ORGANIZAREA SPATIULUI RURAL

Organizarea teritoriului rural este deosebit de diferentiata. La aceasta contribuie, in primul rand, nivelul de dezvoltare respectiv, profilul social-economic cat si conditiile geografice (indeosebi cele de relief si cele hidrografice). Modul de organizare a teritoriului asezarilor reflecta asadar evolutia genurilor de activitati, a functiilor, a modului de valorificare a posibilitatilor materiale si spirituale. Satul se constituie drept aglomerarea propriu-zisa, aglomerare de edificii si populatie, care pune deja probleme ale organizarii teritoriului, vetrei. Generalizand am putea spune ca fiecare sat in parte formeaza un peisaj distinct. Organizarea vetrei satului vizeaza elemente comune teritoriului urban, respectiv: zone de locuit; centru civic si dotarile social-culturale; spatii libere plantate si terenuri de agrement; retele de circulatie. Ca si in cadrul oraselor, in cadrul intocmirii schitelor de sistematizare se urmareste o buna corelare a elementelor in functie de profilul social-economic actual si de perspectiva. In ritmurile actuale de dezvoltare, teritoriile din interiorul vetrelor, intravilanului, sunt din ce in ce mai solicitate. Astfel, se pune astazi mai mult ca oricand problema organizarii cat mai rationale a teritoriului rural. O asemenea viziune este determinata si de faptul ca o modificare in teritoriul rural nu este o chestiune de intervale scurte, ci de o interventie daca nu definitiva cel putin de lunga durata. In acest sens se pune cu toata rigurozitatea stabilirea unor raporturi echitabile intre diferitele categorii de folosinte din cadrul comunelor, o orientare stiintifica a tendintelor actuale de dezvoltare.

TIPURI MORFOSTRUCTURALE DE ASEZARI Asezarile rurale intruchipeaza, inainte de toate, eforturile seculare ale populatiei de a cuceri si popula spatiul geografic, din zona litorala pana pe inaltimi. Caracteristicile reliefului, gradul de fragmentare pe verticala si pe orizontala, alaturi de activitatile economice dominante, au imprimat satelor o anumita textura (data de modul de organizare a retelei stradale) si o anumita structura (data de modul de grupare a gospodariilor in vatra satelor). S-au conturat, astfel, tipuri caracteristice de sate : risipite, rasfirate, adunate cu o serie de variante. 1. Satele risipite, numite si sate imprastiate sau sate cu case izolate, constituie asezarile rurale cele mai simple, nascute din simtul practic deosebit al omului si puterea sa de intuitie si de adaptare perfecta la mediul natural caracteristic, cu un anumit potential economic. Satele risipite au o structura extrem de simpla, primitiva, cu gospodarii puternic dispersate pe versanti sau pe podurile mai netede ale platformelor (sudul Muntilor Sureanu, zona Bran Fundata, Muntii Apuseni, Culoarul timis Cerna, Obcinele Bucovinene, Depresiunea Dornelor, etc.). Desi risipirea in cadrul mosiei este deosebita, unitatea acestor sate este mentinuta datorita existentei unei retele de carari si poteci, care asigura circulatia in toate directiile. Legatura cu muntele se realizeaza prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea exterioara prin drumurile axate pe vai. Aparute inca in neolitic si perioada antica, in urma dezvoltarii habitatului pastoral si permanentizarea acestuia prin roirea populatiei, satele risipite au stat la originea formarii retelei de asezari rurale si confirma predominanta si persistenta localizarii nedirijate a satelor, evolutia lor autarhica, in stransa legatura de dependenta cu specificul resurselor locale. Din punct de vedere economic au o importanta deosebita, pentru ca prin ele au fost integarte in circuitul economic vaste arii montane si au fost valorificate unele resurse naturale specifice. Satele risipite pot prezenta o pulverizare generala, areolara, a gospodariilor intre limitele vetrei, care se identifica aproape in totalitate cu mosia suprapusa plaiurilor sau versantilor domoli. Se diferentiaza si o risipire lineara de vale, cu sau fara nuclee de adunare.

