ASIMILAREA AZOTULUI DE CĂTRE PLANTE

Semnificaţia biologică:
o element biogen
o componentul principal al aminoacizilor, acizilor nucleici, amino-
glucidelor, amino-lipidelor,
o biocompuşii cu azot sunt implicaţi în procesele metabolice ale tuturor
organismelor vii.
o “viaţa pe Terra nu poate exista fără azot” ( M-M. Zamfirache şi Ctin.
Toma - 2000).

Formele de azot:
o accesibile
o inaccesibile.

Azotul:
- azotul elementar este forma cea mai abundentă cantitativ pe pământ;
- azotul fixat ca de azot organic fundamental (-NH3, NH4, NO3) este
utilizat în procesele metabolice şi valorificat biologic de o largă varietate de
organisme.
- azotul de structură din biomoleculele organice cuprinse în structurile
organismelor vii sau care şi-au pierdut viaţa.

D. p. d. v. al raportului dintre organismele vegetale şi formele de azot din sol:

- organisme vegetale care descompun diferitele forme de azot din sol în
vederea obţinerii energiei necesare proceselor metabolice (plantele autotrof
chimiosintetizante);
- organisme vegetale care preiau din sol unele forme de azot în procesul de
absorbţie şi îl utilizează pentru biosinteza biomoleculelor proprii care conţin
azot;
- organismele vegetale care se hrănesc cu compuşi organici din alte
organisme.

Organismele chimiosintetizante biosintetizează compuşii organici cu ajutorul

energiei rezultate din descompunerea unor compuşi minerali :
o nitrobacteriile,
o sulfobacteriile şi
o ferobacteriile.
 Bacteriile nitrificatoare produc energie prin descompunerea în două
etape a amoniacului :

o În prima etapă nitrosobacteriile (ex.genul Nitrosomonas, Nitrosococcus)

oxidează amoniacul până la acid nitros → 227 kJ.
În condiţii fiziologice acidul nitros este complet ionizat eliberând NO2.
Reacţiile sunt catalizate enzimatic.

NH4 + 1/2 O2 → [NH2OH] → [HNO2] + 2H+

[HNO2] + 1/2 O2 → H+ + NO2– + 227 kJ

o În cea de-a doua etapă, nitriţii sunt oxidaţi la nitraţi sub acţiunea
nitrobacteriilor (ex. genul Nitrobacter) → 71 kJ.

NO2– + 1/2O2 → NO3– + 71 kJ

Energia rezultată din aceste procese este utilizată de bacterii pentru biosinteza
compuşilor organici.

CO2 + 4H+ + E →1/6 C6H12O6 + H2O

Indiferent de mecanismele şi microorganismele care produc azotul nitric,

acesta este produsul final al nitrificării, iar destinaţia lui în sol este diferită:

- cea mai mare parte va fi absorbită de plantele verzi,

- o parte este utilizată ca sursă de azot de către microorganismele care
populează solul,
- o altă parte se pierde fie prin denitrificare, fie prin levigare.
 Asimilarea azotului de către plantele simbionte

o Microorganismele capabile să fixeze azotul molecular se asociază

frecvent cu rădăcinile plantelor superioare sau cu frunzele lor de la care preiau
biocompuşii nutritivi, mai ales glucidele, care le sunt necesare pentru multiplicare şi
chiar pentru procesul de fixare al azotului.

o Acest tip de asociaţii numite simbioze deşi sunt reciproc benefice, sunt
labile, prin urmare nu au un caracter permanent, deoarece funcţionează doar în
perioada în care condiţiile de mediu sunt favorabile.

Tipuride asociaţii:
- Simbiozele rădăcinilor şi
- Simbiozele foliare.

Simbionţi la nivelul rădăcinilor:

o mai multe specii de bacterii fixatoare de azot
o o specie de actinomicete.

Definiţie: Bacteriorizele reprezintă simbioza dintre unele specii de bacterii şi

rădăcinile plantelor superioare.

Exemplu: simbiozele dintre bacteriile din genul Rhizobium şi rădăcinile

plantelor leguminoase.

Caracteristici :
- formarea unei structuri specifice numite “nodul“, a cărei dezvoltare nu este
necesară pentru viaţa plantei în condiţiile unei aprovizionări corespunzătoare cu azot;
- specificitate între bacterii şi specia de plantă ;
- recunoaşterea dintre bacterii şi rădăcinile plantelor se realizează pe cale
chimică, pe baza interacţiunii dintre oligoglucidele din capsula bacteriană şi
biomoleculele specifice din structura pereţilor celulelor rădăcinii :

= Bradyrhizobium japonicum este recunoscut cu ajutorul

lectinei, o glicoproteină din rădăcinile de soia;
= Rhizobium trifolii este recunoscut cu ajutorul unei alte
lectine, trifoliina, o proteină din rădăcinile de trifoi.

