând hrana...”...”Sunt menţionate sate dispărute
sau încă existente ca: Dealul Mare, Lipeneşti (azi
dispărut) lângă Zorleni, Făgetul Leahului între Popeni şi
Ghermăneşti (comuna
Banca), Trestiana, Brădeşti
(comuna Vinderei), Lieşti
(azi dispărut) lângă Griviţa ,
Şuşneşti (în comuna
Bălăbăneşti), Cehani (azi
dispărut) lângă Bălăbăneşti,
pârâul Jeravăţ şi matca veche
a Jeravăţului, Hrăneşti (azi
dispărut) pe Jeravăţ lângă
Griviţa, apoi unde se varsă
Jeravăţul în Bârlad,
Dumbrava Roşie (azi în municipiul Bârlad) - malul
Tutovei-, gura pârâului Crâng din satul Crâng, comuna
Perieni, satul Perieni, obârşia pârâului Perieni, apoi

179
pârâul Sec de la Ceucani, comuna Perieni, pârâul
Secşoară, la Simila şi peste Simila (comuna Zorleni),
satul Porţai (azi dispărut) pe Simila, lângă Drujeşti şi
apoi Drujeşti din comuna Băcani.La acest vast hotar,
Ştefan cel Mare mai adaugă o selişte pe Tutova, anume
Ivancea de la Tătarca (între Ciocani şi Iveşti) pe care o
cumpără cu 100 zloţi tătărăşti, prin acelaşi document de
la urmaşii lui Petru Tudor în număr de 14, selişte pe care
o stăpâneau ca privilegiu de la Alexandru cel Bun,
bunicul lui Ştefan cel Mare.”...
...”Documentul emis de Ştefan cel Mare la
începutul lunii ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o
importanţă deosebită pentru oraşul Bârlad, atât prin
prezenţa marelui voievod în oraş, cât şi prin bogatul său
cuprins de informaţii ca : întinderea teritorială,
administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componenţa
socială a locuitorilor (târgoveţi şi oameni săraci) şi
dreptul de acciză, cu privilegiul de scutire, acordat
bârlădenilor, după „legea lor veche”.
În secolul al XV-lea neexistând beton, pentru a se
confecţiona borne de hotar, iar piatra fiind deficitară în
regiune, hotărnicia se făcea cu menţionarea: ”o salcie, 13
movile săpate, 7 dumbrăvi, 14 stejari, 5 drumuri, o
răspântie, o margine de făget, o margine de pădure, o
groapă săpată, o ruptură, o fântână şi capătul unui
rediu...”
...”Se mai folosea sistemul de a lua ca participanţi
la o asemenea trasare de hotar câţiva adolescenţi, care
erau traşi de păr, înţepaţi sau pălmuiţi şi apoi răsplătiţi cu
câţiva galbeni, pentru ca să ţină minte până la sfârşitul
vieţii lor, când şi pe unde a fost stabilit hotarul, spre a-l

180
putea descrie apoi, cu toate amănuntele copiilor şi
nepoţilor lor”...
George Felix Taşcă
(din Bârladul odinioară şi astăzi-1984, pag. 47-52)

Mănăstirea Putna, ctitorie a măritului domn al Moldovei şi loc

de veşnică odihnă.

Bârladul
Bârladul, revistă de cultură prin informaţie, apare la
Bârlad, bilunar, începând de la 15 noiembrie 1996 sub egida
Fundaţiei Culturale „Dr. C. Teodorescu”, din colectivul de
redacţie făcând parte C. Teodorescu, director fondator, prof.
Gruia Novac, redactor şef, iar Nicolae Mitulescu, redactor.
Revista îşi propune să suplinească „Vidul cultural” creat
şi subliniind principiile de activitate drept călăuză
promitea:”Ne va călăuzi adevărul, obiectivitatea, dreptatea şi

181
respectul faţă de cei cărora ne adresăm, vor fi repere ale
conduitei noastre.”
Primul număr a fost consacrat împlinirii a 150 de ani de
la înfiinţarea Colegiului Naţional „Gh. Roşca Codreanu”, cu
materiale semnate de Nicolae Sârbu (Jubileul „Colegiului
Codreanu”), Nicolae Creţu (Sufletul unei şcoli sun profesorii
ei), Constantin D. Zeletin (O binecuvântare), Traian Nicola
(Codreanu marcator de destine umane), Nicoleta Arnăutu
(Profesori ai Colegiului „Gh. Roşca Codreanu, fondatori ai
Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad), Constantin Ciopraga
(Valoarea unei şcoli nu ţine numai de meritele magiştrilor săi),
Georgeta Craus (Cultură, şcoală şi morală) ş.a.
Numărul patru al publicaţiei a fost dedicat sărbătoririi
poetului Mihai Eminescu şi au scris articole substanţiale:
Constantin Ciopraga, C. D. Zeletin, D. Scărlătescu, N. Creţu,
Th. Codreanu, Tr. Nicola, I. Rotaru, Gh. Bulgăre, G.G. Ursu,
G. Cotae, G. Ciobanu, Şt. Andronache, Ştefan Augustin
Doinaş, Ion Hobana.
În revistă au mai semnat: Gruia Novac, Mihai Nicu,
Doru Gabriel Craus.
Redacţia şi administraţia Bârlad, str. 1 Decembrie.

Buletinul Comunal

Buletinul Comunal, Primăria oraşului Bârlad. Apare în

1931.

Buletinul Oficial al Judeţului Tutova

182
 Buletinul Oficial al Judelui Tutova apare la Bârlad în
anul 1932.

Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie –

Circumscripţia Bârlad , publicaţie oficială lunară, editată de
Secretariatul Camerei în perioada 1 ianuarie 1926 – 1928 la
Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad.
Consiliul de administraţie al Camerei: D. Constandache
– preşedinte; vicepreşedinţi: C.D. Lupaşcu pentru sectorul
industrial şi P.I Harnacea pentru sectorul comercial.
Se publicau: lucrările Consiliului de administraţie cu
procesele verbale întocmite, instrucţiuni, cereri şi oferte, firme
înscrise, firme în faliment, inscripţii ipotecare, moratorii,
proteste, rectificări de proteste, autorizaţii şi certificate
eliberate, radieri de firme, tarife şi taxe etc.
Era un bun instrument de lucru, de evidenţă pentru
personalul Camerei şi de cunoaştere a actelor şi faptelor de
comerţ pentru populaţia Bârladului dar în special pentru
industriaşi şi comercianţi, bănci şi instituţii interesate.

Buletinul Ligii Culturale

183
 Secţiei Bârlad

Se realizează la Tipografia Nicolae P. Peiu – Bârlad în

perioada 1909 – 1912. Iată cum relatează acest periodic
importanţa construirii celui dintâi monument a lui Cuza Vodă
în satul Griviţa, judeţul Tutova: „Între şcoală şi biserică - cele
dintâi instituţii ce contribuie la luminarea şi moralizarea unui
popor – se află întruparea recunoştinţei pentru Acel ce prin
măreţele Sale fapte ne-a învrednicit să ajungem aceea ce
suntem astăzi: un popor tare puternic şi respectat de toate
popoarele lumii; chipul în bronz al Marelui Cuza Vodă,
domnul iubitor al ţărănimii, se ridică măreţ din străjuirea a
patru brazi. De sus… de pe înălţimea pedestalului de marmură
aruncă priviri blânde, dulci, priviri duioase de părinte, ţăranilor
trecători, care nici acum şi nici în ruptul capului nu voiesc să
creadă că Cuza nu mai este printre cei vii.”

Buletinul oficial al Comitetului executiv al Sfatului

Popular al Regiunii Bârlad apare în perioada 1950 – 1957,

184
sub îngrijirea resortului de presă, redacţia şi administraţia la
Sfatul Popular, str. Vâşânscki nr.22 Bârlad.
Este destinat publicării actelor normative emise de
Sfatul popular regional şi Comitetul său executiv dar şi a unor
documente de la raioanele din teritoriu administrativ: Adjud,
Bârlad, Focşani, Murgeni, Panciu, Tecuci, Vrancea, Zeletin.
Astfel au fost publicate: hotărârile sfaturilor populare,
decizii ale Comitetelor executive, instrucţiuni, îndrumări,
circulare, pierderi de acte, schimbări de nume, declarări de
morţi prezumate etc.
În organigrama Sfatului popular regional exista o secţie
care se ocupa de problemele presei. La sfârşitul fiecărui
Buletin oficial exista o pagină care prevedea:”Toţi salariaţii
sfatului popular sunt obligaţi a semna de luarea la cunoştinţă a
cuprinsului acestui buletin.”
Nimeni nu putea invoca necunoaşterea legii.

Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă, secţia Bârlad,

apare anual, începând cu 1932, sub conducerea unui comitet,
la Tipografia Nicolae P. Peiu – Bârlad.

185
 Comitetul U.O.R. şi a redacţiei este format din:
preşedinte - loc. rez. Const. Th. Moroşanu, vice-preşedinţi –
maior în rezervă Virgil Caraivan şi căpitan în rezervă G.
Manoilescu; secretar – locot. Rez. Ştefan Taşcă; casier –
căpitan rez. Al. Balaban.
În cuprins, materiale din
activitatea Uniunii: dări de seamă,,
cuvântări, procese verbale, impresii
de la Congresul U.O.R. de la
Oradea – Mare; telegrame către
Majestatea sa Regele şi
răspunsurile acestuia cu diferite
ocazii; informaţii referitoare la
condiţiile de înscriere în U.O.R.,
gratuităţi şi reduceri la băi pe 1932,
relatări despre sanatoriul U.O.R.
de la Balcic etc.

În fotografia de mai sus :Constantin Moroşanu – profesor la

liceul Gh. Roşca Codreanu, Preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în
Rezervă.
Buletinul a apărut şi în anul 1933.
Comitetul Central al U.O.R. era alcătuit din: preşedinte
– col. rez. V. Gomoiu; vicepreşedinţi, general N. Sânescu,
căpitan ing. V. Secară, căpitan ing.. Gh. Ballif; secretar
general – lt. col. Gh. Caracaş şi toţi preşedinţii secţiilor
judeţene şi ai filialelor.

Calendarul pe anii 1911 / 1914 a

periodicului Ion Creangă

186
 Revistă de limbă, literatură şi artă populară – 1908 –
1921.

Calendarul sportiv al
Regiunii Bârlad, 1954, editat
de Comitetul pentru cultură
fizică şi sport de pe lângă
Sfatul Popular al Regiunii
Bârlad, la Întreprinderea
poligrafică Tecuci.
Conform Deciziei nr. 38
din 15 februarie 1954 a
Comitetului pentru cultură
fizică şi sport – semnată de
Bighet Dumitru, preşedinte,
„manifestările şi concursurile
tuturor disciplinelor de sport care urmau a se desfăşura în
cursul anului 1954 trebuiau programate în conformitate cu
prevederile Calendarului sportiv aprobat”.
Pentru perioada cât Bârladul a aparţinut de regiunea
Iaşi, adică până în 1968, şi după înfiinţarea judeţului Vaslui,
cu sediul administrativ la Vaslui, Bârladul nu apare cu alt
calendar sportiv.
Celui din 1954 i s-a alăturat la arhivare cele pentru
anii 1976-1978, Calendarele competiţionale, fiind elaborate de
Consiliul judeţean pentru educaţie fizică şi sport al judeţului
Vaslui, în colaborare cu Consiliul judeţean al Sindicatelor,
U.T.C. judeţean şi Inspectoratul şcolar.

Calendarul Portativul

187
 Apare În 1888 la editura Tipografiei G. Caţafany-
Bârlad.
*

Calendarul financiar pe 1916 apare la editura Revistei

„România financiară”, la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad.
În „prefaţă” la Calendarul financiar 1916, România
Financiară spune că acesta „este întocmit în scopul de a da un
nou „organ de publicitate funcţionarilor financiari.”
Dorinţa - neîndeplinită însă – redacţiei „a fost ca acest
calendar să cuprindă fotografiile tuturor funcţionarilor
financiari şi prin el să putem realiza o unitate de gândire şi de
acţiune”, dar mulţi dintre aceştia nu au vrut să contribuie cu
nimic la întocmirea lui şi de aceea lucrarea „nu este ceea ce s-a
dorit”.
Lucrarea începe, într-adevăr, cu calendarul lunilor
anului, pe o pagină zilele lunii şi semnificaţia lor religioasă, iar
pe cealaltă pagină este lăsat „loc de notiţe” pentru ...
însemnarea faptelor bune.”
Alături de luna calendaristică se află diferite spuse,
culese şi redactate de T. Pamfile: „Până la moarte înseamnă

188
până după moarte”; „A te face fericit este cel mai greu
meşteşug; totuşi este singurul care, pentru altul nu preţuieşte
mai nimic”; „Artă pentru artă, ca şi când ţi-ar trece setea, bând
altul în locul tău. Cea mai trândavă prostie.”; „Cei ce vor să
cunoască pe Dumnezeu învinovăţesc cerul că li se pune perdea
înaintea ochilor.” ; „C-o minciună treci dincolo, dar acolo
rămâi.”; „Toate drumurile duc la Roma; pofteşte pe toate
deodată şi vei vedea minciuna” ; Norocu-i orb. Prin urmare
poţi pune mâna pe dânsul cu uşurinţă.”; „Să ne bucure
izbucnirea patimilor cuiva; însemnează că viermele a început
să roadă şi putregaiul să se clatine” ; „La Dumnezeu merg şi
florile la judecată. Unele cu rădăcinile şi altele cu sămânţa
lor.”
Calendarul mai cuprinde: diferite date statistice;
bilanţul secolului al XIX-lea; Lista monetară şi a efectelor care
au curs în ţară; reţete practice; articole – „Raporturile dintre
contribuabili şi personalul însărcinat cu perceperea
contribuţiunilor” ; „Din viaţa perceptorilor” etc. -; snoave,
glume, anecdote; lucrări literare, precum : „Răzbunarea” –
proză şi „Nestatornice” – versuri – ambele de Ioan M. Bejan –
Galaţi.
Dar iată şi fotografiile câtorva funcţionari financiari ai
anului 1916:
Mai întâi Emil
Costinescu, născut la Iaşi în
1844, ministru de finanţe în
1916, autor al tarifului vamal
dar şi a Legii Băncilor
Populare. Încă de tânăr a intrat
în ziaristică şi a servit mult
timp ca prim redactor la ziarul
Românul a lui C.A. Roseti.
Multă vreme a ocupat postul de
director al Băncii Naţionale.

189
 În dreapta George Anastasiu, şef de
secţie la Administraţia financiară Tutova.
Licenţiat în drept, a intrat în serviciul
Finanţelor pentru prima oară ca impiegat în
Ministerul Finanţelor şi apoi controlor
fiscal. Este calificat drept muncitor şi
priceput

Apostol Nestor, impegat în

Administraţia financiară Tutova.

*
Gherghe Zota, perceptor fiscal
Unţeşti -Tutova

Gh. Chicoş, fost perceptor în

Puieşti – Tutova.

190
Constantin Velisari
Subşef de secţie în Administraţia
Financiară Tutova.

Calendarul Tutovei
Calendarul Tutovei pe anul 1920, editor
Revista„România
Administrativă” anul II,
apare prin îngrijirea
domnului V.C. Nicolau,
Tipografia C.D.
Lupaşcu – Bârlad.
După lunile anului
1920, Calendarul
cuprinde: Prefectura
judeţului Tutova –
prefect delegat N.N.
Ciurea; director V. C.
Nicolau – cu serviciul şi
personalul acestuia;
Lista administratorilor
de plasă şi a primarilor –
comuna Priponeşti făcea

191
parte din plasa Corod (I. Popescu administrator de plasă cl. I;
Gh. Munteanu, secretar) şi avea ca primar pe Petrache Tasie,
notar V. Dimitriu, şef de post Nechifor C. Ioan; Poliţia
oraşului Bârlad şi comisariatele sale cu personalul;
Jandarmeria rurală, Tribunalul, Parchetul şi personalul;
funcţionarii rurali din judeţul Tutova pe plase şi comune;
diferite articole: „Un deputat de la întâia Unire” de Tudor
Pamile; „Curiozităţile şi minunile hipnotismului”, semnat
Biroul psihic la Bârlad; „Din vremurile grele” – de M.
Lupescu; portrete (foto şi text) a mai multor funcţionari şi
oameni politici: Teodor Ioan, N. Neştian, Dimitrie
Constandache, Ioan Bontaş, Nicolae N. Simionescu, Emil
Juvara, Grigore D. Vasiliu.
„... Trenuri peste trenuri soseau şi plecau într-una, toate
încărcate de materiale peste care stătea ghemuită şi cocoţată o
lume întreagă care cuprinsă de groază şi deznădejde nu ştia de
unde vine şi unde se duce...” – măcina amintirile refugiului
V.C. Nicolau, directorul Prefecturii Tutova...
M. Lupescu, directorul orfelinatului de la Zorleni, în al
său „Din vremuri grele”, arăta „îngrămădeala” în care au trăit
orfanii din septembrie 1916 şi până în mai 1917: „orfanii
aşezându-se într-un atelier, fost pe vremuri grajd, în care
dormeau, luau masa şi făceau şi şcoală. Bucătăria era în poiata
găinilor, iar celelalte lucruri, averea copiilor, grămădită pe
unde s-a putut...”

Foto: Mihai Lupescu, directorul

Orfelinatului „Pr. Ferdinand” Zorleni,
folclorist, membru al Academiei
Bârlădene, colaborator al folcloristului
Simion Florea Marian.

192
 Calendarul Tutova pe anul 1888
Conţinea pe lângă materia calendaristică, tarifele
scrisorilor şi imprimatelor, mandatelor poştale, scrieri literare
şi amuzante.

Cireşarii
Publicaţie cu activitate la Bârlad în anii 1983 – 1989,
editată de Cercul de creaţie literară şi presă de pe lângă Clubul
elevilor, care a evoluat „în atmosfera imprimată de cunoscutul
roman al scriitorului de origine bârlădeană Constantin
Chiriţă.”
„Revista cireşarilor” a apărut în 10 numere şi a fost
apreciată ca una dintre cele mai bune publicaţii ale elevilor de
la cercurile de creaţie care funcţionau la Casa Pionerilor şi
Şoimilor Patriei.
Începând cu numărul 11/1989 revista va părăsi numele
„Cireşarilor” şi va deveni „Pagini de jurnal.”

Coordonate bârlădene
Coordonate bârlădene revistă literară a fost editată la
Bârlad în august 1970 de Casa de Cultură a Sindicatelor şi
Cenaclul literar „Al. Vlahuţă”
În articolul inaugural se explică geneza numelui revistei
chemate să adune în poezie „firele nevăzute ale spiritului
uman”, pentru că, „aici la Bârlad îşi au obârşia cei ce vor să
înceapă acest drum.”
Publicaţia a avut colaboratori importanţi: Nichita
Stănescu, Pop Simion, G.G. Ursu, Radu Cârneci, George
Nedelea ş.a. dar şi mai tinerii: Gruia Novac, Constantin Clisu,
M. Vicol, C. Andronache, dr.Şt. Bucevschi, George Irava, P.
Chiriac, C. Stegaru – membrii ai Cenaclului „Al. Vlahuţă.”

193
 Colegiul redacţional la 1 august 1970 era format din:
Constantin Clisu, redactor şef, redactori: dr. Ştefan Bucevschi,
Petruţa Chiriac, Nicolae Borş, Ştefan Secară, Otto
Gwsasdomoschi. Coperta şi ilustraţia aparţinea dlor Gheorghe
Alupoaiei şi Constantin Chiţimuş
*
Coordonate bârlădene. G.G. Ursu într-o scrisoare
adresată din Bucureşti la 6 februarie 1974 lui Grigore
Sălceanu, cu care se cunoscuse „personal şi se înfrăţise la
centenarul poetului drag amândurora – George Tutoveanu,
acolo la Bârlad” precizează că ”într-un interviu dat ziarului
„Vremea nouă” din Vaslui (1970), precum şi într-un articol
amplu „De la „Academia Bârlădeană” la cenaclul „Al.
Vlahuţă” publicat în revista „Coordonate bârlădene” (1971)
împărţisem activitatea „Academiei Bârlădene” în trei etape:
1915-1921; 1921-1933, 1933-1943, cu trăsături caracteristice
pentru fiecare... dar Tutoveanu în calitatea lui de strălucit
animator literar a menţinut spiritul „Academiei Bârlădene”
până la sfârşitul vieţii”. (1957) ... G.G. Ursu fiind până în 1953
ultimul ei secretar.
În „Coordonate bârlădene a fost publicată în 1972
poezia „Gânduri de toamnă” – lui N. Costăchescu” scrisă de
George Nedelea (vezi George Nedelea, poetul şi omul,
membru al Academiei Bârlădene” de Melania Zvirid.

Calendarul nostru pe 1918

Un fel de almanah literar. A apărut în clocotul zilelor
în care se consuma tragedia războiului.
„Sufletul acestui „Calendar” a fost G. Tutoveanu,
susţinut cu cald entuziasm de Al. Vlahuţă, spune Dan
Smântânescu în articolul „Academia Bârlădeană” în focul

194
 înfăptuirii idealului de unitate
naţională”. Scopul urmărit era de a
răspândi pe front, în tranşeele ostaşi-
lor, devenind o hrană spirituală
reconfortantă şi un puternic imbold
spre victoria finală”.

Alexandru Vlahuţă
1858 – 1919

Calendarul cuprindea „bucăţi

literare” din Mihai Eminescu, B.P.
Haşdeu, Ion Creangă, P. Cerna, P. Liciu, Barbu Delavrancea.
G. Coşbuc, N. Iorga, I. Simionescu, A. Mândru, M. Lungeanu,
P. Partenie, Nichifor Crainic, D. Iov, V. Voiculescu, Al.
Vlahuţă, G. Tutoveanu...

*
Sub semnătura lui Al. Vlahuţă, preşedintele de onoare al
„Academiei Bârlădene”, a fost publicată în „Calendarul...” din
Bârlad poezia „Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii”, dar şi în
„Neamul românesc” din Iaşi, cu titlul „La plimbare” sub
pseudonimul Baltazar, versurile:
„... Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii,
Legănându-se din şolduri, trece zveltă, zâmbitoare,
Tu-ţi plângi neamul pus pe cruce, la răspântie de pieire,
Plâng de-nvăluirea Ţării, în mormântul lor strămoşii...
Ea cu farmece-n privire
Graţiile şi le plimbă în costum de vânătoare:
Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii...”
Scrise cu doar doi ani înainte de moarte, versurile atestă
că Vlahuţă, în ciuda altor păreri, era viu şi vehement împotriva
aroganţei dar şi a militarismului prusac care ne cotropise ţara.
Cinstit şi demn, Vlahuţă a respins retractarea a ceea ce a
scris în atacul din „Minciuna stă cu regele la masă”: „Ce-mi

195
pasă de ura celor puternici şi de micile lor răzbunări! Eu
preţuiesc viaţa prin binele pe care-l pot face, prin adevărul pe
care-l pot spune”.
Alexandru Vlahuţă – prieten şi îndrumător (la
110 ani de la naştere) de Constantin Parfene, în
Vremea nouă Vaslui, din 5 septembrie 1968.
*

În medalionul dedicat lui Al. Vlahuţă din Dicţionarul

literaturii române de la origini până la 1900, Editura
Academiei, 1979, corect ar fi fost dacă autorul, F.F.,
enumerând periodicele la care a colaborat bârlădeanul ar fi
amintit şi despre activitatea lui la Academia Bârlădeană, a
cărei preşedinte de onoare a fost în timpul refugiului de la
Bârlad, despre scrierile sale din almanahul „Calendarul
nostru pe 1918”, despre gospodăria lui de la Dragosloveni
unde „uşa era totdeauna deschisă şi masa întinsă pentru
prietenii săi scriitorii”: Caragiale, Grigorescu, Delavrancea,
Coşbuc, Octavian Goga, Iosif, Dobrogeanu Gherea, Brătescu –
Voineşti – pentru unii având chiar camere rezervate; despre
Vlahuţă – omul Tutovei şi a Bârladului – trebuia să se spună
de prezenţa lui în tranşeele ostaşilor de pe frontul împotriva
nemţilor, despre trimiterea „Calendarului...” la sate şi în
Basarabia, despre visul lui de întregire a României pitoreşti –
la scrierea căreia cu 18 – 20 de ani în urmă îl „lovea în piept”
graniţa de la Predeal şi Câineni.”

*
Mai completă portretistica literară a lui Al. Vlahuţă,
realizată de George Călinescu în a sa Istoria literaturii române
de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti,
1982.
În ce priveşte pe G. Tutoveanu, analiza operei şi a vieţii
poetului, spaţiul oferit lui sunt inferioare şi incomplete în
raport cu ceea ce a făcut George Călinescu pentru Emil

196
Gârleanu, G.M. Vlădescu, Victor Ion Popa, I. Valerian, V.
Voiculescu, C. Moldovan…
„Institutor, revizor, profesor, născut la Bârlad (oraş
devenit o vreme, prin prezenţa lui Emil Gârleanu, D. Nanu, C.
Moldovan, un fel de „Weimar”) la 20 noiembrie 1872, tatăl
numindu-se Gheorghe Ionescu. Mort în 1957.”
Da, dar G. Tutoveanu care i-a adunat, i-a găzduit şi
împreună s-au aşezat la treabă n-a fost sufletul Weimarului?...
Sever şi nedrept cântarul în cazul prof. G. Tutoveanu,
domnule profesor!...
Bârladul devenit o vreme un fel de Weimar, cu Emil
Gârleanu, G.M. Vlădescu, Victor Ion Popa, I. Valerian, V.
Voiculescu, C. Moldovea, dar şi cu Toma Chiricuţă, Tudor
Pamfile, Mihai Lupescu, Pamfil Şeicaru, George Nedelea, toţi
în jurul lui Tutoveanu – având ca mentor pe Alexandru
Vlahuţă…
Bârladul a fost un Weimar… Bârladul poate fi un
Weimar…
Bârlad – „un oraş cu vocaţie culturală care a dat culturii
noastre mai multe personalităţi decât oricare altul” – cum
aprecia, undeva, academicianul Alexandru Zub. „Bârladul,
acest Weimar, cum îl numeşte G. Călinescu, merită cunoscut
stradă cu stradă… Orice piatră a lui înseamnă istorie”…

*
În timpul războiului, pe când întreaga ţară era aciuată
pe pământul vechii Moldove, şi orice viaţă literară încetase,
am tipărit, ajutat de Alexandru Vlahuţă, care-şi trăia aici
întunecatele zile ale refugiului, şi de prietenii: V. Voiculescu,
M. Lungeanu, T. Pamfile, M. Lupescu, Victor Ion Popa şi alţii
„Calendarul nostru pe 1918” din care peste două mii de
exemplare le-am trecut şi împărţit gratuit în Basarabia, prin
Ministerul de Instrucţie, pe atunci la Iaşi, dar mai ales prin
soldaţii moldoveni din armata rusească” , mărturiseşte George

197
Tutoveanu lui V. Damaschin în „Scrisul nostru” nr. 1 din
1929.
Şi continuă George Tutoveanu: „Asupra acestui
calendar, Nicolae Iorga a scris un foarte entuziast articol în
„Neamul românesc”.

