INSTITUTII DE DREPT INTERNATIONAL

NEUTRALITATEA STATELOR CARATERIZARE GENERALA

- STUDIUL DE CAZ AL UNUIA DINTRE STATELE DECLARATE
NEUTRE -

1.Notiunea si formele neutralitatii

Notiunea este veche in practica internationala, ea aprand si
evoluand

in

legatura

cu

razboiul,desi

treptat,continutul

ei

s-a

schimbat,astazi fiind folosita in mai multe acceptiuni.

Intr-o prima etapa,a desemnat pozitia unui stat care nu lua parte la
razboi.Ulterior s-a dezvoltat conceptia neutralitatii permanente,atat in
timp de pace cat si in timp de razboi,indiferent intre ce state s-ar
declansa.Dupa

atitudinea

fata

de

beligeranti,neutralitatea

poate

fi

impartiala sau diferentiata.

O forma a neutralitatii care s-a dezvoltat in zilele noatre a fost cea a
neutralitatii pozitive,respectiv a neutralitatii pozitive,respectiv a neutrlitatii
in timp de pace.In perioada actuala a constituit o contributie la
preintampinarea razboiului ,la mentinerea pacii.
Prima reglementare care cuprindea reguli privind drepturile statelor
neutre in comertul maritim,a fost Consolato del Mare,culegere de reguli
de la Barcelona(in jurul anului 1494).Hugo Grotius1 a sustinut teza
neutralitatii diferentiate,in sensul ca statul neutru nu trebuia sa sprijine un
stat care ducea un razboi nedrept.
Ulterior,concptia in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea nu mai face
distinctie intre razboaiele juste si nejuste.Obligatia de impartialitate a
neutrilor a fost consacrata in conventiile de la Haga din 1907 privind
regulile ducerii razboiului.
2.Formele neutralitatii
A) Neutralitatea permanentaeste situatia in care se afla unele
state ce si-au asumat obligatia permanenta de a nu partipa la aliante
militare,de a nu permite baze militare pe teritoriul lor sau de a permite
folosirea acestuia in scopuri militare.Deci un stat cu un asemenea este

Hugo Grotius Despre dreptul razboiului si al pacii

definitive si totalmente in afra circuitului militaro-politic.Au un asemnea

statut Elvetia si Austria.
B) Neutralitatea eventualareprezinta atitudinea de neutralitate a
unui stat sau a unor state fata de un anumit razboi.Un exemplu in acest
sens constituie atitudinea Japoniei si Turciei fata de conflictul din Israel si
Statele Arabe din 1967
C) Neutralitatea impartialaatitudinea de neutralitate a unui stat
sau a unor state fata de toti participantii la un conflict.A fost reglementata
prin conventiile de la Haga(din anul 1899 si 1907).Conform prevederilor
acestei conventii,statul neutru are,in timp de razboi,obligatia sa adopte o
pozitie egala fata de beligeranti,nefavorizand pe niciunul dintre ei.
Dupa consacrarea principiului nefolosirii fortei sau amenintarii cu forta in
relatiile internationale (principiul neagresiunii) si a incetarii drepturilor
statelor de a porni razboi,considerat drept fundamental al lor,conceptual
asupra neutralitatii s-a schimbat.In perioada de dupa cel de-Al Doilea
Razboi

Mondial,a

aparut

si

se

dezvolta

conceptual

neutralitatii

differentiate.
D) Neutralitatea diferentiatase intelege nu numai neparticiparea
unui stat la conflictul armat(razboi),dar si indatorirea acestui stat de a
acorda ajutor nemilitar statului victima a agresiunii si de a nu sprijini
statul aggressor.Aceasta conceptie asupra neutralitatii se bazeaza nu
numai pe principiul neagresiunii,ci sip e calificarea razboiul de agresiune
drept cea mai grava crima impotriva omenirii.De aceea se impune a se
face deosebirea intre agresor si victima agresiunii.Ei nu sunt egali din
punct de vedere al statutului lor juridic si nu se mai poate admite o pozitie
impartiala fata de ei.Nu este admisa o atitudine de neutralitate fata de
statul care savarseste o crima internationala.
E) Neutralitatea pozitiva-(sau active sau neangajare sau nealiniere)
acceptiune noua a notiunii de neutralitate,concretizata astazi intr-o
ampla atitudine declarata a unui mare numar de state,de neangajare
militara.

