I.

Definirea termenului de identitate

Termenul de identitate este utilizat pentru a descrie concepia i expresia individualitii unei persoane. Astfel, identitatea de sine este pilonul central al personalitii, n jurul cruia se structureaz celelalte cinci componente: temperament, caracter, aptitudini, inteligen, creativitate. Obinerea i meninerea identitii se realizeaz prin imaginea de sine. De ndat ce imaginea i contiina de sine prind contur, individul ncepe s-i afirme propria sa identitate n raporturile cu lumea, opunndu-se din interior oricrei uniformizri i dizolvri n ceilali. A avea o identitate nseamn a fi cineva, a ocupa o anumit poziie n contextul social, a juca un anumit rol, a dispune de un anumit statut. Se presupune c nevoia de a avea o identitate are un substrat biologic, aceasta nefiind caracteristic speciei Homo sapiens. n acest sens, etologul i zoologul Konrad Lorenz a evidentiat faptul c indivizii care fac parte dintr-o populaie nu vor tolera, n majoritatea cazurilor, prezena unui intrus n cadrul comunitii, chiar dac acesta este un congener. Astfel, orice animal deine o identitate, identitate obinut pe baza corelrii mai mult sau mai puin contiente a sinelui cu mediul extern.

II.

Categorii de semne de identitate

Exista doua mari categorii de semne de identitate: transmise (innascute) si dobandite. Semnele de identitate transmise sunt cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a nascut: data si locul nasterii, numele, care uneori poate fi corelat cu statutul social, si elementele transmise erediar, adica trasaturile bioconstitutionale, fizionomice, temperamentul si anumite aptitudini (ex.:urechea muzicala). Numele constituie una din cele mai importante surse ale identitatii in raporturile cu lumea si factorul integrativ central al imaginii de sine. El este alcatuit de regula din doua secvente semantice distincte. Una semnifica apartenenta la o familie prin care, in imaginea despre sine, se introduc si caracteristici definitorii ale arborelui genealogic, ale antecesorilor (parinti, bunici, strabunici, unchi, matusi, veri etc.), servind la fundamentarea relatiilor cu oamenii din afara familiei de apartenenta. Cealalta secventa, numele propriu, este destinata, in primul rand, diferentierii indivizilor in cadrul familial. In multe limbi, numeroase nume de familie au caracter patronimic, intrucat, prin insasi structura lor, denota ca purtatorul este fiul lui.... Inca de la nastere, copilul este investit cu identitatea de familie, care, ulterior, se dezvolta in imaginea despre sine, prin care se preia la nivel individual intreaga incarcatura de statut social (ridicat sau scazut) a spitei. Nu exista niciun temei pentru a presupune ca, odata cu numele de familie individul primeste efectiv calitatile sau defectele prin care antecesorii sai si-au creat in timp statutul lor profesional si social. Se stie, insa, ca, in orice societate, faptele meritorii din trecut, constituite in traditie, exercita o presiune asupra individului pe care il determina sa mearga pe un fagas asemanator. Unele persoane se identifica atat de mult cu imaginea trecutului familial, mai ales daca acesta este prestigios, incat considera ca, in mod neconditionat si automat, acest prestigiu
1

