Scrisoare cǎtre pǎrinţi

Nașterea unui copil într-o familie conduce la schimbarea întregii dinamici și la o

reorganizare. Mai exact, după apariția copilului, ambii parteneri devin părinți. Pe cât de familiar
este acest cuvânt- PĂRINTE- pe atât de complex este acest rol. Asumarea acestuia este o
provocare pentru ambii parteneri. Modificările apar în toate planurile vieții: sociale, viață de
cuplu, organizarea timpului și viață profesională. Toate resursele și atenția părinților sunt
îndreptate către copil.
Având în vedere toate aceste schimbări este firesc că fiecare să simtă uneori că îi este dificil să
facă față sau să gestioneze bine ce se întâmplă în jurul lui. Și este firesc că acest sentiment de
„mă simt depășit” să apară. Deși stresul, anxietatea sau frustrarea apar uneori, ele contribuie la
experiența de dezvoltare personală, creștere și maturizare. Dar alteori, în realitatea de zi cu zi, nu
este așa ușor să găsești echilibrul și să te simți „ok, împlinit, sigur sau stabil”.
Și este în regulă! Pentru fiecare persoană este important să fie un bun părinte, însă pentru a putea
fi prezent și conectat la copil, are nevoie de propria „hrană” emoțională. Este ca pregătirea din
avion:” primul care își pune masca este părintele, ca să poată pune masca copilului”.
Cu atât mai mult, atunci când părintele observă semnale care îi spun că ceva nu este în
regulă cu dezvoltarea copilului, se activează sentimentul de disperare, neputință și tristețe. În
cazul copiilor diagnosticați cu autism sau alte tulburări de dezvoltare, pentru părinți începe un
drum anevoios de mers la terapie comportamentală, logopedie, kinetoterapie,s.a. Diagnosticul de
autism la copil afectează fiecare membru al familiei în moduri diferite. Părinții sunt nevoiți să se
concentreze în primul rând pe sprijinirea copilului lor cu TSA, să-și canalizeze o mare parte din
resursele lor de timp și bani pentru a oferi tratament și intervenții potrivite pentru copilul lor,
excluzând alte priorități. Astfel, și viața de cuplu poate fi perturbată.
Pe scurt, este un nou stil de viață la care toată familia este nevoită să se adapteze. De
aceea, este primordial ca părintele să aibă suport și resurse pentru a putea fi pilonul de susținere
atât pentru copil, cât și pentru propria persoană.

Cum faci rost de suport si resurse?

Primul pas este conștientizarea faptului că va este greu să faceți față stresului. Acest stres
poate proveni din preocuparea permananentǎ a susținerii copilului, din schimbările și
nemulțumirile care pot apărea în relația cu partenerul, din lipsa preocupării pentru propria
persoană.
Exemplu de posibile emoții: „simt că nu mai pot, nu știu ce se întâmplă cu mine, nu mai reușesc
să fac față problemelor, mă simt depășit/ǎ, mă simt deseori nervos/nervoasă sau îmi vine să plâng
din orice, am multe regrete și mă simt vinovat/a”. Toate aceste sentimente vǎ comunicǎ faptul că
aveți nevoie de o schimbare.
 Această schimbare constă în conștientizarea faptului că sunteți o persoană importantă
pentru dvs. Centrarea atenției pe propria persoană este esențială pentru a putea ajunge la
resursele interioare.
Următorul pas este să beneficiați de suportul oferit de către o persoană specializată.
Consilierea psihologică crează acest spațiu personal și sigur, în care dumneavoastră sunteți cea
mai importantă persoană.
În acest spațiu ajungeți la o mai bună înțelegere a propriilor gânduri, sentimente și emoții,
rezultând noi modalități de a face față dificultăților, de a gestiona relațiile cu ceilalți și
bineînțeles, de a fi un părinte disponibil.
Concluzionând, a deveni părinte este una dintre cele mai mari împliniri din viața unei persoane,
însă este firesc ca această schimbare să aducă după sine și mari provocări. Sugestia este să vǎ
reconectaţi cu propria persoană pentru a putea fi în contact cu copilul.

„Nu există părinte perfect. Așa că fii unul real.”