Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dumitru Mihaela
BIOFIZIC I
IMAGISTIC MEDICAL
Cuprins
Prefa la ediia a II-a ......................................................................................................................4
1. Biofizica: definiie, descrierea caracterului inter-disciplinar, legturile cu disciplinele nrudite...5
2. Biofizica atomic i molecular ...................................................................................................6
2.1. Noiuni de structura materiei........................................................................................................6
2.2. Structuri moleculare .....................................................................................................................9
2.3. Biofizica molecular a apei i a soluiilor apoase ......................................................................10
2.4. Noiuni de fizic sistemelor disperse .........................................................................................11
2.5. Fenomene de transport n soluii i prin membran ...................................................................12
3. Biofizica celular .........................................................................................................................18
3.1. Biomecanica ..............................................................................................................................18
a) Principalele mrimi fizice utilizate n mecanic ..............................................................19
b) Proprietatile mecanice ale corpurilor solide .....................................................................23
c) Noiuni de mecanica fluidelor ..........................................................................................25
d) Aspecte biomecanice ale contraciei musculare ..............................................................27
e) Efectele biologice ale unor factori mecanici: echilibrul corpului i mersul .....................29
3.2. Noiuni de termodinamic biologic .........................................................................................33
a) Definitii i noiuni de baz ...............................................................................................33
b) Procese termodinamice ....................................................................................................34
c) Fluxuri i fore termodinamice ........................................................................................35
d) Reglarea temperaturii corpului.........................................................................................35
e) Principiile termodinamicii ...............................................................................................40
3.3 Noiuni de bioelectricitate i bioexcitabilitate ............................................................................42
a) Fenomene bioelectrice ....................................................................................................42
b) Potenialul de repaus al celulelor .....................................................................................42
c) Poteniale de aciune ........................................................................................................44
d) Sinapsele neuronale .........................................................................................................46
e) Bioexcitabilitate ...............................................................................................................49
4. Biofizica sistemelor complexe ....................................................................................................50
4.1 Noiuni de bioacustic .................................................................................................................50
a) Definiia i propagarea sunetelor ......................................................................................50
b) Biofizica recepiei auditive ...............................................................................................54
c) Efectele biologice ale ultrasunetelor .................................................................................56
4.2. Elemente de optic biologic ....................................................................................................57
a) Anatomia ochiului .............................................................................................................57
b) Studiul ochiului din punct de vedere al opticii geometrice .............................................59
c) Biofizica recepiei vizuale ................................................................................................61
d) Bioluminiscena ................................................................................................................63
5. Recepia, transmiterea i prelucrarea informaiei din sistemele biologice ...........................63
5.1. Semnale bioelectrice ..................................................................................................................63
5.2. Culegerea biosemnalelor ............................................................................................................64
a) Electrozi ...........................................................................................................................64
b) Traductori; definiie i clasificare .....................................................................................66
c) Biosenzori .......................................................................................................................66
5.3. Sisteme de amplificare i nregistrare a biosemnalelor ..............................................................67
a) Electrocardiograma ...........................................................................................................68
b) Electroencefalograma ......................................................................................................70
c) Fonocardiograma .............................................................................................................72
d) Elecrooculograma .............................................................................................................73
2
10 Martie 2011
1. BIOFIZICA
1.1. Definiie. Descrierea caracterului interdisciplinar.
Legturile cu disciplinele nrudite
Biofizica este o tiin cu caracter interdisciplinar, la frontiera dintre biologie (tiina care
studiaz sistemele vii) i fizica (tiina care studiaz materia ca structur i micare). Cu alte cuvinte,
biofizica studiaz fenomenele fizice din sistemele biologice cu ajutorul metodelor fizico-matematice.
Biofizica se ocup cu dou tipuri de probleme:
- studierea fenomenelor fizice care apar n sistemele biologice;
- cercetarea efectelor biologice ale factorilor fizici;
Pentru a descrie caracterul interdisciplinar al biofizicii precum i structura acesteia vom ine
cont c ea se conecteaz cu tiintele fundamentale (matematic, fizic, chimie, biologie, cibernetic),
i cu tiinele biomedicale (genetic, fiziologie, clinica medical).
Problemele generale ale biofizicii sunt:
- principiile i mecanismele fizice ale funcionarii sistemelor biologice;
- interacia sistemelor biologice cu factorii fizici ambiani;
Metodele de lucru ale biofizicii sunt cele specifice fiecrei tiine i anume metode teoretice i
experimentale; aplicaiile acestei discipline le intlnim n clinic, cercetere i economie. Aceast
schem de conexinuni este prezentat n fig. 1:
Fig.1. Structura biofizicii i conexiunile ei cu alte domenii
tiine fundamentale
tiine bio-medicale
Matematic Fizic Chimie Biologie Genetic Fiziologie Fiziopatologie Clinica medical
BIOFIZICA
Problematica
principiile i interacia sismecanismele temelor biolofizice ale
gice cu factorii
funcionrii fizici ambiani
sistemelor
biologice
Metoda
- Teoretice
- Experimentale
Aplicaii
- Clinice
- Cercetare
- Industrie i agricultur
Lund drept criteriu de clasificare nivelul de organizare al materiei, ramurile principale ale
biofizicii sunt:
- biofizica nuclear sau electronic;
- biofizica molecular;
- biofizica celular;
- biofizica sistemelor complexe: esuturi, organe, organisme.
5
Pe de alta parte, n sens de fizic aplicat n biologie, biofizica se poate diviza n biomecanic
(locomoie, bioacustic, hemodinamic), bioenergetic (tipuri de energie i transformarea acestora),
biotermodinamic, bioelectricitate, optica fiziologic, etc. n acest sens biofizica utilizeaz aproape
toate capitolele fizicii clasice. Astfel studiile de biomecanic cuprind un spectru larg de probleme, de
la micarea n articulaii, la locomoie, pn la motilitatea celular i la propriettilor mecanice ale
componenilor celulari. Bioenergetica se ocup de utilizarea i de multiplele conversii ale energiei la
nivelul sistemelor biologice. Utilizarea n biofizic a unor capitole din fizica strii lichide sau solide
sau din mecanica cuantic a decurs n mod firesc odat cu abordarea unor noi probleme ca recepia
energiei radiante, proprietaile biopolimerilor, sau fenomene care au loc la nivelul membranelor
celulare i intercelulare.
= 1,662 x 10-27 kg
(1)
(3)
Primul element din sistemul periodic este hidrogenul, H (A = Z = 1), cel mai simplu element
chimic, format dintr-un proton i un electron.
O prim clasificare a atomilor se poate face n funcie de valorile numrului de mas, atomii
de la nceputul sistemului periodic numindu-se uoare i cele de la sfrit, grele. A doua clasificare
se face n funcie de valorile numrului atomic i numrului de mas, dup care avem patru
categorii:
a) izotopii sunt atomii caracterizati prin acelai numr de ordine dar numere de mas diferite,
de exemplu
2
3
izotopii hidrogenului, deuteriu: 1D i tritiu: 1T
b) izobarii sunt atomii caracterizati prin acelai numr de mas dar cu numere de ordine
diferite de exemplu:
27
27
Mg
si
12
Al
13
c) izotonii sunt atomii caracterizati prin acelai numr de neutroni dar numere de ordine i de
mas diferite. Pentru aceti atomi diferena A - Z este aceeai, de exemplu:
3
(4)
Se poate aprecia ordinul de mrime al razei atomului (dimensiunea atomului), Ra, considernd
c atomii sunt sfere rigide aflate n contact. Volumul atomului este:
va =
4 3
Ra
3
(5)
i volumul unui kilomol, pentru un element n stare de agregare lichid sau solid:
V = va x NA = ma /
(6)
unde NA= 6,023.1026 at/kmol este numrul lui Avogadro i este densitatea materialului.