Cronica Moldovei, revistă de cultură generală, numărul

unu apare la 1 martie 1915, redacţia şi administraţia la
Tipografia N.P. Peiu – Bârlad, director: A. Ştefănescu,
profesor.
Cu cel de al cincilea număr, Cronica Moldovei se
recomandă a avea redacţia şi administraţia în Bucureşti, strada
Regală nr. 19 iar tipografia la F. Göbl Fii, corespondenţa
pentru revistă cerându-se a fi expediată în strada Vasile Lascar
nr. 151 – ambele tot în Bucureşti. E vorba despre o publicaţie
în care profesorul Ştefănescu semnează şi „Cronica” şi
„Însemnări” despre ce s-a mai întâmplat în teritoriu, şi
avertismente de genul: „Dezmeticiţi-vă!”, înştiinţând că „alta e
orientarea revistei, nu aceea a catalogării ei în rândul
publicaţiilor nemţeşti” ci prezentării de cărţi, reviste şi ziare,
dar şi îndrumări „Şcolarilor mei” ori pagini despre „Religia
viitorului” şi file de istoriografie ca în bucata „Sic transit...”
din nr. 8-9 din Cronica Moldovei.

198
 Rubrici „Fel de fel, Cronica veselă, Note de drum, epitaf
şi epitafuri, corespondenţă, cronică artistică – despre
expoziţiile Băncilă, Kimon- Loghin, Bulgăraş, dar şi poşta
redacţiei prezintă interes.
Semnături pentru proză şi poezie – condee numeroase:
G. Tutoveanu. G. Bacovia dr. St. M. Zeletin, Lenuţa Antoniu,
Dora Adam, Ştefan Petică, M. Săulescu, George P. Docan, A
Savela, Demostene Botez, G. Topârceanu, V. Răsură, Agafton
et Cnia, B. Fundoianu ş.a.
În 1916 Cronica Moldovei îşi schimbă numele şi devine
Revista critică. Într-altă perioadă, 1918- 1919 poartă titulatura
de „Cartea vremii”.
Notaţii despre „Cronica Moldovei” de
Constantin Parfene, în Vremea nouă
Vaslui nr. 16 din 1968.

Cronica Moldovei, revistă de cultură generală. Apare

lunar, la Bârlad (martie-aprilie 1915), apoi la Bucureşti (mai
1915 – iunie 1916; noiembrie 1918 – 15 aprilie 1919. În iunie
1916 îşi modifică titlul în Revista critică şi în noiembrie 1918,
în Cartea vremii, suprimând subtitlul. Dr. A. Ştefănescu
(1915-1916), Alexandru Ştefanopol (1918 – 1919).”
(Din I. Hangiu. Dicţionarul presei literare româneşti
1790-1990. Ed. Fundaţiei Culturale române, Bucureşti 1996).
*

Cartea vremii
Cartea vremii apare în perioada 1918-1919 la Bârlad şi
provine din Revista critică care-şi ia numele în 1916 de la
revista Cronica Moldovei, aceasta încetându-şi apariţia.

199
 Crucea
Revistă populară, religioasă, culturală şi ştiinţifică apare
la Bârlad la 1 aprilie 1906, doar trei numere.
*

Curierul sănătăţii, 1912

Privea pe toţi acei ce ţin la sănătatea lor, în special pe
săteni.” (Din Istoricul Spitalului Bârlad de I. Grosu şi N.
Botezatu).

Doina, revistă de limbă, literatură şi artă populară, cu

apariţie o dată pe lună, editată în anii 1928-1929 de către
preotul P.G. Savin – Jorăşti Covurlui, la Tipografia C.D.
Lupaşcu din Bârlad, strada Ştefan cel Mare.
În cuprinsul numărului 6 / 0ctombrie 1928 citim:
editorialul: Folcloriştii noştri Pompeiu Hossu Longin, născut
la 30 august 1897, în comuna Cormenin, plasa Ileanda Mare,
judeţul Someş; „Studii şi cercetări” de C. Enescu – Bughea;
„Datine şi credinţe” de Const P. Beldie, Ion C. Mara, Ion N.
Niculescu – Vătăşoiu, Ionel I. Leuştean, Vasile Corce,
Aurelian Borsianu; „Poveste” – de Lucian Costin; „Uraţii” –
Gh. Salmogeanu; „Cântec de război” – Vasile Dobrescu;
„Povestiri şi legende” – N. Mateescu, Ion Martin, C. Gr.
Chirica, Lucian Costin; „De-ale copiilor”: Dorina P. Beldie,

200
Lucian Costin, Iosif N. Dumitrescu; „Boala la oameni şi
animale” – de A. M. Grigoraş, D. Urzică, A. Cosma, B.
Urieşteanu, Const. Milici; „O seamă de cuvinte” – Teofan
Macovei, C. Atanasiu; „Vorbe adânci” – Gh. Bârsan, I.N.
Portase, Emil Antonovici, Econom A. Cosma; „Ghicitori” – I.
Paraschivescu, C. Gr. Chirica, I. Martin; „Glume, jătii şi
taclale” – N. I. Dumitrescu, D. Urzică, I. Paraschivescu;
„Cântece” – B. Urieşteanu, Ion N. Popescu, Virgil Prichindel,
Alecu M. Mocanu; „Cronica” de G. Savin.
În revistă au semnat colaboratori din toate judeţele ţării
iar de la Tutova sunt prezenţi ca autori de materiale: G.
Tutoveanu, V. Stoica, I. Ştefănescu, V.B Ţirica, C.Gr. Chirica,
I, Ţugui; din judeţul Tecuci: Gh. Ghiţulescu, Căpitan I. Diea,
T. Olaru, Ilie Postolache, Hristache Aftanasiu, iar de la Vaslui
– Ion Modoranu.

*
...”Părintele Savin a fost prieten cu Tudor Pamfilie,
George Tutoveanu, M. Lupescu. A condus revista de folclor
„Doina” şi a colaborat şi la revista „Ion Creangă” din Bârlad.
Amintiri despre Tudor Pamfile care a fost îndrumătorul lui:
Pamfile a avut o viaţă patetică. Soţia sa voia să-l rupă de
preocupările lui, pentru o viaţă modernă. Era foarte amărât. Ea
îi spunea mereu: „ai rămas morar ca la Ţepu”. A murit la 39 de
ani. Toţi s-au mirat că aşa de tânăr stingându-se, a rămas cu o
valoroasă operă în patrimoniul naţional”... G.G. Ursu din
„Jurnal literar” - Bârladul odinioară şi astăzi.
În Vremea nouă Vaslui, nr.110/28 iunie
1968. Vezi „Medalion. Un folclorist pasionat:
Tudor Pamile” de Constantin Parfene.

201
 Părintele econ. Petru G. Savin din Jorăşti – Covurlui n-a
fost numai conducătorul publicaţiei Doina. Alături de alţi
entuziaşti Petru G. Savin a făcut parte din comitetul de
conducere a publicaţiei Tudor Pamile, revistă de muzică, artă
populară şi folclor, condusă de econ. D. Furtună, partea
artistică de Aurelian Borşianu apărută la Dorohoi 1922.
Printre întemeietorii revistei se află şi alţi făuritori de
reviste ori ziare în Bârladul unde a scris şi părintele Petru G.
Savin. Alegeţi din bârlădenii care au fost întemeietorii revistei
de la Dorohoi:
P.S. Iacob Antonovici, Ştefan Bârsănescu (profesor de
pedagogie la Şcoala normală „Vasile Lupu”Iaşi) pr. Gr. Baz,
Aurelian Borşianu, Tiberiu Crudu (directorul Şcolii normale
din Botoşani), C. Capră, D. Capră, N. I. Dumitraşcu, Alex.
Dimitriu, Fundaţia Culturală „Principele Carol”, econ. D.
Furtună, directorul seminarului Dorohoi, I. Giosanu, Mina I.
Grădinaru, controlor al cooperativelor săteşti, Bucureşti, pr.
N.V. Hodoroabă, I. Isăceanu, C. Lavronschi, Al. Al.
Leontescu, N. Mateescu, N.I. Munteanu, V.C. Nicolau, I.
Nicolescu – Poenile, Elena T. Pamfile, G. Polcovnicu, Ion N.
Popescu, C. Rădulescu – Codin, Simion Rusu, pr. N.
Sandovici, econ. P. Gh. Savin, Al. Saint – Georges, C. Soltuz,
Gr. Soltuz, St. St. Tutescu, V. Todicescu, G.Tutoveanu, D.
Urzică, Gh. Vlădescu – Albeşti.
Părintele Petru G. Savin este şi autorul cărţii: Satele sub
raportul cultural – graiuri şi sfaturi cu privire la zestrea
sufletească a poporului român tipărită la Bârlad în 1925.

202
 Documente răzăşeşti, revistă regională de acte vechi,
mărturii tradiţionale şi relicve istorice, apare o dată pe lună la
Bârlad, director Virgil Caraivan, redacţia şi
administraţia în Bârlad, str. Cuza Vodă nr. 57, Tipografia N.
Peiu, Bârlad.
Fiinţează de la nr. 1 în mai 1932-1934.
Despre revistă şi conţinutul său, iată ce spune însăşi
redacţia la rubrica „Diverse” din nr. 6 al publicaţiei:
...”Harnicul scriitor, dl. scriitor Virgil Caraivan, scoate
la Bârlad o revistă lunară intitulată Documente Răzăşeşti. Se
publică în paginile ei acte, surete, zapisci, cercetări şi porunci
referitoare la mutaţiunile proprietăţilor rurale ale ţinutului. Nu
lipsesc interesante spiţe de familii răzăşeşti, ca şi acte
judecătoreşti, care oglindesc tragice nedreptăţi făcute ţăranilor
pentru a-i deposeda de moşiile lor.
Dacă s-ar găsi şi în alte judeţe câte un cercetător de
sârguinţa şi de priceperea domnului Virgil Caraivan, poate că
s-ar reconstitui, în cele din urmă, procesul dramatic de
sistematică cotropire a occinelor răzăşeşti, de către feţele
boiereşti de pe vremuri. La lumina unor asemenea acte poate
că exproprierea cea mare n-ar părea chiar atât de nedreaptă.”
Observaţie la care redacţia notează:
„Asemenea reviste credem că vor apărea numai pentru
anumite regiuni, cum e cazul cu revista noastră, care se
interesează de trecutul istoric al Ţării de Jos, denumire din

203
vechea împărţire administrativă a Moldovei şi care cuprinde
între Prut şi Siret judeţele Vaslui, Fălciu, Tutova, Tecuci şi
Covurlui, cu reşedinţa în Bârlad.
Pe lângă activitatea ei pur istorico-documentară, are şi o
tendinţă de propagandă cultural-naţională în scop de a deştepta
interesul pentru tot ce ne vorbeşte despre trecutul nostru
istoric. Mai are şi o latură didactică, căci învăţătorii, în special,
pot găsi unele date, care să le servească pentru întocmirea de
mici monografii didactice pentru elevii şcolilor săteşti pe care
le conduc.”
Dar să reţinem şi ce scrie cotidianul Universul din 28
septembrie 1933 referitor la Documente răzăşeşti:
„... o tânără şi curajoasă revistă, unică în felul ei, care a
hotărât să scormonească în vrafuri vechi şi prin unghere uitate,
spre a culege şi reproduce mărturii tradiţionale şi relicve
istorice, revistă regională de acte vechi şi căreia îi zice
Documente răzăşeşti, apare în Bârlad şi a trecut de numărul 7,
ceea ce reprezintă un evident sacrificiu, într-o ţară unde
mortalitatea revistelor, nou născute, e mult mai timpurie.
Ţin însă a arăta că revista merită să trăiască, îi dorim
viaţă. E condusă de scriitorul Virgil Caraivan, cunoscut prin
dragostea pe care a dovedit-o literaturii populare. Vestim
pentru cei ce mai au tragere de inimă, cuprinsul ultimului
număr: „ Zapisul lui Huhulea clucer în pricina cu Apostol
pentru o parte de loc din Tăcmăneşti, judeţul Vaslui, din 1620,
mai 2. Zapisul lui Grama vel Jignicer, prin care face schimb de
pământ cu Popa Ion şi cu Pârvul, cu toţii din satul
Carlomăneşti, judeţul Tutova, din 1642, octombrie 29. Cartea
Domnului Gheorghe Ştefan privitoare la pâra dintre boiarinul
Stafie cu vecinii săi din sat Carlomăneşti, judeţul Tutova, din
1656, octombrie 2. Şi aşa mai departe... cu formule vechi, cu
blesteme şi cu jurăminte - din adâncul vremii înviază lumina.”
Revista a scris şi despre iniţiativa nematerializată, în
numărul 1:

204
 „Sub conducerea S.S. cucernicul preot econom Şt.
Vasilescu, protoereul judeţului Tutova, se va înfiinţa în oraşul
Bârlad un muzeu bisericesc regional care va fi alimentat cu
toate odoarele vechi: cărţi, haine, icoane etc. care nu mai sunt
întrebuinţate de către bisericile din judeţ şi care în multe cazuri
sunt rău păstrate şi expuse a fi pierdute.”
În afara materialelor specifice tradiţiei şi relicvelor,
revista a publicat cronici, însemnări, diverse, o largă
prezentare a cărţilor, revistelor şi ziarelor primite la redacţie.
La loc important figurează donatorii care contribuie la
tipărirea revistei: G. Tutoveanu, I. Antonovici, preot Şt.
Vasilescu, C. Dornescu, Ovidiu D. Eremia, Oratin D. Eremia,
Vasile Stoica, Tiberiu D. Eremia.
*
Virgil Caraivan a fost membru fondator al Societăţii
Scriitorilor Români, membru în primul ei comitet, unul dintre
istoricii de bază ai acestei societăţi de breaslă scriitoricească
(vezi bibliografia). El a colaborat intens nu numai la
Documente răzăşeşti, Răzeşul, ci şi la Viitorul şi Veacul
nostru.
• Despre Virgil Caraivan vezi „Medalion – Sensul
pilduitor al unei strădanii” de Constantin Parfene în
Vremea nouă Vaslui, nr. 88 din 2 iunie 1968.
*

Debuturi şi
tradiţii a fost revista
Liceului nr. 2 din
Bârlad – apărută în
anii 1970 şi 1971, sub
conducerea unui
colectiv de redacţie

205
format din profesorii Ioan Elena, Nicola Traian, Rânceanu
Elena şi elevii Balan Laurenţiu, Bâclea Mariana, Crângenu
Constantin, Mărgineanu Corina, Popuşoiu Lelioara, Steinberg
Jeky.
Realizată la Întreprinderea poligrafică Iaşi.
Primul număr are salutul acad. Prof. dr. Petre
Constantinescu – Iaşi, prof. dr. N. Bagdasar, prof. dr. Gh.
Vrabie şi al scriitorului Constantin Chiriţă.
În editorialul „La drum”, prof. Petru Sava, directorul
liceului, afirmă că: „Debuturi şi tradiţii” doreşte să devină o
cronică vie a ideilor şi faptelor celor care-şi leagă formaţia lor
spirituală de numele liceului nostru şi al slujitorilor lui.”
Au fost găzduite articole cum ar fi: „Din trecutul
istoric al judeţului...”,”Trecutul istoric al liceului”.
„Valorificarea folclorului de către scriitorii paşoptişti”,
probleme de fizică şi matematică, umor, jocuri de societate –
toate realizate de profesori, elevi ori foşti elevi ai Liceului
„Codreanu”.
În 1996 Debuturi şi tradiţii a ocupat un onorant loc,
unu la concursul revistelor şcolare, etapa judeţeană, iar la faza
pe ţară – locul 12.

Dialog
Dialog: publicaţie editată de Sindicatul învăţământului
„Tutova” din Bârlad.
Colectivul de redacţie: Victor Avram, Mircea
Marinescu Alexandru, Valeriu Panţâru.
Anul I nr. 1 – apare la Bârlad în 1997.

206
 Dragostea apare la Bârlad la 18 noiembrie 1907 ca
revistă hazlie locală în numărul de început şi revistă hazlie de
aventuri amoroase – numerele din 25 noiembrie şi 2 decembrie
1907. S-a editat o dată pe săptămână, sub conducerea unui
comitet, redacţia în strada Sf. Mina nr. 913 Bârlad.
A apărut ca un tovarăş a celor dispuşi ca în zilele grele
de iarnă, pe ger şi zăpadă mare, să rămână în casă şi la gura
sobei să-şi mai împrăştie urâtul... citind. Editorialul spunea că
revista vine ca „o duduie veselă care va şti să procure
distracţie...”
Rămânea ca cititorii să se poarte cavalereşte cu dânsa...
După ce oferise bucăţi hazlii, informaţii şi publicitate
literară, în proză ori versuri, nu numai din Bârlad,, ci şi din
Tecuci, Vaslui, Huşi, Bacău şi din toată România, revista în 8
pagini, care se înhăma la „automobilul cu scrisori”, a ...
dispărut!
Şi avea destui cititori...
Care greu desluşeau identitatea celor care făceau oferta
cu nume ca acestea: Florel, Scanadel, Arsumconovăţ, Kri-Kri,
Zozo, Amargelett, Acid Fenic ş.a.
Şi-a găsit găzduire la Tipografia D. Lupaşcu – Bârlad.

Duh Nou, revista Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul

Tutova, apare în 1936 sub conducerea Comitetului Asociaţiei,

207
redacţia şi administraţia – Constantin Sandu, Şcoala nr. 2 de
fete Bârlad.
Apare în fiecare lună, afară de lunile iulie şi august.
Membrii fondatori ai publicaţiei: I. Antonovici, I.
Lăzărescu, Vasile Ifrim, Vasile Pânzaru, Ioan Tomşa, Neculai
Alexandrache., Neculai Galaction, Constantin Sandu.
Redacţia face precizarea că: „membru fondator poate fi
orice coleg la cerere şi vărsând suma de 200 lei, o dată pentru
totdeauna „Fond susţinerea revistei”, iar „colaboratorii revistei
sunt toţi învăţătorii din judeţ şi toţi ce doresc binele şi
progresul şcoalei poporului.”
Se publică materiale specifice profesiei: „Pregătirea
învăţătorilor” – de I. Antonovici; „Teoria evoluţionismului” –
de Const Gh. Moroşanu, profesor; „Cursurile complimentare
la sate” – de Const. A. Popa, institutor; „Rolul şcoalei în
ridicarea economică a săteanului” – de V. Pânzaru, revizor
şcolar; „Pentru sau contra şcoalei democratice?” – de I.D.
Vanaga, şcoala de aplicaţie; „Congresul pedagogic al
Asociaţiei „ de D.V. Ţoni; „Selecţionarea elevilor” – de I.
Antonovici; Predarea proverbelor în şcoala primară – de Ioan
Taraze, învăţător, Şcoala de aplicaţii Bârlad; „Rolul
manualelor didactice în învăţământul primar” – de I. Ghenciu,
învăţător gr. I; „Precocitatea şi întârzierea mintală” – de C.
Donose, învăţător”Un mare filantrop : Stroe Belloescu” – de
profesor Gh. Th. Moroşanu etc.
În articolul: „O purificare în literatura română” –
conferinţă ţinută în ziua de 9 aprilie 1937 la Ateneul Popular
C.F.R., autorul se ridică împotriva pornografiei şi semnalează:
„Justiţia, la rândul ei, a intervenit şi ea: doi scribi infecţioşi de
categoria lui Tudor Arghezi au şi fost amendaţi ieri pentru
romanele lor imorale: unul e Bonciu, pe adevăratul nume
Bercu Haimovici şi altul Geo Bogza, neidentificat încă pe
adevăratul nume...”

208
 Revista publică şi alte genuri de materiale: cronici a
cărţilor şi revistelor, însemnări literare şi jurnalistice,
informaţii şi chiar poezii.
Am reţinut, nu întâmplător, poezia „Români, priviţi spre
hotare!” de Gh. Filiche, Priponeşti Tutova, în numărul 4 din
aprilie 1937, din care redăm ultimele versuri:
„...Atât de duios vi-i trecutul
Şi jertfa atâta de mare,
În zare mijeşte furtuna,
Români, priviţi spre hotare!”

Premoţionale spusele învăţătorului Gh. Filiche din

Priponeştii naşterii mele...
N-a trecut mult şi Mareşalul avea să ordone: „Ostaşi,
treceţi Prutul!”
Ostaşii au executat ordinul, căpitanul în rezervă Iorgu
Filiche a fost mobilizat şi nu s-a mai întors acasă până la
terminarea măcelului.
Era învăţător foarte competent şi exigent în satul
Priponeştii de Jos – unde-i învăţau şi copii săi - Gugurel şi
Dorica.
Eu aveam învăţător pe Ştefan Bastă, un alt căpitan
rezervist, rudă cu Filiche, care se ocupa de premilitari. De la el
şi de la învăţătoarea Cornelia Pricopescu, fostă elevă a lui, am
învăţat atâta istorie a românilor cât n-am învăţat mai târziu în
anii învăţământului superior...
Ştefan Bastă se odihneşte în cimitirul din Priponeştii de
Sus, unde a şi profesat...
Gh. Filiche – Iorgu, cum i se zice în sat – undeva la
Oneşti, unde i-i fiica.
Urmare a colectivizării şi a dezrădăcinării
urmaşilor lor, gospodăriile, cu teren şi multe atenanse au fost
înstrăinate. Dar nu mai arată ca pe vremea lor...

209
 Duh Nou, Bârlad, anul III nr. 3-4 martie – aprilie 1938, p.
18 – 19 se ocupă despre faptele de arme ale regimentului bârlădean
– 12 Infanterie „Cantemir”.

Făt - Frumos
Făt-Frumos, revistă literară, apare la 15 martie 1904,
bilunară, sub direcţia unui comitet, dar se ştie că la început a
fost condusă de G. Tutoveanu şi Dimitrie Nanu, iar mai târziu
de Corneliu Moldoveanu şi Anastasie Mândru.

Redacţia şi
administraţia: Tipografia
C.D. Lupaşcu – Bârlad.
„Nici setea de
glorie, nici cea de câştig, nu
ne strânge la un loc -, ci
curata dorinţă de a sluji,
dacă nu literatura – căci
suntem prea neînsemnaţi
pentru aceasta – cel puţin
avântului sufletesc al
tinerimii, care caută dar nu
găseşte, decât în prea puţine locuri, îndrumarea sănătoasă atât
de trebuitoare ei”. Vom căuta – se spune în cuvânt înainte –
prin aceasta ca schimbând spusele marelui istoric N. Bălcescu:
„Românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze în patriotism şi
în curaj şi să câştige statornicie în caracter” să ne fie îngăduit
a zice: „Românii astăzi sunt întemeiaţi în patriotism şi în curaj
şi au câştigat temeinicie în caracter”.
Cu toate că nu a apărut decât de la 15 martie 1904 – la 1
februarie 1906, în total 23 de numere, Făt-Frumos a fost cea

210
mai importantă revistă a momentului. În „Curentul nou” (nr.
15 din 15 noiembrie 1904) N. Iorga spunea: „Astăzi sunt trei
reviste tinere care înfăţişează curentul cel nou în literatură şi
cugetarea românească. „Făt - Frumos” din Bârlad stă la mijloc
între „Semănătorul” bucureştean şi „Luceafărul” din
Budapesta. Aproape orice se cuprinde într-una din aceste
reviste ar putea să-şi afle locul şi în celelalte două.”
Ideologia şi programul revistei era transparent: să citim
şi să aşternem pe hârtie numai ce-i al nostru. Că zicea Emil
Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... Căci, de ce, spre pildă,
am cânta florile portocalului, căruia nu i-am văzut decât
fructul, când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul ninsorii
lor de flori? De ce am căuta să simţim murmurul Gangelui,
când ne şopteşte atât de tainic şi de aproape izvorul ascuns în
umbrişul sălciilor pletoase şi curge atât de măreţ Dunărea de
vale? Sau de ce am căuta să zugrăvim rău gheţarii Alpilor, pe
care nu i-am zărit niciodată, când Ceahlăul mai străjuieşte încă
în hotarul încărunţit al Moldovei?”
„Glorificarea trecutului şi a vieţii neamului nostru vor
readuce entuziasmul din alte vremi şi vor da celor aleşi zbor de
vulturi” – îşi exprima premoniţia Ştefan Petică în numărul 5 al
revistei...
Făt-Frumos a fost cea mai importantă contribuţie a
Moldovei de Jos la istoria literaturii române, fiind a doua
revistă literară la Bârlad. (1904 – 1906, dar şi 1 martie – 1
aprilie 1909), o revistă a grupului G. Tutoveanu, Emil
Gârleanu, D. Nanu şi a mai tinerilor C. Moldoveanu şi A.
Mândru colaboratori harnici de la „Paloda” la care o
contribuţie materială şi de suflet a adăugat-o tipograful şi
literatul G. Caţafany.
În revistă au mai semnat: M. Sadoveanu, N. Iorga, E.
Lovinescu, G. Vâlsan, A. Gorovei, D. Anghel, El. Farago,
Ilarie Chendi ş.a.
...”La Făt-Frumos au scris – spune G. Tutoveanu în
Discuţii literare cu V.D. Damaschin în numărul 1 din Scrisul

211
nostru: N. Iorga, A. C. Cuza , cu „Naţionalitatea în artă”, I.
Brătescu – Voineşti, I. Basarabescu, O. Carp, M. Sadoveanu, I.
Adam... şi şi-au început cariera literară scriitori bârlădeni, în
afară de Emil Gârleanu”, care şi el începea să publice
literatură” pentru prima oară, Corneliu Moldoveanu şi A.
Mândru”...
Nicolae Iorga umbla prin oraşe şi sate cu trăsura lui
„moş Costache”, fratele mamei sale Zulnia Iorga, spune Dan
Smântânescu. Un temeinic popas a făcut şi la Bârlad, unde a
copiat importante acte din Casa Obştii, pe care le va publica în
volumul V din „Acte şi fragmente cu privire la istoria
românilor (1904) sub titlul „Cărţi domneşti, zapise şi răvaşe.”
Poate dintr-o astfel de călătorie, regretul lui Iorga „că
dealurile bârlădene sunt triste, pentru că vechile păduri au fost
tăiate” : „Dar era măcar pădurea, scrie marele istoric, şi în
umbra marilor stejari şi fagi se aciua o întreagă lume de poezie
vegetală, cu nesfârşite aspecte de sfioasă frumuseţe. Securea a
dat jos podoaba codrilor, care înfrumuseţau şi apărau, tot
odată, ţara, care-i dădeau răcoare şi ploaie, care se luptau cu
aprigele călduri ale verilor de stepă şi stăteau ca o perdea de
ocrotire pentru semănăturile puţinelor luminişuri. Acum toţi
taie!”

Făclia , revista Liceului

pedagogic Bârlad, numerele 1-3 în
1970.
În comitetul de redacţie:
elevii – Barbu Iulius, Apostol
Aurelia; Alexa Constantin, Cameniuc
Adelamina, Munteanu Iulian, Pletea

212
Safta, Filimon Ecaterina, Gavrilă Geta; profesori îndrumători -
Ghioroae Ilie, Daraban Mihai, Ţâţan Liviu.
Revista apare „datorită iniţiativei colective a
profesorilor şi elevilor liceului, dornici de a răspunde prin
muncă şi talent dezideratelor...”
„Făclia continuă în condiţii noi scopul şi tradiţiile
revistei „Îndrumări pedagogice”, care apărea la Şcoala
normală din Bârlad în noiembrie 1932, în dorinţa de a pune la
dispoziţie viitorilor învăţători şi educatoare o parte din
experienţa şcolii româneşti.”
Adresându-se în primul rând elevilor Liceelor
pedagogice şi învăţătorilor revista a publicat materiale
specifice, teme de pedagogie, de psihologie generală, de
psihologie modernă a copilului, de metodologie şi practică
pedagogică, de pregătire cultural – artistică a viitoarelor cadre
didactice, contribuind la lărgirea ariei de cunoştinţe şi
deprinderi în specialitate.
Profesorul Cucoş Ştefan, directorul liceului, în
cuvântul „La început de drum” spune că: „un important ţel al
revistei este acela de a pregăti sărbătorirea centenarului şcolii
– care a luat fiinţă la 29 noiembrie 1870 şi de care ne desparte
puţin timp...”
Despre Centenarul 1870-1970 semna un articol
documentat prof. Mihai D. Mâţă.
Primul număr a publicat articole pe teme didactice, ale
ştiinţei şi culturii, dezvăluirea pasiunilor unora, creaţii proprii,
materiale de ... almanah: din tainele aritmeticii, jocuri de şah,
probleme recreative, curiozităţi din lumea peştilor, matematică
distractivă etc.
Numerele 2 şi 3, apărute în septembrie 1970, au fost
dedicate festivităţii Centenarului, cu un comitet de redacţie
împrospătat, o tematică îmbogăţită, în avantajul creaţiei proprii
– proză, poezie, grafică şi fotografii de succes. (profesori
îndrumători ai colectivului de redacţie devenind Gh.
Gohoreanu şi V. Popa).