trebuie sa treaca si asupra lor, indiferent de realizarile si meritele personale. In majoritatea cazurilor aceste premise sunt create chiar de mecanismele sociale de evaluare si selectie. Astfel, inainte de a fi facut dovada unor competente si a unor merite personale, prin simpla apartenenta la o familie, unii indivizi sunt preferati, favorizandu-li-se mai mult decat altora miscarea pe orbita relatiilor si ierarhiei sociale. Data si locul nasterii particularizeaza, de asemenea, individul, oferind elemente ce servesc la identificare lui, respectiv la amplasarea intr-un anumit loc al contextului social. Data indica varsta, ceea ce explica de la inceput o serie de particularitati de conduita. Locul nasterii evoca particularitatile de mentalitate, de conduita ale populatiei din regiunea respectiva. Acestea capata semnificatie deosebita in construirea imaginii despre sine a individului in cazul in care populatia este stabila in locul respectiv si individul isi petrece in cadul ei copilaria, adolescenta si tineretea principalele perioade in care se plamadeste si se consolideaza structura personalitatii. Particulatitatile bioconstitutionale de rasa, talie, conformatie, culoarea parului, ochilor, asa-numitele semne particulare, se fixeaza in imaginea despre sine si influenteaza modul de relationare si comportare a individului in diferite situatii si contexte. Totodata, ele servesc la diferentierea indivizilor intre ei la prima vedere, inainte ca acestia sa se fi manifestat comportamental, furnizand atat observatorilor externi, cat si individului insusi informatia despre unicitate. Pe langa constiinta comunitatii, a asemanarii cu altii, fiecare persoana poseda constiinta unicitatii sale individuale, a unor caracteristici proprii exclusiv ei, prin care se deosebeste de toti ceilalti. Semnele exterioare pot deveni principale in evaluare si autoevaluare, generand relationari si preferinte mult prea subiective si superficiale, pentru a asigura o eficienta optima a activitatilor. Aici, dimensiunea motivational-afectiva are o pondere precumpanitoare, devenind o frana in calea implicarii mai directe a proceselor cognitive de care tine realizarea fidelitatii si obiectivitatii in evaluare. Semnele dobandite ale identitatii furnizeaza informatii despre continutul insusi al personalitatii, asa cum se dezvaluie el in comportament si performante. Ele incep a se releva si impune inca din primii ani de viata ai copilului, prin abilitatile manifestate in dezvoltarea mersului, limbajului, a deprinderilor senzo-motorii, a memoriei, atentiei si inteligentei. Ulterior, acestora li se adauga performantele scolare, rezultatele in diferite competitii sportive, artistice, stiintifice. Insa momentul cel mai important sub aspectul dobandirii unei identitati autentice si al verificarii obiective a imaginii de sine il reprezinta debutul integrarii active in viata sociala prin profesie. Dinamica ulterioara a comportamentului va depinde, pe de o parte, de performantele efective obtinute la locul de munca si aprecierea lor sociala, iar pe de alta parte de fateta proiectiva a imaginii de sine, adica de cum ar dori persoana respectiva sa fie. Dupa acest din urma aspect, oamenii pot fi impartiti in doua categorii: cei care, atingand un anumit plafon, cauta sa se mentina la acel nivel, multumindu-se cu ce au realizat sau realizeaza (self-syfficiency), si cei la care ramane activa permanent sau o lunga perioada de timp tendinta autodepasirii, mutand de fiecare data mai sus stacheta aspiratiei si expectantei. Forma superioara de manifestare a identitatii dobandite este creatia sustinuta de metamotivatie. O imagine de sine in care domina metamotivatia creeaza cele mai bune conditii pentru concordanta dintre solicitarile interne si cele externe si, totodata, baza cea mai larga de insertie si integrare sociala a individului.

III.

