DOCTRINA SOCULUI Nasterea capitalismului dezastrelor

O stare de soc nu este doar ceva ce noi patim cand se intampla ceva rau. Este ceea ce ni se intampla
atunci cand ne pierdem firul povestii, cand devenim dezorientati. Ceea ce ne mentine orientate si alerti, afara din
starea de soc, este istoria noastra. Deci, o perioada de criza, precum este aceasta in care ne aflam, este un
moment foarte bun de a ne plasa pe noi insine in lunga poveste umana a luptei.
Totul a inceput pe 1 iunie 1951, cand reprezentanti ai serviciilor secrete occidentale s-au intalnit in
secret cu academicieni la Hotelul Ritz-Carlton din Montreal. Aceasta intalnire a contribuit la finantarea cercetarilor
militare privind efectele privarii senzoriale de la Universitatea McGill.
Privarea senzoriala este, de fapt, o metoda de a produce monotonie extrema. Determina pierderea
capacitatii critice, gandirea este mai putin clara, subiectii se plang ca nu pot avea fantezii si in momentul in care
ai elevi de liceu care nu pot avea fantezii, atunci realizezi ca esti pe calea gresita.
Donald Hebb s-a hotarat sa renunte la aceasta cercetare, neavand idee ce arma potential vicioasa ar
putea fi asta.
Experimentele de la McGill au continuat sub tutela ambitiosului cap al psihiatriei, Dr. Ewan Cameron.
Spre deosebire de Donald Hebb al carui experiment a fost facut cu acordul subiectilor, in sensul ca acestia
puteau renunta oricand la experiment, pacientii lui E. Cameron nu au fost la fel de norocosi.
Institutul Memorial Allan, unde lucrase si D. Hebb, incepuse sa semene cu o inchisoare macabre, in
care Cameron a efectuat experimente bizare pe pacientii sai de psihiatrie. Cameron facea experimente de
depattering , practice vroia sa le stearga complet memoria pacientilor, pentru a-i reconstrui de la tabula rasa.
Cameron a combinat terapia de soc cu terapia somnului si rularea repetata a mesajelor inregistrate. Nu
a durat mult pana cand CIA sa puna in practica cercetarea lui Cameron. Multe din aceste tehnici apar in
Manualul de Interogare a Contrainteligentei. Urmatoarele cuvinte sunt din manual: Este o ipoteza
fundamentalaa acestui manual ca aceste tehnici sunt, in esenta, metode de producer a regresiei personalitatii.
Exista un interval, care poate fi extreme de scurt de suspendare a animatiei. Un fel de soc psihologic sau
paralizie. Tortionarii experimentati recunosc acest efect, cand el apare si stiu ca in acest moment sursa este cu
mult mai deschisa la sugestie, cu mult mai probabil sa se conformeze, decat fusese chiar inainte de a
experimenta socul.
In aceeasi perioada in care Dr. Ewen Cameron isi conducea experimentele sale in Montreal, un
exponent al altui tip de soc lucre nu departe de acolo. Milton Friedman preda economia la Universitatea din
Chicago. El credea ca terapiile de soc economice ar putea incuraja societatile sa accepte o forma mai pura a
capitalismului liberalizat.
In octombrie 2008, in mijlocul celei mai mari crize financiare din 1929 pana in present, Naomi Klein s-a
dus la Universitatea din Chicago sa vorbeasca despre Milton Friedman.
Cand M. Friedman a implinit 90 de ani, Casa Alba a lui Bush a organizat o petrecere aniversara pentru
el. Toata lumea a tinut discursuri, inclusive George Bush, dar a existat un discurs foarte bun oferit de catre
Donald Rumsfeld. D. Rumsfeld: Milton este intruchiparea adevarului, acele idei au consecinte.
Ceea ce doreste N. Klein sa evidentieze este faptul ca haosul economic de pe Wall Street, Mail Street si
Washington se datoreaza mult ori factori desigur, dar printer acestia, se gasesc ideile lui M. Friedman.
Prabusirea Wall Street din anii 1929 a dus la depresiunea din anii 30. Central in tezele lui Friedman se
afla opozitia sa la Noua Afacere (New Deal-ul), anuntata de catre presendintele Franklin Roosevelt, in discursul
sau inaugural. Conform acestuia, cea mai mare sarcina primara era aceea de a pune toti oamenii la munca,
aceasta nefiind o problema nerezolvabila dupa spusele lui Roosevelt.
Influentat de economistul John Maynard Keynes, Roosevelt a inceput un program de angajari publice
pentru a readuce oamenii la munca. Chiar daca aparent problema locurilor de munca era rezolvata, nu era totul
atat de simplu.
Depresiunea a tinut pana la cel de-am doilea razboi mondial, dar dupa razboi, planul Marshall, a
raspandit modelul lui Keynes de reglementare si interventie a guvernului in Europa. Principiile lui au fost
acceptate pe scara larga, dar nu si in Departamentul Economic al Universitatii din Chicago. Din aceasta
universitate M. Friedman a dus un razboi impotriva New Deal-ului. Friedman era membru al unui grup numit
Societatea Mont Pelerin, condusa de catre economistul austriac Friedrich von Hayek. Ei credeau ca daca
guvernul inceteaza sa mai ofere servicii, ei inceteaza sa mai reglementeze pietele, atunci economia se va
corecta singura. In anii 50, erau considerati a fi bolnavi la cap, dar pe parcursul ultimilor 30 de ani ideile lor au
devenit doctrinele economice dominante.
Tezele Doctrinei Socului sunt acelea ca ni s-a vandut o poveste despre cum aceste politici radicale au
schimbat lumea. Cum ca ele nu au schimbat lumea pe spatele libertatii si ale democratiei, ca ele de fapt au
necesitat socuri, crize, stari de urgenta.
Milton Friedman a inteles utilitatea crizelor. Numai o criza, reala sau perceputa, produce o schimbare
reala. Cand apare acea criza, actiunile care se intreprind depend de ideile aflate la indemana.

