Sunteți pe pagina 1din 249

DREPT PROCESUAL PENAL

II. PARTEA SPECIALA


1. URMARIREA PENALA
DECLANSARE
Sesizarea organelor de urmarire penala
In literatura de specialitate, urmaririi penale i s-au dat numeroase definitii, apropiate ca
sens si continut, din care se deduce ca aceasta consta in activitatea desfasurata de
organele de urmarire penala in care se strang si verifica probele cu privire la savarsirea
infractiunii, se descopera faptuitorul stabilindu-se raspunderea acestuia in vederea
trimiterii in judecata si se iau masurile menite sa asigure buna desfasurare a procesului
penal.
In conformitate cu art. 200 C. pr. pen., urmarirea are ca obiect strangerea probelor
necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea
raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea
in judecata.
Asa cum rezulta din continutul reglementarii, urmarirea penala are ca si obiect
strangerea probelor necesare!. Aceasta inseamna atat operatia de adunare a probelor, cat
si cea de examinare si evaluare a lor, pentru a se constata daca sunt sau nu motive
suficiente in vederea luarii "otararii privind trimiterea in judecata#$%.
&xpresia !existentei infractiunilor! are in vedere faptele penale indiferent de faza sau
modalitatea lor de savarsire 'tentativa, infractiune consumata, infractiune continuata etc.%,
iar prin expresia !identificarea faptuitorului!, se intelege aflarea datelor necesare
cunoasterii faptuitorilor, atat ca persoane fizice cat si ca identitate#2%.
Activitatea de urmarire penala se poate declansa numai daca organul de urmarire penala a
fost incunostintat de comiterea unei infractiuni. (ara aceasta incunostintare nu se pot
initia activitatile de descoperire si identificare a faptuitorului, de strangere a probelor
pentru stabilirea raspunderii acestuia, nu se pot lua masuri preventive si nu se poate
dispune trimiterea in judecata#)%.
*ijlocul prin intermediul caruia este informat organul judiciar despre savarsirea unei
infractiuni poarta denumirea de act de sesizare. +entru declansarea mecanismului
procesual se impune ca actul de sesizare sa fie intocmit potrivit legii.
Sesizarea nu trebuie conceputa restrictiv, numai ca o modalitate de informare a organului
de urmarire penala, intrucat ea contine si acea abilitate legala in virtutea careia se
desfasoara activitatea in continuare.
Abilitatea organului de urmarire penala numai prin anumite modalitati nu are forma
stricta a circumstantelor de investire ale instantei de judecata. ,upa cum se stie art. $-.
alin. 2 C. pr. pen. prevede ca atrage nulitatea absoluta doar nerespectarea dispozitiilor
referitoare la sesizarea instantei de judecata si nu cele referitoare la sesizarea organului de
urmarire penala. intre sesizarea organelor de urmarire penala si sesizarea instantelor de
judecata exista numeroase diferente dintre care mentionam/
a% sfera diferita a subiectilor care pot face sesizarea,
b% diferentele de principiu in ceea ce priveste posibilitatea autosesizarii organelor
respective,
c% drepturi diferite in procedura de urmat ulterior sesizarii 'instanta investita este obligata
sa fixeze termen si sa treaca la judecarea cauzei pe cand organul de urmarire penala
sesizat poate dispune neinceperea%.
0eglementarea sesizarii organelor de urmarire penala are o mai mare elasticitate pentru
asigurarea unei interventii mai prompte si eficace in cazul savarsirii de infractiuni.
1egiuitorul a cautat sa nu stavileasca mobilitatea de actiune a organelor de urmarire
penala prin forme sau reglementari riguroase ale sesizarii#2%.
In raport de persoanele sau organele care fac sesizarea, modurile de sesizare pot fi#3%/
- externe, atunci cand sesizarea provine de la persoane fizice sau juridice din afara
organelor de urmarire penala 'plangere, denunt, sesizarea sau autorizarea organului
prevazut de lege, plangerea prealabila etc.%,
- interne, atunci cand organul de urmarire penala se sesizeaza in baza propriilor sale
investigatii ori a celor efectuate de catre organele operative ale *inisterului de Interne
'sesizarea din oficiu%.
,istinctia dintre cele doua categorii prezinta nu numai interes teoretic, ci si practic,
deoarece inceperea urmaririi penale se dispune in mod diferit, dupa cum sesizarea este
interna sau externa.
Sesizarea externa se face prin plangere sau denunt, mentionate in literatura de specialitate
ca moduri obisnuite de sesizare, precum si prin unele moduri speciale de sesizare intalnite
in situatiile in care numite persoane au obligatia sa informeze despre savarsirea unei
infractiuni, aceste moduri fiind denumite si referinte obligatorii.
Sub acest aspect, sesizarea poate fi primara si complementara#4%.
Sesizarea este primara in ipoteza in care incunostintarea despre savarsire unei infractiuni
a ajuns pentru prima oara in fata unui organ de urmarire penala. Sunt sesizari primare
plangerea, denuntul, modurile speciale de sesizare si sesizarea din oficiu.
Sesizarea este complementara in ipoteza in care cauza a trecut anterior prin fata altui
organ de urmarire penala.
Sub aspectul valorii informatiilor primite despre savarsirea unei infractiuni, legea nu face
nici o deosebire intre modurile de sesizare mentionate mai sus.
&ste posibil ca, uneori, organele de urmarire penala sa fie sesizate atat prin mijloace
proprii, cat si din afara, in asemenea situatii vor fi exploatate ambele surse
informative#.%.
Sesizarea constituie astfel/
- o conditie indispensabila pentru efectuarea urmaririi penale. Acesta nu trebuie
confundata cu munca de culegere de informatii pentru descoperirea unei infractiuni care
poate fi sursa sesizarii,
- este temeiul si punctul de plecare al desfasurarii procesului penal,
- este un act dinamizator care poate determina declansarea urmaririi penale,
- este temeiul legal al activitatilor procesule si procedurale specifice a organului judiciar.
Sesizarea constituie incunostintarea despre comiterea unei infractiuni, care este temeiul
legal si punctul de plecare, ce abiliteaza organele de urmarire penala la efectuarea
activitatilor prevazute de lege pentru realizarea obiectului urmaririi penale#5%.
---------------
#$% 6. ,ongoroz s. a., 7oul cod de proceduri penala si codul de procedura penala
anterior, prezentare comparativa. 8ucuresti, &ditura +olitica, $-4-, pag. $20.
#2% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. II, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 2
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.$
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 3
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag.
#4% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3$
#.% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3$
#5% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.$
Competenta organelor de urmarire penala
Coordonate
+otrivit art. 20$ C. pr. pen. urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre
organele de cercetare penala. :rganele de cercetare penala sunt/
a% organe de cercetare penala ale politiei/
b% organe de cercetare penala speciale.
Intre organele de cercetare penala, organele de cercetare ale +olitiei ocupa un loc
deosebit, deoarece ele au o competenta foarte larga, putand sa efectueze cercetarea pentru
orice infractiune care nu este data in mod obligatoriu in competenta altor organe de
cercetare.
(acand parte din cadrul *inisterului de Interne, organelor de cercetare penala le revin
sarcini importante in legatura cu asigurarea respectarii legilor, a ordinii si linistii publice,
sarcini cuprinse in art. $. pct. $ lit. g din 1egea nr. 20 din $--0 privind organizarea si
functionarea *inisterului de Interne. Ca urmare a modificarilor intervenite in materie,
aceste sarcini sunt cuprinse in art. 24 din 1egea nr. 2$5=2002 privind organizarea si
functionarea +olitiei 0omane.
:rganele de cercetare penala sunt/ organele de cercetare ale +olitiei judiciare si organele
de cercetare speciale.
+otrivit art. 20$ alin. 2, ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori
specializati din *inisterul Administratiei si Internelor, desemnati nominal de ministrul
administratiei si internelor, cu avizul conform al procurorului general al +arc"etului de pe
langa Inalta Curte de Casatie si >ustitie, si isi desfasoara activitatea sub autoritatea
procurorului general al +arc"etului de pe langa Inalta Curte de Casatie si >ustitie.
0etragerea avizului conform al procurorului general al +arc"etului de pe langa Inalta
Curte de Casatie si >ustitie conduce la incetarea calitatii de lucrator in cadrul politiei
judiciare.
In anumite cazuri, data fiind natura infractiunilor savarsite, precum si un avand in vedere
calitatea faptuitorului, legiuitorul a prevazut expres ca urmarirea penala se efectueaza de
catre organele de cercetare penala speciale, potrivit art. 205 C. proc. pen.
Ca urmare a modificarilor aduse prin 1egea nr. 25$=200) dispozitiile care ofereau
competenta acestor organe speciale si in cauzele privind infractiunile savarsite, in
legatura cu serviciul, in unitatea militara sau in afara ei, de catre angajatii civili ai acestor
unitati au fost abrogate#$%.
:rganele de cercetare speciale sunt, potrivit art. 205 din Codul de procedura penala,
urmatoarele/
- ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare corp aparte si similare,
- ofiterii anume desemnati de catre sefii comenduirilor de garnizoana,
- ofiterii anume desemnati de catre comandantii centrelor militare,
- ofiterii politiei de frontiera pentru infractiunile de frontiera
capitanii porturilor.
Art. 20$ alin. ) C. pr. pen. precizeaza ca organ de cercetare penala nu este politia in
ansamblul sau si nici toti lucratorii din cadrul acestui organism. 1egea prevede ca in
aparatul politienesc functioneaza ca organe de cercetare numai acei lucratori operativi din
*inisterul de Interne care sunt anume desemnati in acest sens. Abilitarea lucratorului din
*inisterul de Interne in sensul obtinerii calitatii de organ de cercetare este o conditie
necesara pentru a se demarca net deosebirea intre aparatul politienesc care in marea sa
majoritate are atributiuni administrative si cel cu sarcini si functionalitate judiciara. ,e
cate ori codul foloseste termenul !politie! nu are in vedere numai lucratorii operativi
avand calitatea de organe de cercetare, ci orice lucrator din aparatul politienesc 'de
exemplu, art. $32 C. pr. pen. prevede ca mandatul de arestare preventiva se executa prin
organele de politie, art. 23. alin. $ c. pr. pen. obliga instanta care acorda intreruperea
executarii pedepsei cu inc"isoare sa comunice aceasta de indata organului de politie
etc.%#2%
Intreaga activitate a organelor de cercetare penala este supraveg"eata de procuror, acesta
avand ultimul cuvant in privinta aspectelor de care depinde buna rezolvare a cauzelor
penale. In atributiile organelor de cercetare penala se inscrie efectuarea tuturor actelor de
cercetare penala, cu exceptia celor date de lege in competenta exclusiva a
procurorului#)%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 20
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. $.0.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $2
Actele inc"eiate de organele de urmarire penala
In cursul urmaririi penale se intocmesc de organele de urmarire penala o serie de acte
incepand cu procesul-verbal! de consemnare a plangerii penale sau a denuntului verbal,
procesele verbale de cercetare a locului faptei si terminand cu procesul-verbal de
prezentare a materialului de urmarire penala. In aceste acte se consemneaza o constatare
sau se materializeaza un act de urmarire penala.
In cursul urmaririi penale organul de urmarire penala dispune asupra actelor sau
masurilor procesuale. Actele de dispozitie sunt date dupa regula/ acolo unde legea
prevede se va dispune prin ordonanta si in celelalte cazuri prin rezolutie. &xista unele
situatii in care legea prevede expres rezolutie, cum sunt confirmarea propunerii organului
de cercetare penala de a nu se dispune inceperea urmaririi penale 'art. 225 alin. 4 C pr.
pen.% ori inceperea urmaririi penale in cazul in care sesizarea se face prin plangere sau
denunt 'art. 225 alin. $ C. pr. pen.%#$%.
+entru a se evita luarea unor masuri abuzive, atat ordonantele cat si rezolutiile trebuie
motivate.
a% 1egea prevede ca ordonanta, pe langa motivare, trebuie sa cuprinda totdeauna/ data si
locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se
refera, obiectul actul si sau al masurii procesuale, temeiul legal al acesteia si semnatura
celui care a intocmit-o, intru cat domeniul de dispozitie prin ordonante este variat aceasta
va cuprinde, de asemenea, mentiunile speciale prevazute de lege pentru asemenea acte
sau masuri.
Astfel, ordonanta de punere in miscare a actiunii penale este prevazuta de art. 2)3 C.
proc. pen..
b% Codul de procedura penala nu fixeaza continutul rezolutiei stabilind ca aceasta trebuie
sa fie motivata. Avand in vedere ca rezolutia este o forma simplificata a unui act de
dispozitie, pe langa motivare, ramane la latitudinea organului de urmarire penala sa
includa unele date, din continutul ordonantei, pe care le considera necesare pentru a se
evita eventualele confuzii cu privire la masura dispusa, temeiul acesteia sau persoana la
care se refera#2%.
In cazurile in care organele de cercetare penala nu pot dispune asupra unor masuri, avand
numai initiativa propunerii lor procurorului, vor inainta acestuia propuneri! motivate.
Intrucat legea se refera la organul de urmarire penala, inseamna ca are in vedere
deopotriva atat procurorul cat si organul de cercetare penala. ,eci, ordonanta si rezolutia
sunt acte procedurale comune ambelor categorii de organe de urmarire penala. ,esi art.
20) C. pr. pen. nu se mai refera si la alte acte comune, organul de urmarire penala mai
poate dispune asupra actelor sau masurilor procesuale si prin proces-verbal, la cazurile si
conditiile prevazute de lege 'de pilda, in cazul inceperii urmaririi penale daca sesizarea s-
a facut din oficiu%. ,e asemenea, organele de urmarire penala au obligatia sa consemneze
ta procesele-verbale actele de urmarire penala pe care le efectueaza si rezultatele lor 'de
pilda, la procedee probatorii, cum sunt/ perc"ezitia, ridicarea de obiecte sau inscrisuri,
cercetarea la fata locului sau reconstituirea%#)%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $$
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 234-23.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $$
Modalitati de sesiare
+rezentare generala
In art. 22$ C. proc. pen. sunt prevazute principalele modalitati de sesizare/ plangerea,
denuntul si sesizarea din oficiu. In aceasta categorie se includ si sesizarile facute de
persoane cu functii de conducere sau cu atributii de control si de catre functionari sau alti
salariati.
Sesizarea nu trebuie conceputa restrictiv, numai ca o modalitate de informare a organului
de urmarire penala, intrucat ea contine si acea abilitate legala in virtutea careia se
desfasoara activitatea in continuare.
Abilitatea organului de urmarire penala numai prin anumite modalitati nu are forma
stricta a circumstantelor de investire ale instantei de judecata. ,upa cum se stie art. $-.
alin. 2 C. pr. pen. prevede ca atrage nulitatea absoluta doar nerespectarea dispozitiilor
referitoare la sesizarea instantei de judecata si nu cele referitoare la sesizarea organului de
urmarire penala. intre sesizarea organelor de urmarire penala si sesizarea instantelor de
judecata exista numeroase diferente dintre care mentionam#$%/
a% sfera diferita a subiectilor care pot face sesizarea,
b% diferentele de principiu in ceea ce priveste posibilitatea autosesizarii organelor
respective,
c% drepturi diferite in procedura de urmat ulterior sesizarii 'instanta investita este obligata
sa fixeze termen si sa treaca la judecarea cauzei pe cand organul de urmarire penala
sesizat poate dispune neinceperea%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. 32
+langerea
+otrivit art. 222 alin.$, plangerea este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica
sau juridica careia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune.
+langerea, ca mod de sesizare a organelor de urmarire penala, nu poate fi confundata cu
plangerea prealabila, aceasta din urma fiind, in acelasi timp, o conditie de pedepsibilitate
si procesibilitate.
+langerea se deosebeste de plangerea prealabila si prin faptul ca, in timp ce plangerea
poate fi suplinita printr-un denunt sau o sesizare din oficiu, plangerea prealabila nu poate
fi inlocuita cu nici o alta modalitate de sesizare#$%. ,aca plangerea cuprinde si
formularea unor pretentii de despagubire in privinta daunelor provocate prin infractiune
ea reprezinta concomitent si o constituire de parte civila#2%.
Ca mod de sesizare a organelor judiciare, plangerea prealabila se deosebeste de plangerea
penala in sensul art. 222 C. pr. pen., sub urmatoarele aspecte#)%/
- plangerea prealabila este si o conditie de pedepsibilitate si de punere in miscare si de
exercitare a actiunii penale, pe cand plangerea este un simplu act de sesizare,
- plangerea prealabila reprezinta unicul mod de sesizare pentru infractiunile cu privire la
care legea prevede expres ca este necesara plangerea prealabila in vederea punerii in
miscare a actiunii penale, in timp ce plangerea ca act de sesizare a organelor de urmarire
penala poate fi suplinita prin oricare din celelalte moduri de sesizare 'de pilda, prin
denunt sau sesizare din oficiu%,
- in cazul plangerii penale, principiul oficialitatii functioneaza in deplinatatea lui, in timp
ce in cazul plangerii prealabile el este limitat prin posibilitatea care i se confera persoanei
vatamate de a-si retrage plangerea prealabila, ori de a se impaca cu invinuitul sau
inculpatul atunci cand legea prevede expres ca impacarea partilor inlatura raspunderea
penala.
+entru ca plangerea sa fie considerata un mijloc legal de sesizare a organelor de urmarire
penala, ea trebuie sa cuprinda/ numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului,
descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii, indicarea faptuitorului, daca este
cunoscut, si a mijloacelor de proba.
+ersoanele care pot formula plangerea/
- +langerea se face de persoana care a suferit o vatamare in urma infractiuni. 1egea
permite ca plangerea sa se faca prin mandat special, urmand ca procura sa fie atasata
plangerii. +rin mandat trebuie sa se arate in mod expres ca imputernicirea este pentru
formularea si depunerea plangerii.
- +langerea se poate face si de catre unul din soti pentru celalalt sot sau de catre copilul
major pentru parinti. ;otusi, cel in beneficiul caruia actioneaza substituitul procesual
poate sa nu fie de acord cu actul procesual realizat de acesta. Astfel, in cazul in care
plangerea sau de catre copilul major pentru parinte, persoana vatamata poate declara ca
nu-si insuseste plangerea 'art. 222 alin. 3 %. ,e asemenea, in cazul cererii de liberare
provizorie, potrivit art. $40#. alin. 2 , cand cererea este facuta de catre o alta persoana
decat inculpatul, organul competent sa o rezolve intreaba pe inculpat daca isi insuseste
cererea#2%.
- +entru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plangerea se poate face de
reprezentantul sau legal. +ersoana cu capacitate de exercitiu restransa poate face plangere
cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila.
+langerea, o data intocmita, se poate adresa organului de urmarire penala fie direct, fie
indirect 'de pilda, expediata prin posta%, in situatia in care organul caruia ii este adresata
plangerea constata ca aceasta este incompleta, necuprinzand toate datele necesare, va
c"ema in fata sa pe petitionar si il va pune sa completeze plangerea#3%.
Continutul plangerii/
- ,atele pentru identificarea petitionarului, si anume/ numele, prenumele, calitatea si
domiciliul acestuia sau resedinta. ,aca autorul nu este cunoscut se vor trece datele ce pot
ajuta la identificare 'porecla, semne particulare etc%,
- ,escrierea faptei care formeaza obiectul plangerii. ,aca persoana pagubita printr-o
infractiune este una din unitatile la care se refera art. $23 C. penal, unitatea pagubita este
obligata sa sesizeze de indata organul de urmarire penala, sa prezinte situatii explicative
cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost
pricinuita si sa se constituie parte civila. 1egea nu obliga petitionarul sa dea si incadrarea
juridica a faptei. In functie de fapta descrisa se va da de organul judiciar incadrarea si se
va stabili competenta,
- Indicarea faptuitorului daca este cunoscut. Cu aceasta ocazie este bine ca petitionarul sa
indice toate datele pe care le cunoaste pentru identificarea faptuitorului,
- ,escrierea mijloacelor de proba ce trebuie administrate sau a probelor anexate.
+langerea se poate face in scris sau oral in fata organului care o primeste. +langerea orala
se consemneaza de acest organ intr-un proces-verbal. Se semneaza de petent, pentru ca
marturia mincinoasa produce consecinte. ,aca dintr-un motiv oarecare petentul nu poate
semna plangerea, organul care intocmeste procesul-verbal va trebui sa faca o mentiune
despre aceasta imprejurare in finalul acestuia#4%.
Se subliniaza faptul ca plangerea trebuie sa fie bazata pe fapte reale, deoarece invinuirea
mincinoasa facuta prin plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni, este considerata
infractiune de denuntare calomnioasa 'art. 23- din Codul penal%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3)
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 3
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )2, in acelasi sens 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d.
+aidea, $--4, pag. $$
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $$)-$$
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $0.
#4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.
,enuntul
+otrivit art. 22), denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau
juridica despre savarsirea unei infractiuni.
,enuntul, ca si plangerea, este un act de sesizare facultativ, putand fi facut de catre orice
persoana fizica sau orice unitate vatamata prin infractiune si fara ca acestea sa aiba vreo
obligatie legala in acest sens. Spre deosebire de plangere care poate fi facuta numai de
persoana vatamata denuntul se introduce de orice persoana care isi asuma rolul si
raspunderea denuntatorului#$%, cu alte cuvinte de orice persoana care a luat cunostinta de
savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Cu toate acestea, el trebuie sa contina
aceleasi date ca si plangerea#2%.
In situatiile in care legea prevede obligatia unor persoane de a sesiza organele judiciare
despre savarsirea unei infractiuni, informarea pe care o fac persoanele respective nu are
valoarea unui denunt, ci este socotita modalitate speciala de sesizare.
In anumite cazuri, denuntul devine o obligatie a acelora care au luat cunostinta despre
savarsirea unor infractiuni. Astfel, potrivit art. 242 din Codul penal, se pedepseste
omisiunea de a denunta de indata savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art.
$.2 , $.3 , $.4 , 2$$ , 2$2 , 2$3#$ , 2$. alin. 2-2 , art. 2$5 alin. $ si art. 2.4 alin. ) din
Codul penal#)%.
In practica judiciara se intalnesc situatii cand denuntatorul nu-si descopera identitatea.
&ste cazul denunturilor anonime 'denuntatorul nu-si arata identitatea sau pseudodenuntul
'se indica o identitate falsa%. Ca modalitate de sesizare acestea nu pot fi considerate ca un
denunt si nu urmeaza a li se aplica regimul juridic prevazut de art. 22) C. pr. pen.
,enuntul anonim sau pseudodenuntul reprezinta in fapt o anumita forma de realizare a
sesizarii din oficiu. :rganul de urmarire trebuie sa aiba o circumspecta fata de asemenea
informari dispunand inceperea urmaririi penale numai in masura in care se confirma cele
semnalate#2%.
Spre deosebire de plangere, care nu poate fi facuta decat de catre o persoana care are
capacitate deplina de exercitiu, in cazul denuntului legea nu mai cuprinde o astfel de
limitare, fiind vorba de un interes general, acela de a fi aduse la cunostinta organelor de
urmarire penala faptele antisociale. 1a primirea denuntului, insa, organele de urmarire
penala vor avea in vedere capacitatea celui care l-a facut si seriozitatea lui, fiind obligate
ca, in toate cazurile, sa verifice exactitatea datelor cuprinse in denunt#3%.
In anumite cazuri, legea prevede ca denuntul poate fi facut de insusi cel care a savarsit
infractiunea asemenea denunturi duc fie la inlaturarea raspunderi penale, fie la atenuarea
acestei raspunderi. In acest sens, in dispozitiile art. 233 din Codul penal se arata ca
mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritati fapta mai inainte ca organul de
urmarire penala sa fi fost sesizat pentru infractiunea de dare de mita.
In alte situatii, Codul nostru penal da autodenuntului valoarea unei circumstante
atenuante. Astfel, potrivit art. 23- din Codul penal, in cazul denuntarii calomnioase daca
cel care a savarsit fapta declara mai inainte de punerea in miscare a actiuni penale fata de
persoana in contra careia s-a facut denuntul sau plangerea, ori impotriva careia s-au
produs pagubele, ca denuntul, plangerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce
in conformitate cu dispozitiile art..4 din Codul penal#4%.
Spre deosebire de plangerea prealabila, care poate fi retrasa, denuntul este irevocabil#.%
+otrivit art.22) alin.2, denuntul trebuie sa contina aceleasi date ca si plangerea, date
prevazute de art. 222 alin. 2 . In lipsa acestora ele nu au caracterul corespunzator, iar
organul de penala fie ca nu se va considera sesizat si nu va incepe urmarirea decat dupa
completarea datelor cerute de lege, fie ca va considera ca detine unele informatii in baza
carora se poate sesiza din oficiu#5%. ,enuntul scris trebuie sa fie semnat de denuntator,
iar in cazul denuntului oral acesta se consemneaza intr-un proces-verbal de catre organul
in fata caruia a fost facut.
---------------
#$% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. II, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 22..
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3)
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 3..
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $
#4% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3)
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 3
#5% S. 9a"ane, Actele de sesizare care conditioneaza inceperea urmaririi penale, 0evista
0omana de ,rept $-.), pag. $$.-$$-.
Sesizarea din oficiu
:rganele de urmarire penala pot lua cunostinta de savarsirea unei infractiuni si pe alta
cale decat prin denunt sau plangere.
*odalitatile concrete in care se realizeaza sesizarea din oficiu sunt multiple. Astfel,
organul de urmarire poate afla ca s-a comis o infractiune pe baza constatarii personale a
unei infractiuni flagrante sau prin primirea unui denunt anonim. &ste posibil ca la
cunoasterea unor fapte penale sa se ajunga prin intermediul mijloacelor de informare in
masa, care dau publicitatii aspecte din activitatea anumitor unitati economice sau
persoane. ,e asemenea, zvonul public este de natura sa atraga atentia adeseori organelor
de urmarire penala asupra imprejurarii ca in spatele unor manifestari dubioase se ascund
infractiuni. ;ot din oficiu se sesizeaza organele de urmarire cand, desfasurand o cercetare
in legatura cu o cauza, descopera fapte sau aspecte noi, cu totul straine de ceea ce se
cerceteaza#$%. ,e asemenea, incunostintarea facuta de catre o persoana in alte conditii
decat cele cerute de lege pentru a fi considerata o plangere 'de pilda, o plangere
nesemnata% va putea fi luata in considerare ca o sesizare din oficiu. 1a fel se va proceda si
in cazul unui denunt anonim#2%.
:rganele de urmarire penala se sesizeaza din oficiu si in cazurile in care descopera fapte
noi, ce constituie infractiuni, cu ocazia desfasurarii organele de urmarire penala se pot
sesiza din oficiu cand, desi au luat cunostinta despre savarsirea unei infractiuni prin
mijloace proprii de informare, este necesara totusi plangerea prealabila a persoanei
vatamate sau o alta sesizare speciala prevazuta anume de lege. In acest sens, bunaoara, in
dispozitiile Codului de procedura penala 'art. 250 % se arata ca in cazul infractiunilor
flagrante, cand infractiunea face parte dintre cele pentru care este necesara plangerea
prealabila, organul de urmarire penala c"eama persoana vatamata si o intreaba daca face
plangerea prealabila#)%.
Intr-o incercare de sinteza, este de aratat ca sesizarea din oficiu se realizeaza, de regula,
in urmatoarele situatii#2%/
a% infractiunile flagrante. &ste vorba de acele infractiuni descoperite in momentul
savarsirii sau imediat dupa savarsire, precum si de acele infractiuni a caror faptuitori,
imediat dupa savarsire, sunt urmariti de persoana vatamata, de martorii oculari sau de
strigatul public ori sunt surprinsi aproape de locul savarsirii infractiunii cu arme,
instrumente sau orice alte obiecte de natura a-i presupune participanti la infractiune.
Savarsirea infractiunii flagrante se constata de catre organul de urmarire penala care va
inc"eia un proces-verbal de constatare. Inc"eierea procesului-verbal de constatare este
obligatorie, indiferent daca actiunea penala se pune in miscare din oficiu sau la plangerea
prealabila a persoanei vatamate. +rocesul-verbal va trebui sa cuprinda tot ceea ce organul
de urmarire penala a constatat cu privire la fapta savarsita. ,e asemenea, in el se
consemneaza si declaratiile invinuitului si a celorlalte persoane care au fost audiate cu
aceasta ocazie. ,aca apreciaza ca necesar, organul de urmarire penala poate strange si
alte probe.
,upa redactarea procesului-verbal, organul de urmarire penala are obligatia sa-l citeasca
invinuitului si celorlalte persoane care au dat declaratii, prilej cu care li se va atrage
atentia cu privire la dreptul pe care il au de a completa declaratiile facute sau c"iar de a
face obiectii. ,upa citire si completare, procesul-verbal se va semna de organul de
urmarire penala, de catre invinuit si de catre celelalte persoane ascultate. inc"eiat in
aceste conditii, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante reprezinta mijloc de
proba,
b% mijloacele de informare in masa. Sesizarea din oficiu se poate realiza si prin
intermediul presei scrise, radioului sau televiziunii, ori prin orice alt mijloc de
comunicare in masa,
c% zvonul public. +rin zvon public se intelege informatia care circula in anumite locuri,
medii ori grupari de oameni in legatura cu o anumita fapta 'de pilda, intr-o anumita
localitate poate sa se raspandeasca zvonul ca mai multe persoane se ocupa de traficul de
droguri ori ca un judecator este necinstit, etc.%,
d% cercetarea altor fapte. Cu prilejul cercetarii unei anumite cauze pot fi reliefate aspecte
care prin continutul lor sa intruneasca elementele unei alte infractiuni ori sa priveasca alte
persoane decat cele cercetate,
e% constatarea unor infractiuni de catre alte organe decat cele de urmarire penala. in afara
organelor de urmarire penala au dreptul si obligatia sa inc"eie unele acte de constatare a
infractiunilor si urmatoarele categorii de organe de stat, care nu fac parte din aparatul
judiciar/
- organele de constatare reglementate de art. 2$2 C. pr. pen.
- alte organe de stat, reglementate de art. 2$3 C. proc. pen.
- ale organe speciale, reglementate in legi speciale 'politia comunitara, jandarmi, S0I etc.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 3..
#2% 7. Ionescu, ,. Ciuncan, Sesizarea organelor judiciare penale, &ditura stiintifica si
enciclopedica, 8ucuresti, $-53, pag. )0.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 33
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $) si urmatoarele.
Sesizarea in cazuri speciale
1egea stabileste mai multe situatii in care organul de urmarire nu poate incepe urmarirea
penala in lipsa plangerii prealabile ori a sesizarii sau a autorizarii organului prevazut de
lege ori fara exprimarea dorintei guvernului strain in cazul infractiunii prevazute in art.
$.$ C. pen., coroborat cu art. 22$ alin. ')% C. proc. pen. Aceste dispozitii nu exclud
prevederile art. 2$) C. proc. pen., care arata ca, in cazuri urgente, organul de cercetare
este obligat sa efectueze actele de cercetare ce nu sufera amanare, c"iar daca acestea
privesc o cauza care nu este de competenta lor. In aceste cazuri, daca sunt competente sa
efectueze cercetarea vor solicita de la cei in drept actul de sesizare prevazut de lege, iar in
caz de refuz sau in lipsa plangerii prealabile, dupa doua luni de la data cunoasterii
infractorului de catre partea vatamata, vor inainta cauza procurorului cu propunerea de a
nu se incepe urmarirea penala in cauza. ,aca organul de cercetare penala nu este
competent, lucrarile efectuate in astfel de cazuri se trimit, de indata, prin procurorul care
exercita supraveg"erea activitatii organului care le-a efectuat, procurorului competent,
care va proceda personal sau prin organul de cercetare la obtinerea sesizarii prevazute de
art. 22$ alin. '2% si ')% C proc. pen#$%.
Cazurile de sesizare speciala sunt/
a% +langerea prealabila. +entru cazurile prevazute de lege in care punerea in miscare a
actiunii penale, este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre
persoana vatamata, nici urmarirea penala nu poate fi inceputa.
Ca mod de sesizare a organelor judiciare, plangerea prealabila se deosebeste de plangerea
penala in sensul art. 222 C. pr. pen., sub urmatoarele aspecte#2%/
- plangerea prealabila este si o conditie de pedepsibilitate si de punere in miscare si de
exercitare a actiunii penale, pe cand plangerea este un simplu act de sesizare,
- plangerea prealabila reprezinta unicul mod de sesizare pentru infractiunile cu privire la
care legea prevede expres ca este necesara plangerea prealabila in vederea punerii in
miscare a actiunii penale, in timp ce plangerea ca act de sesizare a organelor de urmarire
penala poate fi suplinita prin oricare din celelalte moduri de sesizare 'de pilda, prin
denunt sau sesizare din oficiu%,
- in cazul plangerii penale, principiul oficialitatii functioneaza in deplinatatea lui, in timp
ce in cazul plangerii prealabile el este limitat prin posibilitatea care i se confera persoanei
vatamate de a-si retrage plangerea prealabila, ori de a se impaca cu invinuitul sau
inculpatul atunci cand legea prevede expres ca impacarea partilor inlatura raspunderea
penala.
b% Sesizarea la cererea organului competent. ?rmarirea penala nu poate incepe in anumite
infractiuni legate de serviciu sau de o anumita calitate a persoanei care a savarsit
inactiunea fara sesizarea organului competent. Astfel, potrivit art. $0- alin. '2% din
Constitutie, numai Camera ,eputatilor, Senatul si +resedintele 0omaniei au dreptul sa
ceara urmarirea penala a membrilor <uvernului pentru fapte savarsite in exercitiul
functiei lor.
In ipoteza in care in cursul cercetarilor se constata ca fapta urmeaza sa primeasca o alta
incadrare juridica in raport cu care ar fi necesara o asemenea sesizare, organul de
urmarire penala va incunostinta de indata organul competent. ,aca acesta din urma nu
intelege sa faca sesizarea, urmarirea penala nu poate fi inceputa, iar daca a inceput va fi
incetata conform legii#)%. &xista si opinia potrivit cu care in acest caz se va instiinta
procurorul care exercita supraveg"erea urmaririi penale, urmand ca acesta sa
incunostinteze, la randul sau, organul competent#2%.
c% Autorizarea organului prevazut de lege. Autorizarea prealabila pentru efectuarea
urmaririi penale poate imbraca mai multe forme/ incuviintarea pe care o da, in cazul
deputatilor sau senatorilor 'art. .2 alin. 2 din Constitutie% Camera din care face parte
acesta, avize, in cazul magistratilor, pe care le da ministrul justitiei potrivit 1egii de
organizare judecatoreasca, autorizare ca in cazul magistratilor Inaltei Curti de Casatie si
>ustitie pe care o da +resedintele 0omaniei, ori autorizarea procurorului general in cazul
aplicarii legii penale infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii 'art. 3 C. penal% etc.
d% &xprimarea vointei guvernului strain. Aceasta este o conditie pentru inceperea
urmaririi penale in cazul savarsirii infractiunii prevazute de art. $.$ C. penal.
e% Sesizarea in cazul unor infractiuni savarsite de militari. In art. 224 C. proc. pen. se
prevede ca pentru infractiunile prevazute in art. ))$-))2, )25, )3) si )32 C. pen.,
urmarirea penala poate incepe numai la sesizarea comandantului. In cazul celorlalte
infractiuni savarsite de militari, nu se cere aceasta conditie, organul de urmarire penala
procedand potrivit regulilor generale, avand obligatia de a informa pe comandant de
indata ce a inceput urmarirea penala.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2..
#2% 7. Ionescu, ,. Ciuncan, Sesizarea organelor judiciare penale, &ditura Stiintifica si
&nciclopedica, 8ucuresti, $-53, pag. )-.
ACTE PREMER!ATOARE
<eneralitati
In conformitate cu prevederile art. 2$0 C. pr. pen., organul de urmarire penala sesizat in
modalitatile aratate anterior 'printr-unul din modurile generale sau speciale prevazute de
lege% este dator sa-si verifice competenta, pentru ca asa cum am aratat anterior, sesizarea
nu trebuie confundata cu investirea, care reprezinta actul intern al organului de urmarire
penala, continand vointa acestuia de a retine cauza spre instrumentare.
In ipoteza in care in urma verificarii, organul de cercetare penala constata ca nu este
competent sa efectueze cercetarea, trimite de indata cauza procurorului care exercita
supraveg"erea, in vederea sesizarii organului competent. ,aca procurorul sesizat,
examinand propunerea organului de cercetare penala si continutul sesizarii, ajunge la
concluzia ca nu este competent sa efectueze el insusi urmarirea penala, nefiind prezent
nici unul din cazurile de efectuare a urmaririi penale proprii prevazute de lege, isi va
declina competenta in favoarea procurorului competent, potrivit legii, in conditiile art. 23
si 22 C. pr. pen. sau va dispune trimiterea cauzei la organul de cercetare penala
competent, conform art. 245 C. pr. pen. ,aca, dimpotriva, procurorul constata ca ii
apartine lui insusi competenta de instrumentare a cauzei, fiind prezenta una din situatiile
in care procurorul efectueaza in mod obligatoriu urmarirea penala, ori desi nu este
prezenta vreuna din aceste situatii intentioneaza sa preia el insusi cauza in virtutea
prevederilor art. 20- alin. 2 C. pr. pen., retine cauza in vederea urmaririi penale
proprii#$%.
,upa sesizare, gradul de informare al organului de urmarire penala poate fi extrem de
diferentiat. ?neori, organul este de la inceput in posesia altor date care nu lasa indoiala cu
privire la existenta faptei penale, alteori exista un grad de certitudine in informatiile
detinute sau acestea au un caracter foarte trunc"iat. Cunostintele organului fiind
incomplete, nesigure sau neverificate, nu permit trecerea de indata la inceperea urmaririi
penale. 7ecesitatile practice, precum si nevoia intaririi legalitatii in domeniul activitatilor
investigative au dus la includerea in lege a reglementarii actelor premergatoare 'art. 222
C. pr. pen.%#2%. +otrivit acestui articol, in vederea inceperii urmaririi penale, organul de
urmarire penala poate efectua acte premergatoare. ,e asemenea, in vederea strangerii
datelor necesare organelor de urmarire pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte
premergatoare si lucratorii operativi din *inisterul de Interne, anume desemnati in acest
scop. +rocesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate
constitui mijloc de proba#)%.
+rin 1egea nr. $2$=$--4 a fost completat art. 222 C. proc. pen. prevazandu-se in alin. '2%
ca, pe langa organele de urmarire penala si lucratorii operativi din *inisterul de Interne,
anume desemnati in acest scop, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din
celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in
acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei
nationale#2%.
Actele premergatoare urmaririi penale au facut obiectul a numeroase studii publicate in
literatura de specialitate, unii autori oprindu-se asupra naturii juridice a acestora, iar altii
asupra continutului si functionalitatii lor#3%. ;oti cei care au analizat actele
premergatoare urmaririi penale le-au caracterizat ca fiind acte procedurale cu natura si
functionalitate specifica, plasate in afara procesului penal.
Actele premergatoare, denumite in literatura de specialitate investigatii prealabile, au
menirea fie de a completa informatiile pe care organele de urmarire le au cu privire la
savarsirea unei infractiuni, fie numai sa verifice aceste informatii spre a se putea
desprinde concluziile corespunzatoare in legatura cu inceperea urmaririi penale.
---------------
#$% Sinteza preluata din <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d.
1umina 1ex, $--., pag. 43-4
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 3-.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.3
#3% I.<organeanu, Consideratii privind actele premergatoare efectuate de organele de
urmarire penala, in 0evista 0omana de ,rept, nr.$=$-.2, pag. )$-)5, I. 7eagu, 0eflectii
pe marginea dispozitiilor legale privind actele premergatoare urmaririi penale, in Studii si
Cercetari >uridice, nr.2, $-.4, pag. $3$-$3
Scopul si limitele actelor premergatoare
Actele premergatoare au o importanta deosebita deoarece cuprind o activitate, uneori, de
o amploare mai mare decat activitatea de cercetare propriu-zisa sau demonstreaza
inutilitatea efectuarii urmaririi penale.
In privinta limitelor in care pot fi efectuate actele premergatoare, nu exista un punct de
vedere unitar in literatura de specialitate si in jurisprudenta.
Intr-o opinie#$% s-a subliniat ca actele premergatoare se limiteaza la actele strict necesare
pentru inceperea urmaririi penale, urmand ca strangerea probelor pentru lamurirea cauzei
sub toate aspectele sa se efectueze in cadrul urmaririi penale.
Intr-o alta opinie#2%, actele premergatoare se intind pana la lamurirea aspectelor
principale ale cauzei, constand in ascultari de martor, constatari te"nico-stiintifice si c"iar
expertize. in aceasta conceptie, ramane ca dupa inceperea urmaririi penale sa se efectueze
doar ascultarea invinuitului si lamurirea imprejurarilor privind individualizarea judiciara
a pedepsei.
In prima opinie se pune accentul pe legalitatea procesului penal, iar in cea de-a doua
opinie, pe temeinicia actului de incepere a urmaririi penale.
In literatura de specialitate a fost exprimat si un punct de vedere intermediar#)%,
mentionandu-se ca se pot efectua acele acte de investigatie sau de cercetare, fara de care
nu poate fi luata o "otarare temeinica cu privire la dispozitia de incepere sau de
neincepere a urmaririi penale.
+entru aceste considerente sunt necesare unele precizari cu privire la scopul si continutul
acestor acte premergatoare, masurile procesuale ce se pot lua, probele ce pot fi
administrate precum si mediul in care se exercita si ar trebui exercitat controlul asupra
acestora de catre procuror pentru a nu se incalca drepturile si inviolabilitatile persoanei cu
prilejul efectuarii lor.
,esi actele premergatoare sunt efectuate si de alte organe decat cele de urmarire penala,
continutul acestora nu poate excede scopului stabilit de lege in vederea inceperii
urmaririi penale!. Scopul acestor acte premergatore nu poate fi altul decat numai
clarificarea datelor care confirma sau infirma existenta infractiunii si identificarea
persoanelor fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune si nu culegerea
unor date materiale probatorii care sa dovedeasca vinovatiei sau nevinovatia unei
persoane fata de care exista banuiala ca ar fi savarsit o anumita fapta penala#2%.
S-a considerat astfel, pornind de la prevederile art. 222 C. pr. pen, ca actele
premergatoare se limiteaza numai la actele necesare inceperii urmaririi penale. Aceasta
inseamna ca, sub nici o forma nu se pot efectua in cadrul lor si acte specifice fazei de
urmarire penala, ca faza procesuala distincta a procesului penal, ori acte care nu sunt
necesare inceperii urmaririi penale. ,e asemenea, actele premergatoare trebuie sa se
limiteze la persoanele si faptele mentionate in actul de sesizare, indiferent de natura
acestuia, plangere, denunt sau sesizare din oficiu#3%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de procedura penala, parte speciala, vol. II, &ditura +aidea,
8ucuresti, $--2, pag. 4
#2% &. Ionaseanu, +rocedura urmaririi penale, &d. *ilitara, 8ucuresti, $-.-, pag. $53 - )0
#)% <r. ;"eodoru, ;. +laesu, ,rept procesual penal, partea speciala, ?niversitatea Al. I.
Cuza! Iasi, (acultatea de ,rept, $-5., pag. 2
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.3
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. .$-.
:rganele care pot efectua acte premergatoare
+otrivit art. 222 alin. '$% C. proc. pen., organul de urmarire penala poate efectua acte
premergatoare. In alin. '2% se prevede ca pot efectua acte premergatoare lucratorii
operativi din *inisterul de Interne precum si din celelalte organe de stat cu atributii in
domeniul sigurantei nationale
+rocurorul, intrucat face parte din organele de urmarire penala poate face acte
premergatoare. ,esi legi a nu reglementeaza activitatea procurorului in acest domeniu,
nimeni nu-l impiedica in cazurile de competenta sa de urmarire sau de supraveg"ere a
cercetarilor sa efectueze acte premergatoare. ,atorita numarului mai mic de cauze de
competenta exclusiva a procurorului, acesta va efectua acte premergatoare in mai putine
cazuri decat organele de cercetare penala. In cauzele de competenta de urmarire a sa,
poate sa ceara sprijinul si sa participe alaturi de organele de cercetare la efectuarea unor
acte premergatoare 'de ex., organizarea prinderii in flagrant pentru verificarea unui
denunt de luare de mita%#$%.
In practica, insa, procurorul efectueaza, de regula, mai putine acte premergatoare decat
organul de cercetare penala, datorita specificului activitatii acestuia din urma. Cu toate
acestea, in actuala reglementare, procurorul, atat ca organ de supraveg"ere cat si ca organ
de urmarire penala proprie, atunci cand efectueaza personal urmarirea penala are aceleasi
drepturi si obligatii procesuale ca oricare organ de cercetare penala, fara a se transforma,
prin aceasta, in organ de cercetare penala#2%.
+rin o serie de legi anterioare completarii Codului de procedura penala cu institutia
efectuarii actelor premergatoare de investigatorii sub acoperire! prin 1egea nr.
25$=200), din care sunt amintite/ 1egea nr. $2)=2000 privind combaterea traficului si
consumului ilicit de droguri, :?< nr. 2)=2002 privind +arc"etul 7ational Anticoruptie,
1egea nr. 4.5=200$ pentru prevenirea si combaterea traficului de persoane, 1egea nr.
)-=200) privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, s-a consacrat institutia
investigatorului sub acoperire.
Investigatorul sub acoperire culege date si informatii in baza autorizatiei emise potrivit
dispozitiilor legale, pe care le pune, in totalitate, la dispozitia organului de urmarire
penala#)%.
+ot fi investigatori sub acoperire/
- lucratori operativi din *inisterul de Interne, precum si,
- lucratori din organele de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii
pentru realizarea sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop.
Investigatorii pot fi folositi numai pe o perioada determinata, in conditiile prevazute in
art. 222#2 si 222#) din Codul de procedura penala.
;extul art. 222 alin. 2 C. pr. pen. atribuie si altor lucratori din *inisterul de Interne decat
cei cu atributii de cercetare penala 'lucratori operativi% dreptul si obligatia de a efectua
acte premergatoare, deoarece, de regula, acestia sunt primii care iau contact cu
infractiunile si cu infractorii, avand ca sarcini specifice descoperirea infractiunilor si
identificarea infractorilor. +entru aceasta, ei culeg date sau informatii, intreprind unele
investigatii si pot lua masuri operative specifice muncii lor.
7u toti lucratorii operativi sunt, insa, investiti cu dreptul de a efectua acte premergatoare,
ci numai cei anume desemnati din *inisterul de Interne, adica cei numiti in acest scop de
catre sefii lor#2%.
+ersoanele prevazute in art. 222#$ pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata
a procurorului in baza autorizatiei emise potrivit dispozitiilor prevazute in art. 222#2 din
Codul de proc. pen.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2.4
#2% in sens contrar. &. Ionaseanu, +rocedura urmaririi penale, &d. *ilitara, 8ucuresti,
$-.-, pag. 200.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 40
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. .
Continutul actelor premergatoare
In art. 222 C. proc. pen. care consacra ca o modalitate de sesizare a organelor de urmarire
penala efectuarea de acte premergatoare in vederea strangerii datelor necesare pentru
inceperea urmaririi penale, nu se stabileste continutul acestora. Se precizeaza doar ca
procesul - verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui
mijloc de proba.
;extul art. 222 C. pr. pen. care reglementeaza institutia actelor premergatoare, nu
cuprinde nici o prevedere referitoare la continutul acestora. &l precizeaza doar scopul
efectuarii actelor premergatoare, organele ce le pot efectua si faptul ca procesul verbal de
consemnare poate constitui mijloc de proba.
1iteratura de specialitate a suplinit, insa, aceasta lacuna legislativa, statuandu-se ca intra
in continutul actelor premergatoare activitati care nu au nimic comun cu formele de
realizare a actelor juridice propriu-zise#$%, cum sunt, de pilda asa numitele investigatii
'filajul unei persoane suspecte, organizarea unui filtru sau efectuarea de razii, legitimarea
si identificarea unei persoane necunoscute, panda operativa, fotografia operativa, filme,
verificarea unor acte si inscrisuri de care s-a folosit faptuitorul, supraveg"erea activitatii
si relatiilor acestuia etc.%, activitati care sunt asemanatoare cu unele acte procedurale, dar
care nu imbraca "aina juridica a acestora cum sunt discutiile cu persoanele care au
cunostinta de savarsirea faptei penale ori relatiile verbale sau c"iar scrise de la persoanele
ale caror relatari au unele trasaturi comune cu declaratiile invinuitului sau ale
inculpatului, ale celorlalte parti ori ale martorilor, precum si activitati ce au o consacrare
procedurala si care nu pot avea loc decat in cazurile si conditiile prevazute de lege#2%,
cum sunt cercetarea la fata locului, ridicari de obiecte sau inscrisuri, perc"ezitii corporale
sau domiciliare, constatari te"nico-stiintifice ori inregistrari audio sau video etc#)%.
,in reglementarea multor institutii procesuale rezulta implicit ca ele nu se pot realiza in
cadrul actelor premergatoare. ,e pilda, nu exista dubiu ca punerea in miscare a actiunii
penale, luarea masurilor de preventie, aplicarea masurilor asiguratorii ori de siguranta,
constituirea de parte civila, ascultarea inculpatului si alte acte care presupun calitatea de
parte in proces sau existenti certa a unei urmariri incepute nu se pot intreprinde cu ocazia
actelor premergatoare#2%.
,upa inceperea urmaririi penale organele de urmarire penala nu pot intreprinde activitati
care sa aiba natura sau regimul juridic al actelor premergatoare. ;otusi, in literatura de
specialitate#3% s-a invederat ca este posibila efectuarea de acte premergatoare in legatura
cu informatiile incomplete rezultate din urmarirea unei cauze, informatii care se refera la
alte fapte, eventual alte persoane decat cele circumscrise in urmarirea anterioara si care sa
fie verificate si completate pentru a se putea decide in legatura cu necesitatea inceperii
unei noi urmariri.
,educem ca actele premergatoare, denumite in literatura de specialitate investigatii
prealabile#4%, au menirea fie de a completa informatiile pe care organele de urmarire le
au cu privire la savarsirea unei infractiuni, fie numai sa verifice aceste informatii spre a se
putea desprinde concluziile corespunzatoare in legatura cu inceperea urmaririi penale.
Asadar, in cadrul actelor premergatoare urmaririi penale se poate desfasura un fascicul de
activitati care, prin functionalitatea si finalitatea lor, urmaresc realizare unor obiective
bine precizate in dispozitiile legale. +ot fi efectuate in aceasta faza numite verificari, pot
fi ascultate anumite persoane, pot fi facute cercetari la fata locului sau investigatii, iar in
trecut puteau fi facute c"iar perc"ezitii#.%.
Actele premergatoare cuprind in sfera lor si activitatile prevazute expres de 1egea nr.
3$=$--$ privind siguranta nationala a 0omaniei 'art. $)%, 1egea nr. $2=$--2 privind
organizarea si functionarea Serviciului 0oman de Informatii 'art. -% si anume/
- interceptarea comunicatiilor, cautarea unor informatii, documente sau inscrisuri pentru a
caror obtinere este necesar accesul intr-un loc, a unui obiect sau desc"idere a unui obiect,
- ridicarea si repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea
informatiilor pe care acestea le contin, cat si inregistrarea, copierea sau obtinerea de
extrase prin orice procedee
Asa cum corect s-a subliniat in literatura de specialitate#5% si aceste activitati reprezinta
acte premergatoare in intelesul art. 222 C. pr. pen. atunci cand, fiind efectuate cu
autorizarea procurorului, sunt destinate culegerii de informatii in vederea descoperirii
infractiunilor si identificarii faptuitorilor. &le sunt urmatoarele/
- interceptarea comunicatiilor,
- cautarea unor informatii, documente sau inscrisuri pentru a caror obtinere este necesar
accesul intr-un loc, la un obiect sau desc"iderea unui obiect,
ridicarea si depunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, culegerea
informatiilor pe care acestea le contin, cat si inregistrarea, copierea sau obtinerea de
extrase prin orice procedee,
- instalarea de obiecte si ridicarea acestora din locurile in care au fost depuse,
- fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace te"nice
- constatari personale, inclusiv prin operatiuni te"nice#-%.
&ste de remarcat ca instalarea de obiecte, intretinerea si ridicarea acestora din locurile in
care au fost depuse se vor face cu respectarea Codului de procedura penala. *ai mult,
prin :?< nr. $0-=200) s-a prevazut ca !ori de cate ori, legile speciale cu dispozitii de
procedura penala se refera la perc"ezitia domiciliara si la arestarea preventiva dispuse de
catre procuror, trebuie inteles ca aceste legi speciale se refera la perc"ezitia domiciliara si
arestarea preventiva dispuse de catre judecator!.
Sigur ca nu se poate face o lista cu toate actele ce pot fi efectuate in cursul actelor
premergatoare. &ste de subliniat faptul ca acestea nu trebuie sa exceada scopului actelor
premergatoare, sa nu lezeze drepturile si libertatile persoanei punand persoana banuitului
in situatia invinuitului sau a inculpatului si sa fie respectat cadrul legal care le
reglementeaza#$0%.
---------------
#$% &. Ionaseanu, +rocedura urmaririi penale, &d. *ilitara, 8ucuresti, $-.-, pag. $5) -$5
#2% <r. ;"eodoru, ;udor +laesu, ,rept procesual penal, partea generala, ?niversitatea
Al. I. Cuza!, Iasi, $-54, pag. 20.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. .-.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 4
#3% I. <organeanu, Actiunea penala, 8ucuresti, &ditura Stiintifica si &nciclopedica, $-..,
pag. )..
#4% S.9a"ane, ,reptul procesual penal in 0omania, 8ucuresti, &ditura ,idactica si
+edagogica, $-4), p.20-.
#.% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 3.
#5% I.,. Cristescu, ,iscutii in legatura cu continutul actelor premergatoare, in ,reptul nr.
)=$--3, pag. 4
#-% A se vedea si <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d.
1umina 1ex, $--., pag. .--50.
#$0% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 250
DES"ASURARE
Inceperea urmaririi penale
Inceperea urmaririi penale este un moment procesual cu semnificatii deosebite. +e de o
parte, inceperea urmaririi penale marc"eaza si declansarea procesului penal, iar pe de alta
parte, ea implica drepturi si obligatii specifice atat pentru organele de urmarire penala, cat
si pentru ceilalti participanti la proces.
Avand in vedere consideratiile mentionate mai sus, se impune ca inceperea urmaririi
penale sa fie legata de existenta unor date suficiente ca s-a savarsit o infractiune#$%.
+entru inceperea urmaririi penale sunt necesare doua conditii#2%/
- Conditia pozitiva, neexprimata expres de art. 225 c. proc. pen. dar decurgand
reglementarea adiacenta, consta din existenta acelui minim de date care nit organului de
urmarire sa considere ca s-a savarsit in mod cert o infractiune. :rganul de urmarire
penala poate detine informatiile fie direct din i facuta, fie din actele premergatoare
desfasurate ulterior sesizarii.
- Conditia negativa necesara inceperii urmaririi penale este inscrisa in art. 225 alin. $ si
consta in inexistenta cazurilor de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale
prevazute in art. $0, cu exceptia celui prevazut la lit. b#$ . Interventia oricarui caz dintre
cele aratate mai sus, rezultand fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmarire,
fie din actele premergatoare efectuate in urma sesizarii, pot determina ca in locul
inceperii urmaririi penale sa functioneze institutia neinceperii urmaririi penale.
In partea finala a alin. $ al art. 225 se arata ca, in toate cazurile in care, din cuprinsul
actului de sesizare sau al actelor premergatoare, rezulta ca fapta nu prezinta gradul de
pericol social al unei infractiuni, organul de urmarire penala incepe urmarirea penala
inaintand apoi dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmarire
penala 'art. 225 alin. 2 %.
+otrivit art. 225 C. proc. pen., inceperea urmaririi penale se dispune prin/
- rezolutie cand sesizarea s-a facut prin denunt sau plangere sau cand acestea au fost
completate cu acte premergatoare si,
- proces-verbal in cazul sesizarii din oficiu de catre organul de urmarire penala. Actul de
constatare ii infractiunii constituie actul de incepere a urmaririi penale#)%.
Inceperea urmaririi penale poate avea loc in doua modalitati/
- cand organele de urmarire penala detin date despre comiterea unei infractiuni, dar nu se
cunoaste autorul, urmarirea penala se incepe in rem,
- cand organele de urmarire penala au date si despre persoana faptuitorul, fiind posibila
identificari a acestuia, urmarirea penala se va incepe in rem si in personam.
Inceperea urmaririi penale are loc indiferent daca in actul de sesizare se indica sau nu
cine este faptuitorul si indiferent daca acesta este sau nu cunoscut, in cazul necunoasterii
faptuitorului trebuie deosebite doua situatii diferite. &xista cazuri cand legea foloseste
expresia !nu exista invinuit in cauza!, intelegand prin aceasta !ca persoana fizica a
faptuitorului nu este descoperita! cu toate cercetarile facute, fapta ramanand cu autor
necunoscut. in alte situatii, !identitatea invinuitului nu poate fi stabilita!, faptuitorul fiind
cunoscut ca persoana fizica, dar fara a i se determina identitatea#2%.
In cazul in care sunt aplicabile dispozitiile art. $0 lit. b#$ C. proc. pen., c"iar daca fapta
nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si aceasta imprejurare rezulta din
cuprinsul actelor premergatoare, se va incepe urmarirea penala. S-a adoptat aceasta
solutie legislativa deoarece trebuie ca faptuitorul sa fie audiat ca invinuit pentru a-si
exercita, in cadrul procesului penal, dreptul la aparare, uneori trebuie administrate probe
pentru stabilirea faptei si a imprejurarilor comiterii acesteia, sanctiunea ce se va aplica
invinuitului sau inculpatului face parte din sanctiunile prevazute de dispozitiile Codului
de procedura penala ce pot fi adoptate in cursul procesului penal#3%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 4$
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 4
#)%+rocesul-verbal de incepere a urmaririi penale constituind actul prin care se porneste
urmarirea penala, toate lucrarile efectuate anterior si depuse la dosarul cauzei sunt lovite
de nulitate. ;. Sibiu, decizia penala nr. $05=$--), ,reptul, nr. 5=$-5 pag. $0
#2% 6. ,ongoroz s. a., 7oul cod de proceduri penala si codul de procedura penala
anterior, prezentare comparativa. 8ucuresti, &ditura +olitica, $-4-, pag. $.0.
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-)
&fectuarea urmaririi penale
(iecare cauza penala prin specificul ei, impune efectuarea unei anumite game de acte de
urmarire penala. ,e aceea, se poate spune ca paleta de activitati pe care le realizeaza, pe
parcursul urmariri penale, organele de urmarire depinde de particularitatile fiecarei cauze
penale.
Avand in vedere varietatea activitatilor de urmarire penala ce pot fi intreprinse pe
parcursul primei faze a procesului penal, precum si faptul ca organele de urmarire pot
dispune luarea unor masuri prin care sunt restranse unele drepturi fundamentale ale
persoanelor, se impune respectarea stricta a legii de catre toti subiectii oficiali. In aceasta
idee, se apreciaza ca, in actuala legislatie procesual penala, au sporit garantiile procesuale
ce insotesc exercitarea drepturilor celor implicati in cauzele penale#$%.
:data stabilita existenta unei infractiunii, temeiul nasterii raportului de drept procesual
penal, se vor efectua diferite activitati procesuale, in special de strangere si administrare a
probelor necesare pentru identificarea faptuitorilor si stabilirea raspunderii acestora,
elemente necesare pentru a putea decide daca este cazul sau nu sa se dispuna trimiterea in
judecata. Concomitent cu activitatea de probatiune, se vor lua, daca este cazul, masurile
preventive, asiguratorii si de siguranta.
+ana la adoptarea 1egii nr.$02=$--2, luarea masurilor de preventie, in cazul infractiunilor
savarsite de militari, se facea conform unor reglementari derogatorii de la procedura de
drept comun#2%.
In cazul in care a fost pusa in miscare actiunea penala si daca se constata ca sunt intrunite
conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului,
procurorul procedeaza potrivit art. $2-#$ .
:rganul de cercetare penala isi desfasoara activitatile specifice in infractiunile pentru
care cercetarea penala se efectueaza potrivit legii de catre organele de cercetare penala
'organele de cercetare penala ale politiei in orice infractiune, iar cele speciale in
infractiunile aratate expres in art. 205 C. pr. pen.% si in raza teritoriala in care se
efectueaza cercetarea, dupa normele de competenta teritoriala prevazute de lege#)%.
Competenta teritoriala diferentiaza, din punct de vedere teritorial, organele judiciare cu o
egala competenta materiala. Sunt situatii cand, pentru anumite organe judiciare, raza
teritoriala corespunde teritoriului tarii 'de exemplu, organele centrale pot efectua
urmarirea penala in orice cauza penala, indiferent de locul unde a fost savarsita
infractiunea sau unde a fost prins faptuitorul%#2%.
7erespectarea dispozitiilor legale privind competenta materiala a organului de cercetare
penala atrage dupa sine sanctiunea nulitatii absolute in conditiile art. $-. alin. 2 C. pr.
pen.
In privinta organului judiciar care urmeaza sa procedeze la refacerea actului nul exista
doua posibilitati/ refacerea sa se efectueze de organul care a realizat actul viciat, refacerea
sa se realizeze de alte organe, respectiv de catre acelea care constata ulterior in cadrul
procesului penal nulitatea actului#3%.
Constatarea acestei nulitati trebuie sa se faca, insa, inainte de terminarea cercetarii
judecatoresti, pentru ca numai pana in acest moment potrivit art. ))2 alin. $ C. pr. pen.,
instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului care procedeaza la trimiterea cauzei
la organul competent sa efectueze urmarirea penala conform art. 245 alin. $ C. pr.
pen.#4%.
In functie de faptul ca in cauza a fost sau nu pusa in miscare actiunea penala, urmarirea
penala cunoaste doua modalitati/
- urmarirea penala fara punerea in miscare a actiunii penale,
- urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare.
*ajoritatea masurilor si actelor procesuale sunt comune insa cele doua modalitati se
despart pentru ca unele masuri si acte procesuale difera.
+unerea in miscare actiunii penale este un moment important in cursul urmaririi penale
deoarece marc"eaza momentul declansarii actiunii penale. ,in acest motiv legea
conditioneaza acest act de existenta unor temeiuri, care duc la convingerea ca inculpatul a
savarsit o infractiune. ,e obicei luarea acestei masuri este motivata de necesitatea luarii
masurii arestarii preventive a inculpatului insa poate fi luata si din alte considerente 'in
scopul obtinerii unor date ce privesc unele operatiuni bancare ce nu pot fi comunicate de
organele bancare daca nu este pusa in miscare actiunea penala% #.%.
+rimind propunerea, procurorul va proceda potrivit dispozitiilor art. 2)3 si 2)4 C. proc.
pen., respectiv va examina dosarul cauzei dupa care se va pronunta dispunand punerea in
miscare a actiunii penale fie va respinge propunerea. +unerea in miscare a actiunii penale
se va dispune prin ordonanta @art. 2)3 alin. '2% C. proc. pen.A.
:rdonanta de punere in miscare a actiunii penale va cuprinde mentiunile prevazute in art.
20) C. proc. pen., in plus va trebui sa cuprinda date cu privire la persoana inculpatului,
fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia @art. 2)3 alin. ')% C. proc.
pen.A.
In faza de urmarire penala, in principiu, toate partile pot fi reprezentate. Cu privire la
reprezentarea invinuitului sau inculpatului se impun anumite precizari#5%/
- potrivit dispozitiilor legale in vigoare, invinuitul poate fi reprezentat la ridicarea de
obiecte sau inscrisuri, daca acestea se ridica de la invinuit sau inculpat 'art. $02 alin. 2 si
2 %, la perc"ezitia domiciliara, daca aceasta se efectueaza la domiciliul invinuitului sau
inculpatului etc.,
- in anumite cazuri, invinuitul sau inculpatul poate fi reprezentat numai pe baza unui
mandat special, bunaoara, in situatia in care legea prevede ca retragerea plangerii
prealabile inlatura raspunderea penala, aceasta poate fi facuta prin reprezentant, daca
acesta din urma are mandat special in vederea retragerii.
- reprezentarea invinuitului sau inculpatului nu poate avea loc in cazul actelor cu caracter
personal, cum este ascultarea acestuia sau confruntarea.
Intrucat inculpatul dobandeste prin ordonanta de punere in miscare a actiunii penale
calitatea de parte in proces, organul de cercetare este obligat sa il c"eme pe inculpat, sa ii
comunice fapta pentru care este invinuit si sa ii dea explicatii cu privire la drepturile si
obligatiile pe care le are. ,e asemenea, organul de cercetare trebuie sa-i puna in vedere
inculpatului aflat in stare de libertate, ca are obligatia sa se prezinte la toate c"emarile ce i
se vor face in cursul procesului penal si ca trebuie sa comunice orice sc"imbare de
adresa#-%.
0egula este ca la punerea in miscare a actiunii penale inculpatul este ascultat. :rganul de
urmarire penala va continua urmarirea penala, dupa punerea in miscare a actiunii penale,
fara a-l asculta pe inculpat cand acesta este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu
locuieste in tara. 7erespectarea obligatiei constituie un motiv de nulitate a "otararii
deoarece prin aceasta inculpatul a fost lipsit de posibilitatea de a exercita dreptul de
aparare#$0%.
Invinuitul sau inculpatul nu este insa obligat sa relateze faptele pentru ca darea declaratiei
este un drept al sau si nu o obligatie 'nemo tenetur edere contra se%.
+rocedura de ascultare este prevazuta in art. .0-.2 c. pr. pen. 1a inceput, invinuitul sau
inculpatul este intrebat cu privire la datele de identitate, la locul de munca, ocupatie,
antecedente penale si orice alte date necesare pentru stabilirea situatiei sale
personale#$$%. Invinuitul sau inculpatul este informat despre fapta care formeaza obiectul
cauzei si i se pune in vedere sa declare tot ce cunoaste in legatura cu aceasta#$2%. &l nu
este obligat sa relateze tot ceea ce stie sau sa nu denatureze adevarul, pentru ca invinuitul
are dreptul si nu obligatia de a da declaratii#$)%.
Atat in cursul urmaririi penale cat si in faza de judecata, ascultarea cuprinde doua etape/
- prima etapa cuprinde intrebari privind numele, prenumele, porecla, data si locul nasterii,
numele si prenumele parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie,
antecedente penale si alte date pentru stabilirea situatiei sale personale. ,reptul de tacere
nu se refera la datele strict personale, iar prezentarea sub identitate falsa poate fi
sanctionata penal, deoarece in fata unei autoritati judiciare trebuie sa-ti declini identitatea
corecta,
- a doua a parte cuprinde dispozitiile art. 4 si ale art. .0 alin. 2 din Codul de procedura
penala.
&ste posibil ca, in cursul urmaririi penale, organul de cercetare penala sa constate fapte
noi in sarcina inculpatului, ori imprejurari noi care pot duce la sc"imbarea incadrarii
juridice a faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala sau date cu privire la
participarea si a unei alte persoane la savarsirea acelei fapte. In asemenea imprejurari,
potrivit art.2)5, organul de cercetare penala face propuneri in acest sens pe care le
inainteaza procurorului, pentru ca acesta sa decida in privinta extinderii cercetarii penale
sau sc"imbarii incadrarii juridice.
Aceste propuneri se inainteaza in cel mult ) zile, iar procurorul va decide prin ordonanta
in cel mult 3 zile.
(ata de situatia descoperirii de fapte noi, este de precizat ca dreptul organului judiciar de
a-l audia pe invinuit sau inculpat nu este nelimitat. Astfel, pentru a se evita autoacuzarea,
invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunostinta fapta ce formeaza obiectul cauzei.
Invinuitul sau inculpatul trebuie sa fie incunostintat inainte de a i se lua prima declaratie,
si despre dreptul de a fi asistat de un aparator. Acesta ii poate explica limitele in care i se
poate lua o declaratie#$2%.
,in continutul prevederilor art. 2)5 rezulta ca organele de cercetare penala propun
procurorului extinderea cercetarilor in acelasi dosar penal pe care il instrumenteaza. In
practica judiciara s-a pus problema de a sti daca dispozitiile art. 2)5 sunt aplicabile in
orice urmarire penala sau reglementarea vizeaza exclusiv cauzele in care urmarirea este
efectuata de catre organul de cercetare penala#$3%.
---------------
#$% Avem in vedere modificarea Codului de procedura penala prin 1egea nr.23=$--
#2% Aceste dispozitii erau prevazute in art.224 alin.), abrogat prin art.II pct.. din 1egea
nr.$02=$--
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $20.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 244-24.
#3% ,oru +avel, &fectele nulitatii in procesul penal, 0evista 0omana de ,rept, nr. -=$-.2,
pag. 2)-3
#4% A se vedea, C. ,. 1ascu, I. 1ascu, Cateva probleme in legatura cu cercetarea penala
efectuata de un organ necompetent fi consecintele sale, in ,reptul nr. 5=$--4, pag. $$
#.% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 252-253
#5% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $-
#-% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 252-25
#$0% ;rib. >ud. ;imis, dec. pen. nr. )--=$-.5, 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-.-, pag.
3..
#$$% 6ezi, &ugen 1azar, Importanta cunoasterii datelor care caracterizeaza persoana
infractorului, 0evista 0omana de ,rept, nr. $$=$-4-, pag. .$-.5.
#$2% +lenul ;rib. Suprem, dec. de indrum, nr. $-=$-44 0evista 0omana de ,rept nr.
$=$-4., pag. $$
#$)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. )4
#$2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag $.
#$3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 44-4.
STIN!ERE # TERMINARE
Pro$edura preentarii materialului de urmarire penala
+rivire generala
+rezentarea materialului de urmarire penala este o institutie care marc"eaza, pe
de o parte, ca organul de urmarire penala a efectuat toate actele de urmarire
penala care i-au format convingerea ca inculpatul trebuie trimis in judecata si, pe
de alta parte, constituie o garantie pentru exercitarea dreptului de aparare al
inculpatului la terminarea cercetarii penale. +rezentarea materialului de urmarire
penala nu are semnificatia actului final al urmaririi penale, deoarece prin acest
act organele de u marire penale nu dau o solutie cauzei, nu se desesizeaza. Acest
act face parte dintr-o grupa de acte ce au menirea sa termine urmarirea penala
dupa audierea inculpatului care a luat cunostinta de materialul probator existent
si are posibilitatea sa se apere cunoscand materialul ce-l incrimineaza.
In art. 230 - 23. este reglementata institutia prezentarii materialului de urmarire
penala#$%.
In principiu, prezentarea materialului de urmarire penala este obligatorie, in
cazurile in care urmarirea penala s-a desfasurat fara ca actiunea penala sa fie
pusa in miscare in cursul ei 'prin ordonanta data de procuror%. Astfel, potrivit
art. 23. C. pr. pen., in cazul urmaririi penale fara punerea in miscare a actiunii
penale, procurorul primind dosarul, c"eama pe invinuit si ii prezinta materialul
de urmarire penala...!.
In lumina actualelor dispozitii ale art. 23. , procurorul, primind dosarul de
urmarire penala de la organul de cercetare penala, in cazul in care urmarirea s-a
desfasurat fara punerea in miscare a actiunii penale, prezinta obligatoriu
materialul de urmarire penala invinuitului#2%. Conditiile care trebuie indeplinite
pentru a fi obligatorie prezentarea materialului de urmarire penala sunt asadar
prezentate in art. 230 C. proc. pen.
In cazul in care nu a fost prezentat materialul de urmarire penala, desi
prezentarea era obligatorie potrivit legii, se apreciaza ca sanctiunea este nulitatea
relativa daca s-a cauzat invinuitului o vatamare procesuala care nu poate fi
inlaturata decat prin efectuarea actului#)%. Acest caz opereaza doar in situatia in
care, din cererile inculpatului, ar rezulta niste aspecte care nu ar putea fi lamurite
decat dupa administrarea unui probatoriu care ar intarzia cercetarea
judecatoreasca sau ar scoate in evidenta existenta unor acte si masuri procesuale,
care sunt lovite de nulitate si ar trebui refacute. +entru alte motive, restituirea
cauzei la procuror ar fi formala si ar duce la tergiversarea judecarii cauzei#2%.
+rezentarea materialului de urmarire penala se realizeaza cu asigurarea deplinei
securitati a dosarului. ,e aceea, activitatea se desfasoara in prezenta organului
de urmarire, care trebuie sa veg"eze ca inculpatul sa nu intervina prin
sustragerea sau distrugerea unor piese, modificarea sau inlocuirea unor acte etc.
,upa luarea la cunostinta a dosarului, organul intreaba pe inculpat daca are de
facut cereri noi sau declaratii suplimentare. ,reptul de a formula cereri revine si
aparatorului#3%.
Aducerea la indeplinire a prezentarii materialului de urmarire se consemneaza
intr-un proces-verbal, in care se specifica si declaratiile, cererile si raspunsurile
inculpatului. 7especificarea in procesul verbal a unor amanunte cum ar fi
denumirea expresa a uneia dintre infractiunile cu privire la care s-a facut
prezentarea materialelor de urmarire penala nu poate fi considerata ca o
incalcare a dispozitiilor din art. 230 c. pr. pen#4%.
1a prezentarea materialului de urmarire penala poate participa si aparatorul
invinuitului sau inculpatului. +entru acesta, organul de urmarire penala este
obligat sa-l instiinteze pe aparator despre data si locul efectuarii. ,aca aparatorul
considera ca nu este cazul sa-l asiste pe invinuit sau inculpat la prezentarea
materialului, organul de urmarire penala poate efectua prezentarea si in absenta
sa, cu exceptia cazurilor in care asistenta juridica este obligatorie potrivit legii
'de pilda, invinuitul sau inculpatul este minor, militar in termen, militar cu
termen redus, rezervist concentrat, elev al unei unitati militare de invatamant,
internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ ori
arestat, c"iar in alta cauza, conform art. $.$ alin. 2 C. pr. pen.%. In ipoteza in
care participa si aparatorul invinuitului sau inculpatului, acesta are dreptul sa
studieze intregul dosar de urmarire penala in prezenta persoanei pe care o asista
si sa formuleze, in interesul acesteia, cereri noi 'de, pilda, de sc"imbare a
incadrarii juridice, de administrare a unor probe noi, etc.%#.%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. 2-
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 5)
#)% A se vedea, C.A.8., s. a II-a pen., dec. nr. $))=A=$--3, Culegere de practica
judiciara a Curtii de Apel 8ucuresti pe anul $--3, &d. Continent, 8ucuresti,
$--4, pag. 220
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. 2-)
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. .
#4% ;rib. >ud. *e"edinti, dec. pen. nr. 22)=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr.
$2=$-5$, pag.$$0.
#.% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina
1ex, $--., pag. $5
+rezentarea materialului de urmarire penala de catre procuror
+otrivit art. 230 , prezentarea materialului de urmarire penala se face numai dupa punerea
in miscare a actiunii penale. Cu alte cuvinte, aceasta activitate procedurala are loc numai
fata de inculpat.
In lumina actualelor dispozitii ale art. 23. , procurorul, primind dosarul de urmarire
penala de la organul de cercetare penala, in cazul in care urmarirea s-a desfasurat fara
punerea in miscare a actiunii penale, prezinta obligatoriu materialul de urmarire penala
invinuitului#$%.
,aca invinuitul sau inculpatul a formulat cereri noi in legatura cu o urmarire penala,
organul de cercetare penala sau procurorul, dupa caz, le examineaza de indata si dispune
prin ordonanta admiterea sau respingerea lor 'art. 232 alin. $ C. pr. pen.%. In ipoteza in
care organul de urmarire penala a admis cererile invinuitului sau inculpatului, facute, fie
personal, fie prin aparator, este obligat sa administreze probele noi solicitate ori sa
sc"imbe incadrarea juridica, dupa care va proceda la o noua prezentare a materialului de
urmarire penala 'art. 23) C. pr. pen.%. S-a decis astfel ca neprezentarea din nou a
materialului de urmarire penala dupa sc"imbarea incadrarii juridice a faptei si trimiterea
in judecata pentru o alta infractiune decat pentru cea cu privire la care s-a pus in miscare
actiunea penala si s-a efectuat urmarirea penala, ec"ivaleaza cu neprezentarea
materialului de urmarire penala#2%. Intr-un alt caz, solutionat corect, organul de urmarire
penala, dupa prezentarea materialului de urmarire penala a administrat noi probe/ au fost
depuse la dosar actele medicale ale victimei venite de la avizare de la laborator, s-a
obtinut adresa prin care erau precizate c"eltuielile de spitalizare, s-a audiat un martor, s-a
efectuat anc"eta sociala etc#)%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 5)
#2% A se vedea, Curtea de Apel ;imisoara, decizia penala nr. $32=A=..$$--3, in ,reptul
nr. -=$--4, pag. $)5 - $)-.
#)% ;ribunalul jud. Sibiu, sentinta penala nr. $$=$--$ in ,reptul nr. 2=$--3, pag. .4-...
Terminarea urmaririi penale %art. &'&(&')*
Consideratii privind terminarea urmaririi penale
?rmarirea penala este cuprinsa intre doua momente, cel al inceperii urmaririi
penale si momentul in care procurorul da o solutie prin trimiterea in judecata sau
o solutie de neurmarire. ,upa ce au fost administrate toate probele si organul de
cercetare penala a ajuns la concluzia ca este necesar sa propuna trimiterea in
judecata a invinuitului sau inculpatului, cercetarea penala este terminata. +rin
inaintarea cauzei procurorului, cu propunerea de a se dispune trimiterea in
judecata, organul de cercetare renala se desesizeaza#$%.
;erminologia folosita de legiuitor pentru desemnarea acestei institutii este
improprie, deoarece ea nu semnifica finalizarea urmaririi penale ca faza
procesuala distincta, ci doar terminarea cercetarilor penale 'a activitatilor de
urmarire penala desfasurate de catre organul de cercetare penala%#2%.
&puizarea fazei de urmarire penala are loc prin trimiterea in judecata efectuata
de procuror, de asemenea, urmarirea penala se poate stinge prin scoaterea de sub
urmarire sau incetarea urmaririi in cauza. ;erminarea urmaririi, in sensul folosit
la denumirea institutiei nu are in vedere aceste situatii. +rin terminarea urmaririi
penale legea s-a referit la momentul, cand organul judiciar a indeplinit toate
activitatile de cercetare si a administrat probele din care si-a format concluzia
trimiterii in judecata a invinuitului sau inculpatului, urmand sa inainteze dosarul
procurorului pentru a se pronunta asupra acestei ultime c"estiuni#)%.
+rocurorul, in cazul in care efectueaza personal urmarirea penala, nu mai
intocmeste referat de terminare a urmaririi penale. 6a proceda la ascultarea
invinuitului sau la prezentarea materialului de urmarire penala si, daca este
cazul, va dispune trimiterea in judecata intocmind rec"izitoriul. Acesta este unul
din actele care marc"eaza terminarea urmaririi penale. Se observa ca dispozitiile
art. 233-240 C. proc. pen. nu se refera la activitatea proprie procurorului,
regulile stabilite fiind aplicabile activitatii procesuale a organului de cercetare
penala#2%.
?rmarirea penala se poate desfasura in doua modalitati/ fara punerea in miscare
a actiunii penale si cu punerea in miscare a actiunii penale. (iecare din aceste
modalitati au proceduri specifice de terminare a urmaririi penale. In functie de
aceste situatii, terminarea urmaririi penale este reglementata diferentiat.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. 2-4
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina
1ex, $--., pag. $-0.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. -
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. 2-4
;erminarea urmaririi penale fara punerea in miscare a actiunii penale
,aca urmarirea penala a fost efectuata fara punerea in miscare a actiunii penale,
terminarea urmaririi penale este marcata prin doua momente obligatorii. Astfel,
organul de cercetare penala va trebui sa procedeze la o noua ascultare a
invinuitului inainte de terminarea cercetarii penale, apoi sa inainteze dosarul
procurorului cu referat iar procurorul va proceda la prezentarea materialului de
urmarire penala invinuitului.
;erminarea urmaririi penale cuprinde intr-o asemenea ipoteza urmatoarele
operatiuni/
a% ascultarea invinuitului,
b% intocmirea referatului general de terminare a cererii,
c% inaintarea dosarului la procuror.
1a aceste activitati se mai adauga uneori si prezentarea materialului de urmarire
penala de catre procuror#$%.
a% ,upa efectuarea actelor de cercetare penala, organul de cercetare procedeaza
la o noua ascultare a invinuitului daca/ exista invinuit in cauza, se constata ca
impotriva acestuia sunt suficiente probe 'art. 233 Cod proc. pen.%. +rin existenta
invinuitului in cauza se intelege ca acesta a fost identificat. Subzista posibilitatea
luarii contactului cu el. ,aca invinuitul este disparut, ori se sustrage de la
urmarirea penala sau exista alta impiedicare de a se lua contactul, dosarul se
inainteaza la procuror fara o prealabila ascultare. +robele adunate la dosar
trebuie sa fie complete, lamurind cauza sub toate aspectele, iar concluzia
desprinsa de organul de cercetare penala este in sensul existentei starii de
vinovatie a invinuitului, implicand trimiterea in judecata. Ascultarea invinuitului
la terminarea urmaririi penale prezinta un moment de contact obligatoriu intre
acesta si organul de urmarire. :bligatia este inlaturata in cazul existentei unor
cauze obiective de impiedicare a luarii contactului.
Cu ocazia ascultarii, organul de cercetare penala trebuie sa aduca la cunostinta
invinuitului din nou invinuirea si sa intrebe pe acesta daca are mijloace noi de
aparare. ,e asemenea, invinuitul are dreptul sa faca propuneri de completare a
cercetarilor. ,aca invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost
gasita temeinica ori daca cercetarea a fost completata potrivit propunerilor
facute, cercetarea penala se considera terminata 'art. 233 C. pr. pen%.
+entru realizarea ascultarii invinuitului cu ocazia terminarii urmaririi penale fara
punerea in miscare a actiunii penale se cer a fi indeplinite cumulativ conditiile/
$% sa existe invinuit in cauza, in ipoteza in care nu exista invinuit in cauza,
cercetarea penala nu poate fi considerata terminata, fiindca, desi s-au efectuat
actele de cercetare penala necesare in cauza, totusi dosarul ramane la organul de
cercetare penala pana la interventia unei cauze de stingere a actiunii penale, cand
dosarul va fi trimis procurorului cu propunerea de clasare#2%.
2% impotriva invinuitului sa existe suficiente probe care sa formeze convingerea
ca trebuie trimis in judecata. In cazul in care organul de cercetare nu are aceasta
convingere, daca se mai pot administra probe care sa inlature toate indoielile
acestea vor trebui administrate si cercetarea penala nu poate fi considerata
inc"eiata, fie in cazul in care nu se mai intrevede posibilitatea administrarii de
noi probe se va propune scoaterea de sub urmarire penala.
Aceasta noua ascultare a invinuitului, in aceasta situatie, difera de cea din cursul
cercetarii penale. &a consta in aducerea la cunostinta a invinuirii care se retine la
terminarea cercetarii si in intrebarea daca invinuitul are noi mijloace de
aparare#)%.
+articiparea la efectuarea actelor de urmarire penala a invinuitului sau
inculpatului este facultativa, avand dreptul sa participe la efectuarea celor ce il
privesc nemijlocit, cum ar fi/ perc"ezitia 'art. $02 C. proc. pen.%, cercetarea la
fata locului 'art. $2- C. proc. pen.%, reconstituirea @art. $)0 alin. '2% C. proc.
pen.A. In ceea ce priveste expertizele, se prevede, in art. $20 alin. '2% C. proc.
pen., ca partile pot participa la efectuarea acestora, cu exceptia situatiilor
prevazute de art. $$- alin '2% C. proc. pen. 'cand expertiza urmeaza sa fie
efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica
sau orice institut de specialitate%. Apreciem ca, in aceste cazuri, desi invinuitul
nu este parte in proces, poate participa la efectuarea expertizei, asa cum trebuie
sa i se aduca la cunostinta si obiectivele unei expertize pentru a face observatii
cu privire la intrebari, sa ceara modificarea sau completarea lor @art. $20 alin. '2%
C. proc. pen.A.
:rganul de cercetare nu poate interzice participarea la aceste acte, dar daca nu se
prezinta la locul si data pentru care au fost incunostintati, actele pot fi efectuate
si in lipsa acestora. 1a cele alte acte de urmarire penala participarea invinuitului
sau inculpatului este posibila numai cu aprobarea organului de urmarire
penala#2%.
Cum am aratat, in Codul de procedura penala 'art. 22- % se arata ca persoana fata
de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit! cat timp nu a fost
pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.
,eosebirea cea mai importanta intre inculpat si invinuit consta in aceea ca
primul are calitatea de parte, pe cand celalalt nu are o asemenea pozitie. ,e aici
rezulta ca inculpatul ca subiect tras la raspundere penala poate fi supus la
indatoriri mai mari decat invinuitul, avand corespunzator si drepturi mai largi.
,e exemplu#3%, invinuitul nu este privat de libertate timp mai indelungat,
purtand fi numai retinut 22 de ore sau arestat 3 zile. ,impotriva, arestarea
inculpatului poate dura initial )0 de zile cu posibilitati de prelungire potrivit
legii. Inculpatul are conform art. 230 C. pr. pen. dreptul sa ia cunostinta de toate
materialele de urmarire penala in cadrul prezentarii acestora de catre organul de
cercetare penala, dupa efectuarea actelor de cercetare 'art. 23. %
Cu toate acestea, invinuitul si inculpatul au multe drepturi comune/
- intrucat urmarirea penala se desfasoara in secret, necontradictoriu si
preponderent prin acte scrise, participarea invinuitului si inculpatului se rezuma
la cateva mijloace procesuale si anume/ cereri, memorii, participarea uneori la
efectuarea unor acte de urmarire penala si cand se considera nedreptatit, la
formularea de plangeri impotriva unor acte de urmarire penala.
- Invinuitul sau inculpatul poate solicita administrarea unor probe sau ca acestea
sa aiba in vedere anumite situatii 'confruntari pentru a stabili un anumit aspect
contradictoriu, obiective de expertize% sau sa se efectueze anumite aspecte
procesuale ori sa se revoce, inlocuiasca sau inceteze unele masuri procesuale ori
rezolvarea intr-un mod al cauzei.
- +rin memorii se explica apararile facute argumentand nevinovatia sau masura
in care este vine vata, forma de vinovatie, participatia, circumstantele in care s-a
comis fapta si orice alte imprejurari care justifica adoptarea unei anumite solutii.
+rezentarea de cereri si memorii nu este conditionata de un termen in cursul
urmaririi penale.
- +articiparea la efectuarea actelor de urmarire penala a invinuitului sau
inculpatului este facultativa, avand dreptul sa participe la efectuarea celor ce il
privesc nemijlocit, cum ar fi/ perc"ezitia 'art. $02 C. proc. pen.%, cercetarea la
fata locului 'art. $2- C. proc. pen.%, reconstituirea @art. $)0 alin. '2% C. proc.
pen.A. in ceea ce priveste expertizele, se prevede, in art. $20 alin. '2% C. proc.
pen., ca partile pot participa la efectuarea acestora, cu exceptia situatiilor
prevazute de art. $$- alin '2% C. proc. pen. 'cand expertiza urmeaza sa fie
efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica
sau orice institut de specialitate%. Apreciem ca, in aceste cazuri, desi invinuitul
nu este parte in proces, poate participa la efectuarea expertizei, asa cum trebuie
sa i se aduca la cunostinta si obiectivele unei expertize pentru a face observatii
cu privire la intrebari, sa ceara modificarea sau completarea lor @art. $20 alin. '2%
C. proc. pen.A.
- :rganul de cercetare nu poate interzice participarea la aceste acte, dar daca nu
se prezinta la locul si data pentru care au fost incunostintati, actele pot fi
efectuate si in lipsa acestora. 1a cele alte acte de urmarire penala participarea
invinuitului sau inculpatului este posibila numai cu aprobarea organului de
urmarire penala.
- Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul
urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la
cunostinta acest drept.
- +langerea impotriva actelor de urmarire penala constituie un mijloc important
pe care invinuitul sau inculpatul il are la indemana, pentru a le ataca cand le
apreciaza nelegale si netemeinice. Astfel, invinuitul si inculpatul pot folosi
procedura prevazuta de art. $20#$ , $20#2 , $20#) impotriva masurilor
preventive luate de procuror sau judecator 'art. 2.3, 2.5 C. proc. pen.%,
impotriva celorlalte masuri sau acte de urmarire penala ori cea prevazuta de art.
22-#$ C. proc. pen.
- Invinuitul sau inculpatul poate recuza procurorul sau lucratorul de cercetare
penala care se afla intr-un caz de incompatibilitate.
b% ,e indata ce s-a inc"eiat cercetarea, organul intocmeste referatul de terminare
a urmaririi penale prin care concluzioneaza asupra rezultatelor acesteia.
0eferatul are cuprinsul mentionat anterior, art. 23--240 c. pr. pen. aplicandu-se
corespunzator.
c% ,upa intocmirea referatului, dosarul cu toate lucrarile se inainteaza
procurorului, potrivit art. 234 C. pr. pen., pentru ca acesta sa decida asupra lui in
conformitate cu art. 242 C. pr. pen.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. -.--5.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 5$
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. 2-.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag.
5
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. $50-$5
Inaintarea dosarului privind pe invinuit
,e indata ce cercetarea penala este terminata, organul de cercetare penala
trebuie sa intocmeasca un referat in care consemneaza rezultatul cercetarii si
trimite dosarul procurorului.
0eferatul va cuprinde in mod corespunzator mentiunile prevazute in art. 23--
240 C. proc. pen., in care vor fi analizate toate probele administrate, atat in
defavoarea inculpatului cat si cele in favoarea acestuia precum si actele privind
masurile procesuale luate.
Inaintarea dosarului la procuror are drept scop verificarea intregii urmariri
penale desfasurate. In urma verificarii dosarului se pot ivi doua ipoteze/
A% procurorul constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza
aflarea adevarului si ca urmarirea penala este completa, existand in cauza
probele necesare si legal administrate,
8% se constata ca urmarirea penala nu este completa sau nu au fost respectate
toate dispozitiile legale care asigura stabilirea adevarului. In functie de aceste
ipoteze, procurorul procedeaza in mod diferentiat dand solutii diferite.
Aceste ipoteze au fost sintetizate astfel, pornind de la practica in domeniu#$%/
A. ?rmarirea penala trebuie sa se desfasoare cu respectarea tuturor dispozitiilor
legale si indeosebi a celor care asigura aflarea adevarului, adevarul trebuie aflat
efectiv prin administrarea si corecta apreciere a probelor necesare stabilirii
imprejurarilor legate de justa solutionare a cauzei. Cand urmarirea penala s-a
efectuat cu respectarea cerintelor de mai sus, procurorul poate dispune/
a% trimiterea in judecata a inculpatului,
b% oprirea desfasurarii in continuare a procesului penal prin una din solutiile de
neurmarire,
c% suspendarea urmaririi penale.
a% ,aca din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost
savarsita de invinuit sau inculpat si ca se poate angaja raspunderea penala a
acestuia, procurorul dispune trimiterea in judecata prin rec"izitoriu. Cand
urmarirea penala s-a desfasurat fara actiune penala pusa in miscare, procurorul
prin acelasi rec"izitoriu, pune in miscare si actiunea penala.
b% ,aca procurorul nu este de acord cu aprecierea organului de cercetare ca fel
in cauza trebuie trimis in judecata, constatand vreuna din situatiile prevazute in
art. $0 C. pr. pen., dispune prin ordonanta, dupa caz, incetarea urmaririi penale,
scoaterea de sub urmarire sau clasarea cauzei.
,aca procurorul dispune scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. $0 lit.
b#$, aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazut de art. -$ c.
penal.
c% ,aca procurorul constata ca in momentul verificarii sunt intrunite conditiile
legale prevazute de art. 2)- c. pr. pen. dispune suspendarea urmaririi penale.
8% Activitatea organului de cercetare penala poate prezenta lipsuri fie in sensul
nerespectarii dispozitiilor legale care asigura aflarea adevarului, fie in legatura
cu caracterul complet al urmaririi. In acest caz, procurorul ia masuri in vederea
completarii sau refacerii urmaririi penale prin restituirea cauzei la organul care a
efectuat cercetarea sau trimite cauza, potrivit dispozitiilor art. 2$. c. pr. pen., la
un alt organ de urmarire penala 'art. 243 c. pr. pen.%.
+otrivit art. 244 C. pr. pen., restituirea sau trimiterea cauzei in vederea refacerii
sau completarii cercetarii penale se dispune de catre procuror numai prin
ordonanta, atunci cand sesizarea acestuia s-a facut in vederea trimiterii in
judecata, prin referatul organului de cercetare penala.
:rdonanta de restituire sau trimitere cuprinde pe langa mentiunile comune,
aratate in art. 20) C. pr. pen. 'data si locul intocmirii, numele, prenumele si
calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului
procesual, temeiul legal al acestuia si semnatura celui care a intocmit-o% si
mentiunile speciale, constand in indicarea actelor de cercetare penala ce trebuie
efectuate ori refacute, a faptelor sau a imprejurarilor ce urmeaza a fi constatate si
a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi folosite.
;otodata, prin ordonanta de restituire sau de trimitere, procurorul este obligat, in
toate cazurile, sa se pronunte asupra mentinerii sau revocarii masurilor
preventive, de siguranta ori asiguratorii, luate in cursul urmaririi penale sau,
daca este cazul, sa ia asemenea masuri 'art. 24. C. pr. pen.%#2%.
,osarul de urmarire penala, in cazul in care cercetarile au fost terminate fara
punerea in miscare a actiunii penale, contine acte si masuri ce pot fi dispuse fata
de invinuit. 6a exista un proces-verbal de prezentare a materialului de urmarire
penala deoarece aceasta activitate se realizeaza fata de invinuit doar de catre
procuror.
:data considerata terminata cercetarea penala de catre organul de cercetare
penala, acesta se va desesiza inaintand dosarul procurorului cu referat de
terminarea cercetarii penale. In referat, potrivit art. 234 C. proc. pen., se va
consemna rezultatul cercetarii.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. $00-$0
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 200-20
;erminarea urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare
,aca in cauza s-a pus in miscare actiunea penala, cand organul de cercetare
penala considera ca cercetarea penala este completa si dupa indeplinirea, a
dispozitiilor privitoare la prezentarea materialului de urmarire penala, cercetarea
penala se considera terminata 'art. 235%. ,esesizarea organului de cercetare
penala in favoarea procurorului se va face prin inaintarea procurorului a
dosarului cauzei insotit de un referat de terminarea cercetarii penale.
Cercetarea penala se considera terminata potrivit art. 235 c. pr. pen., daca este
completa si a avut loc, cand este cazul, prezentarea materialului de urmarire
penala. in aceasta situatie, organul de cercetare nemaiavand de indeplinit
activitati legate de probatiune sau alte acte de urmarire penala inainteaza dosarul
la procuror, insotit de un referat, denumit impropriu referat de terminare a
urmaririi penale!$.
