Stilul reprezinta expresia, arta de a scrie, care face sensibile ideile si sentimentele noastre; este mijlocul de comunicare intre

spirite. Nu este numai darul de a exprima gandurile, ci arta de a le adduce in present, de a le face sa se nasca, de a vedea legaturile dintre ele, de a le face vizibile1. Conform lui Roman Jakobson, functiile limbii sunt: functia referentiala, numita si cognitiva sau denotative, ce are in vedere

realitatea obiectiva, extralingvistica, fata de care emitatorul manifesta o atitudine rece, neutra; functia expresiva sau emotiva, care se manifesta prin exprimarea din partea

emitatorului a unei atitudini afectiva fata de realitatea extralingvistica; functia conativa, se aseamana cu functia expresiva, deosebindu-se de aceasta

prin faptul ca emitatorul doreste sa-l implice pe receptor in actul lingvistic; functia metalingvistica ce actioneaza prin introducerea unor elemente

lingvistice pentru definirea unor component din codul limbii folosite in text; functia fatica are in vedere accentuarea legaturii dintre emitator si receptor; functia poetica se refera la organizarea intrinseca a unui text care vizeaza

cunoasterea poetica a lumii. In stilul stiintific, in procesul de comunicare lingvistica, nu exista propriu-zis un destinatar, ci un receptor.

Trasaturile stilului stiintific 1. Nivelul fonematic

Fonemul reprexinta modalitatea de a diferentia cuvintele intre ele, precum si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant. Trasaturile acestui nivel sunt: - existenta unor termini ce au prefixe de origine greaca: hema-, helio-, hidro-, hemo-: hemopatie, hemoragie,hidrocefalie; - consolidarea grupului ps: psihic, psalm; 2. Nivelul morfematic

Se caracterizeaza prin: - existenta substantivelor si pronumelor nepersonale; - frecventa substantivelor proprii si abstracte;
1

Gilles Ferreol, Metode si tehnici de exprimare scrisa si orala, Editura Polirom, Iasi, 2007, pp. 58

- lipsa interjectiilor; - predominarea persoanei a III-a; In stilul stiintific predomina functia cognitiv referentiala, astfel ca se vor gasi putine adjective calificative sau appreciative. 3. Nivelul flexiunii verbale

Se caracterizeaza prin: - preponderenta indicativului, a infinitivului si a conditional-optativului, precum si absenta imperativului; - folosirea prezumtivului ( va fi avut, trebuie sa fi fost); - utilizarea prezentului atemporal. 4. Nivelul sintactic

Se remarca prin: - prezenta raporturilor de complementaritate intre planul prim al comunicarii si cel secund; - frecventa ridicata a structurilor redundante; - prezenta structurilor enumerative; - dezvoltarea transformarea atributelor in attributive, ajungandu-se la fraze lungi. 5. Nivelul lexical

- cuvintele trebuie folosite fara nicio functie expresiva, ci cu sensul propriu, denotative, fara sa genereze ambiguitati; - capacitatea de innoire a vocabularului, in functie de progresele stiintifice si tehnice; - frecventa redusa a cuvintelor populare, arhaice, argotice. Stilul stiintific reprezinta expresia utilizarii limbii cu scopul cunoasterii stiintifice a lumii. Acesta urmareste informarea obiectiva si exacta a cititorului. Astfel deosebim alte trasaturi ale acestui stil, si anume: 1) Logica Presupune ordonarea corecta a ideilor, pasajelor. Textul trebuie sa releve foarte clar relatia cauza efect. Este necesar ca ideile sa aiba un crescendo, sa porneasca de la simplu la complex, de la concret la abstract. 2) Obiectivitatea Reprezinta prezentarea obiectiva, exacta a faptelor. Obiectivitatea il oblige pe autor sa foloseasca un stil impersonal, care sa excluda exclamatiile, interjectiile, opiniile prea personale. Pluralul politetii este specific in special stilului stiintific. 2

3) Precizia Consta in utilizarea unei terminologii de specialitate. 4) Unitatea Se obtine prin folosirea terminologiei de specialitate in domeniul respective. 5) Proprietatea termenilor Reprezinta o alta trasatura de baza al stilului stiintific. 6) Claritatea Stiinta urmareste sa arate decat adevarul si cea mai buna insusire a stilului este expunerea adevarului in mod clar si simplu. 7) Concizia Inseamna capacitatea de a exprima cat mai multe lucruri in cat mai putine cuvinte. Filosoful Baltasar Gracian y Morales spunea: Ceea ce este bun este de doua ori mai bun daca e scurt!.

Folosirea cuvintelor si a expresiilor straine In textele stiintifice se folosesc cuvinte sau expresii consacrate. Acestea pot fi: - a priori ( din cele precedente); - ad calendas graecas ( la calendele grecesti); - ad litteram ( litera cu litera); - grosso modo ( in mare); - magna cum laude ( cu mare lauda); - post factum ( dupa fapta); - pro forma ( de forma).

