Gaspar Gyorgy: Faptul că renunțăm la noi înșine în favoarea unor dorințe ale copilului nu este dovadă

de iubire

TOTUL DESPRE MAME

gaspar gyorgy

În interviul acordat Totul Despre Mame, psihologul Gaspar Gyorgy vorbește despre greșelile pe care
le facem ca părinți, încercând să le oferim copiilor totul. În goana după perfecțiune, riscăm să scăpăm
esențialul. Mai mult, concentrându-ne exclusiv asupra copilului, uităm că și relația de cuplu trebuie
crescută și întreținută.

Totul despre Mame: Mai mult decât oricând, părintele de azi își dorește să fie unul perfect. Îi
cumpără copilului hrană bio, citește și aplică cele mai noi teorii de parenting, învață să-și asculte
copilul, îi arată că-l iubește necondiționat până la cer și înapoi, îi oferă educație aleasă și timp de
calitate în familie. Există, totuși, un pericol în această abordare? Care sunt limitele acestei goane
după perfecțiune?

Perfecțiunea este una dintre cele mai seductive capcane în care poate să alunece părintele modern al
zilelor noastre. Din dorința de a fi cât mai diferiți față de părinții noștri și devenind tot mai interesați
de importanța viitorului unui copil, mulți dintre adulții de azi se implică într-o cursă inumană pentru
a-i oferi celui mic ceva “mai bun, mai eficient și mai calitativ”. Însă marele dușman al binelui este
“mai binele” (pe numele său adevărat perfecționismul), care reprezintă calea sigură către epuizarea
psihologică și emoțională a adultului. Din păcate, perfecționismul naște doar anxietate și suferință,
deoarece noi oamenii nu suntem perfecți, suntem umani și prin urmare imperfecți.

Părinții au nevoie de o abordare integrată, una din care să nu se excludă nici pe ei înșiși. Din punctul
meu de vedere, ca susținător al parentingului conștient, nevoile părintelui sunt la fel de importante
ca și cele ale copilului. Iar faptul că renunțăm în mod repetat la noi înșine, în favoarea unor dorințe
mai mult sau mai puțin importante ale copilului, nu cred că este o dovadă de iubire și nici un model
de urmat pentru copilul care ne va perpetua modelul. Un părinte perfecționist este la risc să-și
viruseze și copilul cu această “boală” – iar cercetările ne arată că în timp costurile sunt foarte mari.
Tulburările de anxietate, depresia, adicțiile, tulburările de comportament alimentar și erupțiile de
agresivitate sunt doar câteva din urmările perfecționismului perpetuat în familie și societate.

Totul despre mame: În foarte multe familii, binele copilului este văzut ca scop suprem. Totul
gravitează în jurul lui, iar părinții, cu nevoile și preocupările lor, trec pe loc secund. În ce măsură este
benefică o astfel de abordare?

Aceasta este o mare dezbatere în lumea parentajului. Experții în parenting, care au o altă formare de
bază decât psihologia sau disciplinele socio-umane, văd totul din perspectiva copilului. Aceștia depun
un efort uriaș pentru a-i învăța pe părinți să se uite cu o mai mare atenție la nevoile copilului, care se
află în imposibilitatea de a-și asigura singur supraviețuirea în lume, și au dezvoltat o serie de
instrumente prin care părintele se poate concentra mai atent asupra copilului. Specialiștii în
psihologia familiei și științele relaționale, așa cum sunt și eu, vedem familia ca un sistem, unul în care
orice exces poate duce la dezechilibru, îmbolnăvirea relațiilor și ulterior a membrilor familiei. Mai
simplu spus, vedem familia ca un corp, în care dacă un organ (în acest caz membru de familie) suferă,
funcționalitatea întregului va fi afectată.

Astfel, eu cred foarte mult în puterea relațiilor și în parentajul conștient – ceea ce înseamnă că
pentru a fi cu adevărat atent la nevoile copilului și a susține dezvoltarea armonioasă a acestuia,
părintele trebuie să se cunoască și să se descopere pe sine; să învețe să facă diferența între nevoile
sale și ale copilului; și mai apoi să dezvolte o relație parentală cât mai flexibilă. De asemenea, nu cred
prea mult în tehnici și intrumente de creșterea copilui. Îmi pun încrederea în faptul că resursele
adevărate se află în fiecare familie și în fiecare relație-părinte copil, însă pentru a ști unde și cum să le
căutăm, ajută să ne instruim mintea cu câteva teorii științifice – așa cum sunt descoperirile despre
creierul uman, formarea atașamentului sănătos, teoria dezvoltării copilului și desigur cultivarea
relațiilor sănătoase

Totul despre mame: Orice femeie și orice bărbat poate fi mamă, respectiv tată? Există familii în care
unul sau ambii parteneri spun că nu sunt făcuți pentru a fi părinți. Este vorba de teamă sau chiar
meseria aceasta nu este pentru toată lumea?

