Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

Apartenenta particularitatile basmului

Basmul reprezinta una dintre cele mai vechi specii literare vehiculate in literatura universala si nationala.
Se considera ca isi are originea in mituri, reprezentand o desacralizare a acestora.Este o specie a genului
epic in proza in care se relateaza intamplari miraculoase puse pe seama unor personaje sau forte
supranaturale si care presupun confruntarea dintre fortele binelui si ale raului, victoria apartinand
intotdeauna binelui. El se clasifica in basm popular si basm cult. Basmul cult apartine unui autor
cunoscut care preia modelul basmului popular, imprumutand caracterul oral si tiparul narativ, insa apare
o viziune si un stil propriu.
Ca si trasaturi specifice speciei se observa: tematica , reprezentata de lupta dintre bine si rau, fiind de
asemena un bildungsroman si motivele specifice basmului - motvul mezinului superior, al imparatului
fara urmasi, categoria estetica - fabulosul, basmul aparand ca o naratiune deliberat fantastica, prezenta
unui tipar narativ care se concentreaza in jurul dezechilibrului, prezenta formulelor narative, timpul este
anistoric, iar din punct de vedere spatial ne sunt propuse doua universuri, cel real si taramul celalalt,
incadrarea eroilor intr-o tipologie, finalul fericit, limbajul simplu, popular.
Ion Creanga, un scriitor care s-a impuns in literatura romana prin originalitatea stilului, a lasat
posteritatii o opera variata, aducand in literatura culta fabulosul si spontaneitatea literaturii populare.
Publicata in revista Convorbiri literare, in 1877, Povestea lui Harap Alb reprezinta cel mai cunoscut basm
a lui Ion Creanga. Autorul porneste de la modelul popular, reactualizaza temele de circulatie universala,
dar le organizeaza conform propriei viziuni, intr-un text narativ mai complex decat al basmelor populare.
Astfel, textul se remarca prin amplitudinea neobisnuita, reducerea supranaturalului si prezenta
umorului.
Ca prim argument al apartenentei acestui text la specia basm reprezinta prezenta formulelor narative.
Astfel, formula initiala are rolul de a face tranzitia dintre lumea reala si lumea foabuloasa. Ea se remarca
prin concizie, Amu cica era odata, dar totusi isi indeplineste rolul de a crea o atmosfera imprecisa, vaga
prin prezenta adv. cica, plasand actiunea in illo tempore: odata. Formula finala marcheaza sfarsitul
fericit al drumului de formare al eroului si restabilirea echilibrului. Se distinge prin constructia in proza
ritmata cu cadenta dinamica si prin nota moralizatoare, specifica lui Creanga: pe la noi cine are bani
mananca si bea, cine nu, se uita si rabda. Astfel, se face trecerea la universul real. Formulele mediane au
rolul de a da fluiditate textului impartindu-l in 6 secvente, de a mentine atentia cititorului si de a da
caracter oral textului: si merg o zi, si merg doua, si perg patruzeci si noua; Dumnezeu sa ne tie caci
cuvantul din poveste inainte mult mai este.
O alta trasatura a basmului regasita in Povestea lui Harap Alb este prezenta temei fundamentale si
anume confruntarea intre bine si rau si procesul de maturizare a protagonistului, dar si a motivelor
specifice. Precum motivul imparatului fara urmas, motivul superioritatii mezinului, motivul armelor, al
labirintului.
Din punct de vedere structural se distinge motivul drumului prin care eroul unifica cele doua capete ale
pamantului, refacand astfel echilibrul, unitatea distrusa, armonizand contrastele lumii. Asadar, se
remarca prezenta celor doua universuri tipice basmului: universul intra muros reprezentat de curtea
1

