r'" Uf~l'Uff~umttUlimtuwmmmun)mfijuItUUJ1tlUUlUmUUmHmUlJjmUUUlJ:llllUUUl1llJm1JlUillUmnmmnmnmiJUIiIIiIRIIIII

Cornel Mihai Ionescu, Generaia lui Neptun , (Grupul 63), Bucureti, ELU, 1967
AVANGARDA

' .. ',

.'.', . _ .. _,. IwuUmUJUI~ll,UmUU,mj.uu.

' .':1 m,llU ,UU,',',,",I ,

'il

'/,
"

'Ii
q

il

Angelo

Guglielmi

SI EXPERIMENTAI.lSM

Un mod destul de raspndit de a ntelege "avangarda" literara, care reflecta d altfel modurile si termenii n care ea se configureaza istoric, este sa o concepi ca pe o miscare ce tinde, n esenta sa se opuna unei situatii expresive epu!zate si consumate ce mpiedica, prin rezistenta inertiei ei, orice noua forma stilistica si de limbaj. De buna seama, "avangarda" nu i'nseamna numai acest moment polemic si de ruptura cu un trecut devitalizat. Ea ar trebui sa contina n sine si celalalt element, adica, acela al instaurarii noului, al descoperirii unor mijloace de expresie mai vitale, a unor noi posibilitati de comunicatie. 1n realitate nsa, aceste doua momente coexista cu greu, nct, cel putin n experientele istorice de care dispunem pna i'n prezent, avangarda s-a identificat ntotdeauna cu primul moment, acela al rupturii cu trecutul, al denuntarii structurilor stilistice traditionale. 1n schimb n cazurile n care cele doua momente coexista n unul si acelasi autor ne aflam cu totul n afara hotarelor adevarate si proprii literaturii de avangarda, ntruCt n cazurile amintite, al doilea moment, acela de instituire a noului, este att de, puternic nCt absoarbe si I anuleaza pe cel dinti ca mon'1ent autonom. Astfel. nCt, nu se obisnuieste n genere, sa se spuna ca Proust, Eliot sau Joyce snt scriitori deavangarda, chiar daca au adoptat o pozitie polemica n raport cu literatura precedenta si s-au aventurat i'n domenii ideologice si expresive de o noutate violenta. 1n schimb fac parte i'n mod obisnuit din avangarda Marinetti, Soffici, futuristii rusi, dadaistii, suprarealistii etc. Deci avangarda s-ar limita, se pare, la rezultate care, daca din punct de vedere cultural au fost fara ndoiala importante, ntruCt au

161

Addnda

c()ntribuit la provocarea crizei definitive a ctorva valori traditionale golite de nteles, nu par tot att de importante din punctul de vedere al reliefului lor artistic. Fireste, aici, o repetam, noi facem o descriere obiectiva a termenului de avangarda, adica o descriere conventionala. ti rugam pe cititor sa evite deocamdata judecata asupra credibilitatii acestei descrieri. Mai ales pentru ca, scopul interventiei noastre nu este, dupa cum vom vedea, aceasta descriere. Descrierea pe care am dat-o este pasibila de ori/ce corectie. Dar aceasta soarta ar avea-o orice alta descriere pe care am vrea sa o dam fenomenului. De aceea e mai bine sa Iasam la o parte orice preocupare de definitie si. sa. ndrumam discutia spre feluritele aspecte si continuturi pe care fiecare, cu un discernamnt aparte, le recunoaste ca fiind proprii avangarzii. Acceptnd deci conventia indicata, adica interpretarea limitata a notiunii de avangarda, interpretare care-i atribuie mai cu seama continuturi polemice si de ruptura cu situatiile preexistente, putem deduce, n sensul posibilitatii (necesitatii) existente azi de a actiona n direCtia avangarzii, urmatoarele consecinte: Primo, nu exista n situatia culturala actuala temeiuri suficiente pentrl1 reluarea unei miscari de avangarda. Secondo, acolo unde aceasta s-ar ntmpla, ea ar fi contrariul unei selectii (scelta) "active" n masura sa asigure progresul culturii. Terzo, astazi avem nevoie .de o mai mare constiinta critica menita sa ne ajute sa identificam (si sa folosim) indicatiile pozitive sau, mai simplu, avertismentele pe care ni le-au transmis avangardeie literare din prima jumatate a secolului XX si mai cu seama elaborarile succesive la care le-au supus ctiva mari scriitori europeni. . Iar acum sa ncercam sa examinam ceva mai pe larg cele trei puncte indicate. Una dintre caracteristicile esentiale ale vremii noastre este extrema confuzie, si n privinta aceasta sntem cu totii de acord: totusi este vorba de o confuzie care provine din faptul ca n domeniul nostru cultural totul ne este ngaduit. Aceasta se leaga ntr-o oarecare masura de o situ. atie pozitiva, de extrema libertate, de extrema toleranta.
I

