Neoliberalism

Sizoi Anca
Amelian Anca
Craciun Andreea
Modelul neoliberal este o doctrină economică și politică care susține piața liberă absolută, fără
XIX, deși susține că reglementările sunt chiar mai mici decât cele propuse de autori precum
Adam Smith.

Origine, stabilire si istorie

Neoliberalismul împărtășește multe dintre doctrinele economice și sociale ale așa-
numitului liberalism clasic din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, pot fi găsite și diferențe
importante.
Originea termenului de neoliberalism datează din anii 30 ai secolului XX, într-un context în care
consecințele crizei din 29 erau încă resimțite. Liberalismul fusese ales ca fiind unul dintre
vinovații Marii Depresii, iar unii autori europeni au încercat să dezvolte o teorie economică care
să-i corecteze unele defecte.
Autorul termenului de neoliberalism a fost Alexander Rüstow, în 1938. Cu toate acestea,
definiția sa la acea vreme era foarte diferită de cea actuală. La acea vreme, Rüstow și alți
cărturari căutau un al treilea sistem între liberalismul clasic și socialism.
În acest fel, neoliberalismul a trebuit să se traducă în implementarea unui sistem de liberă
întreprindere și comerț, dar cu un stat puternic care controla excesele.

Societatea Mont Pelerin

Schimbarea concepției despre neoliberalism a avut loc în anii 1940, odată cu publicarea Calea
slujiriide Friedrich Von Hayek. Șapte ani mai târziu, Hayek însuși a convocat o întâlnire în
Elveția la care au participat alți gânditori precum Karl Pepper și Von Mises.
Rezultatul acestei întâlniri a fost fondarea Societății Mont Pelerin. Obiectivul acestui lucru era de
a dezvolta o nouă teorie în cadrul liberalismului care susținea eliminarea oricărei intervenții a
statului.
Contextul în care a avut loc reformularea neoliberalismului a fost Europa postbelică, după cel de-
al doilea război mondial. Marea majoritate a țărilor continentului creează așa-numitul stat al
bunăstării, cu intenția de a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor lor și de a le oferi o serie de
servicii de bază.
Educația, sănătatea sau sistemul de pensii au fost implementate în aproape tot Occidentul, fără
dezastrele pe care Hayek le-a prezis în munca sa. Din acest motiv, ideile neoliberalismului nu au
fost luate în considerare mult timp, dincolo de unele centre academice.
Ani 60-80
Experții spun că prima țară care a pus în aplicare ideile neoliberale a fost Germania de Vest în
1966. În ciuda faptului că a obținut un anumit succes în a ajuta la reconstrucția țării, experiența
nu a durat mult.
Neoliberalismul a reapărut în 1974, în Chile. După lovitura de stat care îl adusese pe Augusto
Pinochet la putere, țara traversa o gravă criză economică. Pentru a o depăși, noul guvern a
solicitat ajutor de la așa-numita Școală din Chicago, un grup de economiști condus de Milton
Friedman.
Măsurile puse în aplicare în Chile au urmat în totalitate ideile neoliberale. Companiile publice au
fost privatizate, iar sectorul privat a primit prioritate.
Impulsul către politicile neoliberale ale Margaret Thatcher, prim-ministrul britanic și al lui
Ronald Reagan, președintele Statelor Unite, a fost esențial pentru ca neoliberalismul să se
răspândească pe toată planeta.
Thatcher a ajuns la putere în 1979 și Reagan în 1980. Din pozițiile lor de guvernare au exercitat
un control mare asupra politicilor FMI și ale Băncii Mondiale, ceea ce i-a ajutat să impună o
serie de reforme structurale restului țărilor. În acest sens, una dintre primele țări afectate a fost
Mexicul.
Consecința generală a fost o creștere a acumulării de avere din partea elitelor țărilor
industrializate. În plus, economia speculativă a crescut comparativ cu cea productivă.
Politicile lui Thatcher în Marea Britanie s-au axat, mai întâi, pe smulgerea puterii de la sindicate,
în special la mineri. Primul ministru a privatizat un număr mare de companii publice și a
dereglementat multe activități economice. Rezultatele au fost dezindustrializarea țării,
îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici și creșterea inegalității.
Thatcher a reușit să impună ideea că nu există o alternativă posibilă la neoliberalism, pe care a
botezat-o cu acronimul TINA (Nu există alternativă).
Ronald Reagan, la rândul său, a dezvoltat și o politică economică neoliberală. Printre măsurile
sale s-au numărat reducerea impozitelor și dereglementarea financiară. Cu toate acestea, deficitul
fiscal nu a încetat să crească.
Prezent
Termenul de neoliberalism a căpătat o conotație negativă în ultimele decenii. Mai mult, practica
a demonstrat dificultatea aplicării tuturor ideilor sale și existența unor rezultate adverse pentru
cea mai mare parte a populației.
Din acest motiv, majoritatea guvernelor au ales să promoveze o largă libertate a pieței, dar fără a
elimina intervenția statului atunci când vine vorba de corectarea exceselor și deficiențelor.
Mulți experți au dat vina pe politicile neoliberale pentru izbucnirea ultimei mari crize economice,
între 2007 și 2008. Deregularea finanțelor, angajamentul față de economia speculativă și tendința
de a provoca bule, toate caracteristicile neoliberalismului, sunt unele dintre motivele acuzației
menționate.