Primul test: Chile

In Chile au invatat prima oara discipolii lui Friedman cum sa exploateze un soc de mari dimensiuni sau
criza. De obicei, propovaduitorii oficiali ai neoliberalismului, publicistii oficiali, nici macar nu mentioneaza Chile.
Incep povestea cu Thatcher si Reagan deoarece este mult mai atragatoare in acest fel. In anii 50-60 politicile
progresiste de dezvoltare din Chile, erau un far in regiune. Guvernul a investit in sanatate, educatie si industrie.
Corporatiile americane erau ingrijorate ca investitiile lor vor avea de suferit. Drepr raspuns. Departamentul de
Stat al Statelor Unite a inceput sa sponsorizeze student din Chile si din restul Americii de Sud ca sa studieze
economia pietelor libere cu Milton Friedman.
Universitatea din Chicago a avut o intelegere comuna cu Universitatea Catolica din Chile, prin
intermediul careia, un numar mare de student chilieni, au venit la Universitatea din Chicago, au fost scoliti si si -au
luat doctoratul. Acesti student s-au intors si au predate in Chile. Departamentul Economic al Universitatii Catolice
a devenit o mica Scoala Chicago.
Arnold Harberger, economistul responsabil de program, s-a autodescris ca fiind un misionar dedicat
serios.
In 1970, Guvernul Unitatii Populare al lui Salvador Allende, a castigat alegerile cu o platform de
nationalizare a unor largi sectoare ale economiei.
Compania de telefonie chiliana era detinuta in majoritate de corporatia americata ITT. ITT a intreprins
incercari pentru a-l opri pe Allende sa devina presedinte. Aveau sprijinul lui Richard Nixon si al Casei Albe. R.
Nixon a dat ordin la CIA sa-l impiedice pe Allende sa castige presedentia. In ciuda eforturilor CIA, Allende a fost
investit ca presedinte.
Richard Nixon a ordonat directorului CIA sa faca economia sa geama. Pregatirile au inceput pentru
lovitura militara. Baietii din Chicago chilieni au inceput lucrul la un plan economic de 500 de pagini denumit
Caramida. Cu finantarea Statelor Unite, s-a facut totul pentru a destabiliza economia. Camionagii au intrat in
greva, aducand fabricile si magazinele in impas.
A fost o incercare nereusita de stat pe 29 iunie 1973 si apoi pe 11 septembrie 1973, cu generalul
Pinochet in fruntea armatei. Asaltul a inceput asupra Palatului Prezidential.

Socul Razboiului

Chile se bucurase de 41 de ani de neintrerupta oranduire democratica pasnica, care era acum
rasturnata in mod violent. Pinochet si suporterii sai au descris lovitura ca fiind un razboi. Cu siguranta era
conceputa sa arate a razboi. A fost un precursor chilian la Soc si Uimire.
Baietii din Chicago au oferit planul lor economic, Caramida, lui Pinochet. In zilele care au urmat, mai
mult de 13.000 de oponenti au fost arestati si incarcerate. Mii de prizonieri au fost tinuti in Stadionul National.
Multi au fost torturati. Chile a devenit notorie in intreaga lume.
La inceputul lui noiembrie au fost eliberati 5000 de prizonieri. Cei 9000 ramasi in urma au fost transferati
catre alte centre de detentie. Peste mai putin de o luna, pe 21 noiembrie 1973, FIFA permite ca Chile sa joace un
meci din preliminariile Cupei Mondiale, pe acelasi stadion. Adversarii lor, Uniunea Sovietica, au refuzat sa joace
acolo, asa ca lui Chile i s-a permis sa inscribe intr-o poarta goala si s-a calificat la Campionatul Mondial din 1974.

Socul Economic

Cu populatia in stare de soc, Pinochet a impus politcile economice recomandate de catre Baietii de la
Chicago: eliminarea controlarii preturilor, vanzarea companiilor de stat, inlaturarea barierelor de import si
reducerea cheltuielilor bugetare.
Friedman a recunoscut deschis mai tarziu importanta experimentului din Chile. Era primul caz in care
avusese o miscare impotriva comunismului, care fusese inlocuita de o miscare indreptata spre pietele libere.
Nu a functionat. Un an mai tarziu, inflatia era de 375% pe an, cea mai ridicata din lume. Asa ca in martie
1975, Arnold Harberger si Milton Friedman au zburat spre Santiago. Atunci friedman a solicitat aplicarea
Tratamentului de soc, scriind de asemenea ca generalul Pinochet a fost atras cu simpatie de idea unui astfel de
tratament de soc, dar era in mod clar stresat de somajul ce-l putea cauza.
A devenit rapid clar ca de politicile lui Friedman beneficiau cei avuti, pe seama celor saraci. S-a
calculate ca o familie ce incerca sa traiasca pe seama salariului minim trebuia sa cheltuiasca 75% din veniturile
sale pe paine. Lucruri cum ar fi calatoriile cu autobuzul sau laptele, devenisera un lux.
Pinochet a renuntat la laptele gratuit din scoli, o miscare care a avut ecou asupra politicii controversate
a tinerei minister a invatamantului din Marea Britanie, cu care mai tarziu s-a imprietenit.
In idea de a impune aceste politici economice, trebuia sa existe acolo un dusman de temut. Friedman si
Harberger au argumentat ca economiile pietelor libere merg mana in mana cu libertatea si democratia. Dar in
Chile, unde ideile lor fusesera implementate in contextual unei dictaturi militare, opusul era adevarat. Multi din
America Latina au vazut o conexiune directa intre socurile economice care saracisera milioane de oameni si
epidemia torturilor aplicare celor care au crezut intr-o altfel de societate.
Unul dintre acestia a fost Orlando Letelier. Letelier fusese ambasadorul lui Allende la Washington. El a
stat un an intr-una din inchisorile lui Pinochet, fiind apoi exilat inapoi in America.
In 1976, Letelier a scris: Planul economic a trebuit impus cu forta, iar in contextual din Chile, asta nu a
putut fi facuta decat ucigand mii de oameni, stabilind lagare de concentrare pe tot intinsul tarii si prin incarcerarea
a mai mult de 100.000 de oameni in 3 ani.
Peste mai putin de o luna, Letelier a fost ucis de o masina capcana. Michael Townley, un membru al
poitiei secrete al lui Pinochet, a pus la cale bomba. El a intrat in SUA cu un pasaport fals, cu sprijinul CIA.
Townley a fost extradat in SUA si a fost condamnat pentru uciderea lui Letelier. Pinochet a condus Chile ca un
dictator militar pentru 17 ani.
In acelasi an in care a fost ucis Orlando Letelier, lui Milton Friedman i s-a acordat Premiul Nobel pentru
economie.
Lui Milton Friedman I s-au oferit doua diplome de onoare de catre universitati din Chile, insa a refuzat sa
le accepte pentru ca acele universitati erau finantate in parte de fonduri publice si nu a dorit sa apara in niciun fel
ca ofera suport sistemului politic din Chile.