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

imparatului, spatiu construit dupa ierarhia familiei si universul extra muros desemnat de mai multe
elemente. Astfel, podul reprezinta spatiul de trecere intre lumea protectiva si lumea vicleana, intre
imaturitate si maturitate. Padurea reprezinta un labirint unde are loc ratacirea simbolica a novicelui.
Este populat de forta demonica reprezentata de Span. Coborarea in fantana reprezinta coborarea
eroului in infern. Ea este un spatiu al unei morti si renasteri simbolice. Curtea Imparatului Verde este un
spatiu devitalizat, ofilit, fapt indicat prin lipsa saltatilor. Gradina ursului si Padurea cerbului reprezinta
spatii ale pericolului. Pe drumul spre curtea Imparatului Ros. Harap Alb devine conducatorul unei cete
alcatuite din personaje stranii. La curte trece prin proba focului si proba iubirii, avand loc o maturizare
afectiva.
Un alt motiv ce se distinge este motivul probelor. Personajul principal este supus unei serii de probe
care, spre deosebire de alte basme, este mai ampla si mai complexa, numarul probelor fiind dublate
trasatura specifica lui Creanga. Astfel, avem proba milosteniei la care este supus de catre Sfanta
Duminica. Ca urmare a acestei probe, Harap Alb invata distinctia dintre aparenta si esenta. O alta proba
este cea a curajului desemnata de tecerea podului in urma caruia eroul primeste insemnul castei
razboinicilor. Urmatoarea proba reprezinta insasi intalnirea cu Spanul care marcheaza inceputul
maturizarii in plan moral. Urmeaza apoi probele Spanului probele curajului prin care Harap Alb trebuie
mai intai sa ia salatile din Gradina Ursului, devenind astfel stapan al regnului vegetal, si apoi sa ia capul
cerbului cu nestemate devenind stapanul regnului mineral. Proba maturizarii afective este impartita intro suita de alte probe. In primul rand are loc intalnirea cu cei cinci uriasi, adjuvantii acestuia, apoi
urmeaza proba focului din casa de arama, proba ospatului, proba separarii macului de nisip, proba
distingerii fetelor, proba pazirii fetei de imparat, toate acestea fiind specifice basmului. Ca si urmare a
trecerii acestor probe, Harap Alb se maturizeaza pe toate planurile, insa de-a lungul parcurgerii acestor
probe Harap Alb este intotdeauna ajutat de fiinte supranaturale, himerice.
O alta trasatura o reprezinta incadrarea intr-o tipologie a personajelor si prezenta personajelor
fantasice, supranaturale. George Calinescu afirma ca basmul este un gen vast. Personajele sunt atat
fiinte omenesti cat si fiinte himerice. Fiintele himerice au psihologia lor misterioasa; ele comunica cu
omul dar nu sunt oameni. Cand din naratiune lipsesc acesti eroi nu avem de a face cu un basm.
Personajele basmului ilustreaza stereotipia: eroul este sprijinit de ajutoare si de donator, se infrunta cu
raufacatorii si falsul erou si salveaza in final fata de imparat. Ajutoarele si donatorii sunt personaje plate,
reductibile la o singura insusire. In acest basm exista personaje construite dupa modelul universului
uman in ierarhii tipice (crai, fii, supusi) apoi personaje himerice si personaje la granita.
Dintre personajele secundare tipice basmului se remarca: calul, adjuvantii si donatorul Sfanta Duminica.
Calul poate reprezenta un alter ego exerimentat al eroului, el aparand in ipostaze multiple: initiator,
adjuvant si confident. El urmeaza un tipar prestabilit: initial este o rapciuga dar se metamorfozeaza
devenind un tretin cu puteri supranaturale dupa ce trece proba focului. Adjuvantii sunt creati intr-o
maniera caricaturala, atipica prin exacerbrea unor trasaturi fizice, ei sustinand dimensiunea comica a
basmului.(Gerila - o dihanie de om, Flamanzila sac fara fund,Ochila o schimonositura de om, PasariLati-Lungila o bazdaganiede om. Construita pe jocul aparenta- esenta, Sfanta Duminica dezvaluie
eroului o lectie a puterii. Ea anticipeaza destinul eroic al protgonistului: fecior de crai vedeatea-si
2