Statele nealiniate (si mai ales actiunea lor,denumita miscare de

nealiniere) au inceput sa apara dupa Conferinta tarilor afro-asiatice de la
Bandung(1955).Pornind de la idea de neutralitate si neutralism,nealinierea
se defineste printr-o pozitie de nealiniere la aliante si blocuri militare si
printr-o politica de independenta.
Conferinta de la Cairo(1961) si prima conferinta asefilor de state sau
de guverne a tarilor nealiniate (Belgrad) au stability o serie de criterii ale
nealinierii,intre care:promovarea unei politici independente,acordarea de
sprijin miscarilor de eliberare nationala,neparticiparea la aliante politicomilitare,neparticiparea la aliante bilaterale cu marile puteri,respingere
instalarii de baze straine pe teritoriul national.Ulterior la conferintele de la
Cairo(1964),Lusaka(1970)Alger(1973),Colombo(1976),Havana(1979)
etc,obiectivele si principiile miscarii de nealiniere au fost dezvoltate,fara a
se ajunge sa fie elaborate sub forma unui statut de drept international.Din
cauza conflictelor armate si restructurarii Iugoslaviei,care a jucat un rol
principal in cadrul miscarii de nealiniere,aceasta se afla in present intr-o
situatie de criza.

3. Statul permanent neutru

Neutralitatea permanenta a unui stat este statutul special,pe care-l
poate adopta un stat,pe baza unui act international acceptat de el.In
temeiul acestui statut,statul respectiv se obliga san u participle la razboaie
internationale,iar in timp de pace san u participle la aliante militare sau
alte actiuni de pregatire a unui razboi sis a nu intreprinda actiuni
discriminatorii in relatiile internationale,contrare cooperarii pasnice intre
state si popoare.
Potrivit

dreptului

international

classic,neutralitatea

desemna

in

general,statutul unui stat de neparticipare la razboi,ceea ce constituia o

neutralitate ocazionala.Mai tarziu in secolul al XIX-lea,este formulat

statutul de neutralitate ermanenta,care,in epoca actuala a dobandit noi

dimensiuni.Neutralitatea la care ne referim are urmatoarele caracteristici:
a) caracter permanentstatului care adopta un asemenea statut ii este
interzis sa participle la orice fel de conflict armat ori sa devina teatrul unor
ostilitati militare;
b) se aplica entitatilor statale si nu unor teritorii,ceea ce o deosebeste de
statutul de neutralizare;
c) constituie un statut juridic si nu o simpla stare de fapt,izvorul sau
temeiul

sau

fiind

de

natura

complexa,atat

conventionala(tratat

international) cat si act unilateral(lege interna sau declaratie).Exista

parerea ca acest statut se obtine fie pe cale conventionala,printr-un tratat
international,fie pe cale unilaterala,printr-un act intern,lege sau declaratie
expresa.O distinctie neta intre aceste doua surse nu credem,asa cum s-a
subliniat,ca

se

poate

face,un

statut

de

neutralitate

nu

se

poate

obtineprintr-o sursa sau prin alta.Un tratat international,intr-o asemenea

situatie,fara

manifestarea

expresa

statului

in

cauza,ar

putea

fi

considerat ca un act ce lezeaza suveranitatea acestuia,o manifestare

unilaterala de vointa in aceasta privinta,fara acordul celorlalte state poate
fi interpretata cel mult ca o manifestare de fapt,de neangajare,lipsind de
garantii