Speciile stilului stiintific Speciile stilului stiintific sunt: nota, articolul, eseul, studiul, prolegomena, tratatul, compendiul, recenzia,, referatul, manualul, comunicarea stiintifica, prelegerea, teza de licenta, teza de doctorat, lucrarea de grad. 1. Nota - reprezinta o insemnare, inregistrare in scris a unei observatii

referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta insemnare, un comentariu. 2. Recenzia - este prezentarea unei opere literare sau stiintifice cu comentarii si

aprecieri critice. Recenzia la o carte stiintifice trebuie sa fie cat mai obiectiva.

3.

Referatul este o expunere succinta asupra unui subiect stiintific sau literar, Articolul reprezinta o lucrare de dimensiuni mai mari, avand un pronuntat Studiul implica abordarea stiintifica a unei probleme, acesta avand note si Prolegomena reprezinta partea introductive care precede expunerea propriu Tratatul este o lucrare sintetica de mari dimensiuni, in care sunt abordate Compendiul reprezinta o expunere sintetica a unei lucrari, discipline sau a Manualul este o lucrare ce include notiunile de baza ale unui stiinte, arte sau

bazat pe informatie bibliografica. 4.

character de originalitate, care trateaza o tema stiintifica. 5.

bibliografie. 6. zisa intro opera stiintifica. Termenul este livresc, fiind aproape iesit din uz. 7.

problemele fundamentale ale unei discipline. Tratatele sunt lucrari sintetice. 8.

unei conceptii. Acesta este scris dupa redactarea unui tratat. 9.

indeletniciri practice, scopul sau fiind unul didactic. Manualul se adreseaza unui grup precis de cititori, limbajul este unul de maxima accesibilitate. 10. Eseul este un studiu de proportii restranse asupra unor teme filosofice, literare sau stiintifice, compus cu mijloace originale, fara pretentia de a epuiza problema. Eseul se caracterizeaza prin originalitate. 11. Comunicarea stiintifica este o variant orala a unui articol sau studio stiintific, ce se poate prezenta si intr-o forma prescurtata. 12. Prelegerea este un curs tinut intr-o scoala de grad superior. 13. Teza de licenta reprezinta lucrarea pe care orice absolvent al unei institutii de invatamant superior trebuie sa o prezinte in fata unei comisii. 14. Teza de doctorat reprezinta lucrarea pe care cineva o prezinta unei comisii in vederea obtinerii titlului de doctorat. 15. Lucrarea de grad este necesara cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar.

Reguli generale de redactare a textului stiintific Continutul cercetarii stiintifice effectuate este foarte important insa nu mai putin importanta este forma de prezentare a rezultatelor obtinute. Redactarea este etapa cercetarii stiintifice care poate majora sau diminua substantial valoarea demersului stiintific efectuat, pentru ca ea este mai multu decat o simpla problema de stil, de limbaj, oricat de important ear fi ele. Ea reprezinta un complex de reguli si exigente care se cer urmate pentru a putea valorifica eforturile si rezultatele din etapele precedente redactarii, pentru a se asigura, prin demersul stiintific efectuat, un spor de valoare stiintifica. In cadrul redactarii, se disting mai multe etape care se cer parcurse in succesiunea lor logica: - definitivarea planului de cercetare; -scrierea introducerii; -expunerea continutului; -conceperea incheierii; -redactarea propriu zisa a lucrarii;

Definitivarea planului de cercetare Redactarea planului lucrarii asigura sistematizarea si ordonarea problemelor, a ideilor si concluziilor rezultate in urma cercetarii stiintifice. Structura lucrarii este definitivata in parti, capitol, subcapitole, paragrafe. Distributia pe parti (in cazul lucrarilor de dimensiuni mari), capitol si subcapitole se realizeaza in functie de idei, argumentatie, rationamente logico formale, intr-o succesiune rationala si in proportii rezonabile, care sa asigura identificarea cu usurinta a ideilor de baza. Se recomanda ca fiecare capitol sa curpinda 3-5 subcapitole. In cazul unor teme cu dezvolatri ramificate ale ideilor de bza, subcapitolele pot fi divizate in paragrafe, marcate prin numere de ordine corespunzatoare. Se recomanda ca subdiviziunea primara unei lucrari sa fie de maximum 10 pagini si de minimum 2 pagini. Pentru o mai usoara identificare a componentelor structural ale lucrarii se recomanda o codificare standard de urmatorul tip: -cifre latine (I,II etc) pentru parti si capitol; -cifre arabe, adaugate dupa punct la numarul capitolului pentru subcapitole (1.1,1.2) 6

-cifre arabe, adaugate la numarul de ordine al sucapitolului pentru paragrafe (1.1.1,1.2.1) -litere majuscule ale alfabetului latin (A,B,C) pentru marcarea dezvoltarii ideilor distincte in cadrul subcapitolelor -cifre arabe (1,2,3) pentru enumerari seriale, in care intervn si explicatii de dimensiuni reduse -liniuta simpla (cratima) la inceput de rand in cazul enumerarilor elementare, fara alte explicatii decat cea care precede enumerarea. Titlurile de capitol si subcapitole se scriu centrat in pagina, iar cele de paragraf se situeaza spre marginea stanga.