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

imparat. Spanul este personaj negativ, secundar, antagonist, ce indeplineste si rolul de mistagog
neindurator pentru erou. Onomastica sa este sugestiva, spanul reprezentand in gandirea colectia un om
malefic.
G. Calinescu afirma ca povestea lui Harap Alb este un chip de a dovedi ca omul de soi se gaseste sub
orice strai. Harap Alb este un personaj rotund datorita metamorfozei pe care o suporta de la tanar la
adult. Harap Alb este personajul principal al basmului, protagonist si eponim.
Este caracterizat atat direct cat si indirect. Astfel, naratorul il denumeste boboc in felul sau, iar Sf.
Duminica si Spanul au viziuni divergente. Sf. Duminica spune: luminate craisor vedea-te-as imparat, fii
incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, apreciind bunatatea si
cumintenia, iar Spanul il dispretuieste: sluga vicleana ce-mi esti. Portretul fizic este sumar, afland doar
ca este cel mai mic dintre frati si, mai placut dupa cum il gasesc fetele de imparat. Portretul sau moral
este insa definit prin caracterizarea indirecta.
Astfel, in ipstaza sa de fiu, ilustreaza tipologia mezinului. El se dovedeste a fi foarte sensibil la reprosurile
tatalui sau (lovit in adancul sufletului). Fiind desemnat prin termenul craisor se indica ipostaza lui
embrionara, premergatoare iesirii din universul sau securizant. Initierea sa presupune linia unei
continuitati: blana de urs este insemnul castei razboinicilor, iar hainele, armele si calul tatalui sugereaza
ideea unei descendente eroice. Calitatea esenteala, bunatatea sufleteasca se reflecta in dorinta de a-si
ajuta tatal sa indeplineasca cererea lui Verde Imparat.
Naivitatea sa este reliefata prin gestul de a-l accepta pe Span drept insotitor, incalcand astfel sfatul
parintesc: sa se fereasca de omul span si omul ros. Inselat de aparente, fiul craiului isi va pierde conditia
initiala devenind sluga Spanului.
In fata probelor la care este supus, Harap Alb se arata ezitant si descurajat, insa prin sustinerea celorlalte
presonaje trece prin toate probele necesare maturizatii lui. El trece astfel prin proba milosteniei, cea a
curajului, a implinirii afective ajungand in final sa aiba toate calitatile necesare unui imparat. Experienta
de viata se dobandeste treptat prin confruntarea cu fortele malefice ( Spanul, Cerbul, Ursul, Impratul
Ros). Cucerirea unor spatii din ce in ce mai largi gradina ursului, padurea cerbului, teritoriul peste care
stapaneste Imparatul Ros se asociaza cu maturizarea progresiva a eroului.
Harap Alb este un personaj atipic basmelor, actiunile savarsite sunt aproape absente, amintind de
dimensiunea omeneasca. Desele momente de slabiciune si descurajare sunt cuprise in replicile adresate
confesorului sau, acestea dand personajului un profil psihic diferit de cel al eroului de basm care este
neinfricat si fara ezitari. Aceasta dimensiune umana este perceputa critic, ironic de catre mentorii sai (
esti mai fricos ca o femeie)
Investirea eroului ca imparat, dupa moartea simbolica si reinvierea cu ajutorul obiectelor magice,
marcheaza cucerirea deplina a sinelui, renasterea lui Harap Alb stand sub semnul iubirii. Spanul,
pedagogul malefic, paraseste scena, indeplinindu-si astfel menirea.

