UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA DREPT

REFERAT LA

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

BENEFICIARII LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR

1
 Beneficiarii liberei circulații a persoanelor

Temei juridic:

Articolul 45 TFUE (ex-articolul 39 TCE):

(1) Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.

(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între
lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte
condiții de muncă.

(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și
sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:

(a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

(b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

(c) de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu
actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a
lucrătorilor statului respectiv;

(d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat,
în condițiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.

(4) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administrația publică.

Articolul 46 TFUE (ex-articolul 40 TCE): Parlamentul European și Consiliul, hotărând în

conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și
Social, adoptă, prin directive sau regulamente, măsurile necesare în vederea realizării liberei
circulații a lucrătorilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 45, în special:

(a) asigurarea cooperării strânse între serviciile naționale pentru ocuparea forței de muncă;

(b) eliminarea acelor proceduri și practici administrative, precum și a acelor perioade de

acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern sau din acordurile
încheiate anterior între statele membre și a căror menținere ar constitui un obstacol în calea
liberalizării circulației lucrătorilor;

2
(c) eliminarea tuturor perioadelor și restricțiilor prevăzute de dreptul intern sau de
acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din celelalte state
membre condiții diferite în ceea ce privește libera alegere a unui loc de muncă în raport cu
lucrătorii statului respectiv;

(d) stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii și ofertei de locuri de
muncă și facilitarea realizării echilibrului între cererea și oferta de locuri de muncă în
condiții care să evite amenințarea gravă a nivelului de trai și de ocupare a forței de muncă în
diferitele regiuni și ramuri industriale.

Articolul 47 TFUE (ex-articolul 41 TCE): Statele membre încurajează schimburile de

lucrători tineri în cadrul unui program comun.

Articolul 48 TFUE (ex-articolul 42 TCE): Parlamentul European și Consiliul, hotărând în

conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, în domeniul securității sociale,
măsurile necesare pentru instituirea liberei circulații a lucrătorilor, în special prin instituirea
unui sistem care să asigure lucrătorilor migranți salariați sau care desfășoară o activitate
independentă și persoanelor aflate în întreținerea acestora:

(a) cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislații interne, în
vederea dobândirii și păstrării dreptului la prestații, precum și pentru calcularea acestora;

(b) plata prestațiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.

În cazul în care un membru al Consiliului declară că un proiect de act legislativ menționat la

primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante ale sistemului său de securitate
socială, inclusiv în ceea ce privește domeniul său de aplicare, costul sau structura financiară,
ori ar aduce atingere echilibrului financiar al respectivului sistem, poate solicita sesizarea
Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După
dezbateri și în termen de patru luni de la această suspendare, Consiliul European:

(a) retrimite proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii legislative
ordinare, sau

(b) nu acționează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere; în acest
caz se consideră că actul propus inițial nu a fost adoptat.

Articolul 49 TFUE (ex-articolul 43 TCE): În conformitate cu dispozițiile care urmează,

sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe

3
teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind înființarea de
agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui
stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora,

precum și constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în
înțelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condițiile definite pentru resortisanții proprii de
legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.

Articolul 50 TFUE (ex-articolul 44 TCE):

(1) În vederea realizării libertății de stabilire cu privire la o activitate determinată,

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, decid prin intermediul
directivelor.

(2) Parlamentul European, Consiliul și Comisia exercită funcțiile care le revin în temeiul
dispozițiilor menționate anterior și, în special:

(a) acordând prioritate, de regulă, activităților în cazul cărora libertatea de stabilire

constituie o contribuție deosebit de utilă la dezvoltarea producției și a schimburilor
comerciale;

(b) asigurând o strânsă cooperare între autoritățile naționale competente pentru a cunoaște
aspectele speciale ale diferitelor activități din cadrul Uniunii;

(c) eliminând acele proceduri și practici administrative care decurg fie din dreptul intern, fie
din acordurile încheiate anterior între statele membre, a căror menținere ar constitui un
obstacol în calea libertății de stabilire;