0eferatul de terminare a cercetarii are o intreita delimitare privitor la/ fapte,
persoane si incadrare juridica#2%.
a% Sub aspectul faptelor, referatul urmeaza a se limita la ceea ce a format
obiectul punerii in miscare a actiunii penale. 7u pot fi incluse in referat faptele
noi, descoperite dupa punerea in miscare a actiunii penale, pentru care actiunea
nu a fost pornita. +entru cuprinderea acestor fapte si trimiterea in judecata a
inculpatului in raport de toate infractiunile savarsite, organul de cercetare
procedeaza potrivit art. 2)5 c. pr. pen. propunand procurorului extinderea
cercetarii penale.
b% Sub aspectul persoanelor, referatul le include numai pe acelea care au fost
inculpate. 1imitarea este asemanatoare cu cea privitoare la fapte. ,aca in cauza
sunt implicate noi persoane, necesitatea cuprinderii acestora in referat atrage
punerea in miscare a actiunii penale si impotriva lor, procedandu-se in acest caz
la extinderea cercetarii penale potrivit art. 2)5 c. pr. pen.
c% ?ltima incadrare juridica data faptei constituie limita referatului sub aspectul
incadrarii. Aceasta incadrare se comuni a inculpatului cu ocazia prezentarii
materialului de urmarire penala. :rice alta incadrare juridica ar urma sa se dea
in referat, implica obligatia prealabila a organului de cercetare sa procedeze la o
noua prezentare a materialului de urmarire penala 'art. 23) c. pr. pen.%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina
1ex, $--., pag. $-
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. -
Inaintarea dosarului de urmarire penala privind pe inculpat
In dispozitiile art. 235 se arata ca, in cauzele in care actiunea penala a fost pusa in
miscare dupa ce organele de cercetare penala apreciaza cercetarea ca fiind completa si
dupa indeplinirea, daca este cazul, a dispozitiilor privitoare la prezentarea materialului de
urmarire penala, cercetarea penala se considera terminata. :rganul de cercetare penala
inainteaza de indata procurorului dosarul cauzei insotit de un referat. :rganul de
cercetare poate trimite dosarul procurorului numai daca cercetarea penala este completa
si daca a fost prezentat materialul de urmarire penala inculpatului.
+rezentarea materialului de urmarire penala constituie o conditie pentru terminarea
activitatii organelor de cercetare penala, in cazul urmaririi penale cu actiunea penala pusa
in miscare numai in situatiile in care aceasta este posibila.
,aca urmarirea penala s-a desfasurat cu actiunea penala pusa in miscare si prezentarea
materialului de urmarire penala nu s-a putut face deoarece inculpatul este disparut sau s-a
sustras la c"emarea inaintea organului de cercetare penala , cercetarea penala se
considera terminata in momentul in care au fost efectuate toate actele de cercetare impuse
de rezolvarea cauzei#$%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 200
0eferatul de terminare a urmaririi penale
0eferatul intocmit de organul de cercetare penala trebuie sa se limiteze, in cazul urmaririi
penale fara punerea in miscare a actiunii penale, la faptele, la persoana si incadrarea
juridica pentru care s-a inceput urmarirea penala si s-au efectuat cercetari penale
'conform rezolutiei sau procesului-verbal de incepere a urmaririi penale%, iar in cazul
urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare, la fapta care a format obiectul
punerii in miscare a actiunii penale, la persoana inculpatului si la ultima incadrare
juridica data faptei. 7erespectarea acestor limite atrage dupa sine nulitatea relativa in
conditiile art. $-. alin. $ C. pr. pen. 'daca s-a produs o vatamare procesuala care nu poate
fi inlaturata altfel%$.
0eferatul va contine/
- numele inculpatului, fapta retinuta in sarcina acestuia si incadrarea juridica. 0eferatul
trebuie sa se limiteze la fapta care a format obiectul punerii in miscare a actiunii penale,
la persoana inculpatului si la ultima incadrare juridica data faptei. Se va urmari
respectarea dispozitiilor art. 2)5 C. proc. pen., privind extinderea cercetarii penale si a
dispozitiilor art. 23) C. proc. pen. privind prezentarea din nou a materialului de urmarire
penala daca s-au efectuat noi acte de cercetare penala sau s-a sc"imbat incadrarea juridica
a faptei,
- probele administrate care duc la retinerea starii de fapt si la incadrarea juridica a faptei,
- dale suplimentare privitoare la/
a% mijloacele materiale de proba si masurile luate referitor la ele in cursul cercetarii
penale, precum si locul unde se afla.
b% masurile asiguratorii privind reparatiile civile sau executarea pedepsei amenzii, luate in
cursul urmaririi penale, conform art. $4)-$.0 C. proc. pen.,
c% c"eltuielile judiciare. In referat se vor detalia toate c"eltuielile judiciare efectuate in
cauza si se vor anexa in dosar actele doveditoare#2%.
---------------
#$% In acest sens, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2---=$-.3, in Culegere de
decizii pe anul $-.3, pag. 22
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-.-2-5
TRIMITERE IN +UDECATA
<eneralitati
In reglementarea urmaririi penale se face deosebire intre termenul urmaririi penale si
trimiterea in judecata.
+rin terminarea urmaririi penale se intelege terminarea activitatii organelor de cercetare
penala, in acest moment procesual fiind concretizata aprecierea organului de cercetare
penala asupra actelor si lucrarilor realizate in cursul urmaririi penale#$%.
+rin actul trimiterii in judecata, procurorul ca titular al actiunii penale, constata ca sunt
indeplinite toate conditiile, pentru ca persoana fata de care s-a desfasurat urmarirea
penala sa fie trasa la raspundere pentru faptele sale. Actul de trimitere in judecata -
rec"izitoriul - marc"eaza momentul terminarii urmaririi penale si al trecerii intr-o alta
faza a procesului penal, judecata. 0ec"izitoriul este actul prin care procurorul trimitand
pe inculpat in judecata, se desesizeaza si pierde rolul de conducator al procesului penal,
rol pe care il preia instanta investita cu judecarea cauzei#2%.
In acest moment se apreciaza ca urmarirea penala este relativ terminata, procurorul fiind
organul care se pronunta asupra solutiilor ce pot fi date in urma epuizarii intregii faze a
urmaririi penale. in acest sens, se cuvine subliniat faptul ca organele de cercetare penala
nu intra niciodata in raporturi directe cu instantele de judecata, ci numai prin intermediul
procurorului. Asa stau lucrurile si in cazul trimiterii in judecata, procurorul fiind singurul
organ abilitat de lege sa aprecieze daca un dosar penal va fi sau nu promovat in fata
instantei#)%.
+rin inaintarea dosarului la instanta este investit acest organ si incepe faza judecatii.
Singurul indreptatit sa trimita in judecata este procurorul, nici un alt organ neavand
posibilitatea sesizarii instantei in vederea judecarii cauzei penale. Aceasta decurge din
imprejurarea ca titularul actiunii penale este procurorul, organele de cercetare neputand
pune in miscare si exercita actiunea penala. :rganele de cercetare nu intra in raporturi
niciodata direct cu instanta, ci numai prin intermediul procurorului si cu atat mai putin au
posibilitatea trimiterii in judecata. +recizarea se refera exclusiv la cauzele penale si nu
trebuie confundate cu unele proceduri contraventionale#2%.
;rimiterea in judecata nu inseamna stabilirea vinovatiei inculpatului ci, doar ca
procurorul care a dispus trimiterea in judecata este convins de vinovatia acestuia, urmand
ca instanta de fond sa-si formeze, pe baza probelor administrate percepute nemijlocit,
convingerea de vinovatie sau de nevinovatie#3%. Ca o consecinta, potrivit art. 44 Cod
procedura penala, invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa. in
cazul in care exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze
lipsa lor de temeinicie. 1egea presupune ca cel in cauza este nevinovat cat timp nu a fost
facuta dovada vinovatiei sale#4%. 0ecunoscuta ca principiu constitutional in art. 2) pct.
$$ din Constitutie, in actualul Cod de procedura penala, prezumtia de nevinovatie a fost
inscrisa ca regula de baza in urma completarii acestuia prin 1egea nr. 25$=200). In art. 44
din Codul de procedura penala, articol intitulat ,reptul de a proba lipsa de temeinicie a
probelor! se stabileste ca !invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de
nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia!.
Aceasta teza este absoluta si trebuie interpretata in sensul ca invinuitul nu are niciodata
obligatia dovedirii nevinovatiei sale, nici c"iar atunci cand dovada vinovatiei s-a facut de
catre cel care acuza#.%. ;otusi atunci cand autoritatile judiciare au formulat invinuirea si
desfasoara o intensa activitate in dovedirea ei, invinuitul sau inculpatul nu are interesul de
a sta impasibil si a astepta rezultatul urmaririi si al judecatii, ci este interesat ca
nevinovatia sa sa fie stabilita cat mai repede. ,aca probele de vinovatie sunt nesigure si
contradictorii, existand indoiala, aceasta profita inculpatului#5%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 53
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-.-2-5
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. --.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. --.
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-.-2-5
#4% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, partea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. )3
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. )3
#5% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, partea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. 252-253
6erificarea lucrarilor urmaririi penale
Atat in situatia in care urmarirea penala se desfasoara cu actiunea penala pusa in miscare,
cat si in cazul in care actiunea penala nu a fost pusa in miscare in timpul urmaririi penale,
organele de cercetare penala, terminand activitatea in cauza penala, trimit dosarul
procurorului care supraveg"eaza urmarirea penala.
+otrivit art. 24$, procurorul este obligat ca, in termen de cei mult $3 zile de la primirea
dosarului trimis de organul de cercetare penala, sa procedeze la verificarea lucrarilor
urmaririi penale si sa se pronunte asupra acestora. ;ermenul de $3 zile stabilit de lege
pentru solutionarea cauzei, se poate scurta, prin dispozitie scrisa, de procurorul ierar"ic
superior, dispozitia fiind obligatorie pentru procurorul care solutioneaza cauza.
Inaintarea dosarului la procuror are drept scop verificarea intregii urmariri penale
desfasurate. In cadrul verificarii lucrarilor de urmarire penala, procurorul trebuie sa
constate daca urmarirea penala a fost efectuata de organul competent si daca au fost
respectate dispozitiile legale privind aflare a adevarului. ,e asemenea, procurorul trebuie
sa verifice daca urmarirea penala este completa si daca probele necesare in cauza au fost
legal administrate#$%.
6erificarea lucrarilor cauzei de catre procuror va viza urmatoarele aspecte/
- respectarea dispozitiilor legii de procedura penala, si anume/ daca s-au respectat
dispozitiile privind competenta organului de cercetare, daca au fost efectuate actele de
urmarire penala constituite, privind/ inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a
actiunii penale, prezentarea materialului de urmarire penala, daca s-au respectat garantiile
procesuale privind drepturile invinuitului si inculpatului prevazute de art. 3#$ si 4 C.
proc. pen., daca nu s-au comis alte incalcari prevazute de art. $-. alin. '2% C. proc. pen.
sau de alte dispozitii. +rocurorul, dupa caz, va infirma actele nelegale si va dispune
refacerea acestora sau a intregii cercetari sau le va reface personal,
- se va verifica daca s-au strans toate probele necesare aflarii adevarului in cauza, cu
respectarea dispozitiilor legale. +rocurorul poate completa singur urmarirea penala sau
poate restitui cauza organului de cercetare penala pentru a administra probele necesare
aflarii adevarului#2%.
In urma verificarii dosarului se pot ivi doua ipoteze/
A% procurorul constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea
adevarului si ca urmarirea penala este completa, existand in cauza probele necesare si
legal administrate,
8% se constata ca urmarirea penala nu este completa sau nu au fost respectate toate
dispozitiile legale care asigura stabilirea adevarului. In functie de aceste ipoteze,
procurorul procedeaza in mod diferentiat dand solutii diferite.
Aceste ipoteze au fost sintetizate astfel, pornind de la practica in domeniu#)%/
A. ?rmarirea penala trebuie sa se desfasoare cu respectarea tuturor dispozitiilor legale si
indeosebi a celor care asigura aflarea adevarului, adevarul trebuie aflat efectiv prin
administrarea si corecta apreciere a probelor necesare stabilirii imprejurarilor legate de
justa solutionare a cauzei. Cand urmarirea penala s-a efectuat cu respectarea cerintelor de
mai sus, procurorul poate dispune/
a% trimiterea in judecata a inculpatului,
b% oprirea desfasurarii in continuare a procesului penal prin una din solutiile de
neurmarire,
c% suspendarea urmaririi penale.
a% ,aca din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost savarsita de
invinuit sau inculpat si ca se poate angaja raspunderea penala a acestuia, procurorul
dispune trimiterea in judecata prin rec"izitoriu. Cand urmarirea penala s-a desfasurat fara
actiune penala pusa in miscare, procurorul prin acelasi rec"izitoriu, pune in miscare si
actiunea penala.
b% ,aca procurorul nu este de acord cu aprecierea organului de cercetare ca fel in cauza
trebuie trimis in judecata, constatand vreuna din situatiile prevazute in art. $0 c. pr. pen.,
dispune prin ordonanta, dupa caz, incetarea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire
sau clasarea cauzei.
,aca procurorul dispune scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. $0 lit. b#$ ,
aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazut de art. -$ c. pen.
c% ,aca procurorul constata ca in momentul verificarii sunt intrunite conditiile legale
prevazute de art. 2)- c. pr. pen. dispune suspendarea urmaririi penale.
8% Activitatea organului de cercetare penala poate prezenta lipsuri fie in sensul
nerespectarii dispozitiilor legale care asigura aflarea adevarului, fie in legatura cu
caracterul complet al urmaririi. In acest caz, procurorul ia masuri in vederea completarii
sau refacerii urmaririi penale prin restituirea cauzei la organul care a efectuat cercetarea
sau trimite cauza, potrivit dispozitiilor art. 2$. c. pr. pen., la un alt organ de urmarire
penala 'art. 243 c. pr. pen.%.
+otrivit art. 244 C. pr. pen., restituirea sau trimiterea cauzei in vederea refacerii sau
completarii cercetarii penale se dispune de catre procuror numai prin ordonanta, atunci
cand sesizarea acestuia s-a facut in vederea trimiterii in judecata, prin referatul organului
de cercetare penala.
:rdonanta de restituire sau trimitere cuprinde pe langa mentiunile comune, aratate in art.
20) C. pr. pen. 'data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o
intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului procesual, temeiul legal al acestuia si
semnatura celui care a intocmit-o% si mentiunile speciale, constand in indicarea actelor de
cercetare penala ce trebuie efectuate ori refacute, a faptelor sau a imprejurarilor ce
urmeaza a fi constatate si a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi folosite.
;otodata, prin ordonanta de restituire sau de trimitere, procurorul este obligat, in toate
cazurile, sa se pronunte asupra mentinerii sau revocarii masurilor preventive, de siguranta
ori asiguratorii, luate in cursul urmaririi penale sau, daca este cazul, sa ia asemenea
masuri 'art. 24. C. pr. pen.%#2%.
Cand nu s-a prezentat materialul de terminarea urmaririi penale deoarece inculpatul a fost
disparut, s-a sustras de la c"emarea inaintea organului de cercetare penala sau nu
locuieste in tara @art. 232 alin. '$% C. proc. pen.A, daca inculpatul se prezinta, este prins
sau adus, dupa inaintarea dosarului a parc"et, procurorul procedeaza la prezentarea
materialului.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 53
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-5
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $00-
$0
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 200-20
Reol,area $auelor de $atre pro$uror
+rivire generala
In urma verificarii lucrarilor de urmarire penala de catre procuror, acesta poate
da una din urmatoarele solutii/
- trimiterea in judecata
- netrimiterea in judecata prin scoaterea de sub urmarire penala
- incetarea urmaririi penale
- clasarea
- suspendarea urmaririi penale
- restituirea cauzei in vederea completarii sau refacerii urmaririi penale
trimiterea cauzei la organul competent sa efectueze urmarirea.
+rocurorul nu este tinut de propunerile organului de cercetare penala, acestea
neavand valoarea unei solutii procesuale. &l va solutiona cauza in raport de
convingerea ce si-o formeaza din studiul lucrarilor dosarului, din probele
administrate personal.
+rocurorul este obligat ca in termen de $3 zile de la primirea dosarului trimis de
organul de cercetare la terminarea urmaririi penale, sa procedeze la verificarea
lucrarilor de urmarire si sa se pronunte asupra acestora 'art. 24$ c. pr. pen.%.
;ermenul de $3 zile este un termen de recomandare, insa in spiritul legii este de
dorit ca el sa nu fie depasit decat in cazuri extreme#$%. In cauzele cu arestati
activitatea de verificare a procurorului se face de urgenta si cu precadere. 1egea
nu a prevazut un termen deoarece cauzele cu arestati sunt in genere mai
complicate si prezinta o dificultate sporita in verificarea dosarului. In lipsa unei
durate determinate nu inlatura termenul general de $3 zile, ci impune necesitatea
restrangerii lui pe cat posibil. +revederea ca rezolvarea cauzei sa se faca de
urgenta si cu precadere presupune o activitate neintarziata si intaietate fata de
cauzele fara arestati#2%.
+entru ca procurorul sa poata dispune trimiterea in judecata trebuie sa fie
realizate conditiile prevazute de art. 242 . ,aca acesta constata ca au fost
respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, fiind
administrate atat probele in invinuire cat si cele in aparare cu indeplinirea
cerintelor legale, ca urmarirea penala este completa, existand probele necesare
pentru a se trage o concluzia certa asupra faptelor principale cat si a
circumstantelor cu relevanta penala, va da, dupa caz, solutie de trimitere in
judecata, de netrimitere in judecata sau mixta#)%. 'Aici reamintim ca, in cadrul
urmaririi penale si a procesului penal, locul central il ocupa principiul aflarii
adevarului/ fiecare principiu in parte, cat si ansamblul acestora, concura la
stabilirea faptelor, nici unul nefiind strain de principiul adevarului. +rincipiul
rolului activ al organelor judiciare, garantarea dreptului la aparare, principiul
folosirii limbii materne, oficialitatea etc. au stransa legatura cu aflarea
adevarului#2%.
,aca urmarirea penala este incompleta sau nu au fost respectate dispozitiile
legale care garanteaza aflarea adevarului, procurorul va restitui sau trimite cauza
pentru completarea sau refacerea urmaririi penale organului de cercetare penala
ori va completa sau reface personal urmarirea. in raport de convingerea formata
procurorul va preceda astfel#3%/
Cand in urma evaluarii materialului de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca
a fost savarsita de invinuit sau inculpat si ca acesta raspunde penal/
a% ,aca actiunea penala nu a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, da
rec"izitoriul prin care pune in miscare actiunea penala si dispune trimiterea in
judecata. +rin punerea in miscare a actiunii penale se valideaza calitatea
procesuala de parte in proces nu numai a celor invinuiti de comiterea unei fapte
penale, care devin inculpati, ci, si a partii vatamate si se declanseaza actiunea
civila validandu-se calitatea celor ce s-au constituit parte civila sau care urmeaza
sa raspunda civil, alaturi de inculpat, partea responsabila civilmente. In aceasta
situatie, rec"izitoriul are dubla functionalitate fiind, in acelasi timp, act de
inculpare si act de sesizare a instantei.
b% daca actiunea penala a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale,
procurorul da rec"izitoriu prin care dispune trimiterea in judecata.
Cand din materialul probator, indiferent de propunerea organului de cercetare
penala, rezulta existenta unui caz de impiedicare a punerii in miscare a actiunii
penale sau de exercitare a acesteia, procurorul da ordonanta prin care/
a% claseaza, scoate de sub urmarire penala sau inceteaza urmarirea penala
potrivit dispozitiilor art. $ C. proc. pen. Solutia de clasare se va adopta cand in
cauza s-au facut cercetari pentru mai multe infractiuni si unele din acestea sunt
fara invinuit.
,aca procurorul apreciaza ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei
infractiuni, va dispui e scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. $0 lit.
b#$% C. proc. pen., facand aplicarea art. $5#$ C. pen.
b% daca procurorul constata existenta unei cauze de suspendare a urmaririi, va
suspenda urmarirea penala. Ca si restituirea sau trimiterea cauzei organului de
cercetare penala competent, aceste nu sunt solutii de terminare a urmaririi
penale.
---------------
#$% 6. ,ongoroz s. a., 7oul cod de proceduri penala si codul de procedura
penala anterior, prezentare comparativa. 8ucuresti, &ditura +olitica, $-4-, pag.
$-
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. --.
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. 2--
#2% <. Antoniu, 7. 6olonciu, 7. Ba"aria, ,ictionar de procedura penala, &d.
Stiintifica si &nciclopedica, 8ucuresti, $-55, pag. $

7etrimiterea in judecata prin scoaterea de sub urmarire penala, incetarea
urmaririi penale sau clasarea
1a terminarea urmaririi penale, procurorul, primind lucrarile de urmarire penala
si constatand ca nu sunt indeplinite conditiile pentru trimiterea in judecata, da
ordonanta prin care, dupa caz, dispune scoaterea de sub urmarire penala,
incetarea urmaririi penale sau clasarea.
+e parcursul desfasurarii urmaririi penale sau la terminarea acesteia se poate
constata existenta unuia din cazurile prevazute in art. $0, situatii in care
procurorul organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune, dupa scoaterea
de sub urmarire penala, incetarea urmaririi sau clasarea cauzei penale, denumite
in doctrina solutii de neurmarire penala!#$%, care nu trebuie confundate cu
rezolvarea propriu-zisa a cauzei penale in adevaratul inteles, fata de care se
deosebesc prin numeroase trasaturi, dintre care amintim/
a% Solutiile de neurmarire sunt aplicabile numai in faza de urmarire penala si
pun capat procesului penal doar in aceasta faza. Adevarata rezolvare a cauzei are
loc in urma judecatii si determina parcurgerea tuturor fazelor procesului penal.
Solutionarea cauzei este un atribut exclusiv al instantei de judecata. +entru
necesitatile stingerii procesului penal in faza de urmarire penala legea a
institutionalizat mijloace specifice puse la indemana organelor de urmarire
penala si a procurorului.
b% Solutiile de neurmarire pot da cauzei o rezolvare numai in sens negativ.
Adevarata solutionare a unui proces trebuie sa ofere posibilitatea unei rezolvari
multilaterale, corespunzatoare situatiei reale din cauza. Aceasta presupune
existenta atat a unor solutii care sa permita realizarea tragerii la raspundere
penala a inculpatului si sanctionarea lui potrivit legii, cat si de absolvire a
acestuia in cazul cand actiunea penala nu este exercitabila.
Cand urmarirea penala stabileste vinovatia celui in cauza si necesitatea tragerii
lui la raspundere penala, procurorul trimite in judecata pe inculpat inaintand
dosarul instantei. In cadrul urmaririi penale nu exista posibilitatea realizarii
tragerii la raspundere penala pana la ultimele sale consecinte, respectiv stabilirea
sanctiunilor penale corespunzatoare.
c% Solutiile de neurmarire nu produc efectele autoritatii de lucru judecat.
,impotriva, solutionarea cauzei printr-o "otarare judecatoreasca, inerent ca
inculpatul a fost condamnat sau ca s-a pronuntat o ac"itare sau a procesului
penal, este definitiva si reluarea ei nu se permite decat in jitiile exercitarii unei
cai extraordinare de atac.
,aca dispune scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. $0 lit. b#$
procurorul aplica in mod obligatoriu una din sanctiunile administrative
prevazute in art. -$ din Codul penal#2%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. 5
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 55
Incetarea urmaririi penale 'art.222-225%
Solutia incetarii urmaririi penale poate fi data cand intervine vreuna din cauzele
prevazute de art.$0 lit. f-", i#$ si j si exista invinuit sau inculpat in cauza.
Avand in vedere natura unora dintre cauzele prevazute in art. $0 lit. f-", i#$ si j,
consideram ca incetarea urmaririi penale poate avea, uneori, un caracter
definitiv. Astfel, in situatia in care a intervenit decesul faptuitorului, reluarea
urmaririi penale nu mai poate avea loc#$%.
Incetarea urmaririi penale poate fi totala sau partiala. Incetarea este totala cand
imprejurarile determina o stingere in intregime a cauzei penale 'de exemplu,
existand o singura fapta, in legatura cu aceasta intervine un motiv impiedicare a
exercitarii actiunii penale, sau desi sunt mai multe fapte fine moartea unicului
invinuit sau inculpat%. Incetarea urmaririi penale poate fi partiala in raport cu
faptele sau persoanele din cauza. ,aca in cauza sunt mai multi invinuiti sau
inculpati, ori daca mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, incetarea
urmaririi poate opera numai cu privire la persoanele sau la faptele pentru care
exista cazul de incetare 'art. 222 alin. 2 c. pr. pen.%#2%.
In jurisprudenta s-a pus problema de a sti daca este legala solutia scoaterii de
sub urmarire penala pe temeiul lipsei de pericol social a faptei savarsite, cata
vreme s-a dovedit ca partile s-au impacat, ceea ce ar fi putut conduce la
incetarea urmaririi penale. Intr-o opinie, s-a considerat ca in cazul in care partile
s-au impacat, nu mai este posibil sa se treaca peste efectele acestei impacari si sa
se examineze, pe fond, daca fapta prezinta sau nu pericolul social al unei
infractiuni#)%.
Intr-o alta opinie#2%, s-a sustinut ca scoaterea de sub urmarire penala este
prioritara, procurorul fiind obligat sa verifice daca faptele aratate in plangerea
prealabila intrunesc trasaturile infractiunii si abia dupa aceea sa examineze si
celelalte aspecte legate de raspunderea penala.
In alta opinie s-a aratat ca, in aceasta situatie, nu se poate pune problema
inlaturarii raspundem penale prin impacarea partilor, din moment ce lipseste
temeiul legal al unei asemenea raspunderi, astfel incat se va dispune scoaterea de
sub urmarire penala in temeiul art. $0 lit. b#$% C. pr. pen. ,e altfel, insasi legea
prevede expres ca nu se poate dispune incetarea urmaririi penale decat daca nu
se constata, in prealabil, vreunul din cazurile prevazute in art. $0 lit. a% - e% C. pr.
pen. 'art. $) alin. final C. pr. pen.%#3%.
&ste posibil ca, in timpul desfasurarii urmaririi, sa se constate existenta
concomitenta a doua cauze dintre cele prevazute in art. $0 lit. f-" , i#$ si j ,
punandu-se astfel problema temeiului juridic in baza caruia inceteaza urmarirea
penala. ,aca, de exemplu, inculpatul a decedat pe parcursul desfasurarii penale
si, anterior, decesului, fapta inculpatului a fost amnistiata. incetarea urmaririi
penale trebuie sa se faca in baza art.$0 lit. g combinat cu art.$$ pct.$ lit. c#4%.
Incetarea partiala a urmaririi penale a ridicat in practica judiciara numeroase
probleme. Astfel, s-a decis ca persoana vatamata printr-o infractiune amnistiata
pentru care s-a dispus incetarea urmaririi penale nu poate exercita actiunea
civila, in procesul penal desfasurat in legatura cu infractiunile conexe
neamnistiate pentru care cauza penala continua#.%. ,e asemenea, incetarea
urmaririi pentru unul din inculpati exclude posibilitatea exercitarii actiunii civile
impotriva acestuia, daca ceilalti inculpati sunt trimisi in judecata si deci cauza
penala continua#5%.
+rocurorul se pronunta asupra incetarii urmaririi penale prin ordonanta, in cazul
in care actiunea penala a fost pusa in miscare, si prin rezolutie motivata, cand
actiunea penala nu a fost pusa in miscare.
:rdonanta de incetare a urmaririi penale trebuie sa cuprinda, pe langa
mentiunile obisnuite, si datele privind persoana si fapta la care se refera
incetarea, precum si indicarea temeiului de fapt si de drept pe baza carora se
dispune incetarea urmaririi penale.
+rin ordonanta de incetare a urmaririi penale se dispune, potrivit art. 223 C.
proc. pen., asupra mai multor aspecte.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 225.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. 5)-5
#)% +rocuratura locala 0oman, :rdonanta nr. $3 l=c din $3 decembrie $-.3 in
0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-.., pag. 35.
Scoaterea de sub urmarire penala 'art. 22--22-#$%
Cand, pe parcursul desfasurarii urmaririi penale, se constata existenta vreunuia
dintre cazurile prevazute in art. $0 lit. a-e si exista invinuit sau inculpat in cauza,
procurorul dispune scoaterea de sub urmarire penala.
Codul de procedura penala in vigoare distinge, pe buna dreptate, consecintele pe
planul solutiilor ce pot fi date in situatia cand intervin categoriile de cauze
prevazute in art.$0 lit. a-e si, respectiv, f, g si j.
0eferitor la diferentierea solutiilor ce pot fi date in faza de urmarire penala, in
acord cu opinia exprimata in literatura de specialitate, credem ca nu este acelasi
lucru daca se constata ca cineva este nevinovat de savarsirea unei infractiuni sau
daca persoana a comis infractiunea dar nu poate fi trasa la raspundere penala
datorita interventiei unui act de clementa#$%.
In legatura cu aplicarea corespunzatoare a art. 225 c. pr. pen. se impune o
precizare. ,aca procurorul apreciaza ca propunerea organului de cercetare,
facuta in vederea scoaterii de sub urmarire, nu se justifica, nu restituie totdeauna
dosarul in vederea continuarii cercetarii. Cand procurorul constata ca s-a retinut
in mod gresit drept cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei o
imprejurare care nu intruneste asemenea calitate 'de exemplu, retragerea unei
plangeri prealabile s-a considerat drept cauza de inlaturare a caracterului penal al
faptei% dispune incetarea urmaririi si nu scoaterea de sub urmarire#2%.
Intrucat scoaterea de sub urmarire nu produce efectele autoritatii de lucru
judecat, in practica s-a decis ca extinderea procesului penal in cursul judecatii
poate avea loc oricand impotriva unei persoane fata de care s-a dispus in timpul
cercetarilor scoaterea de sub urmarire, nemaifiind necesara emiterea prealabila a
unei ordonante de redesc"idere a urmaririi penale#)%
In literatura juridica s-au ridicat numeroase c"estiuni in legatura cu aplicarea
corecta a reglementarilor legate de scoaterea de sub urmarire penala. S-a aratat
astfel#2%/
- daca procurorul nu este de acord cu propunerea organului de cercetare penala
de scoatere de sub urmarire penala nu restituie intotdeauna dosarul in vederea
continuarii cercetarilor penale. Astfel, daca se apreciaza ca in mod gresit s-a
retinut drept cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale sau a
exercitarii actiunii penale care atrage scoaterea de sub urmarire penala in locul
alteia de natura sa determine o solutie de incetare a urmaririi penale, va dispune,
contrar propunerii organului de cercetare penala, incetarea urmaririi si nu
scoaterea de sub urmarire penala.
- nu exista nici un impediment ca atunci cand procurorul constata ca nu este
prezent nici unul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare sau a
exercitiului actiunii penale 'prev. de art. $0 C. pr. pen.% sau de nepedepsire si ca
exista probe suficiente de vinovatie, fiind indeplinite conditiile trimiterii in
judecata, sa procedeze el insusi la prezentarea materialului de urmarire penala si,
considerandu-se sesizat prin referatul organului de cercetare penala, contrar
propunerii facute, sa emita rec"izitoriu si sa sesizeze instanta in vederea
judecarii fondului cauzei.
Se apreciaza ca scoaterea de sub urmarirea penala poate fi pronuntata numai
dupa ce in cauza penala au fost administrate probe care sa dovedeasca existenta
unuia din cazurile prevazute in art.$0 lit. a-e . Credem ca solutia scoaterii de sub
urmarire penala este plasata intotdeauna catre terminarea urmaririi penale,
deoarece, in cauza penala trebuie sa se fi administrat, in orice caz, mai multe
probe decat in situatia in care s-ar pronunta solutia incetarii urmaririi penale
pentru oricare dintre cazurile prevazute in art.$0 lit. f-", i#$ si j #3%.
Si in practica judiciara s-au ridicat numeroase c"estiuni in legatura cu aplicarea
corecta a reglementarilor legate de scoaterea de sub urmarire penala. Astfel, in
anumite situatii, cazurile de incetare a urmaririi penale au venit in concurs cu
ipoteza prevazuta de art. $0 lit. b#$ . ,e exemplu, in cazul unei actiuni la care
impacarea partilor stinge actiunea penala s-a dispus scoaterea de sub urmarire
penala, fapta neprezentand gradul de pericol social al unei infractiuni, iar prin
ordonanta respectiva invinuitul a fost sanctionat cu amenda administrativa.
?lterior, s-a decis in cauza ca este intemeiata plangerea facuta de invinuit
impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, cata vreme este
dovedit ca partile s-au impacat 'imprejurare care in raport de fapta cercetata
duce la incetarea urmaririi penale%, c"iar daca impacarea a avut loc dupa
intocmirea ordonantei, dar in intervalul in care se putea face plangere impotriva
ei#4%.
Ca si incetarea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala poate fi totala
sau partiala. in acest sens, daca in aceeasi cauza sunt mai multi invinuiti#.%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 40
#2% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0.
Stanoiu, 6. 0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala,
vol. II, &d. Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 3
#)% ;rib. >ud. 8otosani, dec. pen. nr. 23)=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr.
-=$-52, pag. 42-4
#2% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0.
Stanoiu, 6. 0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala,
vol. II, &d. Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 3<"eorg"ita *ateut, +rocedura
penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--., pag. $.5.
#3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 40
#4% +rocuratura locala 0oman, ordonanta procurorului sef nr. $3$=C=$-.3,
0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-.., pag. 35-4
#.% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 40
Clasarea cauzelor penale 'art. $$ pct. $ lit. a%
Clasarea este o solutie ce se da de procuror doar in cursul urmaririi penale cand sunt
intrunite urmatoarele conditii/
- se constata existenta unei cauze de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale
prevazute de art. $0 C. proc. pen.,
- nu exista invinuit in cauza.
,aca scoaterea de sub urmarire penala si incetarea urmaririi penale se realizeaza
intotdeauna intuitu personae, inexistenta invinuitului in cauza da specificul acestei
institutii care nu-si are corespondent in instanta de judecata unde sesizarea se face fata de
persoana si fapta.
+rin expresia nu exista invinuit in cauza! din art. $$ pct. $ lit. a% C. proc. pen. se inteleg
doua situatii si anume/
- cand autorii raman nedescoperiti$. ,aca faptuitorul este cunoscut ca persoana fizica dar
nu i se poete stabili identitatea, sau este cunoscut sub o identitate falsa exista invinuit in
cauza. In aceste situatii constatandu-se o cauza de impiedicare a punerii in miscare a
actiunii penale 'alta decat necunoasterea faptuitorului% se va da o solutie de incetarea
urmaririi penale sau de scoatere de sub urmarirea penala,
- cand fapta este imputabila unei cauze naturale#2% 'calamitate, fenomen natural etc.%#)%.
Intr-o alta opinie, clasarea se poate dispune numai atunci cand daca inceperea urmaririi
penale s-a facut in rem, nefiind posibila daca inceperea urmaririi penale s-a facut si in
personam. Acesta este motivul pentru care, referitor la cea de-a doua conditie, privind
existenta vreunuia din cazurile aratate in art. $0 C. pr. pen., clasarea nu poate fi
pronuntata, desi legea nu distinge, decat in situatiile care opereaza in rem 'de pilda, nu se
poate dispune in cazul in care fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat ori in care
a intervenit decesul faptuitorului! %#2%.
,atorita imprejurarii ca pentru a se da o solutie de clasare se cere sa nu existe invinuit in
cauza, nu se pot retine ca temeiuri ale clasarii acele cauze care se refera strict la persoana,
cum ar fi/ iresponsabilitatea, minoritatea, impacarea partilor, decesul faptuitorului,
autoritatea de lucru judecat etc.#3%
Cu privire la momentul pronuntarii, s-a aratat#4% ca trebuie facuta distinctie intre situatia
in care se constata ca urmarea nu se datoreaza faptei unei persoane si situatia in care
faptuitorul nu este cunoscut. In primul caz solutia clasarii se poate pronunta imediat, tund
prezenta ipoteza prevazuta in art. $0 lit. a% C. pr. pen. ' fapta nu exista! %, iar in cel de-al
doilea caz, numai in momentul in care se constata interventia celorlalte situatii 'de pilda,
la implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale%#.%.
Intrucat legea nu prevede procedura ce trebuie urmata, din prevederile art. $$ pct. $ lit. a%
C. proc. pen, vom deduce ca dispozitia de clasare o poate da numai procurorul. Actul in
care se materializeaza este rezolutia. Se va putea dispune clasarea prin ordonanta, in mod
exceptional, in cazul infractiunilor conexe, cand fata de unele persoane si fapte se da o
solutie de scoatere de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale si legea prevede
obligativitatea ordonantei, pentru ca se intocmeste un singur act de finalizare a urmaririi
penale#5%.
---------------
#$% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. I, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 20.
#2% <r. ;"eodoru, ;udor +laesu, ,rept procesual penal, partea generala, ?niversitatea
Al. I. Cuza!, Iasi, $-54, pag. 4$
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-2-2-)
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $5
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-2-2-)
#4% ;. Antoniu, Solutionarea cauzei penale prin clasare, in 0evista 0omana de ,rept nr.
.=$-.2, pag. -..
#.% in acest sens, a se vedea, 7. 6olonciu, ;ratat de procedura penala, +artea speciala,
vol. III, &ditura +aidea, 8ucuresti, $--2, pag. -), ( 0oman, *odalitatea procedurala de
stingere a urmaririi penale ca urmare a prescriptiei in cauzele cu autori necunoscuti, in
,reptul nr. )=$--4, pag. 4. - 45.
#5% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2-2-2-)
Suspendarea urmaririi penale
,aca pe parcursul cercetarilor penale nu a fost dispusa suspendarea urmaririi penale, la
terminarea urmaririi penale ca faza a procesului penal, procurorul, constatand ca
invinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava, dispune suspendarea urmaririi penale.
+otrivit art. 2)- c. pr. pen. urmarirea se suspenda cand invinuitul sau inculpatul sufera de
o boala grava, care il impiedica sa ia parte la procesul penal. In legatura cu aceasta
situatie sunt de facut urmatoarele observatii$/
a% boala invinuitului sau inculpatului urmeaza a se stabili pe cale de expertiza medicala,
nefiind suficiente in aceasta privinta constatarile organului de urmarire sau diversele
adeverinte medicale invocate de cel in cauza.
8oala poate fi temporara, de lunga durata sau permanenta, curabila sau incurabila. Ceea
ce este esential este ca, prin gravitatea ei, sa impiedice invinuitul sau inculpatul sa ia
parte la urmarirea penala 'de pilda, nu este caz de suspendare daca invinuitul, suferind de
tuberculoza, frecventeaza in mod obisnuit localurile publice2%. In cazul in care boala
grava de care sufera invinuitul sau inculpatul ii atrage iresponsabilitatea si ea a existat si
in momentul savarsirii infractiunii, nu se va dispune suspendarea, ci scoaterea de sub
urmarire penala in temeiul art. $0 lit. d% C. pr. pen#)%.
Simpla afirmatie sau invocare a apararii ca ar fi necesara o expertiza psi"iatrica, intrucat
exista indoieli cu privire la starea psi"ica a inculpatului nu este suficienta pentru a deveni
aplicabile dispozitiile art. $$. c. pr. pen. referitoare la obligativitatea expertizei#2%.
Indoielile trebuie sa fie determinate de situatia din dosar#3% ori sa aiba sorgintea in
probele administrate in cauza#4%. ,aca apararea, solicitand expertiza psi"iatrica, a
prezentat in cauza acte medicale din care rezulta ca inculpatul atat anterior procesului cat
si in cursul acestuia sufera de maladii psi"ice grave, care pot pune in discutie existenta
discernamantului, dispunerea expertizei este obligatorie#.%.
+ractica judiciara a insistat asupra respectarii conditiilor in care expertiza obligatorie
urmeaza a se efectua#5% 'realizarea unor observatii prin internarea expertizatului si
supunerea lui la investigatiile clinice si de laborator necesare, examinarea psi"ica imediat
dupa identificarea inculpatului, consultarea dosarului cu privire la antecedentele medicale
ale expertizatului etc%#-%.
b% boala trebuie sa fie grava, avand in vedere numarul mare si foarte diferentiat al
maladiilor si al gradului lor de gravitate, in lege s-a facut o determinare numai generica,
prin precizarea ca boala trebuie sa fie de asa natura incat sa impiedice participarea celui
in cauza la procesul penal. ,educem ca pentru a se dispune suspendarea, nu este suficient
un certificat medical, ci este necesar sa se efectueze o expertiza medico-legala prin care
sa se ateste 'in concluzii% ca datorita bolii de care sufera, invinuitul sau inculpatul este
impiedicat sa participe la procesul penal#$0%.
Impiedicarea urmeaza a se intelege in sens larg, atat sub aspectul starii de sanatate al
invinuitului sau inculpatului, cat si al implicatiilor asupra celorlalti participanti in proces.
Astfel, in cazul unei boli molipsitoare, dincolo de starea sanatatii celui in cauza, se vor
avea in vedere si conditiile de carantina necesare pentru a nu pune in pericol alte
persoane.
<ravitatea bolii nu depinde de posibilitatile ulterioare de insanatosire, fiindca stiintific
diferenta dintre boli curabile si incurabile este astazi relativa, iar practic s-a dovedit ca
boli diagnosticate incurabile, au putut fi vindecate#$$%.
c% in cazul bolilor psi"ice urmeaza a se constata eventuala stare de iresponsabilitate a
faptuitorului. ,aca aceasta stare s-a manifestat si in momentul savarsirii faptei, urmarirea
nu se suspenda, dispunandu-se scoaterea de sub urmarire penala pentru cazul prevazut in
art. $0 lit. e c. pr. pen.
Iresponsabilitatea reprezinta incapacitatea unei persoane de a intelege natura si rezultatul
faptelor sale, de a-si dirija in mod normal vointa. : asemenea persoana nu poseda insusiri
mintale 'discernamant, inteligenta, ratiune% necesare pentru a intelege care anume fapte
prezinta pericol social fiind interzise prin lege si care nu. Iresponsabilitatea poate fi de
ordin intelectiv 'atunci cand faptuitorul nu isi da seama de ceea ce face%, ceea ce
ec"ivaleaza cu inconstienta sau cu lipsa de discernamant, sau de ordin volitiv 'faptuitorul
nu este in stare sa se stapaneasca, sa se conduca in actiunile sau inactiunile sale%#$2%.
Cauzele incapacitatii psi"ice pot consta in anomalii care nu permit dezvoltarea
facultatilor psi"ice 'idiotenie, cretinism, infantilism etc.%, maladii ale sistemului nervos
'dezec"ilibru mental, dezec"ilibru nervos etc.%, tulburari provocate prin intoxicare cu
alcool, stupefiante, narcotice, fenomene fiziologice 'somn "ipnotic, recelular% etc.#$)%
d% Cand dintre mai multi invinuiti sau inculpati numai unul sufera de o boala grava, iar
disjungerea cauzei este posibila, suspendarea in raport de toti impricinatii este gresita,
c"iar daca exista vreunul din cazurile de conexitate sau indivizibilitate#$2%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. .4-
...
#2% A se vedea. ;ribunalul Suprem, colegiul penal, decizia nr. $0)$=$-3. in 1egalitatea
populara nr. 3= $-35, pag. .
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $4..
#2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2$-5=$-.), 0evista 0omana de ,rept, nr. $0=$-.2,
pag. .
#3% ;rib. Suprem, seci. pen., dec. nr. $-20=$-50, 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-5$,
pag. 5..
#4% ;rib. Suprem, seci. pen., dec. nr. $2-0=$-50, 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-5$,
pag. .0.
#.% ;rib. *un. 8ucuresti, sect. II pen., dec. nr. $4-2=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr.
4=$-52, pag. -2--
#5% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $2$-=$-.-, 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-50,
pag. 4..
#-% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. )55.
#$0% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $4..
#$$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. ...
#$2% Ion :ancea, ;ratat de ,rept penal, &ditura All, 8ucuresti, $--2, pag. $5..
#$)% <. ,anescu, &. ;omorung, +robleme juridice in psi"iatrie, &ditura *edicala, $-.),
pag. $-
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2)2=$-.., 0epertoriu alfabetic de practica judiciara
in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. ).
0estituirea cauzei in vederea completarii sau refacerii urmaririi penale
+otrivit art. 243, cand procurorul, cu ocazia verificarilor lucrarilor de urmarire penala,
constata ca urmarirea penala nu este completa sau ca nu au fost respectate dispozitiile
legale care garanteaza aflarea adevarului, restituie cauza organului care a efectuat
urmarirea penala sau altui organ de urmarire in vederea completarii sau refacerii urmaririi
penale. Cand completarea sau refacerea urmaririi penale este necesara cu privire numai la
unele fapte sau la unii invinuiti sau inculpati, iar disjungerea nu este posibila, procurorul
dispune restituirea sau trimiterea intregii cauze. :rdonanta de restituire sau de trimitere
cuprinde, pe langa mentiunile obisnuite, indicarea actelor de cercetare penala care trebuie
efectuate sau refacute, a faptelor sau imprejurarilor care urmeaza a fi constatate si a
mijloacelor de proba care urmeaza a fi folosite.
In lumina dispozitiilor legale in vigoare, procurorul poate restitui cauza fie in vederea
completarii urmaririi penale, fie in vederea refacerii urmaririi penale.
;rimiterea cauzei la organul competent sa efectueze urmarirea penala
+entru realizarea obiectului urmaririi penale, legea a prevazut care sunt organele de
urmarire penala si care este competenta acestora privind efectuarea urmaririi penale. in
acest sens, pentru anumite infractiuni competenta revine organelor de cercetare speciale,
iar uneori numai procurorul poate efectua urmarirea penala.
In cazul in care, cu ocazia verificarii lucrarilor de urmarire penala, procurorul constata ca
urmarirea s-a facut de un alt organ decat cel competent, ia masuri ca urmarirea sa fie
facuta de organul competent. 'art. 245 alin. $%.
0eamintim in acest sens ca exista unanimitate de vederi in a considera competenta
materiala si teritoriala ca forme fundamentale, unii autori marginindu-se numai la ele si
apreciind ca celelalte forme constituie in realitate aspecte deosebite sau particulare ale
acestora#$%.
Cert e ca respectarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala si personala este
prevazuta sub sanctiunea nulitatii absolute 'art. $-. alin.2 C. pr. pen.%. +entru
nerespectarea normelor de competenta teritoriala sanctiunea poate fi o nulitate relativa.
Ceea ce este insa important rezida in faptul ca regulile de competenta trebuie observate si
indeplinite intocmai#2%.
+otrivit art. 245 alin. 2, in cazul in care procurorul trimite dosarul la organul competent sa
efectueze urmarirea penala, raman valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile
procesuale confirmate sau incuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu
pot fi refacute#)%.
---------------
#$% S. 9a"ane, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica, 8ucuresti, $-4), pag.
$00, *. *. 8asarab, ,rept procesual penal, vol. I, ;ipografia ?niv. 8abes-8olCai, Cluj
7apoca, $-.), pag. $3
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. )0
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. -$--2
0ec"izitoriul
+rocedura sesizari instantei de judecata prin rec"izitoriu
0ec"izitoriul constituie actul de sesizare a instantei de judecata. +rin acest act procurorul
termina urmarirea penala. 0ec"izitoriul are efectul unui act de dezinvestire, marcand
trimiterea in judecata a inculpatului.
0ec"izitoriul se da de procurorul din cadrul parc"etului de pe langa instanta competenta
sa judece cauza in prima instanta, indiferent daca a supraveg"eat cauza sau a efectuat
urmarirea penala. In cazul in care procurorul a efectuat urmarirea penala, rec"izitoriul
trebuie confirmat de procurorul ierar"ic superior. 7erespectarea acestei dispozitii atrage
sanctiunea nulitatii absolute, daca rec"izitoriul nu va fi confirmat la instanta in conditiile
art. )00 alin. '2% C. proc. pen.#$%.
0ec"izitoriul se intocmeste in general de procurorul care supraveg"eaza urmarirea penala
si decizia sa cu privire la trimiterea in judecata a inculpatului produce efecte juridice, fara
ca actul sa fie supus abilitarii de catre un alt organ judiciar#2%.
+entru a nu se tergiversa procesul penal, in art. 242 alin. '2% C. proc. pen. se prevede ca
procurorul care a dat sau a confirmat rec"izitoriul, trebuie sa inainteze dosarul instantei
competente, in termen de 22 de ore, impreuna cu numarul necesar de copii de
rec"izitoriu, pentru a fi comunicat inculpatilor aflati in stare de detinere. Acesta nu este
un termen de prescriptie si nici de decadere, ci un termen de recomandare#)%.
---------------
#$% A. St. ;ulbure, 1imitele ele delegarii procurorului in cursul urmaririi penale, ,reptul
nr. -= $--4, pag. -0
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $0$-
$0
#)% C.A.8., s. a II-a pen dec. nr. $$23=$--5, 0evue de ,roit +enal et criminologie nr. 2,
$---, pag. $32, C.S.>.. s. pen., dec. nr. $203=$--5, 0evue de ,roit +enal et criminologie
nr. $=200$, pag. $2-. Conform A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar,
&ditura Constant, Sibiu, 200
Cuprinsul rec"izitoriului
Avand in vedere importanta pe care o prezinta rec"izitoriul ca act de sesizare a instantei,
legea a acordat o atentie deosebita reglementarii si formei acestuia. In acest sens, in art.
24) se arata ca rec"izitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a
efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda/
mentiunile prevazute in art. 20) ,
- datele privitoare la persoana inculpatului,
- fapta retinuta in sarcina sa,
- incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea,
- masura preventiva luata si durata acesteia
- dispozitia de trimitere in judecata#$%.
0ec"izitoriul fiind actul prin care procurorul dispune trimiterea in judecata, va trebui sa
se limiteze la fapta si persoana fata de care s-a efectuat urmarirea penala. ,aca sunt mai
multe fapte si persoane cercetate, rec"izitoriul se va limita la ele. 7u este legala sesizarea
instantei cu fapte si persoane pentru care nu s-a efectuat urmarirea penala, incalcarea
fiind sanctionabila cu nulitate absoluta#2%.
0ec"izitoriul se limiteaza la faptele sau persoanele pentru care s-a efectuat urmarirea
penala si trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute in art. 20) c. pr. pen., date
privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa , incadrarea juridica ,
probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia 'art.
24) c. pr. pen.%. ,aca din dosar lipseste referatul de terminare a urmaririi penale, cauza
fiind de competenta obligatorie a procurorului, rec"izitoriul va cuprinde si datele
suplimentare prevazute pentru referat de art. 240 c. pr. pen. In rec"izitoriu se vor
mentiona persoanele care trebuie citate in instanta, cu indicarea calitatii lor procesuale
'parti, martori etc.% si a locului unde urmeaza a se prezenta#)%.
0ec"izitoriul este format din trei parti#2%/
- parte a introductiva, in care este indicat/ parc"etul care are dosarul spre solutionare,
numarul dosarului, dala si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea procurorului
care dispune trimiterea in judecata, datele privitoare Ia persoana invinuitului sau
inculpatului 'invinuitilor sau inculpatilor% si infractiunea 'infractiunile%.
- expunerea va trebui sa cuprinda/ descrierea faptei retinute in sarcina invinuitului sau
inculpatului 'invinuitilor sau inculpatilor%, forma de vinovatie, a imprejurarilor cu
relevanta penala 'loc, timp mod, mijloace, scop%, a probelor administrate pe baza carora
au fost retinute, in raport de starea de fapt retinuta, fiecarei fapte va trebui sa i se arate
incadrarea juridica cu motivarea acestei incadrari, daca este cazul. (ara indoiala ca
expozitivul rec"izitoriului prefigureaza dispozitivul acestuia si, in mod firesc, procurorul,
intocmind rec"izitoriul, arata in partea expozitiva care sunt probele in invinuire, urmand
ca dispozitivul sa concretizeze manifestarea vointei procurorului de a dispune trimiterea
in judecata. Acest rationament l-au avut in vedere si instantele judecatoresti, care au
aratat, in mod constant, ca, in situatia in care in partea expozitiva a rec"izitoriului au fost
precizate faptele cu caracter infractional, dar a fost omisa mentionarea lor in partea
dispozitiva, instanta are obligatia sa se pronunte asupra unor asemenea fapte#3%.
- dispozitivul, care contine/
a% dispozitia de punere in miscare a actiunii penale si de trimitere in judecata a
inculpatului 'inculpatilor%, in cazul in care urmarirea penala s-a efectuat iara punerea in
miscare actiunii penale,
b% dispozitia de trimitere in judecata a inculpatului 'inculpatilor%, in cazul in care
urmarirea penala s-a facut cu punerea in miscare a actiunii penale.
,ispozitivul va trebui sa cuprinda, in cazul in care urmarirea penala s-a efectuat pentru
mai multe infractiuni, incadrarea juridica a acestora, vezi art. )$. C. proc. pen.
In dispozitiv se va stabili instanta care va fi sesizata. 0egularitatea rec"izitoriului se
verifica de catre instanta, indiferent cum a avut loc sesizarea organului de judecata 'art.
)00%. &xaminarea are in vedere atat respectarea regulilor de competenta cat si cele vizand
conditiile de fond si de forma ale rec"izitoriului#4%.
Importanta cunoasterii si aplicarii corecte a normelor de competenta reiese din aceea ca,
cursul justitiei este intrerupt in cazurile in care se face o gresita aplicare a dispozitiilor
referitoare la competenta#.%.
+rocurorul intocmeste un singur rec"izitoriu, c"iar daca lucrarile urmaririi penale privesc
mai multe fapte ori mai multi invinuiti sau inculpati si c"iar daca se dau acestora
rezolvari diferite. 8unaoara, prin acelasi rec"izitoriu se poate dispune trimiterea in
judecata a unui inculpat si incetarea urmaririi penale cu privire la un alt inculpat.
+rin acelasi rec"izitoriu, procurorul poate dispune trimiterea inculpatului in judecata
pentru anumite fapte, iar pentru alte fapte poate dispune, dupa caz, reinceperea urmaririi
penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale. In cazul in care
prin rec"izitoriu s-a dispus neinceperea urmaririi penale pentru o anumita fapta, instanta
nu poate dispune restituirea unor bunuri care provin din savarsirea faptei pentru care s-a
dispus neinceperea urmaririi penale, deoarece fapta din care au provenit bunurile nu a
facut obiectul judecatii#5%.
In ce priveste masurile preventive, de siguranta sau asiguratorii, potrivit art. 24., la
finalizarea urmaririi penale, prin rec"izitoriu, potrivit art. 242 pct. $, procurorul daca
considera ca este necesara arestarea inculpatului, fiind intrunite conditiile prevazute de
lege, inainteaza instantei, in termen de 22 de ore, rec"izitoriul si propunerea de arestare a
inculpatului. In acelasi mod, procurorul procedeaza in cazul in care este necesara luarea
masurilor de siguranta prevazute in art. $$) si $$2 din Codul penal, intrucat masura
arestarii preventive a inculpatului si masurile de siguranta/ obligarea la tratament medical
si internarea medicala se pot dispune numai de instanta.
In cazul in care procurorul considera ca se impune luarea masurilor preventive prevazute
in art. $23 si $23#$ 'asa cum au fost modificate si completate prin :?< 40=2004%,
respectiv obligarea de a nu parasi localitatea sau tara, dispune aceasta prin rec"izitoriu.
+entru a putea fi luata se impun aceleasi conditii atat la masura obligarii de a nu parasi
localitatea cat si la obligarea de a nu parasi tara, respectiv sa existe probe sau indicii
temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, in
procesul penal in 0omania, organelor judiciare le revine sarcina administrarii probelor. In
practica instantelor judecatoresti din tara noastra se acorda o atentie deosebita acestui
principiu#-%, in ce priveste indiciile, acestea sunt deductii logice bazate pe premise
serioase 'ex. surprinderea unei persoane in conditii suspecte de loc si timp, cu obiecte a
caror provenienta nu le poate explica sau cu instrumente folosite in mod obisnuit la
savarsirea de infractiuni%#$0%.
+rin modificarea suferita de art. $)4 prin legea )34=2004 a disparut conditia ca invinuitul
sau inculpatul sa fie cercetat pentru infractiuni pedepsite cu detentiune pe viata sau cu
inc"isoare. 0amane de luat in considerare doar criteriul prevazut la art. $)4 alin. 5 din
Codul de procedura penala.
Inc"eierea prin care instanta dispune cu privire la aceste masuri se trimite procurorului,
care face mentiune despre aceasta in ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, de
incetare a urmaririi penale, de suspendare a urmaririi penale, de restituire sau de trimitere
la organul competent. +revederile art. 22) alin. ) si art. 22- alin. 2 se aplica in mod
corespunzator.
:ricare ar fi solutia data de procuror, acesta va trebui sa dispuna asupra mentinerii sau
revocarii masurilor de siguranta altele decat cele prevazute in art. $$) si $$2 din Codul
penal, si asiguratorii, luate in cursul urmaririi penale sau, daca este cazul sa ia asemenea
masuri 'art. 24. C. proc. pen. %#$$%.
---------------
#$% C.A. +loiesti, decizia penala nr.243 din $2 mai $--5. in 8uletinul >urisprudentei,
semestrul I-$--5
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2--
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $0$-
$0
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 2--
#3% ;ribunalul Suprem, C. ., dec. pen. nr. 2) din $-.4, in 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. 2.0, ;ribunalul Suprem, sectia
penala, dec. nr. 3$$ din $-.-, in Culegere de ,ecizii. $-.-, pag. 2-5, ;ribunalul Suprem,
sectia penala, dec. nr. $4.4 din $-.4, in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in
materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. 2.$, ;rib. jud. ;imis. s.p.. dec. nr. 25) din $-.3,
in 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-.4, pag. .0.
#4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $0
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-
#5% ;ribunalul Suprem., sectia penala, dec. nr. 2.2) din $-52 'nepublicata%, ;ribunalul
Suprem., sectia penala, dec. nr. 2$52 din $-52 'nepublicata%. Conform I. 7eagu, ,rept
procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex, 8ucuresti, 200
#-% ;ribunalul Suprem., sectia penala, dec. nr. 222- din $-.$, in 0evista 0omana de
,rept, nr. 2, $-.2, pag. $3., ;ribunalul Suprem., sectia penala, dec. nr. 22-4 din $-.3, in
Culegere de decizii $-.3, pag. 2-4,;ribunalul >udetean ;imis, dec. pen. )22 din $-.5, in
0epertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag.
$32,;ribunalul Suprem sectia penala, decizia nr. .4) din $-52, in 0evista 0omana de
,rept, nr. ), $-5), pag. 4-, ;*8 s. II pen., dec. nr. $202=$--2 si ;*8 s. I pen., d. nr.
-3)=$--2, ambele in 6. +apadopol s.a., Codul de procedura penala adnotat, vol. I, partea
generala, &ditura Albastra, 8ucuresti,$--4, pag. )2
#$0% <". ,aringa, *asurile preventive in noul cod de procedura penala, 0evista 0omana
de ,rept, nr. 2=$-4-, pag. 2
#$$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )0$
Alte solutii/ restituirea si trimiterea cauzei
,aca cu ocazia verificarii lucrarilor penale din dosarul primit de la organul de cercetare
penala cu propunere de trimitere in judecata, procurorul constata ca urmarirea penala nu
este completa, sau ca nu au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea
adevarului ori urmarirea penala s-a facut de un alt organ decat cele prevazute in textele
mentionate poate sa actioneze in urmatoarele modalitati/
- restituie cauza organului care a efectuat urmarirea penala, in vederea completarii
urmaririi penale, si refacerii unor acte efectuate cu incalcarea unor dispozitii legale 'de
ex./ prezentarea materialului de urmarire penala fara aparator desi participarea acestuia
era obligatorie potrivit legii%,
ori
- trimite cauza la un alt organ de cercetare, potrivit dispozitiilor art. 2$. C. proc. pen., sau
face sau reface personal actele lipsa sau imperfecte,
- trimite cauza la organul competent sa efectueze urmarirea penala, daca procurorul
constata ca pentru vreuna din infractiunile sau infractorii aratati in art. 20. , 205 si art.
20- alin. ')% si '2% C. proc. pen. ori legi speciale, urmarirea penala s-a facut de un alt
organ decat cele prevazute in textele mentionate in acest caz, procurorul ia masuri ca
urmarirea sa fie facuta de organul competent @art. 243 alin. '$% si art. 245 alin. '$% A. ,aca
competenta revine unui alt procuror va declina, dupa caz, competenta la parc"etul
competent.
7erespectarea dispozitiilor legale privind competenta materiala a organului de cercetare
penala atrage dupa sine sanctiunea nulitatii absolute in conditiile art. $-. alin. 2 C. pr.
pen.
In privinta organului judiciar care urmeaza sa procedeze la refacerea actului nul exista
doua posibilitati/ refacerea sa se efectueze de organul care a realizat actul viciat, refacerea
sa se realizeze de alte organe, respectiv de catre acelea care constata ulterior in cadrul
procesului penal nulitatea actului#$%.
Constatarea acestei nulitati trebuie sa se faca, insa, inainte de terminarea cercetarii
judecatoresti, pentru ca numai pana in acest moment potrivit art. ))2 alin. $ C. pr. pen.,
instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului care procedeaza la trimiterea cauzei
la organul competent sa efectueze urmarirea penala conform art. 245 alin. $ C. pr. pen.
#2%, modificat prin 1egea )34=200
+otrivit art. 244 C. pr. pen., restituirea sau trimiterea cauzei in vederea refacerii sau
completarii cercetarii penale se dispune de catre procuror numai prin ordonanta, atunci
cand sesizarea acestuia s-a facut in vederea trimiterii in judecata, prin referatul organului
de cercetare penala.
:rdonanta de restituire sau trimitere cuprinde pe langa mentiunile comune, aratate in art.
20) C. pr. pen. 'data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o
intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului procesual, temeiul legal al acestuia si
semnatura celui care a intocmit-o% si mentiunile speciale, constand in indicarea actelor de
cercetare penala ce trebuie efectuate ori refacute, a faptelor sau a imprejurarilor ce
urmeaza a fi constatate si a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi folosite.
;otodata, prin ordonanta de restituire sau de trimitere, procurorul este obligat, in toate
cazurile, sa se pronunte asupra mentinerii sau revocarii masurilor preventive, de siguranta
ori asiguratorii, luate in cursul urmaririi penale sau, daca este cazul, sa ia asemenea
masuri 'art. 24. C. pr. pen.%#)%.
---------------
#$% ,oru +avel, &fectele nulitatii in procesul penal, 0evista 0omana de ,rept, nr. -=$-.2,
pag. 2)-3
#2% A se vedea, C. ,. 1ascu, I. 1ascu, Cateva probleme in legatura cu cercetarea penala
efectuata de un organ necompetent fi consecintele sale, in ,reptul nr. 5=$--4, pag. $$
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 200-20
RELUAREA URMARIRII PENALE
+rivire generala
Solutiile ce sunt date la epuizarea fazei de urmarire penala nu au autoritate de lucru
judecat, existand posibilitatea ca urmarirea penala sa fie reluata cu privire la aceleasi
persoane si aceleasi fapte.
0eluarea urmaririi penale poate fi dispusa atat in cazul in care aceasta a fost intrerupta,
cat si in cazul in care cauza penala a fost trimisa instantei de judecata.
In literatura de specialitate, reluarea urmaririi penale este considerata ca fiind o institutie
procesuala complimentara, cu caracter exceptional, care are ca scop aducerea procesului
penal pe linia de desfasurare normala#$%.
+entru a se putea relua urmarirea penala trebuie intrunite cumulativ mai multe
conditii#2%/
a% Sa fi intervenit una din ipotezele legale de reluare a urmaririi penale, aceasta
dispunandu-se numai in situatiile limitativ reglementate de cod. Constituie asemenea
ipoteze urmatoarele situatii/
- urmarirea a fost suspendata,
- s-a dispus scoaterea de sub urmarire sau incetarea urmaririi penale,
- s-a constatat in cursul judecatii ca urmarirea este incompleta sau a fost efectuata de un
organ necompetent,
- s-a dispus in cursul judecatii extinderea actiunii penale sau extinderea procesului penal.
b% Sa se fi depasit intr-un anume sens urmarirea penala ca faza procesuala. Aceasta
presupune o reintoarcere in faza urmaririi penale fie dintr-o faza superioara 'de exemplu,
restituirea cauzei de catre instanta la procuror% fie dintr-un cadru extraprocesual 'de
exemplu, redesc"iderea unei urmariri anterior stinse%.
In legatura cu acest aspect este de precizat, ca nu orice reintoarcere a cauzei intr-un stadiu
al urmaririi care a fost depasit ec"ivaleaza cu o reluare, ci numai situatiile anume
prevazute de lege. Astfel, in urma verificarii dosarului in cadrul trimiterii in judecata
procurorul poate restitui cauza pentru completarea urmaririi 'art. 243 % sau trimite dosarul
la organul competent 'art. 245 %. In ambele situatii exista o revenire la un stadiu procesual
depasit dar cazurile nu 'Constituie ipoteze de reluare a urmaririi penale pentru ca
revenirea are loc din cadrul aceleiasi faze si nu din afara acesteia 'dintr-o faza superioara
sau un cadru extraprocesual%. In mod similar, daca instanta verificand regularitatea
sesizarii sale, potrivit art. )00 restituie dosarul procurorului in vederea refacerii
rec"izitoriului, nu se poate spune ca are loc o reluare a urmaririi penale situatia nefiind
prevazuta printre ipotezele care permit folosirea institutiei.
c% Sa existe un act de dispozitie a reluarii urmaririi penale care sa provina de la organul
competent. :rganul de cercetare nu pot dispune, iar partile nu pot initia reluarea
urmaririi. Singurii subiecti care decid reluarea urmaririi penale sunt/ procurorul pentru
cazurile cand inceteaza cauza de suspendare sau are loc redesc"iderea urmaririi penale si
instanta cand cauza se restituie din faza judecatii.
d% : ultima conditie rezulta din art. 2.0 alin. 2 , care prevede ca reluarea urmaririi penale
nu poate avea loc daca se constata ca intre timp a intervenit unul din cazurile prevazute
de art. $0 c. pr. pen. ,eci reluarea urmaririi penale este posibila in masura in care
actiunea penala mai este exercitabila.
,e exemplu, constatarea ca s-a aplicat gresit amnistia si s-a dispus nejustificat incetarea
urmaririi penale intr-o cauza in care nu intervenise in mod real actul de clementa, duce in
principiu la posibilitatea redesc"iderii urmaririi penale. ;otusi, daca dupa incetarea
urmaririi penale a trecut multa vreme si actiunea penala s-a prescris, reluarea urmaririi
penale nu mai este posibila.
+ornind de la prevederile art. 2.0 din Codul de procedura penala, in alta opinie conditiile
s-au sintetizat intrucatva diferit#)%/
a% sa fie prezenta vreuna din situatiile de reluare a urmaririi penale prevazute in art. 2.0
C. pr. pen. +otrivit legii, reluarea urmaririi penale este posibila in urmatoarele cazuri/
- in caz de incetare a cauzei de suspendare,
- in caz de restituire a cauzei de catre instanta de judecata in vederea refacerii sau
completarii urmaririi penale, ori ca urmare a extinderii actiunii penale sau a procesului
penal,
- in caz de redesc"idere a urmaririi penale.
+entru a fi in prezenta acestei conditii, in opinia mentionata este necesar ca urmarirea
penala sa fi fost suspendata, stinsa printr-una din solutiile de netrimitere in judecata
'scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale% ori finalizata prin
trimiterea in judecata, daca ulterior in cursul judecatii s-a constatat ca urmarirea penala s-
a efectuat cu incalcarea legii ori este incompleta sau daca s-a dispus in cursul judecatii
extinderea actiunii penale ori extinderea procesului penal.
b% sa nu fi intervenit vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare sau a
exercitarii actiunii penale. &ste vorba de cazurile prevazute de art. $0 C. pr. pen. sau de
nepedepsire. : asemenea conditie este fireasca deoarece reluarea urmaririi penale nu mai
este eficienta decat daca actiunea penala poate fi pusa in miscare ori poate fi exercitata,
c% sa se fi dispus in mod expres reluarea urmaririi penale de catre organul judiciar penal
competent. 0eluarea urmaririi penale se poate dispune de catre procuror in cazurile
prevazute de art. 2.0 alin. $ lit. a% si c% C. pr. pen. si de catre instanta de judecata in cazul
prevazut de art. 2.0 alin. $ lit. b% C. pr. pen. 'restituirea cauzei de catre instanta de
judecata in vederea refacerii sau completarii urmaririi, ori ca urmare a extinderii actiunii
penale sau a procesului penal%. ,ispozitia de reluare a urmaririi penale este data de
procuror prin ordonanta si de catre instanta de judecata prin sentinta sau decizie, dupa
caz.
,incolo de aceste nuantari, este cert ca reluarea urmaririi penale are, uneori, caracter
facultativ, organele judiciare avand latitudinea, in functie de specificul cauzei penale, sa
decida daca completarea probelor se face intr-o reluare a urmaririi penale sau in faza
procesuala de judecata in care cauza penala a ajuns. : asemenea situatie o intalnim in
cazul extinderii actiunii penale sau a procesului penala in fata instantei de judecata.
*odul in care este reglementata reluarea urmaririi penale ne duce la concluzia ca aceasta
este posibila atat in situatia in care procesul penal a fost intrerupt in faza de urmarire
penala, cat si in situatia in care faza de urmarire penala a fost depasita, procesul penal
ajungand in faza de judecata#2%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. -2--)
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $03-
$0
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 204-20..
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. -2--)
Caurile de reluare a urmaririi penale
0eluarea urmaririi penale dupa suspendare
+otrivit art. 22$ C. proc. pen., in timpul cat s-a dispus suspendarea urmaririi penale,
organul de urmarire penala este obligat sa se intereseze periodic, daca mai subzista cauza
care a determinat suspendarea urmaririi penale.
,aca se constata ca a incetat cauza de suspendare, organul de cercetare penala inainteaza
dosarul pro procurorului pentru a dispune asupra reluarii urmaririi penale.
Suspendarea este o institutie pe care o dispune procurorul prin ordonanta. :rganul de
cercetare penala care a constatat ca a incetat cauza de suspendare, inainteaza dosarul
procurorului pentru a dispune asupra reluarii. +rocedura de mai sus nu se aplica in
cauzele penale, care potrivit art. 20- c. pr. pen. se urmaresc direct de procuror, intrucat in
asemenea situatie, procurorul care efectueaza urmarirea dispune direct atat asupra
suspendarii cauzei penale, cat si asupra reluarii acesteia#$%. *entionam ca, daca
suspendarea nu poate fi "otarata in lipsa unei expertize medicale care sa ateste boala
grava a invinuitului sau inculpatului, in ceea ce priveste, insa, reluarea urmaririi penale in
caz de incetare a cauzei de suspendare, legea nu cuprinde nici o prevedere in acest sens.
Cu toate acestea s-a exprimat opinia ca nici reluarea urmaririi penale determinata de
incetarea cauzei de suspendare 'boala invinuitului sau inculpatului% nu ar putea avea loc
in absenta unui act medical 'eventual c"iar a unei expertize medicale% eliberat de catre un
organ medical de specialitate#2%. Stabilirea printr-o expertiza medico-legala a disparitiei
situatiei de impiedicare de a lua parte la proces nu ec"ivaleaza cu completa insanatosire a
invinuitului sau inculpatului ci doar ca starea actuala a sanatatii ii poate permite sa ia
parte la procesul penal#)%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $0..
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 20.-205.
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )0)
0eluarea urmaririi penale in caz de restituire a cauzei de catre instanta de judecata in
vederea refacerii sau completarii urmaririi, ori ca urmare a extinderii actiunii penale sau a
procesului penal 'art. ))2, ))), ))3, ))4, )).%
In acest caz, procesul penal a ajuns in faza de judecata si, datorita unor necesitati impuse
de buna rezolvare a cauzei, instanta dispune restituirea dosarului in vederea reluarii
urmaririi penale.
Activitatea procesuala, desi in mod obisnuit progresiva, nu este conceputa ca o activitate
ireversibila, existand posibilitatea reintoarcerii cauzei la etapele prin care a trecut. :
asemenea situatie s-a avut in vedere de lege si cand instanta restituie cauza procurorului
'art. 2.0 lit. b %.
Intrucat procesul penal se desfasoara in acest caz in sensul invers al evolutiei sale
normale, ipotezele in care instanta are posibilitatea restituirii cauzei la procuror sunt strict
determinate de lege si se reduc la urmatoarele situatii#$%/
- restituirea in vederea refacerii urmaririi, care are loc cand prima instanta constata
inainte de terminarea cercetarii judecatoresti, ca cercetarea penala a fost efectuata de
catre un organ necompetent 'art. ))2 alin. 2 C. pr. pen.%.
Importanta cunoasterii si aplicarii corecte a normelor de competenta reiese din aceea ca,
cursul justitiei este intrerupt in cazurile in care se face o gresita aplicare a dispozitiilor
referitoare la competenta#2%. Cu toate acestea, in mod corect s-a considerat, atat in
literatura de specialitate#)% cat si in practica judiciara#2% ca restituirea pentru refacerea
urmaririi penale este posibila nu numai in cazul prevazut expres ci si in alte cazuri in care
prima instanta a constatat ca in cursul urmaririi penale au fost incalcate dispozitiile
legale, indiferent de felul nulitatii 'absoluta sau relativa%. &a nu se poate dispune, insa,
decat de catre prima instanta in conditiile art. $-. alin. $ C. pr. pen. 'daca s-a produs o
vatamare procesuala care nu poate fi inlaturata altfel%#3%.
- restituirea in vedere completarii urmaririi, care se dispune de prima instanta cand
aceasta constata ca urmarirea nu este completa si ca in cursul cercetarii judecatoresti
completarile nu s-ar putea face decat cu mare intarziere 'art. 2)) %, daca in recurs se
constata ca prima instanta nu a procedat la restituirea in vederea completarii urmaririi
penale, desi era necesar, instanta de recurs poate si ea, casand "otararea, sa restituie cauza
procurorului 'art. )50 c. pr. pen.%,
- restituirea cauzei la procuror in urma extinderii actiunii penale de catre instanta potrivit
art. ))3 c. pr. pen., in vederea completarii urmaririi penale cu privire la actele materiale
noi care intra in continutul infractiunii pentru care a fost trimis in judecata inculpatul,
- restituirea cauzei la procuror in urma extinderii procesului penal de catre instanta
potrivit art. ))4-)). 'asa cum au fost modificate prin 1egea )34=2004% pentru alte fapte
sau persoane noi, in vederea completarii urmaririi penale cu privire si la aceste fapte sau
persoane.
In legatura cu acest caz de reluare a urmaririi penale distingem mai multe aspecte#4%/
a% un prim aspect priveste reluarea urmaririi penale pentru completarea acesteia. In
aceasta situatie, instanta constata ca, in timpul urmaririi penale, au fost respectate
dispozitiile legale privind competenta, dar organele de urmarire penala nu au lamurit
toate aspectele impuse de o buna rezolvare a cauzei. Instanta dispune restituirea cauzei in
vederea completarii urmaririi penale daca apreciaza ca aceasta activitate nu poate fi
desfasurata in faza de judecata#.%,
b% instanta poate restitui dosarul in vederea refacerii urmaririi penale cand constata ca in
desfasurarea urmaririi penale nu au fost respectate dispozitiile legale privind competenta.
Astfel, potrivit art. ))2, cand instanta constata, inainte de terminarea cercetarii
judecatoresti, ca in cauza supusa judecatii s-a efectuat cercetarea penala de un alt organ
decat cel competent, se desesizeaza si restituie cauza procurorului in vederea refacerii
urmaririi penale de catre organul competent#5%,
c% restituirea cauzei de catre instanta poate avea loc si in cazul in care a fost extinsa
actiunea penala pentru acte materiale noi ce intra in continutul laturii obiective a
infractiunii ce face obiectul judecatii. In acest caz, instanta, potrivit art. ))3, poate restitui
dosarul procurorului in vederea reluarii urmaririi penale pentru a face cercetari si cu
privire la actele materiale noi descoperite in cursul judecatii,
d% reluarea urmaririi penale se poate face si in ipoteza restituirii dosarului de catre
instanta ca urmare a extindem procesului penal. +otrivit art. ))4 si )). , modificate prin
1egea )34=2004, extinderea procesului penal se poate face cu privire la alte fapte sau alte
persoane.
Cu ocazia extinderii procesului penal, dosarul poate fi restituit procurorului in vederea
reluarii urmaririi penale si cu privire la faptele sau persoanele fata de care a fost extins
procesul penal#-%.
Cand instanta de judecata a dispus restituirea cauzei in vederea refacerii sau completarii
urmaririi penale, ori in caz de extindere a actiunii penale sau a procesului penal,
urmarirea se reia pe baza "otararii prin care instanta a dispus restituirea#$0%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $0.-
$05.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-
#)% A se vedea. <r. ;"eodoru, ;udor +laesu, ,rept procesual penal, partea generala,
?niversitatea Al. I. Cuza!, Iasi, $-54, pag.. $33, <r. ;"eodoru, I. *oldovan, ,rept
procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica, 8ucuresti, $-.-, pag. 23..
#2% +lenul ;ribunalului Suprem, decizia de indrumare nr. )=$-.2 in Culegere de decizii
pe anul $-.2, pag. 2..
#3% in acest sens, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2---=$-.3, in Culegere de
decizii pe anul $-.3, pag. 22
#4% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. -2--3
#.% Curtea de Apel +loiesti, d.p. nr. 30)=2$ aprilie $---, in Culegere de practica judiciara
$---.
#5% ;ribunalul 8ucuresti, dec. pen. nr. )0 din 20 ianuarie $--4, in Culegere de practica
judiciara a ;ribunalului 8ucuresti, $--2-$--..
#-% CA. +loiesti, dec. penala nr. 545 din $3 septembrie $--5, in 8uletinul >urisprudentei
semestrul II, $--5.
#$0% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. -2--3.
0edesc"iderea urmaririi penale
&ste posibil sa se constate ulterior ca mentinerea solutiei nu se justifica fie pentru ca ea a
fost gresit adoptata initial, fie pentru ca a disparut imprejurarea pe care s-a intemeiat
solutia in momentul in care a fost luata 'art. 2.) c. pr. pen.%
Institutia redesc"iderii indeplineste o functie preventiva fata de incalcarile dispozitiilor
legale in faza urmaririi penale#$%.
Astfel, in urma dispunerii incetarii penale pe motiv de prescriptie se poate stabili ulterior
ca socotirea termenului s-a facut eronat netinandu-se seama de o perioada in care cursul
acesteia era suspendat, ceea ce face ca prescriptia sa nu se fi implinit si incetarea
urmaririi sa fie justificata, de asemenea, in urma incetarii urmaririi penale pe motiv de
neintroducere a plangerii prealabile, partea vatamata se poate razgandi si daca mai este in
termen are dreptul sa introduca plangerea. In ambele situatii redesc"iderea urmaririi si
reluarea procesului penal sunt necesare#2%
---------------
#$% ;nb. Suprem, sect. pen. dec. nr. )4-=$-.., Culegere de decizii din $-.., pag. )4..
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $0-.
&. PLAN!EREA PREALA-ILA
<eneralitati
+langerea prealabila este actul procesual prin care persoana vatamata care a suferit o
vatamare fizica, morala sau materiala printr-o infractiune, isi exprima vointa de a fi tras la
raspundere penala faptuitorul in conditiile in care legea conditioneaza raspunderea penala
si punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale, de acest act. +langerea prealabila
constituie o institutie de drept penal, lipsa ei reprezentand o cauza de inlaturare a
raspunderii penale 'art. $)$ c. pen.%. Institutia are si un reflex procesual, care se
repercuteaza direct asupra posibilitatii exercitarii actiunii penale si deci implicit asupra
tragerii la raspundere penala. ,in punctul de vedere al dreptului penal plangerea
prealabila constituie o conditie de pedepsibilitate, iar sub aspectul dreptului procesual o
conditie de procedibilitate#$%.
+langerea prealabila cuprinde o dubla manifestare de vointa a persoanei vatamate. In
primul rand, constituie o incunostintare a organelor judiciare cu privire la savarsirea unei
infractiuni si, in al doilea rand, plangerea prealabila da expresie vointei persoanei
vatamate ca acea infractiune sa fie urmarita sau judecata, ridicand astfel impedimentul ce
s-ar opune activitatii procesual penale. In urma acestei manifestari de vointa, organul de
urmarire penala sau, dupa caz, instanta de judecata poate dispune declansarea procesului
penal si punerea in miscare a actiunii penale.
Ca mod de sesizare a organelor judiciare, plangerea prealabila se deosebeste de plangerea
penala in sensul art. 222 C. pr. pen., sub urmatoarele aspecte#2%/
- plangerea prealabila este si o conditie de pedepsibilitate si de punere in miscare si de
exercitare a actiunii penale, pe cand plangerea este un simplu act de sesizare,
- plangerea prealabila reprezinta unicul mod de sesizare pentru infractiunile cu privire la
care legea prevede expres ca este necesara plangerea prealabila in vederea punerii in
miscare a actiunii penale, in timp ce plangerea ca act de sesizare a organelor de urmarire
penala poate fi suplinita prin oricare din celelalte moduri de sesizare 'de pilda, prin
denunt sau sesizare din oficiu%,
- in cazul plangerii penale, principiul oficialitatii functioneaza in deplinatatea lui, in timp
ce in cazul plangerii prealabile el este limitat prin posibilitatea care i se confera persoanei
vatamate de a-si retrage plangerea prealabila, ori de a se impaca cu invinuitul sau
inculpatul atunci cand legea prevede expres ca impacarea partilor inlatura raspunderea
penala.
Aceasta institutie isi produce efectul/
- in cursul urmaririi penale, in cauzele in care punerea in miscare a actiunii penale sau
exercitarea
- acesteia este conditionata de existenta acestei sesizari. in lipsa plangerii prealabile, in
caz de retragere a acesteia sau de impacare a partilor se dispune incetarea urmaririi
penale,
- in cursul judecatii, in doua cazuri/
- cand punerea in miscare a actiunii penale sau exercitarea ei in cursul urmaririi penale se
face la plangere prealabila, deoarece dupa trimiterea in judecata, lipsa plangerii
prealabile, retragerea ei sau impacarea partilor, duce la incetarea procesului penal,
- cand instanta va judeca fara a se efectua urmarirea penala, in cazurile stabilite de lege,
numai in temi iul sesizarii prin plangere prealabila de catre partea vatamata si daca partea
vatamata isi retrage plangerea sau partile se impaca, instanta va trebui sa inceteze
procesul penal#)%
---------------
#$% *ilea ;. +opovici, +langerea prealabila in reglementarea actualului cod de procedura
penala, 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-4-, pag. 2).
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. I, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )2, in acelasi sens 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d.
+aidea, $--4, pag. $$2.
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )$$
Caracterele juridice ale plangerii prealabile
+langerea prealabila prezinta urmatoarele caractere/
a% caracterul obligatoriu
+langerea prealabila este obligatorie ori de cate ori conditioneaza, potrivit legii, punerea
in miscare si exercitiul actiunii penale. 1ipsa sau retragerea ei inlatura raspunderea
penala.
+lecand de la caracterul ei obligatoriu, in practica judiciara s-a statuat, in mod just, ca
plangerea prealabila nu poate fi ec"ivalata pe planul consecintelor cu o constituire de
parte civila sau de parte vatamata in cursul urmaririi penale#$%. Intr-adevar, notiunea de
parte vatamata este diferita de aceea de persoana vatamata sau de victima a infractiunii.
a% +ersoana vatamata este persoana care a suferit un prejudiciu prin infractiune, fara insa
a participa in procesul penal, iar victima infractiunii este doar o persoana fizica, aflata in
pozitia de subiect pasiv al infractiunii.
b% ,evine parte vatamata in procesul penal numai persoana vatamata care isi exprima
vointa in acest sens, sau care efectueaza acte specifice sustinerii laturii penale a
procesului penal . Aceasta inseamna ca persoana vatamata printr-o infractiune nu
dobandeste calitatea de parte vatamata pur si simplu#2%. +arte vatamata in procesul penal
devine numai persoana vatamata care isi exprima vointa in acest sens sau care efectueaza
acte specifice sustinerii laturii penale a procesului penal in calitate de parte vatamata#)%.
+entru ca o persoana sa devina parte in proces se cer doua conditii/ sa aiba vocatia de a
deveni parte vatamata si sa-si manifeste vointa de a participa in procesul penal.
+e de alta parte s-a aratat cum ca s-a stabilit fara ec"ivoc in cuprinsul textului art. )24
alin. 2 C. pr. pen. ca simpla constituire ca parte civila in procesul penal nu ec"ivaleaza cu
plangerea prealabila, din moment ce, atunci cand se constata ca lipseste plangerea
prealabila, instanta penala nu solutioneaza actiunea civila alaturata actiunii penale, ci
dispunand incetarea procesului penal, indreapta actiunea civila la instanta civila#2%.
Aceasta solutie porneste tot de la ideea ca persoana vatamata prin infractiune nu
dobandeste automat calitatea de parte vatamata, la aceasta ajungandu-se numai in urma
unei manifestari de vointa in acest sens. 7u este necesar ca persoana vatamata sa faca o
declaratie expresa de constituire ca parte vatamata, fiind suficient ca ea sa fi efectuat acte
specifice sustinerii laturii penale a procesului, care releva fara ec"ivoc vointa de a
participa in procesul penal intr-o asemenea calitate#3%. +rintre altele, poate constitui o
manifestare certa ca persoana vatamata intelege sa participe in procesul penal, formularea
unei plangeri prealabile, in cazul in care legea cere o asemenea manifestare de vointa,
prin care se solicita condamnarea inculpatului pentru infractiunea comisa.
,e la caracterul obligatoriu al plangerii prealabile legea prevede o singura exceptie, in
care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restransa. in aceasta situatie, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din
oficiu .
b% caracterul personal
+otrivit legii dreptul de a face plangere prealabila este un drept personal al persoanei
vatamate, de aceea numai plangerea acesteia constituie in infractiunile prevazute expres
de lege 'art. 2.- alin. $ C. pr. pen.% conditia punerii in miscare a actiunii penale.
&xceptiile de la acest caracter sunt prevazute expres de lege. &le se refera la posibilitatea
introducerii plangerii prealabile si de catre reprezentantii legali in cazul in care persoana
vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu 'art 252 alin. 2 C. pr. pen.% sau de catre
persoana vatamata prin mandatar 'art. 222 alin. ) C. pr. pen.%,
Se poate observa ca toate infractiunile pentru care legea prevede ca actiunea penala se
pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sunt indreptate impotriva
persoanelor fizice sau a patrimoniului lor#4%. Caracterul personal al plangerii iese si mai
mult in evidenta in situatia in care partea vatamata a decedat mai inainte de a fi tacut
plangere prealabila, deoarece mostenitorii nefiind persoane care au suferit prin
infractiune o vatamare fizica, morala sau materiala nu au calitate procesuala penala#.%.
1egat de aceasta, intrucat infractiunile pot vatama atat persoane fizice cat si persoane
juridice, s-a pus problema daca plangerea prealabila poate fi facuta de oricare din aceste
categorii de persoane.
Intr-o prima opinie, se admite introducerea plangerii prealabile de orice categorie de
persoane vatamate, mai mult, se precizeaza ca daca vatamata este o organizatie dintre
cele prevazute in art. $23 C. pen., plangerea prealabila se face prin reprezentant#5%.
:pus acestei pareri, majoritatea autorilor considera, credem noi in mod just, ca plangerea
prealabila nu poate fi introdusa decat de persoana fizica vatamata#-%. Argumentele care
se aduc sunt numeroase si tin de temeiurile social-penale ale plangerii prealabile, de
natura infractiunilor avute in vedere in acest regim juridic, de procedura introducerii si
retragerii plangerii, de legatura cu alte institutii 'cum ar fi impacarea partilor% etc.#$0%
In aplicarea acestor principii, in practica s-a mai "otarat ca/
- plangerea introdusa de copilul major pentru parinte nu satisface cerintele legii,
dispozitiile articolului 222 alin. 3 nefiind aplicabile in cazul plangerii prealabile#$$%
- plangerea prealabila facuta de mama unui minor peste $4 ani si nu de minor cu
incuviintarea mamei sale nu intruneste conditiile pentru punerea in miscare a actiunii
penale#$2%,
- plangerea prealabila semnata de unul din soti pentru celalalt nu poate fi considerata ca
existenta cata vreme se reclama fapte distincte in raport de cei doi soti#$)%,
- plangerea prealabila facuta de parinte pentru copilul major apare ca fiind facuta de o
persoana fara calitate#$2%,
- plangerea prealabila semnata de sotul persoanei vatamate nu emana de la subiectul
pasiv al infractiunii#$3%.
c% caracterul indivizibil
In ipoteza in care fapta, pentru care s-a facut plangerea prealabila, a cauzat o vatamare
mai multor persoane, inculpatul poate fi tras la raspundere penala, c"iar daca plangerea s-
a formulat ori se mentine numai de o parte din victime 'indivizibilitate activa%. ,e
asemenea, daca la savarsirea infractiunii pentru care s-a facut plangere prealabila au
participat mai multe persoane, c"iar daca plangerea s-a tacut sau se mentine numai cu
privire la unele dintre acestea, se angajeaza raspunderea penala a tuturor inculpatilor
'indivizibilitate pasiva%. Ca urmare, plangerea prealabila produce efecte in rem, nu in
personam#$4%.
,aca infractiunea a vatamat mai multe persoane, este suficienta plangerea uneia, pentru a
subzista raspunderea penala cu privire la integralitatea faptei infractionale 'deci si sub
aspectul faptelor prin care s-au adus vatamari celor care nu au introdus plangerea
prealabila%. &ste asa-numita indivizibilitate activa a raspunderii penale. In acest caz lipsa
plangerii prealabile exista numai daca nici una din persoanele vatamate nu si-ar manifesta
vointa de a pune in miscare actiunea penala.
,aca o infractiune a fost savarsita de mai multi participanti si se face plangere prealabila
numai cu privire la unul din ei, actiunea penala se exercita impotriva tuturor 'si contra
acelora pe care plangerea nu ii vizeaza%#$.%. &ste asa-numita indivizibilitate pasiva a
raspunderii penale intemeiate pe unitatea si indivizibilitatea infractiunii, temei unic al
raspunderii tuturor participantilor pentru fapta penala#$5%.
d% caracterul netransmisibil. ,reptul de a formula plangerea prealabila nu poate fi
transmis unei alte persoane 'de pilda, catre mostenitori%#$-%.
---------------
#$% a se vedea, ;ribunalul judetean 8raila, decizia penala nr. $.=$--0, cu nota de S.
Serban, in ,reptul nr. -=$--$, pag. 52, ;ribunalul judetean Sibiu, decizia penala nr.
2).=$--$ in ,reptul nr. .=$--2, pag. 5.
#2% ;ribunalul *un. 8ucuresti, dec. pen.. nr. $24) din $-.4, in 0evista 0omana de ,rept
nr. 2, $-... pag. 4).
#)% ;ribunalul *un. 8ucuresti, s. a II-a pen., dec. pen. nr. $24) din $-.4, in 0evista
0omana de ,rept, nr. 2, $-.., pag. 4).
#2% S. Serban, nota la decizia penala nr. 2..$$.$--0 a ;ribunalului judetean 8raila, in
,reptul nr. -=$--$.
#3% ;rib. *un. 8uc. sect. II. dec. nr. $24)=$-.4, 0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-..,
pag. 4).
#4% Cu toate aceste argumente, in practica judiciara mai recenta, unele instante s-au
considerat legal sesizate prin plangeri prealabile ale persoanelor juridice/ >ud. Sig"etul-
*armatiei, sent. pen. nr.)3$=$-.04.$--5, >ud. 8aia-*are, sent. pen. nr.233.=$3.$2.$--5
#.% A se vedea in acest sens, ;ribunalul Suprem s. pen., dec. nr. 2$35=$-5), 0epertoriu
alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-5$-$-53, pag. 22..
#5% 6ezi, 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu,
6. 0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. II, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0,. -5.
#-% C. 8ulai, ,rept penal, +artea generala, ?niversitatea 8ucuresti, $-5., pag. 2.0.
#$0% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
$$2.
#$$% ;rib. *un. 8uc. sect II, pen.dec. nr. $$32=$-.$, 0evista 0omana de ,rept nr.
5=$-.2, pag. $30.
#$2% ;rib. Suprem, dec. nr. 325=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. 5=$-.2, pag. $43.
#$)% ;rib. *un. 8uc. sect. II, pen. dec. nr. .52=$-.4, 0evista 0omana de ,rept nr.
$=$-.., pag. 4$.
#$2% ;rib. >ud. Suceava, dec. pen. nr. $22=$-.., 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-.5,
pag. 43.
#$3% >udec. ?rziceni, sent.pen. nr. 204=$-5$, 0evista 0omana de ,rept, nr. )=$-52, pag.
32.
#$4% A se vedea, ;. 6asiliu s. a., Codul penal al 0. S. 0. comentat si adnotat, partea
generala, 8ucuresti, &ditura Stiintifica. $-.2, pag. 43$.
#$.% ;rib. Suprem, sect. pen, dec. nr. $225=$-.5, 0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-.-,
pag. 2-.
#$5% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
$$3.
#$-% in acest sens, ;ribunalul regional Suceava, decizia penala nr. .$4.$-43 in >ustitia
noua nr. 2=$-44, pag. $.2, ;ribunalul regional +loiesti, decizia penala nr. 25$=$-42 in
>ustitia noua nr. $2=$-42, pag. $3-.
;itularii plangerii prealabile
+otrivit art. $)$ alin.$ Codul penal, plangerea prealabila poate fi introdusa la organul
competent de persoana vatamata 'subiectul pasiv al infractiunii%. +rin persoana vatamata
se intelege, intr-o opinie, numai persoana fizica ce a suferit o vatamare fizica, morala sau
materiala. ,reptul persoanei vatamate de a face plangere prealabila este un drept cu
caracter personal, indivizibil si netransmisibil#$%.
Se poate observa ca toate infractiunile pentru care legea prevede ca actiunea penala se
pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sunt indreptate impotriva
persoanelor fizice sau a patrimoniului lor#2%. Caracterul personal al plangerii iese si mai
mult in evidenta in situatia in care partea vatamata a decedat mai inainte de a fi tacut
plangere prealabila, deoarece mostenitorii nefiind persoane care au suferit prin
infractiune o vatamare fizica, morala sau materiala nu au calitate procesuala penala#)%.
1egat de aceasta, intrucat infractiunile pot vatama atat persoane fizice cat si persoane
juridice, s-a pus problema daca plangerea prealabila poate fi facuta de oricare din aceste
categorii de persoane.
Intr-o prima opinie, se admite introducerea plangerii prealabile de orice categorie de
persoane vatamate, mai mult, se precizeaza ca daca vatamata este o organizatie dintre
cele prevazute in art. $23 C. penal, plangerea prealabila se face prin reprezentant#2%.
:pus acestei pareri, majoritatea autorilor considera, credem noi in mod just, ca plangerea
prealabila nu poate fi introdusa decat de persoana fizica vatamata#3%. Argumentele care
se aduc sunt numeroase si tin de temeiurile social-penale ale plangerii prealabile, de
natura infractiunilor avute in vedere in acest regim juridic, de procedura introducerii si
retragerii plangerii, de legatura cu alte institutii 'cum ar fi impacarea partilor% etc.#4%. In
fine, intr-o opinie mai recenta se arata ca daca persoana vatamata este o persoana juridica,
plangerea prealabila se face intotdeauna prin reprezentant#.%.
