S ne mprietenim cu Eminescu srutndu-i versul iar nu slvindu-l de neneles cci ce-a fost el, n-a fost eres, i srutare

de pmnt i fuse versul. S-l punem ntre vii cci este viu bolnav de frumuseea mamei mele de cercurile numai ce nasc stele de ierburile ce cuprind nisipul din pustiu. S-l ntrebm pe Eminescu dac doarme bine n patul inimilor noastre... i dac mrile ne sunt albastre i dac petii-s umbra stelelor cu coad i dac inima-i o stea cu coad i coada umbrei plopilor nali ne-a adunat pe noi, ceilali n urul verbului curat rostit de el i murmurat de noi, ai lui de el, al nostru.! "#ic$ita Stnescu % &e dra'oste(