Maitreyi de Mirce Eliade

Romanul Maitreyi face parte din literatura interbelica si ilustreaza epicul pur,care creeaza eroul lucid,dominat de dorinta cunoasterii de sine,care-si ordoneaza epic experientele traite.Este un roman exotic si un roman al autenticitatii,asadar un roman al experientei,in care se imbina mai multe specii literare:jurnalul,eseul,reportajul si naratiunea la persoana I.Mircea Eliade consemneaza intr-un jurnal faptele,intamplarile,experienta traita in India si aceasta sta la baza viitoarei creatii epice, Maitreyi,in care autorul esentializeaza mitul iubirii si motivul cuplului. Principala coordonata a romanului este erosul,care se manifesta ca dimensiune esentiala a experientei omenesti,ca sentiment coplesitor al sufletului,ca traire limita.Modalitatea narativa este construita pe baza epicului pur,cu un sigur plan de actiune dominat de luciditatea analitica a naratoruluipersonaj,ilustrand senzualitatea ca pe o experienta de cunoastere metafizica.Compozitia narativa se remarca prin autenticitatea confesiunii la persoana I,exprimata sub formula jurnalului intim devenit peste cativa ani roman,in care autorul se confunda pana la identificare cu naratorul si cu protagonistul lucid si analitic,aflat mereu in cautare de certitudini. Perspectiva narativa unica este moderna si defineste punctul de vedere al naratoruluipersonaj,autodiegetic,prin prezenta marcilor formale ale naratorului,de unde reiese implicarea acestuia in evenimente,pana la substituirea lui de catre protagonist.Situatia diegetica (discursul narativ) implica anumite trasaturi gramaticale si semantice ale textului,reprezentate de verbe si pronume la persoana I,focalizare interna impreuna cu ,frecventa monologului interior,organizarea subiectiva a secventei temporale,toate acestea argumentand caracterul subiectiv al romanului. Perspectiva psihologica este realizata prin mijloace de analiza a constiintei si procesele psihologice ale protagonistului,naratorul autodiegetic apeland la dialog,monolog interior,cuvinte cu valoare de simbol. Instantele comunicarii sunt reprezentate de conceptiile autorului despre iubire ca experienta traita,el identificandu-se total cu personajul-narator,care transmite naratorului propriile emotii,sentimente si permanenta neliniste a incertitudinii.Perspectiva temporala este discontinua,bazata pe alternanta temporala a evenimentelor consemnate in timp obiectiv (real) in jurnalul intim cu a celor retraite in timp subectiv,atunci cand scrie romanul pe baza acestor amintiri.In discursul narativ se manifesta,asadar,dislocari epice sub forma de analepsa.Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real deschis,India,dar mai ales un spatiu imaginar inchis,al framantarilor,chinurilor si zbuciumului din constiinta si sufletul protagonistului-narator. Romanul este un monolog liric,deoarece eroul se destainuie,se analizeaza cu luciditate,zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine in plan erotic;englezul Allan este intelectualul lucid,insetat de absolut,dornic de cunoastere,dominat de incertitudine si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei,in cautarea permanenta a iubirii,ca sentiment al existentei umane.