Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ghid Pentru Parinti
Ghid Pentru Parinti
crea reguli pe care nu le pot impune. Daca impunerea regulilor nu este raspunsul, de ce au nevoie
copiii si ce pot face parintii?
mai rau caz, se pot resemna in rolul copilului rasfatat, fara responsabilitati si sa se comporte ca
atare.
Acesti copii fie devin total dependenti de ceilalti, fie le permit celor din jur sa ii trateze cu lipsa de
consideratie, de teama sa fie ei insisi. Pot interpreta comportamentul celorlalti ca fiind manipulant,
indiferent de situatia reala. Devin atat de confuzi, incat sunt convinsi ca manipularea si controlul
sunt semne ale competentei si independentei. Mai mult, pot deveni atat de incantati de ideea
controlului, incat isi vor manifesta puterea prin manipularea celor din jur.
Adolescenta
Tinerii care isi dezvolta atributiile intr-un mediu pozitiv, care ii sustine si incurajeaza, vor avea
auto-control si vor deveni increzatori in fortele proprii. Vor fi capabili si dornici sa isi asume
responsabilitati si sa intretina relatii sociale armonioase. Pe de alta parte, tinerii care nu sunt siguri
de competenta lor, pot incerca sa o demonstreze asumandu-si riscuri inutile. Acestia nu vor
accepta niciun sfat si vor incerca sa demonstreze lumii ca pot face tot ceea ce doresc. Alt tip de
adolescenti descurajati adopta o alta tactica. Ei incearca sa-si gaseasca justificari pentru a scapa de
responsabilitati si sa-i faca pe ceilalti sa le ofere atentie deosebita.
Copilul se crede CAPABIL sau nu?
Copilul care nu are incredere in capabilitatea sa
Copilul care are incredre in capabilitatea sa
Se simte necorespunzator pentru pozitia
Se simte competent
sa
Incearca sa-i controleze pe altii si devine
Are auto-control si auto-disciplina
insolent
Poate deveni dependent
Isi asuma responsabilitati
Cauta sa aiba putere cu orice pret
Este increzator in sine
Copiii care sunt siguri de capacitatatea lor, pot spune cu convingere:,,sunt sigur ca voi
reusi.
Copiii vor gasi mereu modalitati de a-si exprima capacitatea, in functie de relationarile anterioare
cu cei din jur. Cateodata oamenii dobandesc doar capacitatea de a-i face pe ceilalti sa aiba grija de
ei. Altii pot deveni capabili sa fie persoane de incredere, care au grija de cei din jur in primul rand.
Competenta se deprinde in moduri variate, unele mai satisfacatoare, alte nu.
Copilaria
Pe masura ce copiii cresc si isi dezvolta capacitatile, incearca sa se implice tot mai mult in viata
familiei si a grupului de apartenenta. Daca aceste incercari sunt apreciate si incurajate, vor da
nastere unor sentimente de importanta prin apartenenta si contributia in cadrul grupului. Li se va
dezvolta increderea in sine deoarece se simt apreciati si stiu ca sunt importanti in ochii celor din
jur. Atunci cand copiii nu sunt convinsi de importanta contributiei lor in cadrul grupului se vor
simti neinteresanti, neluati in seama. Nevoia de ase simti important este atat de mare, incat, copiii
descurajati vor incerca sa se impune prin mijloace neconstructive. Vor apela la intimidare, la un
comportament superior, la provocari adresate celorlalti si razbunari.
Adolescenta
Adolescentii care sunt convinsi de rolul si importanta lor in familie sunt nerabdatori sa se implice,
devi activi in scoala si in serviciile comunitare. Sunt constienti de influenta pe care o au asupra
celor din jur. Este putin probabil ca acesti tineri sa incalce legea sau sa evite responsabilitatile,
pentru ca realizeaza care sunt consecintele comportamentului lor. De asemenea sunt constienti de
importantanta votului, a dezvoltarii abilitatilor si a participarii la viata comunitatii.
Este de retinut faptul ca persoanele care nu sunt constiente de importanta lor, vor incerca sa se faca
vazuti prin mojloace total neconstructive. Tinerele pot deveni active sexual pentru a avea pe
cineva care sa aiba grija de ele. Unele pot chiar sa aiba copii pentru a avea pe de care sa aiba grija.
Unii adolescenti pot lasa tinerele insarcinate pentru a avea impresia ca au facut ceva important. Un
alt mod de a avea impact asupra celor din jur poate fi vandalismul si alte comportamente antisociale.
Chiar si tinerii care nu incearca sa se impuna prin metode distructive sunt supusi unui grad de risc.
Ei pot refuza sa coopereze tocmai din credinta ca actiunile lor sunt lipsite de importanta.
Copilul este constient de IMPORTANTA sa, in mod constructiv?
Copilul care nu este constient de importanta sa
Se simte neimportant si ranit
Poate incerca sa raneasca la randul lui
Daca un copil este convinsa ca este important intr-un mod pozitiv, atunci se va comporta
constructiv.
Copiii care sunt convinsi de rolul si importanta lor pot spune cu convingere: sunt sigur ca
persoana mea conteaza si este importanta.
Copiii vor gasi mereu modalitati de a fi luati in seama. Forma acestor modalitati este bazata pe
alegerile facute anterior in viata cu privire la modul de relationare si capabilitatile lor. Daca ne
dorim un copil care sa faca alegeri constructive, care sa-si gaseasca locul in societate, care sa
devina un bun cetatean, trebuie invatat de mic ca opinia si faptele lor conteaza.
Nevoia de curaj
Dezvoltarea umana, din copilarie pana la varsta adulta este o sarcina complexa, plina de rsicuri, o
calatorie plina de incercari si erori, pana cand ne gasim drumul potrivit pentru fiecare. Aceasta
calatorie necesita foarte mult curaj.
Cat de important este curajul? Rudolf Dreikus, psihanalist celebru a spus ca daca am putea sale
oferim copiilor o singura caliate in viata, curajul ar fi esential.
Perioada de sugar si copilaria
Primele semne ale curajului apar dupa fiecare efort nereusit pe care il face un copil. Nimic din
ceea ce intreprinde un sugar nu are succes de prima data, decat accidental; totul necesita multe
incercari.
Sugarii si copiii detin o mare doza de curaj pentru a duce la bun sfarsit tot ceea ce isi propun.
Acest lucru este evident daca ne aducem aminte figura si vocea lor atunci cand intalnesc un mare
esec: un genunchi zgariat, un cucui, picioarele nesigure cand invata sa mearga, incapacitatea de a
se face intelesi cand invata sa vorbeasca, ranirea fizica si emotionala cand cad de pe bicicleta
prima oara, etc.
Pentru a vae idee despre rolul curajului in dezvoltarea umana este suficient sa ne amintim propriile
emotii atunci cand ne-am confruntat cu sarcini dificile in copilarie: prima zi de scoala, cand ne-am
ratacit, cand am mers prima data singuri cu autobuzul, cand am invatat sa inotam, etc. amintiti-va
teama sau chiar teroarea resimtita atunci cand ne doream sa facem ceva cu orice pret. Ati
perseverat in ciuda fricii? Ati renuntat si ati evitat situatii de genul acesta?