Importana imaginii de sine n consituirea identitii

Omul percepe si-si formeaza un model informational-cognitiv nu numai despre obiectele si fenomenele lumii externe; el se percepe si pe sine insusi, se autoanalizeaza si se autointerpreteaza in primul rand ca realitate fizica, ca infatisare exterioara, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin obiectiva si completa despre Eul fizic, asociata cu judecatile de valoare corespunzatoare. In al doilea rand se percepe, se autoanalizeaza si se autointerpreteaza ca realitate psihosociala, sub aspectul posibilitatilor, capacitatilor, aptitudinilor si trasaturilor caracteriale, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin fidela si obiectiva despre Eul sau psihic, spiritual, despre statusul social, asociata si aceasta cu judecati de valoare. Imaginea de sine se formeaza pe parcursul evolutiei ontogenetice a individului, pe baza unor procese de comparatie, clasificare-ierarhizare, generalizare-integrare a propriei persoane in corelatie cu mediul extern. Componentele de baza ale imaginii de sine sunt reprezentate de Eul fizic/biologic si de Eul spiritual/ psihic si psihosocial. Cele doua componente se intregesc reciproc, interactioneaza si se interconditioneaza, se pot afla in relatii de consonanta sau de disonanta. Pentru unii indivizi ele se pot afla in relatii de coordonare, avand acelasi rang valoric, in timp ce pentru altii, acestea pot fi subordonate, una atribuindu-i-se o valoare mai mare decat celeilalte. Se constata ca exista mari deosebiri in ceea ce priveste caracteristicile structural-functionale ale imaginii de sine la diferiti indivizi. Astfel, la unii, imaginea de sine are un catacter difuz, vag, este structurata mai mult pe criterii de ordin impresiv-subiectiv decat pe criterii de ordin cognitiv obiectiv, este rigida si refractara la influente externe care reclama schimbarea; la celalalt pol se situeaza personalele la care aceasta imagine este elaborata la un grad inalt de completitudine si obiectivitate, este permanant deschisa spre lume, implica operatorii comparatiei, ai revizuirii critice si ai acceptarii eventualelor influente de schimbare. Intre cele doua extreme se interpune o gama intinsa de variatii si nuante, care sustin registrul deosebirilor interindividuale in plan comportamental. In planul cunoasterii, formarea imaginii despre sine devine posibila datorita capacitatii de autoscindare pe care o poseda constiinta umana, aceea de a face propriul sau suport si mecanism obiectiv al investigatiei si analizei. Prin intermediul acestei capacitati, individul este in acelasi timp si subiect cel care realizeaza procesele de prelucrare-integrare a informatiei- si obiect cel care furnizeaza informatii, cel care este supus investigatiei cognitive. Omul ajunge la o anumita imagine despre sine nu numai pe calea autoaprecierii si autocontemplarii izolate, ci si prin relationare interpersonala, prin compararea succesiva cu imaginile pe care el si le formeaza despre altii si cu imaginile pe care altii si le formeaza despre el. Tocmai prin intermediul opiniilor si aprecierilor celorlalti, el incepe sa se raporteze la sine cat de cat obiectiv si sa intreprinda o actiune sistematica de autocunoastere. Indiferent ca ne convin sau nu, ca le acceptam sau nu, imaginile celorlalti despre noi intra neconditionat, chiar si prin intermediul inconstientului, in componenta imaginii despre sine. Imaginea despre sine prezinta patru fatete interconectate: fateta asa cum se percepe si se apreciaza subiectul la momentul dat, fateta asa cum ar dori subiectul sa fie si sa para, fateta asa cum crede subiectul ca este perceput si apreciat de atii si fateta cum este subiectul in
3

realitate. Fiecare din aceste fatete indeplineste o functie reglatoare specifica in organizarea si desfasurarea comportamentului, introducand medierile sale in raportul dintre solicitarile interne si cele externe. Prima fateta se include ca veriga mediatoare in organizarea si desfasurarea comportamentului situational curent, participand nemijlocit la formularea scopurilor si alegerea mijloacelor. Urmatoarele doua stau la baza proceselor interne de automodelare si autoperfectionare si a reglarii relationarii interpersonale, iar ce-a de-a patra reprezinta sursa si fundamentul obiectiv al celorlalte. Se poate spune ca imaginea de sine reprezinta un gen de filtru prin care trec si se compara atat solicitarile interne proprii ale individului (motivele si scopurile activitatii lui), cat si solicitarile externe, conditionand modul concret de a proceda al persoanei la fiecare imprejurare si situatie particulara. Ea se evidentioaza si in modul de ierarhizare si integrare a pretentiilor, drepturilor, pe de o parte, si a raspunderilor si obligatiilor, pe de alta parte. Corespunzator, ea devine un factor optimizator si protector al echilibrului si sanatatii psihice sau, dimpotriva, un factor predispozant la degradare si tulburare patologica.

IV.