Din relaiile (6) i (7) rezult :
Ra = 3
3ma
4 N A
(7)
Pentru aluminiu = 2700 kg/m3, i nlocuind obinem Ra = 1,59.10-10m. Acesta este ordinul
de mrime pentru raza majoritii atomilor.
Nucleul, considerat sferic are volumul proporional cu numrul de nucleoni:
4 3
vn =
rn = kA
(8)
3
relaie din care rezult raza nucleului:
rn = ro 3 A
(9)
unde ro = 1,45.10-15m, este raza unui nucleon.
Comparnd dimensiunile razei atomului (10-10m) cu raza nucleului (10-15m), rezult c atomul
are structur lacunar, format dintr-un nucleu masiv i compact, n jurul cruia se rotesc, la distane
mari electronii. Principalele elemente constitutive ale materiei vii sunt elemente uoare (Z<30).
Dintre acestea, H (Z=1), C (Z = 6), N (Z = 7), O (Z = 8), Na (Z = 11), K(Z = 19) i Ca (Z = 20) sunt
elemente universale i indispensabile.
8
Oxigenul se gsete n cea mai mare cantitate, dup care urmeaz carbonul, hidrogenul
i azotul. Carbonul reprezint mai mult de jumtate din masa moleculelor organice. Cea mai
mare parte din oxigen i hidrogen atomii se gasete sub form de molecule de ap. Datorit
faptului c materia vie conine o cantitate mare de ap i a faptului c masa atomic a
carbonului este mic, densitatea materiei vii este cu puin mai mare dect densitatea apei.
Trepte de organizare a materiei. Natura nconjurtoare este alctuit din molecule i atomi.
Aceste particule de substan nu sunt ns amestecate haotic, dezordonat, ci sunt aranjate n
diferite feluri, sunt organizate, formnd diferite corpuri, dintre care unele sunt lipsite de via,
iar altele sunt vii. n tabelul urmtor sunt prezentate treptele de organizare ale materiei, de la
particulele elementare pn la organismele pluricelulare superioare.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
a)
b)
c)
Fig. 2. Legturi chimice: a) Wan der Waals ; b) ionic; c) covalent
b) Legatura ionic (heteropolara). Acest tip de legatur chimic se realizeaz ntre atomi
diferii; pentru a forma configuraiile electronice stabile de dublet sau de octet atomii componenti
cedeaza un electron si devin ioni pozitivi sau acepta un electran si devinioni negativi. Intre cei doi
ioni cu sarcini opuse apare o for de atracie electrostatic care determin acest tip de legatur (ex.
molecula de NaCl).
c) Legatura covalent (homeopolar). Acest tip de legatur se stabilete ntre atomi
identici sau diferiti ca rezultat al punerii n comun a electronilor de valen, pentru a forma
9
configuraii electronice stabile de dublet sau octet. Este cel mai rspndit tip de legatur chimic i
este o legatur puternic pentru c se realizeaz prin punere n comun de electroni. Un exemplu este
legatura din molecula de hidrogen (H2), cea mai simpl molecul, sau molecula de ap (H2O), cea
mai des ntlnit molecul n organismele vii.
d) Legatura metalic se realizeaz prin punerea n comun a tuturor electronilor de valen
a atomilor care alctuiesc metalul, astfel nct electronii se mic cvasiliber (gaz electronic) printre
nodurile reelei cristaline format din ionii pozitivi ai metalului. Este cea mai puternic legatur,
astfel se explic duritatea metalelor, n comparaie cu alte elemente. Prezena electronilor liberi n
metale explic conductibilitatea electric i termic mare a acestora.
1050
H
Electronii moleculei de ap, n total 10, sunt repartizati n modul urmator (fig. 3):
- 2 electroni n apropierea oxigenului;
- 2 perechi care se rotesc pe dou orbite aflate n plan perpendicular pe planul moleculei de
ap, avnd nucleul de oxigen n focare. Acetia se numesc electroni neparticipani deoarece nu
particip la legatura covalent;
- 2 perechi de electroni care se rotesc pe dou orbite ce nconjoar legatura dintre oxigen i
hidrogen, n planul moleculei de ap (planul format de cele trei nuclee). Prin aceti electroni se
realizeaz legatura covalent.
Aceast dispunere a orbitelor determin structura tetraedric a moleculei de ap, cu nucleul
oxigenului n centru i cei doi protoni, respectiv cele dou perechi de electroni neparticipani n
vrfuri.
Deoarece moleculele de ap au un dipol permanent ele au tendina de a interaiona
electrostatic, (legaturi Wan der Waals), att ntre ele cat i cu ionii sau dipolii moleculari i, de
asemenea cu gruprile hidrofile ale macromoleculelor.
Moleculele de ap au capacitatea de a forma asociaii moleculare, caz n care ntre molecule
se formeaz legaturi de hidrogen. Asocierea moleculelor de ap n faz lichid, are caracter
cooperativ n sensul c legarea a dou molecule de ap favorizeaz legarea la acest ansamblu a altor
molecule de ap, .a.m.d., iar ruperea unei legturi faciliteaza ruperea altora.
Structura cvasicristalin a apei, st la baza explicarii comportarii anormale a apei. Astfel, spre
deosebire de moleculele nrudite, apa prezint:
- puncte de topire i fierbere ridicate i diferen mare de temperatura ntre acestea (1000C);
- cel mai mare coeficient de tensiune superficial n raport cu toate lichidele (exceptand Hg);
- coeficient de vscozitate ridicat;
- cldur specific mare, confera rolul de a regla variaiile de temperatura din organism;
- caldur latent mare;
- variaie atipic a densitii spre deosebire de majortitatea lichidelor la care densitatea scade
cu creterea temperaturii, apa prezint o temperatur (40C) la care densitatea este maxim; prin
rcire sub aceasta temperatur densitatea ei scad.
11
(10)
n cazul lichidelor reale, aflate n curgere, se constat c acest proces are loc n straturi subiri,
moleculele din acelai strat avnd aceiai vitez, n timp ce moleculele din straturile au viteze
diferite.
12
ntre moleculele staturilor vecine (ca de altfel i ntre moleculele aceluiai strat) se exercit
fore de atracie Wan der Waals. Aceste fore se opun deplasrii relaive a straturilor de lichid,
determinnd apariia unei frecari interne, numite vscozitate.
Fortele de frecare interna (fortele de vscozitate) sunt orientate tangenial i n sens opus
vitezei stratului respectiv. Daca n timpul curgerii straturile de lichid rmn paralele, cugerea este
cunoscuta sub numele de curgere laminar, fora de vscozitate fiind dat de legea lui Newton :
(11)
unde: este coeficientul de vscozitate dinamic al lichidului, care depinde de natura
lichidului i de temperatura, S, suprafaa comun a celor dou straturi, v, diferena de vitez dintre
straturi, r, distana dintre straturi, v / r fiind gradientul de vitez.
Pentru lichidele ideale coeficientul de vscozitate este nul ( = 0).
Lichidele reale pentru care coeficientul de vscozitate nu depinde de viteza de curgere se
numesc lichide newtoniene cum ar fi, de exemplu: apa, eterul, urina, etc. n cazul lichidelor
nenewtoniene, nu mai este constant, ceea ce face ca dependena dintre fora de vscozitate i
gradientul de vitez s fie neliniar. n acest caz coeficientul de vscozitate depinde de vitez de
curgere, cum este de exemplu sngele sau lichidele coloidale ( fig. 6) .