Durerea, furia, frustrarea, dezamagirea si teama sunt emotii ce se formeaza foarte devreme in
viata. In procesul de invatare, copii au parte de mai multe esecuri decat de succese. Curaj nu
inseamna absenta fricii; curaj inseamna vointa de a merge mai departe pentru a ne atinge scopul,
in ciuda fricii.
Copiii care nu au curaj se concentreaza pe ceea ce nu pot face. Deseori ei renunta si evita sa-si
aminteasca sentimentele legate de esecul respectiv, facandu-i si pe altii sa renunte. Copiii curajosi
dezvolta optimism si mobilitate spirituala. Sunt optimisti si dispusi sa isi asume riscuri rezonabile,
sa incerce lucruri noi si sa incerce din nou dupa fiecare esec suportat.
Adolescenta
Adolescenta este perioada nesigurantei si confuziei. Un pas inainte, doi inapoi, doi pasi inainte,
doi pasi inapoi, doi pasi inainte, un pas inapoi aceasta este esenta adolescentei. Adolescentul se
lupta cu problema sexualitatii, cu pretentiile parintilor si ale prietenilor, cu dilema dependenta
versus independenta, si asa mai departe. Tanarul din ziua de azi se confrunta cu noi probleme:
violenta, suicidul, drogurile, alcoolul, si alte realitati crude.
Teamade SIDA ii copleseste pe adolescentii care se gandesc sa inceapa viata sexuala sau si mai
rau, pe unii nu-i intereseaza absolut de loc. Ideile predominante despre cum trebuie sa arate corpul
unui adolescent pot conduce la tulburari de alimentatie si folosirea steroizilor.
Pentru a face fata problemelor inerente la aceasta varsta, adolescentii au mare nevoie de curaj.
Adolescentii carora le lipseste aceasta calitate nuvorbesc in clasa de teama sa nu greseasca sau sa
fie dispretuiti. Aceastia nu vor putea rezista tentatiei si presiunii de a consuma alcool sau droguri
sau de a se juca cu arme. Adolescentii care au curaj au taria de a infrunta provocarile si
dificultatile vietii si de a se opune presiunii grupului atunci cand e cazul. Ei pot spune Nu
avansurilor sexuale nedorite.
Copilul are CURAJ?
Copilul care nu are curaj
Copilul care are curaj
Nu-si poate invinge teama
Isi depaseste teama
Se simte inferior, invins, fara
Se simte egal, increzator, optimist
speranta, descurajat
Daca are curaj, tanarul poate fata eforturilor pe carele presupune supravietuirea sa emotionala.
Copiii care au curaj pot spune cu convingere:,,sunt sigur ca pot face fata oricarei provocari
Cand copiii se descurca bine la scoala stiu ca asta se datoreaza faptului ca au muncit pentru
rezultatele lor, iar atunci cand nu se descurca trebuyie sa stie cum sa-si analizeze greselile. Trebuie
sa invete din greseli si sa decida ce trebuie sa schimbe data viitoare. Productivitatea crescuta si
calitatile de lider sunt in stransa legatura cu asumarea responsabilitatilor.
Pentru a avea vointa de a ane asuma responsabilitatile, trebuie sa fim convinsi de importanta
noastra, sa fim siguri ca, contam pentru cei din jur.
Fara aceasta abilitate, oamenii se simt suprasolicitati si traiesc cu impresia ca viata nu este dreapta.
Copiii care nu se simt importanti pot incerca sa-i pedepseasca pe altiipentru sentimentul lor de
lipsa de importanta. Pot incerca sa se razbune si sa raneasca la randul lor.
In sfarsit, copiii fara curaj se simt inferiori. Ei pot deveni evitanti sau sa renunte la
responsabilitati, pentru a nu risca sa-si strice stima de sine.
Aceste scopuri ofera satisfactii rapide dar fara efect pe termen lung. Deoarece au efect pe moment,
copilul probabil ca nu isi va da silinta sa dezvolte relatii constructive, iar rezultatul se va vedea in
timp.
In loc sa relationeze cautand atentie cu orice pret este de dorit ca copiii sa faca acest lucru prin
cooperare. Ne dorim ca ei sa se simta capabili si competenti datorita increderii in sine, nu
datorita folosirii puterii. Ne dorim sa se simta importanti datorita contributiei, nu razbunarii. Ne
dorim sa fie optimisti si sa aiba curajul de a infrunta si depasi dificultatile, nu sa le evite.
NOTA: Problema nu este comportamentul neadecvat. El reprezinta solutia gasita de copil la
problema sa. Noi trebuie sa ajutam copiii sa gaseasca solutii alternative.
Fiecare dintre aceste scopuri pot fi urmarite prin comportamente pasive sau active. In cazul unui
model comportamental neconstructiv, copilul va incerca sa ne atraga atentia prin actiuni disruptive
sau determinandu-ne sa le amintim constant responsabilitatile. Isi pot demonstra puterea aratandule celorlalti ca nu pot fi opriti sau ca nu pot fi fortati. Copiii care au inclinatii spre razbunare isi pot
arata durerea incercand sa-i raneasca pe altii in acelasi mod in care si ei insisi au fost raniti. Copiii
pot fi atat de descurajati cu privire la capacitatea lor, incat scopul lor va fi acela de a ne determina
sa renuntam la a le cere ceva. Pot face asta prin comportamnet hiperactiv sau accentuand exagerat
capacitatile de invatare. Desi un copil poate fi sau nu corect diagnosticat, nu toti copiii cu acest
diagnostic se vor comporta in acest mod. Exista multe persoane care au dezvoltat strategii pentru a
compensa aceste probleme si care in final au obtinut lucruri uimitoare. De exemplu, Einstein era
dislexic iar Robin William a fost diagnosticat cu deficit de atentie si concentrare.
5.
6.
7.
8.
(enurezis, atitudine distrata, nu rapund la chemari, etc). orice problema persistenta trebuie
evaluata de personal calificat.
stilul copilului este diferit de al dumneavoastra? Fiecare copil este unic; are propria sa
personalitatesi propriul stil de dezvoltare. Trebuie sa acceptam stilul copilului si sa nu
incercam sa-l schimbam.
copilul copiaza comportamentul unui adult?
comportamentul gresit se datoreaza lipsei de informatie sau de experienta?
avem asteptari prea mari sau prea mici comparativ cu varsta si capacitatile copilului?
Daca dupa ce ne-am pus aceste intrebari, am concluzionat ca, comportamentul copilului este
rezultatul descurajarii, putem folosi urmatoarele puncte de reper in a determina scopul gresit al
copilului:
cum ne simtim cand copilul nu se comporta frumos?
In ce fel raspunde copilul la corectie?
Daca va simtiti....
Scopul este de a
primi.....
Iritat, enervat
Se opreste pe moment
Atentie
Furios, provocat
Intensifica comportamentul
Putere
Dispus sa-l pedepsiti sau va simtiti Sa se faca neplacut sau sa va razbunare
ranit
raneasca
Disperat, fara speranta
Sa dea dovada de caracter eschivare
nepotrivit
Concentrandu-ne pe descurajarea copilului, mai degraba decat pe componentele comportamentale,
vom gasi metode de a-l motiva si incuraja, in loc sa cautam tehnici de a-l opri, controla sau
pedepsi.
