Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Suport de Curs Protectia Juridica A Drepturilor Omului Jurisprudenta CEDO
Suport de Curs Protectia Juridica A Drepturilor Omului Jurisprudenta CEDO
DREPTURILOR OMULUI
JURISPRUDENA CEDO
SUPORT DE CURS
CUPRINS:
PARTEA I: DREPTURILE OMULUI
SECIUNEA I - GENEZA DREPTURILOR OMULUI
CAP. I - Evoluia Istoric a Drepturilor Omului
CAP. II - Introducere n Studiul Drepturilor Omului
SECIUNEA a II-a - SISTEMUL DE PROTECIE A DREPTURILOR OMULUI N
CADRUL ORGANIZAIEI NAIUNILOR UNITE
CAP. I - Documente Programatice ale Drepturilor Omului
CAP. II - Reflectarea Problematicii Drepturilor Omului n Pactele Internaionale
CAP. III - Protecia Internaional a Drepturilor Omului prin Structuri i Mecanisme n
cadrul O.N.U.
CAP. IV - Romnia i ONU
SECIUNEA a III-a - PROTECIA INTERNAIONAL A DREPTURILOR OMULUI
PRIN INTERMEDIUL MECANISMELOR I STRUCTURILOR REGIONALE
CAP. I - Sistemul European de Protecie a Drepturilor Omului
SECIUNEA a IV-a - RESPECTAREA DREPTURILOR I OBLIGAIILOR N
ADMINISTRAIA PUBLIC
CAP. I - Principiul consultrii cetenilor
CAP. II - Funcionarul public
SECIUNEA I
GENEZA DREPTURILOR OMULUI
CAPITOLUL I
EVOLUIA ISTORIC A DREPTURILOR OMULUI
1.1. Aspecte istorice privind drepturile omului
Refleciile asupra condiiei umane au semnalat, din cele mai vechi timpuri,
necesitatea unor drepturi fundamentale i faptul c acestea nu pot fi ignorate. Interesul
pentru om i mediul su social a condus la descoperirea i cultivarea unor valori perene,
precum: binele, adevrul, dreptatea, frumuseea, datoria, libertatea, responsabilitatea .a.,
care jaloneaz cursul existenei omeneti, devenind, treptat, obiectul de studiu al unor
discipline de specialitate.
n conformitate cu unele opinii, istoria concepiilor cu privire la drepturilor omului
i are sorgintea n secolul XVII .Cr., o dat cu apariia Codului lui Hammurabi n care se
specifica c oamenii nu pot fi torturai, nrobii i nu li se poate confisca averea fr o
dreapt judecat.
n Legea roman a celor XII table (451 i.Cr.) se precizau drepturile ceteanului,
enumerndu-se: dreptul la proprietate, dreptul de a fi liber, dreptul la o judecat dreapt,
dreptul de a-i alege conductorii, de a protesta i dreptul la fericire.
Gndirea roman n privina drepturilor are la baz filosofia stoic pentru care
lumea reprezenta o singur comunitate n care toi erau frai. Aceast credin n egalitatea
oamenilor indiferent de ras, clas social sau rang se afl la originea noiunii de drept
natural. Deci, concepii privind drepturile omului se gsesc n sistemele de gndire stoice,
naturaliste greceti i romane din antichitate, acest fapt datorndu-se extinderii relaiilor
economice, politice i culturale ale Greciei antice, deoarece spre anul 410 .e.n. gnditorii
acestei ri au nceput s neleag relaia dintre statul cetate laic, religie i individ. Dreptul
roman, un alt pilon al culturii i civilizaiei mondiale, are un rol deosebit de important n
protecia cetenilor de ctre lege, n egalitatea tuturor n faa legii.
Istoria drepturilor omului poate fi cercetat pornind de la ideile fundamentale ale
unor concepii filosofice antice, iar problematica specific acesteia este legat de lupta
pentru egalitate i libertate. Abia n epoca modern, ideea drepturilor omului a fost
formulat n mod expres, n lucrrile unor filozofi clasici, precum John Locke i Thomas
Hobbes.
Exist dou unghiuri principale din care poate fi privit noiunea de libertate, unul
filosofic, care vede omul cu preponderen n el nsui, care vrea s-i neleag resorturile
intime, care deci privete libertatea ntrebndu-se dac omul dispune cu adevrat de ea,
dac sentimentul de libertate nu este alterat de luptele interne fiecrui individ, dac acesta
nu este supus unui fel de determinism inexorabil, dac omul nu are nevoie de cellalt
pentru a fi liber etc. i unul juridic, care presupune dintru nceput c omul nu exist dect
ca om social, c libertatea sa nu poate fi dect o libertate relaie i care nu o poate privi
dect din punct de vedere material, ca pe maximul de faciliti i de posibiliti de a alege
lsate indivizilori.
Grecii au fost fondatorii democraiei. Filosofia antic greac, reprezentat prin
Platon i Aristotel, a fost i rmne unul dintre pilonii culturii i civilizaiei mondiale. Prin
intermediul democraiei ateniene erau aezate fundamentele credinei i evoluiei
drepturilor omului. Platon a evideniat distincia dintre idei i cultur sau tradiie. n
lucrarea sa Protagoras, unde Hipias profeseaz o adevrat credin a naturii universale,
comune oamenilor i diferenierii ntre phusis (natura) i nomos (convenie), Platon
preciza: Voi toi care suntei aici prezeni v consider pe toi ca fiind prini, apropiai,
ceteni dup natur, dac nu chiar dup lege. Dup natur, semenul este printele
semenului, dar legea tiran a oamenilor opune naturii contrastul su
n opera sa fundamental, De jure belli ac pacis, Hugo Grotius abordeaz problema
drepturilor omului, caracterinzndu-le prin: Alieni abstinentia respectul fa de tot ce este
al altuia, viaa, bunurile, cinstea etc; Promissorum implendorum oblgcatio respectarea
angajamentelor luate; Damni culpa dati reparatio repararea pagubelor cauzate altuia;
Poenae inter homines meritum pedepsirea echitabil a celor care ncalc aceste principii.
n Grecia Antic sofitii au avansat, ntr-o form specific, teza c omul este
stpnul destinului su. Socrate a centrat discursul filosofic pe om, adoptnd principiul
Cunoate-te pe tine nsui (care era nscris i pe frontispiciul Oracolului de la Delphi). La
rndul su, Platon considera c nu trebuie [...] s se rspund prin injustiie i nici s se
fac ru nici unui om indiferent de ceea ce acesta ne-a fcut.
Filosoful Protagoras din Abdera preciza n opera sa Asupra fiinei c omul este
msura tuturor lucrurilor. Jurisconsultul roman Ulpian, sintetiznd pe plan juridic marile
idei umaniste, sublinia c, n esen, principiile dreptului trebuiau s fie urmtoarele: s
duci o via onest, s nu distrugi ceea ce aparine altuia i s atribui fiecruia ceea ce este
al su.
Conceptele de libertate i egalitate se regsesc frecvent n maximele i cugetrile lui
Socrate, n refleciile despre om ale lui Seneca, care a condamnat sclavia i a idealizat
libertatea. Aristotel, n opera sa Politica, a evideniat egalitatea n drepturi, susinnd c
numai prin lege devine cineva sclav sau liber, prin natur oamenii nu se deosebesc ntru
nimic. Universalitatea legii morale are drept consecin libertatea tuturor oamenilor.
Aceasta este nfiat ca o libertate a voinei ce decurge din imperativul categoric, fiind o
realitate neschimbtoare i absolut ca i imperativul categoric din care decurge.
Filosofii antici din Egipt, Babilon, India si China au dat de asemenea, diferite
explicaii cu privire la fiina uman. Prin intermediul operelor lor au determinat locul si
rolul acesteia n societate, ceea ce demonstreaz c drepturile omului erau prezentate n
sistemele de drept respective, precizndu-se care erau regulile impuse de ctre regi,
mprai etc.
1.2. Acte i declaraii privind drepturile omului
Magna Carta Libertatum (16 iunie 1215), dat de Ioan fr de ar n Anglia, ne
apare ca fiind primul instrument de protecie i de promovare a drepturilor omului i
garanta drepturile nobilimii i bisericii, avnd dispoziii referitoare la protejarea oamenilor
simpli prin lege. Ea a fost utilizat ca un mijloc constituional de a restrnge exerciiul
tiranic al puterii. Cele 63 de articole consacrau de fapt, drepturile feudale, libertile
Bisericii i ale oraelor mpotriva abuzurilor regelui.
Alte documente, care au urmat, n sensul slujirii drepturilor omului, au fost: The
Petitions of Rights (7 iunie 1628), Habeas Corpus Act (considerat a doua constituie a
Angliei, impus de Parlamentul englez la 1679) i Bill of Rights (13 februarie 1689).
n Legea Habeas Corpus se prevedea ca fiecare deinut s apar n faa unui tribunal
nainte de a fi pedepsit pentru a i se stabili vinovia.
Ideile lui John Locke (1632-1704), filosof britanic a crui oper a pus bazele
democraiei liberale, au fost transpuse n Anglia, pe plan juridic, n Petiia drepturilor (An
Act Declaring the Rights and Liberties of the Subject and Settling the Succession of the
Crown)" (1628) i Bill-ul drepturilor (1689), prin care se susinea, n principal, supremaia
CAPITOLUL al II-lea
INTRODUCERE N STUDIUL DREPTURILOR OMULUI
1.1. Noiunea i obiectul dreptului internaional al drepturilor omului
Drepturile fundamentale ale omului reprezint ansamblul de drepturi, liberti i
obligaii recunoscute la nivel mondial. Originea preocuprilor pentru protecia drepturilor
fundamentale ale omului se gsete n lupta pentru autodeterminare, independen i
egalitate, dus de popoare de-a lungul veacurilor. Evenimentele petrecute nainte i dup
cel de-al doilea rzboi mondial au iniiat convingerea general c protecia internaional a
drepturilor omului constituie una dintre condiiile indispensabile ale pcii mondiale i ale
progresului umanitii, determinnd astfel nscrierea, printre scopurile Naiunilor Unite, a
angajamentului de realizare a cooperrii internaionale rezolvnd problemele
internaionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, promovnd i ncurajnd
respectarea drepturilor omului i libertilor fundamentale pentru toi, fr deosebire de
ras, sex, limb sau religie....
Iniial, protecia drepturilor omului a fost un domeniu al dreptului internaional
public, dar , n perioada actual constituie o tiin de sine stttoare, sub denumirea de
drept internaional al drepturilor omului.
Adrian Nstase le definete ca fiind acele prerogative conferite de dreptul intern i
recunoscute de dreptul internaional fiecrui individ, n raporturile sale cu colectivitatea i
cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale i care au drept scop
satisfacerea unor nevoi umane eseniale i a unor aspiraii legitime, n contextul
economico-social, politic, cultural i istoric al unei anumite societiiii.
Dreptul internaional al drepturilor omului este ansamblul normelor juridice
internaionale care consacr i reglementeaz drepturile individuale, avnd ca obiect
integritatea, libertatea i demnitatea persoanei i, asigur totodat, printr-un sistem de
garanii internaionale protecia acestor drepturi mpotriva nclcrilor svrite n mod
deosebit de ctre state.
Obiectul dreptului internaional al drepturilor omului l reprezint drepturile i
libertile fundamentale ale individului, care constituie coninutul relaiilor internaionale
din cadrul acestui domeniuiv.
1.2. Izvoarele dreptului internaional al drepturilor omului
Izvorul de drept desemneaz condiiile materiale i sociale ce determin fondul i
forma normelor juridice. Principalele izvoare ale dreptului internaional al drepturilor
omului sunt tratatul internaional i cutuma internaional.
Convenia de la Viena, semnat la 24 mai 1969, definete tratatul ca fiind un acord
internaional ncheiat n scris ntre state i guvernat de dreptul internaional, fie c este
consemnat ntr-un instrument unic, fie n dou sau mai multe instrumente anexe i oricare
ar fi denumirea sa particular.
Tratatul internaional este expresia voinei unanime a statelor, ncorporat ntr-un
document scris, ncheiat n scopul de a produce efecte juridice, iar cutume internaional
este rezultat dintr-o experien ndelungat prin repetarea unei practici, regul acceptat
de anumite comuniti ca fiind conform cu interesele lor.
Principalul izvor l reprezint tratatul internaional care se mai poate ntlni i cu
denumirea de convenie, pact, acord, protocol, statut, etc. n materia drepturilor omului,
majoritatea tratatelor internaionale le ntlnim sub denumirea de convenii internaionale.
n funcie de categoriile de drepturi pe care le reglementeaz n materia drepturilor omului,
conveniile internaionale se clasific n dou categorii, i anume convenii generale i
convenii speciale. Conveniile generale reglementeaz drepturile omului privite n
SECIUNEA a II-a
SISTEMUL DE PROTECIE A DREPTURILOR
OMULUI N CADRUL ORGANIZAIEI
NAIUNILOR UNITE
Capitolul I
DOCUMENTE PROGRAMATICE ALE
DREPTURILOR OMULUI
1.1. Carta Organizaiei Naiunilor Unite
Carta Naiunilor Unite a fost semnat n cadrul Conferinei de la San Francisco la
data de 26 iunie 1945, intrnd n vigoare la data de 24 octombrie 1945.
Carta cuprinde numeroase dispoziii referitoare la drepturile omului i la libertile
fundamentale. n Preambulul su este prevzut credina n drepturile fundamentale ale
omului, n demnitatea i n valoarea persoanei umane, n egalitatea n drepturi a brbailor
cu femeile, precum i a naiunilor mari i mici. Pentru realizarea acestor obiective,
Naiunile Unite vor favoriza progresul social i vor instaura cele mai bune condiii de
via ntr-o libertate mai mare i vor recurge la instituii internaionale pentru a favoriza
progresul economic i social al tuturor popoarelor.
Scopurile Naiunilor Unite sunt precizate n art. 1 al Cartei, din rndul crora
menionm, n special:
dezvoltarea ntre naiuni de relaii prieteneti bazate pe respectarea principiului
egalitii n drepturi a popoarelor i a dreptului lor de a dispune de ele nsele;
realizarea cooperrii internaionale prin rezolvarea problemelor internaionale de
ordin economic, social, intelectual sau umanitar, prin rezolvarea i ncurajarea
respectrii drepturilor omului i a libertilor fundamentale pentru toi, fr
deosebire de ras, de sex, de limb sau de religie.
Romnia a fost admis n cadrul comunitii internaionale la 14 decembrie 1955,
preciznd n declaraia sa de aderare c guvernul din Romnia accept fr nici o rezerv
obligaiile Cartei Naiunilor Unite i se oblig s le respecte.
Scopul suprem al organizaiei aa cum se stipula n Preambul este acela de
a evita producerea rzboiului n viitor, prin unirea forelor membrilor ei n vederea
meninerii pcii i securitii internaionale, prin garantarea c fora armat nu va fi
folosit dect n interesul comun i prin stabilirea ntre state a unor relaii de bun
vecintate i de toleran.
Din art. 1 al Cartei se desprind clar cele patru scopuri ale organizaiei:
1. s se menin pacea i securitatea internaional i, n acest scop: s se ia msuri
colective eficace pentru prevenirea i nlturarea ameninrilor mpotriva pcii i pentru
reprimarea oricror acte de agresiune sau altor nclcri ale pcii i s nfptuiasc, prin
mijloace panice i n conformitate cu principiile justiiei i dreptului internaional,
aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaiilor cu caracter internaional care ar putea
duce la o nclcare a pcii;
2. s se dezvolte relaii prieteneti ntre naiuni, ntemeiate pe respectarea
principiului egalitii n drepturi a popoarelor i dreptului lor de a dispune de ele nsele i
s ia oricare alte msuri potrivite pentru consolidarea pcii mondiale;
3. s se realizeze cooperarea internaional n rezolvarea problemelor internaionale
cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, n promovarea i ncurajarea respectrii
10
11
Capitolul al II-lea
REFLECTAREA PROBLEMATICII DREPTURILOR OMULUI N PACTELE
INTERNAIONALE
Pactele internaionale privind drepturile omului - Pactul internaional cu privire la
drepturile economice, sociale i culturale i Pactul internaional cu privire la drepturile
civile i politice au fost adoptate la data de 16 decembrie 1966, prin Rezoluia 2200
A/XXI. Astfel, Carta Internaional a Drepturilor Omului a fost completat cu aceste
documente.
n cadrul preambulului pactelor sunt enumerate principiile generale ale drepturilor
omului preluate din Declaraie, referindu-se la demnitatea inerent fiinei umane, la idealul
fiinei umane libere, la dreptul la autodeterminare care este universal, la sprijinirea
realizrii drepturilor popoarelor de a dispune de ele nsele n propriile lor teritorii, dar i de
a respecta acest drept n alte state. Conform acestui drept, popoarele trebuie s-i determine
n mod liber statutul lor politic i s-i asigure liber propria dezvoltare economic, social
i cultural i, astfel, statele lumii pot s dispun liber de bogiile i resursele lor naturale.
Dispoziiile art. 3 din ambele pacte prevd angajamentul statelor de a asigura
dreptul egal dintre femei i brbai privind att drepturile economice, sociale i culturale,
ct i drepturile civile i politice.
2.1. Pactul internaional cu privire la drepturile economice, sociale i culturale
Acest pact este un tratat internaional multilateral care are ca scop promovarea
drepturilor omului. Pactul a fost elaborat de Comisia drepturilor omului i, apoi, adoptat de
Adunarea General a O.N.U. la data de 19 decembrie 1968xv.
n art. 1 este prezentat caracterul universal al dreptului tuturor popoarelor de a
dispune de ele nsele, de bogiile i de resursele lor naturale, i de a-i determina, potrivit
acestui drept, n mod liber, statutul politic i dezvoltarea economic, social i cultural i
invit statele pri de a recunoate i garanta, prin legislaia lor intern sau prin
cooperarea internaional, drepturile precizate n Pact, fr existena discriminrii bazate pe
ras, sex, limb, religie, opinie, origine naional sau social. Prin intermediul Pactului
internaional cu privire la drepturile economice, sociale i culturale sunt protejate
urmtoarele drepturi:
a. dreptul la munc, precizndu-se dreptul oricrei persoane de a avea posibilitatea
de a-i ctiga viaa printr-o munc aleas liber sau acceptat(art.6);
b. dreptul oricrei persoane de a se bucura de condiii de munc favorabile care s-i
asigure un salariu echitabil i o remunerare egal pentru o munc de valoare
egal, fr o discriminare(art.7);
c. dreptul oricrei persoane de a forma cu altele sindicate sau s se afilieze unui
sindicat pe care s i-l aleag n mod liberal(art.8);
d. dreptul la securitate social i asigurri sociale(art.9);
e. dreptul familiei, mamelor, copiilor i adolescenilor la o protecie i o asisten
ct mai extinse(art.10);
f. dreptul oricrei persoane de a se bucura de un nivel de via suficient pentru ea i
pentru ntreaga familie(art.11);
g. dreptul oricrei persoane de a se bucura de cea mai bun stare de sntate fizic i
mental(art.12);
h. dreptul la educaie(art.13);
i. dreptul tuturor persoanelor la nvmnt(art.14);
12
13
14
15
16
n anul 1965, prin intermediul aceleiai rezoluii care a extins numrul membrilor,
Adunarea General a stabilit un mod de repartiie concret care trebuie s fie n concordan
cu cerinele criteriului nr. 2:
- 5 locuri pentru statele din Africa i Asia;
- 2 locuri pentru statele din America Latin;
- 1 loc pentru Europa de Est;
- 2 locuri pentru Europa Occidental i alte state.