Extensia satelor risipite este, de obicei, foarte mare. Alteori, gospodariile sunt grupate in catune izolate pe micile platforme sau pe versantii domoli. Comunicatia intre gospodariile satului sau cu satele vecine este asigurata de o retea de poteci. Satele risipite pot uraca in altitudine cu salase, colibe, stane, ce pun in valoare pasunile si fanetele montane. 2. Satele rasfirate constituie un tip de tranzitie de la risipire excesiva la cel adunat, in cadrul caruia se observa o tendinta evidenta de separare a vetrei de mosie. Este rezultatul unei economii diversificate, unde indeletnicirile specifice campiei se imbina cu cele ale muntelui, iar gospodariile distantate intre ele prin terenuri cultivate si fanete prezinta o imprastiere mult mai redusa fata de satele risipite. Cresterea, extensiunea satului se face prin constructii noi plasate periferic. Ca urmare, sporul de populatie contribuie la extinderea suprafetei satului pe axe radiare si genereaza forme variate de vatra. Este caracteristic in general regiunilor de contact al campiei cu muntele, in regiunile de podis si colinare, in linii mari, in zona ocupatiilor mixte. Acesta este satul prezent in regiunile Alpilor, ale Pirineilor, ale Carpatilor si ale altor zone de pe glob. 3. Satele adunate Tendinta de grupare a gospodariilor intre limitele unor vetre bine conturate, detasandu-se net de teritoriul mosiei, apare in mod obisnuit la campie, dar si in partea joasa a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare. Fenomenul de adunare a gospodariilor a fost fie spontan din nevoia de a economisi spatiul agricol, fie dirijat, prin actiunea de populare a unor regiuni. Satele cu structura adunata au, de regula, un profil cerealier-zootehnic, un numar relativ mare de locuitori, in cadrul lor distingandu-se mai multe subtipuri : sate compacte, cand casele sunt aliniate la strada creand impresia de asezare intarita ; sate aglomerate, cu casele despartite intre ele prin curti inguste, drumurile fiind strict delimitae ; adunate propriu-zis, unde gospodariile sunt despartite prin curti largi, in vatra exista chiar terenuri pentru culturi sau livezi.

Dezvoltarea predominant spontana, nedirijata, a asezarilor rurale este subliniata de textura neregulata a majoritatii satelor, textura influentata de caracteristicile reliefului. EVOLUTIA SISTEMATIZARII SI ORGANIZARII ASEZARILOR RURALE Rolul determinant in organizarea habitatului rural l-au avut si il au conditiile naturale care au conditionat organizarea de ansamblu a retelei de asezari, concentrarea sau dispersia gospodariilor si dotarilor economice, social-culturale. Se poate vorbi de o organizare spontana a asezarilor rurale inca din neolitic, cand asezarile erau amplasate pe inaltimi, pe terase, adesea fortificate. Ideea de organizare apare mai evident in perioada infiintarii satelor de colonizare, care trebuiau colonizate corespunzator, astfel incat sa ofere conditiile necesare de trai. Mai tarziu, are loc actiunea de regularizare si scoatere la drumul principal a satelor sau a gospodariilor din zonele de deal si locuri usor accesibile, si asigurarea acestora cu un centru civic adecvat, cu scoala, primarie, biserica. In prezent, obiectivele generale si cele de etapa se modifica, se reorienteaza conform noilor politici de dezvoltare agricola, industriala, sociala, accentul punandu-se pe : restructurarea fondului funciar si a activitatilor agricole, restructurarea si reorganizarea activitatilor cu caracter industrial dezvoltarea infrastructurii in mediul rural.

STUDIU DE CAZ
SATUL BIHOREAN

Sub aspect geografic satele bihorene se incadreaza in trei mari categorii: sate de campie, sate de deal si sate de munte. Satul bihorean, ca de altfel oricare altul, reprezinta o realitate sociala. In contextul acestei realitati putem sublinia doua comportamente de baza: existenta vetrei si a mosiei de sat. La formarea satului s-a tinut seama de resursele de venit din preajma, de posibilitatile de modelare a terenului, oamenii trebuind sa defriseze, sa are, sa recolteze. De asemenea, satul reprezinta o realitate economica, deoarece toate nevoile oamenilor erau acoperite de ceea ce ofereau vatra si mosia. 1.Satele bihorene de campie Satele de campie au un caracter agricol, urmarea directa a acestei trasaturi de baza reprezentand-o cresterea animalelor necesare lucrarii pamantului. Dezvoltarea localitatii de campie este legata, asadar, de cultivarea pamantului. 2.Satele bihorene din zona de deal Cea mai mare parte a locuitorilor din Bihor traiesc in sate de deal. Aici se intalneste o varietate a formelor de relief. Se constata fenomenul de roire a populatiei, care explica si aparitia a o serie de localitati cu acelasi nume dar cu apelativ adaugat. 3.Satele bihorene de munte Acest tip de sate reprezinta o pondere relativ mica, cele existente avand vetrele risipite pe mari suprafete de teren, sub forma unor gospodarii singuratice, cranguri sau catune. Putem aminti satele: Dumbravita de Codru, Zece Hotare, Sinteu, unde gospodariile sunt risipite la distante apreciabile una de cealalta.