Aceasta intentie gresita a copiilor survine in momentul in care ei isi dau seama ca se simt foarte
bine in mijlocul atentiei. Sunt convinsi ca a primi atat atentie este acelasi lucru cu sentimentul de
apartenenta. In acest punct, copiii pot avea impresia gresitacasingurul mod in care se pot simti ca
apartinand grupului, este sa ii faca pe cei din jur sa le satisfaca nevoile in mod constant. Asemenea
rationamente conduc spre o cerere crescanda de atentie. Bineinteles ca toti avem nevoie de atentie,
dar cererea exclusiva, desi rezonabila dupa standardele copilului, nu este realista, potrivita sau
acceptata de standadele parintilor.
In incercarea de a linisti copilul care cauta atentia in loc de relationarea constructiva, deseori,
parintii se comporta ca si cum atentia ar fi un pahar care ar trebui umplut, iar atunci copilul ar
spune: Multumesc. Imi ajunge. Acum poti merge la serviciu. Dar acest pahar are o gaura. Putem
adauga cat de mult, dar nu vom reusi sa-l umplem. Aceasti copii niciodata nu vor avea suficienta
atentie. Uita repede atentia ce li s-a acordat, pentru ca pentru ei conteaza doar atentia care nu li se
ofera. Cand cererea este totala, nu ii satisface nimic altceva.
Este dificil sa relationezi cu un copil care cauta permanent atentie. Initial comportamentul lui
poate fi amuzant pentru parinti, dar intreruperile repetate devin agasante. Atunci cand copiii ne
deranjeaza cu comportamentul lor, cand uita anumite lucruri, cand ne intrerup, adica atunci cand
solicita atentie, in general raspundem in mod gresit si le oferim atentia solicicitata. Prin simplul
fapt ca acordam importanta comportamentului gresit, le satisfacem dorinta de a primi atentie, fie
ea si negativa.
Ne dorim ca, copiii sa invete ca sunt importanti si conteaza pentru noi, chiar si atunci cand suntem
ocupati cu altceva. Daca se simt in siguranta, daca au certitudinea asta, atunci pot relationa si prin
cooperare. Pentru a-i ghida in aceasta directie trebuie sa le ignoram comportamentele nepotrivite
prin care solicita atentie si sa acordam atentie numai in urma unui comportament acceptabil.
De obicei, comportamentul neadecvat provoaca sentimente negative in adult. Deaceea, frecvent
incercam sa schimbam modul de a se purta al copiilor si sa-i convingem ca eforturile lor sunt
nechibzuite, dar facand asta inrautatim situatia. De fapt, ar trebui ca noi sa ne schimbam raspunsul
la comportamentul negativ. Pnetru a evita frustrarea si enervarea asociate cu aceasta solicitare de
atentie, sa ne imaginam ca, copilul de fapt spune:,,Vreau sa relationez. Uita-te la mine cand sunt
cuminte. Copiii isi amintesc si retin ca tip de comportament atrage atentia parintelui; le
abandoneaza pe cele care nu creaza un raspuns.
Odata ce am inteles comportamentul copilului in acest mod, putem sa ne schimbam strategia de
raspunsuri. Nu vom mai accentua greselile copilului, ci il vom ghida spre modalitati mai
constructive de relationare cu cei din jur. Principiul fundamental este sa ne modificam raspunsul la
comportamentul copilului pe baza intelegerii scopului acestuia. Acestea sunt cateva strategii de
redirectionare a comportamentului copilului:
1. minimalizati atentia acoradat comportamentului nepotrivit. Nu trebuie sa observam
fiecare greseala. Amintiti-va ca un copil repeta comportamentul care primeste raspunsul
dorit. Copiii care sunt condusi de dorinta de a capta atentia for fi mai degraba reprimati
decat ignorati.
2. obeservati comportamentul pecare doriti sa-l incurajati. Concentrati-va pe contributie,
munca in echpa, cooperarea si alte comportamente constructive.
3. actionati inainte sa se iveasca problema. Deseori suntem tentati sa lasam copiii in pace
atunci cand se joaca ,,frumos si sa intervenim atunci cand este o problema. Desi aceasta
abordare pare foarte logica, nu este mereu cea indicata. Lipsesc ocaziile de a recunoaste si
de a aprecia comportamentul pozitiv si accentueaza ideea ca cel negativ atrage atentia. De
aceea, trebuie sale acordam copiilor atentie atunci cand nu o solicita.
4. actionati, nu vorbiti! Cand petrecem prea mult vorbind, copiii invata repede sa ne
bruieze. In loc sa-l chemati de 10 ori la masa, il chemati o data si apoi puneti masa. Daca
intarzie, mancarea va fi rece.
5. oferiti-le ocazia sa fie utili celor din jur. Sa raspunda la telefon, sa serveasca desertul. In
acest mod, ii putem redirectiona spre un comportament cooperant.
Pentru a ilustra utilizarea strategiilor nr. 1, 3 si 4, revenim la dialogul dintre Tommy si mama sa.
Ce poate face un parinte pentru a se asigura ca un astfel de conflict nu va mai aparea pe viitor? Sa
presupunem ca mama gaseste un moment de liniste si-l implica pe Tommy intr-o intelegere
referitoare la ordonarea lucrurilor. Un start logic este o unealta de preventie minunata. Discutand
despre cine-ce trebuie sa faca, inainte ca aceasta sa devina o problema, parintii pot alege
momentul cand copilul este receptiv si in acest mod pot evita conflictele.
In acest caz, cei doi cad de acord ca Tommy sa-si puna toate lucrurile in dulap inainte sa se uite la
TV. Daca nu face asa, ea ii poate spune :,,Tommy aminteste-ti intelegerea noastra. Te rog pune-ti
lucrurile la loc. Daca Tommy continua sa nu se tina de cuvant, mama pur si simplu inchide
televizorul, spunand:,,il voi deschide atunci cand vei respecta intelegerea. Este important ca
mama sa nu mai spuna altceva sau sa-i reaminteasca. Din moment ce comportarea lui Tommy este
un exemplu de dorinta de a atrage atentia, probabil ca el va incerca altceva. Dar cand va vedea ca
tot nu primeste atentia dorita, isi va pune lucrurile la loc. Daca Tommy refuza cu incapatanare,
inseamna ca scopul lui nu este de a primi atentie, ci de a avea putere.
De asemenea, mama trebuie sa-si aminteasca sa-si faca timp pentru relationari pozitive. Ocazional
se poate uita cu Tommy la televizor si sadiscute despre programele lui preferate. Poate sugera sa
citeasca impreuna o carte despreun subiect asemanator, etc. Din moment ce se va implica in
activitati care ii plac copilului, si acesta la randul lui se va implica in activitati care ii fac placere
mamei.
Dupa cum s-a specificat la nr. 2 si 5, mama trebuie sa comenteze comportamentul pe care doreste
sa-l incurajeze. Este important sa lasam copiii sa se joace asa cum doresc, dar la fel de important
este sa le oferim atentie atunci cand nu o solicita. Din cand in cand, mama il poate intreba pe
Tommy daca i se poate alatura intr-o activitate de-a lui:,,Pare distractiv.....vrei sa te ajut si eu?.