(d) asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajați în muncă pe teritoriul unui alt stat
membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a desfășura activități
independente, în cazul în care îndeplinesc condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească în
cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la data la care intenționează să inițieze această
activitate;

(e) asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi și folosi terenuri și
construcții situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în care aceasta nu aduce
atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);

4
(f) eliminând treptat restricțiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură de activitate
avută în vedere, în ceea ce privește, pe de o parte, condițiile de înființare de agenții,
sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru și, pe de altă parte, condițiile de acces al
personalului angajat în cadrul sediului principal în funcțiile de conducere sau de
supraveghere ale acestor agenții, sucursale sau filiale;

(g) coordonând, în măsura în care este necesar și în vederea echivalării lor, garanțiile
solicitate de statele membre societăților în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf, pentru
a proteja deopotrivă interesele asociaților și ale terților;

(h) asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează condițiile de

stabilire.

Articolul 51 TFUE (ex-articolul 45 TCE): Sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor

prezentului capitol, în ceea ce privește statul membru interesat, activitățile care sunt asociate
în acest stat, chiar și cu titlu ocazional, exercitării autorității publice. Parlamentul European
și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot excepta anumite
activități de la aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.

Articolul 52 TFUE (ex-articolul 46 TCE):

(1) Prevederile prezentului capitol și măsurile adoptate în temeiul acestuia nu aduc atingere
aplicării actelor cu putere de lege și actelor administrative care prevăd un regim special
pentru resortisanții străini din motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate
publică.

(2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă

ordinară, adoptă directive privind coordonarea dispozițiilor menționate anterior.

Articolul 53 TFUE (ex-articolul 47 TCE): (1) În vederea facilitării accesului la activitățile

independente și a exercitării acestora, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind recunoașterea
reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare, precum și privind
coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu
privire la accesul la activitățile independente și la exercitarea acestora.

(2) În ceea ce privește profesiile medicale, paramedicale și farmaceutice, eliminarea treptată

a restricțiilor este subordonată coordonării condițiilor de exercitare a acestora în diferitele
state membre.
5
Articolul 54 TFUE (ex-articolul 48 TCE): Societățile constituite în conformitate cu
legislația unui stat membru și având sediul social, administrația centrala sau locul principal
de desfășurare a activității în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentului capitol,
persoanelor fizice resortante ale statelor membre.

Prin societăți se înțeleg societățile constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile

sau comerciale, inclusiv societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public sau
privat, cu excepția celor fără scop lucrativ.

Articolul 55 TFUE (ex-articolul 294 TCE): Statele membre acordă resortanțilorcelorlalte

state membre același tratament ca și propriilor resortanțiîn ceea ce privește participarea la
constituirea capitalului societăților în înțelesul articolului 54, fără a aduce atingere aplicării
celorlalte dispoziții din prezentul Tratat.1

Conform Tratatelor, libera circulație a persoanelor implică înlăturarea oricărei

discriminări bazate pe cetățenie 2, persoanele beneficiind drept urmare de drepturi pe care le
pot valorifica în justiție în fiecare stat membru.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene reglementează, în Titlul IV, libera

circulație a persoanelor, însă doar acele prevederi ce au în vedere lucrătorii (capitolul 1),
menționând, în articolul 45 alin. (1), faptul că libera circulație a acestora este garantată în
cadrul Uniunii. La alin. (3) sunt prevăzute drepturile pe care libera circulație a lucrătorilor le
implică și anume:

- dreptul de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

- dreptul de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
- dreptul de ședere într-un alt stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în
conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează
încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
- dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în
acest stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.3

1 TFUE
2 Art. 45 TFUE
3 Idem

6
 Față de libertatea de circulație a lucrătorilor, Tratatul reglementează și libertatea de
circulație în spațiul Uniunii Europene, acesta fiind un drept de care se bucură toți cetățenii
statelor membre ale Uniunii Europene. În cazul în care privim libertatea de circulație a
persoanelor drept o libertate fundamentală, cetățeanul fiecărui stat membru al Uniunii se poate
deplasa pe teritoriul altui stat membru în scopul clar stabilit, de a onora o ofertă reală de
muncă, putând drept urmare să își stabilească reședința de teritoriul respectivului stat pentru a
desfășura o activitate salarizată. Dacă privim libertatea de circulație ca drept, cetățeanul unui
stat membru se poate deplasa în alt stat membru în alte scopuri decât cele menționate.

