AGRESIVITATEA - FORM DE

CONTRA-REACIE LA FRUSTARE
n ultimii ani, conceptele de frustare si agresivitate au devenit
centrale att n igiena mintala, ct si n patologia sociala. Psihologi si alti
cercetatori n stiintele sociale si ale comportamentului si-au aratat interesul
fata de asemenea probleme. Ei au folosit conceptele amintite spre
explicarea comportamentului deviant al unor persoane sau grupuri sociale.
Conceptul de FRUSTARE se organizeaza etimologic n latinescul
"frustrari" care nseamna a amagi, a nsela. n literatura psihologica de
specialitate, termenul a fost pus n circulatie de FRUED, iar denumirea sa
n germana "versagung". Dar datorita starii de voga a conceptului de
frustatie n literatura engleza - "frustration" - aceasta a facut ca termenul
german sa fie tradus de cele mai multe ori prin cel de frustatie.
n conceptia lui FREUD, frustrarea este asociata cu absenta unui
obiect extern, susceptibil sa satisfaca pulsiunea. n acest sens, n lucrarea
"Formulari privind cele doua principii ale functionarii psihice" el opune
pulsiunile de autoconservare - care necesita un obiect exterior - pulsiunilor
sexuale care se pot satisface mult timp n mod autoerotic si n registrul
fantasmatic. Dintre acestea, mentioneaza Freud, numai primele ar putea sa
fie frustrate. Aceasta arata ca sursa frustrarii se afla n plan extern si ca
doar pulsiunile de autoconservare pot fi frustrate, dar nu si cele sexuale.
Cel mai ades, termenul freudian "versagung" are si alte implicatii. El
nu desemneaza doar o stare de fapt, ci si o relatie care implica trei
aspecte:
a. un refuz din partea agentului, asa cum indica radacina verbului
"sagen" care nseamna a spune:
b. cerinta mai mult sau mai putin formulata si care se constituie ca o
cerere din partea subiectului;
c. nu se specifica cine refuza. n anumite situatii, sensul reflexiv de
a-si refuza (a nu participa, a se retrage) pare sa prevaleze.
n "Prelegeri introductive de psihanaliza" din 1916 -
1917 FREUD subliniaza ca o privatiune externa nu este n sine patogena si
nu devina ca atare dect n masura n care are ca obiect "doar satisfactia
pe care subiectul o cere". Paradoxul subiectilor care se mbolnavesc
exact n momentul n care "obtin un succes" pune n evidenta rolul
prevalent al frustrarii interne. Aceasta s-ar explica astfel: subiectul si
refuza tocmai satisfacerea efectiva a propriei dorinte sau dorinta primara
pentru care cea satisfacuta a fost doar un mijloc, nu a fost satisfacuta. Ar
rezulta ca, dupa Freud n frustrare conteaza mai putin absenta unui obiect
real dect raspunsul la o cerere care implica o modalitate de satisfacere
(n conformitate cu un model mintal) sau neputinta acceptarii unei
satisfactii de orice fel.
LAPLANCHE si PONTALIS n "Dictionarul de psihanaliza"
definesc frustrarea drept oconditie a subiectului caruia i se refuza sau
care si refuza satisfacerea unei cerinte pulsionale.
n 1934, expunndu-si baza teoretica
despre frustrare, ROSENZWEIG deosebeste doua tipuri de frustrare:
1. frustrare primara sau privatiune caracterizata prin tensiunea
si insatisfacerea subiectiva. Aceasta este datorata situatiei finale
care este necesara satisfacerii unei trebuinte active (ex. foamea
cauzata de un interval lung de timp de la ultima masa);
2. frustrare secundara caracterizata prin prezenta unor obstacole
n calea satisfacerii unei trebuinte.
Facnd o privire holistica asupra datelor din literatura de
specialitate, EYSENCK n 1972 mentioneaza ca folosirea termenului de
frustrare comporta trei ntelesuri diferite: situatie frustranta, stare
frustranta si reactie la frustrare.
Referindu-ne la situatia frustranta ntlnim, dupa constatarile lui
Eysenck, doua categorii de definitii utilizate de specialisti: unele stricte si
altele mai largi.
n definitiile stricte se integreaza si asertiunile
lui MEIER si AMSEL. Pentru MEIER o situatie problematica prezinta drept
caracteristici esentiale urmatoarele: o stare problematica insolubila,
imposibilitatea iesirii din situatie cu exceptia problemei aparute;
motivatie crescuta n raport cu raspunsul la problema aparuta. n cazul
lui AMSEL situatia frustranta este una n care sarcinile nerecompensate
sunt intersectate sau urmate de sarcini compensate.