213
 „Practica pedagogică a elevilor – preocupare
fundamentală şi permanentă la şcoala normală” interviul
realizat de profesorul Gh. Gohoreanu cu profesorul Petru
Todicescu, fost director al Şcolii Normale din Bârlad, este
interesant de menţionat:
- Dar despre revista Îndrumări pedagogice ce ne puteţi
spune? – întreabă gazetarul de la Făclia.
- Revista a apărut în 1931 şi viaţa ei s-a prelungit până
în 1939. La început s-a numit „Tribuna pedagogică” apoi a
devenit „Îndrumări pedagogice”. Avem aproximativ 1200 de
abonaţi din rândul învăţătorilor din toată Moldova…
Şi profesorul Petru Todicescu se confesează în
continuare: … „La revista noastră, pe lângă profesorii şcolii
contribuiau şi învăţătorii din toată Moldova. Am avut şi
colaborarea unor personalităţi de prestigiu în activitatea
noastră cum ar fi Gala Galaction, Petru Constantinescu – Iaşi
şi alţii. De mare sprijin revistei a fost Gheorghe Tomescu, un
valoros profesor al şcolii noastre. Revista era împotriva
herbartianismului. Se tratau probleme de învăţământ general,
viaţa şcolilor primare, cu problemele şi greutăţile ei.”
Fără însă a diminua locul didacticelor, culturalelor,
ştiinţei, problemelor de almanah şi ... epigramelor. Ca
aceasta... dedicată unuia ce-şi dă
cuvântul:
Doi bani nu-ţi face legământul
Oricâte-asigurări ne dai;
Ţi-ai dat de-atâtea ori cuvântul
E şi firesc să nu-l mai ai.

G. Nelu, anul IV B înv.

La 6 februarie 1960
G.G. Ursu notează în
„Jurnal literar” : „Am

214
adus săptămâna trecută o cerere a studenţilor Institutului
pedagogic de la Bârlad de a se da numele poetului George
Tutoveanu cercului literar... Azi am avut satisfacţia de a primi
un răspuns afirmativ: Beniuc a aprobat cererea”.
Adresa de răspuns purta numărul 853 din 9 februarie 1960.
Nu ştiu dacă cenaclul a luat numele dorit, dar fie acesta, fie revista
de faţă merita să poarte numele celui din casa căruia, din apropierea
Şcolii Normale, au ieşit de pe mâinile sale atâtea valori culturale...

Florile Dalbe, revistă literară cu o apariţie bilunară, are

în comitetul de redacţie pe G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T.
Pamfilie, M. Lungeanu.
În cele 19 numere apărute în 1919, aflate la Biblioteca
„Gh. Asachi” din Iaşi, semnează: G. Tutoveanu, M. Lungeanu,
T. Pamfilie, V. Voiculescu, D. Iov, I.U. Soricu, Nică
Romanaş, Nadejda Ştirbey, Ştefan Bălceşti, I. Ojog, Ştefan
Petică, Maria Ionescu, Victor I. Popa, Zoe G. Frasin, I.
Pârvulescu, G. Mihail – Vlădescu, C. Medeleanu, Virgil
Cârstescu, I. Valerianu, Elena T. Emandi ş.a.

*
„Cel mai talentat scriitor tânăr care s-a format în această
atmosferă – de la Florile Dalbe n.n.- a fost Victor Ion Popa.
Era răsfăţatul şedinţelor literare în cadrul cărora se manifesta
cu o participare vie la discuţii şi cu versuri satirice” – îşi aduce

215
aminte G.G. Ursu în „Amintiri despre Academia Bârlădeană”.
El însuşi, Victor Ion Popa preciza cu umor că făcea parte din
„hălăciuga academică”
N-am întâlnit publicate versurile satirice în cele 23
numere ale Florilor Dalbe apărute în 1919, dar am găsit
versuri de o sensibilitate aparte semnate de acelaşi Victor Ion
Popa, naive şi duios anecdotice, cum le numeşte Gruia Novac
undeva, referindu-se la Societatea Academia Bârlădeană. Iată,
de exemplu, versurile cu titlul „M-a cunoscut”:
„Avea iubita un căţel; / Se gudura pe lângă mine, / Şi-l
depărtam încetinel,/ Căci drept vorbind, e o ruşine / Să-ţi faci
de joacă cu-n căţel / Când e iubita lângă tine, / Şi are mijloc
subţirel…/. Şi am plecat… un an sau doi / Şi-au nins cenuşa
între noi…
Azi am trecut pe lângă poartă / Şi am simţit, când am
trecut / Că dragostea de mult e moartă, / Şi eu rămas un
neştiut… / Dar câinele venind la poartă / Ca să mă latre, a
tăcut…/ Iubirea mea e astăzi moartă…/ Dar câinele m-a
cunoscut…
În aceeaşi notă o altă poezie: „Amintire”
Într-o vreme când măiastra / Dragoste ne stăpânea, /
Fata deschidea fereastra / Semn cu care mă chema/ Astăzi am
văzut deschisă / Iar fereastra - c-astă – vară / Dar speranţa-mi
fu ucisă: / Dădea muştele afară…!
Avea talent de tânăr, Victor Ion Popa, nu cum
nejustificat susţineau alţii…
În Florile Dalbe de la Bârlad au apărut primele povestiri
ale lui Vasile Voiculescu „Singuri” şi „Momâie”, vestind pana
unui mare prozator.
Tot la această revistă a debutat cu poezia „În albastru”
poetul şi romancierul I. Valerian, director mai târziu la revista
bucureşteană „Viaţa literară”. „Cel ce venea de la Tecuci la
Bârlad, fie cu trenul de persoane, fie cu cel de marfă, fie
călare, rămânând mereu un preţuitor a lui Vlahuţă, Tutoveanu

216
şi V. Voiculescu, al atmosferei din anii primului război
mondial”.
Despre Academia Bârlădeană din însăşi revista Florile
Dalbe nr. 12-13/1-15 VII 1919 la răspunsuri pentru R.V :
„Calendarul nostru pe 1917” a fost primul semn de viaţă al
„Academiei Bârlădene”. Această „Academie” a mai publicat
apoi: „Ştefan cel Mare” de Al. Vlahuţă, „Din ţara Zimbrului”
– de V. Voiculescu şi a şasea ediţie din „Albastru” de G.
Tutoveanu, trimiţând până acum din aceste cărţi, gratuit, în
Basarabia, peste 4000 de exemplare pentru propaganda
culturală de acolo.”
Şi în nr. 14-15 din Florile Dalbe, răspuns lui N.V.
Bârlad: „Academia Bârlădeană” nu face excursii „de plăcere”,
ci de studii. Cu prilejul acestor excursii, se pot cunoaşte la faţa
locului tradiţiile, credinţele şi obiceiurile neamului nostru,
localităţile istorice şi pitoreşti, şi mai ales, folclorul. Că aceste
excursii produc şi plăcere, cu atât mai bine!”
… „Cea dintâi producţie literară, după războiul din
1918, a fost revista „Florile Dalbe”, unde au colaborat:
Corneliu Moldovanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, I. Mândru ş.a.
Primul număr al acestei reviste a fost închinat memoriei
poetului tecucian Ştefan Petică, mort de tânăr, distrus de boală
şi de mizerie, pentru care George Tutoveanu a avut o mare
prietenie…”
Florica Ionescu – Tutoveanu
(Din Bârladul de odinioară şi astăzi, 1984)

„Următoarea revistă condusă de George Tutoveanu se

intitula „Florile Dalbe”, apărută la 1 ianuarie 1919 şi care a
vieţuit până la 15 decembrie 1919, adică 23 de numere.
Revista care este prima din ţară apărută după război, a stat sub
auspiciile Societăţii literare „Academia Bârlădeană”…

217
 „Programul revistei: să oglindească tot ce are mai
frumos şi mai original sufletul românesc.” „Pe umerii acestei
generaţii – scria Tutoveanu, apasă greutatea unei cumplite
răspunderi: să statornicească pe un singur pământ românesc,
un singur grai, o singură năzuinţă şi mai ales un singur suflet,
pentru ca în ceasul marilor primejdii, întâi se ridică sufletele şi
apoi armele.”
Corneliu Filipescu
(Din „George Tutoveanu şi mişcarea
literară a vremii”)

Freamătul,
Rvistă literară, apare la Tecuci, la 1 ianuarie 1911, mai
întâi sub conducerea lui Constantin Doboş, apoi Doboş şi D.
Zbârnea. Mutată la Bârlad, începând cu 1 ianuarie 1912, sub
conducerea lui George Tutoveanu, director, şi T. Pamfile,
secretar de redacţie, revista s-a încadrat în tradiţia literară a
Palodei, afirmând „spiritul de cetate” ale revistelor „Ion
Creangă” şi „Miron Costin”
Revista a adus prinos subtil de recunoştinţă poetului
Ştefan Petică (vezi numărul triplu din 1912 al revistei
Freamătul,din facsimil).
…”După încetarea lui „Făt Frumos”, cum înţelegeam
atunci, ca şi astăzi, că Bârladul nu poate fi lipsit de o revistă
literară, mărturiseşte George Tutoveanu, în „Scrisul Nostru”
într-o discuţie cu V. Damaschin, am primit să conduc în
Bârlad, în al doilea an de apariţie, revista literară Freamătul
(1908), care apăruse un an la Tecuci, întemeiată fiind de
prietenii mei: D. Doboş şi D. Zbârnea.
La această revistă literară, tipărită cu o deosebită
îngrijire în tipografia cea nouă a lui T. Slobozeanu, şi-a

218
început ucenicia de scriitor strălucitul gazetar de astăzi Pamfil
Şeicaru, directorul ziarului „Curentul…”.
Revista porneşte la drum spunându-şi „Să muncim!” şi
îşi propune ca ideal speranţa că dacă nu va putea mări comoara
lăsată de înaintaşi, cel puţin să n-o risipească.
În numărul 12 din decembrie 1912, G. Tutoveanu îşi
anunţă abonaţii: „Începând de la numărul viitor Freamătul va
continua să apară sub conducerea unui comitet.”
*
Colaboratori la Freamătul: G.B Bacovia, Maria I.
Bătulescu, I. Bogdan, E. Boureanu, D. Karnabat, E. Ciuchi, M.
Codreanu, L. Corodeanu, L. Cosmovici, A. Cuza, N.
Davidescu, C. Demetrescu, C. Doboş, A. Doinaru, I.
Dongrasi, I. Dragoslav, D. Hasnaş, Ştefan O. Iosif, D. Iov,
Beredetto de Luca, A. Mândru, I. Minulescu, C. Manolache,
Andrei Naum, C. Notara, I. Petrovici, V. Poeană, N. Popa, I.
Raşcu, C. Săndulescu, Alexandru T. Stamatiad, E. Speranţa,
Pamfil Şeicaru, Zoe G. Frasin, A. Xenopol.
„George Bacovia şi Bârladul” de
Constantin Parfene în Vremea nouă
Vaslui nr. 76/1968 .

Freamătul literar apare la 1 aprilie 1923, sub

conducerea unui comitet, cu redacţia şi administraţia pe strada
Dimitrie Cantemir nr.17, ca o revistă a tineretului, care „prin

219
jertfă şi biruinţă ţine în spate ziua de mâine, cu visuri…”
muncă…şi jertfe…” cum avea să scrie în paginile ei - I.
Stoica:

„… Prin ungherele durerii,

Voi adesea rătăciţi…
Căutaţi poarta tăcerii?
Veţi găsi-o!... Dar munciţi!”

Proză şi versuri,
dar şi recenzii de cărţi,
reviste şi ziare, cronică
teatrală, studii critice
literare semnează
colaboratori precum: C.
Mândru, Gh. Preda, Petru T.
Gâdei, Gr. Veja, I. Manta-
Roşie, George Ponetti,
Virgil N. Duiculescu, Const
Crişan, C.D. Mitrescu,
Kostel Dimitriu, G.
Tutoveanu, Cornelia
Buzdugan, Gh. Bujoreanu,
Gh. Dimofte ş.a.- profesori
şi foşti elevi ai acestora de
la Liceul „Codreanu”.
*
Poetul Ştefan Petică
*

Învinovăţirea că Freamătul
Literar ar fi o preluare a celuilalt
„Freamătul” de la 1911 – 1912 nu-i
luată în seamă, nefiind esenţială.
Costel Dimitriu, se pare, că ar fi fost

220
factorul principal în tipărirea revistei. Mai târziu el va ajunge
general, cu multe publicaţii în
domeniul militar. I. Manta-Roşie, tatăl scriitorului
Ion Hobana, absolvent la Liceul Codreanu, şi Octavian Motaş,
alt colaborator de la „Freamătul literar” – renumiţi magistraţi,
primul şi unul din însufleţitorii Cenaclului literar „Alexandru
Vlahuţă”, un colaborator important la presa vremii din Bârlad.

Gazeta Unirea

Apare în 1909, o dată cu agenţia de informaţii pentru

meseriaşi Unirea din Bârlad, ca o „sentinelă neadormită spre a
contribui la dezvoltarea culturii şi a tehnicii meseriaşilor”
(„Vechea Tutovă” nr. 1/20 noiembrie 1909).

George Lazăr, revistă pentru educaţiune şi instrucţiune,

iese o dată pe lună, anul I nr. 1 – la 15 aprilie 1887 şi fiinţează
timp de trei ani, în comitetul de redacţie făcând parte: S.M
Haliţă prim-redactor, G. Constantinescu Râmniceanu, Gh.
Ghibănescu, Gavril Onişor, V. G. Diaconescu, L. Apostolescu.
Tipografia Asociaţiunei Unirea, Strada Ştefan cel Mare
Bârad, iar în cel de al doilea an – Tipografia George Caţafany.
Ca revistă pedagogică, George Lazăr se adresează în
primul rând corpului didactic pentru care „vom căuta să-i

221
alegem acele chestiuni care-l interesează”, dar „ vom lăsa în
acelaşi timp loc liber şi chestiunilor de cultură, ştiinţă şi
literatură” – spune redacţia în „Cuvânt către cititori”.
„Numele revistei ne arată şi scopul ei”, căci, „George
Lazăr pentru noi românii e tot una cu şcoala.”
În paginile de debut se publică: „Necesitatea înfiinţării
unei şcoli secundare de fete în Bârlad”, de Gh. Ghibănescu;
„Ţăranul şi boierul român faţă cu politica rusească în secolul
XVIII”, de G. Constantinescu R.; „Metodul şi învăţământul
intuitiv”, de E. Apostolescu. Apoi număr de număr - Buletin
pedagogic, bibliografie şi... nelipsitul editorial semnat de S.
M. Haliţă, dar şi folclor...
Numărul 2 al revistei (15 mai 1887) publică: „Din ale
şcolii primare”,de S.M. Haliţă” şi „Literatura populară” de Gh.
Ghibănescu, dar şi informaţia că în toamna anului trecut
(1886) învăţătorii din plasa Corod - Pereschiv, judeţul Tutova,
au înfiinţat prima asociaţie din ţară „Luminarea poporului
rural”, „având ca ţintă să deştepte în săteni dorinţa pentru un
trai mai bun” – despre care ziarul local Tutova dădea în
continuu excelente informaţii.
Alţi colaboratori importanţi ai revistei, mai ales în anul
al doilea - : M.S. Andreian, Sim. Basilescu, V. Gr. Borgovan,
Elena Ciucă, Gh. Crăiniceanu, Aug. Frăţilă, C. Hămănoiu, C.
Sp. Haret, A. Iliescu, I. Mateescu, S. Mironescu, I. Negruţu,
Gr. Pletosu, M. Pop, G, Popescu, V. Simionov, L. Teodor,
Mxim.
La revista „George Lazăr” a colaborat şi Constantin
Hamangiu, fost elev al Liceului „Codreanu”, promoţia 1889,
ulterior academician, ministru de justiţie, cetăţean de onoare a
municipiului Bârlad, născut la Pogoneşti – Bârlad într-o
familie de răzeşi.
Redactorul principal al revistei a fost Solomon M.
Haliţă, dascăl ardelean care, alături de G. Ghimbăşanu au scos
un ziar conservator cu numele Bârladul, dar activitatea sa
culturală de seamă a fost concentrată către revista George

222
Lazăr, sursa ei de inspiraţie fiind aceea a naţionalismului
profesorului universitar din Iaşi, Simion Bărnuţiu (era
perioada Luptei naţionale!)
...”În perioada când eram elev la gimnaziul real din
Bârlad şi la Şcoala de institutori din Bucureşti, în afară de
gazeta „Paloda”, organ al intereselor generale, îşi făcuse
apariţia şi revista cultural-literară „George Lazăr” scoasă de
câţiva profesori şi în care s-au publicat şi câteva poezii ale
domnului C. Hamangiu, actual Consilier al Curţii de Casaţie,
care a scris mai târziu acea lucrare mult discutată asupra
„proprietăţii literare”.
G. Tutoveanu
Din „Bârladul – odinioară
şi astăzi”)

*
Const. Hamagiu, în liceu fiind, publică versuri,
traduceri, epigrame sub pseudonimul Heliotrop Blanc în
ziarele Tutova şi Paloda. De asemenea, publică recenzii şi
articole în revista pedagogică George Lazăr, precum şi poezii
populare culese din judeţul Tutova.

223
 Graiul nostru, 1925 – 1927, ca şi Scrisul nostru
(1929 – 1931) apare sub conducerea Academiei Bârlădene,
întemeiată în 1915 de George Tutoveanu, Tudor Pamfile şi
preotul Toma Chiricuţă.
Academia Bârlădeană trăieşte o epocă de mare glorie
prin 1925, la şedinţele ei literare venind, ca şi la „Junimea” –
altă dată : „Cine vroia şi rămânea cine putea”. Ea organiza
şezători literare atât în oraş cât şi în satele judeţului
Tutova.(Detalii despre Academia Bârlădeană în volumele
„Bârladul odinioară şi astăzi, file de istorie”, sub redacţia
Romulus Boteanu).
Revistă de literatură şi cultură, cu apariţia lunară, apare
sub conducerea unui comitet la 1 aprilie 1925, iar ultima
revistă cu numărul 7 – 12, pe lunile iulie – decembrie 1927.
Are un „cuvânt înainte” semnat de fiecare dată de George
Tutoveanu, care cu banii săi suporta şi cheltuielile de tipar la
Tipografia Lupaşcu.
În cei trei ani de apariţie în revistă au semnat George
Tutoveanu, George Pallady, Sylvia Pan, Virgil Duiculescu,
George Ponetti (care un timp a fost şi secretar de redacţie),
Zoe G. Frasin, G.M. Vlădescu, Toma Chiricuţă, Ion Palodă,
Victor Ion Popa, Const. Găvan, Grigore Veja, Traian Condoiu,
D. Nanu, I. Valerian, Ciprian Doicescu, Const. Crişan, Iuliu şi
Virgil Niţulescu, G. Taşcă, Pamfil Şeicaru, Tudor Pamfile,
C.Z. Buzdugan, V. Voiculescu, Aron Cotruş, George Bacovia.
Nu trebuie omişi nici mai tinerii George Nedelea, Vasile
Damaschin, Mircea Pavelescu, Ştefan Cosma, G.G. Ursu, Gh.
Ioniţă şi alţii.

*
Tot în „Discuţii literare” dar în nr. 2 din „Scrisul nostru”
G. Tutoveanu îi precizează lui V. Damaschin că „Academia
Bârlădeană:” s-a înfiinţat chiar la 1 Mai 1915 şi primii
„academicieni” au fost, în afară de G. Tutoveanu, Tudor
Pamfille şi T. Chiricuţă: fraţii Iuliu şi Virgil Niţulescu, medici,

224
foşti bursieri ai lui Rochfeller, G. Alexandrescu, profesor la
Liceul „Lazăr” din capitală, C. Gruia, profesor la Şcoala
normală din Ploieşti, M. Rădulescu, profesor la liceul din
Buzău iar ca noi veniţi: Donar Munteanu, Victor Ion Popa,
Vsile Voiculescu, Mihai Lungeanu, I.M. Raşcu, I. Valerian,
Petru Cancel, căpitanii Iulian Popovici G. Alexandrescu,
Mihai Lupescu, Domnişoara Natalia Paşa, G. Pallady, G.
Vlădescu Vlad, G. Ponetti, C.R. Crişan, Virgil Duiculescu, I.
Palodă, N. Bogescu… pân' la tineretul de astăzi: G. Nedelea,
V. Damaschin, Ştefan Cosma, G. Ursu, C. Damaschin,
Cicerone Mucenic, M. Panaite, G. Ioniţă… care se pregătesc
să continue cu entuziasm tradiţia culturală a oraşului nostru…
*
După retragerea lui George Ponetti - secretar de redacţie
la Graiul nostru, Nicolae Bogescu, om de cultură şi eminent
latinist, un îndrăgostit de „Academia Bârlădeană” şi oamenii
ei, i-a luat locul. La Graiul nostru a fost publicată schiţa
umoristică a lui I.A. Basarabescu intitulată „Într-un orăşel de
provincie.”
*

„George Nedelea, poetul florilor, pe care le cânta în

rondele; bondoc, cu capul rotund şi ochii scânteietori de
voioşie. George Panetti, căruia noi în ziceam Poponeti - era şi
el mai în vârstă decât noi, ne citea versuri foarte reuşite,
dovedind şi o aleasă cultură”, îşi aduce aminte Emil Tudor,
membru al Academiei Bârlădene în „Întoarcerea către
adolescenţă”.

Graiul nostru nr. 4 – 6 din iulie – august 1925 la rubrica

„Citind”, la „Graiul cărţilor” aflăm despre „Anuarul oraşului
Bârlad şi judeţului Tutova”, realizat de Şt. Răşcanu şi Gh.
Duda, că deşi se mărgineşte numai la date şi informaţii de

225
interes local, el este de folos în primul rând comercianţilor,
industriaşilor şi oamenilor de finanţe din toată ţara pentru
stabilirea diferitelor legături de afaceri şi apoi persoanelor
particulare – funcţionari, profesori etc., spre folosul lor
personal şi îmbogăţirea cunoştinţelor cu atâtea informaţii
asupra acestui ţinut.”
Lucrarea, în prim volum, ni se spune, este realizată la
Atelierele grafice C.D. Lupaşcu din Bârlad, aşteptându-se ca
viitorul volum să corespundă în totul aşteptărilor celor mai
pretenţioşi statisticieni.
Înţelegem din spusele redacţiei că „secretarul nostru
redactor” este domnul George Ponetti.
• Analele Moldovei, revistă de cercetări istorice şi ştiinţifice,
apărută la Tecuci în ianuarie – martie 1941, director şi
proprietar C.A. Stoide (redactor G. Ursu), - vezi
documentarul „Târgul lui Barnovschi Vodă” – copie. Actele
P. Lupaşcu – Bârlad.

*
…”Un alt prozator de deosebit talent care, din păcate,
venea rar, locuind la 50 de kilometri de Bârlad, la Plopana, al
cărei paroh era, popa Crişan, ne impresiona prin fragmentele
sale de roman, care vădeau justa înţelegere a mediului rural.”
Emil Tudor,
membru al Academiei Bârlădene
(Din Academia Bârlădeană – Întoarcere către
adolescenţă)

Guriţa Bârladului
Revistă umoristică, Bârlad, 1923 (I. Hangiu: Presa
literară românească (1789-1948), Editura pentru literatură
1968.

226
 Idealul, revistă lunară, literară, politică şi socială,
apare în perioada 1 ianuarie - septembrie 1923 şi cu
intermitenţă până în 1926. Este scoasă de către un grup de
tineri intelectuali comunişti, printre care şi profesorul Petre
Constantinescu – Iaşi şi fostul său elev, jurnalistul şi
bibliotecarul George Nedelea-
Redacţia (director I.D. Cusman) îşi propune, în
numărul de început, drept scop, „împrăştierea peste tot locul a
luminii şi a adevărului”, răspândirea largă a literaturii române
şi străine, dând „deosebită atenţiune chestiunilor
muncitoreşti”, „luptând pentru drepturile femeilor”,
angajându-se că „va publica lucrări literare, ştiinţifice şi de
economie politică”.
În anul II de activitate, seria a II-a, în numărul 1
„Idealul” dă semnalul: „Reapărem!” – ca editorial şi publică
lista colaboratorilor săi: Ireghina Tudore, Mihail Cruceanu,
poet, profesor şi avocat; Petre Constantinescu – Iaşi, profesor;
Ion Mehedinţeanu, publicist; Carol Drimer, publicist; C.
Pajură, învăţător şi ziarist, Eugen Relgis, publicist; I. Klein,
profesor şi ziarist; Cabs, redactor la Arta Grafică; Gogu
Cristescu, literat; Camil Baltazar, publicist; Mialy Crill, Gh.
Dinu, literat; I.D. Cusman, P. Muşoi, publicist; Mary Aizicov;
M.S. Negură; I.M. Har, Remus Cerbu – Murgeni, publicist.

227
 Revista oferă publicistică şi versuri de esenţă socială,
cronică literară şi revista presei; „Cuvânt către cititori”, ”De
prin ziare, cărţi şi reviste”.

*
Idealul,revistă lunară literară – politică – socială. Apare
la Bârlad ( 1 ianuarie – mai) apoi la Bucureşti (iunie – 23
septembrie 1923); reapare în februarie 1936, cu titlul şi
subtitlul IDEALUL. Publicaţie lunară (I. Hangiu – Dicţionarul
presei literare româneşti, Ed. Fundaţia Cultura Română,
Bucureşti 1996).

Indus T

Indus T, revistă şcolară, editată la Grupul şcolar

Industrial Bârlad. Primul număr a apărut în decembrie 1995,
iar din 1996 s-a tipărit trimestrial.
La 1 decembrie 1995, redactor şef era Gabriela
Costache şi Liliana Palade. Redactori: Titel Olaru, Nicoleta
Dabija, Viorela Daraban, Irina Mocanu, Mădălina Blagoi,
Alina Alexa şi Florina Ştiubei – profesor coordonator –
Mioara Popa.
Revista cuprinde o tematică bogată şi rubrici diverse:
creaţie literară, interviuri, cronici teatrale, informaţii ştiinţifice,
sportive şi muzicale, reclamă, horoscop, curiozităţi, o poştă a
redacţiei, o rubrică a tânărului creştin, rezervând spaţii largi
debutanţilor.