Cea mai important particularitate a funcionrii Consiliului de Securitate const n
aceea c, excluznd chestiunile de procedur, pentru a se putea lua o hotrre, este nevoie
de votul afirmativ a nou membri, printre care s figureze toi cei cinci membri
permaneni. n art.27 se precizeaz :
1. Fiecare membru al Consiliului de Securitate va dispune de un vot;
2. Hotrrile Consiliului de Securitate n probleme de procedura vor fi adoptate cu
votul afirmativ a nou membri.
Competenele Consiliului se divid n dou mari categorii:
1. competene n sub-sistemul organizaiei (dreptul intern al organizaiei);
2. competene n sistemul dreptului internaional.
Competenele specifice acordate Consiliului sunt competene centralizate, adic
statele membre au transferat drepturi suverane Consiliului, iar acesta le exercit n mod
suveran. Din acest motiv, competenele Consiliului de Securitate n materia centralizat
sunt competene discreionare. Competenele specifice sunt de dubl natur:
1. competene de calificare;
2. competene de aciunexxxiii.
Baza juridic a competenelor n dreptul internaional pe care le exercit Consiliul
de Securitate sunt stipulate n art. 24 din Cartxxxiv.
Preedinia Consiliului este asigurat, prin rotaie lunar, de efii delegaiilor
statelor membre, n ordinea alfabetului englez.
Principalele funcii i puteri ale Consiliului de Securitate sunt legate de dou
domenii de bazxxxv:
n domeniul reglementrii panice a diferendelor dintre state:
examineaz orice diferend sau orice situaie care risc s duc la friciuni ntre
dou sau mai multe state;
ancheteaz orice diferend au orice situaie care ar putea s antreneze un
dezacord ntre naiuni;
recomand metodele de aplanare a unui astfel de diferend sau termenii unei
reglementri;
ofer bunele sale oficii sau mediaiunea sa.
n domeniul meninerii pcii i securitii internaionale:
constat existena unei ameninri mpotriva pcii sau a unui act de agresiune i
face recomandri sau ia msuri pentru a stinge conflictul; invit prile interesate s se
conformeze msurilor provizorii pe care le apreciaz necesare;
decide msuri fr folosirea forei armate mpotriva statului agresor, cum ar fi:
ntreruperea complet sau parial a relaiilor economice i a comunicaiilor feroviare,
maritime, aeriene, pariale, telegrafice, radioelectrice i a altor mijloace de comunicaie,
precum i ruperea relaiilor diplomatice;
poate ntrerupe, prin fore aeriene, navale sau terestre, orice aciune pe care o
consider necesar, cum ar fi demonstraii, msuri de blocad.
3) Consiliul Economic i Social (ECOSOC)
17
18
Membrii Naiunilor Unite care fac parte din Consiliul de tutel sunt: membrii
permaneni ai Consiliului de Securitate, care nu administreaz teritorii sub tutel, membrii
care administreaz teritoriile de sub tutel i ali membri, care sunt alei de Adunarea
General pe o perioad de trei anixliv.
Consiliul de Tutel a fost conceput a cuprinde un numr egal de state care
administreaz teritorii sub tutel i state care nu posed asemenea teritorii cu locuri
permanente pentru cele cinci mari puteri membre permanente ale Consiliului de Securitate.
Pe msur ns ce teritoriile sub tutel i-au cucerit independena, componena
Consiliului s-a redus treptat, ajungnd, ncepnd cu anul 1994, cnd ultimul teritoriu sub
tutel - Insulele Palaui - a cucerit independena, s cuprind numai cele cinci state
membre permanente ale Consiliului de Securitate: China, Frana, Marea Britanie,
Federaia Rus i S.U.A. Urmare a acestei situaii, n 1994 Consiliul de Tutel a
adoptat un amendament la Regulamentul su de procedur care-l pune la pstrare", cu
un preedinte i un vicepreedinte, precum i posibilitatea de a se reuni "normal"xlv.
Consiliul de Tutela va elabora un chestionar privitor la progresul locuitorilor din
fiecare teritoriu sub tutela n domeniile politic, economic, social i al educaiei; autoritatea
administrant a fiecrui teritoriu sub tutel care intr n competena Adunrii Generale va
nainta acesteia un raport anual pe baza chestionarului menionat(art.88).
5) Curtea Internaional de Justiie
Curtea Internaional de Justiie, cu sediul la Haga (Olanda), este organul judiciar
principal al Naiunilor Unite(art.92) i este alctuit din 15 judectori de naionalitate
diferit, care au un mandat de 9 ani. Curtea i numete preedintele i vicepreedintele, iar
judectorii Curii Internaionale de Justiie se bucur, n exerciiul funciilor lor, de
privilegii i imuniti diplomaticexlvi. Acetia formeaz un corp de magistrai independeni,
alei indiferent de cetenia lor, dintre persoanele care se bucur de cea mai nalt
consideraie moral, care reunesc condiiile cerute pentru exercitarea, n rile lor, a celor
mai nalte funcii judiciare sau care sunt jurisconsuli, avnd o competen recunoscut n
ceea ce privete dreptul internaionalxlvii.
Potrivit art. 34 alin. 1 din Statut, numai statele se pot prezenta naintea Curii.
Aceasta are competen contencioas i consultativ. Curtea Internaional de Justiie a
fcut declaraii importante privind probleme referitoare la drepturile omului, cu ocazia
adoptrii de avize consultative sau hotrri.
n art. 93 se precizeaz c Toi Membrii Naiunilor Unite sunt ipso facto pri la
Statutul Curii Internaionale de Justiie i c Un Stat care nu este Membru al Naiunilor
Unite poate deveni parte la statutul Curii Internaionale de Justiie n condiii care urmeaz
a fi determinate, pentru fiecare caz n parte, de ctre Adunarea General, la recomandarea
Consiliului de Securitate.
6) Secretariatul
Secretariatulxlviii este organul administrativ i executiv al O.N.U., fiind format din
Secretarul General i un personal numit de acesta pe o perioad de cinci ani, care poate fi
rennoit. Secretarul General este cel mai nalt funcionar al Naiunilor Unite, el fiind
prezent la toate reuniunile Adunrii Generale, Consiliului de Tutel, Consiliului Economic
i Social i Consiliului de Securitatexlix. n rezolvarea problemelor privind drepturile
omului, Secretarul General este ajutat de naltul Comisar O.N.U. pentru drepturile omului
(Secretar General Adjunct).
Secretarul General prezint Adunrii Generale un raport anual privind activitatea
Naiunilor Unite i particip la reuniunea tuturor celorlalte organe principale, mai puin la
19
3.2. Mecanisme speciale stabilite pentru aplicarea pactelor i a altor convenii O.N.U.
privind drepturile omului
20
21
sau degradante. Comitetul este compus din 10 experi independeni, care sunt alei prin vot
secret pe o perioad de patru ani de ctre statele pri la Convenie.
Atribuiile Comitetului constau n studierea rapoartelor prezentate de statele-pri; n
nsrcinarea unuia sau mai multor membri ai si s procedeze la anchete confideniale, s
urmreasc progresele realizate n aplicarea Conveniei, s transmit statului parte interesat
concluzii n legtur cu ancheta efectuatlviii.
5) Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare fa de femei a fost
format n 1982, fiind compus din 23 de experi, alei pe perioada de patru ani de ctre
statele pri, ei acionnd cu titlu individual. Comitetul examineaz rapoartele statelor
membre ale Conveniei, ntocmete rapoarte anuale pe care le adreseaz Adunrii Generale
a O.N.U. i formuleaz recomandri i sugestii generale, care se bazeaz pe examinarea
rapoartelor i informaiilor primite de la statele prilix.
n conformitate cu Convenia, Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare fa de femei nu este autorizat s analizeze petiii individuale sau plngeri ale
unui stat mpotriva altuialx.
6) Grupul celor trei a fost creat prin aplicarea Conveniei internaionale asupra
eliminrii i reprimrii crimei de apartheid. Atribuiile grupului vizeaz examinarea
rapoartelor periodice primite de la statele pri. El supune un raport Comisiei drepturilor
omului n ceea ce privete drepturile sale i face recomandri n scopul aplicrii
Convenieilxi.
7) Comisia mpotriva apartheidului n sport este format din 15 membri alei prin
vot secret pe o perioad de patru ani. Comisia a fost creat prin aplicarea art. 11 al
Conveniei internaionale mpotriva apartheidului n sport din 10 decembrie 1985.
3.3. Instituii specializate ale O.N.U.
n conformitate cu art. 57 din Carta O.N.U., instituiile specializate au atribuii
internaionale ntinse n domeniile economic, social, culturii intelectuale i educaiei,
sntii publice i n alte domenii conexe.
Instituiile specializate, grupate n sistemul ONU, sunt n majoritatea lor
independente, dar se afl n strns legtur cu organizaia mondial prin acorduri,
cuprinznd aspecte tehnice i culturale ale vieii sociale. Aceste instituii sunt:
- Organizaia Aviaiei Civile Internaionale (OACI);
- Fondul Monetar Internaional (FMI);
- Banca Internaional pentru Reconstrucie i Dezvoltare
(BIRD);
- Uniunea Internaional de Telecomunicaii (UIT);
- Uniunea Potal Universal (UPU);
- Organizaia Meteorologic Mondial (OMM);
- Societatea Financiar Internaional (SFI);
- Organizaia Mondial a Proprietii Intelectuale (OMPI);
- Fondul Internaional de Dezvoltare Agricol (FIDA);
- Organizaia Maritim Internaional (OMI);
- Asociaia Internaional pentru Dezvoltare (AID);
- Organizaia Naiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrial (ONUDI) .a.
Instituiile specializate nu sunt organe ale O.N.U., avnd calitatea de subiect de
drept ca i O.N.U. Astfel, instituiile au o structur organizatoric proprie i funciuni
conform crora stabilesc raporturi internaionale, ncheie acorduri cu O.N.U, ntre ele i cu
statele lumiilxii.
22
23
24
prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperrii dintre ONU i organizaiile
regionale.
n ceea ce privete raportarea la prioritile de maxim actualitate ale ONU,
Romnia se altur eforturilor generale de a gsi formule eficiente pentru a reforma
sistemul Naiunilor Unite.
Romnia, prin prezena sa n diferite organe ale ONU, are posibilitatea de a
participa la procesul decizional din cadrul Organizaiei mondiale, cu influene asupra
situaiei internaionale la nivel global i n zone geografice apropiate. De
asemenea, participarea Romniei la operaiuni ONU de meninere a pcii a evideniat
eficiena armatei romne i disponibilitatea politic a Romniei de a se implica n activiti
militare multinaionale pentru meninerea stabilitii internaionale. n acest sens, Romnia
urmrete cu atenie evoluiile conceptuale ale operaiunilor de meninere a pcii, n
vederea intensificrii i diversificrii implicrii ei n aceste operaiuni.
Romnia susine eforturile viznd eficientizarea i asigurarea credibilitii
Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, recent nfiinat. Romnia a fost primul stat
membru UE care a deinut preedinia anual a acestui important organ ONU, n contextul
mandatului exercitat n cadrul Consiliului n perioada iunie 2006 - iunie 2008.
n noua calitate a Romniei de ar donatoare de asisten pentru dezvoltare, n
cursul anului 2007 s-a concretizat o nou form de cooperare cu ONU, prin sprijinul
financiar acordat de ara noastr unui numr important de programe i fonduri de
dezvoltare ale ONU cu activitate n domeniul dezvoltrii.
Prezena ONU n Romnia constituie o surs de susinere a eforturilor rii noastre,
ntr-o perioad de transformri sociale i economice definitorii.
La data de 17 decembrie 2007, Adunarea general a ONU a proclamat anul 2010
Anul Internaional al apropierii ntre culturi.
Romnia deine i va deine calitatea de membru n urmtoarele organisme ONU:
Consiliul Economic i Social al ONU (ECOSOC, 2007 - 2009);
Consiliul Drepturilor Omului (CDO, 2006 - 2008);
Consiliul de Administraie al Programului Naiunilor Unite pentru Mediu (PNUE,
2005 - 2009);
Consiliului de Administraie al Organizaiei Internaionale a Muncii (OIM, 2005 2008);
Consiliul Executiv al Uniunii Internaionale a Telecomunicaiilor (UIT, 2006 2010);
Comitetul Interguvernamental privind Salvgardarea Patrimoniului Mondial
Imaterial (UNESCO, 2006 - 2008);
Comisia pentru Dezvoltare Durabil (CDD, 2008 - 2011);
Consiliul Executiv al UNICEF ( 2008 - 2010);
Consiliul de Administraie al UN-HABITAT (2008 - 2011);
Consiliul Organizaiei Aviaiei Civile Internaionale (OACI, 2007 - 2010);
Consiliul Interguvernamental al Programului Internaional pentru Dezvoltare i
Comunicare al UNESCO (2007 - 2011);
Consiliul Dezvoltrii Industriale al ONUDI (2008 - 2011);
Comitetul Juridic al UNESCO (2009 - 2011);
Comisia pentru Prevenirea Criminalitii i Justiie Penal (2009 - 2011).
Experi romni n organisme ONU:
Comisia pentru Drept Internaional (ILC)
Comitetul pentru Eliminarea Discriminrii Rasiale (CERD)
Comitetul pentru Contribuii (CoC)
Consiliul Consultativ al Conferinelor Internaionale pentru Democraii Noi sau
25
26
Orice stat european poate s devin membru al Consiliului Europei lxxi, cu condiia
de a accepta principiul supremaiei dreptului i de a garanta drepturile omului i libertile
fundamentale pentru toate persoanele care se afl sub jurisdicia sa.
Sediul organizaiei este la Strasbourg (Frana) i aceasta are urmtoarele obiective:
- protecia drepturilor omului, a democraiei pluraliste i a supremaiei dreptului;
- favorizarea contientizrii i ncurajarea dezvoltrii identitii i diversitii
culturale a Europei;
- cutarea unor soluii pentru problemele cu care se confrunt societile europene
(discriminarea minoritilor, xenofobia, intolerana, protecia mediului, clonarea
uman, S.I.D.A., drogurile, crima organizat etc.);
- dezvoltarea stabilitii democratice n Europa, prin susinerea reformelor politice,
legislative i constituionalelxxii.
Scopul primordial al Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate ntre
membrii si, prin ncheierea de acorduri i adoptarea unor aciuni comune (n domeniile
economic, social, cultural, tiinific, juridic i administrativ) i prin meninerea i evoluia
ulterioar a drepturilor i libertilor fundamentale ale omuluilxxiii.
Dei este un organism de promovare a drepturilor i libertilor fundamentale ale
omului, a valorilor democratice n general, Consiliul Europei reprezint, de asemenea,
cadrul instituional de colaborare interguvernamental n toate domeniile de interes major
ale societii europene: cooperare juridic, n sistemul mass-media, al nvmntului,
culturii, n domeniul patrimoniului, pe probleme de tineret i sport, pe probleme de ordin
social i economic, ale puterii locale i regionale, ale proteciei mediului natural.
Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt engleza i franceza, dar Adunarea
Parlamentar utilizeaz i germana, italiana i rusa, ca limbi de lucru.
Prin intermediul activitii Consiliului Europeilxxiv sunt elaborate convenii i
acorduri europene care reprezint baza modificrilor i armonizrii legislative n cadrul
statelor membre.
Romnia a devenit membr a Consiliului Europei n ziua de 28 septembrie 1993.
Consiliul Europei organizeaz periodic conferine ale minitrilor specializai n
diverse domenii de activitate: justiie, educaie, sntate, mediu, cultur, sport, tineret etc.
n cadrul conferinelor sunt analizate problemele sectoriale majore i se faciliteaz
contactele permanente ntre ministerele de profil dintre statele membre. Acetia elaboreaz
proiecte de cooperare i propun activiti pentru programul de lucru al Consiliului Europei.
1.2. Organele Consiliului Europei
1.2.1. Comitetul Minitrilor
Este organul de decizie al Consiliului Europei i este alctuit din minitrii afacerilor
lxxv
externe
ai tuturor statelor membre sau din reprezentanii permaneni la Strasbourg.
Fiecare ministru prezideaz Comitetul pentru o perioad de ase luni, schimbarea
preedintelui avnd loc n luna mai i n luna noiembrie.
Una dintre cele mai importante funcii ale Comitetului Minitrilor este adoptarea
conveniilor i acordurilor care sunt obligatorii pentru statele care le ratific.
Comitetul Minitrilor a adoptat rezoluii, recomandri i declaraii n domenii
diverse, ca de exemplu:
- predarea n coli a drepturilor omului,
- reguli europene de organizare a nchisorilor,
- asisten i consultan juridic,
- azilul acordat persoanelor aflate n pericol de a fi persecutate etc.
27
28
29
30
31
32
33
unei nclcri de ctre una dintre naltele pri contractante a drepturilor recunoscute n
Convenie sau n Protocoalele sale.
Fiecare cerere individual este repartizat unei seciuni al crei preedinte numete
un raportor. Dup examinarea preliminar a cazului, raportorul hotrte dac acesta
necesita s fie examinat de un comitet de 3 membri sau de o camer. Curtea nu poate fi
sesizat dect dup epuizarea cilor de recurs interne i ntr-un termen de 6 luni, ncepnd
cu data deciziei interne definitive.
Cererea individual nu este reinut de ctre Curte n cazul n care ea este anonim
sau a mai fost examinat anterior de ctre Curte sau supus unei alte instane internaionale
de anchet ori de reglementare i dac nu conine fapte noi.
Curtea declar inadmisibil cererea individual, dac s-a constatat c ea este
incompatibil cu dispoziiile Conveniei sau cu Protocoalele sale i dac este nefondat sau
abuziv.
Procedura de examinare pe fond
Dup ce Camera a hotrt s admit cererea, ea cheam prile s depun probe
suplimentare i observaii scrise.
Conform Conveniei, dup ce o cerere a fost declarat admisibil, Curtea continu
examinarea contradictorie a cauzei cu reprezentanii prilor i, dac este cazul, procedeaz
la o anchet, pentru a crei realizare eficace, statele pri trebuie s furnizeze toate
facilitile necesare.
Hotrrile
Camerele iau hotrri cu majoritate de voturi. Fiecare judector care a luat parte la
examinarea cazului respectiv poate s ataeze la hotrre fie expunerea opiniei sale
separate, fie o declaraie de dezacord.
Hotrrea Camerei devine definitiv la expirarea termenului de trei luni sau nainte,
dac prile declar c nu au intenia de a face apel la Marea Camer sau dac colegiul de
cinci judectori a respins o asemenea cerere.
Toate hotrrile definitive ale Curii europene a drepturilor omului sunt obligatorii
pentru statele prte n cauz.
2. Protecia drepturilor omului n cadrul Organizaiei pentru Securitate i
Cooperare n Europa
2.1. Generaliti
Ideea de a convoca o conferin pan-european, o reuniune la care trebuiau s
participe toate statele europene, fr nici un fel de excepie, mpreun cu Statele Unite i
Canada, a fost lansat n cursul anilor 1960, de ctre diplomaia sovietic. Dup ce
reticenele rilor occidentale au disprut n totalitate, pregtirile au nceput n anul 1973. n
vara anului 1975, reprezentanii a 35 de state toate statele Europei, cu excepia Albaniei,
dar ncluznd i Republica Vatican s-au ntlnit, mpreun cu Statele Unite ale Americii i
Canada. Rezultatul Conferinei a fost formularea unei Declaraii, adoptat la 1 august 1975,
i care se numete oficial Actul final al Conferinei asupra Securitii i Cooperrii n
Europa. Aceasta a devenit un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic, precum i
un cadru de cooperare, care a permis afirmarea unui numr de principii.lxxxvi
Organizaia pentru Securitate i Cooperare n Europa (O.S.C.E.) este o organizaie
internaional la nivel regional, european i a fost nfiinat n anul 1994, avnd la baz
Conferina pentru Securitate i Cooperare n Europa (C.S.C.E.), care a avut ca scop
asigurarea contactelor i cooperarea dintre rile europene n deplin egalitate lxxxvii. n
ianuarie 1993, se consemnau un numr de 53 de state participante.