In aplicarea acestor principii, in practica s-a mai "otarat ca/
- plangerea introdusa de copilul major pentru parinte nu satisface cerintele legii,
dispozitiile articolului 222 alin. 3 nefiind aplicabile in cazul plangerii prealabile#5%
- plangerea prealabila facuta de mama unui minor peste $4 ani si nu de minor cu
incuviintarea mamei sale nu intruneste conditiile pentru punerea in miscare a actiunii
penale#-%,
- plangerea prealabila semnata de unul din soti pentru celalalt nu poate fi considerata ca
existenta cata vreme se reclama fapte distincte in raport de cei doi soti#$0%,
- plangerea prealabila facuta de parinte pentru copilul major apare ca fiind facuta de o
persoana fara calitate#$$%,
- plangerea prealabila semnata de sotul persoanei vatamate nu emana de la subiectul
pasiv al infractiunii#$2%.
In cazul in care prin aceeasi infractiune au fost vatamate mai multe persoane si numai una
dintre acestea a facut plangere prealabila, raspunderea penala se mentine 'art. $)$ alin. )
Cod penal, indivizibilitate activa%, iar atunci cand sunt mai multi participanti la
infractiune, fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor, c"iar daca plangerea
prealabila s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre acestia 'art. $)$ alin. 2
Cod penal, indivizibilitate pasiva%#$)%.
+langerea prealabila poate fi facuta prin mandatar care are un mandat special, procura
atasandu-se plangerii. In lipsa acesteia se ajunge la aceleasi ca mai sus/ nu sunt aplicabile
dispozitiile art. 222 alin. '2% C. proc. pen., potrivit carora plangerea se poate face de catre
unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti#$2%. In
practica judiciara s-a mai decis ca daca mandatul este general, introducerea plangerii
prealabile de catre mandatar este inadmisibila#$3%.
Caracterul personal al plangerii prealabile se rasfrange si asupra continuarii procesului in
cazul decesului partii vatamate dupa investirea instantei prin plangere prealabila.
+entru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, potrivit art. 222 alin. '4% C. proc.
pen., aplicabile prin analogie si plangerii prealabile, aceasta se face de reprezentantul lor
legal .
In cazul minorilor cu capacitate de exercitiu restransa, in practica judiciara si in literatura
de specialitate s-a apreciat, in mod corect, ca plangerea prealabila trebuie introdusa de
catre persoana vatamata, minor cu capacitatea de exercitiu restransa, cu incuviintarea
persoanelor prevazute de legea civila. +e de alta parte, daca un minor a dobandit prin
casatorie capacitatea deplina de exercitiu a drepturilor sale, potrivit reglementarilor in
vigoare, el poate introduce personal plangerea prealabila, fara sa aiba nevoie de
incuviintarea vreunei persoane#$4%.
+langerea prealabila produce efecte in rem! si nu in personam!. ,aca infractiunea a
vatamat mai multe persoane, este suficienta plangerea uneia, pentru a subzista
raspunderea penala cu privire la integralitatea faptei infractionale 'deci si sub aspectul
faptelor prin care s-au adus vatamari celor care nu au introdus plangerea prealabila%. &ste
asa-numita indivizibilitate activa a raspunderii penale. In acest caz lipsa plangerii
prealabile exista numai daca nici una din persoanele vatamate nu si-ar manifesta vointa
de a pune in miscare actiunea penala.
,aca o infractiune a fost savarsita de mai multi participanti si se face plangere prealabila
numai cu privire la unul din ei, actiunea penala se exercita impotriva tuturor 'si contra
acelora pe care plangerea nu ii vizeaza%#$.%. &ste asa-numita indivizibilitate pasiva a
raspunderii penale intemeiate pe unitatea si indivizibilitatea infractiunii, temei unic al
raspunderii tuturor participantilor pentru fapta penala#$5%.
Impacarea partilor si retragerea plangerii prealabile, in cazurile in care o astfel de
plangere a fost introdusa de reprezentantul legal al minorului sau, dupa caz, de acesta cu
incuviintarea ocrotitorului sau, se face in conditiile cerute de lege pentru exercitarea
drepturilor persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restransa.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $0)-$02
#2% Cu toate aceste argumente, in practica judiciara mai recenta, unele instante s-au
considerat legal sesizate prin plangeri prealabile ale persoanelor juridice/ >ud. Sig"etul-
*armatiei, sent. pen. nr.)3$=$-.04.$--5, >ud. 8aia-*are, sent. pen. nr.233.=$3.$2.$--5
#)% A se vedea in acest sens, a se vedea, ;ribunalul Suprem . s. pen., dec. nr. 2$35=$-5),
0epertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-5$-$-53, pag. 22..
#2% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. I, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. -5.
#3% C. 8ulai, ,rept penal, +artea generala, ?niversitatea 8ucuresti, $-5., pag. 2.0.
#4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $$2.
#.% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#5% ;rib. *un. 8uc. sect. II, pen.dec. nr. $$32=$-.$, 0evista 0omana de ,rept nr.
5=$-.2, pag. $30.
#-% ;rib. Suprem, dec. nr. 325=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. 5=$-.2, pag. $43.
#$0% ;rib. *un. 8uc. sect. II, pen. dec. nr. .52=$-.4, 0evista 0omana de ,rept nr.
$=$-.., pag. 4$.
#$$% ;rib. >ud. Suceava, dec. pen. nr. $22=$-.., 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-.5,
pag. 43.
#$2% >udec. ?rziceni, sent. pen. nr. 204=$-5$, 0evista 0omana de ,rept, nr. )=$-52, pag.
32.
#$)% : solutie contrara a fost data de ;ribunalul *un. 8ucuresti, sect. a II-a pen., sent.
nr.$24.=$-4-, aratandu-se ca in cazurile privitoare la infractiunile pentru care punerea in
miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, instanta nu
poate extinde procesul penal si asupra altor persoane care au participat la savarsirea
aceleiasi infractiuni, dar cu privire la care persoana vatamata nu a facut plangere
prealabila.
#$2% +langerea prealabila introdusa de copilul major pentru parinte apare ca fiind facuta
de o persoana fara calitate, deoarece dispozitiile art. 222 aii i. '3% C. proc. pen., potrivit
carora plangerea se poate face, printre altii, si de catre copilul major pentru parinti, nu
sunt aplicabile, in cazul plangerii prealabile. In acest sens, ;ribunalul *unicipiului
8ucuresti, s. a II-a pen., dec. nr. $$32, 0evista 0omana de ,rept, nr. 5, $-.2, pag. $30.
+langerea facuta de parinte pentru copilul sau major apare ca facuta de persoana Iara
calitate. In acest sens, ;rib. >ud. Suceava, dec. pen. nr. $22=$-.5, 0evista 0omana de
,rept nr. -, $-.5, pag. 43.
#$3% a se vedea, ;ribunalul jud. Sibiu, decizia nr. 4$=$--), in ,reptul nr. 2=$--3, pag. .4.
#$4% ;ribunalul Suprem, dec. pen. nr.4=$-.) 'pct.$%, in 0evista 0omana de ,rept nr.2,
pag. $0., ;ribunalul *un. 8ucuresti, s. a II-a pen., dec. nr..52=$-.4, in 0evista 0omana
de ,rept nr.$=$-.., pag. 4$, ;. jud. Suceava, dec. pen. nr.$4$=$-.5, in 0epertoriu
alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. )$5, ;rib. jud.
Suceava, dec. pen. nr.)4-=$-4-, in 0evista 0omana de ,rept nr..=$-4-, pag. $.$.
#$.% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $225=$-.5, 0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-.-,
pag. 2-.
#$5% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
$$3.
:rganele carora li se adreseaza plangerea
(iind abrogata 1egea nr. 3-=$-4- a comisiilor de judecata, dupa adoptarea 1egii nr.
$02=$--2, plangerea prealabila, potrivit art. 2.- alin. '2% C. proc. pen., se poate adresa
organelor de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii.
+entru a apara mai bine interesele partii vatamate, care nu cunoaste intotdeauna
competenta acestor organe, sau nu incadreaza corect faptele care pretind ca s-au savarsit,
in art. 253 C. proc. pen. s-a prevazut regula potrivit careia plangerea gresit indreptata la
organul de urmarire penala sau la instanta de judecata, se trimite organului competent.
Singura cerinta pentru ca plangerea gresit indreptata sa poata fi considerata valabila este
ca ea sa fie introdusa in termen la organul necompetent.
+langerea prealabila poate fi retrasa, aceasta constituind o cauza de impiedicare a
exercitarii actiunii penale, intrucat potrivit art. $)$ alin. 2 C. pen. ea inlatura raspunderea
penala. Indivizibilitatea activa si pasiva a raspunderii penale produce efecte similare si in
cazul retragerii plangerii. 0etragerea plangerii prealabile trebuie sa produca efecte
referitor la toti participantii#$%. In consecinta, o retragere partiala a plangerii este lipsita
de eficienta nu numai fata de restul participantilor, dar c"iar si in raport cu cel sau cei fata
de care plangerea a fost retrasa#2%.
---------------
#$% ;rib. Suprem, sect.pen. dec nr. 2$22=$-52, Culegere de ,ecizii $-52, pag. )$--)20.
#2% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr.402=$-.., 0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-.5, pag.
4-.
Continutul plangerii prealabile
+langerea prealabila facuta de catre titularii mentionati mai sus trebuie sa cuprinda,
potrivit art. 25), descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba,
indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie
parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente#$%.
,in analiza prin comparatie a dispozitiilor art. 25) si a dispozitiilor art. 222 alin. 2, se
poate observa ca legea a inteles sa faca deosebire intre plangere si plangerea prealabila si
sub aspectul continutului acestora.
In continutul plangerii prealabile trebuie sa fie indicate, in plus fata de continutul
plangerii, adresa partilor si a martorilor si precizarea daca persoana vatamata se constituie
parte civila, precum si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile
civilmente. +recizarea privind constituirea de parte civila se explica prin aceea ca
intotdeauna, in cazul infractiunilor pentru care legea cere plangerea prealabila, vatamata
este numai persoana fizica pentru care, in principiu, functioneaza regula disponibilitatii
actiunii civile. ,e asemenea, pentru rezolvarea rapida si eficienta a raporturilor juridice
de ordin civil, in plangerea prealabila trebuie indicata, daca este cazul, persoana
responsabila civilmente. Astfel, in cazul in care in plangerea prealabila nu este indicat
numele autorului infractiunii, sesizarea nu poate fi considerata ca fiind legala, deoarece,
in mod practic, organul sesizat nu poate da satisfactie cerintelor legii#2%. +e de alta parte,
in jurisprudenta s-a stabilit ca indicarea gresita in plangere a prenumelui inculpatului nu
poate constitui motiv de nulitate daca adresa la care s-a citarea acelei persoane a fost
corect indicata iar in fata instantei inculpatul citat cu mentionarea corecta a prenumelui,
confirma ca este persoana care se refera plangerea#)%.
+otrivit art. 252 C. proc. pen., in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este
necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de doua luni din
ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Interesul de a nu lasa partea
vatamata, ca prin vointa sa sa tina un timp indelungat pe infractor 'adevarat sau pretins%
sub amenintarea plangerii prealabile, ceea ce ar putea da loc la santaj ori teroare, pe de
alta parte, prezumtia ca dupa trecerea unui termen mai mare, partea vatamata nu voieste
si nu mai are motiv serios a face plangerea#2%.
,ata de la care incepe sa curga termenul de introducere a plangerii prealabile este de
doua luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Cand persoana
vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de doua luni curge de la data cand
persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul. In cazul in care faptuitorul nu
a fost cunoscut, si s-a cerut organelor de cercetare penala sa-l identifice, va trebui
dovedita data cand cel indreptatit sa faca plangerea a aflat cine este faptuitorul.
In practica judiciara#3% s-a statuat, in mod corect, ca plangerea prealabila se considera
facuta in termen daca partea vatamata a expediat-o prin posta cu scrisoare recomandata.
In acest caz, implinirea termenului prevazut de lege pentru introducerea ei se socoteste in
raport cu data inscrisa in recipisa postei si imprimata de aplicat pe plicul original. :
asemenea solutie se coreleaza cu prevederile art. $5. alin. $ C. proc. pen., care admite
doar trei exceptii de la principiul potrivit un act este considerat a fi fost facut in termen
daca s-a inregistrat la organul judiciar inauntrul termenului prevazut de lege, si pentru
actele depuse la administratia locului de detinere, la unitatea militara sau la oficiul postal
prin scrisoare recomandata.
Instanta suprema#4% a adoptat o solutie similara si in legatura cu plangerea prealabila
trimisa prin scrisoare simpla, apreciind ca si in acest caz trebuie sa se ia in considerare
data imprimata pe plic de stampila postei si nu de data inregistrarii plangerii la instanta. :
asemenea solutie, insa, nu poate fi acceptata, deoarece, pe de o parte, o asemenea ipoteza
nu este enumerata printre situatiile de exceptie reglementate de art. $5. alin. $ C. pr. pen.,
iar, pe de alta parte, in acest caz nu exista o atestare ori o inregistrare oficiala a datei
depunerii actului, astfel incat implinirea termenului va trebui verificata in raport cu data
inregistrarii la instanta de judecata#.%.
---------------
#$% ;ribunalul >udetean 8raila, dec. nr. 2$.=2..$$.$--0
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $05
#)% a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, nr. $2$4=$-52 in 0evista 0omana de
,rept nr. $0=$-53, pag. .3, ;rib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 2235=$-5$ in 0evista
0omana de ,rept nr. 5 $-5$, pag. 43, ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr.
$$33=$-.2 in 0evista 0omana de ,rept nr. 2=$0-., pag. 3-, ;rib. jud. Dunedoara, decizia
penala nr. 2--=$-5) in 0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-52, pag. $$2, ;ribunalul jud.
8otosani, decizia penala nr. $-52 in 0evista 0omana de ,rept nr. 5=$-5), pag. 44, etc.
#2% ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, pag. )$-)2.
#3% ;rib. municipiului 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. $2=$--$ cu nota de 6.
+apadopol in ;ribunalul municipiului 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe
anul $--$, Casa de &ditura si +resa Sansa S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 20. - 205.
#4% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $.32=$-.-, cit. de 6. +apadopol in nota
la decizia nr. $2=$--$ a ;ribunalului municipiului 8ucuresti, sectia a II-a penala,
Culegere de practica judiciara penala pe anul $--$, pag. 20., in acelasi sens. ;ribunalul
*unicipiului 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. $.=$--) in Curtea de Apel
8ucuresti si ;ribunalul municipiului 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe
anul $--), Casa de &ditura si +resa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. $-).
#.% in acest sens, a se vedea, 6. +apadopol, note la decizia nr. $2=$--$, a ;ribunalului
mun. 8ucuresti, sectia a II-a penala, in Culegere de practica judiciara penala pe anul
$--$, pag. 20. - 205, si la decizia nr. $.=$--) a ;ribunalului mun. 8ucuresti, Culegere de
practica judiciara penala pe anul $--), pag. $-) - $-2.
.. +UDECATA IN PRIMA INSTANTA
I. !ENERALITATI DESPRE +UDECATA
>udecata reprezinta faza procesului penal care se deruleaza in fata instantelor penale din
momentul sesizarii 'cu rec"izitoriu sau cu plangere directa, dupa caz% si pana la
solutionarea definitiva a cauzei penale. +rin intermediul judecatii este posibila rezolvarea
cu caracter definitiv a cauzei penale, care se identifica, practic, cu insasi scopul
procesului penal. ,e aceea, pe buna dreptate, s-a sustinut in literatura de specialitate#$%
ca judecata constituie faza centrala si cea mai importanta a procesului penal.
7otiunea de judecata semnifica, in sensul ei restrans, operatiunea de logica practica si
juridica prin care un organ cu competenta jurisdictionala solutioneaza un conflict de drept
cu care a fost investit. +rin >udecata ca faza a procesului penal se intelege acea etapa
procesuala care se desfasoara in fata organelor penale din momentul sesizarii initiale si
pana la solutionarea definitiva a cauzei penale. ?neori, in limbajul comun, termenul de
judecata, in sensul sau larg, este confundat cu termenul de proces!, ceea ce, desigur, nu
corespunde sensurilor te"nice acordate celor doua notiuni in dreptul procesual penal#2%.
>udecata, ca principala faza a procesului penal, incepe in momentul sesizarii instantei si
dureaza pana la pronuntarea in cauza a unei "otarari definitive#)%.
?rmarirea penala si plangerea prealabila sunt conditii indispensabile pentru a se declansa
activitatea centrala a procesului penal, judecata. +rin activitatea de judecata se realizeaza
scopul procesului penal, ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie trasa la
raspundere penala si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
>udecata face parte din fazele procesului penal si care presupune ca tragerea la
raspundere penala a celor vinovati de comiterea une infractiuni sa se faca numai de
instantele judecatoresti. 7umai instantele de judecata sunt abilitate sa judece, pentru ca
numai ele fac parte din puterea judecatoreasca care infaptuieste justitia#2%.
(aza de judecata isi justifica importanta acordata si prin faptul ca instanta verifica
intreaga activitate procesuala desfasurata cu toti ceilalti participanti, atat inaintea
judecarii cauzei, cat si pe parcursul judecarii ei. In acest sens, trebuie subliniat faptul ca
instanta are posibilitatea, in cazurile cand constata ca activitatea procesuala nu a fost
desfasurata in mod corespunzator de catre organele de urmarire penala, sa restituie
dosarul in vederea completarii sau refacerii urmaririi penale#3%.
---------------
#$% S. 9a"ane, ,reptul procesual penal, 8ucuresti, &ditura ,idactica si +edagogica,,
8ucuresti $-4), pag. 222.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $22
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $-..
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )$-
#3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $22
1. Reguli
:biectul fazei de judecata
>udecata este faza centrala a procesului, desfasurata de instantele de judecata, dupa
ordinea si competenta prestabilite de lege, cu participarea activa a procurorului si a
partilor, a aparatorilor acestora si a altor subiecti procesuali, avand ca obiect aflarea
adevarului cu privire la fapta si persoana aratate in rec"izitoriul procurorului - sau in
plangerea prealabila a partii vatamate - si in raport de cele constatate, solutionarea
temeinica si legala a problemei raspunderii celui acuzat prin/ condamnarea lui in caz de
vinovatie si aplicarea unei pedepse proportionale cu gradul de vinovatie, sau prin ac"itare
ori incetarea procesului penal in cazul existentei unei cauze de excludere a raspunderii
penale sau de inlaturare a acesteia. >udecata, ca faza distincta a procesului penal, are
asadar ca obiect aflarea adevarului cu privire la fapta si persoana cu care a fost sesizata,
precum si solutionarea cu caracter definitiv a cauzei, in raport de starea de fapt retinuta,
pe baza probelor administrate#$%.
:biectivul principal al judecatii, tragerea la raspundere penala a celui vinovat de
comiterea unei infractiuni potrivit vinovatiei sale si evitarea sanctionarii celui nevinovat,
se realizeaza prin trei activitati#2%/
a% verificarea temeiniciei si legalitatii actului de acuzare 'rec"izitoriul intocmit de
procuror sau plangerea prealabila introdusa de partea vatamata%,
Aceasta se realizeaza pe tot parcursul judecatii prin administrarea probelor 'in cadrul
cercetarii judecatoresti% si prin punerea de concluzii de catre procuror si parti 'in cadrul
dezbaterilor judiciare%, activitati in urma carora instanta urmeaza sa retina starea de fapt
pe baza careia trece la solutionarea cauzei,
b% elaborarea si emiterea unei "otarari judecatoresti corespunzatoare cu cele constatate si
convingerea formata de instanta de judecata, cu privire la actiunea penala si civila
declansata in urma sesizarii,
c% verificarea, in caile de atac, a legalitatii si temeiniciei "otararilor judecatoresti date de
instantele inferioare, pentru a dobandi calitatea de autoritate de lucru judecat numai
"otararile legale si temeinice. Ca o garantie a legalitatii si temeiniciei solutiilor date, de
catre instanta in cauzele penale, legea ofera posibilitatea verificarii judecatilor si a
"otararilor judecatoresti de catre alte instante judecatoresti, de regula ierar"ic superioare,
prin intermediul cailor de atac 'ordinare, ori extraordinare%.
---------------
#$% in practica judiciara s-a considerat in mod corect ca judecata se margineste la fapta si
persoana aratate in actul de sesizare a instantei 'a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia
penala, ,ecizia nr. 2$52=$-52 in Culegere de decizii pe anul $--2, pag. ))5, ;ribunalul
Suprem, sectia penala, decizia nr. -44=$-5) in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara
in materie penala pe anii $-50-$-53, pag. $--, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala,
decizia nr. 5=25.02.$--2, in C. Crisu s. a., 0epertoriu alfabetic de practica judiciara
penala, pag. 2$2-2$)%.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )20, <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d.
1umina 1ex, $--., pag. $2-$3.
+rincipiile specifice fazei de judecata
<eneralitati
In afara principiilor fundamentale care stau la baza desfasurarii intregului proces penal, in
faza de judecata isi gasesc aplicabilitatea reguli specifice care nu pot fi intalnite in
celelalte faze procesual penale.
In scopul realizarii judecatii in conditii de obiectivitate si impartialitate, legea procesual
penala a instituit anumite garantii care au caracter de principii comune pentru intreaga
faza de judecata. Aceste principii sunt/
- publicitatea
- nemijlocirea
- contradictorialitatea
- oralitatea.
&ste de semnalat ca unii autori neaga existenta principiului nemijlocirii in faza de
judecata, pe motivul ca el caracterizeaza in realitate toate fazele procesului penal 'deci si
urmarirea penala si executarea%, ,e aceea, o parte a doctrinei considera ca judecata se
particularizeaza fata de celelalte faze ale procesului penal doar prin publicitate,
contradictorialitate si oralitate#$%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2.
+ublicitatea sedintei de judecata
Acest principiu specific fazei de judecata, care asigura controlul opiniei publice asupra
justitiei si garanteaza aplicarea principiului dreptului la aparare este consacrat in art. $2.
din Constitutie, in art. $ din 1egea 7r. )02=2002 privind organizarea judiciara cat si in
art. 2-0 C. proc. pen.
+ublicitatea sedintei de judecata desemneaza posibilitatea pe care o are orice persoana
'interesata sau neinteresata% de a asista la desfasurarea activitatilor procesuale ori
procedurale specifice judecatii#$%. Aceasta nu implica prezenta in sala de judecata a altor
persoane decat cele interesate in cauza ci doar asigurarea accesului liber a publicului. ,in
motive morale, minorilor sub $4 ani le este interzisa asistenta la sedinta de judecata.
Acordand o importanta deosebita publicitatii sedintelor de judecata, legea a prevazut
sanctiunea nulitatii absolute pentru cazurile in care au fost incalcate dispozitiile legale
privind publicitatea sedintelor de judecata 'art.$-. alin.2 %.
+entru a se crea posibilitatea verificarii respectarii dispozitiilor legale privind publicitatea
sedintei de judecata, in dispozitiile art.)03 si )33 se arata ca "otararile judecatoresti
trebuie sa cuprinda, intre alte mentiuni, si pe aceea daca sedinta de judecata a fost sau nu
publica. In acest sens, in practica judiciara s-a aratat ca in cazul in care partea
introductiva din "otarare nu cuprinde nici o mentiune cu privire la publicitatea sedintei de
judecata - astfel ca nu se poate cunoaste daca procesul s-a desfasurat sau nu in sedinta
publica - "otararea este nula#2%. 7u aceeasi solutie se impune insa in cazul in care
lipseste mentiunea ca "otararea pronuntata s-a facut in sedinta publica. in acest caz, s-a
decis ca nu este atrasa nulitatea absoluta, ci doar nulitatea relativa daca sunt indeplinite
conditiile legale#)%.
+ublicitatea sedintei de judecata este o regula care trebuie respectata la realizarea oricarei
activitati procesuale. ,e aceea, incalcarea acestei reguli, de exemplu, la termenele la care
au fost c"emate partile sau la efectuarea expertizei, conduce la sanctiunea nulitatii
absolute#2%.
+rincipiul publicitatii se refera numai la sedinta de judecata nu si la alte activitati ale
judecatii din afara sedintei, care sunt secrete sau publice, dupa caz. Astfel, deliberarea
este secreta, fara nici o exceptie, inclusiv in cauzele penale care s-au judecat in sedinta
publica, dimpotriva, pronuntarea "otararii este totdeauna publica, c"iar in cauzele in care
sedinta s-a desfasurat in secret in integralitatea sa#3%. &ste de remarcat ca dispozitiile art.
253 c. pr. pen., care prevad ca in cauzele cu minori sedinta nu este publica, nu se refera la
momentul pronuntarii#4%.
Ca exceptie de la principiul publicitatii, insasi Constitutia 0omaniei, in articolul $24
admite ca sedintele de judecata sunt publice, ca exceptia cazurilor prevazute de lege!.
&xceptiile de la principiul publicitatii pot privi fie caracterul secret al judecatii, fie
nepublicitatea sedintei de judecata#.% 'art. 2-0 si 253 C. pr. pen.%. Astfel#5%/
A. Caracterul secret
Caracterul secret al judecatii poate privi/
a% minorii sub $4 ani, care, potrivit art. 2-0 alin. $ partea finala C. pr. pen., nu pot asista
la sedinta de judecata!,
b% situatiile in care instanta, la cererea procurorului, a partilor sau din oficiu, poate
declara sedinta secreta pentru tot cursul sau sau pentru o anumita parte a judecarii
cauzei'spre exemplu la ascultarea inculpatului sau a unui martor%, daca judecarea in
sedinta publica ar putea aduce atingere/
- unor interese de stat 'de pilda, in cazul infractiunilor contra sigurantei stanllui, contra
sigurantei nationale sau contra capacitatii de aparare a patriei%,
- moralei 'de pilda, in cazul infractiunilor privitor la viata sexuala%,
- demnitatii sau vietii intime a unei persoane 'de pilda, in cazul infractiunilor contra
demnitatii persoanei%.
8. 7epublicitatea
+otrivit art. 253 alin. 2 C. pr. pen., sedinta in care are loc judecarea infractorului minor nu
este publica.
1a aceasta sedinta pot asista, in afara de parti, un delegat al autoritatii tutelare, parintii
minorului, iar daca este cazul tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea ori
supraveg"erea careia se afla minorul, aparatorii partilor, precum si alte persoane cu
incuviintarea instantei, a caror prezenta este considerata necesara.
: asemenea reglementare se explica prin aceea ca datorita varstei inculpatului 'minor%
prezenta publicului in sedinta de judecata ar putea influenta negativ relatarile acestuia,
precum.si comportarea lui in cursul judecatii#-%. In ipoteza in care sunt trimisi in judecata
un major si un minor, judecata se va face in sedinta publica#$0%. Astfel, art. 254 C. pr.
pen. prevede expres ca atunci cand in aceeasi cauza sunt mai multi inculpati, dintre care
unii minori si altii majori si nu este posibila disjungerea, instanta judeca... dupa procedura
obisnuita...!.
---------------
#$% ;ribunalul jud. ;imis, dec. pen. nr.5$2 din $-4-, in 0evista 0omana de ,rept, nr.$2,
$-4-, pag. $50.
#2% a se vedea, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr. $434=5.04.$--3, in
Curtea Suprema de >ustitie, 8uletinul >urisprudentei, Culegere de decizii pe anul $--3,
&ditura +roema, 8aia *are, $--4, pag. 2)- -220.
#)% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. $5. din $-.), in 0evista 0omana de ,rept,
nr. 4, $-.), pag.$)5, ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. )-5 din $-.2, in 0evista
0omana de ,rept, nr.-, $-.2, pag. 45.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $3$.
#3% *i"ai +opovici, In legatura cu pronuntarea "otararii in sedinta publica, 0evista
0omana de ,rept, nr. )=$-.2, pag. ---$02.
#4% A se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $553=$-.5 in 0evista
0omana de ,rept nr. 3=$-.-, pag. 4$.
#.% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 4--.
#5% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 5.
#-% ;ribunalul jud. 8i"or, decizia penala nr. 2).=$-.2 in 0evista 0omana de ,rept nr.
$=$-.3, pag. 44.
7emijlocirea ca regula a judecatii
7emijlocirea consta in obligatia instantei de a indeplini in mod direct toate actele
procesuale si procedurale care dau continut sedintei de judecata potrivit art. 25- C. proc.
pen. In literatura de specialitate se subliniaza, in mod just, ca prin nemijlocire instanta
intra in contact direct cu toate probele.
7emijlocirea procesuala constituie o cerinta complexa a activitatii judiciare care capata
materializari in diverse laturi ale unora dintre principiile procesului penal. In acest sens,
este evidenta interactiunea dintre nemijlocirea procesuala si anumite principii cum sunt/
aflarea adevarului, rolul activ al organelor judiciare, operativitatea, oficialitatea
procesului penal, dreptul de aparare si altele#$%.
+entru a se realiza nemijlocirea in judecarea cauzelor penale, in masura in care este
posibil, instanta readministreaza probele care au fost administrate in faza urmaririi
penale. In practica judiciara s-a aratat, in mod corect, ca neaudierea - de catre prima
instanta - a unui martor care a fost ascultat in cadrul urmaririi penale, fara a se arata
pentru care motiv audierea nu mai este posibila, astfel cum prevede art.)2. alin.) , nu
indreptateste judecarea cauzei pe baza declaratiei date de martor in fata organului de
urmarire penala, deoarece, procedandu-se astfel, este incalcat principiul nemijlocirii#2%.
Codul de procedura penala recomanda nemijlocirea totala in art. 2-2 alin. '2% C. proc.
pen. Cu toate acestea, unii autori neaga existenta acestui principiu in faza de judecata, pe
motivul ca el caracterizeaza in realitate toate fazele procesului penal 'deci si urmarirea
penala si executarea%. ,e aceea o parte a doctrinei considera ca judecata se
particularizeaza fata de celelalte faze ale procesului penal doar prin publicitate,
contradictorialitate si oralitate#)%.
Cand nemijlocirea totala nu este posibila, completul se poate sc"imba pana la inceperea
dezbaterilor. ,e aceea, imprejurarea ca judecatorii care au efectuat cercetarea
judecatoreasca la alte termene au fost sc"imbati la termenul cand au avut loc dezbaterile
nu constituie o incalcare a dispozitiilor art. 2-2 alin.2 #2%.
1a instantele de control judiciar acest principiu se aplica integral deoarece "otararea
trebuie adoptata de judecatorii care au fost prezenti la dezbateri. 7eobservarea
dispozitiilor privitoare la nemijlocire este sanctionata cu nulitatea absoluta atunci cand
acestea privesc sc"imbarea completului de judecata dupa inceperea dezbaterilor, fiind
incalcate dispozitiile art. $-. alin. '2% C. proc. pen. privind compunerea instantei, si cu
nulitate relativa atunci cand privesc neadministrarea si neperceperea in mod direct a
probelor#3%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $25.
#2% ;ribunalul jud. ;imis, dec. pen. nr.22- din $-.0, in 0evista 0omana de ,rept, nr.5,
$-.0, pag.$.$, ;ribunalul jud. ,olj, dec. pen. nr.43) din $-.0, in 0evista 0omana de
,rept,nr.2, $-.$, pag.$.2.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2.
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. 552 din $-.3, in 0evista 0omana de ,rept,
nr.2, $-.4, pag.4-.
#3% ;ribunalul 8ucuresti s. II-a pen., dec. nr. $3=$--), in ,reptul nr. 2, $--3, pag. ...
Contradictorialitatea sedintei de judecata
+rincipiul contradictorialitatii este un principiu specific judecatii care consta in dreptul pe
care il au partile cu interese contrare si procurorul de a combate, prin mijloacele
prevazute de lege, de pe pozitii egale acuzele si apararile formulate de adversarii de
interese.
Acest principiu presupune urmatoarele#$%/
- separarea functiilor procesuale in/ functia de invinuire, de aparare si de judecata.
Aceasta presupune ca cel ce a efectuat sau a supraveg"eat cercetarea penala sa nu poata
aplica sanctiuni, sa existe posibilitatea ca cel acuzat penal sa-si exercite dreptul de
aparare prin aparator din afara sistemului judiciar, judecata sa o infaptuiasca un organ
specializat al statului care este independent si se supune numai legii.
- consacrarea egalitatii partilor si a procurorului prin acordarea acelorasi drepturi si
mijloace de combatere a sustinerii potrivnice.
Contradictorialitatea se manifesta nu numai in raporturile dintre procuror si parti, ci si in
acelea dintre partile care au interese procesuale contrare, ori c"iar dintre acestea si
instanta de judecata. In ceea ce priveste raporturile dintre procuror si parti, ori dintre
parti, se poate vorbi c"iar de existenta unor grupuri procesuale cu interese contrare#2%,
respectiv de grupul invinuirii alcatuit din procuror si partea vatamata si cel al celor care
sustin constituirile de parte civila, format de procuror si partea civila, pe de o parte, si de
grupai apararii, constituit din inculpat si aparator in latura penala, ori inculpat, parte
responsabila civilmente si aparator in latura civila a cauzei, pe de alta parte. Intre cele
doua grupuri se poarta in mod egal si organizat o disputa orala si scrisa, generata de
contradictia de interese dintre ele#)%.
Contradictorialitatea presupune ca partile sa cunoasca probele care se administreaza in
defavoarea lor, cu posibilitatea combaterii acestora si sa ia act de toate activitatile
indreptate de adversari contra propriilor interese, de asemenea, ea contine dreptul de a
replica tuturor sustinerilor, argumentelor si punctelor de vedere care s-au manifestat in
conditii de publicitate si oralitate. : trasatura importanta a contradictorialitatii consta in
faptul ca partile sunt prezente la judecata, putand administra probe si combate in mod
liber pe cele ale adversarilor#2% .
Contradictorialitatea pune instanta de judecata in situatia de a percepe probele prin filtrul
punctelor de vedere exprimate oral in sedinta de judecata de catre toate partile cu interese
contrare in rezolvarea cauzei penale. Astfel, probele sunt administrate in prezenta
partilor, sub controlul lor si ca urmare a contributiei lor directe.
+rin efectul contradictorialitatii, martorilor le pot pune intrebari toate partile si nu numai
cele care i-au propus, probele invocate in acuzare pot fi contrazise prin probele
administrate in aparare, cererile si exceptiile ridicate de oricare parte se pot combate de
celelalte, punctele de vedere ale partilor trebuie cunoscute de toti participantii pentru
exprimarea pozitiei proprii in legatura cu c"estiunea respectiva s.a.m.d. Spre exemplu, s-a
decis ca sc"imbarea incadrarii juridice, fara punerea in discutia partilor, trebuie
considerata ca o incalcare a contradictorialitatii#3%. 7umai acele elemente, probe sau
materiale din proces pot fi luate in considerare la darea "otararii, care au fost invocate,
ridicate si puse in discutie contradictorie in sedinta#4%.
,in aceasta disputa instanta extrage apoi, in mod activ, argumentele probatorii necesare
aflarii adevarului si a justei solutionari a cauzei. Asa cum remarca literatura de
specialitate aspectele principale 'dar nu exclusive% la care se refera rolul activ se
cantoneaza mai ales in domeniul aflarii adevarului si implicit in materia probatiunii.
Astfel, s-au subliniat implicatii le rolului activ in libera apreciere a probelor , ca si in asa-
zisul !drept la tacere! al inculpatului, s-a scos in evidenta obligatia legala a instantelor de
a avea o atitudine plina de initiativa in administrarea probelor, s-a precizat de asemenea
ca rolul activ manifestat de organele judiciare poate determina o atenuare a anumitor
reguli, uneori mai rigide, legate de sarcina probatiunii#.%.Spre exemplu, cu aplicabilitate
mai ales in latura civila a procesului penal, in dreptul modern sarcina probei se imparte
intre reclamant - in cazul nostru parte civila - si parat - inculpat, partea responsabila
civilmente. In legatura cu determinarea concreta a sarcinilor partilor, in doctrina si
jurisprudenta noastra s-au formulat cateva reguli, care reprezinta rezultatul unui efort de
sinteza Astfel, s-a apreciat ca reclamantul - partea civila - este indatorat sa faca dovada
existentei raportului juridic invocat, in timp ce paratul - inculpatul - va trebui sa probeze,
daca este cazul, faptele obstacol care au impiedicat formarea raportului juridic invocat de
reclamant, precum si faptele ulterioare ce au fost de natura sa modifice sau sa stinga
raportul juridic respectiv. 0egulile enuntate pot fi uneori insuficiente, astfel cum s-a
remarcat#5%, fapt pentru care judecatorul trebuie sa joace un rol activ in cadrul
probatiunii judiciare, rol care atenueaza sarcina probei. 0olul activ al instantei este un
principiu aplicabil si in materia probelor, este regula in conformitate cu care instanta de
judecata c"emata sa stabileasca adevaratele raporturi dintre parti, adevarul obiectiv, are
indreptatirea si totodata indatorirea ca, fara a stirbi dreptul partilor de a-si face probele si
sustinerile lor, sa ordone din proprie initiativa administrarea oricaror probe, sa intreprinda
orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevarului#-%. Intr-adevar,
viata juridica este complexa, caci adeseori partile afirma fapte complexe, unele pozitive,
iar altele negative, alteori dreptul afirmat se bazeaza pe existenta unor varii acte
juridice#$0%.
,esi rolul activ al organelor penale apare ca un principiu absolut, totusi, legislativ si
practic, el capata un oarecare coeficient de relativitate. Semnificative, in acest sens, sunt
actele procesuale care au caracter strict personal si a caror realizare, desi necesara
procesului penal, depinde de vointa subiectilor procesual interesati sa efectueze acele
acte. Acest inconvenient este inlaturat prin obligatia pe care o au organele judiciare de a
informa subiectii neoficiali in privinta drepturilor pe care le pot exercita in cadrul
procesului penal si asupra termenelor in care pot fi exercitate aceste drepturi. ,e notat ca,
in cazul in care subiectii neoficiali au o atitudine nepasatoare, organele judiciare pot
dispune efectuarea actelor necesare bunei desfasurari a procesului penal 'spre exemplu,
administrarea unor probe, verificarea legalitatii unor acte susceptibile de a cauza vatamari
procesuale, acordarea de termene necesare pregatirii apararii#$$%. Apoi, organul judiciar,
in virtutea rolului sau activ, trebuie sa stabileasca adevarul si sa-si formeze convingerea
asupra veridicitatii faptelor. ,aca organul nu a ajuns la o asemenea convingere este
obligat a stabili faptele pe baza de probe, pentru a evita luarea ca adevarata a unei
imprejurari asupra careia partile eventual au convenit#$2%.
1a granita dintre rolul activ, principiul prezumtiei de nevinovatie si cel al aflarii
adevarului sta urmatorul fapt/ in lipsa dovezilor de vinovatie, inculpatul nu este tinut a
proba nevinovatia sa. ,aca exista probe de vinovatie inculpatul are dreptul sa probeze
netemeinicia lor. in acest caz, simpla negare a imprejurarilor dovedite de acuzare nu mai
este suficienta, de asemenea, in legatura cu dovedirea oricarei alte imprejurari pe care
inculpatul doreste ca organul judiciar sa o retina ca proba, el poate face cereri sau
propuneri de administrare. A pune altfel problema ar insemna a transforma dreptul
inculpatului de a propune probe sau de a cere administrarea lor intr-o obligatie a acestuia
de a face dovezi.
,aca inculpatul nu doreste sau nu stie sa ceara ori propuna administrarea probelor in
apararea sa si asemenea probe exista, sarcina probatiunii revine organului judiciar#$)%.
0evenind la principiul contradictorialitatii, este de aratat ca o asemenea disputa judiciara
este posibila numai daca se asigura prezenta partilor la judecata, pentru ca punctele de
vedere exprimate sa fie cunoscute de toti participantii in vederea formularii pozitiei
proprii. In acest sens, s-a considerat ca citarea partilor este o consecinta a
contradictorialitatii#$2%.
In practica judiciara s-a apreciat, in mod corect, ca a fost incalcat principiul
contradictorialitatii in ipoteza in care, dupa ce a respins cererea cu privire la reaudierea
unor martori care lipseau, dar care fusesera audiati in cursul urmaririi penale, instanta a
retinut si declaratiile acestora atunci cand a decis cu privire la vinovatia inculpatului. in
acest mod a fost incalcat principiul contradictorialitatii, precum si dreptul de aparare al
inculpatului#$3%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. $0-$$.
#2% in acest sens, <r. ;"eodoru, ;udor +laesu, ,rept procesual penal, partea generala,
?niversitatea Al. I. Cuza!, Iasi, $-54, pag. $$2.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $$.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $33
si autorii acolo citati.
#3% ;rib. Suprem, sect.pen. dec. nr. 23.)=$-.3, Culegere de ,ecizii din $-.3, pag. 30$.
#4% ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, ;ipografia 7ationala, Cluj, pag. 2$2. .
#.% a se vedea 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea,
$--4, pag. -5, precum si bibliografia acolo citata.
#5% A. Ionascu, +robele in procesul civil, &ditura Stiintifica, 8ucuresti, $-4-, pag. 2-.
#-% *ircea 7. Costin 'coord.%, ,ictionar de ,rept procesual civil, &ditura Stiintifica si
&nciclopedica, 8ucuresti, $-5), pag. ).$.
#$0% Ioan 1es, +rincipii si institutii de drept procesual civil, vol. II, &ditura 1umina 1ex,
$---, pag. $$--$20.
#$$% 6. ,ongoroz s.a., &xplicatii teoretice ale codului penal roman. +artea generala, vol
I, 8ucuresti, &d. Academiei, $-.3, pag. 2.
#$2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag.
)2-.
#$)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag.
)3$.
#$2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. $2.
#$3% ;ribunalul jud. 8istrita-7asaud, dec. pen. nr.2)) din $-.), in 0evista 0omana de
,rept, nr. 3, $-.2, pag..5.
:ralitatea ca regula a fazei de judecata
In opozitie cu urmarirea penala care are un caracter preponderent scris, in art. 25- C.
proc. pen. se consacra oralitatea judecatii. +rin oralitatea judecatii se intelege ca
desfasurarea judecatii trebuie sa se faca in toate etapele si stadiile sale in forma orala
'vorbita%. Astfel/
- cercetarea judecatoreasca, la prima instanta, va incepe cu citirea actului de sesizare
- inculpatii, martorii se asculta oral
- martorilor care nu pot fi audiati din motive obiective li se da citire declaratiilor luate la
urmarire
- cererile, c"iar depuse in scris, se prezinta partilor oral
- concluziile si replicile sunt orale
- ultimul cuvant al inculpatului este oral
- pronuntarea "otararii se face in forma orala.
In aceste conditii, oralitatea este in puternica interdependenta cu principiile nemijlocirii si
contradictorialitatii primul fiind un mijloc de realizare deplina a celorlalte doua#$%.
:ralitatea nu trebuie absolutizata. Astfel, pe de o parte, orice activitate procesuala sau
procedurala desfasurata oral se consemneaza in scris, pentru a constitui o dovada la
dosar, fie sub forma dovezilor procedurale, fie sub aceea a materialului probator 'de
pilda, desi partile si martorii sunt ascultati oral, declaratiile lor se consemneaza in scris in
cursul efectuarii lor de catre grefierul de sedinta, acesta din urma ia note cu privire la
desfasurarea judecatii, la fiecare termen de judecata, se intocmesc inc"eieri de sedinta
semnate de presedintele completului de judecata si de grefier, etc.%#2%. :ralitatea nu
trebuie inteleasa in sens restrans ca simpla forma exterioara in care se manifesta
fenomenul procesual. A da oralitatii un asemenea continut inseamna a-l reduce la
imprejurarea ca viul grai formeaza modalitatea tipica de comunicare intre cei care
participa la cauza penala, fara a avea in vedere efectele juridice pe care acesta le produce.
Instanta cand solutioneaza cauza trebuie sa tina seama de toate aspectele exprimate in
mod oral in cursul sedintei, indiferent daca acestea sunt sau nu consemnate in scris.
Astfel, se vor avea in vedere concluziile formulate cu ocazia dezbaterilor de catre
procuror si parti 'personal sau prin pledoariile aparatorilor%, cu toate argumentele de fapt
si de drept expuse, desi s-ar putea ca ele sa nu fi fost consemnate in scris#)%.
:ralitatea nu trebuie inteleasa numai ca modalitate in care se desfasoara activitatea
procesuala, deci ea nu trebuie rezumata la viul grai ca mijloc de comunicare intre
participantii la judecata. inteleasa in acest fel, oralitatea ar fi un principiu al intregului
proces penal, intrucat viul grai este mijlocul de comunicare si in faza de urmarire penala,
si in faza punerii in executare a "otararilor judecatoresti penale. +rin natura sa, oralitatea
constituie o garantie a judecatii deoarece creeaza posibilitatea tuturor participantilor la
cauza penala sa formuleze orar cereri si sa ridice exceptiile pe care le justifica pozitia lor
procesuala#2%.
&ste de aratat ca nerespectarea oralitatii poate determina nulitatea "otararii.
0ecunoasterea vinovatiei de catre inculpat nu indreptateste instanta sa nu audieze oral
martorii ascultati in cursul urmaririi pe considerentul ca procurorul si partile declara ca
nu au de solicitat probe#3%. Intrucat oralitatea este esenta sedintei de judecata,
nerespectarea acestui principiu este de natura sa atraga nulitatea realativa in conditiile art.
$-. alin. $ si 2 C. pr. pen., presupunand existenta unei vatamari procesuale, care nu poate
fi inlaturata in alt mod decat prin anularea actului#4%.
:ralitatea trebuie inteleasa si in functie de efectele juridice pe care aceasta le produce in
faza de judecata. Astfel, in timp ce in faza de urmarire penala poate fi retinut numai ceea
ce s-a consemnat, in faza de judecata, la pronuntarea "otararii, completul de judecata va
tine seama si de ceea ce s-a discutat in faza dezbaterilor.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )20
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $)-$2.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $3).
#2% 6. ,ongoroz s.a., &xplicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman. +artea
speciala, vol. II, 8ucuresti, &d. Acdemiei, $-.4, pag.$)2.
#3% ;rib. >ud. Suceava, dec. pen. nr. 3$$=$-4-, 0evista 0omana de ,rept, nr. 5=$-4-,
pag. $-$-
#4% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $$)4=$-.3 in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-.4 -$-50, pag. )4$/
1ocul unde se desfasoara judecata
Spre deosebire de activitatea de urmarire penala care se poate desfasura la momentul
potrivit si la locul adecvat fara a fi necesara - cu unele exceptii - c"emarea partilor,
judecata se desfasoara la anumite termene facute cunoscute partilor, in sedinta de
judecata intr-un anume loc destinat judecatii. Acest loc, potrivit art. 255 C. proc. pen.,
este sediul instantei. Aceasta nu presupune neaparat o sala de sedinta pregatita in acest
scop, ci stabilirea locului de intrunire a completului de judecata cu toti participantii in
acelasi timp, si acelasi loc#$%. +entru motive temeinice, instanta poate dispune ca
judecata sa se desfasoare si in alt loc decat in sediul ei. In acest sens, in vederea sporirii
rolului educativ al procesului penal, judecata se poate desfasura si la locul unde
savarsirea faptei penale a avut un deosebit rasunet si unde este necesar ca judecata sa
produca cel putin o rezonanta egala#2%. *otivele care stau la baza acestei derogari
trebuie cautate, asadar, in necesitatea sporirii rolului educativ al procesului penal si a
realizarii profilaxiei generale#)%.
In cazul in care judecata se desfasoara in alt loc decat sediul instantei, pe timpul sedintei
pentru a se asigura solemnitatea judecatii sala trebuie declarata sala de judecata si se vor
lua masuri pentru a se asigura publicitatea sedintei de judecata.
In vederea sporirii rolului educativ al procesului penal ar trebui ca, in anumite cazuri,
judecata sa aiba loc si in cadrul unitatilor aratate in art. $23 din Codul penal, in care sunt
frecvente infractiunile de sustragere de bunuri din avutul public.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )22.
#2% 6. ,ongoroz s.a., &xplicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman. +artea
speciala, vol. II, 8ucuresti, &d. Acdemiei, $-.4, pag.$)0-$)$
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2).
&. Parti$ipantii
Instanta de judecata
In vederea solutionarii cauzelor penale, instanta de judecata judeca in complet de
judecata a carui compunere este cea prevazuta de lege.
+rin instanta de judecata in sens larg se intelege o anumita categorie de organe
judecatoresti 'judecatorie, tribunal, curte de apel, Inalta Curte de Casatie si >ustitie,
instante militare%, cand desemneaza gradul in care se afla judecata cauzei/ instanta de
fond sau prima instanta, instanta de apel, instanta de recurs, instanta de revizuire, si in
sens restrans, atunci cand se refera la completul de judecata, compus si constituit potrivit
legii. >udecata se face de completul de judecata.
Compunerea instantei difera c"iar daca aceeasi instanta este competenta sa judece unele
cauze in fond, altele in apel si in recurs potrivit art. 3. din 1egea nr. )02=2002.
;rebuie mentionat ca, potrivit art. $-. alin. 2 , nerespectarea dispozitiilor referitoare la
compunerea instantei este sanctionata cu nulitatea absoluta.
+revederile legii in aceasta materie impun alcatuirea completelor de judecata cu numarul
de judecatori precizat pentru fiecare instanta in parte. (ormarea completului cu un numar
mai mic sau mai mare de judecatori atrage sanctiunea nulitatii absolute#$%, daca la
termenele de judecata la care a participat un asemenea complet s-au solutionat cereri ale
partilor#2%, au fost audiati martori#)% sau a fost discutata admisibilitatea unor probe#2%.
6a fi lovita de nulitate "otararea adoptata de un numar diferit de judecatori decat cel
prevazut de lege. &ste lovita de nulitate absoluta "otararea daca a fost prezent in complet,
c"iar la un singur termen de judecata, un judecator care nu a dobandit sau a pierdut
aceasta calitate, din judecatori incompatibili, de asemenea cand la deliberare si la darea
"otararii au participat alti judecatori sau un numar diferit de judecatori de cei care au
participat la dezbaterile judiciare @art. 2-2 alin. ')% si art. )0. C. proc. pen.A.
In acest punct semnalam ca in legatura cu compunerea legala a instantei de judecata in
practica judiciara s-au ridicat multe probleme#3%. Astfel, s-a statuat ca nerespectarea
normelor legale de compunere a instantei nu trebuie sa se manifeste pe tot parcursul
judecatii, nulitatea absoluta a "otararii producandu-se c"iar daca reaua compunere a
completului a existat numai la unul din termene#4%, dar la care s-au audiat martori#.%, s-a
discutat admisibilitatea unor probe#5%, ori s-au solutionat cereri ale partilor#-%.
,impotriva, daca la termenul la care compunerea instantei a fost gresita, nu a fost
solutionata cauza, nu au fost administrate probe si nici nu au fost luate masuri procesuale
ce ar fi avut consecinte cu privire la solutionarea cauzei, nu se poate retine o incalcare a
legii care sa atraga sanctiunea nulitatii#$0%. Identica a fost solutia si cand ulterior
termenelor la care instanta a fost gresit compusa s-au reluat aceleasi acte procesuale de
catre instanta intr-o compunere legala#$$%.
,aca in cursul judecatii la prima instanta se iveste un dezacord cu privire la o c"estiune
incidenta 'de exemplu, admiterea unei probe%, solutionarea divergentei se va face in
complet de trei judecatori dupa care se va reveni la completul obisnuit#$2%.
In practica judiciara s-a aratat ca, in ipoteza in care instanta a avut o gresita compunere la
termenele la care nu au fost rezolvate probleme importante, cum sunt administrarea de
probe sau luarea unor masuri procesuale, nu sunt incidente dispozitiile art. $-. alin.
2#$)%. In sc"imb, cand o instanta, sc"imband incadrarea juridica a unei fapte penale
declina competenta in favoarea altei instante, nu trebuie sa fie compusa in completul
prevazut de lege pentru judecarea cauzei la aceasta ultima instanta. In speta, >udecatoria
sc"imband incadrarea juridica din vatamare corporala grava in tentativa de omor a dispus
corect declinarea de competenta in compunerea avuta initial#$2%.
In toate cazurile, completul de judecata este condus de un presedinte. Aceasta calitate de
presedinte nu ii da drepturi mai mari in luarea "otararii judecatoresti, limitandu-se numai
la atributia de a conduce si de a lua masuri pentru asigurarea ordinii si solemnitatii
sedintei de judecata. In aceste conditii, partile si procurorul, vor putea interveni pe
parcursul cercetarii judecatoresti si al dezbateri or numai cu incuviintarea presedintelui
instantei. 1uarea unor masuri, admiterea unor cereri, "otararea sunt apanajul instantei de
judecata#$3%.
Art. 25. alin.$ stipuleaza o dispozitie generala ce constituie o transpunere pe planul
judecatii a principiului fundamental al procesului penal privind rolul activ al organelor
judiciare penale.
Cu ocazia solutionarii cauzelor penale, instantele de judecata trebuie sa manifeste un rol
activ cu privire la stabilirea vinovatiei inculpatului, cu privire la intinderea prejudiciului
cauzat prin infractiune si cu privire la cei c"emati sa fie trasi la raspundere civila in
cadrul procesului penal, cat si cu privire la orice alte aspecte de care depinde buna
solutionare a cauzei#$4%. Asa cum remarca literatura de specialitate aspectele principale
'dar nu exclusive% la care se refera rolul activ se cantoneaza mai ales in domeniul aflarii
adevarului si implicit in materia probatiunii. Astfel, s-au subliniat implicatii le rolului
activ in libera apreciere a probelor, ca si in asa-zisul !drept la tacere! al inculpatului, s-a
scos in evidenta obligatia legala a instantelor de a avea o atitudine plina de initiativa in
administrarea probelor, s-a precizat de asemenea ca rolul activ manifestat de organele
judiciare poate determina o atenuare a anumitor reguli, uneori mai rigide, legate de
sarcina probatiunii#$.%.
---------------
#$% Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala , dec. nr. $2$0=$--0, nepublicata.
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala , dec. nr. )$2=$-.2, in 0evista 0omana de ,rept, nr.
.=$-.2, pag. 40-4$.
#)% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. ))4$=$-.$, in 0evista 0omana de
,rept, nr. )=$-.), pag. $4)
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. )0$$=$-52, in 0evista 0omana de
,rept, nr. $$=$-5), pag. .)-.2.
#3% conform 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. $34.
#4% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. )0$$=$-5), 0evista 0omana de ,rept ni. $$=$-5),
pag. .)-.2.
#.% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. ))4$=$-.$, 0evista 0omana de ,rept nr. )=$-.),
pag. $4).
#5% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. )0$$=$-52, 0evista 0omana de ,rept nr. $$=$-5),
pag. .)-.2.
#-% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. )$2=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. .=$-.2, pag.
40-4$.
#$0% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. $25=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. $0=$-.2,
pag. .2.
#$$% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. $$3$=$-5$, 0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-52,
pag. 4$.
#$2% ;rib. jud. Sibiu. dec. pen. nr. 4.=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-.), pag.
$33-$3-.
#$)% ;ribunalul Suprem, sectia penala , decizia nr. $25=$-.2, in 0evista 0omana de
,rept, nr. $0=$-.2, pag. .2, ;ribunalul Suprem, sectia penala , decizia nr. $$3$=$-5$, in
0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-52, pag. 4$.
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. --=$-5), 0evista 0omana de ,rept, nr. )=$-52, pag.
.2.
#$3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )22
#$4% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. $4) din $-.2, in 0evista 0omana de
,rept, nr.$0, $-.2, pag.42, ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. 450 din $-4-, pag.
222, ;ribunalul jud.Covasna, dec. pen. nr.$20 din $-4-, in 0evista 0omana de ,rept,
nr.$2, $-4-
#$.% a se vedea 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea,
$--4, pag. -5, precum si bibliografia acolo citata.
+rocurorul
In cauzele in care se efectueaza urmarirea penala, dupa intocmirea rec"izitoriului, care
constituie actul de dezinvestire al acestuia si actul de sesizare a instantei de judecata,
procurorul participa in continuare la procesul penal, in cursul judecatii, in calitate de
sustinator al functiei de invinuire, conform art. 2 din 1egea nr. )02=2002.
1egea de organizare judiciara nr. )02=2002 determina atributiile *inisterului +ublic dupa
cum urmeaza#$%/
a% &fectuarea urmaririi penale si, dupa caz, supraveg"erea acesteia, in exercitarea acestei
atributii procurori conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si a altor
organe care sunt obligate si aduca la indeplinire dispozitiile procurorului in conditiile
legii.
Aceste dispozitii se coreleaza cu dispozitiile art. 20$ C. proc. pen. 'modificat prin 1egea
)34=2004 si :?< 40=2004% care stabilesc organele de urmarire penala, cu dispozitiile art.
20- 'modificat prin 1egea )34=2004 si :?< 40=2004% C. proc. pen. care stabilesc
competenta procurorului in faza urmaririi penale si art. 2$4 si 220 'modificat prin 1egea
)34=2004 si :?< 40=2004% C. proc. pen. care reglementeaza supraveg"erea exercitata de
procuror in activitatea de urmarire penala.
b% Sesizarea instantelor judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale. Aceste dispozitii
se coreleaza cu cele din art. 24$ si 24- C. proc. pen.
c% &xercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege, dispozitii care se refera nu
numai la procesul civil, ci si la exercitarea din oficiu a actiunii civile in procesul penal,
situatii prevazute de art. $. C. proc. pen.
b% +articiparea, in conditiile legii, la judecarea cauzelor de catre instantele judecatoresti.
+rocurorul este obligat sa participe la sedintele de judecata ale instantelor pe langa care
functioneaza parc"etul din care face parte. &l trebuie sa puna concluzii, el este liber sa
puna concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii, tinand seama de probele
administrate @art. 42 din 1egea nr. )02=2002, si art. )$4 alin. '$% C. proc. pen.A.
Concluziile procurorului trebuie sa fie motivate Eart. )$4 alin. '2% C. proc. pen.A.
,aca cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea sau daca a intervenit vreuna din
cauzele de incetare a procesului penal, prevazute de art. $0 lit. f%-"% si j%, procurorul pune,
dupa caz, concluzii de ac"itare a inculpatului sau de incetare a procesului penal. ,in
examinarea art. )$4 C. proc. pen. reiese ca procurorul trebuie sa puna concluzii precise
'privind condamnarea sau cele doua moduri prin care ia sfarsit actiunea penala%,
neputandu-se referi la aprecierea instantei, adica nu este ingaduita aprecierea comoda/
dupa aprecierea instantei!. In cazul in care participa la judecata unei cauze la care
participarea nu este obligatorie, indiferent de modul de sesizare a instantei 'rec"izitoriu
sau plangere prealabila%, procurorul are aceleasi obligatii enuntate anterior.
e% &xercitarea cailor de atac impotriva "otararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de
lege. ,ispozitiile Codului de procedura penala intregesc aceasta prevedere. Ceea ce
trebuie remarcat, este ca, desi *inisterul +ublic are functia de acuzare, aceasta a cunoscut
atenuari si caile de atac pot fi exercitate nu numai in interesul acuzarii, ci si in favoarea
partilor @art. )42 alin. '$% lit. a% modificat prin :?< 40=2004 , art. )4- alin. ultim C. proc.
pen., art. )53#2 C. proc. pen., art. )53#2 C. proc. pen. si art. )-4 alin. 2 C. proc. pen.A.
Apelul si recursul, o data declarate, pot fi retrase numai de procurorul ierar"ic superior
'art. )4- si )53#2 C. proc. pen.%.
f% Supraveg"erea respectarii legii in activitatea de executare a "otararilor judecatoresti si
a altor titluri executorii. Aceasta atributiune are un caracter mixt, administrativ si
judiciar-penal si se refera la faza a treia a procesului penal - executarea "otararilor penale
definitive si a altor titluri executorii procurorul avand dreptul si obligatia de a declansa
diferite proceduri in cazul neexercitarii sau intervenirii unor incidente in cursul executarii
acestora.
0egula este ca instanta se constituie cu procuror. In mod exceptional, in unele cauze care
se judeca in prima instanta de judecatorie participarea lui nu este obligatorie, dar daca
considera necesar, el poate participa 'art. )$3 alin. $ C. proc. pen.%.
In sedinta de judecata *inisterul +ublic poate fi reprezentat de un procuror sau de mai
multi procurori, de la parc"etul corespunzator instantei investite sa judece cauza sau de la
parc"etul ierar"ic superior, putandu-se sc"imba intre ei, indiferent de etapa in care se afla
procesul.
1ipsa procurorului, in cazurile cand participarea este obligatorie, este sanctionata cu
nulitatea absoluta a actelor efectuate sau a "otararii adoptate @art. $-. alin. '2% C. proc.
pen.A.
In cursul procesului procurorul are la indemana aceleasi mijloace de a actiona ca si
partile, in sensul ca poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii#2%.
0olul procurorului in cursul judecatii este de a ajuta instanta in vederea aflarii adevarului
si a respectarii dispozitiilor legale. Intrucat la baza functionarii *inisterului +ublic stau
principiile/ al legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierar"ic, pentru a se concilia
aceste principii, s-a prevazut art. 42 din 1egea nr. )02=2002.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag. .4.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )23
Partile
<eneralitati
>udecata este asigurata in conditiile egalitatii armelor!, ceea ce inseamna ca partile sunt
egale intre ele si cu procurorul, sub aspectul mijloacelor procesuale pe care le pot folosi
pentru a-si sustine interesul.
Astfel, partile au dreptul sa participe la judecata, instanta avand obligatia de a le cita.
+articiparea lor este facultativa daca au fost legal citate.
&galitatea de mijloace procesuale se manifesta in faptul ca partile pot formula cereri,
ridica exceptii si pune concluzii. +artile pot sa-si angajeze aparator care sa ec"ilibreze
lupta judiciara, pot sa-si formuleze singure apararile avand dreptul la concluzii asupra
problemelor ridicate si la replica#$%.
+rin efectul contradictorialitatii, martorilor le pot pune intrebari toate partile si nu numai
cele care i-au propus, probele invocate in acuzare pot fi contrazise prin probele
administrate in aparare, cererile si exceptiile ridicate de oricare parte se pot combate de
celelalte, punctele de vedere ale partilor trebuie cunoscute de toti participantii pentru
exprimarea pozitiei proprii in legatura cu c"estiunea respectiva s.a.m.d. Spre exemplu, s-a
decis ca sc"imbarea incadrarii juridice, fara punerea in discutia partilor, trebuie
considerata ca o incalcare a contradictorialitatii#2%. 7umai acele elemente, probe sau
materiale din proces pot fi luate in considerare la darea "otararii, care au fost invocate,
ridicate si puse in discutie contradictorie in sedinta#)%.
,in aceasta disputa instanta extrage apoi, in mod activ, argumentele probatorii necesare
aflarii adevarului si a justei solutionari a cauzei.
,aca partile sunt nemultumite de "otararile date pot exercita, in conditiile legii, caile de
atac. In urma exercitarii cailor de atac partile devin, dupa caz, apelant, recurent,
revizuient in cazul in care calea de atac a fost exercitata de o parte cu interese contrare
sau de procuror, partile vor deveni intimati.
In urma judecarii definitive a cauzei, stingandu-se cele doua actiuni, inceteaza si calitatea
de parte procesuala, aceasta putandu-se reactiva numai in urma exercitarii unei cai de atac
extraordinare, a desfiintarii "otararii definitive si a dispunerii rejudecarii cauzei#2%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )24.
#2% ;rib. Suprem, sect.pen. dec. nr. 23.)=$-.3, Culegere de ,ecizii din $-.3, pag. 30$.
#)% ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, ;ipografia 7ationala, Cluj, $-24, pag.
2$2. .
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )24
Inculpatul
Inculpatul, ca subiect pasiv al actiunii penale, este cea mai importanta parte in proces#$%
si reprezinta figura centrala a procesului penal, intreaga activitate judiciara desfasurandu-
se in legatura cu tragerea sa la raspundere penala si civila. cunoasterea inculpatului ca
parte principala si indispensabila a procesului penal constituie o expresie a umanismului
dreptului procesual penal contemporan, deoarece se da posibilitatea acestuia sa-si aduca o
contributie activa la stabilirea raspunderii penale si a intinderii sale#2%.
Inculpatul, ca parte in proces, are anumite obligatii si anumite drepturi.
Intre obligatiile inculpatului amintim/
- suportarea invinuirii ce i se aduce in legatura cu savarsirea infractiunii,
suportarea unor masuri procesuale 'retinerea, arestarea%,
- obligatia de a se prezenta in fata organelor judiciare ori de cate ori este c"emat etc.
Inculpatul are si anumite drepturi, dintre care amintim#)%/
- dreptul de aparare,
- dreptul de a cunoaste materialele de urmarire penala, daca procurorul a pus in miscare
actiunea penala, organul de cercetare il c"eama pe inculpat, ii comunica fapta pentru care
este invinuit si ii da explicatii cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are 'art. 2).
C. pr. pen.%, inculpatului i se prezinta materialele, de urmarire penala potrivit art. 230 si
urm. C. pr. pen., inculpatului arestat i se comunica odata cu citatia pentru primul termen
de judecata si copia actului de sesizare a instantei 'art. )$) alin. ) si 2 C.pr.pen.%,
inculpatului i se acorda ultimul cuvant 'art. )2$ C. pr. pen.% etc#2%.
- poate solicita administrarea unor probe sau ca acestea sa aiba in vedere anumite situatii
'confruntari pentru a stabili un anumit aspect contradictoriu, obiective de expertize% sau
sa se efectueze anumite aspecte procesuale ori sa se revoce, inlocuiasca sau inceteze
unele masuri procesuale ori rezolvarea intr-un mod al cauzei#3%.
- poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii,
- inculpatul poate face plangeri impotriva actelor de urmarire penala
ar dreptul de a folosi caile de atac indreptate contra "otararilor judecatoresti
- inculpatului i se recunoaste dreptul de a avea ultimul cuvant in fata instantei de
judecata,
- dreptul de a ataca "otararile pronuntate impotriva sa etc.
In unele cazuri judecata nu se poate desfasura daca inculpatul nu este prezent 'daca
inculpatul este detinut c"iar in alta cauza sau se afla in executa ca unei pedepse si daca
este minor%.Cazurile in care apararea inculpatului este obligatorie sunt mai numeroase
decat ale celorlalte parti.
,ar, pentru a raspunde obligatiilor pe care le are, precum si pentru a-si exercita
drepturile, inculpatul trebuie sa participe efectiv la desfasurarea procesului penal, premisa
fiind citarea la timp si la adresa corecta. Astfel, intr-un caz instanta a decis ca nu se
considera indeplinita procedura de citare cu inculpatul internat in spital daca dosarul s-a
inregistrat la instanta c"iar in ziua internarii sale in spital, astfel incat inculpatul nu a avut
cunostinta de judecarea procesului sau#4%.
In anumite situatii, activitatea procesuala nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului.
Astfel, in cazul in care inculpatul este arestat, judecata nu se desfasoara decat in prezenta
acestuia, organele competente avand obligatia sa-l aduca in fata instantei 'art. )$2 alin.
2 %#.%.
1a judecata in prima instanta inculpatul trebuie sa se prezinte personal. In vederea
asigurarii participarii inculpatului la judecata si pentru garantarea dreptului la aparare,
citatia trebuie sa ii fie inmanata inculpatului cu cel putin trei zile inaintea termenului
fixat. In cazul in care inculpatul este arestat, i se comunica si copia actului de sesizare al
instantei 'art. )$) alin. 2 din Codul de procedura penala%#5%.
+revederile art. 2-$ alin. ')% C. proc. pen., potrivit carora partea prezenta la un termen nu
mai este citata pentru termenele ulterioare, c"iar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste
termene, nu se plica in cazul in care, dupa ce inculpatul a luat termenul in cunostinta,
instanta si-a declinat competenta. +rin urmare, instanta investita dupa declinarea de
competenta are obligatia de a cita pe inculpat, iar in cazul in care inculpatul nu a fost citat
si a fost condamnat in lipsa, daca se cere extradarea sa, acesta poate cere rejudecarea
cauzei in temeiul art. 322#$ C. proc. pen.#-%
In speta in care s-a aratat aceasta, prin sentinta penala nr. )-4 din $ noiembrie 2002,
;ribunalul *ures a respins, ca inadmisibila, cererea condamnatului 7.6. privind
rejudecarea cauzei in care fusese condamnat.
+rima instanta, sesizata cu cererea condamnatului, a constatat ca nu se impune
rejudecarea cauzei, intrucat condamnatul avea cunostinta de procesul penal care se
desfasura impotriva sa, luand termen in cunostinta la 2- ianuarie 200$. Ca atare, acesta
isi putea exercita dreptul la aparare si, de altfel, a fost reprezentat in instanta prin
aparatorul desemnat din oficiu.
Curtea de Apel ;argu *ures, sectia penala, prin decizia nr. 2 din . ianuarie 2003, a
respins ca nefondat apelul declarat de condamnat, retinand ca, in mod corect, prima
instanta a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 322#$ C. proc. pen.
0ecursul declarat de inculpat, prin care s-a cerut casarea "otararilor si trimiterea
dosarului la prima instanta in vederea rejudecarii, intrucat cererea a fost judecata fara ca
acesta sa fie citat, este fondat.
+otrivit art. 322#$ C. proc. pen C. proc. pen., in cazul in care se cere extradarea unei
persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta
care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.
,in actele dosarului rezulta ca, urmare a modificarii legii procesual penale, judecarea
cauzei a fost declinata de >udecatoria ;argu *ures in favoarea ;ribunalului *ures,
ulterior datei la care inculpatul a luat termen in cunostinta.
+rin urmare, prevederile art. 2-$ alin. ')% C. proc. pen., potrivit carora partea prezenta la
un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, c"iar daca ar lipsi la vreunul
dintre aceste termene, nu sunt aplicabile in cauza.
In consecinta, recursul inculpatului a fost admis, "otararile atacate au fost casate si s-a
dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la ;ribunalul *ures.
---------------
#$% <r. ;"eodoru, ,reptul procesual penal roman, +artea generala, vol. I, ?niv. !Al. I.
Cuza!, Iasi, $-.$, pag. $)3.
#2% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. $)2.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $2-.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. $5$.
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag. 53.
#4% A se vedea ;ribunalul jud Sibiu, decizia penala nr. $3-=$--$ in ,reptul nr. $0
-$$=$--2, pag. $03.
#.% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.$2-
#5% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 35.
#-% Inalta Curte de Casatie si >ustitie, sectia penala, decizia nr. 2)4- din 5 aprilie 2003,
FFF.scj.ro.
Celelalte parti
+artea vatamata
+ersoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, daca
participa in procesul penal, se numeste parte vatamata 'art. 22 alin. $ Cod procedura
penala%.
+artea vatamata, ca subiect activ al exercitiului actiunii penale, contribuie, alaturi de
*inisterul +ublic, respectiv procuror, la dovedirea invinuirii in cadrul administrarii
probelor, si cere prin concluziile orale pe care le formuleaza, atat in cursul urmaririi
penale cat si al judecatii, condamnarea penala a inculpatului, in cauzele in care actiunea
penala se pune in miscare la plangerea prealabila, partea vatamata are dreptul sa exercite
caile de atac ca act de exercitare a actiunii penale. Atunci cand instanta este sesizata prin
plangerea prealabila a partii vatamate si procurorul nu participa la judecata, aceasta poate
indeplini singura activitatile de exercitare a actiunii penale#$%.
---------------
#$% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. $-0
+artea civila
Se numeste parte civila persoana vatamata care exercita actiunea civila in procesul penal
'art. 22 alin. 2 Cod procedura penala%.
+arte civila poate fi orice persoana fizica sau juridica care a suferit un prejudiciu material
sau moral prin infractiune si care si-a alaturat actiunea civila la actiunea penala in
procesul penal.
Calitatea de parte civila se determina de legea civila, cu particularitatea ca paguba trebuie
sa fie urmarea directa a infractiunii.
+entru indeplinirea calitatii de parte civila se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii#$%/
- sa se fi savarsit o infractiune,
- infractiunea sa fi produs persoanei vatamate un prejudiciu material sau moral,
- persoana vatamata sa ia parte la proces prin punerea in miscare sau concurarea la
exercitarea actiunii penale, de catre procuror,
- persoana vatamata sa decalare ca promoveaza actiunea civila in procesul penal, actiune
pe care o alatura actiunii penale.
1a aceste conditii, unii autori mai adauga ca prejudiciul produs prin infractiune trebuie sa
fie actual, personal si direct.
Constituirea de parte civila este posibila in tot cursul urmarii penale, iar in timpul
judecatii doar la prima instanta si numai pana la citirea actului de sesizare 'art. $3 alin. 2
C. pr. pen.%. *odificarea pretentiilor solicitate de partea civila, se poate face tot pana in
acest moment#2%.
S-a considerat ca intrucat curtea actului de sesizare constituie activitatea de debut a
cercetarii judecatoresti prin care se intra in fondul judecarii cauzei, trebuie ca in acest
moment sa se delimiteze cu exactitate atat partile din proces cat si pozitia lor#)%.
Constituirea ca parte civila in fata instantei este valabila c"iar daca, la momentul la care a
avut loc, procedura de citare a inculpatului la judecata nu era completa, acesta nefiind
prezent in instanta datorita nelegalei sale citari#2%.
+ersoana care la prima instanta nu s-a constituit parte civila nu mai poate formula
pretentii de dezdaunare in cadrul cailor de atac si nici nu poate critica prima instanta
pentru ca nu a dispus obligarea inculpatului ia despagubiri#3%.
In anumite cazuri constituirea de parte civila nu mai este posibila, c"iar daca nu s-a
depasit momentul indicat de art. $3 alin. 2 c. pr. pen. Astfel, s-a "otarat ca nu poate fi
admisa cererea de despagubiri civile formulata de persoana care abia la al treilea termen
de judecata a cerut sa se ia act de constituirea sa ca parte civila, dupa ce in cursul
urmaririi penale si la primul termen de judecata a declarat ca renunta la despagubiri#4%.
Constituirea de parte civila este posibila ulterior unei declaratii exprese prin care
persoana vatamata renunta la despagubiri, numai in ipoteza in care se stabileste ca aceasta
a fost in eroare sau a fost supusa unui doi ori unei violente care a determinat declaratia#.%
,aca cel vatamat s-a constituit parte civila si a formulat odata cererea de despagubire
instanta este obligata sa se pronunte asupra acesteia, c"iar daca ulterior partea nu mai
insista asupra solicitarii#5%.
Cu tot caracterul disponibil al actiunii civile, modificarea limitelor pretentiilor formulate
de catre cel vatamat nu este posibila dincolo de momentul limita al constituirii de parte
civila. Cererea partii civile, formulata intr-o cale de atac, de a-l obliga pe inculpat sa
plateasca o despagubire mai mare este inadmisibila#-%.
---------------
#$% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. $23.
#2% I. ;anoviceanu, ;ratat de ,rept si procedura penala, vol. I6, ;ipografia Curierul
>udiciar, 8ucuresti, $-22-$-2., pag. )22.
#)% 7oul cod de proc.pen. - prezentare comparativa, pag. 23
#2;rib. Suprem..sect. pen. dec. nr. 20)0=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr. 4=$-.2, pag.
$2.-$25.
#3% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 225=$-.3, 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-.3, pag.
42
#4% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 2$2=$-52, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-53, pag.
.4.
#.% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 5.2=$-52, 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-52, pag.
.)
#5% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. ).4=$-5$, Culegere de ,ecizii $-5$, pag. )2$-)22.
#-% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 2$5$=$-50, Culegere de ,ecizii $-50, pag. ))2-))).
+artea responsabila civilmente
+ersoana c"emata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, pentru pagubele
provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului se numeste parte responsabila
civilmente. 'art. 22 alin. ) Cod procedura penala%
Calitatea procesuala de parte responsabila civilmente a fost instituita pentru a proteja
persoana care a suferit un prejudiciu, impotriva insolvabilitatii autorului prejudiciului#$%.
Aici este bine sa facem o deosebire.
0aspunderea penala este strict personala. Spre deosebire, in dreptul civil este
reglementata si raspunderea pentru fapta altuia. +e aceasta conceptie este intemeiata
cerinta, ca in procesul penal sa existe o parte care raspunde numai din punct de vedere
civil. Consecvent unui asemenea punct de vedere, reglementarea procesual penala
romana din trecut a prevazut ca poate fi introdusa in cauza partea responsabila
civilmente, care raspunde, potrivit legii civile, pentru inculpat. In aceasta conceptie partea
civilmente responsabila este o persoana a carei raspundere este angajata exclusiv pentru
fapta altuia. Actualele dispozitii se bazeaza pe o viziune mai larga si mai elastica in care
alaturi de reglementarea traditionala din codul civil referitor la raspunderea pentru fapta
altuia 'art. $000 alin. 2-2 % sa poata fi cuprinse raspunderi derivate si din alte prevederi
legale#2%.
Au calitatea de parte responsabila civilmente, atat persoanele prevazute in art. $000 Cod
civil cat si persoanele c"emate sa raspunda civil pentru fapta altuia, prevazute in 1egea
nr. 22=$-4- privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii, si raspunderea in
legatura cu gestionarea bunurilor.
Sunt persoane responsabile civilmente, in sensul dispozitiilor mentionate/
- parintii pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor minori 'art. $000 alin. 2 Cod civil%,
- comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate 'art. $000
alin. ) Cod civil%,
- institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub
supraveg"erea lor 'art. $000 alin. 2 Cod civil%,
- persoanele care indeplinesc functii de conducere precum si orice alte persoane care s-au
facut vinovate de angajarea, trecerea sau mentinerea in functie a unui gestionar fara
respectarea conditiilor legale de varsta, studii si stagiu precum si dispozitiilor referitoare
la antecedentele penale ale acestora 'art. 25 si )0 din 1egea nr. 22=$-4-%,
- persoanele cu privire la care s-a constat printr-o "otarare judecatoreasca faptul ca au
dobandit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public si ca le-au
dobandit in afara atributiilor de serviciu ale gestionarului stiind ca acesta gestioneaza
astfel de bunuri 'art. )2 din 1egea nr. 22=$-4-%,
- persoanele care au constituit o garantie pentru gestionari 'art. $0 si urm. din 1egea nr.
22=$-4-%,
1a aceste cazuri, pot fi mentionate si altele/
- locatarul principal fata de proprietar pentru incendiul cauzat de sublocatar 'art. $2)3
Cod civil%,
- sotul, cu partea din bunurile comune, in masura in care acestea au sporit prin insusirea
de catre celalalt si a unor bunuri din proprietatea publica 'art. )2 lit. d Codul familiei%#)%.
---------------
#$% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. $)-.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. $-2.
#)% 6. +avaleanu, 0esponsabilitatea penala a persoanelor morale in noul cod penal
francez, +ro 1ege nr. )=$---. pag. $3).
Apararea
,reptul la aparator este acordat tuturor partilor in procesul penal. Ca o dispozitie generala
privind judecata, legea prevede si obligativitatea asigurarii apararii. Astfel, potrivit art.
2-2 alin.$, in cauzele in care desemnarea unui aparator din oficiu este obligatorie#$%,
presedintele instantei, o data cu fixarea termenului de judecata, ia masuri pentru
desemnarea aparatorului.
In toate cazurile partile pot sa-si angajeze un aparator. In momentul in care acestea isi
angajeaza un aparator inceteaza mandatul aparatorului desemnat din oficiu. ,e regula
apararea o face un avocat inscris in barou. Inculpatul nu poate fi asistat valabil in fata
instantei de un avocat care nu este inscris intr-un barou din componenta ?niunii
7ationale a 8arourilor din 0omania, o atare asistenta fiind lovita de nulitate absoluta iar
"otararea judecatoreasca este casabila in temeiul art. )53#- alin. '$% pct. 4 C. proc.
pen.#2%. In speta, situatia s-a prezentat astfel/ ;ribunalul 8ucuresti, sectia I penala, prin
sentinta nr. 5.. din 23 iunie 2002, a condamnat pe inculpatii ;.7. si ;.*. pentru
savarsirea infractiunii de trafic de minori.
Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, prin decizia nr. 454 din 2. septembrie 2002, a
admis apelul inculpatului ;.*. , cu privire la incadrarea juridica si a respins apelul
inculpatului ;.7.
0ecursul declarat de inculpati a fost considerat fondat.
+otrivit 1egii nr. 3$=$--3 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, este
abilitat sa puna concluzii in instanta numai avocatul inscris in tabloul baroului
component al ?niunii 7ationale a 8arourilor din 0omania.
In fata instantei de apel, inculpatii au fost aparati de avocatul 0.C. care nu este inscris in
tabloul vreunui barou din componenta ?niunii 7ationale a 8arourilor din 0omania.
:r, potrivit art. $-. C. proc. pen., dispozitiile privind asistarea inculpatului de catre
aparator, cand asistarea, ca in speta, este obligatorie, sunt prevazute sub sanctiunea
nulitatii absolute.
(iind aparati de un avocat care nu indeplineste aceasta calitate potrivit legii, inculpatii au
fost lipsiti de aparare, motiv pentru care recursurile au fost admise si s-a casat decizia
atacata cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor.
In principiu, asistenta juridica a partilor in procesul penal este facultativa#)%, in sensul ca
cei interesati sunt lasati sa decida daca isi aleg sau nu un avocat care sa le acorde
asistenta juridica
,e la regula aratata mai sus exista si derogari, in sensul ca, in lumina reglementarilor in
vigoare, asistenta poate fi obligatorie.
Articolul $.$ alin. 2 Cod procedura penala 'articol modificat prin 1egea )34=2004%,
modificat prin 1egea )34=2003, prevede cazurile in care asistenta juridica este
obligatorie.
In vederea realizarii unei aparari eficiente, partile si aparatorii lor pot lua cunostinta de
dosar in tot cursul judecatii.
+entru inculpatul aflat in stare de detinere, legea a fixat obligatia presedintelui instantei
de a lua toate masurile pentru ca acesta sa-si exercite dreptul de aparare si sa poata lua
contact cu aparatorul sau 'art. 2-2 alin. ) %.
;rebuie subliniat ca aparatorul trebuie sa asigure asistenta clientului sau in tot cursul
judecatii, la toate sedintele de judecata. Aparatorul trebuie sa manifeste un rol activ,
consiliind partea pe care o apara, in fiecare moment al procesului, intervenind in cursul
cercetarii judecatoresti prin intrebari adresate celor audiati, propunand administrarea de
probe, prin concluzii favorabile clientului si, daca este cazul, exercitand caile de atac.
In alta ordine de idei, in procesul penal aparatorul nu este parte, ci un subiect cu o situatie
distincta, apropiindu-se prin unele trasaturi de partile din proces, iar prin altele de
autoritatile judiciare#2% inscriindu-se intre principalii participanti la rezolvarea cauzei
penale. Aparatorul poate fi implicat in exercitarea actiunii penale si a celei civile,
situandu-se pe pozitia procesuala a partii ale carei interese le sustine si le apara. In
exercitarea atributelor ce-i revin, aparatorul trebuie sa fie un colaborator al organelor
judiciare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, sa dea dovada de o
temeinica pregatire juridica si o vasta cultura generala, concretizata in stapanirea unor
cunostinte de literatura, politica, stiinta despre stat si societate. ?n bun avocat, sustin unii
autori#3% trebuie sa posede o logica stransa, spontaneitate si suplete in discutie,
constiinciozitate in pregatirea pledoariei si talent oratoric#4%.
Cu toate acestea, avocatul nu poate exercita drepturile personale ale partilor/ nu poate sa
retraga plangerea prealabila, nu se poate impaca cu partea adversa sau sa exercite o cale
de atac daca partea este prezenta s nu o confirma oral sau in scris. Aparatorul poate
renunta la o cale de atac exercitata numai daca are un mandat special in acest sens.
7eacordarea asistentei juridice, cand aceasta este obligatorie, din oficiu, daca inculpatul
nu si-a angajat un aparator, este sanctionata cu nulitatea absoluta a actelor efectuate sau a
judecatii @art. $-. alin. '2% C. proc. pen.A#.%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $)2
#2% I.C.C.>., sectia penala, decizia nr. )042 din $4 mai 2003, FFF.scj.ro
#)% <"eorg"ita *ateut, Aparatorul, subiect al procesului penal, in lumina ultimelor
modificari legislative 'II%,in ,reptul, nr. 4=$--4, pag. ))-)2.
#2% <r. ;"eodoru, ,reptul procesual penal roman, +artea generala, vol. I, ?niv. !Al. I.
Cuza!, Iasi, $-.$, pag. $4-.
#3% ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I, ;ipografia 7ationala, Cluj, $-24, pag. 2$0.
#4% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. $3-.
#.% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
0eprezentantii
In anumite situatii este posibil ca partile sa nu poata fi prezente la desfasurarea procesului
penal. +entru continuarea activitatii procesuale, in locul partilor, in anumite conditii
prevazute de lege, pot sa apara in scena procesului penal reprezentantii.
Activitatea procesuala presupune prezenta si participarea activa in cauza a partilor, care
in mod obisnuit isi realizeaza drepturile si promoveaza interesele in masura in care sunt
de fata. +entru a da o continuitate pozitiei partilor, c"iar in situatia in care ele lipsesc,
legea permite ca acestea sa fie reprezentate. 0eprezentantii sunt deci persoane
imputernicite in cadrul procesului penal sa participe la actele procesuale in numele si in
interesul unei parti din proces#$%.
0eprezentarea se face in baza unui mandat, si in limitele acestuia, reprezentantul exercita
drepturile personale ale inculpatului, cu exceptia celor intuitu personae, si poate renunta
la drepturile acestuia numai in baza unui mandat special 'retragerea plangerii, impacarea,
retragerea unei cai de atac exercitate se pot face numai in baza unui mandat special%.
Cand la o activitate procesuala participa in locul partii reprezentantul acesteia, se aplica
regimul juridic corespunzator situatiei in care ar fi fost de fata insasi persoana
reprezentata. In practica judiciara s-a decis ca pentru partea civila care a lipsit atat la
dezbateri cat si la pronuntare, fiind insa reprezentata de un aparator ales, termenul de
declarare a caii de atac curge de la pronuntarea sentintei - ca si cum partea ar fi fost
prezenta in cursul judecatii - si nu de la data comunicarii "otararii#2%.
---------------
#$% 6. 0amureanu, 0eprezentarea invinuitului si inculpatului in faza urmaririi penale si a
judecatii in prima instanta, 0evista 0omana de ,rept nr. )=$-.), pag. 2$-)0.
#2% ;rib. Suprem. sect. pen., dec. nr. $0=$-.-, Culegere de ,ecizii $-.-, pag. 30..
.. Pro$edura premergatoare /ude$atii
(ixarea termenului de judecata
1a primirea dosarului de la procuror sau a plangerii prealabile presedintele instantei sau,
judecatorul de serviciu vor dispune inregistrarea si fixarea termenului de judecata.
;ermenele de judecata se dispun in raport de incarcatura de cauze existenta si de urgenta
anumitor cauze cat si potrivit art. 34 din 1egea )02=2002.
In anumite cazuri, presedintele sau vicepresedintele este obligat sa dea prioritate anumitor
dosare, fixand in acest scop un termen de judecata prioritar, dupa cum urmeaza#$%/
- in cauzele in care sunt inculpati arestati preventiv c"iar si in alte cauze, conform art. 2-)
C. pr. pen., judecata se face de urgenta si cu precadere,
- in cazul judecarii unor infractiuni flagrante, in temeiul art. 2.2 C. pr. pen., termenul de
judecata se fixeaza In cel mult 3 zile de la primirea dosarului.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 4$.
*entinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului
In cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, inainte de expirarea
arestarii, instanta este datoare sa examineze din oficiu, in camera de consiliu, deci fara
publicitate, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. 1a solutionarea problemei se vor
avea in vedere dispozitiile art. $3- alin. ), 2, 3 , si )0$ din Codul de procedura penala.
Citarea partilor si a celorlalti subiecti procesuali implicati in judecata
+entru asigurarea desfasurarii judecatii, este necesar ca partile sa fie instiintate despre
termenul la care are loc judecata, citarea partilor fiind o conditie pentru a se putea trece la
activitatea judecatoreasca.
In acest sens. in art. 2-$ alin. $ este inscrisa regula potrivit careia judecata poate avea loc
numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita.
1egea prevede obligatia instantei de a cita partile pentru judecata, dar neprezentarea
acestora nu impiedica judecarea cauzei 'art.2-$ alin. 2 %. Cand instanta considera ca este
necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia,
amanand in acest scop judecata.
+rocurorul nu se citeaza, el avand obligatia sa participe la sedinta de judecata in toate
cazurile in care participarea sa este obligatorie, potrivit legii.
In caz de amanare a judecatii, obligatia citarii nu se mentine nici pentru martori, experti si
interpreti, intrucat art. 2-$ alin. 2 prevede ca acestia iau noul termen de judecata in
cunostinta fiind informati asupra lui cu ocazia amanarii. ;otusi, avand in vedere ca
persoanele amintite pot fi salariati care ar avea greutati in parasirea locului de munca,
legea a prevazut pentru acestia dreptul de a cere instantei sa le inmaneze citatii pe loc,
spre a le servi drept act justificativ la serviciu in vederea viitoarei prezentari#$%.
Art. 2-. alin. 2 reglementeaza si situatia in care se prezinta in instanta o parte care nu a
fost citata sau nu a primit citatie. In art. 2-$ alin.) este inscrisa o exceptie de la regula
citarii partilor pentru judecata.
,eosebit de prima ipoteza, in care exista certitudinea ca partea prezenta la fiecare termen
de judecata are in cunostinta termenele urmatoare, legea prevede exceptia de la regula
citarii intemeiate numai pe prezumtia ca partea cunoaste termenul urmator#2% in cazurile
in care - desi prezenta la un termen de judecata, partea absenteaza la termenele urmatoare
'ipoteza a doua din continutul art.2-$ alin. )%.
,in moment ce o parte a fost prezenta la un termen, nu se va mai cita, c"iar daca ar lipsi
ulterior, considerandu-se ca are cunostinta de datele fixate, sarcina de a se informa asupra
termenului revine partii care a fost odata prezenta la judecata.
&xista persoane care trebuie citate pentru fiecare nou termen, indiferent de pozitia lor
procesuala 'inculpat, parte civila, martor etc%. ,ispozitia se aplica militarilor si
detinutilor. 0eglementarea se impune pentru ca militarilor nu li se poate da termenul in
cunostinta, deoarece disciplina militara nu permite parasirea unitatii fara o invoire in
acest sens, de asemenea, detinutii nu se pot prezenta in instanta decat in masura in care
administratia locului de detinere cunoaste momentul c"emarii si ia masurile necesare de
aducere#)%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $3-.
#2% ;ribunalul Suprem, dec. pen. nr. IG din $-3), in Culegere de ,ecizii $-32-$-32, vol.
I, pag.)3, decizie care are aplicabilitate si sub regimul actualei reglementari in aceasta
materie 'vz., in acest sens, <. Antoniu, 6. +apadopol, *. +opovici, 8.Stefanescu,
Indrumarile date de +lenul ;ribunalului Suprem si noua legislatie penala, 8ucuresti,
&ditura Stiintifica, $-.$, pag.25--2-2%.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $3--
$40, in legatura cu prezenta partilor la judecata mai pe larg vezi <r. ;"eodoru,
<arantarea dreptului partilor de a fi prezente la judecarea cauzelor penale, 0evista
0omana de ,rept nr. 2=$-.2, pag. 2--2).
Asigurarea apararii
In cursul judecatii presedintele instantei ia masurile necesare si veg"eaza ca toate
dispozitiile care garanteaza asigurarea dreptului de aparare sa fie realizate.
,aca asistenta juridica este obligatorie, potrivit art. $.$ C. proc. pen., presedintele
instantei, o data cu fixarea termenului de judecata, daca partea nu are avocat ales, va
solicita baroului desemnarea unui avocat din oficiu. ,e pilda, inculpatul fiind internat
medical in legatura cu starea de iresponsabilitate, este evident ca nu-si poate face singur
apararea si apare cazul de asistenta juridica obligatorie prevazuta de art. $.$ alin. 2 , ca
atare, masurile pentru desemnarea aparatorului se impun#$%.
Cand inculpatul se afla in stare de detinere, presedintele instantei va lua masuri ca acesta
sa ia cunostinta de dosar si sa ia contact cu aparatorul sau 'art. 2-2 alin. ) din C. proc.
pen., modificat prin 1egea )34=2004%. Celelalte parti si aparatorii acestora pot cunoaste
dosarul, inaintea termenului de judecata, consultandu-l la ar"iva#2%.
---------------
#$% ;rib. Suprem, sect.pen.dec.nr. .22=$-.., 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in
materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. )3.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )25.
Cadrul general de desfasurare a sedintei de judecata
>udecata se desfasoara in sedinta publica, oral, nemijlocit si contradictoriu sub
conducerea completului de judecata cu participarea partilor dupa caz, a procurorului, a
aparatorilor partilor, si a altor subiecti procesuali. In acest stadiu al judecatii se aplica
urmatoarele dispozitii/
- Conducerea sedintei de judecata
Completul de judecata este condus de presedinte. In cazul in care cauza se judeca de un
singur judecator acesta este si presedintele completului de judecata. Sarcinile acestuia se
deosebesc de ale celorlalti judecatori din complet.
+otrivit art. 2-4 C. proc. pen., presedintele conduce sedinta de judecata indeplinind toate
atributiile pe care le are de la lege!. &l decide asupra cererilor formulate de parti daca
rezolvarea acestora nu este data in caderea completului.
+entru a marca rolul preponderent si functia detinuta de presedintele completului, legea a
prevazut ca in cursul judecatii intrebarile se pun prin mijlocirea acestuia. in vederea
sporirii operativitatii sedintei, presedintele poate incuviinta ca intrebari sa fie adresate si
direct, avand c"iar dreptul in aceasta situatie la interventie pentru reformularea sau
inlaturarea intrebarii#$%. Aceasta inseamna ca, in esenta, toate activitatile procesuale si
procedurale, se desfasoara sub conducerea presedintelui completului de judecata si ca
orice legatura intre instanta, pe de o parte si ceilalti participanti, pe de alta parte, se
realizeaza numai prin intermediul acestuia#2%.
- Asigurarea ordinii si solemnitatii sedintei de judecata
In literatura de specialitate, judecarea cauzei penale poate avea un eficient rol educativ
numai daca in salile de sedinta in care se desfasoara activitatea de judecata este o ordine
exemplara, iar cei ce participa la activitatea procesuala au un comportament solemn.
+otrivit art. 2-5 , presedintele completului de judecata veg"eaza asupra mentinerii ordinii
si solemnitatii sedintei, putand lua masurile necesare in acest scop. +roblema asistentei
juridice obligatorii si implicatiile sale in procesul penal au fost in situatiile in care
numarul celor care ar dori sa asiste la judecata este mult mai mare decat capacitatea salii
de sedinta, presedintele completului poate limita accesul publicului in sala de judecata.
Cei prezenti in sedinta de judecata sunt obligati sa se comporte disciplinat, pentru a nu
crea dezordine si a nu diminua solemnitatea judecatii#)%.