11 -

138

Generatia lui Neptun

162

Epoca noastra este mai fecunda si mai inventiva dect oricare alta. Produsele cele mai extravagante snt acceptate si se falesc cu garantii dintre cele mai autoritare. n conditii ca acestea, de absoluta disponibilita.te, ce sens poate avea o miscare de avangarda? Ce porti vrea ea sa deschida, cnd toate snt deschise? n, ce sens vrea sa forteze situatia, daca aceasta este fortata pe toate planurile? Adevarul este ca astazi poti lucra liber, n toate directiile posibile, orientndu-te spre cercetarile si spre experientele de expresie cele mai cutezatoare. Nimeni nu te mpiedica s-o faci. Nu exista nici .0 limita, nici un obstacol obiectiv pe care sa-I nlaturi. Proust, Joyce, Musil, Picasso au netezit toate I drumurile, nlaturnd orice rezistenta suparatoare. Singurele piedici posibile snt de natura exterioara: pot veni din partea ostilitatii grupurilor culturale care detin puterea si care, controlnd edituri si galerii de arta, ndruma gustul publicului n directii interesate sau false. Dar acestea snt piedici pe care orice artist serios ar trebui sa stie sa le nfrunte, lasnd la o parte faptul ca de acum industria culturala si ntemeiaza prosperitatea pe o productie de avangarda, Sa te ncapatnezi sa te comporti ca si cum nu ar fi asa este o iluzie inutila. Sa crezi ca exista inamici de nvins, oprelisti de nlaturat si, n sfrsit, -o ntreaga situatie de schimbat, este, n cel mai bun caz) o forma de inconstienta, de insuficienta a constiintei. Astfel n actuala situatie care este confuza, ntruCt este fertila, orice atitudine anarhica ce nu mai poate deveni un stimulent, si pierde orice functie pozitiva, aparnd dimpotriva ca moment ntrziat, ca piedica n evolutia culturala. Astazi terorismul, si dovada cea mai convingatoare ne-o ofera politica, este o miscare reactionara, ntruct rezultatele lui nu snt mijloace, cum se va fi ntmplat n alte epoci istorice, ci se nfatiseaza ca scopuri. i'n aceasta directie terorismul sfrseste prin a deveni o modalitate aristocratica si de distinctie. Problema culturii contemporane este nu combaterea valorilor negative, ntruCt acestea nu constituie un obstacol n calea valorilor pozitive. Si unele si altele coexista pe acelasi plan. Se impune necesitatea de a nvata sa dis-

II
,[1 ,1

:1

III11IllUlIjUllllltmmlllllmrnlllllllllU"UllIum.UOlUuumn.UU_IfIllJUmullltt,mUllfOl."'lfrnUlmumwummIU"'H,m""UJmIHR_