Revolutia se raspandeste

Ceea ce Naomi Klein doreste sa exprime, este relatarea unei istorii alternative, despre cum acest izvor
de capitalism pur salbatic pe care il traim, capitalism nestapanit, a ajuns sa domine lumea.
Chile nu a fost singura tara din America de Sud care a adoptat politicile scolii din Chicago. Discipolii lui
Friedman au detinut pozitii cheie in Brazilia si au consiliat guvernul Uruguayului.
Apoi, pe 24 martie 1976, o lovitura de stat militara a rasturnat guvernul lui Isabel Peron, din Argentina. O
jonctiune de trei generali a preluat tara, condusa de generalul Videla.
Baietii din Chicago au ocupat posture economice cheie in guvernul militar. Ei au confiscat
oportunitatea unor inginerii economice si sociale majore. Si intr-un an de la lovitura, salariile au pierdut 40% din
valoare lor, fabricile s-au inchis, saracia s-a propagate. La fel ca in Chile, oamenii trebuiau sa fie terorizati pentru
a accepta aceste politici economice. Videla a invatat din experienta lui Pinochet. El a adoptat tactica disparitiei
oamenilor. Facand un echilibru intre oroarea publica si private, disparitiile se executau de obicei in plina zi, dar
puteau fi negate intotdeauna.
Multe din tehnicile folosite de armata din Chile si Argentina au fost invatate in US-run School of the
Americas. Tehnici de tortura invatate, de la viol, pana la jumulire, la tortura cu obiecte ascutite, ruperea
extremitatilor, scoaterea ochilor, insemnarea.
In America Latina sunt diferite regimuri care, la momentul actual, incalca drepturile omului: crime
politice, deportari, incarcerari fara proces.
Folosirea torturii asupra unui soldat inamic conoscut, pentru a castiga un fel de avantaj militar, este
justificabila si inteleapta, dar sa mergi dincolo de asta, sa folosesti tehnici de tortura doar pentru a intimida
oamenii, este complet gresit, lipsit de etica si imoral.
Dar in argentina si Chile, aceste tehnici nu au fost folosite doar pe soldati si teroristi. Au fost folosite pe
student si membrii sindicali. Au fost folosite pe oricine s-a opus politicilor economice ale pietei libere a regimului.
In 1978, Junta din Argentina, a gazduit Campionatul Mondial. Finala s-a jucat pe un stadion aflat la
mai putin de o mila de cel mai mare camp de detentie din tara, unde mii de prizonieri erau tinuti in camera de
tortura.
Argentina a dus regimul lor de teroare cu un pas mai inainte decat Chile. Printe cei disparuti erau sute
de femei gravide, femei carora li s-a permis sa nasca, inainte de a fi ucise. Acesti copii dintre care multi au fost
crescuti de familii avand conexiuni militare, au fost un memento puternic al proiectului Juntei, menit sa
reorganizeze intreaga societate.
Pe cand Junta se afla inca la putere, un grup de mame si bunici ale disparutilor, au inceput sa
protesteze in Plaza de Mayo. Ele s-au transformat in detectivi, cautand dupa copiii disparuti.
Dupa ce Junta a cazut, unii au fost gasiti si s-au reunit cu familiile lor, dar in cele mai multe cazuri, nu au
gasit nimic.
Generalul Videla a fost gasit vinovat de crima, rapire si tortura. A fost condamnat la inchisoare pe viata.
Aceste prime experiente din America Latina, i-au prezentat pe Friedman si pe oamenii lui, cu o serioasa
problema ideologica.
Friedman promisese ca aceste politici nu-I vor imbogati doar mai mult pe elite, ci ele vor crea cele mai
libere societati posibile, ca acesta este un razboi impotriva tiraniei. Ca libertatea si capitalismul merg mana in
mana. Cu toate acestea, vedem ca in anii 70, singurele tari care au pus aceste idei in practica, au fost dictaturi
militare.
Nixon a sprijinit complet instituirea acestor tipuri de politici brutale ale pietelor libere, in dictaturile sud-
americane, dar cand a venit vorba de politica economica interna, in SUA, cand Nixon a trebuit sa se ingrijoreze
privind realegerea sa, a fost o poveste cu totul si cu totul diferita.