+entru asigurarea dreptului la aparare, alineatul ultim al art. 2-5 C. pr. pen., prevede
expres ca atunci cand o parte este indepartata din sala de sedinta, presedintele este obligat
sa o c"eme in sala inainte de inceperea dezbaterilor si sa-i aduca la cunostinta actele
esentiale efectuate in lipsa sa, sa-i citeasca declaratiile celor ascultati si sa o intrebe daca
are de facut obiectiuni sau cereri in legatura cu ele. in timpul cat o parte este indepartata
din sedinta, aparatorul ei o poate reprezenta, in cazurile si conditiile prevazute de lege.
- Constatarea infractiunilor de audienta
Infractiunile de audienta sunt cele savarsite in fata completului de judecata, indiferent
daca acesta se afla in sala de sedinta sau la locul unde, potrivit art.255, se desfasoara
judecata ori in timpul unei cercetari la fata locului.
1ocul si timpul comiterii infractiunii sunt circumstante esentiale ale infractiunilor de
audienta.
+otrivit art. 2-- alin.$, daca in cursul sedintei se savarseste o fapta prevazuta de legea
penala, presedintele completului constata acea fapta si identifica pe faptuitor. in legatura
cu savarsirea infractiunii de audienta, instanta intocmeste un proces-verbal pe care-l
trimite procurorului#2%.
In cazul in care se impune, instanta poate dispune arestarea preventiva a invinuitului-
masura de preventie care consta in lipsirea de libertate a unei persoane, cu caracter
provizoriu si in conditiile determinate de lege, inainte de solutionarea definitiva a cauzei
penale pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori a se impiedica
sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la
executarea pedepsei#3%.
,ispozitia se va da prin inc"eiere iar presedintele va emite un mandat de arestare.
+ersoana invinuita, impotriva careia s-a luai masura arestarii preventive, va fi trimisa de
indata procurorului, impreuna cu procesul-verbal si cu mandatul de arestare#4%.
- ,esc"iderea sedintei de judecata
+e rolul unei instante sunt, de regula, mai multe cauze. +entru a intra pe rol o cauza,
presedintele anunta, potrivit ordinii de pe lista de sedinta, cauza a carei judecare este la
rand. Apoi dispune grefierului de sedinta sa faca apelul partilor si a celorlalte persoane
citate. Cu acest prilej se face verificarea daca sunt citate toate partile si celelalte persoane
care participa la proces si daca s-a indeplinit procedura fata de acestea. +resedintele va fi
informat de grefier asupra celor constatate. ,aca nu au fost citate toate partile sau acestea
nu au primit citatia, si totusi se prezinta la judecata, presedintele este obligat sa
stabileasca identitatea lor, considerand procedura indeplinita.
In temeiul art. )00, alin. $ C. pr. pen., instanta este datoare sa verifice din oficiu, la prima
infatisare, regularitatea actului de sesizare.
+rocedand la verificarea regularitatii actului de sesizare, instanta daca ajunge la concluzia
ca sesizarea 'rec"izitoriul, plangerea prealabila directa, cererea de apel, cererea de recurs,
cererea de recurs in anulare, etc.% nu este facuta potrivit legii, dispune inlaturarea
lipsurilor, fie de indata, daca este posibil, fie la un alt termen viitor acordat special in
acest scop. In ipoteza in care se constata ca inlaturarea neregularitatii nu poate fi
inlaturata de indata si nici prin acordarea unui termen in acest scop, se va proceda la
restituirea dosarului organului care a intocmit actul de sesizare 'de pilda, procurorului%, in
vederea refacerii acestuia. ,esi legea nu prevede, s-a emis parerea ca restituirea se va
dispune prin sentinta in cazul primei instante sau prin decizie in cazul instantelor de
control judiciar, nu prin inc"eiere, fiind vorba de o dezinvestire a instantei#.%.
,aca o parte nu se prezinta desi a fost legal citata, neprezentarea nu impiedica judecarea
cauzei. Cand prezenta unei parti lipsa se apreciaza de instanta ca este necesara pentru
judecarea cauzei, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amanand in acest scop
judecarea cauzei @art. 2-$ alin. '2% C proc. pen.A. Astfel, intr-un caz instanta a decis ca nu
se considera indeplinita procedura de citare cu inculpatul internat in spital daca dosarul s-
a inregistrat la instanta c"iar in ziua internarii sale in spital, astfel incat inculpatul nu a
avut cunostinta de judecarea procesului sau5.
In anumite situatii, activitatea procesuala nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului.
Astfel, in cazul in care inculpatul este arestat, judecata nu se desfasoara decat in prezenta
acestuia, organele competente avand obligatia sa-l aduca in fata instantei 'art. )$2 alin.
2 %#-%.
1a prima infatisare, instanta este datoare sa verifice doua aspecte/
- regularitatea actului de sesizare 'art. )00 %,
- constatand ca este legal sesizata va verifica, in cauzele cu inculpatul arestat,
regularitatea luarii si mentinerii masurii arestarii preventive 'art.)00#2 %.
- 0ezolvarea c"estiunilor incidente
In cazul in care partile sau procurorul a formulat cereri sau exceptii, privitoare la latura in
care participa, sau acestea sunt ridicate din oficiu instanta este obligata sa le puna in
discutie si dupa ce acestea au fost dezbatute in contradictoriu, sa se pronunte asupra lor
prin inc"eiere motivata.
In ipoteza in care instanta le admite se va proceda in consecinta 'de pilda, isi va declina
competenta sau va restitui cauza la procuror%. ,aca dimpotriva, le respinge, va proceda ia
continuarea judecatii cauzei.
Conform art. )02 alin. 2 C. pr. pen., instanta se va pronunta prin inc"eiere motivata si
asupra tuturor masurilor luate in cursul judecatii 'de pilda, asupra masurilor asiguratorii, a
masurilor preventive, etc%.
- Suspendarea judecatii
Ca si urmarirea penala, judecata poate fi suspendata cand se constata ca inculpatul sufera
de o boala grava, care il impiedica sa participe la judecata. Intr-o asemenea situatie,
instanta dispune prin inc"eiere, suspendarea procesului penal pana cand starea sanatatii
inculpatului va permite participarea acestuia la judecata 'art.)0) alin.$%#$0%.
Astfel, potrivit textului legal, suspendarea judecatii se poate dispune daca sunt indeplinite
in mod cumulativ urmatoarele conditii#$$%/
a% inculpatul sa sufere de o boala grava. 8oala poate fi si rezultatul activitatii voluntare a
inculpatului, insa nu atrage in mod obligatoriu si revocarea arestarii#$2%.
b% boala sa fie constatata printr-o expertiza medicala. ,esi legea are In vedere o
expertiza medicala!, se considera ca este vorba de o expertiza medico-legala#$)%.
Simpla afirmatie sau invocare a apararii ca ar fi necesara o expertiza psi"iatrica, intrucat
exista indoieli cu privire la starea psi"ica a inculpatului nu este suficienta pentru a deveni
aplicabile dispozitiile art. $$. C. pr. pen. referitoare la obligativitatea expertizei#$2%.
Indoielile trebuie sa fie determinate de situatia din dosar#$3% ori sa aiba sorgintea in
probele administrate in cauza#$4%. ,aca apararea, solicitand expertiza psi"iatrica, a
prezentat in cauza acte medicale din care rezulta ca inculpatul atat anterior procesului cat
si in cursul acestuia sufera de maladii psi"ice grave, care pot pune in discutie existenta
discernamantului, dispunerea expertizei este obligatorie#$.%.
c% boala sa-l impiedice efectiv pe inculpat sa participe la judecata
,e pilda, s-a decis ca se justifica suspendarea judecatii in cazul in care inculpatul a fost
internat medical pentru delir cronic sistematizat!, boala psi"ica care conduce la tulburari
de constiinta si discernamant%#$5%, in sc"imb, nu este caz de suspendare daca inculpatul,
suferind de tuberculoza, frecventeaza in mod obisnuit localurile publice#$-%.
Impiedicarea urmeaza a se intelege in sens larg, atat sub aspectul starii de sanatate al
invinuitului sau inculpatului, cat si al implicatiilor asupra celorlalti participanti in proces.
Astfel, in cazul unei boli molipsitoare, dincolo de starea sanatatii celui in cauza, se vor
avea in vedere si conditiile de carantina necesare pentru a nu pune in pericol alte
persoane.
<ravitatea bolii nu depinde de posibilitatile ulterioare de insanatosire, fiindca stiintific
diferenta dintre boli curabile si incurabile este astazi relativa, iar practic s-a dovedit ca
boli diagnosticate incurabile, au putut fi vindecate#20%.
d% sa existe o dispozitie a instantei
Instanta dispune suspendarea prin inc"eiere pana cand starea sanatatii inculpatului va
permite participarea acestuia la judecata.
,aca sunt mai multi inculpati in aceeasi cauza 'consortiurn procesual%, iar temeiul
suspendarii priveste numai pe unul dintre ei, se va proceda la disjungerea cauzei, urmand
ca judecata sa se desfasoare in continuare numai fata de cei care pot participa la judecata,
iar suspendarea judecatii sa se faca doar fata de cel bolnav la un termen separat. in
subsidiar, daca disjungerea nu este posibila, se va dispune suspendarea judecatii intregii
cauze#2$%. Cand dintre mai multi inculpati numai unul sufera de o boala grava, iar
disjungerea cauzei este posibila, suspendarea in raport de toti impricinatii este gresita,
c"iar daca exista vreunul din cazurile de conexitate sau indivizibilitate#22%
In momentul in care intervine insanatosirea inculpatului, daca se constata 'de pilda,
printr-o noua expertiza medico-legala% ca acesta poate participa la judecata, procesul
penal se reia din oficiu. +entru aceasta, instanta este obligata ca in toata perioada
suspendarii sa se informeze periodic daca mai subzista cauza care a determinat
suspendarea judecatii#2)%. &ste asadar nelegala solutia instantei de suspendare a judecatii
pe o perioada determinata#22%.
Al doilea caz de suspendare introdus in urma completarii art. )0) prin 1egea nr.
25$=200), este cazul ii care a fost ridicata o exceptie de neconstitutionalitate.
Suspendarea se dispune prin inc"eiere motivata, pana la solutionarea de catre Curtea
Constitutionala a exceptiei.
,in prevederea, ca suspendarea se dispune, pana la solutionarea de catre Curtea
Constitutionala a exceptiei, rezulta ca instanta va da termene inlauntrul a )0 de zile si
daca va fi necesar, va analiza la fiecare termen prelungirea masurii preventive a arestarii,
pana la solutionarea exceptiei#23%.
,aca inculpatul este arestat, se aplica in mod corespunzator prevederile art. )00#2,
respectiv daca instanta constata ca prelungirea arestarii este motivata, odata cu
suspendarea va dispune prelungirea arestarii pe maximum )0 zile.
,aca fata de inculpat s-a dispus masura obligarii de a nu parasi localitatea sau masura
obligarii de a nu parasi tara, se aplica, in mod corespunzator, art. $23 si $23#$ .
0eamintim insa ca luarea masurilor preventive, prelungire sau mentinerea acestora, nu
este obligatorie, sens in care legiuitorul a introdus un element de oportunitate.
:portunitatea trebuie inteleasa in cel putin in doua sensuri/ al asigurarii intereselor
urmaririi penale sau ale judecatii precum si al momentului tactic optim#24%. Spre
exemplu, asa cum arata art. $)- alin. $ C.+.+., modificat prin :?< 40=2004, daca se
sc"imba temeiurile care au determinat luarea masurii, aceasta se inlocuieste cu alta
masura, iar cand nu mai exista vreun temei care justifica mentinerea ei, trebuie revocata
din oficiu sau la cerere. Inlocuirea masurilor preventive presupune, daca este vorba de o
masura privativa de libertate, aplicarea unei masuri mai grave. :rice masura privativa de
libertate se poate inlocui cu masura restrictiva de libertate a obligarii de a nu parasi
localitatea#2.%.
Inc"eierea este supusa recursului in termen de 3 zile de la data pronuntarii. 0ecursul nu
suspenda, insa, executarea "otararii, ceea ce inseamna, deci, ca aceasta este executorie
din momentul pronuntarii#25%.
+ractica judiciara a incercat, uneori in conditii discutabile, sa extinda normele de
suspendare a judecatii si la alte ipoteze decat cele cuprinse in art. )0) . ,e pilda, s-a
"otarat ca daca faptele puse in seama inculpatului trimis in judecata au fost savarsite
impreuna cu un invinuit cu privire la care procurorul a dispus suspendarea urmaririi
penale, instanta constatand ca judecarea faptelor nu poate fi dispusa fara periclitarea
adevarului, poate sa suspende judecarea pentru inculpatul sanatos trimis in judecata#2-%.
- Inc"eierea de sedinta
In cursul sedintei de judecata, grefierul consemneaza toate afirmatiile, intrebarile si
sustinerile celor prezenti, inclusiv ale presedintelui completului de judecata in note
privind desfasurarea procesului.
+otrivit art. )03 C. proc. pen., desfasurarea procesului in sedinta de judecata se
consemneaza in inc"eierea de sedinta. Inc"eierea de sedinta este un act procedural mixt,
avand, pe de o parte, prin caracterul sau constatator trasaturile unui proces-verbal, iar pe
de alta parte, deoarece cuprinde si masurile ce s-au luat de catre instanta, constituie o
"otarare judecatoreasca @art. )$$ alin. ')% C. proc. pen.A.
Inc"eierea de sedinta are structura unei "otarari judecatoresti cuprinzand#)0%/
- o parte introductiva/ ziua, luna, anul si denumirea instantei, mentiunea daca sedinta a
fost sau nu publica, numele si prenumele judecatorilor, procurorului si grefierului,
numele si prenumele partilor, aparatorilor si ale celorlalte persoane care participa la
proces si care au fost prezente la judecata, precum si a celor care au lipsit, cu aratarea
calitatii lor procesuale si cu mentiunea privitoare la indeplinirea procedurii
- o parte descriptiva / anuntarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata si
textele de lege in care a fost incadrata fapta, inscrisurile care s-au citit in sedinta, cererile
de orice natura formulate de procuror, de parti si de ceilalti participanti la proces,
concluziile procurorului si ale partilor. 7erespectarea acestei dispozitii este sanctionata
cu nulitatea absoluta a "otararii.
- dispozitivul cuprinde/ masurile luate in cursul judecatii. Acestea se refera la/ urmatorul
termen de judecata, amanarea pronuntarii, probele admise, persoanele ce trebuie citate
pentru urmatorul termen, masurile procesuale luate s.a.
Inc"eierea se intocmeste de grefier in 22 de ore de la terminarea sedintei si trebuie
semnata de presedintele completului de judecata si de grefier. 7esemnarea minutei de
presedintele completului de judecata sau de grefier este sanctionata cu nulitatea relativa.
Inc"eierea de sedinta face posibil controlul legalitatii si temeiniciei judecatii.
In practica judiciara s-a aratat#)$%/
- lipsa inc"eierii de sedinta este de natura sa atraga sanctiunea nulitatii absolute a intregii
sedinte de judecata, deoarece reprezinta unica modalitate de constatare a publicitatii
sedintei de judecata, a regulatei compuneri a instantei, precum si a prezentei procurorului,
a inculpatului arestat sau minor, ori a aparatorului cand asistenta juridica este obligatorie,
potrivit legii#)2%.
- lipsa din cuprinsul inc"eierii de sedinta a mentiunilor cu privire la concluziile si
sustinerile inculpatului la ultimul cuvant, atrage, de asemenea, nulitatea, deoarece
instanta de control judiciar nu poate verifica legalitatea si temeinicia "otararii
pronuntate#))%.
- lipsa semnaturii presedintelui completului de judecata, atunci cand acesta a semnat
minuta si sentinta, avand posibilitatea sa semneze si inc"eierea nu atrage nulitatea#)2%.
- neconsemnarea tuturor judecatorilor in partea introductiva a inc"eierii conduce la
nulitatea absoluta a judecatii, intrucat in aceste conditii nu se poate verifica care dintre
judecatori au luat parte efectiv la dezbateri si la deliberare#)3%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $42.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 25.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $)2-$))
#2% ;ribunalul jud. Sibiu, dec. pen. nr.24) din $-.4, in 0evista 0omana de ,rept. nr.2,
$--., pag.34
#3% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag.202
#4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )2-.
#.% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )2
#5% A se vedea ;ribunalul jud Sibiu, decizia penala nr. $3-=$--$ in ,reptul nr. $0-
$$=$--2, pag. $03.
#-% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.$2-
#$0% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr.42 nr.$-.3, in Culegere de ,ecizii $-.3,
pag.2-2.
#$$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. )2-)3.
#$2% A se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 42$=$-.3 in Culegere de
decizii, $--3, pag. 2-2.
#$)% a se vedea <r. ;"eodoru, ;udor +laesu, ,rept procesual penal, partea generala,
?niversitatea Al. I. Cuza!, Iasi, $-54, pag. $22.
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2$-5=$-.), 0evista 0omana de ,rept, nr. $0=$-.2,
pag. .2.
#$3% ;rib. Suprem, seci. pen., dec. nr. $-20=$-50, 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-5$,
pag. 5..
#$4% ;rib. Suprem, seci. pen., dec. nr. $2-0=$-50, 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-5$,
pag. .0.
#$.% ;rib. *un. 8ucuresti, sect. II pen., dec. nr. $4-2=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr.
4=$-52, pag. -2--3.
#$5% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2)2)=$-.0 in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara ia materie penala pe anii $-4- -$-.3, pag. 2)3.
#$-% A se vedea, intr-o speta privind urmarirea penala si care se aplica prin analogie,
;ribunalul Suprem, colegiul penal, decizia nr. $0)$=$-3. in 1egalitatea populara nr. 3=
$-35, pag. .2.
#20% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. ...
#2$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. )3.
#22% ;rib. Suprem, sect.pen., dec. nr. 2)2=$-.., 0epertoriu alfabetic de practica judiciara
in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. ).).
#2)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. )3.
#22% A se vedea, ;ribunalul 6rancea, inc"eierea din $$.0$.$--3 data in dosarul nr.
32-=$--2, citata de 0. 1upascu in ,urata suspendarii judecarii, in ,reptul nr. $=$--.,
pag. 4..
#23% A.S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. ))0-))$
#24% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 20.
#2.% <". ,aringa, *asurile preventive in noul cod de procedura penala, 0evista 0omana
de ,rept, nr. 2=$-4-, pag. 22.
#25% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. )3.
#2-% >udecatoria <"eorg"e-<"eorg"iu-,ej, inc"eierea din )0 iunie $-.2, dosar nr.
$)2)=$-.2, 0evista 0omana de ,rept, nr. $$=$-.2, pag. 4--.0, cu nota critica de
Augustin ?ngureanu 'pag..0- .2%, pe considerentul ca art. )0) alin. 2 presupune existenta
in cauza a mai multor inculpati trimisi in judecata.
#)0% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#)$% Conform <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )5-)-.
#)2% in acest sens, a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $033=$-.- in
0evista 0omana de ,rept nr. $=$-50, pag. 4-, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia
nr. $)-=$-5$ in Culegere de decizii pe anul $-5$, pag. )25, ;ribunalul mun. 8ucuresti,
sectia I penala, decizia nr. 425=$--) in ;ribunalul mun. 8ucuresti, Culegere de practica
judiciara penala pe anul $--), Casa de &ditura si +resa Sansa!, 8ucuresti, $--2, pag.
$24, Curtea Suprema de >ustitie, decizia nr. .22=$--) in ,reptul nr. 2=$--2, pag.53,
Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. $$3=A=$--2 in Curtea de Apel
8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe anul $--2, &ditura Continent GGI,
8ucuresti, $--3, pag. -./ Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr.
242=$--3 cu nota de 6. +apadopol, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica
judiciara penala pe anul $--3, &ditura Continent GGI, $--4, pag. .5 -50
#))% A se vedea ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2.0=$-5), in Culegere de
decizii pe anul $--), pag. )00.
#)2% A se vedea ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $-32=$-.4 in Culegere de
decizii pe anul $-.4, pag. 23..
#)3% Curtea de Apel ;imisoara, decizia penala nr. 3$=0=$--4 in ,reptul nr. $2=$--4,p.
$$$.
'. "elurile 0otararilor /ude$atoresti
&numerare
+otrivit art. )$$, "otararile judecatoresti sunt de trei feluri/ sentinte, decizii si
inc"eieri.
In art. )$$ alin. $ se arata ca sentinta, este "otararea prin care cauza este
solutionata de prima instanta de judecata sau prin care acesta se dezinvesteste
fara a solutiona cauza. +otrivit art.)23, in rezolvarea cauzei penale, instanta
"otaraste prin sentinta, care poate fi, dupa caz, de condamnare, ac"itare sau
incetare a procesului penal. Sentintele prin care instanta solutioneaza cauza sunt
supuse apelului.
Alineatul 2 al art. )$$ C. pr. pen. prevede expres ca "otararea prin care instanta
se pronunta asupra apelului, recursului, recursului in interesul legii, precum si
"otararea pronuntata de instanta de recurs in rejudecarea cauzei dupa casare, se
numeste decizie.
In afara acestora, sunt decizii si "otararile pronuntate de instante care judeca o
contestatie in anulare pentru primele trei cazuri prevazute in art. )54 C. pr. pen.,
deoarece in aceste ipoteze contestatia in anulare se adreseaza instantei de
recurs#$%.
:ricare ar fi denumirea, "otararile penale pronuntate de instante trebuie sa
intruneasca mai multe calitati#2%/
- sa fie temeinice, stabilind in conformitate cu realitatea toate imprejurarile
cauzei,
- sa fie legale, principiul legalitatii mentinandu-se in adoptarea solutiei, aplicarea
dispozitiei si modul de redactare,
- sa fie ec"itabile, pastrand concordanta cu conceptiile despre justitie si dreptate,
- sa fie convingatoare determinand in opinia publica si paturile largi ale
populatiei aprecierea ca cele "otarate sunt juste.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 32.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. $43.
Sentinta
In art. )$$ alin. $ se arata ca sentinta este "otararea prin care cauza este solutionata de
prima instanta de judecata sau prin care acesta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
+otrivit art. )23, in rezolvarea cauzei penale, instanta "otaraste prin sentinta, care poate
fi, dupa caz, de condamnare, ac"itare sau incetare a procesului penal. Sentintele prin care
instanta solutioneaza cauza sunt supuse apelului.
,e asemenea/
- instanta "otaraste prin sentinta si in cazul in care solutioneaza o problema cu natura
contencioasa care nu vizeaza fondul cauzei. ,e exemplu, potrivit 2.5#$ alin.5 lit. a si b ,
instanta se pronunta prin sentinta asupra plangerii formulate de cel nemultumit de
rezolutiile si ordonantele procurorului de netrimitere in judecata.
- instanta pronunta o sentinta in care se dezinvesteste. Sunt astfel de "otarari cele prin
care instanta isi declina competenta 'art.22% sau prin care instanta restituie cauza
+arc"etului in vederea refacerii sau completarii urmaririi penale 'art. ))2 si )))%.
Sentintele prin care instanta se dezinvesteste nu sunt supuse intotdeauna apelului sau
recursului.
- instanta de judecata poate pronunta o sentinta in cazul in care se dezinvesteste in cadrul
cailor extraordinare de atac. Astfel, potrivit art. 20) alin ) cu ocazia judecarii in principiu
a cererii de revizuire, instanta dispune prin inc"eiere admiterea in principiu a cererii de
revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia#$%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $)-
*inuta
1a sfarsitul deliberarii, rezultatul acesteia se consemneaza intr-un act scris purtand
denumirea de minuta, care trebuie sa aiba continutul prevazut pentru dispozitivul
"otararii 'art. )0- alin. $%. *inuta este deci actul in care se consemneaza solutia adoptata
de instanta si pe care presedintele urmeaza sa o pronunte in sedinta publica la terminarea
judecatii#$%.
,in momentul semnarii, minuta nu mai poate fi modificata. In practica judiciara, s-a
decis, in mod corect, ca este lipsita de valabilitate o mentiune trecuta in dispozitivul
"otararii, daca nu figureaza si in minuta#2%.
Art. )0- mentioneaza ca minuta se semneaza de membrii completului de judecata. ,esi
aceasta nu se prevede sub sanctiunea expresa a nulitatii, intrucat dispozitiile privind
compunerea instantei sunt inscrise sub sanctiunea nulitatii absolute 'art. $-. alin. 2 %,
rezulta ca aceeasi sanctiune opereaza si cand minuta nefiind semnata de toti membrii
completului, nu se poate constata daca la data solutionarii cauzei completului a fost legal
constituita#)%. ?rmatorul caz petrecut in practica este edificator in acest sens/ intr-o
cauza un judecator s-a abtinut, in locul sau fiind desemnat un altul care a si fost
mentionat in partea introductiva a "otararii. ;otusi, din eroare minuta a fost semnata de
judecatorul care s-a abtinut. :bservand eroarea, in aceeasi zi judecatorul care a participat
la judecata a radiat semnatura celuilalt si a semnat el minuta. In acest moment copia
dispozitivului "otararii fusese deja transmisa locului de detinere iar condamnatul s-a
plans imediat de nelegalitatea "otararii. Intrucat s-a creat o confuzie cu privire la
judecatorii care au participat la solutionarea cauzei si intrucat dispozitiile relative la
compunerea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, s-a dispus
rejudecarea cauzei cu un complet legal constituit#2%.
In literatura de specialitate#3% s-a considerat ca fata de prevederile art. )0- C. pr. pen.
care nu fac vreo deosebire in raport de felul "otararii si fata de cele ale art. )$$ C. pr. pen.
din care rezulta ca "otararile penale pot fi nu numai sentinte sau decizii ci si inc"eieri, se
poate concluziona ca minuta este obligatorie si in cazul inc"eierii prin care se rezolva o
c"estiune incidenta 'de pilda, inc"eierea de solutionare a unei cereri de liberare
provizorie%.
In alta opinie s-a exprimat acordul cu acest punct de vedere, cu precizarea ca in materia
inc"eierilor prin care se iau masuri cu privire la incidentele procesuale nu sunt aplicabile
dispozitiile art. )0- C. pr. pen. asa cum s-a sustinut, care se aplica articolului $-. alin. 2
C. pr. pen., pe motiv ca potrivit art. )0- C. pr. pen. minuta in care se consemneaza
rezultatul deliberarii trebuie sa aiba continutul prevazut de lege pentru dispozitivul
"otararii, iar conform art. )3. C. pr. pen., dispozitivul "otararii trebuie sa cuprinda,
printre altele, si mentiunea datei cand "otararea a fost pronuntata si ca pronuntarea s-a
facut in sedinta publica.
7econcordanta dintre minuta si dispozitiv are drept urmare desfiintarea "otararii pentru
ca in dispozitivul "otararii nu pot fi retinute decat cele cuprinse in minuta#4%. Cu toate
acestea, s-a decis ca indicarea corecta in minuta, precum si in considerentele "otararii, a
datei de la care se deduce din durata pedepsei pronuntate timpul arestarii preventive, si
mentionarea in dispozitivul "otararii a aceleiasi zile si luni, dar a altui an decat in minuta,
nu constituie motiv de casare, ci o evidenta eroare materiala ce se indreapta de instanta de
judecata care a pronuntat "otararea, potrivit procedurii prevazute in art. $-3 C. proc.
pen.#.%. In speta, prin sentinta penala nr. )0 din $- mai 200) a ;ribunalului Covasna, S.I.
si :.B. au fost condamnati pentru savarsirea infractiunii de tal"arie.
+rin decizia penala nr. 2)2 din $$ septembrie 200), Curtea de Apel 8rasov a respins
apelul procurorului.
0ecursul declarat de procuror, cu motivarea, intre altele, ca s-a dedus gresit durata
arestarii preventive a inculpatului S.I. de la . martie 2002, desi a fost arestat preventiv la
. martie 200), este nefondat.
,in verificarea minutei sentintei ;ribunalului Covasna, care constituie rezultatul
deliberarii si a fost pronuntata in sedinta publica, rezulta ca arestarea preventiva a
inculpatului s-a dedus corect, de la . martie 200) la $- mai 200).
,e asemenea, in motivarea sentintei s-a mentionat corect data arestarii preventive.
,intr-o evidenta eroare materiala, la dactilografiere s-a trecut in dispozitivul sentintei
data de . martie 2002, in loc de . martie 200).
Aceasta greseala nu constituie - cum a decis Curtea - motiv de casare, erorile materiale
evidente din cuprinsul unui act procedural se indreapta, potrivit art. $-3 C. proc. pen., de
insasi instanta de judecata care a intocmit actul. In consecinta, recursul declarat de
procuror a fost respins de instanta suprema.
In alta speta#5% s-a statuat, pe buna dreptate, ca lipsa mentiunilor privind caracterul
public al sedintei in care are loc pronuntarea nu poate sa atraga nulitatea absoluta,
deoarece nu face parte dintre cazurile de nulitate prevazute de art. $-. alin. 2 C. pr. pen.,
neputand ec"ivala cu imprejurarea ca sedinta de judecata nu a fost publica. in sprijinul
acestei solutii, s-a sustinut, in mod justificat, ca omisiunea unei asemenea mentiuni nu
poate atrage vreo sanctiune procesuala, de orice fel, deoarece ea nu ar putea fi facuta, in
mod obiectiv, decat in dispozitivul "otararii, redactata dupa intocmirea minutei si dupa
pronuntare, nu in minuta, care se intocmeste dupa deliberare, dar inainte de
pronuntare#-%.
*inuta nu se semneaza si de grefierul care participa la sedinta de judecata, deoarece
acesta nu face parte din completul de judecata#$0%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $.$.
#2% a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 4$.=$-.2 in 0epertoriu
alfabetic de practica judiciara penala pe anii $-4- -$-.2, pag. 252, ;ribunalul Suprem,
sectia penala, decizia nr. $..3=$-.2, in Culegere de decizii pe anul $-.2, pag. 3)2,
;ribunalul jud. ;imis, decizia penala nr. $$3)=$-.) in 0evista 0omana de drept nr.
2=$-.2, pag. $2., ;ribunalul *un. 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. )-2=$--2 in
Culegere de decizii pe anul $--2, pag. $)2.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $.$.
#2% ;rib. Suprem, sect.pen.dec. nr. $)).=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-52, pag.
4$-42.
#3% ,. 1upascu, <. :prea, nota la decizia nr. 2$5=0=2$.05.$--4 a ;ribunalului mun.
8ucuresti, sectia a II-a penala, in ,reptul nr. )=$--., pag. $$5-$$-.
#4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $.$.
#.% Inalta Curte de Casatie si >ustitie, sectia penala, decizia nr. $0. din - ianuarie 2002,
FFF.scj.ro
#5% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 22.2=$-5$ in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-5$ -$-53, pag. $2), Curtea de Apel
8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 253=$--2, in Curtea de Apel 8ucuresti cu nota de 6.
+apadopol, Culegere de practica judiciara penala pe anul $--2, &ditura Continent GGI,
8ucuresti, $--3, pag. $00 -$0$. : solutie similara a fost adoptata si pentru ipoteza in care
mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica lipseste din cuprinsul dispozitivului
"otararii judecatoresti 'a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr.
222)=$-.4, in Culegere de decizii pe anul $-.4, pag. 2.2.
#-% 6. +apadopol, nota la decizia nr. 253=$--2 a Curtii de Apel 8ucuresti, sectia a II-a
penala, in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--2, &ditura Continent GGI,
8ucuresti, $--3, pag. $00 -$0$.
#$0% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 42)=$-.$ in 0evista 0omana de ,rept
nr. -=$-.$, pag. $4., ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2522=$-.0 in
0epertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-4- -$-.2, pag. 20-,
;ribunalul jud Dunedoara, decizia penala nr. $40=$-.. in 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara penala pe anii $-.4 -$-50, pag. 232, ;ribunalul jud. ;imis, decizia penala nr.
243=$-.0 in 0evista 0omana de ,rept nr. $$=$-.0, pag. $.$, Curtea de Apel 8ucuresti,
sectia a II-a penala, Curtea Suprema de >ustitie, sectia militara, decizia nr. 2.=3.04.$--3
in Curtea Suprema de >ustitie, 8uletinul >urisprudentei, Culegere de decizii pe anul $--3,
&ditura +roema!, 8aia *are, $--4, pag. 22$-222.
,ecizia
Dotararea prin care instanta se pronunta asupra/ apelului, recursului, recursului in
interesul legii, precum si "otararea pronuntata de instanta de recurs in rejudecarea cauzei
se numeste decizie @art. )$$ alin. '2% C. proc. pen.A.
1egiuitorul a avut in vedere ca prin decizie se solutioneaza o cale de atac de catre instanta
de control, indiferent ca, de regula, este o cale de reformare 'majoritatea cailor de atac se
exercita la instanta ierar"ic superioara% sau, uneori, este o cale de retractare 'calea de atac
se exercita la instanta care a pronuntat "otararea atacata% cum este cazul contestatiei in
anulare, pentru primele trei cazuri prevazute de art. )54 lit. a%, b%, c% C. proc. pen.
In literatura de specialitate, se apreciaza ca prin decizie trebuie solutionate si conflictele
de competenta si cererile de stramutare, caci ele sunt de competenta unei instante de
control#$% intrucat, in cazul stramutarii, Inalta Curte de Casatie si >ustitie, actioneaza ca
instanta ierar"ic superioara, se apreciaza ca rezolvarea cererilor de stramutare trebuie sa
se faca prin inc"eiere, iar in cazul solutionarii conflictelor de competenta intrucat
actioneaza ca instanta de control urmeaza a "otari prin decizie#2%.
+rin decizie se solutioneaza si recursul impotriva unor inc"eieri, acolo unde legea
prevede posibilitatea atacarii lor cu recurs.
Sentintele si deciziile redactate se semneaza de toti membrii completului si de grefier.
In caz de impiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecata de a semna,
"otararea se semneaza de catre presedintele completului. ,aca impiedicarea priveste
c"iar pe acesta din urma, "otararea se semneaza de presedintele instantei. Situatii de
impiedicare de semnare a "otararii se pot ivi si cu privire la grefier lipsa complinindu-se
prin semnatura grefierului sef al instantei.
+entru a se aplica dispozitiile legale de inlocuire a semnaturilor trebuie sa subziste o
impiedicare reala care nu poate fi inlaturata in nici un mod#)%.
In practica judiciara lipsa semnaturilor de pe diferitele inc"eieri a ridicat probleme
solutionate in mod diferentiat, in functie de natura inc"eierilor in legatura cu care s-au
manifestat neregularitatile. Astfel, s-a considerat ca nesemnarea inc"eierii de sedinta de
catre presedintele completului potrivit art. )03 alin. 2 lipseste actul de forta probanta
necesara pentru a se putea verifica daca au fost respectate dispozitiile legale privind
judecarea#2%.
,impotriva, s-a "otarat ca semnarea inc"eierii de amanare a pronuntarii numai de catre
grefier, nu duce la nulitatea "otararii atata timp cat nu se pretinde ca prin aceasta s-a
cauzat partii o vatamare, care poate fi inlaturata numai prin anularea "otararii#3%.
---------------
#$% C. A. Constanta, inc"eierea din 2- octombrie $--). ',osar nr. 2-2=$--)%, ,reptul nr.
2=$--2, pag. .-
#2% Curtea Suprema de >ustitie solutioneaza cererile de solutioneaza prin inc"eiere si
conflictele negative de competenta prin decizie . A se vedea. C.S >., s. pen., dec. nr.
343=$--3, in 0epertoriu de practica si literatura juridica, $--2-$--..
#)% <. Antoniu, 6. +apadopol, *. +opovici, 8. Stefanescu, indrumari date de +lenul
;rib. Suprem si noua legislatie penala, &d. Stiintifica, 8ucuresti, $-.$, pag. 25-.
#2% ;rib. >ud. Suceava, dec.pen. nr. 33)=$-.0, 0evista 0omana de ,rept nr. $0=$-.0,
pag. $42-$43.
#3% ;rib. Suprem, dec.pen. nr.2)$=$-.0, 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-.0, pag. $4..
Inc"eierea
Inc"eierile sunt, potrivit art. )$$ alin.), toate celelalte "otarari date de instante in cursul
judecatii. ,in formularea textului legii, rezulta ca prin inc"eieri instanta rezolva toate
celelalte probleme, altele decat cele rezolvate prin sentinte sau decizii. +rin inc"eieri,
bunaoara, instanta dispune/ luarea, inlocuirea sau revocarea masurilor de preventie,
amanarea cauzei pentru lipsa de aparare, admiterea sau respingerea unor propuneri de
probe.
+rin functionalitatea pe care o au, inc"eierile asigura mersul inainte al judecarii cauzei.
Inc"eierile neoprind desfasurarea procesului penal, nu pot fi, de regula, atacate cu apel ori
recurs decat o data cu fondul cauzei. Inc"eierea reprezentand oglinda activitatilor
desfasurate la un termen de judecata, trebuie sa cuprinda o serie de date necesare
verificarii legalitatii activitatii desfasurate de instanta. Inc"eierea se intocmeste de grefier
in 22 de ore de la terminarea sedintei si se semneaza de catre presedintele completului de
judecata si de catre grefier. Cand "otararea se pronunta in ziua in care a avut loc judecata,
nu se intocmeste inc"eiere separata 'art. )03 alin.)%.
+rin inc"eieri au loc, de pilda, amanarea cauzei pentru lipsa de aparare sau din alte
motive, rezolvarea unor exceptii referitoare la incompatibilitate, necompetenta instantei,
nelegalitatea arestarii preventive dispuse de procuror in cursul urmaririi penale, etc.
?nele inc"eieri fac corp comun cu sentinta sau decizia 'de pilda, cele prin care s-au
admis ori s-au respins unele c"estiuni prealabile sau preliminare, administrarea unor
mijloace de proba la solicitarea procurorului sau a partilor ori aparatorilor acestora din
urma, extinderea actiunii penale sau procesului penal, etc%. Altele rezolva unele c"estiuni
adiacente fondului cauzei pe parcursul acesteia, cum sunt, luarea revocarea sau inlocuirea
unor masuri preventive ori luarea sau revocarea unor masuri de siguranta sau asiguratorii,
suspendarea judecatii, etc. Alte inc"eieri se dau dupa pronuntarea "otararii sau a deciziei
si se considera ca fac parte integranta din acestea, cum este cazul inlaturarii omisiunilor
vadite ori a indreptarii erorilor materiale#$%.
1ipsa inc"eierii de sedinta de la termenul cand s-a dezbatut cauza si s-a amanat
pronuntarea atrage sanctiunea nulitatii absolute, deoarece nu se poate verifica daca au
fost respectate dispozitiile legale privind compunerea instantei, participarea procurorului
si publicitatea sedintei de judecata#2%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 33.
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. $033 din $-.-, in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. 220, ;. *. 8ucuresti, s. a II-a
p., dec. nr. 2 din $-.., in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe
anii $-.4-$-50, pag. 220, Curtea de Apel 8ucuresti, Sectia I penala, dec. nr. 52=A=$--.,
dec. nr. 2$3=A=$--., Sectia a II-a penala, dec. nr. .=A=$--., dec. nr. 2-=$--., dec. nr.
$$5=$--., Culegere de ,ecizii ale Curtii de Apel 8ucuresti, pag. $--20, 2) si $25-$30.
II. +UDECATA IN PRIMA INSTANTA
$. Scopul judecatii in prima instanta
>udecata in prima instanta are drept scop solutionarea actului de sesizare, prin
care se cere tragerea la raspundere penala a unei persoane considerata vinovata de
comiterea unei infractiuni, persoana careia, daca se confirma invinuirea si
intruneste conditiile raspunderii penale, trebuie sa i se aplice pedeapsa prevazuta
de legea penala sau o alta masura penala iar, daca este nevinovata sau exista sau
intervine o cauza de inlaturare a raspunderii penale, trebuie sa i se dea o "otarare
de necondamnare.
>udecata in prima instanta este o etapa initiala si obligatorie a judecatii, deoarece
fiecare persoana acuzata in materie penala, are dreptul sa-i fie examinata cauza in
mod ec"itabil, public si intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent
si impartial, stabilit de lege#$%.
>udecata reprezinta faza procesului penal care se deruleaza in fata instantelor
penale din momentul sesizarii 'cu rec"izitoriu sau cu plangere directa, dupa caz%
si pana la solutionarea definitiva a cauzei penale. +rin intermediul judecatii este
posibila rezolvarea cu caracter definitiv a cauzei penale, care se identifica, practic,
cu insasi scopul procesului penal. ,e aceea, pe buna dreptate, s-a sustinut in
literatura de specialitate#2% ca judecata constituie faza centrala si cea mai
importanta a procesului penal.
Dotararea data in urma judecatii in prima instanta, prin care s-a solutionat
sesizarea pe fond, poate ramane definitiva daca nu s-a exercitat o cale de atac.
In cazul judecatii in prima instanta se solutioneaza toate problemele care decurg
din savarsirea infractiunii, inclusiv latura civila a procesului penal. In cazul in
care din motive temeinice si legale, persoana impotriva caruia s-a facut sesizarea
'rec"izitoriu sau plangere prealabila% nu poate fi trasa la raspundere penala se va
da o solutie de necondamnare/ ac"itare sau incetarea procesului penal. In cazul
solutionarii fondului cauzei, la judecata in prima instanta nu poate lipsi cercetarea
judecatoreasca, aceasta fiind o etapa obligatorie, in cadrul careia instanta
administreaza si apreciaza, nemijlocit si contradictoriu, in public materialul
probator.
>udecata in prima instanta este impusa si de principiul prezumtiei de nevinovatie,
care nu poate fi rasturnata, cu efecte erga omnes, decat printr-o "otarare
judecatoreasca care poate deveni definitiva#)%.
---------------
#$% Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
inc"eiata la 0oma la 2 noiembrie $-30, si a protocoalelor aditionale la aceasta
conventie, ratificata de 0omania prin 1egea nr. )0=$--2.
#2% S. 9a"ane, ,reptul procesual penal, 8ucuresti, &ditura ,idactica si
+edagogica,, 8ucuresti $-4), p. 222.
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. ))4
2. :biectul judecatii in prima instanta
In privinta judecarii cauzelor penale functioneaza principiul potrivit caruia
instanta nu se sesizeaza din oficiu, aceasta procedand numai in masura in care a
fost sesizata potrivit legii. Aceasta concluzie rezulta din dispozitiile art. )$. .
Intrucat art. )$. nu margineste obiectul judecatii si sub apsectul limitelor sub care
actul de sesizare califica fapta, instanta poate sc"imba incadrarea juridica folosind
procedura indicata in art. ))2 c.pr.pen.#$%
,ispozitiile relative la sesizarea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii
aratate de art. $-. alin. 2 . ,aca o instanta solutioneaza o cauza in afara limitelor
stabilite prin art. )$. cu privire la obiectul judecatii, "otararea este lovita de
nulitate absoluta. 0igurozitatea legii urmareste ca obiectul procesului penal sa fie
cert stabilit prin actele de sesizare si extindere, deoarece instanta va desfasura
cercetarea judecatoreasca si se va pronunta numai in limitele aratate. +recizarea
faptelor este necesara pentru ca inculpatul si celelalte parti sa-si poata formula
apararile si concluziile, iar indicarea certa a persoanelor se impune pentru a nu fi
implicate in cauza decat acelea pe care le-a avut in vedere actul de sesizare sau
extindere, evitandu-se o judecata cu eludarea garantiilor procesuale#2%.
In ipoteza in care, in cursul judecatii in prima instanta, s-a extins obiectul acesteia,
in conditiile art. ))3-)). C. pr. pen. 'cu privire la alte fapte sau alte persoane%,
judecata se va desfasura si cu privire la acestea. In cursul judecatii in caile de atac
'ordinare sau extraordinare% nu este posibila extinderea acesteia la alte fapte sau la
alte persoane, deoarece trebuie respectat principiul triplului grad in jurisdictie#)%.
0ec"izitoriul procurorului, ca act de sesizare a instantei, trebuie sa aiba, potrivit
art. 24) , un anumit continut pentru a contura obiectul judecatii. Intre elementele
pe care trebuie sa le cuprinda rec"izitoriul se inscrie si incadrarea juridica a faptei,
precum si dispozitia de trimitere in judecata.
In practica judiciara s-a aratat, in mod constant, ca intra in obiectul judecatii si, in
consecinta, instanta are obligatia sa se pronunte si cu privire la faptele care au fost
precis determinate in partea expozitiva a rec"izitoriului, dar cu privire la care in
dispozitivul rec"izitoriului nu s-a mentionat expres trimiterea in judecata a
inculpatului#2%.
:biectul judecatii il constituie faptele retinute si examinate in partea expozitiva a
rec"izitoriului, in consecinta, instanta are obligatia sa se pronunte asupra acestor
fapte c"iar daca in concluziile sale orale procurorul si-a restrans invinuirea la
unele dintre acestea#3%.
---------------
#$% <r. ;"eodoru, I. *oldovan, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si
+edagogica, 8ucuresti, $-.-, pag. 230.
#2% ;rib. Suprem, sect.pen.dec. nr. 2$52=$-52, C,. din anui $-52, pag. ))5-))-.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 34-3..
#2% ;ribunalul Suprem, C.., dec. nr. 2)=$-.4, in 0.2, p.2.0, ;ribunalul Suprem,
S.p., dec. nr. 3$$=$-.-, in 0evista 0omana de ,rept, nr.$0, $-.-, p.4-, ;ribunalul
jud. ;imis, dec. pen. nr.45) din $-.3, in 0evista 0omana de ,rept, nr.$, $-.4, p.
$.0, ;ribunalul jud. Covasna, dec. pen. nr. 2- din $-52, in 0evista 0omana de
,rept, nr.3, $-5), pag. .., C.S.>., sectia penala., dec. nr. ))-=02.02.$---.
#3% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. ..4=$-.., in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag.2.0, ;ribunalul
Suprem, sectia penala, dec. nr.$..2=$-.4, in 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. 2.$.
.. Parti$ipantii la /ude$area $auelor penale in prima instanta
Instanta de judecata
>udecata in prima instanta trebuie efectuata de instanta stabilita de normele de
competenta. +otrivit acestora judecatoria si tribunalul militar au o competenta generala
iar celelalte instante au o competenta expres stabilita dupa natura si gravitatea infractiunii
sau calitatea faptuitorului potrivit art. 3. , din 1egea nr. )02 privind organizarea
judiciara.
Instanta de judecata este subiectul oficial dominant in aceasta faza a procesului penal fara
prezenta acestui organ judiciar neputandu-se concepe infaptuirea judecatii.
Instanta apreciaza necesitatea prezentei partilor, art. $5) permitand aducerea oricarei
persoane la judecata prin mandat de aducere, daca ascultarea sau prezenta ei este necesara
si anterior fiind citata aceasta nu s-a prezentat. Aducerea silita a inculpatului nu este
conditionata de prealabila sa citare, neurmata de prezentare. ,aca in interesul judecatii
instanta considera necesara prezenta inculpatului, emite de la inceput un mandat de
aducere, fiind insa obligata sa motiveze aceasta masura deosebita#$%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. $.3.
+articiparea procurorului
Avand in vedere rolul deosebit pe care procurorul il are in asigurarea respectarii legii,
dispozitiile procesual penale 'art.)$3 alin.2% prevad participarea obligatorie a
nrnnurnrului la toate sedintele de judecata in prima instanta, cu exceptia celor care au loc
la judecatorie, unde procurorul participa numai in anumite cauze.
+articiparea obligatorie a procurorului la sedintele de judecata ale judecatoriilor este
reglementata de dispozitiile art. )$3 alin.$
Astfel la judecata in prima instanta la judecatorii, procurorul este obligat sa participe in
urmatoarele situatii/
a% in cauzele in care instanta de judecata a fost sesizata prin rec"izitoriu
b% in cauzele in care legea prevede pentru infractiune savarsita pedeapsa inc"isorii de )
ani sau mai mare
c% procurorul participa obligatoriu la judecarea cauzelor penale la judecatorie in cauzele
in care vreunul din inculpati se afla in stare de detinere sau in vreuna din situatiile
prevazuti/ de art. $.$ alin. 2.
d% in cazul in care se dispune inlocuirea amenzii cu cea a inc"isorii.
e% procurorul participa obligatoriu la sedintele de judecata la judecatorie si in cauzele
penale in care unul dintre inculpati se afla in vreuna din situatiile prevazute in art.$.$
alin. 2 .
+articiparea procurorului la sedintele de judecata in cazurile in care participarea, sa este
obligatorie este ocrotita de lege sub sanctiunea nulitatii absolute conform art. $-. alin. 2
C. pr. pen. ,e aceea, daca, de pilda, constituirea instantei a avut loc la doua termene de
judecata consecutive fara procuror 'cand s-a luat act de neconstituirea ca parte civila a
partii vatamate si s-au admis probe% intr-o cauza in care procurorul era obligat sa
participe in temeiul art. )$3 C. pr. pen., "otararea pronuntata in cauza este lovita de
nulitate absoluta#$%. +articiparea este obligatorie si in solutionarea laturii civile a cauzei,
daca este obligatorie participarea in latura penala#2%.
+rocurorul poate sa participe, la judecatorie, in celelalte cazuri, cand participarea nu este
obligatorie, cand considera necesar.
---------------
#$% ;ribunalul jud. Sibiu, decizia penala nr. 5.=$--2, in ,reptul nr. 5=$--2, pag. 55.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. ))5
+articiparea partilor
In vederea realizarii drepturilor lor procesuale, partile trebuie sa fie citate 'art.2-$ alin.$%.
Aceasta dispozitie are caracter general in ceea ce priveste judecarea, deci si la judecarea
cauzelor penale in prima instanta.
In ipoteza in care procedura de citare a inculpatului este indeplinita, acesta poate fi
judecat si in contumacie 'art. 2-$ alin. 2 C. pr. pen.%. Spre exemplu, instanta a decis ca nu
se considera indeplinita procedura de citare cu inculpatul internat in spital daca dosarul s-
a inregistrat la instanta c"iar in ziua internarii sale in spital, astfel incat inculpatul nu a
avut cunostinta de judecarea procesului sau%#$%. ,e la aceasta regula exista doua
derogari#2%/
-cand inculpatul se afla in stare de detinere, c"iar intr-o alta cauza, aducerea lui la
judecata fiind obligatorie 'art. )$2 c. pr. pen.%,
- cand inculpatul este minor la data sesizarii instantei.
In aceste cazuri, judecata nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului. in cazul
minoritatii, inculpatul poate fi judecat la prima instanta si in lipsa, daca exista dovezi din
care rezulta ca se sustrage de la judecata 'art. 252 C. pr. pen.%.
+revederile art. 2-$ alin. ')% C. proc. pen., potrivit carora partea prezenta la un termen nu
mai este citata pentru termenele ulterioare, c"iar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste
termene, nu se plica in cazul in care, dupa ce inculpatul a luat termenul in cunostinta,
instanta si-a declinat competenta. +rin urmare, instanta investita dupa declinarea de
competenta are obligatia de a cita pe inculpat, iar in cazul in care inculpatul nu a fost citat
si a fost condamnat in lipsa, daca se cere extradarea sa, acesta poate cere rejudecarea
cauzei in temeiul art. 322#$ C. proc. pen.#)%
In speta in care s-a aratat aceasta, prin sentinta penala nr. )-4 din $ noiembrie 2002,
;ribunalul *ures a respins, ca inadmisibila, cererea condamnatului 7.6. privind
rejudecarea cauzei in care fusese condamnat.
+rima instanta, sesizata cu cererea condamnatului, a constatat ca nu se impune
rejudecarea cauzei, intrucat condamnatul avea cunostinta de procesul penal care se
desfasura impotriva sa, luand termen in cunostinta la 2- ianuarie 200$. Ca atare, acesta
isi putea exercita dreptul la aparare si, de altfel, a fost reprezentat in instanta prin
aparatorul desemnat din oficiu.
Curtea de Apel ;argu *ures, sectia penala, prin decizia nr. 2 din . ianuarie 2003, a
respins ca nefondat apelul declarat de condamnat, retinand ca, in mod corect, prima
instanta a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 322#$ C. proc. pen.
0ecursul declarat de inculpat, prin care s-a cerut casarea "otararilor si trimiterea
dosarului la prima instanta in vederea rejudecarii, intrucat cererea a fost judecata fara ca
acesta sa fie citat, este fondat.
+otrivit art. art. 322#$ C. proc. +en., in cazul in care se cere extradarea unei persoane
judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a
judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.
,in actele dosarului rezulta ca, urmare a modificarii legii procesual penale, judecarea
cauzei a fost declinata de >udecatoria ;argu *ures in favoarea ;ribunalului *ures,
ulterior datei la care inculpatul a luat termen in cunostinta.
+rin urmare, prevederile art. 2-$ alin. ')% C. proc. pen., potrivit carora partea prezenta la
un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, c"iar daca ar lipsi la vreunul
dintre aceste termene, nu sunt aplicabile in cauza.
In consecinta, recursul inculpatului a fost admis, "otararile atacate au fost casate si s-a
dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la ;ribunalul *ures.
In ce priveste partea vatamata, am mai aratat ca persoana vatamata prin infractiune nu
dobandeste automat calitatea de parte vatamata, la aceasta ajungandu-se numai in urma
unei manifestari de vointa in acest sens. 7u este necesar ca persoana vatamata sa faca o
declaratie expresa de constituire ca parte vatamata, fiind suficient ca ea sa fi efectuat acte
specifice sustinerii laturii penale a procesului, care releva fara ec"ivoc vointa de a
participa in procesul penal intr-o asemenea calitate#2%. +ot constitui manifestari certe ca
persoana vatamata intelege sa participe in procesul penal/
- formularea unei plangeri prealabile, in cazul in care legea cere o asemenea manifestare
de vointa, prin care se solicita condamnarea inculpatului pentru infractiunea comisa,
- declaratia scrisa sau orala facuta in fata organului de urmarire penala sau a instantei de
judecata, prin care se explica dorinta de a participa la procesul penal,
- prezenta activa la diverse termene, interventia sa in proces, prin prezentarea in fata
instantei de judecata pentru a sustine vinovatia inculpatului
solicitarea de probatorii in vederea dovedirii anumitor imprejurari,
- formularea de intrebari in cursul audierii anumitor persoane etc.
+otrivit art. .4 Cod procedura penala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata
are obligatia sa c"eme, spre a fi ascultata, persoana care a suferit o vatamare prin
infractiune, inainte de ascultare, persoanei vatamate i se pune in vedere ca poate participa
in proces ca parte vatamata si i se atrage atentia ca declaratia de participare in proces ca
parte vatamata se poate face in tot cursul urmaririi penale, iar in fata primei instante de
judecata pana la citirea actului de sesizare. Incalcarea acestei indatoriri de catre organul
judiciar ec"ivaleaza cu lipsa de rol activ si poate conduce la casarea "otararii
judecatoresti pronuntate in asemenea conditii#3%.
;rebuie subliniat faptul ca participarea in proces a partii vatamate si a partii civile se
poate face in aceasta faza a procesului penal, daca nu s-au constituit in cursul urmaririi
penale, numai pana la citirea actului de sesizare @art. $3 alin. '2% C. proc. pen.A. *ai
trebuie subliniat, ca potrivit art. $3 alin.)% C. proc. pen., calitatea de parte civila a
persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de
a participa in calitate de parte vatamata in aceeasi cauza. +rin aceasta dispozitie se
consacra o exceptie de la regula potrivit careia o persoana nu pocite intruni mai multe
calitati in procesul penal#4%.
Calitatea de parte civila se determina de legea civila, cu particularitatea ca paguba trebuie
sa fie urmarea directa a infractiunii.
+entru indeplinirea calitatii de parte civila se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii#.%/
- sa se fi savarsit o infractiune,
- infractiunea sa fi produs persoanei vatamate un prejudiciu material sau moral,
- persoana vatamata sa ia parte la proces prin punerea in miscare sau concurarea la
exercitarea actiunii penale, de catre procuror,
- persoana vatamata sa decalare ca promoveaza actiunea civila in procesul penal, actiune
pe care o alatura actiunii penale.
1a aceste conditii, unii autori mai adauga ca prejudiciul produs prin infractiune trebuie sa
fie actual, personal si direct.
Constituirea de parte civila este posibila in tot cursul urmarii penale, iar in timpul
judecatii doar la prima instanta si numai pana la citirea actului de sesizare 'art. $3 alin. 2
c. pr. pen.%. *odificarea pretentiilor solicitate de partea civila, se poate face tot pana in
acest moment#5%. S-a considerat ca intrucat curtea actului de sesizare constituie
activitatea de debut a cercetarii judecatoresti prin care se intra in fondul judecarii cauzei,
trebuie ca in acest moment sa se delimiteze cu exactitate atat partile din proces cat si
pozitia lor#-%.
Constituirea ca parte civila in fata instantei este valabila c"iar daca, la momentul la care a
avut loc, procedura de citare a inculpatului la judecata nu era completa, acesta nefiind
prezent in instanta datorita nelegalei sale citari#$0%.
+ersoana care la prima instanta nu s-a constituit parte civila nu mai poate formula
pretentii de dezdaunare in cadrul cailor de atac si nici nu poate critica prima instanta
pentru ca nu a dispus obligarea inculpatului ia despagubiri#$$%.
In anumite cazuri constituirea de parte civila nu mai este posibila, c"iar daca nu s-a
depasit momentul indicat de art. $3 alin. 2 c. pr. pen. Astfel, s-a "otarat ca nu poate fi
admisa cererea de despagubiri civile formulata de persoana care abia la al treilea termen
de judecata a cerut sa se ia act de constituirea sa ca parte civila, dupa ce in cursul
urmaririi penale si la primul termen de judecata a declarat ca renunta la despagubiri#$2%.
Constituirea de parte civila este posibila ulterior unei declaratii exprese prin care
persoana vatamata renunta la despagubiri, numai in ipoteza in care se stabileste ca aceasta
a fost in eroare sau a fost supusa unui doi ori unei violente care a determinat
declaratia#$)%
,aca cel vatamat s-a constituit parte civila si a formulat odata cererea de despagubire
instanta este obligata sa se pronunte asupra acesteia, c"iar daca ulterior partea nu mai
insista asupra solicitarii#$2%.
Cu tot caracterul disponibil al actiunii civile, modificarea limitelor pretentiilor formulate
de catre cel vatamat nu este posibila dincolo de momentul limita al constituirii de parte
civila. Cererea partii civile, formulata intr-o cale de atac, de a-l obliga pe inculpat sa
plateasca o despagubire mai mare este inadmisibila#$3%.
*anifestarea de vointa, in sensul exercitarii actiunii civile, este exprimata prin declaratie
orala, consemnata intr-un document procedural sau prin cerere scrisa de constituire de
parte civila 'art. $3 , .4 C. proc. pen.%. Intrucat in foarte multe cazuri nu se poate
determina de la inceput intinderea prejudiciului, cererea nu are caracter formal, fiind
considerata valabila, c"iar daca nu s-a indicat de la inceput intinderea pagubei sau
cuantumul despagubirilor pretinse#$4%.
Calitatea procesuala de parte responsabila civilmente a fost instituita pentru a proteja
persoana care a suferit un prejudiciu, impotriva insolvabilitatii autorului
prejudiciului#$.%.
Au calitatea de parte responsabila civilmente, atat persoanele prevazute in art. $000 Cod
civil cat si persoanele c"emate sa raspunda civil pentru fapta altuia, prevazute in 1egea
nr. 22=$-4- privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii, si raspunderea in
legatura cu gestionarea bunurilor.
Sunt persoane responsabile civilmente, in sensul dispozitiilor mentionate/
- parintii pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor minori 'art. $000 alin. 2 Cod civil%,
- comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate 'art. $000
alin. ) Cod civil%,
- institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub
supraveg"erea lor 'art. $000 alin. 2 Cod civil%,
- persoanele care indeplinesc functii de conducere precum si orice alte persoane care s-au
facut vinovate de angajarea, trecerea sau mentinerea in functie a unui gestionar fara
respectarea conditiilor legale de varsta, studii si stagiu precum si dispozitiilor referitoare
la antecedentele penale ale acestora 'art. 25 si )0 din 1egea nr. 22=$-4-%,
- persoanele cu privire la care s-a constat printr-o "otarare judecatoreasca faptul ca au
dobandit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public si ca le-au
dobandit in afara atributiilor de serviciu ale gestionarului stiind ca acesta gestioneaza
astfel de bunuri 'art. )2 din 1egea nr. 22=$-4-%,
- persoanele care au constituit o garantie pentru gestionari 'art. $0 si urm. din 1egea nr.
22=$-4-%,
1a aceste cazuri, pot fi mentionate si altele/
- locatarul principal fata de proprietar pentru incendiul cauzat de sublocatar 'art. $2)3
Cod civil%,
- sotul, cu partea din bunurile comune, in masura in care acestea au sporit prin insusirea
de catre celalalt si a unor bunuri din proprietatea publica 'art. )2 lit. d Codul
familiei%#$5%.
In literatura de specialitate#$-% s-a incercat o sporire a limitelor sferei atribuite calitatii de
parte civilmente responsabila printr-o interpretare extensiva a dispozitiilor cuprinse in art.
$00) c. civ., dupa care cand delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane,
acestea sunt tinute solidar pentru despagubire. S-ar putea permite astfel cuprinderea in
calitatea de parte responsabila civilmente a persoanelor care au produs prejudiciul
impreuna cu invinuitul sau inculpatul, dar nu au fost trimise in judecata nefiind trase la
raspundere penala. :pinia a ramas izolata si nu s-a reflectat in practica judiciara. Ca
urmare, calitatea de parte civilmente responsabila poate fi intalnita numai in acele cazuri
in care se poate retine, raspunderea civila a unei persoane pentru fapta penala a
inculpatului#20%.
6om dezvolta mai jos problema raspunderii subsidiare din dreptul muncii, care poate
conduce, pentru persoanele vizate, la dobandirea in procesul penal a pozitiei de parte
responsabila civilmente.
+otrivit articolului )0 din 1egea 22=$-4- '1egea gestionarilor%, raspunde, in limita valorii
pagubei ramase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatarii
insolvabilitatii acestuia, cel vinovat de/
a% angajarea sau trecerea unei persoane intr-o functie de gestionar sau din subordinea
gestionarului fara avizul prevazut in articolul . din 1egea 22=$-4-,
b% neluarea sau luarea cu intarziere a masurilor necesare pentru inlocuirea gestionarului
sau a angajatilor aflati in subordinea sa, desi a fost avertizat in scris si motivat ca nu-si
indeplinesc atributiile in mod corespunzator,
c% neluarea masurilor necesare pentru stabilirea si acoperirea pagubelor in gestiune,
d% neefectuarea inventarierilor la termenele si in conditiile legii, in situatia in care prin
aceasta a contribuit la cauzarea pagubei,
e% nerespectarea oricarei alte indatoriri de serviciu, daca fara incalcarea acesteia paguba
s-ar fi putut evita.
Se contureaza astfel continutul notiunii de raspundere subsidiara, vazuta ca o forma de
raspundere patrimoniala in care persoana culpabila a produs paguba in mod indirect, a
inlesnit-o, prin incalcarea unor obligatii de serviciu. ,in insasi definirea notiunii, rezulta
ca intre raspunderea individuala a autorului direct si raspunderea celeilalte persoane
exista o unitate indisolubila, in sensul ca nu poate exista aceasta din urma fara a fi
precedata si conditionata de forma sa principala/ raspunderea directa. In toate cazurile
insa salariatul raspunde pentru o fapta proprie a sa, iar nu pentru fapta altuia#2$%.
;rasatura specifica a raspunderii subsidiare se exprima in legatura necesara, indisolubila,
fie cu raspunderea unei alte persoane, care a produs direct paguba sau, in alti termeni, a
carei fapta constituie cauza directa, principala a producerii prejudiciului, fie cu obligatia
unei alte persoane - fizice sau juridice fata de angajator#22%.
Avand in vedere realitatea ca raspunderea subsidiara este tot o forma specifica a
raspunderii pentru fapta proprie, devine evident ca, sub raportul conditiilor sale de
existenta, ea este supusa regulilor generale referitoare la raspunderea patrimoniala. Si tot
astfel, intrucat sub raport cauzal rolul faptei pe care se intemeiaza raspunderea subsidiara
este secundar, si din punct de vedere temporal ea intervine numai ulterior raspunderii
principale 'obligatiei%, numai in masura in care aceasta nu a produs efecte integral sau
partial#2)%.
0aspunderea subsidiara intervine ulterior raspunderii principale si numai daca, prin
ipoteza, paguba nu a fost acoperita deloc sau partial. Avand in vedere caracterul secundar
al acestui tip de raspundere, este firesc ca, daca s-ar dovedi ca nu sunt intrunite conditiile
de existenta ale raspunderii 'obligatiei% principale, raspunderea subsidiara nu ar mai fi
nici ea posibila#22%.
+artea responsabila civilmente trebuie introdusa ca parte in proces, la cerere sau din
oficiu, tot pana la citirea actului de sesizare @art. $4 alin. '$% C. proc. pen.A. Aceasta poate
interveni in procesul penal, la prima instanta, pana la terminarea cercetarii judecatoresti,
daca considera necesar, luand procedura din stadiul in care se afla in momentul
interventiei#23%.
Intre prezenta partilor la judecata si principiile care calauzesc judecata exista stranse
legaturi. 7eprezentarea partior legal citate nu impiedica judecarea cauzei.
1egea 'art. 2-. alin.2% reglementeaza si situatia in care se prezinta in instanta o parte care
nu a fost citata sau nu a primit citatie, participarea ei la judecata fiind permisa cu conditia
ca presedintele completului sa-i stabileasca identitatea#24%.
---------------
#$% A se vedea ;ribunalul jud Sibiu, decizia penala nr. $3-=$--$ in ,reptul nr. $0-
$$.$--2, pag. $03.
#2%<"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 3-.
#)% Inalta Curte de Casatie si >ustitie, sectia penala, decizia nr. 2)4- din 5 aprilie 2003,
FFF.scj.ro.
#2% ;rib. *un. 8uc. sect. II. dec. nr. $24)=$-.4, 0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-..,
pag. 4)
#3% ;ribunalul Suprem, C ., decizia nr. 24 din $-52, in Culegere de ,ecizii $-52, pag.
2-2.
#4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. ))-
#.% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. $23.
#5% I. ;anoviceanu, ;ratat de ,rept si procedura penala, vol. I6, ;ipografia Curierul
>udiciar, 8ucuresti, $-22-$-2., pag. )22.
#-% 7oul cod de proc.pen. - prezentare comparativa, pag. 23
#$0% ;rib. Suprem..sect. pen. dec. nr. 20)0=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr. 4=$-.2,
pag. $2.-$25.
#$$% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 225=$-.3, 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-.3,
pag. 42.
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 2$2=$-52, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-53,
pag. .4.
#$)% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 5.2=$-52, 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-52,
pag. .)
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. ).4=$-5$, Culegere de ,ecizii $-5$, pag. )2$-)22.
#$3% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 2$5$=$-50, Culegere de ,ecizii $-50, pag. ))2-
))).
#$4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag. 55-5-.
#$.% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex,
8ucuresti 200$, pag. $)-.
#$5% 6. +avaleanu, 0esponsabilitatea penala a persoanelor morale in noul cod penal
francez, +ro 1ege nr. )=$---. pag. $3).
#$-% ;eofil +op, +ropuneri de !lege ferenda! privind continutul notiunii de parte
responsabila civilmente, 0evista 0omana de ,rept, nr. -=$-.-, pag. $.
#20% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag.
$-).
#2$% Institutul Central de Cercetari &conomice, 0aspunderea patrimoniala a personalului,
supliment la 0evista &conomica, $-55, pag. $$5.
#22% ;ribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr. $2)=$-.2, in Ioan *i"uta, 0epertoriu de
practica judiciara pe anii $-4--$-.3, pag. 25$, speta nr. $00.
#2)% Sanda <"impu, Alex. ;iclea, ,reptul muncii, Casa de &ditura si +resa !Sansa! S01,
8ucuresti, $--., pag. 22$.
#22% +entru caracterizarea raspunderii patrimoniale subsidiare si cu privire la cazurile in
care ea poate interveni, a se vedea/ Sanda <"impu, Ion ;raian Stefanescu, Serban
8eligradeanu, <"eorg"e *o"anu, ,reptul muncii, vol. II, pag. $$0-$$), <"eorg"e
*o"anu, :pinii in legatura cu existenta unei raspunderi materiale !subsecvente! 'II%, in
0evista romana de drept nr. .=$-52, pag. 2--32.
#23%A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. ))-.
#24% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $24-$2.
+articiparea inculpatului
1egea consacra regula potrivit careia judecata trebuie sa se faca cu incunostintarea
inculpatului. Aceasta masura este in sprijinul asigurarii exercitarii dreptului la aparare si
al realizarii principiului aflarii adevarului. +entru a se da posibilitatea reala de pregatire
pentru judecata, in art. )$) alin. '2% C. proc. pen. se prevede ca citatia trebuie sa fie
inmanata inculpatului cu cel putin 3 zile inaintea termenului fixat.
In ipoteza in care procedura de citare a inculpatului este indeplinita, acesta poate fi
judecat si in contumacie 'art. 2-$ C. pr. pen.%. Spre exemplu, instanta a decis ca nu se
considera indeplinita procedura de citare cu inculpatul internat in spital daca dosarul s-a
inregistrat la instanta c"iar in ziua internarii sale in spital, astfel incat inculpatul nu a avut
cunostinta de judecarea procesului sau%#$%. ,e la aceasta regula exista doua derogari#2%/
- cand inculpatul se afla in stare de detinere, c"iar intr-o alta cauza, aducerea lui la
judecata fiind obligatorie 'art. )$2 C. pr. pen.%,
- cand inculpatul este minor la data sesizarii instantei.
In aceste cazuri, judecata nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului. in cazul
minoritatii, inculpatul poate fi judecat la prima instanta si in lipsa, daca exista dovezi din
care rezulta ca se sustrage de la judecata 'art. 252 C. pr. pen.%.
+entru a asigura participarea inculpatului detinut, c"iar si in alta cauza, se prevede
obligatia instantei ca o data cu citatia, sa-i comunice si copia actului de sesizare a
instantei.
In cazul inculpatului detinut, c"iar si in alta cauza, se prevede ca aducerea acestuia este
obligatorie deoarece judecata nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului 'art. )$2 C.
proc. pen%. ,esfasurarea judecatii in lipsa inculpatului arestat atrage nulitatea absoluta a
"otararii @art. $-. alin. '2% C. proc. pen.A.
In consecinta ca urmare a intrarii in vigoare a 1egii nr.25$=200), art.$.2 prevede ca
inculpatul poate fi reprezentat in orice situatie cu exceptia cazurilor in care prezenta sa
este obligatorie.
In ce priveste pe inculpatul minor, potrivit art. 252 alin. '$% C. proc. pen., judecata se face
in prezenta acestuia, cu exceptia cazului cand minorul s-a sustras de la judecata.
1ipsa asistentei juridice, daca aceasta este obligatorie potrivit legii, atrage nulitatea
absoluta a "otararii.
---------------
#$% A se vedea ;ribunalul jud Sibiu, decizia penala nr. $3-=$--$ in ,reptul nr. $0-
$$=$--2, pag. $03.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 3-.
+articiparea altor persoane la judecarea cauzelor penale in prima instanta
Alaturi de inculpat si celelalte parti, la judecarea cauzelor penale in prima instanta pot
participa martori, experti si interpreti.
+entru ca aceste persoane sa poata participa la judecata este necesara citarea lor potrivit
legii.
,aca persoana citata nu se prezinta la sedinta de judecata, instanta, apreciind ca prezenta
ei este necesara, poate dispune aducerea cu mandat 'art.$5) alin.$ %.
1ipsa nejustificata a martorului, expertului sau interpretului legal citat se sanctioneaza cu
amenda judiciara 'art.$-5 alin.) din Codul de proc. pen., modificat prin 1egea )34=2004%.
'. Stru$tura /ude$atii in prima instanta
Activitatea de judecata in prima instanta este complexa, necesitand, din motive de
desfasurare in cond tii optime, benefice aflarii adevarului si pronuntarii unei "otarari
temeinice si legale in conditiile respectarii garantiilor procesuale, o impartire in stadii si
alte subdiviziuni 'activitati si momente%. Aceste stadii, desi sunt comune tuturor etapelor
judecatii au elemente specifice judecatii in prima instanta. &le ordoneaza activitatea de
judecata si nu poate fi sc"imbata ordinea de desfasurare. Aceste stadii sunt/ masurile de
pregatire, desfasurarea sedintei de judecata, deliberarea si adoptarea "otararii#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. ))-
*asurile de pregatire
In momentul sesizarii instantei si momentul de inceput al sedintei de judecata se impune
o etapa procesuala in care sunt realizate acte premejgatoare sau asa-zisa procedura
preliminara, etapa care are menirea de a pune dosarul in stare de judecata.
In etapa actelor premergatoare sedintei de judecata, presedintele instantei ia masuri
privind fixarea termenului de judecata, fixarea completului si asigurarea apararii.
In privinta fixarii termenului de judecata trebuie aratat ca in lege nu se fac precizari,
urmand ca, in functie de ordinea intrarii dosarelor la instanta, presedintele sa fixeze data
la care incepe judecarea cauzei. In anumite situatii, insa, presedintele instantei de
judecata este obligat sa dea prioritate judecarii anumitor dosare, fixand in acest scop un
termen de judecata prioritar. Astfel, potrivit art. 2-), in cauzele in care sunt inculpati
arestati preventiv, judecata se face de urgenta si cu precadere. ,e asemenea potrivit
dispozitiilor art. )$) alin. 2, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de
arest, presedintele instantei, la primirea dosarului, fixeaza un termen care nu poate fi mai
mare de 25 de ore.
>udecarea cauzei se face cu precadere c"iar in situatia in care unii dintre inculpati sunt
detinuti in alta cauza#$%.
Si la judecata in prima instanta, dupa inregistrarea dosarului, in cauzele in care inculpatul
este trimis in judecata in stare de arest, inainte de expirarea arestarii, instanta este datoare
sa examineze din oficiu, in camera de consiliu, deci fara publicitate, regularitatea luarii
sau, dupa caz prelungirii arestarii preventive#2%.
Aceste masuri se dispun de catre presedintele sau vicepresedintele instantei de judecata si
se efectueaza de grefier, nefiind aplicabile dispozitiile art. 2-2 C. pr. pen. care prevad ca
instanta judeca in complet de judecata. ,e asemenea, nu sunt aplicabile nici principiile
specifice judecatii cum sunt oralitatea, publicitatea si contradictorialitatea care se
manifesta doar in cadrul sedintei de judecata#)%.
In sc"imb, intrucat judecata este guvernata de principiile contradictorialitatii si
nemijlocirii, o data cu fixarea termenului de judecata, presedintele instantei va da
dispozitie pentru citarea persoanelor care trebuie sa fie c"emate la judecata, pe de o parte
partile, iar pe de alta parte, martorii, expertii si interpretii. In cazul in care au fost trimisi
in judecata infractori minori se citeaza autoritatea tutelara si parintii iar daca este cazul,
tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea ori supraveg"erea careia se afla minorii,
precum si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara de catre instanta @art.
252 alin. '2% C. proc. pen.A.
In etapa premergatoare sedintei de judecata, presedintele instantei numeste completul de
judecata. Seful instantei va avea grija ca la alcatuirea completului de judecata sa tina
seama de prevederile legii in materia incompatibilitatii judecatorilor.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $30-$3$.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )20
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 40-4$.
Des1asurarea sedintei de /ude$ata
In literatura de specialitate#$% se mentioneaza, desi in lege nu se statueaza expres, sedinta
de judecata poate fi compartimentata in patru etape distincte, si anume/
- inceputul judecatii
- cercetarea judecatoreasca,
- dezbaterile
- ultimul cuvant al inculpatului
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $30-$3$.
Inceputul judecatii
Inainte ca instanta sa treaca la efectuarea cercetarii judecatoresti este necesar sa
intreprinda anumite activitati care au caracter organizatoric, activitati de natura sa asigure
buna desfasurare a judecarii cauzei.
,in economia dispozitiilor legale care vizeaza acest moment procesual se desprinde
necesitatea ca instanta sa se opreasca asupra urmatoarelor aspecte#$%/
- sa declare sedinta desc"isa,
- sa faca strigarea cauzei si apelul celor citati 'cu aceasta ocazie, se verifica nu numai
prezenta persoanelor apelate, ci, in cazul celor absenti, si daca este indeplinita sau nu
procedura de citare pentru a se vedea daca nu este necesara amanarea cauzei prin fixarea
unui nou termen de judecata. Cauza se amana, c"iar daca este indeplinita procedura de
citare in ipoteza in care lipseste o parte a carei prezenta este obligatorie sub sanctiunea
nulitatii absolute - de pilda, in cazul inculpatului arestat ori a inculpatului minor2%,
- sa verifice legalitatea sesizarii instantei,
- sa faca unele verificari privitoare la inculpat,
- sa ia anumite masuri privind martorii, expertii si interpretii,
- sa dea anumite lamuriri si sa se pronunte asupra cererilor si exceptiilor ridicate.
6a fi lovita de nulitate "otararea adoptata de un numar diferit de judecatori decat cel
prevazut de lege. &ste lovita de nulitate absoluta "otararea daca a fost prezent in complet,
c"iar la un singur termen de judecata, un judecator care nu a dobandit sau a pierdut
aceasta calitate, din judecatori incompatibili, de asemenea cand la deliberare si la darea
"otararii au participat alti judecatori sau un numar diferit de judecatori de cei care au
participat la dezbaterile judiciare @art. 2-2 alin. ')% si art. )0. C. proc. pen.A.
In acest punct semnalam ca in legatura cu compunerea legala a instantei de judecata in
practica judiciara s-au ridicat multe probleme#)%. Astfel, s-a statuat ca nerespectarea
normelor legale de compunere a instantei nu trebuie sa se manifeste pe tot parcursul
judecatii, nulitatea absoluta a "otararii producandu-se c"iar daca reaua compunere a
completului a existat numai la unul din termene#2%, dar la care s-au audiat martori#3%, s-a
discutat admisibilitatea unor probe#4%, ori s-au solutionat cereri ale partilor#.%.
,impotriva, daca la termenul la care compunerea instantei a fost gresita, nu a fost
solutionata cauza, nu au fost administrate probe si nici nu au fost luate masuri procesuale
ce ar fi avut consecinte cu privire la solutionarea cauzei, nu se poate retine o incalcare a
legii care sa atraga sanctiunea nulitatii#5%. Identica a fost solutia si cand ulterior
termenelor la care instanta a fost gresit compusa s-au reluat aceleasi acte procesuale de
catre instanta intr-o compunere legala#-%.
,aca in cursul judecatii la prima instanta se iveste un dezacord cu privire la o c"estiune
incidenta 'de exemplu, admiterea unei probe%, solutionarea divergentei se va face in
complet de ) judecatori dupa care se va reveni la completul obisnuit#$0%.
Cererea de incetare a executarii unei pedepse prin munca fara privare de libertate se
solutioneaza in complet format din 2 judecatori, daca pedeapsa prevazuta de lege pentru
infractiunea savarsita este inc"isoarea mai mare de 2 ani#$$%.
Cand o instanta, sc"imband incadrarea juridica a unei fapte penale declina competenta in
favoarea altei instante, nu trebuie sa fie compusa in completul prevazut de lege pentru
judecarea cauzei la aceasta ultima instanta. in speta, >udecatoria sc"imband incadrarea
juridica din vatamare corporala grava in tentativa de omor a dispus corect declinarea de
competenta in compunerea avuta initial#$2%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $3$ si urm.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 4..
#)% conform 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. $34.
#2% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. )0$$=$-5), 0evista 0omana de ,rept ni. $$=$-5),
pag. .)-.2.
#3% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. ))4$=$-.$, 0evista 0omana de ,rept nr. )=$-.),
pag. $4).
#4% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. )0$$=$-52, 0evista 0omana de ,rept nr. $$=$-5),
pag. .)-.2.
#. ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. )$2=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. .=$-.2, pag.
40-4$.
#5% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. $25=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. $0=$-.2,
pag. .2
#-% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. $$3$=$-5$, 0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-52,
pag. 4$
#$0% ;rib. jud. Sibiu. dec. pen. nr. 4.=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-.), pag.
$33-$3-.
#$$% ;rib. jud. Satu-*are, dec. pen. nr. 2)5=$-50, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-5$,
pag. $0-
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. --=$-5), 0evista 0omana de ,rept, nr. )=$-52, pag.
.2.
Cercetarea judecatoreasca
,upa efectuarea actelor necesare, daca se constata ca nu exista nici un caz de desesizare
sau de amanare a cauzei aceasta aflandu-se in stare de judecata, se trece la cercetarea
judecatoreasca.
Cercetarea judecatoreasca este acea parte a judecatii in care se administreaza si se
verifica probele necesare pentru aflarea adevarului si formarea unei convingeri certe a
judecatorului asupra invinuirii aduse inculpatului.
Cercetarea judecatoreasca are drept obiect#$%/
a% readministrarea probelor care an fost administrate in cursul urmaririi penale. Aceasta
reprezinta o cerinta indispensabila a principiului nemijlocirii sedintei de judecata pentru o
percepere directa si nemijlocita a probelor de catre instanta de judecata,
b% administrarea oricaror alte probe. Aceasta reprezinta o cerinta a necesitatii de a se
asigura in procesul penal lamurirea cauzei sub toate aspectele in vederea aflarii
adevarului.
Administrarea probelor se face in conditii de publicitate, oralitate si contradictorialitate
fiind percepute nemijlocit de judecator dar si de procuror si parti.
In cazul in care sesizarea instantei s-a facut prin rec"izitoriu se administreaza probele
'care pot fi administrate% administrate in faza de urmarire penala. in cazul in care acestea
sunt incomplete sau pentru aflarea adevarului se intrevede posibilitatea administrarii de
alte probe, din oficiu sau la propunerea partilor ori a procurorului, instanta poate dispune
si administrarea altor probe. in baza rolului activ, instanta de judecata trebuie sa staruie
pentru inlaturarea oricarei situatii de indoiala.
In acest sens, in dispozitiile art. )20 alin. 2 se arata ca procurorul si partile pot cere
administrarea de probe noi si in cursul cercetarii judecatoresti.
:rdinea in care se face cercetarea judecatoreasca este cea stabilita de lege. Instanta poate
dispune unele sc"imbari atunci cand este necesar pentru buna desfasurare a cercetarii
judecatoresti.
Cand este prezent inculpatul, ordinea nu mai poate fi sc"imbata decat dupa audierea lui,
fiind acela ce a declansat conflictul dedus judecatii.
Avand in vedere dispozitiile art. )2$, precum si celelalte norme legale care reglementeaza
etapa cercetarii judecatoresti, reiese ca ordinea de efectuare a actelor de cercetare
judecatoreasca este urmatoarea/
- inceperea cercetarii judecatoresti,
- ascultarea inculpatului,
- ascultarea coinculpatilor,
- ascultarea celorlalte parti,
- ascultarea martorului, expertului sau interpretului.
In practica s-au pus in discutie consecintele nerespectarii ordinii de desfasurare a
cercetarii judecatoresti. intr-o speta s-a decis ca desi potrivit art. )24 si )2. ascultarea
partii civile se face inainte de ascultarea martorilor, nerespectarea dispozitiei nu duce prin
ea insasi la desfiintarea "otararii atacate, intrucat art. )2$ alin. ) prevede ca ordinea poate
fi sc"imbata de instanta#2%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. .3.
#2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $253=$-.4, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-..,
pag. 44.
;erminarea cercetarii judecatoresti
,upa ce au fost administrate toate probele si presedintele instantei apreciaza ca se poate
trece la dezbaterea cauzei, intreaba pe procuror si parti daca mai au de dat explicatii ori
de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti 'art. ))- C. proc. pen.%.
,aca si acestea considera ca nu mai au cereri de facut si nu se impune administrarea de
noi probe sau daca acestea au fost respinse, ori daca s-au efectuat completarile facute,
presedintele completului declara terminata cercetarea judecatoreasca. Aceasta declaratie
marc"eaza trecerea procesului in stadiul dezbaterilor judiciare#$%.
In raport cu intrebarea presedintelui completului de judecata partile sau procurorul pot
formula cereri pentru completarea cercetarii judecatoresti sau pot sa nu formuleze noi
cereri.
Cercetarea judecatoreasca se considera terminata cand/
- nu s-au formulat cereri noi,
- cererile formulate au fost gasite neintemeiate de catre instanta si, in consecinta, au fost
respinse,
- cererile formulate au fost admise si cercetarea judecatoreasca a fost completata.
,upa terminarea cercetarii judecatoresti, in cauza fiind administrate toate probele,
urmeaza discutarea lor in conditii de oralitate, publicitate si deplina contradictorialitate.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )24
0estituirea cauzei la procurer
<eneralitati
Cercetarea judecatoreasca, presupunand o atenta administrare a probelor in conditii de
publicitate, oralitate si contradictorialitate, poate da la iveala aspecte pentru a caror
rezolvare este necesara trimiterea cauzei la procuror.
0estituirea cauzei la procuror poate fi facuta cand cercetarea penala a fost efectuata de un
organ necompetent 'art.))2%.
,aca pe parcursul cercetarii judecatoresti rezulta ca in cauza supusa judecatii s-a efectuat
cercetarea penala de un alt organ decat cel competent, instanta se desesizeaza si restituie
cauza procurorului care ia masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent#$%.
Instanta se poate desesiza in tot cursul judecatii, atat in timpul cercetarii judecatoresti, cat
si ulterior in cursul dezbaterilor, cand constata ca urmarirea penala nu este completa, iar
completarea nu s-ar putea face in fata instantei decat cu mare intarziere. ,impotriva, s-a
aratat ca este nelegala restituirea dosarului pentru a se clarifica contradictiile existente in
materialul probator, cat timp acestea puteau fi elucidate de instanta#2%. In sc"imb, daca
datorita complexitatii purtatorului, instanta nu ar fi putut efectua o administrare operativa,
restituirea cauzei la procuror se impune#)%.
Instanta poate restitui cauza procurorului numai in urma administrarii probelor in cadrul
cercetarii judecatoresti. Cat timp instanta nu a administrat nici o proba, nu are elemente
pentru a aprecia daca urmarirea este sau nu completa si nici daca extinderile ar fi de
natura sa intarzie judecata#2%.
---------------
#$% ;ribunalul Suprem, Sectia penala, dec. nr. 423 din $-5), in 0evista 0omana de
,rept, nr.3, $-52, pag. 4., Curtea de Apel 8ucuresti, Sectia I penala, dec. nr. 2=$--5. dec.
nr. 4)2=$--5, dec. nr. 32=$--5, Sectia a II-a penala, dec. nr. $025=$--5, in Culegere de
practica judiciara penala pe anul $--5, &d. All 8ecH, 8ucuresti, $---, pag. 34-40.
#2% ;rib. >ud. Ilfov, decpen. nr. 4-5=$-.5, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-.-, pag. 4..
#)% ;rib. Suprem, secI.pen.dec. nr. $.24=$-50, Culegere de ,ecizii din anul $-50, pag.
)3)-)33.
#2% ;rib. *un. 8ucuresti, sect. a II-a pen.dec. nr. $223=$-.4, 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. )34.
0estituirea cauzei pentru refacerea urmaririi penale
In practica s-au ivit doua situatii/
- cand, in urma sc"imbarii incadrarii, competenta revine instantei superioare, dar
urmarirea penala a fost efectuata de parc"etul de pe langa acea instanta. In acest caz, s-a
decis ca nu se restituie cauza procurorului ci aceasta se declina instantei competente
deoarece urmarirea penala este efectuata de organul competent#$%,
- cand judecatoria a fost sesizata de parc"etul de pe langa aceasta si a sc"imbat incadrarea
juridica intr-o infractiune de competenta tribunalului, urmeaza a se dispune trimiterea
cauzei la procurorul de la parc"etul de pe langa tribunal, si nu isi va declina competenta
in favoarea tribunalului deoarece este obligatorie refacerea urmaririi penale de parc"etul
competent.
Cand se constata ca instanta nu este competenta sa solutioneze cauza 'de ex., cauza este
judecata de o instanta civila si este de competenta unei instante militare% aceasta se
restituie obligatoriu procurorului si nu se declina#2%.
Cauza nu se mai restituie daca in urma cercetarii judecatoresti instanta sc"imba
incadrarea juridica intr-o alta infractiune, in raport de care se constata ca urmarirea nu a
fost efectuata de organul de cercetare competent. 0estituirea nu se justifica pentru ca in
raport de incadrarea juridica initiala, data de organul de cercetare, acesta a fost
competent, sc"imbarea fiind determinata de o imprejurare ulterioara, necunoscuta in
momentul desfasurarii urmaririi penale#)%.
In practica instantei supreme#2% s-a decis ca acest caz este aplicabil si atunci cand
organul de cercetare penala a efectuat cercetari penale intr-o infractiune de competenta de
urmarire penala proprie a procurorului. in argumentarea acestei practici, s-a considerat ca
atunci cand efectueaza personal urmarirea penala, procurorul poate fi asimilat cu un
organ care efectueaza cercetarea penala! in sensul art. ))2 alin. $ C. pr. pen.
Impotriva "otararii de desesizare se poate face recurs de catre procuror si de orice
persoana ale carei interese au fost vatamate prin "otarare, procedura fiind aceeasi ca la
restituirea pentru completarea urmaririi penale.
---------------
#$% A se vedea, C.S.>., s. pen., dec. nr. 2)22=$--2, ,eciziile Curtii Supreme, pag. )25.
#2% A se vedea, ;ribunalul jud. Constanta, s. pen., dec. pen. nr. 33-=$-.-, 0evista
0omana de ,rept, nr. $2, $-.-, pag. 43.
#)% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 4$0=$-5$, 0evista 0omana de ,rept, nr. $=$-52, pag.
40.
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 4$0=$-5$ in Culegere de decizii pe anul
$-5$, p.))-, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 53=$-.2 in Culegere de decizii
pe anul $-.2, pag. 2)0, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 50$=$-.$ in 0evista
0omana de ,rept nr. )=$-.2, pag. $4)
0estituirea cauzei pentru completarea urmaririi penale
In cadrul cercetarii judecatoresti instanta are obligatia de a manifesta rol activ.
Acest principiu este o consecinta a principiului oficialitatii in procesul penal, in orice caz,
intre cele doua principii se poate vorbi de o stransa legatura#$%.
+otrivit art. 2 din Codul de procedura penala, organele care participa la desfasurarea
procesului penal trebuie sa manifeste un rol activ atat in initierea procesului penal
'realizand, in acest fel, si cerintele oficialitatii in procesul penal%, cat si in realizarea
activitatilor cerute de urmarirea penala, de judecata si de punerea in executare a
"otararilor judecatoresti penale.
,octrina si practica judiciara de pretutindeni atrag atentia asupra importantei atitudinii
active a organelor judiciare mai ales in desfasurarea procesului penal.
Instanta are indatorirea de a administra probe noi pentru completa elucidare a cauzei, prin
procedura prevazuta la art. ))2 C. proc. pen., modificat prin 1egea )34=2004.
---------------
#$% 6. ,ongoroz s.a., &xplicatii teoretice ale codului penal roman. +artea generala, vol I,
8ucuresti, &d. Academiei, $-.3, pag. 24-2.
Sc"imbarea incadrarii juridice
Incadrarea juridica a faptei inseamna stabilirea textului de lege care o prevede si
sanctioneaza precum si caracterizarea ei ca infractiune potrivit acestui text#$%.
Incadrarea juridica a faptei presupune realizarea de catre organele judiciare a unei
concordante intre continutul legal al infractiunii si continutul concret al acesteia. +rin
incadrarea juridica a faptei se stabileste textul din legea penala care prevede si
sanctioneaza fapta socialmente periculoasa care face obiectul cauzei penale. Sensul
te"nic al notiunii de incadrare juridica! se deosebeste de calificarea faptei!, aceasta din
urma fiind facuta de catre legiuitor#2%. Incadrarea juridica presupune stabilirea
infractiunii tip, a variantelor calificate sau mai putin grave, a formei de tentativa, a
situatiei de pluralitate de infractori sau de infractiuni si a altor dispozitii legale incidente
'caracterul continuat al infractiunii, fapta savarsita de trei sau de mai multe persoane ori
alte circumstante agravante cuprinse in art. .3 c. penal%#)%. In literatura penala#2% s-a
considerat ca sc"imbarea incadrarii juridice inseamna modificarea a insusi textului de
lege penala, care prevede si sanctioneaza fapta ce formeza obiectul cauzei penale. &a se
justifica ori de cate ori, in cursul judecatii in prima instanta, se ajunge la concluzia ca
incadrarea juridica data faptei in rec"izitoriu sau plangerea prealabila a persoanei
vatamate nu este corecta si ar trebui sc"imbata cu o alta incadrare juridica
corespunzatoare faptei penale retinute in sarcina inculpatului, deoarece instanta are
obligatia sa faca o corecta aplicare a legii penale materiale, nefiind tinuta de incadrarea
juridica initiala. Sc"imbarea incadrarii juridice trebuie sa opereze si atunci cand sesizarea
instantei se face prin plangere prealabila, c"iar daca partite declara ca se impaca in
infractiunea indicata de incadrarea juridica initiala. In speta care a prilejuit aceasta
concluzie inculpatul a fost trimis in judecata prin plangerea prealabila pentru infractiunea
de lovire, desi victima a facut dovada ca a suferit o vatamare corporala grava. in aceste
conditii, instanta trebuie sa sc"imbe incadrarea juridica in art $52 C. pen. si sa condamne,
neputand sa ia act de impacarea partilor si sa inceteze procesul penal#3%.
Avand in vedere ca in cursul judecatii sunt readministrate probele din urmarirea penala
cat si probe noi, este posibil ca sa apara date care conduc la concluzia ca incadrarea
juridica data faptei prin actul de sesizare trebuie sc"imbata.
In practica judiciara s-a precizat in mod just ca nu este vorba de o sc"imbare a incadrarii
juridice, si deci instanta nu este obligata sa supuna discutiei imprejurarea ca prin actul de
sesizare nu s-a aratat expres textul delege in care se incadreaza fapta atata timp cat din
considerentele rec"izitoriului se desprinde faptul ca inculpatul este trimis in judecata
pentru fapta prevazuta in rec"izitoriu#4%, intr-o asemenea situatie este vorba de o eroare
materiala evidenta care poate fi indreptata prin procedura prevazuta de art.$-3. In
doctrina s-a considerat#.% ca interpretarea normelor referitoare la sc"imbarea incadrarii
juridice e bine sa fie cat mai larga, dispozitiile din art. ))2 cu caracter de garantie urmand
sa fie incidente in situatii cat mai numeroase. In aceeasi opinie doctrinara se manifesta
retineri fata de interpretarile restrictive date in acest sens. Apreciem discutabila parerea
ca procedeul instantei de fond de a inlatura existenta provocarii, desi aceasta circumstanta
atenuanta era cuprinsa in rec"izitoriu, fara a urma dispozitiile din art. ))2 ar fi corecta#5%.
Cand sc"imbarea incadrarii juridice s-a facut dupa terminarea cercetarii judecatoresti sau
in orice alt moment ulterior cercetarii judecatoresti, instanta, dupa caz, mentine cauza
spre solutionare sau isi declina competenta instantei superioare in grad.
Instanta mentine cauza spre solutionare cand datorita noii incadrari juridice nu are loc
modificarea competentei instantei sau cand noua incadrare juridica atrage competenta
unei instante inferioare in grad.
Sc"imbarea incadrarii juridice presupune urmatoarele obligatii ale instantei/
- sa puna in discutie noua incadrare juridica,
- sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau
eventual amanarea judecatii pentru a-si pregati apararea.