Etapele constituirii identitii de sine

Construcia identitii de sine este un proces dinamic care apare n urma interaciunilor dintre subiect i mediu: individul nu i construiete niciodat identitatea singur. n funcie de contextul, de situaia n care se afl, un individ manifest succesiv sau simultan mai multe identiti: identitatea cultural, identitatea de grup, identitatea social, identitatea profesional, etc. Aceste identiti, integrate ntr-un tot unitar, trebuie s duc la o anumit coeren. Conform stadiilor dezvoltrii elaborate de Erik Erikson, construcia identitii de sine se realizeaz n etape, fiecare etap fiind marcat de un anume sentiment de identitate: - ncredere /nencredere (n primul an de via) - autonomie / dependen (la vrsta de 1-3 ani) - iniiativ / lipsa de iniiativ (la vrsta de 3-5 ani) - sentimentul de fiin competent (de la 6 ani la pubertate) - contientizarea identitii eului / confuzia de roluri (n timpul adolescenei). n aceast perioad are loc integrarea elementelor de identitate din stadiile copilriei.

V. Importana constituirii identitii de sine la vrsta adolescenei

Pubertatea i adolecena se caracterizeaz prin trecerea spre maturizare i integrare n societatea adult, cu solicitrile ei sociale, familiale, profesionale etc. ntreaga perioad a adolescenei este legat de schimbri de mare intensitate i cu efecte vizibile n nfiare, comportamente i relaionare intern cu lumea exterioar, inclusiv prin creterea capacitii de integrare n specificul vieii sociale. Pe acest teren se constituie ,,sinele, imaginea i percepia
4

de sine ca o component a ,,identitii care, la rndul su, constituie nucleul personalitii (chiopu i Verza, 1989). N. Sillamy (1996) definete adolescena ca fiind o perioad de via care se situeaz ntre copilrie pe care o continu i vrsta adult. Este ,,perioada ingrat, marcat de transformri corporale i psihice care ncep ctre 12-13 ani i se termin spre 18-20 de ani. Limitele ei sunt imprecise, deoarece apariia i durata adolescenei variaz dup sex, dup condiiile geografice i mediul social-economic. Pe plan psihologic, se deosebete prin maturarea instinctului sexual, prin ntrirea preocuprilor profesionale i sociale, prin creterea dorinei de libertate personal i independen, de plenitudine a vieii afective. Inteligena se diversific, aptitudinile particulare se dezvolt i se individualizeaz, crete puterea de abstractizare a gndirii. Adolescenii au nevoie s gseasc, n afara familiei, structuri educative care s le permit s se dezvolte. Caracteristice pentru adolescent sunt tendinele tot mai largi de explorare, cunotinele colare i noutile informaionale crend cadrul integrrii sociale largi n care acioneaz constiturea identitii sociale reale, ceea ce contribuie la dezvoltarea sinelui social. Adolescena este perioada reconstituirii personalitii i a principalelor sale caracteristici, este perioada n care se formeaz sentimentele de responsabilitate i de datorie ca expresie a sinelui social. Perioada adolescenei este ncrcat de o intens maturizare pe toate planurile, inclusiv pe cel sexual, cu efecte n toate structurile personalitii pe care le influeneaz. Imaginaia, afectivitatea, interrelaiile de toate felurile ncep s cuprind identitatea sexual socializat i integrarea ei n sinele corporal. De asemenea, n aceast perioad, are loc o organizare a capacitilor creative n foarte multe domenii. Identitatea se afl ntr-un plin proces de constituire, n care se subdivide structura identitii n subidentitatea familial, cea cultural-social, cea ocupaional (a dexteritilor i capacitilor) i n cea axiologic care cuprinde universul valorilor. Subidentitatea familial se afl ntr-o situaie critic, sub influenele suidentitii cultural sociale i axiologice (chiopu i Verza, 1989). Dincolo de multitudinea transformrilor ce inoveaz ntreaga personalitate a adolescentului, exist, dup U. chiopu i E. Verza (1997), trei dominante care dau culoare i specificitate acestei vrste: cristalizarea contiinei de sine; identitatea vocaional; debutul independenei. Problema principal a pubertii i a adolescenei este aceea a identificrii de sine (personale) sau a dezvoltrii contiinei de sine. Se intensific dorina adolescentului de a fi unic, lund forma nevoii de singularizare, de izolare, tnrul fiind preocupat i absorbit aproape n exclusivitate de propria persoan, pentru ca, spre sfritul adolescenei, acesta s simt nevoia din ce n ce mai acut de a se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activiti socialmente recunoscut i util, valoroas. Nevoia de a fi personalitate se manifest, adeseori, prin tendina expres a adolescentului de a fi original, cu cele dou forme ale sale: creaia, producerea a ceva nou, original i excentricitatea (din dorina de a iei din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul i poate ntrece prietenii, att n comportamente sociale dezirabile, ct i n comportamente deviante). Azi mi amintesc unele din gndurile mele de ieri i mine mi voi aminti unele din gndurile mele de ieri i de azi; i sunt sigur c ele sunt gndurile aceleeai persoane ale mele. Chiar cineva de optzeci de ani este sigur c este acelai eu ca la vrsta de trei ani, dei totul n jurul lui s-a schimbat de multe ori. Acest sim al identitii eului este un fenomen uimitor, deoarece schimbarea este altfel regula invincibil a creterii. Fiecare experien pe care o avem
5