Un element important de care depinde exercitarea libertății de circulație a persoanelor

este cetățenia. Noțiunea de „cetățenie” este definită ca o legătură permanentă, politică și
juridică, între o persoana fizică și un anumit stat ce exprimă totalitatea drepturilor și a
obligațiilor reciproce dintre persoanãși statul al cărui cetățean este.În tratatele Uniunii
Europene, art. 9 TUE și art. 20 alin. (1) tezele 2 și 3 TFUE,se face referire la cetățenie, dar nu
și la naționalitate, condiționând cetățenia Uniunii Europene de existența cetățeniei unui alt stat
membru.4

Pe lângă noțiunea de „cetățenie”, intervine conceptul de „resortisant”, care pentru

România este definit în Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României la
Uniunea Europeana, conform căreia termenului îi sunt atribuite două accepțiuni:

 prin resortisant al unui stat se înțelege persoana fizică sau juridică având cetățenia,
respectiv naționalitatea acelui stat, în conformitate cu legislația internă a acestuia;
 prin resortisant român se înțelege persoana fizică sau juridică având cetățenia,
respectiv naționalitatea română, potrivit legislației române.5

Definirea a fost necesară deoarece la nivel internațional nu există niciun instrument

juridic care să consacre conținutul său, statele fiind obligate să facă acest lucru când devin
părți la Tratate.

Beneficiarii liberei circulații a persoanelor și ai dreptului de stabilire

4 Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic,
București, 2016
5 Legea nr. 157/2005

7
 Conform prevederilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, beneficiarii
liberei circulații a persoanelor se împart în patru categorii:

 art. 45 coroborat cu art. 48 alin. (1),prevede ca o primă categorie cea a lucrătorilor

salarizați;
 art. 48 alin. (1) coroborat cu art. 49 alin. (1), e prevăzută categoria lucrătorilor
migranți care desfășoară o activitate independentă;
 art. 49 alin. (2), art. 54 alin. (2),reglementează o altă categorie și anume, societățile
„constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv
societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția
celor fără scop lucrativ”;
 art. 48 alin. (1) prevede ca beneficiari persoaneleaflate în întreținerea lucrătorilor
migranțisalariați sau care desfășoară o activitate independentă.

În sfera de cuprindere a beneficiarilor liberei circulații a persoanelor și ai dreptului de

stabilire nu intră și cei care doresc să lucreze în administrația publică ori să exercite activități
care sunt asociate în statul de primire, chiar și cu titlu ocazional, exercitării autorității
publice.6

1. Lucrătorii salariați

Lucrătorilor salariați le este recunoscut dreptul la libera circulație și dreptul de a se

stabili în orice stat membru. Pentru această categorie de beneficiari, libertatea este
garantată.Libera circulație a persoanelor este condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe
care țin pe de o parte, de cetățenia persoanei, care trebuie să fie a unui stat membru al Uniunii
Europene, și, pe de altă parte, de exercitarea unei activități profesionale sau economice. O
activitate profesională poate consta din „desfășurarea unei activități salarizate, în timp ce o
activitate economică se referă la activitatea productivă, generatoare de venituri. În ceea ce
privește cetățenia, fiecare stat membru stabilește, în mod suveran, condițiile în care o acordă.7

În Tratat, conceptul de „lucrător” nu este definit, așa că în multe domenii, cea care și-a
asumat rolul de a defini conceptul a fost Curtea. Prin urmare, pe cale jurisprudențială, trebuie
reținut faptul că orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene are dreptul de a lucra
în alt stat membru și ideea confirm căreia noțiunea de „lucrător” are un anumit sens în dreptul

6 Art. 51 TFUE
7 Art. 45 TFUE

8
Uniunii Europene și nu poate face obiectul unordefiniții naționale. Termenul de „lucrător” se
referă la orice persoană care efectuează sub conducerea altcuiva o muncă reală și efectivă
pentru care este plătită.

