Puterea executiva

Proiect realizat de Jitaru Andra Gabriela Cristiana-Maria Dedu

INTRODUCERE
Puterea executiv din stat, reprezentat de guvern, este una din cele trei puteri independente din statele democratice moderne, conform principiului Separrii puterilor n stat, promovat de ctre Montesquieu. Celelalte dou puteri sunt judiciarul i legislativul. Executivul se ocup cu implementarea legilor n practic i cu administrarea birocraiei de stat. n fruntea guvernului se afl prim-ministrul. Astfel, rolul acestei puteri nu este emiterea legilor (rol al legislativului) i nici nu este interpretarea lor (rol al judiciarului). Guvernul ns poate propune legi spre aprobare de ctre legislativ.

Puterea executiv este, a doua component a puterii publice, denumit i puterea sau autoritatea administrativ a statului presupune un sistem de organe ale statului (executivul)cruia i este ncredinat activitatea specific i fundamental de punere n executare i organizarea executrii n concret a legilor.n Romnia executivul este dualist , format din Preedintele Republicii i Guvern,fiecrei autoriti fiindui stabilite atribuii specifice, pe care le exercit relativ independent.Alturi de Preedintele Republicii i de Guvern mai includem n puterea executiv ceea ce Constituia numete Administraie public: ministerele i alte organe de specialitate, autoriti administrative autonome, c o n s i l i i l o c a l e , p r i m a r i , c o n s i l i i j u d e e n e , p r e f e c i . Dei executivul dualist este o caracteristic a regimului parlamentar, constituantul romn din 1991 a optat pentru un executiv dualist, n cadrul cruia, totui, Preedintele se bucur de o reprezentativitate egal cu a Parlamentului, fiind ales prin vot universal i direct de ctre ntreg corpul electoral.

Functii in cadrul institutiilor cu caracter executiv

Seful de stat, deseori denumit seful executivului, purtnd, de regula, denumirea de monarh sau presedinte, se prezinta cu trasaturi diferite n functie de forma de guvernamnt. Guvernul este consacrat n constitutii sub denumiri diferite precum cele de Cabinet, Guvern, Consiliu de Ministri. Aceste denumiri depind de sistemul constitutional, de faptul daca executivul este format din una sau doua structuri. Guvernul are doua componente si anume seful guvernului (acolo unde exista) siministri si secretari de stat. Potrivit art. 102 alin. (3) al Constitutiei Romniei, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica. Ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice executa legile n domeniile lor de activitate. De aceea mai sunt denumite de domeniu sau de resort. Ele se subordoneaza guvernului. Organele administratiei publice locale si desfasoara activitatea n unitatile administrativ-teritoriale. Ele cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar si (uneori) o subordonare pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni.

Desemnarea sefului de guvern si a membrilor acestuia

n Romnia, potrivit Constitutiei, seful de stat desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, n urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta n parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate n parlament. Candidatul va cere, n termen de 10 zile de la desemnare, votul de ncredere al parlamentului asupra programului si a ntregii liste a Guvernului. Programul si lista guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si de catre Senat n sedinta comuna. Votul de ncredere se acorda cu votul majoritatii deputatilor si al senatorilor, iar pe baza sa Presedintele Romniei numeste Guvernul. Primul-ministru si ceilalti ministri vor depune individual, n fata Presedintelui, juramntul de credinta, acesta fiind momentul ncepnd cu care membrii Guvernului si ncep exercitarea mandatului, (art. 104 din Constitutia revizuita) Presedintele Romniei are dreptul sa revoce si sa numeasca, la propunerea primului ministru pe membrii Guvernului, n caz de

remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului. Articolul 107 alin. (2) din Constitutia revizuita prevede ca Presedintele nu poate totusi sa l revoce pe Primul-Ministru. Doar n cazul n care Primul-Ministru se afla ntr-una din situatiile enumerate la art. 106 din Constitutie (demisie, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces sau alte cazuri prevazute de lege) seful statului poate desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pna la formarea noului Guvern.

Raporturile legislativ-executiv activitatea acestora

legatura

cu

n activitatea de guvernare legislativul si executivul au un rol hotartor. Participarea lor la actul guvernarii este complexa si nuantata nct uneori este dificil de identificat ct reprezinta n guvernare interventia legislativului si ct cea a executivului. Se afirma tot mai des si mai ferm ca organele executive sunt singurele n masura sa elaboreze politica si sa o puna n aplicare. Rolul organelor executive, se spune, este de a lua decizii, de a realiza programe, de a angaja si realiza negocieri, de a recompensa pe cei devotati, de a sanctiona ncalcarile, de a reglementa afacerile si problemele curente, ceea ce nu poate face o adunare parlamentara. Se considera ca organele executive sunt perfect narmate pentru aceasta misiune. Din punct de vedere tehnic ele dispun de oameni de decizie, ierarhizati. Din punct de vedere politic membrii executivului (a se vedea situatia primului-ministru) sunt conducatori, lideri ai partidului majoritar, n fine, din punct de vedere institutional executivul dispune de mijloace administrative, financiare si de o forta publica ce este indispensabila executarii legilor.

