Deficiente de limbaj

Limbajul este un sistem de semne manuite dupa anumite reguli in vederea fixarii, prelucrarii si transmiterii de informatii. Limbajul are la baza mecanisme nervoase reflexe; el incepe intotdeauna cu stimularea neuronilor eferenti (motori) sub influenta impulsurilor aferente (auditive, vizuale, kinestezice, tactile, etc.) la nivelul scoartei cerebrale. La realizarea normala a voirbirii participa o serie de centrii nervosi situati la nivelul encefalului si care pun in miscare, pe baza impulsurilor, musculatura organelor fonatoare. Avem o zona verbo-motorie, o zona motorie, una auditiva si o zona a auzului verbal. In ceea ce priveste receptarea mesajelor informationale toti analizatorii in functie sunt in stare sa influenteze intr-o masura mai mare sau mai mica functionarea celorlalti. In receptarea mesajelor un rol important il are auzul, cea mai mare implicatie a auzului fiind in dezvoltarea si mentinerea limbajului. Observatiile au aratat ca vorbirea chiar si cu intensitate prag este de departe cel mai bun stimul de trezire (activare). Astfel, cel adormit se trezeste chiar si la vocea soptita, iar mamele se trezesc la scancetele propriilor copii. Aceste exemple fac parte din capacitatile receptive care atesta validitatea credintelor populare in eficacitatea superioara a unei voci familiare pentru trezirea unui pacient aflat in coma. Perceptia semnalelor auditive depinde de structura psihologica si de expectatia subiectului, bazata pe experientele anterioare, stocate in memorie. Interpretarea diferitelor tipuri de limbaj variaza cu contextul acustic care-l precede si-l urmeaza. Conceptul de semnificatie a sunetului implica recunoasterea lui de catre un detector. Odata recunoscut, prin modalitatile innascute sau invatate, sunetul poate fi utilizat pentru modificarea vorbirii proprii printr-un control de tip feed-back. Achizitia limbajului vocal este afectata serios de surditatea congenitala. Experientele efectuate prin stimularea acustica dihotomica au indicat ca la persoanele dreptace sunetele recrutate de urechea dreapta (conduse la emisferul stang) sunt mai bine percepute pentru sunetele vorbirii, atat pentru cele inteligibile cat si pentru cele neinteligibile, decat sunetele care sunt captate de urechea stanga, la persoanele care sunt cunoscute ca avand dominanta limbajului in emisfera drept. Sunetele nonverbale inclusiv muzica sunt mai bine percepute de cealalta emisfera. Ambele emisfere au capacitatea sa extraga si sa analizeze patternurile sunetelor verbale, dar interpretarea lor lingvistica este posibila doar la nivelul emisferei dominant. Fibrele provenite din nucleii auditivi urca in creierul mediu (in corpul geniculat median si pulvinar) - fac sinapsa la nivelul capsulei interne a cortexului auditiv primar. Se face in paralel analiza aspectului sunetului (intensitate, timbru, inaltime). Planum temporale trimite proiectii la jonctiunea dintre girusul temporal superiorsi girusul angular, in aria Wernicke. In emisfera dreapta are loc prelucrarea sunetelor corespunzatoare muzicii. In emisfera stanga se trimit proiectii la aria Wernicke, iar apoi prin banda arcuata la aria Broca, la portiunea inferioara a ariei premotorii care activeaza miscarile necesare vorbirii alaturi de aria 4. Planum temporale contine cortexul auditiv de asociatie. El se extinde pe suprafata laterala a portiunii posterioare a primului girus temporal, inapoia cortexului auditiv primar din girusul transvers al lui Heschl.

S-a observat asimetria planumului temporale, mai mare in stanga la cei mai multi oameni, cu o dominanta emisferica stanga pentru vorbire. Mai exact, 65% din creierele umane au planum temporale mai mare pe stanga si doar 11% pe dreapta. Leziuni ale planumului temporale in emisfera stanga determina afazia Wernicke. Activarea, filtrarea si facilitarea proceselor psihofiziologice corticale depind de sistemul reticulat de la nivelul trunchiului cerebral si diencefalului. In stransa legatura cu filtrarea informatiei senzoriale se afla sistemul reticulat activator ascendent. Un caz: o fetita de 10 ani si jumatate. La 8 ani nu putea executa comenzi verbale insa copia imediat actiunile. I s-a pus diagnosticul de surditate cu pragul minim de 90dB. A fost integrata intr-o scoala de surdomuti insa avea mari greutati in receptarea labiolecturii. Scorul la W.I.S.C. a fost de 94 ceea ce releva faptul ca inteligenta era medie si nu avea nici un fel de deficienta mintala. S-a utilizat EEG/audiograma in somn. S-a observat faptul ca raspundea la 3035 dB. Rezultatul la care s-a ajuns a fost faptul ca fetita avea tulburari in dezvoltarea limbajului. Emotiile joaca un rol important in distinctia dintre procesare constienta si cea inconstienta. Ele au un rol esential in selectarea procesarii informationale. In cazul balbismului un rol important il au emotiile. (un rol in explicarea acestui fapt il are CIRCUITUL MENTINERII SI AMPLIFICARII BALBAIELII). Modul de codare a informatiei Modelele cognitive ale procesarii lexicale considera ca perceptia vizuala si cea auditiva a cuvintelor implica modaliati de codare diferite, cu acces in paralel la sistemele de articulare (output) si semantice. In contrast, modelul cel mai acceptat de literatura neurologica clinica se refera la procesarea seriala, cu o recodare imediata a impulsului vizual in cod auditiv si abia apoi are loc codarea semantica si procesul articulator. S-a utilizat tehnica PET pentru a masura modificarile la nivel cerebral in timpul procesarii unui singur cuvant. Rezultatele indica o localizare a codurilor diferita in arii separate ale cortexului cerebral. Cercetatorii, in urma acestor descoperiri, sustin ideea ca arii separate ale creierului sunt implicate in codarea auditiva si cea vizuala a cuvintelor, fiecare avand acces independent la sistemele de articulare si semantice. Stimulii utilizati au fost substantive din limba engleza, prezentate auditiv (cu ajutorul unor casti) si vizual (cu ajutorul unui monitor color). Au existat trei tipuri de sarcini: 1. Senzoriala - fixarea unui singur punct se compara cu prezentarea unor cuvinte. Nu se cerea nici un output motor, nici o procesare lexicala volitionala, era vorba doar de procesare formei cuvantului, o procesare la nivel senzorial. 2. Output - prezentarea verbala a fiecarui cuvant se compara cu prezentarea cuvantului intr-un alt mod decat folosind limbajul oral (in scris, spre exemplu). Se urmarea controlul motor si codarea outputului. 3. Semantica - subiectii trebuiau sa spuna o utilizare a cuvantului prezentat care se compara cu prezentarea verbala a cuvantului. Se observa ca procesarea vizuala tine de cortexul striat, iar o lezare a acestuia duce la alexie si la incapacitatea de a citi cuvinte. In cazul procesarii auditive vorbim preponderent despre cortexul auditiv primar, cortexul tempo-parietal stang (lezarea lui ducand la deficite de tip fonologic), cortexul anterior temporal superior, cortexul cingulat anterior - partea posterioara. Codarea articulatorie si outputul motor tin mai mult de regiunea sylviana.

