Sunteți pe pagina 1din 3

Absentii roman de Augustin Buzura

ABSENTII Roman de Augustin Buzura, Editura Dacia, Cluj, . Roman de


factura psihologica, Absentii are ca protagonist un personaj din categoria
hiperlucizilor, medicul psiholog Mihai Bogdan, predestinat, prin structura, dar si
prin profesie, spre dense si severe momente de autoanaliza. Un astlel de moment,
dar - e de presupus de o mai mare deschidere (intrucit antreneaza, prin retrospecjie, intreaga biografie a personajului) si de o mai mare intensitate (fiind
apogeul unei stari de criza), constituie substanta romanului. Aflat, la aproximativ
treizeci de ani (o virsta ea insasi critica, de trecere anevoioasa si dureroasa
spre personalitatea matura), in acel punct zero, punct alb, de frontiera", Mihai
Bogdan parcurge in rastimpul unei seri ploioase, in singuratatea propriei odai, o
haotica si nedorita incursiune in timpul meu trecut", in vechiul si perfectul meu
labirint".
Daca procesul de analiza se declanseaza Iara voie si se desfasoara, mai apoi, prin
asociatii libere de stari, imagini, evenimente, traducind narativ fluxul sinuos al unei
constiinte in deriva, exista citeva constante menite sa asigure coerenta de sens a
introspectiei. Avind varii motivatii de ordin personal, criza de identitate a
personajului e statuata intr-un cadru metafizic. Constiinta dimensiunii micronice"
a fiintei umane, confruntarea permanenta a acesteia cu o implacabila, stupida
limita" conduc la un incurabil rau de existenta. intrebarilor de mare gravitate (Dar
eu cum sint? Ce sint? La ce sint bun?") nu li se poate da decit un raspuns
descurajator:
sint
un
nimic
lucid,
constient".
in plan individual, zadarnicia (universala) a fiintei umane este resimtita si
echivalala de catre personaj cu esecul, ratarea, moartea psihica (aceasta din urma
fiind una dintre temele majore, detectabila in toate romanele lui A. B.): ma atirn
bolnavicios de convingerea ca trebuie sa se intimple ceva care sa ma sustraga
mortii psihice, vietii vegetative dirijate de la un pupitru de comanda invechit,
anacronic". Or, singura modalitate de rezistenta si de sustragere o constituie
inadaptarea, sustinuta programatic si devenita modus vivendi. in debutul
solilocviului, Mihai Bogdan primeste avertismentul uneia dintre propriile sale
fantasiile: Mereu esti impotriva. Mereu te agiti. Ai spus ca o viata intreaga ai sa fii
nemultumit. Da sau nu? Esti insa singur pe baricada. Ridicol de singur. Toti si-au
dat seama ca nu e bine si, mai ales, nu e practic sa mergi impotriva curentului/ .,./

Nu e bine sa fii absent", insa doar absenta din mecanismul social uniformizant
(inadaptarea) este cea care asigura prezenta, in sens de consistenta individuala, prin
ea insul capata rost. Totusi, aceasta valorificare existentiala a izolarii (in inteles de
conditie superioara) nu scuteste individul de trauma singuratatii si nici de
sentimentul falimentului personal. Neavind puterea de a-si transforma inadaptarea
intr-un triumf, Mihai Bogdan ramine, in propriii sai ochi, un infrint. Mai multe
planuri de viata concura in a-i intretine o asemenea stare. Astfel, imaginile
parintilor sint chemate sa explice ereditar traseul anxios al eroului: Ma gindeam la
tata: biet miner ce murise in chinuri groaznice din cauza silicozei, la mama
femeie care o viata intreaga nu fusese scutita de bataie si care, atunci, umbla de la
o ruda la alta plingind si, intrata definitiv in noaptea eterna, spunind ca doreste sa
se marite, se dezbraca, iesea in strada, aratindu-si trupul uscat, emaciat, diversilor
trecatori, cerindu-le sa-i confirme ca este frumoasa". in plan sentimental,
rememorarea inregistreaza un sir de esecuri, culminind cu moartea logodnicei
Magda (ea insasi o fiinta fragila, traumatizata), prilej al unor intrebari de rezonanta
holbaniana: Daca Magda voise cu adevarat sa moara?". Profesional, acolo unde
parea sortit, prin vocatie, unei impliniri de exceptie, personajul este nevoit sa-si
contabilizeze, de asemenea, esecul; creativitatea sa reala este strivita de ierarhia
rigida a institutului, unde singur Profesorul are dreptul la expresie si la celebritate:
Sint, fara sa vreau, un fel de rob al sau. N-am reusit sa-mi cistig independenta prin
munca. Toate lucrarile reusite, toate micile mele descoperiri le-a semnat si el si
cine ma poate crede ca de fapt eu sint autorul?"