Se poate numi sistemul de la Helsinki cadrul diplomatic de aciune creat de ctre
Conferina asupra Securitii i Cooperrii n Europa, cunoscut sub numele de Conferina
de la Helsinki (CSCE). Termenul de sistem poate fi aplicat de foarte puin timp, cci de la
nceput participanii conferinei au dorit s evite orice fel de instituionalizare. O anumit
34
evoluie s-a produs, totui, n aceast direcie, n cursul ultimilor ani. CSCE este foarte
important n domeniul proteciei sociale a drepturilor omului lxxxviii.
Principalele obiective formulate de ctre statele participante la C.S.C.E. au fost:
- respectarea drepturilor omului i libertilor fundamentale, incluznd libertatea de
gndire, contiin, religie sau de convingere pentru toi, fr a se face deosebire n
ceea ce privete rasa, sexul, limba sau religia;
- promovarea i ncurajarea drepturilor i libertilor civile, politice, economice,
sociale i culturale, n ceea ce privete exercitarea lor efectiv;
- respectarea libertii individului n alegerea profesiei, care trebuie lsat s acioneze
dup propria sa contiin;
- respectarea drepturilor persoanelor aparinnd minoritilor privind egalitatea n
faa legii, dreptul de a se bucura efectiv de toate drepturile omului i libertile
fundamentale.
Statele participante au realizat importana universal a drepturilor omului i
libertilor fundamentale, a cror respectare este important pentru pace, justiie i
bunstarea general, n vederea dezvoltrii relaiilor amicale. n cooperare cu Naiunile
Unite, statele participante au artat c doresc promovarea drepturilor i libertilor, fie n
comun, fie individual. C.S.C.E. a stabilit c un stat care ncalc frecvent libertile
fundamentale ale propriilor ceteni, nu se poate bucura de ncredere internaional, putnd
fi considerat o ameninare pentru alte ri.
Principiile care guverneaz relaiile reciproce dintre statele participante, conforme
cu Carta Naiunilor Unite, sunt:
- egalitatea i respectarea drepturilor omului, inerente suveranitii;
- nerecurgerea la for sau la ameninarea cu fora;
- inviolabilitatea frontierelor;
- respectarea drepturilor omului i a libertilor sale fundamentale;
- dreptul popoarelor de a dispune de ele nsele;
- neintervenia n afacerile interne ale altui stat;
- reglementarea pe cale panic a diferendelorlxxxix etc.
Aceste principii sunt obiectul a patru Couri: primul Co cuprinde aspecte privind
securitatea n Europa i are dou seciuni: Principiile directoare privind relaiile dintre
statele participante i Msuri de cldire a ncrederii i anumite aspecte ale securitii i
dezarmrii; al doilea Co se refer la cooperarea n domeniul economic, tiinific, tehnic
i al mediului nconjurtor; al treilea Co vizeaz cooperarea n domeniul umanitar i n
alte domenii; al patrulea Co este alctuit din precizri referitoare la aa-numitul proces
de urmarexc. Printre prioritile O.S.C.E. se numr: consolidarea valorilor comune i
asistarea statelor membre n edificarea unor societi democratice, civile, bazate pe statul
de drept; prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitii i pcii n zone de tensiune;
eliminarea unor deficite reale i perceptibile de securitate i evitarea crerii de noi diviziuni
politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizeaz prin promovarea unui sistem de
securitate prin cooperare.
n urma deciziilor Summit-ului O.S.C.E. de la Istambul, din noiembrie 1999,
ncepnd cu 1 ianuarie 2001 Romnia a asigurat Preedinia n exerciiu a O.S.C.E., avnd
urmtoarele avantaje politice: promovarea unor interese naionale specifice, implicarea
direct privind negocierile care stabilesc soarta Europei, ansa de reafirmare a rolului
regional legitim al Romniei, contacte i dialog permanent cu Secretarul General al
O.N.U., cu NATO i UE, Consiliul Europei, ca i cu cele mai influente state, beneficii
certe pentru prestigiul european i internaional al rii.
n calitate de preedinte n exerciiu al OSCE, Romnia i-a propus s promoveze
urmtoarele obiective:
35
36
37
10. Biroul pentru Instituii Democratice i Drepturile Omului (O.D.I.H.R.), care are
ca scop promovarea drepturilor omului, a valorilor democraiei i a principiilor statului de
drept. Are sediul la Varovia.
11. Misiuni ale O.S.C.E. Au rolul de a preveni conflictele i de a gestiona crizele n
zonele afectate, cum ar fi cele aprute n Kosovo, Bosnia-Herzegovina, Croaia,
Macedonia, Georgia, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Armenia, Azerbaidjan,
Tadjikstan, Serbia.
12. Curtea de Conciliere i Arbitraj, care i are sediul la Geneva i se ocup cu
reglementarea diferendelor, supuse de statele semnatare ale Conveniei, dup cum este
cazul, prin conciliere sau arbitraj.
c) Documentele n care sunt prevzute drepturile omului
Actul Final de la Helsinki (1975) a fost continuat de Reuniunile de la Belgrad
(1977-1978), Madrid (1983), Viena (1989), Paris (1989), Copenhaga (1990), Moscova
(1991). n cadrul Reuniunilor general-europene de la Belgrad, Madrid i Viena au fost
reafirmate att prevederile Actului Final al Conferinei de la Helsinki privind drepturile
omului, ct i principiile care guverneaz relaiile dintre statele participantexcii.
Statele participante la Reuniunea de la Viena au considerat c promovarea att a
drepturilor economice, sociale i culturale, ct i a celor civile i politice au o importan
pentru viitorul demnitii umane, a crei respectare devine, astfel, un obiectiv prioritar al
strategiilor de conducere. i-au stabilit ca obiectiv garantarea exercitrii efective a
drepturilor omului i libertilor fundamentale, acestea fiind importante pentru dezvoltarea
liber i deplin a persoanei.
Printre scopurile propuse de statele care au participat la respectiva reuniune,
menionm:
Asigurarea existenei unor ci de recurs i a unor informaii complete pentru toi cei
care pretind c drepturile i libertile lor fundamentale au fost nclcate. Ele vor aplica,
printre altele, urmtoarele recursuri:
- dreptul individului de a apela la organele executive, legislative, judiciare sau
administrative;
- dreptul la o audiere corect i public, ntr-un timp rezonabil, n faa unui tribunal
independent i imparial, incluznd dreptul de a prezenta argumente juridice i de a
fi reprezentat de un avocat, la alegerea sa;
- dreptul de a fi informat prompt i oficial privind hotrrile luate ca urmare a
oricrui apel, inclusiv temeiurile legale pe care se bazeaz aceast decizie.
Informarea se face n scris i ntr-un mod care s permit persoanei s fac uz de
alte recursuri disponibile.
Egalitatea n drepturi dintre brbai i femei. Statele membre vor lua toate msurile
necesare, incluznd msurile legislative n ceea ce privete promovarea participrii egale i
efective a femeilor i brbailor la viaa politic, economic, social i cultural;
38
39
40
41
42
Reclamaia trebuie s fie ntocmit n limba englez sau francez sau poate fi
ntocmit n limba sau n una dintre limbile oficiale ale Statului vizat. Reclamaia este
examinat de Comitet care, dac decide c au fost respectate condiiile formale, atunci se
pronun asupra admisibilitii sale.
Dac reclamaia este declarat admisibil, se ncepe o procedur scris, nsoit de
un schimb de memorii ntre pri. Eventual, Comitetul poate decide s organizeze audieri
publice. Apoi, Comitetul adopt o decizie n cazul n care reclamaia este fondat sau
nefondat. Decizia este remis prilor vizate i Comitetului de Minitri printr-un raport,
care este fcut public dup remiterea sa, n maxim patru luni.
La final, Comitetul Minitrilor adopt o rezoluie. Dac este cazul, Comitetul
Minitrilor poate recomanda Statului respectiv s ia msuri specifice pentru a aduce
situaia n conformitate cu prevederile Cartei.
Prin ratificarea Cartei Sociale Europene revizuite, Romnia are obligaia de a
continua reformele interne n toate domeniile vieii sociale, avnd ca scop principal
asigurarea unei reale protecii sociale ale cetenilor, att n cadrul mediului de lucru, ct i
n afara acestuia, dar i armonizarea legislaiei naionale cu reglementrile comunitare.
3.
43
44
sensul prezentului Statut, prin drepturile omului se nelege acele drepturi care sunt
enunate n Declaraia american a drepturilor i ndatoririlor omului.
n ceea ce privete exercitarea funciilor sale, Comisia are urmtoarele competene,
enunate n art.41-42 din Convenie:
- poate s fac recomandri statelor membre n ceea ce privete msurile de
punere n aplicare;
- poate s pregteasc studii sau rapoarte;
- poate s cear informaii asupra situaiei drepturilor omului de la guvernele
statelor membre;
- poate s rspund la cereri din partea statelor membre i s ofere servicii
consultative;
- poate s acioneze n ceea ce privete plngerile i comunicrile;
- poate s examineze informaiile referitoare la drepturile economice, sociale i
culturale, transmise de statele pri altor organe ale OSA.
Comisia este format din 7 membri alei, cu titlu individual, de Adunarea General
a OSA. Spre deosebire de Comisia european a drepturilor omului, Comisia interamerican
a drepturilor omului are competene mai extinse n publicarea de documente cv privind
nclcarea drepturilor omului, prezentarea de recomandri statelor membre i anchetarea
cazurilor de nclcare a drepturilor omului.
Curtea interamerican a drepturilor omului a fost nfiinat la 18 iulie 1978,
odat cu intrarea n vigoare a Conveniei americane a drepturilor omului, fiind o instituie
judiciar autonom, cu sediul la San Jos, n Costa Rica.
Curtea se poate implica n afacerile care i sunt supuse n domeniul contencios, adic
atunci cnd exist probe c un stat a nclcat Convenia. Ea are de asemenea competen pentru
a da sfaturi consultative, pentru interpretarea Conveniei, aa cum alte tratate protejeaz
drepturile omului.cvi.
Curtea este compus din apte judectori juriti cu cea mai nalt autoritate moral
i cu o competen recunoscut n domeniul drepturilor omului, care au calificarea cerut
pentru exercitarea celor mai nalte funcii judiciare n conformitate cu dreptul statelor ai
cror ceteni sunt sau ai statului care i propune drept candidai(art.52).
Judectorii sunt alei pentru o perioad de 6 ani, prin vot cu majoritate absolut a
statelor pri la Convenie. Curtea nu poate fi sesizat dect de statele pri la Convenie
sau de ctre Comisie.
Curtea are competena att de a soluiona diferendele privind eventualele violri de
ctre un stat parte la Convenie (funcie contencioas), ct i pentru a da avize consultative
(funcie consultativ). Numai statele pri i Comisia vor avea dreptul de a supune un
litigiu Curii, persoanele particulare neputnd s sesizeze Curtea. Deci, o persoan care a
depus o plngere la Comisie nu poate s o intenteze i la Curte. Aceasta se poate realiza
prin intermediul Comisiei sau de ctre un stat parte, dar nu printr-o plngere individualcvii.
Procedura jurisdicional trebuie s parcurg urmtoarele etape:
- analiza fondului cauzei;
- pronunarea i comunicarea hotrrii;
- executarea hotrriicviii.
4. Sistemul african de protecie a drepturilor omului
Acest sistem are la baz Carta african a drepturilor omului i popoarelor, adoptat
de Organizaia Unitii Africane (O.U.A.) n anul 1981 i intrat n vigoare n anul 1986.
La 1 ianuarie 1991, ea cuprindea 40 de state membrecix.
O.U.A. este o organizaie interguvernamental, regional, de promovare a luptei
rilor africane pentru ntrirea unitii i solidaritii mpotriva tuturor formelor de
45
46
47
dreptul femeii la protecie social n timpul sarcinii n cazul n care munca poate fi
vtmtoare;
- dreptul la o participare egal a femeilor n viaa public, politic i social.
Carta Asiatic consider c este necesar nfiinarea unor instituii regionale pentru protecia
drepturilor omului.
Comisia Asiatic a Drepturilor Omului este o organizaie neguvernamental, care are
ca obiect de activitate protecia drepturilor omului, fiind nfiinat n anul 1986 datorit
iniiativei unui colectiv de juriti i de activiti n domeniul drepturilor omului. Sediul
acestei organizaii este la Hong Kong.
Unul dintre scopurile fundamentale ale acestei organizaii l constituie crearea unui sistem
regional de protecie a drepturilor omului n Asia. Alturi de acest obiectiv, organizaia mai
activeaz pentru ndeplinirea urmtoarelor scopuri:
- protejarea i promovarea drepturilor omului;
- promovarea de modele proprii pentru protecia dreptului la educaie;
- realizarea unei strnse colaborri cu victimele violrii drepturilor omului;
- stimularea formrii unor Comisii naionale a drepturilor omului;
- iniierea unor programe religioase i culturale n scopul promovrii drepturilor omului;
- cooperarea cu toate organizaiile care activeaz n domeniul drepturilor omului pentru
dezvoltarea unui mecanism regional al drepturilor omului;
- participarea la procesul de meninere a pcii, la reconcilieri i la rezolvarea conflictelor
prin intermediul comisiilor i tribunalelor internaionale etc.
Comisia Asiatic a Drepturilor Omului este organizat astfel:
- Comitetul de directori, care este format dintr-un preedinte, un director executiv i 4
membri i asigur conducerea organizaiei;
- Comitetul de consilieri. Este format din 10 specialiti de marc ce activeaz n domeniul
drepturilor omului;
- Grupul de baz, care cuprinde aproximativ 200 de membri;
- Membrii, care sunt n numr nelimitat.
48
PARTEA A II-A:
RESPECTAREA DREPTURILOR I
OBLIGAIILOR N ADMINISTRAIA
PUBLIC CENTRAL I LOCAL
SECIUNEA a IV-a
RESPECTAREA DREPTURILOR I OBLIGAIILOR N
ADMINISTRAIA PUBLIC
Capitolul I
PRINCIPIUL CONSULTRII CETENILOR
49
50
51
->L. 544/2001 privind liberul acces la informaia de interes public, extinde, sfera
autoritilor publice care au obligativitatea de a furniza informaii i introduce distincia
ntre informaiile care sunt furnizate din oficiu art.5 (1) i informaiile care sunt
disponibile la cerere. Legea stabilete de asemenea procedura detaliat i termenele n
care autoritile trebuie s raspund la cererile de informaii.
-> Prin modificrile aduse legii privind administraia public local de L. 141/2004, art.
46(5) i 109, se recunoate cetenilor dreptul de a propune proiecte de hotrri de consiliu
local, respectiv judeean. Numrul cetenilor care trebuie s susin propunerea de proiect
este de 5% din populaia cu drept de vot din respectiva unitate administrativ-teritorial.
52
Mic sau
deloc
Mediu i
mare
Clasificar
e
Informarea
cetenilor
Consultarea
cetenilor
Forme concrete de
realizare
Informaii din
oficiu
Informaii la
cerere
Dezbateri
publice
L. 52/2003
Sedine
publice
Referendum
Foarte
mare
Participarea
activ
Reglementare
Iniiativa
legislativ
53
Constituie art. 68 L.
215/2001 L. 141/2004
L. 3/2000
Parteneria
t
54
Referendumul
55
parcursul creia aplicarea acestora a fost suspendat de drept. Curtea a statuat n decizia
citat c din examinarea textului constituional, rezult c acesta nu definete, pe de o
parte, nici "problemele de interes naional", iar pe de alt parte, nu prevede nici ca aceste
probleme vor fi stabilite ulterior prin lege. Rezult deci c numai Preedintele Romniei
are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naional i c enumerarea limitativ
din cuprinsul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 a unor situaii considerate a fi "probleme
de interes naional"este de natur a ngrdi dreptul Preedintelui de a consulta poporul,
deoarece "problemele de interes naional, prin nsi natura lor, conjunctural i uneori
chiar imprevizibil, nu pot fi indicate i limitate aprioric".
n acest sens, o a doua precizare pe care o facem este c orice enumerare a
situaiilor considerate ca fiind de "interes naional" la momentul la care legiuitorul adopt
reglementarea se poate transforma ulterior ntr-o ngrdire, ntr-o limitare care s afecteze
dreptul constituional al Preedintelui, singurul capabil de a decide cu privire la problemele
asupra crora vrea s consulte poporul. Deci, pe de o parte, organul de stat ce poate decide
consultarea este circumscris - Preedintele Romniei -, iar pe de alt parte, sfera
problemelor de interes naional se contureaz doar prin prisma opiunilor acestuia,
nedepinznd de exemplu de sfera atribuiilor concrete a efului de stat. Totui, considerm
c att timp ct legiuitorul menioneaz n mod expres n cuprinsul legii faptul c
enumerarea unor astfel de cazuri este doar cu titlu de exemplu i c singurul care poate
decide n fapt considerarea unei probleme a fi sau nu de interes naional este Preedintele,
o astfel de reglementare devine posibil fr a nfrnge dispoziiile Constituiei.
Din acest context se desprinde o a treia precizare: o asemenea enumerare a unor
probleme considerate de interes naional nu poate fi exhaustiv i limitativ, ci trebuie s
fie ntotdeauna exemplificativ.
b) Titularii dreptului de califica o problem ca fiind de interes deosebit
Prin prisma acestor precizri fcute anterior cu privire la noiunea de "probleme de
interes naional" i avnd n vedere cadrul legislativ i poziia doctrinei juridice romne, se
contureaz i obiectul specific al unei consultri prin referendum local, adic "problemele
de interes deosebit".
Legea nr. 3/2000 dispune n art. 14 alin. (1): "Problemele supuse referendumului
local se stabilesc de consiliile locale sau judeene, dup caz, la propunerea primarului,
respectiv a preedintelui consiliului judeean sau a unei treimi din numrul consilierilor
locali, respectiv al consilierilor judeeni".
n mod evident, aceast dispoziie legal vizeaz cazul problemelor de interes
deosebit ce pot face obiect al acestei forme de referendum local chiar dac nu se utilizeaz
dect sintagma "probleme". Pe baza analizei dispoziiei legale se desprind titularii
dreptului de a stabili sfera "problemelor de interes deosebit". Astfel, numai primarul,
preedintele Consiliului judeean sau o treime din numrul total al consilierilor locali sau
judeeni pot propune problemele ce vor fi supuse unui referendum local, alte persoane sau
organe neavnd aceast capactate. Este vorba de un drept exclusiv al crui titulari sunt
doar aceste categorii de persoane, caz asemntor dreptului de a decide care sunt
problemele de interes naional rezervat de art. 90 din Constituie Preedintelui.
Diferena ntre cele dou situaii const nsa n faptul c, dac Preedintele
Romniei are att dreptul de a propune, ct i dreptul de a decide care probleme sunt de
interes naional, primarul, preedintele Consiliului judeean sau o treime din numrul total
al consilierilor locali sau judeeni nu au dect dreptul de a propune anumite probleme pe
care le consider a fi de interes deosebit (" la propunerea"), dreptul de a decide efectiv
acest lucru aparinnd Consiliilor locale sau Consiliilor judeene (" se stabilesc").