Caracteristicile neoliberalismului
Deși definiția termenului s-a schimbat în timp și, astăzi, există mai multe curente, pot fi
enumerate unele caracteristici generale ale neoliberalismului pe care toți adepții săi le
împărtășesc.

Piata libera: Prima caracteristică a neoliberalismului este apărarea pieței libere. Adepții
săi susțin că este cel mai bun mod de a aloca resurse.
Neoliberalii susțin că prețurile nu ar trebui deloc reglementate, ci trebuie stabilite în funcție de
cerere și ofertă. Lipsa intervenției statului trebuie să apară atât pe piața națională, cât și pe cea
internațională, astfel încât acestea sunt împotriva stabilirii tarifelor la import.

Privatizarea: Pentru economiștii neoliberali, sectorul privat este singurul care ar trebui să
aibă o prezență în economie. Aceasta implică privatizarea tuturor companiilor publice, inclusiv a
serviciilor de sănătate, bancare și de bază (electricitate, gaz sau apă). Există chiar și un curent
care susține privatizarea educației.
Adversarii acestei ideologii subliniază că trebuie să existe întotdeauna unele sectoare în mâinile
statului. În plus, privatizarea totală determină concentrarea capitalului într-o elită și presupune o
creștere a prețurilor serviciilor. Cei mai bogați vor putea accesa o asistență medicală sau o
educație mult mai bună decât restul populației.

Dereglementare: Conform acestei doctrine, guvernele nu ar trebui să stabilească niciun

tip de reglementare care să afecteze activitățile economice. Pentru ei, libertatea totală a
comerțului îmbunătățește investițiile.
Această dereglementare include reducerea aproape totală a impozitelor, pe lângă alte măsuri care
pot interfera cu cererea și oferta.Criticii, la rândul lor, susțin că lipsa reglementărilor provoacă o
lipsă totală de protecție a lucrătorilor.
Reducerea impozitului: După cum sa menționat mai sus, neoliberalismul susține
că impozitele pe activitățile economice sunt cât mai mici posibil.
Principala consecință este reducerea resurselor de stat și, prin urmare, reducerea programelor
sociale. Cu toate acestea, neoliberalii nu consideră că aceasta este o problemă, deoarece susțin că
cheltuielile publice sunt minime.

Responsabilitatea individual: Filozofia pe care se bazează neoliberalismul

susține egalitatea juridică între toți indivizii. Dincolo de lege, neoliberalii susțin că fiecare
persoană are capacități diferite, care ar trebui recompensate diferit în funcție de productivitatea
lor.
În acest fel, neoliberalii pun toată responsabilitatea asupra individului. În cazul în care o asistență
medicală bună nu poate fi acordată, de exemplu, va fi vina abilităților dvs. slabe de a câștiga, fără
ca statul să facă nimic pentru a le oferi.

Consecinte
Identificarea dintre neoliberalism și un sector al dreptului politic face ca analiza consecințelor să
depindă, de multe ori, de orientarea ideologică a fiecărui expert.

Reducerea drepturilor lucrătorilor:Liberalizarea economică extremă pe

care o caută această doctrină este însoțită de o flexibilitate salarială mult mai mare. Acest lucru
tinde să conducă la scăderea salariilor, reducerea locurilor de muncă publice și la mai puține
măsuri de protecție a șomajului. Lucrătorii își pierd o bună parte din drepturi în cazul unei
eventuale concedieri.

Eliminarea sănătății publice:

Sănătatea este de obicei unul dintre sectoarele pe care neoliberalii încearcă să le privatizeze.
Conform ideilor sale, sectorul privat gestionează mai bine toate serviciile de sănătate, pe lângă
privatizare, economisind bugetul de stat.
Pe latura negativă, privatizarea asistenței medicale lasă mulți cetățeni neprotejați care nu își pot
permite asistență privată.