Aceste rezultate intaresc modelele procesarii paralele insa contrazic cele in care se sustine faptul ca in cazul codarii vizuale are loc imediat o recodare auditiva si modelele ce sustin natura seriala a modelelor clinice neurologice. Exista doua procese implicate in limbaj: 1. analiza semantica (sintaxa) - in functionarea careia este implicata zona inferioara prefrontala stanga; 2. structura gramaticala (reguli) - structura care tine de invatarea gramaticii se afla la nivelul corpilor striati. Luz Amparo Fajardo Uribe sustine ca functiile emisferei stangi, implicate in limbaj, sunt urmatoarele: a. controleaza comportamentul lingvistic in duplicitatea sa senzorio-motorie si audioverbala; b. elaboreaza limbajul propozitional si emitere de cuvinte; c. controleaza abilitatile pentru expresiile scrise; d. controleaza capacitatea de calcul numeric si de rationament matematic; e. este dominanta in gandirea abstracta de tip verbal. Functiile emisferei drepte sunt (dupa acelasi autor): a. intervine in creativitatea literara; b. intervine in elementele prozodice ale limbajului; c. participa in elaborarea limbajului automatic, fiind capabil de a identifica continuturi absurde; d. identifica componentele lexice, precum substantive si adjective, desi este incapabila de a identifica verbe; e. dispune de putine abilitati pentru citit si nu dispune de nici una pentru scris. Tot dupa Luz Amparo Fajardo uribe: Lobul frontal: partea posterioara este relationata cu limbajul motor; Lobul temporal: partile mediene au fost asociate cu limbajul verbal; Lobul occipital: este important in receptarea si interpretarea stimulilor vizuali si discriminarea formelor, contururilor si culorilor, discrimineaza formele de simbolurile lingvistice. Conexiunea lobului occipital cu zona corticala de asociatie permite invatarea perceptiva. Lobul parietal: aceasta zona este importanta in procesul lecturii datorita faptului ca permite interpretarea spatiilor dintre textele scrise. Deasemenea face posibila identificarea fiecarui grafem, la fel ca valoarea fonetica prin intermediul conexiunilor cu zona Wernicke, Broca si Luria, face posibila intelegerea globala a textului. Zonele secundare si tertiare au o capacitate importanta in procesul lecto-tactil, si anume de a recunoaste si discrimina formele complete prin intermediul palparii digitale si in procesul lecturii propriu-zise. Zone corticale implicate in limbaj: - Aria lui Wernicke (A41, A42) - implicata in legarea cuvintelor in propozitie; - Aria 44, 45, 47 - implicate in analiza semantica a cuvintelor; - Aria 6 - implicata in stocarea materialului verbal; - Aria 40, 22 - implicate in decizia semantica; - Aria 45, 47 - cu rol in reactualizarea si procesarea stimulilor verbali; - Aria 45 - rol: encodarea stimulilor verbali; - Aria 40 - implicata in memoria de lucru semantica; - Aria 46, 47 - rol in generarea de verbe;