ml""'''lOU'U~.m.~ __ ~

163

Addenda

tingem. Selectia unora se transforma n moartea celorlalte. Armele necesare snt o exercitare mai asidua a inteligentei si dezvoltarea constiintei critice. Situatia culturii contemporane se aseamana cu aceea a unui oras din care dusmanul a fugit dupa ce l-a mpnzit cu mine. Ce va face nvingatorul care se afla la portile orasului? O sa trimita trupe de asalt ca sa cucereasca un oras deja cucerit? Daca ar face-o ar mari haosul, provocnd noi ruine inutile si moarte. Mai degraba va aduce din spatele frontului detasamente specializate care vor nainta n orasul parasit nu cu mitraliere ci cu aparate Geiger. Si multumita noilor drumuri pe care le vor deschide (drumuri fireste extraordinare, construite n locuri neprevazute si deosebite de cele traditionale) va putea fi reluata circulatia n oras. Va fi fara ndoiala o circulatie anevoioasa, obositoare, nesigura. Va simti nevoia sa "ncerce" treceri si drumuri mereu noi. Va fi o circulatie experimentala. Cu siguranta experimentalismul este stilul culturii actuale. Este forma ei cea mai fireasca si mai sincera. Totusi experimentalismul de care vorbim se opune avangarzii istor:ce printr-o evidenta deosebire de scopuri. Pentru a ne da seama de aceasta, ramnnd n cadrul culturii italiene, sa luam cazurile (cu totul opuse) ale lui Mari-netti si Gadda. Avangardismul celui dinti provine din pretexte polemice, fara baza ideologica clara si fara serioase intentii de expresie. Revolutiile lingvistice ale futuristilor snt zgomotoase si superficiale. Ele actioneaza asupra structurii exterioare a limbajului traditional cu scopul de a-I antrena ntr-o criza ireversibila si de a-i denunta sterilitatea esen\iaIa. Nucleul intern saU ideologic al limbii ramne neatins sau mai bine zis scapa violentei lor. n fond, daca ne gndim bine, nicicnd simtul limbii nu a fost mai absent dect n cazul scriitorilor de avangarda. Sa ne gndim la beatnicii americani de azi sau la "tinerii furiosi" englezi. Revolta scriitorilor de avangarda are n genere ca punct de plecare un nteles contenutistic emotional. Interesul pentru forma, n ciuda oricarei aparente contrarii, ocupa un loc secundar. Noul experimentalism este de cu totul alt tip. Din momentul n care sistemul lingvistic a intrat definitiv n criza

Generatia lui Neptun

164

se pune problema ncercarii de a-I recupera. Fireste recuperarea priveste functia si nu instrumentul. Instrumentul este uzat pentru totdeauna. Orice contact ntre cuvnt si lucru a fost ntrerupt. Limba ca reprezentare a realitatii este de acum un mecanism dereglat. Totusi, scopul scrisului ramne recunoasterea realitatii. Dar cum va putea sa se efectueze? Limba care a instituit pna n prezent raporturi de reprezentare cu realitatea, situndu-se fata de aceasta ntr-o pozitie frontala, de oglinda n care ea se reflecta n mod direct, va trebui sa-si schimbe punctul de vedere. Sa se mute adica n inima realitatii, transformndu-se din oglinda reflectoare ntr-un minutios nregistrator al proceselor, chiar si al celor mai irationale, ale formarii realului; sau, continund sa ramna la exteriorul realitatii, sa puna ntre ea si aceasta un filtru prin care lucrurile a'mplificndu-se n imagini suprareale sau alungindu-se n forme halucinante, sa se dezvaluie. Aceasta este' operatia esentiala a noului experimentalism. Si n acest sens cele mai' bune rezultate le-a dobndit pna acum n Italia Carla Emilio Gadda. (Dar la orizont se profileaza altii, fireste pe urmele lui. Sa ne gndim la ncercarile lui Arbasino si ale lui Leonetti, unde tiparul gaddian este chiar prea vadit; sau la cazuri care par mai independente n raport cu ndrumarile plurilingvismului lui Gadda, ca de pilda a lui Volponi sau a grupului 1 Novissimi) care au reusit sa stabileasca un raport de aprofundare att de dificil si riscant cu realitatea pentru ca au profitat de elanul sau mai bine zis de eliberarea pe care II Pasticciaccio a adus-o n cultura italiana.) Oricum, pentru a reveni la discutia noastra, aceasta operatie a noilor experimentatori nu se dovedeste a fi' polemica, ntruct ea cere mai curnd efortul constiintei decit energia efervescentei. Este o interventie rabdatoare orientata spre cautarea unor noi structuri expresive, spre descoperirea unor noi combinatii stilistice, n care se varsa "materialele" cele mai neprevazute si deschise contaminarilor lexicale cele mai cutezatoare. Este o interventie care trebuie sa se desfasoare n laborator cu hotarre si n acelasi timp cu prudenta. Succesul sau depinde de gradul de "organizare" a laboratorului. Acesta va trebui sa se bizuie pe