Pentru a acorda calitatea de lucrător unui cetățean al unui stat membru, autoritățile
naționale trebuie să aibă în vedere remunerația, existența unui raport de subordonare si munca
reală, respectiv efectivă.

 Remunerarea

Un lucrător, în sensul Uniunii Europene, trebuie să primească o remunerație în

schimbul serviciilor sale. Deși poate fi un venit limitat, persoana este considerată în
continuare ca lucrător, iar prestațiile în natură sunt considerate tot remunerație. Exclusă este
doar munca voluntară, care nu e remunerată.

 Subordonarea

Un astfel de raport face posibilă diferențierea lucrătorilor de persoanele care

desfășoară activități independente. Munca implică determinarea de către angajator a
activității, a remunerației și a condițiilor de lucru.

 Munca reală și efectivă

Criteriul cel mai important pentru a hotărî dacă o persoană estesau nu un lucrător este
natura muncii în sine. Ocuparea unui loc de muncă de scurtă durată, programul de lucru
limitat sau productivitatea scăzută nu pot împiedica un cetățean al Uniunii Europene să fie
considerat ca fiind un lucrătormigrant al UE. Lucrătorii cu fracțiune de normă, stagiarii și
lucrătorii „au pair” intră în activitatea Curții dacă activitatea lor este reală și efectivă.

2. Lucrătorii migranți care desfășoară o activitate independentă

O activitate profesională poate consta din desfășurarea unei activități salarizate, dar
poate îmbrăca și forma unei activități independente, acțiune ce poate fi exercitată de persoana
independentă, fie prin stabilirea de o maniera durabilă pe teritoriul altui stat membru, fie prin
oferirea unor servicii în alt stat membru prin realizarea de acte profesionale izolate.

Și în acest domeniu, Curtea de Justiție de la Luxemburg a venit cu o serie de clarificări

pentru a pune corect și complet în aplicare art. 49 TFUE, în temeiul căruia restricțiile privind

9
libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sunt
interzise.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea

acestora în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația tării de stabilire.8

Recunoașterea dreptului de stabilire persoanelor care exercită o activitate independentă

a reprezentat și reprezintă o sursă inepuizabilă pentru ca instanța de la Luxemburg să-și
îmbogățească jurisprudența. De-a lungul timpului, Curtea a venit cu detalii suplimentare, în
urma cărora statele membre nu puteau refuza accesul unei persoane într-o profesie sau la
practicarea unei profesii, pe motiv că îi lipsește calificarea internă, chiar și în cazul în care nu
există, încă, o recunoaștere internă a echivalenței calificărilor străine.

Conceptul libertății de stabilire prezintă diferențe în ceea ce privește persoanele fizice

şi cele juridice.

 Persoanele fizice

Alături de dreptul de a se stabili într-un alt stat membru (dreptul primar de stabilire),
persoanele fizice au și dreptul de a constitui șimenține, în conformitate cu regulile de
organizare profesionale, mai mult de un loc de munca (birou, oficiu etc.) în cadrul
Comunității (dreptul secundar de stabilire).

Persoanele fizice au dreptul să înființezeșisă conducă întreprinderi industriale,

comerciale și agricole sau sădesfășoareactivități de liber profesioniști în calitate de activitate
principală sau secundară în orice stat membru.

 Persoanele juridice

În cazul societăților comerciale, dreptul comunitar recunoaște doar un drept secundar

de stabilire, deoarece existența lor este recunoscută numai în temeiul legii naționale ce le
guvernează crearea și funcționarea. O societate comercială cu răspundere limitată, de
exemplu, nu are dreptul să își transfere managementul și administrația centrală într-un alt stat
membru, în timp ce îșimenține statutul acordat de legislațiastatului membru de înregistrare.9

8 Art. 45 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

9 Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, și, Editura Universul Juridic, București, 2016

10
 3.Membrii familiei lucrătorilor migranți salariați sau care desfășoară o activitate
independentă

În privința transpunerii libertății circulației persoanelor în dreptul intern român a fost

adoptată Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004.

