Internaionale Braov Cursuri online TEMA 4 TENDINE ALE TURISMULUI MONDIAL I EUROPEAN Obiective Cunoaterea tendinelor n dinamica i structura turismului internaional
Coninut 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional
Din punct de vedere demografic, n Europa, segmentul de vrst al seniorilor, n cadrul populaiei, va continua s creasc numeric, pe termen scurt i mediu.
1.1 Tendinte in dinamica si structura turismului international Consecinele acestor evoluii demografice, pentru sectorul turistic vor fi n principal, urmtoarele:
este posibil ca prpastia dintre pieele destinate oamenilor care au timp i ale celor care au bani s se accentueze, n privina turismului. pe ansamblu, timpul liber pare a crete n dimensiune, dar pentru principalele segmente ale populaiei, n special cel al bogailor, presiunea devine mai important. n Europa, lipsa timpului liber ar putea implica realizarea unui numr mai mare de cltorii, dar cu durate mai scurte . Consumatorul cruia i lipsete timpul vrea, n general, s plteasc un pre care s includ transportul, mesele, cazarea i vizitele la diferite atracii. Aceasta va reduce numrul tranzaciilor pe care ar trebui s le fac pentru fiecare serviciu dorit i faciliteaz planificarea cltoriei.
4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional
Din punct de vedere al mediului natural, una dintre cele mai importante probleme creia industria turismului va trebui s-i fac fa, pe termen lung, este cea a schimbrilor climatice, care poate conduce la declinul multor destinaii turistice 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Consecinele pentru sectorul turistic, ale acestor evoluii privind problemele de mediu, se estimeaz c vor fi, in principal, urmtoarele: Va crete costul prezervrii resurselor naturale, precum plajele i alte amenajri litorale, lacurile, fluviile i al asigurrii condiiilor pentru sporturile de iarn. Este probabil o cretere a taxelor de mediu, datorat eforturilor pe care guvernele ncearc s le fac n vederea limitrii emisiilor de gaze cu efect de ser. Creterea cererii pentru ecoturism i pentru vacanele n natur, va conduce la creterea numrului acestor produse, pe pia i la sofisticarea lor. Sporirea volumului i a calitii informaiilor privind produsele turistice durabile, furnizate de prestatorii de servicii turistice i de organizatorii de voiaje, va conduce la creterea contiinei consumatorilor privind problemele de mediu. Aciunile de marketing vor trebui s promoveze aspectul dezvoltrii durabile a produselor oferite clienilor. 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Schimburile de bunuri de consum i de servicii vor fi mai importante, iar serviciile, inclusiv turismul, vor ocupa un loc mai important n economia mondial 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Consecinele pentru sectorul turistic, ale acestor tendine, vor fi urmtoarele :
se va dezvolta un mediu de afaceri mai concurenial, cu turiti care vor putea s gseasc mai ales produse ieftine, pe Internet i cu firme de turism ce vor putea aciona mai liber pe pia, cu mai puine constrngeri vamale; economiile emergente vor crea noi destinaii turistice, ncercnd, adesea, s se foloseasc de promovarea turismului ca de un instrument de ntrire a identitilor lor. n acelai timp, aceste economii ntrite vor crea i noi piee emitoare pentru turism; mondializarea crescnd va influena valorile tinerilor i ateptrile acestora n privina cltoriilor. Pentru satisfacerea acestor ateptri este primordial ca informaiile i, n special, serviciile de cazare asigurate s fie de calitatea adecvat i ca acestea s fie accesibile pe Internet i pe ansamblul noilor canale de comunicaii;
4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Oamenii cltoresc mai mult, devin mai contieni de cultur i de mediul nconjurtor, n locurile pe care le viziteaz, ceea ce se reflect asupra propriilor lor experiene i moduri de via. 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Consecinele acestor tendine, pentru sectorul turistic, se estimeaz c vor fi urmtoarele:
Turitii experimentai sunt implicai n organizarea cltoriilor lor, n rezervrile i sistemele de rezervare utilizate. Acetia vor solicita, deci, un serviciu de mai bun calitate, la fiecare nivel al cheltuielilor. Va fi dificil, pentru anumite destinaii, s-i fidelizeze clientela, iar unele destinaii vor putea avea dificulti n a-i lrgi cota de pia n privina schimbrilor modului de via al turitilor, cltoriile vor fi stimulate de nemulumirea crescnd a indivizilor eliberai, care se gndesc mereu c viaa ar fi mai bun altfel. 4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Cererea pentru turismul de bun stare, de sntate, pentru fitness i produsele legate de reducerea stresului va crete, n special n rile industrializate, iar concurena va spori, n anumite regiuni ale Europei, datorit unor importante capitaluri private, injectate n modernizarea vechilor servicii de sntate i n staiunile termale.
4.1 Tendine n dinamica i structura turismului internaional Consecinele pentru turism, ale acestor tendine, vor fi, n principal, urmtoarele:
- consumatorii vor cuta experiene diferite, crora vor dori s le dea o intensitate sporit i un sens mai profund. De aici, riscul de cretere a cererii pentru ofertele de tip risc calculat (cum ar fi, de exemplu, cltoriile pentru aventur i senzaii tari) sau dezvoltarea noilor regiuni turistice, ce ofer o experien controlat;
- pe de alt parte, va avea loc o cretere a cererii de produse spirituale, bazate pe experiene interne ale turitilor. Contientizarea nevoii de sntate i de stare de bine este legat de actualul boom al acestui gen de produse. Expresii i concepte cheie Tendine n turism Consecine pentru evoluia turismului
Bibliografie Cristureanu Cristiana, Economia i politica turismului internaional, Casa Editorial pentru Turism i Cultur Abeona, Bucureti, 1992 Cristureanu Cristiana, Strategii i tranzacii n turismul internaional, Editura C.H.Beck, Bucureti, 2006 Draica Constantin, Turismul internaional : Practici de elaborare i distribuie a produsului turistic, Editura All Beck, Bucureti, 2003 Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Ediia a- III-a, Bucureti, 2005 Turcu Vasile, Morariu Daniela, Weisz Janeta, Turism internaional-concepte, realiti, politici, Editura Eurostampa, Timioara, 2003
Macroeconomia simplificată, investiția prin interpretarea piețelor financiare: Cum să citim și să înțelegem piețele financiare pentru a investi în mod conștient datorită datelor furnizate de macroeconomie