Alexandru Donici

Fiul clucerului Dimitrie Donici si al Elenei (n. Lambrino) si nepotul renumitului "pravilist"
Andronache Donici. isi face studiile la un pension din Petersburg. unde se familiarizeaza cu
literatura rusa. in acelasi loc absolva si scoala de cadeti, devenind, pentru scurt timp (1825-
1826), ofiter in armata nisa. Dupa stabilirea la Iasi (1835), apoi la Piatra Neamt (1841), intra in
magistratura. Considerat de contemporani unul dintre cei mai de seama literati, DONICI
debuteaza la 1837 cu trad. poemului Tiganii de Puskin. Colaboreaza la Dacia literara, Albina
romaneasca, Propasirea, Zimbrul, Romania literara s.a. Opera care il consacra este culegerea
de Fabule (1840). Ea avea sa devina titlul de referinta al lui Eminescu pentru recunoasterea si
definirea fabulistului:"Donici, cuib de-ntelepciune".

De mica intindere, creatia lui D., alaturi de aceea a lui C. Stamati, marcheaza un moment
important in evolutia relatiilor literare romano-ruse. In ordinea aceasta, prioritatea e detinuta
de traduceri. Exceptand poemul Tiganii, elocvent, prin arta traducerii, pentru adanca
patrundere a textului original, DONICI scoate in 1844, in colaborare cu Costache Negruzzi,
Satire si alte poetice compuneri, transpuse intr-o frumoasa limba romaneasca din Antioh
Cantemir. Aceeasi predilectie pentru literatura satirica este relevata de culegerea de Fabule
din 1840. Amplificata si reeditata in 1842, ea ii aduce autorului faima de mare fabulist.
Alecsandri il considera "un veritabil La Fontaine"; Negruzzi releva insusirile stilului - precizia,
simplitatea, armonia; Kogalniceanu il vede superior celorlalti creatori de fabule. Dupa un
obicei admis in acest gen - cum remarca G. Calinescu referindu-se la Alexandrescu -, prin
motivele celor 87 de fabule, DONICI este tributar unor fabulisti rusi, precum; A. E. Izmailov, de
la care imprumuta tema din infiintarea fabulei, teoretizare in versuri a speciei, I. I. Dmitriev si.
mai cu seama, I. A. Krilov. Lipsit de originalitate in inventie, poetul roman dovedeste in schimb
un interes particular pentru localizarea si adaptarea subiectului. Fabulele reflecta astfel
societatea romaneasca a vremii in trasaturile sale generale, dar si in notele specifice, lasand
adesea impresia de atmosfera romaneasca. Satira tinteste viciile marilor boieri, justitia
nedreapta, abuzurile car-muitorilor si ale functionarilor, dar si cosmopolitismul, nepotismul,
superstitiile, laudarosenia, neunirea etc. (Ursul la prisaci. Vulpea si bursucul, Lupul la pieire,
Lupul nazar, Momita la bal masche, Musca, Mustele si albina. Doua poloboace. Jderul si
cacomul. Racul, broasca si o stiuca s.a.). Inferior ca arta lui Gr. Alexandrescu, dar cu o
individualitate marcata totusi, care-1 impune ca fabulist, DONICI aduce in creatiile sale un
umor discret, o mare concentrare si simplitate stilistica, o limba romana curata, impregnata cu
zicale si proverbe populare, si o anumita sfatosenie si intelepciune batraneasca (Petrenii si
Bistrita, Greierul si furnica, Turma si cainele, Capra si iada, Lupul si cucul, Mora-riul, Lupul si
lupusorul, Stiuca si motanul). Asemenea insusiri, atestand legatura profunda cu spiritualitatea
populara, explica receptarea larga a fabulisticii si locul important ce-i revine scriitorului in
cadrul generatiei pasoptiste.