228
 Ion Creangă, revistă lunară de limbă, literatură şi artă
populară, apare între 1908 – 1912; 1915 – 1921 şi avea ca
scop „sporirea cunoaşterii a ceea ce a produs neamul
românesc, credinţa şi datele locale – oglindă a sufletului şi
vieţii neamului nostru.”
Ctitorii revistei au fost: Tudor
Pamfile, Kirileanu, M. Lupescu, D.
Mihalache, Luca Mrejeru, Rădulescu –
Codin. Ei şi alţi colaboratori au reuşit ca în
cei 12 ani de apariţie a revistei să facă din
„Ion Creangă” – după numele
humuleşteanului – o adevărată şcoală
folclorică, în ea putând fi citite poveşti şi
legende, datini şi credinţe, dar şi cunoştinţe
de botanică, medicină populară (vrăji, farmece, descântece,
leacuri), constituind baza creării altor articole şi studii de
interes.
În mod repetat, redacţia, referindu-se la membrii
Societăţii culturale „Ion Creangă” a citat ca donatori şi
întemeietori ai revistei pe: Pr. Ec. Antonovici (Bârlad) Pr. I.C.
Beldie (Fârţăneşti-Covurlui), G. A. Cosmovici (Tg. Neamţ) N.
I. Dumitrescu (Craiova), D.I. Fărcăşanu (Zorleni - Tutova) P.
Herescu (Găineşti – Suceava) G. T. Kirileanu (Bucureşti), N.
L. Kostache (Bârlad). M. Lupescu (Zorleni – Tutova), C.N.
Mateescu (R. Vâlcea), D. Mihalache (Goleşti – Radei,
Muscel), A. Moise (Nemţişor – Vânători Neamţ), L. Marejeriu

229
(Călugăreni-Neamţ), I. Neculau (Coropceni-Vaslui), T.
Pamfile (Bârlad), P. Pănoiu (Crasna-Gorj), T. Popovici
(Zorleni – Tutova), P.G. Savin (Jorăşti-Covurlui), P.
Ştefănescu (Dobromir-Constanţa), A. Tenea (Adam-Tutova),
C. Teodorescu (Roman), I. Teodorescu (Broşteni-Suceava), Şt.
Şt. Tuţescu (Balota-Dolj), G. Tutoveanu (Bârlad), I. Zotta
(Dorna-Suceava), Pr. Gh. Ghioldum (Bacău), la care se
adăugau societarii: AT.C. Blendea (Vladimir-Gorj),
N.I.Munteanu (Chilia Veche-Tulcea), A. Negoescu (Bârlad),
C. Patriche (Zorleni-Tutova), N. Stoleriu (Baia-Suceava), D.
Vasiliu-Bacău (Bârlad).
Ei –şi nu numai – au fost şi autori de texte în revista
care apărea pe o hârtie deosebit de bună, uneori, şi cu un
cuprins pe măsură. Dar, iată doar câteva rubrici: „O scrisoare”,
„Despre Ion Creangă”, „Poveşti”, „Cântece bătrâneşti”,
„Povestiri şi legende”, „Ghicitori”, „Datine şi credinţe”, Vorbe
adânci”, „Colinde”, „Glume, jitii, taclale”, cronici, poşta
redacţiei, ilustraţii de Stoica, dar şi „Vrăji şi farmece”, „De-ale
copiilor”, „Botanica populară”, „Boli de oameni, leacuri şi
descântece” etc.
Revista a avut redacţia la T. Pamfile Bârlad, strada
Corbului, dar şi la Chişinău, strada Puşchin nr. 48,
administraţia la M. Lupescu sau T. Popovici – Zorleni –
Tutova. Tipografia la Bârlad dar şi la Chişinău, strada Puşchin
48 – T. Pamfile fiind în capitala Basarabiei ca agent cultural.
În perioada 1908 – 1921, cât a apărut, publicaţia a
dezvăluit cu succes sufletul adevărat al poporului nostru, deşi
a trecut prin dificultăţile războiului.

Depozitul ocroteşte un mare tezaur nevalorificat încă

îndeajuns. Redactarea după o atentă selecţie a poveştilor, dar
mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi
nepoţii noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre.

230
 Ilustrată la nivelul tehnicii actuale, lucrarea nu ar avea
decât de câştigat.

De revistă s-a interesat Barbu Delavrancea, dar şi

marele învăţat Weigand care dorea să se publice în ea şi
lucruri despre terminologia agriculturii, lăptăriei, a ţesutului,
ca şi Dr. Ion Urban Iarnic de la Universitatea din Praga, care îi
mărturisea lui T. Pamfilie că citeşte revista din scoarţă în
scoarţă.

...”Tot după dispariţia lui Făt-Frumos” – spunea G.

Tutoveanu în „Scrisul nostru”, într-o discuţie cu V.
Damaschin, am legat strânsă prietenie cu maiorul Tudor
Pamfilie, acel pasionat cercetător al folclorului românesc, şi
care, ajutat de Mihai Lupescu, a întemeiat revista „Ion
Creangă”, un adevărat tezaur al literaturii noastre”...
• „Ion Creangă – o însemnată revistă de folclor” – de
Constantin Parfene, în Vremea nouă Vaslui din 18 august
1968.

Neinspirat a fost Ion H. Ciobotaru, când în prezentarea

folcloristului Simion Florea Marian în Dicţionarul Literaturii
Române de la origini până la 1900, editura Academiei, 1979, a
omis să prezinte colaborarea acestuia cu folcloriştii de la
revista Ion Creangă din Bârlad: Tudor Pamfilie şi Mihai
Lupescu. Mai ales că directorul Orfelinatului agricol de la
Zorleni – Bârlad – Mihai Lupescu – a publicat folclor în
colaborare cu S.Fl. M. (Legendele Maicii Domnului), bogatele
sale colecţii de obiceiuri, tradiţii, basme, superstiţii, strigături,

231
proverbe, descântece, medicină populară, stându-i la dispoziţie
folcloristului bucovinean.
Mărturie stau , fără a fi relevate, scrisori inedite dintre
cei doi, aflate în arhiva „Fondului memorial – documentar” S.
Fl. M. de la Suceava, referitoare la „Povestea Maicii
Domnului”, manuscrisul „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea
câmpului...” referitoare la Botanica populară, trimiţându-i şi
„O Listă de insecte ce am cules” pentru studiul folcloric
„Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor”.
Despre Tudor Pamfilie, apreciat ca a „doua figură” a
etnografiei româneşti, după S.Fl.M, el i-a dedicat profesorului
un volum despre sărbători la români, trimiţându-i nu numai
cărţile sale publicate ci şi un important volum de material
folcloric şi etnografic din Ţara de Jos - găzduite în cele circa
11.800 de pagini ale Botanicii poporane române, aflate la
Suceava şi rămase în manuscris.

Istoria Bârladului

Istoria Bârladului, în două

volume, apărută în 1998, sub egida
Primăriei Municipiului Bârlad, a
Inspectoratului pentru Cultură al
judeţului Vaslui, a Fundaţiei
Culturale „Dr. C. Teodorescu”,
îngrijită şi coordonată de Oltea
Răşcanu – Gramaticu, având drept
colaboratori: Nicoleta Arnăutu,
Vasile Cârcotă, Emanoil Darie, Emil
Harnagea, Elena Monu, Felicia
Negre, Valentin Negre, Traian

232
Nicola, Vasile Palade, Mariana Starodub, Virgil Vesel.
Volumul I cuprinde patru capitole: coordonate
geografice, mărturii arheologice, Bârladul medieval, Bârladul
în epoca modernă.
Volumul al II-lea prezintă Bârladul în alte patru
capitole: După Marea Unire, după 1948, concluzii şi … un
Who's Who Bârlădean.
În coordonatele nominalizate, lucrarea – rod al muncii
de peste un deceniu – cum spune coordonatoarea – al unor
specialişti şi pasionaţi în domeniu, reuşeşte să ne prezinte
evoluţia Bârladului în întregul său economic, social, politic şi
cultural, făcând referiri pertinente la dezvoltarea urbanisticii,
populaţie, economie, ştiinţă, viaţa politică şi culturală, şcoala
mai ales, cu largi şi competente referiri la presa timpului…
Geneza localităţii, vatra şi hotarele târgului, curtea
domnească, stăpânitorii acesteia, vornicia, prezentă pe
baricadele marilor evenimente a bârlădenilor, politica socială a
epocii moderne şi contemporane, suflul primit de la marile
personalităţi ale timpului, mulţi veniţi cu experienţa de dincolo
de munţi, ca şi tranziţia de la comunism la actuala democraţie
sunt praguri rezolvate cu succes de realizatorii volumelor…

Revistă lunară cu scop de propagandă medicală, apare în

ianuarie 1932 sub conducerea unui comitet de medici din
rândul cărora au făcut parte şi dr. Al. Lambescu, numit şi

233
profesor de igienă şi medic la Şcoala normală de băieţi din
Bârlad.
Revista publica şi Buletinul Asociaţiei medicilor Filiala
Tutova. Redacţia era la Spitalul Beldiman iar Administraţia în
strada Gh. Asache nr. 5 Bârlad. Tipografia la Fraţii Chiriac.
Numerele 4-5-6, anul II 1933, de exemplu, cuprindea
două părţi: partea ştiinţifică cu articole de dr. H. – Intoxicaţiile
şi infecţiile profesionale; docent dr. Plăcinteanu – Cancerul şi
sarcina; dr. Duda – Pelagra; dr. Herşcovici – Hidartroza şi
terapeutica prin mijloacele cunoscute şi agenţii fizici; dr.
Grossu – Paludismul; dr. O. Bienstok – Al doilea Congres
naţional de tuberculoză.
A doua parte cuprindea: însemnări medicale pentru
popor. Dr. Gr. Gr. Iamandi – Limbricul; dr. Brill – Dentiţia la
copii şi accidentele ei. Urmează apoi: sfaturi, informaţii,
anecdote şi humor medical”(Din Documente răzăşeşti – 1934).
Revista Însemnări Medicale a apărut şi în anul 1934.

*
Octombrie 2003. De zile şi
săptămâni presa politică
românească vorbeşte şi condamnă
furtul de opere şi titluri ştiinţifice
de către senatorul român Şerban
Brădişteanu şi ministrul sănătăţii
Mircea Beuran. Ziarul Adevărul
din 9 octombrie, care publică
articolul: ”În România peste 500
de indivizi devin anual profesori
universitari” informează că
„baronul Mischie a vrut, în trei
luni, să fie uns şi conferenţiar şi
profesor universitar” şi că, acum,
urmare scandalului cu plagiatul, medicii cam evită editurile.

234
 Să fim clari. Impostură şi furt intelectual, chiar la nivel
internaţional, au fost şi altădată…
În februarie 1922, la 8 luni de la publicarea în presa
ştiinţifică internaţională a lucrării savantului român Nicolae
Constantin Paulescu – referitoare la insulină, doi tineri
canadieni – Banting Frederic – Grant, fost medic militar, abia
ieşit din rândurile armatei şi Best Charles Herbert, asistentul
său, student, împreună cu profesorul Macleod, care a girat
escrocheria, îşi publică rezultatele aceloraşi cercetări, în
bibliografia lucrării lor fiind notate chiar comunicatele lui
Paulescu din presa medicală europeană, difuzate cu un an şi
jumătate în urmă şi li se oferă premiul Nobel pentru că au
inventat insulina.
Când Best nu se născuse, Paulescu, în 1891, îşi trecuse
examenul de externat la Paris şi era primit în echipa celui mai
însemnat clinician al timpului – Etienne Lancereaux la spitalul
„Hotel Dieu” din centrul Parisului unde urma să devină mai
mult decât un adjunct al profesorului – un asociat al acestuia în
cercetarea medicală…

În 1897, când Best şi nici Banting nu se născuseră,

Paulescu era medic adjunct al spitalului „Notre Dame” din
Perpetuel Secours. Între timp el avea deja publicate multe
articole în revistele franceze, făcuse comunicări, participase la
manifestări ştiinţifice, era bine cunoscut în lumea medicală
parisiană şi europeană.
Contestaţiile profesorului Paulescu adresate Comitetului
Nobel, ori celui de al 12-lea Congres Internaţional de
Fiziologie sunt respinse pentru că… preşedintele Congresului
era tocmai Johansson, care prezidase şi Comitetul de acordare
a premiului Nobel şi pentru că… nu exista un Tribunal
Internaţional care să judece fraudele ştiinţifice…
… La 26 august 2003 s-au împlinit o sută de ani de la
apariţia „Tratatului de medicină”, rod al colaborării dintre
savantul român cu francezul Etienne Lancereaux. La Paris, pe

235
zidurile spitalului Hotel Dieu este montată o placă de bronz cu
portretele în basorelief a celor doi savanţi. În ziarul Le Monde
apare un articol care afirmă că Nicolae Constantin Paulescu,
adevăratul descoperitor al insulinei, a fost un antisemit , după
care placa de bronz de pe zidul spitalului este demontată.
Premiul „Paulescu” instituit de Asociaţia Europeană de Diabet
nu se mai acordă. Cei 16 mii de participanţi la Congresul
Federaţiei Internaţionale de Diabet rămân şocaţi.
Despre accidentul de la
Paris presa română publică o
simplă informaţie. O simplă
informaţie în condiţiile care, în
cazul meciului de fotbal
Danemarca-România s-au arătat
frustraţi de arbitrajul
elveţianului Urs Meyer, nu
numai personalităţi individuale,
ci şi Guvernul, Parlamentul,
Preşedintele Iliescu chiar, iar
federaţia de specialitate
determinată să facă memorii internaţionale…
În cazul Paulescu 2003 – Nimic – Nici Academia, nici
Guvernul, nici Ambasada Română din Paris, coorganizatoare a
ceremoniei celor 16 mii, nici Parlamentul, nici Preşedinţia…
De ce a fost numit antisemit Nicolae Constantin
Paulescu, savantul român?
Presa a desluşit că în ”tinereţe savantul a publicat o
fascicolă de vreo 30 de pagini care se numea „Alcoolismul şi
jidanii”, în care expunea nişte statistici ale vremii, din care
reieşea că majoritatea comercianţilor de alcool erau evrei şi
înfăţişa pericolele la care ne expunem bând alcool”.
Ceva în sensul acesta a spus-o şi Dicţionarul
enciclopedic român, 1965: „Paulescu Nicolae (1869 – 1931),
fiziolog român… În concepţiile sale filozofice, P. s-a situat pe
o poziţie mistică, retrogradă. A combătut transformismul şi, la

236
bătrâneţe, a profesat idei rasiste, stimulând prin scrierile sale
dezvoltarea organizaţiilor fasciste.”
Era şi este de aşteptat, ca presa de specialitate, dar şi de
cultură în general să-şi reevalueze atitudinea şi să procedeze în
consecinţă faţă de acuzaţiile menţionate, cât mai e timp. Opera
şi opiniile personale nu sunt totuna, mai ales când acestea din
urmă nu-s urmate de consecinţe practice. Paulescu a fost şi
rămâne o mare personalitate recunoscută în lume şi pentru
descoperirea insulinei. Însăşi profesorul Best, cel care a
participat la „experimentele” canadienilor, a recunoscut în
1970 mistificarea. Profesorul Macleod a afirmat încă din 1926
că „la baza cercetărilor” au stat lucrările lui Paulescu, iar
profesorul Arne Tiselius, preşedintele Comitetului Nobel de
atunci, că „Paulescu ar fi trebuit să ia premiul.”
Acordarea premiului Nobel pentru descoperirea
insulinei rămâne „una dintre cele mai sfidătoare erori comise
de Comitetul Nobel” – spunea în 1981 profesorul Rolf Luft,
preşedintele Comitetului Nobel pentru medicină în acel
timp.
În 1898 Paulescu scria tatălui său: „Am să-ţi dau o
noutate care cred că o să-ţi facă plăcere. E cadoul ce vi-l trimit
pentru Anul Nou. Mi s-a propus să fiu numit profesor de
medicină la Universitatea din Fribourg, Elveţia. Eu n-am
răspuns nici da, nici ba. Chibzuiţi şi voi şi scrieţi-mi ce credeţi
de cuviinţă să fac.”
Urcat în Orient-Expres Nicolae Constantin Paulescu,
întorcând spatele gloriei personale, poate a unei vieţi de
familie, din patriotism, preferă casa, România. În 1900 îl
găsim la Bucureşti, la catedra de fiziologie a Facultăţii de
medicină, în laboratoarele nu suficient utilate şi dotate… Din
1910 în 1920, la vârsta experienţelor, dar şi a concluziilor cu
valoare de adevăr, el se ocupă de insulină, face comunicări,
ţine la curent lumea ştiinţifică cu stadiul cercetărilor sale. La
10 aprilie 1922 cere autorităţilor un brevet de invenţie intitulat:

237
„Pancreina şi procedura fabricaţiei sale”, obţinând brevetul nr.
6254 din 19 aprilie 1922.
În laboratoarele savantului dar şi în casa în care
Paulescu a lucrat şi locuit mai bine de 30 de ani solitar, doar
cu sora sa Elena Angelescu şi cu cei patru copii ai acesteia, au
intrat personalităţi de valoare: de la Mina Minovici şi Victor
Babeş, la Ion Jalea şi Paciurea – care i-a lucrat în bronz bustul,
pictorul Artachino – care i-a făcut portretul, scriitori ca
Delavrancea şi istorici ca Nicolae Iorga…
Nicolae Constantin Paulescu avea în 1901 trei
doctorate: în medicină, în ştiinţele naturale, dar şi titlul de
doctor în medicină şi chirurgie al Universităţii din Paris.
„Tratatul de medicină” scris în colaborare cu profesorul şi
mentorul său Lancereaux, are 5 volume, ultimele scrise singur
de Paulescu. Lângă el – alte şi alte lucrări de specialitate, plus
o piesă de teatru încredinţată vărului său, poetul Cincinat
Pavelescu.
Paulescu a fost un mare erudit. Citea în greacă şi în
latină, se preocupa de muzică şi de artele plastice, cânta la pian
şi la orgă, desena cu talent – spun cunoscătorii. Peste ani,
laboratorului în care şi-a desăvârşit opera, ca şi acum la Hotel
Dieu din Paris, i-a fost scoasă placa cu numele său, iar porterul
i-a fost înlăturat, succesorul său la catedră, ştergându-i cu
buretele amintirea, adjudecându-şi nejustificat, ci fraudulos,
proprietatea a ceea ce nu-i aparţinea: INSULINA NIŢESCU,
de această dată. Însuşi faptul că în medalionul din Dicţionarul
Enciclopedic, unde este prezentat Paulescu nu se vorbeşte
nimic despre întâietatea sa în descoperirea insulinei spune
destule…
În timp ce lumea europeană recunoaşte că Paulescu este
marele descoperitor al insulinei, instituţiile academice şi
oamenii politici, după cum am arătat, continuă să fie
nedrepţi…
Presa de specialitate de acasă trebuie să se mişte. La
Bârlad există revista „Pagini medicale bârlădene” coordonată

238
de dr. Nicu Botezatu. Ar fi spre onoare lui dacă în viitor,
număr de număr, îşi va mobiliza colaboratorii din întreaga ţară
şi prin mijloace adecvate, documentate, să facă cunoscut lumii
că descoperitorul insulinei a fost un devotat al cercetării faţă
de care diabeticii vor rămâne veşnic recunoscători…

*
Promptă, Academia Română, sub semnătura
academicianului Eugen Simion, face primul pas în direcţia
gândită şi de noi, publicând la 6 octombrie 2003 în revista
Formula AS precizarea că, în anii '20, în circumstanţele socio-
politice de atunci, profesorul Nicolae Paulescu a publicat
câteva articole antievreieşti regretabile din toate punctele de
vedere. Dar adaugă academicianul: „opiniile personale ale lui
Nicolae Paulescu n-au fost urmate de acţiuni violente în sfera
socială şi că el însuşi n-a participat, în nici o împrejurare, la
acţiuni care l-ar putea culpabiliza.”
Şi că, după cum „nu putem judeca opera marelui
prozator Celine în funcţie de ideile lui politice”, că „nu-l
putem scoate pe Ernst Jünger din literatura secolului al XX-lea
numai pentru faptul că a fost ofiţer în armata germană”, tot aşa
şi în cazul lui Paulescu, după cum susţine şi profesorul Nicolae
Cajal, preşedintele secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei şi
preşedintele Comunităţii Evreieşti din România, „se impune o
disociere obligatorie între contribuţia ştiinţifică în combaterea
diabetului şi opţiunile personale antisemite.”
De altfel, tocmai în acest sens a procedat Academia,
spune Eugen Simion şi confirmă şi Nicolae Cajal că l-a propus
în anul 1990 ca membru post-mortem al Academiei Române,
iar adunarea generală l-a şi ales prin vot secret.
Ducându-şi gândul mai departe, academicianul Eugen
Simion spune că „Federaţia Internaţională de Diabet ar face un
uriaş pas înainte în elucidarea definitivă a acestei probleme” în
semn de recunoaştere şi recunoştinţă faţă de cel care a

239
descoperit, în 1921, insulina, salvând astfel de atunci atâtea
vieţi omeneşti.”
Dar pentru aceasta cineva trebuie să lupte…

Îndrumări pedagogice, anul I 1933,

Coordonare P. Todicescu, profesor de pedagogie, N.
Galaction, învăţător licenţiat în litere şi Şt. Toporaş, institutor.
Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad.
Câteva materiale publicate şi autorii lor: „Stroe
Belloescu – …Un om de forţă” de Paul Constantinescu:
„Şcoala primară recunoscătoare” de C. Antonovici; „Stroe
Belloescu” de Cezar Ursu; „Din viaţa lui Stroe Belloescu” de
P. Todicescu.

Petrache Todicescu „a păstrat legătura ştiinţifică cu toţi

profesorii şi mai ales cu pedagogii ieşeni: Gh. Comicescu,V.
Todicescu, Ştefan Bârsănescu, Vasile Petrovanu, Gh.
Ghibănescu, Ion Mitru, Constantin Asiminei şi alţii”.
„… lecţiile şi conferinţele sale erau o adevărată
sărbătoare. A ajutat pe copiii nevoiaşi, a iubit ţărănimea şi pe
foştii lui elevi, care l-au iubit sincer şi au avut ce învăţa de la
el…”
Ion Şuşnea, din
„Profesorul Petre Todicescu –
Bârladul odinioară şi astăzi.”

Alte detalii a se vedea la medalioanele referitoare la

revistele Făclia (Liceul pedagogic) şi Tribuna pedagogică.

240
 Justiţia Tutovei, revistă de drept, destinată activităţii
instanţelor judecătoreşti, din Judeţul Tutova, anul I, nr. 1 –
ianuarie 1935, apare lunar sub direcţiunea domnului Octavian
Tănăsescu, preşedinte supra-numerar la Tribunalul Tutova,
redacţia şi administraţia în strada General Rentz nr. 18 –
Bârlad.
În „Cuvânt înainte” Octavian Tănăsescu mărturiseşte că
„este la a doua revistă de interes local ce o tipăreşte” – prima
fiind „Caraşul juridic” – apărută în anii 1927 – 1928, când era
preşedinte la Tribunalul Caraş.
Revista Justiţia Tutovei are menirea de a stimula
„energiile locale, de a scrie, de a activa şi ieşi din rutina
profesională şi apatia provincială iar ca organ de publicitate,
deci de control public, exercită cea mai bine făcătoare instruire
asupra activităţii birocratice a justiţiei, prin insuflarea unei
atenţii mai deosebite în redactarea hotărârilor, prin o motivare
mai completă şi o soluţionare mai juridică”.
În ea au publicat şi Constantin Dornescu, avocat, C.
Dolinescu judecător – preşedinte la Tribunalul Tutova, S.
Fundoianu, avocat, C. Pastia, avocat, I. Beldiman – doctor în
drept, avocat, profesor la şcoala superioară de comerţ, C. Creţu
– jude – preşedinte de tribunal, D.R. Chirulescu, substitut de
procuror la parchetul tribunalului Tutova, N. Mironescu,
avocat, St. C. Dumbravă, avocat.
Temele revistei: „Contractul de locaţie de serviciu şi
contractul de mandat”, „Jurisprudenţele instanţelor

241
judecătoreşti din judeţul Tutova”, „Obligaţiunea naturală a
părinţilor de a-şi înzestra copiii”; natura juridică şi efectele
acestei obligaţiuni”; „Despre constituţionalitatea legilor”;
„Abuzul de drept”, „Justiţia comunală”.
Dar iată şi părerea revistei „Documente răzăşeşti”
despre publicaţie la apariţia ei: „Menţionăm cu plăcere apariţia
acestei reviste juridice în oraşul nostru şi după cum suntem
informaţi, numai în judeţul Muscel mai există o asemenea
publicaţie care să tipărească hotărârile tribunalului şi a
judecătoriilor de ocoale (nr.9/decembrie 1934).
Existenţa astăzi a unor asemenea publicaţii la tribunale
sau Curţile de Apel n-ar mai fi motiv pentru specialişti să
invoce că nu cunosc legile, ori cum se constituie completele în
soluţionarea cauzelor.

Labirint
Labirint, revistă enigmistică, apare la Bârlad în
1978 şi la ea colaborează Serghei Coloşenco, Alexandru
Kissling, Iancu Goldstein, Dumitru David, Iancu
Pantalon, Octavian Dumitru, născută din pasiunea şi
seriozitatea celor citaţi, membrii ai cercului rebusistic de
la Casa de Cultură a sindicatelor din localitate.
Tipăritura demonstrează nu numai preocuparea
pentru divertisment, cât mai ales probează inteligenţă,
creativitate şi luciditate a creatorilor dar şi a publicului
interesat.

Lumina
Revistă politică, literară şi de cultură generală, apare
în perioada 1 ianuarie 1945 – martie 1947, redactor Lazăr
Beneş, redacţia şi administraţia în Bârlad, strada Vasile Lupu

242
nr. 6, şi care, în numărul 1 , „În loc de editorial” îşi propune la
program: „Lumină, cât mai multă lumină”.
În revistă semnează: Tudor Teodorescu – Branişte,
Constantin Titel – Petrescu, Barbu Zaharescu, Nell Cobar, G.
Tutoveanu, G.G. Ursu, G. Nedelea, George Nestor, Ion
Hobana, Gica Iuteş, Cezar Drăgoi, Ion Palodă (dr. I. Vainfeld),
profesori şi elevi de la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”.

*
În octombrie 1946, numerele 19-20, referindu-se la
menirea revistei Lumina F. Anderca face constatările: „Din
Lumina vechiului meu prieten Beneş au dispărut şi insultele şi
şantajele. Pe hârtia curată – pe care o foloseşte cu scumpătate
– preocupările de interes obştesc sunt dezbătute cu politeţe şi
demnitate, preocupările culturale sunt sincere şi serioase.”
Şi speră…
… „Nădăjduim că o dată cu statornicirea principiilor
democratice, cu generalizarea speranţei într-o viaţă politică
generoasă, lipsită de ipocrizii, cu ridicarea treptată a
conştiinţei tuturor, păturilor sociale şi îndeosebi a
muncitorimii de la ţară şi de la oraşe, ziarul local să devie
locul de întâlnire al tuturor glasurilor şi tuturor
conştiinţelor…”
…”Am dori să auzim că Lumina a întemeiat într-adevăr
o Universitate populară, unde profesorii locali îşi lărgesc
activitatea şi preocupările, unde populaţia se adună la ore
anumite, o dată, de două ori pe săptămână, ca la o supremă
sărbătoare sufletească. Nu astfel a început „Junimea” din Iaşi
acum un veac?
Am dori să aflăm că un cor, o orchestră, o societate
culturală, o bibliotecă populară activează în jurul revistei
Lumina şi că nimic nu se mai poate începe în oraş fără
concursul Luminei. Din redacţia revistei Lumina purced ideile
şi sugestiile administraţiei urbei, judeţului, că publicul,

243
autorităţile, în grija lor socială, se vor întreba înainte de a
purcede la o acţiune sau ca stimulare:
- Ce va zice Lumina?...”
G.G. Ursu scrie în Lumina nu numai la comemorarea a
doi ani de la moartea prietenului său prof. Ionel Peiu portretul
literar de o sensibilitate aparte „Un prieten bârlădean” (nr.21-
22, noiembrie 1946) ori poezia „Unui prieten mort –
pictorului bârlădean Ionel Peiu (nr.17-18, august 1946), dar şi
cursivul „Un muncitor poet” Th. Călin (octombrie 1946 –
semna Th Călin Delapraja n.n.):
…”Am publicat la domnul Peiu „Istoria literară a
Bârladului”, „Tecuciul literar”, atâtea alte articole şi versuri
din atâtea reviste şi ziare imprimate acolo, toate culese de
Călin. Toţi condeierii Bârladului aveau o mare încredere în
priceperea şi conştiinciozitatea lui. Eram liniştiţi ştiind că el nu
ne poate trăda şi că el numai ne putea prezenta o corectură
uşoară, cu greşeli de tipar puţine.
Asta era mândria lui şi plăcerea noastră.
Dar pe Călin l-am simţit în curând confrate. Scria
versuri nu numai pentru că se molipsise de la noi, ci pentru că
simţea nevoia exprimării unei sensibilităţi delicate…
… N-am la îndemână caietul cu poezii al lui Călin, dar
pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă
şi el simţea, în mod sincer, milă şi iubire pentru fiinţa lor
gingaşă, biciuită de ploaie şi vânt şi, lucru însemnat, reuşeşte
să ne transmită şi nouă simţirea lui înfiorată:
Crizanteme, crizanteme, flori târzii,
Biciuite de vânt aspru şi de ploi,
Cu noian de frunze moarte, ruginii,
Cade bruma argintie peste voi!