reale

recunoasterea

si

respectarea

internationala

unui

asemenea statut.Ori neutralitatea permanenta se constituie ca un statut

juridic al unui stat suveran,statut realizat prin libera sa vointa si
acceptat,recunoscut ca atare de celelalte state.
Statutul de neutralitate permanenta adoptat de un stat,in mod
liber,nu constituie o limitare a suveranitatii sale si,in consecinta,nici o
stirbire a calitatii sale de subiect de drept international public.In conceptia
vechiului drept international si a doctrinei sale,care consacrau ca unul din
drepturile fundamentale ale unui stat-dreptul de a porni razboi,statutul de
neutralitate permanenta era considerat ca o limitare a suveranitatii
statului,deoarece il lipsea de unul dintre drepturile sale fundamentale.
Statul care adopta statutul special de neutralitate permanenta isi
pastreaza toate drepturile care decurg din suveranitatea sa,din prevederile

dreptului international public,cum sunt:respectarea personalitatii sale

internationale de catre celelalte state si subiectul de drept international,a
integritatii sale teritoriale,dreptul de a avea forte armate2 si dreptul la
autoaparare,daca

este atacat de un alt stat,de a incheia tratate

internationale si de a participa la orice tratat international ca si la

organizatii internationale etc.
Statul cu neutralitate permanenta are si urmatoarele obligatii
principale:sa nu participe la aliante militare,politice sau economice care
pregatesc actiuni agresive,sa nu permit ape teritoriul sau stationarea de
trupe straine sau crearea de baze militare ale altor state,sa nu detina,sa
nu produca si sa nu experimenteze arme nucleare,sa promoveze o politica
externa de cooperare pasnica cu toate celelalte state ale comunitatii
internationale,sa pastreze neutralitatea si in timp de conflict armat
international.
In

practica

statelor

si

in

dreptul

international,neutralitatea

permanenta s-a cristalizat relativ tarziu,la inceputul secolului al XIXlea,fiind precedata de neutralitatea ocazionala in timp de razboi,fata de un
anumit conflict armat.Asumarea de catre un stat,pe baza conventionala,a
obligatiei de a nu participa la nici un conflict armat a transformat
neutralitatea ocazionala intr-una permanenta (mai este folosit si termenul
de perpetua3),intr-un statut de drept international consacrat prima data cu
privire la Elvetia4,in Declaratia din 20 martie 1815 a Congresului de la
Viena5.Era vorba de o neutralitate garantata de marile puteri,recunoscuta
ca atare si de celelalte state.
In istoria dreptului international au mai avut statut de neutralitate
permanenta:Belgia(1831-1919) garantata de marile puteri(Franta,Marea
2

In acest sens,se distinge neutralitatea armata(Elvetia,Austria,Laos) de neutralitatea dezarmata,cum a fost aceea

a Luxemburgului
3
Expresia de neutralitate perpetua,folosita de unii autori este mai putin adecvata decat aceea de neutralitate
permanenta,deoarece,asa cum a dovedit practica istorica,este vorba de un statut juridic fara perpetuitate in
timp,putand inceta prin vointa unilaterala si acordul statelor terte
4
Neutralitatea Elvetiei are radacini istorice adanci,ea fiind proclamata de Elvetia printr-o declaratie inca din
1546,recunoscuta prin Tratatul de la Utrecht(1713),a fost consacrata si garantata prin declaratia din
1815,totodata reafirmata in 1919 prin tratatul de la Versailles
5
Neutralitatea permanenta a Elvetiei a fost reafirmata in art.435 al Tratatului de la Versailles si in art.375 al
Tratatului de la Saint-Germain,din 1919

Britanie,Prusia si Austria) in

1839 si Luxemburgul (1867-1919),a carui

neutralitate a fost declarata prin tratatul de la Londra in 18676.

In prezent,in afara de Elvetia,statut de neutralitate permanenta are
si Austria,statut recunoscut in 1980 prin declaratiile marilor puteri7.Mai
recent,acest statut a fost adoptat pe baza unui schimb de documente intre
Malta si Italia la 15 septembrie 1980.Conform acestor documente,Italia
garanteaza statutul Maltei de stat neutru,in mod permanent.
In cursul evolutiei istorice,neutralitatea permanenta cunoaste un
proces

de diferentiere,atat

in

timp

de razboi cat si

in

timp

de

pace.Astfel,in caz de conflict armat,in temeiul dreptului international

contemporan care interzice razboiul de agresiune,statul permanent neutru
poate promova o politica favorabila victimei agresiunii si defavorabila
statului