Exemple de bacteriorize :
o rădăcinile plantelor de mazăre, bob şi linte cu bacteria Rhizobium
leguminosarum,
o rădăcinile lupinului cu Rhizobium lupini,
o rădăcinile de la plantele de fasole cu Rhizobium phaseoli.
 Mecanismul formării simbiozelor:

o bacteriile sunt atrase chimiotactic de către rădăcinile plantelor leguminoase.

o un biocompus din grupa flavonoizilor produs de rădăcini (luteolină,
naringenină, daidzeină etc.), determină expresia genelor “nod„ din bacterii care
codifică în faza iniţială a nodulării enzimele implicate în biosinteza lipo-chitin-
oligoglucidelor cunoscute ca factor “Nod“.
o după recunoaşterea dintre bacterii şi plante, bacteriile se fixează pe un
receptor de pe suprafaţa rădăcinilor cu ajutorul unei proteine numite ricadesin.

Pătrunderea bacteriilor în celulele rădăcinilor :

- biodegradarea pereţilor celulari în prezenţa enzimelor: pectinaze,

hemicelulază şi celulază secretate de bacterii ;
- înglobarea bacteriilor ajunse la nivelul plasmalemei printr-un proces de
endopinocitoză,
- după care sunt înconjurate de o membrană formată din biocompuşii produşi
de RE şi complexul Golgi → filamentul de infecţie prin care se deplasează bacteriile
până în zona de formare a nodozităţii ;
- eliberarea bacteriilor în citoplasmă unde se înconjoară de o membrană
peribacterială care derivă din membranele plasmatice ale plantei gazdă → bacterioizii
care conţin 2 până la 20 bacterii;
Rolul membranei peribacteriene:
o reprezintă interfaţa dintre bacterioid şi celula plantei gazdă
o schimbul de compuşi (exemplu : NH3 care este exportat în citoplasma
celulei gazdă şi acizi organici care sunt importaţi pentru nutriţia bacteriilor) ; modul
de transport al biomoleculelor prin membrana peribacteriană nu este clarificat ;

Rolul factorului “Nod”:

o generează un mesager secundar care difuzează prin celule, unde,
o prin modificarea balanţei auxine/gibereline induce activarea procesului
de diviziune celulară → formarea nodozităţii.

*În plantele leguminoase de origine tropicală (soia), se divid celulele corticale

externe, în timp la plantele din zonele temperate, se divid celulele corticale interne.

Tipuri de noduli:
- cu creştere nedeterminată care prezintă un meristem pesistent,
- cu creştere determinată.

*Nitrogenaza, enzima care catalizează reacţia de fixare a azotului molecular,

este sensibilă la concentraţiile mari de oxigen.
*Aceasta a condus la realizarea în nodozităţi a unui mecanism de reglare a
concentraţiei de oxigen din celulele în care se găsesc bacteriile.
 *Difuziunea oxigenului în nodozităţi se face cu dificultate din cauza
dimensiunii mici a spaţiilor intercelulare din parenchimul care înconjoară fasciculele
vasculare şi care constituie o barieră fizică pentru pătrunderea acestuia.

*Leghemoglobina are rolul unei substanţe tampon care absoarbe şi cedează

oxigenul, menţinându-l la o concentraţie relativ scăzută care variază între 3-30
milimoli.

Biosinteza leghemoglobinei de culoare roşie, unicul pigment vegetal din grupa

hemoglobinelor, are loc în celulele infectate cu bacterii, iar hemul este biosintetizat
de bacterie.

Biodegradarea leghemoglobinei în celulele senescente din nodozităţi

determină formarea biliverdinei, de culoare verde.

*Nodozităţile conţin :
 cca 80% celule infectate şi
 20% celule neinfectate,
 plasmodesme care realizează legătura dintre ele,
 fiecare celulă infectată poate conţine până la 20.000 bacterioizi.

*Reacţia de fixare a azotului molecular atmosferic se realizează cu consum

mare de energie biochimică, în prezenţa enzimei nitrogenază :

nitrogenază
+ -
N2+8 NADPH + H + 8 e + 16 ATP 2NH3 +2 H+ + 8 NADPH +
+ 16 ADP+16 Pa

- Cele două molecule de amoniu rezultate din acest proces sunt eliminate din
bacterioizi în citoplasma celulei gazdă, unde sunt fixate de acidul glutamic cu
formare de glutamină.
- O moleculă de glutamină este translocată spre vasele lemnoase, iar cea de a
doua reacţionează cu acidul cetoglutaric formând două molecule de acid glutamic,
care reiau ciclul.
- Compuşii azotaţi formaţi în rădăcină şi translocaţi spre xilem sunt amidele:
= asparagina şi glutamina în cazul plantelor leguminoase
originare din zonele temperate şi
= ureidele şi acidul alantoic în cazul plantelor leguminoase
care provin din zonele calde.