In urma discutarii in contradictoriu a noii incadrari, pana la dezbateri instanta nu trebuie
sa se pronunte prin inc"eiere asupra noii incadrari deoarece aceasta ec"ivaleaza cu
antepronuntarea#-%.
Cu ocazia dezbaterilor se poate pune din nou in discutie incadrarea juridica. ,aca
sc"imbarea incadrarii juridice s-a cerut in cursul dezbaterilor instanta se va pronunta prin
sentinta. ,aca se impune sc"imbarea incadrarii juridice in cursul deliberarii instanta, prin
inc"eiere, va repune cauza pe rol din stadiul procesual al dezbaterilor, pentru a fi
dezbatuta in contradictoriu noua incadrare.
Sc"imbarea incadrarii juridice va avea, dupa caz, efecte asupra/ stabilirii competentei,
asupra valabilitatii modului de sesizare 'rec"izitoriu sau plangere%, a participarii
procurorului si a aparatorului, individualizarii pedepsei.
---------------
#$% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. II, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. $5$.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $00, nota de subsol $)5, I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat,
&ditura <lobal 1ex, 8ucuresti, 2002.
#)% ;rib. >ud. <orj, dec. pen. nr. 555=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr. $$=$-.3, pag.
$)2-$20.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea speciala, vol. I, &ditura :scar +rint, $--2,
pag. $-) -$-2, <r. ;"eodoru, ;udor +laesu, ,rept procesual penal, partea generala,
?niversitatea Al. I. Cuza!, Iasi, $-54, pag. $40 -$4$, 7. 6olonciu, ;ratat de procedura
penala, +artea speciala, vol. III, &ditura +aidea, 8ucuresti, $--2, pag. )0).
#3% a se vedea, <. Antoniu, Comentariu la sentinta penala nr. 2)0=$-4- a >udecatoriei
Caransebes in +ractica judiciara penala, vol. I6, +rocedura penala de <. Antoniu s. a.,
&ditura Academiei 0omane, 8ucuresti, $--), pag. 22), ;ribunalul Suprem, sectia penala,
decizia nr. 44$=$-.$, Culegere de decizii pe anul $-.$, pag. 253.
#4% ;ribunalul jud. ;imis, dec. pen. nr.2-5din $-.5, in 0evista 0omana de ,rept, nr.$,
$-.-, pag. 3-.
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 20).
#5% ;rib. Suprem, sect.pen.dec. nr.25-=$-.5, 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in
materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. )44.
#-% A se vedea C.S.>.. s. pen., dec. nr. 2.22=$--., 8uletinul >urisprudentei $--., pag.
)52.
Deli2erarea
+rezentare
,upa terminarea sedintei de judecata, instanta trebuie sa treaca la deliberare, cu care
ocazie rezolva cauza penala si in final, pronunta "otararea judecatoreasca.
Caracterizata ca o consfatuire a membrilor completului de judecata, asupra problemelor
ce au format obiectul judecatii, deliberarea este activitatea procesuala prin care se verifica
si se evalueaza materialul probator si procedural al cauzei, in vederea solutionarii
fondului cauzei.
,eliberarea este definita si ca activitatea logica ce sta la baza procesului de solutionare a
cauzelor penale.
+rin functiunea si finalitatea sa, deliberarea constituie o etapa distincta in desfasurarea
judecarii cauzelor penale. ,eliberarea constituie actul final al judecatii, in urma caruia
instanta da o "otarare privind conflictul de drept penal dedus spre solutionare#$%.
,eliberarea primei instante de judecata este supusa, sub aspectul procedurii, regulilor
comune examinate anterior. &a prezinta particularitati doar in ceea ce priveste obiectul si
ordinea in care aceasta se abordeaza de catre membrii completului de judecata 'art. )2)
C. pr. pen.%.
Astfel, completul de judecata delibereaza mai intai in latura penala a cauzei, asupra
c"estiunilor de fapt, care se refera la temeinicia invinuirii si apoi, in masura in care s-a
retinut ca inculpatul a savarsit fapta ce formeaza obiectul judecatii, asupra c"estiunilor de
drept, care se refera la raspunderea penala si sanctiunea ce urmeaza a se aplica
inculpatului, iar ta latura civila asupra c"estiunilor de fapt privind existenta prejudiciului
cauzat prin infractiune si apoi asupra c"estiunilor de drept referitoare la raspunderea
civila a inculpatului si a partii responsabile civilmente, dupa caz, precum si la modalitatea
de reparare a prejudiciului. 1a sfarsit, completul de judecata delibereaza si asupra
c"estiunilor auxiliare, precum si asupra oricarei alte probleme privind justa solutionare a
cauzei#2%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $3.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $)-.
,eliberarea asupra laturii penale a cauzei si solutionarea ei
Actiunea penala este o institutie de baza a procesului penal deoarece ea constituie
instrumentul prin care se desfasoara si se finalizeaza procesul penal potrivit art. - C. proc.
pen.
Actiunea penala are un caracter inevitabil ce deriva din comiterea unei infractiuni si din
obligatia organelor judiciare de a asigura tragerea la raspundere penala a celor vinovati de
incalcarea legii penale. Actiunea penala presupune/ punerea in miscare dupa identificarea
persoanei care a comis o fapta prevazuta de legea penala, exercitarea actiunii penale prin
trimiterea in judecata sau c"emarea in judecata a persoanei vinovate, sustinerea invinuirii
in fata instantei de judecata, condamnarea inculpatului in cazul stabilirii vinovatiei
sale#$%
In faza de judecata, actiunea penala se exercita, in principal, de catre procuror. In cazurile
in care participarea procurorului la judecata nu este obligatorie, actiunea penala va fi
exercitata de partea vatamata si, in aceste situatii, activitatea partii vatamate va fi dublata
de cea a procurorului, care poate fi prezent, intotdeauna, la exercitarea actiunii penale#2%
In solutionarea laturii penale a cauzei instansa analizeaza c"estiunile de fapt si pe cele de
drept.
C"estiunile de fapt/ instanta de judecata va trebui sa-si formeze convingerea privitor la
urmatoarele aspecte#)%/
- fapta dedusa judecatii exista,
- a fost savarsita de inculpat
- acesta indeplinea conditiile raspunderii penale 'nu era in momentul comiterii faptei
minor sau iresponsabil%
- forma de comitere si de participare
- daca inculpatul a savarsit fapta cu vinovatie
- daca nu opereaza cazuri care inlatura caracterul penal al faptei 'legitima aparare, starea
de necesitate, cazul fortuit, betia, eroarea de fapt%
forma de vinovatie
- circumstantele in care a fost savarsita fapta
- gradul de pericol social al faptei
- in general toate imprejurarile de fapt care pot determina incadrarea juridica si in final
pedeapsa.
Intr-o opinie mai nuantata#2%, daca in urma efectuarii operatiei de apreciere a probelor,
instanta constata ca acestea sunt complete, fiind de natura a lamuri cauza sub toate
aspectele, va delibera asupra urmatoarelor c"estiuni de fapt/ daca exista fapta pentru care
inculpatul a fost trimis in judecata, daca fapta a fost savarsita de inculpat, daca inculpatul
a savarsit fapta cu vinovatie.
- In ipoteza in care completul de judecata a ajuns la o concluzie negativa cu privire la
toate aceste aspecte, nu va mai continua deliberarea asupra celorlalte c"estiuni, deoarece
fara fapta si fara vinovatie nu va putea exista nici raspundere penala si nici raspundere
civila
- ,aca, dimpotriva, concluzia este afirmativa, instanta va examina in continuare toate
imprejurarile de fapt in care a fost comisa fapta, precum si cele referitoare la situatia
personala a inculpatului, imprejurari ce sunt de natura a indica gradul de pericol social al
faptei si al faptuitorului, ce urmeaza a servi, in final, la individualizarea raspunderii
penale.
C"estiunile de drept/ dupa stabilirea certa a tuturor elementelor de fapt necesare unei
corecte solutionari a cauzei se va trece la rezolvarea c"estiunilor de drept. In primul rand,
daca s-a stabilit existenta faptei, instanta va trebui sa stabileasca daca este prevazuta de
legea penala. Apoi se va stabili incadrarea juridica a faptei 'textul legal corespunzator
starii de fapt%. 6a stabili daca nu opereaza o cauza de inlaturare a caracterului penal al
faptei sau a raspunderii penale, cu exceptia gratierii 'temeiul legal%. In caz afirmativ, cand
fapta este pedepsibila, instanta va trebui sa stabileasca pedeapsa.
In solutionare actiunii penale, instanta "otaraste prin sentinta asupra invinuirii aduse
inculpatului, pronuntand, dupa caz/
a% condamnarea
b% ac"itarea
c%incetarea procesului penal.
+entru a pronunta condamnarea instanta trebuie sa constate ca sunt realizate cumulativ
conditiile/
a% fapta exista,
b% fapta constituie infractiune
c% fapta a fost savarsita de inculpat.
Ac"itarea se pronunta de catre instanta de judecata cand aceasta constata existenta unuia
din cazurile/
a% fapta nu exista
b% fapta nu este prevazuta de legea penala,
c% fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni,
d% fapta nu a fost saCarsita de catre inculpati,
e% faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii,
f% exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.
+otrivit art. )23 alin. 3, in cazul in care instanta a pronuntat incetarea procesului penal,
dispunand, totodata, inlocuirea raspunderii penale, se aplica o sanctiune cu caracter
administrativ din cele prevazute in art. -$ din C. penal#3%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag. -.--5
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 2$3
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )3.-)35
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $22-$2).
#3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $52-$5)
,eliberarea asupra laturii civile a cauzei si solutionarea acesteia
,reptul celui vatamat prin infractiune de a urmarii tragerea la raspundere civila pe cale
judiciara a faptuitorului se materializeaza pe plan procesual in exercitiu unei actiuni
civile#$%. Asa fiind, actiunea civila, ca institutie a dreptului procesual penal, este mijlocul
legal prin care o persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral prin infractiune
cere repararea acestuia in cadrul procesului penal. Ca actiune judiciara, actiunea civila
este, in esenta, o institutie de drept civil, devenind o institutie a dreptului procesual in
masura in care este exercitata in cadrul unui proces penal#2%.
Actiunea civila este definita ca fiind mijlocul legal cel mai important de proteguire prin
constrangere judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege. +e
calea actiunii civile, un subiect de drept 'persoana fizica sau persoana juridica% cere
organului de jurisdictie fie recunoastere unui drept subiectiv preexistent ori constituirea
unei situatii juridice noi, fie incetarea piedicilor puse in exercitare dreptului sau de catre o
alta persoana sau plata unei despagubiri atunci cand instituirea si executarea unor
asemenea obligatii este necesara in vederea realizarii dreptului respectiv#)%.
,upa rezolvarea laturii penale a cauzei in cazul retinerii comiterii infractiunii, completul
delibereaza si asupra recuperarii pagubei produse prin infractiune, aceasta reprezentand o
obligatie#2%. Astfel, va trebui sa stabileasca daca exista o paguba, daca aceasta a fost
cauzata prin infractiune 'existenta raportului de cauzalitate%, intinderea acesteia, temeiul
legal al raspunderii inculpatului si a partii responsabile civilmente si modalitatile de
reparare. in final va trebui sa stabileasca daca se impune luarea, revocarea sau mentinerea
masurilor de siguranta#3%.
Solutiile de condamnare si in parte cele de incetare a procesului penal nu influenteaza
rezolvarea laturii civile, inculpatul fund obligat la reparatii civile in masura in care
raspunde din punct de vedere civil. Astfel, de cate ori inculpatul este condamnat si se.
constata ca prin infractiunea retinuta s-a produs un prejudiciu, el va fi obligat sa-l repare.
,e asemenea, cauze ca prescriptia, amnistia, moartea inculpatului, care impiedica
exercitarea actiunii penale si determina incetarea procesului penal nu se rasfrang asupra
solutionarii laturii civile, neducand la stingerea actiunii civile si exonerarea de raspundere
civila. Instanta e obligata a solutiona cauza si sub aspect civil desi fapta e amnistiata,
neputand rezerva partii civile calea unei actiuni civile separate#4%.
1egea prevede posibilitatea ca instanta sa disjunga actiunea civila si sa amane judecarea
acesteia cand rezolvarea pretentiilor civile ar provoca intarzierea solutionarii actiunii
penale 'art. )2.%.
,aca instanta admite actiunea civila, examineaza si necesitatea luarii masurilor
asiguratorii privind reparatiile civile, daca asemenea masuri nu au fost luate anterior.
,ispozitiile din "otarare privind luarea masurilor asiguratorii sunt executorii.
Cand instanta nu s-a pronuntat asupra actiunii civile, masurile asiguratorii se mentin.
Aceste masuri inceteaza de drept daca persoana vatamata nu introduce actiune in fata
instantei civile in termen de )0 de zile de la ramanerea definitiva a "otararii#.%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag. 22-.
#2% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. 203
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 2)4-2).
#2% ;ribunalul Suprem, sect, pen.dec.nr. 244=$-5$, 0evista 0omana de ,rept, nr.
$$=$-5$, pag. 33.
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )35
#4% ;rib >ud.;imis, dec. pen. nr. 253=$-.0, 0evista 0omana de ,rept, nr. $$=$-.0, pag.
$45-$4-.
3. Adoptarea 0otararii
Sentinta penala - generalitati
Sentinta penala este "otararea care inc"eie judecata in prima instanta, prin care aceasta
"otaraste asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntand, dupa caz, condamnarea,
ac"itarea sau incetarea procesului penal. ;ot prin sentinta se va "otari si desesizarea
primei instante dar prin aceasta nu se solutioneaza, ci doar se reia ciclul procesual.
Sentintele trebuie sa intruneasca urmatoarele trasaturi/
- sentintele prin care se solutioneaza fondul cauzei nu sunt definitive, fiind reglementata
posibilitatea atacarii lor printr-o cale ordinara de atac 'apelul sau recursul%,
- sa fie legale si temeinice. ,aca impotriva lor nu se exercita caile de atac, intra in puterea
lucrului judecat si asupra lor opereaza prezumtia absoluta de adevar judiciar. ,atorita
acestui fapt "otararea devine opozabila cu efecte erga ornnes, in caz de condamnare fiind
rasturnata prezumtia de nevinovatie iar in caz de ac"itare devenind un atestat de
nevinovatie. ,aca se exercita caile de atac "otararea trebuie sa fie invulnerabila atat sub
aspectul stabilirii adevarului 'temeinica% cat si suc aspectul aplicarii in cauza in mod
corect a dispozitiilor procedurale cat si a celor de drept material 'legala%,
- sa fie educative. Solutia ce se pronunta, reflectand triumful adevarului si al legii,
impotriva cebr ce au comis infractiuni, trebuie sa starneasca ecou in randul celor tentati
sa incalce legea, realizand preventia generala.
Continutul "otararilor judecatoresti penale trebuie sa corespunda realizarii urmatoarelor
obiective#$%/
- sa permita verificarea daca judecata s-a desfasurat cu respectarea legalitatii si in special
a dispozitiilor care garanteaza drepturile partilor si asigura stabilirea adevarului,
- sa constituie o garantie ca nimic din ceea ce formeaza obiectul judecatii nu este lasat de
catre instanta in afara examinarii si ca solutia pronuntata este rezultatul firesc al acestei
examinari,
- sa asigure exacta executare a celor "otarate de instanta.
,atorita prezumtiei de legalitate si adevar, ca trasaturi ale "otararii primei instante,
sentinta se pre nunta in numele legii, unele dispozitii avand aplicare de indata iar altele
dupa ramanerea definitiva a acesteia.
+articularitatile sentintei penale trebuie privite atat in raport cu oricare dintre actele
procesuale si procedurale ce se dau in tot cursul procesului penal 'fie in cursul urmaririi
penale, fie in cursul judecatii% cat si in raport cu celelalte "otarari judecatoresti la care se
refera art. )$$ alin. 2 si ) C. pr. pen. 'decizii sau inc"eieri%. Acestea sunt, in principal,
urmatoarele/
a% este actul procesual prin care se realizeaza pentru prima data aplicarea legii penale
persoanei cu privire la care se presupune ca a savarsit o infractiune. ,e esenta sentintei
este condamnarea, ca unica modalitate de infaptuire a justitiei in cauzele penale, nu
ac"itarea sau incetarea procesului penal prin care se infirma invinuirea fie pe motivul
lipsei de temei, fie pe acela al lipsei de obiect,
b% se pronunta in numele legii. &a trebuie sa fie legala, deoarece este rezultatul unei
activitati procesuale$ cu privire la care se presupune ca se desfasoara conform legii si
aplica in mod corect legea penala si cea civila, daca este cazul. 1egalitatea sentintei este,
insa, relativa, putand fi infirmata prin exercitarea cailor de atac prevazute de lege,
c% este, in principiu, fondata. 1egea presupune ca sentinta prin care se transeaza in primul
grad in fond c"estiunile de fapt referitoare la existenta faptei si vinovatia faptuitorului,
exprima adevarul cu privire la faptele cauzei, aplica o pedeapsa just individualizata in
raport cu criteriile generale sau speciale de individualizare si agrumenteaza in mod
convingator solutia adoptata 'prin trimitere explicita la mijloacele de proba administrate
in cauza, in conformitate cu legea%. Caracterul fondat al sentintei este, insa, prezumat
doar in mod relativ, deoarece el poate fi infirmat de instanta ierar"ic superioara in urma
exercitarii uneia din caile de atac prevazute de lege,
d% este, de regula, nedefinitiva. In principiu, sentinta penala este nedefinitiva deoarece, ca
urmare a regulii celor trei grade de jurisdictie , ea este supusa in principiu a doua cai
ordinare de atac/ apelul si recursul. Caracterul nedefinitiv al sentintei se intinde pana la
expirarea termenului de apel sau de recurs, dupa caz, iar daca s-a declarat apel sau recurs,
in tot cursul judecatii apelului sau recursului. Sentinta penala se definitiveaza doar daca
se. respinge atat apelul declarat impotriva sentintei primei instante cat si recursul
impotriva deciziei instantei de apel ori, in anumite cazuri prevazute de lege 'de pilda, in
cazul infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa
inc"isorii de cel mult doi ani, sau a sentintelor pronuntate de curtile de apel si Curtea
*ilitara de Apel ori a sentintelor pronuntate de sectia penala sau militara a Curtii
Supreme de >ustitie% daca se respinge recursul declarat impotriva sentintei penale.
+rin exceptie de la aceasta regula, sentinta penala este definitiva nefiind supusa nici
apelului si nici recursului in cazurile prevazute de lege 'de pilda, sentinta de declinare a
competentei%,
e% are un caracter educativ. +rin continutul sau sentinta penala trebuie sa manifeste rolul
educativ atat asupra partilor 'persoanelor implicate in procesul penal% cat si asupra
celorlalte persoane cu consecinte in privinta profilaxiei speciale si generale. +entru
aceasta, insa, "otararea primei instante trebuie sa fie legala si sa dea satisfactie cerintei ca
orice persoana vinovata de savarsirea unei infractiuni sa fie pedepsita potrivit vinovatiei
sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
---------------
#$% S. 9a"ane, Structura si continutul "otararilorjudecatoresti in lumina prevederilor
noului cod de procedura penala, 0evista 0omana de ,rept, nr. 4=$-4-, pag. 22.
Structura "otararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta
Complexitatea problemelor existente in cuprinsul "otararii judecatoresti a impus
reglementarea unei anumite structuri a acestora. Astfel, potrivit art. )32, "otararea prin
care instanta penala solutioneaza fondul cauzei trebuie sa contina o parte introductiva, o
expunere si dispozitivul.
+artea introductiva, cunoscuta in literatura de specialitate si sub denumirea de practicaua
sau expozeul, poate fi intocmita in doua variante, in functie de momentul cand a avut loc
pronuntarea.
In art. )33 C. proc. pen. se prevede ca partea introductiva a "otararii contine mentiunile
prevazute in art. )03 C. proc. pen. care se refera la inc"eierea de sedinta. Aceasta in cazul
in care pronuntarea are loc in aceeasi zi si nu s-a dispus amanarea pronuntarii. ,aca se
dispune amanarea pronuntarii aceasta se va face prin inc"eiere care va cuprinde
mentiunile prevazute de art. )03 C. proc. pen.
,aca pronuntarea a avut loc in alta zi, existand o inc"eiere de sedinta, partea introductiva
a "otararii se limiteaza numai la mentiunile aratate in art. )33 alin. 2 C. proc.civ..
1ipsa din partea introductiva a sentintei a unor mentiuni esentiale cum sunt cele privind
numele si prenumele judecatorilor si al procurorului, precum si cele referitoare la
prezenta inculpatului arestat preventiv si participarea aparatorului atunci cand asistenta
juridica este obligatorie potrivit legii sau daca sedinta de judecata a fost sau nu publica
este de natura sa atraga sanctiunea nulitatii absolute a judecatii, daca aceste mentiuni nu
pot fi constatate in celelalte parti ale sentintei ori din cuprinsul inc"eierii de sedinta#$%.
+artea a doua a "otararii, denumita expunere, considerente sau partea demonstrativa,
trebuie sa cuprinda potrivit art. )34, urmatoarele/
- datele privind identitatea partilor. Inscrierea acestor date este obligatorie pentru a nu se
face confuzie intre persoanele care trebuie trase la raspundere si cele ce urmeaza a fi
despagubite civil, "otararea de condamnare care ou cuprinde datele necesare identificarii
inculpatului este nula#2%.
- descrierea faptei care face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului si locului unde a fost
savarsita, precum si incadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare. Se va retine
care sunt premisele invinuirii ce rezulta din actul de sesizare scris 'rec"izitoriu, plangere
prealabila%,
- analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei, cat si
a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei,
precum si analiza oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data. Se face astfel,
pe baza probelor retinute, demonstratia concluziei la care s-a ajuns exprimata in minuta si
apoi in dispozitivul "otararii.
- aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date in cauza.
In caz de condamnare expunerea mai trebuie sa mai cuprinda/
- fapta sau fiecare fapta retinuta de instanta in sarcina inculpatului,
- forma si gradul de vinovatie,
- circumstantele agravante sau atenuante,
- starea de recidiva,
- timpul care se deduce din pedeapsa pronuntata
- actele din care rezulta durata acesteia.
In caz de infractiune continuata, daca se retine numai o parte din actele materiale, instanta
va arata in expunere care sunt actele retinute si care sunt inlaturate, pronuntand doar o
solutie de condamnare nu si una de ac"itare, pentru ca aceleiasi fapte nu ii poate da doua
solutii/ de condamnare si ac"itare#)%.
,aca se dispune incetarea procesului penal sau ac"itarea, expunerea va cuprinde in mod
obligatoriu prezentarea cazului de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale sau a
exercitiului acesteia care atrage solutia procesuala respectiva 'prevazut de art. $0 lit. f%-j%
sau de nepedepsire prevazut de art. $0 lit a%-e% C. pr. pen.% insotit de o analiza a probelor
din care se deduce existenta lui.
+entru a fi valabila expunerea trebuie sa fie concordanta cu dispozitivul sau cu minute in
ipoteza in care se constata ca-sanctiunile cuprinse in expunere conduc la o alta solutie
decat cea prevazuta in dispozitiv exista motiv de apel sau de recurs, dupa caz#2%.
,ispozitivul "otararii este prefigurat in mod logic si in expunerea "otararii, instanta
aratand, in analiza pe care o face cauzei in considerente 'expunere%, argumentele care
sustin solutia cu privire la toate aspectele cauzei. ,ispozitivul consta in reproducerea in
finalul "otararii a minutei redactate in urma deliberarii si citite in sedinta publica cu
ocazia pronuntarii. In acest sens, in art. )0- se arata ca dispozitivul este rezultatul
deliberarii consemnat in minuta.
Cuprinsul dispozitivului/
- datele prevazute in art. .0 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului. Aceste date
sunt necesare pentru a se evita confuziile privind persoana careia ii este opozabila
sentinta,
- solutia data de instanta cu privire la infractiune, indicandu-se in caz de condamnare
denumirea acesteia si textul de lege in care se incadreaza. incadrarea va cuprinde nu
numai textul de baza in temeiul caruia se pronunta condamnarea, ci si textele referitoare
la cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei din partea generala a Codului penal3.
Cand instanta face aplicarea art. 54#. C. pen., dispozitivul va mentiona daca cel
condamnat va executa pedeapsa in unitatea unde isi desfasoara activitatea sau la alta
unitate. Cand instanta face aplicarea art. 54#$ C. pen., dispozitivul va mentiona masurile
de supraveg"ere, prevazute in art. 54#) alin. '$% C. pen., la care trebuie sa se supuna
condamnam , precum si obligatiile stabilite de instanta potrivit art. 54#) alin. ')% C. pen.,
- in caz ce ac"itare sau incetare a procesului penal, cauza pe care se intemeiaza, potrivit
art. $$ sau alta dispozitie prevazuta de Codul penal sau legi speciale,
- solutia data privind repararea pagubei materiale si a daunelor morale. Aceasta trebuie sa
constituie pentru partea civila titlu executoriu pentru intreaga suma#4%, trebuie dispus
modul in care coinculpatii raspund in cazul cauzarii unui prejudiciu unic#.% sau cu privire
la inscrisurile ce se desfiinteaza#5%. In cazul in care partile s-au impacat, au convenit
asupra modului de rezolvare a actiunii civile - in sensul ca inculpatul se obliga a plati
partii civile, cu titlu de despagubiri o numita suma -, obligatia asumata de inculpat trebuie
trecuta si in dispozitivul sentintei prin care se pronunta incetarea procesului penal, pentru
ca in caz de neindeplinire, sa poata forma obiectul unei executari silite#-%.
,ispozitivul trebuie sa mai cuprinda dupa caz, cele "otarate de instanta cu privire la/
deducerea retinerii si arestarii preventive, indicandu-se partea din pedeapsa executata in
acest mod,
- masurile preventive,
- masurile asiguratorii,
- c"eltuielile judiciare,
- restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscarii,
- rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
+ractica judiciara a statuat cu privire la diversele omisiuni astfel#$0%/
omisiunea de a se mentiona in dispozitiv confiscarea speciala a lucrului dobandit prin
infractiune atrage nulitatea sentintei si rejudecarea cauzei#$$%.
atrage nulitatea sentintei si omisiunea de a se arata in cuprinsul dispozitivului care sunt
actele a caror anulare s-a dispus in rezolvarea actiunii civile#$2%
omisiunea de a trece in dispozitiv datele privitoare la persoana inculpatului nu este
sanctionata cu nulitate decat daca s-ar pretinde ca faptuitorul este o alta persoana decat
inculpatul#$)%
- este nula "otararea daca s-a omis sa se treaca denumirea infractiunii si textul de lege in
baza caruia s-a dispus condamnarea#$2%
- nu este nula "otararea daca instanta nu a individualizat in dispozitiv drepturile interzise
ca pedeapsa complimentara ci s-a limitat la indicarea textelor corespunzatoare#$3%
- in dispozitiv trebuie sa existe o mentiune cu privire la obligarea la despagubiri civile,
c"iar daca paguba a fost acoperita in cursul procesului#$4%
instanta trebuie sa prevada in dispozitiv ridicarea sec"estrului asigurator daca bunurile
sustrase au fost restituite in natura#$.% si sa dispuna restituirea bunurilor ridicate de la
inculpat daca nu au fost supuse confiscarii#$5%
nu atrage desfiintarea "otararii neindicarea in dispozitiv a persoanei careia urmeaza sa i
se plateasca despagubirile civile, cand acest lucru se arata in considerente#$-%
- nu atrage desfiintarea "otararii neindicarea in dispozitiv a cat anume din suma pe care
urmeaza a o plati inculpatul reprezinta despagubiri si cat reprezinta c"eltuieli de judecata,
daca in considerente se specifica#20%
- omisiunea de a se mentiona in dispozitiv numele partii responsabile civilmente, obligata
la despagubiri, prejudiciaza interesul partii civile, impiedicand-o sa puna in executate
"otararea#2$%
- omisiunea de a se arata in dispozitiv ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica nu
atrage desfiintarea "otararii, daca nu s-a cauzat o vatamare partii#22%
+otrivit art. )3. alin. 2, dispozitivul trebuie sa cuprinda intotdeauna mentiunea ca
"otararea este supusa apelului sau dupa caz, recursului, cu aratarea termenului in care
poate fi exercitat, precum si mentiunea datei cand "otararea a fost pronuntata si ca
pronuntarea s-a facut in sedinta publica.
+otrivit art. )35, dispozitivul "otararii se pronunta in sedinta publica. ,upa pronuntare,
presedintele explica partilor prezente ca pot declara apel sau, dupa caz, recurs.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $45.
#2% ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec. nr. $042=$-34, Culegere de ,ecizii din anul $-34,
vol. II, pag. 33), ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec. nr. 4.)=$-4$, 1egalitatea populara
nr. $$=$-4$, pag. $03.
#)% A se vedea. ;ribunalul Suprem, s. pen., dec. nr. $-.2=$-.2, Culegere de ,ecizii, pag.
200.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. $4-.
#3% A se vedea. ;ribunalul Suprem, s. pen., dec. nr. $20=$-.., Culegere de ,ecizii, pag.
)4-.
#4% A se vedea, ; *.8., s. a II-a pen., dec. nr. 30.=$-55.
#.% A se vedea. ; *.8., s. a II -a pen., dec. nr. -0.=$-55 si ;.*.8., s. a II-a pen., dec. nr.
$22-=$-54.
#5% A se vedea. ; *.8., s. a II -a pen., dec. nr. $22-=$-54.
#-% A se vedea. ; *.8., s. a II -a pen., dec. nr. 203=$-.4, 0evista 0omana de ,rept, nr. 3,
$-... pag. 4-.
#$0% Conform <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. $.$-$.2.
#$$% a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. )42=$-52 in Culegere de
decizii pe anul $-52, pag. ))0
#$2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2.2)=$-52, in Culegere de decizii pe
anul $-52, pag. ))$.
#$)% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 244-=$-.4, in Culegere de decizii te
amil $-.4, pag. 2.0.
#$2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $252=$-53 in 0evista 0omana de
,rept nr. 2=$-54, pag. .)
#$3% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 405=$-.-, in Culegere de decizii pe
anal $-.-, pag. )34.
#$4% ;ribunalul Suprem, sectia civila, decizia nr. 2)5=$-5) in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-5$ -$-53, pag. $22.
#$.% ;ribunalul jud. Sibiu, decizia penala nr. )2)=$-.5 in 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara in materie penala pe anii $-.4 -$-50, pag. $22
#$5% ;ribunalul jud. Covasna, decizia penala nr. 2=$-4-, pag. $5$
#$-% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 3)0=$-.$, in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-.$ -$-.3, pag. 20-
#20% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2.20=$-.2 in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-.$ -$-.3, pag. 20-.
#2$% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2)5=$-5) in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-5$ -$-53, pag. 252.
#22% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 22.2=$-5$ in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-5$ -$-53, pag. $2), ;ribunalul Suprem,
sectia penala, decizia nr. 222)=$-.4 in Culegere de decizii pe anul $-.4, pag. 2.2,
;ribunalul jud. ;imis, decizia penala nr. -3.=$-.0, cit. de *. +opovici in studiul In
legatura cu pronuntarea "otararii in sedinta publica, in 0evista 0omana de ,rept nr.
)=$-.2, pag. --.
'. +UDECATA IN APEL
!eneralitati
7otiune, trasaturi
Apelul penal este reglementat de prevederile art. )4$-)53 C. proc. pen. in Capitolul II
intitulat Caile de atac ordinare! in care a fost introdusa Sectiunea I Apelul!, prin
inlocuirea Sectiunii I 0ecursul! care a devenit Sectiunea a II-a, cu un nou cuprins.
Apelul este o cale de atac ordinara, de fapt si de drept, care poate fi folosita impotriva
"otararilor pronuntate asupra fondului de catre o instanta inferioara, dupa desesizarea
acesteia, pentru ca pricina sa fie supusa unei noi judecati, in vederea indreptarii "otararii
atacate#$%.
+rin apel se poate face o reexaminare a cauzei si a judecatii anterioare de catre instanta
superioara in grad. Apelul presupune o noua judecata in fond privind ansamblul
c"estiunilor de fapt si de drept si tinde spre reformarea "otararii date in prima instanta in
cazul in care acesta nu reflecta adevarul#2%.
7oua lege de organizare judecatoreasca reintroduce apelul ca o cale ordinara de atac,
imbogatind posibilitatile de exercitare a controlului judiciar asupra "otararilor pronuntate
dupa judecarea cauzei in fond de catre prima instanta.
In aceasta reglementare apelul face parte din desfasurarea normala, obisnuita a procesului
penal, impiedicand ramanerea definitiva a "otararii date in prima instanta#)%.
Intrucat apelul corespunde celui de-al doilea grad de jurisdictie in fond, a fost criticat de
unii autori din literatura de specialitate#2% pe motiv ca nu poate garanta mai bine
legalitatea si temeinicia "otararilor penale bienale si prelungeste inutil desfasurarea
procesului si rezolvarea definitiva a cauzei penale. Alti autori#3%, arata ca, dimpotriva,
reintroducerea apelului in procedura penala romana reprezinta o garantie in plus pentru o
mai buna judecata, intrucat este evident ca doua instante de fond vor gresi mai putin in
privinta c"estiunilor de fapt sau de drept decat una singura. &l este conceput ca cea mai
eficace cale de atac, fiind mult mai putin formalist decat recursul, care are o reglementare
speciala.
,in definitie si reglementare se pot scoate in evidenta urmatoarele trasaturi#4%/
- este o cale de atac ordinara. Codul de procedura penala roman a introdus-o intre caile
ordinare de atac deoarece se poate folosi impotriva "otararilor nedefinitive date in prima
instanta, in vederea neintrarii ii puterea lucrului judecat a sentintelor netemeinice si=sau
nelegale. +rezumtia de greseala ce planeaza asupra "otararilor primei instante, la care se
adauga dreptul de a folosi remediul procesual al apelului ori de cate ori cineva se
considera nedreptatit 'c"iar daca in realitate stirbirea drepturilor si intereselor nu exista
decat in reprezentarea partii despre modul eronat de solutionare al cauzei%, determina
caracterul ordinar al caii de atac a apelului. Aceasta cale de atac se poate indrepta in
principiu impotriva oricarei "otarari judecatoresti nedefinitive, in afara de cazul cand
legea dispune altfel. In legislatia noastra actuala pot fi atacate cu apel majoritatea
"otararilor, pronuntate in prima instanta#.%.
Apelul se deosebeste de caile extraordinare de atac, care nu se pot folosi decat pentru
motive speciale 'prevazute expres de lege% si se refera numai la o parte a "otararii. (iind
o cale ordinara de atac, apelul se inscrie pe linia continuarii procesului penal in fazele
sale ulterioare, care sunt stabilite in mod normal de lege 'apelul si recursul%. &l este
desc"is in mod obisnuit impotriva tuturor "otararilor judecatoresti si urmareste inlocuirea
unei "otarari cu o alta noua. in consecinta, apelul face parte din desfasurarea normala a
procesului penal. ,in aceasta cauza trebuie sa fie exercitat intr-un termen scurt fixat de
lege '$0 zile daca legea nu dispune altfel% si are ca efect imediat suspendarea executarii
"otararii atacate, in afara de cazul cand legea nu dispune altfel
- este o cale de atac a carei exercitare se poate face intr-un timp scurt '$0 zile%, deoarece
nu trebuie sa intarzie tragerea la raspundere a celor vinovati de comiterea unor infractiuni
si repararea prejudiciului cauzat prin infractiune,
- este o cale de atac ireverentioasa, intrucat se adreseaza nu aceleiasi instante ori unei
instante de acelasi grad, ci unei instante superioare denumita instanta de apel, care poate
fi tribunalul, tribunalul militar teritorial, curtea de apel sau Curtea *ilitara de Apel 'ies
devolvitur ad judicem superiorem%. Superioritatea instantei de apel consta in aceea ca
aceasta este compusa fie dintr-un numar mai mare de judecatori, fie din judecatori cu mai
multa experienta si mai bine pregatiti din punct de vedere profesional,
- este o cale de reformare, intrucat se adreseaza unei instante imediat superioare celei care
a dat sentinta si, in urma controlului, daca "otararea este considerata nelegala si=sau
netemeinica este desfiintata, in total sau in parte, cauza primind o noua solutionare data
fie de catre instanta de apel, fie de catre instanta careia i se trimite cauza spre rejudecare,
- este o cale de atac de fapt si de drept, deoarece prin apel se realizeaza un control
integral asupra judecatii primei instante deoarece se devolueaza cauza penala de la prima
instanta la instanta de control cu toate c"estiunile de fapt si de drept, controlul avand si
un efect extensiv limitat,
- declanseaza o noua judecata a cauzei in fond. :biectul judecatii in apel consta in
verificarea "otararii atacate pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a
oricaror inscrisuri noi, prezentate la instanta de apel, insa in vederea solutionarii apelului,
instanta poate da o noua apreciere probelor din dosarul cauzei si poate administra orice
probe noi pe care le considera necesare. Ca urmare, "otararea primei instante este
mentinuta daca este legala si temeinica 'daca apelul este nefondat%, iar in caz contrar este
inlocuita cu alta, situatie in care instanta de apel procedeaza la o judecata de fond,
- pune in miscare un control complet asupra "otararii primei instante, cu privire la orice
lipsa de legalitate si temeinicie. Instanta de apel este obligata ca, in afara de motivele de
apel invocate, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, bineinteles cu
respectarea limitelor efectului devolutiv
- este o cale de atac care se adreseaza oricarei persoane implicate in cauza. Astfel, apelul
poate fi exercitat de procuror in latura penala si civila, partile pot exercita apelul in latura
cauzei in care sunt implicate, martorul, expertul, interpretul si aparatorul cu privire la
c"eltuielile judiciare cuvenite acestora, si mai pot face apel persoanele ale caror interese
legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei,
- este o cale de atac simpla, care se poate declara in scris sau oral, se poate motiva in scris
sau oral, cel care a exercitat-o fiind protejat de principiul neagravarii situatiei in propriul
apel.
---------------
#$% A se vedea. 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa!
S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 2-.
#2% I. ,eleanu, 6. ,eleanu, Dotararea judecatoreasca, &ditura S&06:-SA;, $--5, pag.
-.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% A se vedea, I. Ionescu-,olj, Curs de +rocedura penala romana, 8ucuresti $-)., pag.
22).
#3% A se vedea, I. ;anoviceanu, 6. ,ongoroz, ;ratat de drept si procedura penala, vol. 6,
8ucuresti, $-.2, pag. 222 -224, ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, pag. )-2, )-.,
6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. )0-)$, 0. Cosneanu, Aspecte teoretice si practice privind institutia
apelului si recursului, in 0evista 0omana de ,rept nr. $=$--4, pag. 33.
#4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. $-2 si urm.
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2)2.
Dotararile supuse apelului
Sentintele
Art. )4$ arata ca sentintele pot fi atacate cu apel. ,in reglementarea cuprinsa in cele
patru alineate ale acestui articol, se constata ca sunt supuse apelului numai sentintele prin
care cauza a fost rezolvata in fond in urma judecatii in prima instanta. Sentintele de
dezinvestire nu pot fi atacate cu apel, potrivit art. )4$ alin. 2 lit. e% ', modificat prin 1egea
)34=2004. Asadar, o prima subliniere care se impune este aceea ca sunt supuse apelului
numai o parte dintre sentintele definite in art. )$$ ', si anume, acelea prin care cauza este
solutionata de prima instanta de judecata#$%.
,eci controlul judecatoresc in apel poate fi decat lansat numai dupa ce prima instanta s-a
desesizat, pronuntand o solutie asupra fondului cauzei, deoarece inc"eierile date in prima
instanta 'care sunt considerate "otarari% pot fi atacate cu apel numai o data cu fondul @art.
)4$ alin. '2% C. proc. pen.A.
In categoria sentintelor intra toate "otararile judecatoresti ale primei instante prin care se
pronunta asupra cauzei deduse in fata sa. Astfel, sunt sentinte cele prin care se da o
solutie de amanare, de ac"itare sau incetarea procesului penal si se solutioneaza si latura
civila. Apelul se poate declara impotriva ambelor laturi sau impotriva unei singure laturi.
Sunt sentinte si cele prin care se rezolva incidente la executarea unei "otarari 'art. 240
' C. proc. pen.%, sentintele date la contestatiile la executare 'art. 24$ ' C. proc. pen.%,
exceptand cazul de la art. 24$ lit. c% ' C. proc. pen., cand contestatia este solutionata de
instanta de apel sau recurs in prima instanta, cererile de reabilitare judecatoreasca 'art.
30$ ' C. proc. pen.%, sentinte de solutionare a unor cai extraordinare de atac/ a contestatiei
in anulare pentru cazul prevazut de art. )54 lit. d% C. proc. pen., in procedura de revizuire,
respingerea in principiu a revizuirii @art. 20) alin. ')% ' C. proc. pen.A si admiterea sau
respingerea in fond a revizuirii 'art. 204 ' C. proc. pen.% sunt sentinte apelabile 'art. 20.
' C. proc. pen.%.
&xista "otarari judecatoresti pentru care legea nu specifica felul judecatii 'daca procedura
reprezinta o judecata in prima instanta sau nu%. +roblema prezinta importanta, intrucat in
cazul acestor "otarari, in lipsa precizarilor necesare, urmeaza a se lamuri daca impotriva
lor se poate folosi calea de atac ordinara. Intra in aceasta discutie alaturi de alte "otarari,
de exemplu, "otararea prin care se solutioneaza conflictele de competenta. C"estiunea s-a
analizat in doctrina si s-a ajuns la concluzia ca intr-o asemenea situatie "otararea nu este
susceptibila de a fi atacata pe cale ordinara#2%.
,e la regula ca sentintele prin care cauza a fost judecata in fond la prima instanta sunt
supuse apelului s-au instituit si unele derogari.
Codul de procedura penala stabileste in art. )4$ ' C. proc. pen., modificat prin 1egea
)34=2004, sentintele care nu pot fi atacate cu apel, dar sentintele mentionate nu sunt
singurele care nu pot fi astfel atacate. +lecand de la situatia prezentata anterior se
statueaza ca numai legea poate limita situatiile in care o "otarare judecatoreasca nu poate
fi atacata cu apel. Acestea sunt#)%/
- sentintele privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la
plangerea prealabila a persoanei vatamate. In acest caz, daca se apreciaza ca sentinta
penala este gresita se poate exercita recurs! cu efectul apelului, fiind considerat de
legiuitor ca fata de gravitatea redusa a faptelor sunt suficiente doua grade de jurisdictie,
- sentintele pronuntate de tribunalele militare privind infractiunile contra ordinii si
disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inc"isorii de cel mult 2 ani,
- sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea *ilitara de Apel. *otivarea este ca
faptele judecate in prima instanta de curtile de apel desi sunt grave, sunt foarte rare, si
sunt judecate de o instanta superioara. +e de alta parte, s-ar incarca nejustificat rolul
Inaltei Curte de Casatie si >ustitie prin faptul ca in apel s-ar rejudeca fondul cauzelor,
ceea ce nu este acceptat nici in legislatia unor state moderne,
- sentintele pronuntate de sectia penala a inalta Curte de Casatie si >ustitie. ,in motive
organizatorice, la Inalta Curte de Casatie si >ustitie singura cale de atac care se poate
folosi este recursul,
- sentintele de dezinvestire. Sunt doua categorii de sentinte de dezinvestire/
de declinare de competenta care nu pot fi atacate cu nici o cale de atac ordinara, sentinte
de dezinvestire care pot fi atacate cu recurs, cum este cazul restituiri cauzei procurorului
'art. ))2-)). ' C. proc. pen., articole modifcate si in parte abrogate prin 1egea )34=2004%.
- inc"eierile date in cauzele in care s-au pronuntat sentintele nesusceptibile de a fi atacate
cu apel, cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege,
- inc"eierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, precum si aceea prin care s-a
admis recuzarea 'art. 32 alin. 4 ' C. pr. pen.%,
- inc"eierile pronuntate in al doilea sau in al treilea grad de jurisdictie,
- inc"eierile prin care s-a dispus suspendarea judecatii 'art. )0) alin. ) ' C. pr. pen.%,
- inc"eierile date in solutionarea plangerilor impotriva masurilor procesuale luate in
prima instanta 'masuri asiguratorii% in conditiile prev. de art. $45 ' C pr. pen.,
- inc"eierea prin care s-a confirmat masura internarii medicale ca masura de siguranta
luata anterior in mod provizoriu 'art. $42 alin. 4 C. pr. pen.%.
- inc"eierea data in prima instanta prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea sau
incetarea unei masuri preventive 'art. $2$ alin. $ ' C. pr. pen., modificat arin 1egea
)34=2004%,
- inc"eierea prin care s-a "otarat asupra prelungirii arestarii preventive 'art. $3- alin. . si
5 C. pr. pen.%,
- inc"eierea instantei prin care se solutioneaza plangerea impotriva ordonantei
procurorului de admitere sau respingere a cererii de liberare provizorie 'art. $40#- alin. 2
C. pr. pen.%
---------------
#$% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $-$.
#2% <r. ;"eodoru, Dotararile penale supuse recursului, 0evista 0omana de ,rept, nr.
.=$-4-, pag. 3-4.
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
Inc"eierile
0egimul atacarii cu apel a inc"eierilor este prevazut in art. )4$ alin. 2, in care se arata ca
inc"eierile date in prima instanta pot fi atacate cu apel numai o data cu fondul. +rintre
asemenea inc"eieri pot fi amintite/
- inc"eierile prin care instanta s-a pronuntat asupra apararilor formulate de parti si asupra
probelor propuse de ele 'de ex. admiterea sau respingerea cererilor facute ori exceptiilor
ridicate de procuror sau parti - art. )0$, )02 ' din C. proc. pen.%,
- inc"eieri prin care se iau unele masuri procesuale,
extinderea actiunii penale cu privire la alte acte materiale sau a procesului penal cu
privire la alte fapte sau persoane, precum si revenirea asupra extinderii - art. ))3-)).
' din C. proc. pen.%,
- inc"eierea de admitere in principiu a cererii de revizuire#$%.
Inc"eierile care pot fi atacate cu apel pot fi grupate in doua/ inc"eieri supuse apelului o
data cu fondul si inc"eieri atacabile imediat, dar judecate dupa solutionarea cauzei#2%.
a% inc"eieri atacate o data cu fondul
In aceasta categorie intra majoritatea inc"eierilor care se dau in cursul judecatii si dupa
pronuntarea "otararii care servesc la rezolvarea cauzei si care fac parte integranta din
sentinta. +ot fi atacate o data cu fondul/
- inc"eierile prin care s-a dispus asupra apararilor formulate de parti si asupra probelor
solicitate,
- inc"eierile prin care s-au admis ori s-au respins cererile si exceptiile formulate de
procuror sau de catre parti 'inaintate conform art. )0$ ' C. proc. pen.% sau invocate din
oficiu,
- inc"eierile prin care se iau unele masuri procesuale, altele decat cele preventive 'ex.
aplicarea unei masuri asiguratorii prevazute de art. $4) ' C. proc. pen.%,
- extinderea actiunii penale sau a procesului penal 'art. ))3-)). ' C. proc. pen.%,
- disjungerea actiunii civile 'posibilitate prevazuta de art. )2. C. proc. pen.%,
inc"eierile prin care s-a dispus indreptarea unor erori materiale sau inlaturarea unei
omisiuni vadite 'conform procedurii prevazute la art. $-3-$-4 ' C. proc. pen.%.
- b% inc"eieri atacate cu apel separat
Sunt inc"eierile prin care se stabilesc c"eltuielile judiciare cuvenite martorului,
expertului, interpretului sau aparatorului. ;itularii acestor pretentii pot ataca inc"eierea de
indata ce s-a dispus asupra c"eltuielilor dar pentru a nu se tergiversa judecarea cauzei,
solutionarea apelurilor acestora se va face dupa solutionarea cauzei @art. )4) alin. '2% ' C.
proc. pen.A. ,aca procesul a fost suspendat, judecarea apelului se va face inainte de
solutionarea cauzei.
---------------
#$% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. $-2-$-)
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).$-).2
De$larare
+ersoanele care pot declara apel
+rivire generala
Sub acest aspect se constata ca legea a mentinut aceiasi titulari ca si in cazul recursului
cand acesta avea regimul de singura cale ordinara de atac#$%. Astfel, pe acest plan, raman
a fi pertinente atat problemele de ordin teoretic, cat si cele de practica judiciara care au
insotit tratarea persoanelor care puteau sa atace cu recurs "otararile judecatoresti pana la
introducerea apelului.
,e regula, dreptul de apel apartine fiecarui subiect ale carui drepturi au facut obiectul
judecatii in prima instanta, intrucat fiecare dintre asemenea subiect are dreptul sa-si
gaseasca o justa solutionare iar interesul reprezinta justificarea fiecarei actiuni in justitie,
insa el nu poate fi folosit decat in sfera rolului pe care il are in raportul procesual penal si
numai referitor la acel continut al "otararii atacate care priveste interesele pe care le
reprezinta in procesul penal#2%.
,e aceea o prima garantie a acestor deziderate s-a realizat prin acordarea dreptului de
apel nu numai procurorului si partilor ci si martorilor, expertilor, interpretilor,
aparatorilor cu privire la c"eltuielile judiciare cuvenite, precum si oricaror alte persoane
ale caror interese legitime au fost vatamate prin "otararea instantei.
+otrivit art. )42, pot face apel/ procurorul, inculpatul, partea vatamata, partea civila,
partea responsabila, interpretul, aparatorul, precum si orice alta persoana ale carei
interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei.
---------------
#$% +ana la adoptarea 1egii nr. 23 din $--).
#2% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.$-)
+rocurorul
+otrivi art. $2- din Constitutie si 1egii de organizare judiciara nr. )02=2002, art.4) lit. f%,
procurorii au sarcina sa exercite caile de atac impotriva "otararilor judecatoresti, in
conditiile legii. ,eci, procurorul avand sarcina de a reprezenta interesele generale ale
societatii si de a apara ordinea de drept precum si drepturile si libertatile cetatenilor este
obligat sa examineze toate "otararile penale si fara a mai fi numai reprezentantul functiei
de invinuire sa atace toate "otararile neconforme cu adevarul si=sau date cu incalcarea
legii.
,reptul procurorului de a face apel nu este limitat si subordonat dreptului partilor de a
face apel.
,atorita si faptului ca procurorul nu este parte in proces, el nu are de aparat interese
proprii. +entru a-si putea exercita sarcinile, in Codul de procedura penala roman s-a
prevazut ca procurorul poate exercita apelul in ambele laturi, atat penala cat si civila, ale
procesului penal, astfel#$%/
- in latura penala, procurorul poate face apel atat impotriva unei "otarari de ac"itare sau
de incetare a procesului penal cat si impotriva unei "otarari de condamnare, atat in sensul
agravarii situatiei inculpatului, cat si in cel al usurarii ei 'ad mitiorem%, indiferent ca
infractiunile sunt din cele pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu sau la
plangerea prealabila a persoanei vatamate, in deplina concordanta cu dispozitiile art. $2-
din Constitutia 0omaniei in care se prevede ca in activitatea judiciara, *inisterul +ublic
reprezinta, interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile
si libertatile cetatenilor.
- in latura civila, procurorul, dupa o parere, nu se poate folosi de calea apelului decat in
situatiile in care potrivit art $. C. pr. pen. actiunea civila se exercita din oficiu 'daca
persoana vatamata este o unitate la care se refera art. $23 ' C. pen., o persoana fizica
lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa% ori in cazurile in
care actiunea civila, dobandind un caracter oficial, are ca obiect restituirea lucrurilor,
desfiintarea totala sau partiala a unui inscris ori restabilirea situatiei anterioare savarsirii
infractiunii. in celelalte cazuri, procurorul poate declara apel doar daca exista si apelul
partii civile, in virtutea principiului disponibilitatii care se aplica in materie civila. In sens
contrar se sustine ca procurorul poate declara apel in favoarea partii civile, c"iar in lipsa
acesteia cu conditia ca prin apelul sau procurorul sa nu solicite obligarea inculpatului la
despagubiri civile mai mari decat cele cerute initial de partea civila#2%. In latura civila,
c"iar daca in unele situatii opereaza principiul disponibilitatii, unii autori sunt de parere
ca art. )42 alin. '$% lit. a% ' C. proc. pen., nu contine restrangeri in exercitarea dreptului de
apel de catre procuror, cat si ratiunea legii/ crearea unui mijloc eficient la dispozitia
procurorului pentru indeplinirea rolului sau de aparator al ordinii de drept si al drepturilor
cetatenilor#)%.
Asa fiind, desi procurorul exercita functia acuzarii, nu trebuie sa se conc"ida ca acesta
face apel exclusiv in sensul agravarii situatiei inculpatului. Apelul procurorului poate
avantaja sau dezavantaja situatia oricareia dintre parti, daca prin rezolvarea cauzei s-a
ajuns la o situatie care dupa opinia acestui organ este nelegala sau netemeinica#2%. Spre
exemplu, s-a aratat ca apelul procurorului pentru majorarea despagubirilor acordate partii
civile - persoana fizica cu capacitate de exercitiu - este admisibil si cand partea civila nu a
declarat apel#3%.
Constatand greseli in darea sentintei, procurorul va putea declara apel in favoarea oricarei
parti lezate prin "otarare. In sustinerea apelului c"iar daca in motivare nu au fost atacate
toate incalcarile, procurorul poate sa invoce si alte motive de apel, singura limita fiind/
atunci cand a declarat apelul in favoarea unei parti nu poate sustine, c"iar daca sentinta
este gresita, motive in defavoare @art. ).2 alin. '2% C. proc. pen.A.
,atorita sarcinilor pe care le are *inisterul +ublic, procurorul poate exercita calea de atac
a apelului si in situatia in care instanta s-a pronuntat in sensul concluziilor formulate in
rec"izitoriul, primand asupra altor argumente indatorirea de obiectivitate si necesitatea
adoptarii doar a solutiilor conforme cu adevarul si legea, cu respectarea garantiilor
procesuale#4%. ,esi procurorul exercita functia acuzarii, nu trebuie sa se conc"ida ca
acesta face apel exclusiv in sensul agravarii situatiei inculpatului. Apelul procurorului
poate avantaja sau dezavantaja situatia oricareia dintre parti, daca prin rezolvarea cauzei
s-a ajuns la o situatie care dupa opinia acestui organ este nelegala sau netemeinica . Atat
timp cat apelul parc"etului vizeaza "otararea in intregul ei fara nici o limitare, c"iar daca
motivele de desfiintare depuse ulterior se refera la unele aspecte determinate, aceasta nu
opreste pe procuror ca in sustinerea apelului sa invoce si alte motive pentru care pretinde
desfiintarea "otararii atacate#.%.
In acest sens procurorul va examina "otararile si personal sau impreuna cu conducerea
parc"etului va stabili si va exercita apelul. ,aca concluziile sale au fost libere, in cazul
exercitarii cailor de atac functioneaza principiul subordonarii ierar"ice fiind obligat sa
exercite o cale de atac din dispozitia procurorului ierar"ic superior, cu exceptia situatiilor
cand considera dispozitia ilegala.
,reptul persoanei vatamate de a denunta vatamarea ce i s-a cauzat in drepturile sale
procesuale si de la regula acoperirii neregularitatii actelor nelegale, dispozitiile art. $-.
alin. 2 ' permit luarea in considerare din oficiu a incalcarilor legii daca anularea actului
este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei#5%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 20)-202.
#2% 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. 30-3$.
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).$-).2.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 223.
#3% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr.2-.4=$-54, 0evista 0omana de ,rept, nr.5=$-5..
p..3.
#4% A se vedea 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa!
S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 2..
#.% ;rib. Suprem, sect. pen. dec. nr. $-42=$-.3, 0evista 0omana de ,rept nr.4=$-.4,
p.3)
#5% 6z., in acest sens/ 6. +apadopol, *. +opovici, 7ota, in 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-4--$-.3, pag. 2.0, 6. +apadopol, *.
+opovici, 7ota, in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii
$-.4-$-50, pag. )32-)3).
Inculpatul
(iind persoana care poate fi trasa atat la raspundere penala, cat si la raspundere civila,
inculpatul, potrivit art. )42 lit. b, poate face apel in ceea ce priveste latura penala si latura
civila a cauzei. ,e asemenea, inculpatul poate face apel impotriva sentintei de ac"itare
sau de incetare a procesului penal, in ceea ce priveste temeiurile ac"itarii sau incetarii
procesului penal in vederea crearii unei situatii mai avantajoase 'de ex. in locul ac"itarii
pe motiv ca fapta nu e prevazuta de legea penala sa obtina o ac"itare pe motivul
nesavarsirii faptei%#$%.
Apelul sau este personal si independent, ceea ce inseamna ca el nu va putea ataca decat
acele capete din "otarare care privesc doar situatia sa proprie, atat in latura penala cat si
in latura civila, nu si in situatia altor personae. ,e pilda, inculpatul nu va putea critica
sentinta pentru ca/
- un alt inculpat a fost condamnat sau ac"itat gresit ori pentru ca a incalcat dreptul de
aparare#2%
- pentru ca nu s-a extins procesul penal cu privire la alte persoane care au participat la
comiterea infractiunii#)%
- pentru ca prima instanta a omis sa-l oblige la despagubiri alaturi de el pe un
coinculpat#2%
- pentru ca prima instanta n-a introdus in cauza in calitate de parte responsabila
civilmente o persoana ori desi a introdus-o n-a obligat-o la despagubiri#3%
In acelasi timp, s-a mai decis ca inculpatul nu ar putea ataca o "otarare judecatoreasca
sub aspectul laturii civile, atunci cand solutia primei instante este cea la care el insusi a
ac"iesat, facand o tranzactie cu partea civila#4%. 0eamintim in acest sens ca tranzactia
este contractul prin care partile sting un proces inceput sau preintampina nasterea unui
proces prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii, ori in prestatii
noi promise sau savarsite de o parte in sc"imbul renuntarii de catre cealalta parte la
dreptul ce este litigios sau indoielnic#.%.
+revazand posibilitatea ca inculpatul sa poata ataca cu apel o "otarare de ac"itare, legea a
avut in vedere "otararea sau partea din "otarare prin care insusi inculpatul a fost ac"itat.
In aceasta privinta vor aparea ca intemeiate solutiile pronuntate in practica judiciara
potrivit carora, prin apelul declarat de inculpat, "otararea nu poate fi criticata pentru
motivul ca prima instanta ar fi ac"itat, in mod gresit, un alt inculpat#5%.
Art. )42 alin. 2 prevede ca, pentru inculpat, apelul poate fi declarat si de catre
reprezentantul legal, de catre aparator si de sotul inculpatului. (ata de aceasta dispozitie
legala, tatal inculpatului major nu poate declara apel pentru acesta din urma, neavand
calitatea de reprezentant legal, de aparator sau de sot, singurele situatii care, potrivit
dispozitiilor sus-mentionate, ar fi indreptatit sa se exercite aceasta cale de atac pentru
inculpat#-%.
----------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 223.
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. )2)=$-.2, in Culegere de decizii pe anul
$-.2, pag. .0, ;ribunalul jud. ;ulcea, decizia penala nr. $$.=$-.5, in 0epertoriu alfabetic
de practica judiciara in materie penala pe anii $-.4 -$-50, pag. )3)
#)% ;ribunalul mun. 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. -.=$-53, in 0epertoriu
alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-5$-$-53, pag. $$2
#2% ;ribunalul reg. <alati, decizia penala nr. 235-=$-3. in 1egalitatea populara nr.
4=$-35, pag. .2.
#3% ;ribunalul reg. Constanta, decizia penala nr. $432=$-34 cu nota de &m. +runescu, in
1egalitatea populara nf. 2=$-3., pag. 222-22-, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia
nr. )$25=$-.3 in 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-.., pag. 4., ;ribunalul jud. ;imis,
decizia penala nr. -52=$-52, in 0evista 0omana de ,rept nr. .=$-5), pag. 43.
#4% ;ribunalul mun. 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. )4$=$--$, in Culegere de
decizii pe anul $--$, pag. .-, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $244=$-5), in
Culegere de decizii pe anul $-5), pag. 245, ;ribunalul Suprem Sectia militara, decizia nr.
35=$-5), in Culegere de decizii pe anul $-5), pag. 2.0, ;ribunalul Suprem, sectia penala,
decizia nr. 52=$-5$, in Culegere de decizii pe anul $-5$, pag. )25, ;ribunalul Suprem,
sectia militara, decizia nr. 5-=$-50, in 0evista 0omana de ,rept nr. $2=$-5$, pag. $02.
#.% <abriel 8oroi, ,umitru 0adescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat,
&ditura All, 8ucuresti, $--4, pag. )2).
#5% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. )2)- din $-.2, in 0evista 0omana de
,rept, nr. $0, $-.3, pag. .0.
#-% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.$-2
+artea vatamata ca titulara a apelului
+otrivit art. )42 alin. '$% lit. c% C. proc. pen. partea vatamata poate face apel in cauzele in
care actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila, dar numai in ceea ce
priveste latura penala.
Se poate observa ca apelul partii vatamate este dublu conditionat, pe de o parte,
infractiunea care face obiectul cauzei trebuie sa fie dintre cele pentru care este necesara
plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar pe de alta parte, apelul trebuie sa vizeze
numai latura penala a cauzei#$%.
,in interpretarea textului citat rezulta ca partea vatamata este limitata in exercitarea
dreptului de apel de doua conditii, care sunt cumulative/
- pot fi atacate cu apel de catre partea vatamata acele "otarari judecatoresti date in cauze
in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila.
- in cauzele unde poate declara apel acesta se poate referi numai la latura penala. ,eci, se
va putea declara impotriva unei sentinte de ac"itare, incetare a procesului penal sau, in
caz de condamnare pentru sc"imbarea temeiurilor condamnarii, aplicarea unei pedepse
mai grave, retinerea unor circumstante agravante etc. 7u se poate face apel pentru
sc"imbarea temeiurilor condamnarilor dintr-o infractiune la care actiunea penala se pune
in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate intr-o infractiune ce se urmareste
din oficiu, pentru ca s-ar depasi limitele apelului stabilit de lege pentru partea
vatamata#2%.
&xista posibilitatea ca partea vatamata sa cumuleze si calitatea de parte civila, atunci cand
a suferit si o vatamare materiala. In aceasta ipoteza, partea vatamata poate ataca prin
intermediul caii de atac a apelului, "otararea primei instante, atat sub aspectul laturii
penale cat si sub aspectul laturii civile. Se impune a face aici o referire si la implicatiile
unei ,ecizii a Curtii Constitutionale a 0omaniei#)% cat priveste dreptul partii vatamate de
a exercita caile de atac - apelul si recursul.
---------------
#$% <". *ateut, Calea de atac ordinara a apelului in procedura penala romana 'I%, in
,reptul, Anul 6, Seria a III-a, nr. 2=$--2, pag. 23
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).2
#)% &ste vorba de ,ecizia CC. nr. 254=$--5, publicata in *onitorul :ficial al 0omaniei,
+artea I, nr. $03=04.0).$--5. A se vedea si C. Savin, 7econstitutionalitatea art. )42 lit c%
si art. )53#3 combinat cu art. )42 lit. c% C. proc. pen. - in 'cu% referire la dreptul partii
vatamate de a exercita caile de atac ale apelului si recursului, in ,reptul, Anul GI, Seria a
III-a, nr. 2=2000, pag. $2$-$22, 1upascu, 0.. Cu privire la dreptul partii vatamate,
constituita parte civila, de a declara apel sau recurs si cu privire la latura penala a cauzei,
in ,reptul, Anul IG, Seria a III-a, nr. 2=$--5, pag. .2-.., 1upascu 0., +artea vatamata.
0ecurs inadmisibil in ,reptul, Anul IG, Seria a III-a, nr. -=$--5, pag. $)2-$)2.
+artea civila si partea responsabila civilmente
Avand interes in rezolvare actiunii civile, partea civila si partea responsabila civilmente,
potrivit art. )42 alin. '$% lit d% C. proc. pen. pot face apel in ceea ce priveste latura civila a
cauzei.
Calitatea de parte civila trebuie dobandita in termenele prevazute de lege. ,aca o
persoana nu s-a constituit parte civila in termen legal nu se va putea constitui parte civila
prin declaratia de apel si nici in cazul in care desi s-a constituit parte civila in termen
legal a revenit sau a renuntat la despagubiri#$%.
Intr-o opinie, intrucat legea nu face distinctie in functie de modul in care se dobandeste
calitatea de parte civila in procesul penal, nu numai partea civila in sensul art. 22 alin. )
C. pr. pen. 'persoana vatamata care s-a constituit ca parte civila% ci si partea civila in
sensul art. $. C. pr. pen. 'introdusa in procesul penal din oficiu, c"iar in absenta
constituirii% are dreptul sa declare apel impotriva "otararii primei instante, in ceea ce
priveste latura civila a cauzei#2%. In opinia contrara s-a considerat ca unitatile la care se
refera art. $23 ' C. penal, persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cele cu
capacitatea de exercitiu restransa, nu pot declara apel impotriva sentintei primei instante,
prin care nu li s-a acordat despagubiri, deoarece le lipseste insasi calitatea de parte civila
ceruta de art. )42 alin. $ lit. d% ' C. pr. pen.%#)%
In raport cu dispozitiile legii rezulta ca partea civila nu poate invoca in apelul sau
aplicarea gresita a legii penale, deoarece aceasta vizeaza latura penala a cauzei. In acest
sens, partea civila nu poate cere prin apelul sau aplicarea confiscarii speciale in baza art.
$$5 ' din C. penal, deoarece aceasta masura de siguranta vizeaza latura penala a
cauzei#2%.
(ara indoiala ca apelul partii civile, potrivit legii, trebuie sa vizeze numai latura civila a
cauzei. In mod practic, insa, este posibil ca si in apelul sau, in anumite situatii, pentru
corecta solutionare a laturii civile, partea civila sa critice aspecte legate de latura penala a
cauzei, daca acestea au rezonante asupra modului de rezolvare a laturii civile. ,e pilda,
partea civila ar putea declara apel impotriva "otararii de ac"itare pronuntata pe temeiul
inexistentei faptei sau al necomiterii ei de catre inculpat, cu precizarea ca reexaminarea ei
se va face numai in ceea ce priveste laturi civila, fara a se putea ajunge la condamnarea
inculpatului#3%. S-a subliniat in mod just ca apelul partii civile prin care se tinde la
modificarea temeiului de drept al unei "otarari de ac"itare pentru ca fapta nu exista ori nu
a fost savarsita de inculpat ori c"iar a unei "otarari de incetare a procesului penal sau de
condamnare, in masura in care, bineinteles, acesta se rasfrange asupra solutiei actiunii
civile, nu este conditionat de existenta unui apel al procurorului. in cazul in care in urma
judecarii apelului partii civile, instanta retine alta stare de fapt, va desfiinta "otararea, insa
numai, sub aspectul laturii civile. In acest caz, daca se ajunge la concluzia ca fapta exista
sau ca a fost comisa de inculpat, procurorul general poate fi sesizat eventual, pentru
promovarea unui recurs in anulare, instanta neavand, insa, posibilitatea sa-l condamne pe
inculpat in apelul partii civile#4%.
In orice caz, partea civila si partea responsabila civilmente nu ar putea ataca cu apel
aspecte ce vizeaza latura penala a procesului in ipoteza in care latura civila a fost disjunsa
si nu a fost inca rezolvata#.%.
Argumente in favoare/ apelul este judecat tot de instanta penala si nu vizeaza o "otarare
penala definitiva. Altfel, in actuala reglementare se lipseste partea civila de un grad de
jurisdictie, situatie care nu s-ar intampla in cazul unui litigiu civil.
+artea responsabila civilmente are in aceleasi limite ca partea civila drept de apel, in plus
aceasta putind invoca ca nu a fost introdusa legal in procesul penal.
+otrivit art. )42 alin. '2% ' C. proc. pen., apelul poate fi declarat pentru partea civila si
partea responsabila civilmente de catre reprezentantul legal si de catre aparator.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).3
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2$$, nota de subsol )20.
#)% 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. 35.
#2% ;rib. jud. ;imis, dec. pen. nr. 423 din $-.-, in 0evista 0omana de ,rept, nr. 3, $-50,
pag. 42, ;rib. jud. ;imis,;rib. jud. ;imis, dec. pen. nr. 423 din $-.-, in 0evista 0omana
de ,rept, nr. 3, $-50, pag. 42, ;rib. jud. ;imis, dec. pen. nr. 2-0 din $-50, in 0evista
0omana de ,rept, nr. 2, $-5$, pag. 4-.
#3% in acest sens, a se vedea, 6. ,ongoroz, nota la decizia nr. 23)$=$-22 a Curtii de
Casatie II, in +andectele romane, $-2), pag. $$$, 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul
penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 4$ -4), C. Stanescu,
In legatura cu recursul partii civile impotriva unor "otarari de ac"itare a inculpatului, in
1egalitatea populara nr. $$=$-34, pag. $254, ,. 6. *i"aescu, 0ecursul penal, &ditura
stiintifica, 8ucuresti, $-42, pag. 4., 8. ,iamant, Al Stacescu, nota la decizia penala nr.
3$5=$-.2 a ;ribunalului jud. Sibiu, in 0evista 0omana de ,rept nr. 3=$-.), pag. $)),
;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2323=$-4-, in Culegere de decizii pe anul
$-4-, pag. 2)$.
#4% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2$2.
#.% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 332=$-52, in Culegere de decizii pe anul
$-52, pag. ))2.
*artorul, expertul, interpretul si aparatorul
*artorul, expertul, interpretul si aparatorul au drept de apel limitat cu privire la
c"eltuielile judiciare cuvenite acestora @art. )42 alin. '$% lit. e% ' C. proc. pen.A. S-a creat
aceasta posibilitate pentru a nu se introduce o actiune civila pentru drepturi privitoare la
c"eltuielile judiciare 'c"eltuieli de deplasare, de intretinere, venitul de care au fost lipsite,
salariul ori onorariul cuvenit%.
Aceste persoane nu vor putea critica fondul rezolvarii cauzei atat in latura penala cat si in
cea civila si nu au dreptul ca partile de a li se comunica "otararea#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).3
,reptul de a face apel al oricarei persoane ale carei interese legitime au fost vatamate
printr-o masura sau printr-un act al instantei#$%
+otrivit art. )42 lit. e ', poate face apel orice persoana ale carei interese legitime au fost
vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei.
Aceasta reglementare vadeste conceptia legiuitorului de a nu limita sfera titularilor
apelului numai la subiectii procesuali care au participat in cauza penala, lasand
posibilitatea, in mod practic, oricarei persoane vatamate in drepturile sale, prin
desfasurarea procesului penal, sa ceara anularea actului sau masurii dispuse de instanta si
prin care i-au fost prejudiciate interese legitime.
,in modul de redactare a textului legii, in opinia noastra, de regula, in ipoteza pe care o
analizam, apelul este declarat impotriva inc"eierilor sau actelor instantei prin care au fost
vatamate interese legitime ale unor persoane straine de cauza penala#2%.
Apelul fiind o cale de atac ordinara prin care se realizeaza controlul jurisdictional s-a
cristalizat de multa vreme si s-a admis in toate sistemele procesuale conceptia ca el poate
fi exercitat de procuror si parti. Codul nostru actual a largit aceasta conceptie permitand
declararea apelului, in anumite cazuri si de catre martoriexperti, interpreti, aparatori, cu
privire la c"eltuielile judiciare cuvenite acestora, precum si de orice alte persoane ale
caror interese legitime au fost vatamate prin "otararea instantei#)%.
Sub aspectul obiectului pe care-l are apelul unei asemenea persoane, subliniem ca nu sunt
vizate, printr-un asemenea apel, aspecte legate de fondul cauzei. : asemenea concluzie
rezulta, credem, din pozitia specifica a persoanei in raport cu actiunile rezolvate in
procesul penal, si anume, acest titular al apelului nefiind parte in proces, nu are drepturi si
obligatii care izvorasc din rezolvarea actiunilor in procesul penal si, in consecinta,
vatamarea ce i s-a produs nu este legata de fondul cauzei.
+oate exercita apel o persoana, c"iar straina de cauza, daca instanta a dispus gresit
confiscarea speciala a unui obiect pe care l-a socotit al inculpatului si care in realitate
apartinea apelantului, in astfel de cazuri, in lipsa prevederilor art.)42 lit. e, persoana ar fi
trebuit sa introduca o actiune civila, pe care sa o intenteze pe cale separata#2%. In temeiul
aceleiasi norme pot declara apel si persoanele carora li s-a aplicat o amenda judiciara,
daca aceasta a fost mentinuta in urma cererii de scutire sau reducere introdusa in
conformitate cu art.$-- ' c. pr.pen.
In practica s-a decis ca persoanele care nu au calitatea nici de inculpati, nici de parti
civilmente responsabile si ale caror interese legitime au fost vatamate prin aplicarea unui
sec"estru penal pe bunuri care - potrivit sustinerilor acestor persoane - le apartin in
exclusivitate, au drept de apel in baza art.)42 lit. e#3%.
In practica judiciara s-a apreciat, in mod corect, ca nu poate face apel potrivit art. )42 lit.
e, impotriva sentintei de ac"itare acela care a reclamat o persoana pentru marturie
mincinoasa. Intr-o asemenea situatie, apelul este inadmisibil intrucat pe de o parte celui
care a reclamat nu i s-a vatamat un interes legitim, iar pe de alta parte, nu poate fi
considerat ca atare interesul sau de a obtine condamnarea unui martor pentru marturie
mincinoasa spre a putea cere, ulterior, pe acest temei, revizuirea "otararii respective#4%.
Intrucat in dispozitiile legii 'art. )42 lit. e% se arata ca orice persoana ale carei interese
legitime au fost vatamate poate face apel, apreciem ca si persoanele juridice pot folosi
calea de atac a apelului, daca sunt realizate conditiile prevazute de lege. Astfel, unele
instante s-au pronuntat in sensul ca centrul de reeducare a minorilor are calitatea de a
declara apelul impotriva sentintei prin care instanta de fond a respins cererea sa de
prelungire a internarii unui minor, cand aceasta era necesara pentru realizarea scopului
internarii#.%. In cazul persoanelor ale caror interese legitime au fost vatamate printr-un
act sau o masura a instantei, poate face apel si reprezentantul legal sau aparatorul.
---------------
#$% 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. 42-4., <". *ateut, Calea de atac ordinara a apelului in procedura
penala romana 'I%, in ,reptul, Anul 6, Seria a III-a, nr. 2=$--2, pag. 24.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 222.
#2% 6. ,ongoroz s. a., 7oul cod de proceduri penala si codul de procedura penala
anterior, prezentare comparativa. 8ucuresti, &ditura +olitica, $-4-, pag.2-2.
#3% ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec. nr. -.2=$-.$, 0evista 0omana de ,rept,
nr.2=$-.2, pag.$45-$4-.
#4% ;rib. jud. Alba, dec. pen. , nr. 4.. din $-.3, in 0evista 0omana de ,rept, nr. ., $-.4,
pag. 4$.
#.% ;.m. 8ucuresti, s. a II-a pen., nr. 25$ din $-.4, in 0evista 0omana de ,rept, nr. 3,
$-.., pag. .$, in sens contrar, ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. 250$ din $-.),
in 0evista 0omana de ,rept, nr. $, $-.2, pag. $25.
Termenul de apel
*odul de calcul
In art. )4) ' C. proc. pen. sunt stabilite trei moduri de calcul, in raport de calitatea
apelantului si de faptul daca subiectii procesuali au participat sau nu la dezbateri.
a% +rocurorul
,aca a participat la dezbateri termenul curge de la pronuntare. ,aca nu a participat la
dezbateri, participarea nefiind obligatorie potrivit art. )$3 ' C. proc. pen., termenul de
apel curge de la inregistrarea la parc"et a adresei de trimitere a dosarului, instanta avand
obligatia in aceste cazuri sa trimita, dupa redactarea "otararii, de indata, dosarul
procurorului. ,upa expirarea termenului de apel, procurorul este obligat, indiferent daca
a declarat apel sau nu, sa restituie dosarul instantei.
In legatura cu calcularea termenului, pentru procuror exista o particularitate de care
urmeaza a se tine seama si in ce priveste momentul epuizarii termenului 'dies ad Juem%.
+otrivit art.$5. alin. 2, actele procurorului capata data certa prin trecerea lor in registrul
de iesire al unitatii *inisterului +ublic si daca data este inauntrul termenului cerut de
lege, actul se considera realizat in termen. 0egula nu se aplica insa in cazul exercitarii
cailor de atac. +entru ca apelul sa nu fie tardiv procurorul trebuie sa sesizeze inauntrul
termenului legal insasi instanta#$%.
+rin derogarea stabilita de art. $5. alin. '2% ' C. proc. pen., in cazul cailor de atac, apelul
exercitat de procuror trebuie inaintat instantei inauntrul termenului legal, nefiind luata in
considerare data din registrul de iesire al unitatii ca la celelalte acte#2%.
b% *omentul de la care curge termenul de apel pentru parti
+entru parti, momentul de la care curge termenul de apel este in functie de prezenta sau
absenta acestora la dezbateri sau la pronuntare.
Astfel, potrivit art. )4) alin. ) ', pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la
pronuntare, termenul curge de la pronuntare.
In practica judiciara s-a apreciat, in mod corect, ca, in cazul inculpatului reprezentat la
prima instanta de aparator, acesta trebuie considerat ca a fost prezent in instanta, iar
termenul de apel curge de la pronuntare#)%.
In practica s-a ridicat problema de a sti care sunt consecintele nerespectarii de catre
instanta a obligatiei de comunicare a "otararii. ,ecizia a fost ca o comunicare facuta
eronat la o alta adresa 'desi aceasta era cunoscuta din dosar%, duce la concluzia ca
termenul de apel nu a expirat, c"iar daca, in raport cu data la care s-a facut comunicarea
nelegala, acest termen a fost cu mult depasit#2%.
+entru partile care au lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare, precum si pentru
inculpatul detinut, ori pentru inculpatul militar in termen, militar cu termen redus,
rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamant, ori pentru inculpatul
internat intr-un centru de munca si reeducare sau intr-un institut medical educativ care au
lipsit la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. in aceasta
ultima ipoteza, termenul de apel curge de la comunicarea legal indeplinita. 7u exista nici
un impediment ca inainte de a i se face comunicarea partea sa declare apel#3%.
+lecand de la acesta reglementare, in practica judiciara s-a stabilit ca institutia
comunicarii "otararii este o formalitate esentiala pentru curgerea termenului de apel, daca
partile au lipsit atat de la dezbateri cat si de la pronuntare, ori daca inculpatul detinut,
militar in termen, militar in termen redus, rezervist concentrat, etc., au lipsit de la
pronuntare, iar aceasta formalitate nu ar putea fi inlocuita de imprejurarea luarii la
cunostinta de catre parte, pe orice cale, de pronuntarea si continutul "otararii#4%. +e
aceeasi linie de idei, intr-o speta, s-a decis ca, din moment ce sentinta de condamnare a
inculpatului, care a lipsit atat la judecata cat si la pronuntare, nu a fost comunicata
acestuia prin trimiterea unei copii de pe dispozitiv, conform art. )40 alin. $ 'C. pr. pen.,
ceea ce rezulta din inexistenta la dosar a dovezii de primire ori a procesului-verbal de
predare, inculpatul luand cunostinta de condamnare numai ca urmare a apelului facut de
parc"et, impotriva sentintei, este drept sa declare apti, c"iar daca apelul declarat de
procuror a fost intre timp solutionat#.%. Intr-o alta speta, s-a decis, la fel, ca faptul ca
inculpatul a "iat cunostinta de condamnare cu ocazia judecarii apelului declarat de
procuror nu inlatura obligatia primei instante de a-i comunica o copie de pe dispozitiv si
nu poate atrage, pentru inculpat, consecinta pierderii termenului de apel, care, potrivit
legii, se calculeaza, in ceea ce il priveste, numai de la comunicate#5%.
In mod corect, in practica judiciara s-a aratat ca inculpatul care a lipsit atat la judecata cat
si la pronuntare, luand cunostinta de condamnarea sa numai ca urmare a apelului facut de
+arc"et impotriva acestei sentinte, este in drept sa declare apel, c"iar daca intre timp
apelul facut de procuror a fost solutionat#-%.
Astfel, in art. )3. alin. final se arata, intre altele, ca dispozitivul "otararii trebuie sa
cuprinda intotdeauna mentiunea ca "otararea este supusa apelului, cu aratarea termenului
in care poate fi exercitat si mentionarea datei cand "otararea a fost pronuntata, si ca
pronuntarea s-a facut in sedinta publica. In legatura cu aceasta reglementare se pune
intrebarea care sunt consecintele asupra exercitarii dreptului de apel in cazul in care
instanta a indicat gresit momentul de la care curge termenul de apel, in ipoteza in care
partea interesata a fost prezenta la dezbateri. Apreciem ca o asemenea greseala, strecurata
in redactarea "otararii, nu modifica termenul de apel care curge, in cazul dat, potrivit art.
)4), de la pronuntarea "otararii#$0%.
c% *omentul de la care curge termenul de apel pentru alte persoane.
+entru martori, experti, interpreti si aparatori apelul poate fi exercitat de indata dupa
pronuntarea inc"eierii prin care s-a dispus asupra c"eltuielilor judiciare si cel mai tarziu
in $0 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza. >udecarea apelului se
face, insa, numai dupa solutionarea cauzei, in afara de cazul cand procesul a fost
suspendat 'art. )4) alin. final C. pr. pen.%. ,esi, legea nu prevede nimic in legatura cu
momentul de cand incepe sa curga termenul de declarare a apelului pentru persoana ale
carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei la
care se refera art. )42 alin. $ lit f% ' C. pr. pen., se aplica aceeasi regula ca in cazul
martorului, expertului, interpretului si aparatorului. ,eci, si pentru aceste persoane apelul
poate fi introdus cel mai tarziu intr-un termen de $0 zile de la pronuntarea, sentintei prin
care s-a solutionat cauza#$$%.
>udecarea apelului, pentru a nu se intarzia procesul, se face numai dupa solutionarea
cauzei, afara de cazul cand procesul a fost suspendat.
Se precizeaza ca, intrucat aceste persoane nu sunt parti in procesul penal, instanta nu este
obligata sa le comunice copie dupa dispozitivul "otararii#$2%.
Indiferent de titularul apelului si indiferent de momentul din care termenul de apel incepe
sa curga, acesta este un termen procedural si se calculeaza potrivit dispozitiilor art. $54 '.
In consecinta, si in privinta acestui termen opereaza prorogarea legala. Astfel, daca
termenul de apel a expirat intr-o zi nelucratoare, potrivit art. $54 alin. final, termenul
expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza#$)%.
d% +entru persoanele ale caror interese au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act
al instantei, nu se prevede momentul de la care curge termenul de apel. Intrucat acestea
nu sunt parti in proces, instanta nu este obligata sa le comunice o copie de pe dispozitivul
"otararii. In aceasta situatie, apelul poate fi declarat in termen de cel mult $0 zile de la
pronuntarea sentintei#$2%.
In cazul infractiunilor flagrante, termenul de apel si de recurs este de trei zile de la
pronuntare, conform art. 2.. alin. '$% C. proc. pen., numai daca urmarirea si judecata au
fost efectuate potrivit procedurii speciale prevazute in art. 243 si urm. din acelasi cod.
,aca s-a urmat procedura de drept comun, temenele de apel si de recurs sunt cele
prevazute in art. )4) si, respectiv, in art. )53#) ' C. proc. pen.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 23$.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).3
#)% ;rib. jud. Suceava, dec. pen. nr. )4) din $-4-, in 0evista 0omana de ,rept, nr. .,
$-4-, pag. $.2, ;ribunalul Suprem, sectia penala, d. nr. $0 din $-.-, in 0evista 0omana
de ,rept, nr. $$=$-.-, pag. .).
#2% ;ribunalul Suprem, sect. milit.dec.nr.)0=$-.., 0evista 0omana de ,rept, nr.2=$-.5,
p.3..
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 222-22).
#4% a se vedea, Cas. II, decizia penala nr. 25.3=$-)-, cit de I. Stoenescu, I. 6agner, <. 6.
+rotopopescu in Codul de proceduri penala adnotat, vol. II, 8ucuresti, &ditura juridica,
$-2., pag. 2$2, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala,, decizia nr. $25=$--), citata de
6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. , pag. .-. in sens contrar, Curtea Suprema, sectia penala, decizia nr.
$00=$-3$, in >ustitia noua nr. . -5=$-3$, pag. 5)-, Curtea Suprema, sectia penala, decizia
nr. $50=$-3$, in >ustitia noua nr. . -5=$-3$, pag. 5)-
#.% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, inc"eierea din 23.0--2 data in dosar nr.
325=$--), cu nota de 6. +apadopol, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica
judiciara penala pe anul $--2, &ditura Continent GGI, 8ucuresti, pag. $2 -$3.
#5% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $25=$--), cu nota de 6.
+apadopol, in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--), pag. 22-24.
#-% Curtea de Apel 8ucuresti, s. I pen., inc"eierea din 23.0--2, in Culegere de practica
judiciara penala pe anul $--2 'Curtea de Apel 8ucuresti%, &ditura Continent GGI,
8ucuresti, $--3, pag. $2.
#$0% C.S.>., S. pen., dec. pen. nr. 22-=22.02.$--4, in 8uletinul >urisprudentei, $--4,
Curtea de Apel ;imisoara, dec. pen. nr. $$)=24.02.$--4, in C. Crisu, St. Crisu, 0epertoriu
de practica si literatura juridica $--2-$--., &ditura Argessis, $--5, pag. -5.
#$$% 6. +apadopol, <. ;urianu, 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura
si presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 5$ -52, I. 7eagu, ,rept procesual penal,
+artea speciala, vol. I, &ditura :scar +rint, $--2, pag. 32-, <"eorg"ita *ateut, +rocedura
penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--., pag. 222-22).
#$2% 6z., in acest sens/ C.A.8., S. I pen, inc"eierea din 23 ianuarie $--2, pronuntata in
,osarul nr. 3$5=$--), in Culegere 6, pag. $2.
#$)% ;ribunalul Suprem, sectia penala, d. nr. $24) din $-5), in 0evista 0omana de ,rept,
nr. ., $-52, pag. .0.
#$2% C.A.8., s. I pen., inc"eierea din 23 ianuarie $--2 'dosar nr. 3$5=$--)%, Culegere 6,
pag. $2.
0epunerea in termen
In materia termenelor procedurale functioneaza principiul continuitatii lor, ele neputand
fi intrerupte si nici suspendate.
In vederea ocrotirii drepturilor subiectilor procesuali, legea a prevazut posibilitatea
suspendarii curgerii termenului de exercitare a dreptului de apel cand cel interesat
dovedeste ca neexercitarea caii de atac s-a datorat unor cauze temeinice de impiedicare.
In asemenea situatii, partea interesata este repusa in dreptul de a promova apelul. in acest
sens, in dispozitiile Codului de procedura penala sunt reglementate institutiile repunerii in
termen si apelului peste termen. 0epunerea in termen este prevazuta in art. )42, in care se
arata ca apelul introdus dupa expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca
fiind facut in termen daca instanta de apel constata ca intarzierea a fost determinata de o
cauza temeinica de impiedicare iar cererea a fost facuta in cel mult $0 zile de la inceperea
executarii pedepsei sau a despagubirilor civile.
In vederea repunerii in termen, instanta de apel trebuie sa constate existenta cumulativa a
doua conditii, si anume/
- intarzierea in declararea apelului a fost determinata de o cauza temeinica de
impiedicare. Cauza de impiedicare va fi, in genere, un caz fortuit sau de forta majora 'un
accident, o boala grava, o calamitate care te izoleaza de exterior, de legaturile postale, sau
comunicarea dispozitivului s-a facut la o alta adresa%.
,incolo de dezvoltarile cu caracter general de mai sus, este de retinut ca Curtea de apel
are latitudinea de a aprecia de la caz la caz, daca situatia invocata de apelant constituie in
mod efectiv o cauza de impiedicare a declararii apelului, indiferent daca este sau nu o
piedica de natura strict materiala#$%. Spre exemplu, intr-un caz s-a decis ca sunt
indeplinite conditiile repunerii in termenul de apel daca vina de a nu introduce apelul in
termen apartine avocatului inculpatului#2%. Solutia a fost criticata pe buna dreptate,
deoarece, c"iar daca s-a retinut ca cererea a fost predata avocatului acesta avea obligatia
sa dovedeasca faptul ca s-a aflat in imposibilitate de a depune apelul la posta sau la grefa
judecatoriei din motive mai presus de vointa lui#)%. Alta, este, insa, situatia in care prima
instanta, facand pronuntarea in absenta partii, fie a trecut in mod eronat in condica de
sedinta rezultatul deliberarii, fie nu l-a trecut deloc, punand astfel partea in
imposibilitatea de a cunoaste solutia data cauzei#2%.
Aceasta cauza datorita careia nu s-a putut exercita in termen calea de atac va trebui
dovedita si instanta nu va pasi la judecarea apelului pana nu se va pronunta asupra
existentei acestei imprejurari#3%. +reluand consideratii din ,reptul civil, putem arata doar
cu titlu orientativ ca forta majora se defineste ca fiind o imprejurare de origine externa, cu
caracter exceptional, care este absolut imprevizibila si inevitabila. +entru ca un
eveniment sau o imprejurare sa fie calificate caz de forta majora este necesar sa
indeplineasca urmatoarele trei conditii#4%/ sa fie externa, imprevizibila si inevitabila
'irezistibila%. Cu titlu de exemplu, poate sa constituie forta majora un eveniment natural
sau de alta natura, cum ar fi o catastrofa naturala, un cutremur, o inundatie, o ploaie
torentiala, un incendiu catastrofal, o conflagratie#.% - in masura in care sunt intrunite
conditiile pe care le-am specificat mai sus.
,upa cum s-a aratat intr-o decizie a ;ribunalului Suprem#5%, !in cazul unor alunecari de
teren frecvente, susceptibile deci de a fi prevazute, urmarile lor pagubitoare pot fi
prevenite si evitate/ Astfel, daca se invedereaza puternica probabilitate a producerii unei
alunecari de teren, caracterul imprevizibil al fenomenului se inlatura!. Cu alte cuvinte,
atunci cand anumite rezultate pagubitoare pot fi cunoscute si evitate, dar nu au fost
evitate, nu ne aflam intr-un caz de forta majora.
7u este insa mai putin adevarat ca insasi calificarea ca !forta majora! a unor situatii sau
fenomene este relativa/ ceea ce astazi este de neinvins, maine poate fi stapanit de om#-%.
Aprecierea invincibilitatii imprejurarii se realizeaza in abstracto, avand in vedere conditia
si posibilitatea unei persoane capabile, care depune diligenta si prudenta maxima de care
este in stare#$0%.
0evenind in domeniul procedurii penale, intr-o speta s-a considerat ca exista motiv de
repunere in termen si atunci cand inculpatul, desi prezent la dezbaterea fondului cauzei a
fost In imposibilitate sa afle Kn termen util solutia, deoarece completul de judecata a
amanat pronuntarea de . ori timp de o luna si jumatate, avand nevoie de timp pentru
deliberare, aflandu-se din aceasta cauza, intr-o situatie derutanta#$$%. Solutia a fost
criticata, tinand seama si de faptul ca nesocotirea prevederilor art. )04 C. pr. pen. -
potrivit carora, pentru motive temeinice, deliberarea si pronuntarea pot fi amanate cel
mult $3 zile - nu este de natura sa atraga sanctiuni procesuale. 1a fel, nu ar putea fi
considerate motive de repunere in termen nici imprejurarea ca partea nu a primit invoire
de a pleca de la locul de munca#$2% si nici cea a lipsei conducatorului unei societati pe o
anumita perioada de timp, deoarece in primul caz nu exista nici un impediment ca cererea
de apel sa fie depusa dupa orele de program 'de pilda, la o unitate postala%, iar in al doilea
caz, ca atributiunile conducatorului unitatii sa fie exercitate, pe timpul absentei sale, de
catre inlocuitorul sau#$)%.
Cererea de apel sa fi fost facuta in cel mult $0 zile de la inceperea executarii pedepsei sau
a despagubirilor civile. +rin inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile
partea interesata ia cunostinta de existenta "otararii. ;ermenul de $0 zile corespunde cu
termenul care este stabilit la un apel declarat in conditii normale. In cazul in care
impotriva inculpatului se porneste executarea atat i pedepsei cat si a despagubirilor civile,
termenul va curge de la data primei executari, cand afla de existenta "otararii.
+entru repunerea in termen, legea conditioneaza introducerea ererii intr-un interval care
sa nu depaseasca $0 zile de la inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile.
In practica mai vec"e s-a decis ca solicitantul repunerii in termen trebuie sa dovedeasca si
faptul ca cererea a fost facuta dupa inceperea executarii pedepsei, dar nu mai tarziu de $0
zile de la acest moment#$2%. Asa cum s-a aratat, solutia este restrictiva, fiindca nimic nu
se opune ca repunerea in termen sa fie ceruta si inainte de inceperea executarii pedepsei,
'oricand dupa epuizarea termenului de apel%, dar nu mai tarziu de termenul limitat de $0
zile de la inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile#$3%.
+ana ce instanta va stabili ca sunt indeplinite conditiile pentru repunerea in termen,
executarea "otararii va continua pentru a nu se transforma aceasta institutie intr-un
artificiu ce intarzie tragerea la raspundere a celor vinovati.
In cazul in care instanta constata existenta unui motiv de suspendare a executarii, va
putea dispune suspendarea executarii "otararii, in baza art. )42 alin. '2% C. proc. pen#$4%.
,upa admiterea cererii de repunere in termen, apelul se considera declarat in termen si va
produce aceleasi consecinte ca in conditii normale.
In raport cu continutul timp!, termenul prevazut de art. )42 ' este un termen maxim,
fiind indicat intervalul cel mai mare de timp in care poate fi efectuat actul, in consecinta,
cererea de repunere in termen poate fi facuta si inainte de inceperea executarii pedepsei
sau a despagubirilor civile#$.%. In raport cu aceste consideratii, apare ca nelegala
"otararea instantei prin care se arata ca cel care solicita repunerea in termen trebuie sa
faca dovada ca cererea a fost facuta dupa inceperea executarii pedepsei, dar nu mai tarziu
de $0 zile de la acel moment. Aceasta solutie este gresita, deoarece termenul de $0 zile
este prevazut numai pentru situatia in care impotriva celui care face apel a inceput
executarea "otararii, cel impotriva caruia nu a inceput executarea putand face apel si
inainte de expirarea acestui interval de timp#$5%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 22..
#2% A se vedea, Curtea de Apel, Suceava, sectia penala, decizia nr. 230=20.$--4 cit. de 6.
;imofte in +robleme de drept procesual penal din practica instantelor din raza de
activitate a Curtii de Apel Suceava, in ,reptul nr. 4=$--., pag. -$ --2.
#)% 6. ;imofte, +robleme de drept procesual penal din practica instantelor din raza de
activitate a Curtii de Apel Suceava, in ,reptul nr. 4=$--., pag. -2.
#2% a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2.$=$-.., in 0epertoriu
alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-.4 -$-50, pag. )30, ;ribunalul
jud. ;imis, decizia penala, nr. 243=$-.0 in 0evista 0omana de ,rept nr. $$=$-.0, pag.
$.$, ;ribunalul mun. 8ucuresti, sectia II penala, decizia nr. )0.=$--0 cu nota de 6.