Definitii mai largi pentru situatia frustranta au fost date
de LAWSON, MARX sI BROWN, FARBER. Acestia definesc drept
frustrante situatii precum: barierele fizice sau totale; omiterea sau
reducerea recompensei; esecul n ceea ce priveste posibilitatea de-a
avea succes, fiind implicate si amenintarea sau administrarea
pedepsei.
Prin urmare, diferenta dintre situatia frustranta si frustrare consta n
aceea ca obstacolul perceput ca situatie frustranta ce apare n calea
realizarii scopurilor, nu se identifica cu un obiect sau fenomen al realitatii, ci
cu rezistenta exprimata intern sau extern si resimtita de om n desfasurarea
unei activitati.
Starea de frustrare poate fi masurata direct sau indirect. n primul
caz, aceasta se poate realiza prin indicele de toleranta la frustrare ntr-o
activitate. n al doilea rnd, se poate masura indirect, de exemplu, prin
gradul de modificare a pulsului.
Termenul de toleranta la frustrare concretizat n capacitatea
subiectului de a tolera situatii frustrante este determinat de diferentele
individuale sau dobndite.
Starea frustranta determina mai multe modalitati de reactie la
frustrare. ntre acestea sunt: agresiunea, represiunea, fixatia, forta
raspunsului crescut sau diminuat.
n consecinta, ipoteza frustrare-agresivitate este una din cele mai
viu discutate si totodata controversate teorii din literatura psihologica de
specialitate cu privire la reactiile consecutive frustrarii. Ea pune problema
efectelor situatiilor frustrante asupra comportamentului individual, n relatie
cu o variabila dependenta care este agresivitatea. Din acest punct de
vedere se considera ca frustrarea duce totdeauna direct sau indirect, la
agresivitate, dupa cum agresivitatea este totdeauna rezultat al frustrarii.
Agresivitatea a fost definita "ca un act al carui raspuns-scop este
ranirea unui organism sau surogat al sau"( DOLLARD).
DOLLARD constata ca ipoteza corelarii frustrarii cu agresivitatea
joaca un rol important n gndirea popoarelor contemporane primitive si
civilizate. Ea este exprimata si n scrierile popoarelor antice. Diferiti
psihologi moderni, dar si sociologi, au facut uz, mai mult sau mai putin
sistematic, de legatura frustrare-agresivitate, fara ca aceasta sa fie
formulata explicit n scrierile lor.
n acest sens, DOLLARD l citeaza pe W. JAMES care afirma ca
omul este cel mai feroce dintre toate animalele. Aici James pare sa fi vazut
nu numai planul larg al acestei ipoteze, dar si multe din implicatiile ei relativ
subtile. Dar, dupa cum spunea FAUST, precum toate animalele gregare,
"doua suflete se lupta n acelasi piept, unul al sociabilitatii si
disponibilitatii de a da ajutor, si celalalt, al geloziei si antagonismului
fata de perechea lui ... Constrns sa fie un membru al tribului, el nca
are dreptul de a decide pe ct l tin puterile si att ct ceilalti membrii
ai tribului vor fi de acord". Existnd observatiile, triburile vecine se lupta
ntre ele pentru sansa de a le fi mai bine. Apoi competitia i ajuta pe
membrii unui grup ntruct ei au crescut n mentalitatea ca toti sunt contra
tuturor.
ntr-un atare context, n opinia lui DOLLARD, combativitatea poate fi
egalata cu agresivitatea.
n legatura cu aceasta sunt mentionate trei puncte de referinta.
1) agresivitatea este reglata n interiorul grupului de aparenta ) ("in-
group");
2) agresivitatea este ndreptata mpotriva celor care sunt competitori,
de exemplu, actuali ori potentiali frustratori;
3) oamenii care n mod frecvent se nconjoara numai de sentimente
prietenesti pot sa produca agresivitate numai n anumite
circumstante.
nsa legatura dintre agresivitate si frustrare a fost ilustrata n lucrarile
lui FREUD, lucrari n care aceasta este cel mai sistematic si extensiv
utilizata. Scrierile sale de tinerete contin numeroase exemple ntre care
amintim pe acela n care o femeie frustrata de sotul ei, apare cu dorinta de
a-si omor copilul care continua sa reprezinte n viata ei barbatul care a
nselat-o. n scrierile timpurii, FREUD considera ca la baza tuturor functiilor
mintale se afla tendinta de a cauta placerea si de a evita suferinta, de a
depasi frustrarea. Agresivitatea apare cnd aceste doua demersuri sunt
blocate, frustrate. Agresivitatea este o reactie primordiala ndreptata
original si normal mpotriva acelor obiecte si persoane din lumea externa
care erau percepute ca sursa a frustrarii. Freud s-a confruntat cu astfel de
fenomene aberante precum autoranirea deliberata si suicidul (ntr-un
cuvnt - autoagresivitate). Aceasta nu ca abrogari ale principiului placerii, ci
ca instante de agresiune "ntoarceri nauntru" sub influenta anxietatii
amenintatoare cu pedeapsa.