Scrierea introducerii In introducere, autorul reflecta, in mod obligatoriu urmatoarele momente: -actualitatea temei investigate si gradul de studiere a acesteia; -scopul si obiectivele cercetarii; -noutatea stiintifica a rezultatelor obtinute; -metodele de cercetare aplicate; -semnificatia teroretica si valoarea aplicativa a cercetarii; -aprobarea rezultatelor cercetarii.

Expunerea continutului Continutul lucrarii se expune asa cum cercetatorul doreste sa demonstreze valoarea rezultatelor investigatiei sale. Lucrarea trebuie sa cuprinda argumente bine legate intre ele, care sa sustina subiectul ales, dar ca faptele sunt cele care conteaza, prin urmare ar trebui sa fie date si exemple. Se considera inacceptabila modalitatea de a imprumuta exemple din lucrarile altor autori, insa este acceptata comentarea lor. Fiecare capitol trebuie sa se bazeze pe o teza unificatoare, ideile fiind aranjate din punct de vedere ierarhic, respectand urmatoarele principii: - evolutia de la simplu la compus; -abordarile din perspectiva evolutiei istorice; -analiza tuturor aspectelor semnificative ale problemei. Materialul cercetat trebuie asimilat, adica trebuie inteles in profunzime si sa aibe o interpretare personalizata. 7

Textul este recomandat sa prezinte elementele proprii demersului stiintific, precum si rezultatele originale obtinute prin recurgerea la persoana I plural. Recurgerea la eu poate fi utilizata in cazul in care se doreste a sublinia opinia pur subiectiva a autorului. Foarte important este stilul redactarii. El trebuie sa fie personal, adica folosirea unui limbaj propriu; directionat pe ideea centrala a lucrarii; coerent, adica fara reveniri si repetari.

Conceperea incheierii Incheierea reprezinta impresia finala asupra cercetarii efectuate. Este indicat sa se evite alcatuirea unui mic rezumat asupra celor expuse in continut, atentie acordanduse concluziilor de baza. In incheiere sunt trase concluziile si propuse recomandarile referitoare la obiectul cercetat.

Redactarea propriu-zisa a lucrarii Redactarea unui text stiintific presupune aplicarea anumitor reguli generale: Abrevieri si simboluri

Abrevierile sunt admise in lucrarile stiintifice in cazurile in care s-a impus in literatura de specialitate. Pentru cuvinte, concept sau nume de organisme cu caracter international se prefer abrevierea. In tehnica redactarii textelor, cele mai des utilizate abrevieri sunt: - apud (dupa latina), pentru citatele reproduce dupa alti autori; - cf. sau conf. (compara sau confrunta latina), se foloseste pentru a face o trimitere la o sursa sau o lucrare de referinta in care pot fi gasite detalii; - ibid (in acelasi loc ibidem, in latina) indica aceeasi sursa (invocate anterior) pentru un citat folosit in text; - idem (acelasi idem, in latina) invoca autorul citat intr-o nota anteriora; - op.cit. sau op.laud. (lucrare invocate sau citata, in latina) face trimitere la o lucrare pentru care s-a facut o prezentare intr-o nota anterioara, situate pe o alta pagina; - n.b. (nota bene latina), pune acentul pentru o mai buna observare; - pp. paginile din lucrarea mentionata din care s-a facut preluarea; - [] textul in cauza a fost reprodus partial; 8

- [sic] (asa latina), arata ca in citatul respective a fost reprodusa greseala de original; - sub.voce (la cuvantul latina), prin care se fac trimiteri la enciclopedii sau dictionare, fara a preciza alte coordinate; - v. sau vide (vezi latina), precizeaza locul unde poate fi gasita informatia, definitia sau expresia. Simbolurile apar ca elemente special de codificare cu ajutorul carora se opereaza mai ales in demersurile formale (demonstratii logice sau formale). De exemplu pentru termini, concept si definitii, pentru desemnarea unor marimi absolute, marimi specifice, in scrierea de ecuatii si functii sau literele alfabetului grecesc. Citate si preluari de idei

In momentul redactarii unui text, trebuie sa se evite compilatia si plagiatul. Compilatia reprezinta o lucrare fara originalitate, compusa din extrase din diferiti autori. Plagiatul este actiunea celui ce isi insuseste rezultatele cercetarii unui autor fara a face vreo referinta. Citatele apar ca preluari integrale ale unor parti de taxte din lucrari apartinand altor autori. Citatele sunt redate intre ghilimele sau scrise cu alte caractere, cu trimitere obligatorie la sursa. Citatele pot fi indicare in subsolul paginii sau la sfarsitul capitolului. Standardul occidental este comod, fiind respectat de majoritatea revistelor si editurilor din strainatate. Presupune identificarea sursei citatului in text , intre paranteze patrate, care cuprind numele autorului, anul publicarii lucrarii, pagina respectiva.