Expansiunea comercială globală:În ultimele decenii, neoliberalismul a fost

strâns legat de globalizare. Diferitele organizații internaționale au încercat să elimine tarifele
pentru a stimula comerțul internațional.Această expansiune a comerțului a însemnat că mulți
lucrători din țările în curs de dezvoltare au reușit să își îmbunătățească condițiile de viață. Multe
industrii și-au mutat fabricile în țări cu salarii mai mici, ceea ce a dus la o creștere a șomajului în
anumite părți ale țărilor dezvoltate.
Creșterea economiei financiare versus economia
productive:Deși nu se datorează numai introducerii neoliberalismului, experții afirmă că a
existat o creștere mare a economiei financiare în comparație cu cea productivă.
Este o creștere economică care nu se bazează pe producerea de produse, ci pe vânzarea și
cumpărarea de produse financiare complexe. Unul dintre factorii declanșatori ai ultimei crize a
fost tocmai unul dintre aceste produse: ipotecile subprime.

Inegalitate:În termeni generali, implementarea măsurilor neoliberale a condus la o

îmbunătățire a datelor macroeconomice ale țării în cauză. Astfel, au crescut aspecte precum
deficitul sau productivitatea, precum și numărul de angajați.
Cu toate acestea, acest lucru a fost însoțit de o creștere semnificativă a inegalității. Bogații tind
să-și îmbunătățească situația, în timp ce muncitorii își pierd puterea de cumpărare. În ultimii ani,
a apărut o nouă clasă socială: cei care nu fac (sau nu în mod restrâns) pragul sărăciei, deși au un
loc de muncă cu normă întreagă.

Avantaj
Creștere mai mare a pieței:Unul dintre avantajele neoliberalismului este că
provoacă o mare creștere a pieței. Prin eliminarea reglementărilor și restricțiilor, companiile își
pot extinde rețelele de afaceri în întreaga lume și pot ajunge la mai mulți consumatori.În plus,
deoarece nu există un tip de control al prețurilor, profiturile vor fi determinate numai de cererea
și oferta fiecărui produs.

Concurență mai mare:Concurența între companii va beneficia, de asemenea, de

aplicarea măsurilor neoliberale.Acest lucru, în principiu, ar trebui să aducă avantaje
consumatorilor, deoarece producătorii vor trebui să se străduiască să îmbunătățească calitatea și
prețurile pentru a prevala asupra concurenței.

Îmbunătățirea datelor macroeconomice:Experiența din țările care au

aplicat rețete neoliberale a arătat că unii indicatori economici tind să se îmbunătățească. Acestea
sunt, în general, cele legate de macroeconomie, cum ar fi produsul intern brut, soldurile fiscale
sau datele privind ocuparea forței de muncă.
Cu toate acestea, comportamentul microeconomiei, cele care afectează cel mai mult cetățenii, nu
este atât de pozitiv: salariile sunt reduse, inegalitățile cresc și programele sociale care îi ajută pe
cei mai defavorizați sunt eliminați.
Dezavantaje
Criza sociala;Unul dintre cele mai importante dezavantaje ale neoliberalismului
este riscul de crize sociale.
Aceste tipuri de politici economice ajung de obicei să provoace bule care, atunci când
explodează, declanșează crize economice grave. Tulburările sociale cresc și, după cum subliniază
mulți cercetători, poate duce la dezechilibre sociale semnificative. Unul dintre riscuri este
apariția grupurilor politice populiste care reușesc să ajungă la putere din cauza nemulțumirii
populației.

Concentrarea bogăției:Una dintre cele mai frecvente acuzații pe care

criticii le aduc neoliberalismului este că îmbunătățește concentrația bogăției în câteva mâini. Mai
mult, în multe ocazii, cei care beneficiază cel mai mult nu au legătură cu economia productivă, ci
cu cea financiară și speculativă.
Consecința directă a acestei concentrări a bogăției este creșterea inegalității. În unele cazuri,
privatizarea serviciilor de sănătate și educație agravează această problemă.

Crearea monopolurilor:Deși neoliberalismul este împotriva formării

monopolurilor, realitatea este că măsurile sale favorizează crearea lor.
Acest lucru, care sa întâmplat deja cu liberalismul clasic, se datorează faptului că puterea
economică este concentrată într-un grup mic care, pentru a-și crește profiturile, ajunge să ajungă
la acorduri și să formeze monopoluri.
Această circumstanță nu numai că dăunează populației, ci și companiilor mici, incapabile să
concureze cu aceste mari conglomerate.