*Cantitatea de azot molecular fixată de bacteriorize variază (Phillips 1980),

între 52 kg N2/ha/an la mazăre şi 300 - 311 kg N2/ha/an la soia.
 Definiţie: Actinorizele sunt (simbioze) asocieri dintre speciile de actinomicete
aparţinând genului Frankia şi rădăcinile plantelor neleguminoase, şi sunt
comparabile ca areal de răspândire cu bacteriorizele.

*Se întâlnesc pe ariile neocupate de agricultură din diferite zone geografice:

o arctice,
o temperate,
o subtropicale,
o tropicale.

Exccepţie : Nu se găsesc în zonele polare.

Rol : de fixare a azotului, prezentând o deosebită importanţă economică.

*Speciile de plante superioare care prezintă actinorize sunt mult utilizate drept
componente majore în parcurile aferente zonelor de agrement. Au o largă utilizare în
Egipt, Papua (specii de Casuarina), în Canada (specii de Alnus), în China (specii de
Hippophaë).

*Deosebirea evidentă dintre bacteriorize şi actinorize este aceea că fiecare

actinoriză corespunde unui grup de rădăcini modificate.

Dezvoltarea actinorizei:
I. apariţia şi creşterea endofitului potenţial la exteriorul plantei gazdă ;
II. invazia perilor absorbanţi de către filamentele de Frankia;
III. formarea nodozităţilor primare numite prenodozităţi;
IV. apariţia nodozităţilor.

Simbiozele foliare
Suprafaţa frunzelor verzi, cărnoase, este populată de o serie de
microorganisme dintre care unele apar rar în alte nişe ecologice.

Definiţii :
 Filosfera = habitatul adiacent frunzei ;
 Fitoplanul = habitatul direct asociat cu frunza.

filosferă ≈ rizosferă
*Nişa ecologică reprezentată de suprafaţa frunzelor este direct şi rapid
influenţată de modificarea condiţiilor de mediu: intensitatea şi compoziţia spectrului
solar, temperatură, umiditatea relativă atmosferică.

Procesul de dispersie al microorganismelor din filosferă este realizat de:

 Factori de mediu - ploi, curenţi de aer, particulele de praf,
 insecte, precum şi
 prin unele mecanisme proprii cum ar fi balistisporii.
Microorganismele filosferei:
-ocazionale sau
-rezidente pe suprafaţa frunzei.

Micoorganismele rezidente în filosferă: bacteriile care formează nodozităţi

foliare, dezvoltându-se în relaţii de simbioză cu frunza.

Nodozităţile foliare = simbioze foliare.

*Simbiozele foliare au caracter de simbioze ciclice şi au fost descrise pentru

prima dată de Zimmermann în 1902 (citat de M.M. Zamfirache şi Ctin. Toma în
2000) la specii aparţinând la trei familii de plante superioare din zonele tropicale şi
subtropicale, şi anume:
o familia Rubiaceae şi Myzrsinaceae din clasa Dycotiledonatae,
o familia Dioscoreaceae din clasa Monocotyledonatae.

*Nodulii de infecţie au dimensiunile cuprinse între 500 şi 2000 mμ.

*Formarea nodulilor foliari:

o întâi bacteria colonizează punctele vegetative ale mugurilor unde
o secretă un compus mucilagigen asemănător cu guma arabică, în care
proliferează;
o se consideră că aceste bacterii pot infecta întâi ţesuturile ovarului şi chiar
ovulele,
o ulterior infectează seminţele.

*Transmiterea germenilor de infecţie prin seminţe a condus la ideea că acest

tip de simbioză este de tip ciclic şi că poate fi transmisă prin seminţe.

Forma nodozităţilor foliare: sferice sau cilindrice.

*Studiile au relevat că plantele cu nodozităţi foliare au dimensiuni mai mari

decât cele lipsite de acestea: se pune problema că rolul bacteriilor în simbiozele
foliare nu este neapărat acela de a fixa azotul, ci şi în neutralizarea inhibitorilor de
creştere.

*După Silver (1977) potenţialul fixării azotului molecular în filosferă este

important valoric în zonele umede ale pământului, unde raportul C/N este ridicat.