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

Un alt argument pentru a demonstra apartenenta textului la basmul cult il reprezinta tehnicile narative
deosebite.
Oralitatea este o trasatura a stilului foarte accentuata la Creanga. Ca si surse ale oralitatii avem :
preponderenta dialogului, varietatea de exclamatii si interogatii (Alelei fecior de om viclean), expresii
onomatopeice si interjecti (si mergeau ei teleap teleap), repetitii tipice limbajului oral, abundenta
paremiologica (la calic slujesti, calic ramai), utilizarea locutiunilor, prezenta anacolutului, limbajul
popular, frecventa pasajelor rimate si ritmate, prezenta dativului etic (mi-ti-o vede).
Cranga este un scriitor jovial de aceea comicul se gaseste in toate ipostazele sale: comicul de intentie (de
a binedispune cititorul), comicul de situatie (intalnirea celor cinci uriasi, scena din cuptorul de arama,
prindereafetei), comicul de caracter, comicul de nume (poreclele si apelativele folosite), comicul de
limbaj (proverbe, zicatori).
Basmul este o opera de creatie literara, cu o geneza speciala, o oglindire a vietii, in orice caz a vietii in
moduri fabuloase. G. Calinescu

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

Caracterizare personaj
Ion Creanga, un scriitor care s-a impuns in literatura romana prin originalitatea stilului, a lasat
posteritatii o opera variata, aducand in literatura culta fabulosul si spontaneitatea literaturii populare.
Publicata in 1877, in Convorbiri literare, Povestea lui Harap Alb, considerata o sinteza a basmului
romanesc se dezvolta pe un tipar narativ traditional insa se distinge prin interventiile autorului care
supune materialul epic unei transformari in functie de viziunea proprie. Tema basmului o reprezinta
infruntarea dintre bine si rau pe parcursul careia eroul se dezvolta, fiind astfel si un bildungsroman.
Conflictul se bazeaza pe tiparul modelului popular insa este mai complet prin aparitia personajelor
complexe si prin dimensiunea psihologica. Din punct de vedere temporal, actiunea este plasata in illo
tempore, iar din punct de vedere spatial, se pot determina doua universuri carora le sunt asociate
personajele; universul intra muros reprezentat de curtea imparatului, spatiu construit dupa ierarhia
familiei si universul extra muros desemnat de Span.
Personajele basmului ilustreaza stereotipia: eroul este sprijinit de ajutoare si de donator, se infrunta cu
raufacatorii si falsul erou si salveaza in final fata de imparat. Ajutoarele si donatorii sunt personaje plate,
reductibile la o singura insusire. In acest basm exista personaje construite dupa modelul universului
uman in ierarhii tipice (crai, fii, supusi) apoi personaje himerice si personaje la granita.
Insa aici, personajul principal este diferit de eroul basmului popular, el ne mai fiind investit cu acele
calitati supranaturale, puteri neobisnuite, trasaturi exceptionale, ci fiind un caracter complex ce
reuneste atat calitati cat si defecte. Astfel, autorul il construieste accentuandu i latura umana el este
sovaitor in momentul luarii unei decizii, naiv, dominat de firica. Insa, ca si trasatura fundamentala il
descrie bunatatea. G. Calinescu a observat ca Harap Alb nu este mai viteaz decat fratii sai, insa prin
calitatea sa domninata strange in jurul sau personaje supranaturale ce il vor ajuta. El este un tanar
harnic, omenos, indatritor, milostiv, virtuti consacrate in sistemul etic popular.
Titlul accentueaza dubla sa identitate, termenul harap indicand statutul de slujitor, iar adjectivul
cromatic alb indica apartenenta sa la nobilime. Spre deosebire de celelalte presonaje care au
capacitatea psihologica a disimulari, spre exemplu Sf. Duminica sau Spanul, Harap Alb este obligat sa isi
accepte conditia de slujitor in momentul intalnirii cu Spanul. Pe toata durata intamplarilor pana la
recapatarea adevaratei identiati si restabilirea echilibrului, Harap Alb va trebui sa lupte pentru drepturile
sale si pentru a se regasi.
Este caracterizat atat direct cat si indirect. Astfel, naratorul il denumeste boboc in felul sau, iar Sf.
Duminica si Spanul au viziuni divergente. Sf. Duminica spune: luminate craisor vedea-te-as imparat, fii
incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, apreciind bunatatea si
cumintenia, iar Spanul il dispretuieste: sluga vicleana ce-mi esti. Portretul fi zic este sumar, afland doar
ca este cel mai mic dintre frati si, mai placut dupa cum il gasesc fetele de imparat. Portretul sau moral
este insa definit prin caracterizarea indirecta.
Astfel, in ipstaza sa de fiu, ilustreaza tipologia mezinului. El se dovedeste a fi foarte sensibil la reprosurile
tatalui sau (lovit in adancul sufletului). Fiind desemnat prin termenul craisor se indica ipostaza lui
embrionara, premergatoare iesirii din universul sau securizant. Initierea sa presupune linia unei
5