- Aria 47 - implicata in judecatile de ordin gramatical; - Cortexul perisilvian si girusul superior temporal - rol in producerea si perceptia vorbirii. Sarcinile fonetice si semantice activeaza centrii semantici din zona prefrontala stanga si duc la activarea cerebelului drept. Daca acesta este afectat, limbajul va fi afectat si el. Aria Broca este importanta in intonatie si procesarea emotionala a discursului. S-a constatat ca leziuni la nivelul acestei arii duc la dificultati in construirea propozitiilor utilizand foneme gramaticale, cum ar fi: "is", "can". Putem doar specula ca functiile memoriei care adesea sunt atribuit cortexului prefrontal si posibilitatea cortexului prefrontal sa extraga categorii abstracte din experiente specifice implica si aria Broca. Dezvoltarea creierului si a controlului motor complex sunt o prerechizita in achizitia limbajului.Structurile subcorticale (precum ganglionii bazali) sunt implicate in declansarea si reglarea tempoului secventelor motorii, in structurile sintactice controland propozitiile si generand foneme, cuvinte, fraze, in initierea miscarilor de articulare. Ganglionii bazali impreuna cu talamusul si aria premotorie sunt implicati in controlul propozitiilor si productia verbala a limbajului. Talamusul este implicat in limbaj in diferite moduri, participand in gasirea cuvintelor pentru a fi pronuntate dupa semnificatia lor si mai este implicat in perceptia auditiva. Leziunea cortexului cingulat anterior si a structurilor subcorticale, precum ganglionii bazali si cerebelul duc la un deficit de vorbire.Producerea limbajului mai este controlata si de tractul piramidal, originar in neuronii mari piramidali ai ariei lui Broca. Aceste tipuri de fibre sunt dirijate spre bulbul rahidian, protuberanta si partea mediana a cerebelului, inerveazabilateral nucleii nervilor cranieni, exceptie facand nervii implicati in expresia faciala. Procesul de producere a limbajului are nevoie si de o serie de adaptari musculare, respiratorii, nervoase care permit articularea sunetelor produse cand aerul este fortat sa treaca prin diferitele regiuni ale aparatului fonator. S-a constatat ca dopamina, in functie de concentratia ei, poate afecta sau nu limbajul (ex: in ADHD, autism, schizofrenie, etc.). Asa se explica de ce specii de animale, cum ar fi papagalii, delfinii, care nu un creier foarte dezvoltat, detin un limbaj destul de dezvoltat, deoarece au o concentratie mare de dopamina. In scoarta cerebrala se pot distinge doua categorii de celule: 1. Eferentiale - localizate in A2, A3 si A5 care sunt considerate poarta de iesire a informatiilor; 2. Aferente - sunt interneuroni situati in toate ariile, dar au o concentratie majora in A4, poarta de intrare a informatiilor. Leziuni in diferite zone ale creierului: - Leziuni in lobul frontal, parietal si temporal superior duc la afazie completa, subiectul avand o intarziere a limbajului, proasta intelegere a limbajului scris si vorbit; - Leziunea corticala sau subcorticala a regiunilor prefrontale si frontale duc la afazia Broca, subiectul prezentand agramatism, proasta articulare, disprozodie, posibil mutism; - Daca este lezata structura perisilviana posterioara a lobilor parietal si temporal - afazia Broca, subiectul prezentand limbaj fluent, neintelegerea completa a limbajului vorbit, incapacitate de a citi sau de a repeta sunetele si cuvintele, alexie, agrafie; - Lezata marginea superioara a scizurii silviene, lobul parietal inferior - afazia de conductie, subiectul prezentand dificultati in repetitia limbajului si a lecturii cu voce inalta, neexistand sau sunt tulburari de intelegere a cuvintelor auzite sau vazute, chiar daca apar neintelegeri acestea sunt foarte putine;

- Leziunile la nivelul operculului anterior si superior si al insulei - afazia motorie minora, neaparand deficite semnificative sau durabile de vorbire; - Leziuni profunde ale lobului temporal, circumvolutilor parahipocampice si hipocampice - afazie amnestica anomica, subiectul prezentand o incapaciate de a-si reaminti numele obiectelor sau al constituentelor acestora, tulburarea memoriei de lucru; - Leziuni parieto-occipitale - dislexie cu disgrafie, subiectul prezentand functia vizuala a limbajului mai atinsa decat functia auditiva, lectura si scrisul fiind imposibile. Studii si cercetari Paul Broca (1861) a facut o serie de studii pe afazie. A examinat post-mortem doi pacienti afazici care prezentau deficite ale capacitatii de a produce si a intelege mesaje, deficite produse de leziuni cerebrale. A fost primul care a demonstrat ca afazia este legata de o leziune specifica la nivelul creierului, in lobul frontal (afazie expresiva). Afazia lui Broca implica o lipsa a abilitatii de a produce limbaj coerent. Pacientii sunt capabili sa foloseasca aparatul vorbirii, articularii, sa produca sunete si chiar cuvinte, dar nu pot preduce propozitii sau sa exprime ganduri (repetare de cuvinte la nesfarsit; pot uneori comunica dar nu sunt capabili sa se exprime corect din punct de vedere gramatical; ei pot desena dar nu pot scrie corect si coerent). Pot intelege vorbirea, si adeseori pot forma idei pentru a comunica, dar nu pot pune cuvintele impreuna pentru a comunica ideile. Exemplu: Ladies and gentelmens please come in the living-room; spun ei: Ladies...gentelmens...room. Wernicke (1874) - vorbeste despre diferenta dintre afazia datorata unor leziuni in lobul frontal (Broca) si afazia Wernicke (lobul temporal stang) - afazia senzoriala. Aceasta este caracterizata prin dificultati de intelegere a limbajului in orice forma; pot vorbi fluent, pot forma propozitii lungi si coplexe dar din insiruirea cuvintelor deseori lipseste intelesul coerent. Apraxia vorbirii (M1 - Mouth Area Disruptions) pot forma un discurs coerent in capul lor, dar nu-l pot exprima verbal. Nu este vorba de deficite cognitive, ci nu pot contriola actiunea articulatorie (limba, buze, palatul moale, etc).Geschwind. Daca intre regiunile vizuale si cele ale limbajului se rupe conexiunea, aceasta da nastere la dificultati in comprehensiunea limbajului. Tinand cont ca abilitatile lingvistice sunt situate in emisfera stanga si performantele lingvistice in emisfera dreapta, putem trage concluzia ca in transmiterea informatiilor un rol important il are corpul calos. Cercetatori in neurostiinte au notat indelung comunalitatea in controlul neural al vorbirii si manipularilor manuale. Atat vorbirea cat si indemanarea miscarilor mainii drepte reflecta controlul emisferei stangi (Kimura, 1979). In mod consecvent, leziuni ale creierului care cauzeaza deficite in vorbire pot creea deficite si in manipularea obiectelor. Kempler - se centreaza pe deficitele gestuale si verbale la pacientii cu Alzheimer. Atat afazia cat si apraxia (dificultate in executarea miscarilor intentionate ale bratului si mainii ca gestul de manipulare obiectuala) pot reflecta leziuni in ariile asociate partilor frontale si parietale stangi. Pacienti afazici care sufera deseori si de apraxie. Aceste cercetari presupun un control neural comun al limbajului, gestului si manipulare obiectuala. Pacientii cu Alzheimer sunt ideali pentru analizarea dintre tulburarile lingvistice si cele praxice, pentru ca le etaleaza in stadiul timpuriu al bolii. In contrast, ei dezvolta paralizii doar in stadiul final. Kempler a gasit corelatii statistice puternice intre pierderea simbolismului verbal si simbolismului gestual (pantomima), la acesti pacienti, dar mici corelatii intre pierderea altora din aceste indemanari si abilitati sintactice. Aceasta semnifica faptul ca legaturile neurologice sunt mai apropiate (puternice) intre