Vscozitatea relativ a unui lichid se exprim n raport cu vscozitatea apei la 20oC, apa=
0,01 Ns/m2, rezultnd o marime fizic adimensional numit coeficient de vscozitate relativ i
respectiv vscozitatea cinematic:
r =
apa
c =
(12)
Fv
v/
r
Fig. 6. Comparaie ntre lichidul newtonian (1)
si nenewtonian (2)
13
Vscozitatea sngelui
Sngele este un lichid nenewtonian, a crui vscozitate depinde de hematocrit, dar i de
diametrul vasului prin care circul. Prin hematocrit se nelege raportul dintre volumul ocupat de
elementele figurative ale sngelui (n cea mai mare parte hematii) i volumul total al sngelui,
exprimat n procente (%). La un subiect normal hematocritul are valoarea cuprinsa ntre 45 50%.
Vscozitatea relativ a sngelui crete cu creterea hematocritului, si depinde de diametrul vasului
(fig.7). n consecin, vscozitatea relativ a sngelui crete atunci cnd crete concentraia
volumic a elementelor figurative cum ar fi: anhidremie, leucemie, axfixie sau insuficienta cardiorespiratorie (crete coninutul de CO2 n snge), etc. Consumul de tutun, alcool sau cafea, mresc
vscozitatea sngelui. Creterea vascozitatii are drept consecin marirea efortului inimii, deci
contracii mai puternice i mai dese pentru a menine presiunea i debitul sngelui la valori normale,
ceea ce duce la obosirea prematur a muchiului cardiac.
Vscozitatea relativ a sngelui scade n cazurile de anemie, hidremie, transfuzii cu ser
fiziologic, scaderea concentraiei de CO2 din snge (sngele venos este mai vscos dect cel
arterial). Vscozitatea relativ a sngelui variaza n funcie de varsta i sex: este mai mic la copil i
mai mare la adult i mai mic la femeie dect la barbat.
Difuzia. Prin difuzie se nelege fenomenul de ptrundere a moleculelor unei substane
printre moleculele alteia. Acest proces se datoreaz micrii dezordonate de agitaie termic a
moleculeor. Difuzia se manifest indifererent de starea de agregare, dar este mai intens la gaze
(unde viteza termic a moleculelor este mare) i mic la solide (unde ionii sau moleculele sunt fixai
n nodurile reelei cristaline).
Procesul de difuzie st la baza egalizrii gradientului de presiune, de concentraie, sau de
temperatur dintre dou medii aflate n contact. Difuzia este guvernat de cele doua legi ale lui
Fick.
Prima lege exprim cantitatea de substan dm care migreaz prin difuzie n timpul dt printr-o
seciune de arie A, care este proporional cu gradientul de concentraie dc/dx, :
dm
dc
= DA
dt
dx
(13)
Fig. 8. Expresia grafic a primei legi a difuziei; Fig. 9. Difuzia prin membrana celular
=D
C1 C2
d
(14)
unde este fluxul de difuzie (masa de substan care difuzeaz n unitatea de timp prin unitatea de
suprafa) prin membrana de grosime d, iar C1,2 sunt concentraiile de o parte i de alta a
membranei. (fig.9).
14
Legea a II-a a lui Fick: variaia n timp a concentraiei ntr-o regiune dat a soluiei este
proporional cu variaia n spaiu a gradientului de concentraie, factorul de
proporionalitate fiind D.
dc
d dc
dc
d 2c
= D
= D 2 sau
dt
dx dx
dt
dx
(15)
D=
kT
6 r
(16)
unde k este constanta lui Boltzman, T este temperatura absoluta, este coeficientul de vscozitate
i r este raza particulei.
Datorit procesului de difuzie, concentraia soluiei variaz n timp; pe de alt parte gradientul
de concentraie variaz n spaiu. Ilustrarea grafic a legilor difuziei este prezentat n fig. 10.
a)
b)
Fig. 10. Ilustrarea grafic a legilor difuziei: a) distributia spaial a concentraiei n funcie de
timp; b) variaia n spaiu a gradientului de concentraie la diferite momente de timp.
Trecerea invers nu este posibil. Analog CO2 trece din aerul alveolar n cel expirat datorita
diferentei de concentraie, (5,6 - 4,5 = 1,1%). Cum schimbul de gaze se face aproximativ n aceleai
cantiti, dar diferentele de concentraie sunt diferite, rezult faptul ca avem un coeficient de difuzie
al CO2 de 6,3 ori mai mare (7/1,1) dect al oxigenului.
Osmoza este un fenomen de transport molecular care apare la limita de separaie realizat de
o membran semipermeabil, dintre dou soluii de concentraii diferite ale aceluiai solvent (sau o
soluie si solventul pur). Membrana este permeabil numai pentru solvent si impermeabila pentru
solvit. Solvitul (faza dispersa) nu se poate repartiza uniform n spaiul ocupat de sistem, difuzia sa
fiind impiedecat de membran. Membrana fiind permeabil pentru solvent, apare un flux de
solvent dinspre compartimentul unde concentraia lui este mai mare (soluia mai puin concentrat
sau solventul pur) ctre compartimentul unde concentraia solventului este mai mic (soluia mai
concentrata). n consecin apare un flux de solvent prin membrana numit flux osmotic, care
antreneaz i molecule sovitului (pentru care membrana este impermeabil); la impactul acestora cu
membrana va apere o presiune osmotic. Osmoza poate fi mpiedecat exercitnd o presiune
contrar presiunii osmotice.
Fenomenul de osmoza poate fi pus n evidenta cu un aparat numit osmometru (fig. 11) format
din dou vase de sticl A i B, care conin soluii cu concentraii diferite ale aceluiai solvent,
separate prntr-o membran semipermeabil M. Daca n vasul A se pune o soluie concentrat, iar in
vasul B o soluie mai putin concentat (sau soventul pur), astfel nct nivelul lichidului s fie iniial
aceleai in cele dou vase, atunci moleculele solventului din B vor trece prin membrana
semipermeabil n vasul A. Datorit solventului ptruns n vasul A, nivelul lichidului ptruns n
acest vas crete i apare o presiune hidrostatic, care echilibreaz presiunea osmotic.
n consecin, la echilibru, presiunea osmotic va fi:
p = gh
(17)
unde este densitatea soluiei din vasul A, iar h este diferena de nivel a lichidului din cele dou
vase, n starea finala, la echilibru.
c = /V
(19)
p = cRT
n cazul in care solvitul disociaza numarul de particule osmotic active crete cu i :
i =1+
16
(20)
(21)
(24)
asigura aceasta funcie de reglare, apare starea toxic numit uremie (ureea i ali produi toxici ai
metabolismului proteic depesc concentraia n snge de 3,5mg%). n aceste cazuri dezintoxicarea
sngelui se face cu ajutorul rinichiului artificial (fig. 12).
Tab. 6. Transportul osmotic
Capilar arterial
Interstiiu
Presiunea mecanica (mmHg)
32
1-9
Presiunea coloidosmotic (mmHg)
21
Sensul transportului
Capilar venos
12
Sngele este filtrat prin dializa, care foloseste o membran din plastic semipermeabil, care
permite particulelor de dimensiuni mici, cum ar fi moleculele sau ionii, s o strabat n ambele
direcii, n timp ce particulele coloidale i macromoleculele sunt reinute ntr-o parte. Soluia de
dializa este salin i uor hipertonic, acest lucru asigurnd o presiune osmotic mrit n
compartimentul care conine sngele, determinnd apa s treac n dializor
3. BIOFIZICA CELULAR
Biofizica celular, ca parte a biofizicii, studiaz fenomenele fizice implicate n funcionarea
sistemelor biologice, fiind un capitol care utilizeaz tehnici i concepte fizico-chimice pentru
cercetarea fenomenelor lumii vii.
3.1. Biomecanica
Biomecanica reprezint o ramur a biologiei, ce se ocup cu studiul mecanicii aplicate n
cadrul sistemelor biologice, cu studiul principiilor anatomice ale micrii organismelor superioare.