Şi-n grădinile golite şi pustii

Oare câte doruri îngropat-am noi,
Crizanteme, crizanteme, flori târzii
Biciuite de vânt aspru şi de ploi!?

244
 Cât priveşte George Nedelea a publicat în Lumina, ca de
obicei, poezii fel de fel. Iată de data aceasta o fabulă: „Două
cărţi” ale secretarului cenaclului Alexandru Vlahuţă, publicate
în revistă în aprilie 1946 (nr.15-16):
Într-o bibliotecă mare / Dintr-un oraş oarecare / Că-l
cheamă Bârlad, Vaslui / Importanţă mare, nu-i, / Mai acum un
an sau doi, / Cum se-ntâmplă şi-ntre noi, / Unei cărţi gust îi
veni / Pa alta a dojeni: / - Dă-te, soro, la o parte, / Dă-te mai
încolo, zic! / Vai de cel ce are parte / Să te-atingă doar un pic!
/ Îl sufoci cu-a ta duhoare!.../ Eşti de-o murdărie crasă / Asta e
înfăţişare? / Uite, eu sunt tot frumoasă, / Astăzi parcă-s
tipărită! / Nici o filă răvăşită…/ Chiar coperta mi-i curată /
Cum a fost de prima dată./ Tu eşti însă o ruşine! / Doamne,
cum să scap de tine / Să nu te mai văd de loc?”/
Ş-aici cartea cea frumoasă /Astăzi parcă tipărită,/ Făr-o
filă răvăşită / A tăcut, fiind convinsă / Că vecina-i e învinsă. /
Totuşi, foarte cuvioasă / Va răspunde dumneaei. / Şi răspunsul
a venit / Prompt, cum nu l-ar fi gândit: / - Dragă, ai dreptate
mare,/ Prost arăt la-nfăţişare / Foile-mi abia se ţin / Şi pătate
sunt din plin,/ Iar coperta mâzgălită / Peste tot şi jerpelită ! … /
Dar te-ai fost, tu, întrebat / Mâini prin câte am umblat?/ Ochi
câţi s-au plecat pe mine / 'N clipe grele ori senine? / Unii
poate-au plâns pe pagini / Ca şi toamna prin paragini,/ Precum
alţii-or fi zâmbit / Când de tot m-au dezvelit! / Tu nici când n-
ai fost în stare / Să te mişti din raftul grav!/ Nici o mână mi se
pare / Nu te-a scuturat de praf, / Nu ţi-a răsfoit vreo filă / Ştii,
măcar aşa în silă, / Ca să simţi şi tu fiorul / Ce ţi-l lasă cetitorul
…/ Ş-acum vii să-mi faci morală? / Cap fără de socoteală! / Eu
te iert, însă, vezi bine, /N-am chef să mă cert cu tine!”

245
 Liga Culturală, buletinul secţiei Bârlad, apare
trimestrial, editat în perioada 1910-1914, în 16 pagini, la
Tipografia Nouă Toriceli Slobozeanu, iar mai târziu la
Tipografia Neculai P. Peiu Bârlad.
Apărea sub conducerea unui comitet din care au făcut
parte: membrii onorifici –
Teodor Ioan, Lupu Kostachi,
Teodor Emandi, preşedinte Stroe
Beloescu, el fiind şi primul
preşedinte al Societăţii;
vicepreşedinţi: doamna
Smaranda Căp. Ioan, colonel
D.P. Tocineanu; secretar D.
Vasiliu – Bacău; casier – I.
*
Stroe S. Belloescu, primul
preşedinte al Ligei Culturale
Bârlad
*

Martinescu; membrii V. Georgescu – Bârlad şi locot. T.

Pamfilie.
În buletinul din ianuarie-martie 1912, de exemplu,
citim: „Rolul „ Societăţii doamnelor române” şi a oamenilor
politici faţă cu meseriile şi comerţul din judeţul Tutova” de
Ioan Martinescu, profesor; „Din depărtările albastre –
introducerea conferinţei tinerilor din 18 decembrie 1911 în

246
folosul elevilor săraci” de I.I. Răianu, profesor; „Muzee
economice” de Victor A Puiu;
*
„Cuvântarea rostită cu prilejul jubileului de 50 de ani ai
Universităţii din Iaşi” de Benedetto de Luca; „Câteva cuvinte
despre Holeră” de dr. N. G. Cădere; Dări de seamă şi
înştiinţări; un tabel pe două pagini cu membrii Ligei Culturale
din Bârlad care şi-au achitat cotizaţia.
Buletinul din aprilie – iunie 1912 este dedicat
centenarului Răpirii Basarabiei – cu proză şi versuri, din care
am reţinut „Cum ni s-a răpit Basarabia” de C. C. Stamboliu,
profesor, dar şi îndemnul „Sus Inimile” de G. Alecsandrescu,
profesor.
Numărul următor, pe iulie – decembrie (3-4) este
destinat amintirii lui Stroe Beloescu, ucis la 21 octombrie
1912. Citim articolele: „Spre nemurire” de G.L. Râmniceanu;
„Cuvântarea ţinută la comemorarea lui Stroe Beloescu” de I.I.
Răvanu; D. Mironescu scrie la pagina 8: „În dragostea sa de
ţărani, iubea şi onora pe toţi binefăcătorii lor” Acelaşi periodic
relata: „Între şcoală şi biserică – cele dintâi instituţii ce
contribuiesc la luminarea şi moralizarea unui popor – se află
întruparea recunoştinţei pentru Acel ce prin măreţele sale fapte
ne-a învrednicit să ajungem ceea ce suntem astăzi: un popor
tare, puternic şi respectat de toate popoarele lumii; chipul în
bronz al marelui Cuza Vodă – domnul iubitor al ţărănimii – se
ridică măreţ din străjuirea a patru brazi plantaţi sub ochii lui
Stroe Beloescu.
După o întrerupere, Buletinul Ligei Culturale Bârlad
avea să reapară la 1 ianuarie 1916, sub numele de Foaia Ligei
Culturale din Bârlad, cu numărul 1.
Sediul Ligei Culturale era la Casa Naţională din Bârlad.

*
Liga Culturală Bârlad a continuat a avea organul său de
presă: Foaia Ligei Culturale, începând din ianuarie 1916.

247
Casa Naţională din Bârlad – Sediul Ligei Culturale – secţia Bârlad

Lumea creştină
Lumea creştină este o publicaţie ocazională realizată de
Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu” care şi-a propus să
familiarizeze pe cei interesaţi, indiferent de concepţiile
religioase, asupra a ceea ce este ortodoxismul. În articolul Să
devenim oameni din numărul inaugural (25 august 1995)
subliniază rolul bisericii ortodoxe în păstrarea fiinţei naţionale,
se combat acţiunile unor secte religioase.
„Nu cu trufie de ocupaţie, ci cu altare de ocupaţie şi care
fac o propagandă agresivă în rândurile populaţiei” se ocupă
unii misionari, spune V.C. Ciocârlan în materialul Românii
popor ortodox.
Au mai semnat: G. Irava – Ortodoxia în lume; Ec. Vieru
– Comori de cuget şi simţire; N. Arnăutu – Creaţia artistică
religioasă în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan” etc. Se
arată publicului valorile aflate în patrimoniul Bibliotecii Stroe
Beloescu şi a muzeului local: Cazania lui Varlaam, Biblia de
la Bucureşti (1688), Îndreptarea legii (1643), Mineele din
ianuarie – iunie 1780, icoanele pe lemn şi sticlă, porţi

248
împărăteşti, ţesături importante prin preţiozitatea materialului
folosit etc.

Lumina
Lumina, director preot Ioan D. Leon, Costeşti, judeţul
Tutova, apare în perioada 1932 – 1933 ( din „Documente
răzăşeşti”).

Lyceum
Lyceum. Revistă şcolară a Liceului nr. 3 Bârlad. Apare
în 1968.
În ziarul Vremea nouă Vaslui nr. 68 din 10 mai 1968,
Luca Arbore scrie următoarele la apariţia nr. 4 al revistei
Lyceum editată de elevii şi profesorii Liceului nr. 3 din Bârlad:
„Lyceym se înscrie pe linia bunei tradiţii a şcolii
bârlădene ca o nouă posibilitate de afirmare a spiritului creator
a elevilor. Apariţia revistei … ne aduce în minte vremea când,
în cu totul alte condiţii, câţiva liceeni, printre care G.
Ibrăileanu şi Raicu Ionescu întemeiau la Bârlad Asociaţia
„Orientul”, despre care, mai târziu, criticul „Vieţii româneşti”
nota: „am format o tovărăşie bazată pe prietenie, pe tovărăşie
de idei, pe comunitate de idealuri.”
… Acum, la al 4-lea număr, revista şi-a conturat un profil în
care, echilibrat, sunt inserate pagini de istorie, portrete literare,
creaţii proprii, critică, probleme de domeniul ştiinţelor,
curiozităţi ştiinţifice, folclor. S-au stabilit câteva rubrici şi s-a
format un cerc de colaboratori.”

Monografiile Liceului „Gh. Roşca”

Codreanu

249
 Realizate de profesorul
Traian Nicole sunt substanţiale
şi deosebit de interesante pentru
cei care doresc să cunoască în
profunzime istoricul Liceului şi
oamenii care au muncit ori s-au
format acolo.

Inexplicabil, nici
Monografia Liceului Codreanu
a domnului profesor Traian
Nicola (1971), nici anuarul
Şcolii medii nr. 2, realizat în 1956, referitor la clasele de elevi
şi absolvenţi, nu vorbise despre cei care, spre bucuria lor, a
părinţilor şi a profesorilor, au promovat, în acei ani, examenele
a două clase într-un singur an…
Se vede că pe atunci Ministerul Învăţământului şi şcoala
erau mai operative, nu ca astăzi când un elev, Mihai Beţi, venit
din Basarabia, admis „a studia doi ani într-unul” nu a putut
promova pentru că… cei de la Serviciul Naţional de Evaluare
şi Examinare, care trebuiau să elaboreze testele de verificare a
conţinutului asimilat în vederea „promovării a doi ani de studii
în unul singur”, Şcoala 74 din sectorul 4 a Capitalei n-a
primit… subiectele… ( a se vedea ziarul Adevărul din 15
octombrie 2003).

250
 Miron Costin revistă lunară de cercetări şi mărturii
istorice, animată de Tudor Pamfilie, dar la a cărei întemeiere a
contribuit substanţial şi profesorul de religie de la Liceul
Codreanu, preotul Ioan Antonovici.
Apare în perioada 1913 -1919 şi după cum se spune în
„Cuvânt înainte” îşi propunea, ca şi revista „Ion Creangă”, să
strângă „felurite mărturii scrise ale trecutului nostru,
documente, inscripţiile, însemnările şi altele – care nu
zugrăvesc de cele mai multe ori decât o viaţă tot românească.”
Redacţia şi administraţia în Bârlad, strada Corbului.
Administratorul revistei era V.C. Nicolau. Revista
preconiza un Institut pentru Studiul Europei Sud-estice şi se
realiza, în parte, un Muzeu regional de istorie şi etnografie al
Tutovei (Din Revista „Miron Costin” nr. 7).
Ca întemeietori şi susţinători ai revistei Miron Costin
dar şi colaboratori sunt cunoscuţii: slt. Angelescu, Alex
Ecsarhu, Căpitan P. Gane, H. Gherghely, Lt. L. Ghika –
Brigadier, M. Lupescu, C.N. Mateescu, T. Pamfilie, Lt. A.
Saint – Georges, N. I. Stroici, Eugenia Botez – Ciolacu, I.
Chrissoveloni, G. Tutoveanu.
În revistă mai semnau:I. Antonovici, I. Caşu, I. Ciolan,
Z. Corlăteanu, V.C. Nicolau, pr. Gh. Vartolomeiu, pr. T.
Bălăşel, A.Gorovei ş.a.
*
Adesea, în primii ani, revista făcea popularizarea
muzeului Al Saint – Georges din Bârlad.
Muzeul era opera ofiţerului de la regimentul 2 roşiori
Bârlad, bun colaborator la revista Miron Costin, îndrăgostit de
arhivistică. După ce şi-a realizat o colecţie cu piese din
trecutul poporului nostru a deschis la Bârlad primul muzeu
particular unde iniţiatorul era custode, muzeograf dar şi
îndrumător al vizitatorilor în cele două zile de acces a acestora.
Ziarul Adevărul din 19 septembrie 1912 a publicat
articolul „Un muzeu în Bârlad”, făcând şi un inventar al

251
pieselor din componenţa acestuia. Muzeul Al Saint-Georges
din Bârlad a fost distrus de trupele germane în anii războiului
1916-1918.
*
…”Tot Pamfilie a mai făcut să apară şi o revistă de
documente intitulată „Miron Costin”, ştiind că şi ”Făt-
Frumos” tipărea în ultima pagină câte un document” – spune
G. Tutoveanu în Scrisul Nostru în „Discuţii literare” cu V.
Damaschin.

Monitorul Judeţului Tutova

Organ oficial de publicitate, se imprima în 1887 la

Tipografia „Romană” din Bârlad şi apărea de două ori în
fiecare săptămână, marţea şi vinerea, şi se distribuia tuturor
autorităţilor din ţară.
În Monitorul se publica actele judecătoreşti prevăzute
de procedură şi codicile civile, înscrierile de firme, vânzările
de avere, cu achitarea lòcò a taxelor prevăzute de lege.

Onoare şi patrie
Onoare şi patrie este o revistă realizată ca număr festiv
la 1 noiembrie 1995, cu prilejul sărbătoririi a 80 de ani de
existenţă a Brigăzii 17 artilerie – General „Al. Tell”,
îmbrăcând un stil sobru, concis, cu o grafică modernă, reuşind
să pună în valoare trecutul încărcat de glorie al generaţiilor
care şi-au făcut datoria faţă de patrie, apărând permanent
fruntariile străbune.
„Seara, de sub pulberea timpului, chipuri de artilerişti ne
privesc cu satisfacţia datoriei împlinite la Turtucaia, la
Mărăşeşti şi la Oituz, între Prut şi Nistru, la Odesa şi pusta

252
maghiară sau în Cehoslovacia, ei au înscris în cartea neamului
adevărate pagini de eroism” – spune N. Rotaru, comandantul
unităţii în documentarul „Profesiunea de artilerist.”
Au făcut parte din colectivul de redacţie: Pricopie Ioan,
Costan Vasile, Scânteie Mihai, Năstase Dorel, se pare – toţi
ofiţeri.
Revista merită căutată, apoi citită, difuzată, dar mai ales
păstrată şi popularizată. Structura ei tematică cere aceasta.

Pagini de jurnal
Pagini de jurnal,publicaţie editată de Cercul de creaţie
literară şi presă de la Clubul elevilor din Bârlad, începând cu
noiembrie 1989, fiind o continuare a ceea ce a fost în perioada
1983-1989 „Revista Cireşarilor”.

Pagini literare, revistă literară şi de cultură generală,

apare lunar, anul I nr. 1, septembrie 1934, director Lazăr
Beneş, redacţia şi administraţia în Pueşti -Tutova, 12 pagini.
În singurul număr care apare – septembrie 1934 –
revista încunoştiinţează cititorii că „ în urma numeroaselor
cereri primite a hotărât ca începând cu numărul următor să
înfiinţeze o „pagină socială” care va fi redactată de unul din
colaboratori.

253
 Dl. Cosma Damian - ziarist, a fost numit redactor şi
responsabil al revistei „Pagini literare” pentru oraşul şi judeţul
Iaşi.
Realizată la „Tiparul Tutovei”, strada Regală nr. 15
Bârlad, revista recomandă să fie citite:

„Cartea Ţării”, de Adrian Maniu;

„Cuvântul Talisman”, de Saşa Pană;
„Ceai dansant”, de Erosia Peretz;
„India”, de Mircea Eliade;
„Arsenic”, de Sergiu Dan.

La „Cronica Tutovei”, sub semnătura Labany citim o

epigramă adresată unui anume:

Dl. perceptor Răşcanu

Face vizite tot anu´
Cu-o deviză… pân´ la rai
„Ai, nu ai, trebuie să dai!

La „Note literare” aflăm că domnul Isaiia

Răcăciuni este autorul piesei „Trei cruci” şi a comediei
„Doctorul Berechet”, cu care se va deschide în toamnă
stagiunea Teatrului Iancovescu şi are încheiat un contract
cu Editura Naţională – Ciornei pentru romanul „Iubiri
otrăvite”. Domnul Eugen Relgis, autorul cărţii
„Prieteniile lui Miron” are terminată „Cosmometapolis”
şi lucrează la „Umanitarism şi Eugenism” şi „Minimum
de existenţă”.

254
 Pagini medicale bârlădene, publicaţie periodică,
independentă, de opinie, informaţie medicală şi cultură, în 16
pagini, editată de Colegiul medicilor din România, Anul VI,
ajunsă la nr.66-67/2003, anunţă omagierea a două mari
personalităţi medicale româneşti: Ion Juvara şi George Emil
Palade, între 9-11octombrie 2003 – la Piatra Neamţ şi a XIX-a
reuniune a chirurgilor din Moldova (vezi nr.737/2003 din
ziarul Păreri Tutovene).
Director şi coordonator al publicaţiei este dr. Nicu
Botezatu. „Adresa pentru corespondenţă, str. Bradului nr. 10
Bârlad; redacţia la Păreri Tutovene Bârlad ori la Primăria
municipiului Bârlad – Spitalul municipal de adulţi Bârlad, str.
Republicii nr.300, tipar – Tipografia A.D.C. Vaslui.
Citind articolul „Biblioteca publicaţiei Pagini Medicale
Bârlădene” – apărut la rubrica „Pilula la ceas de veghe”, scris
de dr. Nicu Botezatu, despre „cărţile scrise de medici, din mai
marele univers al cărţilor în general, pe care le-am îndrăgit
dimpreună cu soţia şi copii mei, răspândite în acareturile
casei”, pe mine, ca cititor, gândurile m-au dus la ceea ce scrie
în caseta referitoare la tehnoredactarea revistei: Mihaela –
Adriana Nastac, Alexandra – Nina Botezatu, Nicolae-

255
Alexandru Botezatu este – ceea ce înseamnă, într-adevăr, că
publicaţia este inima familiei medicului Botezatu. Şi nu
întâmplător. Tatăl său –Alexandru Botezatu – ani mulţi
secretar al Comitetului executiv de la Primăria municipiului
Bârlad era un mare iubitor şi cunoscător de literatură, un
meloman şi interpret pe care (Dumnezeu să-l aibă în grijă!) l-
am preţuit foarte mult noi, colegii din preajma-i… Un bun
coleg, prieten şi sufletist pe care oricine şi-l doreşte…
Dar iată ce cuprinde pe scurt numărul de revistă din
februarie 2003: o dedicaţie Colegiului medicilor din judeţul
Neamţ, în aşteptarea zilelor lui iulie la… Durău; o anchetă
despre „Diversitatea metodelor de identificare în genetica
forensică”, de prof. Dr. Monica Planteanu U.M.F. „Gr. T.
Popa” Iaşi; interogaţie, tot analitică, retrospectivă dar şi
vizionară cu titlul „Am progresat or n-am progresat?” de dr.
Virgil Răzeşu; la rubrica”Dosare prăfuite şi uitate” – „Schiţă
istorică a dezvoltării oncologiei clujene (II)” de prof. dr. Sandu
Bologa, profesor consultant U.M.F. „Iuliu Haţeganu” Cluj –
Napoca; dr. Gheorghe Mămuleru Călimăneşti semnează
„Pledoarie pentru terapia balneară”; o pagină „Vitrina cărţilor
medicale” în care semnează dr. Nicu Botezatu, dr. Calu Lucica
şi dr. Iorgu Gălăţeanu recenzii despre „Îngrijirea vârstnicilor
cu obstrucţie urinară joasă” şi „Hemoperfuzia”;
„Fluorochinolonele”, „Studii, tehnici şi metode de protetică
dentară”, „Constipaţia cronică”, „Curs de semiologie
medicală, dr. Laura Ciobanu, şef lucrări U.M.F. „Gr. T. Popa”
Iaşi, clinica a VI-a medicală, Spitalul clinic recuperare, medic
primar interne şi pneumologie, împreună cu dr. Lăcrămioara
Cebotaru, medic rezident M.F. semnează „O posibilă cauză de
urticare cronică „la orice.”
Prof. Gruia Novac realizează la „Arta neputinţei de a
rata” o cronică, de adâncă cunoaştere, a romanului Vânătoare
de umbre de Adrian Buşilă (Ed. Junimea, Iaşi, 1992) şi
Dicţionar de iubiri ratate, tot de Adrian Buşilă (Editura Ex
Ponto, Constanţa, 2001; prof. Mioara Popa, referiri pertinente

256
la volumul Transplant de suflet editat de „Viaţa medicală
românească”, aducând astfel, cititorilor, bucuria cunoaşterii
unui nume nou – M. Mucenic Dumitru, care, spune
recenzenta, încearcă prin vers şi aforism „o şansă de a-şi
redobândi ceva din Timpul trăit, un pic de nemurire!” – ceea
ce am dori fiecare…
Preotul militar Petru Pop din Baia Mare semnează
versuri proprii „Ruga nopţii de spital”, Nicu Botezatu prezintă
„Medalia 150 de ani - Maternitatea Cuza Vodă Iaşi”, iar dr,
Felix Marian – Baia Mare, face recenzia la „Revista română de
medicina muncii” nr. 3-4/2002.
Mai semnează: dr. Doru Munteanu, medic de familie
Bârlad, dr. Adrian Cotârleţ – Moineşti, dr. Irina Hriţcu, medic
specialist pneumologie, dr. Cristina Bârsu U.M.F. „Iuliu
Haţeganu” Cluj-Napoca, Virginia Şerbănescu din Germania
poezia „Elegie pentru limba română”, dar şi dr. Liliana
Grădinaru, în zi de Sf. Nicolae, 6 decembrie 2002 „Vertebre
albului”, dedicată Domnului dr. Nicu Botezatu: Vertebra
albului /Vorbind din zeitatea / Copacului său vertical / S-a
logodit / Cu cernelurile instalate / Şi cu pana suflată / Cu
metal astral / Înfruptându-se / Din minunea cristică / De a fi
om / La masa tăcerii lui / Clipa trăieşte / Împărţind lumină /
Până la geamătul / Ultimului strigăt.
Revista Pagini medicale bârlădene, realizată de
bârlădeni, dar nu numai de ei, utilă medicilor şi cititorilor în
general, din întreaga România. Un mare merit are familia Nicu
Botezatu, fiul fostului meu coleg Alexandru Botezatu –
Bârlad.
A se vedea şi finalul de text la medalionul „Însemnări
medicale” – partea referitoare la omul şi opera N.C. Paulescu.

257
 Paloda Literară apare ca revistă lunară la 20 ianuarie
1904, sub conducerea prof. D. Nanu, fără G. Tutoveanu, iar
numerele 6-12 sunt scoase sub conducerea lui Corneliu
Moldoveanu, la Tipografia G. Caţafany.
Apariţia Palodei Literare la Bârlad în 1904 este salutată
cu interes de N. Iorga, în numele redacţiei „Semănătorul „: „E
vorba adică a se încerca în Bârlad o mişcare literară de
provincie care ar folosi mişcării literare generale a neamului
nostru” (Din „Semănătorul”, IV 1 februarie 1904 - citat de
Oltea Răşcanu din articolul ”Corneliu Moldovanu”
Începând cu nr. 3, în Paloda Literară de la Bârlad scriu:
N. Iorga, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, M.
Dragomirescu, I. Petrovici, El. Văcărescu. I.A. Basarabescu,
Cincinat Pavelescu, Nicolae Gh. Rădulescu – Niger, Ioan D.
Manolache.
După un an de activitate, la 28 decembrie 1904
(numărul 11 – 12) Paloda Literară – ca primă revistă literară
din Bârlad – dispare „spre a uşura drumul revistei „Făt
Frumos”, care are greutăţi mult mai mari de învins, şi în jurul
căreia trebuiesc dar concentrate toate forţele băneşti şi
intelectuale” – se spune în ultimul număr al Palodei.

258
 *
Într-un articol program din Paloda Literară poetul D.
Nanu, profesor la Liceul Codreanu, observă că: „ Bârladul
seamănă cu vechile burguri germane care au orgoliu de a trăi
din propria lor viaţă intelectuală.” El definea prin artă
atmosfera care a dus la apariţia revistei „Făt-Frumos”, care a
făcut epocă în viaţa literară a ţării, Nicolae Iorga asemuind-o
cu Semănătorul şi Luceafărul de la Buda-Pesta. Ceea ce
înseamnă că Iorga vedea în Bârladul de atunci una din
Capitalele culturii româneşti.
*

Păstorul Tutovei , revista Asociaţiei preoţilor din

judeţul Tutova, apare lunar, cu deosebire în lunile de vacanţă
iulie şi august, sub auspiciile unui comitet de conducere
alcătuit din: preşedinte – protoiereu Grigore A. Dimitriu,
vicepreşedinte, pr. Ilarion Dodu – Drujeşti, casier pr. D.
Dumbravă – Bârlad; secretar – preot N. Moise – Bârlad,
membrii: preot Vasile Alecu – Bârlad, preot Gh. Dumbravă –
Pueşti, preot Gh. Giurcanu – Unţeşti şi preot Ioan Leon –
Costeşti.
Redacţia revistei la preot I. Gh. Chirvase – Bârlad, preot
Al. Gâlea – Bârlad, preot C.P. Belde – Perieni – Tutova.
Se cerea ca articolele să fie trimise pe adresa preot I.
Chirvase, strada Lascăr Catargiu nr. 70 Bârlad.