Probleme de mediu și drepturi:Puterea economică acumulată de

elitele comerciale le permite să facă presiuni asupra guvernelor pentru a legifera în favoarea lor.
Principala consecință este reducerea drepturilor lucrătorilor, deoarece neoliberalii consideră că
nu ar trebui să existe cadre de reglementare generale.
Pe de altă parte, în ultima vreme îngrijorarea cu privire la mediu a devenit mai acută. Lipsa
reglementărilor pe care le apără neoliberalismul împiedică orice control al daunelor cauzate
naturii .
 Neoliberalism economic
Termenul neoliberalism a fost, inițial, o descriere proprie, însă în prezent este folosit aproape
exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru această definire a
termenului, vorbesc de regulă despre o politică economică liberală orientată înspre stabilitate
monetară sau înspre un stat suplu, și sunt, în general, împotriva statului social sau al statului
prosper. Protopărinții ideilor neoliberale pot fi considerați Friedrich Hayek și Ludwig von Mises,
însă neoliberalismul ca școală nu există. Se poate mai degrabă vorbi de o rețea diversificată,
instituționalizată, în care există păreri diferite, diferențiate, și care se și contrazic. Rezultatul unui
așa-zis proces orientat înspre piață este neprevăzut și deschis, Karl Popper vorbește aici (după
părerea criticilor, eufemistic) despre o societate deschisă. Hayek a dezvoltat până la moartea sa
neoliberalismul ca teorie dinamică a instituțiilor sociale

Concepte
Termenul neoliberalism a fost caracterizat de catre economiștii Friedrich Hayek, Wilhelm
Röpke, Walter Euken și alții la o conferință din Paris, în anul 1938, pe tema dezvoltării unui
concept pentru o politică economică pe termen lung, care a fost înteleasă ca o cale de mijloc
între capitalismul pur și socialism. Conform acestui concept, intervențiile statului în economie
sunt doar atunci justificate și necesare când, de exemplu, distorsiunile pieței sunt împiedicate
prin monopoluri și carteluri.

Ordoliberalismul:Prin ordoliberalism este exprimată varianta germană a

neoliberalismului. Ca motiv pentru necesitatea unei reglementări cadru, ordoliberalismul
consideră tendința piețelor nereglementate de a elimina mecanismul propriu de concurență.
Ofertanții se unesc, formează cartele și se înțeleg asupra prețurilor, aspiră la formarea de
monopoluri și astfel pot să dicteze pe piață (stapânirea pieței). Concurența destructivă poate
câștiga predominanță față de concurența performantă. Problema pe care statul trebuie să o
rezolve ar fi, drept urmare, să dezvolte un cadru legal care să constea factic din legi privind
cartelul și concurența, transparența pieței, să sprijine accesul liber la piață și să se îngrijească de
stabilitatea nivelului prețului. Ideea socială și principiul performanței, acceptarea ordinelor și
descentralizarea trebuie să se reconcilieze unele cu celelalte. Scopul cel mai important al
ordoliberalismului este o de-monopolizare. Funcționarea deficitară a pieței este posibilă, în
gândirea ordoliberală, acolo unde s-a neglijat fondarea la timp a „Ordo“-ului potrivit - de
exemplu în cazul lipsei unei determinări a compensației pentru consumarea bunurilor comune,
cum ar fi mediul sau în cazul măsurilor insuficiente împotriva formării cartelului.
Monetarismul:În afara spațiului german, varianta ordoliberală a neoliberalismului nu a
fost niciodată foarte cunoscută, deoarece termenul neoliberalism a fost înțeles în strânsă legătură
cu monetarismul școlii din Chicago, cu reprezentantul foarte cunoscut al acesteia, Milton
Friedman. Monetarismul pornește în mod fundamental de la stabilitatea sectorului privat. O
justificare pentru încrederea în piața și în economia privată, o gasim la Karl Brunner în The
Moetarist Revolution, 1973: Sectorul privat refractează deviațiile și le reformează într-o mișcare
stabilizatoare [...] instabilitatile principale și nesiguranțele proceselor economice își au originea
în comportamentul sectorului de stat. Nesigurantele includ, in mod special, programele de taxe si
impozite si programele de cheltuieli, cum ar fi măsurile luate de instanțele de intervenție.
Instabilitatea este atribuită, mai presus de toate, politicii monetare, politicii creditelor si politicii
fiscale. Și în cazul apariției monopolurilor, monetarismul, spre deosebire de ordoliberalism se
bazează pe piața liberă și consideră că pe termen lung mecanismele auto-regulatorii ale pieței pot
conduce la un echilibru al pieței.