Confruntarea cu sine a personajului este intrerupta, in citeva rinduri, de prezente


straine, exterioare, tot atitea dovezi ale imposibilitatii dialogului cu ceilalti. Din
camera alaturata, Mihai Bogdan primeste replica vecinului sau, un fost profesor de
istorie, ratat si alcoolic, ce intr-o confesiune paralela, pe rind patetica, mucalita,
agresiva isi explica propriul esec existential: Tot ce-am crezut s-a dovedit a fi
un mare rahat; atitea idei pe care le socotisem frumoase s-au facut tandari! Frica nu
mi-a mai putut iesi din oase. Frica si greata. Sint un invalid incurabil." Mai mult
decit sonor, in odaie patrund, pentru scurte vizite, doctorul Nicolae, prietenul lui
Bogdan, si un fost profesor de liceu, dl. Jules; cum Nicolae e suspect de a se li
adaptat sistemului, tradind credinta comuna, iar profesorul prezinta o stranie forma
de dementa senila, cei doi altadata repere majore in existenta doctorului nu
fac decit sa-i amplifice izolarea si angoasa, instrainarii de sine i se adauga,
rezonator,
instrainarea
de
ceilalti.
Daca identitatea nu poate fi recucerita pe o cale rationala, analitica (ce nu face

decit sa adinceasca rupturile) ea gaseste un nucleu de stabilitate intr-o experienta


halucinanta", petrecuta in adolescenta, atunci cind personajul a avut prima tentativa
de a-si domina spaimele. Ritualul magic pe care l-a trecut cu scopul de a-si
exorciza, pentru totdeauna, frica (singur in padure, la miezul noptii, a fiert o pisica
neagra), l-a dus in pragul unei viziuni in care sint asociate silueta mamei, proiectata
intr-o lumina orbitoare, si fiul, intr-un paricid imaginar, incercind sa reteze capul
tatalui sau. Este momentul in care, pentru prima data, sub imperiul unei revelatii,
personajul se ia in posesie, ajunge la intelegerea individualitatii si a fortei sale si e
capabil sa rosteasca, euforic, cu un entuziasm primar, declansat ritualic: Sint
puternic! Sint puternic! Sint puternic!" Aceasta experienta situata in afara logicii"
ii furnizeaza lui Mihai Bogdan (de data aceasta Ia o virsta adulta) firul pentru
iesirea din labirint, ii prilejuieste "o reintilnire de mult asteptata cu el insusi", ceea
ce inseamna sansa posibila de a iesi din starea de criza. Pierduta in planul
accidentelor vietii, coerenta eului e redobindita, prin integrarea episodului magic
intr-un sens simbolic, de destin. Primenit, avind alaturi osul pisicii (singura relicva
a inexplicabilei experiente de odinioara), personajul isi incheie solilocviul (inceput
sub funeste auspicii) cu un alt tonus: Nu exista sa pierd, spuse. Chiar daca voi
ramine singur, nu se poate" (subl. in text). Roman psihologic ce dezvolta in cadrele
unei viziuni morale o problematica de factura existentialista (ratarea, esecul,
inadaptarea etc), Absentii este un roman de prim rang atit in universul operei lui A.
B.,
cit
si
in
categoria
pe
care
o
reprezinta.
Economia de mijloace narative, in primul rind faptul ca, din punctul de plecare, se
mizeaza pe o singura voce cu dubla functie (de motivare si de vertebrare a
discursului), asigura unitatea de constructie, stabilitatea ei. De asemenea,
investigatia indirecta a socialului, prin psihologia personajului, duce la rezultate
mai pregnante si mai nuantate decit in alte romane ale scriitorului.
Daca Absentii (primul roman) prezinta deja, ca formate, stilul si tematica lui A. B.,
cea mai pronuntata inrudire se realizeaza (pina in planul unei abia schitate filiatii)
cu romanul Orgolii (1977), Dincolo de similitudinile tematice ori de atmosfera
(mediu medical, criza de identitate, tema mortii psihice etc.) interesant este ca
Orgolii dezvolta un embrion din Absentii: anchetatorul Varlaam, invocat in citeva
rinduri in discursul profesorului de istorie din Absentii devine, in Orgolii, un
personaj insemnat.