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

continuitati: blana de urs este insemnul castei razboinicilor, iar hainele, armele si calul tatalui sugereaza
ideea unei descendente eroice. Calitatea esenteala, bunatatea sufleteasca se reflecta in dorinta de a-si
ajuta tatal sa indeplineasca cererea lui Verde Imparat.
Naivitatea sa este reliefata prin gestul de a-l accepta pe Span drept insotitor, incalcand astfel sfatul
parintesc: sa se fereasca de omul span si omul ros. Inselat de aparente, fiul craiului isi va pierde conditia
initiala devenind sluga Spanului.
In fata probelor la care este supus, Harap Alb se arata ezitant si descurajat, insa prin sustinerea celorlalte
presonaje trece prin toate probele necesare maturizatii lui. El trece astfel prin proba milosteniei, cea a
curajului, a implinirii afective ajungand in final sa aiba toate calitatile necesare unui imparat. Experienta
de viata se dobandeste treptat prin confruntarea cu fortele malefice ( Spanul, Cerbul, Ursul, Impratul
Ros). Cucerirea unor spatii din ce in ce mai largi gradina ursului, padurea cerbului, teritoriul peste care
stapaneste Imparatul Ros se asociaza cu maturizarea progresiva a eroului.
Investirea eroului ca imparat, dupa moartea simbolica si reinvierea cu ajutorul obiectelor magice,
marcheaza cucerirea deplina a sinelui, renasterea lui Harap Alb stand sub semnul iubirii. Spanul,
pedagogul malefic, paraseste scena, indeplinindu-si astfel menirea.
In ansamblul ei, Povestea lui Harap Alb devine un roman de formare cu subiect fabulos, ilustrand, de
fapt povestea destinului uman. In acest sens, tema basmului la Creanga devine mai mult decat
confruntarea conventionala dintre bine si rau din basmul popular, procesul de maturizare a unui erou
care sintetizeaza trasaturile omului universal.