Scopul gresit nr. 2: cauta puterea ca modalitate de a se simti capabili
Tata: ,,Marissa, te rog sa-ti strangi lucrurile.
Marissa il ignora.
Tata:,,Marissa, ti-am spus sa-ti strangi lucrurile.
Marissa:,,Mai tarziu. Acum sunt ocupata.
Tata:,,Marissa aveam o intelegere: ca tu sa-ti strangi lucrurile inainte de a te apuca de altceva.
Marissa:,,Nu-mi amintesc nicio intelegere.
Totul a degenerat de la o simpla rugaminte la o cearta in toata regula. In loc sa obtina cooperare
din partea Marissei, tatal incearca o discutie despre cine are sau nu dreptate.
Parintele probabil ca se simte furios si provocat pentru ca indiferenet de cat de logica este cerinta
sa, mereu va exista rezistenta din partea copilului. Tatal se poate gandi: Se pare ca mereu ne
certam; de ce nu poate face pur si simplu ceea ce i se cere?
Pot trece ani de zile pana cand copiii sunt capabili sa aiba grija de ei insisi, dar increderea in
mijloacele proprii nu depinde intru totul de eforturile lor. Cand copiii se compara cu parintii sau cu
alte rude nu realizeaza ca si ei vor creste si isi vor dezvlta propriile capacitati. Pot trage concluazia
ca nu se pot compara cu adultii si se simt intr-o pozitie inferioara. In acest mod, incearca sa
compenseze acest sentiment cu incercarea de a fi mai puternici decat parintii lor.
Primele semne ale acestui scop apar in timpul primilor ani de viata, celebrii cei doi ani teribili.
Atunci copilul realizeaza puterea limbajului si a cuvantului nu si profita de orice ocazie. Daca
acestor semne de autonomie, parintii incearca sa-l forteze sa coopereze, copilul poate deveni
convins ca oamenii importanti sunt capabili sa-i faca pe altii sa faca ceeace spun ei. Daca copilul
nu are succes in timp ce-i comanda pe ceilalti, cel putin le poate arata ca nici el nu poate fi
constrans. Ce poate oferi mai multa putere decat sa-i invingi pe cei mai puternici oameni din viata
ta?
Din moment ce toti dorim sa ne simtim puternici la un moment dat, atunci cand nu le oferim
copiilor posibilitatea de a-si dezvolta competentele si sa devina increzatori in ei insisi, acestia pot
trage concluzia gresita despre ceea ce inseamna a fi puternic. Toti ne dorim ca, copiii nostri sa
devina responsabili si sa fie capabili, insa in graba noastra de a vedea lucrurile facute, ne pare mai
usor sa le facem noi in locul lor decat sa-i invatam pe indelete sa fie responsabili pentru faptele lor.
Este tentant sa le reamintim obligatiile si sa le spunem ce si cum sa faca, dar acest lucru nu
incurajeaza increderea in sine.
Sa traiesti langa un copil care cauta constant putere este ca si cum ai incerca sa ai o relatie cu
cineva care isi doreaste doar sa te invinga. Deseori suntem tentati sa le dam raspunsuri gresite la
provocarile lor constante. Ne infuriem incat vrem sa le aratam ca exista o limita. Desigur, ceea ce
facem de fapt este sa-l impresionam pe copil cu puterea noastra si sa-i aratam ca mai are mult
pana sa ne invinga. In acest moment, copilul poate decide sa reziste in mod pasiv furiei noastre,
adica sa uite anumite lucruri, sa nu asculte, sa lipseasca de la scoala. Poate deveni incorigibil, sau
ii poate teroriza pe cei mai slabi sau mai mici decat el.
In acest caz ar trebui sa facem ceea ce ne sugereaza Rudolf Dreikurs: sa nu-i dam apa la moara, sa
nu-l incurajam. In acest mod, ii vom arata ca refuzam sa ne luptam cu el si refuzam sa cedam
dorintelor sale nerezonabile.
Pentru a contracara sentimentul de furie atunci cand sunteti provocat de copil, incercati sa vi-l
imaginati spunand: Vreau sa fiu capabil. Implica-ma si ofera-mi posibiltatea de a alege.
Intelegand in alt fel manifestarile de putere ale copilului ne poate ajuta sa neutralizam furia si sa
fim in stare sa ne schimbam raspunsul. Vom stopa incurajarea acestui tip de comportament si il
vom ghida spre modalitati mult mai constructive de a se simti capabil. Mai jos se regasesc cateva
strategii pentru redirectionarea comportamentului copilului spre modalitati de dezvoltare a
competentelor:
1. Ganditi-va la ceea ce puteti face dumneavoastra decat la ceea ce ar trebui sa faca ei.
2. Cand corectati un copil cu un comportament gresit, concentrati-va asupra
comportamentului in sine, nu asupra copilului. Actiunile copiilor pot fi inacceptabile,
insa copiii niciodata.
3. Nu insistati. Refuzati sa fiti condusi intr-o lupta pentru putere. Daca va luptati cu copilul,
el poate decide sa faca orice ii sta in putinta pentru a rezista.
4. Oferti-le responsabilitati reale, ca ei sa fie constienti ca dumneavoastra credeti in
capacitatile lor. Amintiti-va sa le oferiti posibilitatea de a alege si de a-i implica in luarea
deciziilor. In acest fel, copilul se simte puternic datorita mijloacelor constructive.
5. De cate ori este posibil luati hotarari in ceea ce privesc regulile si consecintele,
impreuna ca familie. Astfel puteti evita eticheta de autoritate ce trebuie infranta. Daca
cineva incalca una din regulile stabilite, persoana in cauza provoaca intreaga familie.
Consensul ajuta la prevenirea unor discutii nedorite intre parinti si copii.
La fel ca si in prima situatie expusa, si aceasta cu Marissa poate fi rezolvata logic. In cazul unui
copil care cauta puterea este foarte important sa se stabileasca dinainte care sunt consecintele unei
intelegeri incalcate. Aceasta metoda de angajamente impune ambelor parti implicate respect.
Copiii invata din consecinte si se evita lupta pentru putere care conduce la un cerc vicios al
pedepselor si razbunarilor.
In exemplul Marissei tatal ar fi trebuit sa nu accepte nerespectarea intelegerii facute anterior,
amintindu-i fetei constant ca intelegerea prevedea ca ea sa-si faca treaba inaintea cinei. De
asemenea, ar fi trebuit sa se puna de acord si asupra consecintelor. Daca tatal era nevoit sa-i
aminteasca, atunci el trebuia sa faca traba in locul ei. Daca Marissa se aseza la masa si treaba ei nu
era terminata, atunci ea ar fi gasit farfuria goala, intoarsa invers, ca o indicatie prieteneasca de a-si
face treaba inainte de masa. Aceasta solutie era ideala pentru ca Marissa ar fi fost implicata in
procesul de solutionare a problemei. Nu ar fi avut nevoie sa reziste pentru a se simti puternica.