Biomecanica este larg aplicat n sport i medicin. Biomecanica poate fi definit ca interdisciplina
care descrie, analizeaz i evalueaz micarea organismelor vii. Micrile fizice implicate sunt de o
mare diversitate: mersul, ridicarea unei greuti sau performantele unui atlet. Principiile fizice i
biologice care se aplic sunt aceleai n toate cazurile, ceea ce se schimb este doar specificul
micrii i nivelul de detaliu care se cere n privina performanelor fiecrei miscri.
Biomecanica este construit pe corpul cunotinelor de baz ale fizicii, chimiei, matematicii,
fiziologiei i anatomiei. Ea poate fi definit ca tiina care studiaz caracteristicile rspunsului n
timp si spaiu ale organismelor n ansamblu cnd sunt supuse aciunii unor sisteme de fore interne
sau externe. Cu alte cuvinte ea aplic legile mecanice la studiul sistemelor biologice.
18
F
r
P
Fig. 13. Momentul fortei
19
cu multiplii acesteia:
1 kcal = 103 cal; 1Mcal = 106 cal; 1 Gcal = 109 cal
- in electricitate (si energetica) se foloseste kilowatul ora (kwh), cu relaia de transformare:
1kwh = 3,6. 106 J
- in fizica nucleara se foloseste unitatea numita electron-volt, (eV) ca fiind energia primita de
un electron accelerat intr-un camp electric de un volt:
1 eV = 1,6.10-19 J
cu multiplii keV, MeV si GeV.
Transformarea energiei n biosfera (bioenergetica)
Transformarile de energie ce au loc la nivelul intregii biosfere pot fi impartite in trei etape
principale:
I. Captarea energiei radiante solare si stocarea ei sub forma de energie chimica, in biomasa
vegetala. Acest proces este realizat prin fotosinteza, de plantele verzi. Radiatia solara reprezinta
unica sursa primara de energie pentru biosfera. Pamantul primeste de la Soare, in medie, 1,5
kW/m2, adica anual 5,6x1024 J, din care numai 4% este absorbita de pigmentii fotosintetici ai
plantelor, si din care numai 1% este, in final, stocata sub forma de energie chimica in biomasa
vegetala. In ansamblu, in aceasta etapa, aproximativ 0,04% din energia solara incidenta este stocata
in biomasa vegetala;
II. Eliberarea in cadrul metabolismului energetic al heterotrofelor a energiei chimice din
alimente si inmagazinarea ei tot ca energie chimica in acid adenozin trifosforic (ATP);
III. Hidroliza ATP si utilizarea energiei rezultate pentru efectuarea de lucru mecanic si
producerea de caldura, necesare in functionarea organismului. Prin hidroliza moleculei de ATP
rezulta acid adenozin difosforic (ADP), fosfor anorganic (Pa) si energie:
ATP + H2O = ADP + Pa + E;
(E = 7,3kcal/mol la t = 25oC si pH = 7).
(48)
Puterea este o marime fizica egala cu lucrul mecanic efectuat in unitatea de timp definita
conform relaiei:
P = L/t
(49)
Tinand cont de expresiile lucrului mecanic (43) si (44) puterea capata forma :
sau
P= p D
(50)
P=Fv
unde D este debitul volumic al fluidului.
Unitatea de masura pentru putere in SI este watt-ul:
[P]si = 1 W
cu multiplii acestuia kW, MW si GW.
Ca unitate tolerata pentru putere se utilizeaza calul putere (CP sau HP), cu urmatorul raport de
transformare:
1 CP = 736 W = 0,736 kW
Lucrul mecanic i puterea inimii
n timpul circulaiei sanguine o parte din energia cinetica a sngelui se transforma in caldura
datorita frecarii cu peretii vaselor sau vascozitatii. Din aceasta cauza energia mecanica a sangelui
scade, si pierderea este compensata prin lucrul mecanic efectuat de muschiul inimii. Ciclul cardiac
poate fi reprezentat grafic, in coordonate presiune-volum, pentru ventricolul stng, (fig. 15), in care
distingem urmatoarele faze :
AB - faza de umplere a inimii cu snge, prin artera pulmonara, la presiune mica si constanta
(diastola) ;
BC - contractia izometrica a muschiului inimii;
CD - faza de pompare a sngelui in aorta (sistola);
DA - relaxarea muschiului.
Intre presiunea sistolica si presiuinea diastolica exista o relaie simpla:
22
pd
1
ps
2
(51)
Suprafaa hasurata reprezinta lucrul macanic efectuat de ventricolul stng, respectiv aria unui
dreptunghi :
L = p. V = 70 100 133 10-6 = 0.93 J
Daca tinem cont si de ventricolul drept, care se comporta asemanator dar efectueaza un lucru
mecanic mai mic cu aproximativ 20%, rezulta ca lucrul mecanic total efectuat de inima la o
contractie este L = 1,1 J. La un puls de 60 batai/min, puterea inimii este :
P = L/ t = 1,1 W
Aceasta valoare numerica este mica, comparabila cu puterea unui motor de casetofon; ceea ce
impresioneaza la muschiul inimii este lucrul mecanic efectuat fr oprire, in timpul vietii (t = 70
ani):
L = P t = 1,1 70 365 24 3600 = 2,4 109 J
b) Proprietatile mecanice ale corpurilor solide
Actiunea unei forte asupra unui corp, modifica forma exterioara a corpului si produce
deformarea acestuia. Solid ideal (corp perfect rigid) care sub actiunea fortelor sa nu isi madifica
configuratia iniiala, nu exista in natura.
Daca, dup incetarea actiunii fortei, corpul revine la forma si dimensiunea iniiala, el se
numeste perfect elastic; daca deformatia produsa este permanenta, corpul se numeste perfect
plastic. Un corp solid, in funcie de natura sa si marimea fortei exterioare, se comporta intre aceste
doua limite. Pentru a descrie proprietatile mecanice ale corpurilor solide, sa consideram un caz
simplu de deformatie (fig. 16).
Consideram o bara rigida de lungime iniiala l0 , sectiune S, cu dimensiunile transversale mult
mai mici dect l0, fixata la capatul superior si supusa la capatul inferior actiunii unei forte
exterioare, care tinde sa alungeasca bara. Att timp cat efortul unitar F/S nu depaseste o anumita
valoare alungirea barei, l, este proportionala cu efortul unitar (legea lui Hooke):
F
l
=E
S
l0
23
(52)
a)
b)
Suntem in domeniul de elasticitate, si dup incetarea actiunii fortei bara revine la lungimea
iniiala. Aceasta relaie poate fi reprezentata grafic prntr-o dreapta (fig.16b); peste o anumita
valoare, care depaseste limita de elasticitate, alungirea relativ crete mult mai repede dect efortul
unitar si bara nu mai revine la lungimea iniiala; suntem in domeniul de plasticitate, dup care bara
se rupe. Marimea E, care intervine in relaia (52) se numeste modul de elasticitate, reprezinta panta
dreptei din fig. 16b si are aceeai dimensiune si unitate de masura (N/m2) cu efortul unitar. In tab. 7
sunt prezentate diferite valori pentru modulul de elasticitate.
Materialul
(106 m2)
Muschi
0.01
In ce priveste, rezistenta la rupere prin tractiune, in tabelul 8, sunt date cateva valori pentru
diferite tesuturi in comparatie cu otelul:
Materialul
F/S
(106N/m2)
Muschi
0,4
25
Fig. 20. Curgerea unui lichid prntr-o conducta de sectiune si nlime variabila
Aplicm relaia dintre lucru mecanic i energie (47). Volumul V care intr la momentul
iniial prin seciunea S1, va ajunge n intervalul t n seciunea S2. Lucrul mecanic efectuat asupra
elementului V n timpul deplasrii va fi:
L = (p1 - p2) V
(55)
Variaia energiei cinetice Ec si poteniale Ep va fi:
Ec = V (v22 - v12)/2
deoarece: L = Ec + Ep, vom avea:
Ep = V g(h2 - h1)
(56)
(57)
(58)
La curgerea unui lichid printr-o conducta suma dintre presiunea statica, presiunea
dinamica si presiunea hidrostatica ramane constanta.