Interventia executivului

legislativului

activitatea

Aceasta se realizeaza prin mai multe cai: a. Adoptarea legilor Puterea legislativa este cea care stabileste normele juridice (legile) pe care puterea executiva trebuie sa le aduca la ndeplinire, sa le execute.

b. Aprobarea programul executivului Orice guvern si formuleaza un program de guvernare. Acest program este aprobat de parlament, aprobarea fiind si un vot de ncredere n guvern. De regula, neaprobarea programului conduce la demisia guvernului. c. Aprobarea delegarii legislative n anumite situatii si conditii guvernul poate fi abilitat sa emita norme juridice n domenii rezervate legii. Trebuie observat ca numai parlamentul da o asemenea delegare, stabilind cu acest prilej domeniul si durata delegarii, precum si modul n care va controla exercitarea delegatiei de catre guvern (a se vedea si art. 115 din Constitutia Romniei privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante). d. Controlul activitatii guvernului Este una din cele mai importante functii ale parlamentului. Desi aceasta functie pierde mult din importanta daca guvernul dispune n adunari de o majoritate fidela, ea ramne o functie nu numai teoretica, ci si practica. Dar existenta parlamentului si dreptului sau de control, explicit prevazut n constitutii, constituie un avertisment permanent pentru executiv si un garant contra eventualelor abuzuri. 2. Interventia executivului n activitatea legislativului Relatiile implica si ndeosebi cu legilor si al dintre cele doua puteri, legislativa si executiva interventii ale executivului, care se exprima prilejul initiativei legislative, al promulgarii referendumului.

a. Cu prilejul initiativei legislative Importanta initiativei legislative n guvernare a fost explicata deja. Se constata ca, n toate sistemele constitutionale, printre subiectele dreptului de initiativa legislativa se numara si guvernul. Dar, si acest lucru este revelator aici, guvernul si exercita cu prisosinta dreptul de initiativa legislativa. b. Cu prilejul promulgarii legilor Promulgarea legii, etapa finala n procesul complex de elaborare a acesteia, a apartinut si apartine de regula

executivului, prin seful acestuia. Promulgarea legii nu este o simpla semnare a legii. Desi de regula este obligatorie, n unele sisteme constitutionale promulgarea presupune posibilitatea pentru seful statului de a cere, n cazuri ntemeiate, reexaminarea legii de catre Parlament. Uneori seful statului are drept de veto, putnd practic bloca o lege. c. Cu prilejul referendumului n multe sisteme constitutionale organizarea referendumului este n sarcina executivului si el poate privi chiar adoptarea unor legi. Compatibilitatea functiei parlamentare si functiei executive Practica constitutionala a statelor evidentiaza cel putin trei solutii distincte. Sunt sisteme constitutionale n care exercitiul unei functii ministeriale este considerat ca incompatibil cu exercitiul unui mandat n parlament. Un al doilea sistem practicat cauta sa valorifice ct mai mult echilibrul si colaborarea puterilor permitndcumularea celor doua functii (mandate). Exista un al treilea sistem, de mijloc, n tarile n care ministrii nu sunt obligati sa fie si parlamentari. n Romnia, potrivit Constitutiei, functia de guvernului este compatibila cu cea de parlamentar. membru al

Cresterea rolului executivului. Cauze si consecinte

Exista tendinta constanta executivului, tendinta evidenta guvernamnt. de crestere a rolului n sistemele pluraliste de

Aceasta tendinta nu este ntmplatoare si nici pur subiectiva. Ea si gaseste explicatia si justificarea n rolul hotartor al partidelor politice n crearea celor mai importante institutii statale. Asa vazute lucrurile vom observa ca la putere este adus acel guvern care sa nfaptuiasca platforma electorala a partidului nvingator n alegeri, desigur mpreuna cu majoritatea din corpurile legiuitoare. De aici tendinta de a da guvernului misiunea, dar posibilitatea luarii marilor decizii politice care se traduc prin legi sau prin masurile executive, corpurilor legiuitoare rezervndu-li-se rolul de organisme de reflectie si de control al actiunilor guvernului. Aceasta

fundamentare teoretica si practica face ca guvernul, considerat subordonat parlamentului fiindca nu rezulta direct din alegeri, sa fie n realitate "elementul motor si dinamic al ntregului sistem politic" (Pierre Pactet). n relatia legislativ-executiv guvernului nu i se mai rezerva deci un rol secundar, ci deseori un rol primordial. Daca privim executivul n complexitatea lui, vom observa ca tendinta de crestere a rolului sau este practic institutionalizata. Astfel, n unele sisteme constitutionale, seful de stat este ales prin vot universal, el primind mputernicirile sale direct de la popor (SUA, Franta, Romnia).