56
57
58
care se va desfura referendumul local este obligatorie pentru autoritile publice locale i
poate fi fcut prin orice mijloace de informare n mas [art. 16 alin. (3)]. Referendumul
local poate fi desfurat ntr-o singur zi din sptmn, n mod obligatoriu duminica [art.
16 alin. (2)].
Obiectul referendumului local poate fi simplu, constituit dintr-o singur problem
de interes deosebit asupra creia poart consultarea, sau multiplu, putnd fi supuse deciziei
electoratului local mai multe probleme. De asemenea, este posibil simultaneitatea unui
referendum local cu un referendum naional printr-o consultare unic a electoratului care
va purta asupra a dou probleme nscrise pe acelai buletin de vot, una de interes naional
i alta de interes local [art. 2 alin. (3)].
Activitatea de supraveghere a organizrii i desfurrii referendumului local revine
prefectului din respectiva unitate administrativ-teritorial [art. 46 alin. (1)]. Prefectul are
obligaia ca n 24 de ore de la primirea hotrrii consiliului local sau judeean, prin care se
stabilete organizarea referendumului local s informeze Departamentul pentru
Administraie Public Local din cadrul Ministerului Funciei Publice despre acest lucru
(alin. 2).
Referendumul local poate fi organizat att la nivelul unei uniti administrativteritoriale, ct i la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Astfel,
se poate desfura un referendum n toate satele i localitile componente ale comunei sau
oraului ori numai n unele dintre acestea. De asemenea, referendumul la nivel judeean se
poate organiza n toate comunele i oraele din jude ori numai n unele dintre acestea, care
sunt direct interesate (art. 13).
1.7.3. Rezultatele referendumului local asupra unor probleme de interes
deosebit
Electoratul local este chemat s-i exprime voina prin "DA" sau "NU" asupra
problemei supuse referendumului, deciznd cu majoritatea voturilor valabil exprimate la
nivelul unitii administrativ-teritoriale respective [art. 14 alin. (2)]. Valabilitatea
referendumului este condiionat de participarea a cel puin jumtate plus unul din numrul
persoanelor nscrise n listele electorale. Folosirea de ctre legiuitor a sintagmei "deciznd
cu majoritatea voturilor" considerm c nu poate avea dect un sens imperativ ce implic
faptul c rezultatele referendumului sunt obligatorii. Dac majoritatea electorilor au
achiesat la problema propus prin referendum aceasta devine obligatorie i se impune
autoritilor publice locale. Un astfel de rezultat creeaz o obligaie conformare, o
obligaie de receptare prin acte juridice a problemei supuse consultrii n sarcina
autoritilor publice locale.
n practic pot aprea dou situaii n sensul neconformrii Consiliilor locale sau
Consiliilor judeene deciziei electoratului local: fie un refuz tacit de recunoatere a voinei
exprimate, concretizat ntr-o abinere n ceea ce privete adoptarea actelor juridice de
receptare a deciziei, fie un refuz explicit de recunoastere, n cazul adoptarii unor acte
juridice cu coninut contrar deciziei adoptate prin referendum. Dac n prima variant nu
exist un act juridic necesar care s ncorporeze rezultatul referendumului, n a doua
variant acest act juridic exist dar este contrar voinei electoratului.
Se pune astfel problema gsirii unei soluii n sensul conformrii deciziei
electoratului. Poate fi instituia controlului de legalitate efectuat de ctre prefect o
asemenea soluie? Controlul clasic de legalitate efectuat de ctre prefect, ca aplicare a
principiului ierarhiei normative, poate viza numai actele administrative emise sau adoptate
de ctre autoritile locale subordonate ierarhic acestui organ.
Se poate astfel observa c acest tip de control, pe de o parte, privete doar aciunile
organelor administraiei subordonate prefectului, nu i omisiunile acestora, deoarece n
59
60
61
ART. 5
Atestarea listelor de susintori
(1) Atestarea calitii de cetean cu drept de vot i a domiciliului susintorilor se face de
ctre primarul localitii fie personal, fie, n localitile urbane, i prin funcionarii
primriei mputernicii de primar n acest scop. Atestarea se face prin verificarea listei de
susintori, iar n ceea ce privete domiciliul, n colaborare cu organul local de poliie, dac
este cazul.
(2) n vederea atestrii, un exemplar al dosarului cuprinznd listele de susintori din
localitate se depune la primrie. Oricine poate consulta dosarul i poate contesta realitatea
semnturii sau o alt prevedere cuprins n liste. Contestaia se face numai n scris i se
adreseaz primarului. Acesta, n cazul n care contestaia privete realitatea semnturii, o
va soluiona, solicitnd susintorului s confirme semntura. Dac susintorul nu poate
sau refuz s confirme semntura, se aplic prevederile art. 4 alin. (3). Dispoziia
primarului poate fi contestat la judectorie, care o va soluiona cu citarea prilor, potrivit
procedurii ordonanei preediniale.
(3) Atestarea de ctre primar a listei de susintori se face prin semntura persoanei care a
efectuat controlul, cu indicarea actului de mputernicire, dac este cazul, i a datei cnd s-a
fcut atestarea, precum i prin aplicarea tampilei. Dac primarul a solicitat sprijinul
organului local de poliie, va semna i reprezentantul acestuia, cu precizarea aspectelor pe
care le-a verificat. Semntura se aplic pe ultima copert a dosarului cuprinznd listele
verificate, aflat la comitetul de iniiativ, dup ce a fost confruntat cu cel depus la primrie.
Aspectele neatestate se elimin din list, fcndu-se aplicarea dispoziiilor art. 4 alin. (3).
(4) Termenul de atestare este de cel mult 15 zile lucrtoare de la nregistrarea dosarului la
primrie. Dup atestare, lista de susintori nu mai poate fi contestat potrivit alin. (2).
ART. 6
nregistrarea propunerii legislative
(1) Propunerea legislativ ce face obiectul iniiativei cetenilor, nsoit de expunerea de
motive i de dosarele cuprinznd listele de susintori, se nregistreaz la Camera
Parlamentului la care a fost prezentat, la cererea semnat de membrii comitetului de
iniiativ. Cererea va cuprinde i mputernicirea a cel mult 5 membri care s reprezinte
comitetul de iniiativ n vederea promovrii i susinerii iniiativei dup nregistrare.
(2) nregistrarea propunerii ca iniiativ legislativ se face numai cu respectarea termenului
prevzut la art. 2 alin. (5).
(3) n cazul n care, la data nregistrrii, nu sunt atestate toate listele de susintori ca
urmare a nerespectrii termenului prevzut la art. 5 alin. (4), preedintele Camerei
Parlamentului va solicita Guvernului urgentarea operaiunilor de atestare. n acest caz,
listele de susinatori depuse n completare, dar nu mai trziu de 7 zile de la atestare, se
consider n termen.
(4) Pentru verificarea de ctre Curtea Constituional a condiiilor de exercitare a iniiativei
se
vor
trimite
acesteia
numai
liste
de
susintori
atestate.
ART. 7
Verificarea initiaivei de ctre Curtea Constituional
(1) Curtea Constituional, din oficiu sau pe baza sesizrii preedintelui Camerei
Parlamentului la care s-a nregistrat iniiativa, va verifica:
62
63
Capitolul al II-lea
Funcionarul public
2.1. Funcia public i funcionarii publici
2.1.1. Aspecte generale privind funcia public i funcionarii publici
Dreptul administrativ european sau mai exact al Uniunii Europene este strns
legat de noiunea administraiei publice europene. Astfel, administraia public
european formeaz obiectul de cercetare tiinific al tiinei dreptului administrativ
european.
Funcia public apare ca o grupare de atribuii i de competene n scopul de a
satisface interese generale, ntruct orice putere social se legitimeaz numai prin
finalitatea sa de interes public, neputndu-se admite ca ea s fie utilizat n scopuri
personale. Conceptul de funcie public constituie o instituie fundamental a dreptului
administrativ, ea fiind strns legat de noiunea de activitate, autoritate, organ.
Funcionarii au fost la nceput n serviciul suveranilor, apoi au trecut n serviciul
statului. Dar nu exist numai funcionari ai statului. Exist i colectiviti locale care au
funcionarii lor. Pentru a-i recruta oamenii i pentru a face s funcioneze serviciile
publice pot fi folosite diferite sisteme. In anumite perioade istorice, unele clase sau categorii
sociale au fost destinate, prin puterea tradiiei, unor servicii publice determinate(de
exemplu n Anglia, nobilimea de ar a furnizat muli funcionari pentru administraia
local, cei din familiile nobile ocupnd funcii n administraii mai nalte). In Germania,
nobilimea i burghezia mijlocie formau casta nalilor funcionari publici sau a celor
mijlocii. In epoca feudal funcia public reprezenta un mare avantaj, de aceea uneori s-a
folosit procedeul tragerii la sori pentru ocuparea funciei publice. Mai trziu, s-a procedat la
recrutarea funcionarilor prin alegerea direct sau prin alegerea lor de ctre camerele
adunrilor alese.
Dup cum ne releva lucrrile naionale, dar si lucrrile de drept administrativ
comparat, n fiecare tara apuseana exista tradiii ale funciei publice. Se apreciaz ca prima
tara care a adoptat un Statut general al funciei publice este Spania, prin Legea din 1852,
urmata de Luxemburg, printr-o lege din anul 1872 si Danemarca, n 1899. n Italia, primul
statut al funcionarilor civili a fost adoptat la 22 noiembrie 1908 iar n Republica Irlanda
prima lege privind funcia publica dateaz din anul 1922. Olanda si Belgia au adoptat
prima lege privind funcionarii n 1929, iar Regulamentul general al funcionarilor din
Regatul unit al Marii Britanii si Irlandei de nord apare n 1931.
2.1.2.Funcia public i drepturile funcionarilor publici n cadrul UE
Astzi Uniunea European trece printr-o faz n care nu se poate spune c vechile state
suverane mai exist n forma lor clasic, dar nici nu se poate vorbi de o real integrare. A
fost creat un sistem n devenire, situat din punct de vedere juridic undeva ntre
64
65
66
67
principalele drepturi este dreptul la funcia sa, funcie care nu-i poate fi retras dect n anumite cazuri i cu
anumite garanii. Dreptul de salariu - salariul de baz - indemnizaie de reedin i alocaii pentru sarcini de
familie. Nu au salarii mari (sunt comparabile cu cele franceze). Retragerea la 62 de ani, la cerere. La 65 de
ani trebuie s fie pus n retragere. Nu se face nici o reinere pentru constituirea pensiei. Au dreptul de
asociere, dreptul de grev interzis. Pot fi alei si deputai, dar n acest timp prsesc slujba.
Pentru trecerea ntr-un grad superior nu exist un drept special; avansarea se face
printr-o combinaie de alegere i vechime, preponderent fiind criteriul vechimii.Germania
beneficiaz de o legislaie la nivel federal i anume Legea privind funcia public
federal din 14 iulie 1953 i Legea privind drepturile funcionarilor publici din 11 iulie
1957. La aceste reglementri se adaug legislaia specific fiecrui land pentru funcia
public i pentru funcionarii publici.
Structura funcionarilor publici n Anglia nu este dedus din aceea a serviciilor pe
care trebuie s le asigure, ea este consecina principiilor care au fost adoptate n materie de
recrutare i n materie de organizare. In Anglia se apreciaz oamenii care trebuie s
ndeplineasc anumite sarcini i se urmrete formarea unor funcionari competeni, nu numai
la momentul recrutrii lor, ci oameni cu pregtire polivalent, api de a-i asuma sarcini de
aceeai natur n servicii diferite. Funcionarii britanici nu au dect un statut regulamentar. Nu
au dect foarte puine texte legale care s-i priveasc i acestea se refer doar la cteva aspecte
speciale, fiind aplicabile anumitor categorii de funcionari, judectorii - care, tradiional, nu fac
parte din serviciul civil. Serviciul civil este divizat n clase, care se regsesc aproape la toate
departamentele ministeriale. Iniial, erau patru clase, acum sunt ase, din care primele trei
sunt mai importante. Statutul actual al funcionarilor publici din Marea Britanie este
reglementat prin Ordinul Consiliului (Civil Service Order in Council), adoptat n 1991
i decizii ale minitrilor. Un rol important l joac n aceast materie i cutumele (obiceiul
juridic)
n Frana, statutul general al funcionarilor publici este conturat printr-un numr de
patru reglementri privind: drepturile i obligaiile funcionarilor (Legea din 13 iulie
1983); funcia public de stat (Legea din 11 ianuarie 1989); funcia public
teritorial (Legea din 26 ianuarie 1984); funcia public din spitale (Legea din 9
ianuarie 1986). n Austria , statutului general al funcionarilor publici i sunt aplicabile
dispoziiile Legii nr. 333/1979, n Belgia-Decretul regal din 2 octombrie 1979 privind
statutul agenilor statului (modificat ulterior prin Legea din 20 februarie 1990 i prin
Decretul regal din 22 noiembrie 1991). n Danemarca se aplic Legea din 18 iunie 1969.
Olanda are codificate normele juridice privind funcia public prin Legea din 12 decembrie
1929 i prin Regulamentul general pentru funcionarii regatului din 12 iunie 19312. n
Polonia, prima lege care a reglementat statutul angajailor din sectorul public a fost
adoptat n 1982, fiind primul act normativ de acest fel dintr-o ar socialist. Un nou
statut al funcionarilor publici a intrat n vigoare n ianuarie 1997. Iniial, legislaia
polonez era de inspiraie francez, ulterior fiind nlocuit cu o legislaie de inspiraie
german, care consacr dou mari categorii de funcionari publici statali: cei angajai pe
baz de contract i funcionarii numii. n prezent, funcia public este reglementat n
Polonia prin legea adoptat n 1998 i intrat n vigoare la 1 ianuarie 1999. Suedia are, n
domeniul funciei publice, o reglementare-cadru cu caracter sumar, ce privete drepturile i
obligaiile specifice ale funcionarilor publici i rspunderea disciplinar. Aspecte
importante, care in de regimul juridic general aplicabil funciei publice sunt reglementate
prin norme de dreptul muncii sau de reguli adoptate prin acorduri colective. Spania are un
statut general al funcionarilor publici adoptat n 7 februarie 1964, act normativ modificat
substanial prin Legile din 2 august i 26 decembrie 1984, ca urmare a intrrii n vigoare a
noii Constituii (democratice) din 1978.
68
69
70
71
PARTEA A II-A:
JURISPRUDENTA CEDO
72
MODEL I
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Sectia a III-a
HOTARAREA din 6 decembrie 2007 in Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1)
(Cererea nr. 30658/05) Strasbourg
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate
suferi modificari de forma.
In Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1),
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere
formate din:
Domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan,
Doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan,
Domnul
E. Myjer,
Doamnele I. Ziemele,I. Berro-Lefevre, judecatori,
si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 15 noiembrie 2007, a pronuntat
urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 30658/05, introdusa impotriva Romaniei, prin care
un cetatean al acestui stat, domnul Aurel Beian (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4
august 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de sotia sa, doamna Elena Beian. Guvernul roman
(Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan Horatiu Radu, de
la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a invocat inechitatea unei proceduri privind acordarea unei alocatii sociale,
precum si de un tratament discriminatoriu comparativ cu alte persoane aflate intr-o situatie
similara.
4. La 2 iunie 2006, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Prevalandu-se de
dispozitiile art. 29 alin. 3, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate
impreuna.
73
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1932 si locuieste la Sancraiu de Mures.
6. In 1953 reclamantul a fost chemat sa satisfaca serviciul militar. Cu toate acestea, din
cauza opunerii tatalui sau fata de colectivizarea terenurilor agricole, nu i s-a permis sa
participe la instructia militara, dar a fost trimis in mai multe unitati militare, printre care si
unitatea militara de la Vatra Dornei, ca muncitor constructor. Serviciul sau militar s-a
incheiat in 1955.
7. In 1961 Directia Generala de Munca (in continuare denumita D.G.M. ), organ
administrativ care reuneste unitatile militare special create pentru a-i primi pe recrutii
carora le era interzisa instructia militara, a fost desfiintata.
8. Legea nr. 309 din 22 mai 2002 a recunoscut munca depusa in cadrul unitatilor militare
subordonate D.G.M. ca fiind munca fortata si a instituit masuri reparatorii, printre care o
indemnizatie lunara, gratuitatea tratamentului medical si scutirea de la plata taxei de
abonament la radio si televizor.
9. La 22 august 2002 reclamantul a cerut la Casa judeteana de pensii si asigurari sociale (
casa judeteana ) acordarea drepturilor prevazute de legea nr. 309/2002. Printr-o hotarare
din 19 decembrie 2002 casa judeteana a respins cererea pe motiv ca reclamantul nu-si
satisfacuse serviciul militar intr-o unitate militara subordonata D.G.M.
10. Printr-o actiune inaintata la 5 mai 2003 impotriva casei judetene reclamantul a cerut
Curtii de apel Targu Mures sa anuleze hotararea din 19 decembrie 2002 si sa recunoasca
statutul sau de persoana care a prestat munca fortata in timpul serviciului militar.
11. Printr-o decizie din 2 iunie 2003 Curtea de Apel a admis actiunea si a ordonat casei
judetene sa ia o noua hotarare acordand reclamantului drepturile prevazute de legea nr.
309/2002. Bazandu-se pe mentiunile inscrise in livretul militar al reclamantului, Curtea de
Apel a concluzionat ca acesta a efectuat in unitatea militara din Vatra Dornei diferite
munci in constructii si ca a fost lasat la vatra ca soldat de lupta neinstruit .
12. Casa judeteana a inaintat recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie ( Inalta
Curte de Casatie ).
13. La cererea reclamantului, Inalta Curte de Casatie a investit Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a primului articol din legea nr. 309 din 22 mai 2002. El a
invocat ca acest articol incalca art. 16 din Constitutie si Conventia europeana a Drepturilor
Omului, consacrand o discriminare intre persoanele care au prestat acelasi gen de munca
fortata in timpul serviciului militar. El a estimat ca aceasta diferenta de tratament era
nejustificata din moment ce nu se baza decat pe subordonarea administrativa a unitatilor
militare din care faceau parte recrutii.
14. Printr-o hotarare din 1 aprilie 2004 Curtea Constitutionala a respins exceptia,
considerand ca :
Stabilirea categoriilor de persoane care beneficiaza de unele masuri reparatorii pentru
constrangerile si privarile ale caror victime fusesera in trecut (...), tine de atributiile
exclusive ale legiuitorului, cu conditia sa nu se creeze privilegii sau discriminari intre
persoanele care fac parte din aceeasi categorie si se afla intr-o situatie identica. Primul
articol al legii nr. 309/2002 nu releva nici privilegii, nici discriminari contrarii art. 16 din
Constitutie.
15. Printr-o decizie din 8 iunie 2004, Inalta Curte de Casatie a admis recursul Casei
judetene, a casat decizia Curtii de Apel si a trimis dosarul pentru administrarea de noi
74
probe cu scopul de a stabili daca unitatea militara din Vatra Dornei facuse parte din
D.G.M.
16. Dand curs unei cereri de informatii a Curtii de Apel, printr-o scrisoare din 1 noiembrie
2004, unitatea militara din Pitesti, care pastra arhivele armatei, a precizat ca unitatea
militara din Vatra Dornei nu figura pe lista unitatilor militare care au facut parte din
D.G.M. Ea a mentionat de asemenea ca, in temeiul regulilor de aplicare a legii nr.