agresor8.In

cazul

cand

imprejurarile

concrete

nu

permit

determinare agresorului intr-un conflict armat,se pastreaza obligatia unei

neutralitati

nediferentiate

fata

de

statele

beligerante.In

timp

de

pace,statul permanent neutru poate participa la tratate,conferinte si

organizatii internationale,de promovare a cooperarii cu toate statele fara
nici o deosebire.Conceptia si practica actuala a neutralitatii permanente
exclude

izolarea

statului

neutru

de

problemele

pacii

si

securitatii

internationale.
6

Incalcata in 1914 de Germania,putere garanta,neutralitatea Belgiei a incetat in 1919,atat prin manifestarea de

vointa a Belgiei in acest sens,cat si prin dispozitiile tratatelor de pace din 1919.Neutralitatea Luxemburgului a
incetat sa mai fie garantata in 1919,prin Tratatul de la Versailles(art.14) din 1919,dar guvernul luxemburghez a
continuat sa promoveze o neutralitate recunoscuta,pana la invadarea teritoriului sau de trupele hitleriste in 1940
7
Tratatul de stat incheiat in 15 mai 1955 de marile puteri cu privire la Austria nucuprinde nici o dispozitie
referitoare la neutralitatea acesteia.Un acord intre acela patru mari puteri (U.R.S.S,Marea Britanie,U.S.A,Franta)
si Austria prevede obligatia respectarii neutralitatii permanente a Austriei,consacrata in legea Parlamentului
austriac din 26 octombrie 1955.Prin declaratii simultane,facute separat la 6 decembrie 1955,marile puteri
recunoscneutralitatea Austriei,recunoscuta si de alta state-la 1 iulie 1956 era recunoscuta de 53 de state.In ceea
ce priveste neutralitatea permanenta a Laosului,prin Declaratia de la Geneva,din 23 iulie 1962 asupra neutralitatii
Laosului,semnata de ce 12 state participante la Conferinta privind Laosul,se ia act de declaratia in acest sens a
guvernului laotian,din 9 iulie 1962.Acordul general de la Paris,din 1973,asupra restabilirii pacii in Vietnam
reafirma,in art.20,neutralitatea Laosului,care insa,datorita situatiei internationale din zona,n-a devenit activa
8
Aceasta tendinta a aparut inainte de Al Doilea Razboi Mondial in practica S.U.A.In 1935,Congresul american a
adoptat actul de neutralitate (the Netrality Act),lege prin care se interzicea vanzarea de arme catre orice stat aflat
in razboi.Dupa 1939 pana la intrarea in razboi (1941),S.U.A abandoneaza pozitia sa impartiala,adoptand o
atitudine diferentiata caracterizata prin vanzarea,inchirierea si imprumutul de armament numai catre statele
victime ale agresiunii hitleriste (Marea Britanie,Uniunea Sovietica).Elvetia a derogat de la neutralitatea sa
traditionala,nediferentiata cand,prin acordul din 8 martie 1945,cu puterile aliate,s-a obligat sa interzica tranzitul
pe teritoriul sau de carbune german spre Italia si sa blocheze valorile germane aflate in bancile elvetiene

Statele care au recunoscut neutralitatea permanenta au obligatia de

a respecta suveranitatea,independenta nationala si integritatea teritoriala
a statului permanent neutru,de a intretine cu acesta relatii normale de
cooperare,de a nu-l atrage in aliante militare si de a nu instala pe teritoriul
sau baze militare.
Dupa crearea ONU,Elvetia n-a devenit membra a organizatiei decat
foarte tarziu(9 martie 2002),considerand,pana atunci,incompatibil statutul
sau cu obligatiile prevazute de Capitolul VII al Cartei pentru statele
membre,de a participa la sanctiunile adoptate impotriva unui stat agresor.
Austria a devenit,din 1985,membra ONU,fara nici o rezerva,considerand
ca aceasta calitate a sa nu se afla in cotradictie cu sistemul masurilor
colective prevazute de Carta ONU.Prin aceasta s-a accentuat caracterul
diferentiat