Scoala din Chicago lumea vorbitoare de limba engleza

Friedman s-a bucurat de o relatie de prietenie cu Nixon. Cativa din colegii scolii sale din Chicago si
discipoli de-ai lui, au fost recrutati sa lucreze pentru guvern. Donald Rumsfeld a fost unul dintre ei. Dar in 1971,
cu economia in criza, Nixon a intors spatele ideilor lui Friedman si a impus o politica de control a salariilor si
preturilor. L-a pus responsabil pe Rumsfeld.
Friedman era impotriva politicii de control deoarece era de parere ca implica interventia guvernului in
libertatea cetatenilor, fapt considerat de acesta ca fiind intolerabil.
Politica keynesiana a fost un succes. Nixon a castigat al doilea mandate cu o majoritate linistitoare. A
fost o lovitura pentru Friedman.
Apoi, in 1979, Margaret Thatcher a fost aleasa prim ministru al Marii Britanii. Gurul ei intelectual, a fost
vechiul mentor al lui Friedman, Friedrich von Hayek. Si doar un an mai tarziu, Ronald Reagan a fost ales
presedinte al Statelor Unite. Atat Anglia, cat si America, erau acum conduse de friedmanisti convinsi.
Cand a venit, programul lui Margaret Thatcher, avea patru planuri: taierea cheltuielilor guvernamentale,
reducerea impozitelor, reducerea activelor statului si operarea industriilor sau reglementarea industriei sis a aibe
o politica monetara moderata si stabila pentru a reduce inflatia.
In primii sai 3 ani de guvernare, somajul s-a dublat in segmente ale economiei, ducand la valuri de
greve. Au fost revolte in principalele orase ale Marii Britanii. Chiar si admiratorii lui Margaret Thatcher aveau
dubiile lor.
Performantele economice de-a lungul guvernarii Thatcher au fost amestecate. Friedrich von Hayek i-a
cerut lui Thatcher sa copieze politicile economice de soc ale lui Pinochet.
Thatcher a replicat: In Marea Britanie, fara institutiile democratice si fara sprijinul unui grad ridicat de
consens, unele din masurile adoptate in Chile, sunt destul de inacceptabile.
Nepopularitatea profunda a lui Thatcher parea sa dovedeasca inca o data ca fundamentalismul pietei
libere era pur si simplu mult prea nepopular, era in mod direct daunator atator de multi oameni, afectand
supravietuirea lor intr-un stat democratic, in care guvernarea necesita obtinerea consimtamantului guvernului,
spre deosebire de o dictatura militara.
Ceea ce a tras-o pe Thatcher de pe marginea prapastiei si a salvat in cele din urma proiectul, a fost o
criza. Intr-adevar, a fost criza suprema-a fost un razboi.
Cei mai multi oameni din Marea Britanie nu auzisera niciodata de insulele Falkland. Cand Argentina a
invadat acest mic grup de insule, aflat la mii de mile distanta in Atlanticul de Sud, Thatcher a profitat de
oportunitate pentru a-si dovedi prerogativele sale de Doamna de Fier.
Razboiul s-a terminat in mai putin de 3 luni. Pe masura ce trupele se intorceau in Marea Britanie, un val
de celebrari patriotice a maturat tara. Thatcher a castigat alegerile din 1983 cu o majoritate masiva. Ea putea
inainta acum o forma a terapiei de soc economic, experimentata in Chile.
Cel mai puternic sindict din Marea Britanie era Sindicatul National al Minerilor. Cand National Carbon a
incercat sa inchida minele, minerii au intrat in greva, cea mai lunga greva britanica din 1926 pana in present si
cea mai costisitoare. Greva a durat aproape un an. Thatcher si-a folosit toate mijloacele avute la indemana
pentru a distruge sindicatul. In cele din urma minerii au fost infranti.
Thatcher s-a folosit de aceasta victorie ca sa aduca revolutia Scolii din Chicago in Marea Britanie.
O serie de reclame lucioase au promovat un program masiv de privatizari. Thatcher a vandut industria
otelului, apa, electricitatea, gazul, telefonia, liniile aeriene, petrolul. Locuintele de stat au fost vandute, serviciile
consiliului au fost scoase la licitatie.
In 1986, serviciile financiare si bancare au fost dereglementate. A fost numit The Big Bang.
Friedman a recunoscut deschis importanta lui Thatcher si Reagan in raspandirea politicilor Scolii din
Chicago in jurul lumii. Coincidenta ca Thatcher si Reagan sa se afle la conducere in acelasi timp, a fost enorm de
importanta pentru acceptarea publica in intreaga lume, a unei abordari diferite a politicilor economice si
monetare.