259
 Administraţia, diacon Gh. Marinescu, str. Vornicul
Sturza nr. 15 Bârlad.
Primul număr apare în martie 1938; nr. 7 – în
septembrie 1938.
În afara conducerii, în revistă au mai semnat: pr. Ioan
Corneliu, M. Grumăzescu („Doctrina şi operele sociale ale
Bisericii”; pr. Profesor dr. Marin C. Ionescu de la biserica
„Cuibul cu barză” – Bucureşti („Preotul şi adevărurile
biblice”); prof. Gh. Vrabie („Vechea şcoală bârlădeană) ş.a.
Deosebit, revista susţinea rubrici: „Ştiri şi fapte”,”
(„Decesul decanului Baroului de Tutova – Ştefan Galin”, de
exemplu). „Cărţi apărute” („Creştinism şi comunism” de Ioan
Gh. Savin, profesor universitar), „Cronica internă” („Ziua
dragostei”), „Cronica externă” („Biserica rusească din
diasporă”), comunicări redacţionale etc.
Un articol important a fost dedicat bisericii „Sfinţii
împăraţi, legat de anul 1870, când a luat fiinţă „Cimitirul
Eternitatea”, când Andrei Ionescu, negustor de galanterie,
primar al oraşului Bârlad, o dată cu înfiinţarea Cimitirului, a
pus să se ridice şi această biserică în formă de cruce, drept în
mijlocul cimitirului, ea fiind gata în 1885, copie fidelă a
Capelei din cimitirul Père Lachaise din Paris – locul unde îşi
doarme somnul de veci cel ce a fost frământat de „La
Recherche de la l’absolu”, Honore de Balzac.
Realizată la atelierele grafice N. Peiu Bârlad.
*
...”Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani a poetului
George Tutoveanu, în semn de omagiu, un grup de prieteni şi
scriitori i-au dedicat bardului tutovean un număr festiv (9-10
din octombrie – noiembrie - decembrie 1942) al revistei
„Păstorul Tutovei” din Bârlad, în alcătuirea căruia George
Constandache a jucat cel mai important rol, muncind cu
pasiune şi competenţă. A solicitat pentru această ocazie,
colaborarea unor scriitori ca: Tudor Arghezi, Ion Minulescu,
I.A. Basarabescu, Atanase Mândru, Liviu Marian, I.

260
Gr.Oprişan, George Lesnea, Radu Cosmin, Pamfil Şeicaru,
Leon Mrejeru, Artur Gorovei, Aurel Tita, Victor Eftimiu,
Aurel George Stino, Virgil Huzum, B. Clony, Toma Chiricuţă,
Eugen Ciuchi, Ion Ojoc, C.D. Fortunescu, D.Al. Nanu, Virgil
Duiculescu, prof. Dr. Iuliu Niţulescu, N. Rădulescu – Niger
etc., etc.” (Elena Nicola din „Un poet al Academiei Bârlădene,
George Constandache”).
Păstorul Tutovei revine în actualitate în anul 1994 sub
egida Protopopiatului Bârlad, din colegiul de redacţie făcând
parte: Marin Constantin, Petrică Tufaru, Căpriţă Mihai,
Valeriu Stelian, Petru Ioan, membru de onoare Iordan
Gheorghe, redactor şef Stoian Eugen.
Redacţia şi administraţia revistei la protopopiatul
Bârlad, strada Nicolae Bălcescu nr. 20.
Este o continuare a ceea ce a fost Pastorul Tutovei din
perioada 1938 – 1943, realizată de Asociaţia preoţilor
ortodocşi din fostul judeţ Tutova.
Citim din cuprins: Datini şi obiceiuri de Sfintele Paşti –
de Eugen Stoian, Ouă încondeiate – de Ilie Murăraşu, Iertarea
o îndatorire prioritară a creştinului, de Marin Constantin,
ABC-ul micului creştin, de Ioana Săucă; dar şi: Când a apărut
şi Ce urmăriţi domnilor aşa zişi evanghelişti creştini?
Adventismul – o sectă neoprotestantă în ofensivă pentru
destabilizarea spiritualităţii româneşti; Destabilizarea
României sub toate aspectele prin pătrunderea nestingherită a
sectelor creştine şi neocreştine, ori Ora de religie la ceasul
evaluării; Unirea unei părţi a românilor cu biserica catolică
etc.
Prin diversitate şi stil, revista, mai ales ca urmare a
reînfiinţării Eparhiei Ortodoxe de Huşi, vine să pledeze pentru
echilibru şi cumpătare, pentru o viaţă duhovnicească şi laică
de adevărată creştinătate.

261
 Pleiada
Apare în anii 1933 – 1934.

Primii paşi
Revistă a şcolii generale nr.1 Bîrlad, apare în 1971.

Prometeu Descătuşat
Prometeu Descătuşat este revistă de cultură, artă,
spovedanie, civism şi are ca director pe Cezar Stegaru. Apare
în ianuarie 1993.
În editorial se apreciază că prin a fi „o revistă în care să
palpite licoarea unui strop de frumos, de înalt, de poezie, de
mângâiere.”
Cu ambiţie, publicaţia vizează „promovarea unei
literaturi originale, încurajarea şi afirmarea spiritului creator în
domeniul culturii, artei, fără nici o barieră, ridiculizarea unor
stări conflictuale în raportul individ – societate, în vederea
corijării unor stări general-umane: abuzul, corupţia, de
asemenea, întărirea spiritului civic, combaterea poluării
morale, realizare de traduceri din literatura universală şi nu în
ultimul rând descoperirea de noi talente.
În ea au semnat:Cezar Stegaru, Petru Andrieş, Simion
Bogdănescu (am înţeles un pseudonim a prof. Ion Puflea),
Petruţa Chiriac, Corneliu Leonard.
Interesantă aducerea către public a părţii din Biblie şi
anume Cântarea Cântărilor, înserarea în revistă a unor
momente din poemul istoric Posada, intervenţiile cunoscutului
C.D. Zeletin.

262
 Revista
Săptămânal literar, cu o apariţie de doar 15-20 de
numere în 1896; s-a bucurat de colaborarea unor foşti elevi ai
Liceului „Codreanu”, cum ar fi Ion Manolache – Holda, Adolf
Axelrad ş.a.

Revista
Apare în 1891, editată de I. Veinfeld, viitorul publicist
Ion Palodă. Cenaclu literar şi socialist înfiinţat prin 1897 de un
grup de elevi de la Liceul Gh. Roşca Codreanu şi care-şi ţinea
şedinţele în casa părinţilor elevului Veinfeld Isac, viitorul Ion
Palodă, scotea şi publicaţia „Revista” în care, pe lângă articole
sociale, schiţe, poezii, Isac Veinfeld, Ion Manolache Holda şi
alţi elevi creau figuri interesante ale Bârladului de odinioară,
ca acel a lui Voinescu, socrul lui Emil Gârleanu” (Din
Monografia Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971 de Traian
Nicola).
*
Apare o discordanţă de identitate şi timp între revistele
de la 1896-1897 şi cea din 1891, care, din lipsă de material
documentar original urmează a fi clarificată în viitor, cu
ajutorul cititorilor, poate ale Arhivelor Naţionale ale României
– Direcţia judeţeană Iaşi, care la ediţia actuală, prin omul de la
sala de studiu, a ezitat să ne fie de ajutor.

Revista cinematografică
Revista cinematografică, organ al industriei
cinematografice, apare la Bârlad la 15 0ctombrie 1912.

263
 Revista critică
Revista critică apare din 1916 până în 1918, după ce
purtase numele de Cronica Moldovei în anul ei de început –
1915.

Revista cursurilor de la doctoratul în

drept
Apare la Bârlad la 15 februarie 1908 cu numerele 1-7
şi apoi numerele 8-9, cuprinzând „materiale ce se fac de către
profesori pentru doctorat.” Era programată să apară
săptămânal, editată de un avocat Nicolae Iliescu, colaborator
al ziarului Zorile Bârlad.

Răstriştea răscoalelor
Revistă editată la Bârlad de inginerul Zamfirescu în
anul 1908, cu versuri „admirabil tăiate”, în măsură să evoce
tablouri reuşite, ceea ce dovedeşte că autorul este o natură
sensibilă, dotată cu imaginaţie.”
Revista face parte din seria „aceloraşi apărute „1907”
a lui Vlahuţă, a lui Cerna şi a lui Caragiale” (Ziarul Zorile din
5 februarie 1908 nr.9).

264
 Răzeşul, revistă culturală lunară, dar şi cu serioase
preocupări istorice şi folclorice, o publicaţie a Moldovei de
mijloc, scoasă de povestitorul Virgil Caraivan, având
colaborator apropiat pe At. Mândru.
A fiinţat în perioada 1926 – 1927.
La rubrica „Însemnări” „Răzeşul” îl prezintă „pe
distinsul şi învăţatul profesor de drept internaţional de la
Universitatea din Iaşi dl. N. Daşcovici, doctor în drept şi
ştiinţe economice de la Universitatea din Paris care „cu
începere de azi se numără printre colaboratorii revistei”; că
„pictorul Stoica s-a stabilit în vara aceasta pentru studii prin
părţile noastre” şi ”şi-a improvizat un mic atelier în târguşorul
Murgeni (Tutova)”; că „Ţara de jos”, revistă de cultură şi
literatură din Bucureşti apare în ultimul număr reorganizată
„având în comitetul de conducere pe amicul şi colaboratorul
nostru dl. Sterian Dumbravă, cunoscutul publicist şi avocat,
secretarul Ligei Culturale, un element de valoare în mişcarea
culturală a Bârladului. Dânsul va reprezenta revista
bucureşteană în localitate.”
O zi îngrozitoare la munte, poveste adevărată, semnată
de Dumitru Fărcăşanu, găzduieşte o fotografie „Colonia de
copii bârlădeni în faţa pavilionului din Techirghiol, construit
de Societatea bârlădeană pentru combaterea tuberculozei, din
iniţiativa doamnei Madelena D. Costandache şi a dlui doctor
Ioan Ionescu, medicul primar al oraşului Bârlad.”

265
 Din pagina ”Bibliografie, cărţi, reviste şi ziare primite la
redacţie” aflăm că în iulie 1926, cu nr. 1, anul I de activitate,
apare la Bârlad şi „Foaiea Băncei de Credit mărunt din
Bârlad” şi că, şi atunci, publicaţia trecea prin mari greutăţi
materiale „mai ales faţă cu scumpetea mereu crescândă a
hârtiei”…
În cuprins, din acelaşi număr aflăm şi de câteva cărţi
semnate de Virgil Caraivan aflate în difuzare: „Basme şi
legende străine” - traducere din folclorul lumii, Editura şi
Tipografia Vălenii de Munte, 1911; „La gura sobei” - poveşti
şi snoave, Editura Socec; „Movila roşie” - povestiri, schiţe şi
amintiri, 1913, şi că vor apare în curând „Poveşti de
pretutindeni”, traducere din folclorul lumii, ilustraţii de
pictorul Stoica, Ediţia a III-a, Editura Socec S.A., Bucureşti,
Calea Victoriei.
Numărul 8 din Răzeşul este realizat la Atelierele grafice
Nicolae P. Peiu Bârlad „ care execută cu acurateţe şi
promptitudine orice lucrări atingătoare de această artă”

…”Dimitrie Fărcăşanu, inginer agronom şi povestitor,

membru al Academiei Bârlădene, colaborator asiduu şi la
Scrisul nostru, sinucis în urma unor presiuni incalificabile ale
bancherilor din Bârlad. Dimitrie Fărcăşanu un om de spirit,
care scria o proză memorialistică într-o limbă populară
viguroasă a fost animatorul „Ligii contra cametei”… a
publicat articole ce ameninţau liniştea şi confortul bancherilor”
G.G. Ursu „Amintiri despre
Academia Bârlădeană”
din Bârladul odinioară şi astăzi -1984

*
„Victor Ion Popa este creatorul comediei lirice în
literatura noastră dramatică, iar „Take, Ianke şi Cadâr” este o

266
realizare artistică în care atmosfera, simetria compoziţională,
tipurile pun în lumină un mesaj umanist, o pledoarie implicată
pentru puritatea sentimentelor de prietenie şi iubire, pentru
libera lor desfăşurare, cu conflicte care se rezolvă prin victoria
dragostei, a omeniei, împotriva prejudecăţilor şi calculelor, a
mentalităţilor conservatoare, meschine.
Take, Ianke şi Cadâr fac parte din galeria originală a
personajelor lui Victor Ion Popa, oameni buni şi generoşi,
guralivi şi certăreţi. Prototipurile lor aparţin Bârladului de
altădată: Take e Petrache Peiu, negustor de pălării de la
întretăierea străzilor Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă. Casa lui
mai există şi numele familiei e încrustat pe frontispiciu.
Oameni de odinioară ne spuneau că Ianke ar fi Pincu Kanner,
iar Cadâr – Bizim, negustor de mărunţişuri înainte de a trece
Podul Pescăriei.
Victor Ion Popa a evocat în „Take, Ianke şi Cadâr” un
climat familiar al oraşului natal de altădată, cu prăvălii
modeste pe-o uliţă pustie, cu cântecul trist al unei flaşnete,
case cu geamlâc, garduri de şipci, o linişte cuminte a sugerat
esenţa unei atmosfere de târg provincial, după cum a tipizat,
fără a copia, oameni autentici, într-o sinteză artistică a
omeniei.”
G.G. Ursu din Amintiri despre Academia
Bârlădeană din „Bârladul de odinioară şi astăzi – 1984.
*

„… În dreapta şoselei se găseşte, la o bună distanţă, un

alt sat, ascuns într-un pâlc de salcâmi, satul Şuletea, comuna
natală a scriitorului Virgil Caraivan, unde a trăit mai toată
viaţa şi unde a redactat revista sa cu preocupări folclorice şi
materiale inedite istorice: „Răzeşul”
Virgil Damaschin din „Victor Ion Popa, - Take
Ianke şi Cadâr, trei figuri reale în Bârladul
de altădată” (Bârladul – odinioară şi astăzi)

267
 *
Iată-l pe Virgil Caraivan văzut de pr. Dumitru
Dumbravă, consătean al scriitorului…
…”Îi admiram înfăţişarea impunătoare, fruntea lată,
părul negru ca pana corbului în tinereţe, mustăţile groase şi
neajustate, pe care le numeam vrăbioi. Îmbrăcat modest, nu-i
plăcea să fie subiectul discuţiilor. Era ca o apă care, cu cât este
mai profundă, cu atât e mai liniştită. Cunoştea ca nimeni altul
istoria Şuletei şi a împrejurimilor. De la el ştiu că pe moşia lui
Manolache Costache Epureanu Şchiopu, a boierilor Ieremia,
mai încoace, în partea de miazăzi a satului şi de răsărit a
pârâului ce curge dinspre Şuletea spre Murgeni ar fi existat o
aşezare omenească, dovedită de hârburile şi monedele vechi
găsite aici. Acestei aşezări i se zicea
Brăiţenii de Jos.

… Dacă Şuletea a dat în timp

atâţia oameni de carte , dintre care cei
mai mulţi au împânzit întreaga ţară,
aceasta se datoreşte în bună parte
existenţei lui Virgil Caraivan,
însuşirilor lui deosebite, dintre care cea
mai importantă a fost dragostea de satul
natal, de neam, de ţară şi de istoria lui.
… Acolo, la Şuletea, Virgil Caraivan a fost o candelă
aprinsă a dragostei de neam, de istorie şi de limba
românească.”
Iată şi ceva din informaţiile „de cronică bârlădeană” ale
profesorului Traian Nicola, care-l privesc şi pe Virgil
Caraivan: „1933: s-a constituit la Bârlad Sindicatul presei: G.
Alexandrescu (preşedinte), I. Şerbănescu, dr. G.Berdan
(vicepreşedinţi), I. Vasiliu (secretar general), dr.B.
Secater(casier), A. Romila, M. Negreanu (cenzori), dr.I.
Vainfeld, A. Jugănaru, G. Nedelea (membrii), V. Caraivan, G.
Tutoveanu şi I. Beldiman (membrii de onoare).”

268
 *

Dar iată şi o epigramă de G. Nedelea care pune sub

semnul întrebării durata de viaţă a revistei „Răzeşul”:

Scriitorului Virgil Caraivan: „Universul” vesteşte

reapariţia revistei „Răzeşul” (ziarele)

- „Ce e val ca valul trece” -

O credeam acum un an…
Dar apare iar „Răzeşul”,
Şi cu dânsul… Caraivan!...
1929
*
Sunt în faţa a trei ipostaze. Una culeasă din Răzeşul nr.8
– septembrie 1926, de la I. Negoiţă din documentarul „Cultul
mamei”:
… Cum se explică oare grija bisericii noastre de
maternitate?” – se întreabă scriitorul. Şi documentează: „Să nu
fie oare provocată de dezertarea de la rostul de mamă a unei
femei române – mai ales la oraşe – care părăsindu-şi menirea
lor firească, refuză statului şi neamului serviciul datorat?”
… „Grija de maternitate arată din partea bisericii
noastre că este deci de ordin naţional şi are legătură cu
problema creşterii populaţiei…
…Mama este singura educatoare. De la ea primim,
precum trupul aşa şi sufletul. Ea ne strecoară pe nesimţite şi în
desmerdările ei dulci, cele dintâi sclipiri de lumină în minte,
cele dintâi sentimente în inimă şi deprinderi de viaţă…
… Aproape că nu este poet, care să nu-şi fi exprimat în
versuri sentimentele de iubire şi adâncă veneraţie faţă de
mamă.”
„O mamă, dulce mamă, din negura de vremi,
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi.”

269
 Spun alte versuri:
„O mamelor, în mâinile voastre, mai mult ca în oricare
altele, este mântuirea lumii.” – spune un alt gânditor.
Am în faţă şi situaţia căminelor de orfani înainte de
1989, dar şi cea de după 1989 cu instituţia… asistenţilor
maternali…
Iată şi cea de a treia ipostază oferită de o parte a
literaturii actuale: „Cartea despre femei” apărută la Editura
Mix, Colecţia „OSHO” Braşov – 2002, unde ni se spune,
printre altele: „Căsnicia este cea mai urâtă instituţie inventată
de om”… …”În societatea perfectă a viitorului nu vor mai
exista decât prieteni, nu soţi şi soţii.”… „Copii nu trebuie să le
aparţină părinţilor lor. Ei ar trebui să aparţină comunităţii…
Evident, părinţii se pot întâlni cu copii lor, ei pot invita copii la
ei acasă, pot deveni prietenii copiilor lor. Dar copii nu vor mai
fi dependenţi de ei, căci vor aparţine comunităţii…”
…”Orice copil care va aparţine comunităţii va învăţa
mai multe, va fi mai prietenos, mai deschis la tot felul de
influenţe. Experienţa sa va fi mai bogată.”
Cât de bogată este experienţa de viaţă a copiilor din
orfelinate, a celor care au trecut prin instituţia „copiilor de
trupă” ori a celor lepădaţi în internate se cunoaşte. Nu se spune
nimic în cartea la care m-am referit, cui vor aparţine bătrânii,
neputincioşii”…
Cât de motivată îmi este alegerea o argumentez cu
spusele unui mare istoric – că şi familia ca şi căsătoria au
o nuanţă profund istorică:
„Societatea, ca un ordin natural, are elementele sale
proprii, care după noi sunt: individul, familia, naţiunea
sau patria, seminţia şi omenirea.”
În timp aceste elemente au avut controverse, unii au
încercat să le desfiinţeze, ele însă nu s-au dovedit deloc
trecătoare, ca nişte stări anormale. Ele rămânând
elemente naturale şi constitutive ale omenirii; eu mă

270
alătur, în speţă, lângă familie, căsătorie şi copii pentru că
acolo este şi dorul de mamă şi dragostea pentru copii şi
puterea de a exista a naţiunii, a patriei, adică lângă
spusele lui Ion C. Brătianu pe care l-am citat mai sus
cu… Din scrierile şi cuvântările lui în lupta pentru
redeşteptarea naţională.

Revista Clubul – Fabrica de rulmenţi

Bârlad
A apărut în perioada 1960 – 1970 şi avea un colectiv
de redacţie a cărui animator a fost Emil Iovu, directorul
Clubului F.R.B. Deosebit de calitatea editorială a avut
iniţiativa organizării concursului de creaţie „Alexandru Sahia”,
împreună cu Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Comisia de
îndrumare a cenaclurilor literare de pe lângă Uniunea
Scriitorilor în decembrie 1964, iar în perioada 1 iunie 1963 – 1
iulie 1964 împreună cu Asociaţia artiştilor fotografi din R.P.R
a organizat un concurs de fotografii pe teme diverse.

Revista România Financiară

Apărea la Bârlad în 1916, dispunea de o editură care a
finanţat şi difuzat „Calendarul Financiar” pe 1916, realizat la
Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

România administrativă
Apare la Bârlad în perioada 1919 – 1941.

271
 Revista clasei a III-a B

A Liceului „Roşca Codreanu” a fost realizată la

şapirograf de George Damaschin, cu concursul lui Costel
Dimitriu, cu 4-5 ani mai mare decât editorul, deci elev în
ultimul an de liceu.
Revista aceasta – spune editorul – a rezistat în anii 1920
– 1921.

...”Georgică Damaschin, cu spiritul său critic şi frază

caustică, era spaima poeţilor. Îl critica până şi pe maestru
(George Tutoveanu n.n.) Doar versurile mamei Zoe – ea însăşi
poetă adevărată, nicidecum robită sau tributară soţului său, le
primea Georgică cu înţelegere deplină şi deplină aprobare.
Altfel, dădea iama în metaforele lui Vrabie sau Nedelea, şi nici
pe noi, ceilalţi prozatori, nu ne cruţa. Ne răzbunam însă
căutându-i chiar nod în papură în articolele lui de sinteză a
civilizaţiei…”

Emil Tudor,
membru al „Academiei Bârlădene”
(Din „Bârladul odinioară şi azi”)

272
 Revista „Matematica Bârlădeană” de matematici
elementare a Societăţii Matematica Bârlădeană – creată în
1921 de directorul Liceului „Codreanu” – profesor Cezar Ursu
şi colaboratorii – care a desfăşurat o bună activitate, fiind
coordonată de profesor Ştefan Negură (1921 – 1923); 1926 –
1927; 1928 – 1930), N. Martiniuc (1923 – 1924), şi N. Gaiu
(1925 – 1926; 1927 – 1928) – în toţi cei 9 ani de existenţă
societatea având ca preşedinte de onoare pe regretatul şi
apreciatul Ştefan Negură.
Revista apare lunar, primul număr în februarie 1926,
până în 1930.
Tipografia, „Tiparul Tutovei”, strada Regală nr. 126
Bârlad.
Se menţiona: articolele, exerciţiile, problemele de
propus şi soluţiile lor ce se trimit pe adresa: N. Gh. Gaiu,
profesor, strada Regală nr.5 Bârlad; abonamentele se trimit
domnului Victor Oprişanu, strada Dobranici nr.11 Bârlad;
problemele de geometrie de propus cât şi cele rezolvate se pot
trimite domnului Micu Grumbaum, Calea Văcăreşti –
Bucureşti. Doritorii de cărţi de la Biblioteca Societăţii se
puteau adresa domnului David Haim, strada Ştefan cel Mare
nr. 58 Bârlad.
Sumarul la numărul doi al revistei: „O chestiune de
geometrie” – exerciţii de Zaidman Iosef, inginer; „Găsirea
câtorva identităţi trigonometrice cu ajutorul determinanţilor”

273
de Gaiu Gh. Emanoil; „Chestiuni remarcabile” de Micu
Grumbaum; bibliografie, redacţionale – un fel de poşta
redacţiei, exerciţii sosite de la colaboratori.
Revista nu-şi indica colectivul redacţional dar o pagină din
numărul 2 cuprindea o listă cu membrii: N. Martiniuc, Şt.
Negură, Ion Nechita, Gaiu Nicolae, Grumbaum Micu, Mircea
Vasiliu, Ernest Oprişan, B. Barbălatt T.B. – student – Paris,
Ozias Schachter, Galaţi, Gaiu Gh. Emanoil, Coşniţă Virgil,
Nicolau V.Gh., Victor Oprişanu, Moscovici Adolf, Filimon
C.I., Panaitatu Gh., N. Dragomir, Haim David – Bârlad.

România Administrativă, revistă pentru buna îndrumare

profesională şi apărarea intereselor funcţionarilor
administrativi, apare cu nr. 1-2 la 1-15 septembrie 1919,
bilunară, sub direcţiunea dlui V.C. Nicolau, directorul
prefecturii Tutova.
Rostul revistei: „să fie organul de bună îndrumare
profesională a tuturor funcţionarilor administrativi”, să
îmbrăţişeze „cu căldură” toate chestiunile privitoare la
administraţie, lăsând libere orice discuţiuni care ar putea aduce
foloase în această direcţiune”, „ca prin discuţii şi propuneri să
putem ajunge la uniformizarea lucrărilor de cancelarie şi a
modului de procedare în aplicarea legilor”, „să grupeze în
jurul ei pe toţi notarii, jandarmii rurali şi secretarii comunali”,

274
punându-se „la dispoziţia funcţionarilor judeţeni şi comunali
(urbani)”.
Au apărut articole: „Traiul funcţionarului”,
„Jandarmeria rurală”, „Notarul şi atribuţiile sale de ordin
sanitar”, ”Notarul – prestigiul şi autoritatea morală a acestui
funcţionar”, „Funcţionarii comunelor rurale – atribuţiuni,
registre ” etc.
A avut colaboratori: M. Turburi, prefect; Emil Juvara,
Grigore Vasiliu, foşti prefecţi; I. Boian, medic primar al
judeţului Tutova, I. Popescu, Gh. Dumitriu, Andrei Tenea, V.
C. Nicolau, P. Ciolan, Emil Grigoraş, G. Tarază, administrator
de plăşi în judeţul Tutova, C. Crovolschi, administratorul
plăşii Neamţ; G. Georgescu Giuică, administratorul plăşii
Calafat, judeţul Dolj, Adam Atanasiu, secretarul Consiliului
judeţean, V. Altangiu, şef de birou, C. G. Gheorghiu –
secretarul primăriei Vaslui, N. Enăchescu, notar Brăneşti –
Dâmboviţa, Al. Dumitrescu Cocioc, notar Colceag – Prahova,
Nimara, notar Godineşti – Gorj.
În numărul 12 din decembrie 1923 se anunţă că de
apariţia în viitor a gazetei se vor ocupa: T.C. Marinescu,
director general în Ministerul de Interne, I.C. Nicolau, V.C.
Nicolau şi V. Ionescu –Darzeu – directori.
V.C. Nicolau fiind şi directorul Imprimeriei Statului la
Chişinău, revista România Administrativă se tipărea la
Chişinău în strada Puşkin, colţ cu Reni.

Să fie lumină
Revistă editată de „Spiritismul” şi difuzată prin căsuţa
poştală nr. 10 la Post-restant – Bârlad în ianuarie 1912. Este,
curios lucru, antemergătoarea finanţatoarei sale – revista
Spiritismul apărută la 15 octombrie 1914 şi condusă de V.C.
Nicolau, directorul prefecturii Tutova, naşul la amândouă.

275
 Scrisul nostru, revistă literară, cu apariţie lunară, primul
număr în ianuarie 1929, s-a tipărit la Tipografia Lupaşcu, apoi
la N. Peiu şi ulterior la fraţii Chiriac după cum urmează: 10
numere în 1929, 6 numere în 1930 şi 5 numere în 1931.
Ultimul număr a fost consacrat poetului Frederic
Mistral, cu care George Tutoveanu a purtat o susţinută
corespondenţă.
Cuvântul introductiv al revistei aparţinea lui George
Tutoveanu (despre Constantin C. Arion, Ministrul Instrucţiunii
Publice, care a făcut ca Societatea Scriitorilor Români,
întemeiată în 1911, să-şi aibă viaţă; Ştefan Petică, „care ca şi
alţii s-a stins în flacăra primei tinereţe; Constantin D.
Lupaşcu,”cu sprijinul lui, inteligent şi blajin, a făcut să apară
revistele „Ion Creangă” şi „Miron Costin”, dar şi calendarele
scoase în Bârlad;
Iată un editorial apărut în numărul 3-4 din martie -
aprilie 1931, intitulat Nicolae Iorga, cu prilejul împlinirii de
către acesta a vârstei de 60 de ani. Redăm un mic pasaj:

276
 „Se pare că Nicolae Iorga s-a născut
o dată cu poporul român. Dacă la vârsta de
patru ani citise toate cronicile, dacă la
şapte ani era un bun cunoscător al
literaturii române şi a literaturii franceze,
dacă la treisprezece ani scria articole
adânci de gazetă, dacă la 23 de ani era
profesor universitar, toate acestea sunt
doar mici amănunte, o pregătire a omului
pe care adâncul acestui neam îl alesese ca pe cea mai bună
întruchipare a sa pentru timpul cel mai critic poate din
dureroasa lui existenţă milenară.”

