Prestarea muncii pe baza de conventii civile

Cadrul legislativ ce guverneaza desfasurarea diferitelor activitati pe baza de conventii civile de prestari servicii a cunoscut, in ultimii 10 ani, o serie de modificari semnificative, de natura a restrange din ce in ce mai mult posibilitatea prestarii muncii in baza conventiilor civile. Totusi, in prezent exista o serie intreaga de activitati a caror desfasurare (si remunerare) este incompatibila cu structura contractului individual de munca si care sunt prestate, drept urmare, pe baza de conventii civile incheiate intre beneficiari si prestatorii de servicii. Pentru o mai buna intelegere a conceptului de conventie civila de prestari servicii, si mai ales a sferei de aplicare a acesteia, ne vom referi in continuare succint la intelesul notiunii de conventie civila, la evolutia regimului juridic al acesteia cat si, nu in ultimul rand, la cazurile in care prestarea diferitelor activitati poate fi facuta in baza unei astfel de conventii. Notiunea de conventie civila Codul Civil al Romaniei defineste, la art. 948, contractul ca fiind acordul dintre doua sau mai multe persoane, incheiat cu scopul de a constitui sau stinge intre dansii raporturi juridice. Fara a intra in detalii terminologice, merita mentionat ca sintagmele Conventie civila si Contract civil sunt sinonime, fiind reglementate fara diferentiere in titlul III, Cartea III din Codul Civil Despre contracte sau conventii. Prin urmare, conventia civila poate fi definita ca intelegerea dintre doua persoane, in urma careia una dintre persoane, denumita in general prestator, se obliga sa desfasoare o activitate in folosul celeilalte persoane, in general denumita beneficiar, iar beneficiarul se obliga sa achite prestatorului o remuneratie, stabilita de parti, pentru activitatea desfasurata. Conventia civila reprezinta, alaturi de contractul individual de munca si de desfasurarea activitatilor independente ca persoana fizica autorizata, unul dintre cele trei moduri principale (si cel mai des intalnite) in care o persoana isi poate desfasura activitatea in scopul obtinerii de venituri. Desi in esenta obiectul contractului dintre prestator (sau angajat) si beneficiar (sau angajator) este similar sau identic in fiecare dintre aceste ipoteze, constand in prestarea unei activitati contra unei remuneratii, regimul juridic aplicabil este unul distinct pentru fiecare caz in parte. Astfel, in timp ce contractul individual de munca se incheie, executa, modifica si inceteaza in conformitate cu legislatia speciala a muncii (din care cel mai important act normativ este, evident, Codul Muncii), iar activitatile independente se autorizeaza si desfasoara conform

Ordonanei de urgen nr. 44/2008, privind desfurarea activitilor economice de ctre persoanele fizice autorizate, ntreprinderile individuale i ntreprinderile familiale , conventiile civile sunt reglementate si se supun prevederilor generale instituite de Codul Civil. Consecintele directe ale excluderii conventiilor civile de la aplicarea exigentelor legislative de dreptul muncii, precum si a regimului fiscal aplicabil raporturilor de munca au determinat un numar insemnat de angajatori sa ia in considerare si chiar sa prefere aceasta alternativa in relatiile lor cu salariatii. Scurta prezentare a evolutiei regimului juridic si aplicabilitatii conventiilor civile in ultimii 10 ani Potrivit articolului 10 din Codul Muncii, contractul individual de munc este contractul n temeiul cruia o persoan fizic, denumit salariat, se oblig s presteze munca pentru i sub autoritatea unui angajator, persoan fizic sau juridic, n schimbul unei remuneraii denumite salariu. Prevederile citate stabilesc, asadar, regula generala potrivit careia prestarea muncii va fi facuta intotdeauna in temeiul unui contract individual de munca. Totusi, in completarea acestei reguli merita mentionat ca au existat si continua sa existe exceptii, fie expres instituite de legislatia in vigoare, fie determinate de imposibilitatea incheierii unui contract individual de munca conform Codului Muncii. In incercarea de a determina daca prestarea muncii pe baza de conventii civile este sau nu posibila la un anumit moment, consideram ca principalele criterii la care trebuie sa ne raportam sunt (1) existenta unor dispozitii legale care sa permita expres acest lucru si (2) posibilitatea sau imposibilitatea desfasurarii activitatii respective in temeiul unui contract individual de munca. De-a lungul ultimilor 10 ani, regimul juridic al prestarii muncii pe baza de conventii civile a suferit mai multe modificari, sfera activitatilor pentru care exista posibilitatea incheierii de conventii civile de prestari servicii fiind in continua scadere. Un prim reper temporal cu insemnatate in materia prestarii muncii in baza conventiilor civile a fost cel al intrarii in vigoare a Legii nr. 130/1999 privind unele msuri de protecie a persoanelor ncadrate n munc, mai precis data de 25 Septembrie 1999. Anterior adoptarii Legii 130/1999, conventiile civile se incheiau, pentru prestarea diverselor activitati, in temeiul Codului Civil, fara a exista si un cadru legislativ special care sa reglementeze efectuarea muncii in acest mod. In principiu, obiectul conventiilor civile il forma, in general, desfasurarea activitatilor si prestarea serviciilor cu caracter intamplator, singulare,