In spatele Cortinei de Fier

Cunoastem cu totii basmul caderii comunismului. Cum ca Vestul lui Reagan si Thatcher arata asa de
prosper in ochii oamenilor fostului bloc communist, incat ei singuri au cerut politici radicale ale liberului schimb.
Este adevarat ca oamenii care traiau sub comunismul totalitar doreau cu adevarat democratie. Si de asemenea
este adevarat ca oamenii doreau sa aiba posibilitatea sa-si cumpere blugi si Big Mc. Dar asta nu insemna ca
vroiau genul de capitalism salbatic, al oligarhilor nebuni si fara protective sociala, cu care s-au ales atat de multe
tari din blocul de est si de care sufera si azi.
Thatcher a facut tot ce a putut sa anihileze puterea sindicatelor in Marea Britanie, dar in 1988 ea s-a
dus in Polonia ca sa-si arate solidaritatea pentru uniunea sindicala Solidaritatea.
Grevele din Polonia au permis Solidaritatii sa conteste alegerile generale in iunie 1989. Asta a
declansat un val de demonstratii prin Europa de Est.
In trecut, Uniunea Sovietica a trebuit sa foloseasca forta militara pentru a strive miscarile democratice.
Dar Uniunea Sovietica avea un nou tip de lider, Mikhail Gorbachev, care era dedicate Glasnostului si
Perestroikai. El vorbea despre o a treia cale, o tranzitie gradual catre democratia sociala de tip scandinav, ceva
intre capitalismul liberului schimb si comunism.
Gorbachev i-a fermecat pe politicienii publici ai vestului. El a stat si a privit cum unul cate unul, vechile
regimuri comuniste s-au prabusit. La sfarsitul anului, cel mai solid symbol al diviziunii Europei a fost doborat.
Pentru Friedman si Baietii de la Chicago o intreaga noua lume s-a deschis.
In Uniunea Sovietica, Gorbatchev spera sa reformeze gradual economia Rusiei.
In 1991, Gorbatchev a fost invitat la Summitul G7 din Londra. El nutria suport financiar pentru reformele
sale economice graduale. In schimb, I s-a spus ca daca nu sprijina terapia de soc radical, nu va exista nici un fel
de ajutor. Luna urmatoare, a fost o lovitura de stat impotriva lui. Un grup de lideri ai Partidului Comunist l-au
arestat pe Gorbatchev la domiciliu, in casa lui de vacanta din Crimeea. Tancurile au inconjurat Casa Alba-
Parlamentul Rusiei.
In mijlocul haosului de ciocniri stradale era evident ca pentru a-si consolida pozitiile, opozantii au trebuit
sa recurga la violente. Astfel de ciocniri intre oameni si fortele de securitate nu au mai fost vazute de la primele
zile ale revolutiei ruse. In zori, in mijlocul unei mari de resturi, devenea clar ca lovitura de stat se dezintegra.
Cladirea Parlamentului Rusiei era neatinsa, armata nu facuse nici o miscare, inauntru, Boris Yeltin era mai
puteernic ca niciodata.
Gorbatchev a fost eliberat si s-a intors la Moscova, dar si-a pierdut o mare parte din putere.
In decembrie 1991, Uniunea Sovietica a fost dizolvata. Un soc profund pentru poporul rus.
Yeltin conducea acum politicile economice ale Federatiei Ruse. Piata libera a venit in Rusia. A fost
haos.
Adoptarea politicilor scolii din Chicago in Rusia, marcheaza inceputul unui nou capitol in cruciada
liberului schimb. Totul a fost doar soc, fara terapie.
In ciuda eforturilor publice de a promova capitalismul popular, realitatea era ca un numar de oameni de
afaceri au facut averi uriase.
Industria de stat a fost vanduta pe mai nimic. Presa rusa i-a numit pe consilierii lui Yeltsin Baietii din
Chicago. Terapia de soc a lui Yeltsin a insemnat ca in 1992, media cetatenilor rusi a consumat cu 40% mai putin
decat in 1991. O treime dintre rusi a coborat sub pragul saraciei, iar salariile nu au fost platite cu lunile.
Un expert a prezis ca 140 de milioane de rusi vor trai in curand sub limita saraciei. Coruptia inflorea,
crima organizata a explodat. Moscova devenise noul Vest Salbatic. Majoritatea rusilor s-au opus viziunilor
radicale pentru tara lor, ale baietilor din Chicago. In martie 1993, Parlamentul a luat o decizie cruciala: a votat
abrogarea puterilor speciale acordate lui Yeltsin. Yeltsin a declarant starea de urgenta. Curtea Constitutionala a
considerat ca este ilegala.
Pe 21 septembrie, Yeltsin a luat optiunea lui Pinochet si a dizolvat Parlamentul.el a suspendat functiile
legislative, administrative si de control ale Parlamentului Federatiei Ruse. Vestul si-a corit drum in urma lui
Yeltsin.
Al Gore spunea ca simte ca Boris Yeltsin reprezinta cea mai buna speranta pentru democratia in Rusia.
Doua zile mai tarziu, Parlamentul a votat pentru punerea sub acuzare a lui Yeltsin cu 636 de voturi pentru si 2
impotriva. Mii de suporteri ai Parlamentului s-au adunat in fata Casei Albe si au marsaluit spre televiziune. Se
parea ca suporterii Parlamentului aveau sa castige. Yeltsin a zburat inapoi la Moscova, de la casa lui de vacanta.
In acea noapte, 100 de demonstranti au fost ucisi pe masura ce autoritatile lui Yeltsinau ripostat.
Pe 4 octombrie, el a ordonat trupelor sa asedieze Casa Alba, bombardand aceeasi cladire pe care o
aparase cu 2 ani inainte.
Warren Christopher, secretarul de stat American, a spus: statele Unite nu sprijina de obicei
suspendarea parlamentelor, dar acestea sunt timpuri extraordinare.
Yeltsin avea acum puterea absoluta. Sfatuit de baietii din Chicago, el a condus printr-o forma de
capitalism cronic. Au fost vandute chiar mai multe industrii de stat, creand o noua clasa de afaceristi miliardari, cu
uriase influente politice, oligarhii. Pana in 1998, 80% din fermele rusesti au fost falimentate si 70.000 de fabric de
stat au fost inchise.
In 8 ani, numarul oamenilor traind in saracie a crescut cu 72 de milioane. Intre timp, Moscova va ajunge
sa aibe mai multi milionari ca oricare alt oras din lume.

Un nou inamic

Odata cu venirea la conducerea SUA a lui George Bush, acesta l-a desemnat pe Donald Rumsfeld ca
fiind noul secretar al apararii. Rumsfeld mai fusese secretarul apararii sub Gerald Ford. Pe vremea cand era sub
Ford, americanii trebuiuau sa se teama de inamicul numit Uniunea Sovietica.
Acum, fiind sub conducerea lui Bush, Rumsfeld declara ca exista un nou inamic mai aproape de casa.
Pe 10 septembrie 2001, Rumsfeld a tinut un discurs, expunandu-si planurile sale de a privatiza o mare
parte a armate SUA. Milton Friedman ar fi fost mandru.
Rumsfeld a spus: Chestiunea de azi reprezinta un adversar ce constituie o amenintare serioasa pentru
securitatea SUA. Acest adversar este unul dintre ultimele bastioane din lume ale planificarii centralizate.
Guverneaza, dictand planuri pe 5 ani. Poate ca acest ultim adversarsuna ca fosta Uniune Sovietica, dar acel
inamic nu mai este. Acest adversary este mai apropiat de casa, este birocratia Pentagonului. La momentul
respective Rumsfeld a declarant razboi birocratiei.
A doua zi, zborul 77 al American Airlines s-a prabusit peste Pentagon, omorand 184 de oameni.

Socul din 11 septembrie

Intrebarile care au urmat zile de 11 septembrie 2001 au fost: cine sunt acesti oameni, de unde vin, de
ce ii urasc pe americani. A fost o pierdere totala a naratiunii colective. Nu traiau in lumea in care credeau ca
traiesc. Si tot auzeau de la liderii lor politici ca tot ce credeau ca au inteles inaintea atacurilor nu se mai aplica.
Aparuse o noua fraza: Gandire premergatoare lui 11 septembrie. Si ce s-a intamplat in momentul acela, a fost
ca deodata, povesti noi au aparut in mod miraculous. Cum ca s-ar fi aflat intr-un conflict de civilizatii, cum ca
exista o axa a raului si ca ei lupa intr-un razboi impotriva terorii.
Acest razboi abstract, de necastigat, a avut uriase consecinte economice. Pana in 2001 Securitatea
Nationala abia se inregistrase ca industrie. Astazi este mai mare decat Hollywood-ul si industria muzicala
combinate.
Intre 11 septembrie 2001 si 2006, Departamentul Securitatii Nationale a inmanat 130 de miliarde dolari
catre contractori privati. Acesta este complexul dezastrului capitalismului.
O noua economie construita pe frica. La acel moment, Bush declara ca va fi o lupa monumentala, a
binelui impotriva raului.
Razboiul impotriva terorii partea I

