Teoriile imbatranirii suport de curs

Au fost descrise numeroase teorii ale imbatranirii, dintre care

majoritatea presupun afectari moleculare concomitente in cadrul
imbatranirii. De exemplu, este prezenta o crestere a
anomaliilor structurale cromozomiale, legarea incrucisata a
ADN-ului si frecvente rupturi ale unui singur capat, o scadere a
metilarii ADN-ului si o pierdere a secventelor telomerice a ADN.
Structura principala a proteinelor este nealterata, dar modificarile
posttranslationale, cum ar fi deamidarea, oxidarea, legarea
incrucisata si glicozilarea neenzimatica sunt crescute. Structurile
mitocondriale nu sunt deteriorate in totalitate.
Totusi, modificarile biologice sunt mai evidente decat
mecanismele care le mediaza. De fapt, desi fenotipul senescent
pare a fi ubicuitar, biologii nu sunt de acord cu faptul ca nu exista
nici o diferenta intre senescenta aparuta la nivelul societatilor
civilizate si cea care apare la nivelul tuturor speciilor. Exista o
mica gandire evolutionista pentru un proces care se intampla
dupa ce reproducerea este completa, in special pentru cel asociat
cu o evolutie atat de lunga si complexa. In natura, senescenta
este cea mai noila prin absenta ei; aproape toate animalele mor
prin atacul altor animale, boala sau evenimente din mediul
inconjurator, mai degraba decat prin imbatranire.
Argumentul pentru care specii diferite au o durata diferita de
supravietuire poate fi explicat fara a invoca un proces specific de
imbatranire: pe cand cresterea si dezvoltarea se bazeaza pe date
genetice, imbatranirea poate reflecta mai degraba acumularea de
diverse injurii, decat un mecanism specific.
Daca imbatranirea exista ca proces distinct, este vorba de un
consens al faptului ca mecanismele sunt mai degraba
multifactoriale si specifice fiecarei specii, daca nu chiar specifice
organelor si celulelor, facand ca putinatatea datelor disponibile in

cazul oamenilor sa devina in mod particular problematica. Ca

rezultat, exista tot atat de multe teorii despre imbatranire, cat
sunt si investigatorii.
Cele mai multe teorii se suprapun sau nu se exclud
reciproc, dar nici una nu este compatibila perfect cu lipsa de date.
Privite ca un grup, teoriile pot fi impartite in doua mari categorii,
unele bazate pe atribuirea unui program genetic, iar altele pe
injurii progresive si intamplatoare ale unor sisteme homeostatice.
Printre teoriile genetice, "antagonismul pleiotropic" este singura
viabila si compatibila cu selectia evolutionista limitata prezenta
dupa completarea reproducerii. Propusa in urma cu 35 de ani si
inca neinvestigata complet, teoria sugereaza faptul ca
imbatranirea poate fi determinata prin efecte tamatoare si
intarziate asupra genelor care sunt pastrate din cauza efectelor
lor benefice, anterioare, asupra reproducerii.
Teoriile "injuriei la intamplare" se bazeaza pe
posibilitatea ca balanta dintre injuria continua si repararea ei este
stricata. Teoriile difera in functie de locurile care sunt afectate mai
mult (de exemplu, prin radicali liberi, oxidare si glicozilare) fata de
o reparare cu defect si in functie de mecanismele care ar putea
media pe fiecare dintre ele. Desi asemenea teorii sunt atractive,
ramane neclar daca anomaliile descrise sunt cauza sau rezultatul
senectutii.
Multe mecanisme, respective teoriii, postulate anterior in
medierea imbatranirii nu au fost excluse, inclusiv teoria mutatiei
somatice (in care imbatranirea ar rezulta prin mutatii spontane
cumulative), teoria greselii catastrofale (in care imbatranirea se
reproduce prin greseli in sinteza proteinelor critice pentru sinteza
materialului genetic sau a mecanismului de sintetizare a
proteinelor) si teoria mutagenezei intrinseci (in care imbatranirea
este rezultatul unor rearanjari continue ale ADN-ului intrinsec).
Conform datelor, singura interventie cunoscuta a intarzia
imbatranirea este restrictia calorica. Efectul ei salutar a fost

documentat la mai multe specii, de la organismele unicelulare, la

rozatoare. La rozatoare nu este crescuta numai durata medie de
supravietuire si varsta maxima, dar este intarziat si debutul unor
boli asociate tipic cu varsta inaintata, ca si deteriorarea
simptomelor fiziologice (de exemplu, raspunsul imun, meolismul
glucozei, atrofia musculara). Mecanismul nu este inca determinat,
dar este specific pentru restrictia calorica mai degraba decat
pentru reducerea oricarui component din dieta (de exemplu,
aportul de lipide) sau suplimentarea cu vitamine si antioxidante.