De asemenea, DOLLARD aduce n favoarea ipotezei agresivitate-
contrareactie la frustrare si observatii din care rezulta ca comportamentul
agresiv indica o frustrare si totodata, este imediat evident ca ori de cte ori
apare frustrarea va urma inevitabil o agresivitate de un anumit grad.
n sustinerea ipotezei agresivitatea forma de contra-reactie la
frustrare se face apel la o serie de concepte dintre care amintim:
1) Declansator (instigator) prin care se ntelege un stimul, o idee,
un motiv sau o stare de deprivare antecedenta, observata sau
dedusa din care poate fi prezisa reactia. Instigatorii pot fi
observabili direct sau indirect.
2) Cantitatea de instigare este data de puterea instigarii unui
declansator n lupta sa cu instigarile incompatibile.
3) Raspuns-scop prin care se ntelege un act care termina o
secventa prezisa. Altfel spus, este reactia care reduce puterea
instigarii la un anumit nivel de unde nu mai are tendinta sa
produca comportamentul prezis;
4) Efect ntaritor este acel efect al raspunsurilor-scop care induce
nvatarea actelor ce-l preced;
5) Frustrarea - desemneaza mpiedicarea aparitiei raspunsului-scop
care trebuie sa se termine la timpul potrivit n secventa
comportamentala stabilita. n cazul frustrarii, instigarile ramn.
Pentru a atesta frustrarea trebuie specificate doua lucruri: faptul
ca era de asteptat ca subiectul sa desfasoare anumite actiuni
si faptul ca actiunile considerate au fost mpiedicate sa se
desfasoare.
6) Raspunsul-substitut este un raspuns care tinde sa termine si
sa ntareasca actiunea precedenta lui. El poate fi orice actiune
care reduce pna la un anumit punct forta instigatiei si previne
aparitia raspunsului-scop: anume aceea ca reduce puterea
instigatiei ca rezultat al unui raspuns-scop, reducere n sensul
cantitativ sau ca ndeplinire a unui element al raspunsului-
scop. DOLLARD precizeaza ca n timp ce agresivitatea nu are
efect asupra fortei instigarii initiale, n schimb reactia-substitut are
un asemenea efect. Raspunsurile-substitut pot fi mai mult sau mai
putin eficiente n a pune capat si a ntari un raspuns-scop
comparativ cu reactia originala. Aceasta deoarece el pune capat
att frustrarii, care i precede, ct si agresivitatii produsa de
anumite frustrari.
7) Agresivitatea este nteleasa ca o reactie comportamentala al
carui raspuns-scop este cel de ranire a persoanei mpotriva careia
este ndreptata. Potrivit lui DOLLARD, agresivitatea este reactia
primara si caracteristica la frustrare (de ex. violenta fizica, precum
si unele fantezii exprimate n continutul viselor cnd se fac planuri
de razbunare si altele). Se poate observa, ca atare, ca n
comportamentul agresiv, se face apel la inteligenta.
n ceea ce priveste formele agresivitatii, acestea pot fi orientate
spre sursa directa a frustrarii, spre substitutul sursei directe ori spre, asa
cum se petrec lucrurile n masochism, martiraj, sinucidere. Din punct de
vedere social, se poate vorbi despre forme de agresivitate interzise,
acceptate sau apreciate.
Pe de alta parte, n raportul frustrare-agresivitate se poate observa
ca cele doua concepte pot fi definite att dependent, ct si independent.
Definita dependent de frustrare, prin agresivitate se ntelege raspunsul
care urmeaza frustrarii, care reduce numai instigarea secundara produsa
de frustrare fara a afecta forta instigarii originale. Definita independent de
agresivitate, frustrarea desemneaza o conditie care exista cnd o reactie-
scop sufera interferenta. Definita independent de frustrare, prin agresivitate
se ntelege un act al carei reactie-scop este ranirea unui organism sau
surogat, nlocuitor al lui (DOLLARD).
Cu privire la idea conform careia agresivitatea este o contra-reactie
la frustrare, au fost formulate o serie de principii expuse de reprezentantii
scolii de la Yale. Aceste principii privesc aspectele de baza ale aparitiei si
disparitiei agresivitatii ce urmeaza frustrarii: factori care determina forta,
puterea instigarii la agresiune; factori care determina daca instigarea
la agresivitate ar fi inhibata sau nu; factori care determina obiectul
agresivitatii; efectul cathartic al comportamentului agresiv.