Bush declara ca cea mai buna aparare impotriva terorii este o ofensiva globala importiva terorii, oriunde
s-ar afla.
Prima faza a acestui razboi a fost bombardarea Afganistanului. Guvernul Taliban a fost doborat rapid.
Urmarile razboiului au fost mult mai complicate. Razboiul incepuse in Afganistan, dar nu urma sa se termine. In
principal, cautau detinuti de la care puteau obtine informatii.
La Guantanamo, pentru prima oara, tehnicile din manualul KUBARK au fost folosite in mod public si
explicit de catre fortele americane, sanctionate official de catre Casa Alba si transmise in mod deschis la
televiziunile din intreaga lume.
Izolarea, atat fizica, cat si psihologica, trebuie sa fie mentinute din momentul retinerii. Capacitatea de a
opune rezistenta este diminuata de dezorientare. Prizonierii trebuie mentinuti silentiosi tot timpul. Nu trebuia sa li
se permita niciodata sa vorbeasca unul cu altul. Din cei 779 de prizonieri care au fost retinuti in Guantanamo,
doar 3 mai fusesera condamnati pentru vre-o infractiune.

Razboiul impotriva terorii partea a II-a

Razboiul impotriva terorii nu este despre un om, si nu este despre o tara.
Au fost date multe justificari pentru invazia Irakului. Dar daca Statele Unite doreau cu adevarat sa atace
o tara in care liderii Al-Qaeda se credea ca s-ar ascunde, care avea arme nucleare si vindea tehnologie nucleara
altor tari, atunci Pakistan ar fi fost alegerea evidenta. Avea conexiuni apropiate cu talibanii si era condusa de un
dictator militar.
In schimb George Bush a ales sa tintesca Irakul, tara aflata pe locul 3 in privinta rezervelor mondiale de
petrol.

Razboiul ca tortura in masa

In ceea ce priveste planul de razboi al Ministerului Apararii, nu este ca celalalt razboi din Golf, e mai
mult in linia invaziei din Panama, din 1989. CBS News i-a fost comunicat ca va incepe in asa numita Ziua A, A?
de la lovituri aeriene, lovituri aeriene atat de devastatoare, incat ii vor lasa pe soldatii lui Saddam incapabili sau
fara dorinta de a riposta.
Idea este ca ploaia de tunete sa fie atat de puternica incat sa creeze soc si uimire.
Daca Pentagonul se tine de planul de razboi, intr-o zi din martie fortele aeriene si navele vor lansa intre
300 si 400 de rachete de croaziera spre tinte din Irak, mai multe decat au fost lansate in toate cele 40 de zile ale
primului razboi din Golf. Dimensiunea acestei operatiuni nu a mai fost vazuta pana acum, nu amai fost
contemplate pana acum.
Harlan Ullman este unul dintre autorii conceptului de soc si uimire, care se bazeaza pe un numar mare
de arme ghidate de precizie. Acesta spunea ca prin acest effect simultan asemanator cu cel al bombelor din
Hiroshima, nu dureaza zile sau saptamani, ci mai degraba minute. Tot acesta spunea ca prin aceasta metoda
dobori orasul, le tai curentul, apa, si incepi aceasta campanie neobosita ca sa-i dobori, asa ca in 2,3,4,5 zile ei
sunt fizic, emotional si psihic extenuate.
Noaptea trecuta, un kilometru patrat din centrul Bagdadului parea ca iadul pe pamant. Anunta presa la
momentul acela. In primul val al bombardamentului, cetatenii Bagdadului au suferit o versiune a privatiunilor
senzoriale descries in mamualul KUBARAK. In haosul ce a urmat inlaturarii lui Saddam Hussein, Statele Unite
au facut putine ca sa opreasca jafurile. Unii oficiali americani, chiar au crezut ca le-au facut incalzirea pentru
desfintarea statului Irakian.
John Agresto, directorul de reconstructive a invatamantului superior, a spus ca a vazut jefuirea scolilor,
ca pe o oportunitate pentru un inceput curat. De fapt, inainte de sanctiuni, Irakul avea cel mai bun system
educational din regiune. 89% din irakieni stiau carte. Prin contrast, in New Mexico statul de bastina al lui John
Agresco, 46% din populatie era analfabeta.
Irakienii au avut 3 forme diferite de soc, toate luctrau impreuna si se consolidau reciproc. Aveai socul
razboiului, care a fost imediat urmat de terapia economica de soc, impusa sub Paul Bremer. Si pe masura ce
rezistenta la acea transformare economica, la socul economic foarte rapid, a crescut, aveai socul constrangerii,
incluzand tortura. Trei tipuri diferite de soc.