+apadopol, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--0, pag. $)2. in
acelasi sens, 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa!
S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 53
#3% A se vedea, C.S.>., s. pen., doc. nr. 2542=$--., 8uletinul >urisprudentei, $--., pag.
)-$, )-2.
#4% 1iviu +op, ;eoria generala a obligatiilor, &ditura 1umina 1ex, $--5, pag. ).0.
#.% C. Statescu, C. 8arsan, ;eoria generala a obligatiilor, &ditura All, $--2, pag. 24..
#5% ;ribunalul Suprem, sectia civila, dec. nr. $0-4=$2.0..$-.5, in 0evista 0omana de
,rept nr. $=$-.-, pag. 33.
#-% Sanda <"impu, Ion ;raian Stefanescu, Serban 8eligradeanu, <"eorg"e *o"anu,
,reptul muncii, ;ratat, vol. I, &ditura Stiintifica si &nciclopedica, 8ucuresti, $-.5, pag.
)$..
#$0% Alexandru ;iclea, Contractul individual de munca, &ditura 1umina 1ex, 200), pag.
)30.
#$$% Curtea de Apel Constanta, decizia penala nr. 22)=5.$2.$--3 in 0evista 0omana de
,rept nr. 5=$--4, pag. $40.
#$2% ;ribunalul mun. 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. .23=$--$ in Culegere de
decizii pe anul $--$, pag. 22$.
#$)% ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. .=$-.. in 0evista 0omana de ,rept nr.
4=$-.., pag. 4)
#$2% ;rib.*un.8ucuresti, sect. I, pen.dec.nr.30=$-.2 'cu nota critica de Aurelian +opa%,
0evista 0omana de ,rept, nr.$0=$-.2, p.$44.
#$3% 6ezi, 6. +apadopol. *. +opovici, 7ota in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara
in materie penala pe anii $-4--$-.3, pag.).3.
#$4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
232.
#$.% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#$5% ;.*. 8ucuresti, sectia penala, d. nr. 30 din $-.2, in 0evista 0omana de ,rept, nr.
$0, $-.2, pag. $44., ;ribunalul Suprem. sectia penala, d. nr. $002 din $-.3, in 0evista
0omana de ,rept, nr. 2, $-.4, pag. .0.
Apelul peste termen
?n alt remediu procesual, prevazut de art. )43 ' C. proc. pen. 'modificat prin 1egea
)34=2004%, menit sa redea partilor care au pierdut termenul de apel posibilitatea de a
declansa controlul instantei superioare este apelul peste termen.
+entru a putea exercita apelul peste termen, legea prevede realizarea cumulativa a doua
conditii, si anume, partea sa fi lipsit atat de la judecata, cat si la pronuntare si apelul sa fie
declarat cel mai tarziu in $0 zile de la inceperea executarii pedepsei sau a inceperii
executarii dispozitiilor privind despagubirile civile.
- Conditia ca partea sa fi lipsit la judecata a primit interpretari diferite in literatura
juridica si practica judiciara. Astfel, unele instante au aratat ca aceasta conditie nu trebuie
inteleasa ca referindu-se la toate termenele de judecata, ci numai la data cand au avut loc
dezbaterile in prima instanta.
In literatura de specialitate, absenta partii la judecata este interpretata in sensul ca partea a
lipsit la toate termenele de judecata. Acest punct de vedere este socotit ca fiind temeinic
deoarece numai in aceasta ipoteza sunt premise care sa fundamenteze prezumtia ca partea
nu a luat cunostinta de judecata si nici de "otararea pronuntata. ,e altfel, aceasta
concluzie se desprinde si dintr-o interpretare sistematica a dispozitiilor art. )43 '. In acest
sens, trebuie observat ca legiuitorul a folosit expresia partea a lipsit atat la judecata, cat
si la pronuntare!, spre deosebire de situatiile cand legea a avut in vedere absenta partii
numai la dezbateri si la pronuntare! 'art. )4) alin. ) '%#$%.
- impotriva partii sa inceapa executarea pedepsei sau sa inceapa executarea dispozitiilor
privind despagubirile civile. In consecinta, celelalte parti nu pot beneficia de aceasta
institutie.
Cererea de apel trebuie sa fie facuta cel mai tarziu in $0 zile de la inceperea executarii.
1a depunerea cererii de declarare a unei cai de atac aceasta nu trebuie intitulata apel
peste termen!, instanta avand obligatia sa examineze conditiile in care a fost depusa si,
daca indeplineste conditiile prevazute de art. )43 ' C. proc. pen., sa o solutioneze ca
atare, ca apel peste termen.
&fectul apelului peste termen este ca acesta nu este suspensiv de executare prin simpla
declarare, in cazul in care constata ca declaratia poate fi intemeiata, instanta de apel va
putea dispune suspendarea executarii "otararii atacate @art. )43 alin. ')% ' C. proc. pen.A.
Cand s-a declarat apel peste termen, folosirea caii de atac este fara efect asupra ramanerii
definitive a "otararii, "otararea atacata intrand in puterea lucrului judecat la data expirarii
termenului de apel ordinar2.
In cazurile in care sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii cerute in cazul apelului
peste termen, si din cererea partii rezulta critica pe care aceasta o adreseaza "otararii
instantei de fond pentru nerespectarea dispozitiilor legale privind judecata in prima
instanta, respectiva cerere trebuie valorificata ca un apel peste termen, c"iar daca partea a
intitulat-o contestatie la executare, revizuire sau contestatie in anulare#)%. In sens mai
larg, cererea partii care foloseste institutia nu trebuie intitulata in mod necesar !apel peste
termen!, fiind de obligatia instantei sa-l considere ca atare, daca sunt satisfacute
conditiile prevazute de art. )43 'c. pr. pen. In practica s-a decis, ca daca inculpatul a lipsit
la judecata si pronuntare si a declarat apel dupa epuizarea termenului legal, dar inainte de
inceperea executarii "otararii, instanta nu avea dreptul sa respinga apelul ca tardiv, avand
obligatia solutionarii lui din oficiu, ca un apel peste termen#2%.
In asemenea situatii, determinant este continutul real al cererii, si nu modul cum aceasta a
fost intitulata, formularea eronata a cererii sau depunerii ei la alta instanta decat cea
competenta neputand sc"imba natura juridica a institutiei apelului peste termen daca,
evident, sunt indeplinite conditiile prevazute in art. )43. ?neori partile folosesc gresit cai
extraordinare de atac impotriva "otararilor ramase definitive in fata primei instante, in
cauze judecate si pronuntate in lipsa lor. in practica s-a statuat, ca desi partile intitulau
impropriu cererile lor drept cai de atac extraordinare, acestea trebuie considerate apeluri
peste termen, daca sunt intrunite conditiile legale ale folosirii institutiei. <resita denumire
a actului prin care se exercita o cale de atac nu sc"imba caracterul acesteia, atunci cand
ea este data prin lege#3%.
Ca si in cazul repunerii in termen, suspendarea executarii "otararii in cazul apelului peste
termen nu opereaza ope legis. In acest sens, in art. )43 se arata ca apelul declarat peste
termen nu suspenda executarea, aceasta ramanand la aprecierea instantei de apel 'art. )43
alin. final%#4%.
---------------
#$% +entru dezvoltari a se vedea I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat,
&ditura <lobal 1ex, 8ucuresti, 2002, pag.202 si urm.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#)% Curtea de Apel 8ucuresti, s. a II-a pen., d. nr. $$3=$--2, in Culegere de practica
judiciara penala 'Curtea de Apel 8ucuresti%, &ditura Continent GGI, 8ucuresti, $--3,
pag. 20.
#2% ;ribunalul Suprem,sect.pen.dec.nr.4.5=$-.2, Culegere de ,ecizii, din anul $-.2,
pag. 235.
#3% 6ezi, ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec.nr.$002=$-.3, 0evista 0omana de ,rept, nr.
2=$-.4, pag. .0, ;ribunalul Suprem, sect. pen.dec.m. $34$=$-.$, 0evista 0omana de
,rept, nr.-=$-.$, pag.$42 etc.
#4% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.203-204
,eclararea apelului
In vederea declansarii judecatii in apel, este necesar ca cel care are drepturi de a face apel
sa-si manifeste vointa in acest sens.
Actul procedural in care se consemneaza declaratia de apel este o cerere scrisa care
trebuie semnata de persoana care face declaratia 'art. )44 alin. $ '%.
Intrucat cererea de apel se depune totdeauna in scris, cu exceptia mentionata se presupune
ca ea se redacteaza si se semneaza de catre cel interesat. 1egea a reglementat minutios
acele situatii in care apelantul nu poate semna actul prin care se declara apelul. Astfel,
art.)44 alin. 2 prevede ca pentru persoana care nu poate sa semneze, cererea va fi atestata
de un grefier de la instanta a carei "otarare se ataca sau de aparator. Atestarea cererii
poate fi facuta si de primarul sau secretarul consiliului local din localitatea de domiciliu a
apelantului, ori de functionarul desemnat de acestia. C"iar daca cererea scrisa nu este
semnata sau atestata in modul mentionat, ea se va lua in considerare, deoarece la
termenul de judecata poate fi confirmata in instanta de parte ori de reprezentantul ei#$%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 232.
&xercitarea si instanta la care se depune apelul
&xercitarea caii de atac a apelului este un drept procesual si o facultate a persoanelor
prevazute in art. )42 C. proc. pen., si se declara, potrivit art. )44 C. proc. pen., prin cerere
scrisa. +entru a rezulta indubitabil ca persoana indreptatita a declarat apel legea impune
ca declaratia de apel sa fie semnata.
Sunt situatii in care cererea nu este semnata din diferite motive. +entru persoana care nu
poate sa semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanta a carei "otarare se
ataca sau de aparator, in situatia in care cererea se depune personal. in situatia in care
declaratia se trimite prin posta, atestarea se poate face de primarul sau secretarul
consiliului local, ori de functionarul desemnat de acestia, din localitatea unde
domiciliaza.
In cazul in care cererea de apel a ramas nesemnata sau neatestata ea poate fi confirmata in
instanta de o parte ori de reprezentantul ei.
+entru realizarea operativitatii in procesul penal, legea prevede ca procurorul si oricare
dintre partile prezente la pronuntarea "otararii pot declara apel oral in sedinta in care s-a
pronuntat "otararea. Actul procesual in care se consemneaza in aceasta situatie declaratia
de apel este un proces-verbal intocmit de instanta.
Art. )4. alin. $ prevede ca cererea de apel se depune la instanta a carei "otarare se ataca.
Cererea poate fi depusa insa si la instanta ierar"ic superioara celei a carei "otarare se
ataca, dar inauntrul termenului legal, exista o asemenea posibilitate, deoarece dispozitiile
legale in aceasta materie nu prevad ca declaratia de apel sa fie facuta, sub sanctiunea
nulitatii, la instanta a carei "otarare se ataca#$%.
+ersoana care se afla in stare de detinere poate depune cererea de apel si la administratia
locului de detinere. Si in aceasta ipoteza, daca apelul se declara oral, aceasta se constata
intr-un proces-verbal#2%.
1egea nu precizeaza in ce constau motivele de apel. ,e aceea, s-a aratat ca apelul se
poate face pentru orice motive. *otivele de apel pot fi/ de fapt si de drept#)%.
&le pot consta in urmatoarele categorii de erori/
- erori de fapt 'error facti%,
- erori de drept 'error legis%, care pot fi/
- erori de drept material 'error juris materialis%,
- erori de procedura 'error juris processualis%.
*otivele de fapt sunt cele desprinse in genere din gresita apreciere a probelor ori a
faptelor si imprejurarilor cauzei sau din insuficienta mijloacelor de proba administrate ori
din neconcordanta acestora cu starea de fapt retinuta, etc.
*otivele de drept constau in orice violare sau gresita aplicare a legii penale 'de drept
material sau de procedura%#2%.
1ocul unde se depune cererea de apel este instanta a carei "otarare se ataca. Aceasta
instanta va aduna toate cererile de apel si le va inainta impreuna cu dosarul cauzei la
instanta ierar"ic superioara, instanta a carei "otarare se ataca nu are nici un drept de
cenzura asupra formei si nici a respectarii termenului de apel, fiind obligata sa trimita
declaratia instantei ierar"ic superioare care va aprecia asupra legalitatii si a respectarii
termenului.
+ersoana care se afla in stare de detinere poate depune cerere de apel si la administratia
locului de detinere. In cazul in care persoana detinuta declara oral apelul, administratia
locului de detinere va intocmi in proces-verbal care va constitui declaratia de apel. ,upa
inregistrarea si atestarea cererii de apel si, in conditiile art. $5. ' C. proc. pen., ori daca s-
a intocmit proces-verbal, aceste acte se inainteaza de indata instantei a carei "otarare se
ataca.
+ersoanele aflate in alte localitati pot declara apel prin scrisoare recomandata, sau c"iar
prin telegrama care va fi confirmata in instanta de parte sau de reprezentantul ei. *ilitarii
aflati in cazarma pot inregistra declaratia de apel la comandamentul unitatii lor. In aceste
cazuri, declaratia de apel se considera in termen daca a fost inregistrata sau atestata
inauntrul termenului, c"iar daca la instanta cererea a ajuns dupa expirarea termenului 'art.
$5. C. proc. pen.%#3%.
Cererea de apel inregistrata sau atestata in conditiile prevazute de lege ori procesul-verbal
intocmit de administratia locului de detinere se inainteaza instantei a carei "otarare este
atacata.
+rimind apelul declarat in conditiile mentionate mai sus, prima instanta, la care se declara
apelul, are obligatia de a inainta dosarul instantei ierar"ic superioare. Aceasta obligatie
revine instantei de fond si in cazul in care apelul este tardiv, verificarea legalitatii
declararii apelului fiind de competenta exclusiva a instantei competente sa solutioneze
calea de atac#4%.
---------------
#$% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. 2323 din $-4-, in 0evista 0omana de
,rept, nr. $2, $-4-, pag. $.-.
#2% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.20.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2)).
#2% A se vedea, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. $25=A=$--3 in
Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, &ditura
Continent GGI, 8ucuresti, $--4, pag. $..
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).5-).-
#4% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. .0$ din $-.$, in 0evista 0omana de ,rept,
nr. ., $-.$, pag. $40.
0enuntarea la apel
In dispozitiile art. )45 alin. $ ', se arata ca, dupa pronuntarea "otararii si pana la expirarea
termenului de declarare a apelului, partile pot renunta in mod expres la aceasta cale de
atac.
,in continutul textului de lege mentionat mai sus rezulta ca institutia renuntarii la apel
functioneaza numai pentru parti, nu si pentru ceilalti titulari ai apelului prevazuti in art.
)42. ,e lege ferenda, insa, s-ar impune modificarea expresa a acestui text, in sensul de a
se acorda acest drept oricaruia dintre titularii dreptului de apel aratati in art )42 ' C. pr.
pen., respectiv in afara partilor, procurorului, martorilor, expertilor, interpretilor si
aparatorului cu privire la c"eltuielile de judecata si onorariilor cuvenite acestora sau
oricaror persoane ale caror interese au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al
instantei#$%.
0enuntarea la apel exprima dorinta partii ca "otararea sa ramana definitiva fata de ea la
data expirarii termenului de exercitare a caii de atac, fiind un indemn pentru celelalte
parti de a proceda la fel.
Asupra renuntarii, cu exceptia apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni
inauntrul termenului pentru declararea apelului 'art. )45 alin. 2%. 0ezulta ca renuntarea la
apel confera caracter definitiv laturii civile a "otararii.
Se poate observa ca dispozitiile art. )45 alin. 2 'privind imposibilitatea revenirii asupra
renuntarii la apel in ceea ce priveste latura civila a cauzei, se adauga ca o modalitate in
plus in ceea ce priveste ramanerea definitiva a "otararilor judecatoresti ale primei instante
fata de momentele prevazute in art. 2$4 #2%
In art. )45 alin. final se arata ca renuntarea sau revenirea asupra renuntarii poate sa fie
facuta personal sau prin mandatar special si este neconditionata.
0enuntarea la apel este dublu conditionata#)%/
- ea poate avea loc numai in interiorul termenului de apel, adica dupa pronuntarea
"otararii si pana la expirarea termenului, nu se rjoate renunta la calea de atac cu
anticipatie, inainte de a se fi pronuntat o "otarare judecatoreasca, la fel, nu e posibila o
asemenea declaratie nici dupa epuizarea termenului, pentru ca nimeni nu poate renunta la
un drept din exercitarea caruia a decazut,
- renuntarea trebuie facuta expres, respectiv in termeni care sa nu fie ec"ivoci sau legati
de conditionari, de pilda, nu se poate renunta la calea de atac, cu conditia ca o alta parte
din proces sa nu declare apel.
;ermenul in care se poate face renuntarea la apel este situat intre pronuntarea "otararii si
pana la expirarea termenului de declarare a apelului.
Asupra renuntarii, cu exceptia apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni
inauntrul termenului pentru declararea apelului.
In ce priveste latura penala a procesului, renuntarea nu este definitiva, putandu-se reveni
inauntrul termenului pentru declararea apelului. 0evenirea asupra renuntarii poate sa fie
facuta in aceleasi conditii, personal de parte sau prin mandatar special#2%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 22-, nota de subsol )--.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 233.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
0etragerea apelului
Spre deosebire de renuntarea la apel, retragerea apelului presupune existenta unui apel
declarat. 0etragerea apelului poate fi facuta atat de catre parti, cat si de procuror, spre
deosebire de renuntarea la apel, care poate fi facuta numai de parti.
+otrivit art. )4- alin. $, pana la inc"iderea dezbaterilor la instanta de apel, oricare dintre
parti isi poate retrage apelul declarat. 0etragerea trebuie sa fie facuta personal de parte
sau prin mandatar special, iar daca partea se afla in stare de detinere, printr-o declaratie
atestata sau consemnata intr-un proces-verbal de catre conducerea locului de detinere.
,eclaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei "otarare a fost atacata, fie la
instanta de apel.
,eclaratia de retragere trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special,
iar daca partea se afla in stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata intr-
un proces-verbal de catre conducerea locului de detinere. Simpla retragere a apelului
facuta c"iar de aparator, fara a prezenta un mandat special nu poate fi considerata legala.
Asa s-a "otarat intr-o speta in cate inculpatii lipsa in calea de atac nu au formulat nici o
critica la adresa primei "otarari, iar aparatorul lor a declarat oral ca acestia isi retrag
recursul#$%.
In ceea ce priveste latura civila, apelul poate fi retras de reprezentantii legali, cu
respectarea conditiilor prevazute de legea civila.
Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
In art. )4- alin. 2 se arata ca reprezentantii legali pot retrage apelul cu respectarea, in
ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila.
,eclaratia de retragere se face fie la instanta a carei "otarare se ataca fie la instanta de
apel. ,aca cererea de retragere a apelului este depusa la prima instanta, aceasta o va
trimite impreuna cu intreg dosarul cauzei instantei de apel, singura competenta a lua act
de retragere, intrucat prima instanta, prin darea "otararii, s-a dezinvestit de judecarea
cauzei#2% . Instanta superioara, luand act de retragerea apelului pronunta in acest sens o
decizie in aplicarea dispozitiilor din art.)5$ alin. 2 c. pr. pen#)%.
Consecinta retragerii apelului este ca instanta sesizata nu poate proceda la judecarea si
solutionarea acestuia. ;otusi, in cazul in care partea apreciaza ca apelul declarat de
procuror este in favoarea sa si acesta a fost retras de procurorul ierar"ic superior, poate sa
si-l insuseasca, c"iar daca nu a declarat calea de atac, caz in care instanta va trece la
judecarea apelului.
In cazul in care partea si-a retras apelul si celelalte apeluri au fost respinse, aceasta nu va
mai putea exercita calea de atac a recursului, recursul fiind inadmisibil#2%.
--------------
#$% ;rib. Suprem, sect. pen.dec.nr.23)-=$-.-, 0evista 0omana de ,rept nr..=$-50, pag.
3..
#2% I. +opa, ,. 6. *i"aescu, ?nele implicatii ale retragerii recursului penal la prima
instanta, 0evista 0omana de ,rept, nr.$2=$-.), pag. -4-$0).
#)% 6. ,ongoroz s. a., 7oul cod de proceduri penala si codul de procedura penala
anterior, prezentare comparativa. 8ucuresti, &ditura +olitica, $-4-, pag. )02.
#2% C.S.>., s. pen., dec. nr. -$=$--3, 0epertoriu de practica si literatura juridica, $--2-
$--., C. Crisu, pag. $0$.
&fectele apelului
&numerare
,eclaratia de apel, in cazul in care este admisibil si este exercitat in termenul legal,
produce urmatoarele efecte 'art. ).0-).) ' C. proc. pen.%/
- efectul suspensiv,
- efectul devolutiv,
- neagravarea situatiei in propria cale de atac,
- efectul extensiv.
&fectul suspensiv
Apelul declarat in termen este suspensiv de executare, atat in ce priveste latura penala, cat
si in latura civila, afara de cazul cand legea dispune altfel. &ste o consecinta a prezumtiei
de nevinovatie#$%, potrivit careia o persoana este considerata nevinovata pana cand
vinovatia sa nu a fost stabilita printr-o "otarare definitiva de condamnare 'si intrucat
declararea apelului duce la continuarea procesului penal%.
Se accepta deci ideea ca dispozitiile din "otararea primei instante pot fi modificate in
urma controlului exercitat de instanta de apel.
&xecutarea dispozitiilor "otararii este suspendata in totalitate, cu exceptia cazurilor
prevazute de lege, in perioada termenului de apel, fata de toate partile din proces. ,upa
exercitarea apelului in termen se suspenda executarea "otararii fata de partea care a
declarat apel si calitatea sa procesuala, pana la solutionarea cauzei in apel sau retragerea
apelului.
+entru partile care nu au declarat apel sau fata de care apelul declarat nu se refera,
"otararea este executorie la data expirarii termenului de apel. ,in acest punct de vedere,
efectul suspensiv al apelului poate fi total sau partial, limitat la anumite dispozitii din
"otararea atacata#2%.
&fectul suspensiv al apelului opereaza daca aceasta cale de atac este admisibila, declarata
in termen si nu exista vreo dispozitie legala care prevede altfel.
Astfel, un apel inadmisibil, declarat de o persoana fara calitate 'partea vatamata declara
apel intr-o cauza unde actiunea penala se exercita din oficiu%#)%, nu poate duce la
suspendarea executarii "otararii. ,aca apelul nu este declarat in termenul prevazut de
lege, nu produce nici un efect, deci nu va avea nici efect suspensiv.
In acest caz "otararea primei instante se poate pune in executare de indata, independent
de introducerea apelului, este de mentionat in asemenea situatii, ca desi "otararea devine
executorie imediat, cele dispuse nu capata autoritate de lucru judecat decat dupa
solutionarea apelului si ramanerea definitiva a "otararii#2%.
,esigur, partea poate fi repusa in termen. Cum am mai aratat, in acest caz apare ca
nelegala "otararea instantei prin care se arata ca cel care solicita repunerea in termen
trebuie sa faca dovada ca cererea a fost facuta dupa inceperea executarii pedepsei, dar nu
mai tarziu de $0 zile de la acel moment. Aceasta solutie este gresita, deoarece termenul
de $0 zile este prevazut numai pentru situatia in care impotriva celui care face apel a
inceput executarea "otararii, cel impotriva caruia nu a inceput executarea putand face
apel si inainte de expirarea acestui interval de timp#3%.
Ce se intampla in caz de apel peste termenL +e de o parte reamintim ca in sens mai larg,
cererea partii care foloseste institutia nu trebuie intitulata in mod necesar !apel peste
termen!, fiind de obligatia instantei sa-l considere ca atare, daca sunt satisfacute
conditiile prevazute de art. )43 c. pr. pen. In practica s-a decis, ca daca inculpatul a lipsit
la judecata si pronuntare si a declarat apel dupa epuizarea termenului legal, dar inainte de
inceperea executarii "otararii, instanta nu avea dreptul sa respinga apelul ca tardiv, avand
obligatia solutionarii lui din oficiu, ca un apel peste termen#4%.
In cazul in care partea este repusa in termen, sau se considera ca este un apel peste
termen, suspendarea "otararii atacate este lasata la aprecierea instantei de apel 'art. )42
alin. 2 'si art. )43 alin. 2 '%, instanta are dreptul, dupa lamurirea acestor situatii, sa
suspende, daca este cazul, exercitarea "otararii atacate. Suspendarea se va face in raport
de calitatea procesuala a celui ce a declarat apel, in latura penala sau civila, si in raport de
latura atacata a procesului, efectul fiind total sau partial. ,aca procurorul sau inculpatul, a
declarat apel fara rezerve, atat in latura penala cat si in latura civila a procesului, va fi
suspendata executarea tuturor dispozitiilor din "otararea atacata.
---------------
#$% A.St. ;ulbure, +rezumtia de nevinovatie, Contributii la integrarea europeana, &d.
0ed, Sibiu, $--4, pag. $-2.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2)3.
#)% C.A. ;imisoara, dec. pen. nr. $.$=A=$--2, ,reptul nr. $2, $--3, pag. -2.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 23..
#3% ;.*. 8ucuresti, sectia penala, d. nr. 30 din $-.2, in 0evista 0omana de ,rept, nr. $0,
$-.2, pag. $44, ;ribunalul Suprem. sectia penala, d. nr. $002 din $-.3, in 0evista
0omana de ,rept, nr. 2, $-.4, pag. .0.
#4% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec.nr.4.5=$-.2, Culegere de ,ecizii, din anul $-.2,
pag. 235.
&fectul devolutiv al apelului
Cuvantul devolutiv! isi are originea etimologica in verbul latin devolvo, -vere, -volo,
-volutum, care inseamna a transmite, a face sa treaca ceva de la un subiect la altul.
&fectul devolutiv al apelului nu inseamna, deci, altceva decat transmiterea cauzei de la
prima instanta 'judex a Juo% la instanta de gradul al doilea 'judex ad Juem% cu toate
c"estiunile de fapt si de drept pe care le comporta spre o noua judecata in fond!#$%.
Controlul judiciar asupra "otararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta nu se
efectueaza din oficiu, instanta ierar"ic superioara celei care a pronuntat "otararea in
prima instanta procedand la o noua judecata a cauzei numai la cererea titularilor apelului.
,educem astfel ca prin efectul devolutiv al cererii 'declaratiei% de apel, instanta de apel
capata imputernicirea de a infaptui o noua judecata, verificand, cu aceasta ocazie,
legalitatea si temeinicia "otararii atacate. In virtutea efectului devolutiv, instanta a carei
"otarare se ataca are obligatia sa trimita dosarul instantei competente sa judece apelul.
Avand in vedere ca prin "otararea judecatoreasca sunt rezolvate toate aspectele privind
latura penala si latura civila a cauzei si tinand seama de faptul ca cei vizati prin "otarare
au interese diferite, in functie de pozitia lor procesuala, legiuitorul a inteles sa transmita
instantei de apel dreptul de a face o noua judecata asupra tuturor aspectelor cauzei
judecate in prima instanta sau numai asupra unor aspecte ale acesteia, in functie de
persoana care a declarat apel#2%.
&fectul devolutiv, este guvernat de regula tantum devolutum, Juantum apellantum 'numai
atat este devoluat, cat este apelat sau in apel nu se judeca decat ceea ce s-a apelat%. ,in
acest punct de vedere, in conceptia Codului nostru de procedura penala, devolutiunea
cauzei poate fi#)%/
- integrala 'ex integro%, cand si apel instanta capata dreptul sa reexamineze toate aspectele
de fapt si de drept care au format obiectul judecatii in prima instanta,
- partiala 'in partibus%, cand instanta de apel capata dreptul sa reexamineze numai unele
aspecte de fapt si de drept ce au format obiectul judecatii in prima instanta, atat in latura
penala cat si in latura civila a cauzei.
Cu privire la devolutiunea partiala, intr-o speta s-a decis ca atunci cand constata in apelul
declarat de procuror, ca prima instanta a facut in mod nejustificat aplicarea art. .2, .4 C.
penal, instanta de control judiciar, admitand apelul urmeaza a desfiinta in parte sentinta
atacata numai cu privire la retinerea circumstantelor atenuante si la pedeapsa stabilita, a
inlatura aplicarea textelor susmentionate si a reduce durata pedepsei sub minimul
special#2%.
,in acest punct de vedere, modul de reglementare a efectului devolutiv in Codul de
procedura penala 'art. ).$ raportat la art. )42% conduce la concluzia ca devolutiunea
poate fi integrala 'ex integro%, cand in apel instanta capata dreptul sa reexamineze toate
problemele care au format obiectul judecatii in prima instanta, si partiala 'in partibus%,
cand instanta de apel capata dreptul sa reexamineze numai unele dintre problemele care
au facut obiectul judecatii in prima instanta#3%.
;rebuie observat ca in cazul acesta, instanta poate sa nu tina cont de sensul in care s-a
declarat apel, putand ca apelul in defavoare sa-l ia ca apel in favoare, micsorand pedeapsa
sau despagubirile stabilite, fiind limitata doar in agravarea situatiei daca apelul este in
favoarea inculpatului @art. ).2 alin. '2% ' C. proc. pen.A.
&xista urmatoarele precizari#4%/
- in apelul inculpatului se poate repune in discutie atat latura penala cat si latura civila a
cauzei. ,aca apelul este limitat la o latura se va examina numai acea latura a procesului.
In raport de persoana sa apelul este limitat numai la solutia pronuntata fata de el. Apelul
nu va avea consecinte asupra altui inculpat caruia i-ar cere agravarea situatiei.
- in apelul partii vatamate se examineaza "otararea numai in latura penala 'si a
c"eltuielilor judiciare% si numai in legatura cu fapta prin care i s-a cauzat o vatamare.
- in apelul partii civile si al partii responsabile civilmente se examineaza "otararea numai
in latura civila si numai aspectele care o privesc pe ea, nu si in legatura cu situatia altor
parti.
- apelul martorului, al expertului, al interpretului si al aparatorului si apelul declarat de
orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau un act al
instantei, dovolueaza cauza numai in legatura cu solutia privitoare la interesele acestora.
Apelul procurorului, insa, produce efect devolutiv nu numai in ceea ce priveste aspectele
ce intereseaza justitia, in general, procurorul, functionand in cadrul *inisterului +ublic
avand obligatia sa-i apere interesele, ci si fata de toate persoanele ce au fost parti in
proces, atat in favoarea cat si in defavoarea lor#.%.
Avand in vedere dispozitiile art. )42 ', in care sunt aratate persoanele care pot face apel si
tinand seama de limitele efectului devolutiv al apelului, limite fixate in art. ).$ alin. $ in
literatura de specialitate s-a aratat, pe buna dreptate, ca, sub aspectul efectului devolutiv
al apelului, titularii caii ordinare de atac pot fi grupati in doua categorii#5%/
- titularii care, prin calitatea lor procesuala, pot devolua fondul cauzei, precum si masurile
adiacente fondului cauzei/ procurorul si partile,
- titularii care pot devolua aspecte auxiliare fondului cauzei, aspecte asupra carora s-a
pronuntat prima instanta de judecata/ martorul, expertul, interpretul, aparatorul, precum si
orice alta persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-
un act al instantei.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2)4. A se vedea, ;r. +op, ,reptul procesual penal, ;ipografia 7ationala, Cluj, $-24,
pag. vol. I6, $-25, pag. )4., <r. ;"eodoru, &fectul devolutiv al recursului penal si
limitele sale, in 0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-.2, pag. $), 7. 6olonciu, ,rept
procesual penal, vol. II, 8ucuresti, $-5-, pag. $-$.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2).-2)5.
#2% A se vedea, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. 2=A=$--) cu
nota de 6. +apadopol, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala
pe anul $--), Casa de editura si presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. $.-$-.
#3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#.% A se vedea, C. <". Sorescu, Apel declarat de parc"et in defavoarea inculpatului.
&fectul devolutiv integral, cu consecinta reformarii "otararii In favoarea inculpatului, in
,reptul nr. -=$--4, pag. -) --3, 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura
si presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. $2- -$)$, 6. 0. ,umbrava, 7ota la decizia
penala nr. 400=$-4- a ;ribunalului jud. :lt, in 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-.0, pag.
$.4, ;r. +op, ,reptul procesual penal, ;ipografia 7ationala, Cluj, $-24, vol. I6, pag.
2$0.,
#5% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.2$0-2$$
7eagravarea situatiei in propriul apel
+otrivit art. ).2 alin. $, instanta de apel, solutionand cauza, nu poate crea o situatie mai
grea pentru partea care a declarat apel. ,ispozitia de mai sus se aplica, potrivit art. ).2
alin. 2, si cand apelul a fost exercitat de catre procuror in favoarea unei parti. Acest efect
al apelului are o vec"e aplicabilitate in materia cailor de atac si este cunoscut sub
denumirea de non reformatio in peius. 0atiunea instituirii acestei reguli consta in
inlaturarea temerii justitiabililor ca, eventual, li s-ar agrava situatia in propria lor cale de
atac, o asemenea temere putand determina, implicit, abtinerea de la folosirea cailor de
atac si astfel limitarea controlului judecatoresc ce se realizeaza prin exercitarea
acestora#$%.
&xplicatia conceptiei ca instanta de apel solutionand cauza nu poate crea o situatie mai
grea pentru partea care a declarat apel se gaseste in dreptul partilor de a supune "otararea
atacata unui control jurisdictional. (olosirea caii de atac nu poate crea titularului o
situatie mai grea, pentru ca astfel s-ar putea determina abtinerea partii de la exercitarea
drepturilor sale procesuale de teama asumarii acestui risc. :r, controlul jurisdictional
realizat prin apel prezinta o importanta care depaseste interesele partilor, contribuind la
realizarea unui bun act de justitie#2%.
0egula neagravarii situatiei in propriul apel se aplica tuturor titularilor dreptului, cu
exceptia procurorului, care este reprezentantul societatii.
7eagravarea situatiei in propriul apel devine incidenta numai atunci cand apelul este
singular, si cand au fost declarate mai multe apeluri de persoane cu interese comune sau
indiferente fata de cei ce au declarat apel. ,aca sunt mai multe apeluri declarate de
persoane cu interese contrare sau este apelul procurorului in defavoarea celui ce a
declarat apel, nu se aplica regula non reformatio in peius.
&fectul neagravarii situatiei in propriul apel este prelungit de prevederile art. ).2 alin. '2%
C. proc. pen. ,eci, daca procurorul declara apel, pe motivul ca pedeapsa stabilita este
prea grea, adica in favoarea inculpatului, nu poate avea loc o reformatio in peius) in
cazul in care procurorul declara apel pentru agravarea pedepsei a minima, instanta va
putea agrava situatia celui impotriva caruia s-a declarat apelul, sa o usureze sau sa
respinga apelul ca ni intemeiat. +rin a crea o situatie mai grea pentru parti se intelege, pe
langa aplicarea unor pedepse sau masuri de constrangere, retinerea oricarei imprejurari de
fapt sau de drept care ar agrava situatia juridica a celui in cauza sau diminuarea sau
neacordarea unor despagubiri, majorarea unor obligatii, ci efecte in prezent sau in
viitor#2%.
0egula !non reformatio in pejus! este limitata la folosirea caii proprii de atac. +recizarea
devine necesara pentru intelegerea corecta a dispozitiei legale. (olosirea de catre o parte a
unei cai de atac nu exclude posibilitatea agravarii situatiei sale in calea folosita de catre
altcineva. ,e pilda, declarand apel atat inculpatul cat si procurorul situatia inculpatului se
poate agrava. In acest sens, situatia defavorabila nu este o consecinta a apelului declarat
de inculpat - care poate fi respins - ci un efect al admiterii apelului procurorului#3%.
0egula non reformatio in pejus in procesul penal produce urmatoarele consecinte#4%/
- limiteaza 'in detrimentul principiului legalitatii si al aflarii adevarului% posibilitatea
instantei de apel de a indrepta "otararile gresite la cazurile in care s-ar crea o situatie mai
favorabila pentru partea care a declarat apel
- creeaza accesul liber al oricarui titular la folosirea caii de atac a apelului, contribuind,
prin aceasta, la largirea controlului judecatoresc al instantei de apel asupra "otararilor
primei instante.
,ispozitiile art. ).2 C. proc. pen. au aplicare atat in fata instantei de apel, cat si in fata
instantei sesizate dupa admiterea apelului, desfiintarea sentintei si restituirea cauzei fie
primei instante, pentru rejudecare, fie procurorului pentru refacerea sau completarea
urmaririi penale#.%.
In practica judiciara s-a considerat, in mod just, ca, desi legea nu prevede expres, poate
beneficia de extindere nu numai o parte care nu a exercitat deloc calea de atac, ci si cea
care a exercitat-o, insa, tardiv, deoarece nu i se poate crea acesteia din urma o situatie mai
grea. intr-adevar, ar fi inec"itabil ca o parte care a ramas pasiva, nedeclarand apel sa
beneficieze de extinderea apelului facut de o alta parte din acelasi grup procesual, iar
partii care a introdus apel dupa expirarea termenului legal sa i se refuze acest
beneficiu#5%. Aceeasi solutie se impune si in cazul partii care a renuntat la apel ori si-a
retras apelul declarat#-%.
Sunt de precizat urmatoarele#$0%/
- pentru partea responsabila civilmente o agravare a situatiei s-ar produce daca ar fi
obligata la plata unor despagubiri sau c"eltuieli judiciare, in solidar cu inculpatul, desi
prin sentinta atacata nu s-au retinut aceste obligatii, sau daca se majoreaza despagubirile
civile sau c"eltuielile judiciare fata de cele stabilite initial.
- in apelul partii vatamate, cand actiunea penala s-a pus in miscare la plangerea
prealabila, s-a apreciat ca s-ar putea da o solutie conforma cu legea si adevarul, c"iar si in
favoarea inculpatului, de ac"itare, de incetare a procesului penal sau de micsorare a
pedepsei, deoarece aplicarea corecta a legii penale nu depinde de interesele nelegitime ale
partii vatamate, daca apelul sau recursul procurorului in defavoarea unei parti poate fi
admis si in favoarea acestuia, o situatia similara trebuie sa se aplice, in latura penala, si in
apelul sau recursul partii vatamate.
- in apelul martorului, al expertului, al interpretului, al aparatorului, al persoanei vatamate
in interesele sale legitime printr-un act sau o masura a instantei judecatoresti, nu se poate
inlatura sau micsora ceea ce li s-a acordat prin "otararea atacata iar daca se contesta
amenda aplicata aceasta nu poate fi majorata.
&fectul extensiv este limitat atat prin regula non reformatio in pejus, prin
inadmisibilitatea determinarii unei situatii mai grele, cat si prin efectul devolutiv. ,e
pilda, daca a declarat apel partea civila, extinderea procesului nu poate avea loc decat in
latura civila fata de partea civila care nu a declarat apel#$$%.
Au existat in practica si imprejurari mai putin evidente in ce priveste starea de agravare a
situatiei partii in propria cale de atac, in legatura cu care raspunsul este mai dificil de dat
in general% fiind, de avut in vedere situatia particulara din speta. Aceasta explica punctele
de vedere contradictorii din practica judiciara cat si din teorie in anumite cazuri. ,e pilda,
s-a discutat daca in apelul inculpatului, care solicita sa i se sc"imbe locul de munca,
constituie o agravare a situatiei lui faptul ca instanta superioara l-ar obliga sa efectueze
munca intr-o alta unitate, cand prima instanta "otarase prestarea la locul de munca avut
de inculpat inainte de condamnare#$2%.
Cu privire la problema ce parte din "otarare, respectiv considerentele sau dispozitivul,
trebuie avuta in vedere la aplicarea principiului non reformatio in peius s-a considerat ca
nu se incalca prevederile art. ).2 C. proc. pen. atunci cand, mentinand solutia primei
instante, instanta superioara releva, in motivarea deciziei sale, deficiente ale "otararii
atacate pe care nu le poate inlatura datorita pro"ibitiei instituita prin textul sus-
mentionat#$)%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 23-.
#)% <". C"ivulescu, +rincipiul non reformatio in peius in reglementarea noului Cod de
procedura penala, in 0evista 0omana de ,rept, nr. $2, $-4-, pag. 52.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag )52
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 23--
240.
#4% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 22)-222.
#.% 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. $2$.
#5% ;ribunalul Suprem, compl. militar, decizia nr. 2.=$-.2, in Culegere de decizii pe anul
$-.2, pag. 240, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 242=$--3 cu nota de
6. +apadopol, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul $--3,
&ditura Continent GGI, 8ucuresti, $--4, pag. $5 -$-.
#-% in acelasi sens, a se vedea, A. +antelimenescu, In legatura cu obligatia instantei de
recurs de a examina tntrega cauza, in >ustitia noua nr. )=$-43, pag. $$), <. 8ota, nota la
decizia penala nr. $22)=$-4- a ;ribunalului ,obrogea in 1egalitatea populara nr. -=$-4$,
pag. 43.
#$0% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag )52
#$$% A se vedea, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $0-=A=$--2, in
Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe anul $--2, &ditura
Continent GGI, 8ucuresti $5. In acelasi sens, <". C"ivulescu, &fectul extensiv al
recursului penal si limitele sale, in 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-4-, pag. .2
#$2% 6ezi ;rib. >ud. ;imis, dec.pen.nr.-4=$-.5, 0evista 0omana de ,rept, nr.$$=$-.5,
pag. 33, cu nota critica de 7. Ionescu.
#$)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag )52
&fectul extensiv al apelului
?rmarind pronuntarea unei solutii ec"itabile in cauzele penale in care exista mai multe
parti care apartin aceluiasi grup procesual, legiuitorul a instituit instrumentul juridic al
extinderii apelului, instrument prin care se da cauzei o rezolvare concordanta cu
interesele tuturor partilor ce alcatuiesc grupul procesual#$%
In dispozitiile art. ).) se arata ca instanta de apel examineaza cauza prin extindere si cu
privire la partile care nu au declarat apel sau la care aceasta nu se refera, putand "otari si
in privinta lor, fara sa poata crea acestor parti o situatie mai grea. ;emeiul juridic al
efectului extensiv consta in necesitatea de a da o rezolvare concordanta cauzelor penale
in care exista grupuri procesuale si el se aplica exclusiv partilor, neputand viza situatia
altor apelanti 'martori, experti, interpreti sau alti titulari indicati de art. )42 lit. e%
c.pr.pen.%#2%.
Situatia stabilita de art. ).) C. proc. pen este impusa in cauzele in care sunt mai multi
inculpati care au participat la comiterea aceleiasi fapte sau la comiterea acelorasi fapte,
sau mai multe parti civile sau parti responsabile civilmente cu interese comune, care
formeaza fiecare un grup Iconsortium litis%, intre care exista o solidaritate, si care impune
in cazul in care s-a declarat apel numai de unul din subiecti, pentru a nu se da o "otarare
contradictorie, ca instanta de apel, in cazul in care considera apelul intemeiat, sa
"otarasca si in privinta partilor care nu au declarat apel sau la care nu se refera acesta.
Acest efect este un remediu procesual menit sa inlature situatiile inec"itabile care ar fi
generate de ramanerea definitiva a sentintei penale ca urmare a neexercitarii apelului, fata
de partile care nu au declarat apel, si modificarea sentintei fata de cei din acelasi grup
procesual ca urmare a exercitarii apelului.
1imita stabilita de lege este, ca si in cazul in care partea a declarat apel, sa nu creeze
partilor fata de care s-a extins apelul o situatie mai grea#)%.
Asadar, efectul extensiv este limitat atat prin regula non reformatio in pejus, prin
inadmisibilitatea determinarii unei situatii mai grele, cat si prin efectul devolutiv. ,e
pilda, daca a declarat apel partea civila, extinderea procesului nu poate avea loc decat in
latura civila fata de partea civila care nu a declarat apel#2%.
Apelul nu poate fi extins asupra partilor cu interese contrare, deoarece acestora li s-ar
crea o situatie mai grea, ceea ce legea nu ingaduie.
&xtinderea apelului cu privire la partile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se
refera este obligatorie, urmarindu-se astfel pronuntarea unor solutii legale si temeinice.
&xaminarea completa a dosarului si extinderea efectelor apelului are loc indiferent de
solutia ce se da cu privire la partea care l-a declarat c"iar si in cazul in care apelul
acesteia a fost respins#3%.
In literatura de specialitate s-a subliniat ca extinderea nu este conditionata de admiterea
caii de atac fata de partea care a declansat-o, aratandu-se, in argumentare, ca in conceptia
Codului de procedura penala in vigoare spre deosebire de reglementarea anterioara, nu se
mai vorbeste de extinderea efectelor caii de atac, ci numai de examinarea cauzei prin
extindere. :r, in aceste conditii nu efectele sunt cele care profita partii care nu a declarat
apel, ci insusi faptul declararii, apelului de catre o parte care apartine aceluiasi grup
procesual. ,eci, ceea ce are efect extensiv este insusi exercitarea dreptului de apel in
forma prevazuta de lege, nu doar rezultatul apelului in plus, in sprijinul acestui punct de
vedere s-a mai invocat si unitatea "otararii judecatoresti, care face necesara examinarea
de catre instanta de apel a intregii pricini in complexul sau, c"iar daca este sesizata doar
cu apelul unei singure parti#4%.
&xtinderea din oficiu a apelului este posibila cand instanta a fost legal investita cu
judecarea lui. in cazul in care apelul declarat de procuror in defavoarea inculpatului a fost
retras de procurorul unitatii ierar"ic superioare, apelul nu poate fi insusit de inculpat. intr-
o asemenea ipoteza, instanta nu poate, conform dispozitiilor art. ).), sa examineze cauza
prin extindere cu privire la inculpatul care nu a declarat apel, cum gresit s-a procedat in
practica judiciara#.%. Criticand o asemenea solutie, in doctrina s-a aratat, pe buna
dreptate, ca apelul declarat de procuror si retras de procurorul ierar"ic superior poate fi
insusit de oricare dintre parti numai daca a fost declarat in favoarea sa, in caz contrar
neputand a fi insusit de parte, instanta nu mai este investita cu judecarea lui si, in
consecinta, apelul, care de fapt este inexistent, nu poate fi extins#5%.
In cazul intervenirii unei legi mai favorabile ulterior judecarii cauzei in prima instanta, s-
a "otarat ca nu exista nici un impediment ca normele acesteia sa fie aplicate ca urmare a
efectului extensiv ai apelului si inculpatului care nu a declarat apel#-%.
+entru ca efectul extensiv sa se aplice, este necesar sa fie indeplinite urmatoarele
conditii#$0%/
- sa existe un apel valabil declarat de partea care face parte dintr-un grup procesual
- sa existe parti care au interese comune 'de ex./ apelul declarat de inculpat cand se refera
la intinderea prejudiciului poate profita nu numai coinculpatilor - care au savarsit fapta ci
si partii responsabile civilmente#$$%,
- sa existe o unitate procesuala. +artile sa fie judecate deodata 'in acelasi dosar%, sa existe
utilitate functionala. : cale de atac este valabila numai daca este utila partii care nu a
exercitat-o. Astfel, apelul exercitat de un inculpat care a fost condamnat, nu poate fi util,
sub aspectul laturii civile, unui inculpat care a fost ac"itat si neobligat la despagubiri.
- apelul declarat sa fie de natura sa creeze o situatie mai buna partilor care nu au declarat
apel sau partilor la care apelul nu se refera. Sub acest aspect, in mod corect s-a
subliniat#$2% ca extinderea nu este conditionata de admisibilitatea caii de atac fata de
partea care a declarat-o, fiind deci, posibila si extinderea unui apel respins.
In cazul apelului facut de procuror, in favoarea unei parti, acesta poate fi extins si la
partile la care acesta nu se refera, dar care fac parte din grupul procesual legat prin
solidaritate procesuala.
---------------
#$% <". C"ivulescu, &fectul extensiv al recursului si limitele sale, in 0evista 0omana de
,rept. nr. 4=$-4-, pag. .)-.2.
#2% <". 8renciu, 6. +anturescu, Consideratii asupra efectului extensiv al recursului
penal, 0evista 0omana de ,rept, nr.2=$-.3, pag.$0-$).
#)% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#2% A se vedea, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $0-=A=$--2, in cit.
supra., pag. $5. in acelasi sens, <". C"ivulescu, &fectul extensiv al recursului penal si
limitele sale, in 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-4-, pag. $2
#3% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. 2533 din $-.$, in Culegere de ,ecizii
$-.$, pag. 254, dec. nr. 55 din $-.0, in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in
materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. ).0, d. nr. 2. din $-.2, in Culegere de ,ecizii
$-.2, pag. 240
#4% a se vedea, <". 8renciuu, 6. +anturescu, Consideratii asupra efectului extensiv al
recursului, in 0evista 0omana de ,rept nr. 2=$-.3, pag. $0, <r. ;"eodoru, I. *oldovan,
,rept procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica, 8ucuresti, $-.-, pag. 253, 7.
6olonciu, ;ratat de procedura penala, partea speciala, &ditura +aidea, 8ucuresti, $--2,
pag. $-4, <. 1avrov, ,espre extinderea recursului penal, in >ustitia noua nr. 2=$-40, pag.
2-0-2-$, nota la decizia nr. 242=$--3 a Curtii de Apel 8ucuresti, sectia I penala, in
Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--3,
pag. $- -20, +lenul ;ribunalului Suprem, decizia de indrumare nr. )=$-40, in Culegere de
practica judiciara penala pe anul $-40, pag. 42, 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal,
Casa de editura si presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. $42.
#.% ;rib. jud. 8istrita-7asaud. dec. pen. nr. $2 din $-4-, in 0evista 0omana de ,rept, nr.
3=$-4-, pag. $43.
#5% :. +op, 7ota, in 0evista 0omana de ,rept, nr. 3=$-4- p $44-$4.
#-% +len. ;rib. Suprem, dec. indrum., nr.)=$-40, 1egal.pop.nr.)=$-40, pag. 43,
indrumarea data anterior actualului cod ramane in vigoare, dispozitiile legale ale art. ).)
avand acelasi continut de principiu cu cele din art.)5) al fostului cod '6ezi <. Antoniu,
6. +apadopol, *. +opvici, 8. Stefanescu, Indrumarile date de +lenul ;ribunalului
Suprem si noua legislatie penala, &d. Stiintifica, 8ucuresti, $-.$, pag. )22-)22.
#$0% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. 224-225.
#$$% <r. ;"eodoru, op. cit., pag. ))-, comentariu la ;ribunalul Suprem, dec. de indr. nr.
23=$-42, Culegere de ,ecizii, $-42, pag. ))-.
#$2% A se vedea 7. 6olonciu, ;ratat de procedura penala, partea speciala, &ditura +aidea,
8ucuresti, $--2, pag. $-4-$-..
+ude$are
+rivire generala
>udecarea apelului este disciplinata, in mare masura, de aceleasi norme care prevad
modul de desfasurare a judecatii in prima instanta. in acest sens, trebuie subliniat faptul
ca sunt aplicabile la judecarea apelului dispozitiile generale referitoare la judecata,
dispozitii prevazute in art. 25.-)$2
Sub aspectul periodizarii desfasurarii judecatii cauzelor penale, in apel se poate spune ca
sunt intalnite aceleasi etape procesuale, adica o etapa premergatoare, sedinta de judecata
propriu-zisa si solutionarea apelului. Se cuvine a fi precizat faptul ca, in ceea ce priveste
sedinta de judecata in apel, pot fi distinse anumite particularitati in raport cu sedinta de
judecata in prima instanta#$%.
Specific judecarii apelului este lipsa de la sedinta a momentului cercetarii judecatoresti,
intrucat in apel, cu exceptia inscrisurilor, nu se administreaza noi probe 'art.).5 '%#2%.
---------------
#$% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 245.
*asurile premergatoare sedintei de judecata in apel
Ca in cazul judecatii in prima instanta, judecata in apel este precedata de anumite
activitati care au menirea de a pune dosarul in stare de judecata. Intre aceste masuri
premergatoare se inscrie fixarea termenului de judecata, precum si fixarea completului de
judecata.
In privinta termenului de judecata, in art. ).3 alin. $ se arata ca presedintele instantei de
apel, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea apelului. ,esi in lege nu se fac
nici un fel de precizari in privinta aspectelor de care trebuie sa se tina seama la fixarea
termenului de judecata a apelului, consideram ca presedintele instantei va stabili termenul
tinand seama de ordinea intrarii dosarelor#$%.
In legatura cu aceasta, legea prevede ca citarea este obligatorie. &ste vorba de citarea
partilor fata de care apelul poate avea un efect. ,e pilda, in apelul inculpatului care nu a
fost obligat la despagubiri, nu vor fi citate nici o parte civila, care nu a atacat "otararea si
nici partea responsabila civilmente#2%. 1ipsa de la judecata a celorlalte parti regulat
citate, indiferent ca sunt apelanti sau intimati, nu impiedica judecarea apelului,
dispozitiile art. 2-$ alin.5 'aplicandu-se corespunzator#)%. 1a fel, este obligatorie si
prezenta inculpatului minor, sub sanctiunea nulitatii absolute, cu exceptia cazului in care
se face dovada ca acesta se sustrage de la judecata 'art. 252 alin. $ 'si art. 2-) ' C. pr.
pen.%#2%.
Si la judecata in apel sunt aplicabile dispozitiile art. 2-), in care se arata ca judecata in
cauzele inecare sunt inculpati arestati preventiv se face de urgenta si cu precadere.
Asadar, presedintele instantei primind dosarele in care sunt inculpati arestati, va fixa
termene de judecata de urgenta si cu precadere. ,e asemenea potrivit dispozitiilor art.
)$) alin. 2, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest,
presedintele instantei, la primirea dosarului, fixeaza un termen care nu poate fi mai mare
de 25 de ore.
;ermenul de judecata se fixeaza cu precadere si atunci cand unii dintre inculpati sunt
detinuti in alta cauza.
+artile dobandesc in apel denumiri noi, in raport de pozitia sa procesuala. Astfel,
apelantul este persoana care a declarat apel, iar daca apelul se refera la anumite persoane
acestea se vor numi intimati in cauza nu vor fi citate decat partile ale caror interese sunt
in discutie ca urmare a apelului Astfel, s-a decis in mod intemeiat ca, in cazul in care
inculpatul a declarat apel, invocand gresita individualizare a pedepsei, nu s-a cauzat nici
o vatamare partii vatamate sau partii civile, astfel ca neindeplinirea procedurii de citare a
acestora nu poate impiedica judecarea apelului.
In cazul in care inculpatul este in stare de detinere, judecata apelului nu poate avea loc
decat in prezente acestuia, sanctiunea fiind nulitatea absoluta a deciziei date in apel, ca
urmare se va dispune aducerea acestuia de catre administratia locului de detinere.
+otrivit art. ).4 C. proc. pen., participarea procurorului la judecarea apelului este
obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei. ,ispozitia vine in completarea si precizarea
concluziilor ce se degaja din interpretarea a fortiori a art. )$3 c.pr.pen., potrivit caruia
prezenta procurorului la instantele superioare este obligatorie in prima instanta totdeauna.
,aca aceasta regula este valabila pentru judecarea in prima instanta, ea se impune cu atat
mai mult in apel#3%.
,eci acesta va trebui sa faca selectia cauzelor din lista cauzelor din ziua in care este
repartizat sa participe la judecata si va avea timp la dispozitie sa studieze dosarele pentru
a putea sa aiba o participare documentata.
*artorii, expertii, interpretii sau alte persoane vor fi citate numai in masura in care
prezenta lor este necesara ca urmare a judecarii apelului declarat de ei sau daca se
dispune reascultarea lor#4%.
---------------
#$% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, inc"eierea din 2.$--), cit. de 6. +apadopol,
C. ;urianu, in op. cit., pag. $52.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 24..
#2% Curtea Suprema de >ustitie, decizia penala nr. 3$4=$--$ in ,reptul nr. 2=$--2, pag.
-2, ;ribunalul mun. 8ucuresti, sectia a II-.penala, decizia nr. .2)=$--2 in Culegere de
practica judiciara penala, 8ucuresti, $--), pag. 240.
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 24..
#4% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
Sedinta de judecata in apel
Sedinta de judecata in apel prezinta unele particularitati fata de sedinta de judecata in
prima instanta, atat sub aspectul participantilor la sedinta de judecata, cat si sub aspectul
etapelor procesuale ale sedintei de judecata.
A. +articipantii la judecarea apelului
In vederea exercitarii dreptului lor, partile sunt citate pentru a participa la sedinta
de judecata in apel 'art. ).3 alin. 2%.
Citarea este obligatorie. &ste vorba de citarea partilor fata de care apelul poate
avea un efect. ,e pilda, in apelul inculpatului care nu a fost obligat la despagubiri,
nu vor fi citate nici o parte civila, care nu a atacat "otararea si nici partea
responsabila civilmente#$%. 1ipsa de la judecata a celorlalte parti regulat citate,
indiferent ca sunt apelanti sau intimati, nu impiedica judecarea apelului,
dispozitiile art. 2-$ alin. 5 ' aplicandu-se corespunzator#2%. 1a fel, este
obligatorie si prezenta inculpatului minor, sub sanctiunea nulitatii absolute, cu
exceptia cazului in care se face dovada ca acesta se sustrage de la judecata 'art.
252 alin. $ si art. 2-) C. pr. pen.%#)%.
---------------
#$% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, inc"eierea din 2.$--), cit. de 6.
+apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. $52.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. 24..
#)% Curtea Suprema de >ustitie, decizia penala nr. 3$4=$--$ in ,reptul nr. 2=$--2,
pag. -2, ;ribunalul mun. 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. .2)=$--2 in
Culegere de practica judiciara penala, 8ucuresti, $--), pag. 240.
8. 6erificarile prealabile sedintei de judecata
Se verifica daca /
completul de judecata este legal constituit cu numarul de judecatori prevazut de
lege, cu participarea procurorului si a grefierului,
- daca partile interesate si celelalte persoane au fost legal citate, este vorba de
apelanti si intimati. ?nele persoane pot sa aiba ambele calitati.
daca inculpatul detinut este prezent,
- daca este asigurata asistenta juridica, in cazurile cand aceasta este obligatorie si
aparatorul este prezent.
Cand una din partile implicate in apel nu este citata sau inculpatul detinut nu este
adus ori nu este prezent aparatorul in cauzele in care prezenta acestora este
obligatorie, cauza se amana pentru alta data, altfel judecata este lovita de nulitate
absoluta#$%.
,aca nu sunt motive de amanare, se trece la verificarea regularitatii apelului. In
cadrul acestei verificari se va stabili
- daca "otararea atacata este supusa apelului,
- daca apelul este declarat de titularul dreptului de apel sau reprezentantul legal
sau special al acestuia,
- daca apelul este in termen sau trebuie analizat daca este un apel peste termen sau
se cere repunerea in termen.
>udecata se va desfasura numai dupa ce se va dispune de catre instanta de apel
repunerea in termen si se va admite ca sunt indeplinite conditiile pentru apelul
peste termen. In cazul cand apelul este apreciat ca tardiv, instanta de apel nu va
mai analiza motivele ci va respinge apelul ca inadmisibil, judecata desfasurandu-
se numai cu privire la celelalte apeluri.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag
)52
C. ,esfasurarea judecarii apelului
>udecarea apelului in sedinta cunoaste aceleasi activitati de inceput cu caracter
preliminar si organizatoric ca si sedinta in prima instanta, cu excluderea
aspectelor care nu sunt corespunzatoare apelului 'de pilda, nu se face strigarea
nominala a martorilor si inlaturarea lor din sala de sedinta, deoarece in apel nu se
audiaza martori%. Acesta rezulta implicit din inceputul dispozitiei art. ).. c. pr.
pen.#$%
In art. ).5 alin. $ ' se arata ca instanta, judecand apelul, verifica "otararea atacata
pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi,
prezentate la instanta de apel. Apelul constituind o repetare a judecarii fondului
cauzei, legea 'art. ).5 alin. 2% prevede posibilitatea ca instanta sa administreze
orice noi probe pe care le considera necesare. In mod practic, la judecarea
apelului se poate vorbi de o completare a cercetarii judecatoresti efectuate in
prima instanta.
&ste interesant a se urmari delimitarea notiunii de !inscris nou!, pentru a se putea
trage concluzii cu privire la faptul daca termenul este folosit in sens restrans sau
larg. in materie civila, s-a statuat constant ca termenul este folosit in acceptiunea
notiunii ca mijloc de proba, precizand ca !nu pot fi privite ca inscrisuri, ci raman
tot probe testimoniale - deci neadmisibile in recurs - declaratiile date de martori,
c"iar in forma autentica, dupa justificarea cauzei la prima instanta!#2%.
1a fel, s-a considerat ca raportul unui expert exprimat in scris asupra unei
probleme de specialitate, nu poate constitui un inscris nou#)%.
In materia penala, o parte a doctrinei a infirmat aceasta pozitie inclinand spre o
acceptiune mai larga a notiunii, care porneste de la principiul ca in procesul penal
toate probele sunt admise, daca legea nu le interzice expres#2%. S-a conc"is, ca
constituie inscrisuri noi si acelea care cuprind declaratia unui martor, punctul de
vedere al unui expert intr-o c"estiune de specialitate etc., c"iar daca acestea
reprezinta consemnari extrajudiciare. in sustinerea criticilor sale, titularul caii de
atac poate prezenta in instanta superioara orice inscrisuri care ar constitui probe
noi#3%. In opinii mai recente, avand un serios suport de argumente, sfera notiunii
de !inscrisuri noi! a fost redusa in oarecare masura. Astfel, s-a sustinut ca pot
constitui inscrisuri noi numai acelea care puteau fi administrate inca la judecarea
cauzei in prima instanta, !noutatea! lor constand in neinfatisarpa acestora la
judecata cauzei in prima instanta. ,e asemenea, s-a precizat ca prin notiunea
respectiva trebuie intelese numai actele si documentele care se cuprind in
categoria inscrisurilor ca mijloace de proba in sensul legii de procedura penala
'certificate, adeverinte, fise, caracterizari%, acte autentice sau sub semnatura
privata emanate de la parti, scrisori, c"itante, evidente etc, care au fost cunoscute
de prima instanta in momentul pronuntarii#4%.
In privinta dezbaterilor ca moment procesual al judecarii cauzelor penale in apel,
art. ).. fixeaza o alta ordine a luarilor de cuvant in comparatie cu cea existenta in
cadrul dezbaterilor la sedinta de judecata in prima instanta. Astfel, in timp ce la
judecata in prima instanta in cadrul dezbaterilor se da cuvantul in ordine/
procurorului, partii vatamate, partii civile, partii responsabile civilmente si
inculpatului, la dezbaterea apelului se da cuvantul in urmatoarea ordine/ apelant,
intimat si la urma procurorului.
,aca apelul este declarat de procuror sau daca intre apelurile declarate se afla si
apelul procurorului primul cuvant il are acesta.
Ca si la judecata in prima instanta, procurorul si partile au dreptul la replica cu
privire la c"estiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Si in cazul apelului,
inculpatul are ultimul cuvant.
In ipoteza in care sunt mai multi apelanti printre care si procurorul, ordinea in
cuvantul apelantilor este determinata de ordinea dezbaterilor de la prima instanta,
dupa care fiecare parte va avea cuvantul in apelul ce il priveste.
S-a exprimat parerea ca, cu ocazia dezbaterilor judiciare, si instanta poate sa puna,
din oficiu, in discutie orice c"estiune care ar conduce la solutionarea justa a
apelului#.%.
In cadrul dezbaterilor, sunt supuse discutiilor motivele de apel invocate de
procuror si de parti, motive asupra carora, potrivit art. ).5 alin. 2, instanta este
obligata sa se pronunte#5%.
*otivele de apel, potrivit art. ).2, se formuleaza in scris, prin cererea de apel si
printr-un memoriu separat, care trebuie sa fie depus la instanta de apel cel mai
tarziu in ziua judecatii#-%.
*otivele de apel se pot formula si oral in ziua judecatii.
In acest sens pana la inc"iderea dezbaterilor, procurorul poate formula si alte
motive decat cele formulate prin adresa de motivare a apelului inaintata instantei,
c"iar daca motivele orale nu coincid cu cele scrise#$0%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. )4..
#2% +len. ;rib. Suprem, dec. indrum. nr.G=$-3), Culegere de ,ecizii pe anii $-32-
$-32, vol. I pag. $$.
#)% *ircea +asca, In legaturi cu !inscrisurile! care se pot produce ca probe noi in
fata instantei de recurs, 0evista 0omana de ,rept, nr..=$-52, p.$$-$2.
#2% S. 9a"ane, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica, 8ucuresti,
$-4), pag. 25).
#3% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu,
6. 0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. II, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 2)2.
#4% <r. ;"eodoru, I. *oldovan, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si
+edagogica, 8ucuresti, $-.-, pag. 255.
#.% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 23-.
#5% ;ribunalul Suprem, sectia penala, d. nr. 505 din $-50, in 0evista 0omana de
,rept, nr. $, $-5$, pag. $$5
#-% ;rib. jud. Suceava, dec. pen. nr. 4.. din $-5), 0evista 0omana de ,rept nr. $,
$-53, pag. 4-.
#$0% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal
1ex, 8ucuresti, 2002, pag.22$-222
Solutionare
Cele doua solutii posibile
+rincipalele solutii pe care le poate pronunta instanta de apel, in urma deliberarii, sunt
doua/
- respingerea apelului si mentinerea "otararii atacate,
- admiterea apelului.
(iecare din aceste solutii cunoaste mai multe variante in raport de motivele de respingere
sau admitere a apelului.
,aca in cauza au fost declarate mai multe apeluri, fiecare trebuie sa primeasca o solutie,
in raport de pozitia procesuala si motivele invocate sau interesul procesual al acestora. In
cazul apelului declarat de procuror, c"iar in defavoare, acesta fiind aparatorul intereselor
societatii, c"iar daca motivele invocate sunt respinse si este admis apelul uneia din parti
pentru alte motive, trebuie admis si apelul *inisterului +ublic, pentru ca, oricare ar fi
motivele invocate de apelant, instanta este obligata, potrivit art. ).$ alin. '2% C. proc.
pen., sa examineze cauza din oficiu si sub celelalte aspecte de fapt si de drept#$%.
Apelul inadmisibil ca si apelul tardiv nu produc efectul extensiv al apelului. ,aca apelul
introdus de un membru al unui grup procesual 'consortium litis% a fost respins ca
inadmisibil, instanta nu examineaza situatia celorlalti membri ai grupului cu privire la
care exista o indivizibilitate de imprejurari#2%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2.$.
0espingerea apelului
In cazul in care apelul este tardiv sau inadmisibil, ori in cazul in care "otararea atacata
este legala si temeinica instanta respinge apelul, mentinand "otararea atacata.
a% 0espingerea apelului tardiv
1egea prevede pentru declararea apelului, un interval de timp care nu poate fi depasit.
&xercitarea apelului dupa expirarea termenului de apel, daca nu are loc o repunere in
termen sau un apel peste termen, duce la respingerea apelului ca tardiv.
0eamintim in acest sens ca/
$% instanta de apel are latitudinea de a aprecia de la caz la caz, daca situatia invocata de
apelant constituie in mod efectiv o cauza de impiedicare a declararii apelului, indiferent
daca este sau nu o piedica de natura strict materiala#$%. Spre exemplu, intr-un caz s-a
decis ca sunt indeplinite conditiile repunerii in termenul de apel daca vina de a nu
introduce apelul in termen apartine avocatului inculpatului#2%. Solutia a fost criticata pe
buna dreptate, deoarece, c"iar daca s-a retinut ca cererea a fost predata avocatului acesta
avea obligatia sa dovedeasca faptul ca s-a aflat in imposibilitate de a depune apelul la
posta sau la grefa judecatoriei din motive mai presus de vointa lui#)%. Alta, este, insa,
situatia in care prima instanta, facand pronuntarea in absenta partii, fie a trecut in mod
eronat in condica de sedinta rezultatul deliberarii, fie nu l-a trecut deloc, punand astfel
partea in imposibilitatea de a cunoaste solutia data cauzei#2%.
2% +entru a putea exercita apelul peste termen, legea prevede realizarea cumulativa a doua
conditii, si anume, partea sa fi lipsit atat de la judecata, cat si la pronuntare si apelul sa fie
declarat cel mai tarziu in $0 zile de la inceperea executarii pedepsei sau a inceperii
executarii dispozitiilor privind despagubirile civile.
In sens mai larg, cererea partii care foloseste institutia nu trebuie intitulata in mod necesar
!apel peste termen!, fiind de obligatia instantei sa-l considere ca atare, daca sunt
satisfacute conditiile prevazute de art. )43 ' c. pr. pen. In practica s-a decis, ca daca
inculpatul a lipsit la judecata si pronuntare si a declarat apel dupa epuizarea termenului
legal, dar inainte de inceperea executarii "otararii, instanta nu avea dreptul sa respinga
apelul ca tardiv, avand obligatia solutionarii lui din oficiu, ca un apel peste termen#3%.
0espingerea apelului ca tardiv se face de plano, deoarece instanta nu mai poate examina
legalitatea si temeinicia "otararii atacate, nefiind in mod legal investita cu dreptul de
control al "otararii primei instante, intrate in puterea lucrului judecat prin neexercitarea in
termen a apelului#4%.
In cazul respingerii apelului ca tardiv, "otararea primei instante ramane definitiva la data
expirarii termenului de apel 'art. 2$4 pct. 2 lit. a '%.
b% 0espingerea apelului ca inadmisibil
Apelul este inadmisibil cand nu este incuviintat de lege. Aceste situatii se refera fie la
imprejurarea ca legea nu prevede exercitarea caii de atac '"otarare de declinare de
competenta, decizia de stramutare sau "otararea de regulator de competenta, exista
autoritate de lucru judecat "otararea fiind definitiva etc.% ori nu indrituieste o persoana sa
exercite calea de atac 'fie ca se refera la situatiile cand persoana nu are calitate procesuala
sau a declarat apel cu privire la unele aspecte cure ii depaseau pozitia procesuala%#.%.
,aca in cursul judecatii in prima instanta persoana vatamata a declarat ca revine asupra
cererii facute la urmarirea penala de a i se acorda despagubiri civile si sustine ca nu mai
are pretentii fata de inculpat, prin aceasta pierde calitatea de parte civila si in consecinta
apelul sau in contra sentintei prin care nu i s-au acordat despagubiri este inadmisibil#5%.
Subliniem ca apelul inadmisibil ca si apelul tardiv nu produc efectul extensiv al apelului.
,aca apelul introdus de un membru al unui grup procesual 'consortium litis% a fost
respins ca inadmisibil, instanta nu examineaza situatia celorlalti membri ai grupului cu
privire la care exista o indivizibilitate de imprejurari#-%.
c% 0espingerea apelului ca neintemeiat
Spre deosebire de respingerea apelului ca tardiv sau inadmisibil, in cazul respingerii
apelului ca neintemeiat, instanta face o judecata de valoare asupra "otararii atacate.
Instanta nu poate respinge ca neintemeiate apelurile procurorului si ale partii civile
declarate impotriva unei sentinte de ac"itare, pe considerentul ca, dupa pronuntarea
solutiei, a intervenit amnistia si, in consecinta, continuarea procesului penal ar putea fi
ceruta numai de catre inculpat. Intr-o atare situatie, instanta de apel, indiferent de pozitia
inculpatului, are obligatia sa verifice daca solutia de ac"itare pronuntata de prima instanta
este sau nu legala sau temeinica#$0%.
+ractica judiciara poate fi obligata sa rezolve si situatii in care respingerea apelului este
necesara, desi paradoxal calea de atac e admisibila in principiu, folosita in termen, si
imprejurarile invocate demonstreaza nelegalitatea "otararii atacate. Astfel, s-a decis ca
inculpatul condamnat care a introdus o contestatie la executarea ce a fost respinsa, a
decedat mai inainte de solutionarea caii de atac declarate impotriva sentintei de
respingere a contestatiei, aceasta cale urmeaza a se respinge ca fara obiect#$$%.
--------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 22..
#2% A se vedea, Curtea de Apel, Suceava, sectia penala, decizia nr. 230=20.$--4 cit. de 6.
;imofte in +robleme de drept procesual penal din practica instantelor din raza de
activitate a Curtii de Apel Suceava, in ,reptul nr. 4=$--., pag. -$ --2.
#)% 6. ;imofte in +robleme de drept procesual penal din practica instantelor din raza de
activitate a Curtii de Apel Suceava, in ,reptul nr. 4=$--., pag. -2.
#2% a se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 2.$=$-.., in 0epertoriu
alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-.4 -$-50, pag. )30, ;ribunalul
jud. ;imis, decizia penala, nr. 243=$-.0 in 0evista 0omana de ,rept nr. $$=$-.0, pag.
$.$, ;ribunalul mun. 8ucuresti, decizia nr. )0.=$--0 cu nota de 6. +apadopol, in
Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--0, pag. $)2. in acelasi sens,
6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1.,
8ucuresti, $--2, pag. 53
#3% ;ribunalul Suprem,sect.pen.dec.nr.4.5=$-.2, Culegere de ,ecizii, din anul $-.2,
p.235.
#4% ,. 6. *i"aescu, 0ecursul penal, &ditura stiintifica, 8ucuresti, $-42, pag. $5$.
#.% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#5% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec.nr.4042=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr.4=$-.2,
pag.$4-.
#-% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2.$.
#$0% C.A.8., s. a II-a pen., dec. nr. 42=$--2, 'cu nota critica% Culegere 6, pag. $3.
#$$% ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec. nr.5$.=$-.3, 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara in materie penala pe anii $-4--$-.3, pag. )3$.
Admiterea apelului
In cazul in care in urma judecatii in apel instanta de control constata greseli ale sentintei,
fie sub aspectul starii de fapt retinute, fie sub aspectul legalitatii, sau greseli mixte, va
desfiinta sentinta primei instante si va pronunta o noua "otarare, care va inlocui "otararea
primei instante.
In caz de admitere a apelului, potrivit art. )52 ' C. proc. pen., "otararea atacata se
desfiinteaza in intregime sau partial, dar in limitele efectelor devolutiv, extensiv si al
efectului neagravarii situatiei ii propriul apel. ,esfiintarea partiala a "otararii se poate
referi la unele fapte sau persoane, ori numai in ce priveste latura penala sau civila, daca
aceasta nu impiedica justa solutionare a cauzei#$%.
+otrivit art. ).- pct. 2, la admiterea apelului pot fi pronuntate doua solutii/
- admiterea apelului cu solutionarea cauzei de catre instanta de apel
- admiterea apelului cu rejudecarea cauzei de catre instanta a carei "otarare a fost
desfiintata sau de catre alta instanta.
Avand in vedere titularii apelului precum si drepturile lor in ceea ce priveste atacarea
"otararii penale si tinand seama de efectele devolutiv si extensiv ale apelului, legea a
prevazut posibilitatea ca "otararea sa fie desfiintata numai cu privire la unele fapte sau
persoane, ori numai in ceea ce priveste latura penala sau civila.
a% ,upa desfiintarea sentintei primei instante, se reformeaza solutia acesteia
pronuntandu-se o noua "otarare prin care se solutioneaza fondul cauzei. +entru a se
ajunge la aceasta solutie instanta de control fie reapreciaza probele administrate, fie ca se
administreaza probe noi ori da o noua incadrare juridica faptelor sau stabileste alte
pedepse sau da o alta rezolvare laturii civile. +rin decizia pronuntata se pune capat
judecatii in apel, deoarece aceasta nu se face in doi timpi/ a bruierea apelului printr-o
decizie pentru a se administra noi probe si apoi, dupa administrarea probelor, sa se
pronunte o alta decizie asupra fondului cauzei.
In caz de reformare totala instanta de apel va putea dispune urmatoarele solutii/
- in latura penala/ condamnarea, ac"itarea, incetarea procesului penal,
- in latura civila/ admiterea sau respingerea actiunii civile.
In caz de reformare partiala, instanta de apel, avand in vedere principiul non reformatio in
pzius, va putea sa sc"imbe incadrarea faptei retinute in sarcina inculpatului, va
reindividualiza pedeapsa, c"iar va putea sc"imba forma de executare, iar in latura civila
va putea modifica cuantumul despagubirilor#2%.
In conformitate cu dispozitiile art. ).- pct. 2 lit. a, instanta de apel desfiinteaza sentinta
primei instante, pronuntand o noua "otarare si procedeaza potrivit art. )23 si urmatoarele
privind judecata in fond. In consecinta, instanta de apel poate pronunta oricare dintre
solutiile pe care le poate pronunta prima instanta, apreciind asupra temeiniciei sau
netemeiniciei invinuirii si dispunand, dupa caz, condamnarea, ac"itarea sau incetarea
procesului penal#)%.
0eformarea poate fi totala sau partiala.
- in caz de reformare totala, instanta de apel, poate pronunta o decizie de condamnare, de
ac"itare sau de incetare a procesului penal in latura penala si de admitere sau de
respingere a actiunii civile in latura civila.
- in caz de reformare partiala, instanta de apel agraveaza sau atenueaza pedeapsa,
modifica cuantumul despagubirilor ori sc"imba incadrarea juridica a faptei#2%.
Indiferent ca a avut sau nu loc o noua judecare a fondului cauzei, din moment ce s-a
admis apelul si s-a desfiintat "otararea primei instante, in pronuntarea noii "otarari,
instanta de apel va proceda potrivit art. )23-)3) ', avand la indemana toate solutiile de
rezolvare a actiunii penale 'condamnare, ac"itare si incetare a procesului penal% dar si
cele referitoare la actiunea civila ori la alte aspecte care tin de solutionarea cauzei#3%.
b% ,upa desfiintarea sentintei primei instante, se dispune rejudecarea cauzei de catre
instanta a carei "otarare a fost desfiintata in urmatoarele situatii, potrivit art. ).- pct. 2 lit.
b /
- pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc in lipsa unei parti nelegal
citate,
- parea legal citata a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta despre aceasta
imposibilitate,
- prin "otarare nu a fost rezolvat fondul cauzei.
- instanta care a pronuntat "otararea atacata cu apel nu era competenta potrivit legii.
,aca "otararea a fost desfiintata pentru caz de incompetenta, se dispune rejudecarea de
catre instanta competenta.
In primele trei cazuri rejudecarea cauzei va avea loc la instanta a carei "otarare a fost
desfiintata, iar in cazul al patrulea rejudecarea cauzei va avea loc in fata instantei care,
potrivit legii, este competenta sa rezolve cauza penala. In acest din urma caz nu se poate
face rejudecarea de catre instanta a carei "otarare a fost desfiintata deoarece, in mod
practic, s-ar repeta greseala in ceea ce priveste competenta#4%. Instanta de trimitere fiind
totdeauna prima instanta 'sau una corespunzatoare acesteia, dar competenta%, va judeca
potrivit tuturor regulilor aplicabile judecatii in prima instanta pronuntand o sentinta, care
potrivit tezei generale consacrate de art. )4$ se va putea ataca din nou cu apel#.%.
S-a exprimat in literatura juridica opinia ca instanta, de apel poate desfiinta "otararea
atacata In intregime sau partial, nu numai in limitele efectului devolutiv si a celui
extensiv la care se face referire expres in lege, ci si in limitele efectului neagravarii
situatiei partii in propriul apel.
*ai mult, regula non reformatio in pejus se aplica si in urma desfiintarii cu restituirea
cauzei, la reluarea urmaririi penale, astfel incat procurorul daca reluarea s-a dispus in
urma admiterii apelului inculpatului, nu va putea trimite in judecata pe inculpat pentru o
acuzare mai grava 'de pilda, pentru alte acte materiale ale aceleiasi infractiuni, o forma
calificata sau agravata a infractiunii initiale ori o noua infractiune%.
,e asemenea, instanta de apel poate desfiinta "otararea primei instante si numai cu
privire la modul de solutionare a unei c"estiuni de fond 'de pilda, in legatura cu modul de
individualizare a sanctiunii penale aplicate%#5%.
,esi legea nu mentioneaza care este categoria de competenta care a fost incalcata in acest
caz la admiterea apelului, socotim, in acord cu opinia exprimata in literatura de
specialitate, ca textul art. ).- pct. 2 lit. b ', ipoteza finala, se refera la competenta dupa
materie sau calitatea persoanei#-%.
: parte lipsa la proces se considera ca a fost nelegal citata daca/ nu s-a emis citatie, daca
citatia emisa nu cuprinde toate mentiunile prevazute de lege privind calitatea celui citat,
locul unde sa se prezinte data, dovada de primire sau procesul-verbal de inmanare sau de
afisare nu au fost indeplinite potrivit legii, citatia a fost trimisa in alte locuri decat la
adresa sau la resedinta indicata sau a fost data altor persoane decat cele aratate in
cuprinsul legii#$0%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. )5..
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag )5.
#)% 6asile +apadopol, Corneliu ;urianu, Apelul penal, Casa de &ditura si +resa Sansa
S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 22$
#2% A se vedea. Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 2=$--3 in Curtea
deMApel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, &ditura Continent
GGI, 8ucuresti, $--4, pag. $3, 6. +apadopol, nota critica la decizia nr. $0=A=$--3 a
Curtii de Apel 8ucuresti, sectia I penala, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de
practica judiciara penala pe anul $--2, &ditura Continent GGI, 8ucuresti, $--3, pag. $4.
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2.2.
#4% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.22.
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2.2.
#5% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 24).
#-% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.22..
#$0% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag )5.-
)55
3. +UDECATA IN RECURS
1. !eneralitati
+ersoanele care au drepturi si obligatii stabilite printr-o "otarare judecatoreasca
pronuntata in apel sau in prima instanta, cand "otararea nu este susceptibila de apel, pot
considera ca acest act procesual este afectat in mod real de un viciu sau eroare si pot cere,
ca atare, o noua examinare a cauzei pentru inlocuirea primei "otarari cu o noua "otarare.
In vederea exercitarii unui control asupra "otararilor judecatoresti pronuntate in prima
instanta legea a pus la indemana celor interesati un instrument procesual prin folosirea
caruia se asigura o mai buna infaptuire a actului de justitie.
*ijlocul procesual prin care se asigura acest deziderat este recursul, care are ca ratiune si
finalitate indreptarea unor greseli comise de instanta sau de parti cu ocazia primei
judecati sau a celei efectuate in apel.
0ecursul este reglementat in capitolul III al ;itlului I din +artea Speciala sectiunea II 'art.
)53#$-)53#$- C. proc. pen.%, introduse prin 1egea nr. 23=$--) pentru modificarea si
completarea Codului de procedura penala#$% si completate recent prin 1egea )34=2004.
In succesiunea normala a procedurii judiciare recursul urmeaza apelului si in aceasta
ordine reprezinta cel de-al treilea grad de jurisdictie. : asemenea alcatuire a procesului
nu este insa obligatorie, iar uneori nici nu se poate realiza, intrucat legea nu permite
apelarea anumitor "otarari judecatoresti. Dotararile care nu pot fi atacate cu apel, nu pot
ramane insa pronuntate in prima si ultima instanta!, pentru ca numarul gradelor de
jurisdictie s-ar reduce la unul singur. In aceste cazuri recursul va fi posibil si fara
interventia prealabila a apelului. Singura cale de atac ordinara impotriva "otararii
pronuntate in prima instanta si neapelabila ramane recursul. In aceste cazuri recursul
reprezinta al doilea si ultimul grad de jurisdictie#2%.
In literatura sunt date diferite definitii. 0ecursul este o cale de atac ordinara de anulare,
partial devolutiva si in mod exceptional extensiva, destinata a repara erorile de drept
comise de instantele de fond, in "otararile date#)%.
&l corespunde celui de-al doilea grad de jurisdictie si de aceea se indreapta impotriva
"otararilor judecatoresti date in ultimul grad de fond, pentru erorile de drept pe care le
contine.
;ermenul de recurs in casatie este imprumutat din dreptul francez. 0ecursul fiind o cale
ordinara de atac, se deosebeste de recursul special, cale de atac conferita de lege
procurorului general al +arc"etului de pe langa inalta Curte de Casatie si >ustitie sau
recursului in interesul legii pe care il poate exercita ministrul justitiei.
In succesiunea normala a procedurii judiciare recursul urmeaza apelului si in aceasta
ordine reprezinta cel de-al treilea grad de jurisdictie. : asemenea alcatuire a procesului
nu este insa obligatorie, iar uneori nici nu se poate realiza, intrucat legea nu permite
apelarea anumitor "otarari judecatoresti. Dotararile care nu pot fi atacate cu apel, nu pot
ramane insa pronuntate in prima si ultima instanta!, pentru ca numarul gradelor de
jurisdictie s-ar reduce la unul singur. In aceste cazuri recursul va fi posibil si fara
interventia prealabila a apelului. Singura cale de atac ordinara impotriva "otararii
pronuntate in prima instanta si neapelabila ramane recursul. In aceste cazuri recursul
reprezinta al doilea si ultimul grad de jurisdictie#2%.
Caile de atac sunt calificate ca extraordinare, daca ele pot fi executate numai in cazurile si
in conditiile specificate de lege. Codul de procedura penala califica apelul si recursul ca
fiind cai ordinare, iar contestatia in anulare, revizuirea, recursul in interesul legii sunt
calificate ca extraordinare. Importanta practica a clasificarii cailor de atac in ordinare si
extraordinare vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte#3%/
a% executarea "otararii penale este suspendata pe durata termenului in care poate fi
exercitata calea de atac ordinara, iar apoi pe timpul judecarii acesteia, in vreme ce caile
de atac extraordinare nu au, in principiu, efect suspensiv,
b% cat timp este desc"isa calea ordinara de atac, nu se poate recurge la o cale de atac
extraordinara, insa caile de atac extraordinare se pot folosi concomitent,
c% in unele situatii, calea de atac extraordinara devine inadmisibila, daca partea interesata
putea sa invoce motivul prin intermediul caii de atac ordinare, dar nu a facut-o.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.2)0
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 250.
#)% +entru o definitie, in parte asemanatoare, <". *ateut, 7oua reglementare a recursului
in procedura penala romana 'I%, in ,reptul, Anul 6I, Seria a III-a, nr. 2=$--3, pag. 2).
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 250.
#3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
;rasaturile caracteristice ale recursului
- 0ecursul, ca a doua cale ordinara de atac, este admisibil in cazurile prevazute de lege.
1egea stabileste, spre deosebire de apel unde se examineaza cauza sub toate aspectele, in
limitele efectului devolutiv de fapt si de drept, fara a se limita la criticile din motivele de
apel, ca instanta de recurs examineaza cauza in limitele cazurilor de casare prevazute de
art. )53#- C. proc. pen. 1egea stabileste 2$ motive de recurs si in afara acestora instanta
nu se poate pronunta c"iar daca constata si alte greseli. Aceasta limitare nu o gasim in
cazul cand recursul este singura cale de atac ordinara.
In succesiunea normala a procedurii judiciare recursul urmeaza apelului si in aceasta
ordine reprezinta cel de-al treilea grad de jurisdictie. : asemenea alcatuire a procesului
nu este insa obligatorie, iar uneori nici nu se poate realiza, intrucat legea nu permite
apelarea anumitor "otarari judecatoresti. Dotararile care nu pot fi atacate cu apel, nu pot
ramane insa pronuntate in prima si ultima instanta!, pentru ca numarul gradelor de
jurisdictie s-ar reduce la unul singur. In aceste cazuri recursul va fi posibil si fara
interventia prealabila a apelului. Singura cale de atac ordinara impotriva "otararii
pronuntate in prima instanta si neapelabila ramane recursul. In aceste cazuri recursul
reprezinta al doilea si ultimul grad de jurisdictie#$%.
- 0ecursul nu pune in miscare o noua judecata a cauzei in fond, ci doar o verificare a
"otararii atacate pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror
inscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs. Instanta de recurs nu judeca procesul, ci
"otararea judecatorilor, ea controleaza aceste "otarari in raport cu legea. Instanta de
recurs este obligata sa se pronunte numai asupra motivelor de recurs, invocate de
procuror si de parti.
- 0ecursul este o cale de atac usor accesibila, care poate fi exercitata de catre parti, la
termen fix si in forme procesuale simple. &xercitarea caii de atac a apelului este usurata
partilor si de aplicarea regulii neagravarii situatiei in propria cale de atac.
- 0ecursul este o cale de atac ireverentioasa pentru ca se adreseaza instantelor
judecatoresti superioare, celor care au judecat apelul 'cand recursul este a doua cale de
atac% sau primei instante 'cand este singura calc de atac%.
In aceste temeiuri, se considera ca recursul este o cale de atac ordinara, ireverentioasa, cu
caracter mixt/ de anulare si uneori de reformare a "otararilor gresite, partial devolutiva,
admisibila numai in cazurile prevazute de lege#2%.
----------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 250.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag ).$-).2
Caracterizarea recursului
0ecursul prezinta urmatoarele trasaturi/
a% este o cale de atac ordinara ca si apelul, intrucat si el este un act obisnuit in
desfasurarea normala a procesului penal, se efectueaza intr-un termen fix, stabilit de lege
'de regula $0 zile% si inlatura posibilitatea ca "otararea din ultimul grad de fond sa devina
definitiva si executorie. In literatura de specialitate s-a remarcat ca, in mod exceptional,
recursul se poate indrepta si impotriva unei "otarari definitive si executorii. Astfel,
potrivit art. )53#) coroborat cu art. )43 C. pr. pen., partea care a lipsit atat de la judecata
cat si de la pronuntare poate declara recurs peste termen in cel mult $0 zile de la data
inceperii executarii pedepsei sau a obligarii la despagubiri civile. ,e aceea, s-a propus, de
lege ferenda ca recursul peste termen sa fie reglementat ca un caz de repunere in termenul
de recurs#$%,
b% este o cale de atac, in principal, de drept, intrucat provoaca, de regula, un control
partial, numai in drept. Aceasta este, in esenta, ceea ce caracterizeaza recursul in raport
cu apelul in ceea ce priveste limitele in care se produce devolutia. Asadar, daca apelul
devolueaza cauza atat in fapt cat si in drept, sub toate aspectele, recursul o devolueaza cu
precadere in drept. &l repune in discutie nu intreaga cauza, ci numai c"estiunile de drept
sau de drept si de fapt si pentru motive bine determinate. &l poate avea loc numai pentru
nulitati de fond si de forma, adica pentru erori de drept substantiale 'materiale% si
procesuale 'formale%#2%. Starea de fapt nu este supusa controlului instantei de recurs.
In mod exceptional, recursul poate fi si o cale de atac de fapt sau de fapt si de drept cum
sunt, de pilda, cazurile in care se poate face recurs pe motiv ca s-a comis o eroare grava
de fapt! 'art. )53#- alin. $ pct. $5 C. pr. pen.% ori in care s-au aplicat pedepse gresit
individualizate !'art. )53#- alin. $ pct. $2 C. pr. pen.% ori a fost gresit rezolvata latura
civila! 'art. )53#- alin 2 C. pr. pen.% sau instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte in
sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate...!
'art. )53#- alin. $ pct. $0 C. pr. pen.% precum si cele in care "otararile judecatoresti nu
sunt susceptibile de a fi atacate cu apel. S-a remarcat faptul ca noua reglementare a
recursului, spre deosebire de reglementarea anterioara, nu mai asimileaza cazurile de
casare cu nulitatile de forma si de fond, intrucat in cuprinsul erorilor de judecata intra, din
motivele aratate mai sus, atat erori de drept cat si de fapt#)%.
- este, in principiu, o cale de atac de anulare, deoarece tinde la obtinerea casarii sau
anularii atacate. In mod exceptional recursul este si o cale de atac mixta de anulare si de
reformare atunci cand in cazurile prevazute de lege 'art. )53#$3 pct. 2 lit. a% si b% C. pr.
pen.% instanta de recurs insasi este cea care pronunta o solutie asupra fondului cauzei. :
asemenea concluzie se impune si in cazul in care recursul este indreptat impotriva
"otararilor nesupuse apelului#2%. 7u aceeasi calificare se poate acorda, insa, recursului,
atunci cand instanta admite recursul, casand "otararea atacata si dispune rejudecarea de
catre instanta de recurs, deoarece in aceasta situatie se da o singura decizie in
solutionarea recursului, care este doar o decizie de casare, cuprinzand termenul pentru
rejudecare si a doua decizie ce nu priveste recursul 'care a fost anterior admis% ci
rejudecarea fondului cauzei, care se face dupa regulile primei instante 'art. )53#$- C. pr.
pen.%#3%
- este o cale de atac ireverentioasa, intrucat se adreseaza intotdeauna unor instante
judecatoresti superioare 'tribunalul, tribunalul militar teritorial, curtea de apel, curtea
militara de apel si Inalta Curte de Casatie si >ustitie% spre deosebire de alte cai de atac de
anulare, cum este, de pilda, contestatia in anulare, care se adreseaza aceleiasi instante
'instanta de recurs care a pronuntat "otararea a carei anulare se cere sau instantei la care a
ramas definitiva ultima "otarare, dupa distinctiile facute de art. )5- C. pr. pen,%,
- nu pune in miscare o noua judecata a cauzei in fond, ci doar o verificare a "otararii
atacate pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi,
prezentate la instanta de recurs. Asadar, instanta de recurs este obligata sa se pronunte
numai asupra motivelor de recurs invocate de procuror si de parti.
+rin derogare de la aceasta regula, atunci cand recursul este indreptat impotriva
"otararilor judecatoresti ale primei instante pentru care legea prevede expres ca nu pot fi
atacate cu apel, nu mai este limitat la cazurile de casare prevazute expres in art. )53#- C.
pr. pen. ci, in aceasta ipoteza, instanta de recurs are obligatia sa examineze intreaga cauza
sub toate aspectele de fapt si de drept, in aceleasi conditii ca instanta de apel, insa dupa
regulile speciale privind judecata recursului, in genere,
- este o cale de atac usor accesibila. :rice "otarare penala poate fi atacata cu recurs, de
catre orice parte din proces, intr-un termen fix si cu forme procesuale simple. Accesul
liber al oricarei parti la folosirea acestei cai de atac este usurat si de regula nea-gravarii
situatiei in propriul recurs 'non reformatio in pejus%, care functioneaza in aceleasi conditii
ca in cazul apelului. +rin analogie cu ceea ce se intampla in cazul apelului, putem arata ca
ratiunea instituirii acestei reguli consta in inlaturarea temerii justitiabililor ca, eventual, li
s-ar agrava situatia in propria lor cale de atac, o asemenea temere putand determina,
implicit, abtinerea de la folosirea cailor de atac si astfel limitarea controlului judecatoresc
ce se realizeaza prin exercitarea acestora#4%.
&xplicatia conceptiei ca instanta de recurs solutionand cauza nu poate crea o situatie mai
grea pentru partea care a declarat recursul se gaseste in dreptul partilor de a supune
"otararea atacata unui control jurisdictional. (olosirea caii de atac nu poate crea
titularului o situatie mai grea, pentru ca astfel s-ar putea determina abtinerea partii de la
exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumarii acestui risc. :r, controlul
jurisdictional realizat prin recurs prezinta o importanta care depaseste interesele partilor,
contribuind la realizarea unui bun act de justitie#.%.
0egula neagravarii situatiei in propriul recurs se aplica tuturor titularilor dreptului, cu
exceptia procurorului, care este reprezentantul societatii.
7eagravarea situatiei in propriul recurs devine incidenta numai atunci cand recursul este
singular, si cand au fost declarate mai multe recursuri de persoane cu interese comune sau
indiferente fata de cei ce au declarat recurs. ,aca sunt mai multe recursuri declarate de
persoane cu interese contrare sau este recursul procurorului in defavoarea celui ce a
declarat recurs, nu se aplica regula non reformatio in peius.