Ca atare, forta instigarii la agresivitate este direct proportionala cu
cantitatea de frustrare.
La rndul lor, factorii responsabili cu variatia cantitatii de
frustrare sunt urmatorii:
a. forta instigarii la frustrare: cu ct forta instigarii este mai slaba
cu att frustrarea induce o reactie agresiva mai slaba;
b. gradul de interferenta cu raspunsul frustrat: de exemplu, o
usoara distragere care produce o interferenta usoara cu lovitura
unui jucator de golf, aflat n momentul sau decisiv este mai putin
probabil sa-l faca pe jucator sa njure, dect o distragere mai
puternica ce produce o interferenta mai mare;
c. numarul de secvente frustrate: mai multe frustrari adunate
produc un raspuns agresiv care nu ar fi aparut n alte conditii;
d. numarul de raspunsuri non-agresive, nabusite mpiedicate
prin nerentarire, frustrarea persistnd. Printre factorii inhibitori ai
agresivitatii se enumera: asteptarea pedepsei pentru
agresivitate, care pedeapsa la rndul sau, depinde
de permisivitatea situatiei, de statutul agentului frustrant si
daca individul era sau nu un membru al unui anume
grup (DOLLARD).
Inhibitia oricarui act de agresivitate este direct proportionala cu
taria pedepsei anticipata pentru exprimarea actului respectiv. Dar se
poate considera ca orice act de frustrare instiga la o mare varietate de
reactii agresive. Unele dintre acestea sunt fatise (n sensul ca pot fi
percepute de alte persoane), altele sunt ascunse (doar subiectul dndu-si
seama de prezenta lor). Daca experienta anterioara l-a nvatat ca anumite
acte de agresivitate sunt urmate de pedeapsa, acele forme vor tinde sa fie
dominate si se vor exprima cele care nu au fost pedepsite.
n notiunea de pedeapsa intra: ranirea obiectului iubit, ntruct cel
ce iubeste se identifica cu obiectul iubit; esecul de a duce la capat un
act instigat ca si situatiile obisnuite de producerea durerii. Anticiparea
esecului este echivalenta cu anticiparea pedepsei. Esecul desemneaza o
lipsa a unui obiect potrivit pentru ceva sau prezenta unor dificultati
insurmontabile n ducerea la bun sfrsit a actiunii.
Factorul de inhibitie poate fi depasit atunci cnd la o persoana
suficient de frustrata se ignora anticiparea pedepsei. Dar asa cum
arata ALLPORT, aceasta depinde de caracterul fatis sau ascuns al
raspunsului comportamental. Cea mai puternica instigare trezita de o
frustrare este aceea la acte de agresivitate ndreptate mpotriva agentului
perceput ca fiind sursa frustrarii .
Daca taria frustrarii este constanta, cu ct este anticipata
pedeapsa pentru un act de agresivitate ca fiind mai mare, cu att va fi
mai mica posibilitatea ca acel act sa se desfasoare. Daca anticiparea
pedepsei este constanta, cu ct este mai puternica frustrarea, cu att este
mai probabil sa apara actul de agresivitate.
Cea mai puternica instigare trezita de o frustrare este la actele
de agresivitate ndreptate mpotriva agentului perceput ca fiind sursa
frustrarii. Instigatii progresiv mai slabe sunt trezite la acte agresive,
progresiv mai putin directe.
Au fost evidentiate o serie de variabile care vor afecta cantitatea de
perturbare cnd este frustrat raspunsul instrumental. Acestea
sunt: instigarea la actiune; gradul de perturbare, mpiedicare a
raspunsului instrumental; numarul de astfel de
obstructii (DOLLARD).
Primul concept-variabila instigarii la actiune - este legat de
potentialul excitator care include impulsul si puterea obisnuintei, a
deprinderii. Instigarea la actiune este definita ca o anume conditie
antecedenta al carei raspuns predictibil este consecvent. n acest
sens,MILLER si BROWN au aratat ca, cu ct un organism este mai
aproape de un stimul (cautat sau evitat), cu att mai pronuntata este
reactia la apropiere sau la evitare. Potrivit acesteia, ar nsemna ca
tulburarea resimtita ar trebui sa fie mai mare cnd frustrarea are loc mai
aproape de tinta dect atunci cnd are loc mai departe. Acest lucru ar
trebui sa se reflecte n actiunea mai agresiva din apropierea tintei dect de
la distanta.
La rndul sau, ROSENZWEIG, analiznd sarcinile ndeplinite si
nendeplinite de copii, a aratat ca acestia nregistreaza o mai mare
tulburare atunci cnd sunt ntrerupti dintr-un joc, cnd se aflau aproape de
rezolvare, dect atunci cnd se aflau mai departe de aceasta.