al

neutralitatii

permanente

in

dreptul

international

contemporan.
Cazul Elveiei - ar neutr ne-membr UE
Cand se vorbeste despre neutralitate, exemplul Elvetiei este poate
cel mai convingator. Neutralitatea acestui stat are radacini foarte
puternice in trecut. Ea nu a fost si nici nu este neleas de ctre cei mai
muli dintre elveieni ca fiind un sfrit al statului sau ca fiind un obiectiv
al politicii externe i al securitii. Dimpotriv, neutralitatea este luat ca
fiind un drum printre altele care asigur securitatea extern a Elveiei.
n Dieta de Stans, Nicolas de Flue, la 13 noiembrie 1481 a dat
faimosul sfat confederailor : Nu v amestecai n certurile strine.
Pentru Elveia stat etnic eterogen - neutralitatea este considerat ca
fiind singura posibilitate de meninere a unei uniuni naionale i
independente politic, n care participarea activ la disputele internaionale
ar compromite de o manier iremediabil aceast uniune.
Alt dat simpl politic de cutum, neutralitatea Elveiei devine un
element de drept public european n 1814. Elveia a reuit graie lui Pictet
de Rochemont s se fac acceptat de ctre toate puterile prin statutul de

neutralitate. Acest statut a fost consacrat prin Declaraia Puterilor, la 20

martie 1815, la Conferina de Pace de la Paris, cu privire la interesele
Confederaiei Helvetice n termenii n care puterile semnatare fceau o
recunoatere formal i autentic a neutralitii permanente a Elveiei i
i garantau integritatea i inviolabilitatea teritoriului su. Acest statut a
trebuit s fie reafirmat n 1919 de articolul 435 din Tratatul de la
Versailles care considera garaniile stipulate n favoarea Elveiei.
Situaia internaional a Elveiei poate fi definit prin urmtoarele
trei caracteristici :
-are un regim juridic cu caracter permanent care este valabil att
n timp de pace, ct i n timp de rzboi;
-se caracterizeaz prin universalitatea sa, aplicarea sa fiind
exclusiv fa de orice tratament difereniat din partea sau
dinspre un stat ter;
-neutralitatea

Elveiei

este

neutralitate

fr

incidente,

principiu, asupra comportamentului individual al resortisanilor

confederai.
Aadar, neutralitatea Elveiei are, n primul rnd, un regim juridic cu
aplicare permanent. Avnd libertatea de a alege neutralitatea, Elveia
are, de asemenea, libertatea de a renuna la ea. Aceasta include i
obligaia de a ocroti statutul su neutru prin folosirea forei dac i cnd
este necesar.
Tema abinerii impune Elveiei o oarecare rezerv n conduita sa de
politic extern. Nu trebuie confundat, ns, cu indiferena i dac
exclude simpatiile i preferinele nu nseamn c antreneaz mai puin
obligaia pentru Elveia de a evita toate alianele care pot fi susceptibile
s-i compromit neutralitatea.
Cei mai muli dintre elveieni sunt de prere c dac s-ar ntmpla
ca n viitor s apar un mecanism internaional de securitate care s-i
dovedeasc capabilitatea oferind Elveiei acelai grad de securitate ca i
statutul de neutralitate, atunci acest stat ar putea decide s renune la

neutralitate i n locul acesteia s adopte un asemenea sistem de

securitate.
La

nceputul

anilor

90,

la

sfritul

ordinii

lumii

bazat

pe

bipolaritate, Elveia s-a declarat voluntar, n spirit de solidaritate i n

armonie cu celelalte state neutre, pentru a susine sanciunile non-militare
adoptate de comunitatea internaional a naiunilor mpotriva oricrui stat
care ncalc legea ordonate s ncurajeze i s ntreasc pacea.
Din 1990, Elveia a participat regulat la sanciunile internaionale n
msura n care acestea servesc la ntrirea regulilor de drept i protejeaz
interesele elveienilor.
ntr-o vreme n care pericolele de trafic ilegal de arme i activitile
de crim organizat sunt n cretere este imperios necesar cooperarea
internaional. Ca un rezultat al acestei noi situaii, Elveia a sporit
considerabil eforturile de cooperare internaional n domeniile de politic
extern i de securitate n anii 90. Acest lucru a fost nfptuit fr ca
neutralitatea Elveiei s fi fost implicat n vreo disput. Merit menionat
n acest context participarea Elveiei la Parteneriatul pentru Pace ncepnd
cu

1996

nrolarea

unitilor

de

armat

elveiene

misiunile

internaionale de pace (n Bosnia i Herzegovina-1996-2000 i Kosovo1999).