309/2002, aceasta lista fusese intocmita de Casa nationala de pensii si asigurari sociale,
care o transmisese unitatii militare din Pitesti ca instrument de lucru .
17. La 3 noiembrie 2004 Arhivele Nationale ale Ministerului de Interne si Administratiei
au informat Curtea de Apel ca unitatea militara din Vatra Dornei nu facuse parte din
D.G.M.
18. Bazandu-se pe informatiile oferite de unitatea militara din Pitesti si Arhivele Nationale
si estimand ca legea nr. 309/2002 nu se aplica decat la recrutii care au muncit in unitati
militare subordonate D.G.M., Curtea de Apel a respins actiunea prin decizia din 8
noiembrie 2004.
19. Reclamantul a formulat un recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie invocand ca
unitatea militara din Pitesti nu raspunsese cu adevarat cererii de informatii a Curtii de Apel
din moment ce s-a limitat la reproducerea informatiilor cuprinse in lista intocmita de Casa
nationala de pensii si asigurari sociale si a omis sa verifice dosarul de recrutare care
dovedea munca depusa.
20. In plus, el a reclamat discriminarea facuta de lege intre recrutii care au prestat munca
fortata in unitati militare facand parte din D.G.M. si ceilalti recruti care, desi au prestat
acelasi gen de munca, nu beneficiau de dispozitiile acestei legi pentru simplul motiv ca
unitatile lor militare nu faceau parte din ea. In orice caz, el a mentionat ca printr-o decizie
din 21 ianuarie 2004, un fost recrut aflandu-se in aceeasi situatie cu a sa a obtinut castig de
cauza in fata Inaltei Curti de Casatie recunoscandu-i dreptul de a beneficia de dispozitiile
legii nr. 309/2002.
21. Printr-o decizie definitiva din 13 mai 2005 Inalta Curte de Casatie a respins recursul si
a confirmat temeinicia deciziei Curtii de Apel, cu motivatia urmatoare :
In conformitate cu legea nr. 309/2002 persoanele care au satisfacut serviciul militar intre
anii 1950 si 1961 in detasamente de munca subordonate D.G.M. beneficiaza de dispozitiile
acestei legi.
Reiese ca elementul determinant pentru a beneficia de dispozitiile acestei legi nu
este genul de munca prestata intr-o unitate militara, ca de exemplu munca in cconstructii,
ci apartenenta acestei unitati la D.G.M. in cadrul careia detasamentele de munca au fost
create.
In acest context, tinand cont de faptul ca in scrisoarea unitatii militare din Pitesti se
precizeaza ca unitatea militara din care a facut parte reclamantul nu se afla pe lista
unitatilor militare subordonate D.G.M., Curtea de apel a considerat corect ca conditiile
legii nu erau intrunite in cazul in speta si a respins actiunea.
II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNA PERTINENTE
1. Legea nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi
persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului
Muncii in perioada 1950-1961
75
76
77
34. In cazul in speta, Curtea constata ca, in temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia
de masurile reparatorii decat recrutii care au prestat munca fortata in unitati apartinand
D.G.M. Bazandu-se pe principiul nediscriminarii, pornind de la decizia pronuntata la 2
decembrie 2003, Inalta Curte de Casatie, intr-o serie de decizii, a extins insemnatatea
acestei legi la toti recrutii care au prestat o munca fortata in timpul serviciului lor militar,
fara a tine cont de subordonarea ierarhica a unitatilor militare din care au facut parte.
35. Cu toate acestea, intr-o alta serie de decizii pronuntate in cursul aceleasi perioade,
Inalta Curte de Casatie a desfasurat o jurisprudenta contrara, din moment ce a respins, ca in
cazul reclamantului, actiunile recrutilor care au prestat munca fortata in afara D.G.M.
36. In lipsa unui mecanism capabil sa asigure coerenta practicii chiar in cadrul celei mai
inalte instante interne, aceasta din urma a ajuns sa pronunte, uneori in aceeasi zi, decizii
diametral opuse in privinta domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de
exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 si 28 martie 2005).
37. Desigur, divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura, consecinta inerenta a
oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand
autoritate asupra competentei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instante supreme
este tocmai acela de a reglementa aceste contradictii ale jurisprudentei (Zielinski si Pradal
si Gonzales si altii impotriva Frantei [GC], nr. 24846/94 si 34165/96 la 34173/96,
paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. In cazul in speta, trebuie constatat ca Inalta Curte de Casatie se afla la originea acestor
divergente profunde si persistente in timp.
39. Aceasta practica, ce s-a dezvoltat in cadrul celei mai inalte autoritati judiciare din tara,
este in sine contrara principiului sigurantei publice, care este implicita in ansamblul
articolelor Conventiei si care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de
drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski impotriva Poloniei, nr. 28358/95,
paragraful 56, CEDO 2000-III). In loc sa-si indeplineasca rolul sau stabilind o interpretare
de urmat, Inalta Curte de Casatie a devenit ea insasi sursa nesigurantei juridice, micsorand
astfel increderea publicului in sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis,
Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei, nr. 48553/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII si
Paduraru citat anterior, paragraful 98, si, a contrario, Prez Arias impotriva Spaniei, nr.
32978/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzioneaza deci ca aceasta incertitudine jurisprudentiala a avut drept efect
privarea reclamantului de orice posibilitate de a obtine beneficiul drepturilor prevazute de
Legea nr. 309/2002, in conditiile in care altor persoane care au prestat o munca fortata in
afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozitiile acestei legi.
In consecinta, a fost incalcat incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie
B. Independenta si impartialitatea instantelor interne
1. Asupra admisibilitatii
41. Curtea constata ca aceasta parte din plangere nu este in mod manifest neintemeiata in
sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun
alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie asadar sa o declare admisibila.
2. Asupra fondului
42. Guvernul sustine ca instantele interne care au cunoscut cauza au indeplinit din plin
conditia de independenta si de impartialitate. In aceasta privinta, el expune ca informatiile
mentionate in scrisoarea unitatii militare din Pitesti au fost coroborate cu informatiile
oferite de Arhivele Nationale si de alte acte administrate la dosar.
78
79
80
scopul vizat (a se vedea in special, Hotararea Marckx impotriva Belgiei din 13 iunie
1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
60. In cazul in speta Curtea aminteste ca trebuie constatata existenta unei diferente de
tratament intre diferiti recruti care au prestat o munca fortata (a se vedea paragraful 53 de
mai sus).
61. Cu toate acestea, ea constata ca Guvernul nu a prezentat o justificare pentru aceasta
diferenta de tratament, argumentarea sa intemeindu-se in principal, pe de o parte, pe faptul
ca pretinsa discriminare nu se bazeaza pe niciunul din criteriile enuntate la articolul 14 si,
pe de alta parte, pe autonomia de care beneficiaza instantele interne in interpretarea si
aplicarea dreptului intern.
62. In privinta primului argument, Curtea subliniaza ca lista care cuprinde articolul 14
capata un caracter indicativ si nu unul restrictiv (a se vedea Engel si altii impotriva
Olandei, Hotararea din 8 iunie 1976, seria A nr.22, pag. 30, paragraful 72 si Rasmussen
impotriva Danemarcei, Hotararea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13,
paragraful 34).
63. In privinta celui de-al doilea argument, Curtea reitereaza ca in cazul in speta, nu era
vorba de simple divergente de jurisprudenta, care sunt consecinta inerenta a oricarui sistem
judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond, ci de o abatere a Inaltei Curti
de Casatie de la indeplinirea rolului sau de mediator al acestor conflicte.
64. Argumentele avansate de Guvern nefiind de natura sa convinga Curtea, ea constata ca
aceasta diferenta de tratament nu se baza pe nicio justificare obiectiva si rezonabila.
65. Prin urmare, s-a incalcat articolul 14 din Conventie combinat cu articolul 1 din
Protocolul nr. 1
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 4 din Conventie
66. Reclamantul se plange de asemenea de faptul ca intre 1953 si 1955 autoritatile de la
vremea aceea l-au obligat sa presteze o munca fortata in locul instructiei militare. El invoca
articolul 4 din Conventie.
67. Curtea aminteste ca nu poate examina o cerere decat in masura in care se raporteaza la
evenimente care s-au produs dupa intrarea in vigoare a Conventiei fata de partea
contractanta respectiva.
68. In cazul in speta, faptele de care se plange reclamantul au avut loc intre 1953 si 1955,
adica cu mult inainte de 20 iunie 1994, data la care Conventia a intrat in vigoare in privinta
Romaniei.
69. Prin urmare Curtea constata ca plangerea intemeiata pe articolul 4 din Conventie este
incompatibila ratione temporis cu
dispozitiile Conventiei si trebuie respinsa in
conformitate cu art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
70. In conformitate cu art. 41 din Conventie, In cazul in care Curtea declara ca a avut loc
o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari,
Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila.
A. Prejudiciu
81
71. Pentru prejudiciul material reclamantul cere o suma, actualizata in raport cu inflatia,
corespunzatoare cifrei indemnizatiilor de care a fost privat din septembrie 2002. Suma
lunara a acestei indemnizatii s-ar ridica, in opinia sa, la 52,5 lei noi romanesti (RON),
adica in jur de 15 euro. El cere de asemenea 21.460 euro pentru munca fortata prestata in
timpul serviciului militar.
El lasa la aprecierea Curtii stabilirea sumei de acordat cu titlu de prejudiciu moral.
72. Guvernul contesta aceste pretentii. Deoarece nu a precizat suma totala a indemnizatiilor
cerute, Guvernul estimeaza ca reclamantul are posibilitatea de a obtine satisfactie cerand ca
aceasta suma sa fie calculata de casa judeteana sau introducand o actiune de revizuire a
Hotararii Inaltei Curti de Casatie. In plus, nicio suma nu i-ar putea fi acordata pentru
munca fortata prestata in timpul serviciului militar.
73. In fine, in privinta cererii cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul considera ca Hotararea
Curtii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta.
74. Curtea releva ca singura baza de retinut pentru acordarea unei satisfactii echitabile
consta in speta in incalcarea articolelor 6 alin.1 si 14 combinat cu art. 1 din Protocolul nr.
1. Plangerea intemeiata pe articolul 4 din Conventie fiind declarata inadmisbilia, nicio
suma nu va fi acordata reclamantului cu acest titlu.
75. Statuand in echitate, asa cum prevede articolul 41, Curtea acorda reclamantului suma
de 5.000 euro toate prejudiciile reunite.
B . Costuri si cheltuieli
76. Reclamantul nu a supus atentiei nicio cerere pentru costurile si cheltuielile suportate in
fata instantelor interne si in fata Curtii.
77. In aceste conditii Curtea nu-i acorda nicio suma cu acest titlu.
C. Majorari de intarziere
78. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru
facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga
trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:
1. declara cererea admisibila in privinta capetelor de cerere intemeiate pe art. 6 alin. 1 din
Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie combinat cu art. 14 din Conventie si
inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste ca nu trebuie examinat in plus capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din
Conventie privind pretinsa lipsa a independentei si impartialitatii instantelor interne;
4. hotaraste ca a fost incalcat art. 14 din Conventie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1
la Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data
ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, 5.000 euro
(cinci mii euro) toate prejudiciile reunite ;
82
MODEL II
Revocarea decretului de gratiere. Incalcarea dreptului la libertate. Obligatia de
reparare a prejudiciului produs.
Este un act de clementa a puterii de stat, ce apartine Presedintelui si respectiv
Parlamentului Romaniei, prin care se acorda unui condamnat iertarea totala sau partiala a
pedepsei sau comutarea acesteia in una mai usoara.
Gratierea are ca efect inlaturarea, in totul sau in parte, a executarii pedepsei si, desi
nu este in mod expres prevazuta in cuprinsul art.504 alin.(4) C.proc.pen., trebuie admis ca
o persoana care a fost privata in mod nelegal de libertate, desi fusese gratiata, are dreptul la
repararea prejudiciului produs, in conditiile art.504 C.proc.pen.
Scopul urmarit de aceste reglementari legale nationale este acela de a permite
repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate in cazul in care
intervenise o cauza care inlatura raspunderea penala sau executarea pedepsei.
Din perspectiva normei europene, reincarcerarea in baza unui mandat de arestare
ale carui efecte incetasera, asa cum s-a constatat printr-o hotarare judecatoreasca, atrage o
incalcare a dreptului la libertate si obliga autoritatile statale la repararea prejudiciului astfel
produs.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul B.V. a chemat
in judecata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea paratului
la despagubiri in cuantum de 500.000 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii,
reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a incarcerarii sale pe nedrept.
83
Prin sentinta civila nr. 879/2007, s-a admis in parte cererea si a fost obligat Statul
Roman prin Ministerul Finantelor la plata sumei de 24.000 lei cu titlu de daune morale.
Tribunalul a retinut ca prin Decretul nr.1164 emis de Presedintele Romaniei si
publicat in M.Of. nr.1207 din data de 16 decembrie 2004, s-a dispus gratierea pedepsei cu
inchisoarea aplicata reclamantului, fiind ulterior revocat prin Decretul emis de Presedintele
Romaniei cu nr.1173, publicat in M.Of. nr.1219 din 17 decembrie 2004.
Reclamantul a fost incarcerat la 17 decembrie 2004, in temeiul mandatului de
executare a pedepsei nr.463/2004 si a fost pus in libertate la data de 24 iunie 2005, in
temeiul deciziei penale nr.1101/2005, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, prin care a
fost admisa contestatia la executare formulata de reclamant, constatandu-se gratiata, prin
Decretul nr.1164/2004, pedeapsa cu inchisoare aplicata prin decizia penala nr.1969/2004,
dispunandu-se anularea mandatului de executare emis in baza deciziei de condamnare si
punerea in libertate a condamnatului.
Tribunalul a retinut ca detinerea reclamantului in perioada 17.12.2004 24.06.2005
s-a realizat in mod nelegal, fiind intrunite cerintele art.504 alin.(2) C.pr.pen., care dau
dreptul reclamantului la despagubiri .
Cu privire la prejudiciu, constand in veniturile pe care le-ar fi realizat in perioada
cat a fost incarcerat si de care a fost lipsit prin impiedicarea sa de a-si desfasura activitatea,
s-a retinut ca acest tip de prejudiciu nu poate fi unul eventul, ci era necesar ca reclamantul
sa dovedeasca ca, in ipoteza lasarii sale in libertate, acesta ar fi desfasurat cu siguranta
aceste activitati profesionale si ar fi castigat sumele pretinse. O asemenea dovada nu a fost
administrata.
Cu privire la prejudiciul moral suferit, prin raportare la perioada in care reclamantul
a fost privat de libertate, s-a considerat ca suma de 24.000 lei este indestulatoare pentru
acoperirea prejudiciului moral suferit.
Prin decizia civila nr.184/2008, Curtea de Apel Bucuresti a respins ca nefondate
apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si
Ministerul Economiei si Finantelor impotriva sentintei pronuntata de Tribunalul Bucuresti.
A fost admis apelul declarat de reclamant si a fost schimbata in parte sentinta apelata in
sensul ca a fost obligat Statul Roman la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul in lei la
data platii, cu titlu de daune morale si materiale.
Instanta de apel a retinut ca, desi initial reclamantul era detinut in mod legal in baza
unei hotarari judecatoresti definitive de condamnare, prin emiterea Decretului de gratiere
nr.1164/2004, au incetat efectele mandatului de executare . Prin urmare, o noua lipsire de
libertate nu se putea face decat prin retinere, arestare preventiva sau punerea in executare a
unei hotarari judecatoresti, asa cum reiese din art. 23 din Constitutia Romaniei.
Chiar daca art. 504 C.pr.pen. prevede limitativ cazurile in care se acorda
despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, fata de dispozitiile art. 20 si art.
23 din Constitutia Romaniei, art. 5 paragraf 5 si art. 6 din Conventia Europeana, actiunea
nu este nici inadmisibila si nici neintemeiata, deoarece art. 20 din Constitutie
reglementeaza suprematia normelor conventiilor internationale la care Romania este parte,
referitoare la drepturile si libertatile fundamentale, in situatia unor neconcordante intre
aceste norme.
S-a apreciat ca fiind echitabila suma de 100.000 euro care include din punct de
vedere material contravaloarea medicamentatiei si a investigatiilor medicale aferente si
ulterioare perioadei in care detentia a fost apreciata ca nelegala.
In ceea ce priveste prejudiciul material, constand in veniturile nerealizate de
reclamant, Curtea a mentinut ca pertinente toate considerentele avute in vedere de prima
instanta.
84
85
86
87
MODEL III
Hotararea CEDO in cauza Stefanescu impotriva Romaniei. Despagubiri pentru
concediere abuziva.
Gabriel Marin Stefanescu, fostul director general al Directiei controlul ministrului
in cadrul Ministerului Transportului, a castigat la CEDO cauza impotriva Romaniei,
deschisa pentru recunoasterea incalcarii dreptului de acces la instanta.
Hotararea CEDO asupra cererii nr. 9.555/03 s-a pronuntat in noiembrie 2007 si a
fost publicata in MO nr. 618 din 22 august 2008.Reclamantul, Gabriel Marin Stefanescu, a
ocupat postul de director general al Directiei controlul ministrului in cadrul Ministerului
Transporturilor (Ministerul). La data de 16 decembrie 1996, reclamantul a fost concediat
pentru necorespundere profesionala, prin Ordinul ministrului din 13 decembrie 1996. In
luna ianuarie 1997, reclamantul s-a reangajat.
Prin Sentinta din 3 decembrie 1997, mentinuta prin Decizia irevocabila din 1
februarie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti, Ministerul a fost obligat sa il reintegreze pe
reclamant in postul sau si sa ii plateasca salariul din decembrie 1996 pana in ianuarie 1997,
adica 818.537 lei romanesti vechi (ROL), precum si suma de 5.000.000 ROL cu titlu de
daune morale.
Cererile sale adresate Ministerului la data de 5 aprilie 1999 si 20 iunie 2000 pentru
a obtine executarea deciziei de mai sus au ramas fara raspuns. Prin Hotararea Guvernului
nr. 263/1999, intrata in vigoare la data de 14 aprilie 1999, Directia controlul ministrului a
fost desfiintata si inlocuita cu Directia generala controlul ministrului si Inspectia de Stat in
Transporturi. Prin Hotararea Guvernului nr. 3/2001, Ministerul a fost desfiintat,
infiintandu-se un nou Minister al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei
(MLPTL). Reclamantul si-a reinnoit cererile de executare la MLPTL. Acesta l-a informat,
88
la data de 5 februarie 2001, ca postul pe care il solicita in noul minister era ocupat de un
tert si ca, prin urmare, reintegrarea sa in post nu mai era posibila, dar ca puteau fi
disponibile posturi de executie la MLPTL, daca era interesat. Deoarece la data respectiva
reclamantul era angajat la Ministerul Finantelor, noua directie a MLPTL i-a cerut sa
prezinte dovada rezilierii contractului sau de munca incheiat cu Ministerul Finantelor,
pentru a-l putea reintegra, eventual, intr-un nou post. Reclamantul a raspuns ca schimbarea
denumirii fostului sau post si faptul ca acum el era ocupat de un tert nu anulau obligatia
MLPTL de a executa Decizia din data de 1 februarie 1999 si ca, in orice caz, in lipsa unui
nou ordin care sa il anuleze pe cel din data de 13 decembrie 1996, el nu-si va rezilia
contractul de munca incheiat cu Ministerul Finantelor.