Inhibarea actelor de agresivitate directa reprezinta o frustrare
aditionala si este de asteptat ca aceasta frustrate:
a) sa instige acte de agresivitate mpotriva agentului perceput ca
fiind responsabil de indiferenta cu agresivitatea originala;
b) indirect, sa mareasca instigarea la toate celelalte forme de
agresivitate.
Asa stnd lucrurile cu ct este mai mare gradul de inhibitie specific
unei forme directe de agresivitate, cu att mai probabila va fi aparitia unei
forme de agresivitate mai putin directa. Astfel, daca toate actele de
agresivitate ndreptate catre un obiect dat sunt mpiedicate, atunci va fi o
tendinta mai mare de aparitie pentru alte acte de agresivitate, ndreptate
spre alte obiecte dect cel considerat. n acest caz FREUD afirma ca
agresivitatea este deplasata de la un obiect la altul. Daca prevenirea este
specifica tipului de act agresiv, atunci va fi o tendinta sa apara alte forme
de agresivitate. n acest caz, vorbim despre schimbarea de forma.
Ct priveste deplasarea agresivitatii, se considera ca agresivitatea
inhibata are o puternica tendinta spre deplasare. Aceste modificari se
numesc sublimari. Cnd anticiparea pedepsei inhiba agresivitatea directa,
pot apare schimbari nu numai n obiectul, dar si n forma agresivitatii.
Comportamentul agresiv se va generaliza la alte obiecte si, totodata, poate
fi deplasat asupra altor obiecte daca este inhibat comportamentul asupra
obiectului primar al agresivitatii.
Cu totul speciala este si forma de agresivitate fata de sine. Cu privire
la formele agresivitatii, alaturi de aceea deschisa, manifesta, se discuta
si agresivitatea fantasmatica. n acest sens, LESSER arata ca gradul de
corespondenta dintre comportamentul fantasmatic si cel care se exprima
deschis este mai mare n cazul unora dintre impulsuri dect n cazul altora.
Astfel, s-a sugerat ca motivele ncurajate cultural se refera la faptul ca
"este necesar sa fii la fel de puternic n manifestarile deschise ca si n
cele mascate" (W.M. LEPLEY), n vreme ce motivele descurajate din
punct de vedere cultural arata o relatie slaba sau inconsistenta ntre forta
fantasmei si exprimarea deschisa.
LESSER si propune sa examineze consecintele ncurajarii si ale
descurajarii agresivitatii de catre mama a copilului. Pe baza cercetarilor
facute, el a dovedit ca relatia dintre agresivitatea fantasmatica si cea
manifesta este influentata de practicile si atitudinile materne. La cei carora
le sunt ncurajate comportamentele agresive, relatia dintre agresivitatea
fantasmatica si cea deschisa este mai mare. Acele tendinte care vor fi
interzise si sanctionate negativ vor fi mai bogate n exprimari fantasmatice
si mai scazute n cele deschise. Aceasta asociere se bazeaza pe rolul
compensator sau substitutiv al fantasmei acolo unde nu este permisa
exprimarea directa.
Pentru aparitia autopunitiei, agresivitatea ndreptata spre
sine trebuie sa depaseasca un anumit grad de inhibitie si, de aceea, ea
tinde sa apara numai daca anumite forme de expresie sunt si mai puternic
inhibate.
n conditiile n care cantitatea de inhibitie este constanta, tendinta
autoagresiva este mai puternica n cazurile n care subiectul crede ca el
mai degraba, dect un agent extern, este responsabil pentru frustrarea
originala si cnd agresivitatea directa este limitata de sine mai degraba
dect un agent extern.
n acest sens, FREUD arata ca unele persoane melancolice se
nvinovatesc pentru fapte produse de persoane iubite, acestea fiind sursa
frustrarii. Astfel, se produce deplasarea catre sine a unei agresivitati
directe, inhibate. Formele de expresie pot fi verbale, raniri fizice, simptome
nevrotice de boala, iar forma cea mai dramatica este suicidul.
n acest temei se deduc trei idei:
1) instigarea la autoagresare creste cnd sursa frustrarii este
perceputa ca fiind subiectul nsusit dect ca fiind un agent extern.
Aceasta deoarece frustrarea provoaca cea mai puternica instigare
la agresivitate mpotriva agentului perceput ca fiind sursa
frustrarii.
2) tendinta agresivitatii directe, inhibate, de a se ntoarce spre sine
este mai mare cnd este inhibata de subiectul nsusi dect de un
agent extern. Deci, cnd un act de agresiune sufera interferente,
aceasta frustrare produce o alta frustrare care instiga la
agresivitate mpotriva agentului de interferenta.