Elveia cu siguran va continua s profite n viitor din plin de
avantajul

strii

de

neutralitate,

special

pentru

cooperarea

internaional, n efortul de a garanta c orice nou risc este inut sub

control. Intrarea Elveiei n Uniunea European sau instituionalizarea
cooperrii cu organizaiile regionale de securitate i structuri ca OSCE i
Parteneriatul

pentru

Pace pot fi

uor reconciliate cu neutralitatea

permanent cum ar fi cooperarea cu NATO fr a fi nevoie de statutul de

membru, de exemplu n contextual executrii mandatelor din Consiliul de
Securitate al Naiunilor Unite. n 1992 ns, majoritatea elveienilor au
respins

prin

referendum,

evident,

participarea

Elveiei

la

Uniunea

European propus de Consiliul Federal, acesta ncercnd s scoat ara

din izolare.

Guvernul Federal al Elveiei, referitor la politica de neutralitate, a

luat n considerare circumstanele de schimbare a politicii de securitate
extern spre sfritul secolului XX. Baza politicii de neutralitate de astzi
este Raportul asupra neutralitii din 29 noiembrie 1993 i Raportul de
politic

de

securitate

din

2000.

Problemele

curente

referitoare

la

neutralitate i, n particular, observarea acestora zi de zi de ctre Elveia,

sunt de asemenea relatate de un grup de lucru al Administraiei Federale,
n Raportul Neutralitatea elveian n practic aspecte curente din 30
august 2000.
Ct despre problemele legate de neutralitate i relaiile Elveiei cu
Uniunea European i Naiunile Unite, acestea sunt discutate n Raportul
de integrare Elveia- Uniunea European din 1999 i Raportul Naiunilor
Unite.
n baza aprecierii potrivit creia calitatea de membru ONU i
asumarea obligaiilor decurgnd din aceast calitate, nu contravine
statutului declarat i recunoscut Elveiei de stat permanent neutru,
Adunarea General a ONU a admis, n anul 2002, cererea acestei ri de a
deveni membru al Organizaiei Naiunilor Unite. De altfel, n afara faptului
c Elveia fusese observator, ea era deja membru cu drepturi depline n
unele din instituiile specializate ale ONU.
Elveia definete neutralitatea ca fiind un concept legal de a constrnge
ara neutr s se abin de la participarea militar n conflictele armate
dintre alte state. n schimb, ara neutr primete din partea rilor aflate
n conflict respectul pentru integritatea teritorial.
Din punctul de vedere al elveienilor, mai degrab este un
instrument de politic extern fcut s garanteze independena
statului. Obiectivul acestui instrument este s intensifice securitatea
naional. Aceasta nu mpiedic Elveia s ia msurile necesare pentru a
se proteja singur de noi ameninri pe scena internaional. Prin urmare,
ca instrument de politic extern, neutralitatea este departe de a fi
static. ntr-adevr, Elveia a fost mereu adepta modificrilor asupra
politicii de neutralitate, aliniindu-se exigenelor internaionale precum i