Intre timp, prin Decizia definitiva din 12 martie 2001, la cererea reclamantului,
Tribunalul Municipiului Bucuresti a obligat ministerul la plata catre reclamant de daune
cominatorii, retinand pe de alta parte ca schimbarea ulterioara a denumirii directiei pe care
o condusese reclamantul nu justifica refuzul angajatorului de a-l reintegra in postul sau.
Cu toate acestea, la data de 28 noiembrie 2001, Curtea Suprema de Justitie a admis
recursul in anulare introdus de procurorul general, a casat Decizia din 12 martie 2001 si a
trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Municipiului Bucuresti, pe motivul ca probele ce
dovedeau ca MLPTL nu a preluat toate obligatiile fostului Minister al Transporturilor in
ceea ce priveste personalul nu fusesera luate in considerare de instante.
La data de 9 iulie 2002, Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins actiunea
reclamantului, pe motivul ca daunele cominatorii nu pot fi acordate in cazul obligatiilor
personale, asa cum era cazul in speta, si ca singura posibilitate de a constrange Ministerul
sa execute decizia era amenda civila, ce urma sa fie platita nu catre reclamant, ci catre
bugetul de stat . Instanta nu a statuat asupra chestiunii daca MLPTL a preluat de la fostul
minister obligatia de a-l reintegra in post pe reclamant. Aceasta sentinta a fost confirmata,
in urma recursului reclamantului, prin Decizia definitiva din 26 septembrie 2002 a Curtii
de Apel Bucuresti. La data de 21 aprilie 2003, MLPTL l-a informat pe reclamant despre
respingerea unei noi cereri de executare, in urma sentintei pronuntate de Tribunalul
Municipiului Bucuresti la data de 9 iulie 2002.
In paralel, reclamantul a introdus plangeri penale impotriva responsabililor de la
fostul Minister al Transporturilor si de la MLPTL, fara niciun rezultat. Din elementele
aflate la dosar rezulta ca Decizia din data de 1 februarie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti nu
a fost inca executata.
Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
Reclamantul sustine ca neexecutarea Deciziei din data de 1 februarie 1999 a Curtii
de Apel Bucuresti i-a incalcat dreptul de acces la o instanta, asa cum este el prevazut de
art. 6 alin. 1 din Conventie . Mai mult, el considera ca neexecutarea deciziei a incalcat
principiul suprematiei dreptului, prevazut in preambulul Conventiei. In fine, el considera
ca recursul in anulare introdus de procurorul general impotriva Deciziei din 12 martie 2001
a facut imposibila executarea Deciziei din data de 1 februarie 1999.
In lumina jurisprudentei Pellegrin impotriva Frantei [(MC), nr. 28.541/95, 59 si
6366, CEDO 1999-VIII], Guvernul apreciaza ca art. 6 alin. 1 nu se aplica in speta, in
masura in care atributiile legate de postul reclamantului presupun o participare la
exercitarea puterii publice, ceea ce ii da dreptul statului sa impuna o relatie speciala de
incredere si loialitate din partea sa. Reclamantul se opune acestei interpretari si arata ca
legea romana in vigoare permite accesul la o instanta pentru a anula o concediere abuziva,
89
fara a tine seama de diferentele dintre functionari si angajatii titulari ai unui contract de
munca de drept comun.
Curtea reaminteste evolutia recenta a jurisprudentei sale in materie, in special
Hotararea Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei [(MC), nr. 63.235/00, CEDO 2007-]
in care ea a considerat ca, pentru a constata inaplicabilitatea art. 6, dreptul intern trebuie
mai intai sa fi exclus in mod expres accesul la o instanta in ceea ce priveste postul
respectiv sau categoria de salariati respectiva (Eskelinen, citata mai sus, 62), ceea ce nu sa intamplat in speta.De asemenea, tn cauza mentionata mai sus Curtea a apreciat ca, in
principiu, nimic nu justifica exceptarea de la garantiile art. 6 a conflictelor de munca
ordinare, in masura in care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritatii de stat
(ibidem). Art. 6 alin. 1 este asadar aplicabil in speta.
Pe de alta parte, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat
in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie si nici nu este incident niciun alt motiv de
inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
Asupra fondului
Guvernul reaminteste ca, incepand cu data de 14 aprilie 1999, directia in care a
lucrat reclamantul a incetat sa existe si ca in anul 2001 insusi Ministerul a fost desfiintat.
Prin urmare, reclamantul nu mai putea fi reintegrat in post. In orice caz, MLPTL i-a propus
un post nou, pe care reclamantul l-a refuzat. In opinia sa, acest minister nu avea nicio
obligatie de a-i propune un post echivalent cu cel detinut anterior.
Reclamantul se opune acestui argument. El reaminteste ca salariul corespunzator
postului de executie este cu 50% mai mic decat cel pentru un post de director. De
asemenea, el reaminteste ca nu a primit inca despagubirea dispusa de decizia neexecutata.
Curtea reaminteste ca, in cauza de fata, desi reclamantul a obtinut la data de 1
februarie 1999 o decizie irevocabila ce dispunea ca Ministerul Transporturilor sa il
reintegreze in post si sa ii plateasca anumite sume de bani si desi ulterior a facut demersuri
in vederea executarii, aceasta decizie nu a fost nici executata, nici anulata sau modificata in
urma exercitarii unei cai de atac prevazute de lege .
Mai mult, nicio autoritate interna nu a constatat in mod definitiv imposibilitatea
reintegrarii reclamantului in postul sau (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu
impotriva Romaniei, nr. 48.102/99, 72, 2 martie 2004). Curtea reaminteste ca problema
daca obligatia fostului minister de a-l reintegra in post pe reclamant a fost preluata de
MLPTL nu a fost solutionata definitiv de instantele interne (a se vedea paragrafele 1113
de mai sus).
Pe de alta parte, reclamantului nu i s-ar putea reprosa refuzul de a accepta un post
de executie in locul celui de director general pe care il detinuse, in masura in care nu s-a
contestat faptul ca postul propus era inferior postului avut.
In sfarsit, Curtea reaminteste ca, daca ar accepta argumentul Guvernului conform
caruia executarea nu mai este posibila data fiind desfiintarea directiei in care lucra
reclamantul si a fostului minister, ar insemna sa admita ca, in cazul de fata, administratia sar fi putut sustrage de la executarea unei decizii judecatoresti invocand pur si simplu
desfiintarea ulterioara a postului ocupat de partea interesata inaintea concedierii sale
ilegale (Ioannidou-Mouzaka impotriva Greciei, nr. 75.898/01, 33, 29 septembrie 2005).
Mai mult, reclamantului nu i s-au platit inca sumele dispuse de instante ca salarii datorate
si despagubiri .
90
Curtea a examinat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cele
ale cauzei de fata si a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie (Tacea impotriva
Romaniei, nr. 746/02, 29 septembrie 2005, Dragne si altii impotriva Romaniei, nr.
78.047/01, 7 aprilie 2005, si Orha impotriva Romaniei, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006).
Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca
Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in
cazul de fata. Avand in vedere jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta,
statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile pentru a
asigura executarea Deciziei din data de 1 februarie 1999. Prin urmare, a avut loc incalcarea
art. 6 alin. 1 din Conventie .
Avand in vedere concluzia la care a ajuns, Curtea nu considera necesar sa analizeze
restul capatului de cerere, referitor in special la pretinsa incalcare a principiului
suprematiei dreptului, prevazut in preambulul Conventiei, si pretinsul obstacol in executare
pe care l-a constituit Decizia din 12 martie 2001.
Precizari privind prejudiciul
In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca reintegrarea reclamantului intr-un post
echivalent celui detinut inainte de concedierea sa, plata sumelor dispuse prin Decizia din
data de 1 februarie 1999, reactualizate in functie de inflatie, precum si plata despagubirilor
pentru daunele materiale si morale suferite din cauza neexecutarii deciziei respective l-ar
repune pe reclamant, in masura posibilului, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi
aflat daca cerintele art. 6 alin. 1 din Conventie nu ar fi fost incalcate.
In cazul in care statul parat nu procedeaza la reintegrarea in post a reclamantului in
cel mult 3 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva (a se vedea, mutatis
mutandis, Georgi impotriva Romaniei, nr. 58.318/00, 57, 24 mai 2006, Sabin Popescu,
citata mai sus, 72, si Mihai-Iulian Popescu impotriva Romaniei, nr. 2.911/02, 43, 29
septembrie 2005), Curtea decide ca Guvernul sa ii plateasca reclamantului 2.500 EUR
pentru daunele materiale cauzate prin neexecutarea Deciziei din data de 1 februarie 1999,
aceasta suma cuprinzand si sumele acordate prin Decizia din data de 1 februarie 1999. Pe
de alta parte, in lipsa unor documente justificative relevante, Curtea nu poate specula
asupra indemnizatiilor pe care reclamantul le-ar fi putut primi daca nu ar fi fost concediat
sau daca ar fi fost reintegrat imediat in acelasi post [a se vedea, mutatis mutandis, Dragne
si altii impotriva Romaniei (reparatie echitabila), nr. 78.047/01, 1 8, 16 noiembrie 2006].
Curtea apreciaza ca, in orice caz, reclamantul a suferit un prejudiciu moral in
special din cauza frustrarii provocate de imposibilitatea de a obtine executarea deciziei
pronuntate in favoarea sa si ca acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o
constatare a incalcarii. In aceste circumstante, avand in vedere totalitatea elementelor aflate
in posesia sa si statuand in echitate, conform art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca
reclamantului suma de 3.500 EUR cu titlu de daune morale.
In concluzie, Curtea:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1
(dreptul de acces la o instanta) si pe preambulul Conventiei si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie (acces la o instanta);
3. hotaraste ca nu este necesar sa analizeze restul capatului de cerere intemeiat pe art. 6
alin. 1 din Conventie si nici capatul de cerere intemeiat pe preambulul Conventiei;
4. hotaraste:
91
92
93
94
23. La recursul Primariei, printr-o hotarare definitiva din 12 noiembrie 2004, Tribunalul
Bucuresti a confirmat sentinta, pe motiv ca Primaria nu beneficia de un titlu executoriu
pentru a cere demolarea constructiilor.
D. Actiune in stabilirea unei amenzi
24. In 2003 societatea reclamanta a sesizat Judecatoria Bucuresti cu o cerere de executare
silita a hotararii din 8 iunie 2000. Printr-o sentinta preliminara din 21 august 2003 instanta
a respins actiunea ca inadmisibila, pe motiv ca obligatia care revenea Primariei nu putea fi
realizata de o alta persoana si ca singura modalitate de a o constrange pe aceasta sa
respecte sentinta in cauza era de a o condamna la plata unei amenzi. In urma recursului
societatii reclamante, printr-o hotarare definitiva din 27 noiembrie 2003, Tribunalul
Bucuresti a confirmat aceasta sentinta.
25. La 7 octombrie 2003 societatea reclamanta a sesizat Judecatoria Bucuresti cu o actiune
impotriva Primariei privind condamnarea acesteia la plata unei amenzi. Printr-o sentinta
din 19 decembrie 2003 instanta a respins actiunea sa, pe motiv ca aceasta condamnare
putea fi ceruta in fata instantei care a ordonat executarea silita a respectivei sentinte. Or,
deoarece in cazul in speta, instanta declarase inadmisibila cererea de executare silita,
cererea de condamnare a Primariei la plata unei amenzi era neintemeiata.
E. Actiune in anulare a hotararii Consiliului General din 26 aprilie 2005 si a
autorizatiei de dezafectare din 23 iunie 2005
26. Printr-o hotarare din 26 aprilie 2005 Consiliul General a acordat Ambasadei Frantei
dreptul de a folosi gratuit (folosinta gratuita) un teren de 17.470 m din care facea parte
terenul in litigiu, pentru a construi pe el un liceu. In hotarare se mentiona ca pe teren nu se
afla nicio constructie.
27. La 23 mai 2005, bazandu-se pe dispozitiile Legii nr. 29/1991 privind contenciosul
administrativ, societatea reclamanta a cerut Consiliului general si Primariei sa revoce
hotararea din 26 aprilie citata anterior.
28. La 23 iunie 2005, la cererea societatii reclamante, prefectul a cerut Primariei sa
gaseasca o solutie pentru a executa hotararea din 8 iunie 2000.
29. In aceeasi zi, pentru a asigura executarea hotararii din 26 aprilie 2005, Primaria a
eliberat o autorizatie de dezafectare a constructiei pe care societatea reclamanta o ridicase
pe terenul litigios, costul operatiunii revenind acesteia din urma.
30. La 27 iunie 2005 reclamanta a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune impotriva
Primariei in anulare a autorizatiei de dezafectare din 23 iunie 2005 si cu o actiune
impotriva Consiliului general in anulare a hotararii din 26 aprilie 2005.
1. Actiune in anulare a autorizatiei de dezafectare din 23 iunie 2005
31. La 12 iulie 2005 societatea reclamanta a fost informata de Primarie ca autorizatia de
dezafectare din 23 iunie 2005 fusese executata la 24 si 27 iunie 2005, ca constructia
ridicata pe teren fusese depozitata intr-un spatiu apartinand Primariei si ca era invitata sa o
recupereze.
32. Printr-o sentinta din 16 decembrie 2005 Tribunalul Bucuresti a respins actiunea
societatii reclamante, pe motiv ca constructia in cauza fusese realizata in baza autorizatiei
de construire provizorie care permitea autoritatilor sa ordone demolarea fara nicio alta
formalitate prealabila. In plus, instanta a constatat ca Primaria era proprietarul terenului
care fusese pus la dispozitia Ambasadei Frantei.
95
33. Instanta a retinut de asemenea ca desi hotararea din 8 iunie 2000 a ordonat eliberarea
unei autorizatii de construire definitiva societatii reclamante, un asemenea document nu
putea fi eliberat decat cu respectarea tuturor dispozitiilor legale. Or, conform Legii nr.
50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, numai proprietarul
terenului putea cere eliberarea unei asemenea autorizati, conditie pe care societatea
reclamanta nu o indeplinea in masura in care nu obtinuse dreptul de concesiune asupra
terenului.
34. Societatea reclamanta a formulat un recurs impotriva acestei sentinte, mentionand ca
constructia in cauza fusese ridicata in baza unei autorizatii de construire provizorie si ca o
hotarare judecatoreasca definitiva condamnase autoritatile sa-i elibereze o autorizatie
permanenta pentru aceeasi constructie. Ea a mentionat de asemenea ca hotararea din 8
iunie 2000 care condamna Primaria sa incheie contractul de concesiune nu fusese
executata.
35. Printr-o hotarare definitiva din 11 mai 2006, Curtea de Apel Bucuresti a anulat
autorizatia de dezafectare in cauza. Ea a retinut ca:
in temeiul sentintei din 8 iunie 2000, devenita definitiva, autoritatea publica era obligata,
pe de o parte, sa elibereze o autorizatie definitiva de construire si, pe de alta parte, sa
demareze procedura necesara pentru concesionarea terenului (...). Ordonand demolarea
constructiei ridicata pe baza unei autorizatii provizorii de construire si pentru care era
codamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva sa elibereze o autorizatie de
construire definitiva, Primaria Bucuresti a abuzat de puterile sale in calitate de autoritate
publica locala autonoma, (...), lezand interesele legitime ale reclamantei.
2. Actiune in anulare a hotararii Consiliului general din 26 aprilie 2005
36. Printr-o sentinta din 22 decembrie 2005, Tribunalul Bucuresti a respins actiunea
societatii reclamante in anularea hotararii Consiliului general din 26 aprilie 2005. Instanta
a retinut ca hotararea din 8 iunie 2005, care viza o obligatie intuitu personae, nu fusese
executata in termenul legal de trei ani si ca in prezent societatea reclamanta era decazuta
din dreptul sau de a cere executarea acesteia.
37. Societatea reclamanta a formulat un recurs, mentionand ilegalitatea hotararii contestate.
In observatiile de raspuns Consiliul general a relevat ca societatea reclamanta nu avea
niciun drept asupra terenului in cauza si ca hotararea din 8 iunie 2000 fusese pronuntata
impotriva Primariei si ca prin urmare nu era competent sa o execute.
38. Printr-o hotarare definitiva din 11 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucuresti a admis
recursul societatii reclamante si a anulat hotararea din 26 aprilie 2005 in partea sa privind
terenul de 9.550 m. Curtea de apel a constatat ca obligatia intuitu personae de a executa
hotararea din 8 iunie 2000 revenea unei autoritati publice si ca Consiliul general nu putea
invoca lipsa de competenta pentru a o executa in masura in care autoritatile, si anume
Consiliul local si Primaria, faceau parte din administratia municipiului Bucuresti. Ea a
considerat de asemenea ca in masura in care societatea reclamanta beneficia de o hotarare
definitiva de condamnare a autoritatilor publice sa incheie cu ea un contract de concesiune,
aceste autoritati nu puteau atribui terenul unei alte institutii.
39. Printr-o hotarare din 19 februarie 2007 Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia
in anulare formulata de Consiliul general impotriva hotararii din 11 septembrie 2006 citata
anterior.
40. Din actele prezentate de societatea reclamanta reiese ca hotararea din 8 iunie 2000 a
ramas in continuare neexecutata. Printr-o scrisoare din 20 martie 2007 Guvernul a informat
Curtea ca Primaria Bucuresti detinea proprietatea si posesia terenului litigios.
96
97
Articolul 5
(...) Consiliul local are calitatea de concedent, in calitate de reprezentant al orasului
sau comunei in privinta concesionarii bunurilor proprietate publica sau privata ale acesteia.
Articolul 10
Concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin
licitatie publica sau prin negociere directa, conform prevederilor prezentei legi.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
44. Invocand art. 6 alin. 1 din Conventie, societatea reclamanta se plange ca refuzul
autoritatilor competente de a se conforma hotararii din 8 iunie 2000 a Tribunalului
Bucuresti a incalcat dreptul sau la un tribunal. Art. 6 alin. 1 din Conventie prevede
urmatoarele :
"Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (...) de catre o instanta
independenta si impartiala (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor
sale cu caracter civil (...)"
A. Asupra admisibilitatii
45. Curtea constata ca cererea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3
din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de
inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
46. Guvernul subliniaza ca, desi executarea unei hotarari trebuie considerata ca facand
parte integranta din proces in sensul art. 6 din Conventie (Hornsby impotriva Greciei,
Hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, paragraful 41), exista
circumstante care justifica neexecutarea in natura a unei obligatii impuse printr-o hotarare
judecatoreasca definitiva, fara ca neexecutarea sa constituie incalcarea articolului.
Conform opiniei sale, este vorba in acest caz despre o imposibilitate obiectiva de
executare, datorata faptului ca hotararea din 8 iunie 2000 a fost pronuntata impotriva unei
autoritati publice care nu este competenta sa asigure executarea sa.
47. In privinta partii din sentinta care condamna Primaria sa elibereze societatii reclamante
o autorizatie de construire permanenta, Guvernul mentioneaza ca exista o dezbatere in
plan intern in privinta interpretarii acordate hotararii: in opinia Primariei, articolul 2 din
Legea nr. 50/1991 prevede numai autorizatiile de construire fara a face distinctia intre
autorizatiile provizorii si permanente . Prin urmare, Primaria nu putea fi condamnata
decat sa elibereze o autorizatie de construire pur si simplu si nu o autorizatie de construire
permanenta a carei existenta nu era prevazuta de lege.
48. De asemenea, Guvernul mentioneaza ca, in conformitate cu dispozitiile legale in
vigoare, competenta de a acorda o concesiune asupra terenurilor revenea Consiliului
general si nu Primariei. De altfel, instanta nu a precizat regimul juridic al acestei
concesiuni, fapt ce facea dificila executarea sa.