Socul economic

In Mai 2003, Paul Bremer a fost numit reprezentantul American pentru Irak. La doua saptamani dupa
ce a ajuns, el a declarant tara deschisa pentru afaceri.
Prin acest lucru s-a considerat ca coalitia are autoritati foarte largi pentru a determina directia economiei
irakiene. Bremer stia putine despre Irak, dar cunostea capitalismul dezastru. El lansase practica consultarilor de
criza, la inceputul boomului Securitatii Nationale.
Bremer si-a petrecut primele 4 luni trecand legi clasice ale scolii din Chicago.
Rumsfelt a descries Irakul ca avand unele din legile fiscal si de investitii cele mai luminate si primitoare
din lumea libera. Una din primele actiuni ale lui Bremer, a fost sa concedieze 500.000 de bugetari. Asta era
partial un act de depolitizare, prin reducerea guvernului, insirat tot de la vechiul Friedman. Au fost promise bani
pentru reconstructie.
Investitia americanilor in viitorul Afganistanului si al Irakului este cel mai mare angajament de acest fel,
de la planul Marshall incoace, sustinea George Bush. Dar de fapr, era doar contariul. In timp ce planul Marshall
avea intentia de a stimula industriile europene, banii din SUA catre Irak, au fost cheltuiti pe corporatiile
americane. Daca locurile d emunca au ajuns la irakieni, au ajuns la capatul unei serii de subcontractanti.
Creative Associates au primit constracte in valoare de 100 d emilioane de dolari, pentru a elaborarea
curriculumului si tiparirea de noi manual pentru noul system educational. Consultantul in management si
tehnologie Bearing Point a fost rasplatiti cu contracte in valoare de 240 d emilioane de dolari pentru construirea
unui sistem condus de piata, in Irak.
RTI, cu sediul in North Carolina, a primit contracte in valoare de 466 de milioane de dolari pentru
consultant in implementarea democratiei in Irak. Si Halliburton a fost rasplatita cu 20 de miliarde de dolari in
contracte irakiene cost-plus.
Lui Parsons i-au fost inmanate 186 de milioane de dolari ca sa construiasca 142 de clinici medicale.
Doar 6 au fost terminate vreodata. Aprovizionarea de baza cu energia electrica si apa s-a imbunatatit nesimtitor,
in ciuda miliardelor cheltuite in primii 4 ani.
Americanii afirmau ca vor reusi si cand vor reusi vor realiza ceva important. Nu doar pentru 24 de
milioane de irakieni, vor realiza ceva ce se va servi intereselor Vestului in toata aceasta regiune.
Chiar si noile banknote irakiene au fost tiparite peste granita. SUA a platit chiar contractori privati pentru
a monitoriza munca contractorilor private ce castigasera contractile.
Au urmat proteste din partea irakienilor ca vor slujbe.
In 2004 a fost perioada in care bombele incepusera sa explodeze in mod regulat in Bagdad. In ciuda
haosului si a violentei manifestate, irakienii ieseau pe strazi sa protesteze. Astfel au existat 19 morti si 100 de
raniti in Najaf. Iar ceea ce cereau in acel moment erau alegeri, dreptul lor de a avea un cuvant de spus in felul in
care va arata era de dupa Saddam. In primele zile ale ocupatiei, protestele au fost pasnice, dar cu timpul,
protestele neavand effect, din ce in ce mai multi irakieni s-au alaturat rezistentei armate. Violentele au scapat de
sub control. La fel ca in America de Sud, cu 3 decade mai devreme, cadavrele erau adesea abandonate pe
marginea drumului, ca un avertisment pentru altii. Aici au disparut irakienii.
A fost nevoie de masuri extrem de agresive pentru a suprima opozitia.

Socul constrangerii

In primii 3 ani si jumatate ai ocupatiei, 61.500 de irakieni au fost capturati. Pana in primavera lui 2007,
90.000 au ramas in custodie. In inchisoare ei au fost interogati folosindu-se tehnici care pot fi urmarite pana la
cele elaborate de catre CIA, din experimental lui Ewan Cameron din anii 50.
Conform Crucii Rosii, Oficialii military americani au recunoscut ca intre 70 si 90% din arestarile din Irak
au fost greseli. Haosul din Irak pare ca o infrangere a terapiei de soc. Dar in Irak, capitalismul dezastru a mers
mai departe. Acum dezastrul in sine oferise oportunitatea pentru profit.

Profitand de pe urma razboiului

Cheltuielile militare americane aproape ca s-au dublat din 2001. Aproape 700 de miliarde de dolari pe
an. Cu mult itmp in urma, in 1961, presedintele Eisenhower, nu un liberal notabil, a avertizat asupra pericolului
unei armate mult prea puternice: aceasta conjunctie, a unei unitati militare immense, si a unei mari industrii de
armament, este noua in experienta Americii. Trebuie sa ne ferim de achizitionarea de influente nedorite, fie
solicitate sau nu de catre complexul military industrial. Nu trebuie s auitam niciodata ca aceasta combinatie ne
pune in pericol libertatile sau procesele democratice.
Razboiul din Irak este cel mai privatizat razboi din istoria moderna. Zona verde din Bagdad reprezinta o
versiune extrema a ceea ce se intampla in jurul lumii. O lume privatizata, sigura, protejata de haosul exterior. In
1991, in primul Razboi din Golf, pentru fiecare 100 de soldati exista 1 contractor. In 2003, la inceputul razboiului
din Irak, pentru fiecare 100 de soldati erau 10 contractori. Pana in 2006, pentru fiecare 100 de soldati erau 33 de
contractori. Un an mai tarziu, pentru fiecare 100 de soldati erau 70 de contractori. Pana in iulie 2007 erau mai
multi contractori ca soldati din Irak. Asta a mers dincolo de ceea ce Milton Friedman ar fi intraznit sa spere.
Singurele lucruri pe care nu le-as denationalize ar fi fortele armate, tribunalele, si unele din drumurile si
autostrazile voastre.
Unul dintre contractorii cei mai mari a fost Blackwater USA. In timpul revoltei din Aprilie 2004, din Najaf ,
Blackwater a preluat comanda asupra puscasilor marini americani. Zeci de irakieni au fost ucisi pe parcursul
operatiunii. SUA i-au imunizat pe contractorii private impotriva oricarei legi irakiene, asa ca ei au operat intr-o
bula lipsita de legi, cam ca in Guantanamo.
La fel cum terapia de soc a lui Cameron, i-a lasat pe pacientii lui confuzi si distrusi, la fel si multiplele
socuri aplicate Irakului au redus tara la o violenta mizerie sectara, lipsita de legi. La vremea executiei Saddam
Hussein, in 2006, o mie de irakieni aerau ucisi in fiecare saptamana. Pana in Aprilie 2007, Inalta Comisie Pentru
Refugiati a Natiunilor Unite a estimate ca 4 milioane de oamnei au trebuit sa-si paraseasca casele. Sute de mii
de irakieni au murit.
Istoricii vor scrie foarte clar ca americanii au facut un lucru nobil in Irak. Insa in Irak se protesta pentru
demiterea din functie a presedintelui si impotriva terorismului terorismul American. Acestia sustineau ca
americanii aresteaza si omoara copii, ii insult ape cei batrani si ucid oameni tineri.