Drepturi și obligații:

 pentru șederi mai scurte de trei luni: singura cerință este ca cetățenii Uniunii să aibă un
act de identitate sau un pașaport valabil. Statul membru gazdă poate solicita
persoanelor în cauză înregistrarea prezenței lor în țară.

 pentru șederi de peste trei luni: dacă nu lucrează, cetățenii UE și membrii familiilor lor
trebuie să dispună de resurse suficiente precum și de o asigurare de sănătate pentru a
garanta că nu devin o povară pentru serviciile sociale din statul membru gazdă pe
perioada șederii. Cetățenii Uniunii nu au nevoie de permise de ședere, însă statele
membre le pot solicita să urmeze o procedură de înregistrare la autoritățile
competente. Acei membri ai familiei unui cetățean UE care nu sunt resortisanți ai unui
stat membru trebuie să solicite un permis de ședere valabil pe durata șederii lor sau pe
o perioadă de 5 ani.

 dreptul de ședere permanentă: cetățenii Uniunii dobândesc acest drept după o perioadă
de cinci ani de ședere legală neîntreruptă, în cazul în care nu s-a aplicat nicio hotărâre
de expulzare împotriva lor. Acest drept nu mai este supus niciunei condiții. Aceeași
regulă se aplică și în cazul membrilor de familie care nu sunt cetățeni ai unui stat
membru și care au coabitat cu un cetățean al Uniunii timp de cinci ani. Dreptul de
ședere permanentă poate fi pierdut doar în cazul unei absențe de mai mult de doi ani
consecutiv din statul membru gazdă.

 restricții privind dreptul de intrare și de ședere: cetățenii Uniunii sau membrii

familiilor lor pot fi expulzați din statul membru gazdă din motive de ordine publică,
siguranță publică sau sănătate publică. Se oferă garanții pentru a se asigura că aceste
decizii nu sunt luate din motive economice, respectă principiul proporționalității și se
bazează pe conduita personală, printre altele. 10

10 Directiva 2004/38/CE

11
 În fine, Directiva permite statelor membre să adopte măsurile necesare pentru a refuza,
anula sau retrage orice drept conferit prin aceasta în caz de abuz de drept sau fraudă, precum
căsătoriile de conveniență.

Directiva s-a concretizat pe trei paliere:

A)Intrarea, rezidența si ieșirea pe/de pe teritoriul României a cetățenilor Uniunii

Europene, precum și a membrilor familiilor lor. Sediul materiei îl reprezintă Capitolul II al
Ordonanței de urgență, capitol care conține 3 Secțiuni și care reglementează:

a) Secțiunea 1 (art. 5-6) intitulată „Intrarea pe teritoriul României a cetățenilor

Uniunii Europene, precum și a membrilor familiilor lor”;

b) Secțiunea a 2-a (art. 7-8) este destinată condițiilor privind ieșirea de pe teritoriul
României a cetățenilor Uniunii Europene, precum și a membrilor familiilor lor;

c) Secțiunea a 3-a (art. 9-11) reglementează acele aspecte referitoare la „Rezidența

peteritoriul României a cetățenilor Uniunii Europene, precum și a membrilor familiilor
lor”.11

Toți cetățenii Uniunii, ce au o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil, și

membrii familiilor lor, care nu sunt resortisanți ai unui stat membru și care dețin un
pașaportvalabil, au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători în alt stat
membru. Nu se poate impune o viză de ieșire sau o formalitate echivalentă acestor persoane.

Statele membre acordă cetățenilor Uniunii permisiunea să intre pe teritoriul lor dacă au
o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil și acordă membrilor familiilor acestora,
care nu sunt resortisanți ai unui stat membru, permisiunea să intre pe teritoriul lor daca au un
pașaport valabil.

Nici o viză de intrare sau formalitate echivalentă nu poate fi impusăcetățenilor

Uniunii. Membrilor de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru li se poate cere să
posede o viză de intrare. Statele membre acordă acestor persoane toate facilitățile pentru a
obține vizele necesare. Aceste vize se eliberează gratuit, cât mai curând posibil, pe baza unei
proceduri accelerate.