Aceasta relaie arat c, presiunea statica scade pe msur ce viteza de curgere crete, daca
presiunea hidrostatica ramane constanta; din acest motiv se recomanda ca presiunile arteriale sa fie
masurate in pozitie de decubit, sau sezanda, cu presostatul la nivelul cordului, pentru ca influen
factorului hidrostatic sa fie minima.
c.2. Legea lui Fick si Fourier
Putem calcula rezistenta la curgerea unui lichid prntr-o conducta R , in funcie de diferenta de
presiune la capetele conductei p si debitul volumic, Qv, ca fiind:
(59)
R = p/ Qv
relaie cunoscuta in hidrodinamica sub numele de legea lui Fick si Fourier, analoga legii lui Ohm
din electricitate (R = U/I).
In cazul particular al unei conducte cilindrice de lungime, l, cu raza sectiunii circulare, r
debitul volumic este dat de relaia lui Hagen Poiseuile:
r 4 p
Qv =
8 l
(60)
Din relaiile (59) si (60) pentru rezistenta la curgere a unui lichid prntr-o conducta cilindrica
rezulta:
R = 8 l / r4
(61)
Cum este firesc, rezistenta intampinata de fluid este proportionala cu coeficientul de
vscozitate si cu lungimea conductei; dependenta de puterea a patra a razei este importanta in cazul
curgerii sngelui prin vase cu sectiune variabila. Presupunand ca sub actiunea muschilor netezi, raza
unui vas de snge se reduce la jumatte, din formula (61) rezulta ca rezistenta la curgere crete de
24 = 16 ori, ceea ce inseamna, conform relaiei (60), ca debitul scade de 16 ori.
In consecin, prin contractii relaiv mici ale muschilor netezi se poate exercita un control in
limite largi asupra rezistentei la curgere, respectiv asupra debitului circulatiei sanguine.
Rezistenta la curgere a sngelui definita conform relaiilor (59) si (61) se numeste in clinica
rezistenta vasculara si se masoara in unitati de rezistenta periferica (URP):
1 URP = 1 torr/ 1 ml s-1
In mod normal, presiunile auriculare sunt pad =100 torr si pas =10 torr, la un debit al circulatiei
sanguine Qv = 80 ml/s. In aceste condiii rezistenta normala la curgere in patul vascular este :
Rn = ( pad - pas) / Qv = 1,1 URP
In caz de efort fizic intens pad = 150 torr, iar debitul crete la 250 ml/s, ceea ce inseamna ca
rezistenta vasculara scade la jumatte ( Re = 0,5 URP). La hipertensivi pad = 200 torr, pas = 10 torr si
Qv = 80 ml/s, rezistenta vasculara se dubleaza. Aceste concluzii sunt prezentate in tab. 9 :
Starea
Normal
Efort
Hipertensivi
pad (torr)
100
150
200
Sarcomer contractat
a)
b)
Fig. 21. Alcatuirea unui sarcomer: a) sectiune longitudinala, b) sectiune transversala
mare. De exemplu, in cazul unui ritm moderat de mers, tricepsul sural exercita o forta egala cu de
patru ori mai mare dect greutatea corpului, iar in timpul alergarii o forta de sase ori mai mare dect
greutatea.
d.2. Relaia fora-vitez de scurtare. Formula lui Hill
Viteza de scurtare a unui muchi depinde de fora exterioar ce trebuie nvins (deci de fora
de contracie la un moment dat). Astfel, un obiect uor este ridicat mai rapid, unul mai greu, mai
lent. Ecuaia care reprezint acest proces, pleaca de la faptul ca putera mecanica dezvoltata de un
muschi, egala cu produsul dintre forta si viteza de scurtate, este constanta si este cunoscuta sub
numele de formula lui Hill:
(F+a) (v+b) = (Fmax +a) b = a(vmax+ b) = ct
(62)
Aceasta este ecuaia unei hiperbole (fig.22), in care: F este fora de contracie; v este viteza;
a,b, - constante (a are dimensiunea de for, b de vitez); Fmax - fora maxim dezvoltat de muchi.
Scurtarea fr sarcina (F=0) este rapida (v = vmax) si contractia se numeste izotona, deoarece
muschiul nu dezvolta o forta si nu efectueaza lucru mecanic.
Atunci cand F = Fmax si v = 0, de asemenea muschiul nu efectueaza lucru mecanic, deoarece
nu se scurteaza si dezvolta numai o forta activa. Acest tip de contractie se numeste izometrica. Intre
aceste doua limite se situeaza domeniul contractiilor fiziologice normale (auxotonice). La fore mari
de contractie poate apare ruperea fibrelor musculare i nu se mai respect relaia lui Hill. Aceste
consideratii sunt sintetizate in tab. 10 .
Tipul
contractiei
Izotona
Auxotonica
Izometrica
Ritmul de furnizare
a energiei chimice
redus
mediu
mare
e) Efectele biologice ale unor factori mecanici; echilibrul corpului si mersul. Din punct de
vedere mecanic corpul uman este format este format din mai multe segmente articulate, formand un
sistem complex de parghii.
Prin parghie, din punct de vedere fizic, nelegem o bara rigida care se poate roti in jurul unui
punct fix, numit punct de sprijin, sub actiunea unei forte active pentru a invinge o forta pasiva,
numita rezistenta. In funcie de pozitia relativ a punctului de sprijin (S) in raport cu punctul de
aplicatie al fortei active (A) respectiv pasive (B) parghiile se clasifica in trei genuri (fig. 23, sus):
a) parghia de genul I;
Conditia de echilibru a parghiei este realizata daca momentele celor doua forte sunt egale,
adica momentul rezultatnt este nul, respectiv fortele sunt invers proportionale cu bratele:
MF = MR ;
F bF = R bR ;
F bR
=
R bF
(63)
Parghiile nu produc lucru mecanic, si in cazul ideal, fr frecare, lucrul mecanic al fortei
active compenseaza lucrul mecanic al rezistentei:
LF = LR
(64)
29
a) echilibrul capului
b) talpa piciorului
c) antebratul in flexie
Fig. 23. Schemele diferitelor genuri de parghii (sus). Exemple de parghii din corpul uman (jos)
In corpul uman se gasesc aproximativ 200 de parghii osoase de diferite genuri; bara rigida
este o piesa scheletica, punctul de sprijin este o articulatie mobila sau semimobila, forta activa este
data de contractiile muschilor si rezistenta este greutatea sau forta de frecare. Majoritatea sunt
parghii de genul III, cum ar fi antebratul in flexie, dar ntlnim si parghii de genul I (cutia craniana
in echilibru pe prima vertebra) si II (talpa piciorului atunci cand stam pe varfuri (fig. 23, jos). De
exemplu, in cazul ecilibrului capului, punctul de sprijin este prima vertebra (atlas), forta rezistenta
este greutatea cutiei craniene si forta activa este data de contractia muschilor cefei.
O aceeai parghie isi poate schimba genul in funcie de muschiul care actioneaza segmentele
articulare. Micrile articulare sunt combinate si se efectueaza concomitent in mai multe planuri.
Doua segmente cu o articulatie comuna formeaza un cuplu cinematic (de ex. bratul cu antebratul).