0egula !non reformatio in pejus! este limitata la folosirea caii proprii de atac. +recizarea
devine necesara pentru intelegerea corecta a dispozitiei legale. (olosirea de catre o parte a
unei cai de atac nu exclude posibilitatea agravarii situatiei sale in calea folosita de catre
altcineva. ,e pilda, declarand recurs atat inculpatul cat si procurorul situatia inculpatului
se poate agrava. In acest sens, situatia defavorabila nu este o consecinta a recursului
declarat de inculpat - care poate fi respins - ci un efect al admiterii recursului
procurorului#5%.
0egula non reformatio in pejus in procesul penal produce urmatoarele consecinte#-%/
- limiteaza 'in detrimentul principiului legalitatii si al aflarii adevarului% posibilitatea
instantei de recurs de a indrepta "otararile gresite la cazurile in care s-ar crea o situatie
mai favorabila pentru partea care a declarat recurs
- creeaza accesul liber al oricarui titular la folosirea caii de atac a recursului, contribuind,
prin aceasta, la largirea controlului judecatoresc al instantei de recurs asupra "otararilor
primei instante.
---------------
#$% a se vedea. <r. ;"eodoru, Consideratii asupra unor dispozitii care reglementeaza
exercitarea recursului in materie penala, Anuarul centrului de stiinta sociala a
?niversitatii Al I. Cuza! Iasi, sectiunea a III-a, $-54, pag. 243, ,. 6. *i"aescu,
0ecursul penal, &ditura stiintifica, 8ucuresti, $-42, pag. $$0-$$), 6. +apadopol, C.
;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 5--
-0.
#2% A se vedea, ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, ;ipografia 7ationala, Cluj,
$-24, pag. )3$.
#)% <r. <r. ;"eodoru, Contributii la caracterizarea recursului penal in actuala
reglementare, in 0evista de drept penal nr. $=$--4, pag. )0.
#2% A se vedea 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa!
S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag )).
#3% in sens contrar, <r. <r. ;"eodoru, Contributii la caracterizarea recursului penal in
actuala reglementare, in 0evista de drept penal nr. $=$--4, pag. )).
#4% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 23-.
#5% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 23--
240.
#-% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 22)-222.
Dotararile penale supuse recursului
+rivire generala
+otrivit reglementarii recursului, aceasta cale de atac cuprinde, prin cele doua forme de
exercitare, toate "otararile judecatoresti nedefinitive, cu limitarile prevazute de lege.
a. +rima forma a recursului, unde acesta este cea de a doua cale de atac, este apropiata de
forma traditionala, fiind o cale de atac predominanta in drept, prin care se urmareste
realizarea unei uniforme interpretari si aplicari a legii in cauzele penale.
Sentintele prin care se solutioneaza cauza sunt, de regula, supuse apelului. &le sunt
susceptibile direct de recurs numai in situatia in care nu este desc"isa calea de atac a
apelului. +rin aceasta, derogandu-se de la regula enuntata mai sus, se asigura un control
judecatoresc integral si nemijlocit asupra "otararilor de condamnare, de ac"itare sau de
incetare a procesului penal.
+ot fi atacate cu recurs atat latura penala cat si latura civila a cauzei. ,e asemenea, &ste
posibila atacarea separata cu recurs a laturii penale sau a laturii civile a cauzei
In conformitate cu prevederile art. )53#$ C. pr. pen., pot fi atacate cu recurs/
a% sentintele pronuntate de judecatorii in cazurile prevazute de lege,
b% sentintele pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor contra ordinii si
disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inc"isorii de cel mult 2 ani,
c% sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea *ilitara de Apel,
d% sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si >ustitie,
d#$% sentintele privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se
face la plangerea prealabila a persoanei vatamate,
e% deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti
de apel si Curtea *ilitara de Apel.
f% sentintele pronuntate in materia executarii "otararilor penale, afara de cazul cand legea
prevede altfel, precum si cele privind reabilitarea.
7u sunt supuse recursului/
- sentintele care sunt susceptibile de apel si i" privinta carora persoanele prevazute in art.
)42 C. pr. pen. 'oricare din persoanele care pot face apel, potrivit legii, inclusiv
procurorul% nu au folosit calea apelului, ori cand apelul a fost retras, daca legea prevede
aceasta cale de atac 'art. )53#$ alin. ultim C. pr. pen., asa cum a fost modificat prin
1egea nr. $2$=$--4%. +rin aceasta dispozitie este consacrat principiul potrivit caruia nu se
poate face recurs omisso medio
In consens cu prevederile legale, in practica judiciara s-a considerat ca este inadmisibil
recursul declarat de inculpat impotriva "otararii primei instante daca, desi acesta a
declarat apel, si l-a retras#$%. ,e asemenea, s-a mai decis ca inculpatul nu poate folosi
calea de atac a recursului daca apelul acestuia a fost respins ca tardiv, deoarece in aceasta
situatie apelul se considera ca inexistent#2%.
Aceasta inseamna, ca, de regula, nu se poate recurge la o cale de atac, trecand sau sarind
peste alta, care, legal, are prioritate, in acest fel, nu se poate recurge la recurs, sarind peste
apel daca "otararea este susceptibila de a fi atacata cu apel. Atata vreme, insa, cat una din
persoanele prevazute in art. )42 C. pr. pen. a declarat apel, aceasta imprejurare profita
tuturor celorlalte persoane, carora le este desc"isa calea de atac a recursului, fara, insa, ca
aceasta sa vizeze si sentintele primei instante. In acest sens, art. )53#$ alin. ultim C. pr.
pen. prevede expres ca impotriva deciziilor pronuntate in apel, persoanele prevazute in
art. )42, c"iar daca nu au folosit apelul pot declara recurs!,
b. In cea de a doua forma, in care recursul este a doua cale de atac, acesta imbraca forma
apelului, si nu este limitat la motivele de casare prevazute pentru prima forma a
recursului, aratate in art. )53#- C. proc. pen., iar instanta este obligata ca, in afara
temeiurilor invocate si a cererilor formulate de recurent, sa examineze cauza sub toate
aspectele de fapt si de drept, solutiile fiind diferite de cele din apel, in recurs avand o alta
reglementare.
,e asemenea, sunt supuse recursului si deciziile pronuntate de instanta de apel in
rezolvarea cererii sau propunerii de liberare conditionata, precum si in solutionarea
cererii de reabilitare.
Stabilirea formei de recurs aplicabile se face dupa natura "otararii atacate. In cazul in
care se ataca cu recurs deciziile instantei de apel, acesta este cea de a doua cale de atac. In
cazul sentintelor si al inc"eierilor, unde legea prevede ca se pot ataca numai cu recurs,
acesta este singura cale de atac ordinara#)%.
In practica judiciara s-a remarcat ca, in lumina prevederilor art. )53#$ C. pr. pen., din
categoria "otararilor care nu pot fi atacate cu recurs sunt omise deciziile prin care apelul a
fost respins ca tardiv#2%, astfel incat, intr-o asemenea situatie recursul poate fi respins ca
nefondat, nu ca inadmisibil. In argumentarea acestui punct de vedere s-a aratat ca un apel
declarat tardiv nu poate fi considerat un apel nedeclarat, astfel incat partii care nu s-a
folosit de calea apelului in termenul legal nu i se poate refuza dreptul de a face recurs#3%.
;otodata, s-a mai sustinut in mod judicios ca recursul este admisibil, in principiu, doar in
cazul in care se critica doar decizia instantei de apel, respectiv insasi solutia de respingere
a apelului ca tardiv. ,aca insa, se critica sentinta primei instante, care a ramas definitiva
la expirarea termenului de apel, recursul este inadmisibil#4%.
---------------
#$% a se vedea, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr. -$=$-.0$.$--3, in
,reptul nr. 2=$--4, pag. $22, Curtea de Apel 8ucuresti sectia a 6I-a penala, decizia nr.
22=$--3 in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $23, Curtea de Apel
8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. 2)$=$--2, in Culegere de practica judiciara
penala pe anul $--2, pag. $.., Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr.
$5)=$--2, in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--2, pag. $.0.
#2% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $04=$--3 in Curtea de Apel
8ucuresti Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, &ditara Continent GGI,
8ucuresti, $--4, pag. $3$.
#)% <r. ;"eodoru, Dotararile penale supuse recursului, in 0evista 0omana de ,rept, nr.
., $-4-, pag. )-22$.
#2% A se vedea Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $04=$--3, cu nota de
6. +apadopol, in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $3$ -$32,
Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 3$.=$--3, cu nota de 6. +apadopol,
in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $-2 -$-3, Curtea de Apel
8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. )2=$--3, cu nota de 6. +apadopol, in Culegere
de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $.), , Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a
II-a penala, decizia nr. 2$2=$--2, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe
anul $--2, pag. $.3, Curtea de Apel Craiova, decizia penala nr. $22=$--3 in 0evista
juridica a :lteniei nr. $ -2=$--3, pag. $$2, in sens contrar, Curtea Suprema de >ustitie,
sectia penala, decizia nr. 2-4.$--2 in ,reptul nr. $2=$--2, pag. 5$, Curtea de Apel,
8ucuresti, sectia I penala, decizia 3$.=$--3 cu nota de 6. +apadopol, Culegere de
practica judiciara in materie penala pe anul $--3, 8ucuresti, $--4, pag. $-2 -$-3, Curtea
de Apel Constanta, decizia penala nr. 5)=$--2 in Culegere de jurisprudenta, &ditura
,obrogea, $--2, pag. 5..
#3% A se vedea, D. ,iaconescu, Cu privire la admisibilitatea recursului in situatia in care
apelul a fost declarat tardiv, in ,reptul nr. 5=$--3, pag. 42.
#4% 6. +apadopol, nota la decizia penala nr. 3$.=$--3 a Curtii de Apel 8ucuresti, sectia I
penala, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--3, pag. $-2-$-3.
Sentintele
Sentintele prin care se solutioneaza cauza sunt, de regula, supuse apelului. &le sunt
susceptibile de recurs numai in situatia in care nu este desc"isa calea de atac a apelului.
+rin aceasta se asigura un control judecatoresc integral asupra "otararilor de condamnare,
de ac"itare sau de incetare a procesului penal. +ot fi atacate cu recurs atat latura penala
cat si latura civila a cauzei. ,e asemenea, este posibila atacarea separata cu recurs a
laturii penale sau a laturii civile a cauzei.
In conformitate cu prevederile art. )53#$ din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs/
a% sentintele pronuntate de judecatorii in cazurile prevazute de lege,
b% sentintele pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor contra ordinii si
disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inc"isorii de cel mult 2 ani,
c% sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea *ilitara de Apel,
d% sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si >ustitie,
d#$% sentintele privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se
face la plangerea prealabila a persoanei vatamate,
e% deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti
de apel si Curtea *ilitara de Apel.
f% sentintele pronuntate in materia executarii "otararilor penale, afara de cazul cand legea
prevede altfel, precum si cele privind reabilitarea.
In consens cu prevederile legale, in practica judiciara s-a considerat ca este inadmisibil
recursul declarat de inculpat impotriva "otararii primei instante daca, desi acesta a
declarat apel, si l-a retras#$%. ,e asemenea, s-a mai decis ca inculpatul nu poate folosi
calea de atac a recursului daca apelul acestuia a fost respins ca tardiv, deoarece in aceasta
situatie apelul se considera ca inexistent#2%.
Aceasta inseamna, ca, de regula, nu se poate recurge la o cale de atac, trecand sau sarind
peste alta, care, legal, are prioritate, in acest fel, nu se poate recurge la recurs, sarind peste
apel daca "otararea este susceptibila de a fi atacata cu apel. Atata vreme, insa, cat una din
persoanele prevazute in art. )42 C. pr. pen. a declarat apel, aceasta imprejurare profita
tuturor celorlalte persoane, carora le este desc"isa calea de atac a recursului, fara, insa, ca
aceasta sa vizeze si sentintele primei instante. In acest sens, art. )53#$ alin. ultim C. pr.
pen. prevede expres ca impotriva deciziilor pronuntate in apel, persoanele prevazute in
art. )42, c"iar daca nu au folosit apelul pot declara recurs!,
+e langa acestea, mai sunt prevazute de Codul de procedura penala si alte situatii/
- sentintele de dezinvestire pronuntate de judecatorii, tribunale, curti de apel si Curtea
*ilitara de Apel si de Inalta Curte de Casatie si >ustitie, cand au judecat in prima instanta
'art. ))2-)). C. proc. pen., articole partial modificate prin legea )34=2004%. In aceste
cazuri se includ si sentintele de restituire pronuntate in temeiul art. )00 alin. '2% C. proc.
pen., cand instanta constata ca sesizarea nu s-a facut potrivit legii, iar neregularitatea nu
poate fi inlaturata de indata si nici prin acordarea unui termen in acest scop, sau de
trimitere de catre instanta organului competent a plangerilor gresit indreptate 'art. 253 C.
proc. pen.%. Sentintele de restituire sau de trimitere a cauzei la procuror 'art. 253, )00,
))2 -)). C. pr. pen.% pot fi atacate cu recurs, insa, numai de procuror si de inculpatul
arestat in cauza#)%
---------------
#$% a se vedea, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr. -$=$-.0$.$--3, in
,reptul nr. 2=$--4, pag. $22, Curtea de Apel 8ucuresti sectia-a 6ia penala, decizia nr.
22=$--3 in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $23, Curtea de Apel
8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. 2)$=$--2, in Culegere de practica judiciara
penala pe anul $--2, pag. $.., Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr.
$5)=$--2, in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--2, pag. $.0.
#2% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $04=$--3 in Curtea de Apel
8ucuresti Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, &ditara Continent GGI,
8ucuresti, $--4, pag. $3$.
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. 2-0.
,eciziile instantelor de apel ce pot fi atacate cu recurs
0ecursul, ca cea de a doua calc de atac care se apropie de forma traditionala, este
indreptat impotriva deciziilor instantelor de apel. In art. )53#$ alin. '$% lit. e% C. proc.
pcn. se stabileste ca sunt atacabile cu recurs deciziile pronuntate, ca instante de apel, de/
tribunale 'art. 2. pct. ) C. proc. pen.%
- tribunalele militare teritoriale 'art. 25 pct. ) C. proc. pen.%
- curtile de apel 'art. 25#$ pct. ) C. proc. pen.%
- Curtea *ilitara de Apel 'art. 2- pct. 2 lit. b% C. proc. pen.%.
7u se pot ataca cu recurs/
- deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, deoarece prin aceasta decizie se reia
ciclul procesual in fata instantei care a gresit sau a instantei competenta @cazul de la art.
).- pct. 2 lit. b% C. proc. pen.A. In cazul in care, prin decizia pronuntata in apel, se
dispune rejudecarea cauzei numai cu privire la solutia data laturii civile, cea privind
actiunea psnala fiind mentinuta, decizia poate fi atacata cu recurs in ceea ce priveste
solutionarea laturii penale#$%.
- deciziile prin care s-a luat act de retragerea apelului, daca legea prevede aceasta cale de
atac,
- deciziiile instantei de recurs,
- deciziile instantei de recurs in anulare sau de recurs in interesul legii,
- deciziile prin care s-a rezolvat contestatia in anulare care se refera la o "otarare
pronuntata in recurs#2%,
- deciziile prin care au fost solutionate conflicte de competenta#)%.
In practica judiciara s-a remarcat ca, in lumina prevederilor art. )53#$ C. pr. pen., din
categoria "otararilor care nu pot fi atacate cu recurs sunt omise deciziile prin care apelul a
fost respins ca tardiv#2%, astfel incat, intr-o asemenea situatie recursul poate fi respins ca
nefondat, nu ca inadmisibil. In argumentarea acestui punct de vedere s-a aratat ca un apel
declarat tardiv nu poate fi considerat un apel nedeclarat, astfel incat partii care nu s-a
folosit de calea apelului in termenul legal nu i se poate refuza dreptul de a face recurs #3%.
;otodata, s-a mai sustinut in mod judicios ca recursul este admisibil, in principiu, doar in
cazul in care se critica doar decizia instantei de apel, respectiv insasi solutia de respingere
a apelului ca tardiv. ,aca insa, se critica sentinta primei instante, care a ramas definitiva
la expirarea termenului de apel, recursul este inadmisibil#4%.
---------------
#$% C.S.>., s. pen., dec. nr. .0$=$--2, ,reptul, nr. )=$--3, pag. -).
#2% C.S.>.. s. pen., dec. nr. 4)$=$--4, ,reptul $--4. pag. 2$3.
#)% C.S.>.. s. pen., dec. nr. 400=$--., 8uletinul >urisprudentei $--., pag. )5)-)52.
#2% A se vedea Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $04=$--3, cu nota de
6. +apadopol, in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $3$ -$32,
Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 3$.=$--3, cu nota de 6. +apadopol,
in Culegere de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $-2 -$-3, Curtea de Apel
8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. )2=$--3, cu nota de 6. +apadopol, in Culegere
de practica judiciara penala pe anul $--3, pag. $.), Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-
a penala, decizia nr. 2$2=$--2, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul
$--2, pag. $.3, Curtea de Apel Craiova, decizia penala nr. $22=$--3 in 0evista juridica a
:lteniei nr. $-2=$--3, pag. $$2, in sens contrar, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala,
decizia nr. 2-4.$--2 in ,reptul nr. $2=$--2, pag. 5$, Curtea de Apel, 8ucuresti, sectia I
penala, decizia 3$.=$--3 cu nota de 6. +apadopol, Culegere de practica judiciara in
materie penala pe anul $--3, 8ucuresti, $--4 pag. $-2-$-3, Curtea de Apel Constanta,
decizia penala nr. 5)=$--2 in Culegere de jurisprudenta, &ditura ,obrogea, $--2, pag. 5..
#3% A se vedea, D. ,iaconescu, Cu privire la admisibilitatea recursului in situatia in care
apelul a fost declarat tardiv, in ,reptul nr. 5=$--3, pag. 42.
#4% 6. +apadopol, nota la decizia penala nr. 3$.=$--3 a Curtii de Apel 8ucuresti, sectia I
penala, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--3, pag. $-2-$-3.
Inc"eierile
In ceea ce priveste atacarea cu recurs a inc"eierilor, regula este aceea potrivit careia
inc"eierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau cu decizia recurata.
Ca urmare, recursul declarat impotriva sentintei sau deciziei se socoteste facut si
impotriva inc"eierilor, c"iar daca acestea au fost date dupa pronuntarea "otararii 'art.
)53#$ alin. ) din C. proc. pen.%. In aceasta categorie intra#$%/
a% inc"eierile care solutioneaza c"estiuni premergatoare fondului cauzei si au fost date in
timpul judecatii, respectiv/
- inc"eieri prin care instanta dispune asupra administrarii probelor, asupra cererilor
formulate de parti, precum si asupra exceptiilor ridicate de acestea in temeiul art. )0$
alin. $, 2 si ) C. proc. pen.
- inc"eierile prin care instanta ia masuri pentru buna desfasurare a procesului penal, cum
sunt cele privind respingerea cererii de privind extinderea actiunii penale sau a procesului
penal,
- inc"eierile prin care se solutioneaza unele probleme in caile de atac extraordinare, cum
sunt, de exemplu, cele privind admiterea, in principiu, a revizuirii,
b% inc"eierile care au fost date dupa pronuntarea sentintei sau deciziei de recurare
'bunaoara, inc"eierea de inlaturare a unei omisiuni vadite sau de indreptare a erorii
materiale%.
Spre deosebire de apel, la care nu se manifesta abateri de la regula ca inc"eierile se ataca
odata cu fondul cauzei, in cazul recursului exista derogari anume prevazute de lege, cand
se permite atacarea separata a unei inc"eieri, fara a fi necesara desfasurarea integrala a
judecatii in gradul de jurisdictie corespunzator si abia ulterior, odata cu sentinta sau
decizia sa fie atacate toate "otararile adiacente, asa cum consacra teza generala#2%.
;otusi sunt si inc"eieri date de instanta de apel, care pot fi atacate cu recurs. In aceste
cazuri recursul are trasaturile apelului. Aceste inc"eieri sunt/
a% inc"eierile prin care s-a dispus in apel luarea, prelungirea, revocarea, inlocuirea sau
incetarea unei masurii preventive, ori revocarea liberarii provizorii sub control judiciar
sau pe cautiune @art. $2$, art. $3- alin. '.%A,
b% inc"eierile prin care se confirma masura internarii medicale 'art. $42 alin. ultim C.
proc. pen.%,
c% inc"eierea prin care se ia de catre instanta de apel o masura asiguratorie @art. $45 alin.
'2% C. proc. pen.A,
d% inc"eierile prin care s-a dispus suspendarea judecatii in conformitate cu art. )0) C.
proc. pen.
,e la aceasta regula, exista urmatoarele exceptii/
- inc"eieri pentru care legea prevede expres ca nu pot fi atacate cu recurs,
- inc"eieri care pot fi atacate cu recurs separat, care se judeca imediat, inainte de
pronuntarea sentintei sau deciziei de recurare,
- inc"eieri care pot fi atacate cu recurs separat, dar care urmeaza a fi >udecat numai dupa
pronuntarea sentintei sau deciziei.
7u pot fi atacate cu recurs urmatoarele inc"eieri/
- inc"eierile prin care s-a admis ori s-a respins abtinerea sau s-a admis recuzarea 'art. 32
alin. 4 din C. proc. pen.%, singura ipoteza in care, in materia recuzarii, inc"eierile pot fi
atacate cu recurs este aceea in care cererea de recuzare a fost respinsa,
- inc"eierile date in cauzele penale in care s-au pronuntat sentinte sau decizii susceptibile
de a fi atacate cu apel.
+ot fi atacate cu recurs separat, care se judeca imediat, urmatoarele inc"eieri/
- inc"eierea prin care s-a respins cererea de recuzare 'art.32 alin. final%,
- inc"eierea prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea sau incetarea de drept a
masurilor preventive 'art. $2$%,
- inc"eierea prin care s-a solutionat cererea de prelungire a arestarii preventive 'art. $3-
alin. . si 5%,
- inc"eierea prin care s-a confirmat masura provizorie a internarii medicale 'art. $42 alin.
ultim%,
- inc"eierea prin care s-a solutionat plangerea impotriva masurilor asiguratorii 'art. $45%,
- inc"eierea prin care s-a suspendat judecata in prima instanta 'art. )0)%.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-0.
;itularii recursului
+otrivit art. )53#2 din C. proc. pen., pot face recurs persoanele aratate in art. )42 din C.
proc. pen., care se aplica in mod corespunzator. ,eci, cele expuse cu privire la titularii
dreptului de apel sunt valabile, cu adaptarile de rigoare, si pentru recurs.
Aceste persoane sunt/
a% procurorul, in ce priveste latura penala si latura civila,
b% inculpatul, in ce priveste latura penala si latura civila, in cazul in care sunt mai multi
inculpati in cauza, prin recursul declarat de un inculpat, acesta nu poate critica "otararea
pentru motivul ca ar fi fost a citat gresit un alt inculpat#$%,
c% partea vatamata, in ce priveste latura penala, daca partea vatamata s-a constituit si parte
civila, poate ataca cu recurs, atat latura penala cat si latura civila#2% ,
d% partea civila in latura civila, recursul in acest caz nu va viza nici un aspect din latura
penala. ,aca actiunea penala s-a pus in miscare ca urmare a plangerii prealabile a
persoanei vatamate care s-a constituit si parte civila, cele doua calitati cumulandu-se, se
poate ataca cu apel sentinta sau decizie - atat in ansamblul ei, cat si partial - asupra unei
singure laturi a procesului#)%.
e% partea responsabila civilmente, in ce priveste latura civila,
f% martorul, expertul, interpretul si aparatorul, in ce priveste c"eltuielile judiciare cuvenite
acestora,
g% orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau act al
instantei#2%. ,aca actiunea penala nu a fost pusa in miscare la plangerea prealabila a
persoanei vatamate, aceasta nu poate ataca cu recurs "otararea nici ca persoana ale carei
interese au fost vatamate - invocand ca faptuitorul este foarte periculos - sau ca a comis
infractiunea de marturie mincinoasa, spre a putea cerc ulterior, pe acest temei, revizuirea
"otararii date in procesul in care s-a facut marturia#3% .
+entru a se putea declara recurs de catre persoanele autorizate de lege, acestea trebuie sa
indeplineasca in principiu doua importante conditionari/
a% sa fi avut calitatea de parte in cauza in momentul cand s-a pronuntat "otararea care
face obiectul recursului,
b% titularul sa aiba un interes real in exercitarea caii de atac si in obtinerea pe calea casarii
a unei alte "otarari.
Aceste conditionari se aplica in mod corespunzator si procurorului. Cu privire ia primul
aspect al problemei edificator este urmatorul exemplu. ,aca impotriva unei sentinte
declara apel numai procurorul pe latura penala, evident ca fata de partea civila "otararea
ramane definitiva cu privire la latura civila. In aceste conditii, partea civila nu mai poate
face recurs impotriva deciziei pronuntate in apel, c"iar daca ar avea un interes care s-ar
repercuta asupra drepturilor sale dobandite anterior, pentru ca nu era parte in cauza in
momentul cand s-a dat in apel decizia care formeaza obiectul caii de atac urmatoare#4%.
In afara de procuror, pentru celelalte persoane recursul poate fi declarat de catre
reprezentantul legal si aparator, iar pentru inculpat, si de sotul acestuia. In lumina
dispozitiilor art. )53#$ alin. 2, titularii recursului amintiti mai sus, pot declara recurs
impotriva deciziilor pronuntate in apel, c"iar daca nu au folosit calea de atac a apelului,
insa doar daca prin decizia pronuntata in apel a fost modificata solutia din sentinta si
numai cu privire la aceasta modificare#.%.
---------------
#$% ;rib. Suprem, s. pen.. dec. nr. )2)-=$-.2, Culegere de ,ecizii, pag. 32-.
#2% ;ribun. *un. 8ucuresti, s. I. pen., dec. nr. 2)$=$--$, Culegere II, pag. 222.
#)% ;rib. Suprem, s. pen., dec. nr. 2)5=$-.-, Culegere de ,ecizii, pag. ).3.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#3% ;.j. Alba, dec. pen. nr. 44.=$-.3, 0evista 0omana de ,rept, nr. ., $-.4, pag. 4$.
#4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-2.
#.% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.2)..
&. De$larare
;ermenul de recurs
In procesul penal, termenul general de exercitare a cailor de atac ordinare, este de $0 zile.
+otrivit art. )53#) C. proc. pen., si in cazul recursului termenul comun este de $0 zile, iar
in anumite situatii in care nu este judecat fondul sau se impune o judecare alerta, legea
stabileste un termen mai scurt, de 22 ore sau de ) zile.
Cazurile pentru care este stabilit un termen de 22 ore sunt urmatoarele#$%/
a. Inc"eierea prin care se dispune, in timpul urmaririi penale, luarea masurii arestarii
preventive a invinuitului sau inculpatului, impotriva inc"eierii prin care se dispune
revocarea, inlocuirea, incetarea sau prelungirea arestarii preventive, precum si impotriva
inc"eierii de respingere a propunerii de arestare preventiva. Invinuitul sau inculpatul si
procurorul pot face recurs la instanta superioara in termen de 22 de ore de la pronuntare,
pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. 'alin. $ al articolului $20#) %
b. Inc"eierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea,
inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata
incetarea de drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat, cu recurs, de procuror
sau de inculpat. ;ermenul de recurs este de 22 de ore si curge de la pronuntare, pentru cei
prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa 'art. $2$%,
c. Inc"eierea prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie. +oate face
recurs invinuitul sau inculpatul ori procurorul, la instanta superioara. ;ermenul de recurs
este de 22 de ore si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare,
pentru cei lipsa 'art. $40#-. 0ecursul impotriva inc"eierilor privind liberarea provizorie%
+entru unele cazuri urgente, legea reglementeaza si un termen de recurs exceptional mai
scurt decat cel de $0 zile, dar mai lung de 22 de ore. &ste vorba de termenul de 25 de ore
sau de ) zile, pe care il intalnim in materia recursului declarat impotriva/
a. sentintelor sau deciziilor pronuntate potrivit procedurii privind judecarea infractiunilor
flagrante 'art. 2.. - ) zile%,
b. sentintelor pronuntate in cazul liberarii conditionate 'art. 230 alin. 2 - ) zile% etc.
;ermenul de recurs se socoteste pe zile libere si curge potrivit dispozitiilor legale privind
curgerea termenului de apel 'de la pronuntare, de la inregistrarea la parc"et a adresei de
trimitere a dosarului ori de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, dupa caz%.
Institutiile repunerii in termen si recursului peste termen sunt reglementate dupa regulile
instituite de art. )42 si )43 din C. proc. pen. privind repunerea in termen si apelul peste
termen, care se aplica in mod corespunzator 'art. )53#) alin. 2 din C. proc. pen.%#2%.
---------------
#$% C.S.>., s. pen., dec. nr. 22-=$--4, 8uletinul >urisprudentei., $--4, pag. 2$0-2$$.
;ribun. *un. 8ucuresti, s. a II-a pen., dec. nr. .23=$--$, Culegere II, pag. 22$
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.2)5
(orma recursului
In ceea ce priveste forma in care se declara recursul, cele prevazute de art. )44 si )4. din
C. proc. pen. privind declararea apelului se aplica in mod corespunzator.
Cererea de recurs se va depune fie la prima instanta, fie la instante de apel, dupa caz, in
functie de gradul instantei 'de fond% care a pronuntat "otararea atacata.
Instanta de recurs
+otrivit art. 2.-2- din C. proc. pen., instantele de recurs sunt urmatoarele/
a% tribunalul,
b% tribunalul militar teritorial,
c% Curtea de Apel,
d% Curtea *ilitara de Apel,
e% Inalta Curte de Casatie si >ustitie.
*otivarea recursului
(ormularea motivelor de recurs
+otrivit art. )53#$0 din C. proc. pen., recursul trebuie motivat.
,in formularea legii, rezulta ca motivarea recursului este obligatorie. 7emotivarea
conduce la anularea recursului declarat 'nulitate relativa%.
,aca recursul este motivat in scris, atunci motivele de recurs pot fi cuprinse in cererea de
recurs 'unui singur act% sau printr-un memoriu separat, memoriu care va trebui depus la
instanta de recurs cu cel putin 3 zile inaintea primului termen de judecata. Acest termen
este de regresiune si se calculeaza pe zile libere.
7edepunerea motivelor de recurs inauntrul acestui termen legal sau nemotivarea
recursului determina o limitare a examinarii cauzei deoarece in cazul in care nu sunt
respectate conditiile prevazute in alin. $ si 2, motivarea in scris si termenul de depunere a
recursului, instanta ia in considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. )53- alin.
), se iau in considerare din oficiu#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2$3
*otivele de recurs
In principiu, motivele nu pot fi decat de drept, fiind determinate expres de lege 'art.
)53#- alin. $ pct. $-2$ din C. proc. pen.%. *otivele recursului nu pot consta in erori de
fapt 'errores facti%, cu exceptia erorii grave 'art. )53#- pct. $5 din C. proc. pen.%, ci numai
in erori de drept 'errores juris%.
&rorile de drept pot fi/
a% erori de drept formal sau procesual 'errores in procedendo%,
b%erori de drept material sau substantial 'errores in judicendo%.
*otivele de recurs pot fi/
- formale sau de procedura 'vitia in procedendo%,
- substantiale sau de judecata 'vitia in judicendo sau in decidendo%.
Sinteza motivelor de recurs
*otivele formale de recurs 'errores juris in procedendo% sunt urmatoarele#$%/
A% 7u au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie dupa calitatea
persoanei.
8% Instanta nu a fost sesizata legal
C% Instanta nu a fost compusa potrivit legii ori s-au incalcat prevederile art. 2-2 alin. 2
care consacra obligativitatea unicitatii si continuitatii completului de judecata in tot
cursul judecarii unei cauze sau a existat un caz de incompatibililate
,% Sedinta de judecata nu a fost publica in afara de cazurile cand legea prevede altfel.
&% >udecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului cand aceasta este
obligatorie, potrivit legii.
(% >udecata a avut loc in lipsa aparatorului, cand prezenta acestuia era obligatorie.
<% >udecata s-a facut fara efectuarea anc"etei sociale in cauzele cu infractori minori.
D% 7u a fost efectuata expertiza psi"iatrica a inculpatului in cazurile si in conditiile
prevazute de art. $$. alin. $ si 2 din C. proc. pen.
I% Dotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia ori motivarea solutiei
contrazice dispozitivul "otararii sau acesta nu se intelege
>% Instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de
sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esentiale pentru
parti, de natura sa garanteze drepturile lor si sa influenteze solutia procesului.
9% Instanta a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv.
1% Apelul s-a judecat in lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost in
imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate.
---------------
#$% +entru dezvoltari/ I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura
<lobal 1ex, 8ucuresti, 2002, pag.220-223, <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea
speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--., pag. )02, 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura
penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-- si urm., A. S. ;ulbure, +rocedura
penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu, 2003.
A% 7u au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie dupa calitatea
persoanei
7ecompetenta materiala sau personala 'ratione materiae si ratione personae% a
instantelor de fond se sanctioneaza cu nulitatea absoluta 'art. $-. alin. 2 C. pr.
pen.%. Incalcarea normelor procedurale privind competenta teritoriala nu
constituie motiv de recurs deoarece nu face parte dintre motivele prevazute expres
in art. )53#- C. pr. pen., fiind de natura sa atraga doar nulitatea relativa in
conditiile art. $-. alin. $ si 2 C. pr. pen.#$%.
0eamintim in acest sens ca competenta materiala si cea teritoriala sunt forme
generale si necesare de competenta, orice legislatie stabilind, pentru fiecare organ
judecatoresc, sfera de cauze penale pe care este abilitata sa le judece, in raport de
natura si gravitatea infractiunii, precum si circumscriptia sa teritoriala. Aceste
doua forme de competenta sunt concurente pentru ca trebuie stabilite deodata
atunci cand se savarseste o infractiune si se pune problema care instanta este
competenta sa judece in prima instanta#2%. &xista c"iar unanimitate de vederi in a
considera competenta materiala si teritoriala ca forme fundamentale, unii autori
marginindu-se numai la ele si apreciind ca celelalte forme constituie in realitate
aspecte deosebite sau particulare ale acestora#)%.
Cu privire la nulitatile absolute si relative, este de reamintit ca in dreptul
procesual penal roman existenta nulitatilor ca sanctiuni procedurale este strans
legata de existenta unei vatamari procesuale, vatamare care trebuie sa se fi produs
prin efectuarea unui act in conditii nelegale, in acest sens, in art. $-. alin. $ se
arata ca incalcarile dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului
penal atrag nulitatea actului numai atunci cand s-a adus o vatamare care nu poate
fi inlaturata decat prin anularea acelui act#2%.
7ulitatile pot produce foarte multe consecinte juridice. ,intre efectele generale
cele mai de seama mentionam#3%/
a% Actele nule sunt inapte de a produce efecte juridice. 1ipsa de valabilitate
juridica a actelor nule se produce ex tunc de la efectuarea actelor si nu ex nunc de
la constatarea nulitatii.
b% 7ulitatea actului declarat ca atare se rasfringe si asupra altor acte cu care cu
care primul se gaseste in legatura cauzala. Intre actele procesuale nu exista numai
o succesiune cronologica, ci si o legatura cauzala. +entru actele subsecvente
nulitatea opereaza indirect, 'nu deriva din indeplinirea conditiilor cerute de art.
$-.% efectul rezultand din raportul de cauzalitate.
c% &xista in general obligatia de refacere a actului declarat nul. Consecinta se
produce indiferent de faptul ca nulitatea are caracter absolut sau relativ.
0efacerea, desi obligatorie, in principiu nu are loc in cazul existentei unor piedici
obiective 'de exemplu, reaudierea martorului decedat%.
---------------
#$% Curtea de Apel ;imisoara, decizia penala nr. 2.)=0=22.02.$--4 in ,reptul nr.
$=$--., pag. $25.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant,
Sibiu, 2003, pag. $)3
#)% S. 9a"ane, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica, 8ucuresti,
$-4), pag. $00, *. *. 8asarab, ,rept procesual penal, vol. I, ;ipografia ?niv.
8abes-8olCai, Cluj 7apoca, $-.), pag. $32.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag. 2.0.
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. 2.5-2.-.
8% Instanta nu a fost sesizata legal
Se au in vedere normele ce privesc incalcari privind#$%/ sesizarea primara care se
face prin rec"izitoriu 'art. 242-242 C. proc. pen.% ori prin plangere prealabila a
partii vatamate, sesizarea complementara care se face in cursul judecatii prin
extinderea actiunii penale si extinderea procesului penal pentru alte fapte sau alte
persoane 'art. ))3, ))4, )). C. proc. pen., modificate prin legea )34=2004%,
sesizare neoriginara sau atipica cum este/ desfiintarea "otararii cu trimitere din
apel @art. ).- alin. '2% C. proc. pen., modificat prin legea )34=2004A, casarea cu
trimitere din recurs 'art. )53#$3 modificat C. proc. pen.%, declinarea de
competenta 'art. 22 C. proc. pen.%, "otararea de rezolvare a conflicteler de
competenta @art. 2) alin. '-% C. proc. pen.A, stramutarea cauzei penale @art. 33 alin.
'2% modificat prin 1egea )34=2004 C. proc. pen.A, sesizarea in cadrul procedurilor
judiciare, cum este sesizarea pentru prelungirea arestarii preventive, punerea in
libertate s.a.m.d.
Incalcarea dispozitiilor referitoare la sesizarea instantei se sanctioneaza cu
nulitatea absoluta 'art. $-. alin. 2 C. pr. pen.%. In anumite cazuri, legea permite
acoperirea nulitatii, si anume/ daca actul de sesizare este neregulat intocmit in
conditiile art. )00 si ale art. )44 alin. ')% C. proc. pen.
S-a considerat ca sesizarea instantei are prioritate in raport cu compunerea
completului de judecata, intrucat art. )53#- C. pr. pen. cuprinde o ordine de
preferinta a cazurilor de casare#2%.
---------------
#$% conform A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu,
2003, pag. 222 si urm.
#2% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 43=$--3, cu nota de 6.
+apadopol, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara penala pe
anul $--3, pag. $2. -$25.
C% Instanta nu a fost compusa potrivit legii ori s-au incalcat prevederile art. 2-2 alin.
2 care consacra obligativitatea unicitatii si continuitatii completului de judecata in
tot cursul judecarii unei cauze sau a existat un caz de incompatibililate#$%
Acest motiv se refera la urmatoarele#2%/
- gresita compunere a instantei. Aceasta are in vedere atat aspectul constitutiv cat
si cel functional al notiunii de compunere, 'compunerea instantei fiind o conditie
esentiala a judecatii, neregularitatea ei genereaza o nulitate absoluta, care se poate
invoca in orice moment si se poate lua in considerare si din oficiu
6a fi lovita de nulitate "otararea adoptata de un numar diferit de judecatori decat
cel prevazut de lege. &ste lovita de nulitate absoluta "otararea daca a fost prezent
in complet, c"iar la un singur termen de judecata, un judecator care nu a dobandit
sau a pierdut aceasta calitate, din judecatori incompatibili, de asemenea cand la
deliberare si la darea "otararii au participat alti judecatori sau un numar diferit de
judecatori de cei care au participat la dezbaterile judiciare @art. 2-2 alin. ')% si art.
)0. alin. $ C. proc. pen.A#)%.
- incalcarea principiului continuitatii completului de judecata. ,aca "otararea s-a
dat de alti judecatori decat cei care au luat parte la dezbaterea cauzei in fond,
sanctiunea este nulitatea absoluta a judecatii. Aceasta violare a legii trebuie sa
rezulte din insasi "otararea care se ataca cu recurs,
- existenta unui caz de incompatibilitate. &ste vorba de cazurile de
incompatibilitate prevazute expres in art. 24,2.,25, 2- si 32 C. pr. pen.
Incompatibilitatea se sanctioneaza cu nulitatea relativa.
Incompatibilitatea este o institutie prin intermediul careia anumite persoane din
cadrul organelor care desfasoara procesul penal sau care ajuta la solutionarea
acestuia, sunt impiedicate sa participe la activitatea procesuala. Incompatibilitatea
nu reprezinta o negare a competentei, insa cei incompatibili nu au dreptul sa
desfasoare activitatea procesuala, daca se afla in una din cauzele prevazute de
lege#2%.
In reglementarea actuala pot fi incompatibili/ judecatorul, procurorul, grefierul de
sedinta, organul de cercetare, expertul si interpretul.
$. Incompatibilitatea judecatorului
a% >udecatorii care sunt soti sau rude apropiate intre ei nu pot face parte din
acelasi complet de judecata 'art. 24%. In practica acest caz a fost amplificat prin
analogie, decizandu-se ca deoarece sotia unui membru din complet a intocmit, in
calitate de procuror, actul de sesizare al instantei, judecatorul respectiv devine
incompatibil, fiind presupus ca este interesat sa promoveze solutia preconizata de
sotia sa, prin actul de trimitere in judecata#3%.
b% >udecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa
la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la judecarea cauzei dupa
desfiintarea "otararii cu trimitere in apel sau dupa casarea cu trimitere in recurs
'art. 2. alin. $, modificat prin 1egea )34=2004%#4%.
c% Se afla in situatie de incompatibilitate judecatorul care si-a exprimat anterior
parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza 'art. 2. alin. 2 %.
In practica s-a considerat ca un judecator care, fara a examina fondul cauzei, s-a
pronuntat numai cu privire la incompetenta organului de urmarire penala si a
dispus restituirea pentru refacerea urmaririi penale, nu se poate considera ca si-a
exprimat parerea si deci este compatibil sa judece cauza dupa revenirea ei la
instanta#.%. ,e asemenea, judecatorii care au respins o propunere de liberare
conditionata nu sunt incompatibili a solutiona propunerea ulterioara, deoarece ei
examineaza imprejurari noi, care nu existau cu ocazia primei pronuntari#5%.
>udecatorul care a participat la judecarea unui proces civil stabilind ca intre parti
exista grave neintelegeri locative, dispunand evacuarea uneia dintre parti, nu
poate judeca aceeasi cauza sub aspectul sau penal, al unor infractiuni locative,
pentru ca si-a exprimat anterior parerea#-%.
d% >udecatorul este, de asemenea, incompatibil daca a pus in miscare actiunea
penala sau a dispus trimiterea in judecata ori a pus concluzii in calitate de
procuror la instanta de judecata, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori
de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale 'art. 25 alin. $ lit.
a% , modificat prin 1egea )34=2004%. In privinta lor se presupune o inclinatie
acuzatoriala in solutionarea cauzei, datorita functiei indeplinite anterior#$0%.
e% &ste incompatibil judecatorul care a fost reprezentant=aparator al vreuneia
dintre parti 'art. 25 alin. $ lit. b %. Instanta suprema a decis ca nu este nevoie ca
aparatorul sa fi indeplinit anumite activitati in exercitarea asistentei, fiind
suficient sa fi fost angajat sau desemnat in aceasta calitate#$$%.
f% &ste incompatibil judecatorul care a fost intr-o cauza expert sau martor 'art. 25
alin. $ lit. c%.
g% &ste incompatibil judecatorul daca, din anumite imprejurari, rezulta ca este
interesat sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata 'art. 25 alin. $ lit. d%.
2. Incompatibilitatea procurorului, grefierului, si a organelor de cercetare penala
'art. 24, 25, 2- C. proc. pen.%
a% procurorul si grefierul de sedinta nu pot participa la constituirea instantei, daca
sunt soti sau rude apropiate intre ei sau cu vreunul din membrii completului de
judecata.
b% sunt incompatibili, procurorul, persoana care efectueaza cercetarea penala si
grefierul de sedinta, daca/
- au avut calitatea de aparator sau reprezentant al vreuneia din parti,
- au avut calitatea de expert sau martor,
exista imprejurari din care rezulta ca sunt interesati sub orice forma, ei, sotul sau
vreo ruda apropiata.
- sotul, ruda sau afinul sau, pana la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de
urmarire penala, a supraveg"eat urmarirea penala, a solutionat propunerea de
arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, in cursul urmaririi
penale,
- este sot, ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre parti sau
cu avocatul ori mandatarul acesteia,
- exista dusmanie intre el, sotul sau una dintre rudele sale pana la gradul al
patrulea inclusiv si una dintre parti, sotul sau rudele acesteia pana la gradul al
treilea inclusiv,
- este tutore sau curator al uneia dintre parti,
- a primit liberalitati de la una dintre parti, avocatul sau mandatarul acesteia.
c% procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei in prima
instanta, nu poate pune concluzii la judecarea ei in apel sau in recurs
d% persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la
completarea sau refacerea acesteia, cand completarea sau refacerea este dispusa
de catre instanta. Incompatibilitatea referindu-se la orice organ de urmarire
penala, se extinde si asupra procurorului, atunci cand acesta a efectuat personal
urmarirea penala si cauza a fost restituita de instanta in vederea completarii sau
refacerii urmaririi#$2%.
---------------
#$% C.A.8., Sectia II-a pen., decizia nr.$2$4=$---, C.A.8., Culegere de practica
judiciara in materie penala pe anul $---, &ditura 0osetti, 200$, pag. )$4.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )03-)04.
#)% conform 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d.
+aidea, $--4, pag. $34.
#2% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal , +artea generala, &ditura 1umina 1ex,
8ucuresti 200$, pag. 242
#3% ;rib. >ud. Dunedoara, dec. pen. nr.452=$-52, 0evista 0omana de ,rept
nr.$2=$-5), pag.5.-55.
#4% 1ucian (atu, Incompatibilitatea judecatorului in cazul casarii cu trimitere,
0evista 0omana de ,rept nr. $=$-45, pag. 45-.).
#.% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr.25-=$-.-, 0evista 0omana de ,rept nr.l
$=$-.-, pag..0
#5% ;rib. *un. 8uc., inc"eierea din 2 septembrie $-.3, dosar nr.))02=$-.3,
0evista 0omana de ,rept nr.2=$-.4. pag.33.
#-% ;rib. Suprem, dec. pen., nr.$230=$-4., 0evista 0omana de ,rept nr. $$=$-4.,
pag.$)2-$)3.
#$0% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. )2).
#$$% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr.2$3)=$-.), 0evista 0omana de ,rept
nr.$=$-.2, pag.$22.
#$2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $232=$-.., Culegere de ,ecizii $-.., pag.
)30.
,% Sedinta de judecata nu a fost publica in afara de cazurile cand legea prevede
altfel.
+rincipiul publicitatii sedintei de judecata asigura controlul opiniei publice asupra
justitiei si garanteaza aplicarea principiului dreptului la aparare este consacrat in
art. $2. din Constitutie, in art. $ din 1egea 7r. )02=2002 privind organizarea
judiciara cat si in art. 2-0 C. proc. pen.
+ublicitatea sedintei de judecata desemneaza posibilitatea pe care o are orice
persoana 'interesata sau neinteresata% de a asista la desfasurarea activitatilor
procesuale ori procedurale specifice judecatii#$%. Aceasta nu implica prezenta in
sala de judecata a altor persoane decat cele interesate in cauza ci doar asigurarea
accesului liber a publicului. ,in motive morale, minorilor sub $4 ani le este
interzisa asistenta la sedinta de judecata.
Acordand o importanta deosebita publicitatii sedintelor de judecata, legea a
prevazut sanctiunea nulitatii absolute pentru cazurile in care au fost incalcate
dispozitiile legale privind publicitatea sedintelor de judecata 'art. $-. alin. 2 %.
+entru a se crea posibilitatea verificarii respectarii dispozitiilor legale privind
publicitatea sedintei de judecata, in dispozitiile art. )03 alin. $ lit. b si )33 se arata
ca "otararile judecatoresti trebuie sa cuprinda, intre alte mentiuni, si pe aceea daca
sedinta de judecata a fost sau nu publica. In acest sens, in practica judiciara s-a
aratat ca in cazul in care partea introductiva din "otarare nu cuprinde nici o
mentiune cu privire la publicitatea sedintei de judecata - astfel ca nu se poate
cunoaste daca procesul s-a desfasurat sau nu in sedinta publica - "otararea este
nula#2%. 7u aceeasi solutie se impune insa in cazul in care lipseste mentiunea ca
"otararea pronuntata s-a facut in sedinta publica. In acest caz, s-a decis ca nu este
atrasa nulitatea absoluta, ci doar nulitatea relativa daca sunt indeplinite conditiile
legale#)%.
+ublicitatea sedintei de judecata este o regula care trebuie respectata la realizarea
oricarei activitati procesuale. ,e aceea, incalcarea acestei reguli, de exemplu, la
termenele la care au fost c"emate partile sau la efectuarea expertizei, conduce la
sanctiunea nulitatii absolute#2%.
+rincipiul publicitatii se refera numai la sedinta de judecata nu si la alte activitati
ale judecatii din afara sedintei, care sunt secrete sau publice, dupa caz. Astfel,
deliberarea este secreta, fara nici o exceptie, inclusiv in cauzele penale care s-au
judecat in sedinta publica, dimpotriva, pronuntarea "otararii este totdeauna
publica, c"iar in cauzele in care sedinta s-a desfasurat in secret in integralitatea
sa#3%. &ste de remarcat ca dispozitiile art. 253 c. pr. pen., care prevad ca in
cauzele cu minori sedinta nu este publica, nu se refera la momentul
pronuntarii#4%.
Ca exceptie de la principiul publicitatii, insasi Constitutia 0omaniei, in articolul
$24 admite ca sedintele de judecata sunt publice, ca exceptia cazurilor prevazute
de lege!. &xceptiile de la principiul publicitatii pot privi fie caracterul secret al
judecatii, fie nepublicitatea sedintei de judecata#.% 'art. 2-0 alin. 2-2 si 253 C. pr.
pen.%. Astfel#5%/
A. Caracterul secret
Caracterul secret al judecatii poate privi/
a% minorii sub $4 ani, care, potrivit art. 2-0 alin. $ partea finala C. pr. pen., nu
pot asista la sedinta de judecata!,
b% situatiile in care instanta, la cererea procurorului, a partilor sau din oficiu, poate
declara sedinta secreta pentru tot cursul sau sau pentru o anumita parte a judecarii
cauzei'spre exemplu la ascultarea inculpatului sau a unui martor%, daca judecarea
in sedinta publica ar putea aduce atingere/
- unor interese de stat 'de pilda, in cazul infractiunilor contra sigurantei stanllui,
contra sigurantei nationale sau contra capacitatii de aparare a patriei%,
- moralei 'de pilda, in cazul infractiunilor privitor la viata sexuala%,
- demnitatii sau vietii intime a unei persoane 'de pilda, in cazul infractiunilor
contra demnitatii persoanei%.
8. 7epublicitatea
+otrivit art. 253 alin. 2 C. pr. pen., sedinta in care are loc judecarea infractorului
minor nu este publica.
1a aceasta sedinta pot asista, in afara de parti, un delegat al autoritatii tutelare,
parintii minorului, iar daca este cazul tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea
ori supraveg"erea careia se afla minorul, aparatorii partilor, precum si alte
persoane cu incuviintarea instantei, a caror prezenta este considerata necesara.
: asemenea reglementare se explica prin aceea ca datorita varstei inculpatului
'minor% prezenta publicului in sedinta de judecata ar putea influenta negativ
relatarile acestuia, precum.si comportarea lui in cursul judecatii#-%. In ipoteza in
care sunt trimisi in judecata un major si un minor, judecata se va face in sedinta
publica#$0%. Astfel, art. 254 C. pr. pen. prevede expres ca atunci cand in aceeasi
cauza sunt mai multi inculpati, dintre care unii minori si altii majori si nu este
posibila disjungerea, instanta judeca... dupa procedura obisnuita...!.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 3.
#2% ;ribunalul jud. ;imis, dec. pen. nr.5$2 din $-4-, in 0evista 0omana de ,rept,
nr.$2, $-4-, pag. $50.
#)% a se vedea, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr.
$434=5.04.$--3, in Curtea Suprema de >ustitie, 8uletinul >urisprudentei, Culegere
de decizii pe anul $--3, &ditura +roema, 8aia *are, $--4, pag. 2)- -220
#2% ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. $5. din $-.), in 0evista 0omana
de ,rept, nr.4, $-.), p.$)5, ;ribunalul Suprem, sectia penala, dec. nr. )-5 din
$-.2, in 0evista 0omana de ,rept, nr. -, $-.2, pag. 45.
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. $3$.
#4% *i"ai +opovici, In legatura cu pronuntarea "otararii in sedinta publica,
0evista 0omana de ,rept, nr. )=$-.2, pag. ---$02.
#.% A se vedea, ;ribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. $553=$-.5 in
0evista 0omana de ,rept! nr. 3=$-.-, pag. 4$.
#5% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 4--.
#-% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. 5.
#$0% ;ribunalul jud. 8i"or, decizia penala nr. 2).=$-.2 in 0evista 0omana de
,rept! nr. $=$-.3, pag. 44.
&% >udecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului cand aceasta
este obligatorie, potrivit legii.
;extul legal nu poate fi extins si la situatiile de neparticipare la judecata a altor
persoane a caror prezenta este obligatorie ori cu privire la care n-a fost indeplinita
procedura de citare, deoarece pentru aceste cazuri exista motiv de casare distinct
'de pilda, cel prevazut in art. )53 pct. 2$ C. pr. pen., cand judecata in prima
instanta sau in apel a avut loc fara citarea legala a unei persoane...!#$%,
Aici este vorba de#2%/
- reaua constituire a instantei.
+articiparea procurorului la judecata cand participarea acestuia este obligatorie
potrivit legii este sanctionata cu nulitatea absoluta 'art. $-. alin. 2 C. pr. pen.%,
- prezenta inculpatului.
In vederea garantarii dreptului de aparare al inculpatului, absenta acestuia de la
judecata cand prezenta lui este obligatorie, constituie motiv de casare, fiind de
natura sa atraga sanctiunea nulitatii absolute.
---------------
#$% A se vedea, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr.
$32=$--2, in Culegere de decizii pe anul $--2, pag. $45.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )0..
(% >udecata a avut loc in lipsa aparatorului, cand prezenta acestuia era obligatorie
;exul art. )53#- alin. $ pct. 4 C. pr. pen., in actuala reglementare, a fost corelat cu
prevederile art. $-. alin. 2 si ) C. pr. pen. referitoare la nulitatile absolute prin
intermediul 1egii nr. $2$=$--4, constituind motiv de casare nerespectarea tuturor
dispozitiilor legale privind asistenta juridica obligatorie a inculpatului atat in
cursul judecatii, cat si in cursul urmaririi penale, consecinta fiind aceeasi/
nulitatea absoluta#$%.
Articolul $.$ alin. 2 Cod procedura penala, modificat prin 1egea )34=2003,
prevede ca asistenta juridica este obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este/
a% minor internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ
*inorul beneficiaza de asistenta juridica obligatorie daca aceasta stare a
invinuitului sau inculpatului exista in cursul procesului penal. *inoritatea din
momentul savarsirii infractiunii este irelevanta sub aspectul asistentei juridice
obligatorii#2%. *inorul beneficiaza de asistenta juridica obligatorie daca a avut
starea respectiva in momentul sesizarii instantei, c"iar daca ulterior, in cursul
judecatii, a devenit major 'art. 25) alin. 2 c. pr. pen%. Atunci cand minorul lipseste
de la judecata el nu poate fi asistat de aparatorul din oficiu si nici reprezentat, in
caz contrar, judecata fiind lovita de nulitate.
7erespectarea dispozitiilor legale privind asistenta juridica a invinuitului si
inculpatului minor la prezentarea materialului de urmarire penala este sanctionata
cu nulitate absoluta si duce la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea
urmaririi penale#)%.
b% cand este retinut sau arestat, c"iar in alta cauza
Asistenta juridica este obligatorie numai in caz de arestare, dispozitia legala fiind
incidenta deopotriva in cazul retinerii invinuitului. Asistenta juridica este
obligatorie si atunci cand invinuitul sau inculpatul se afla in executarea unei
sanctiuni contraventionale cu inc"isoarea, intrucat legea nu face distinctie intre
categoriile de arestare si in toate cazurile de privare de libertate imposibilitatea
exercitarii plenare a dreptului de aparare impune interventia obligatorie a
aparatorului#2%.
In literatura de specialitate s-a ridicat problema daca asistenta este obligatorie
cand inculpatul se afla in executarea unei pedepse cu inc"isoare contraventionala
si raspunsul a fost afirmativ#3%, aducandu-se si argumentul ca pe de o parte legea
nu face distinctie intre categoriile de arestare si retinere, iar pe de alta parte in
toate cazurile de privare de libertate imposibilitatea exercitarii plenare a dreptului
de aparare impune interventia obligatorie a aparatorului#4%.
c% cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale sau
obligarea la tratament medical c"iar in alta cauza
d% cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul sau
inculpatul nu si-ar putea face singur apararea. : cauza poate fi simpla dar datorita
nivelului cultural slab, inculpatul nu-si poate face singur apararea. ,in momentul
constarii de catre organul judiciar a acestei stari, asistenta devine obligatorie#.%.
e% in alte cazuri prevazute de lege.
Situatiilor in care asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie
in tot cursul procesului penal li se adauga, pentru faza de judecata, un singur caz,
prevazut de art. $.$ alin. )#5%.
---------------
#$% A se vedea, 6. +apadopol, nota la decizia nr. $25=$--3 a Curtii de Apel
8ucuresti, in Curtea de Apel 8ucuresti, Culegere de practica judiciara in materie
penala pe anul $--3, &ditura Continent GGI, 8ucuresti, $--4, pag. $40 -$4$, C.
Ionescu, 0ecursul in procesul penal potrivit reglementarii actuale, in 0evista de
drept penal! nr. $=$--2, pag. -4.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. 203-204.
#)% ;ribunalul Suprem dec. de indrumare nr. )=$-.2, Culegere de ,ecizii $-.2.
pag. 2-, Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, dec. nr. 54$ din 0$.04.$--2, A
se vedea Culegerea de ,ecizii. $--2. &d +roema, 8aia *are. $--3, pag. $44 -
$4..
#2% <". *ateut, Aparatorul subiect al procesului penal, in lumina ultimelor
modificari legislative 'II%, ,reptul nr. 4=$--4, pag. )4, I. ,umitru, :bligativitatea
asistentei juridice in cazul cand invinuitul este retinut, in ,reptul nr. 4=$--3. pag.
35.
#3% 6asile ;entea, *. ;unaru, In legatura cu intinderea asistentei juridice
obligatorii in cursul urmaririi penale, 0evista 0omana de ,rept, nr. $$=$-.3, pag.
$5-2$.
#4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. 204.
#.% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag.
-).
#5% Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, dec. nr. $.$2 din $--2, nepublicata
<% udecata s-a facut fara efectuarea anc"etei sociale in cauzele cu infractori minori
,ispozitiile art. 252 C. pr. pen., care instituie obligativitatea efectuarii anc"etei
sociale in cauzele cu infractori minori sunt sanctionate cu nulitate absoluta 'art.
$-. alin. 2 C. pr. pen.%,
D% 7u a fost efectuata expertiza psi"iatrica a inculpatului in cazurile si in conditiile
prevazute de art. $$. alin. $ si 2 din C. proc. pen.
In legatura cu expertizele psi"iatrice obligatorii in practica judiciara s-au ridicat
numeroase probleme. Astfel, spre deosebire de constatarea medico-legala,
instanta suprema a decis in mod constant obligativitatea expertizei psi"iatrice in
cazul omorurilor deosebit de grave aflate, in stadiul tentativei motivand ca legea
nu face deosebire daca fapta a fost sau nu consumata#$%.
Simpla afirmatie sau invocare a apararii ca ar fi necesara o expertiza psi"iatrica,
intrucat exista indoieli cu privire la starea psi"ica a inculpatului nu este suficienta
pentru a deveni aplicabile dispozitiile art. $$. c. pr. pen. referitoare la
obligativitatea expertizei#2%. Indoielile trebuie sa fie determinate de situatia din
dosar#)% ori sa aiba sorgintea in probele administrate in cauza#2%. ,aca apararea,
solicitand expertiza psi"iatrica, a prezentat in cauza acte medicale din care rezulta
ca inculpatul atat anterior procesului cat si in cursul acestuia sufera de maladii
psi"ice grave, care pot pune in discutie existenta discernamantului, dispunerea
expertizei este obligatorie#3%.
+ractica judiciara a insistat asupra respectarii conditiilor in care expertiza
obligatorie urmeaza a se efectua#4% 'realizarea unor observatii prin internarea
expertizatului si supunerea lui la investigatiile clinice si de laborator necesare,
examinarea psi"ica imediat dupa identificarea inculpatului, consultarea dosarului
cu privire la antecedentele medicale ale expertizatului etc%#.%.
---------------
#$% 6ezi, ,ec. pen. nr. 30.=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. 5=$-.2, pag. 4-,
dec. pen. nr. .0-=$-.2, 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-.3, pag. .2, dec. pen. nr.
$$.=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr. $0=$-5$, pag. .).
#2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2$-5=$-.), 0evista 0omana de ,rept, nr.
$0=$-.2, pag. .2.
#)% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $-20=$-50, 0evista 0omana de ,rept nr.
4=$-5$, pag. 5..
#2% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $2-0=$-50, 0evista 0omana de ,rept nr.
-=$-5$, pag. .0.
#3% ;rib. *un. 8ucuresti, sect. II pen., dec. nr. $4-2=$-5$, 0evista 0omana de
,rept nr. 4=$-52, pag. -2--3.
#4% ;rib. Suprem, sect. pen., dec. nr. $2$-=$-.-, 0evista 0omana de ,rept nr.
$=$-50, pag. 4..
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4,
pag. )55.
I% Dotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia ori motivarea
solutiei contrazice dispozitivul "otararii sau acesta nu se intelege
Acest motiv cuprinde in realitate doua cazuri#$%/
- nemotivarea "otararii judecatoresti.
:bligatia motivarii este impusa sub sanctiunea nulitatii relative.7erespectarea ei
constituie motiv de casare.
In practica, obligatia prescrisa de lege pentru instante de a-si motiva "otararile lor
permite instantelor de control de a le controla. ,e aceea, in cazul lipsei,
insuficientei sau obscuritatii motivelor, instanta de recurs anuleaza "otararea,
fiindca in aceste conditii misiunea sa esentiala, de a controla "otararea primei
instante sau a instantei de apel, devine imposibil de realizat.
7emotivarea ca o omisiune esentiala, apare astfel ca un viciu de procedura
'formal%, intrucat se materializeaza in insasi sentinta sau decizia atacata, aparand
ca rezultat al unei redactari gresite din partea judecatorilor. Intr-o speta, s-a decis
ca atata vreme cat in cuprinsul deciziei atacate cu recurs se mentioneaza doar ca
apelul partii civile a fost respins ca nefondat, fara argumentare, "otararea atacata
este viciata de cazul de casare prev. de art. )53#- 'nemotivarea% si constatandu-se
ca fondul cauzei nu a fost rezolvat, in temeiul art. )53#$3 pct. 2 lit. c% C pr. pen.,
dosarul se va trimite spre rejudecarea apelului instantei a carei "otarare a fost
casata#2%
In acest context, s-a aratat ca nu numai nemotivarea ci si motivarea insuficienta
sau motivarea in termeni generali, vagi, reprezinta motiv de casare#)%,
- contrazicerea motivarii cu dispozitivul "otararii sau neintelegerea acesteia.
Ilustram cu doua cazuri/
- intr-o prima speta, Curtea de Apel ;imisoara, examinand solutia pronuntata de
;ribunalul Arad, constata ca desi aceasta instanta s-a ocupat in considerente de
despagubirile ce s-ar cuveni partii civile si a facut un calcul al acestora, in minuta
si in dispozitivul deciziei nu s-a mai specificat ca inculpatul este obligat la plata
acestor despagubiri%#2%
- In alt caz s-a considerat ca exista contradictie intre motivarea solutiei si
dispozitivul "otararilor supuse recursului, atunci cand gresit s-a dispus ac"itarea
inculpatului, facandu-se referire la art. $0 lit. d% C. pr. pen., fara a se preciza care
anume element constitutiv lipseste in loc de art. $0 lit. a% C. pr. pen., constatand
inexistenta faptei#3%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )0--)$0.
#2% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 2$-=$--3, in Culegere de
practica judiciara in materie penala pe anul $--3,$--4 pag. $5$
#)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )0-.
#2% A se vedea, Curtea de Apel ;imisara, decizia penala, 20.=0=$--3, in
,reptul! nr. -=$--4, pag. $)5
#3% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. )23=22.04.$--4, cu
nota de ,. 1upascu, in ,reptul nr. $$=$--., pag. $0$ -$0)
>% Instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin
actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri
esentiale pentru parti, de natura sa garanteze drepturile lor si sa influenteze solutia
procesului.
Acest caz in care se poate faca recurs consta in omisiunea instantei de fond de a se
pronunta#$%/
- asupra unei fapte imputate inculpatului. Instanta de fond a omis sa judece, sa
statueze, sa se pronunte cu privire la vreuna din faptele retinute in sarcina
inculpatului. In aceasta situatie, lipseste, pur si simplu, judecata,
- asupra unor probe administrate. In acest caz instanta trece sub tacere faptul ca a
administrat anumite probe sau le mentioneaza doar, fara sa le evalueze. ,e pilda,
inculpatul si-a intemeiat apararea pe depozitia unui martor sau a unor martori, dar
instanta de fond nu se ocupa de aceste depozitii si nu se pronunta asupra valorii
acestui mijloc de proba, ori desi in cursul urmaririi penale s-a efectuat o expertiza
te"nica care a concluzionat ca manevrele efectuate de inculpat au fost corecte si
ca in conditiile date acesta nu a putut evita accidentul, instantele nu s-au pronuntat
cu privire la concluziile expertizei#2% etc.
- asupra unor cereri esentiale ale partilor, de natura sa garanteze drepturile lor si
sa influenteze solutia procesului, este vorba de cereri referitoare la un drept sau o
facultate acordata de lege partilor. &le trebuie sa fie formulate cu respectarea
conditiilor legale, iar instanta sa omita a se pronunta asupra lor sau sa le respinga,
fara a arata motivele 'de pilda, o cerere de probatiune sau o cerere de suspendare a
executarii pedepsei sub supraveg"ere#)% ori de suspendare conditionata a
executarii pedepsei#2% etc.%. :rice impiedicare de a folosi o facultate acordata de
lege in cursul procesului si brice omisiune de a decide asupra unei cereri
indreptate in acest scop, constituie motiv de casare.
+entru a opera acest caz de casare, legea mai pretinde ca cererile esentiale ale
partilor, destinate sa garanteze drepturile lor, sa fie apte sa influenteze solutia
procesului. Astfel, cererea trebuie sa fie de asa natura incat sa se poata aprecia ca,
daca s-ar fi admis, ar fi sc"imbat solutia cauzei 'de pilda, inculpatul sau oricare
din celelalte parti, a cerut incuviintarea unor probe cu martori sau a unei expertize
asupra careia instanta de fond nu s-a pronuntat ori le-a. respins, sau desi anterior
le-a incuviintat, ulterior a revenit asupra lor in mod nejustificat, fara aratarea
motivelor ori cu motivarea ca probele propuse sau incuviintate nu ar fi
concludente. (acand recurs, partea va trebui sa arate ce aparare s-a sprijinit pe
proba cu martori sau cu expertiza cerute si sa demonstreze faptul ca depozitiile
acestor martori, daca ar fi fost audiati sau concluziile raportului de expertiza, ar fi
putut sc"imba solutia cauzei%.
Spre exemplu, intr-o speta solutionata de instanta suprema s-a dispus, in cursul
cercetarii judecatoresti in prima instanta efectuarea unei expertize medico-legale
pentru a se stabili starea sanatatii partii vatamate si daca, urmare a agresiunii
suferite i s-a redus capacitatea de munca si in ce proportie. &xpertiza a fost
efectuata dar prima instanta, constatand ca aceasta nu raspunde obiectivelor
stabilite, a dispus Completarea ei. Acest supliment de expertiza, n-a fost, insa,
efectuat, desi instanta a facut adrese in acest sens laboratorului de expertiza
medico-legala, iar la termenul de judecata, desi partile nu au renuntat la acest
supliment de expertiza, a pasit la judecata. Apelul partilor a fost respins,
pronuntandu-se, in acest fel, o "otarare casabila ca si cea a primei instante, care a
trecut la judecarea cauzei, fara a se pronunta asupra unor probe esentiale pentru
partea civila#3%.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )$0-)$$.
#2% Curtea Suprema de >ustitie, sectia militari, decizia nr. )=$--3 in Curtea
Suprema de >ustitie, 8uletinul jurisprudentei, Culegere de decizii pe anul $--3,
&ditura +roema 8aia *are, $--4, pag. 225.
#)% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, 53=$--3, cu nota de 6. +apadopol,
in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--3, pag. $2--$30.
#2% Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia 24-=$--3 in Culegere de
practica judiciara in materie penala pe anul $--3, pag. $-0-$-$, Curtea de Apel
8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $2=$--) in Culegere de practica judiciara in
materie penala pe anul $--), pag. 20-, Curtea de Apel 8ucuresti, sectia a II-a
penala, nr. 22)=$--2, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul
$--2, pag. 200.
#3% A se vedea Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr.
)2=$).02.$--3, in ,reptul nr. 2=$--4, pag. $2$
9% Instanta a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv
&ste vorba de cazul in care calea de atac este primita si supusa dezbaterii, c"iar
daca, ulterior, s-a respins in fond#$%.
In materia termenelor procedurale functioneaza principiul continuitatii lor, ele
neputand fi intrerupte si nici suspendate.
In vederea ocrotirii drepturilor subiectilor procesuali, legea a prevazut
posibilitatea suspendarii curgerii termenului de exercitare a dreptului de apel cand
cel interesat dovedeste ca neexercitarea caii de atac s-a datorat unor cauze
temeinice de impiedicare. In asemenea situatii, partea interesata este repusa in
dreptul de a promova apelul. In acest sens, in dispozitiile Codului de procedura
penala sunt reglementate institutiile repunerii in termen si apelului peste termen.
0epunerea in termen este prevazuta in art. )42, in care se arata ca apelul introdus
dupa expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind facut in
termen daca instanta de apel constata ca intarzierea a fost determinata de o cauza
temeinica de impiedicare iar cererea a fost facuta in cel mult $0 zile de la
inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile.
?n alt remediu procesual, prevazut de art. )43 C. proc. pen., menit sa redea
partilor care au pierdut termenul de apel posibilitatea de a declansa controlul
instantei superioare este apelul peste termen.
In sens mai larg, cererea partii care foloseste institutia nu trebuie intitulata in mod
necesar !apel peste termen!, fiind de obligatia instantei sa-l considere ca atare,
daca sunt satisfacute conditiile prevazute de art. )43 c. pr. pen. In practica s-a
decis, ca daca inculpatul a lipsit la judecata si pronuntare si a declarat apel dupa
epuizarea termenului legal, dar inainte de inceperea executarii "otararii, instanta
nu avea dreptul sa respinga apelul ca tardiv, avand obligatia solutionarii lui din
oficiu, ca un apel peste termen#2%.
?neori partile folosesc gresit cai extraordinare de atac impotriva "otararilor
ramase definitive in fata primei instante, in cauze judecate si pronuntate in lipsa
lor. In practica s-a statuat, ca desi partile intitulau impropriu cererile lor drept cai
de atac extraordinare, acestea trebuie considerate apeluri peste termen, daca sunt
intrunite conditiile legale ale folosirii institutiei. <resita denumire a actului prin
care se exercita o cale de atac nu sc"imba caracterul acesteia, atunci cand ea este
data prin lege#)%.
---------------
#$% A se vedea, 6. ;imofte, nota critica, la decizia nr. 20=$..0$.$--2 a Curtii de
Apel Suceava, sectia penala, in ,reptul nr. $0 -$$=$--2, pag. $0-. >n acelasi sens,
6. +apadopol, nota la decizia nr. 2-=$--2 a Curtii de Apel 8ucuresti, sectia a Ii-a
penala, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--2#
8ucuresti, $--3, pag. $25 -$2-, 6. +apadopol, nota, la decizia nr. .2=$--2 a Curtii
de Apel 8ucuresti, in Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul
$--2, 8ucuresti, $--3, pag. $34 -$35, I. 7. 1ungulescu, I. *. ,ragomirescu,
0ecursul in materie penala, 8ucuresti, $-24, pag. )$2, ;r. +op, op. cit, voi. I6,
Cluj, pag. 23), 6. +anturescu, Codul de procedura penala adnotat, 8ucuresti,
$-20, pag. 2$-.
#2% ;ribunalul Suprem,sect.pen.dec.nr.4.5=$-.2, Culegere de ,ecizii, din anul
$-.2, pag. 235.
#)% 6ezi, ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec.nr.$002=$-.3, 0evista 0omana de
,rept, nr. 2=$-.4, pag. .0, ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec. nr. $34$=$-.$,
0evista 0omana de ,rept, nr.-=$-.$, p.$42 etc.
1% Apelul s-a judecat in lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost in
imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta
imposibilitate#$%.
Cu titlu exemplificativ s-a considerat ca exista lipsa de procedura in urmatoarele
cazuri#2%/
- daca judecarea cauzei a avut loc in lipsa partii, in alt loc decat sediul instantei,
iar partea a fost citata la sediul ei ori nu a fost citata deloc, considerandu-se ca din
moment ce a fost prezenta la un termen anterior la sediu, are termenul in
cunostinta
- daca partea, in declaratiile date, a indicat pe langa domiciliu si o alta adresa unde
locuieste, insa instanta nu l-a citat la ambele adrese,
- daca partea fiind internata in spital nu a fost citata prin administratia spitalului,
c"iar in cazul in care a fost prezenta la unul din temenele anterioare,
daca, desi domiciliul partii este cunoscut, procedura de citare s-a facut prin
afisarea citatiei la sediul primariei, etc%.
*otivele substantiale de recurs 'errores juris in judicendo% sunt urmatoarele#)%/
a% 7u sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni sau instanta a
pronuntat o "otarare de condamnare pentru o alta fapta decat cea pentru care
condamnatul a fost trimis in judecata, cu exceptia cazurilor prevazute in art. ))2-
)). din C. proc. pen. 'sc"imbarea incadrarii juridice, extinderea actiunii penale
pentru alte acte materiale, extinderea procesului penal pentru alte fapte ori
extinderea procesului penal cu privire la alte persoane%#2%.
Acest motiv de casare cuprinde doua cazuri#3%/
- cand sunt nu intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni.
&ste vorba de cazul in care, desi, in "otarare se face referire la infractiune, nu au
fost stabilite, insa, faptele sau imprejurarile de fapt care corespund elementelor
constitutive ori circumstantelor agravante sau atenuante ale infractiunii respective.
:r, instanta de fond este obligata sa arate care anume fapte corespund diferitelor
elemente constitutive ale infractiunii si care sunt mijloacele de proba cu care le-a
constatat. 1ipsa elementelor constitutive ale infractiunii constituie o nulitate
relativa de fond si conduce la casarea "otararii,
- cand instanta a pronuntat o "otarare de condamnare pentru o alta fapta decat cea
pentru care condamnatul a fost trimis in judecata.
Acest caz in care se poate face recurs este o aplicatie logica a principiului potrivit
caruia investirea instantei se face in rem si in personam, precum si a regulii dupa
care, in procedura penala nu exista judecata fara urmarire. 1egea are in vedere o
alta fapta, nu o alta incadrare juridica, decat aceea rezultata din actul de sesizare,
fiindca o alta incadrare a aceleiasi fapte este permisa.
b% Inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea
penala. Acest caz vizeaza ipoteza in care lipseste o trasatura esentiala a
infractiunii, si anume, prevederea faptei de legea penala.
c% S-au aplicat pedepse gresit individualizate, in raport de prevederile art. $2 Cod
penal, sau in alte limite decat cele prevazute de lege. In acest caz, instanta de fond
nu s-au respectat limitele legale ale pedepsei.
In sistemul nostru de drept penal cu pedepse relativ determinate, pedeapsa se
aplica de catre judecator in limitele fixate de lege.
Aceste limite sunt/
- minimul si maximul general,
- minimul si maximul special prevazut pentru fiecare infractiune in textul
incriminator.
7erespectarea acestor limite este motiv de casare.
d% +ersoana condamnata a fost inainte judecata in mod definitiv pentru aceeasi
fapta exista o cauza de inlaturare a raspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori
a intervenit decesul inculpatului.
e% In mod gresit inculpatul a fost ac"itat pentru motivul ca fapta savarsita de el nu
este prevazuta de legea penala sau in mod gresit s-a dispus incetarea procesului
penal pentru motivul ca nu exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de
inlaturare a raspunderii penale ori a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a
fost gratiata.
Asa cum condamnarea gresita constituie, asa cum am vazut, motiv de casare, la
fel si eroarea in ac"itare sau incetarea procesului penal conduce la anularea
"otararii pentru o cauza legala inexistenta. Aceasta poate fi/
- fapta este prevazuta de legea penala,
- nu exista autoritate de lucru judecat,
- nu exista nici o cauza de inlaturare a raspunderii penale,
- nu a intervenit decesul inculpatului,
- pedeapsa nu a fost gratiata.
f% (aptei savarsite i s-a dat o gresita incadrare juridica.
Incadrarea juridica este o c"estiune de drept si, prin urmare, supusa controlului
instantei de recurs. +rin aceasta nu se atinge fondul, intrucat c"estiunea de fond
consta in constatarea existentei sau inexistentei faptei imputate inculpatului,
precum si a tuturor imprejurarilor de fapt. Aprecierea daca aceasta fapta constituie
infractiune si ce anume infractiune, este o c"estiune de drept.
,aca instanta de fond a incadrat fapta constatata 'retinuta% intr-o formula juridica,
alta decat cea justa, inseamna ca a dat faptei o incadrare juridica gresita. Asa cum
constant s-a admis in literatura juridica, notiunea de incadrare juridica! include
toate textele legale la care seM face referire atunci cand se procedeaza la incadrarea
faptei intr-o formula juridica, adica nu numai textele principale 'norme de
incriminare, ci si textele adiacente 'de pilda, cele privitoare la starea de recidiva,
concursul de infractiuni sau infractiunea continuata, una sau alta din formele
participatiei penale, ramanerea faptei in faza de tentativa etc.%, pentru ca numai in
acest fel se realizeaza o caracterizare completa clin punct de vedere juridic al
infractiunii#4%
g% Cand "otararea este contrara legii sau cand prin "otarare s-a facut o gresita
aplicare a legii.
"% S-a comis o eroare grava de fapt.
i% >udecatorii de fond au comis un exces de putere in sensul ca au trecut in
domeniul altei puteri constituite in stat.
j% A intervenit o lege penala mai favorabila condamnatului.
---------------
#$% A se vedea si C.A.8., S. a II-a penala, d.p. nr. $055=$---, in Culegere ...!,
$---, pag. ).). nr. $0.
#2% A se vedea, St. ,anes, Apel judecat cu procedura incompleta, in ,reptul nr.
$=$--4, pag. $$5 -$22, 6. +apadopol, C. ;urianu, Apelul penal, Casa de editura si
presa Sansa! S.0.1., 8ucuresti, $--2, pag. 223-224
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.223-230
#2% C.A.8., sectia a II-a penala, d.p. nr. $0-$=$---, in Culegere ...!, $---, pag.
))3, nr. -2
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )$2-)$3.
#4% A se vedea, <. *arcov, ,espre incadrarea juridica in dreptul penal, in
0evista 0omana de ,rept! nr. 2=$-4., pag. $05. In acelasi sens, Curtea de Apel
8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. $2)=$--3 Ju nota de 6. +apadopol, in
Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul $--3, pag. $3. -$40 'S-a
decis ca o caracterizare eronata a recidivei ca fiind postexecutorie in loc de
postcondamnatorie constituie cazul de casare prev. de art. )53 pct $. C. pr. pen.%,
Curtea de Apel 8ucuresti, sectia I penala, decizia nr. 332.$--3, in Culegere de
practica judiciara pe anul $--3, 8ucuresti, $--4, pag. $-4 'S-a considerat ca
exista cazul de casare prev. in art )53 pct $. C. pr. pen. in situatia in care cererea
de contopire a fost respinsa, desi pedepsele a caror contopire se solicita au fost
aplicate pentru infractiuni concurente%.
&fectele recursului
0ecursul produce urmatoarele efecte/
a% efectul suspensiv de executare,
+otrivit art. )53#3 C. pr. pen., recursul este suspensiv de executare atat in ceea ce priveste
latura penala, cat si in ceea ce priveste latura civila, in afara de cazul cand legea dispune
altfel.
In legatura cu aceasta dispozitie legala. In literatura de specialitate s-a subliniat, in mod
just, ca ea reprezinta dreptul comun in materie deoarece ori de cate ori legea nu prevede
expres o derogare, recursul este suspensiv de executare. +lecand de la aceasta regula, s-a
considerat pe buna dreptate, ca in privinta liberarii provizorii sub control judiciar sau pe
cautiune, recursul suspenda executarea conform principiului inscris in art. )53#3 C. pr.
pen., deoarece, prin art. $40#5 C. pr. pen. nu se deroga de la aceasta. :r, in lipsa unei
prevederi exprese in art. $40#5 C. pr. pen. care sa deroge de la principiul efectului
suspensiv al recursului, acesta suspenda executarea "otararii atacate#$%.
In materia prelungirii arestarii preventive a inculpatului, contrar regulii mentionate mai
sus, art. $3- alin. - C. pr. pen. astfel cum a fost completat prin 1egea nr. $2$=$--4
prevede ca recursul declarat impotriva inc"eierii prin care s-a dispus respingerea
prelungirii arestarii preventive nu este suspensiv de executare!. : asemenea dispozitie a
fost criticata, pe buna dreptate, deoarece nu se poate vorbi de caracterul suspensiv al
recursului declarat de procuror impotriva inc"eierii de respingere a cererii de prelungire a
duratei arestarii preventive, dupa expirarea mandatului de arestare, masura arestarii
incetand de drept conform art. $20 alin. $ lit. a% C. pr. pen. S-a considerat ca singura
solutie este fixarea termenului de judecare a recursului inauntrul perioadei de arestate#2%.
&xista situatii, cand caracterul suspensiv al recursului este limitat la ipoteze foarte inguste
cu privire la persoana care exercita recursul. Spre exemplu, art. 230 alin. 2 prevede ca
recursul declarat impotriva unei "otarari prin care instanta se pronunta asupra liberarii
conditionate, suspenda executarea numai daca este introdus de procuror. +entru ratiuni
identice limitarea la calea de atac exercitata numai de procuror este prevazuta si in cazul
introducerii unui apel#)%.
+rin derogare de la regula efectului suspensiv al recursului, recursul nu suspenda
executarea dispozitiilor din "otararea atacata, in urmatoarele cazuri#2%/
- toate cazurile de competenta 'in recurs% a Inaltei Curti de Casatie si >ustitie, cu exceptia
cazurilor prevazute de lege,
- luarea prin inc"eiere a unei masuri preventive 'art. $2$ alin. ) C. pr. pen.%,
- confirmarea masurii internarii medicale provizorii, 'art. $42 alin. 4 C. pr. pen.%,
- suspendarea judecarii 'art. )0) alin. ) C. pr. pen.%,
- liberarea conditionata, cu exceptia recursului declarat de procuror 'art. 230 alin. 2 C. pr.
pen.%
- contestarea masurii asiguratorii 'art. $45 alin. 2 C. pr. pen.%,
b% efectul devolutiv,
0ecursul, spre deosebire de apel, nu poate avea efect devolutiv integra%, ci numai
partial#3%. Instanta judeca recursul numai cu privire la/
- persoana care l-a declarat 'spre exemplu, s-a decis ca instanta de recurs, in lipsa apelului
si a recursului procurorului, in recursul partii vatamate, nu poate sa sc"imbe incadrarea
juridica a faptei din vatamare corporala in tentativa de omor si sa trimita cauza la
procuror pentru efectuarea urmaririi penale si investirea legala a instantei competente#4%
- persoana la care se refera declaratia de recurs
- numai in raport cu calitatea pe care recurentul o are in proces 'art. )53#2 c.pr.pen.%.
- motivele de casare prevazute expres de lege#.%
Sub aceste aspecte exista un paralelism intre calea de atac a recursului si a apelului,
intrucat privitor la cea din urma norma sus-amintita este in esenta aceeasi cu cea din art.
).$ alin. $5.
,e la aceste principii exista o singura situatie de exceptie. Astfel, recursul declarat
impotriva unei "otarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la
motivele de casare prevazute de lege, iar instanta este obligata ca, in afara temeiurilor
invocate si a cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate
aspectele si in acest caz. devolutia este integrala, cu privire atat la c"estiunile de fapt cat
si la cele de drept. ,e asemenea, instanta de recurs are obligatia de a examina cauza sub
toate aspectele "otararii atacate, c"iar daca prin recurs nu au fost invocate decat unele
temeiuri sau nu au fost formulate decat unele cereri#-%. Aceasta ultima varianta a
recursului il apropie ca natura juridica de apel, transformandu-l in singurul remediu
ordinar, posibil si care realizeaza totdeauna si exclusiv un sistem de jurisdictie in dublu
grad#$0%.
c% efectul extensiv,
?rmarind pronuntarea unei solutii ec"itabile in cauzele penale in care exista mai multe
parti care apartin aceluiasi grup procesual, legiuitorul a instituit instrumentul juridic al
extinderii recursului, instrument prin care se da cauzei o rezolvare concordanta cu
interesele tuturor partilor ce alcatuiesc grupul procesual#$$%.
Astfel, art. )53#. alin. $ C. pr. pen. prevede ca instanta de recurs examineaza cauza prin
extindere si cu privire la partile care nu au declarat recurs sau ia care acesta nu se refera,
putand "otari si in privinta lor, fara, insa, sa poata crea acestor parti o situatie mai grea.
,e asemenea, procurorul, c"iar dupa expirarea termenului de recurs, poate cere
extinderea recursului declarat de el in termen si fata de alte persoane decat acelea la care
s-a referit, fara a se putea crea acestora o situatie mai grea 'art. )53#. alin. 2 C. pr. pen.%.
&fectul extensiv al recursului obliga, deci, instanta de recurs sa examineze cauza 'sub
aspectul motivelor de casare% si cu privire la/
- partile care nu au declarat recurs,
- partile la care se refera recursul.
+e cat de necesara aceasta extindere in rezolvarea in conditii egale a situatiilor create in
grupurile procesuale, pe atat se impune folosirea ei exclusiva in folosul celor asupra
carora se rasfrang efectele sale. Ca si in cazul apelului, o anumita limitare a extinderii se
impune si ea consta in necrearea unor situatii mai grave celor care sunt vizati de
extindere. &fectul extensiv nu poate constitui decat un beneficiu de care se bucura
membrii unui grup procesual si niciodata un dezavantaj. Ar fi cu totul inadmisibil, ca
persoane care nu au declarat recurs si cu privire la situatia carora nimeni nu a obiectat
formuland o cale de atac, sa se afle in pozitii care decurg din jocul exclusiv al cailor de
atac exercitate de altii sau impotriva altora#$2%.
d% efectul neagravarii situatiei in propriul sau recurs.
0egula dupa care, nu se poate agrava situatia partii in propria cale de atac, cunoscuta sub
denumirea de non refoimatio in pejus isi gaseste aplicarea si in materia recursului.
0atiunea instituirii acestei reguli consta in inlaturarea temerii justitiabililor ca, eventual, li
s-ar agrava situatia in propria lor cale de atac, o asemenea temere putand determina,
implicit, abtinerea de la folosirea cailor de atac si astfel limitarea controlului judecatoresc
ce se realizeaza prin exercitarea acestora#$)%. Astfel, pe de o parte se prevede ca instanta
superioara, casand "otararea, nu poate crea o situatie mai grea pentru cel care a declarat
recurs, pe de alta parte se dispune ca in recursul declarat de procuror in favoarea unei
parti, instanta de recurs nu poate agrava situatia acesteia.
0egula este incidenta nu numai in recursul partilor, ci si in recursul martorilor, expertilor,
interpretilor sau aparatorilor sau si a altor persoane corespunzator solutiei pronuntate.
7eagravarea situatiei partii in propriul recurs isi gaseste aplicare numai in ipoteza in care
exista doar recursul unei singure parti sau mai multor parti ori persoane, care formeaza un
grup cu aceeasi pozitie procesuala#$2%.
---------------
#$% a se vedea, I.(. Ciobanu, 'II%, &ste suspensiv de executare recursul declarat in
conditiile art. $40#5 C. pr. pen.L, in ,reptul nr. 3-4=$--2, pag. $32, I. Ionescu, 0ecursul
in procesul penal, in 0evista de drept penal! nr. $=$--2, pag. -2, 6. +avaleanu, &fectul
suspensiv al recursului in cazul masurilor preventive, in ,reptul nr. 5=$--4. pag. $$) -l
$3, in sens contrar, a se vedea, *. (lorescu, *. Iordac"e 'I%, &ste suspensiv de executare
recursul declarat in conditiile art $40#5 C. pr. pen.L, in ,reptul nr. 3 -4=$--2 pag. $32
-$32%.
#2% a se vedea, C. +aduraru, Caracterul suspensiv al recursului declarat de procuror
impotriva inc"eierii prin care s-a respins prelungirea arestarii preventive, in ,reptul nr.
.=$--., pag. .$-.2.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-3.
#2% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. ))2-))).
#3% A se vedea, I. Ionescu, 0ecursul in procesul penal potrivit reglementarii actuale, in
0evista de drept penal! nr. $=$--2, pag. 5., <". *ateut, 7oua reglementare a recursului
in procedura penala, 'I%, in ,reptul nr. 2=$#-3, pag. 2) si urm, 6. +apadopol. nota la
decizia nr. 35)=$--3 a Curtii de Apel 8ucuresti, sectia I penala, in Culegere de practica
judiciara in materie penala pe anul $--3, 8ucuresti, $--4, pag. 200 -20$.
#4% Curtea de Apel 8acau, decizia penala nr. 3$=$--), in ,reptul nr. -=$--2, pag. -) --2.
#.% Curtea de Apel Constanta, decizia penala nr. 2$2=2.$$.$--3, in ,reptul nr. 3=$--4,
pag. $)0.
#5% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. 2-3.
#-% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. ))2-))3.
#$0% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
2-4.
#$$% <". C"ivulescu, &fectul extensiv al recursului si limitele sale, in 0evista 0omana de
,rept, nr. 4, $-4-, pag. .)-.2.
#$2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
2-4-2-..
#$)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, tratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#$2% Curtea de Apel Constanta, decizia penala nr. .=$).0$. $--3, in ,reptul nr. )=$--4,
pag. $$2-$$)
>udecarea recursului
:biectul judecatii in recurs
+otrivit art. )53#2 C. proc. pen., instanta, judecand recursul, verifica "otararea atacata
pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi, prezentate
la instanta de recurs!. (iind o cale de atac predominant in drept si doar exceptional in
fapt, 'pct. $0, $2, $5% recursul ramane, in esenta, o cale de atac indreptata impotriva unor
"otarari date cu incalcarea dispozitii or legale. +rin exercitarea in asemenea conditii a
recursului nu se declanseaza o noua judecata, instanta de recurs nejudecand un proces, ci
doar "otararea pronuntata in cauza, in acest sens, instanta de recurs este obligata sa se
pronunte asupra tuturor motivelor invocate de procuror si de parti, pronuntandu-se
intotdeauna si asupra cazurilor care se iau in considerare din oficiu#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
+rocedura de judecata
>udecarea recursului se face atat potrivit normelor generale de judecata cat si dupa
normele speciale cuprinse in art. )53#$- art. )53#2.
>udecata in recurs prezinta urmatoarea structura#$%/
- masuri premergatoare,
- sedinta de judecata,
- deliberarea si pronuntarea "otararii.
,upa investirea instantei de recurs prin declararea recursului si primirea dosarului cauzei,
presedintele fixeaza termenul pentru judecata.
+otrivit art. )53#$ alin. $ judecarea recursului se face cu citarea partilor. +entru aceasta se
aplica toate dispozitiile privind citarea incidente la judecarea cauzelor penale in prima
instanta si in apel.
&xista totusi anumite situatii cand judecarea recursului poate avea loc si in lipsa
inculpatului detinut, 'ca exceptie de la regula din art.)53#$$ alin. 2 Cod de procedura
penala% si anume la judecarea recursului declarat impotriva inc"eierilor privind masurile
preventive#2%.
+articiparea procurorului la judecarea recursului este obligatorie in toate cazurile 'art.
)53#$ alin. 2%. Aceasta dispozitie venind in precizarea principiului dupa care prezenta
procurorului este obligatorie in solutionarea cailor de atac, mentioneaza ca, practic,
prezenta procurorului in recurs este obligatorie oricare ar fi obiectul cauzei#)%.
+resedintele instantei de recurs, primind dosarul, va fixa termen pentru judecarea
recursului si, in acest sens, va putea delega pe unul din judecatori sa faca un raport scris
asupra recursului @art. )53#$2 alin. '$% C proc. pen.A. Intocmirea raportului scris
constituie o facultate si nu o obligativitate impusa de lege, indiferent de complexitatea
cauzelor atacate cu recurs. 0aportul scris trebuie sa cuprinda, pe scurt, obiectul
procesului, solutiile pronuntate de instante si faptele ret nute de ultima instanta, in masura
in care sunt necesare solutionarii recursului. ,e asemenea, raportul trebuie sa mai
cuprinda observatii asupra conditiilor de admisibilitate a recursului, precum si expunerea
motivelor de recurs, cu referiri, daca este cazul, la jurisprudenta si doctrina, fara a se arata
opinia raportorului#2%.
+artile dobandesc in recurs calitati procesuale specifice, adaptate acestei cai de atac si
anume/
- recurent 'partea care a declarat recurs%,
- intimat 'partea la care se refera recursul declarat%.
+rezenta inculpatului aflat in stare de detinere la judecarea recursului este obligatorie 'art.
)53#$ alin. 2%. Aceasta dispozitie face ca principiul potrivit caruia arestatul nu poate fi
judecat niciodata in lipsa sa aiba deplina aplicabilitate si in recurs#3%.
In ceea ce priveste structura sedintei de judecata in recurs, se desprind doua
particularitati, care o deosebesc si de sedinta de judecata in apel#4%/
- lipsa cercetarii judecatoresti,
- existenta unui raport 'a carui intocmire, am precizat, nu este obligatorie#.%.
,eliberarea, luarea "otararii si pronuntarea acesteia in recurs nu imbraca aspecte
deosebite, acestea facandu-se conform regulilor care guverneaza judecata in fond sau in
apel 'art. )0., )05 C. proc. pen.%. In luarea "otararii instanta de recurs va verifica
"otararea atacata pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a oricaror
inscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs, verificarea facandu-se prin prisma
cazurilor in care se poate face recurs, conform legii. ,upa judecarea recursului,
completul de judecata delibereaza in secret, in camera de consiliu, in vederea adoptarii
unei solutii din cele prevazutele lege.
---------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.23-
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2$4
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2$5
#3% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )2$.
#4% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.242.
#.% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )03.