11 Directiva 2004/38/CE

12
 Dacă un cetățean al Uniunii sau un membru de familie care nu este resortisant al unui
stat membru nu posedă documentele de călătorie necesare sau, dacă este cazul, vizele cerute,
statul membru în cauză nu refuză accesul acestor persoane înainte de a le oferi toate
mijloacele rezonabile pentru a obține documentele necesare sau pentru a le fi aduse într-un
interval rezonabil de timp sau pentru a confirma ori a demonstra prin alte metode că au
dreptul de liberă circulație și ședere.

Statul membru poate cere persoanei în cauză să-și raporteze prezența pe teritoriul său
într-un interval de timp rezonabil si nediscriminatoriu. Nerespectarea acestei cerințe poate
face persoana respectivă pasibilă de sancțiuni proporționale și nediscriminatorii.

B) Condițiile exercitării dreptului de rezidență pe teritoriul României de către cetățenii

Uniunii Europene, precum și de membrii familiilor lor

Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de

maxim trei luni fără nici o condiție sau formalitate, cu excepțiacerinței de a poseda o carte de
identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o
perioadă mai mare de trei luni dacă:

- sunt salariați sau exercită o activitate independentă în statul membru gazdă;

- au suficiente resurse pentru ei și pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu
devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în
timpul perioadei de ședere și posedă o asigurare medicală cuprinzătoare, valabilă în
statul membru gazdă;
- sunt înscriși într-o instituție privată sau publică, acreditată sau finanțată de către statul
membru gazdă pe baza legislației sau practicilor sale administrative, cu scopul
principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională;
- posedă o asigurare medicalăcuprinzătoare în statul membru gazdă și asigură
autoritatea națională competentă, printr-o declarație sau o altă procedură echivalentă la
propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru membrii de
familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al
statului membru gazdă în timpul perioadei de ședere;

13
 - sunt membri de familie care însoțesc ori se alătură unui cetățean al Uniunii care
îndeplinește condițiile menționate anterior.

C) Restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul României a cetãțenilor

Uniunii Europene și a membrilor familiilor lor

Autoritățile române competenţe pot restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație

și rezidență pe teritoriul României de către cetățenii Uniunii Europene sau de către membrii
de familie ai acestora numai din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate
publică, aceste motive neputând fi invocate în scopuri economice.Împotriva cetățenilor
Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora, indiferent de cetățenie, care au drept
de rezidență permanentă se pot dispune măsuri specifice de restrângere a dreptului la liberă
circulație numai dacă reprezintă un pericol iminent pentru ordinea publică sau securitatea
nationala.

Dreptul la liberă circulație pe teritoriul României, în cazul următoarelor categorii de

cetățeni ai Uniunii Europene, poate fi restrâns numai pentru motive imperative de securitate
națională:

a) rezidenții cu ședere continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 10 ani;

b) minorii, cu excepția cazului în care îndepărtarea este necesară pentru interesul

copilului, conform prevederilor Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului
din 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările
ulterioare.

Adoptarea de către organele competențe a oricărei decizii de restrângere a dreptului la

liberă circulație, în special a celor cu privire la îndepărtarea de pe teritoriul României, dispuse
în condițiile legii, se face numai cu luarea în considerare a duratei efective a șederii persoanei
în cauza pe teritoriul României, a vârstei acesteia, a stării de sănătate, a situației familiale și
economice, a gradului de integrare socială și culturală în România și a asigurării menținerii
legăturilor sale cu țară de origine.

Dispunerea oricărei măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație pe teritoriul

României al cetățenilor Uniunii Europene și al membrilor familiilor lor trebuie luată numai cu
respectarea principiului proporționalității și trebuie să aibă la baza exclusiv comportamentul

14
persoanei în cauza. Acest comportament trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și
suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății. O astfel de măsură nu poate fi
bazată exclusiv pe existența unei condamnări penale anterioare. Nu pot fi acceptate motivări
care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generala.