3) alte conditii fiind constante, autoagresivitatea este un tip de
expresie relativ nepreferat si va aparea numai daca alte forme de
expresie sunt nca si mai puternic inhibate. Autoagresarea raneste
subiectul, aceasta genernd teama de pedeapsa dar si invers.
La rndul sau, ROSENZWEIG clasifica contra-reactiile la frustrare
n:
a) extrapunitive - cnd agresivitatea este fatisa, ntoarsa mpotriva
unui obiect extern;
b) intrapunitive - cnd agresivitatea este orientata spre sine;
c) impunitive - cnd vinovatul este tratat ntr-o maniera
impersonala.
Expresia oricarui act de agresivitate este un catharsis care
reduce instigarea la toate celelalte forme de agresivitate. Aparitia oricarui
act de agresivitate reduce instigarea la agresiune si, potrivit psihanalizei,
aceasta duce la catharsis. Aceasta ar nsemna ca atunci cnd un raspuns
de agresivitate este exprimat, efectul sau cathartic ar trebui sa micsoreze
instigarea altor raspunsuri agresive.
n reducerea conflictului, un rol important l au
diverse reactii. Desigur, tinta impulsului ostil este sa atace si sa
ndeparteze stimulul direct care provoaca agresivitate.
a) exprimarea ostilitatii se poate face catre o a treia parte - de
exemplu, terapeutul, alt obiect sau alta persoana dect cea
originala;
b) exprimarea directa fata de instigator, fie n conditii nonpunitive;
c) efectul terapeutic al catharsis-ului n eliberarea tensiunilor
agresive (WORCHEL).
Prin urmare, frustrarea genereaza tendinte agresive care nu pot fi
ndreptate direct mpotriva agentului real al frustrarii pentru ca acesta fie nu
este vizibil, fie este capabil sa actioneze prin severe actiuni punitive. Atunci
debuseul pentru energia agresiva blocata este gasit prin ndreptarea actului
mpotriva unui alt obiect-tinta. Agresivitatea este astfel transferata,
deplasata si chiar generalizata n anumite situatii, iar cel asupra caruia se
ntoarce aprobiul agresatului se numeste "tap ispasitor" sau prejudiciu.
Exista anumite caracteristici ale obiectelor sau persoanelor care
determinacomportamentul agresiv, acestea fiind considerate de
subiectul n cauza ca frustrante:
1) daca persoana vizata este anticipata (si ct de puternic),
ostilitatea generata de o frustrare se poate manifesta direct sau
indirect;
2) individul intolerant sa considere ca este n siguranta cnd ataca
un grup dat sau o persoana;
3) prezenta justificarii morale n a face acest lucru.
Teoria agresivitatea este o contra-reactie la frustrare a fost
supusa unor ample analize critice n literatura psihologica de specialitate.
Astfel, n conceptia lui EYSENCK teoria este circulata din moment ce
frustrarea este definita n termenii agresivitatii si invers.
4.4. METODE sI TEHNICI DE CERCETARE
n scopul realizarii obiectivelor propuse si plecnd de la premisele
considerate ca fundament n elaborarea ipotezelor cercetarii, am
considerat ca principalele metode utile n demersul meu metodologic sunt:
Observatia dirijata. Aceasta metoda consta n urmarirea atenta si
sistematica a comportamentului subiectilor cu scopul de a sesiza aspectele
lor caracteristice privind, pe de o parte, fizionomia, igiena, nfatisarea,
privirea, mimica, gestica, conformatia, iar pe de alta parte, aspectele
comportarii subiectilor n anumite momente sau situatii specifice (n timpul
activitatilor scolare si libere).
Obiectivele urmarite prin metoda mai sus amintita sunt: 1) sa
manifeste reactii motrice cu conotatii agresive; 2) sa foloseasca un limbaj
agresiv; 3) sa manifeste o atitudine frustranta; 4) sa foloseasca fie violenta
(comportamentul agresiv violent), fie un limbaj agresiv pentru eliminarea
frustratiei.
In scopul realizarii obiectivelor anterior stabilite si pentru ilustrarea
clara a ipotezelor s-au utilizat si o serie de teste psihologice precum:
testul de frustratie Rosenzweig; testul de personalitate Woodworth; testul
"Eu sunt ..." si "Eu as vrea sa fiu ..."; testul "Familia"; testul "Clasa".
Am utilizat de asemenea: studierea fisei medicale si anamneza
psihologica.
n literatura de specialitate, grija pentru diagnoza si masurarea
frustrarii nu ocupa o pondere proportionala cu preocuparile teoretice
despre acest fenomen n ansamblul sau.