Cuplurile cele mai numeraose executa o micare de rotatie. Cuplurile cinematice legate intre ele
formeaza un lant cinematic, dintre care cele mai importante sunt:
- lantul cinematic al capului gatului si trunchiului;
- lanturile cinematice ale membrelor superioare;
- lanturile cinematice ale membrelor inferioare.
Musculatura membrelor inferioare fiind mai puternica si avand o suprafaa de insertie mai
mare fata de cea a membrelor superioare asigura echilibrul si amortizarea corpului, in timp ce
musculatura membrelor superioare asigura finetea, precizia si viteza micrilor.
e.1. Echilibrul corpului uman
Din puct de vedere static, la echibru, corpul uman trebuie sa respecte condiiile generale de
echilibru pentru corpurile asezate pe un plan. In aceasta conditie echilibrul poate fi stabil, instabil
sau indiferent (fig. 24). Un corp asezat pe un plan este in echilibru stabil daca verticala centrului de
greutate (CG) cade in interiorul bazei de sustinere; cu cat aria bazei de sustinere este mai mare, cu
cat nlimea CG fata de baza de sustinere este mai mica si cu cat proiectia CG este mai aproape de
centrul bazei de sustinere, cu att echilibrul este mai stabil.
a) stabil
b) instabil c) indiferent
Fig. 24. Echilibrul corpurilor asezate pe un plan
Echilibrul este instabil daca baza de sustinere este mica, CG se afla foarte sus sau proiectia
CG este la marginea bazei de sustinere. Echilibrul este indiferent daca centrul de greutate ramane
permanent la aceeai nlime, iar proiectia sa trece permanent prin acelasi punct al bazei (cazul
unei sfere asezate pe un plan orizontal).
30
a)
b)
Fig. 25. a)Coloana normala; b)Coloana scoliotica;
a)
b)
Fig. 26. a) Coloana normala; b)Cifoza
Cifoza este o deviatie a coloanei vertebrale in plan sagital, prin exagerarea curburilor normale
ale coloanei vertebrale. Debilitatea generala sau pozitiile gresite (in banca, la locul de munca) si
miopia pot favoriza atitudinii cifotice. Cifozele adevarate, functionale au la baza un traumatism cu
31
turtirea unei vertebre in unghi ascutit spre inainte (in pana) ceea ce determina asezarea coloanei in
unghi deasupra si sub vertebra lezata. O alta cauza a cifozei este atunci cand corpul este meninut
mult timp aplecat inainte, se produce o turtire a corpurilor vertebrale in partea anterioara, din cauza
greutatii corporale care afecteaza si actioneaza asupra acestei parti a vertebrei.
Lordozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioara, prin exagerarea
curburilor normale ale coloanei vertebrale. Bazinul cade mai mult inainte dect normal, exagerand
curbura lombara. O cauza favorizanta la femei este purtarea incaltamintii cu tocuri inalte, care duc
la inclinarea bazinului inainte si a trunchiului inapoi, determinand lordozarea. Lordoza este prezenta
si in cazurile cu luxatie congenitala de sold bilaterala.
a)
b)
c)
Fig.27.a) Coloana normala;b) Lordoza; c) Platfus
a) aplecat inainte
b) aplecat inapoi
c) vertical
Fig. 28. Echilibrul corpului uman n edere
Cazuri posibile:
a) trunchiul este aplecat inainte, verticala nu trece prin linia care uneste cele doua ischioane
(I); pentru a-si menine pozitia subiectul are doua posibilitati:
- se sprijina cu mainile marind astfel aria bazei de sustinere a trunchiului;
- contracta muschii sacro-lombari, prin efortul acestora putandu-se menine pentru catva timp
echilibrul trunchiului.
b) trunchiul este aplecat inapoi, verticala CG cazand in spatele liniei care uneste ischioanele;
pentru meninerea echilibrului in aceasta pozitie, subiectul se reazema cu spatele de spatar.
32
p = f (V , T )
(65)
(66)
unde = m/
/ este numarul de kilomoli, m fiind masa si masa moleculara a gazului.
b) Procesele termodinamice care pot aprea n cazul gazelor, considernd o masa constanta
de gaz., sunt:
proces izoterm, (legea Boyle Mariotte), dac pe tot parcursul desfurrii procesului,
temperatura rmne constant (T = const.) din (63) rezulta ecuaia acestei transformari:
pV = const.
(67)
proces izocor, (legea Charles), dac pe tot parcursul desfurrii procesului, volumul
rmne constant (V=const.) din (63) rezulta ecuaia acestei transformari:
p/T = const.
(68)
proces izobar, (legea Gay Lussac), dac pe tot parcursul desfurrii procesului, presiunea
rmne constant (p = const.) din(63) rezulta ecuaia acestei transformari:
V/T = const.
(69)
proces adiabatic, dac procesul se desfoar fr schimb de cldur cu exteriorul (Q = 0).
Ecuaia transformarii adiabate in funcie de presiune si volum este:
34
pV = const.
(70)
unde este exponentul adiabatic, definit ca raportul caldurilor molare la presiune constanta (Cp) si
la volum constant (Cv):
Cp
(71)
Cv
Fig. 29. Reprezentarea grafica a transformarilor ale gazului ideal in coordonate (p,V) si (V,T)
J = LX
(73)
unde L se numete coeficient fenomenologic. De exemplu in cazul primei legi a lui Fick pentru
difuzie (14), fluxul este proportional cu gadientul concentraiei, coeficientul fenomenologic fiind D.
ntr-un sistem pot exista simultan mai multe tipuri de procese i acestea nu sunt independente.
Uneori, un proces atrage dup sine alt proces, deci apare o cuplare a proceselor.
d) Reglarea temperaturii corpului. Homeostazia temperaturii
Prin reactiile matabolice orice organism produce caldura (termogeneza), dar aceasta caldura
este pierduta (termoliza) de corp la fel de repede cum este produsa. Viteza de producere a caldurii
este proportionala cu viteza reactiilor metabolice si crete o data cu creterea temperaturii corpului
(viteza de producere a caldurii crete cu 40% pentru o variaie de temperatura = 5 ). Dup
35
modul cum organismul exercita controlul asupra pierderii, respectiv asupra producerii de caldura
acestea se impart in organisme heteroterme sau poikiloterme (cu snge rece), cum sunt reptilele si
pestii si homeoterme (cu snge cald), cum sunt pasarile si mamiferele.
Homeostazia (din limba greac: homois = aceeai, i stasis = stare) reprezint proprietatea
organismului de a menine, n limite foarte apropiate, constantele mediului intern, datorita
interventiei unor mecanisme de reglare proprii. Reglajele homeostatice, pentru diferiti parametri
fizici sau chimici nu sunt la fel de precise. Acest lucru apare ca o consecin a faptului ca reglajele
homeostatice au aparut succesiv pe scara filogenetica. Sistemele de reglaj dobandite la inceputul
scarii filogenetice au deja o evolutie incheiata si sunt ajunse la o mare precizie, cum ar fi de
exemplu reglarea pH-ului celular, spre deosebire de mecanismele de reglaj dobandite ulterior, la
care precizia este mai mica. Posibilitatea organismului de autoreglare a unui parametru fizic sau
chimic, il face sa pastreze un grad de libertate mai mare fata de parametrul respectiv si sa se
acomodeze mai uor la condiii variabile ale mediului exterior.
La organismele heteroterme, producerea si pierderea de caldura nu sunt reglate. Din acest
motiv, temperatura corpului lor variaza in funcie de temperatura mediului inconjurator. Cand
temperatura exterioara este scazuta, ele scad temperatura corpului, si reduc implicit viteza de
producere a caldurii. Pentru aceste specii mijloacele eficiente de protectie la frig constau in
retragerea in adaposturi sau migratie.