simbolismul verbal si gestual, decat intre abilitatile semantice sintactice si alt domeniu comunicativ. Disocieri intre disturbarile lexiconilor gestuali si verbali se intampla oricum si pierderea simbolurilor specifice intr-un domeniu nu garanteaza pierderea in celalalt. In opinia lui Kempler aceste cercetari sunt compatibile cu vederea modulara a vorbirii in care cateva functii vocale si gestuale sunt independente si altele interdependente. Liepmann (1908) a constatat intr-un studiu efectuat ca 14 din 20 de apraxici erau si afazici. Lobii frontali si parietali sunt implicati in majoritatea cazurilor de apraxie, in timp ce lobii frontal, temporal si parietal sunt mai des implicati in afazie. In aceasta teorie, corelatia dintre cele doua tulburari este un aciident anatomic accidente vasculare afecteaza arii care sunt importante pentru doua functii separate.. Goldstein (1917), Geschwind si colab. au descris cazul urmator: o fata care repeta perfect, articula normal propozitiile spuse de examinator insa cand era intrebata ce anume a spus examinatorul raspundea astfel: E: "Roses are red." R: " Violets are blue, sugar is sweet and so are you." Ariile Broca si Wernicke erau intacte, insa regiunile ce inconjurau aria vorbirii erau distruse. Un alt caz: la palparea unui obiect cu mana dreapta, denumeau obiectul corect, la palparea acestuia cu mana stanga il denumeau incorect. Era nevoie ca informatia sa fie transmisa din emisfera dreapta spre ariile limbajului prin corpul calos - care era afectat la pacient - sindrom de corp calos. Kelley si colab in 1946 au efectuat studii pe o pisica. Au constatat ca leziuni ale substantei cenusii periapeductale duceau la abolirea si diminuarea comportamentului facio-vocal. Landau, Goldstein si Klaffnr (1960), la examinarea necroscopica a unui creier (al unui copil de 10 ani) au constatat o pierdere bilaterala de substanta corticala in regiunea posterioara; circumvolutiunile posterioare ale lobului parietal, temporal si occipital erau reduse in marime, iar sectiunile aratau atrofia substantei albe si cenusii din insula si opercul. Copilul (care se nascuse fara accidente, dar cu anomalii congenitale si care prezentase crize de cianoza in perioada neonatala) avea, la varsta de 10 ani cand a murit, o vorbire spontana satisfacatoare, folosind corect timpurile verbale regulate si neregulate; singurul deficit era ca nu intelegea vorbirea la o viteza normala a fluxului conversational, dar intelegea perfect daca I se vorbea mai rar. La examenul necroscopic in trunchiul cerebral, structurile geniculate mediale erau greu de identificat dar cei doi nuclei auditivi erau din punct de vedere histologic inapti. Acest caz arata cat de ampla poate fi recuperarea limbajului pe langa apreciabilele extensiuni ale leziunilor si face in ca o data evidenta constatarea ca nu exista un paralelism intre gravitatea leziunilor cerebrale si amloarea tulburarilor de vorbire. Existenta unor fibre cortico-talamice arata posibilitatea implicarii unei regiuni diencefalice pentru unele situatii de nedezvoltare a vorbirii. Penfield si colab (citati de Kertezz, 1994) - importanta ariei Broca in denumirea cuvintelor; limbajul apare organizat in jurul scizurii lui Sylvius. Studii pe bolnavi de epilepsie (stimulare corticala si inregistrari) au adus o contributie importanta la realizarea localizarii cerebrale a limbajului. Ganzzaniga (1995) a efectuat un studiu pe 117 pacient referitor la organizarea corticala a limbajului; 90 dintre ei au avut harti cerebrale ale ambelor arii ce deservesc limbajul, frontala si parieto - temporala; 15 aveau toate ariile esentiale ale limbajului in parito-temporal; 17 aveau