Daca isi intoarce farufuria si incepe sa manance, inseamna ca se simte fortata, sau incearca sa puna
la incercare promisiunea tatalui de a evita pedepsele. Daca se intampla asa, tatal trebuie sa evite sa
fie atras intr-o cearta. Pur si simplu sa nu spuna nimic. Dupa masa, ii poate spune fiicei: Am
observat ca ai hotarat sa ignori intelegerea facuta. As vrea sa inteleg de ce si sa vedem daca nu
gasim o solutie pentru a te tine de promisiunea facuta.
Scopul gresit nr. 3: cauta razbunarea ca modalitate de a se simti importanti
Mama: Clark, te rog sa-ti strangi lucrurile.
Clark nu raspunde.
Mama: Clark, m-ai auzit?
Clark: Da, da, te-am auzit.
Mama: Atunci, de ce nu imi raspunzi?
Clark: Pentru ca ma obosesti atunci cand ma cicalesti tot timpul.
Mama: Nu te cicalesc. Incerc doar sa te fac sa te ti de intelegerea facuta. Acum treci si strange-ti
lucrurile.
Clark: Nu este corect. Trebuie sa fiu de acord cu tine doar ca sa ma lasi in pace. Pe tata nu-l bati
niciodata la cap, ii strangi tu lucrurile.
Mama: Asta e altceva. Tatal tau merge la servici si mai face si alte lucruri in casa. Tu te gandesti
doar la tine.
Clark: Intotdeauna observi lucrurile bune pecare le fac ceilalti, dar la mine vezi numai greselile.
Te urasc!
Mama: Nu-mi vorbi asa tinere! Du-te si stai la tine in camera pana iti schimbi atitudinea.
Cerinta initiala s-a transformat intr-un schimb de vorbe dureroase. Scopul nu mai este cooperarea
sau castigarea argumentarii, ci dovedirea faptului ca cealalta persoana este rea.
Cum se simte parintele? Probabil ca sesimte atacata, furioasa, ranita. Este tentata sa pedepseasca.
Poate gandi astfel: Cum de s-a ajuns la asa ceva? Nu te poti intelege nicicum cu el.
In societatea noastra sunt putine posibilitati ca un copil sa-si aduca contributia. Pe vremuri,
actiunea fiecarei persoane era la fel de importanta. Supravietuirea lor depindea e asta; daca nu
aduceai lemne, nu aveai caldura; daca uitai sa strangi ouale, nu era micul dejun. In zilele noastre,
copiii au un statut destul de neinsemnat, cu responsabilitati nesemnificative: sa duca gunoiul, si
atunci cand uita ii cicalim si le reamintim, sau facem treaba in lorul lor. Chiarsi responsabilitatile
personale, cum ar fi facutul temelor, sau sa-si ia mancareala scoala sau cartile, deseori devin
responsabilitatea parintilor. Nu este de mirare ca, copiii vad contributia lor ca fiind neimportanta si
cred ca dorinta parintilor de cooperare este un mijloc de control.
Daca un copil devine atat de descurajat incat simte ca nu este nevoie de el/ea, ca nu este placut sau
nu i se face voia, atunci isi face un scop din razbunare. Cand un copil devine motivat de razbunare,
inseamna ca ajuns la concluzia ca numai ranindu-i pe cei din jur este singura posibilitate de a
conta pentru acestia, de a se face simtit.
Comportamentul razbunator este deseori intalnit la copiii neglijati, abuzati sau dominati. De
asemenea, este si raspunsul copiilor foarte rasfatati. Rasfatul convinge copilul ca are dreptul la
atentie speciala si atunci cand nu o primeste, considera ca este de datoria sa sa-i pedepseasca pe
cei ce-i refuza dreptul din nastere.
Copiii care recurg la razbunare sunt copii cu care se lucreaza foarte greu. Vor insista mereu, pana
ce parintele se infurie sau se supara si atunci copilul spune: Vedeti, stiam eu ca nu va place de
mine. Parintii vor crede ca ceva mai multaatentie il vasatisface pe copil, dar cu cat parintii ofera
mai mult, cu atat copilul solicita mai mult, pana cand parintele cedeaza in fata frustrarii si a furiei.
Pana va dati seama ce este de facut, trebuie sa realizati ca scopul copilului este dea demonstra ca
viata e nedreapta si toti trebuie pedepsiti pentru nedreptatea ce i se face. Primul pas in rezolvarea
acestui conflict este reconstruirea relatiei. Parintii trebuie sa reactioneze prompt, sa-si mentina
respectul de sine, sa-si protejeze propriile drepturi, sa nu umileasca copilul sau sa-i nege acestuia
drepturile.
Parintii care se confrunta cu un astfel de copil sunt tentati sa pedepseasca. O modalitate de a evita
acest lucru este sa va ganditi la durerea si descurajarea copilului.este de ajutor sa va imaginati
copilul ca spune: Vreau sa contez. Cauta ceva care sa-ti placa la mine. Sufar.
Inainte de a gasi o strategie de lucru cu un astfel de copil este important sa construiti o relatie,
lucru dificil pentru ca scopul copilului este acela de a demonstra ca dvs. nu va pasa. Pentru a lupta
impotriva propriei descurajari este important sa avem in minte ca scopul construirii relatiei
reprezinta fundamentul tuturor strategiilor sugerate. Desi am putea fi tentati sa-i aratam copilului
cat de rau este, nu este necesar. El este deja convins ca dvs. credeti acest lucru. Scopul nostru ca
parinti este sa-l convingem de contrariul acestui lucru si sa-l facem sa creada in el insusi.
O modalitate dea ajuta un copil descurajat este de a-i implica si pe ceilalti membrii ai familiei sau
pe prieteni. Explicati-le ca rolul lor este de a-l incuraja pe copil, prin comentarii ori relationari
pozitive. Avertizati-i ca eforurile lor pot fi sabotate. Probabil ca va fi nevoie de un efort comun
pentru a gasi substratul pozitiv al actiunilor copilului in cauza.
Chiar si cu un astfel de ajutor din partea familiei si pritenilor, copilul poate necesita ajutor
specializat.desi copilul se afla in centrul interesului dumneavoastra, deseori intreaga familie va fi
afectata. De aceea, consilierea tuturor membrilor va avea impactul dorit.
In momentul in care intelegem descurajarea profunda a copilului atunci si sentimentele noastre de
neputinta vor fi suportabile. Daca le putem transpune comportamentul negativ intr-un context
adecvat, atunci nu vom mai incuraja perceptiile sale gresite. De abia atunci putem incepe sa
ghidam copilul spre strategii constructive, pentru a-si da seama ca si el conteaza. Cateva dintre
strategiile eficiente:
1. faceti o lista cu lucruri pozitive despre copil si recititi-o ori de cate ori va simtiti
descurajat in eforturile dumneavoastra. Rugati-i si pe cei din jur sa contribuie la aceasta
lista.
2. refuzati sa va razbunati, sa sporiti conflictul ori sa umiliti. Mentineti o relatie plina de
respect. Indepartati-va inainte sa va infuriati. Permiteti copilului sa suporte consecintele
naturale ale actiunilor sale.
3. inainte de a incerca sa solutionati un conflict, luati-va o pauza pentru a va aminti ca
desi copilul va raneste, el insusi se simte ranit.