intereselor proprii. Elveia a rspuns noilor forme de ameninri prin

amplificarea cooperrii sale internaionale n problemele de securitate
fr a lua n calcul ndoielile cu privire la neutralitatea sa, participarea la
PpP i misiunile de pace internaionale sau intrarea n ONU.
Elveia i adapteaz propria politic de neutralitate n scopul de a-i
intensifica securitatea prin cooperare pe bazele a dou principii cu privire
la respectarea dreptului internaional i interzicerea folosirii forei n
relaiile internaionale. Securitatea prin cooperare acrediteaz ideea c
inclusiv statele aflate n dilema de securitate (cum au fost SUA i URSS)
pot coopera pentru a mbunti securitatea internaional. Chiar Raportul
de securitate din 1999 este intitulat Securitate prin Cooperare ; n acesta
se afirm c probabilitatea unui conflict teritorial n Europa s-a diminuat
semnificativ, n timp ce noile riscuri, precum proliferarea armelor de
distrugere n mas, terorismul, crima organizat i violarea drepturilor
omului au devenit din ce n ce mai importante.
Principala int a Elveiei este s se asigure c neutralitatea sa
militar este n mod clar fondat i implementat cu respectarea
prevederilor dreptului internaional i a cooperrii civile. O politic de
neutralitate bazat pe respectarea dreptului internaional este considerat
a fi cel mai bun drum pentru Elveia n evitarea implicrii n conflictele
internaionale.
Dup sfritul Rzboiului Rece, i dup ce a devenit membr a ONU,
Elveia a aplicat imediat rezoluiile Consiliului de Securitate referitoare la
sanciunile economice.
n conformitate cu doctrina i practica stabilit de Guvernul elveian
n Raportul de politic extern din 2000, neutralitatea nu se aplic ca o
chestiune de principiu n sanciunile impuse de Consiliul de Securitate de
cnd, din perspectiva legalitii neutralitii, aceste msuri nu sunt
considerate acte de rzboi ci nseamn s restaureze pacea, securitatea
i ordinea internaional. Astfel, Elveia poate participa la sanciunile ONU
fr a nclca neutralitatea. De asemenea, Elveia este liber s aplice
sanciunile non-militare decretate de UE sau orice alt grup de state. Cnd

a devenit membr ONU n 2002, Elveia a recunoscut obligaia sa sub

Carta ONU de a aplica rezoluiile Consiliului de Securitate impunnd
sanciunile. n timp ce i-a reafirmat ntr-adevr neutralitatea cu aceast
ocazie, declaraia sa nu a modificat poziia pe care o avea meninut
anterior intrrii n ONU. Poziia Elveiei referitoare la neutralitate nu a fost
pus n practic n cazurile de decizie fcute de Consiliul de Securitate n
conformitate cu cap. III al Cartei de cnd asemenea decizii au fost fcute
n numele comunitii internaionale n interesul restaurrii pcii i
securitii.
Dezvoltarea relaiilor dintre Elveia i UE, care a antrenat o serie de
acorduri bilaterale, nu a avut nici un efect asupra neutralitii rii. A doua
rund de acorduri (Bilateral Agreements) a intensificat cooperarea dintre
forele de poliie i a sporit, de asemenea, colaborarea legal fr a
primejdui neutralitatea elveian.
Ct despre extinderea UE, Elveia a intensificat eforturile fcute n
prima i a doua rund a acordurilor bilaterale cu UE i cu cele 10 noi state.
Din nou, aceasta nu implic schimbarea neutralitii elveiene.
Aa cum am vazut, statutul Elveiei de ar permanent neutr
interzice implicarea n conflictele armate dintre state sau ntr-o situaie
care ar putea s o conduc spre aa ceva. Apartenena la UE, care este o
uniune politic i economic, ar putea fi prin urmare compatibil cu
neutralitatea Elveiei atta timp ct nu exist n mod curent o alian
militar european i nici nu exist o politic de aprare european
obligatorie pentru toi membrii Uniunii. Exist PESA i care este limitat la
gestionarea conflictelor fr punerea n practic a aprrii teritoriale a UE.
n prezent, aadar, neutralitatea este compatibil cu participarea la UE n
care nu exist contradicie ntre viitorul posibil al participrii Elveiei la UE
i faptul c Consiliul Federal al Elveiei folosete neutralitatea ca
instrument n politica extern i de securitate.
Totui, dac UE va fi implicat ntr-un sistem de aprare colectiv
care solicit tuturor membrilor si s participe militar, neutralitatea
permanent va mpiedica Elveia de la o astfel de implicare. Cu toate