ne modific creierul, astfel nct e imposibil ca o experien identic s se produc a doua oar. Din aceast cauz fiecare gnd, fiecare act se modific cu timpul. Totui identitatea eului continu, chiar dac tim c restul personalitii noastre s-a schimbat. Erikson remarc faptul c trstura principal n adolescen este cutarea renoit a identitii de sine. Ne amintim c copilul de doi ani a i trecut prin stadiul preliminar. Dar mai trziu el s-a pierdut pe sine ca s spunem aa, n loialitatea fa de familia i grupul su. n adolescen problema central a adolescentului devine Cine sunt eu? ntrebarea central este sunt un copil sau un adult? Prinii nu l pot ajuta. Uneori ei l trateaz pe tnr ca pe un tnr ca pe un copil, alteori ateapt de la el s-i asume responsabiliti mature. Inconstana prinilor poate fi cauza propriei ezitri. n timp ce tnrul pstreaz multe atitudini specifice copilriei, el este acum din punct de vedere fizic i sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutai dar n majoritatea statelor nu pot vota. Sunt maturi sau nu? Anumite ritualuri, marcnd tranziia de la copilrie la maturitate, sunt fixate la vrsta de doisprezece sau treisprezece ani: confirmarea, Bar Mitzvah, absolvirea colii elementare Marcheaz ntr-adevr aceste ritualuri intrarea ntr-o vrst a responsabilitaii? Adolescentului i se poate permite s conduc o main la paisprezece, aisprezece sau optsprezece ani, n funcie de locul de reziden. Cine poate spune unde ncepe maturitatea? Adolescentul nu tie acest lucru i nici societatea. Imaginea de sine a adolescentului depinde de ceilali. El caut popularitatea i se teme de oatracizare. Prul su, gusturile sale muzicale, chiar i rabla sa de main sunt conforme standardelor grupului su. Adolescentul rar sfideaz obiceiurile vrstei sale. Imaginea de sine i simul identitii la adolescent nu sunt destul de ferme pentru a rezista. Tnrul care are o maturizare fizic ntrziat este nefericit printre cei de vrsta sa. Se poate chinui din cauza creterii lente a brbii sale sau din cauza constituiei sale slabe i a bicepilor. Sora sa poate zbovi cu o privire plin de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. n acelai timp, nici unui adolescent nu-i place s aud un adult spunnd Vai, ct ai crescut! Binecunoscutul spirit de revolt al adolescentului are o relaie important cu cutarea identitii. Este ncercarea sa final de a cuceri autonomia. Respingerea prinilor, n ntregime sau n parte, pote fi un stadiu necesar, chiar dac crud, n acest proces. Este pandantul adolescent al negativismului copilului. Cuterea identitii este dezvluit de modul n care un adolescent ncearc diferitemti. Mai nti el adopt un mod de a vorbi, apoi altul, un stil de a- i aranja prul i apoi altul (totdeauna n cadrul diapazonului permis de grupul su). El imit un erou, apoi altul. El caut nc o hain care s i se potriveasc. Ceea ce el dorete ntr-adevr nu este totu i n ntregime prezent personalitatea sa adult. ntruct prinii sunt de obicei ironici cu aceste experimente tnrul le ncearc cu tovarii si i mai ales cu sexul opus i adesea prin telefon, al crui rob este. Adolescentul se afl n cutarea asigurrii c el poate atrage i reine i c poate juca un rol acceptabil n problema serioas a gsirii unui partener. nsui faptul de a se ndrgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva. Partenerii din prima dragoste vor sta de vorb la nesfrit, testndu-i astfel persoana i apoi pentru a vedea efectul. Ei se ceart, se mpac, discut mereu, sondeaz viitorul i se mbrieaz. n general, se pare c prefer mai degrab s vorbeasc dect s se mbrieze.
6