Pareri
Adevărul este că, în pofida numelui său, era neoliberalismului nu a fost liberală. Ea a impus o
ortodoxie intelectuală ai cărei gardieni nu admiteau contestarea sistemului. Economiștii cu opinii
diferite erau tratați ca niște eretici și marginalizați. Neoliberalismul nu prea avea legătură cu
societatea deschisă pentru care pleda Karl Popper. După cum a arătat George Soros, Popper a
recunoscut că societatea noastră e un sistem complex și în continuă evoluție, în care, cu cât
învățăm mai mult, cu atât învățătura dobândită schimbă sistemul. Iar intoleranța nu era nicăieri
mai aprigă decât în macroeconomie, unde modelele la modă excludeau posibilitatea unei crize
precum cea care de fapt a venit, în 2008. Și, când imposibilul s-a întâmplat, a fost considerat o
excepție care fusese imposibil de prezis. Cei care susțineau autoreglarea piețelor și negau sau
bagatelizau efectele externalităților nu acceptă nici în ziua de azi că acestea au dus la
dereglementarea care a fost esențială în izbucnirea crizei. Ideile lor încă au adepți, care încearcă
să facă faptele să se potrivească la teorie, ceea ce dovedește că ideile proaste mor greu.

Dacă criza financiară din 2008 nu a reușit să ne convingă că piețele libere nu funcționează, criza
climatică actuală o va face sigur: neoliberalismul va aduce sfârșitul civilizației noastre. Și e sigur
că demagogii care vor să întoarcem spatele științei și toleranței nu ajută deloc la evitarea acestui
final tragic.

Singurul mod de a merge înainte, de a ne salva planeta și civilizația, este renașterea istoriei.
Trebuie să readucem la viața Epoca Rațiunii și să ne plecăm din nou în fața valorilor sale:
libertatea, respectul pentru cunoaștere și democrația.
Reprezentanții neoliberalismului ideile lor
Friedrich Von Hayek (1899-1992):Economistul și filosoful austriac este
considerat unul dintre părinții neoliberalismului. Cartea ta Calea robiei Acesta conține
principalele fundații ale acestui curent și l-a făcut persoana de frunte în școala austriacă.
În lucrarea sa, Hayek s-a opus total participării statului la economie. Pentru el, piața trebuia să se
autoregleze. În caz contrar, libertatea economică și politică ar fi amenințată.

Milton Friedman (1912-2006):Milton Friedman a fost un economist

american care a primit Premiul Nobel pentru Științe Economice în 1976. Principala sa contribuție
a fost teoria monetară.
Potrivit lucrărilor sale, piața liberă este singura modalitate de a face economia să crească într-un
mod stabil, fără inflație. Pentru autor, forțele pieței sunt mai eficiente decât orice participare
publică.

Wilhelm Röpke (1899-1966):Acest economist și sociolog german a fost una

dintre componentele Societății Mont Pelerin. Influența sa asupra politicii economice din
Germania de Vest i-a dat un mare prestigiu.
În ciuda faptului că opera sa este încadrată în cadrul neoliberalismului, Röpke a admis o anumită
participare a statului. Teoriile sale, astfel, au fost folosite pentru a dezvolta așa-numita economie
socială de piață, pe lângă faptul că a fost unul dintre intelectualii care au promovat așa-numitul
„miracol german”

Ludwig von Mises (1881-1973):Von Mises a fost un alt dintre cei mai
importanți teoreticieni ai neoliberalismului din secolul al XX-lea. Teoriile sale au fost încadrate
în cadrul mișcării liberal-libertare, care a apărat piața liberă. Ca Hayek a aparținut Școlii
austriece.
Acest autor a susținut că orice intervenție guvernamentală în economie este dăunătoare. Teoria sa
a indicat că, dacă ar avea loc o astfel de intervenție, rezultatul nu ar fi natural și ar genera haos pe
termen lung.
Cuprins
Bibliografie
https://www.revistabiz.ro/sfarsitul-neoliberalismului-renasterea-
istoriei/
https://ro.awordmerchant.com/neoliberalismo
https://ro.wikipedia.org/wiki/Neoliberalism
https://www.bnr.ro/Catalogul-Bibliotecii-BNR-10393-
Mobile.aspx?p=1&s=Neoliberalism
https://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.5-6-2011/08-
LDumitrescu.pdf
https://ro.weblogographic.com/difference-between-liberalism