Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi - Camil Petrescu - referat, comentariu

Romanul Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi a aparut in anul 1930.
La baza romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi stau niste exercitii
nuvelistice (Romanul Capitanul Andreescu si Proces verbal de dragoste si de razboi), ce s-au
cristalizat in forma definitiva in anul 1930.

Tema romanului
Tema o constituie drama intelectualului lucid, insetat de iubirea absoluta, dominat de
incertitudini, salvandu-se prin constientizarea unei drame mai puternice, a razboiului absurd,
vzut ca iminen a morii.

Structura romanului
Romanul este structurat n dou pri, cu titluri semnificative: "Ultima noapte de dragoste", care
exprim aspiraia ctre sentimentul de iubire absolut i "ntia noapte de rzboi", care
ilustreaz imaginea rzboiului tragic i absurd, ca iminen a morii. Dac prima parte este o
ficiune, deoarece prozatorul nu era cstorit i nici nu trise o dram de iubire pn la scrierea
romanului, partea doua este ns o experien trit, scriitorul fiind ofier al armatei romne, fi
timpul primului rzboi mondial.

Ideea literar este adoptat de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar
conferina sa despre "Noua structur i opera lui Marcel Proust" constiuie un adevrat manifest
literar de credin. O apropiere vizibil este i ntre eroii lui Stendhal i aceia ai lui Camil
Petrescu, n special n nzestrarea lor cu energie, for interioar i loialitate: "A tri, n sensul de
a simi c trieti, nseamn a ncerca, senzaii puternice". Calitile fizice i trsturile
intelectuale care individualizeaz n societate personajele celor doi scriitori trebuie s-i situeze pe
o treapt ierarhic superioar celorlali. La ambii scriitori eroii sfresc tragic, fiind nvini de
propria pasiune, de propriul ideal. Ins personajele lui Camil Petrescu dobndesc energii uriae
declanate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea lor de a tri idei.

Semnificaia titlului
Cuvntul "noapte" repetat n titlu red simbolic incertitudinea, ndoiala, iraionalul, nesigurana
i absurdul, necunoscutul i tainele firii umane. Cele dou "nopi" din titlu sugereaz i dou
etape din evoluia personajului principal, dar nu i ultimele, ntruct - n final - tefan
Gheqrghidiu este disponibil sufletete pentru o nou experien existenial.

Compoziia romanului
Actiunea incepe intr-o seara din vara anului 1916, cand Gheorghidiu, concentrat de cateva luni,
se afla la Piatra Craiului, in munte, cu regimentul sau.

O discutie la popola ofiterilor ne intampina in romanul lui C. Petrescu, ca si in Padurea
spanzuratilor. Aceasta discutie este intrerupta de o retrospectiva (cap.al II-lea al IV-lea), ce
constituie un verisabil roman, si in care aflam ce intamplari s-au petrecut in cei doi ani si jumate
in care au precedat concentrarea eroului: in ce imprejurari s-a casatorit, despre mostenire, etc.

Dar ultima scrisoare ma cheama la Campulung pentru sambata sau cel mai tarziu duminica.
Aceasta este fraza care incheie paranteza epica si-l readuce pe lector la seara discutiei de la
popota. Daca retrospectiva a condensat mai bine de doi ani din viata eroului, capitolul care
incheie prima parte cuprinde ceva mai putin de doua zile: sambata si duminica. Sunt doua zile
foate bogate in evenimente (drumul la Campulung, cearta, panda, intoarcerea fortata la unitate)
chinuitoare pentru Ghiorgidiu, care cauta dovezi ale infidelitatii sotiei, avand nevoie de
certitudine. Daca joi seara, in timpul scenei de la popota, il simtim in pragul nebuniei, duminica
seara, la cateva ore dupa declansarea razboiului, Gheorghidiu este absorbit de marele eveniment.
De acum problemele sufletesti nu vor mai ocupa decat un colt al tabloului.

Prin urmare, subiectul romanului se organizeaza in jurul dramei de constiinta a personajului,
generata de incertitudinea in iubire.

Stefan Gheorghidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza, inca de la
inceput, intr-un alt plan opus majoritatii. Traieste intr-o lume propice, are o ordine a sa
interioara, iar nepotrivirea dintre aceasta ordine si cea a lumii exterioare, precum si
imposibilitatea de a trai in conformitate cu ideea, fac din el un inadaptat.

Student sarac, traind din greu impreuna cu familia sa, avand rude bogate, dar pe care le
dispretuieste, Gheorghidiu se dedica studiuluui filozofiei cu aceiasi pasiune cu care avea sa
iubeasca o colega de universitate, blonda cu ochi mari albastrii, vii ca niste intrebari de
clestar.

Spre surprinderea tuturor, Gheorghidiu devine mostenitorul unchiului Tache, care ii lasa o avere
considerabila, incredintata spre administrarea celuilalt unchi, Nae Gheorghidiu, in schimbul unei
rente lunare.

Eroul este acum eliberat de grijile materiale si se poate dedica in exclusivitate studiului
filozofiei. Dar pentru a-i face pe plac Elei, sotia sa, Gheorghidiu va patrunde in societatea
mondena care, observa eroul trezise in femeia mea porniri care dormitau latent.