98
49. Societatea reclamanta contesta pozitia Guvernului. In opinia sa, punctul de plecare al
atingerilor aduse dreptului sau il reprezinta neexecutarea sentintei din 14 septembrie 1998,
ceea ce aconvins-o sa sesizeze instantele nationale cu actiunea care a condus la hotararea
din 8 iunie 2000.
50. Ea considera ca refuzul Primariei de a executa sentinta din 8 iunie 2000 nu se justifica
printr-o imposibilitate obiectiva. In privinta refuzului sau de a elibera o autorizatie de
construire permanenta, reclamanta mentioneaza ca acest caracter permanent vizeaza
constructia si nu actul administrativ si ca in temeiul art. 44 alin. 1 din Legea nr. 69/1991
privind administratia publica locala, Primaria era competenta sa elibereze o asemenea
autorizatie.
51. In ceea ce priveste refuzul Primariei de a incheia contractul de concesiune, societatea
reclamanta mentioneaza ca in temeiul articolelor 44 alin. 1 b) si 5 alin. 1 din Legea nr.
69/1991, Consiliul local indeplinea functia de autoritate de deliberare si Primaria pe cea de
autoritate de executare. Or, in speta, hotararea Consiliului local asupra concesionarii
terenului a fost inlocuita prin hotararea din 8 iunie 2000. Prin urmare, Primaria, in calitatea
sa de autoritate de executie, era obligata sa se conformeze fara a putea pune in discutie
autoritatea de lucru judecat a sentintei citate anterior. De altfel, reclamanta constata ca
Legea nr. 219/1998 a reunit dispozitiile legale de reglementare a contractului de
concesiune. In opinia sa, contractul de concesiune in cauza ar fi reglementat de Legea nr.
50/1991 combinat cu dispozitiile pertinente ale Legii generale nr. 219/1998.
2. Aprecierea Curtii
52. Curtea aminteste ca dreptul la un tribunal garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie ar fi
iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare
judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti.
Executarea unei sentinte, a oricarei instante, trebuie considerata ca facand parte integranta
din proces in sensul art. 6. Curtea a recunoscut deja ca protejarea efectiva a
justitiabilului si restabilirea legalitatii implica obligatia pentru administratie de a se adapta
la o sentinta sau o hotarare pronuntata de cea mai inalta instanta administrativa a statului in
materie (Hornsby, citat anterior, paragraful 40 si urmatoarele si Karahalios impotriva
Greciei, nr. 62503/00, paragraful 29, 11 decembrie 2003).
53. In plus, Curtea subliniaza importanta deosebita pe care o are executarea hotararilor
judecaroresti in contextul contenciosului administrativ (a se vedea Iera Moni Profitou Iliou
Thiras impotriva Greciei, nr. 32259/02, paragraful 34, 22 decembrie 2005). Cu toate
acestea, dreptul la un tribunal nu poate obliga un stat sa execute fiecare sentinta cu caracter
civil oricare ar fi si oricare ar fi imprejurarile (Sanglier impotriva Frantei, nr. 50342/99,
paragraful 39, 27 mai 2003).
54. In acest caz nu se contesta faptul ca hotararea din 8 iunie 2000 de condamnare a
Primariei sa incheie cu societatea reclamanta un contract de concesiune si sa-i elibereze o
autorizatie de construire permanenta nu a fost nici executata ad literam, nici anulata sau
modificata in urma exercitarii unei cai de atac prevazuta de legea interna. Or, Primaria este
parte integranta din administratia care constituie un element al statului de drept, interesul
sau identificandu-se cu cel al unei bune administrari a justitiei. Asadar, daca administratia
refuza sau omite sa execute o hotarare ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6
de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd ratiunea de a fi
(Hornsby, citat anterior, paragraful 41).
55. Curtea constata ca, in ciuda hotararilor judecatoresti favorabile societatii reclamante,
Primaria a continuat sa se opuna executarii hotararii din 8 iunie 2000, pe motiv ca
99
100
101
de construire a fost anulat de instantele nationale prin hotararea din 29 iunie 2000. Ea
indica faptul ca din 1996 nu s-a efectuat nicio modificare la proiectul de urbanism.
68. In final, sociertatea reclamanta estimeaza ca executarea hotararii din 8 iunie 2000 intrun viitor apropiat este mai mult decat incerta, in masura in care actiunile sale in vederea
constrangerii autoritatilor locale de a o respecta au fost respinse pana in prezent de
instantele nationale ca inadmisibile sau neintemeiate.
2. Aprecierea Curtii
69. Curtea aminteste ca pentru a stabili daca societatea reclamanta dispunea de un bun
in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ea trebuie sa cerceteze daca hotararea din 8 iunie 2000
a facut sa apara in capatul sau de acuzare o creanta suficient stabilita pentru a fi exigibila (a
se vedea Rafinariile grecesti Stran si Stratis Andreatis impotriva Greciei, Hotararea din 9
decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59).
70. In acest caz, hotararea din 8 iunie 2000 a condamnat administratia sa incheie cu
societatea reclamanta un contract de concesiune si sa-i elibereze o autorizatie de
constructie definitiva pentru imobilul pe care il construise deja pe acest teren.
71. Curtea a considerat deja ca dreptul de a practica o activitate in baza unui contract de
concesiune constituie un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Posti si Rahno
impotriva Finlandei, nr. 27824/95, paragraful 76, CEDO 2002-VII). In opinia Curtii, nu e
nicio indoiala ca obligatiile ce decurg din hotararea definitiva din 8 iunie 2000 capata un
caracter patrimonial de constituire a unui bun , in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se
vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Beyeler impotriva Italiei [GC], nr. 33202/96,
paragraful 105, CEDO 2000-I). Aceasta dispozitie este deci aplicabila in cazul in speta.
72. Nu se contesta ca hotararea din 8 iunie 2000 nu a fost executata in conformitate cu
dispozitivul sau si ca neexecutarea sa se atribuie in exclusivitate autoritatilor administrative
competente. Reiese ca imposibilitatea pentru societatea reclamanta de a obtine executarea
sa reprezinta un amestec in dreptul sau la respectarea bunurilor.
73. Curtea constata ca hotararea in cauza era definitiva si obligatorie si nu cerea nicio alta
masura de executie. In privinta argumentelor Guvernului privind imposibilitatea de a o
executa din cauza unei interpretari incoerente si incomplete, Curtea face trimitere la
concluziile la care a ajuns in paragrafele 55 si 56 de mai sus.
74. Astfel, refuzand sa se conformeze hotararii din 8 iunie 2000, autoritatile nationale au
privat societatea reclamanta de posibilitatea de a folosi terenul in cauza, fara a-i prezenta o
justificare. Curtea aminteste ca statele beneficiaza, desigur, de o marja ampla de apreciere
pentru a-si conduce politica de urbanism (Gorraiz Lizarraga si altii impotriva Spaniei, nr.
62543/00, paragraful 70, CEDO 2004-III). Cu toate acestea, in acest caz, nu avut loc nicio
modificare a planurilor de urbanism si acest motiv nu a fost niciodata invocat de
autoritatile administrative in fata instantelor nationale pentru a justifica neexecutarea
hotararii. Presupunand chiar ca un asemenea motiv ar putea justifica neexecutarea, Curtea
constata ca autoritatile nu au propus nicio masura compensatorie societatii reclamante
pentru ca echilibrul just impus de art. 1 din Protocolul nr. 1 sa nu fie intrerupt (a contrario
Phocas citat anterior, paragraful 60).
75. Tinand cont de cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca s-a incalcat art. 1 din
Protocolul nr. 1 din Conventie.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
76. In conformitate cu art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc
o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
102
103
eventualitatea unui acord intre statul parat si interesati (art. 75 alin. 1 si 4 din regulamentul
Curtii).
B. Costuri si cheltuieli
85. Societatea reclamanta nu cere rambursarea costurilor si cheltuielilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
4. hotaraste ca aplicabilitatea art. 41 din Conventie nu se afla in stare de judecata in ce
priveste prejudiciul material; prin urmare,
a) o amana in privinta acestui punct ;
b) invita Guvernul si societatea reclamanta sa-i prezinte in scris, in termen de 3 luni de la
data la care hotararea a ramas definitiva, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, observatiile
lor asupra prezentei chestiuni si in special sa ii aduca la cunostinta orice acord la care vor
ajunge;
c) amana procedura ulterioara si deleaga presedintelui camerei sarcina de a stabili o data in
caz de nevoie;
5. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 12 iulie 2007, in aplicarea
art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.
MODEL V
Cauza Anghelescu mpotriva Romniei
Curtea European a Drepturilor Omului
Hotrre din 09/04/2002
104
105
106
107
revendicare imobiliara si anulata prin Decizia din 10 octombrie 2000 pentru neplata
integrala a taxei de timbru. Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia din 23 ianuarie 2001, a
admis apelul reclamantului si a casat cauza cu trimitere la tribunal pentru judecata in fond.
Locatarii au introdus recurs impotriva Deciziei din 23 ianuarie 2001, recurs care se afla in
curs de judecata la C.S.J., dupa o prima sedinta publica ce a avut loc la data de 2 noiembrie
2001.
b) Apartamentul nr. 3
34. Cererea reclamantului de evacuare a locatarilor din apartamentul nr. 3, introdusa in
fata Tribunalului Municipiului Bucuresti, a fost, de asemenea, calificata de instanta ca o
actiune in revendicare si anulata pentru neplata integrala a taxei de timbru, prin Decizia din
10 octombrie 2000. Reclamantul a introdus apel, care a fost respins de Curtea de Apel
Bucuresti prin Decizia din 9 februarie 2001. Recursul introdus de reclamant se afla in faza
de judecata in fata C.S.J., dupa o prima audiere tinuta la data de 5 octombrie 2001.
c) Apartamentul nr. 4
35. La o data care nu a fost precizata reclamantul a cerut evacuarea locatarilor, familia P.,
din apartamentul nr. 4. Instanta de fond a respins aceasta actiune prin Sentinta din 5 aprilie
1999, pe motiv ca locatarii sunt de buna-credinta, cu toate ca ei refuzasera incheierea unui
contract de inchiriere cu reclamantul. Apelul introdus de catre reclamant a fost admis prin
Decizia din 5 iunie 2000 a Tribunalului Municipiului Bucuresti. Locatarii au introdus
recurs in fata Curtii de Apel Bucuresti. Printr-o decizie irevocabila din 18 februarie 2001
Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul, a casat decizia tribunalului si, judecand pe
fond, a respins actiunea de evacuare introdusa de reclamant.
d) Apartamentul nr. 1
36. La o data care nu a fost precizata reclamantul a cerut evacuarea locatarilor care
ocupau apartamentul nr. 1, familia D.N. Prin Sentinta din 5 aprilie 1999 cererea a fost
respinsa ca neintemeiata. Apelul introdus de reclamant a fost admis de Tribunalul
Municipiului Bucuresti care, prin Decizia din 2 noiembrie 1999, a anulat Decizia din 5
aprilie 1999 si a admis actiunea reclamantului. Aceasta decizie a devenit irevocabila.
37. Executarea silita a acestei decizii a avut loc la cererea reclamantului la data de 12
iulie 2000, astfel cum rezulta din procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc.
Reclamantul a indicat totusi in memoriul adresat Curtii ca a permis locatarilor sa ramana in
apartament pe perioada necesara gasirii unei alte locuinte.
II. DREPTUL INTERN APLICABIL
A. Constitutia
38. Articolul 21 din Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991 dispune: "(1) Orice
persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor
sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."
B. Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei,
a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea
si functionarea Curtii de Conturi
39. Dispozitiile pertinente ale acestei legi, in redactarea in vigoare la data producerii
faptelor, sunt urmatoarele:
Articolul 330 "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate
ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti
irevocabile pentru urmatoarele motive:
108
109
"Art. 25. - Prin legi speciale se vor reglementa situatiile juridice ale altor imobile decat
cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului inainte de 22 decembrie
1989, indiferent de destinatia lor initiala, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de
utilitate publica."
III. IN DREPT
A. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 paragraful 1 din conventie
43. In opinia reclamantului Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 incalca prevederile art. 6
paragraful 1 din conventie, conform carora: "Orice persoana are dreptul la judecarea in
mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta
independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor
si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"
44. In memoriul adresat Curtii reclamantul arata ca refuzul C.S.J. de a recunoaste
competenta instantelor judecatoresti in materia actiunii in revendicare imobiliare este
contrar prevederilor art. 6 paragraful 1 din conventie.
45. Reclamantul se plange, de asemenea, de refuzul C.S.J. de a-l introduce in cauza in
procedura de judecata a recursului in anulare, fapt ce i-a adus atingere dreptului de aparare
si l-a privat de dreptul de acces la o instanta.
46. Reclamantul sustine, de asemenea, ca nu a beneficiat de un proces echitabil in fata
C.S.J., avand in vedere motivarea refuzului instantei de a-l introduce in cauza. In special,
reclamantul subliniaza ca argumentul C.S.J., conform caruia introducerea sa in cauza era
inutila, dat fiind ca dezbaterile asupra fondului vor arata cine este adevaratul proprietar al
imobilului, echivaleaza cu o decizie asupra fondului litigiului inainte de inceperea
dezbaterilor, fapt contrar dreptului la un proces echitabil.
47. In opinia Guvernului C.S.J. nu l-a privat pe reclamant de dreptul de acces la o
instanta, ci a aratat doar ca doamna E.A. nu era proprietara a imobilului. Ca urmare a
acestei decizii nici reclamantul nu mai este proprietar si in absenta dreptului de proprietate
el nu poate actiona in justitie.
48. Guvernul mai arata ca reclamantul nu era in drept sa ceara introducerea sa in
procedura desfasurata in fata C.S.J., intrucat validitatea titlului sau de proprietate, si anume
contractul de donatie, depindea in mod direct de validitatea titlului doamnei E.A., mama
sa, care fusese citata in cauza.
49. Sarcina Curtii consta deci in a examina daca Decizia din 30 mai 1995 a incalcat
prevederile art. 6 paragraful 1 din conventie.
50. Curtea reaminteste ca in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (nr. 28.342/95,
CEDH 1999-VII, p. 261, paragrafele 61-62) a decis ca a existat o incalcare a prevederilor
art. 6 paragraful 1 din conventie, motivand ca anularea unei hotarari judecatoresti
definitive este contrara principiului securitatii juridice.
51. Curtea a decis, de asemenea, ca refuzul C.S.J. de a recunoaste competenta instantelor
de a examina litigii de natura celui in cauza, purtand asupra revendicarii unor bunuri
imobile, incalca prevederile art. 6 paragraful 1 din conventie.
52. Curtea considera ca nimic din aceasta cauza nu permite o abordare diferita fata de
solutia din cauza Brumarescu anterior citata.
53. Asadar, Curtea constata ca, in cauza, prin aplicarea dispozitiilor art. 330 din Codul de
procedura civila privitoare la recursul in anulare, C.S.J. a incalcat, prin Decizia din 31 mai
1995, principiul securitatii raporturilor juridice si prin aceasta dreptul reclamantului la un
proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 din conventie.
110
54. Cu atat mai mult, excluderea de catre C.S.J. din sfera de competenta a instantelor
judecatoresti a actiunii in revendicare este in sine contrara dreptului de acces la o instanta,
garantat de art. 6 paragraful 1 din conventie.
55. In sfarsit, Curtea arata ca C.S.J. a refuzat introducerea reclamantului in cauza pe
motiv ca dezbaterile vor demonstra inutilitatea acesteia. In opinia Curtii acest refuz,
intemeiat de altfel pe un argument ce prejudeca fondul, a privat reclamantul de
posibilitatea de a-si apara dreptul.
56. Asadar, Curtea considera ca examinarea dreptului de proprietate al reclamantului,
fara ascultarea acestuia si fara a-i oferi posibilitatea de a se apara, a adus atingere
principiului echitatii procedurii, consacrat de art. 6 paragraful 1 din conventie.
57. In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 paragraful 1 si cu privire la aceasta
chestiune.
B. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol
aditional la conventie
58. Reclamantul se plange ca Decizia din 30 mai 1995 a C.S.J. i-a adus atingere dreptului
la respectarea bunurilor, recunoscut de art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie,
conform caruia:"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in
conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le
considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau
pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
59. Reclamantul sustine ca Decizia C.S.J. din 31 mai 1995, prin care s-a anulat Sentinta
definitiva din 7 iulie 1994, reprezinta o privare de proprietate care nu urmareste un scop de
utilitate publica. El arata ca in urma Deciziei din 31 mai 1995 dreptul sau de proprietate a
fost radiat din registrul de publicitate imobiliara. In plus, in aplicarea Legii nr. 112/1995
statul a vandut unor terti apartamentele nr. 2 si 3. Or, reclamantul a obtinut reconfirmarea
dreptului sau de proprietate asupra intregului imobil, cu exceptia apartamentelor nr. 2 si 3,
doar la data de 17 martie 1999, iar asupra acestor din urma apartamente, la 9 februarie
2000. La aceasta data se afla in curs de judecata o procedura de revizuire ce urmareste
anularea dreptului sau de proprietate. In ceea ce priveste apartamentul nr. 4, cu toate ca
dreptul sau de proprietate a fost reconfirmat prin Decizia din 17 martie 1999, reclamantul
sustine ca nici pana astazi nu a obtinut folosinta acestui drept, tinand seama de refuzul
instantelor de a ordona evacuarea locatarilor. Mai mult, Decizia din 17 martie 1999 face
obiectul unei proceduri de revizuire. Reclamantul sustine ca intreaga situatie este
imputabila Guvernului parat. Intr-adevar, atitudinea locatarilor care refuza incheierea unui
contract de inchiriere sau parasirea apartamentului se datoreaza, in opinia reclamantului,
hotararilor judecatoresti contradictorii pronuntate de-a lungul anilor cu privire la dreptul
sau de proprietate, astfel incat temeinicia dreptului sau este pusa sub semnul intrebarii de
catre terti.
60. Guvernul sustine ca instanta de fond a pronuntat Sentinta din 7 iulie 1994 cu
incalcarea competentei sale, iar C.S.J. nu a facut decat sa restabileasca legalitatea,
constatand ca imobilul nu apartinea doamnei E.A., ci statului.
61. Guvernul sustine ca reclamantul nu a fost niciodata proprietar al imobilului in cauza,
intrucat doamna E.A. nu ii putea transmite prin donatie un bun ce nu ii apartinea.
62. Guvernul adauga ca reclamantul ar fi putut beneficia de masurile reparatorii
prevazute de Legea nr. 112/1995, conform careia persoanele care au fost lipsite de dreptul
111
lor de proprietate asupra imobilelor cu destinatie de locuinta, cu titlu, pot redobandi acest
drept de proprietate daca mai locuiesc in imobilele confiscate sau pot primi despagubiri.
63. Curtea aminteste ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in
litigiu a fost stabilit la data de 2 decembrie 1994 prin donatia facuta de doamna E.A., al
carei drept de proprietate fusese recunoscut in mod irevocabil prin Sentinta din 7 iulie
1994.
64. De altfel, reclamantul a avut exercitiul acestui drept in calitate de proprietar legitim
din 2 decembrie 1994 pana in 31 mai 1995. El a achitat taxele si impozitele imobiliare
privitoare la acest bun.
65. Reclamantul avea deci un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la
conventie (a se vedea Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, paragraful 70).