4. copilul de acest gen recunoaste nedreptatile si se va oferi desori sa-i ajute pe cei
nedreptatiti. Oferiti-i posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalti, si asigurati-l de importanta
contributiei sale.
Copiii descurajati au de obicei parinti asemenea. Un plan bine facut ii poate ajuta si pe unii si pe
altii. Mai jos sunt cateva strategii de dezvoltare a curajului:
1. din orice greseala avem ceva de invatat. Evidentiati ca toti trebuie sa ne asumam riscuri
pentru a ne dezvolta abilitati. Intrebati: Ce vei face diferit data viitoare? Acceptati-va
propriile greseli. Povestiti-i despre persoane cunoascue care au invatat din greseli, pentru
a-i demonstra importanta perseverentei si cum se poate invata din aceste experiente.
2. creati situatii cu succes garantat. Impartiti sarcinile in etape mai usoare si evidentiati
progresul si succesul obtinut. Daca este necesar, delegati pe cineva responsabil cu
incurajarile.
3. recunoasteti orice efort sau imbunatatire minora. Acest lucru se va aplica la intreaga
familie. De cele mai multe ori recompensam doar perfectiunea. Acest lucru este util doar
celor ce depun in mod constant eforturi superioare. Ceilalti, se vor simti inferiori,
incapabili si vor renunta. Concentrandu-va pe eforturile tuturor, oricat de mici ar fi acestea,
demonstrati importanta lor.
4. invatati copilul sa se incurajeze singur. Nu le permiteti sa se descurajeze prin afirmatii
negative. Daca ei spun Nu pot, incurajati-i sa spuna Inca nu am invatat sa fac asta.
Daca spun Sunt prost, luati-l de acolo si spuneti-i Daca gresesti, nu inseamna ca esti
prost. Inseamna ca incerci si inveti.
5. nu renuntati.
In cazul Georgiei, tatal ar fi putut anticipa problemele. Ar fi putut pune un cuier mai jos, un sertar
pe care sa scrie ghete si un alt raft pentru lucrurile ei. Ar fi putut s-o ajute cu aceste sarcini inca
de la intrarea in casa, fara insa sa faca lucrurile in locul ei. Astfel, ar fi urmat cei patru pasi de
ghidare a copilului de la dependenta la independenta:
1. prima data, facem activitatea respectiva in locul copilului.
2. apoi o facem cu copilul langa noi.
3. apoi copilul o face cu parintele langa el.
4. in final, copilul face activitatea singur, independent.
anumiti specialisti considera lauda ca singurul mod de a creste increderea in sine a unui copil, de
cele mai multe ori lauda are efect contrar. Este mult mai indicat sa facem comentarii asupra
progreselor si a efortului depus, decat doar sa observam cand o treaba este terminata cu succes.
Atunci cand laudam, de obicei, doar scoatem in evidenta ceva ce oricum era bine facut. Acest tip
de lauda ridica cateva probleme:
1. Concentrandu-ne in mod special pe ceea ce copilul deja face bine, ei pot avea convingerea
ca succesul este cea mai importanta valoare. Astfel, pot hotari ca orice activitate care nu
are succesul garantat este inutila. Totusi, succesul este de obicei dependent de dorinta de a
depune efortul necesar performantei.
2. Atunci cand ne concentram asupra a ceea ce credem, decat asupra incurajarii copiilor de a
se auto-evalua, s-ar putea sa-i facem dependenti de parerea celor din jur. Desi ne incanta
idea ca un copil mic sa incerce sa ne faca pe plac, ne ingrijoram totusi cand vedem un
adolescent dispus sa faca orice pentru a castiga aprobarea celor din jur.
3. Copilul poate interpreta lipsa laudelor ca o dovada a faptului ca nu este suficient de bun.
Incurajarea ii ajuta pe oameni sa accepte imperfectiunea si sa continue sa incerce.
Incurajarea
O atitudine
Centrata pe situatie\sarcina
Subliniaza efortul si progresul
Poate fi oferita in timpul desfasurarii sarcinii
Toleranta
Stimuleaza independenta
Accentueaza auto-evaluarea
Dezvolta increderea in sine
Lauda
recompensa verbala
centrata pe persoana
se obtine doar de catre cei superiori
sarcina trebuie indeplinita complet
este subiectiva
stimuleaza dependenta
accentueaza parerea celorlalti
dezvolta constiinta de sine
Folosirea disciplinei logice pentru a-i invata pe copii logica ordinii sociale
Parintii au obligatia de a-i pregati pe copii sa devina cetateni respectabili. Copiii trebuie sa invete
ca libertatea adevarata exista numai intr-o ordine sociala. Rudolf Dreikurs spunea: Libertatea face
parte din democratie; dar e mai putin cunoscuta faptul ca nu ne putem bucura pe deplin de libertate
daca nu respectam libertatea celorlati..Pentru a ne bucura de libertate, trebuie sa existe ordine,
iar aceasta presupune anumite restrictii si obligatii. De asemenea, libertatea implica si
responsabilitate.(1964, pag. 9). Fara existenta anumitor limite, nimeni nu se simte in siguranta si
fara posibilitatea de a alege, nimeni nu se simte liber cu adevarat.
Consecinte versus pedeapsa
Pentru ca nu ne putem proteja copiii in mod direct de anumite aspecte ale vietii, suntem datori sa
incercam sa-i invatam sa se descurce singuri. Trebuie sa le oferim sansa de a experimenta
consecintele aciunilor lor si sa invete din greseli. Prelegerile si avertismentele nu fac altceva decat
sa-i indeparteze de adultul cicalitor.
Si pedeapsa poate fi cu doua taisuri. Atunci cand aplicam o pedeapsa fara legatura cu fapta, riscam
sa dam peste cap intreg procesul de educare. Copilul poate fi ata de furios pe reactia noastra, incat
va pierde din vedere esentialul, si anume ca un anumit comportament este nepotrivit, periculos,
sau ineficient. Datorita reactiei noastre nepotrivite va trage concluzia ca nu este indicat sa repete
acel comportament pentru ca ne vom supara, sau ca este bine sa-l repete in continuare, atat vreme
cat nu va fi prins.
Ganditi-va la momente in care voi insiva aveati asemenea probleme. Ce va amintiti concret?
Majoritatea oamenilor isi amintes faptul ca pedepsele nu erau in concordanta cu greselile lor.
Lectia principala pe care copiii trebuie s-o invete este depre legatura directa dintre comportament
si efectele lui.
Este util sa facem distictia dintre pedeapsa si consecintele logice, pentru a fi in stare sa mentinem
o legatura directa intre comportament si efectele sale. Pedeapsa este o consecinta intamplatoare,
menita sa educe prin discomfort sau durere fizica sau psihica. Se bazeaza pe ipoteza ca un copil va
invata mai bine care sunt consecintele unui tip de comportament daca sufera. Abordarea din
prisma consecintelor logice are la baza ipoteza ca un copil mai degraba trage invatamintele
experimentand efectele comportamentului sau. Asta nu inseamna ca trebuie sa le permitem sa se
ngajeze in situatii periculoase. Pe primul loc trebuie sa se afle siguranta, dar de cate ori exista
posibilitatea, trebuie sa-i lasam sa infrunte realitatea, indiferent daca, consecintele sunt pozitive
sau negative.