165

Addenda

maxima disponibilitate a materialelor intelectuale, facndu-le sa afluiasca cu cea mai mare libertate, din traditiile culturale cele mai ndepartate si mai deosebite. Nu este ntmplator faptul ca diagrama acelor repechages culturale facute de marii experimentatori ai epocii noastre este foarte frnta si neregulata: trece prin Dante, Homer, Rabelais, vechile texte chineze, mastile negre etc. In fata unei att de mari disponibilitati pentru cultura trecutului vom fi tentati sa ramnem scandalizati si sa nutrim banuiala de superficialitate daca nu am sti ca acele "repescuiri" nu nseamna n nici un chip, reluari de stil, ci recuperari de materiale ce vor fi utilizate ca instrumente n noi experiente expresive. Prin urmare n raport cu avangarda care, asa cum s-a configurat istoric, tinde n general sa creeze o noua retorica a continuturilor, noul experimentalism este dominat de un, interes esential pentru forma, un interes unic si primordial, care nu se opune totusi sferei intereselor ideologice si de continut, fiind dovedit ca orice cautare de continut nu poate fi dect o cautare de nivele expresive. De altfel, dincolo de motivele indicate care afirma ruptura unora de ceilalti n numele unei deosebiri substantiale de scop, noii; experimentatori difera de scriitorii de avangardasi din alte motive, mai exterioare dar tot att de semnificative. Si pe acestea le-am amintit, dar aici intentionam,sa le comentam mai pe larg. Difera nainte de toate atitudinea psihologica pe care fiecare din ei o adopta fata de trecut. Sa ncercam sa ne imaginam cum trebuie sa fi reactionat Joyce n fata clasicilor. In ei nu afla, fireste, indicatii de expresie care sa poa:ta fi fdliOs:ilten mod imediat. Isi da seama curnd ca limba lor (felul lor de a vorbi despre lume) nu mai poatp fi si a lui. Dar n dipa n care Joyce se vede constrns s;a o paraseasca,nu-si poate ascunde un sentiment deamaradune. In ea recunoastem tulburarea produsa de faptul ca a pierdut o posibilitate de exprimare deplina, fericita si directa si constiinta vadit amara ca orice efort artistic al sau va nsemna n fond nu att o crestere n raport cu descoperirea ulterioara a lumii, ct mai ales o recuperare. Scriitorul de avangarda are cu totul alta parere. Fara a dis-

Generatia lui Neptun

16b

pretui asa zisa traditie, el adopta fata de ea o atitudine de orgoliu retoric si de sfidare trufasa: el va izbuti sa faca ceea ce stramosii lui, traditia, n-au reusit. Ne va da n sfrsit criteriul adevarului. Nu-i trece prin cap ca problema este aceeasi pentru Dante, Balzac si pentru el (facnd deosebirile de valoare cuvenite) : adica aceea de-a intra ntr-un raport de comunicare cu realitatea. Singura diferenta este ca din nenorocire, in aceasta operatie care I apropie scriitorilor care l-au precedat, el nu poate folosi instrumentele pe care i le ofera cultura traditionala. Acestea snt uzate n mod iremediabil. In al doilea rnd, noii experimentatori se deosebesc de scriitorii de avangarda prin felul deosebit n care evalueaza situatia n care actioneaza si, n consecint, prin felul diferit n care pun problemele de politica culturala. Noii experimentatori nu cunosc iconoclastia. Ils sont desmagiciens. Si dupa ce s-au ntrebat mult timp si n amanunt cu privire la aceasta, si dau seama ca traiesc ntr-o epoca (l'ntr-o situatie cultu rala) care nu pedepseste magia. Atunci pentru ce ar trebui sa nceapa o "vnatoare de vraji,toare" n sens invers? Poate ca activitatea lui Cassole o tulbura pe aceea a lui Calvino ? Activitatea lui Pratolini o mpiedica pe aceea a lui Gadda? Situatia nu se schimba nici daca avem I'n vedere pe scriitorii 1ncepatori. Fara I'ndoiala ca acestia se formeaza n I'mprejurari favorabile. Si desi pare ciudat, cea dinti i ajuta chiar industria culturala, care atingnd un asemenea grad de dezvoltare nCt cresterea ei ulterioara poate avea loc pe planul superfluitatii si al snobismului, ncurajeaza produsul extraordinar n orice chip, fara a impune limite de calitate. Astazi Proust nu ar fi asteptat zece ani pna sa publice pe cheltuiala lui primul volum din A la recherche, nici Faulkner n-ar fi primit napoi de la editor, cu un aviz negativ, manuscrisul romanului Zgomotul si furia. In felul acesta, actiunea politica a noilor experimentatori nu este concentrata n expeditia, n asaltul organizat, preo~ cupat numai sa loveasca, att de drag scriitorilor de avangarda. Alegerea unei asemenea forme de a interveni, actionnd ntr-o situatie deja tulbure, sf'rseste prin a o tulbura si mai mult. Fara a mai socoti ca situatia, pe lnga faptul