Mihai Lupescu care de la Zorleni, alături de alţi

colaboratori, a dat viaţă revistelor: „Şezătoarea”, „Ion
Creangă”, „Miron Costin”, „Vestitorul satelor”, necruţându-şi
nici un sacrificiu”, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă,
Ilarie Chendi, Eugen Lovinescu, Mihail Dragomirescu, dar şi
rubrica „Însemnări” sau „Răspunsuri” către cititori, deosebit
de aglomerată, care, indiferent de dimensiuni, o semna tot
Tutoveanu.
Nelipsite din cuprins erau „Cronica literară” şi
„Corespondenţa literară”
În revistă au semnat: G. Tutoveanu, G. Pallady, D.
Fărcăşanu, Syilvia Pan (Natalia Paşa), Zoe G. Frasin, N.N.
Lenguceanu, Virgil Duiculescu, Vasile Damaschin (care
răspundea şi de grafica publicaţiei, dar a iniţiat şi susţinut
rubrica „Discuţii literare), Ştefan Cosma, George Nedelea,
George Damaschin, Olga Alexa, G. G. Ursu, Z. Letin, N.
Bogescu, C. Crişan, I.A. Basarabescu ş.a.
Despre ce a însemnat George Tutoveanu în viaţa
Academiei Bârlădene, iată doar câteva rânduri: … „Generaţiile
primului război mondial au văzut pe George Tutoveanu,
conducând căruţele încărcate cu scriitorii de atunci, nu numai

277
din Moldova, ci din toate provinciile româneşti aflate în exod.
Unde se duceau? Ce voiau? Cu ce mijloace? Numai voinţa
săvârşeşte astfel de miracole. În anii 1916 – 1917 şi următorii,
când România a gemut sub năvala armatelor habsburgice şi
willhelmine „Academia Bârlădeană” rămăsese unica noastră
academie, o academie în căruţă, care străbătea drumurile spre
sate, ca să spună văduvelor şi orfanilor, părinţilor, tineretului
combatant pe fronturi că” nu s-a terminat, că nu se poate
termina războiul acela decât prin dreptate, şi că până la ultimul
român, trebuie să lupte, că fără luptă nu se poate isprăvi nimic
din calvarul lumii guvernate de împăraţi”.
Alexandru Tutoveanu
membru al Academiei Bârlădene
(Despre George Tutoveanu şi Bârladul)

Scrisul nostru (1929 – 1931) a apărut la iniţiativa lui

George Tutoveanu, secretar de redacţie fiind G.G. Ursu – la
primele două numere acest rol îndeplinindu-l Vasile
Damaschin.
Scrisul nostru din aprilie 1931 s-a ocupat îndeaproape
de Ibrăileanu – criticul şi organizatorul vieţii literare de la
Viaţa Românească.
La apariţia romanului Adela, Societatea Literară
Academia Bârlădeană i-a trimis celui care a fost sufletul
Bârladului de odinioară o scrisoare de felicitare de caldă
apreciere.
Un număr întreg a închinat Scrisul nostru marelui
Sadoveanu la apariţia romanului Zodia Cancerului sau vremea
Ducăi Vodă.

278
 Redăm mai sus o fotografie din „Scrisul nostru” – de la
şedinţele Societăţii Literare „Academia Bârlădeană”: P. Viscocil,
Florica Ionescu, G. Ursu, N. Costăchescu, G. Tutoveanu, Ştefan
Cosma, Ecaterina Ionescu, G. Ioniţă, G. Popoiu, I. Antoniu, Emil
Tudor, N. Bogescu, Cicerone Mucenic, G. Damaschin, C.
Rânzescu, G. Nedelea.

Steaua Tutovei
Steaua Tutovei, nr. 4/26 august 1928 apare la Bârlad sub
conducerea lui Vasile Stoica.

279
 Şcoala Bârlădeană

Şcoala Bârlădeană, editată de Comitetul sindicatului

din învăţământ Bârlad.
În revista Şcoala Bârlădeană (1974) a fost publicat
articolul „Amintiri de la Academia Bârlădeană” de Iuliu
Niţulescu, marele gherier, membru al Academiei Bârlădene.
La „Şcoala Bârlădeană” i-a răspuns bucuros şi a scris în
1974 Alexandru Tutoveanu despre oraşul Bârlad „ căruia îi
aparţin prin părinţi şi strămoşi, prin glorie şi prin bejenie, prin
tot ce a plămădit istoria în această cetate a vitejiilor voivodale”
dar mai ales despre „George Tutoveanu şi Bârladul”... În 1978
revista era la al şaselea număr.
Revista Şcoala Bârlădeană apare în 1972 şi avea un
caracter pedagogic, vizând cultivarea limbii şi literaturii
române, aspecte ale interdisciplinarităţii, semnalarea şi tratarea
unor evenimente istorice şi culturale, probleme şcolare –
îndeosebi. Spaţii importante au fost puse la dispoziţia
comemorării centenarului Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.
La revista Şcoala Bârlădeană au colaborat acad. G.
Ivănescu, acad. C. Ciopraga, acad. Gh. Platon, prof. univ. I.
Agrigoroaie, prof. univ. dr. C. Parfene. Au semnat lucrări:
Gruia Novac, Constantin Clisu, Cezar Stegaru, Mihai Vicol,
George Irava.

*
Tinereţă
Apare în 1924.

280
 Tribuna Pedagogică, 1922-1923, apare lunar, sub
conducerea prof. P. Todicescu Bârlad.
În numărul 1 din 1 aprilie 1922 „această foaie aşteaptă
să se spună în ea deschis nu numai nevoile de îndreptare ale
şcolii primare şi a şcolilor normale, ci nădăjduieşte ca toţi cei
care doresc să-şi aducă o contribuţie vădită în acest sens să o
facă”.
Programată să apară lunar, primele două numere ies de
sub teascul Tipografiei Nicolae Peiu – Bârlad în două pagini
iar următoarele în patru pagini datorită generozităţii unor
abonaţi.
Scriu cadre didactice din Bârlad şi împrejurimi dar şi G.
Tutoveanu un editorial la stingerea din viaţă a învăţătorului
Mihai Lupescu de la Zorleni în care îşi reaminteşte:
…”Când în 1917 alcătuiam Calendarul nostru pe 1918,
dorind să fac astfel o plăcere poetului A. Vlahuţă care se afla
atunci între noi, în „Academia Bârlădeană”, M. Lupescu a
venit de multe ori la reuniunile noastre, uimind pe toţi cu
povestirile-i pline de tâlc şi de veselie. Îmi aduc aminte, cât de
mult a râs „Maestrul Vlahuţă” ascultând snoava „Un gospodar
care se … ouă”. (pentru o mai completă edificare a se vedea şi
Îndrumări pedagogice şi Făclia – revistă a Liceului pedagogic
Bârlad).

281
 Tribuna liberă
Tribuna liberă, revistă politico-literară, apare bilunar,
sub conducerea unui comitet, în 1923.
Redacţia şi administraţia în Bârlad, str. Poşta Veche nr.
9.
Revista îşi propunea „să combată pe toate căile şi cu
toate sacrificiile mijloacele de însuşire a unor drepturi care
trebuie să fie generale, de către o masă de oameni cruzi şi
inconştienţi, readucându-i la sentimente omeneşti şi va lupta şi
cu mai multă îndârjire contra mulţimii lipsite de curajul
cetăţenesc.”
Ea îşi stabilea direcţiile de activitate „pentru ca să
formeze focare de adevărată cultură şi nu de corupere
sufletească”, „să încurajeze adevăratele valori ce se vor ridica
pe câmpurile ştiinţei, ale artei şi ale literaturii.”
În ea s-au publicat articole de critică socială,
traduceri din lucrările lui Karl Marx şi Fr. Engels, dar şi
materiale cu caracter literar. Au colaborat la ea: Ion Pas,
C.M. Zamfirescu, Petre Constantinescu – Iaşi ş.a.*
*
Tribuna liberă.
Politică – literară. Bârlad 15
iunie – 15 septembrie 1923
apare sub conducerea unui
comitet. Colaboratori: G.M.
Zamfirescu, Eugen Relgis
(F. 17x24 cm) (I. Hangiu.
Dicţionarul Presei Literare
Româneşti 1790 – 1990. Ed.
Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti 1996).

282
Ţara de Jos, revistă culturală, apare lunar, la Bucureşti, strada
Ursului nr.1, sub conducerea unui comitet, Redacţia şi
administraţia: G.D. Rânzescu, avocat – Curtea Mitropoliei –
Bucureşti, realizată la Tipografia „Cultura Neamului
Românesc”, nr. 1 purtând data de 1 aprilie 1924.
Revista apare între anii 1924 – 1927 şi a fost condusă de
fostul elev al Liceului Codreanu din Bârlad G.D. Rânzescu cu
colaborarea altor foşti colegi: C. Cotoranu, Al. Lascarov
Moldovanu, Atanase Mândru, G. Nedelea, Ion Palodă, Gh.
Taşcă, G. Vlădescu – Răcoasa, G. Cârjă, D. Iov, I. Valerian
dar şi prof. Ioan Antonovici şi Virgil Duiculescu.
Apropiaţi a lui G. D. Rânzescu au fost N.N. Vasiliu şi
G.V. Botez.
În publicaţie mai semnau: V. Buţureanu, M. Gr.
Patriciu, George Pallady, I. Gr. Oprişan, G. Tutoveanu, N.
Iorga, Natalia Paşa, Paloda Arcaşu ş.a.
Cu toate că revista se tipărea la Bucureşti, în „cuvânt
înainte” reţinem: …” Avem cu toţii datoria mare de a lucra cu
neostenită râvnă la întărirea sufletului naţional prin cultură,
prin chemarea în conştiinţa generală a ideii de solidaritate şi
unitate prin cultul tradiţiilor strămoşeşti, prin păstrarea intactă,
conservatistă a comorilor etice transmise şi în sfârşit, prin
educaţie civică a maselor.
Pentru biruinţa acestui crez, pentru realizarea deplină a
acestor idei, în cadrul restrâns al ţinutului nostru, noi cei
strânşi în jurul ”Ţării de Jos” vom lupta cu înverşunată
convingere, cu încordarea tuturor energiilor de care dispunem.
… Desfăşurând de pe zidurile vechii cetăţi de cultură
care a fost Bârladul steagul credinţelor şi aspiraţiilor de
odinioară, nădăjduim să reuşim să strângem din nou rândurile
luptătorilor vechi şi noi, pentru a începe cu toţii munca de
desţelenire a ogorului, deopotrivă de scump fiecăruia. Faima
de altădată a Palodei, vechile ei tradiţii culturale, exemplul
fecund al înaintaşilor, sperăm să fie pentru toţi fără deosebire
de credinţă sau culoare politică, categoric îndemn la muncă…

283
 … Dorim să fim accesibili nu numai Bârladului, ci de
asemenea, oricărei categorii de cititori…
Cele de mai sus apăreau sub spusele lui Nicolae Iorga:
„Revista e o catedră, un amvon, un post de observaţie, de unde
se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele.”
Într-adevăr, revista a fost cu ochii la ce făceau
bârlădenii şi la alte publicaţii – decât cele din localitate – dar şi
gazetarii cu ochii la cei de la Ţara de Jos.
Recenzia la Revista Moldovei, una din cele mai bune
reviste de la Botoşani consemna: „Printre colaboratori notăm
şi bârlădeni: pe dnii G. Pallady şi I. Gr. Oprişan. Într-unul din
ultimele numere, dl. Oprişan scrie un elogios articol despre
poetul, D. Nanu, fost acum 20 de ani profesor la Liceul din
Bârlad.
În acelaşi număr găsim un sonet: „Aş vrea să-mi plimb
tristeţea” al dlui G. Pallady. Domnia sa arată aceeaşi puternică
şi gingaşă simţire, îmbrăcată în haina clasică a unui vers clar,
cu nota sa distinct originală, sinceritatea simţirii îi îngăduie
eleganţa şi vioiciunea graiului.”
Şi despre Cugetul Românesc, numărul de pe luna
decembrie a celui de al doilea an încheiat al apariţiei sale:
„Revista conţine şi poezii dintre care remarcăm pe ale
dlui V. Voiculescu, poetul care desfăşura o frumoasă activitate
în cercul cultural ce se formase în jurul lui Al. Vlahuţă, în
timpul războiului, la Bârlad.”
În acelaşi timp reţinem ce scriau cei de la Brazdă Nouă,
la 26 aprilie 1924:
„Încă de la 1 aprilie 1924 a început să apară în oraşul
nostru îndrăzneaţa revistă Ţara de Jos, condusă de către un
grup de intelectuali, fii ai Bârladului.
Numele revistei subliniază gloria oraşului de altă dată
iar rostul ei este de a face să pătrundă cultura cât mai adânc în
masele poporului…

284
 Subliniem articolele atât de frumoase şi interesante ale
domnilor Gh. Taşcă, N.N. Vasiliu, Gh. V. Baloş, C. Dinu, V.
Bârcă etc.
Din partea noastră urări celor de la Ţara de Jos, viaţă
lungă, gânduri bune şi spor la muncă.”
Revista Ţara de Jos a avut spor la muncă: a publicat
articole diverse, poezie, portrete, reproduceri, însemnări,
cronici de actualitate literară şi teatrală, muzică, prezentări de
cărţi, reviste şi alte publicaţii.

Varia Matematica

Varia Matematica a fost revista editată de Liceul

Codreanu cu ocazia aniversării Centenarului „Gazeta
Matematică” în mai 1995. În ea s-au scris articole privind
istoricul „Gazeta Matematică”, locul liceului Gh. Roşca
Codreanu în istoria matematicii române, popularizarea lui Ion
Barbu – Dan Barbilian, poet şi matematician.
În colectivul de redacţie au făcut parte elevii Andrei
Constantinescu, Dan Dumitru, Cristi Bârsan, Liviu Bob;
profesor coordonator – dna Rodica Popovici.
Tiparul la S.C. A2 TRADING – Internaţional.

Veacul nostru

Veacul nostru, apare în 1933, la ea a colaborat şi omul

de cultură Virgil Caraivan, spun unele surse, fără ca eu să am
confirmarea lor în documentele de arhivă.

285
 Vremuri bune, revistă culturală – literară, apare la 1 mai
1925, sub conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia în
strada Căpitan Costache nr. 15, Bârlad, ca „ o poartă deschisă
asupra viitorului” pentru ca timizii „în faţa meterezelor” să
învingă „spiritul de mercantilism şi de comercializare”
manifestat „până în cele mai mici cute ale literaturii noastre de
astăzi.”
Semnează în revistă versuri: George Tutoveanu, St. V.
Ionescu, G. Chivăran – Răzvan, N. Bogescu, J. Laur, G.
Nedelea, G. Pallady, George Maragos, Virgil Cârstescu,
Ciprian Doicescu, Const Asiminei; proză – Traian Condoiu,
Ion Palodă, G. Pallady, Caliopy Davidescu, Al. T. Farcaş,
Horia I. Giroianu, Virgil N. Duiculescu, Petru T. Gâdei,
George Marangos; cronici la revistele şi ziarele vremii:
Neculae Poiană, M. Negreanu, G. Nedelea, A. Vreme etc.
Notabilă corespondenţa activă dar şi acidă cu
corespondenţii şi cititorii, ca în cazul convorbirii cu Al.
Cornea: „Du-te iubire”, nu zicem ba, dar… trimite-o alt-
undeva…; sau sfat pentru G.G. Ursu: …”Mai cercaţi!”…
Despre calitatea şi limpezimea versurilor am ales ceva
semnat de G. Nedelea:
Cântec trist – cântecelor mele

Cântecele mele Anii vieţii mele

Flori târzii, uitate Zâmbetele…plânsul…
Cine-o să vă cânte
Trist pe înnoptate?... Va şti cântăreţul

286
 Că în ele poartă
Cine va-nţelege Pentru totdeauna
Basmul vostru oare O iubire moartă?
Plin de suferinţă?...
Basmu-acela-n care Cântecele mele
Flori târzii, uitate,
Ca-ntr-un scrin atâtea Cine-o să vă cânte
Am închis într-însul: Cine?... Nimeni poate!…

Revista Vremuri bune n-a fost ferită nici de

dispute…literare. S-a duelat cu cei de la „Graiul nostru”, ieşit
în lume de 1 aprilie 1925, tot la …Bârlad.

Vitrina

Vitrina... „Sterian Dumbravă şi Jugănaru la Bârlad, ceva

mai târziu (după 1937) au editat revista Vitrina care era
inspectată de poliţie (vezi Gheorghe Ioniţă, membru al
Academiei Bârlădene”).

Volumul „Liceul Pedagogic Alexandru

Vlahuţă Bârlad la 100 de ani 1870 -1970
De profesor Ştefan Cucoş şi prof. Gh. Gohoreanu,
cuprinde un material valoros şi interesant pentru cititori. După
cuvântul oficialităţilor prezente la ceremonial sunt cuprinse:
în partea I, relatări de la Adunarea solemnă de la Teatrul
„Victor Ion Popa”, scrisori, telegrame, evocări; materialele
prezentate la sesiune de oameni de ştiinţă şi cadrele didactice;
sesiunea de comunicări ştiinţifice pe grupe de preocupări,

287
creaţii originale scrise cu ocazia sărbătoririi Centenarului;
prezentarea şcolii în actualitate, tabele cu cadrele didactice şi
absolvenţii şcolii, fotografii în diferite ocazii şi portrete ale
unor personalităţi.

Valori spirituale tutovene

Valori spirituale tutovene, text lămuritor în
Evenimentul pag. 36.
*

Zori de Ziuă, revistă politică şi literară născută din

entuziasmul „studenţilor universitari” V.Gv. Buţureanu şi
Gheorghe D. Rânzescu, care-şi asumă direcţia publicaţiei, în
condiţiile când publicul cititor devine tot mai exigent iar
cărţile, ziarele şi revistele nu-s îndestulătoare, creaţia lor, o
continuare a revistelor Făt-Frumos şi Ion Creangă, vine să se
ocupe de politică dar şi de literatură – poezie, proză, cronică
dramatică şi critică literară „punând la curent publicul ce s-a
scris şi cum se scrie” în România.
Revista îşi ia drept moto spusele lui Ion Creangă:
„Multe ai fi citit de când eşti. Citeşte rogu-te şi aceasta, şi
unde-i crede că nu-ţi vine la socoteală, ia pana'n mână şi dă
altceva mai bun la iveală.”

288
 Programată să apară la 1 şi 16 a fiecărei luni, Zori de
Ziuă îşi face apariţia cu nr. 1 la 1 iulie 1912, nr. 2 la 15 iulie şi
nr. 3 în august 1912.
Semnează proză şi versuri dar şi cronică şi „însemnări”,
mai mult iniţiatorii dar şi nume precum I. Taşcă, Iancu Ciolan,
Virgil Mastacan.
Activitatea tipografică la Neculai P. Peiu – Bârlad.

*
Bârladul – Da, dar
Priponeştii?
Despre Priponeşti, satul şi comuna autorului, doar cele
ce urmează, culese din Anuarul Eparhiei Huşilor 1938.
...” Priponeşti 390 familii, 1630 de suflete. Sate:
Priponeştii de Sus cu 250 familii şi 1100 de suflete; Priponeştii
de jos 140 familii şi 580 suflete. Situat la 22 kilometri de
Bârlad, 10 kilometri până la Ghidigeni, 3,5 kilometri până la
gara Nichişeni. Are 8 hectare pământ din 1921 (Biserica n.n.).
Biserica poartă hramul „Sfinţii Voievozi”, construită din
cărămidă la 1780, reparată în 1924, stare bună. Biserica filiala
- Priponeşti de jos, cu hramul „Buna Vestire” şi „Sf.Nicolae”,
construită din zid, 1825, reparată în 1908 şi 1924, stare foarte
bună.
Paroh preot Constantin Pricopescu, econom, licenţiat în
teologie, născut la 23 mai 1895, hirotonisit în 1919, numit la
15 mai 1921; cântăreţ I – Gh. Grigoraş, născut la 1903, şcoală
de cântăreţi, numit la 1 august 1926; cântăreţ II – A. Budaşu,
născut 1912, şcoală de cântăreţi, numit la 1 noiembrie 1936.
Căminul cultural „N. Iorga”, înfiinţat şi afiliat F.R. din
1931, la care preotul este preşedinte. Este subcentru
premilitar.”

289
 Datele de mai sus au destule erori. În Priponeşti de Jos
nu există biserică. Sunt două biserici, dar în Priponeşti de Sus,
una într-un capăt al satului, cealaltă – în altă extremitate.
Oamenii din Priponeşti se folosesc nu de gara Nichişeni, ci de
gara Ghidigeni, ceva mai apropiată: 3 kilometri.
Cât priveşte parohul şi cântăreţii – toţi sunt plecaţi la
cele veşnice. Alţii le-au luat locul...
Probabil sunt mari modificări şi în structura şi numărul
populaţiei care formează comuna Priponeşti, judeţul Galaţi.
În cimitirul de la Priponeştii de Sus, locul de odihnă a
locuitorilor celor două sate, îşi află repaosul de veci nu numai
părintele Constantin Pricopescu – cel care mi-a dat spre
învăţare ceaslovul din biblioteca parohiei să-l am drept carte
de buchisire la Seminar, ci şi domnul învăţător Ştefan Baştă şi
doamna învăţătoare şi directoare de şcoală primară Maria
Nacu, de la care am aflat primele versuri ale poetului G.
Tutoveanu...
La mică distanţă de ei se află mormântul părinţilor mei.
A mamei, care şi o noapte întreagă de-ar fi durat serile de
clacă tot n-ar fi terminat de spus cele mai frumoase poezii şi
basme, pe care numai ea le putea înmagazina şi spune cu un
meşteşug fără de seamăn. A tatei – care, născut la Bârlad, s-a
pripăşit la Priponeşti – unde a făcut gospodărie mare doar cu
mintea şi braţele sale, cumpărând pământ şi înzestrând trei
băieţi şi trei fete... Tata de la care am aflat alte spuse despre
cel pe care îl avusese prefect de judeţ într-o vreme: G.
Tutoveanu. Că şi el fusese consilier în comună şi simpatizase
odată cu ... Averescu, iar altădată cu ... Iorga.
Gh. Filiche care a profesat ca învăţător la Priponeşti de
Jos doarme într-altă parte. La Oneşti, mi se pare, unde
locuieşte Dorica, fiică-sa.
Colectivizarea – şi tot ce a fost odată cu ea – a
împrăştiat succesorii. Casele învăţătorilor Baştă şi Filiche au
fost înstrăinate, dar nu mai arată ca altădată…

290
 Nici casa părinţilor mei nu mai este ce-a fost.
Moştenitorii direcţi, cu acceptul colateralilor, am oferit-o
unuia dintre nepoţi care, dacă ar fi păstrat-o, aş fi fost
mulţumit văzând-o… Nepotul i-a dărâmat mai întâi bucătăria
din faţă, apoi hambarul care i se alătura; a urmat magazia în
care părinţii păstrau căzile cu tescovină şi butoaiele cu vin,
uneltele pentru câmp şi gospodărie, o parte din recolta de pe
câmp, după care a topit şi săivanul în care, cu puţine
amenajări, la vremuri de restrişte, putea să mai locuiască încă
o familie – totul fiind acoperit cu tablă zincată, podit,
duşumăluit…
Dar s-au risipit în numele şi pentru zeul care a iubit
recolta viilor şi a … prunilor. A rămas doar corpul principal al
caselor în care locuiesc… văduva nepotului, copii lor,
nepoţii… mulţi, mulţi pentru un spaţiu care s-a părăduit…
Acolo la Priponeşti de Sus se află copilăria şi primii ani
ai adolescenţei, amintiri de la horele şi serbările satului,
corpurile părinţilor, fraţilor şi surorilor mele...
Îmi este dor de apa de la fântâna din medeanul satului…
Acolo este încă o parte din viaţa mea...

291
 UN FEL DE „SĂRUT MÂNA PENTRU MASĂ”
ŞI… ALTCEVA
(Postfaţă)

Faptele de cultură au început să aibă importanţă mai ales

pentru sine... Muzeele, librăriile şi bibliotecile parcă şi-au
împuţinat şi ele oferta... Teatrele rezistă atât cât în fruntea lor
au conducători cu simţul economiei libere... Cinematografele
se împuţinează de la o perioadă la alta.
Realizarea unei cărţi devine un efort prea mare pentru
un autor, mai cu seamă dacă e pensionar... Vânzarea cărţii
depinde de buzunarul celui interesat de carte..1.
Recent, o femeie dintr-o localitate din Mehedinţi, din
dor de satul natal, înghiţit de apele Dunării, şi-a făcut muzeu în
bătătura noii locuinţe. Bănuind că femeia ar putea trage
foloase din valorificarea dorului ei, autorităţile locale au
ameninţat-o că o amendează dacă se mai ocupă de ...FIRMĂ!
Cartea de faţă este şi ea născută din dor de casă şi
oameni. Am scris-o pentru cei care îşi cinstesc oraşul în care s-
au născut ori au lucrat temporar acolo, pentru cei care vor să
cunoască istoria Bârladului. Ziarele şi revistele apărute acolo,
la Bârlad, fac parte din istoria localităţii. Am scris-o pentru
căutătorii şi iubitorii de cronică, pentru biblioteca şcolară, dar
şi pentru cea de la sindicat ori instituţia publică, pentru
biblioteca personală, dar şi pentru mine, pentru familie,
prieteni şi cunoscuţi. Celor care îşi vor procura-o sau vor
primi-o ca dar, le doresc să binevoiască a-mi împrumuta
părerile şi observaţiile lor la adresa: Splai Bahlui nr. 8 A, Bloc
G1, scara B, etaj 2, apartament 10, cei care au în păstrare ziare
ori reviste care s-au născut la Bârlad iar eu nu le-am
identificat, rog să mi le semnaleze, iar dacă pot să-mi trimită
exemplare ale acestora. Aceasta şi pentru că în Iaşi, la

1
Vezi Vasile Fetescu – Drama cărţii în săptămânalul Viaţa –
Botoşani, nr. 158/oct. 2003.

292
biblioteci, arhivă ori muzee, n-am întâlnit mai ales exemplare
ale presei din Bârlad de după 1989... Vă mulţumesc!
Cartea îşi aşteaptă alte şi alte completări viitoare din
motive lesne de înţeles. C.D. Zeletin spunea că la Bârlad ar fi
trăit în timp peste 200 de ziare şi reviste. Eu n-am depistat
decât vreo 150. Cititorii şi criticii vor găsi cărţi şi alte motive
s-o conteste, s-o completeze… Trăiesc însă cu speranţa că le-
am oferit ceva important de citit, multe, multe informaţii, dar
şi o chemare pentru alte şi alte lecturi. Deci este loc de
cercetare, de căutări. Lucru realizabil şi în condiţiile în care un
eventual sponsor, om cu aceeaşi dragoste ca a mea pentru
Bârlad şi oamenii săi, va consimţi să-şi pună calitatea de
investitor alături de eforturile subsemnatului pentru o nouă,
necesară şi meritată reeditare... Oare ce ar zice, în acest sens,
Primăria Bârlad, Consiliul Local ori Prefectura judeţului
Vaslui?
Cartea este o împlinire a dorului şi a dragostei pentru
localitatea în care, tânăr fiind, mi-am desfătat urechile şi
sufletul ascultând melodia şi versurile la poezia Fii gata! care,
mai apoi, am înţeles că aparţine lui George Tutoveanu: Copile,
iubeşte-ţi cu sete / Pământul străbunilor tăi... poezie
considerată o adevărată marseilleză românească, cum spunea
fostul meu coleg C.D. Zeletin. Dar nu-i singura poezie a lui G.
Tutoveanu care, înscrise decenii de-a rândul în manualele
şcolare, au devenit cântece de educaţie patriotică şi
cetăţenească a generaţiilor...
Pentru că, după cei şapte ani de acasă, la Priponeşti, şi
încă vreo şase ani de şcoală primară, tot acolo, unde m-am
deprins cu Ideea că există un poet al locurilor, după încă trei
ani de gimnaziu la „Veniamin Costache” din Iaşi, anii Liceului
Codreanu şi primii de serviciu – fie că au fost la ziarul Steagul
roşu, la S.R.S.C., la Flacăra Iaşului ori la ziarul Rulmentul i-
am trăit la Bârlad, în climatul care însemna Tutoveanu.
Întovărăşit de doamna Eugenia Tutoveanu, prezentă
mereu la cenaclul „Alexandru Vlahuţă” de la Biblioteca Stroe

293
Beloescu, unde ne întâlneam şi cu Vladimir Cazacu, inginer la
Uzina electrică, şi cu Ion Manta – Roşie, magistratul,
împreună cu alţi colegi – Constantin Dimoftache, Bernard
Leibovici, Adrian Beldeanu – l-am vizitat pe maestru la
domiciliu.
Uneori l-am avut şi printre noi la cenaclu în haine de
heruvim...
Acolo, la Bârlad, unde am avut mentori de valoare, pe
destoinicii şi omenoşii profesori Hary Zupperman, Gh.
Popescu, Trăian Tănase, Grigore Ionescu, Ion Ursoi, Cezar
Ursu, Gh. Gâlcă ori Jean Budescu, dar şi colegi cu seriozitate
la învăţătură, precum Leibovici Bernard – Lucian Raicu,
Constantin Dimoftache - C.D. Zeletin, Alexandru Tacu – Radu
Răzeşu -Zeletin, Dolfi Solomon – Dumitru Solomon...
Acolo, la Bârlad, mi-am
întemeiat familia, tot cu o
bârlădeancă, mare iubitoare de
literatură şi scrieri istorice,
împreună cu care am pus bazele
primelor speranţe ale căsniciei,
printre care şi rândurile acestea... şi
nu numai.