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

Relatie Harap Alb si Span
Ion Creanga, un scriitor care s-a impuns in literatura romana prin originalitatea stilului, a lasat
posteritatii o opera variata, aducand in literatura culta fabulosul si spontaneitatea literaturii populare.
Publicata in 1877, in Convorbiri literare, Povestea lui Harap Alb, considerata o sinteza a basmului
romanesc se dezvolta pe un tipar narativ traditional insa se distinge prin interventiile autorului care
supune materialul epic unei transformari in functie de viziunea proprie. Tema basmului o reprezinta
infruntarea dintre bine si rau pe parcursul careia eroul se dezvolta, fiind astfel si un bildungsroman;
aceasta infruntare fiind reprezentata de antiteza protagonist antagonist.Conflictul se bazeaza pe
tiparul modelului popular insa este mai complet prin aparitia personajelor complexe si prin
dimensiunea psihologica. Din punct de vedere temporal, actiunea este plasata in illo tempore, iar din
punct de vedere spatial, se pot determina doua universuri carora le sunt asociate personajele; universul
intra muros reprezentat de curtea imparatului, spatiu construit dupa ierarhia familiei si universul extra
muros desemnat de Span.
Personajul este cea mai importanta instanta narativa a unui text epic, fiind conturat dupa realitate sau
fiind un rod al fictiunii, dar avand intotdeauna o psihologie aparte. Personajele basmului ilustreaza
stereotipia: eroul este sprijinit de ajutoare si de donator, se infrunta cu raufacatorii si falsul erou si
salveaza in final fata de imparat. Ajutoarele si donatorii sunt personaje plate, reductibile la o singura
insusire. In acest basm exista personaje construite dupa modelul universului uman in ierarhii tipice (crai,
fii, supusi) apoi personaje himerice si personaje la granita.
Insa aici, personajul principal este diferit de eroul basmului popular, el ne mai fiind investit cu acele
calitati supranaturale, puteri neobisnuite, trasaturi exceptionale, ci fiind un caracter complex ce
reuneste atat calitati cat si defecte. Astfel, autorul il construieste accentuandu i latura umana el este
sovaitor in momentul luarii unei decizii, naiv, dominat de firica. Insa, ca si trasatura fundamentala il
descrie bunatatea. G. Calinescu a observat ca Harap Alb nu este mai viteaz decat fratii sai, insa prin
calitatea sa domninata strange in jurul sau personaje supranaturale ce il vor ajuta. El este un tanar
harnic, omenos, indatritor, milostiv, virtuti consacrate in sistemul etic popular. El este un personaj
rotund datorita metamorfozei pe care o suporta de la tanar la adult. Harap Alb este personajul principal
al basmului, protagonist si eponim. Numele lui are o rezonanta oximoronica harap-rob si alb-nobil.
Daca Harap Alb e simbol al binelui prin insumarea tuturor trasaturilor sale, Spanul, este simbol al raului.
El este personaj negativ, secundar, antagonist, ce indeplineste si rolul de mistagog neindurator pentru
erou. Onomastica sa este sugestiva, spanul reprezentand in gandirea colectiva un om malefic.
Constructia basmului, personajele in antiteza ilstreaza astfel, in totalitate, dihotomia arhetipala bine-rau.
Actiunea, cuprinzand mai multe episoade organizate prin inlantuire, ilustreaza incercarile constante ale
raului de a subordona atributele si teritoriile binelui.
Calitatea esenteala a lui Harap - Alb, bunatatea sufleteasca se reflecta in dorinta de a-si ajuta tatal sa
indeplineasca cererea lui Verde Imparat, insa defectul sau suprem este naivitatea, reliefata prin gestul
de a-l accepta pe Span drept insotitor, incalcand astfel sfatul parintesc: sa se fereasca de omul span si
omul ros. Inselat de aparente, fiul craiului isi va pierde conditia initiala de mezinul familiei devenind
7

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

sluga Spanului. In aceasta situatie, personajul negativ adopta n comportament care nu se abate cu nimic
de la logica firescului. Niciodata Spanul nu se comporta ca un vrajitor, nu ilustreaza puteri supranaturale.
El detine o intelgenta vicleana cu ajutorul careia il manipuleaza pe Harap Alb.
In fata probelor la care este supus, Harap Alb se arata ezitant si descurajat, insa prin sustinerea celorlalte
presonaje trece prin toate probele necesare maturizatii lui. El trece astfel prin proba milosteniei, cea a
curajului, a implinirii afective ajungand in final sa aiba toate calitatile necesare unui imparat. Experienta
de viata se dobandeste treptat prin confruntarea cu fortele malefice ( Spanul, Cerbul, Ursul, Impratul
Ros). Cucerirea unor spatii din ce in ce mai largi gradina ursului, padurea cerbului, teritoriul peste care
stapaneste Imparatul Ros se asociaza cu maturizarea progresiva a eroului. Spanul insa isi atribuie toate
victoriile lui Harap Alb, dorindu-si pe de o parte sa castige, dar pe de alta sa piarda.
Victoria finala a eroului este insuportabila pentru Span. El ii taie asadar capul lui Harap Alb, accentuand
calitatea sa de erou exemplar: nu isi incalca juramantul fata de Span. Investirea eroului ca imparat, dupa
moartea simbolica si reinvierea cu ajutorul obiectelor magice, marcheaza cucerirea deplina a sinelui,
renasterea lui Harap Alb stand sub semnul iubirii. Spanul, pedagogul malefic, paraseste scena,
indeplinindu-si astfel menirea.
Atat Spanul, cat si Harap Alb sunt caracterizati in mod direct si indirect. Astfel, naratorul il denumeste
pe Harap Alb: boboc in felul sau, iar Sf. Duminica si Spanul au viziuni divergente. Sf. Duminica spune:
luminate craisor vedea-te-as imparat, apreciind bunatatea si cumintenia, iar Spanul il dispretuieste:
sluga vicleana ce-mi esti. Portretul fizic este sumar, afland doar ca este cel mai mic dintre frati si, mai
placut dupa cum il gasesc fetele de imparat. Portretul sau moral este insa definit prin caracterizarea
indirecta. Spanul este caracterizat direct: zise spanul cu viclenia lui obisnuita, raspunse spanul cu glas
rautacios, autocaracterizare: si eu, mai deunazi, cat ma vezi de voinic si caracterizat indirect prin gesturi,
reactii: tremurand de ciuda, icnea in sine si se gandea numai la razbunare.
In ansamblul ei, Povestea lui Harap Alb devine un roman de formare cu subiect fabulos, ilustrand, de
fapt povestea destinului uman. In acest sens, tema basmului la Creanga devine mai mult decat
confruntarea conventionala dintre bine si rau din basmul popular, procesul de maturizare a unui erou
care sintetizeaza trasaturile omului universal.Paradoxal, factorul decisiv in desavarsirea acestui erou
atipic basmului este personajul negativ, care i se opune. Fara interventia Spanului, Harap Alb ar fi ramas
in ipostaza sa initiala, embrionara.