Homeotermele, pe langa faptul ca au o productie de caldura superioara, sunt inzestrate cu un
aparat termoreglator, care influienteaza att producerea, ct i pierderea de caldura; aceste
organisme, cand sunt expuse la frig, tind sa creasca viteza de producere a caldurii si sa reduca viteza
de pierdere, iar intr-un mediu cald procedeaza invers, reusind astfel sa menina, intre anumite
limite ale temperaturii mediului inconjurator temperatura centrala a corpului la valori constante
(intre 37C si 42C ). La pasari, aceasta valoare e de 41C - 42C, la caine 38C, la om 37C.
Procesul de homeotermie reprezinta o treapta de evolutie superioara pe scara filogenetica si
ontogenetica. Aceasta explica de ce mamiferele nou-nascute sunt poikiloterme.
Producerea de caldura (termogeneza) este influenta in principal de doi factori: ingerarea de
alimente si efortul muscular. Raportul dintre lucrul mecanic efectuat si caldura produsa este de
aproximativ 4:1. Tropaitul, micarea ritmica a bratelor sunt procedee obisnuite de incalzire in
mediile reci. Tremuratul este o reactie fiziologica care are acelasi efect; in plus micarea, voluntara
sau involuntara determina creterea fluxului sanguin si prin urmare creterea temperaturii.
Producerea de caldura in organismul uman, in repaus, are loc in cea mai mare parte la nivelul
organelor viscerale toraco-abdominale si in cutia craniana. Ele realizeaza termogeneza centrala. In
repaus, organismele interne participa cu 70% la intreaga productie calorica a corpului. Ficatul
produce aproximativ 20% din caldura corpului, motiv pentru care temperatura sngelui care
paraseste ficatul depaseste cu 1-2 C temperatura rectala.
Tab. 11. Debitul mediu normal al producerii de caldura, la om
Condiii de efort muscular
Debitul producerii de caldura, (kcal/h)
In timpul somnului
54
In pozitie sezand, in stare de veghe
100
In cursul unui efort muscular uor
170
In cursul unui efort muscular moderat
290
In cursul unui efort muscular intens
450
In cursul unui efort muscular foarte intens
600
Restul caldurii se produce in musculatura si in tegumente: acestea sunt producatoare
periferice de caldura. In repaus, valoarea caldurii produse de periferie, muschi si piele, este de 20%.
In condiii de efort fizic, producatorul principal de caldura devine musculatura; producerea de
caldura, la un organism homeoterm are valori minime in zona de neutralitate termica. Pentru omul
imbracat, zona de neutralitate termica este intre 20 - 22C, iar pentru cel dezbracat, intre 26 - 30C.
Producerea de caldura in aceasta zona asigura cheltuielile energetice bazale.
36
Pierderea de caldura a corpului (termoliza) se face orin doua categorii de procese: fizice si
fiziologice. Procesele fizice responsabile de pierderea de caldura a unui organism sunt: radiatia,
conductia, convectia si evaporarea apei.
1) Radiatia. Cea mai mare parte a caldurii corporale se pierde prin iradiere. Un subiect, ale
carui pierderi totale de caldura sunt de 2600 kcal/24 h pierde prin radiatie 1200 kcal (46%) imbract
i 1800kcal (69%) daca este dezbracat. Tegumentul uman emite radiatii electromagnetice, indeosebi
din zona infrarosie. Pierderea de caldura prin radiatie depinde proportianal de marimea suprafetei si
crete cu temperatura acestuia. Radiatiile emise sunt absorbite de corpurile din mediul ambiant.
Orice corp care emite radiatii are si proprietatea de ale absorbi. In acest fel, corpul uman, plasat in
apropierea unei sobe absoarbe circa 97% din radiatiile proiectate pe tegument. Emisivitatea
suprafetei corporale este raportul dintre energia incidenta absorbita si energia radianta, maximum
posibil emisa efectiv. Cand acest raport este 1, in cazul corpului negru ideal, acesta absoarbe toata
energia si emite maximum de radiatii la temperatura data. Tegumentul uman are o emisivitate
apropiata de a corpului negru ideal si anume de 0,95; majoritatea radiatiilor produse fiind infrarosii,
culoarea pielii nu influienteaza iradierea; pielea neagra reduce absorbtia cu 36%. Prin iradiere
caldura organismului nu se pierde in aerul inconjurator, ci e absorbita de obiectele solide din a caror
temperaturaeste inferioara corpului.
2) Conductia reprezinta pierderea directa a caldurii din tegument, prin contact direct al
acestuia cu un corp solid, avand temperatura inferioara ( scaun, pat, etc.). Caldura pierduta prin
conductie depinde proportional de marimea suprafetei de contact si de diferenta de temparatura
dintre corpuri. Mecanismul pierderii de caldura prin conductie il reprezinta micarea dezordonata de
agitaie termica a moleculelor celor doua corpuri la nivelul suprafetei de contact.
Imbracarea constituie pentru om un bun izolator termic, care reduce conductibilitatea termica
tegument - corpuri solide inconjuratoare. Prin conductie se pierd aproximativ 450 kcal/zi (18%).
3) Convectia este pierderea de caldura a corpului in fluidele ambiante. Incalzirea aerului in
contact cu tegumentul si micrile active ale corpului genereaza curenti de aer in jurul corpului, care
aduc noi straturi de aer rece pe suprafaa cutanata. Curentii de convectie sunt produsi chiar la
imobilitatea corpului; aerul incalzit la suprafaa pielei se ridica, noi paturi de aer rece luandu-i locul.
Aproximativ 300 kcal/zi (12%) din caldura corporala se pierde prin convectie. Pierderile cresc
foarte mult in cazul expunerii organismului la curenti de aer rece. Prin convectie se pierde caldura si
pe suprafaa cailor respiratorii, in aerul expirat. Pierderea prin convectie se realizeaza si in cazul
imersiunii, apa ca si aerul fiind fluide. Din cauza caldurii specifice relaive mari a apei (1,00) fata de
cea a aerului (0,17 - 0,24), pierderile de caldura prin convectie, ale unui om ce inoata in apa rece,
cresc la 20C, aproximativ de 200 ori, fata de pierderile in aer.
4) Evaporarea apei. Un litru de apa, prin evaporare la 37C, absoarbe de la corpurile din jur o
cantitate de caldura egala cu 580 kcal. Intrucat un om, in condiii normale de existenta, pierde in 24
de ore circa 500 ml apa, prin evaporare la suprafaa tegumentului (pierderea insensibila de apa),
chiar in lipsa secretiei sudorale (transpiratie, sau pierdere sensibila de apa) si circa 500 ml prin
vaporii care satureaza aerul expirat, rezulta o pierdere totala de aproximativ 600 kcal /24 ore, prin
evaporarea apei. Cantitatea de apa ce se evapora la suprafaa corpului depinde de suprafaa la care
se face vaporizarea, de temperature pielii, de tensiunea de vapori a aerului si de micrile acestuia.
Umiditatea relativ de 40-60% a aerului asigura sub acest raport confortul optim. Intr-un aer incalzit
si saturat cu vapori de apa, evaporarea nu se produce si pirderea de caldura prin acest proces este
oprita.
Prin tegument se elimina cea mai mare cantitate de caldura (83%) gratie radiatiei, convectiei
si evaporarii. Prin aparatul respirator, pierderea se face prin convectie (incalzirea aerului inspirat) si
prin evaporare (saturarea aerului expirat cu vapori).
Pierderea de caldura prin procesele fizice: radiatie, convectie, conductie si evaporare este
proportionala marimea suprafetei expuse. Modificarea acestei suprafete, prin modificarea pozitiei
corpului sau a membrelor, modifica si debitul pirderii de caldura. Din acelasi motiv pierderea de
caldura la persoanele supraponderale este mai accentuata.