.. Solutionare
Instanta de recurs va putea adopta una din solutiile prevazute de lege numai cu
respectarea dispozitiilor privind efectul devolutiv, extensiv si al neagravarii situatiei in
propriul recurs. ,aca a fost investita cu mai multe recursuri le va solutiona pe fiecare,
nefiind obligatorie adoptarea aceleiasi solutii pentru fiecare recurs declarat in aceeasi
cauza. Astfel, un recurs poate fi admis, iar altul poate fi respins sau admis partial. ,aca
recursul constituie singura cale de atac prevazuta de lege impotriva unei "otarari, acesta
nu va mai fi limitat la motivele de casare prevazute de art. )53 C. proc. pen.
Solutiile care pot fi adoptate la judecata in recurs sunt prevazute de art. )53#3 C. proc.
pen., respectiv respingerea recursului sau admiterea sa#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
0espingerea recursului
0espingerea recursului si mentinerea "otararii atacate pot avea loc atunci cand/
- recursul este tardiv sau inadmisibil,
- recursul este nefondat.
a% ?n recurs este tardiv atunci cand/
- nu a fost declarat in termenul legal '$0 zile, ) zile sau 22 ore%
- cand nu poate fi considerat ca recurs peste termen
- nu s-a admis repunerea in termen.
Spre exemplu, s-a decis ca daca inculpatul, desi aflat in stare de aresta fost prezent in fata
curtii de apel cu ocazia dezbaterii apelului, cat si a pronuntarii deciziei si a declarat recurs
impotriva "otararii curtii de apel, lucru consemnat in procesul-verbal, insa, ulterior,
primind comunicarea copiei de pe dispozitiv a declarat inauntrul termenului de recurs ca
nu mai intelege sa-si mentina declaratia de recurs impotriva "otararii curtii de apel, dar,
apoi, a revenit la aceasta renuntare dupa ce expirase termenul de declarare a recursului,
acesta trebuie respins ca tardiv in temeiul art. )53#$3 alin. $ pct. $ lit. a% C. pr. pen.#$%
;ermenele de declarare a recursului fiind prevazute sub sanctiunea decaderii,
nerespectarea acestor termene atrage pierderea dreptului de a mai declara recurs.
b% 0ecursul este inadmisibil atunci cand a fost declarat impotriva unei "otarari in privinta
careia nu este admisa calea de atac a recursului sau cand recursul este declarat de o
persoana care nu are calitatea de a declara recurs sau care, desi are dreptul de a declara
recurs, nu o face in limita prevazuta de lege. ,e exemplu, se declara recurs impotriva
unei "otarari definitive, sau a fost declarat recurs de catre partea vatamata intr-o cauza in
care actiunea penala se pune in miscare din oficiu ori a fost declarat recurs numai de
partea civila in latura penala. Cand se intituleaza calea de atac declarata apel desi legea
prevede numai recurs se va lua in considerare declaratia ca recurs.
In literatura de specialitate s-a subliniat ca recursul este inadmisibil daca apelul a fost
respins ca tardiv, deoarece verificarea daca apelul a fost declarat in termen este atributul
exclusiv al instantei de recurs, astfel incat nimic nu impiedica instanta de recurs sa
aprecieze sa retina ca apelul a fost gresit respins ca tardiv fiind exercitat in termen, ceea
ce face ca recursul sa fie admisibil#2%. Instanta suprema a decis insa ca prin neexercitarea
in termen a apelului, sentinta intra in puterea lucrului judecat si in consecinta impotriva ei
nu mai, poale fi folosita calea ordinara de atac a recursului#)%.
In practica judiciara s-a decis#2%/
- este inadmisibil recursul partii vatamate intr-o cauza in care actiunea penala a fost pusa
in miscare din oficiu
- este inadmisibil recursul introdus impotriva unei sentinte susceptibile de apel, cu privire
la care nu s-a folosit calea de atac a apelului#3%
- aceeasi solutie se impune cu privire la recursul declarat de fiul inculpatei, acesta din
urma nefiind mentionat printre persoanele care pot declara recurs in art. )42 alin. ultim C.
pr. pen.#4%
- este inadmisibil si recursul declarat impotriva unor inc"eieri prin care au fost respinse
cereri in legatura cu luarea, revocarea, inlocuirea sau incetarea unei !masuri preventive
sau suspendarea judecatii#.%.
- fata de prevederile art. )53#$ alin. 2 C pr. pen. potrivit careia nu pot fi atacate cu recurs
sentintele in privinta carora partile nu au folosit calea apelului, ori cand apelul a fost
retras, este inadmisibil recursul declarat de inculpat contra sentintei impotriva careia si-a
retras apelul, iar apelul declarat de procuror a fost respins ca nefondat#5%.
c% 0ecursul este nefondat si, deci, va fi respins cand criticile formulate de recurenti nu
sunt intemeiate si nici nu se constata existenta unor motive de casare care trebuie
invocate din oficiu, stabilindu-se ca "otararea pronuntata in cauza este legala si
temeinica#-%.
---------------
#$% a se vedea Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr. 2253=20.0-.$--3, in
,reptulM! nr. 4=$--4, pag. $$3 -$$4, Idem, in Curtea Suprema de >ustitie, 8uletinul
>urisprudentei, Culegere de decizii pe anul $--3, &ditura +roema. 8aia *are, $--4, pag.
22)-223.
#2% a se vedea, D. ,iaconescu, Cu privire la admisibilitatea recursului in situatia in cate
apelul a fost declarat tardiv, in ,reptul nr. nr. 5=$--3, pag. 42 -42.
#)% Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nr. 2-4=)$.0).$--2, in ,reptul nr.
$2=$--2, pag. 5$.
#2% Conform <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina
1ex, $--., pag. )2.-)25.
#3% Curtea de Apel Suceava, decizia penala nr. 40=$).02.$--3, cit. de 6. ;imofte, in
?nele probleme privind inadmisibilitalea recursului penal in practica sectiei penale a
Curtii de Apel Suceava, in ,reptul nr. 5=$--4 pag. $$5, Curtea Suprema de >ustitie, sectia
penala, decizia nr. $224=..0-.$--2 in ,reptul nr. .=$--3, pag. -2 --), Curtea Suprema de
>ustitie, decizia nr. $)3.=2..0-.$--2 in ,reptul nr. 5=$--3, pag. -., Curtea Suprema de
>ustitie, sectia penala, decizia nr. $2-2= $2.0-.$--2 in ,reptul nr. 5=$--3, pag. -., Curtea
Suprema de >ustitie, sectia I penala, decizia nr. 4.=$--3, in Culegere de practica judiciara
penala pe anul $--3, 8ucuresti, $--4, pag. $25.
#4% Curtea de Apel Suceava, decizia penala nr. 24.=3.$0.$--2, cit. de 6. ;imofte in
?nele probleme privind inadmisibilitalea recursului penal in practica sectiei penale a
Curtii de Apel Suceava, in ,reptul nr. 5=$--4, pag. $$..
#.% Curtea Suprema de >ustitie, sectia penala, decizia nf. 2043=$-.0..$--3, in ,reptul nr.
5=$--4, pag. $2), Curtea de Apel ;imisoara, decizia penala nr. 2)-=$..$$.$--4, in
,reptul, nr. $=$--., pag. $25.
#5% Curtea Suprema de >ustitie, decizia nr. -$=$--3, in Curtea Suprema de >ustitie,
8uletinul >urisprudentei. Culegere de decizii pe anul $--3, &ditura +roema, 8aia *are,
$--4, pag. 222-22).
#-% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2$5.
Admiterea recursului
Casarea "otararii atacate
+otrivit art. )53#3 si )53#., admitand recursul, instanta caseaza "otararea atacata.
Casarea poate fi totala sau partiala.
Casarea totala este limitata doar de efectul devolutiv si de efectul extensiv al recursului.
,esi legea nu prevede expres, consideram ca se va tine seama in mod obligatoriu si de
efectul neagravarii situatiei in propriul recurs#$%.
In caz de casare totala, "otararea se anuleaza in intregime, dar in limitele aratate mai sus.
Casarea partiala are un caracter limitat, fiind supuse anularii doar anumite aspecte ale
"otararii instantei de fond, celelalte fiind mentinute.
1imitarea casarii partiale se face la urmatoarele aspecte/
- numai cu privire la anumite fapte sau persoane,
- numai in ce priveste latura penala sau civila.
Casarea are caracter partial cand cauza de nulitate se refera numai la unele dispozitii ale
"otararii atacate. In asemenea cazuri dispozitiile "otararii care nu au facut obiectul casarii
isi conserva intreaga autoritate. ,e exemplu, in practica s-a decis ca daca printr-o decizie
de casare s-a stabilit ca inculpatul sub aspectul despagubirilor raspunde pentru o parte a
pagubei provocate, instanta de trimitere nu poate stabili, potrivit legii civile, ca intre fapta
inculpatului si rezultatele acesteia in intregime nu exista un raport de cauzalitate#2%.
Cand instanta de fond a dispus sau a mentinut arestarea inculpatului, instanta de recurs
poate mentine masura arestarii in caz de casare a "otararii#)%.
Instanta de recurs, procedand la casarea unei "otarari, poate/
- sa inlocuiasca in mod direct solutia pronuntata de instanta inferioara fara o rejudeeare a
fondului cauzei @art. )53#3 pct. 2 lit. a% si b% C. proc. pen.A,
- sa retina cauza pentru a fi rejudecata in fond @art. )53#3 pct. 2 lit. d% C. proc. pen.A,
- sa trimita cauza spre rejudeeare la instanta a carei "otarare a fost casata @art. )53#3 pct.
2 lit. c% C proc. pen.A.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )2-.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )$2.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.242-243.
Solutii date in urma casarii
,upa casare instanta de recurs poate acorda urmatoarele solutii/
a% *entine "otararea primei instante
Aceasta solutie se dispune atunci cand apelul a fost gresit admis. Apelul este gresit admis
daca a fost introdus tardiv, a fost inadmisibil sau nefondat, potrivit legii#$%.
0eamintim in acest sens ca/
- legea prevede pentru declararea apelului, un interval de timp care nu poate fi depasit.
&xercitarea apelului dupa expirarea termenului de apel, daca nu are loc o repunere in
termen sau un apel peste termen, duce la respingerea apelului ca tardiv.
- apelul este inadmisibil cand nu este incuviintat de lege. Aceste situatii se refera fie la
imprejurarea ca legea nu prevede exercitarea caii de atac '"otarare de declinare de
competenta, decizia de stramutare sau "otararea de regulator de competenta, exista
autoritate de lucru judecat "otararea fiind definitiva etc.% ori nu indrituieste o persoana sa
exercite calea de atac 'fie ca se refera la situatiile cand persoana nu are calitate procesuala
sau a declarat apel cu privire la unele aspecte cure ii depaseau pozitia procesuala%#2%.
Se va casa "otararea pronuntata de catre instanta de apel, fiind mentinuta "otararea primei
instante. Instanta de apel trebuia sa pronunte respingerea apelului astfel exercitat si nu
admiterea lui. Instanta de recurs va solutiona fondul cauzei prin mentinerea sentintei
penale a primei instante, o noua rejudeeare in fond a cauzei de catre instanta de recurs
nefiind necesara.
b% ac"ita pe inculpat sau dispune incetarea procesului penal in cazurile prevazute in art.
$$ pct. 2 C. proc. pen.
Ac"itarea inculpatului de catre instanta de recurs are loc cand se constata existenta unei
situatii din cele prevazute in art. $0 lit. a-e, iar incetarea procesului penal are loc in
celelalte cazuri 'art. $0 lit. f-j%. Ac"itarea poate surveni in urma condamnarii inculpatului
sau incetarii procesului penal de catre instantele de fond, ori in urma ac"itarii pentru alte
temeiuri decat cele juste.
Incetarea procesului penal se poate dispune daca, anterior, instanta de fond l-a condamnat
ori l-a ac"itat pe inculpat sau daca a incetat procesul penal pentru alte temeiuri decat cele
corecte#)%.
Cand recursul este singura cale de atac ordinara si al doilea grad de jurisdictie ac"itarea
se poate pronunta si pentru inexistenta faptei, nevinovatia inculpatului, lipsa pericolului
social al faptei savarsite @art. $0 lit. a%, b#$%, c% C. proc. pen.A, iar incetarea procesului
penal si pentru inlocuirea raspunderii penale @art. $0 lit. i% C. proc. pen.A #2%.
,aca se pronunta ac"itarea pentru lipsa pericolului social al faptei sau incetarea
procesului penal pentru inlocuirea raspunderii penale, instanta de recurs va aplica una
dintre sanctiunile administrative prevazute de art. -$ C. pen.
c% Caseaza "otararea dispunand rejudecarea cauzei de catre instanta a carei "otarare a fost
casata sau de catre instanta competenta
1imitele rejudecarii inscrise in art. )53 pentru recurs sunt in principiu reglementate
asemanator cu limitele rejudecarii cauzelor in apel, astfel cum se dispune in art. )53 c. pr.
pen. Instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze "otararii instantei de recurs, in
masura in care situatia de fapt ramane cea avuta in vedere la solutionarea recursului, daca
in cauza nu se administreaza probe noi, instanta care rejudeca nu poate da alta apreciere
aceluiasi material probator existent in dosar si stabili alta situatie de fapt. In consecinta,
conformarea la depozitiile si evaluarile date prin decizia de casare sunt obligatorii pentru
orice judecata subsecventa#3%.
Se impune adoptarea acestei solutii atunci cand/
- exista vreunul din cazurile de nulitate absoluta prevazute de art. $-. alin. '2% C. proc.
pen., respectiv cand s-au incalcat dispozitiile relative la competenta dupa materie si
calitatea persoanei, la sesizarea instantei si la compunerea acesteia, la publicitatea
sedintei de judecata, la participarea procurorului, prezenta inculpatului si asistarea
acestuia de catre aparator, cand aceasta este obligatorie conform legii, si la efectuarea
anc"etei sociale in cauzele cu infractori minori,
- exista nulitate relativa prevazuta expres de lege/ cand judecata a avut loc in lipsa unei
parti ne legal citate sau care, legal citata a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a
instiinta instanta despre uceasta imposibilitate 'daca judecata in lipsa a avut loc la prima
instanta aceasta trebuie invocati in apel, altfel se acopera% sau cand partii i s-a respins
in .mod nejusti ficat o cerere de amanari si din aceasta cauza nu a putut sa-si faca
apararea 'presupune prezentarea unei asemenea cereri, cererea a fost gresit respinsa, desi
temeiul amanarii cauzei exista, iar in consecinta partea nu a putut, a-si faca apararea%,
- prin "otarare nu a fost rezolvat fondul cauzei. In aceasta situatie instanta de fond sau de
apel fie a omis solutionarea actiunii penale si civile, fie le-a lasat nesolutionate.
,aca "otararea a fost casata pe motiv de necompetenta, rejudecarea cauzei se va face de
catre instanta competenta.
Aceasta solutie se adopta atunci cand au fost incalcate dispozitiile relative la competenta
dupa materie sau dupa calitatea persoanei. 0eamintim in acest sens ca sub aspectul ei
obiectiv, competenta materiala este indrituirea= indatorirea unei instante de a judeca si de
a solutiona cauzele penale care i-au fost repartizate prin lege. Sub aspect subiectiv,
competenta materiala este indrituirea=indatorirea unei instante de a judeca si solutiona in
concret o anumita cauza penala din cele repartizate de lege.
Competenta personala este criteriul legal potrivit caruia unele organe judiciare
solutioneaza anumite cauze penale in raport cu anumite calitati pe care le au faptuitorii.
,esi principiul egalitatii in fata legii si a autoritatilor judiciare exprima cerinta judecarii
infractorilor de catre aceeasi instante de judecata, indiferent de situatia personala,
majoritatea legislatiilor moderne reglementeaza competenta si in raport de anumite
calitati ale persoanei celui in cauza#4%
Spre exemplu, infractiunile de dezertare sau insubordonare in competenta instantelor
militare si nu a celor civile. Si totusi, c"iar si aceasta competenta este circumstantiata, ca
in urmatoarele exemple desprinse din practica/
- elevii liceelor militare nu au calitatea de militari neindeplinind serviciul militar in
fortele armate si de aceea nu intra in competenta instantelor militare dupa calitatea
persoanei#.%
- cand militarul care a comis o infractiune care nu avea nici o legatura cu atributiunile de
serviciu 'omor prin imprudenta intr-un accident de circulatie% a fost trecut in rezerva pana
la sesizarea instantei, competenta revine judecatoriei si nu instantei militare#5%
- este irelevant ca in momentul judecatii inculpatul nu mai are calitatea de militar, din
moment ce fapta a fost savarsita in cadrul exercitarii sarcinilor de serviciu, fostul militar
va fi judecat in asemenea cazuri tot de instanta militara-.
0espectarea competentei materiale este necesara pentru ca numai astfel se realizeaza, in
cadrul sistemului de organe, activitatea procesuala la nivel corespunzator. Intru cat
ierar"izarea organelor este strict stabilita de lege, abatere de la dispozitiile care
reglementeaza competenta materiala nu este ingaduita. ,e aceea unii au dat acestei
competente denumirea de competenta absoluta#$0%.
,eci, daca instanta de recurs constata necompetenta primei instante sau a instantei de
apel, va proceda la casarea "otararii si efectuarea unei noi judecati de catre instanta care
are competenta materiala, potrivit legii. ,aca dosarul ar fi trimis instantei care a judecat
cauza desi era necompetenta sub aspect material, s-ar repeta greseala care a condus la
casarea "otararii si rejudecarea cauzei#$$%.
,aca recursul este indreptat impotriva "otararii primei instante, dar si impotriva "otararii
pronuntate in apel, in situatia admiterii recursului cu trimitere spre rejudecare, cauza se
trimite la prima instanta, daca ambele "otarari au fost casate. ,aca numai "otararea data
in apel a fost casata cauza se trimite la instanta de apel pentru rejudecare. 0ezulta ca se va
trimite cauza spre rejudecare acelei instante a carei "otarare a fost casata.
Cand Inalta Curte de Casatie si >ustitie este instanta de recurs, si aceasta, admitand
recursul, caseaza "otararea atacata pe motivul ca este necesara administrarea de probe,
dispune rejudecarea de catre instanta a carei "otarare a fost casata sau cand interesele
justitiei o cer, de catre o alta instanta egala in grad cu cea care a pronuntat "otararea
casata#$2%.
d% dispune rejudecarea de catre instanta de recurs
Aceasta solutie se dispune in toate celelalte cazuri decat cele care atrag rejudecarea, de
catre instanta a carei "otarare a fost casata sau de catre instanta competenta, potrivit legii.
In acest caz, instanta de recurs, casand "otararea si retinand cauza spre rejudecare, se
pronunta si asupra probelor ce urmeaza a fi administrate, fixand termen pentru
rejudecare#$)% 'art. )53#4%.
0ejudecarea cauzei de catre instanta de recurs are loc, deci, in alta sedinta decat aceea in
care s-a judecat recursul.
Separarea recursului de rejudecare se explica prin faptul ca fiecare reprezinta stadii
procesuale distincte. C"iar daca instanta care judeca aceste stadii este aceeasi, ea are
functional atributii diferite#$2%.
,eliberand asupra recursului, instanta procedeaza, cand este cazul, la fel ca in situatia
apelului, la aplicare dispozitiilor referitoare la#$3%/
- reluarea dezbaterilor,
- repararea pagubei,
- masurile asiguratorii,
- c"eltuielile judiciare,
- orice alte probleme de care depinde solutionarea corecta a recursului.
---------------
#$% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex, $--.,
pag. )30.
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#)% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.243
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2$-
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )$).
#4% 6. +avaleanu, ,rept procesual penal, +artea generala, &ditura 1umina 1ex, 8ucuresti
200$, pag. 225
#.% ;rib. Suprem sect. milit., dec. nr. -.=$-.4, 0evista 0omana de ,rept nr. .=$-.., pag.
.$.
#5% ;rib. Suprem, sect. milit., dec. nr. )0=$-5), 0evista 0omana de ,rept nr. 4=$-52, pag.
44.
#-% ;rib. Suprem, sect. milit., dec. nr. .4=$-5$, 0evista 0omana de ,rept nr. $0=$-52,
pag. 42-43.
#$0% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea generala, &d. +aidea, $--4, pag.
250.
#$$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.244
#$2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 220-
22$
#$)% <"eorg"ita *ateut, +rocedura penala, +artea speciala, vol. II, &d. 1umina 1ex,
$--., pag. )32.
#$2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#$3% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.244.
4. CAILE E5TRAORDINARE DE ATAC
Scurta privire generala
Autoritatea de lucru judecat impiedica atacarea pe cai obisnuite a "otararilor judecatoresti
care au aceasta putere. 7umai o imprejurare deosebita permite supunerea lor unei
examinari ulterioare si doar printr-o procedura care are caracter exceptional.
0ealizarea justitiei a demonstrat, ca in unele situatii - cu atat mai rare cu cat activitatea
procesuala s-a infaptuit mai bine - apar totusi imprejurari, care invedereaza caracterul
nelegal si gresit al unor "otarari definitive. ,e aici izvoraste necesitatea existentei
remediului in masura sa permita supunerea acestor cauze unei noi proceduri judiciare,
spre a se indrepta eventualele greseli din activitatea anterioara de jurisdictie. 0emediul
procedural consta in instituirea unor cai de atac extraordinare#$%.
Acestea sunt/
- revizuirea
- contestatia in anulare
- recursul in interesul legii
+rin intermediul acestor cai procesul nu trece intr-o alta faza, ci se reia repetand un ciclu
care de regula a mai fost parcurs. Asa se explica faptul, ca dupa admiterea caii de atac
extraordinare subzista posibilitati pentru reluarea urmaririi penale, a judecatii in prima
instanta, a apelului si c"iar a recursului ordinar. (iecare cale extraordinara de atac
promoveaza o etapa de judecata distincta situata in afara ciclului ordinar, avand insa
efectul readucerii cauzei in ciclul obisnuit#2%.
---------------
#$% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )$3.
#2% <r. ;"eodoru, I. *oldovan, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica,
8ucuresti, $-.-, pag.)02.
1. Contestatia in anulare
7otiune
Contestatia in anulare este reglementata in Codul nostru de procedura penala in art. )54-
)-2 din Codul de proc.. pen.
(olosirea contestatiei in anulare este prevazuta in anumite cazuri expres aratate in lege.
,e asemenea, in lege sunt reglementate aspectele privind titularii acestei cai de atac,
termenele de exercitare a caii de atac si procedura de solutionare.
+rin aceasta cale extraordinara de atac se solicita instantei a carei "otarari este definitiva
si data cu incalcarea normelor de procedura sau ca urmare a pronuntarii impotriva unei
persoane a doua "otarari definitive pentru aceeasi fapta, sa revina si sa pronunte o
"otarare legala. Sunt stabilite patru cazuri de contestatie in anulare#$%, pe care le vom
analiza.
In activitatea sa, si instanta de recurs poate gresi uneori, fie prin nerespectarea unor
dispozitii legale dupa care se desfasoara procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei in
deplina concordanta cu materialele aflate la dosar. &ste deci posibil ca instanta de recurs
sa pronunte o "otarare nelegala si netemeinica, dar care, fiind definitiva, nu poate fi
atacata cu o cale ordinara de atac. Asemenea "otarari judecatoresti nu pot fi lasate insa
sa-si produca efectele juridice, legiuitorul punand la dispozitia celor interesati contestatia
in anulare, care este o cale extraordinara de atac. In lumina celor aratate mai sus,
contestatia in anulare apare ca un mijloc procesual prin care se pot repara erori de
neinlaturat pe alte cai, fiind o cale de anulare pentru vicii, nulitati privind actele de
procedura, motivul contestatiei nu il poate constitui o nulitate care ar privi fondul cauzei.
Contestatia in anulare este o cale de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau
prerogative din cauza unui act procedural nul sunt repusi in aceste drepturi#2%.
Contestatia in anulare este o cale de atac extraordinara avand o natura juridica mixta de
anulare si retractare#)%. Caracterul de anulare rezulta din scopul urmarit prin exercitarea
acestei cai de atac, si anume, anularea "otararii. Caracterul de cale de atac de retractare
rezulta din faptul ca insasi instanta care a dat "otararea este pusa in situatia de a controla
conditiile in care a dat "otararea si de a o infirma eventual#2%.
Caracterul de anulare al acestei cai de atac extraordinare deriva din imprejurarea ca prin
exercitarea ei se urmareste desfiintarea "otararii definitive constatate, ca o consecinta a
indeplinirii unor acte procedurale cu incalcarea legii. Anularea are drept efect repunerea
cauzei in aceeasi etapa a judecatii in aceasta s-a aflat inainte de ramanerea definitiva a
"otararii#3%, 'in cele mai multe cazuri se reia judecata in recurs%.
Contestatia in anulare are drept temei numai nulitatea actelor de procedura atacate
'errores in procedento%, nu si gresita solutionare a fondului cauzei 'errores in
judicando%#4%. : data constatata nulitatea actului procesual, "otararea atacata nu mai este
verificata cu privire la alte aspecte de legalitate sau temeinicie, neputandu-se ajunge pe
aceasta cale procesuala la reformarea "otararii. In consecinta, contestatia in anulare este o
cale de retractare, care pune instanta in situatia de a verifica ea insasi conditiile legale in
care a dat "otararea si de a o infirma eventual, fara insa a putea extinde controlul asupra
temeiniciei sau legalitatii solutiei pronuntate#.%.
Contestatia in anulare nu trebuie confundata cu contestatia la executare, care nu este o
cale de atac, ci un mijloc de rezolvare a incidentelor ce se pot ivi la executare#5%.
Competenta de solutionare a contestatiei in anulare este data instantei care a pronuntat
"otararea definitiva, provocand un autocontrol judecatoresc, de aici caracterul de cale de
atac de retractare al contestatiei in anulare
+rimele trei cazuri de contestatie in anulare se refera la error in procedendo iar ultimul
caz se refera la error in iudicando#-%.
In urma constatarii de catre instanta a existentei motivelor invocate intre cazurile de
anulare prevazute de art. )54 lit. a% si b% C. proc.. pen., respectiv cand procedura de
citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu s-a
indeplinit potrivit legii! si situatia cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a
judecat cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a
incunostinta instanta de aceasta impiedicare!, aceasta va dispune anularea "otararii
atacate si repunerea cauzei in aceeasi etapa a judecatii in care s-a aflat inainte de
ramanerea definitiva a "otararii.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag )).
#2% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#)% 6 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. I, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. )$5, ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6,
;ipografia 7ationala, Cluj, $-24, pag. 32).
#2% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#3% <r. ;"eodoru, I. *oldovan, ,rept procesual penal, &d. ,idactica si +edagogica,
8ucuresti, $-.-, pag. )02.
#4% ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, ;ipografia 7ationala, Cluj, $-24, pag. 32).
#.% ,.6. *i"aescu, 6. 0amureanu, Caile extraordinare de atac in procesul penal, &d.
Stiintifica, 8ucuresti, $-.0, pag. $--20.
#5% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#-% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
Cazuri legale de exercitare a contestatiei in anulare
Cazurile de exercitare a contestatiei in anulare sunt limitativ stabilite de Codul de
procedura penala, deci nu pot fi retinute de instanta si alte cazuri.
,at fiind caracterul ei de cale extraordinara de atac, contestatia in anulare trebuie folosita
numai in cazuri cu totul deosebite, aceasta contribuind la consolidarea principiului
stabilitatii "otararilor judecatoresti definitive si irevocabile. +otrivit art. )54, impotriva
"otararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri/
$.2.$%. Cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat de catre
instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii
Acest motiv de contestatie in anulare este intemeiat daca#$%/
a% +rocedura de citare a partii, pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta
de recurs, nu a fost indeplinita potrivit legii. +rin indeplinirea procedurii de citare se
intelege efectuarea tuturor operatiunilor prevazute de lege pentru a incunostinta, in
termen, partea, despre termenul de judecata a recursului.
7eindeplinirea procedurii legale de citare trebuie sa aiba loc in cadrul judecarii
recursului. ,aca viciile de citare apar la o alta judecata, ele pot fi remediate prin
intermediul, dupa caz, al apelului sau recursului. ,aca viciul de citare se produce insa
intr-o etapa procedurala in care neobservarea ei a dus la o "otarare definitiva, singurul
remediu procedural ramane folosirea caii de atac extraordinare a contestatiei in anulare.
in consecinta se poate introduce o contestatie nu numai impotriva unei decizii pronuntate
in recurs, ci de asemenea impotriva deciziei date in cazul rejudecarii dupa casare#2%.
<ama situatiilor incepe cu insasi omisiunea citarii si continua cu orice alte nerespectari
procedurale care au determinat absenta partilor. +ot constitui vicii ale unei corecte citari/
mentiunile gresite trecute intr-o citare cu privire la calitatea procesuala a partii 'in
recursul procurorului inculpatul a fost citat din eroare ca inculpat ac"itat, dar c"emat a
raspunde in recursul partii civile%#)%, indicarea gresita a adresei inculpatului 'care a
determinat afisarea citatiei intr-un loc unde acesta era necunoscut%#2%, c"emarea gresita a
inculpatului pentru o alta data decat cea la care are loc sedinta de judecata#3%, neindicarea
locului unde partea urmeaza sa se prezinte in cazul recursului care nu se judeca la sediul
instantei#4%.
b% +artea nu a fost prezenta la judecarea cauzei de catre instanta de recurs. 7otiunea de
parte! are un sens mai larg decat partile din procesul penal!, prin aceasta intelegandu-
se toti subiectii procesuali care au fost implicati in recurs in calitate de recurent sau
intimat 'martor, expert, interpret sau alta persoana ale carei interese legitime au fost
vatamate printr-o masura sau act al instantei%#.%. 7u pot invoca aceasta cauza partile care
desi nu au fost legal citate s-au prezentat, nici partea care a fost reprezentata in recurs de
avocat care a pus concluzii in numele sau#5%. In asemenea caz, partea nu are un temei
efectiv de a introduce contestatie, nefiind vatamata in mod real#-%.
c% 1ipsa partii sa se fi produs in fata instantei de recurs, cand au avut loc dezbaterile
judiciare, fie in stadiul judecarii recursului fie la rejudecarea cauzei, dupa casare, de catre
instanta de recurs#$0%. 7elegala citare poate fi invocata numai de partea fata de care
viciul a produs vatamarea. Corect s-a aratat in practica judiciara ca referirea la !procedura
de citare a partii! exclude posibilitatea ca inculpatul contestatar sa invoce drept temei de
contestatie nelegala citare in recurs a partii civile#$$%.
$.2.$%. Cazul de contestatie in anulare cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a
judecat cauza de catre instanta de recurs aceasta era in imposibilitate de a se prezenta si
de a incunostinta instanta despre aceasta impiedicare.
Cerintele art. )54 lit. b sunt cumulative, astfel ca pentru admiterea contestatiei in anulare
nu este suficient sa se faca dovada imposibilitatii de prezentare, ci contestatarul sa
dovedeasca, pe langa aceasta, si imposibilitatea dea incunostinta instanta despre
impiedicarea de a se prezenta#$2%.
Acest caz presupune intrunirea cumulativa a trei conditii/
a% +rocedura de citare a partii! a fost indeplinita, potrivit legii, dar partea nu a fost
prezenta la termenul cand a avut loc sedinta de judecata de dezbatere a recursului sau de
rejudecare a cauzei dupa casare de catre instanta de recurs,
b% +artea a fost in imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecata a recursului sau
la rejudecarea cauzei dupa casare.
+entru a constitui o cauza de contestatie, lipsa nu trebuie sa fie imputabila nici partii.
,aca partea nu s-a prezentat in recurs din vina proprie, nu poate invoca vreo vatamare
procedurala in judecarea sa in lipsa si, ca atare, nu are la indemana vreun remediu
procesual. Imposibilitatea de prezentare a partii sa fie datorata unor imprejurari care, in
functie de realitatea concreta raportata la fiecare caz in parte, pot fi apreciate ca avand un
caracter exceptional, de neinvins, sa nu fie prevazute in mod normal de parte, ca aflarea
inculpatului in stare de detinere, de internare intr-un spital in stare grava, o epidemie ce a
necesitat masuri de carantina, intreruperea circulatiei ca urmare a unei inzapeziri,
inundatii, incorporarea, concentrarea unei persoane. 7u constituie imposibilitati de
prezentare cazurile previzibile,
c% +artea trebuie sa dovedeasca imposibilitatea de a instiinta instanta de recurs despre
impiedicarea de a se prezenta la judecata.
1egea foloseste conjunctia si! intre imposibilitatea de a se prezenta a partii si de a
incunostinta instanta de recurs de aceasta impiedicare. ,aca nu si-a indeplinit aceasta
obligatie, de a incunostinta instanta de imposibilitatea de a se prezenta, lasand ca procesul
sa fie solutionat in lipsa sa, partea este in culpa si nu-i este ingaduit sa atace "otararea
atunci cand constata ca solutia nu-i este favorabila#$)%. In cazuri concrete, instanta va
aprecia, de la caz la caz, daca exista toate conditiile de admisibilitate a contestatiei.
Cazul de contestatie analizat este dublu conditionat/ partea trebuie sa dovedeasca
imposibilitatea prezentarii sale, trebuie sa se faca totodata dovada imposibilitatii
incunostintarii instantei despre impiedicarea intervenita. ,ovada imposibilitatii
prezentarii neurmata de dovada imposibilitatii de incunostintare a instantei despre
impiedicarea prezentarii nu duce la admiterea contestatiei#$2%.
$.2.). Cazul de contestatie in anulare prevazut in art.)54 lit. c
+otrivit art.)54 lit. c, poate fi facuta contestatia in anulare cand instanta de recurs nu s-a
pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal din cele prevazute in art. $0
alin. $ lit. f%-i#$% , cu privire la care existau probe in dosar.
>udecand recursul, instanta trebuie sa verifice legalitatea si temeinicia "otararii atacate, ea
avand obligatia ca, in limitele devolutiunii, sa analizeze toate aspectele care privesc buna
rezolvare a cauzei. Intre altele, instanta trebuie sa se pronunte asupra tuturor motivelor de
casare a "otararii, atat in situatia in care motivele au fost invocate de parti, cat si din
oficiu.
Asadar, termenul folosit de lege nu s-a pronuntat! trebuie inteles intr-un sens larg, adica
o omisiune a instantei de a da raspuns unor motive de casare, motive care duceau la
incetarea procesului penal, indiferent daca motivele au fost invocate sau nu de parti.
+entru a se putea retine acest caz de contestatie, legea fixeaza cerinta ca la dosar sa fi
!existat probe cu privire la cauza de incetare a procesului penal, aceasta cerinta urmand a
fi interpretata in functie de cauza de incetare a procesului penal cu privire la care instanta
trebuie sa se pronunte#$3%.
In legatura cu existenta la dosar! a probelor necesare pronuntarii incetarii procesului,
aceasta depinde de motivul concret de incetare. Astfel, se Npoate face contestatie cand
instanta de recurs, nu a pronuntat incetarea procesului penal desi la dosar a existat actul
de deces al inculpatului. ,impotriva, in cazul unei amnistii nu se poate pretinde, evident,
ca dosarul cauzei sa cuprinda si legea de amnistie. Actele de clementa trebuie cunoscute
de instanta si nu se poate cere partii dovada ca organele judiciare au avut cunostinta
despre ele. Ceea ce se poate pretinde cel mult, este ca partea sa dovedeasca faptul ca i
dosar existau probele din care instanta putea conc"ide, ca dispozitiile legii de amnistie
sunt aplicabile#$4%.
,educem astfel ca si conditii ale admisibilitatii contestatiei in anulare pentru acest motiv/
a% : omisiune a instantei de recurs de a se pronunta asupra unei cauze de incetare a
procesului penal prevazute de art. $0 lit. f%-i#l% C. proc.. pen..
,eci, motivul poate fi invocat ca urmare a judecarii recursului, in ambele forme/
- ca singura cale de atac
- in situatia cand este a doua cale de atac.
Aceasta cauza poate exista in doua situatii/
- cand motivul a fost invocat in recurs sau
- in cazul in care instanta de recurs trebuia sa-l ia in considerare din oficiu. In cazul in
care recursul este a doua cale de atac, in art. )53#- pct. $3 C. proc.. pen. este prevazuta o
parte din cazurile cand instanta trebuie sa pronunte incetarea procesului penal.
(aptul ca nepronuntarea poate fi si rezultatul neanalizarii acestor cazuri din oficiu, rezulta
din caracterul devolutiv al caii de atac a recursului, cand este singura cale de atac
ordinara inscrisa in art. ).$ alin. '2% combinat cu art. )53#4 alin. ')% C. proc. pen.,
potrivit carora instanta de recurs este obligata ca, in afara temeiurilor invocate si cererilor
formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele si in cazul in care
recursul este a doua cale de atac ordinara, tot din efectul devolutiv inscris in art. )53#4
alin. '2% C. proc. pen., care limiteaza acest efect la motivele de casare inscrise in art.
)53#- C. proc. pen., si din obligatia instantei de recurs inscrisa in art. )53 alin. ')% C.
proc. pen., potrivit careia motivele prevazute de acelasi articol la alin. '$% pct. $3 se iau in
considerare din oficiu numai cand au influenta asupra "otararii in defavoarea
inculpatului.
b% 1a dosar sa fi existat probe cu privire la acea cauza de incetare. Sigur ca aceasta
conditie trebuie interpretata in functie de cauza de incetare a procesului penal Se
apreciaza ca nu ar fi eficient sa nu se retina diferite cauze de incetare pentru ca la instanta
de recurs nu s-au depus unele acte, cum este cazul in care faptuitorul a decedat sau ca
instanta nu a avut cunostinta de aparitia unei legi de amnistie.
,aca actul a fost depus la registratura si acesta nu a ajuns la dosar datorita culpei
personalului administrativ, se considera ca proba exista la dosarul instantei de recurs si
cererea este admisibila#$.%.
$.2.2. Cazul de contestatie in anulare prevazut in art. )54 lit. d
+otrivit art.)54 lit. d, poate fi facuta contestatia in anulare cand impotriva unei persoane
s-au pronuntat doua "otarari definitive pentru aceeasi fapta.
In practica se poate ajunge la acest caz de contestatie in anulare cand au fost incalcate
dispozitiile legale privind autoritatea de lucru judecat#$5%. Invocarea autoritatii lucrului
judecat intr-o cauza necesita existenta unei "otarari definitive intr-un proces anterior.
In timp ce pentru invocarea autoritatii de lucru judecat se cere o singura "otarare
definitiva, pentru existenta acestui caz de contestatie urmeaza ca ambele "otarari sa fie
definitive. ,aca exista o singura "otarare definitiva, al doilea proces poate fi stins prin
ordonanta de incetare a urmaririi penale data de procuror sau prin "otararea de incetare a
procesului penal pronuntata de instanta#$-%.
0eglementarea acestui caz de contestatie a condus la instituirea unui remediu procesual
prin care partea interesata obtine restabilirea legalitatii incalcate prin nesocotirea
principiului non bis in idem.
+entru a se retine acest caz de contestatie in anulare, este necesara existenta cumulativa a
doua conditii si anume#20%/
- sa existe o "otarare penala definitiva,
- sa existe identitate de obiect si persoana, adica in cadrul celei de a doua judecati sa fi
fost inculpata aceeasi persoana care a mai fost judecata, iar obiectul cauzei sa-l constituie
aceleasi fapte pentru care inculpatul a fost judecat.
7u poate fi retinut acest caz de contestatie in anulare in ipoteza in care impotriva
contestatarului s-a pronuntat o "otarare civila prin care acesta a fost condamnat la
inc"isoare contraventionala, fiindca cele doua "otarari nu sunt, ambele, penale#2$%.
+entru primele doua cazuri, procurorul nu poate face contestatie in anulare, pentru ca,
nefiind citat in cauza nu se comit nici incalcari cu privire la procedura de citare. Se
reaminteste ca procurorul participa la judecarea recursului in mod obligatoriu, fara a fi
citat 'art.)53#$$ alin. final%.
Cazul de contestatie prevazut de art. )54 lit. d nu trebuie confundat cu cazul de revizuire
stabilit de art.)-2 lit. e, referitor la caracterul neconciliant a doua "otarari definitive. in
cazul invocarii ultimului motiv de contestatie, cele doua "otarari definitive de regula nu
se conciliaza, cea de-a doua cuprinzand o solutie diferita fata de prima "otarare. ;otusi,
cele doua situatii sunt diferite ca natura juridica, intrucat in cazul revizuirii, pentru ca
neconciliabilitatea sa constituie motiv de revizuire, se cere "otararilor sa priveasca
persoane diferite si acelasi fapt ori aceeasi persoana dar fapte diferite#22%, pe cand in
cazul contestatiei in anulare identitatea de fapte si persoane trebuie sa subziste spre a se
putea retine autoritatea de lucru judecat#2)%.
Cu privire la posibilitatea partilor de a face contestatie in anulare, trebuie aratat ca este
necesara o "otarare a instantei de recurs in care partea sa fie implicata ca recurenta sau ca
intimata.
In cazul in care unul dintre inculpati nu a declarat recurs, nu a fost real implicat 'intimat%
in recursurile declarate de celelalte parti si nici nu s-a facut o extindere a acestor recursuri
in ceea ce il priveste, acel inculpat nu poate uza de calea extraordinara a contestatiei in
anulare#22%.
e% cand, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de catre instanta de recurs,
inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.
)53#$2 alin. $#$ ori art. )53#$4 alin. $.
Cu ocazia judecarii recursului, instanta este obligata sa procedeze la ascultarea
inculpatului prezent, potrivit dispozitiilor cuprinse in +artea speciala, titlul II, capitolul II,
atunci cand acesta nu a fost ascultat la instantele de fond si apel, precum si atunci cand
aceste instante nu au pronuntat impotriva inculpatului o "otarare de condamnare.
Instanta apreciaza necesitatea prezentei partilor, art. $5) permitand aducerea oricarei
persoane la judecata prin mandat de aducere, daca ascultarea sau prezenta ei este necesara
si anterior fiind citata aceasta nu s-a prezentat. Aducerea silita a inculpatului nu este
conditionata de prealabila sa citare, neurmata de prezentare. ,aca in interesul judecatii
instanta considera necesara prezenta inculpatului, emite de la inceput un mandat de
aducere, fiind insa obligata sa motiveze aceasta masura deosebita#23%.
,e asemenea, cand instanta de recurs caseaza "otararea si retine cauza spre rejudecare
potrivit art. )53#$3 pct. 2 lit. d%, se pronunta prin decizie si asupra probelor ce urmeaza a
fi administrate, fixand termen pentru rejudecare. 1a termenul fixat pentru rejudecare,
instanta este obligata sa procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozitiilor
cuprinse in +artea speciala, titlul II, capitolul II, atunci cand acesta nu a fost ascultat la
instantele de fond si apel, precum si atunci cand aceste instante nu au pronuntat impotriva
inculpatului o "otarare de condamnare.
7erespectarea acestor prevederi este motiv de contestatie in anulare.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#2% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec.nr.)-)$=$-.2, 0evista 0omana de ,rept, nr.4=$-.0,
pag. $.2.
#)% ;rib. 0eg. Iasi, dec.nr.23.=$-42, >ustitia 7oua nr.2=$-43, pag.$.$.
#2% ;rib.0eg.Suceava,dec.pen.nr.2$25=$-43, >ustitia 7oua, nr.$2=$-44, pag. $40.
#3% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec.nr.520=$-4- 'nepublicata%
#4% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec.nr.)-)$=$-.2, 0evista 0omana de ,rept, nr. -=$-.),
pag. $34.
#.% ;ribunalul Suprem, s. pen., dec. nr. $-24=$-.2, Culegere de ,ecizii, pag. 3)5.
#5% C.A.8., s. I pen., dec. nr. .$=$--4, 0evista de ,rept public, nr. 2, $--4, pag. $$$.
#-% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )24.
#$0% ;.*.8., s. I pen., decizia nr. 352=$--2, Culegere III, pag. 54
#$$% ;rib. *un. 8ucuresti, sect. II, dec.nr.24).=$-L3, 0evista 0omana de ,rept, nr.
)=$-.4, pag.42.
#$2% C.A.8., S. l-a pen., d.p. nr.2$=$---, in C.A.8., Culegere de practica judiciara penala
- $--5, &ditura 0osetti, 8ucuresti, $002, pag. 23). ;rib. 8ucuresti., Sec. pen., dec. pen.
nr.403=$---, in ;.8., Culegere de jurisprudenta penala - $---, 0.A. *onitorul :ficial.
8ucuresti, $---, pag. 20..
#$)% C.A.8., s. a II-a pen., dec. nr. 3-5=$--4, 0evista de ,rept +ublic, nr. 2, $--., pag.
$24.
#$2% ;rib. >ud.. ,olj, dec.pen.nr.$402=$-4-, 0evista 0omana de ,rept, nr..=$-.0,
pag.$52.
#$3% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.2.5.
#$4% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
)2-.
#$.% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2)0
#$5% C. Apel +loiesti, Sec. pen., d.p. nr.245=$).05.$--, in Curtea de Apel +loiesti,
8uletinul >urisprudentei - $--4, &ditura 1umina 1ex, $--., pag. -4.
#$-% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
))0.
#20% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2$% ;ribunalul Suprem, sec. pen., dec. nr. 55=$-.., in 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. .-, <r.<r.;"eodoru, Aspecte ale
raportului dintre raspunderea penala si raspunderea contraventionala, in 0evista 0omana
de ,rept, nr.4, $-.), p.52-53, I.+oenaru, Aspecte ale raportului dintre raspunderea penala
si raspunderea contraventionala, in 0evista 0omana de ,rept, nr.4, $-.), pag. 52-53.
#22% <". C"ivulescu, 6. Socec, 0evizuirea in dreptul procesual penal, &d. Stiintifica,
8ucuresti, $-4$, pag. $-.
#2)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
))$.
#22% C.A.8., S.a II-a p., dec. pen. nr.3.0=$--5, in C.A.8., Culegere de practica judiciara
penala - $--5, &ditura All 8ecH, $---, pag. .2, ;ribunalul Suprem, S.pen., dec.
nr.$-24=$-.2, in 0evista 0omana de ,rept, nr.2, $-.3, pag.4-.
#23% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
$.3.
>udecarea contestatiei in anulare
Dotararile penale impotriva carora se poate face contestatie in anulare
In raport de cazurile de exercitare a contestatiei in anulare, in art. )5- C. proc. pen. sunt
stabilite de doua categorii de "otarari definitive ce pot fi atacate#$%/
a% : prima categorie este data de primele art. )54 lit. a%, b%, c%, e% C. proc. pen., cand pot
fi atacate cu contestatie in anulare numai "otararile penale pronuntate de instanta de
recurs.
Cum judecata in recurs poate sa includa doua decizii penale, una prin care se solutioneaza
recursul si alta prin care se solutioneaza cauza la rejudecare dupa casare, sunt susceptibile
de a fi atacate cu contestatie in anulare atat decizia penala prin care a fost respins recursul
sau a fost admis numai in parte, mentinandu-se unele dispozitii ale "otararii atacate,
precum si decizia prin care, dupa casare, s-a rejudecat cauza de catre instanta de recurs si
s-a pronuntat o noua decizie asupra fondului,
b% A doua categorie o constituie cazul de contestatie in anulare @art. )54 lit. d% C. proc.
pen.A cand aceasta se poate exercita impotriva ultimei "otarari ramase definitive. 1a fel,
in acest caz, se apreciaza ca prima "otarare intrata in puterea lucrului judecat se bucura de
prezumtia de adevar judiciar.
Cazul de contestatie prevazut de art. )54 lit. d nu trebuie confundat cu cazul de revizuire
stabilit de art. )-2 lit. e , referitor la caracterul neconciliant a doua "otarari definitive. In
cazul invocarii ultimului motiv de contestatie, cele doua "otarari definitive de regula nu
se conciliaza, cea de-a doua cuprinzand o solutie diferita fata de prima "otarare. ;otusi,
cele doua situatii sunt diferite ca natura juridica, intrucat in cazul revizuirii, pentru ca
neconciliabilitatea sa constituie motiv de revizuire, se cere "otararilor sa priveasca
persoane diferite si acelasi fapt ori aceeasi persoana dar fapte diferite#2%, pe cand in cazul
contestatiei in anulare identitatea de fapte si persoane trebuie sa subziste spre a se putea
retine autoritatea de lucru judecat#)%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#2% <". C"ivulescu, 6. Socec, 0evizuirea in dreptul procesual penal, &d. Stiintifica,
8ucuresti, $-4$, pag. $-.
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. ))$.
;itularii contestatiei in anulare
+otrivit art. )5. C. proc. pen., titularii contestatiei in anulare sunt de doua categorii, dupa
motivele invocate/
a% +artile din proces - inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila
civilmente - pot face contestatie in anulare pentru oricare din cele patru motive. +rin parti
vom intelege si celelalte categorii de persoane ce pot declara recurs. Se impune a fi
realizata cerinta ca respectivele persoane sa fi fost implicate in proces in calitate de
recurent sau intimat,
b% +rocurorul poate folosi numai in doua cazuri de contestatie in anulare @art. )54 lit. c% si
d% C. proc. pen.A. S-a limitat posibilitatea procurorului de a exercita contestatia in anulare,
la ultimele doua cazuri, pentru ca acesta trebuie sa contribuie la solutionarea legala a unei
cauze si, de ci, trebuie, cand este cazul, sa se inceteze procesul penal c"iar daca este o
"otarare ce a intrat in puterea lucrului judecat nelegal.
;ermenul de introducere a contestatiei in anulare
Avand in vedere motivele ce pot fi invocate in cazul contestatiei in anulare, se poate
spune ca, in principiu, pentru situatiile prevazute de art. )54 lit.a-c si e , contestatarul
cunoaste cazurile de contestatie inca de la data definitivarii "otararii. ;inand seama de
aceasta situatie cu caracter particular, legiuitorul a prevazut termene relativ scurte de
introducere a cererii de contestatie. Astfel, potrivit art.)55 alin.$, contestatia in anulare
pentru motivele aratate in art.)54 lit.a-c% si e% poate fi introdusa de catre partea impotriva
careia se face executarea cel mai tarziu in $0 zile de la inceperea executarii, iar de catre
celelalte parti, in termen de )0 de zile de la data pronuntarii "otararii a carei anulare se
cere.
In ceea ce priveste introducerea contestatiei de catre procuror pentru cazul prevazute art.
)53 lit. c% si d% , consideram ca termenul este intotdeauna de )0 de zile de la data
pronuntarii "otararii, deoarece el nu face parte dintre persoanele impotriva carora se face
executarea si, in consecinta, niciodata nu se poate pune problema termenului de $0 zile de
la inceperea executarii.
In mod practic, in cazul in care a inceput executarea "otararii, termenul de introducere a
contestatiei este valabil, deoarece legea prevede cel mai tarziu in $0 zile de la inceperea
executarii, or, inceperea executarii poate fi plasata in momente diferite in raport cu data
ramanerii definitive a "otararii. +entru cazul de contestatie prevazut de art.)54 lit. d,
contestatia poate fi introdusa oricand#$%.
----------------
#$% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.250
Instanta competenta sa judece contestatia in anulare
+otrivit art. )5- C. proc. pen., competenta de solutionare este stabilita in concordanta cu
natura acestei cai extraordinare de atac, de anulare si de retractare, dupa cazurile invocate
dupa cum urmeaza/
a% +entru cazurile prevazute la art. )54 lit. a%-c%, e% , contestatia se introduce la instanta de
recurs care a pronuntat "otararea a carei anulare se cere,
b% +entru cazul prevazut de art. )54 lit. d%, contestatia in anulare se introduce la instanta
la care a ramas definitiva ultima "otarare. ,eci partea nu poate sa aleaga "otararea pe
care vrea sa o atace, cea de a doua "otarare fiind aceea care a fost data in pofida
interdictiei prevazute de art. $0 lit. j% C. proc. pen., incalcand autoritatea lucrului judecat,
va fi retractata de instanta care a dat-o si la care a ramas definitiva, prima instanta, in apel
sau in recurs#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 2)2
>udecata contestatiei in anulare
1a termenul fixat pentru judecarea contestatiei in anulare pot fi prezente partile care au
fost citate, precum si procurorul#$%. >udecarea contestatiei in anulare nu poate avea loc
decat in prezenta inculpatului, cand acesta se afla in stare de retinere.
---------------
#$% C.A.8., S. a II-a p., dec. pen. nr.)42=$--., in C.A.8., Culegere de practica judiciara
penala - $--., &ditura Dolding 0eporter, $--5, pag. .4.
Suspendarea "otararii atacate
Intrucat in cadrul contestatiei in anulare se ataca numai "otarari ramase definitive care
sunt executorii, se recunoaste instantei de judecata posibilitatea de a suspenda executarea
"otararii atacate in cazul in care apreciaza ca este necesar. Suspendarea nu constituie o
antepronuntare asupra cererii ci se da cand din cuprinsul cererii ar rezulta elementele
necesare admiterii acesteia.
Conditiile care rezulta din textul art. )-0 C. proc. pen. sunt/
a% Instanta sa fie sesizata cu o cerere de contestatie in anulare. Cererea trebuie sa cuprinda
motivul pe care se intemeiaza si care corespunde celor prevazute de lege si sa fie insotita,
cand este cazul, de actele doveditoare. ,esi nici legea nu specifica expres, ca in cazul
celorlalte cai de atac extraordinare, in literatura de specialitate s-a precizat si
argumentat#$% ca cererea de contestatie trebuie introdusa in scris.
b% Instanta trebuie sa ia concluziile procurorului care pot fi scrise sau orale.
(acem insa precizarea ca din cele cinci motive de contestatie procurorul nu poate folosi
decat cazurile de la art.)54 lit. c si d. Cazurile de contestatie de la literele a%-c% si e% sunt
inoperante in raport de procuror, pentru ca, pe de o parte, acesta nu este citat in cauza, pe
de alta parte, participarea lui in recurs fiind obligatorie, instanta nu trece la judecarea
cauzei in absenta acestuia. ,aca un recurs s-ar judeca totusi in absenta procurorului,
cazul ar constitui o incalcare a legii expres prevazuta ca motiv de casare in anulare.
+rocurorul nu poate folosi primele doua cazuri de contestatie nici in favoarea partilor.
,aca procurorul observa ca inculpatul nu a fost legal citat la recurs, nu poate introduce
cerere de contestatie invocand primul caz in folosul partii ale carei drepturi au fost
nesocotite, pentru ca motivele inscrise in art.)54 lit. a si b pot fi invederate numai de cei
interesati#2%.
>udecand contestatia, instanta asculta partile si ia concluziile procurorului si, daca gaseste
contestatii intemeiate desfiinteaza prin decizie "otararea a carei anulare se cere. In urma
admiterii contestatiei in anulare, pe temeiul art. )54 lit. a, instanta urmeaza a desfiinta in
intregime decizia instantei de recurs, c"iar in partea privitoare la inculpatul care nu a
facut contestatie si al carui recurs a fost solutionat in lipsa.
: asemenea solutie se impune fata de legatura functionala dintre calea de atac a
contestatiei in anulare si calea de atac a recursului - recurs pe care cea dintai are menirea
de a-l pune in situatia de a fi rejudecat in conditii de legalitate#)%. Compunerea
completului de judecata nu este mentionata in lege, dar practica judiciara si doctrina au
stabilit, pornind de la natura juridica a contestatiei, ca retractarea "otararii atacate revine
unui complet de judecata constituit in acelasi fel ca cel care a pronuntat "otararea supusa
anularii#2%.
,upa desfiintarea "otararii a carei anulare se cere prin contestatie, instanta procedeaza,
fie de indata, fie acordand un termen, dupa caz, la rejudecarea recursului sau la
rejudecarea cauzei dupa casare.
In cazul contestatiei prevazute in art. )54 lit. d, lipseste etapa admiterii in principiu,
proprie cazurilor revazute la art. )54 lit. a%-c%, e% . In cazul de la art. )54 lit. d% , judecarea
contestatiei se face cu citarea partilor interesate in cauza in care s-a pronuntat ultima
"otarare 'conform art. )-2 alin. ) C. proc. pen.%.
>udecand contestatia introdusa in baza art. )54 lit. d , instanta asculta partile si ia
concluziile procurorului si, daca gaseste contestatia intemeiata, desfiinteaza prin decizie
sau, dupa caz, prin sentinta ultima "otarare sau acea parte din "otarare cu privire la care
exista autoritate de lucru judecat.
Solutiile pot fi de respingere sau de admitere.
0espingerea contestatiei in anulare are loc atunci cand instanta constata ca motivele
invocate si rit neintemeiate si nedovedite. +entru faptul ca cererea este inadmisibila sau
tardiva, contestatia ar trebui respinsa in cadrul procedurii admiterii in principiu.
Dotararea atacata ramane valabila si este executorie. In aceasta situatie, daca s-a dispus
suspendarea executarii "otararii atacate se va reveni asupra acesteia, dar oricum
suspendarea are efecte, potrivit legii, numai pana la solutionarea contestat ei 'art. )-0 C.
proc. pen.%.
Admiterea contestatiei in anulare are loc cand instanta constata, dupa dezbateri, ca
cererea de contestat e este intemeiata. in acest caz, instanta se va pronunta prin decizie
prin care va dispune admiterea contestatiei in anulare si desfiintarea "otararii a carei
anulare a fost ceruta. ,esfiintarea poate fi totala sau partiala. ,esfiintarea, in cazul cand
in cauza exista o pluralitate de fapte si de persoane se va limita la faptele si persoanele la
care se refera contestatia .
In urma desfiintarii "otararii date de instanta de recurs, cauza este repusa in stadiul de
dezbatere a recursului. 0ejudecarea se face reluand cauza din stadiul in care aceasta se
gasea, fie al analizarii motivelor de recurs, fie al rejudecarii cauzei, conform art. )53#$3
lit. d% C. proc. pen.
0ejudecarea recursului sau a cauzei dupa casare, in urma admiterii contestatiei, conform
art. )-2 alin. '$% C. proc. pen., se poate desfasura fie de indata, fie prin acordarea unui
termen.
Sentinta data in contestatie este supusa apelului, iar decizia data in apel este supusa
recursului 'art. )-2 alin. 2%. +revederile art. )-2 alin. 2 isi gasesc aplicare numai in cazul
contestatiei in anulare bazata pe art.)54 lit. d , si numai atunci cand instanta se pronunta
asupra unei asemenea contestatii prin sentinta#3%.
(ata de modul in care legea reglementeaza atacarea cu recurs a "otararilor judecatoresti si
tinand seama de dispozitiile art. )-2 alin. 2 , care prevad posibilitatea atacarii cu apel sau
cu recurs a unor "otarari date in rezolvarea contestatiei in anulare, in literatura de
specialitate si in practica judiciara#4% s-a aratat ca deciziile prin care s-a solutionat
contestatia in anulare in cazurile prevazute in art. )54 lit. a-c 'la care recent se adauga si
lit. e , prin modificarea conform cu 1egea )34=2004% nu sunt supuse nici apelului si nici
recursului.
---------------
#$% ,.6. *i"aescu, 6. 0amureanu, Caile extraordinare de atac in procesul penal, &d.
Stiintifica, 8ucuresti, $-.0, pag. 43-44.
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. ))$.
#)% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002.
#2% ,.6. *i"aescu, 6. 0amureanu, Caile extraordinare de atac in procesul penal, &d.
Stiintifica, 8ucuresti, $-.0, pag. .2 si urm.
#3% C.A.8., S. a II-a p., dec. pen. nr.$2)3=$--5, in C.A.8., Culegere de practica judiciara
penala -$--5, &ditura AII 8ecH, $---, pag.-3, ;ribunalul Suprem, Sec. pen., dec. nr.
$$$2=$-.2, in 0evista 0omana de ,rept, nr. $0=$-.2, pag..0.
#4% C.A.8., S. I-a pen., d. pen. nr.$2-=$--5, in C.A.8., Culegere de practica judiciara
penala - $--., &ditura Dolding 0eporter, $--5, pag. -2, ;ribunalul Suprem, Sec. pen.,
dec. nr. 20.2=$-.), in 0evista 0omana de ,rept, nr.3, $-.3, pag. .4. ;ribunalul Suprem,
Sec. pen., dec. nr. $.=$-.., in 0evista 0omana de ,rept. nr.2, $-.5, pag. 34, ;ribunalul
Suprem, Sec. pen., dec. nr. )52=$-50, in 0evista 0omana de ,rept, nr.-, $-50, pag. 42,
;ribunalul Suprem, Sec. pen., dec. nr. $)3$=$-52, in 0evista 0omana de ,rept, nr.3,
$-5), pag..4.
&. Re,iuirea
7otiune si caracterizare
0evizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate "otararile judecatoresti
definitive care contin grave erori de fapt.
Intrucat revizuirea se foloseste impotriva unor "otarari penale definitive, ea face parte din
caile extraordinare de atac.
:rganele judiciare pot fi duse in eroare de materialul probator apreciat ca o evidenta
expresie a adevarului, dar care in realitate este fructul unor fraude procesuale 'marturii
mincinoase, distrugeri, ascunderi ori substituiri de probe materiale, inscrisuri false,
coruptie procesuala etc.% sau rezultatul inselator al unui concurs de impresionabile
aparente si coincidente considerate mai convingatoare decat orice probe#$%.
Asa fiind, cauzele care pot determina revizuirea se refera la/
- existenta unor fapte sau imprejurari care nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea
cauzei, daca pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia "otararii de ac"itare, de
incetare a procesului penal ori de condamnare,
- elementele noi se datoreaza constatarii ca mijloacele de proba care au stat la baza
"otararii judecatoresti sunt incorecte 'de ex., un martor, un expert sau interpret a savarsit
infractiunea de marturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se cere sau, un inscris care
a servit ca temei al "otararii a carei revizuire se cere a fost declarat fals%,
- situatia in care un magistrat care a efectuat urmarirea sau a participat la judecata ori
persoana care a efectuat urmarirea penala a savarsit o infractiune in legatura cu cauza a
carei revizuire se cere si care pune la indoiala corectitudinea solutiei,
- situatia in care s-au adoptat doua "otarari judecatoresti, date in cauze diferite, care
stabilesc fapte ce se contrazic.
Intrucat imprejurarile in discutie se rasfrang asupra intregii desfasurari a procesului,
incluzand faza de urmarire penala si de judecata este necesar ca desfasurarea acestei cai
de atac sa parcurga neaparat, in mare, aceleasi activitati procesuale pe care le-a parcurs
procesul penal. ,in acest motiv, calea de atac a revizuirii are o parte care se desfasoara in
fata procurorului, fiind asemanatoare cu procedura de redesc"idere a urmaririi penale,
insa solutiile nu mai sunt cele de la terminarea urmaririi penale, deoarece se verifica o
"otarare ramasa definitiva, procurorul fiind obligat sa inainteze intregul material,
continand si concluziile sale, instantei competente care va revizui "otararea atacata#2%.
Calea de atac extraordinara a revizuirii cunoaste o mare varietate de sisteme,
diferentierile de-a lungul vremii si de la o tara la alta fiind dintre cele mai diferite. Avand
in vedere multiple posibilitati de normare este indicat sa se cunoasca modul in care
reglementarea actuala a cristalizat unele din caracteristicile mai importante ale
revizuirii#)%/
a% in sistemul roman actual revizuirea este nediferentiata intelegand prin aceasta ca ea se
poate folosi in orice cauza, indiferent de gravitatea faptei penale la care se refera
"otararea definitiva. Sistemul diferentiat limiteaza de regula utilizarea revizuirii numai
pentru fapte avand o anumita gravitate .
b% 0evizuirea este nelimitata permitand introducerea caii de atac in favoarea cat si in
defavoarea unei parti. Sistemele limitate admit revizuirea numai in favoarea
condamnatului, sacrificand in numele unui umanism gresit inteles adevaratele interese ale
societatii. Acest sistem, tipic mai ales pentru reglementari mai vec"i si regasit atat in
legislatia romana cat si in cea straina , a fost criticat pe buna dreptate aratandu-se ca
adevarul trebuie sa triumfe in toate cazurile si nu numai cand este favorabil inculpatului.
c% 1egislatia romana consacra sistemul revizuirii totale si partiale, care este mai elastic,
sensibil deosebit de aplicarea sistemului de revizuire totala, in care cererea se admite
numai cand vinovatul a fost condamnat sau vinovatul a fost ac"itat, atunci cand solutia
atacata urmeaza a se inlocui cu alta diametral opusa.
d% 0eglementarea noastra actuala admite de multa vreme in materie de revizuire sistemul
competentei unitare. +otrivit acestuia, atat judecarea in principiu a cererii de revizuire
'judicium rescindens% cat si rejudecarea cauzei in fond 'judicium rescinssorium% se
desfasoara in fata aceleiasi instante, ceea ce constituie un serios element de simplificare
procesuala.
e% Sistemul romanesc de revizuire se caracterizeaza printr-o procedura mijlocita,
constand in efectuarea inaintea judecarii a unor acte de cercetare, realizate de catre
procuror sau de catre organele de cercetare prin delegatie.
Cazul de contestatie prevazut de art. )54 lit. d nu trebuie confundat cu cazul de revizuire
stabilit de art.)-2 lit. e, referitor la caracterul neconciliant a doua "otarari definitive. In
cazul invocarii ultimului motiv de contestatie, cele doua "otarari definitive de regula nu
se conciliaza, cea de-a doua cuprinzand o solutie diferita fata de prima "otarare. ;otusi,
cele doua situatii sunt diferite ca natura juridica, intrucat in cazul revizuirii, pentru ca
neconciliabilitatea sa constituie motiv de revizuire, se cere "otararilor sa priveasca
persoane diferite si acelasi fapt ori aceeasi persoana dar fapte diferite#2%, pe cand in cazul
contestatiei in anulare identitatea de fapte si persoane trebuie sa subziste spre a se putea
retine autoritatea de lucru judecat#3%.
---------------
#$% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. I, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, pag. 23..
#2% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#)% Conform 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4,
pag. ))5-))-.
#2% <". C"ivulescu, 6. Socec, 0evizuirea in dreptul procesual penal, &d. Stiintifica,
8ucuresti, $-4$, pag. $-.
#3% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. ))$.
Dotararile supuse revizuirii
+otrivit art.)-) "otararile penale definitive pot fi supuse revizuirii atat cu privire la latura
penala, cat si cu privire la latura civila#$%.
,e asemenea, legea prevede ca, in situatia in care o "otarare priveste mai multe
infractiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau
dintre faptuitori.
Sub aspectul provenientei lor, legea precizeaza ca sunt supuse revizuirii numai "otararile
judecatoresti. In consecinta, este inadmisibila, bunaoara, revizuirea unei ordonante de
incetare a urmaririi penale, impotriva masurilor si actelor de urmarire penala exista calea
plangerii prevazuta de art. 2.3 , plangere de care se poate folosi orice persoana careia i s-
a adus o vatamare a intereselor sale legitime#2%.
,esi legea nu precizeaza, in literatura juridica si in practica judiciara#)% s-a aratat, pe
buna dreptate, ca nu pot fi supuse revizuirii decat "otararile judecatoresti definitive
pronuntate de instantele romane.
Sunt supuse revizuirii numai "otararile judecatoresti care contin o rezolvare a fondului
cauzei, deoarece prin revizuire se urmareste inlaturarea erorilor de fapt pe care le contin
"otararile judecatoresti, or, asemenea erori pot fi intalnite numai in "otararile care rezolva
fondul cauzei penale. Sunt "otarari prin care se rezolva fondul cauzei acelea prin care
instanta se pronunta asupra raportului juridic de drept substantial si asupra raportului
juridic procesual penal principal#2%.
0evizuirea poate avea loc atat cu privire la latura penala cat si cu privire la latura civila.
,aca inculpatul a cerut revizuirea sub ambele aspecte ale cauzei - penal si civil - c"iar
daca procurorul, inaintand cererea instantei, a apreciat ca revizuirea este necesara numai
sub aspect civil, instanta trebuie sa solutioneze cererea de revizuire cu privire la ambele
laturi ale procesului#3%.
---------------
#$% 0evizuire cu privire la latura civila - C.(urtuna, <".8renciu, Actiunea civila si
procesul penal, Craiova, $--3.
#2% ;.j. 8acau, d.p. nr.$$.2 din $-.0, in 0evista 0omana de ,rept, nr.., $-.$, pag.$40.
#)% C.A.Cluj, Sec. pen., d.p. nr.24-=..0..$--5, in CA.Cluj, Culegere de practica judiciara
- $--5, &ditura 1umina 1ex, 2000, pag.))2, ;ribunalul Suprem, Sec. pen., dec. nr.
3.=$-.$, in 0epertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii $-.4-
$-50, pag.)54.
#2% I. 7eagu, ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.250
#3% ;ribunalul Suprem, s. pen.. compl. milit., dec. nr. $))=$-.), 0epertoriu alfabetic de
practica judiciara in materie penala pe anii $-4--$-.3, pag. )52.
Cazurile de revizuire
Intrucat prin revizuire se incearca inlaturarea erorilor judiciare din "otararile judecatoresti
intrate in puterea lucrului judecat, o preocupare a legiuitorul a fost, in stabilirea cauzelor
de revizuire, pastrarea unui ec"ilibru intre doua cerinte/
- de a se ocroti puterea lucrului judecat si
- necesitatea inlaturarii erorii judiciare.
S-au ales acele cauze care ajuta la inlaturarea erorii judiciare si care nu duc la
tergiversarea nejustificata a procesului penal prin eventualul abuz al partilor.
,eoarece eroarea judiciara poate aparea atat in favoarea cat si in defavoarea inculpatului,
in ambele cazuri fiind violat principiul aflarii adevarului s-a ajuns, in actuala
reglementare, la consacrarea unitara a tuturor cauzelor de revizuire, atat in cazul revizuirii
cerute in favoarea inculpatului cat si atunci cand este ceruta in defavoarea sa#$%.
,atorita faptului ca revizuirea este o cale extraordinara de atac, legiuitorul a limitat
situatiile in care se poate declansa acest remediu procesual. +otrivit art. )-2, revizuirea
poate fi ceruta cand/
a% s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea
cauzei,
Cel mai reprezentativ caz de revizuire, sub aspectul noutatii elementelor care conduc la
inlaturarea erorilor judiciare existente intr-o "otarare definitiva, il constituie descoperirea
de fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei.
,in analiza dispozitiilor art. )-2 rezulta ca revizuirea intemeiata pe descoperirea de fapte
sau imprejurari noi este dublu conditionata, in sensul ca/
- trebuie sa fie vorba de descoperirea unor fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute
de instanta la solutionarea cauzei,
- faptele sau imprejurarile noi sa poata dovedi netemeinicia "otararii de ac"itare, de
incetare a procesului penal sau de condamnare.
Cu privire la prima conditie a acestui caz de revizuire, in literatura de specialitate s-a
aratat, pe buna dreptate, ca expresia fapte sau imprejurari! semnifica probele propriu-
zise adica elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit
in calea de atac a revizuiri#2%. In acest sens constituie fapte sau imprejurari! orice
intamplare, situatie, stare care, in mod autonom sau in coroborare cu alte probe, poate
duce la dovedirea netemeiniciei "otararii de ac"itare, incetare a procesului penal sau
condamnare.
+entru a exista cazul de revizuire care se analizeaza este necesar ca sa fie noi faptele sau
imprejurarile invocate sau faptele probatorii si mijloacele de proba prin care acestea pot fi
administrate in cauza. +ot fi considerate ca noi! si mijloacele de proba care nu au putut
fi cunoscute de instanta la data solutionarii cauzei, desi aceasta cunostea faptele
probatorii. 7u pot fi insa considerate probe noi! in sensul cerut de lege mijloacele de
proba propuse in completarea dovezilor administrate 'bunaoara, propunerea unor martori
noi, care ar cunoaste un fapt discutat in fata instantei de fond#)%.
+ractica judiciara a stabilit ca este inadmisibila cererea de revizuire sprijinita pe aparitia
unor imprejurari noi de natura a inlatura constatarea starii de recidiva#2%, ori a stabilirii
starii de provocare#3%. ;rebuie respins si motivul prin care se pretinde ca revizuentul a
avut la data savarsirii infractiunii discernamant diminuat, pentru ca imprejurarea nu duce
la alta situatie de fapt de natura a determina ac"itarea, ci ar putea avea consecinte doar
asupra cuantumului pedepsei#4%.
b% un martor, un expert sau un interpret a savarsit infractiunea de marturie mincinoasa in
cauza a carei revizuire se cere,
,eclaratia mincinoasa a martorului nu trebuie sa constituie obligatoriu o infractiune,
determinata fiind constatarea pe cale judiciara a denaturarii adevarului. ,aca martorului,
care a facut declaratii mincinoase cu privire la aspecte esentiale ale cauzei, i s-a aplicat
art.$5#$ C. pen., fapta neprezentand gradul de pericol social al unei infractiuni,
imprejurarea poate fi folosita ca motiv de revizuire#.%.
Cand dovada marturiei mincinoase nu se face prin "otarare judecatoreasca sau ordonanta
procurorului, cererea de revizuire nu se poate intemeia exclusiv pe retractarea declaratiei
de catre martorul respectiv. Caracterul mincinos al declaratiei urmeaza sa rezulte si din
alte elemente probatorii#5%.
c% un inscris care a servit ca temei al "otararii a carei revizuire se cere a fost declarat fals,
Cazul este foarte apropiat de cel precedent bazandu-se tot pe faptul ca proba care a
determinat solutionarea eronata a cauzei a fost denaturata. in afara declaratiilor
mincinoase ale unor martori pot duce la erori judiciare si inscrisurile false, de aceea,
regimul juridic al acestui caz de revizuire este conceput in aceleasi conditii.
d% un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de
cercetare penala a comis o infractiune in legatura cu cauza a carei revizuire se cere.
Cand cererea de revizuire este intemeiata pe art.)-2 lit. d , instanta are obligatia sa
verifice daca infractiunea savarsita de organul judiciar a determinat nelegalitatea sau
netemeinicia "otararii atacate. In speta, instanta trebuie sa ceara spre verificare dosarul
prin care fostul lucrator din cadrul organului de cercetare fusese condamnat pentru
exercitarea de violente cu ocazia ascultarii unui martor, pentru a putea conc"ide daca in
felul acesta martorul a dat declaratii nereale, de natura a influenta solutia pronuntata in
cauza a carei revizuire se cere#-%.
e% cand doua sau mai multe "otarari judecatoresti definitive nu se pot concilia.
Dotararile inconciliabile supuse revizuirii trebuie sa prezinte urmatoarele
caracteristici#$0%/
a% sa fie definitive, imprejurarea ca pentru infractiunea in legatura cu care a fost
condamnat recurentul se desfasoara un nou proces, impotriva unei alte persoane,
presupusa ca a comis singura fapta respectiva, nu da dreptul la ducerea cererii de
revizuire, decat daca dupa solutionarea definitiva a ultimei cauze se vor ivi doua "otarari
neconciliante#$$%,
b% sa aiba caracter penal#$2%, problema inconciliabilitatii nu se pune intre o "otarare
judecatoreasca penala si una civila, contrarietatea dintre acestea putand fi rezolvata pe
alte cai#$)%, 'recurs in anulare, folosirea primului caz de revizuire, autoritatea lucrului
judecat%.
c% sa contina o rezolvare a fondului, nu se poate retine caracterul neconciliant dintre o
"otarare de declinare de competenta si una care rezolva fondul cauzei
d% sa nu fie atacate concomitent prin alte cai de atac extraordinare, aceasta situatie
desc"izand eventualitatea inlaturarii neconciabilitatii dintre "otarari, face inaplicabila
folosirea temeiului respectiv
e% inconciabilitatea sa rezulte din dispozitivul "otararilor judecatoresti#$2% si sa se refere
la situatii de fapt, nu de drept#$3%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, Curs universitar, &ditura Constant, Sibiu,
2003.
#2% C.A.8., S. a II-a p., d.p.nr.$$02=$--5, in C.A.8., Culegere de practica judiciara
penala-$--5, &ditura All 8ecH, $---, pag.243, ,.6. *i"aescu, 6. 0amureanu, Caile
extraordinare de atac in procesul penal, &d. Stiintifica, 8ucuresti, $-.0, pag. $45.
#)% C.A.8., S. a II-a p., d.p. nr.)2=A=$--., in C.A.8., Culegere de practica judiciara
penala - $--., &ditura Dolding 0eporter, $--5, pag.))4, ;rib. 8ucuresti, Sec. pen., d.p.
nr.$20= )0.04.$--., in ;.8., Culegere de practica judiciara penala - $--., &ditura All
8ecH, $---, pag.)44, ;ribunalul Suprem, Sec. pen., dec. nr. $-2)=$-.4, in 0evista
0omana de ,rept, nr.$2=$-52, pag....
#2% ;rib. >ud. 8rasov, dec.pen. nr. 504=$-4-, 0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-.0, pag.
$45.
#3% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec. nr. 244)=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr.
4=$-.2, pag. $.0.
#4% ;rib. >ud. ;imis, dec.pen. nr. 33=$-50, 0evista 0omana de ,rept, nr. $0=$-50, pag.
.$.
#.% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec. nr. ))-=$-52,0evista 0omana de ,rept, nr. 2=$-5),
pag. .4.
#5% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )2-.
#-% ;ribunalul Suprem, sect. pen., dec.nr. $$)4=$-.3, 0epertoriu alfabetic de practica
judiciara in materie penala pe anii $-.4-$-50, pag. )4$.
#$0% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag.
)3$-)32.
#$$% ;rib.0eg.<alati, inc"eierea din $. oct.$-3-, 1egalitatea populara nr. 4=$-40, pag.
5).
#$2% ;ribunalul Suprem, sect.mil., dec. nr. .54=$-.3, 0evista 0omana de ,rept nr.
.=$-.4, pag. 4$.
#$)% In doctrina si practica s-a dezbatut mult problema si din punct de vedere opus, cel al
procedurii civile 'vezi, :ctavian <idei, Consideratii asupra revizuirii unor "otarari
definitive potrivnice, 0evista 0omana de ,rept, nr. -=$-50, pag. $--22%, pentru cazurile
cand latura civila este rezolvata separat printr-o "otarare civila ulterioara, neconcilianta
cu "otararea penala.
#$2% ;rib. +op. Corabia, inc"eierea din $0 aprilie $-3- 'dosar 25=$-34%, >ustitia 7oua nr.
4=$-35, pag. $0-0.
#$3% ;r. +op, ,reptul procesual penal, vol. I6, ;ipografia 7ationala, Cluj, $-24, pag.
3$..
+ersoanele care pot cere revizuirea
In art. )-4 C. proc. pen. sunt stabilite persoanele care pot cere revizuirea. Acestea sunt/
- +artile, in limitele calitatii lor procesuale. 1egea, in acest caz, se refera numai la cele
patru parti/ inculpat, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente,
excluzand ceilalti participanti din procesul penal 'ca in cazul cailor de atac ordinare%.
- +rocurorul, ca organ de stat care are sarcina exercitarii cailor de atac impotriva
"otararilor nelegale si netemeinice, nu este tinut in limite procesuale si poate sa initieze
procedura revizuirii, din oficiu, atat in latura penala cat si in cea civila.
- Sotul si rudele apropiate ale inculpatului. S-a creat posibilitatea ca persoanele
prezumate ca avand o anumita afectiune sa poata cere revizuirea, avand pozitia de
substituiti procesuali, in favoarea condamnatului aflat in viata sau c"iar dupa moartea
acestuia.
- :rganele de conducere ale unitatilor la care se refera art. $23 C. pen. ,aca aceste
organe au cunostinta de vreo fapta sau imprejurare care ar motiva revizuirea sunt obligate
sa sesizeze pe procuror. Cauza la care se refera aceasta obligatie trebuie sa aiba legatura
cu activitatea unitatii. Aceasta dispozitie, in cazul respectarii, face inaplicabile
dispozitiile art. 24) si 243 C. pen. ce incrimineaza omisiunea sesizarii organelor
judiciare! despre savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul si omisiunea de a
incunostinta organele judiciare! asupra unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar
duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane condamnate pe nedrept.
Cererea de revizuire
(iind o manifestare de vointa a unei persoane care are dreptul sa declanseze revizuirea,
cererea de revizuire este un act procesual.
Cererea se face in scris, cu aratarea cazului de revizuire pe care se intemeiaza si a
mijloacelor de proba pentru dovedirea acestuia.
+otrivit art. )-. alin. $, cererea de revizuire se adreseaza procurorului de la +arc"etul pe
langa judecatoria, tribunalul, Curtea de Apel sau Inalta Curte de Casatie si >ustitie care a
judecat cauza in prima instanta. Avand in vedere ca, in actuala organizare a instantelor,
judecata in prima instanta poate avea loc la oricare nivel, cererea de revizuire poate fi
adresata c"iar +arc"etului aflat in varful piramidei in cazul in care judecata in prima
instanta are loc la Inalta Curte de Casatie si >ustitie.
+entru ca cererea de revizuire sa poata furniza date complete privind posibilitatea
admiterii cazului de revizuire, ea trebuie sa contina si mijloacele de proba care dovedesc
cazul de revizuire invocat. In ipoteza in care cererea de revizuire nu contine datele
mentionate mai sus, procurorul c"eama persoana care a facut cererea in vederea
completarii sau precizarii acesteia#$%.
---------------
#$% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.2--
&tapele procedurii de revizuire
In reglementare data de Codul de procedura penala din $-45, revizuirea se desfasoara in
trei etape/
- etapa procedurii prealabile 'art. )--, 20$-202 %,
- etapa judecarii in principiu 'art. 202-202 %
- etapa judecarii in fond 'art. 203-204 %.
Aceste etape sunt reglementate pentru a se putea realiza o verificare completa a existentei
cazurilor de revizuire.
Competenta in materie de revizuire este instanta care a judecat cauza in prima instanta
'art.20$ C .pr. pen.%. ,ispozitia este in concordanta cu natura juridica a revizuirii, care
fiind o cale de retractare a "otararii urmeaza a fi solutionata de aceeasi instanta ce a
judecat anterior cauza. in caz de inconciliabilitate a "otararilor competenta se determina
potrivit dispozitiilor art.)3 c.pr.pen., fiind aplicabile regulile de preferinta sau prioritate
admise de lege in caz de conexitate si indivizibilitate.
Cand potrivit criteriilor din art. )0 pot fi competente mai multe organe, in practica s-a
decis ca cererea de revizuire se va judeca de catre instanta care se afla la locul savarsirii
infractiunii#$%.
In stabilirea competentei la revizuire nu au insemnatate solutiile pronuntate de instante
eventual diferite#2%, dupa cum nu este determinant nici organul in fata caruia a ramas
"otararea definitiva#)%. Competenta revizuirii revine instantei care a judecat in fond,
c"iar daca este vizata indreptarea exclusiva a "otararii instantei de recurs#2%.
In actuala reglementare s-a inlaturat dispozitia potrivit careia procurorul putea sa puna
capat revizuirii in cazul in care aprecia ca cererea este netemeinica, stabilindu-se ca, in
toate cazurile, procurorul trebuie sa sesizeze instanta de judecata. ,ispozitia este fireasca
deoarece asupra unei cai de atac trebuie in final sa se pronunte instanta de judecata care
poate da "otarari ce intra in puterea lucrului judecat. ,upa admiterea in principiu,
rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedura privind judecata in prima
instanta 'art. 203 C. proc. pen.%, pronuntandu-se o "otarare care poate fi supusa cailor de
atac ordinare, daca se refera la "otarari ce pot fi atacate cu apel sau recurs 'art. 20. C.
proc. pen.%#3%.
Investirea instantei facandu-se prin concluziile procurorului judecarea cererii de revizuire
nu poate depasi cazurile de revizuire la care acestea se refera. 1uarea in considerare din
oficiu sau la cererea partii interesante a unor imprejurari ce nu au fost sesizate
procurorului si care nu au facut obiect de cercetare nu este posibil, pentru ca in felul
acesta s-ar depasi limitele reglementarii noastre care nu admite in materie de revizuire
sistemul procedurii nemijlocite. In conformitate cu o asemenea conceptie, in practica s-a
decis ca trimiterea dosarului la procuror spre a se face cercetari cu privire la alte cazuri de
revizuire, pe care partea interesata le releva direct instantei, nu este admisibila#4%.
---------------
#$% ;rib.Suprem, sect. pen.dec nr. $303=$-.., 0evista 0omana de ,rept nr. $=$-.5, pag.
4-, ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec. nr. 2425=$-.3, 0evista 0omana de ,rept nr. -=$-.4,
pag. 4..
#2% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec. nr. $433=$-.4, 0evista 0omana de ,rept nr.
)=$-.., pag. 42.
#)% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec. nr. $.23=$-.-, 0evista 0omana de ,rept nr.2=$-50,
pag. 43.
#2% ;ribunalul Suprem, sect.pen.dec )03=$-.-, 0evista 0omana de ,rept, nr. $0=$-.-,
pag. 4-.
#3% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 22)
#4% ;rib >ud.,olj, dec.pen.nr. ))0=$-.$, 0evista 0omana de ,rept, nr. 5=$-.$, pag. $24-
$2..
;ermenul de introducere a cererii de revizuire
In privinta termenului in care poate fi ceruta revizuirea, legea contine doua reglementari
distincte, dupa cum cererea de revizuire este in favoarea condamnatului sau in defavoarea
condamnatului, a celui ac"itat sau a celui fata de care s-a incetat procesul penal.
+otrivit art. )-5 alin. $, cererea de revizuire in favoarea condamnatului se poate face
oricand, c"iar dupa executarea pedepsei sau dupa moartea condamnatului.
+otrivit art.)-5 alin.$, cererea de revizuire in defavoarea condamnatului, a celui ac"itat
sau a celui fata de care s-a incetat procesul penal se poate face in termen de un an care
curge/
a% in cazul prevazut in art. )-2 lit. a% , precum si in cazurile prevazute la lit. b%, c% si d%
cand nu sunt constatate prin "otarare definitiva, de la data cand faptele sau imprejurarile
au fost cunoscute de persoana care face cererea,
b% in cazurile prevazute in art. )-2 lit. b%, c% si d% , daca sunt constatate prin "otarare
definitiva, de la data cand "otararea a fost cunoscuta de persoana care face cererea.
Solutiile la admiterea in principiu
&numerare
,upa examinarea cauzei instanta poate sa dea doua solutii/
- admiterea in principiu, daca constata ca cererea de revizuire indeplineste conditiile
prevazute de lege pentru rejudecarea cauzei. Conditiile nu se vor referi la fondul cauzei ci
la realizarea conditiilor formale 'intrinseci si extrinseci% si la elementul de noutate care ar
putea duce la constatarea netemeiniciei si a nelegalitatii, in limitele prevazute de lege, a
"otararii atacate prin cererea de revizuire. Instanta se va afla in aceeasi situatie cand va
constata ca "otararile sunt inconciliabile. In acest caz va dispune, prin inc"eiere motivata,
admiterea in principiu si va proceda la rejudecarea in fond a cauzei. Inc"eierea de
admitere in principiu poate fi atacata numai o data cu fondul.
- respingerea cererii de revizuire, daca constata ca aceasta nu indeplineste conditiile
legale, c"iar dupa administrarea de probe noi. 0espingerea se dispune prin sentinta, care
poate fi atacata in caile de atac. In acest caz nu poate fi aplicabila decat regula ce se
degaja din principiul general statuat in art. )4$ alin. $ , dupa care sentintele pot fi atacate
cu apel, daca legea nu prevede altfel. ;acerea art. 20. c.pr.pen. nu poate fi retinuta decat
ca o simpla inadvertenta de text#$%, orice alta interpretare fiind absurda#2%.
In caz de respingere, cererea de revizuire neafectand "otararea atacata, aceasta se
mentine. ,aca in cursul procedurii s-a dispus suspendarea executarii "otararii atacate, ea
inceteaza ope legis, prin respingerea cererii de revizuire, c"iar daca nu se mentioneaza
expres in "otararea de respingere#)%.
---------------
#$% <r. ;"eodoru, Dotararile penale supuse recursului, 0evista 0omana de ,rept nr.
.=$-4-, pag. $2.
#2% 6. ,ongoroz, S. 9a"ane, I. :ancea, I. (odor, 7. Iliescu, C. 8ulai, 0. Stanoiu, 6.
0osca, &xplicatii teoretice ale Codului penal roman. +arte generala, vol. I, &d.
Academiei, 8ucuresti, $-.0, vol. II, pag. 2...
#)% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )4).
0ejudecarea dupa admiterea in principiu
Avand in vedere functionalitatea pe care o are etapa judecarii in principiu, aceasta se
infatiseaza ca o judecata de ordin procesual, in care se verifica temeinicia cererii de
revizuire pentru a se "otari daca urmeaza sa aiba loc o rejudecare a fondului cauzei.
In cazul in care are loc admiterea in principiu a cererii de revizuire urmeaza rejudecarea
fondului cauzei a carei revizuire se cere.
0ejudecarea cauzei dupa admiterea in principiu a cererii de revizuire se face potrivit
regulilor de procedura privind judecata in prima instanta. ;rebuie, insa, subliniat faptul ca
unele dispozitii care au incidenta obligatorie la judecata in prima instanta nu se aplica
intocmai dupa admiterea in principiu#$%.
&fectul extensiv este propriu si caii de atac a revizuirii, dispozitiile art. ).) aplicandu-se
in aceasta materie. Ca urmare, daca cererea de revizuire s-a admis, instanta este obligata
sa examineze consecintele acesteia si cu privire la partile care nu au facut cerere sau la
care cererea nu se refera si sa extinda efectele revizuirii la ele, fara insa sa le creeze o
situatie mai grea.
In cazul admiterii revizuirii, eroarea judiciara trebuie reparata sub toate aspectele
posibile, pentru a pune pe cel care a suportat-o in situatia anterioara. Se impune deci
anularea retroactiva a "otararii revizuite si a efectelor sale. &fectul retroactiv este una din
caracteristicile care deosebeste revizuirea de reabilitare#2%.
Avand in vedere ca partile din proces pot cere revizuire numai in limitele calitatii lor
procesuale 'art.)-4 alin.$ lit. a %, admiterea revizuirii se va face numai intre aceste limite,
astfel, cererea facuta de partea vatamata nu poate afecta latura civila a "otararii, cererea
facuta de partea civila nu poate afecta latura penala a "otararii. In dispozitiile art. 204
alin.2 se arata ca la solutionarea revizuirii sunt aplicabile normele legale privind efectul
extensiv al apelului#)%.
---------------
#$% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.)04
#2% 7. 6olonciu, ;ratat de +rocedura penala. +artea speciala, &d. +aidea, $--4, pag. )42.
#)% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.)04
0evizuirea laturii civile
In art. 205 C. proc. pen. se prevede ca regulile cuprinse in procedura revizuirii se aplica
in mod corespunzator si in ce priveste revizuirea "otararii penale cu privire la latura
civila.
In cazul in care cererea s-a referit la latura penala, admitandu-se, daca are consecinte si in
latura civila, este firesc sa se reflecte si in solutionarea acesteia. In cazul in care se
dispune ac"itarea inculpatului pentru ca fapta nu exista sau nu a comis-o el, trebuie
eliberat, cu plata despagubirilor cuvenite
Cererea introdusa de partea vatamata, fara partea civila, nu va afecta latura civila.
Cererile introduse de partea civila si partea responsabila civilmente nu vor afecta decat
latura civila a "otararii a carei revizuire se cere#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 224
.. Re$ursul in interesul legii
0ecursul in interesul legii este o cale de atac extraordinara, in interesul exclusiv al
realizarii legalitatii, pe care o poate exercita procurorul general al +arc"etului de pe langa
Inalta Curte de Casatie si >ustitie, direct, sau ministrul justitiei, prin intermediul
procurorului general al +arc"etului de pe larga Inalta Curte de Casatie si >ustitie, cand
constata ca instantele au interpretat si aplicat diferit legile penale si de procedura penala,
recurs ce se judeca de Inalta Curte de Casatie si >ustitie, care se pronunta asupra
c"estiunilor de drept care au primit o solutionare diferita, asigurand interpretarea si
aplicarea un tara a legilor in discutie, pe intreg teritoriul tarii.
+otrivit art. 2$2#2 C. proc. pen., procurorul general al +arc"etului de pe langa Inalta
Curte de Casatie si >ustitie, direct, sau ministrul justitiei, prin intermediul procurorului
general al +arc"etului de pe langa Inalta Curte de Casatie si >ustitie are dreptul , sa ceara
inaltei Curti de Casatie si >ustitie sa se pronunte asupra c"estiunilor de drept care au
primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti. In realizarea acestei
sarcini, de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura
penala, atat +arc"etul de pe langa inalta Curte de Casatie si >ustitie, cat si ministerul
justitiei, organizeaza studii ale practicii.
Constatand practici neunitare ale instantelor de recurs, centralizandu-se la +arc"etul de pe
langa inalta Curte de Casatie si >ustitie, procurorul general va declara recurs in interesul
legii solicitand Inaltei Curti de Casatie si >ustitie sa pronunte interpretarea corecta. Ca
atare, instanta suprema nu se va pronunta decat asupra c"estiunilor de drept. . +rincipala
caracteristica a recursului in interesul legii se bazeaza pe faptul ca in caz de admitere
casarea "otararii definitive este pur teoretica, fiind pronuntata fara sa urmeze o alta
rejudecare si care nu are alt scop decat de a da satisfactie principiilor de drept si de a
indica instantelor respective jurisprudenta instantei supreme.
0ecursul se judeca de Sectiile ?nite, la care trebuie sa ia parte cel putin 2=) din
judecatorii in functie#$%.
,eciziile prin care se solutioneaza sesizarile se pronunta de catre Sectiile ?nite ale Inaltei
Curti de Casatie si >ustitie, sunt obligatorii si se publica in *onitorul :ficial al 0omaniei,
precum si pe pagina de Internet a instantei supreme, ele sunt aduse la cunostinta
instantelor de catre *inisterul >ustitiei#2%.
,eci, aceste decizii desi nu sunt izvor de drept, sunt obligatorii pentru interpretarea unor
dispozitii ale legii penale si de procedura penala, pentru a asigura aplicarea unitara pe
intreg teritoriul tarii. In baza acestora instanta suprema va casa "otararile neconforme
indrumarilor date in recurs ordinar sau in anulare.
Solutiile pronuntate in materie sunt numai in interesul legii, nu au efect asupra "otararilor
judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese#)%.
Solutiile se pronunta numai in interesul legii, motiv pentru care nu au efect asupra
"otararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor in proces. In baza
acestor decizii, daca este in termen, procurorul general va putea declara recurs in anulare
impotriva "otararilor gresite.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag 22-
#2% +otrivit completarilor Codului de +rocedura +enala, introduse prin art. $-. din 1egea
nr. 25$=200)
#)% I. 7eagu , ,rept procesual penal, +artea generala, ;ratat, &ditura <lobal 1ex,
8ucuresti, 2002, pag.)$2
Re$ursul in anulare
0ecursul in anulare a fost o cale extraordinara de atac, pe care o putea exercita
procurorul general al parc"etului de pe langa Curtea Suprema de >ustitie, din oficiu,
sau la cererea ministrului justitiei, cu o devolutie privind erorile de drept, in principal,
dar si unele de fapt, foarte grave. 0ecursurile in anulare se judecau numai de Curtea
Suprema de >ustitie, ce putea la acea ora, potrivit reglementarii, reforma si anula
"otararea atacata, dispunand rejudecarea de catre instanta a carei "otarare este casata.
+rezentarea de mai sus are doar valoare istorica deoarece prin art. $ din 1egea nr.
3.4=2002 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, articolele
20- - 2$2 privind recursul in anulare s-au abrogat#$%.
---------------
#$% A. S. ;ulbure, +rocedura penala romana, &ditura Constant, Sibiu, 2003, pag. 225.

S-ar putea să vă placă și