Basmul este o opera de creatie literara, cu o geneza speciala, o oglindire a vietii, in orice caz a vietii in
moduri fabuloase. G. Calinescu

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga

Relatie incipit final
Ion Creanga, un scriitor care s-a impuns in literatura romana prin originalitatea stilului, a lasat
posteritatii o opera variata, aducand in literatura culta fabulosul si spontaneitatea literaturii populare.
Publicata in 1877, in Convorbiri literare, Povestea lui Harap Alb, considerata o sinteza a basmului
romanesc se dezvolta pe un tipar narativ traditional insa se distinge prin interventiile autorului care
supune materialul epic unei transformari in functie de viziunea proprie. Tema basmului o reprezinta
infruntarea dintre bine si rau pe parcursul careia eroul se dezvolta, fiind astfel si un bildungsroman;
aceasta infruntare fiind reprezentata de antiteza protagonist antagonist.Conflictul se bazeaza pe
tiparul modelului popular insa este mai complet prin aparitia personajelor complexe si prin
dimensiunea psihologica. Din punct de vedere temporal, actiunea este plasata in illo tempore, iar din
punct de vedere spatial, se pot determina doua universuri carora le sunt asociate personajele; universul
intra muros reprezentat de curtea imparatului, spatiu construit dupa ierarhia familiei si universul extra
muros desemnat de Span.
Incipitul basmului lui Ion Creanga elimina schematismul enuntiativ specific prototipului folcloric
umpland de continut atemporalitatea si aspatialitatea conventiei prototipale: Amu cica era odata intr-o
tara un craiu, care avea trei feciori... Situarea in illo tempore a actiunii din basmele populare, prin
conventionala formula din incipit a fost odata ca niciodata dobandeste in basmul lui Cranga
semnificatii aparte. Incipitul anunta o viziune particulara asupra universului imaginar, pe care il pune sub
semnul ironic al improbabilitatii: amu cica. Cu alte cuvinte, inca de la inceputul basmului cititorul este
invitat sa puna sub semnul jocului povestea. Regionalul amu aduce in lumea prezenta a cititorului lumea
atemporala a basmului.
De remarcat, ca particularitate a incipitului, supradimensionarea expozitiunii care indeplineste rolul
clasic al prezentarii personajelor si al circumstantelor actiunii, dar are si elemente de modernitate,
relefand vocea naratva care insoteste constant cititorul.
Reluarea firului narativ dupa prezentarea personajelor si a siutatiei initiale se realizeaza prin interventia
naratorului in istoorie: Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii.
- invata de pe fisa