Umanistul din mine, ar spune, da, fiecare om are suficient de mult potențial încât să-și dezvolte
capacitatea necesară unei interacțiuni sănătoase cu un copil. Experiența clinică îmi arată însă și faptul
că acest potențial nu se dezvoltă mereu foarte ușor sau de la sine. Mulți dintre noi avem nevoie să ne
pregătim serios pentru acest rol. Cred că ideea de o “școală a părinților” este una foarte bună, pentru
a transforma ceea știm la nivel de intuiție în cunoștințe validate și a recunoaște care sunt rănile
noastre psihologice înainte de a le lăsa moștenire copiilor care ne îmbogățesc viața. Cei care mă
cunosc știu că sunt un mare iubitor al muncii și cercetării realizate de dr. Daniel Siegel – iar el este de
părere că fiecare părinte sau viitor părinte are nevoie să-și cultive starea de prezență conștientă
(mindfulness), să aibă disponibilitatea de a învăța pe tot parcursul vieții, să nu înceteze din a fi flexibil
la schimbările copilului și să-și mențină capacitatea de a se bucura de viață.

Totul Despre Mame: Care sunt cele mai frecvente trei greșeli de comunicare pe care le fac partenerii
unui cuplu?

Escaladarea – atunci când dialogul este în fapt un dublu monolog, ambii parteneri vorbesc și niciunul
nu mai ascultă. Iar frustrarea rezultată din faptul că cei doi nu se văd, nu se aud și nu se simt,
activează o serie de artificii emoționale și eșecuri comportamemtale.

Invalidarea – atunci când într-o ceartă avem impresia că doar noi avem dreptate, că adevărul nostru
este mai „adevărat” decât al partenerului și facem tot ce ne stă în cale pentru a-l doborî pe celălalt.
Retragerea- ieșirea din discuție fără a anunța sau înainte de a găsi o rezolvare și fără a avea intenția
de a continua dialogul într-un viitor apropiat. Este un soi de „Nu mai sunt dispus să port această
discuție!”

Totul Despre Mame: Cum se pot evita rutina și plictiseala în cuplu? Internetul abundă de sfaturi
siropoase, care, însă, sunt frivolități pentru unii.

Noua știința a relațiilor de iubire ne indică foarte clar că pasiunea în cuplu se menține prin implicare,
curiozitate și flexibilitate în comportamente. Cred că prea des avem falsa impresie că ne cunoaștem
atât de bine pertenerul încât acesta nu mai are nimic nou să ne arate, însă realitatea este alta. Dacă
ne uităm cu alți ochi la partener, purtând ochelarii curiozității și ai admirației, zi de zi, vom descoperi
ceva nou sau diferit. Partea frumoasă este că oamenii se schimbă, dar din păcate părerea noastră
despre ei este mult prea statică.

Totul Despre Mame: Cât de importante sunt vacanțele în familie și weekendurile petrecute cu copiii?
De ce este important ca părinții să se distreze alături de copiii lor?

Foarte importante. Distracția în familie este ca o detoxifiere psihologică. Cu toții avem nevoie de
veselie, mișcare, timp petrecut împreună și o altfel de conectare. Una în care să le permitem copiilor
să vadă partea ludică din noi și să le oferim modelul adultului care știe că relaxarea este la fel de
importantă ca munca și asumarea de responsabilități. Din păcate, distracția nu face casă bună cu
perfecționsimul, despre care am vorbit la începutul interviului, dar din fericire ne putem vindeca de
aceasta permițând ca bucuria și joaca să revină în viețile noastre.

Totul Despre Mame: De cele mai multe ori, după apariția unui copil, viața de cuplu intră în stand-by.
Când partenerii realizează acest lucru și încearcă să se regăsească, își dau seama că se lovesc de un
blocaj de comunicare. Cum îl pot depăși?

Aș vrea să vă pot răspunde spunând cu încredere că fiecare blocaj în comunicare dintre doi parteneri
de viață se poate repara cu bine. Însă, dacă vreau să fiu sincer trebuie să recunoasc că nu este chiar
așa. În viziunea mea, relațiile sunt precum organismele vii, acestea necesită o atenție constantă și
asumată din partea noastră. În calitate de psihoterapet, eu “vindec” relații și nu oameni, iar uneori
relația a fost atât de mult timp ignorată încât nu mai poate fi resuscitată, și pierderea acesteia doare,
la fel de tare ca și atunci când ne accidentăm grav corpul. Dacă, însă, nu a trecut foarte mult timp sau
dacă ambii parteneri își doresc foarte mult să rămână împreună, atunci blocajele se depășesc prin
cultivarea inteligenței relaționale – adică a învăța să comunicăm într-o manieră plină de respect și
umanitate; a vorbi despre noi și emoțiile noastre; a face referire la fapte și situații concrete și nu a
ataca personalitatea partenerului; și nu în ultimul rând, a învăța să ne exprimăm nevoile într-o
manieră asumată.