Diferentele dintre consecinte si pedeapsa
Pedeapsa
Copilul invata
Puterea despotica; Control
extern
Emotia adultului
furie
Reactia adultului este
Imprevizibila, impulsiva
Consecintele logice
Cooperarea; autodisciplina
si mai multe pedepse. Acest cerc vicios va conduce la un respect de sine scazut si-o imagine
eronata despre sine, lucru pe care incercam sa-l evitam. Copiii doresc sa se simta uniti de parinti.
Isi doresc acea stare de siguranta ce deriva din sentimentul de apartenenta, pentru a-si dezvolta
increderea si curajul de care au nevoie in viata.
Lovirea nu insufla incredere si curaj. Este umilitoare si inspira frica, teama de adult. Provoaca
dorinta de razbunare si ideea ca este bine sa lovesti pe cineva iubit. Nimeni nu se simte bine dupa
ce a fost lovit, in schimb se simte inutil, ca si cum n-ar conta.
Bataia ii face pe copii sa-si doreasca sa se razbune. Daca nu se pot razbuna direct pe noi ca adulti,
cauta sa se razbune pe altcineva sau pe altceva sau incep sa minta, sa fure, sa fie neatenti. Studiile
sociala arata ca cei mai agresivi copii sunt cei care au fost pedepsiti de nenumarate ori.
In sfarsit, atunci cand lovim un copil, ii oferim un model de comportament negativ. Sfarsim prin ai invata ca actele violente de eliberare a furiei sau ca este acceptabil sa lovesti pe cineva pentru a-i
da o lectie.
Stephen J. Bavolek, in cartea sa Ce sa facem in loc de zgaltait, lovit, palmuit ne avertizeaza
asupra pericolelor pedepselor corporale. Mai jos sunt prezentate cateva mituri si fapte reale:
1. Mit: unii parinti cred ca bataia e rupta din rai.
Realitatea: copiii sunt convinsi ca e bine sa-l lovesti pe cel iubit, ca bataia e un act de
iubire. Ambele idei se transforma in relatii abuzive in viitor.
2. Mit: Pedepsele fizice il pregatesc pe copil pentru viata adevarata. Daca lumea este plina de
violenta, suntem datori sa-l pregatim si sa-l intarim pe copil pentru asa ceva.
Realitatea: Primul model despre viata si lume se afla in propria casa. Acolo invata sa ia
hotarari in nume propriu si sa-si dezvolte abilitatea de a infrunta provocarile. Daca un copil
creste in mediu violent, va duce acea violenta si in anturajul din afara casei. Lumea ar
deveni mai putin violenta, daca ar disparea violenta din casa.(pag. 5)
3. Mit: Bebelusii trebuie sa fie palmuiti pentru ca nu inteleg ceea ce li se spune.(pag. 6)
Realitatea: Lovirea unui bebelus este intotdeauna periculoasa. Un bebelus este mult prea
fragil pentru a suporta orice fel de forta. (pag. 6). Desi bebelusii nu pot vorbi, ei pot
invata. Invata din gesturi, din atingeri, expresii si tonul vocii.
4. Mit: ,,Atata vreme cat nu lovesti cand esti furios, nu-i nicio problema. (pag. 6).
Realitatea: sunt multe modalitati de a educa un copil, fara a-i periclita increderea in sine
sau relatia parinte copil. Daca parintele nu este furios, de ce este nevoie sa palmuiasca
copilul? (pag. 6)
5. Mit: Copiii care nu sunt batuti din cand in cand vor fi rasfatati. (pag. 5). Parintii care
depind de bataie, ca singur mijloc de educare, vor ramane fara tehnici de disciplinare in
momentul in care se renunta la violenta. Se tem ca astefel copiii vor scapa de sub control.
Realitatea: Daca dorim sa-i invatam pe copii sa fie responsabili si disciplinati, trebuie sa
folosim tehnici care-i invata sa gandeasca, nu sa reactioneze de FRICA.
AVERTISMENT: Consecintele logice sunt atat de eficiente, incat exista riscul ca parintii sa le
foloseasca in mod excesiv. De multe ori suntem tentati sa tratam simptomele, in acest caz
comportamentul nepotrivit, si uitam sa vindecam boala, adica lipsa increderii in sine si
descurjarea. Rezultatul este paraitia unor noi simptome, care ne consuma si mai mult din energie si
timp.
Este important sa ne amintim ca valoarea consecintelor nu se limiteaza doar la rezovarea
conflictelor cu copii. Scopul principal este de a-i ghida pe copii spre o viata in care sa-si asume
responsabilitatile. Atunci cand copiii au un comportament nepotrivit, telul nostru este de a
descoperii motivul real al acelui comportament. Daca un comportament este rezultatul descurajarii
si al unor scopuri gresite, ar trebui sa ne concentram pe conceperea unui plan de incurajare.
Trebuie sa ne concentram pe crearea relatiilor, a unei atmosfere pline de respect reciproc, si de a-i
oferi posibilitatea de a experimenta cei patru C.
Responsabilitate. Fiecare are ocazia sa contribuie in familie. Copiii vor conduce pe rand aceste
consilii. Responsabilitatea gasirii unor solutii se imparte intre toti membrii. Toti depun acelasi
efort pentru a face schimbarile necesare.
Urmarind aceasta idee, ii educam pe copii cu ajutorul consecintelor logice si naturale, iar ei vor fi
capabili sa faca legatura dintre rezultatele obtinute si deciziile la care au contribuit. Majoritatea
familiilor vor observa ca atat vreme cat toti au ceva de spus in privinta regulilor, fiecare va avea un
interes in a respecta aceste reguli. Aceste idei nu pot fi invatate de copii prin pedepse. Copiii nu
invata nimic constructiv intr-un mediu amenintator.
Discernamantul. Stim cu totii ca discernamantul nu se dezvolta numai pe baza experientelor
traite. Ne folosim de consiliile de familie pentru a-i ajuta pe copii sa ne inteleaga experientele
traite si pe cele proprii, sa evidentiem ceea ce este important, ce ar trebui sa invete din experientele
lor si ce ar trebui sa faca diferit cu urmatoarea ocazie.
Cu totii incercam diferite solutii si observam in ce fel ne afecteaza; le vom alege astfel pe cele care
conserva respectul de sine si pentru cei din jr. Datorita acestor incercari, dezvoltam diferite optiuni
si invatam sa experimentam si consecintele ce deriva din ele.
Indrumari penbtru consiliile de familie (fragment din Crestem copii care pot, Bettner si
Law, ed. Connexion Press, 1996)
1. Pentru consiliul de familie trebuie aleasa o zi anume.
Pentru a evidentia si mai mult importanta acestor intalniri periodice, nu se admit schimbari
fara acordul tuturor membrilor. Acest lucru va transforma consiliul intr-o rutina a familiei.
Daca programul familiei este nesigur, la sfarsitul fiecarei adunari se stabileste de comun acord
urmatoarea intalnire.