leziuni esentiale in lobul frontal. S-a constatat ca doar zona din imediata vecinatate a cortexului motor facial contine arii esentiale pentru limbaj (97 cazuri). In alte zone ale cortexului perisilvian, chiar aria lui Wernicke, probabilitatea de a gasi zone esentiale este mai mica (mai putin de 30% din cazuri). Ullmann si colaboratorii (1997) - controlul motor usor, sarac al partii drepte a corpului la pacientii cu Parkinson a fost asociat cu inabilitatea lor de a performa la sarcini sintactice; autorii au speculat ca aceste deficite pot fi ambele relationate cu nu deficit al sistemului dopaminergic in ganglionii bazali (ce proiecteaza in regiunile frontale). In general, se considera ca majoritatea functiilor lingvistice sunt localizate in emisfera dominanta (stanga pentru dreptaci; dreapta pentru stangaci). Se citeaza insa si cazuri de bilateralitate, in care functiile limbajului rezulta din emergenta ambelor emisfere. Merita retinuta marea variabilitate individuala a bazei neurofiziologica aferente limbajului. Numai zonele mari sunt identice la mai multi indivizi, elementele de detaliu variaza in limite apreciabile (de exemplu, leziuni avand aproximativ aceeasi localizare si intindere dau - in planul limbajului - efcte perturbatoare diferite). Chiar specializarea diferitelor arii corticale in executarea unor verigi specifice limbajului se realizeaza in cursul ontogenezei, ea nefiind predeterminata genetic. Daca o leziune cerebrala in primii ani de viata duce la tulburari nesemnificative sau de scurta durata ale limbajului, odata cu inaintarea in varsta specializarea este tot mai pronuntata, iar consecintele lezarii unor arii cerebrale in planul limbajului sunt mult mai grave. Aparatul fonoarticulator are ca parti componente esentiale plamanii, laringele, glota, epiglota, faringele, cavitatile supralaringiene, organele articulatorii propriu-zise: limba, valul palatin, palatul dur, zona alveolara, dintii, maxilarul inferior, buzele. Aparatul auditiv este format in principal din canalul auditiv extern, membrana timpanica, lantul de oscioare, urechea interna. Atat aparatul fonator cat si cel auditiv prezinta proiectii corticale care prin mecanisme neuropsihice complexe asigura codificarea si decodificarea informatiei psiholingvistice. Din punct de vedere acustic, sunetul este prezentat simplu, ca o unda sonora cu aspect regulat (reprezentata printr-o linie sinusoida avand oscilatii uniforme), mai precis ca un fascicul de astfel de unde. El se deosebeste de zgomot tocmai prin caracterul sau muzical Calitatile sunetelor nu depind numai de particularitatile de rostire ale vorbitorilor, ci si de pozitiile acestor sunete in complexele sonore ale cuvintelor (pozitie initiala, mediala, finala, etc) si de pozitiile fata de alte sunete, deci depind si de fenomenul de coarticulatie. Astfel, pozitia initiala este favorabila pastrarii timbrului, sonoritatii, duratei si intensitatii atat a vocalelor, cat si a consoanelor, pe cand pozitia finala este nefavorabila pastrarii nealterate a acestor trasaturi. Articularea sunetelor limbii romane se realizeaza in cavitatea bucala, prin interventia (in cazul organelor mobile) si participarea (in cazul celor fixe) organelor articulatorii. In functie de caracterul undei sonore, obtinute ca urmare a impiedicarii sau neimpiedicarii ei in circuitul ei parcurs prin cavitatea bucala, se obtin vocale sau consoane. Tendintele de corelare intre articulatie si auditie sunt: articularea in zona centrala a cavitatii bucale (palatala si dentala) - acut; articularea la extremele cavitatii bucale (labiala si velara) grav; articularea in jumatatea posterioara a cavitatii bucale (palatul tare si palatul moale) compact; articularea in jumatatea anterioara a cavitatii bucale (dental-alveolara, dentala) - difuz; fricativ - continuu; oclusiv - intrerupt; semiocluziv - strident.