Orice măsură de restrângere a dreptului la liberă circulație pe teritoriul României a

cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor familiilor lor nu poate avea decât caracter
temporar și poate fi dispusă numai pentru o durata de timp limitată la perioada necesară
încetării motivelor care au stat la baza adoptării acesteia.

Decizia de restrângere a dreptului la liberă circulație se comunica cetățeanului Uniunii

Europene sau membrului de familie al acestuia, în scris, de către autoritatea care a dispus o
astfel de măsură, în condițiile legii. Decizia trebuie să conțină prezentarea precisă și completă
a tuturor motivelor de fapt și de drept care au stat la baza dispunerii unei astfel de măsuri,
implicațiile acesteia pentru persoană în cauza, informații privind instanța unde poate fi atacată
decizia, termenul de introducere a acțiunii și termenul în care cetățeanul Uniunii Europene sau
membrul de familie al acestuia trebuie să părăsească teritoriul României.

Termenul în care cetățeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia

trebuie să părăsească teritoriul României este de o luna de la dată comunicării deciziei de
restrângere a dreptului la liberă circulație, cu excepția acelor cazuri în care autoritatea
competență emitentă a deciziei de restrângere a dreptului la liberă circulație constată că acesta
trebuie să părăsească teritoriul României de îndată ori într-un termen mai scurt, în scopul
evitării unui risc iminent și grav de încălcare a ordinii publice, sănătății publice sau securității
naționale. În cazul expulzarii care însoțește pedeapsa închisorii, termenul se calculează de la
dată executării pedepsei.12

Deciziile de restrângere a dreptului la liberă circulație al căror termen de părăsire a

teritoriului României nu a fost respectat și cele prin care se dispune părăsirea de îndată a
teritoriului României se pun în executare prin escortarea persoanei în cauza până la frontieră
sau până în țară de origine de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări.

Dacă escortarea nu se poate efectua în 24 de ore, Oficiul Român pentru Imigrări poate
solicită luarea în custodie publică a persoanei în cauza, aplicându-se în mod corespunzător

12 Art. 27 OUG 102/2005

15
prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, cu privire la luarea în custodie publică și, după caz, la tolerarea
rămânerii pe teritoriul României.13

Modalităţile prin care se poate restrânge exercițiul liberei circulații pe teritoriul

României a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor familiilor acestora sunt următoarele:

a) nepermiterea intrării pe teritoriul României;

b) îndepărtarea de pe teritoriul României pentru motive de sănătate publică;

c) declararea că indezirabil;

d) expulzarea.14

4. Societățile

Societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și având sediul

social, administrația centrala sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Uniunii
sunt asimilate persoanelor resortisante ale statelor membre. Cu alte cuvinte, Tratatul dispune
ca societățile să fie tratate în același fel ca și persoanele fizice, cetățeni ai statelor membre ale
Uniunii Europene. Conform Tratatului, societățile sunt acele entități constituite în
conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv societățile cooperative și
alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția celor fără scop lucrativ. Pentru ca
o societate să beneficieze de prevederile art. 54 TFUE, trebuie să fie în conformitate cu
legislația unui stat membru, să aibă sediul social pe teritoriulacestuia și locul principal de
desfășurare a activității undeva în Uniune.15

13 Art. 28 OUG 102/2005

14 Art. 29 OUG 102/2005
15 Art. 54 TFUE

16
 Bibliografie

 Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, și, Editura

Universul Juridic, București, 2016
 Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2016
 Uniunea Europeană, „Tratatul de la Lisabona”, ediția I, Editura Best
Publishing, București, 2008
 Octavian Manolache, „Drept comunitar. Cele patru principii fundamentale.
Politici comunitare”, ediția a II-a, Editura All Beck, București, 1999
 „Constituția României; Convenția europeană a drepturilor omului; Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, ediția a VII-a, revizuită, Editura
Hamangiu, București, 2016
 DIRECTIVA 2004/38/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A
CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie și ședere
pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor
acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a
Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE,
75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE
 OUG 102/2005 republicată 2011 privind libera circulaţie pe teritoriul României
a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic
European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene

17
18