Înainte de a pleca să hrănească

florile pe care le-a iubit atât de mult…

Cui trebuie să mulţumesc pentru cartea realizată?

În primul rând Bârladului şi oamenilor săi pentru că
există şi m-au primit pentru o perioadă; soţiei mele pentru că
m-a sprijinit, încurajat şi ajutat, oferindu-mi o atmosferă
prielnică muncii, profesorului Vasile Fetescu care parcă
preluând ceea ce a vrut Doamna - mea, mi-a dat un ghes în
plus şi primele sfaturi editoriale, prietenului Constantin
Huşanu, pentru că a fost de acord să fie redactor de carte şi
sfătuitor în multe, fetelor de la Biblioteca Universitară Mihai

294
Eminescu Iaşi şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi”
pentru că au răscolit în depozite şi au fost amabile şi când
deveneam prea insistent; domnului Aurel Ştefanachi,
directorul Editurii TipoMoldova – Iaşi, care m-a acceptat şi s-a
oferit să-i fie naş cărţii şi susţinător mie în realizarea
dezideratului; doamnei Maria – Mimi Nechifor pentru că m-a
ajutat să nu duc grija zilei de mâine… Şi de ce nu, la toţi ai
mei, chiar dacă luaţi cu trecerile timpului au zâmbit sceptici…
Unor asemenea oameni din Bârlad şi în special celor de
la Fabrica de rulmenţi, unde am fost gazetar la ziarul de uzină,
li se cuvine cronica presei locale.
Chiar şi în condiţiile tranziţiei, când îţi sacrifici banii
din pensia modestă pentru ca preţuind coala de hârtie scrisă şi
calendarul vieţii, să-ţi respecţi o promisiune – răspunzând
dorului...
Cine se poate opune trecerii de la o situaţie la alta?
Iar eu mă văd mereu pe valurile vieţii... de la reforma
învăţământului din anul 1948, când intram elev la Liceul
„Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad...

Ion N. Oprea

295
 Ion N. Oprea împreună cu profesorul Vasile Fetescu,
scriitorul, în iulie 2003, la Grădina botanică – Iaşi, după o discuţie
literară.

Bibliografie
• Ziarele şi revistele de la Bârlad: 1870 – 2003.
• Volumele I-IV, Bârladul odinioară şi astăzi,
sub redacţia lui Romulus Boteanu.
• Bârladul - veche aşezare românească,
Bucureşti 1937, de Gh. Vrabie-
• Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, de
Traian Nicola.

296
 • Al. Vlahuţă – îndrumătorul. Din ideile sale
politico-sociale, de prof. Gh. Gh. Taşcă.
• Când a fost întemeiată „Societatea
Scriitorilor Români? Contribuţiuni la istoricul societăţii”,
Bârlad, 1939, de Virgil Caraivan.
• Istoria literară a Bârladului, Bucureşti, 1936,
de Gheorghe G. Ursu.
• Antologia scriitorilor bârlădeni (G.G. Ursu,
în colaborare cu G. Nedelea), Bârlad 1937.
• Amintiri, Editura Eminescu 1981, de Şerban
Cioculescu.
• Anuarul presei române pe anii 1908 şi 1909,
director proprietar Gr. Grigoriu – Rigo, Bucureşti.
• Revista Fotografia nr.139, I-II, 1981.
• Anuarul Eparhiei Huşilor – 1938.
• Wapniarca, Buletinul organizaţiei foştilor
deportaţi şi internaţi politici – luptători evrei antifascişti în
lagărul Wapniarca , 1972 – 1979, Telaviv str. Haşaron nr.21.
• Tudor Pamfile, Revistă de muzică, artă
populară şi folclor, condusă de econ. D. Furtună – partea
artistică de Aurel Borşinaru, apărută la Dorohoi în 1922.
• Dicţionarul Enciclopedic Român, Academia
R.P.R., Editura Politică, 1962.
• Dicţionarul Literaturii Române de la origini
până la 1900, Academia R.S.R., Editura Academiei,
Bucureşti, 1979.
• Istoria Literaturii Române de la origini până
în prezent, de George Călinescu, Editura Minerva, Bucureşti,
1982.
• Istoria Europei. De la Imperiul Roman la
Europa (secolele V-XIV), de Serge Berstein, Pierre Milza –
Institutul European, 1997.
• Victor Frunză, Destinul unui condamnat la
moarte, Pamfil Şeicaru, Bucureşti, 2001.

297
 • Din scrierile şi cuvântările lui I.C. Brătianu –
Lupta pentru redeşteptarea naţională, TipoMoldova Iaşi,
2002.
• Istoria Bârladului, 2 volume, îngrijită şi
coordonată de Oltea Răşcanu – Gramaticu, apărută sub egida
Primăriei Municipiului Bârlad, a Inspectoratului pentru
Cultură al judeţului Vaslui, a Fundaţiei Culturale „Dr. C.
Teodorescu” 1998.
• I. Hangiu, Reviste şi curente în evoluţia
literaturii române, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
1978.
• I. Hangiu, Presa literară românească 1789 –
1948, Ed. pentru Literatură, 1968.
• I. Hangiu, Dicţionarul presei literare
româneşti 1790- 1990, Editura Fundaţiei Culturale române,
Bucureşti, 1996.
• Adevărul Ilustrat (1895-1896).
• Lancea destinului, de Trevor Ravenscroft,
1972.
• Analele Moldovei, revistă de cercetări istorice
şi ştiinţifice, Tecuci.
• Cartea despre femei, Editura Mix, Colecţia
Ostto, Braşov, 2002.
• Ziarul Evenimentul – Iaşi 2003.
• Ziarul Adevărul, Bucureşti.
• Revista Formula AS, Bucureşti, 2003.
• Revista Cronica, Iaşi

298
 PRESA BÂRLĂDEANĂ
Pe decenii şi ani de apariţie

Deceniile Nr Ziare pag Nr. Reviste Pag

Crt. Crt.
1870-1880 1 Semănătorul 109
(1870-1876)
1889-1890 2 Paloda (1881-1884, 69 1 George Lazăr 221
1892-1895; 1909 (1887-1890
3. Legalitatea (1882-1884- 53 2 Monitorul judeţului 257
1895)„ Tutova (1887)
4. Tutova (1883-1911) 134 3 Calendarul Portativul 187
(1888)
5 Progresul (1883-1885) 81 4 Calendarul Tutovei pe 193
anul 1888
6 Vasluiul (1886) 139
7 Voinţa poporului (1887) 149
8 Bârladul 18
(1887-1898-1914)
1890-1900 Paloda 69 5 Revista (1891) 263
(1881-1884; 1895, 1909
Legalitatea 53 6 Revista (1896) 263
1882-1884; 1895)
Tutova (1883-1911) 134 7 Analele Spitalului… 162
(1892-1911)
Bârladul 18
(1887-1898-1914)
9 Noul Timp (1891) 67
10 Vocea Tutovei (1891- 154
1908; 1943-1944; 1992
11 Steaua (1893) 116
12 Drapelul 33
(1893-1895; 1912-1914)
13 Conservatorul (1896- 27
1897; 1915-1916)
14 Junimea (1896-1900) 50
15 Aurora (1899) 16
16 Alegeri libere (1899) 16
1900-1910 Paloda (1881-1884; 69 8 Paloda Literară (1904) 258
1895; 1909)
Tutova (1883-1911) 134 9 Făt-Frumos (1904-1909) 210
Bârladul 18 10 Crucea (1906) 200
(1887-1898-1914…)
Vocea Tutovei (1891- 154 11 Dragostea (1907) 206
1908)
17 Viitorul (1900-1929) 148 12 Răstriştea răscoalelor 264
(1908)
18 Femeia (1900) 38 13 Revista cursurilor de 264
doctorat în drept (1908)
19 Lumina (1900-1901) 58 14 Ion Creangă (1908-1912; 229
1915-1921)
20 Vocea Bârladului (1901) 157 15 Gazeta Unirea (1909) 221

299
 21 Daţi ajutor (1900) 30 16 Buletinul Ligii Culturale 183
(1909-1912)
22 Curierul de la Banca 25
(1901-1904)
23 Facla inimii şi a minţii 38
(1902)
24 Acţiunea (1902) 16
25 9 A.B (1902). 67
26 Gura lumii (1904) 48
27 Meseriaşul 1903; 1906) 64
28 Moldova (1906) 63
29 Liberalul (1907) 55
30 Tribuna Avântului 133
(1907)
31 Zorile (1907-1908) 157
32 Hipodromul (1908) 48
33 Propaganda 83
conservatoare (1908-
1918)
34 Vechea Tutovă (1909) 144
35 Veteranul (1909-1913) 147
36 Drumeţii (1900) 34
37 Jidovul rătăcitor (1900) 50
38 Emigranţii (1900) 35
1910-1920 Tutova (1883-1911) 134 Ion Creangă (1908-1912; 229
1915-1921)
Bârladul (1887-1898- 18 Buletinul Ligii Culturale 183
1914…) Secţia Bârlad (1909-
1912)
Viitorul (1900-1929) 148 17 Administraţia Moldovei 167
(1910)
Propaganda 83 18 Liga Culturală – 246
conservatoare (1908- Buletinul secţiei Bârlad
1918) 1910-1914)
Veteranul (1909-1913) 147 19 Anuarul Şcolii normale 162
(1910-1911;

Anuarul Şcolii 163

normale...(1911-1912)
Conservatorul (1896- 27 20 Calendarele pe anii 186
1897; 1915-1916) 1911-1914 a periodicului
Ion Creangă
Drapelul (1893-1895; 33 21 Curierul Sănătăţii (1912) 200
1912-1914)
22 Să fie lumină (1912) 275

39 Junimea Zionistă (1910) 52

40 Vestea (1912) 146 23 Zori de ziuă (1912) 288

41 Foaia Ligii Culturale – 41 24 Freamătul (1911-1912) 218
Secţia Bârlad (1916)
42 Ecspoziţia naţională 35 25 Revista cinematografică 263
(1912) (1912)
43 Glasul Meseriaşilor 47 26 Bar-Kochba (1913- 170
(1912) 1914)
44 Lumina Poporului 59 27 Miron Costin (1913- 250
(1912 – 1915) 1919)
45 Răsăritul 100 28 Cronica Moldovei 198
(1912 – 1915) (1915-1916…)
46 Gazeta Cooperativei 44 29 Calendarul financiar 188

300
 Meseriaşilor (1914) (1916)
47 Intransigentul (1914) 48 30 Revista România 271
Financiară (1916)
48 Sentinela (1915) 113 31 Revista critică (1916- 264
1918)
49 Spiritismul (1914) 113 32 Calendarul nostru pe 194
1918
50 Gazeta Tutovei (1915) 45 33 Cartea vremii (1918- 199
1919)
51 România Mare (1917- 105 34 Florile Dalbe (1919) 215
1925)
52 Vremea nouă (1918- 150 35 România administrativă 274
1919) (1919-1923)
53 Tribuna Tutovei (1918- 133 România Administrativă 271
1928) (1919-1941
54 Desrobirea (1918) 33
55 Libertatea (1918-1925) 56
56 Apărarea Naţională 16
(1919)
57 Cooperaţia Tutoveană 29
(1919)

1920-1930 Viitorul (1900-1929) 147 Ion Creangă 229

(1908-1912)
1915-1921)
România Mare 105 Revista România 271
(1917-1925) financiară (1916)
Tribuna Tutovei 133 România Administrativă 271
(1918-1928) (1919-1941)
Libertatea (1918-1925) 56 36 Revista clasei a III-a B 272
(1920-1921)
58 Mărăşeştii - (1920) 63 37 Calendarul Tutovei
(1920) 191
59 Ţărănimea (1920) 135 38 Anuarul Societăţii 165
Matematica Bârlădeană
(1922-1923)
60 Brazdă Nouă 20 39 Tribuna Pedagogică 281
(1920-1928) (1922-1923)
61 Glasul Ţăranului (1922) 46 40 Idealul (1923-1926) 227
62 Naţionalul (1923) 65 41 Freamătul Literar (1923) 219
63 Foaia Medicul ţăranilor 42 42 Anuarul Liceului 164
(1923) Codreanu (1923-1924)
64 Uniunea (1924) 136 43 Tribuna Liberă (1923) 282
65 Praştia (1923-1924) 87 44 Anuarul Liceului Ion 163
Creangă din Bălţi
66 Steaua Tutovei (1924- 117 45 Tinereţă (1924) 280
1927) 46 Guriţa Bârladului (1923) 226
67 Gazeta Palodei (1926) 44 47 Ţara de Jos 282
(1924-1927)
68 Gazeta de luni (1926) 43 48 Vremuri bune (1925) 286
69 Foaia Băncei de credit 42 49 Graiul nostru (1925- 223
mărunt (1926) 1927)
70 Foaia de informaţiuni 40 50 Ardeiul (1926) 167
pentru plugar (1928)
51 Răzeşul (1926-1927) 265
52 Buletinul Camerei de 183
Comerţ – Circumscripţia
Bârlad (1926-1928)
53 Revista Matematica 273
Bârlădeană (1926-1930)

301
 54 Steaua Tutovei (1928) 279
55 Bazarul filatelic (1928) 171
56 Doina (1928-1929) 200
57 Scrisul nostru (1929- 276
1931)
1930-1940 71 Glasul nostru (1930) 48 România administrativă 271
(1919-1941)
72 Uniunea Naţională 137 Scrisul nostru (1929- 276
(1931) 1931)
73 Îndrumare nouă (1930- 50 58 Buletinul comunal – 182
1931) Primăria Bârlad (1931)
74 Informatorul teatrului 49 59 Buletinul oficial al 182
cinematografic (1931) judeţului Tutova (1932)
75 Moldova (1931-1932) 60 60 Lumina (1932-1933) 248
76 Opinia Bârladului (1932) 68 61 Îndrumări pedagogice 240
(1932-1933;1937)
77 Ogorul (1932-1933) 68 62 Buletinul U.O.R. (1932) 185
78 Straja Neamului (1932- 132 63 Documente răzăşeşti 203
1933) (1932-1934)
79 Şarja (1932) 132 64 Însemnări medicale 233
(1932-1934)
80 Veacul nostru 140 65 Justiţia Tutovei 241
(1932-1935) (1932-1936)
81 Ecoul (1933-1935;1993) 35 66 Veacul nostru (1933) 285
82 Păreri (1932-1936) 71 67 Pagini literare (1934) 253
(1944-1946)
83 Înainte (1935) 49 68 Pleiada (1933-1934) 263

84 Ideea românească (1937) 49 69 Duh nou (1935-1938) 207

85 Secerea 1937) 107 70 Avânturi culturale 169
(1937)
71 Păstorul Tutovei (1938- 259
1943; 1994)
72 Vitrina (1937-1939) 287
1940-1950 Vocea Tutovei 156 România administrativă 271
(1891-1908; 1943-1944) (1919-1941)
Păreri (1932-1936) 73 Păstorul Tutovei 259
(1944-1948) (1938-1943;1994)
86 Flacăra (1944-1945) 38 73 Lumina (1945-1947) 242
87 Păreri Tutovene (1946- 75
1949; 1990)
88 Tinereţea (1946) 133
89 Steagul roşu (1949-1958) 117
1950-1960 Steagul roşu (1949-1958) 117 74 Buletinul oficial al 184
Comitetului Executiv al
Sfatului Popular al
regiunii Bârlad (1950-
1957)
90 Rulmentul (1957-1974; 89 75 Calendarul sportiv al 187
1992) regiunii Bârlad (1954)
76 Anuarul Şcolii medii 164
mixte nr.1 Bârlad (1956)
1960-1970 Rulmentul (1957- 89 77 Revista Clubul F.R.B. 271
1974;1992) (1968-1974)
91 Vremea nouă (1968… 152 78 Aripi tinere (1969-1971; 167
1993)
79 Lyceum (1968) 249
1970-1980 Rulmentul (1957-1974; 89 80 Volumul Liceul 287
1992) pedagogic Bârlad la 100
de ani de existenţă
(1870-1970)

302
 Vremea nouă (1968-… 152 81 Făclia (1970) 212
82 Primii paşi (1971) 262
83 Debuturi şi tradiţii 205
(1970-1971; 1996)
84 Coordonate bârlădene 193
(1970-1972)
85 Monografiile Liceului 249
Codreanu (1971)
86 Şcoala Bârlădeană 280
(1972-1978)
87 Labirint (1978) 242
1980-1990 Vremea nouă (1968… 152 88 Volumele Bârladul 172
odinioară şi astăzi
92 Cuvântul liber 27 Cireşarii (1983-1989) 193
(1989)
89 Pagini de jurnal (1989) 253
90 Actualitatea bârlădeană 161
(1987-1989) în revista
ieşeană Cronica
1990-2000 Vremea nouă (1968… 152 Aripi tinere (1966-1969 167
1971;1993)
93 Cheia (1992) 25 Debuturi şi tradiţii 205
(1970-1971; 1996)
Rulmentul (1992 89 91 Prometeu descătuşat 262
(1993)
94 Vocea Tutovei (1992) 156 92 Academia Bârlădeană 161
(1994…)
95 Păreri tutovene (1992…) 78 Păstorul Tutovei (1938- 259
1943; 1994…)
96 Ecoul (1993…) 35 93 Indus T (1995, 1996…) 228
Evenimentul de Iaşi 37 94 Lumea creştină (1995) 248
Obiectiv (de Vaslui) 67 95 Onoare şi patrie (1995) 252
Păreri tutovene (1990) 79 96 Varia Matematica (1995) 285
97 Bârladul (1996) 181
98 Dialog (1997) 206
99 Pagini medicale 255
Bârlădene (1997… )
100 Istoria Bârladului (1998) 232
2000-2010 Vremea nouă 152 101 Volumele I-V Valori 288
spirituale tutovene

303
 CUPRINS
Nr. Denumirea publicaţiei şi a cuprinsului Pag.
crt
1. Cronica cronicarilor 6
2. Motivaţiile autorului 10
3. Din ziarele vremii 15
4. Acţiunea 16
5. Alegeri libere 16
6. Apărarea Naţională 16
7. Aurora 16
8. Bârladul 18
9. Brazda nouă 20
10. Cheia 25
11. Curierul de la Banca 25
12. Cuvântul liber 27
13. Conservatorul 27
14. Cooperaţia Tutoveană 29
15. Daţi ajutor 30
16. Desrobirea 33
17. Drapelul 33
18. Drumeţii 34
19 Ecoul 35
20. Emigranţii 35
21. Ecspoziţia Naţională 35
22 Evenimentul 37
23. Facla inimii şi a minţii 38
24 Femeia 38
25. Flacăra 38
26. Foaie de informaţii pentru Plugar 40
27. Foaia Ligei culturale 41
28. Foaia „Medicul Ţăranilor” 42
29. Foaia Băncei de credit mărunt 42

304
30. Gazeta de luni 43
31. Gazeta Palodei 44
32. Gazeta Cooperativei Mseriaşilor 44
33. Gazeta Tutovei 45
34. Glasul Ţăranului 46
35. Glasul Meseriaşilor 47
36 Glasul Nostru 48
37 Gura lumii 48
38 Hipodromul 48
39. Ideea românească 49
40 Înainte 49
41. Informatorul teatrului cinematografic 49
42. Intransigentul 49
43. Îndrumare nouă 50
44. Jidovul rătăcitor 50
45. Junimea 50
46. Junimea zionistă 52
47. Legalitatea 53
48. Liberalul 55
49. Libertatea 56
50. Lumina 58
51. Lumina Poporului 59
52. Moldova 60
53. Moldova 63
54. Mărăşeştii 63
55. Meseriaşul 64
56. Naţionalul 65
57. 9.A.B. 67
58. Noul timp 67
59. Obiectiv 67
60. Ogorul 68
61. Opinia Bârladului 68

305
62. Paloda 69
63. Păreri 71
64. Păreri 73
65. Păreri Tutovene 75
66. Păreri tutovene 78
67. Păreri Tutovene 79
68. Progresul 81
69. Propaganda conservatoare 83
70. Praştia 87
71. Rulmentul 89
72. Răsăritul 100
73. România Mare 105
74. Secerea 107
75. Semănătorul 109
76. Sentinela 113
77. Spiritismul 113
78. Steaua 116
79 Steaua Tutovei 117
80. Steagul roşu 117
81. Straja neamului 132
82. Şarja 132
83. Tinereţea 133
84. Tribuna Avântului (1907) 133
85. Tribuna Tutovei 133
86. Tutova 134
87. Ţărănimea 135
88. Uniunea 136
89. Uniunea Naţională 137
90. Vasluiul 139
91. Veacul nostru 140
92. Vechea Tutovă 144
93. Vestea 146

306
94. Veteranul 147
95. Viitorul 148
96. Voinţa poporului 149
97. Vremea nouă 152
98 Vremea nouă 151
99. Vocea Tutovei 154
100. Vocea Tutovei 156
101 Vocea Bârladului 157
102. Zorile 157
103. Reviste apărute la Bârlad 160
104 Academia Bârlădeană 161
105 Actualitatea Bârlădeană 161
106 Analele Spitalului Beldiman şi
Elena Beldiman 162
107. Anuarul Şcolii normale de învăţători
Principele Ferdinand 1910-1911 162
108 Anuarul Şcolii normale de învăţători
Principele Ferdinand 1911-1912 163
109. Anuarul Liceului de băieţi
„Ion Creangă”din Bălţi 163
110. Anuarul Liceului Codreanu pe
anul şcolar 1923-1924 164
111. Anuarul Şcolii mixte nr. 1 Bârlad 164
112. Anuarul Societăţii „Matematica
bârlădeană” pe anul 1922-1923 165
113 Administraţia Moldovei 167
114 Ardeiul 167
115 Aripi tinere 167
116. Avânturi culturale 169
117. Bar – Kochba 170
118. Bazarul filatelic 171
119. Bârladul odinioară şi astăzi 172

307
120. Bârladul 181
121. Buletinul Comunal 182
122. Buletinul oficial al Judeţului Tutova 182
123. Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie 183
124. Buletinul Ligii Culturale – Secţia Bârlad 183
125. Buletinul oficial al Comitetului Executiv
al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad 184
126. Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă 185
127. Calendarul pe anii1911/1914 a
periodicului „Ion Creangă” 186
128. Calendarul sportiv al Regiunii Bârlad 187
129. Calendarul Portativul 187
130. Calendarul financiar 188
131. Calendarul Tutovei 191
132. Calendarul Tutova pe anul 1888 193
133. Cireşarii 193
134. Coordonate bârlădene 193
135. Calendarul nostru pe 1918 194
136. Cronica Moldovei 198
137. Cartea vremii 199
138. Crucea 200
139. Curierul sănătăţii 1912 200
140. Doina 200
141. Documente răzăşeşti 203
142. Debuturi şi tradiţii 205
143. Dialog 206
144. Dragostea 206
145. Duh nou 207
146. Făt – Frumos 210
147. Făclia 212
148. Florile-Dalbe 215
149. Freamătul 218

308
150. Freamătul literar 219
151. Gazeta Unirea 221
152. George Lazăr 221
153. Graiul nostru 223
154. Guriţa Bârladului 226
155. Idealul 227
156 Indus T 228
157. Ion Creangă 229
158. Istoria Bârladului 232
159. Însemnări medicale 233
160. Îndrumări pedagogice anul I 240
161. Justiţia Tutovei 241
162. Labirint 242
163. Lumina 242
164. Liga Culturală - Buletinul secţiei Bârlad 246
165. Lumea creştină 248
166. Lumina 249
167. Lyceum 249
168. Monografiile Liceului
Gh. Roşca Codreanu 249
169. Miron Costin 250
170. Monitorul judeţului Tutova 252
171. Onoare şi patrie 252
172. Pagini de jurnal 253
173. Pagini literare 253
174. Pagini medicale bârlădene 255
175. Paloda literară 258
176. Păstorul Tutovei 259
177. Pleiada 262
178. Primii paşi 262
179. Prometeu Descătuşat 262
180. Revista 263

309
181. Revista 263
182. Revista cinematografică 263
183. Revista critică 264
184. Revista cursurilor de la doctorat în drept 264
185. Răstriştea răscoalelor 264
186. Răzeşul 265
187. Revista „Clubul” –Fabrica de rulmenţi
Bârlad 271
188. Revista România Financiară 271
189. România administrativă 271
190. Revista clasei a III-a B 272
191. Revista Matematica Bârlădeană 273
192. România administrativă 274
193. Să fie lumină 275
194. Scrisul nostru 276
195. Steaua Tutovei 279
196. Şcoala Bârlădeană 280
197. Tinereţă 280
198. Tribuna pedagogică 281
199. Tribuna liberă 282
200. Ţara de Jos 282
201. Varia Matematica 285
202. Veacul nostru 285
203. Vremuri bune 286
204. Vitrina 287
205. Volumul Liceul pedagogic Al. Vlahuţă
Bârlad la 100 de ani – 1870-1970 287
206 Valori spirituale tutovene vol. I-5 288
207. Zori de ziuă 288
208. Bârladul – Da, dar Priponeştii? 289
209. Un fel de „Sărut mâna pentru masă” şi
altceva (Postfaţă) 292

310
210. Bibliografie 296
211. Presa bârlădeană pe decenii şi ani
de apariţie 299

311
312