acestea, ar fi greit s focalizm discuia asupra conexiunii dintre

apartenena

la

UE

i neutralitatea

Elveiei

exclusiv asupra naturii

viitoarelor structuri de aprare ale UE, care rmn ipotetice. Mai degrab,
ne-am putea concentra asupra caracteristicilor pe care Elveia i UE le au
n comun n legtur cu politica de securitate, n particular, faptul c
amndou prile vor continua s urmeze acelai ideal pacea i
securitatea. Astfel, ar putea fi posibil s se dezvolte soluii creative cu o
perspectiv de a adapta neutralitatea Elveiei la politica de securitate
european. Mai mult, cineva ar putea ntreba dac neutralitatea Elveiei
aplicat n mod curent la ONU - ar putea fi transpus deciziilor fcute de
Consiliul European. O asemenea ipotez ar nsemna ca Elveia s nu aplice
neutralitatea sa atunci cnd UE intervine n conformitate cu Carta ONU n
interesul pcii internaionale i securitii. n acelai timp, dac ar fi
incapabil s vin ntr-un acord asupra aciunii directe comune, Elveia ar
fi liber s revin la politica sa de neutralitate.
Att msurile de instaurare a pcii, ct i colaborarea militar cu
puteri strine sunt posibile, n special n interiorul ONU. Pe de alt parte, o
obligaie de a asigura asistena militar a altui stat n eventualitatea unui
rzboi ar putea fi constrns, totui, dac chestiunea neutralitii devine
doar relevant n contextul terorismului, dac lupta mpotriva terorismului
se ridic la o operaiune a unui stat mpotriva teritoriului altui stat fr
mandat , autorizaie sau ncuviinare din partea Consiliului de Securitate al
ONU.
n timp ce Elveia a aplicat sanciuni internaionale non-militare
impuse de ONU Iugoslaviei, ea a respins cererea NATO n rzboiul din
Kosovo din 1999 de a autoriza tranzitul echipamentului militar pe teritoriul
su, argumentnd c aceasta ar constitui o violare a neutralitii sale iar
NATO nu a obinut autorizarea pentru aciunile sale de la Consiliul de
Securitate ONU. Din perspectiva legilor neutralitii, Elveia privete
folosirea forelor armate de un stat sau un grup de state mpotriva
teritoriului altui stat ca fiind un act de rzboi dac aceast aciune este
ntreprins fr aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Neutralitatea

nu este un obstacol n privina participrii la operaiuni de pace mandatate

de Consiliul de Securitate al ONU sau de OSCE. n consecin, din 1999
Armata Elveian a participat cu o companie de 220 de trupe (Swisscoy) la
operaiunea KFOR stabilit de Consiliul de Securitate al ONU prin Rezoluia
1244 din 1999. Un amendament al Legii Federale a Armatei Elveiene,
acceptat de votani ntr-un referendum din 2001, a creat o baz legal
pentru trimiterea trupelor elveiene armate n operaiuni de promovare a
pcii. Astfel de misiuni trebuie aprobate de parlament dac contingentul
depete 100 de persoane sau angajamentul dureaz mai mult de 3
sptmni. Armamentul nzestrat pentru aceste contingente de pace este
doar de natur defensiv i participarea n misiuni de constrngere este
interzis de lege.
Am putea nota, de asemenea, c participarea Elveiei la PpP nu
implic participarea la NATO, nici obligaia de a asigura asisten, aadar
este compatibil cu neutralitatea. Totui, dac vreodat n viitor PpP
devine o alian-liant, Elveia i rezerv dreptul s limiteze participarea sa
pentru a-i pstra neutralitatea. Astfel, cu excepia participrii la NATO,
neutralitatea este compatibil cu aproape toate formele de cooperare
militar internaional.

BIBLIOGRAFIE

1)Diaconu I,:Curs de drept international public,editura Sansa,Bucuresti

1993
2)Moca Gh,Drept international,editura Politica,Bucuresti 1983
3)Popescu D,Nastase A,Coman F,Drept international iublic,editura Sansa
4)Andronovici C,Drept international public,editura Graphix,Iasi 1993
5)Niciu M,Drept international public,editura Chemarea,Iasi 1995