Dificultatea masurarii frustrarii rezulta din greutatea corelarii
instrumentelor de diagnoza cu teoria acestei corelari n scopul obiectivarii
cercetarii. Orice instrument folosit trebuie explicat, descris, precizata teoria
care-l defineste si valoarea sa diagnostica.
Astfel, pentru discriminarea cu predispozitii frustrant-agresive de
diferite grade, alaturi de observatie, anamneza, interviu am utilizat, ca
principal instrument, testul Rosenzweig, validat pentru copii ntre 3 si 13
ani. Complementar acestuia, am aplicat chestionarul de
personalitateWoodworth, testul Familia, Clasa, etc.
n raport cu situatiile frustrante, subiectii exprima mai multe tipuri de
reactie la situatii frustrante, corelate cu particularitatile de personalitate, cu
modul de structurare a potentialului atitudinal-frunstrant: reactii
orientate extrapunitiv (iritare, mnie); intrapunitiv (remuscare)
siimpunitiv (situatiile frustrante fiind explicate n mod conciliant).
Testul Rosenzweig cuprinde 24 de desene n care sunt
reprezentate doua personaje principale a caror figura si mimica sunt
indicate pentru a favoriza proiectarea reactiilor comportamentale. Oamenii
sunt desenati ntr-o situatie care produce n mod obisnuit o stare de
frustrare de intensitate medie. Deasupra unuia dintre personaje este trasat
un patrat n care este scris ceea ce vorbeste subiectul, adica modul de a
atrage atentia celuilalt asupra situatiei frustrante pentru acesta sau pe care
o provoaca el nsusi.
De exemplu, ntr-unul dintre desene se vede cum gazda atrage
atentia unei vizitatoare pentru ca a spart un vas care era preferat al mamei
sale. Subiectul trebuie sa scrie n spatiul gol modul cum va raspunde. I se
atrage atentia ca trebuie sa noteze primul raspuns care-i vine n minte. Se
presupune ca subiectul va acorda personajului modul propriu de gndire si
de simtire ntr-o situatie similara.
Dupa completarea ntregii serii, actiunea a fost reluata si fiecare
invitat sa citeasca ceea ce a scris. Am obtinut astfel informatii suplimentare
din inflexiunile vocii, din mimica.
Interpretarea completarilor s-a facut n functie de doua
variante: directia agresivitatii si tipul de reactie.
Sub raportul primei variabile - directia agresivitatii - se disting:
1) raspunsuri extrapunitive (H) cnd se face referire la
agresivitatea orientata spre mediu;
2) raspunsuri intrapunitive (I) orientate asupra persoanei frustrate;
3) raspunsuri impunitive (M) cnd situatia este apreciata ca
neimportanta sau ca nefiind din vina cuiva.
Ct priveste tipul de reactie, n acest sens se are n vedere:
a) dominarea obstacolului (OD) atunci cnd subiectul insista n
raspunsul sau asupra situatiei care produce frustrarea (dominare
crescuta a obstacolului "O"; amenintare scazuta "D";
amenintare fara importanta "M";
b) apararea Eului (ED). n acest caz, n raspuns, se specifica daca
personajul atribuie altcuiva
vina "E", daca accepta responsabilitatea (I) sau daca declara ca
nimeni nu este vinovat (M).
Un D ridicat indica un Eu slab.
c) persistenta trebuintei (NP) dupa rezolvarea problemelor puse de
frustrare. n acest caz, accentul se pune pe rezolvarea problemei,
fie ca personajul cere ajutorul cuiva (E), fie ca rezolva singur (I),
fie ca declara ca timpul o va rezolva (M).
Testul de personalitate Woodworth are forma unui chestionar care
cuprinde 76 de ntrebari, clasate n 8 categorii , dupa tendintele afective pe
care le desemneaza si dupa denumirile clinice carora le corespund aceste
tendinte:
1) tendinte catre emotivitatea simpla care reprezinta o schimbare
maladiva si nemotivata a dispozitiei; o accentuata excitare
afectiva, deseori fara motiv; vibrare anormala la solicitarile
afective, chiar si la cele minime;
2) tendinte spre obsesii si psihastenie. Psihastenia este privita ca
o psihoza care deriva din constitutia emotiva; se caracterizeaza
prin absenta energiei psihice, n starile de nervozitate,
hiperemotivitate; sentimente de teama si de constrngere.
