8 răni emoționale care îi rămân copilului pentru totdeauna

Încercăm să fim cei mai buni părinți, nu există nicio îndoială. Și fiecare își crește copilul cum știe
mai bine. Cea mai bună metodă de a educa un copil este prin iubire. Dar cu toții facem greșeli și, în
unele cazuri, sunt greșeli care lasă o cicatrice imensă copilului. Dar nu suntem cu adevărat conștienți
de asta și ar trebui să evităm să mai facem aceste lucruri.
Mai jos vedeți 8 răni emoționale pe care i le face copilului pentru toată viața:
Umilirea
De fiecare dată când îi spui micuțului tău lucruri de genul „Nu mai fi atât de
stângaci!” sau „Uite ce rău ești!”, îl umilești. Un copil umilit de părinții lui va crește
cu o stimă de sine foarte scăzută. Când va crește, va fi foarte timid, se va simți
inferior celorlalți sau, dimpotrivă, va încerca să facă același lucru pe care l-ai făcut tu
cu el, transformându-i pe ceilalți în „țintele” lui, atrăgând atenția prin comportament
inadecvat sau încercând să-și camufleze stima de sine scăzută sub aroganță și
tiranie.
Absența părinților
Nu există un sentiment mai sumbru pentru un copil decât să se simtă abandonat.
Acest lucru generează o serie de temeri cu care va trebui să lupte tot restul vieții.
Mulți dintre micuții care nu s-au simțit iubiți, care s-au simțit abandonați de părinți,
își petrec timpul, la vârsta adultă, căutând emoții puternice, activități de risc, în timp
ce resping afecțiunea și contactul fizic. În plus, vor avea probleme să stabilească
relații stabile sau proiecte de durată.
Nedreptatea
Nedreptatea se manifestă de exemplu dacă îi dai adesea cadouri unuia dintre frați și
celuilalt nu (sau bunicii îi tratează diferit pe nepoți, care sunt verișori între ei),
tratezi copiii în mod diferit, ai o preferință pentru unul dintre ei și celalalt observa.
Sentimentul de nedreptate îl va face pe copil, când va crește, să fie autoritar, foarte
perfecționist, va avea probleme pentru a-și canaliza emoțiile și va fi, mai presus de
toate, rațional.
Trădarea din partea părinților
Uneori se întâmplă ca părinții să arunce promisiuni în aer, fără să le dea prea multă
importanță. Pentru tine va părea o prostie, dar pentru cel mic acest lucru va avea o
consecință grea. Pentru el va însemna că nu poate avea încredere în părinții săi,
pentru că nu-și îndeplinesc promisiunile. Dacă cel mic se simte constant dezamăgit
de ei, va crește simțind că nu poate avea încredere în nimeni. Astfel, va deveni un
adult care va controla tot, nu va lăsa nimic la voia întâmplării și va fi foarte exigent
cu ceilalți. El nu va putea să delege responsabilități și va fugi de singurătate.
Se simte respins
 Respingerea, ca și umilința, este o adevărată „bombă” pentru respectul de sine.
Dacă un părinte vorbește constant despre copilul său ca despre „o piedică” sau îl
face să creadă „că nu este micuțul pe care îl aștepta”, acesta va ajunge să creadă că
este cu adevărat o piedică. Când cel mic simte că nu este mereu pe placul părinților
săi, se va simți respins, iar în viața de adult va avea mari dificultăți în a-și exprima
emoțiile. Teama constantă de respingere îl va face incapabil să stabilească relații
personale și va prefera singurătatea.
Respingerea emoțiilor
„Nu mai plânge pentru prostii!” sau „Nu te mai supăra din nimic!” face mai mult rău
copilului decât ai putea crede. Respingerea emoțiilor perturbă complet inteligența
emoțională în copilărie. Dacă îi interzici să plângă, să simtă furie sau teamă, îi vei
anula emoțiile de bază. Când va crește, nu va putea să-și gestioneze emoțiile,
deoarece nu a învățat să o facă în copilărie și se va arăta ca un adult rece și foarte
rațional, sau, dimpotrivă, nu va putea să-și controleze emoțiile și va fi un adult
impulsiv, incapabil să-și stăpânească momentele de euforie, panică sau furie.
Răpirea copilăriei
Unii părinți au pretenții de la un copil la fel ca de la un adult. Acest copil lucrează de
mic sau trebuie să aibă grijă de frații lui, este obligat să obțină cele mai bune note,
este pedepsit dacă nu este capabil să obțină cel mai bun punctaj în tot ceea ce face.
Simțind responsabilitățile adulților sau presiuni prea mari din partea părinților,
copilul se maturizează prea devreme și își irosește copilăria pe care nu o va recupera
niciodată. Acest lucru îi va provoca o frustrare care, în viața adultă se va transforma
într-o lipsă de încredere în sine și, în unele cazuri, dezamăgire în viață.
Lipsa afecțiunii
Este foarte asemănător cu sentimentul de absență al părinților. Atunci când unui
copil nu i se oferă suficientă afecțiune, el experimentează unele întârzieri în creștere,
atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere emoțional. Când va crește,
va avea multe probleme în a interacționa cu ceilalți, pentru că nu va putea să-și
arate sentimentele. Lipsa de afecțiune a părinților îi anulează copilului sentimentul
de afecțiune față de ceilalți, de empatie și compasiune.