167

Addenda

ca este tulbure este si foarte deschisa. Adica, incerta, schimbatoare, nestabila. In aceste conditii, cnd dai drumul sagetii nu stii unde loveste. Tinta ochita s-ar putea sa nu mai fie acolo sau sa se fi camuflat. Poti risca sa nu o atingi niciodata. Cu alte cuvinte, pentru a' distruge o pozitie puternica, cu gndul sa o nlocuiesti prin alta, nu trebuie sa o nfrunti n cmp deschis. Pentru ca are infinite posibilitati de fuga, de camuflare. Ar parea mai nimerit n schimb sa te comporti n actuala situatie culturala ca n fata unei solutii impure n care plutesc resturi si corpi straini. Cel mai bine e sa-i faci sa se depuna, fara sa o agiti dupa aceea, ba dimpotriva, ajutnd procesul de decantare, sa introduci mereu acizi care sa dizolve fragmentele mai tari. Este vorba de acizi critici, a caror preparare cere cunoasterea obiectiva a obiectului asupra carora trebuie sa actioneze. O cunoaste~e obiectiva n sensul ca este facuta din punctul de vedere al obiectului nsusi. Prin urmare nu otravurile obisnuite care, ca atare, nu mai ucid nici macar mustele. Limpezirea situatiei pe care o urmaresc este de altfel un obiectiv pe care noii experimentatori l destina nu securitatii muncii lor particulare - care, n ciuda anumitor dificultati, cunoaste o dezvoltare garantata - ct mai ales sistemului nsusi al culturii. Este vorba prin urmare de un obiectiv supraindividual. Apartine categoriei datoriilor morale. Intre timp, pe drumul acestei Iimpeziri, noii experimentatori ncep sa afirme diferentele care-i opun scriitorilor de avangarda. I ntr--adevar astazi n Iiteratu l'a itai iana nu exista pericolele pe care le-am aratat pna acum; adica n literatura italiana nu exista o situatie de avangardism, n sensul negativ la care am limitat termenul. Putem gasi pericole de acest fel cel mult in artele figurative. Dar de acum si literatura s..a pus n miscare, orientndu-se catre o exprimare mai complexa si mai adecvata. Si, cu siguranta, echivocurile nu vor ntrzia sa se produca. Cteva au si nceput sa se faca simtite. Un mijloc de a ne apara, cel putin n parte, de echivocuri este sa retinem ceea ce am spus: ca avangarda istorica (pitoresca si ntemeiata pe manifeste) este o miscare anacronica, dispunnd de instrumente de actiune, prac-

Generatia lui Neptun

168

tica si ideologica, ce nu mai corespund si nu mai snt adecvate. Tot binele pe care I poate face, l-a facut. Sau, orientnd discutia n alt sens, putem spune ca avangarda este o forma artificioasa de ntelegere a realitatii culturale contemporane: problemele pe care le pune aceasta si solutiile pe care le prevede snt att de dificile si de dramatice, nCt adaptarea la ele cere un efort de constfinta si angajarea unei capacitati de care dispun foarte putini oameni. Pentru toti ceilalti, exista avangarda care acopera, printr-un salt iresponsabil, distanta enorma pna la ntelegere. In acest sens avangarda slujeste celor mai putin "avuti" sa-si ascunda mbracamintea grosolana si elementara n forme mai moderne si mai complicate. Cu ajutorul ei, acestia si pot nchipui ca intra n contact cu idei si realitati din care snt n mod fiziologic exclusi. Ei se pot adresa marilor protagonisti ai epocii noastre. De buna seama, nu primesc nici un raspuns.