Obsesia este o tulburare ideo-afectiva care apare n timpul starilor
de psihastenie;
3) tendinte schizoide care se caracterizeaza prin schimbarea
rapida a directiei gndirii, lipsa de unitate n vointa, autism,
vatamare grava a activitatii afective si voluntare;
4) tendinte paranoice - se caracterizeaza prin idei himerice si de
persecutie, primare, sistematizate si de nenlaturat;
5) tendinte depresive reprezinta ncordare psihica, dispozitie trista,
deprimare. Din punct de vedere endogen, depresia are cauze ce
rezida n constitutia individului. Din punct de vedere exogen, ea
poate fi o reactie la anumite trairi si afecte, reactie care
paralizeaza energia psihica si vointa;
6) tendinte impulsive sunt actiuni instinctive, pulsionale, actiuni n
care predomina afectul. Se
caracterizeaza prin lipsa de control inhibitor;
7) tendinte catre instabilitate reprezinta tendinta de a nu fi
statornic;
8) tendinte antisociale se manifesta prin dezacord fata de ordinea
sociala; prin nerespectarea regulilor sociale.
Trebuie mentionata ideea ca acest nu depisteaza maladii,
ci tendintele catre acestea. Ca atare, importanta utilizarii lui consta n
aceea ca neglijate, ele se pot adnci, mai ales n cazul copiilor
institutionalizati care sunt lipsiti de modele familiale pozitive si concrete,
reale.
Testul proiectiv T.S.T. - Twenty Statemens Test - se bazeaza pe
proiectia ncorporata n sarcina de completare a 20 de propozitii care ncep
toate cu: Eu sunt... Exista si varianta: Eu as vrea sa fiu ... La Universitatea
din Bucuresti, acest test a fost prelucrat si verificat din punctul de vedere al
caracteristicilor diagnostice. n acest test se pun n evidenta 6 categorii de
raspunsuri din punctul de vedere al continutului.
Raspunsurile A se refera la punerea n evidenta a
unor caracteristici fizice sauexterioare (eu sunt nalt, sanatos, cam gras,
etc.). Aceste tipuri de raspunsuri pot fi uneori situationale (eu stau lnga
fereastra, eu stau cu fata la drum, etc.). Aceste tipuri de raspunsuri pun n
evidenta o personalitate putin structurata, preocupata de adaptarea
imediata fara rezonante mai profunde.
Raspunsurile B se refera la situatia profesionala sau sociala (eu
sunt elev, strungar, etc.). Ele pun n evidenta o personalitate dominata de
probleme profesionale.
Categoria C se refera la caracteristicile psihice (eu sunt harnica),
demonstrnd o persoana altruista.
Se mai vorbeste si despre urmatoarele caracteristici, notate
cu D, E si F: familiale, adaptative si culturale.
Data fiind natura cercetarii am considerat ca este mai reprezentativa
realizarea unei cotari a raspunsurilor n functie de: Eu psihologic, Eu
social, Eu familial si Eu adaptativ.
Testul "Familia" este derivat din testul personalitatii umane a lui K.
Machower dar urmareste alte aspecte. Elementul esential pe care acest
test cauta sa-l scoata n evidenta sunt relatii interpersonale din cadrul
familiei, dintre frati, surori si parinti.
Se are n vedere: modul de reprezentare, dimensiunile, ordinea
personajelor, functiile acestora, relatiile dintre ele, elementele de dominare,
omisiunea unor personaje, fenomenele de frustratie, starile de tensiune
conflictuala...
Scopul folosirii testului scoate n evidenta caracteristicile relatiilor interpersonale din cadrul familiei, relatiile dintre copii si parinti, relatiile dintre frati.
Testul "Clasa" este derivat din testul "Familia", dar urmareste alte
aspecte. n acest test se solicita copilului sa faca un desen n care sa
figureze clasa, colectivul de elevi din care face parte. Testul dimensioneaza
n mod proiectiv atitudinile subiectului fata de colegi si profesorul clasei, si,
n acelasi timp, adaptarea scolara.
Studierea fisei medicale s-a facut n scopul depistarii unor posibili
factori implicati n determinarea predispozitiilor si tendintelor cu caracter
frustrant-agresiv, a adaptarii, etc. Ca atare, au fost urmarite aspectele
legate de mbolnaviri majore, dezechilibre endocrine, natura si evolutia
diverselor afectiuni etc.
Anamneza psihologica s-a realizat prin convorbiri cu profesorii, cu
adultii cunoscatori ai mediului de viata ai copiilor, prin studierea dosarului n
baza caruia copilul a fost institutionalizat. S-a ncercat obtinerea de
informatii privind conditiile de viata, educatie, socializare, atmosfera
"familiala", nivel de stimulare intelectuala, frecventarea de catre copil a
unor institutii prescolare, nivelul de organizare a familiei (dezorganizata,
conflictuala, deces, divort, etc.), atitudinea familiei cu copilul, legatura
familiei cu copilul, nivelul de vrsta n momentul primei institutionalizari;
motivele institutionalizarii; persoana de atasament pentru copil; experiente
psihotraumatice