Exercitii de respiratie in corectarea tulburarilor de vorbire Formarea unei articulatii clare si precise reprezinta o cerinta de baza in de baza in dezvoltarea si perfectionarea vorbirii. Fiindca articularea sunetelor se bazeaza in primul rand pe utilizarea corecta a respiratiei cat si pe precizia miscarilor de pronuntare sub controlul permanent al propiului auz prin exercitii se va urmari : * educarea respiratiei; * educarea miscarilor aricuilatorii; * educarea pronuntiei corecte a sunetelor; * educarea auzului fonematic. Educarea respiratiei Aparatul respirator,pe langa functia de a asigura schimbarile gazoase necesare intretinerii vietii,au un rol hotarator si in actul vorbirii. In timpul EXPIRATIEI suflul atinge corzile vocale aflate in pozitie fonica si prin subordonarea acesteia se produce sunetul. Deci,studiul miscarilor respiratorii si indepartarea dereglarilor lor ocupa un rol primordial in educarea vorbirii. Patrunderea si expulzarea aerului din plamani se face prin modificarile DIMENSIUNILOR CUTIEI TORACICE: - in cursul inspiratiei,cantitatea toracica este marita pe plan vertical,anteroposterior si transversal; aceasta dilatare este determinata de coborarea muschiului diafragmei. - in cursul expiratiei, procesul este invers,muschii abdomenului se contracta odata cu ridicarea diafragmei. 1. RESPIRATIA DE TIP COSTOABDOMINAL - in care atat inspiratia cat si expiratia se efectueaza prin miscari mai accentuateale muschilor costali inferiori si abdominali.Este un tip de respiratie caracteristic barbatilor. 2. RESPIRATIA TORACICA - caracterizata prin expansiunea cavitatii toracice superioare. Este o respiratie specifica femeilor. LA COPII - la nastere se poate identifica o respiratie diafragmatica ,care spre varsta prescolarase transforma in respiratie toraco-abdominala iar inspre pubertate se diferentiaza in functie de sex. - respiratia este ritmica, insa ritmul respirator nu este uniform .Cu cat varsta este mai mica,cu atat labilitatea ritmul respirator este mai accentuata. Astfel, in respiratia neverbala inspiratia si respiratia au o durata aproximativ egala.in vorbire acest raport se schimba. Expiratia devine mai prelungita deoarece emisiile verbale se fac numai in aceasta faza. Inspiratia devine mai adanca si mai rapida, efectuandu-se in pauzele dintre sintagme si propozitii. Stabilirea acestui raport intre fazele de respiratie in decursul vorbirii este absolut necesara pentru a evita fragmentarea verbala si a asigura in felul acesta perceperea integritatii ideilor. Alte deosebiri intre cele doua tipuri de respiratie sunt determinate de faptul ca adseori sincronismul existent intre miscarile toracice si cele abdominale in stare de repaos dispare in decursul pronuntarii, pentru ca cutia toracica poate efectua anumite miscari independente de miscarile diafragmei: - in stare de repaos se respira prin fosele nazale; - in timpul vorbirii respiratia se efectueaza pe gura. Este firesc ca in timpul copilariei sa apara neregularitati in procesul de coordonare a respiratiei cu actul fonatiei datorita unei continue dezvoltari a organismului. Printre neregularitile de exprimarepot fi mentionate:

a) tipul de respiratie superioara cu ridicarea umerilor-in timpul inspiratiei cutia toracica isi mareste diametrul prin ridicarea exagerata a umerilor, ceea ce formeaza contractiile musculare ale gatului si impiedica emisiunea vocala (balbaiti). b) respiratia fortata cu miscari bruste si exagerate. In acest caz se utilizeaza o cantitate prea mare debit expirator, astfel incit ultimele cuvinte dintr-o propozitie se realizeaza prin consumul aerului de rezerva din plamani; determina instalarea unei stari de oboseala ceea ce influenteaza cursivitatea exprimarii; c) miscari respiratorii superficiale si foarte frecvente, asftel incat se produce o inspiratie dupa fiecare cuvant sau chiar in mijlocul acestora. d) incercari de vorbire in timpul inspiratiei si nu al expiratiei cum ar fi normal. Aceste cazuri apar la copiii ce se grabesc in exprimare si nu repeta pauzele necesare in vorbire: ex. pisicuta pis pis pis. Frecventele neregularitati respiratorii pot duce in cele din urma la tulburar ideosebit de grave. Inlaturarea acestora se face prin exercitii sistematice care asigura cerintele respiratiei atat in stare de repaos cat si in vorbire. Exercitii de respiratie nonverbala Constituie o etapa premergatoare pentru respiratia verbala. Realizarea acestor exercitii impune respectarea unor norme igienice: - efectuarea lor se realizeaza in camere aerisite sau chiar in curte; - eficientta lor este mai ridicata daca se realizeaza la inceputul primei ore sau chiar pe parcursul activitatilor in momentul instalarii oboselii copiilor; - selectia judicioasa a exercitiilor astfel incat efectuarea lor sa fortifice musculatura abdominala,a toracelui si a gatului. EXERCITII : 1. Inspiratii adanci urmate de expiratii puternice si prelungite, fiind insotite de miscari de extensie a coloanei vertebrale prin aplecare in spate a trunchiului si ridicarea bratelor si miscari care micsoreaza cavitatea toracica sustinuta de aplecarea in fata a corpului si a mainilor; 2. Exercitii de suflat; 3. Jocuri de emitere a unor sunete onomatopeice insotite de miscari ca imitarea fasaitului frunzelor (sss) sau a vantului (sss). EXERCITII NON-VERBALE In faza initiala exercitiile se realizeaza in pozitie orizontala, copilul stand intins, apoi pe verticala, in picioare si pe scaun. 1. unul dintre primele exercitii pot fi executate astfel: - in faza de inspiratie copilul trage adanc aer in piept ,cutia toracica se mareste ca volum, iar muschii abdomenului se contracta, apasand cavitatea abdominala. - faza de expiratie se face prin ingustarea cavitatii toracice si relaxarea (marirea) cavitatii abdominale. Pentru ca copilul sa constientizeze aceste miscari i se recomanda sa puna o mana pe piept si una pe abdomen, logopedul putand sa exemplifice. Exercitiile continua sub forma de joc, pe baza unor comenzi, la bataia din palme: - pentru inspiratie numaram pana la 5, la expiratie numaram pana la 8; - intre expiratie si inspiratie copilul va trebui sa isi tina cateva momente aerul in plamani

