Memento Mori

Poemul Memento mori dateaz din 1872 i nseamn Amintete-i c vei muri. n aceast poezie, Eminescu realizeaz o evocare a civilizaiilor de la origini, regsindu-se astfel tema dacic. Aici viziunea eminescian asupra Daciei este paradisiac, scriitorul refcnd imaginea unui popor apus.

 n opera liric se mpletesc cele dou lumi: lumea visului i cea a gndului. Lumea visului este privit ca o metafor a morii.

Zeii Daciei acolo locuiau poarta solara In a oamenilor lume scarile de stanci coboara Si in verdea-ntunecime a padurilor s-adun; Si pe negre stanci trunchiate stau ca-n tron in verdea lume Si din cupe beau aurora cu de neguri albe spume

In tabloul dacic, observam existenta a doua planuri: cel al zeilor si cel fizic, pamantesc. Urmatoarele secvente sugereaza comuninea zeilor cu natura:aur sfinte flori, coruri dalbe, popoare de stele iese-n roiuri luminoase.

Apare motivul pietrei, la unele popoare, piatra fiind simbolul puterii divine. In continuare este descris drumul parcurs de daci in lupta cu romanii. Lupta se d att n cer ct i pe pmnt.

 Din apus vin zeii Romei. Pe o stea de vulturi tras, Zeus de nori-aduntorul urc bolta maiestoas, Mart ncoard arcul falnic spre Zamolxe aintit; Ca s scape neamul nobil rsrit din a lui coaste nsui el a urbei semne le ridic nspre oaste, i de-antica lui turbare tremur norii de granit.

 Zeii romani apar dinspre apus, din trmul infam al ntunericului, pentru a accentua ipostaza lor neprielnic, nefast pentru daci. Motivele precum vulturii, norii, steaua, pstreaz atmosfera mitica, lupta avnd loc la un nivel superior.

Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pealbastra bolta, Parc-auzi a Marii Negre si a Dunarii revolta Si a lumii-ncheieture parca le auzi trasnind; Rasculatu-s-a-Universul contra globului din aer? Stelele-n ostiri se misca? Imparatii sori sencaier? Moare lumea? Cade Roma? Surpa cerul pe pamant?

Este surprinsa o imagine cosmogonica. Marea Neagra si Dunarea,simbolurile poporului nostru, sunt cuprinse de revolta. Rolul intrebarilor retorice este de a crea o imagine apocaliptica.

 i-o ntorc la fug; caii, carul rupt n nori rstoarn, Din titanicele arcuri ploaie de sgei se toarn, Nimerind n spate goale pe fugarii cei divini; i rnii, urlnd ei bolta o coboar -o color Cu-a lor snge care-n ruri ude, roii, de-auror mple-a norilor sprture cu mari lacuri de rubin.

 Cerul descende, pierzndu-i din sacralitate, devine un refugiu pentru fugari. Rubinul este un simbol al puterii dar i al morii.

Norii fug si se desfasur bolta limpede sendoaie. In zenit stau zeii Romei in auritele lor straie, Lancile si-ncruciseaza privind armia din vai; A lor chipuri luminoase stralucesc frumoasen soare, Ei si-ntorc caii cei falnici si-auritele lor care Spre apus iar rosul soare ii urmeaza-ncet pe ei.

Razboiul se incheie cu victoria romanilor. Moartea dacilor este sugerat in versul :Spre apus- iar roul soare i urmeaz-ncet pe ei., amintind de sintagma blagian ntoarcerea spre apus care nseamn trecerea n nefiin.

Dacii se intorc in Marea Neagra, se observa o simetrie compozitionala, Marea Neagra reprezentand un spatiu ocrotitor pentru armata dacica, un adevarat Mater Genitrix.