n acelai timp, conflictul legat de nevoile sexuale devine acut. Tnrul a i nvat interdiciile stricte i consider c e dificil s armonizeze dorinele carnale cu conveniile. El sper s gseasc o cale spre identitatea care i va da posibilitatea s mbine impulsuri contradictorii. Singurtatea,suferina, zbuciumul i stresul adolescenei (n cultura occidental) sunt bine cunoscute. Uneori conflictele duc la sinucidere, mai des la religie, iar n religie tnrul poate gsi soluii care vor fi durabile, sau dimpotriv, i vor intensifica suferina. Pentru adolescent nucleul problemei identitii este alegerea unei ocupaii sau a unui alt scop n via. El tie c viitorul trebuie s urmeze un plan, iar n aceast privin sim ul identit ii capt o dimensiune care lipsea total n copilrie. Adesea tnrul intete prea sus. Idealismul este o calitate frecvent i plcut. Multe idealuri adolescentine sunt att de nalte nct le este rezervat o cdere brutal. Poate dup douzeci de ani tnrul va descoperi c el are mai puin talent dect credea, c nu-i va lsa pecetea n lume i c propria csnicie este mai puin perfect dect sperase. Reducerea imaginii de sine i a aspiraiilor la dimensiunile vieii este o sarcin pentru anii si aduli. Dar elementul important este c n adolescen scopurile de larg perspectiv i ndeprtate adaug o nou dimensiune simului identitii. Avnd n vedere faptul c identitatea de sine, care pornete de la imaginea despre sine, este pilonul central al personalit ii, importana procesului de constituire a identitii la vrsta adolescenei este major, n aceast etap cldinduse in mare parte fiina privit holistic. n jurul imaginii de sine se elaboreaz i mecanismele de aprare a Eului. Aprarea const n modaliti speciale de efort pentru a face fa stresului psihic care rezult din conflictul dintre solicitrile interne i externe. Astfel, este normal utilizarea acestor mecanisme (reprimarea, starea reactiv, intelectualizarea, izolarea i anularea) ca defens, ns orice gen de aprare a Eului dus la extrem poate avea pentru individ consecin e nefaste n sfera sntii psihice. Totodat, starea de labilitate este normal n timpul adolescenei, ns imaginea de sine pe care i-o formeaz individul pn la sfritul acestei perioade poate deveni un factor optimizator i protector al echilibrului i sntii psihice, adolescentul transformnduse ntr-un matur cu o personalitate coerenta, sau, dimpotriv, un factor care predispune la dereglare i tulburare patologic.

Bibliografie 1. Allport W. G.,1981, Structura i dezvoltarea personalitii, Edit. Didactic i pedagogic, Bucureti, pag. 128-135; 2. Cslaru, A. L., 2008, Lucrare de licenta: Particulariti ale dezvoltrii imaginii de sine la adolescenii instituionalizai; http://www.psihologiaonline.ro/download/lucrari/L013_Imgdesine.pdf 3. Golu, M., 2005, Dinamica personalitii, Editura paideia, Bucuresti, pag. 206-216; 4. chiopu, U., Verza, E.,1989, Adolescen, personalitate i limbaj, Editura Albatros, Bucureti; 5. chiopu, U., Verza, E., 1997, Psihologia vrstelor. Ciclurile vieii, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti. 6. http://www.abilitatideviata.ro/abilitati-de-viata/constructia-identitatii-de-sine-la-tineriidin-sistemul-institutional; 7. http://www.scribd.com/doc/22477026/Identitatea-social%C4%83-%C8%99i-stima-desine; 8. http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A016_Identitatea.pdf .