66. Curtea arata in continuare ca Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 a anulat Sentinta
irevocabila din 7 iulie 1994 si a decis ca proprietar legitim al bunului este statul. In opinia
Curtii aceasta situatie este, daca nu identica, cel putin analoga celei a reclamantului din
cauza Brumarescu citata. Curtea considera deci ca Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 l-a
privat pe domnul Anghelescu de bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze a primului
paragraf al art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie (a se vedea Hotararea
Brumarescu impotriva Romaniei, citata, paragrafele 73 si 74). Or, nici o justificare nu a
fost furnizata de catre Guvernul parat pentru situatia astfel creata. Mai mult, Curtea arata
ca reclamantul a fost privat de o parte din bunul sau pana la 17 martie 1999, data la care
cea de-a doua actiune de revendicare a reclamantului a fost admisa cu privire la o parte din
imobil, si pana la 9 februarie 2000 pentru apartamentele nr. 2 si 3, fara sa fi primit
despagubiri pentru aceasta.
67. Curtea nu poate face abstractie de demersurile ulterioare ale reclamantului de a
redobandi folosinta completa a proprietatii sale, in special procedurile de anulare a
contractelor de vanzare-cumparare a apartamentelor nr. 2 si 3. In aceasta privinta Curtea
arata ca, in acest moment, unele proceduri judiciare sunt in continuare in curs de
desfasurare in fata instantelor interne si ca unele dintre acestea urmaresc revocarea
dreptului de proprietate al reclamantului.
68. In aceste conditii, chiar daca s-ar putea dovedi ca privarea de proprietate a urmarit o
cauza de interes public, Curtea considera ca nu a fost respectat justul echilibru si ca
reclamantul a suportat si suporta o povara deosebita si exorbitanta.
69. In concluzie, Curtea considera ca a existat o incalcare a prevederilor art. 1 din Primul
Protocol aditional la conventie.
C. Cu privire la aplicarea art. 41 din conventie
70. Conform prevederilor art. 41 din conventie: "In cazul in care Curtea declara ca a avut
loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari,
Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
a) Prejudiciul material
71. Reclamantul solicita suma de 98.705 euro pentru chiria pe care nu a putut sa o
perceapa de la Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 si pana la 31 octombrie 2001.
72. In opinia Guvernului, chiar daca dreptul de proprietate al reclamantului nu ar fi fost
anulat, acesta ar fi fost in orice caz obligat, in baza Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea
sau reinnoirea contractelor de inchiriere privind unele suprafete locative, sa prelungeasca
contractele de inchiriere incheiate de stat inaintea recunoasterii dreptului de proprietate al
doamnei E.A. asupra imobilului in cauza. Bazandu-se pe un raport de expertiza depus la
112
dosarul cauzei, Guvernul evalueaza valoarea chiriilor pe care reclamantul le-ar fi putut
percepe intre 31 mai 1995 si 31 octombrie 2001 la 16.156 dolari S.U.A.
73. Pe de alta parte, reclamantul solicita o suma lunara de 625 euro cu titlu de chirie
pentru cele trei apartamente ocupate in prezent de fostii chiriasi, suma ce urmeaza a fi
acordata incepand cu data de 1 noiembrie 2001 si pana la redobandirea integrala a
folosintei proprietatii.
74. Guvernul nu s-a pronuntat asupra acestei chestiuni.
75. Curtea constata ca sumele cerute cu titlu de prejudiciu material sunt legate de
privarea de libertate suferita de reclamant si de imposibilitatea de a exercita folosinta utila
a bunului sau, personal sau prin perceperea chiriei de la locatari.
76. De asemenea, Curtea constata ca, in mod incontestabil, reclamantul a suferit un
prejudiciu material aflat in relatie directa cu incalcarea prevederilor art. 1 din Primul
Protocol aditional la conventie, incalcare datorata privarii de proprietate si consecintelor
acesteia asupra exercitarii dreptului de proprietate al reclamantului, tinand seama in mod
special de vanzarea de catre stat a apartamentelor nr. 2 si 3.
77. Pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41 din conventie, Curtea acorda
reclamantului 18.755 euro.
78. In sfarsit, in ceea ce priveste imposibilitatea reclamantului de a evacua locatarii care
ocupa apartamentele fara titlu locativ sau pe cei care, desi locuiesc in virtutea unui contract
de inchiriere, refuza sa plateasca chiria, Curtea arata ca nu a fost sesizata cu o astfel de
plangere, dar ca nimic nu il impiedica pe reclamant sa o faca. In plus nu rezulta ca aceste
fapte sunt consecinte directe ale privarii de proprietate suportate de reclamant. In
consecinta, Curtea nu acorda despagubiri cu privire la acest capat de cerere.
b) Prejudiciul moral
79. Reclamantul solicita 25.571 euro pentru prejudiciul moral rezultat din suferinta
"psihica" cauzata prin Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 si prin consecintele acesteia.
80. De asemenea, reclamantul solicita 153.427 euro pentru degradarea starii de sanatate
datorata privarii de proprietate suportate si consecintelor acesteia. In mod special, el se
refera la numeroasele proceduri judiciare angajate pentru recuperarea bunului sau si la
interminabilele calatorii efectuate intre Germania si Romania si in interiorul Romaniei cu
ocazia acestor proceduri derulate in diferite localitati din Romania. Toate acestea au
contribuit la deteriorarea starii sale de sanatate si, mai ales, la gravele probleme cardiace,
tinand seama si de varsta sa avansata.
81. Guvernul se opune acestor pretentii, considerand ca reclamantul nu a dovedit
existenta unui prejudiciu moral. In ceea ce priveste deteriorarea sanatatii reclamantului,
Guvernul considera ca nu exista o legatura directa de cauzalitate intre starea sanatatii
acestuia si procedurile judiciare.
82. Curtea considera ca evenimentele in cauza au cauzat ingerinte grave in drepturile
reclamantului la respectarea bunurilor sale, de acces la o instanta si la un proces echitabil,
pentru care suma de 20.000 euro reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral
suportat.
c) Costuri si cheltuieli
83. Reclamantul solicita decontarea sumei de 36.567 euro pe care o detaliaza dupa cum
urmeaza:
a) 35.800 euro pentru costurile procedurilor interne legate de recuperarea casei.
Reclamantul a prezentat Curtii facturile calatoriilor efectuate in Romania (transport,
chitante hoteliere etc.); si
b) 767 euro pentru onorariile avocatilor angajati in procedurile interne.
113
84. Guvernul isi exprima acordul pentru a plati cheltuielile ocazionate de a doua actiune
in revendicare, dar se opune platii cheltuielilor angajate in procedurile initiate impotriva
locatarilor sau a celor ocazionate de deplasarile reclamantului in Romania.
85. Curtea, conform jurisprudentei sale, va cerceta daca cheltuielile si costurile a caror
decontare este ceruta au fost reale si necesare pentru a preveni sau a indrepta situatia ce sta
la baza incalcarii conventiei si daca nivelul acestora este rezonabil (a se vedea, de exemplu,
Hotararea Milsen si Johnsen impotriva Norvegiei nr. 23.118/1993, paragraful 62, CEDH
1999 - VIII).
86. Curtea considera rezonabila valoarea onorariilor platite de reclamant avocatului sau
in procedurile interne si acorda cu acest titlu 767 euro.
87. In ceea ce priveste cheltuielile datorate deplasarilor reclamantului in Romania, Curtea
arata ca acesta a fost reprezentat de un avocat in toate aceste proceduri. Cu toate acestea,
Curtea considera ca ar fi fost dificil, daca nu imposibil, pentru reclamant sa isi apere
drepturile fara sa intre in contact direct cu avocatul sau in Romania si ca, in orice caz,
reclamantul nu s-a deplasat in Romania pentru fiecare audiere.
88. Avand in vedere argumentele prezentate si faptul ca procedurile legate de incalcarea
conventiei se desfasoara din anul 1995 pana in prezent, Curtea ii acorda reclamantului
suma ceruta, si anume 36.567 euro, la care se adauga sumele datorate cu titlu de taxa pe
valoarea adaugata.
d) Dobanzi de intarziere
89. Sumele acordate fiind calculate in euro, Curtea hotaraste sa aplice valoarea
dobanzilor de intarziere existente in Germania, tara de domiciliu a reclamantului, si anume
8,62% pe an.
114
- 36.567 euro cu titlu de costuri si cheltuieli la care se adauga sumele datorate pentru
plata taxei pe valoarea adaugata;
6. decide, in unanimitate, ca sumele mentionate la pct. 4 si 5 vor fi majorate cu o
dobanda simpla de 8,62% pe an incepand de la expirarea termenului amintit si pana la
momentul platii;
7. respinge, in unanimitate, cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru
surplus.
Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 9 aprilie 2002 in aplicarea
art. 77 alin. 2 si 3 din regulament.
115
116
19 November 2009
Silviu Marin vs. Romania, 35482/06, 2 iunie 2009
Decizia administrativa ce constituia titlul de proprietate al reclamantului a fost anulata
dupa 13 ani pentru o eroare a administratiei la momentul emiterii deciziei. Sanctiunea
nulitatii pentru acest tip de situatie a fost introdusa printr-o lege intrata in vigoare la 4 ani
de la emiterea deciziei. Aplicand o sanctiune introdusa printr-o lege care a fost adoptata
ulterior, instantele nationale l-au privat pe reclamant de proprietatea sa. Cata vreme
reclamantul nu actionase de o maniera ilegala iar autoritatile aveau obligatia de a
verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale, aplicarea
sanctiunii nulitatii introdusa abia ulterior in lege era imprevizibila incalcand articolul 1 al
Protocolului nr. 1 al CEDO.
Situatia de fapt
Reclamantul s-a nacut in 1950 si locuieste in Slobozia.
In iulie 1991 Primaria Amara a emis o decizie prin care i-a atribuit in folosinta
reclamantului o parcela de 800 mp, necesara pentru construirea unei case. In februarie
1992 Prefectura Ialomita i-a atribuit in proprietate aceasta parcela in baza art. 36 din legea
18/1991, decizia fiind confirmata in 1993 de catre Consiliul Judetean Ialomita. Pe scurt,
art. 36 din legea 18/1991 permitea atribuirea in proprietate a terenurilor anexe ale unor
constructii din intravilan.
Reclamantul a inregistrat cele doua decizii in Registrul cadastral de publicitate imobiliara.
In decembrie 1995 primaria a emis autorizatia de construire a casei. Ulterior reclamantul a
construit casa, bucurandu-se netulburat de proprietatea si folosinta casei si terenului.
In octombrie 2005 Prefectul de Ialomita a sesizat judecatoria Slobozia cu o actiune in
constatarea nulitatii deciziilor de atribuire in folosinta si apoi in proprietate a terenului,
motivand ca erau contrare Legii nr. 18/1991. Actiunea a fost admisa in temeiul Legii nr.
169/1997, Tribunalul Ialomita constatand nulitatea absoluta a celor trei decizii pe motivul
ca reclamantul ar fi trebuit sa fie proprietarul constructiei la momentul atribuirii in
folosinta/proprietate; or, acest lucru nu se intamplase dat fiind faptul ca abia ulterior
atribuirii terenului reclamantul ridicase constructia respectiva.
In drept
1) Era reclamantul titularul unui bun in sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1?
Guvernul argumenta ca reclamantul nu dobandise dreptul de proprietate asupra terenului,
avand numai un drept de folosinta pe toata durata constructiei.
Curtea a respins acest argument avand in vedere ca terenul fusese atribuit reclamantului in
proprietate, ca reclamantul inregistrase deciziile respective in Registrul cadastral de
publicitate imobiliara si construise ulterior imobilul, nefiind tulburat in exercitarea
dreptului de proprietate o lunga perioada de timp.
117
118
arata chiar in prezenta hotarare, ingerinta poate sa fie justificata daca este prevazuta de
lege, urmareste un scop legitim si este proportionala cu scopul urmarit.
BIBLIOGRAFIE SELECTIV:
1. Miga-Beteliu, Raluca, Drept internaional, Editura ALL, Bucureti, 1997, p. 189
2. Aristotel, Politica, Editura Naional, Bucureti, 1924
3. Bogdan A. Protecia juridic a drepturilor omului, Editura Universitaria, Craiova, 2002
4. Nstase A. , Drepturile omului-religie a sfritului de secol, I.R.D.O., Bucureti, 1992
Bolintineanu Alex, Nstase Adrian, Drept internaional contemporan, Monitorul
Oficial, Bucureti, 1995
5. Groza A., Comunitile europene i Cooperarea politic european. Emergena unei
identiti europene, Editura C.H.Beck, Bucureti, 2008
6. Groza A., Protecia drepturilor fundamentale n cadrul Uniunii Europene, Revista
romn de Drept Comunitar, Editura Wolters Kluwer, Nr. 5/2008
7. Popescu, Corneliu Liviu- Protecia internaional a drepturilor omului, Editura ALL
BECK, Bucureti, 2000
8. Dogaru I., Cercel S. , Dnior D.C.- ntreinerea n contextul drepturilor fundamentale,
Editura Themis, Craiova, 2001
9. Chevalier, M.I.J.- Cours d'histire des Ides Politiques, Paris, 1957
10. Hatnianu. V.I - Istoria doctrinelor juridice, Editura Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti, 1996
11. Duculescu Victor, Protecia juridic a drepturilor omului, Editura Lumina Lex,
Bucureti, 1998
12. Olteanu.G, Autonomia de voin n dreptul privat, Editura Universitaria, Craiova, 2001
13. Ionescu Sorin, Ghi Daniel Drept procesual civil romn, vol. I, Editura Universitaria,
Craiova, 2004
14. Raluca Miga Beteliu, Drept internaional public, Editura ALL, Bucureti, 1998
15. Victor Dan Zltescu, Irina Moroianu Zltescu, Repere pentru o filozofie a drepturilor
omului, Editura IRDO, Bucureti, 1996
16. Ion Dogaru, Dan Claudiu Dnior, Drepturile omului i libertile publice, Editura
Dacia Europa Nova, Lugoj, 1997
17. N. Ecobescu, Drepturile omului n lumea contemporan, Editura Politic, Bucureti,
1983
18. V. Ciuv, Protecia juridic a drepturilor omului, Editura Scrisul Romnesc, Craiova,
1997
19. M. Mihil, Elemente de drept internaional public i privat, Editura All Beck,
Bucureti, 2001
20. Ionel Cloc, Ion Suceav, Tratat de drepturile omului, Editura Europa Nova , Lugoj
21. Ovidiu Predescu, Convenia european a drepturilor omului i implicaiile ei asupra
dreptului penal romn, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1998
22. Corneliu-Liviu Popescu, Protecia internaional a drepturilor omului, Editura ALL
BECK, Bucureti, 2000, p. 42
23. V. Constantin, Drept internaional public, Editura Universitii de Vest, Timioara,
2004,
24. Nicolae Ecobescu, Drepturile omului n lumea contemporan, Editura Politic,
Bucureti, 1983
25. Irina Moroianu Zltescu, Protecia juridic a drepturilor omului, IRDO, Bucureti,
1996
26. Raluca Miga-Beteliu, Drept Internaional, Editura ALL, Bucureti, 1998,
119
27. Ionel Cloc, Ion Suceav, Tratat de drepturile omului, Editura Europa Nova , 1995
28. H. W. Renout, Institutions Europennes, Centre de Publications Universitaires, Paris,
2000
29. L. Andreani, La Confrence sur la scurit et la coopration en Europe, Socit
franaise pour le droit international, Colloque de Bordeaux, 1976 Rgionalisme et
universalisme dans le droit international contemporain, Paris, Pdone
30. Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, La protection internationale des droits de
l'homme, Editions N.P. Engel KehlStrasbourgArlington,
31. Documentul Final al Reuniunii de la Viena al reprezentanilor statelor participante la
Conferina pentru Securitate i Cooperare n Europa, Editura Blcescu, Bucureti,
1990
32. J. C. Gautron, Droit europen, 12 Edition, Dalloz, Paris, 2006
33. H. Wiebringhaus, La Charte sociale europenne: vingt ans aprs la conclusion du
Trait, Annuaire franais de droit international, 1982
34. D. Shelton, Implementation Procedures of the American Convention on Human
Rights, German Yearbook of International Law, vol. 26, 1983,
35. C. Grossman, A Framework for the Examination of States of Emergency under the
American Convention on Human Rights, American University Journal of International
Law and Policy, vol. 1,1986
36. Th. Buergenthal, The Inter-American Court of Human Rights, American Journal
of International Law, vol. 76. 1982
37. Corneliu-Liviu Popescu, Protecia internaional a drepturilor omului, Editura All
Beck, Bucureti, 2000
38. D. Mazilu, Drept international public, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2008
39. D. Popescu, A. Nstase, Drept internaional public, Casa de editur i pres ansaS.R.L., Bucureti, 1997
40. I. Nguema, Perspectives des drain de l'homme en Afrique, n Revue universelle des
droits de 1'homme, vol. 2, 1991
41. Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, La protection internationale des droits de
l'homme, Editions N.P. Engel, KehlStrasbourgArlington
42. A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, Bucureti, 2001,
43. Constituia Romniei
44. D. Brezoianu, Drept administrativ. Partea special, Ed. Universitii Titu Maiorescu,
Bucureti, 2002
45. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol.II, Editura All Beck, 2004
46. Dnior, D.C., Drept constituional i instituii politice, vol. I, Teoria general, tratat,
Ed. C.H. Beck Bucureti, 2007
47. I.Alexandru, Administraia public. Teorii. Realiti. Perspective, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti, 1999
48. Iulian M. Nedelcu, Drept administrativ i elemente de tiina administraiei,
Ed.Universul Juridic, Bucureti, 2009
49. J. V. Luis, L'ordre juridique comimmautaire, ediia a 5-a, Paris, 1989
50. Jacques Ziller, Administrations compares. Les systmes politico-administratifs de
l'Europe des Douze, Editions Montchrestien-E.J.A., Paris, 1993
51. Lontin-Jean
Constantinesco, La
nature juridique
des
Communauts
europnnes, Conferina Paul Henry Spaak, Liege, 1980
52. Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituiei,
explicaii i comentarii, Editura Rosetti, Bucureti, 2003
53. Mircea Preda, Benonica Vasilescu Drept administrativ partea speciala-, Editura
Luminalex, Bucuresti, 2006
120
54. Nedelcu, I., Nicu, A., Drept Administrativ, Ed. Themis,Craiova, 2002
55. Voican Mdlina, Drept Administrativ. Partea General, Editura Universitaria,
Craiova, 2008
56. www.anfp.ro
57. www.6:AM.ro
58. www.facultate.regielive.ro
59. www.coe.int
60. www.mae.ro
121
i
ii
iii
iv
v
vi
vii
viii
ix
x
xi
xii
xiii
xiv
xv
xvi
xvii
xviii
xix
xx
xxi
xxii
xxiii
xxiv
xxv
xxvi
xxvii
xxviii
xxix
xxx
xxxi
xxxii
xxxiii
xxxiv
xxxv
xxxvi
xxxvii
xxxviii
xxxix
xl
xli
xlii
xliii
xliv
xlv
xlvi
xlvii
xlviii
xlix
l
li
lii
liii
liv
lv
lvi
lvii
lviii
lix
lx
lxi
lxii
lxiii
lxiv
lxv
lxvi
lxvii
lxviii
lxix
lxx
lxxi
lxxii
lxxiii
lxxiv
lxxv
lxxvi
lxxvii
lxxviii
lxxix
lxxx
lxxxi
lxxxii
lxxxiii
lxxxiv
lxxxv
lxxxvi
lxxxvii
lxxxviii
lxxxix
xc
xci
xcii
xciii
xciv
xcv
xcvi
xcvii
xcviii
xcix
c
ci
cii
ciii
civ
cv
cvi
cvii
cviii
cix
cx
cxi
cxii
cxiii
cxiv