Ela este atrasa de viata mondena, de excursiile in grup, de moda, de dans si-si obliga sotul sa o
urmeze in aceasta lume. Asa incepe drama erotica a sotului, care analizeaza lucid gesturile sale,
dar si pe cele ale celorlalti, pentru ca noua situatie materiala facilitateaza instrainarea celor doi.

Stefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, care raporteaza dragostea, ca si propria sa
existenta, la absolut. Lumea lui este cea a speculatiei filozofice si a idealului absolut, iar drama
personajului este declansata de iluzia ca a descoperit femeia ideala, care il iubeste cu pasiune si
care este interesata si de filozofie ori de stiintele spirituale. Femeia aceasta este pentru
Gheorghidiu unica: nu exista pentru mine decat femaia aceasta, cu rochia de culoarea
caisei. Unicitatea o inalta pe Ela la nivelul arhetipului feminin, dar, treptat, ea va cadea in
prozaic. Isi urmeaza sotul la seminarii nu pentru ca are inclinatii pentru speculatiile filozofice, ci
pentru ca acesta sa nu flirteze cu colegele.

Gheorghidiu observa si analizeaza comportarea sotiei sale in societate, precum si atractia ei
pentru un oarecare Gregoriade, cu care crede ca Ela il inseala; femeia se dovedeste o fiinta
mediocra, incercand sa-l traga si pe Gheorghidiu in prozaic.

Drama eroului este mai degraba, drama setei de certitudine, decat drama geloziei. Viata a devenit
pentru el o tortura continua, fiecare moment (vizitele la Anisoara, excursia la Odobesti, etc.)
fiind inregistrat prin ecoul lui in constiinta personajului chinuit de incertitudine. Il framanta faptu
ca s-a inselat, ca nu a putut intui de la inceput adevarul constatat ulterior cu o uimire dureroasa:
eu descopeream acum treptat, sub o madona crezuta autentica, originalul: un peisaj si un cap
strain si vulgar.

Intelectual lucid, Gheorghidiu isi va dimensiona corect drama numai in urma celeilalte
experiente ,, coplesitoare, a frontului.

La intrarea Romaniei in primul razboi mondial, eroul este mobilizat si participa la luptele din
zona Rucar-Bran si de pe Valea Prahovei. Asadar, a doua parte a romanului ilustreaza drama
razboiului; personajul analizeaza si compara drama razboiului cu drama sentimentala datorita
careia era capabil sa dezerteze de pe front. In final se desparte de Ela, lasandu-i intreaga avere si
tot trecutul.

Partea a doaua este construita dupa jurnalul de campanie al autorului, iar aceste pagini
constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi, in literatura noastra sustinea
G. Calinescu.

Tehnicii introspectiei psihilogice ii i-a loc acum cea a jurnalului construit din fapte, impresii,
reflectii, urmarind sa lumineze viata interioara a insului. Pentru care razboiul
este drama personalitatii.

Izvorate dintr-o experienta directa, paginile despre razboi urmaresc sa inregistreze adevarata
drama a celor de pe front, lozincile patriotarde la moda, adica o alta realitate in care La atac nu
se pornea cu discursuri si soldatii nu chiuiau de bucurie cand primeau ordin de lupta.

Stefan Gheorghidiu ramane acelasi intelectual lucid, onest, care se confruntat cu realitatea
frontului, nu ramane un simplu observator al acesteia, ci traieste intens o experienta consumata in
intregul ei.

Spaima innebunitoare in fata mortii, degradarea fizica si psihica, depersonalizarea, anularea
constiintei, reprezinta adevarata fata a razboiului, pe care C. Petrescu il deruitizeaza. Si Stefan
Gheorghidiu este coplesi de teama, cuprins de panica; buzele-i ard, intrebarile chinuitoare:
picura in suflet, dar nu fuge, dorind sa traiasca plenar fiecare moment: n-as vrea sa existe
pe lume o experienta definitiva de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul
meu suflet. In raport cu ce i se intampla pe front, drama sa erotica ii apare infima; acum sufletul
se zbate in incertitudinea momentului urmator, incapabil de a fi prevazut.
Razboiul e marea incercare a vietii lui Gheorghidiu, e marea experienta (Exploziile se succed
organizat. Unele le aud la cativa pasi, altele in mine; Nu pot gandi nimic). Aceasta este
experienta care il face pe Gheorghidiu sa priveasca zambind scrisoarea anonima, prin care era
instiintat ca Ela il inseala. Si cu intelegere superioara a vietii rosteste apoi: I-am scris ca ii las
absolut tot ce e in casa, de la obiectele de pret la cartide la lucruri personale, la amintiri. Adica
tot trecutul.
Asadar, in plan moral personajul nu este infrant; experienta razboiului l-a ajutat sa
redimensioneze drama erotica.

Clasificarea s-a produs si in el, exista inca dorinta de a mai incerca atingerea idealului: M-am
inselat o data, as mai putea inca, incerca din nou