2. Din pozitia in picioare cu mainile pe solduri se vor efectua doua sarituri ca mingea in timpul carora se vor face doua miscari de inspiratie. In continuare ,pe urmatoarele doua sarituri se va tine respiratia, iar pe alte doua sarituri se va realiza expiratia. 3. Pentrustabilirea ritmului, pe fiecare doua batai din palme se executa o componenta a ciclului respirator (inspiratie, retinerea aerului, expiratie). 4. Variatia ritmului respirator, care se vor alterna pe cicluri cu durata diferita; importanta in reglarea respiratiei conform cerintelor diverselor situatii. Jocul se numeste "Pleaca trenul de la ...la ..." . Acesta incepe cu o miscare de brate, cu coatele indoite pe langa corp, in timp ce pe fiecare miscare de brat se executa o miscare de respiratie (o inspiratie sau expiratie). In a doua faza a jocului se accelereaza miscarile mainilor pe langa corp, accelerarea insotita si de miscarile de respiratie al caror ritm va creste. (faza numita mersul trenului). In a treia faza, trenul se apropie de gara, ce simbolic e reprezentata prin incetinirea treptata a miscarilor mainilor si ritmului respirator. 5. Exercitii de inspir pe nas si expir pe gura ,insotite de miscari ale bratelor, ridicarea lor in unghi de 90 grade fata de corp, pauza respiratorie, coborarea bratelor pe langa corp (expiratie). EXRCITII DE RESPIRATIE CU COPIII DE VARSTA PRESCOLARA Toate exercitiile se realizeaza sub forma de joc. 1. Suflarea asupra unei lumanari aprinse pentru a o stinge (variatii ale distantei, de la mic la mare). 2. Prin suflare se mentine flacara lumanarii intr-o pozitie inclinata, fara ca sa se stinga, pe o durata cat mai mare. 3. Prin suflare se umfla balonase sau camere pentru mingi. 4. Prin suflare se mentine balonul plutind in aer. 5. Prin suflare se imprastie bucatele de hartie. 6. Prin suflare se pun in miscare, plutind pe suprafata apei diferite jucarii (vapoare, lebada de plastic). 7. Prin suflare se fac balonase de sapun. 8. Prin suflare se eplaseaza bile intr-un jgheab de lemn. 9. Se sufla intr-un vas cu apa ca sa faca valuri. 10. Se sufla alternativ pe gura si pe nas asupra unui geam sau oglinzi pentru a le aburi. 11. Se imita respiratia cainelui: respiratie scurta, grabita, efectuata cu gura larg deschisa si cu limba care atarna: delaxata, in afara. Exerrcitii indicate pentru copiii rinolalici. 12. Acumularea expulzarea aerului pe gura: umflarea obrazului drept, lovirea obrazului cu palma producand explozie, umflarea obrazului stang, lovirea lui cu palma, producand explozie. In mod exemplar se executa si umflarea ambilor obraji, care prin lovirea cu pumnii provoaca expulzarea aerului cu explozie. Acest exercitiu este util si pentru dezvoltarea mobilitatii buzelor, in special la cei cu despicaturi labiale operate. 13. Se respira profund cu nasul blocat, apoi pe nas cu gura inchisa. 14. Alternarea respiratiei bucale si nazale: inspir pe nas, expir pe gura, inspir pe gura, expir pe nas. 15. Imitarea omului ce sufla in palme ca sa si le incalzeasca . 16. Suflatul in diferite instrumente muzicale (muzicuta, fluiere). 17. Sa intoneze sau sa fluiere o melodie.

EXERCITII DE RESPIRATIE LA SCOLARI 1. Inspir scurt si adanc, expir lung si uniform pe gura si apoi pe nas. 2. Inspir scurt si adanc, expir lung si uniform pe gura, intrerupt de o pauza. In timpul pauzei nu se inspira aer. Exercitiul se desfasoara in urmatoarea succesiune: inspir, expir, pauza expiratorie, expir. 3. Idem cu respiratia pe nas, 4. Inspir scurt si expir lung intrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza expir, pauza, expir. 5. Idem pe nas. 6. Inspir scurt, expir lung intrerupt de trei pauze. 7. Idem pe nas. 8. Se repeta toate exercitiile anterioare 2, 3, 4, 5, 6, 7, cu pauze expiratorii inegale, care se reproduc, pentru o mai buna intuire, grafic, prin linii cu intrerupere EXERCITII DE GIMNASTICA RESPIRATORIE: 1. Din pozitia de drepti, se inspira cand se duc ambele maini inainte si indarat, descriind un cerc in jurul capului si se expira odata cu revenirea capului la pozitia initiala. 2. Din pozitia de drepti, cu mainile lipite de corp, se inspira odata cu indoirea coatelor si apropierea lor la spate si se expira odata cu revenirea la pozitia initiala. 3. O mana se lipeste de spate sub omoplat, iar cealalta se duce dupa cap si se inspira. Se executa odata cu revenirea la pozitia initiala. 4. Cu mainile intinse se prind capetele unui bat si se ridica deasupra capului, inspirand. In expir se revine la pozitia initiala. 5. Batul se prinde la spate cu coatele. La expir batul se strange cu coatele si preseaza spatele, stimuland participarea abdomenului. Treptat, exercitiile de respiratie se asociaza cu pronuntia sunetelor. Expirul aerului se produce prin pronuntia vocalelor si a consoanelor siflante. Sub aceasta forma se sesizeaza mai usor daca dislalicul expira uniform sau iroseste unda expiratorie neeconomic. In primul rand, cand intensitatea vocii este uniforma pe tot parcursul fonatiei, pe cand in cel de-al doilea caz se produce o slabire a ei. Dupa exersarea sunetelor se trece la pronuntia de propozitiuni pe un singur expir. Exercitiile se aplica prin repetare, de cinci pana la zece ori. Durata lor variaza la inceputul sedintelor logopedice de la doua minute la cinci minute. TERAPIA TULBURARILOR DE LIMBAJ (cu caracter general) 1.Educarea miscarilor articulatorii 1.1.Exercitii generale - imitarea mersului - imitarea spalatului pe maini - imitarea rotirii bratelor - exercitii pentru intarirea musculaturii toracice si abdominale. 1.2.Mobilitatea aparatului fono-articulator: - exercitii pentru mobilitatea maxilarelor