pe o durata foarte greu sau chiar imposibil de determinat, si care prin urmare nu puteau forma obiectul unui contract individual de munca. Un exemplu de astfel de activitate, mai putin popular la data adoptarii Legii 130/1999, dar extrem de raspandit astazi, este crearea unui site web. Pentru o atare prestatie, cu evident caracter singular (chiar si in cazul in care site-ul ar fi actualizat de cateva ori pe an), este greu de imaginat cum s-ar putea incheia si executa un contract individual de munca. Totusi, in plus fata de activitatile singulare, conventiile civile de prestari servicii si-au gasit, la diverse momente in timp, aplicarea si in cazul activitatilor desfasurate in mod constant, zilnic, insa in conditii ce nu intrau sub sfera de reglementare a legislatiei muncii mai concret, pentru un numar de ore inferior celui minim prevazut pentru contractul individual de munca la momentul respectiv. Astfel, prin adoptarea Legii 130/1999, conventiile civile de prestari servicii au primit o reglementare proprie, speciala, care permitea in mod expres prestarea muncii prin ncheierea unor convenii civile de prestri de servicii, in doua ipoteze: (a) pentru desfurarea, cu regularitate, a unor activiti care nu depesc, n medie, 3 ore pe zi n raport cu programul lunar de lucru; si (b) pentru prestarea de activitati n folosul asociaiilor de proprietari sau, dup caz, de locatari, cu excepia cazurilor pentru care se ncheie contracte de munc (art.3 din Legea 130/1999). In aceste conditii, sfera activitatilor pentru desfasurarea carora se puteau incheia conventii civile a fost clar determinata, cea mai intalnita ipoteza fiind cea in care timpul mediu de lucru nu depasea, pentru activitatea respectiva, 3 ore pe zi. Prevederile relevante cuprinse in Legea 130/1999, si care permiteau incheierea conventiilor civile de prestari servicii au fost abrogate expres de doua ori, prin OUG nr.23/10.04.2003 si prin Legea nr.577/22.12.2003, si implicit prin intrarea in vigoare a Legii 23/2003 noul Cod al Muncii la data de 1.03.2003. Prin raportare la prevederile cuprinse in noul Cod al Muncii, care au stabilit expres ca programul de munca va avea o durata cuprinsa intre 2 si 8 ore, conventiile civile de prestari servicii au ramas o alternativa valabila doar in acele ipoteze care nu se incadrau in noua reglementare, mai exact in cazul activitatilor constante desfasurate pentru mai putin de doua ore zilnic si, bineinteles, pentru activitatile singulare, cu caracter ocazional.