O lume a zonelor verzi si a zonelor rosii

Cand uraganul catrina a lovit New Orleans-ul in 2005, lumea a fost socata, asistand la un fel de
dezastru apartheid. Siguranta economica please din oras, in timp ce zeci d emii din cei afectati erau blocati , cu
putin sau fara niciun ajutor din partea statului.
Milton Friedman a murit in 2006. Ultima sa recomandare in ceea ce priveste politicile publice a fost un
articol scris de el pentru Wall Street Jurnal, la 3 luni dupa Katrina. El a spus: aceste scoli din New Orleans sunt
in ruina, la fel si casele copiilor ce le frecventau. Copii sunt scum imprastiati prin toata tara. Aceasta este o
tragedie. Este de asemenea o oportunitate de a reforma radical sistemul educational.
El propovaduia intreaga privatizare a sistemului scolar a acestui oras. A fost cantecul sau de lebada
Aceeasi situatie a existat si in Sri Lanka. Oamenii nu au avut posibilitatea de a se intoarce pentru ca
pamantul sa poata fi privatizat si vandut hotelurilor luxoase.
Astfel prin doctrina socului se intelege raidul systematic al sferei publice in urmarile unui dezastru.
Cand oamneii sunt mult prea focalizati pe urgenta privind ingrijorarile lor de zi cu zi, pentru a-si proteja interesele.
Primul act de rezistenta este sa refuzam sa permitem ca memoria noastra colectiva sa fie stearsa.
In 2008 Naomi Klein a vizitat Villa Grimaldi cu Isabel Morel, vaduva lui Orlando Letelier. Villa Grimaldi
este un memorial al cruzimii regimului Pinochet si al eventualei sale infrangeri. Villa Grimaldi a fost principalul
centru de tortura, din timpul politicii de soc economic pe care am trait-o.
In 1998, Pinochet a fost arestat in timp ce se afla in Londra. Vechiul sau aliat, Margaret Thatcher, i -a
stat alaturi cu devotement.
I-a luat 3de ani experimentului economic testat initial de Pinochet, pentru a-si face drum in jurul lumii
spre Irak. Dar similitudinile dintre trecut si present sunt uimitoare. Intre lagarele de concentrare ale lui Pinochet si
centrul de detentie Guantanamo al lui Bush. Intre disparitiile dn Chile si cele din Irak. Intre experimentele lui
Ewen Cameron si torturile facute prizonierilor din Abu Ghraib.
In 1988 CIA a acceptat sa-I plateasca compensatii lui Janine si altor victim ale experimentelor lui ewan
Cameron. Cand Janine a fost intrebata daca este mandra ca au incercat sa o distruga, si ca aceasta a luptat
fosrte mult pana la castigarea cazului, aceasta a raspuns ca pe de o parte este mandra pentru ca prin acest lucru
si-a dat seama ca are niste sentimente puternice. Aceasta a mai spus ca este foarte greu sa te lupti cu un
guvern.

Sfarsitul unei ere

Sta in natura pietelor libere sa fie volatile. Bulelor le este permis sa se umfle si apoi se sparg in mod
inevitabil. De la deregularizarea Big Bang-uluidin anii 80, au fost un numar de socuri ale pietei. In 1987 a fost
Lunea Neagra. Pietele au cazut spectaculos. A fost cel mai mare declin procentual dintr-o zi din istoria bursei. In
1992 a fost Miercurea Neagra, cand speculatorii valutari au facut averi, pariind impotriva lirei. In 1997, a fost
Contagiunea Asiatica. Intr-un an 600 de miliarde de dolari au disparut de pe pietele de stoc asiatice. Si apoi in
Septembrie 2008, pietele financiare au implodat.
Bush spunea ca pietele nu functioneaza asa cum ar trebui. A existat o raspandire larga de neincredere.
Prabusire! Cadere libera! Siatemul financiar American se lupta sa evite un cataclysm! VINDETI! Baia de sange a
bancherilor! Erau sterile de pe primele pagini ale ziarelor.
Pe 15 septembrie, Lethman Brothers au aplicat pentru Capitolul 11 al Legii Falimentului. Cu toate astea,
doar o saptamana mai tarziu s-a anuntat ca angajatii acelui birou din New York, vor primi 2.5 miliarde de dolari in
bonusuri. Se estimeaza ca firmele au platir 18.4 miliarde de dolari in bonusuri, in anul 2008, anul crizei.
In ciuda torentului de retorici populiste cum ca sa prindem pisicile grase sis a il aparam pe omul de rand,
sa salvam main Street, nu Wall Street, noi suntem martorii la un transfer de avere de o marime incomensurabila.
Este un transfer de avere din mainile publice, din mainile guvernului, colectarea de la oamenii de rand, sub
forme de taxe, in mainile celor mai bogate corporatii si personae din lume.
Aceasta criza este inteleasa de toata lumea ca fiind rezultatul direct al acestei ideologii particulare, a
liberalizarii privatizarii.
Dimensiunea crizei ofera speranta pentru schimbare.
Doctrina socului ca strategie se bazeaza pe necunoasterea ei de catre noi, ca sa functioneze. Ceea ce
pare cel mai plin de speranta, privind criza economica actuala, este faptul ca aceasta tactica da semen de
oboseala. Pentru ca acel element de surpriza nu mai exista. Devenim rezistenti la socuri.
Ultima data cand lumea a suferit o criza financiara la fel de severa ca aceasta, oamneii s-au intors spre
politicile Keynesiene ale noii afaceri
Keynes spunea ca singurul lucru de care trebuie sa ne temem este insasi frica.
Mai mult de un million de oamnei au venit in Washington ca sa asculte discursul inaugural al lui Obama.
Multi jurnalisti l-au comparat cu FDR.
Se poarta multe discutii despre compararea lui Obama cu Franklin Delano Roosevelt.
In 1937 a fost un an crucial pentru noua afacere. Au fost 4740 de greve Durand in medie 20 de zile. In
2007 au fost 21 de greve. Alt motiv pentru a ne aminti aceasta istorie a luptei, este unul foarte important. Daca
dorim raspunsuri, la aceste crize economice, care sa ne aduca o lume mai sanatoasa, mai dreapta, mai pasnica,
va trebui sa iesim in strada sis a-I determinam sa o faca.