*În zonele temperate valoarea acestui raport este neglijabilă din cauza
fenomenului de uscare periodică a suprafeţei foliare care reprezintă un factor
restrictiv major.
 *Rămân necunoscute încă mecanismele prin care aceste bacterii fixează azotul
molecular şi căile de utilizare a acestui element după fixare.
Alte asociaţii cu bacterii fixatoare de azot

Cianobacteriile fixatoare de azot deşi sunt forme predominant libere, se

asociază adesea cu plante superioare din cele mai diverse grupe sistematice, de la
briofite până la angiosperme.
Astfel se formează asociaţiile fixatoare de azot molecular atmosferic.
*Din această asociere beneficiază ambii parteneri.
*Fiecare partener, atât cianobacteriile fixatoare de azot cât şi planta gazdă,
poate trăi şi în afara acestor asociaţii fiind puţin dependenţi unul de altul.

Cianobacteriile cele mai frecvent întâlnite:

 genului Nostoc şi
 Anabaena, care de altfel sunt foarte răspândite şi în stare liberă.

*În condiţiile asociaţiilor pe care le formează cu plantele superioare,

cianobacteriile devin dependente energetic de sursele oferite de gazdă din cauza
faptului că fiind protejate în cavităţi, îşi pierd pigmenţii clorofilieni şi nu mai pot
fotosintetiza.

*Schimburile de biomolecule între cei doi parteneri sunt favorizate de

materialul mucilagigen produs de cianobacterii care se interpune între ţesuturile
gazdei şi microsimbiont.

*Se cunosc asociaţii cu grade diferite de complexitate în funcţie de localizarea

intracelulară sau extracelulară a microsimbiontului.

Dintre asociaţiile cu cianobacterii fixatoare de azot fac parte:

- asociaţiile cu fungi care alcătuiesc lichenii,

- asociaţiile cu muşchii din clasa Hepaticae,
- simbioza cu pteridofitele,
- asociaţiile cu gimnospermele,
- asociaţiile cu angiospermele.

Semnificaţia biologică a asociaţiilor fixatoare de N2

o Simbiozele sunt rezultatul unui proces complex de dezvoltare coordonat
de mecanisme genetice care aparţin atât bacteriilor câ şi plantelor, proces care
asociază capacitatea de fotosinteză a plantelor cu cea de reducere a azotului
molecular la azot amoniacal.
o “Esenţa simbiozei constă în comunicarea metabolică şi schimbul de
metaboliţi între cei doi simbionţi”(d.Verma-1983 citat de M.M. Zamfirache şi Ctin.
Toma în 2000).
La noi în ţară: sunt răspândite numai asociaţiile fixatoare de azot aparţinând
primelor trei grupe, care au un randament al fixării azotului între 120 şi 670 kg
N/ha/an în funcţie de condiţiile de mediu.

*Aproximativ 100 de specii de gimnosperme din zona tropicală şi subtropicală

umedă stabilesc asociaţii fixatoare de azot molecular cu cianobacteriile, şi 25 de
specii ale genului Gunnera din familia Haloragidaceae dintre angiospermele
răspândite în Africa, America de Sud şi Indonezia.

Aportul de azot în cazul asociaţiilor cu gimnosperme este de 19 kg N/ha/an,

- iar în cazul celor stabilite cu angiospermele aportul este de 10-72 kg N/ha/an.

Semnificaţia biologică a asociaţiilor fixatoare de azot:

- căi de utilizare a azotului atmosferic de către organismele vegetale,
- căi de utilizare a azotului atmosferic de către organismele animale şi chiar
de om,
- căi de încorporare a azotului atmosferic în sol şi îmbunătăţirea calităţii
acestuia.

*Agricultura durabilă presupune utilizarea aşa numitelor “îngrăşăminte verzi”

reprezentate de plantele din familia leguminoaselor, în procesul de protejare şi
restaurare a fertilităţii solului, pentru obţinerea unei hrane sanogene atât pentru om
cât şi pentru animale.
În agricultura tropicală aplicarea fertilizărilor cu “îngrăşăminte verzi” în
asolamente, este deosebit de importantă, deoarece au mărit considerabil randamentul
agricol.

Exemplu: plantele de orez provenite din culturi înfiinţate pe soluri după culturi
de “îngrăşăminte verzi”, au indicat un procent cu 37% mai ridicat de proteine în
boabe decât în cazul plantelor tratate cu îngrăşăminte chimice.

*Numai că introducerea în agricultura altor ţări a “îngrăşămintelor verzi”,

reprezentate de specii de leguminoase, a ridicat probleme din cauza condiţiilor de
mediu atât de diferite de la o zonă a globului la alta.

Alte metode caracteristice agriculturii durabile:

 transferul fixatorilor simbiotici pe alte specii de leguminoase
precum şi pe specii de plante aparţinând altor familii,
 formarea de culturi mixte în cadrul cărora una din speciile de plante
să fie înzestrată cu bacteriorize.