SFAT: Pentru a sublinia importanta consiliului, parintii nu vor folosi telefonul si nu se vor lasa
intrerupti pe toata durata discutiei.
2. Este incurajata prezenta tuturor, dar nu este obligatoriu.
Deoarece toti membrii sunt la fel de importanti pentru familie, este ideal ca toti sa participe la
discutii. Insa nu pot fi obligati, deoarece coercitia implica impotrivire si razvratire. Nimeni nu
este obligat sa parareasca adunarea, deoarece ar denota lipsa de respect fata de persoana
respectiva. Daca cineva deranjeaza prin comportament, vor pleca ceilalti, refuzand astfel sa fie
tratati nerespectuos.
3. Deciziile luate in cadrul unui consiliu se aplica la toti membrii, chiar daca nu au paricipat
la discutie.
In acest fel, toata lumea realizeaza ca este spre binele lor sa-si expuna opiniile.
4. Toate deciziile luate in cadrul unei intalniri vor fi in vigoare pana la urmatoarea adunare.
Aceasta regula subliniaza un principiu important: atunci cand avem o intelegere cu ceilalti, ne
asumam o obligatie fata de persoanele respective. Daca nu ne place intelegerea, nu putem s-o
anulam sau sa refuzam sa ne achitam de ea. Suntem obligati sa ne respectam cuvantul dat,
pana cand toti cei implicati sunt de acord cu modificarea intelegerii.
5. Durata unui consiliu depinde de varsta copiilor.
20 sau 30 de minute este suficient pentru copiii mici. Pe masura ce copiii cresc si se schimba
programul, fiecare familie va decide durata optima.
6. Deciziile se iau de comun acord.
Folosind parerea generala in loc de vot, se va dezvolta solidaritatea de grup si cooperarea.
Cand deciziile sunt luate de o majoritate, apare competitia care poate dezbina grupul.
Persoanele care nu sunt de acord cu o anumita regula si se simt obligati s-o respecte, vor crede
ca ceilalti sunt nedrepti si se vor indeparta de grup. Problemele apar atunci cand membrii
familiei se coalizeaza si se impart in grupuri: copii vs parinti, barbati vs femei, etc.
Consensul incurajeaza cooperarea si participarea activa. Demonstreaza ca indiferent de
dificultatea problemei, daca insistam, vom gasi o solutie acceptabila pentru toata lumea. Nu
inseamna insa ca vom obtine mereu solutia ideala, ci o alternativa acceptabila. Daca nu
ajungem la un numitor comun, amanam luarea deciziei pana cand gasim o solutie
satisfacatoare pentru toti.
7. Regulile de baza in ceea ce priveste consiliul de familie se vor stabili de intreg grupul.
Exista doua reguli simple care s-au dovedit utile si eficiente. In primul rand, consiliul de
familie este momentul in care toti suntem de acord sa ne respectam pe noi insine si pe ceilalti.
In al doilea rand, fiecare este de acord sa-i ajute pe ceilalti. (Deoarece membrii familiei pot
avea idei diferite despre ceea ce inseamna respectul si ajutorul, este util sa se cada la intelegere
cu privire la definitie. De exemplu: se taca problema, nu persoana; fara umilinte; se vorbeste
pe rand, etc). Aceste reguli devin criterii comportamentale si sunt utile in evitarea unor
capcane uzuale. Daca se ofera o anumita solutie si suna sarcastic, neprietenos, sau aduce a
insulta, persoana care consude adunarea va intreba: Crezi ca sugestia aceasta este de ajutor?,
sau Crezi ca sugestia aceasta este poiliticoasa?
Conducatoarul discutiei va elimina subiectivitatea raspunsurilor, adresandu-se persoanei careia
i s-a propus sugestia: Diane, crezi ca sugestia aceasta iti este utila?, sau Diane, te-ai simtit
respectata atunci cand ti s-a sugerat asta? . Daca Diane este intrebata in mod direct, ea are
ocazia sa spuna cum a perceput sugestia. Perceptia destinatarului este mult mai importanta
decat cea a unui observator.
8. Parintii trebuie sa evite sa vorbeasca prea mult.
De obiecei parintii se grabesc sa ofere solutii. Abtinerea ofera si altora posibilitatea sa-si
formuleze si sa impartaseasca parerile.
9. Parintii trebuie sa evite sa sara in ajutorul unuia dintre copii sau sa intrerupa o disputa,
de teama ca ar putea genera un conflict.
Desi la prima vedere, protejarea unui copil pare o idee buna, cel protejat poate resimti asta ca o
lipsa de incredere in abilitatile sale de a rezolva problemele. Se poate simti jugnit de adultul
care incearca sa-l protejeze.
10. Nu va asteptati ca urmarile unei astfel de intalniri sa fie perfecte.
Scopul acestor intalniri este acela de a imbunatati viata de familie, de a comunica, de a aprecia
valoarea si unicitatea fiecaruia, de a stabili valorile de urmat, de a coopera, de a impari
responsabilitatea, de a invata sa-i ajutam pe altii, de a construi increderea in sine, de a relationa
cu toti membrii si de a descoperi cat de norocosi suntem ca ne avem unii pe altii.
Cum se
simte
copilul
Nesigur,
alienat
Scopul negativ
al copilului
ATENTIE
Ce simte
adultul
Iritat,
enervat
Impulsul
adultului
Raspunsul
copilului
corectarea
greselii
Rememorare Se opreste
Cum,
din moment
nou?
la
pe
Nepotrivit;
PUTERE
dependent;
controlat de
ceilalti
Furios,
provocat
Lupta
Comportamentul
Insist sa faci negativ
se
asa cum spun intensifica
eu
neimportant
RAZBUNARE
Ranit
sau Pedeapsa
vrea
sa Cum
mi-ai
pedepseasca facut una ca
asta?
Iti voi da o
lectie.
Vrea
sa
se
razbune;
Se
transforma
intr-o persoana
antipatica.
Inferior;
Inutil;
Fara
speranta
EVITARE
Disperare;
Renunta
Renunta;
Nu are rost.
Isi
pierde
speranta.
Pasiv;
nicio
schimbare;
Cei patru C
Alternative
constructive
CONECTAT Inlocuieste
atentia
negativa
cu
atentia
pozitiva.
Activitati
planuite
impreuna.
Nu ignorati copilul,
ignorati comportamentul.
Invatati-l
sa
fie
independent.
CAPABIL
Nu incercati sa castigati.
Oferiti
oportunitati
pentru ca copilul sa se
poata
manifesta
constructiv.
Mentineti o atitudine
prietenoasa.
CONTEAZA Evitati furia.
Mentineti aprecierile in
relatie.
Oferiti-i ocazia sa ajute.
Cautati ajutor si sustinere
pentru a vedea latura
pozitiva. Nu renuntati.
CURAJ
Observati
numai
aspectele pozitive si
ignorati-le
pe
cele
negative.
Stabiliti sarcini cu succes
garantat.
Nu criticati.
Ce
crede Ce simte copilul
copilul
Apartin
Siguranta
Scopul pozitiv al
copilului
COOPERARE
Contez.
Valoros,
important
Pot rezolva.
Dispus
incerce;
increzator
CONTRIBUTIE
sa INDEPENDENTA