Cum să ne ajutam copiii să isi exprime emoțiile si de ce este acest lucru foarte important

8 martie 2022de

Inceu Elena Alexandra

in

Psihologia Copilului si Parenting

Colega noastră psihoterapeut Elena Alexandra Inceu ne împărtășește din cunoștințele ei de

psihologia copilului, astfel încât să le putem fi celor mici părinții de care ei au cu adevărat nevoie!

A fost odată ca niciodată un copilaș pe nume Leo care își dădea voie să simtă și să exprime întreaga
paletă colorată de emoții care se afla în sufletul său. Tristețe, bucurie, frică, dezamăgire,
amuzament…toate erau acolo cu el și îl întregeau. Dar, într-o bună zi, tatăl său i-a spus că băieții
trebuie să fie curajoși și că nu vrea să-i mai vadă frica! Era atât de greu pentru Leo să-și acopere
frica…dar mama și bunica l-au ajutat. “Acum arăți minunat, o să crești și o să devii o persoană
puternică”, îi spuse tatăl său. Însă lui Leo îi era atât de greu încât se înfuria frecvent în sinea lui…într-
un moment nepotrivit când se afla la școală, o mică parte din furie a reușit să iasă la iveală. Dar
învățătoarea a acoperit-o repede cu vină! Câteodată, în timpul nopții când era singur, Leo avea
curajul să se uite la emoțiile sale…furie, vinovăție, frică, apoi le ascundea din nou, cu foarte mare
greutate. Într-o bună zi, acesta a observat că frica sa crescuse atât de mult, încât a fost nevoit să facă
rost de și mai multă furie astfel încât să o acopere. Copilașul nostru a crescut mare și a devenit foarte
popular. Toată lumea îl privea cu apreciere pentru ca putea să își ascundă emoțiile atât de bine! Tatăl
său i-a spus că era mândru de el! Însă el nu a mai găsit niciun loc să poată primi acest sentiment.
Apoi, dintr-o dată un prieten i-a făcut o mărturisire: “Eu nu sunt ca tine … furia mea este doar un
capac de fier care îmi acoperă frica”, spuse acesta, ridicând un pic capacul, dezvăluind o bucățică din
frica sa. Văzând toate acestea, Leo, care între timp devenise adult, i-a dezvăluit și el amicului său o
parte din furia sa. Dintr-o dată, a apărut între cei doi ceva diferit, ce nu mai experimentaseră până în
acel moment… un sentiment de acceptare. Când s-a privit mai bine, copilașul nostru adult și-a dat
seama că e diferit…furia devenea din ce în ce mai mică și celelalte emoții, începeau să iasă la iveală ca
după un somn îndelungat…ca și când, atunci când primești acceptare pentru ceea ce ești tu, lași furia
să plece și eliberezi spațiu pentru toate sentimentele tale reale, oricare ar fi acestea…. – bucurie,
tristețe, mândrie, iubire…

Cei mai mulți dintre părinți își doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor. Se străduiesc să îi crească
puternici, se mândresc cu realizările lor, îi ghidează către meserii considerate a fi de succes și le oferă
ceea ce ei nu au avut în copilăria lor, chiar dacă acest lucru de multe ori presupune multe jucării și
puțin timp petrecut împreună.

Din dorința mai mult sau mai puțin conștientă de a evita sau de a elimina suferința copilului său,
precum și din dificultatea de a gestiona astfel de situații, părintele accentuează emoțiile pozitive pe
care copilul le trăiește, precum bucuria și amuzamentul, însă are dificultăți în a-i oferi acestuia spațiu
pentru a-și exprima frica și furia, atunci când el are această nevoie.

Copiii, la fel ca și adulții, experimentează întreaga gamă de emoții complexe. Furie, tristețe,
îngrijorare, anxietate, frustrare, gelozie, rușine, vinovăție…toate sunt acolo. Însă, spre deosebire de
adulți, copiii nu știu să exprime ceea ce simt prin cuvinte, ci prin modalități indirecte – expresii
faciale, posturi ale corpului, comportament și joacă. Câteodată, emoțiile ies la iveală prin
comportamente agresive față de ceilalți.

Părintele are un rol extrem de important în a-și ajuta copilul să își înțeleagă și gestioneze emoțiile
într-un mod constructiv, fără a le nega sau a le ascunde sub preș, prin a-i oferi acestuia un exemplu,
prin a-l ajuta să numească ceea ce trăiește, a-l asculta și încuraja atunci când vorbește despre ceea ce
simte. Emoțiile reprimate devin o oală sub presiune gata să explodeze în orice moment.

În spatele comportamentelor pe care un copil le afișează frecvent în viața sa se află de fapt emoții.
Copilul devine emoțiile pe care le trăiește în mod repetat.

Devine fricos atunci când este ajutat prea repede fără a i se da șansa să reușească singur.

Devine gelos atunci când este comparat cu alți copii, el are nevoie să fie recunoscut pentru ceea ce
este el.

Devine agresiv și atrage atenția prin comportamente negative atunci când nu este recunoscut pentru
lucrurile pozitive pe care le face.

Devine insensibil la sentimentele celorlalți atunci cand cele mai importante persoane din viața sa îi
impun un mod de a face lucrurile fără să țină cont de sentimentele lui.

Devine agitat și nesigur, solicitând foarte multă atenție atunci când părintele nu este disponibil
emoțional și afectuos cu el.

Devine generos atunci când ceilalți împart cu el.

Devine iubitor și are încredere în el atunci când este iubit și acceptat pentru ceea ce este el.

Tu în ce emoții colorezi lumea în care crește copilul tău?

Dacă aveți nevoie de sprijinul unui psiholog pentru copii, sau de consiliere parentală, ori chiar de
psihoterapie de familie, puteți începe călătoria pe drumul către o mai bună înțelegere a copilului
Dvs., cu colega noastră psihoterapeut Elena Alexandra Inceu la Centrul PsihArt din București.