Consideram ca mai trebuie mentionata si imprejurarea ca dupa abrogarea articolelor relevante din Legea 130/1999, conventiile civile, ramase fara reglementare expresa, s-au incheiat exclusiv in temeiul Codului Civil, indiferent de activitatile ce urmau sa se desfasoare in baza acestora. In fine, ultima limitare legislativa a sferei de aplicare a conventiilor civile a fost adusa de modificarea Codului Muncii prin OUG nr.55/2006, intrata in vigoare la data de 18 Septembrie 2006, care a inlaturat limita minima de 2 ore pe zi pentru care putea fi incheiat un contract individual de munca cu timp partial, creand astfel posibilitatea incheierii acestui tip de contracte de munca pentru orice fractiune de norma agreata de parti. Prin urmare, incepand din luna Septembrie a anului 2006, activitatile care mai pot fi desfasurate in baza conventiilor civile de prestari servicii au ramas exclusiv cele singulare, ocazionale, care nu pot forma obiectul unui contract individual de munca, indiferent care ar fi fractiunea de norma pentru care acesta s-ar incheia. Cazuri in care se pot incheia conventii civile de prestari servicii. Cateva exemple concrete Consideram ca la acest moment desfasurarea muncii constante, zilnice, in folosul aceluiasi beneficiar, pentru o perioada de timp care sa dea activitatii prestate caracter de permanenta, si nu de activitate ocazionala, nu se poate face decat in temeiul unui contract individual de munca. Totusi, prestarea muncii in baza conventiilor civile este in continuare posibila, indiferent de natura activitatii sau de domeniul in care aceasta este desfasurata, cu conditia ca aceasta sa aiba un caracter singular sau cel mult ocazional, sa necesite pentru finalizare o perioada de timp greu sau imposibil de determinat, si sa nu poata fi asimilata unei activitati constante si cu caracter de permanenta. Un prim exemplu in acest sens il poate constitui renovarea sediului unei societati comerciale, activitate care poate dura, in functie de starea initiala a imobilului, doar cateva zile, dar care, in anumite cazuri, poate depasi o luna. Intr-o atare ipoteza, suntem de parere ca persoanele care desfasoara efectiv activitatea de renovare vor putea presta acest serviciu si in temeiul unei conventii civile incheiate cu beneficiarul lucrarii, prin raportare in special la imposibilitatea determinarii cu exactitate a timpului necesar in vederea realizarii lucrarilor de renovare.

Nu aceeasi este concluzia insa in cazul in care prestatorul serviciului urmeaza sa isi desfasoare o activitate constanta, in mod permanent, indiferent de timpul alocat saptamanal sau lunar, sau daca perioada de timp pentru care se incheie contractul este una determinata sau nu. Astfel, ne-am confruntat cu problema daca o societate comerciala poate incheia o conventie civila de prestari servicii cu un consilier juridic, care ar urma sa isi desfasoare activitatea in cadrul si folosul societatii cate o zi pe luna, pentru o perioada de aproximativ doi ani. Raspunsul este negativ. Imprejurarea ca activitatea este prestata atipic, doar cate o zi pe luna, nu poate in niciun caz sa excluda raporturile dintre parti din sfera raporturilor de munca, Codul Muncii prevazand in mod expres, la art.101, posibilitatea incheierii contractelor individuale de munca cu timp partial, fara a distinge cu privire la limitele inferioare ale fractiunii de norma (astfel cum am aratat deja). Prin urmare, timp partial poate insemna cate 4 ore pe zi si 20 de ore pe saptamana (jumatate de norma) si in egala masura poate insemna o singura ora pe saptamana (deci o fractiune de 1/40 din norma), fara a inlatura aplicabilitatea legislatiei muncii pentru contractul astfel incheiat. Mai mult, caracterul permanent si constant al muncii prestate de consilierul juridic din cadrul societatii face ca atat numarul de ore lucrate saptamanal sau lunar, cat si salariul, de asemenea platibil lunar, sa poata fi stabilite cu usurinta si sa oblige, deci, la incheierea unui contract individual de munca cu respectarea tuturor exigentelor legale cuprinse in Codul Muncii. Un ultim exemplu priveste, comparativ, desfasurarea aceleiasi activitati in baza unei conventii civile si in baza unui contract individual de munca, in functie de particularitatile concrete ale fiecarei prestari in parte. Astfel, consideram ca in mod legal aceeasi persoana, specialist in domeniul tehnologiei informatiei, poate desfasura aceeasi activitate, de exemplu intretinerea echipamentelor IT, simultan, dupa cum urmeaza: (1) in baza unei conventii civile incheiate cu societatea X, societate cu 3 angajati si tot atatea computere, care necesita o configurare initiala si apoi interventii minore si cu totul sporadice, care nu presupun in niciun caz prezenta prestatorului la sediul societatii. In acest caz, activitatea este una singulara, care nu permite incheierea unui contract individual de munca, intrucat timpul de lucru nu poate fi estimat de la inceputul lucrarii, iar remuneratia nu poate fi una

lunara cata vreme dupa finalizarea lucrarii prestatorul nu va mai desfasura activitati in folosul beneficiarului. (2) in baza unui contract individual de munca incheiat cu societatea Y, societate cu 230 de angajati si tot atatea computere, care necesita interventii zilnice si prezenta continua a unei persoane cu pregatire de specialitate la sediul societatii. In acest al doilea caz, volumul ridicat de activitate zilnica, estimat a nu se termina niciodata pe durata de existenta a societatii, precum si necesitatea prestarii muncii la sediul societatii pentru un numar de ore zilnic determina posibilitatea incheierii unui contract de munca, excluzand totodata posibilitatea prestarii activitatii in baza unei conventii civile.