- exercitii pentru mobilitatea limbii - exercitii pentru buze si obraji - exercitii pentru valul palatin. 2.Educarea respiratiei Terapia respiratiei are doua coordonate: - dezvoltarea respiratiei non-verbale - dezvoltarea respiratiei verbale. a) Exercitii de respiratie: - sufla nasul in batista - sufla aerul pe dosul mainii - tine un fulg in aer - stinge lumanarea - umfla balonul - sufla in apa cu paiul - sufla in spirometru (pentru copiii scolari) b) Exercitii pentru inspiratie - miroase florile - jocul "cainele la vanatoare" - miroase parfumul c) inspiratia diferentiata - trei timpi inspiri si cinci timpi expiri cu fata la oglinda - inspiratie alternativa pe o nara si pe cealalta - inspiratie pe gura - inspiratie pe gura si expiratie pe nas - inspiratie pe nas si expiratie pe gura - inspiratie lunga - expiratie prelungita (30 secunde) Inspiratia trebuie sa fie insotita de extensie a coloanei vertebrale prin aplecarea trunchiului pe spate si a membrelor superioare (sau chiar ridicarea acestora). Expiratia trebuie sa fie insotita de miscari care micsoreaza cutia toracica sustinuta de aplecarea in fata a corpului si a mainilor. Asfel, in decursul unei inspiratii se urmareste extinderea abdomenului si a coastelor inferioare si revenirea lor in expiratie. Folosirea gimnasticii pe un fond muzical e un bun procedeu. Dezvoltarea respiratiei verbale Obtinerea expiratiei mai lungi decat inspiratia la pronuntie; Vorbirea in expiratie, fara efort, ritmat a) Exercitii de pronuntie a vocalelor, prelung, rar, fara efort in timpul unei expiratii; b) Exercitii de pronuntie intr-o expiratie a unei consoane; c) Exercitii de pronuntie a unor grupuri de vocale pe durata unei expiratii (ex: ai, ei , oi, ua, ue, etc); d) Exercitii de pronuntie a unor consoane insotite de vocale, pe durata unei expiratii (ba, be, bi, bo ... ale, ile ole, ule); ;

e) Exercitii de pronuntie a unor silabe in care se gasesc grupuri de vocale sau de consoane pe o expiratie (ex: aie, oie, uie, sta, ste, stri, cra, cre, cri, tra, tre, tri, etc.); f) Exercitii ritmice de respiratie insotite de miscare si cantec (ex: mersul numarat, cu cantec, cu poezie, ghicitori, proverbe); g) Exercitii de respiratie (culcat pe canapea, cu un caiet pe abdomen, caietul miscandu-se in ritmul diafragmei: - la inceput non-verbal - cu pronuntie pe vocale, silabe, cuvinte - cu recitare de poezii - citire in aceasta pozitie cu voce tare. Indicatii: Se intinde elevul pe canapea cu mana stanga pe abdomen, iar cu dreapta pe piept, cerandui-se sa-si suga abdomenul si apoi sa expire pe gura, umfland abdomenul. Cand respiratia diafragmala in aceasta pozitie (orizontala) se realizeaza usor si fara efort se poate folosi pentru control asezat pe abdomen. Miscarile abdomenului imprima caietului miscarea sus-jos. Dar cum pozitia normala pentru vorbitnu este cea orizontala, trebuie sa se obtina aceasta respiratie diafragmala si in pozitie verticala. Pentru aceasta elevul sta in fata oglinzii cu o mana pe abdomen si cu una pe piept si i se cere sa inspire profund pe nas, sugand abdomenul, iar dupa o pauza scurta (2-3 secunde) sa expire pe gura. Exercitiile de respiratie cer un spatiu aerisit si geamul deschis. Ele se efectueaza la inceput in fata oglinzii, impreuna cu logopedul si apoi tot mai mult independent. Eficienta acestor exercitii este mai mare la inceputul orelor de terapie si in primele sedinte, dar si in cursul activitatii, chiar daca, uneori se instaleaza in stare de oboseala. Student: Caras (Dzubaila) Sanda Bibliografie:

Ellis, R.D. (2000): The interdependence of counciousness and emotion; Fajardo Uribe Luz Amparo (1999): Fundamentes neuropsichologicos del lenguaje, Ediciones Universidad Salamanca, Santafe de Bogota: Instituto Caro y Cuervo; Lascus, E. (1995): Notiuni de logopedie, Editura Genesis; Mogford, K.; Sadler, J. (1989): Child Language disability Olteanu, A.;Miu, A. (2001): Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale, Editura Presa, Universitara Clujeana

Popa, Constantin (1997): Neurologie, Editura Medicala, Bucuresti Petersen, P.T.; Fox ; Raichle, M.E. (1988): Positron emision tomographic studies of the cortical anatomy of single word processing in Nature, nr. 331 Radu, I. (1991): Introducere in psihologia contemporana, Editura Sincron