37
Fig. 30. Debitul pierderii de caldura prin procese fizice, la om (a jeun), in funcie de temperatura
mediului exterior:1-evaporare; 2-radiatie, conductie, convectie (cumulate); 3- total
arteriale, pulsul si glicemiei. Diferente mai mari de 1oC corespund unor condiii diferite de
eliminare a caldurii. Creterea locala de temperatura implica un flux sanguin crescut (inflamatie,
fistula arterio-venoasa), iar scaderea reflecta diminuarea locala a debitului sanguin (spasm sau
obstructie arteriala). Pentru sensibilizarea metodei si diferentierea spasmului de obstructia
vasculara, se recomanda examenul temperaturii cutanate la proba de cald si la rece: in timpul
expunerii la rece, regiunea cu circulatie mai bogata ramine mai mult timp calda, dect zonele cu
circulatie deficitara, iar la reincalzire temperatura crete mai repede in zonele normale.
In cursul ciclului ovarian, la femei se ntlnesc oscilatii ale temperaturii cu o perioada de 28
zile. O data cu ovulatia, aproximativ la mijlocul perioadei menstruale, temperatura crete brusc cu
0,4 - 0,5C, uneori cu 1C si chiar mai mult, meninandu-se ridicata tot timpul persistentei corpului
galben, din cauza secretiei de progesteron. O data cu terminarea menstruatiei, temperatura revine la
valori mai coborate, pe toata durata foliculara a ciclului. Aceasta modificare a temperaturii,
sincroana cu ovulatia, constituie un test de precizie a duratei ovulatiei, important pentru stabilirea
perioadelor de fecunditate a femeii.
Termometria cutanata. In clinica, temperatura cutanata se masoara cu termometre de contact,
care pot fi temometre cu lichid (mercur, alcool) bazate pe fenomenul de dilattie sau termometre
electrice (termocuplu sau termistor), care folosesc modificarea unui pametru electric (tensiunea,
rezistenta) in funcie de temperatura. Camera de examen trebuie sa prezinte o temperatura
constanta, in jur de 24 oC , fr curenti de aer, iar subiectul sa stea in condiii de repaus cel putin 15
minute, dezbracat, intins pe pat, pentru echilibrarea termica cu mediul din camera.
39
e) Principiile termodinamicii
Termodinamica este fundamentata pe doua principii, la care s-a ajuns prin generalizarea
constatarilor experimentale legate de functionarea masinilor termice, si care s-au dovedit a fi legi
generale ale naturii.
Principiul I al termodinamicii
n urma eecurilor de a construi o main care, odat pornit, s funcioneze la nesfrit fr a
consuma energie, un perpetuum mobile de spea I-a, adica o masina a carui randament sa fie
supraunitar ( > 1); s-a ajuns la concluzia c nu se poate crea energie, ci pentru furnizarea unei
energii este necesar consumarea alteia.
Principiul I al termodinamicii sau principiul conservrii energiei, postuleaz existena unui
parametru caracteristic oricrui sistem, numit energie intern (U) a sistemului, parametru care
exprim capacitatea total a sistemului de a efectua aciuni de orice tip i are o valoare bine
determinat n fiecare stare a sistemului. Conform unei alte formulri a principiului I, variaia
energiei interne a unui sistem la trecerea dntr-o stare n alta (U) este egal cu suma algebric
dintre cantitatea de cldur (Q) i toate formele de lucru mecanic sau travaliu (mecanic, chimic,
osmotic etc.) schimbate de sistem cu exteriorul, sau conform conveniei de semn n care se
consider negativ lucrul mecanic primit i pozitiv cldura primit:
U = Q - Li
(74)
In orice proces care are loc ntr-un sistem izolat nu se pierde, nu se creeaz energie, ci aceasta
trece dntr-o form n alta;
U = 0
(75)
Energia intern a unui sistem reprezint suma energiilor de orice fel (cinetica, poteniala,
etc.) ale particulelor ce alctuiesc sistemul (n aceasta nu este inclus energia cinetic i potenial a
sistemului, luat ca ntreg, n raport cu exteriorul). Cldur Q reprezint variaia energiei interne
prin micri dezordonate ale moleculelor (agitaie termic), iar lucrul mecanic L - variaia energiei
interne prin micri ordonate la scar macroscopic. Lucrul mecanic se poate transforma total in
caldura, in timp ce caldura nu se poate transforma dect partial in lucru mecanic.
Pentru procesele care au loc n atmosfer liber, aa cum sunt sistemele biologice, presiunea
este constant (condiii izobare). n acest caz, n locul energiei interne U se introduce mrimea
numit entalpie, H:
H = U + pV
(76)
Variaia de entalpie este:
H = U + p V + V p
(77)
in care L= p V, pentru sistemele biologice care evolueaza la presiune constanta (izobar) p = 0
(V p = 0) si Q = L + U, rezulta
H = Qizobar
(78)
Relaia (78) arata ca variaia entalpiei sistemului se masoara prin caldura schimbata in
procesul izobar. Variaia de entalpie obinuta prin arderea izobara a diferitelor substane biochimice,
este aproximativ aceeai pentru proteine, aminoacizi si glucide, dar este de circa trei ori mai mare
pentru lipide, asa cum rezulta din tab. 12 , ceea ce explica rolul de rezerva energetica pe care o au
grasimile in organism.
Tab. 12. Variaia de entalpie in arderea izobara
Substana
Glicocol
Proteine
Glucide
Lipide
3,1
4,1
4,1
9,3
H (kcal/g)
Cnd H > 0 sistemul primete cldur (reacii endoterme) i cnd H< 0 sistemul cedeaz
cldur (reacii exoterme).
Aplicatii ale principiului I in biologie
Sistemele biologice sunt sisteme termodinamice deschise, iar procesele biologice sunt procese
termodinamice ireversibile. Organismele vii sunt sisteme a cror energie intern poate crete sau
scdea n funcie de diferite condiii (vrsta, starea fiziologic etc.). Pentru a aplica corect principiul
I n cazul organismelor, trebuie s se in seama de faptul fundamental c ele sunt sisteme deschise
40
care primesc i degaj n exterior energie si substana, astfel nct problema conservrii energiei se
pune numai pentru sistemul nchis format din organismul respectiv mpreun cu mediul su
nconjurtor.
Bilanul energetic al organismului. Aplicnd principiul I n cazul unui organism, se poate
formula urmtorul bilan energetic:
Em = Q L + Ed
(79)
unde Em este energia preluat din mediu, Ed este energia depozitat n organism, Q si L au aceeai
semnificatie ca in relaia (65). Deoarece determinarea celor patru termeni din relaia (70) este
dificila, situatia poate fi simplificata daca subiectul este in repaus (L = 0), nu a mancat cel putin 12
ore inainte, ( Em = 0). In aceste condiii:
Q = Ed = Eu
(80)
unde Eu este energia utilizat. Din energia totala cheltuita in repaos doua treimi (2/3) este utilizata
pentru pomparea ionilor impotriva gradientilor transmembranari. Relaia (79) arata ca organismul
produce caldura, prin diminuarea rezervelor energetice. Determinarea producerii de caldura in
organismul uman, in condiiile limita mentionate mai sus (L = 0, Em = 0) constituie testul clinic al
intensitii metabolismului bazal, prin care se stabilete valoarea de referin la care s fie raportat
efectul diferiilor factori care influeneaz metabolismul energetic.
Bilantul energetic al unui organism, B(E), se poate determina daca se cunosc aportul
energetic, A(E), si consumul energetic, C(E), relaia dintre ele fiind:
B(E) = A(E) C(E)
(81)
Distingem urmatoarele trei situatii:
a) daca aportul energetic este egal cu consumul, atunci bilantul este nul, B(E) = 0, adica
organismul este echilibrat; acesta este situatia organismelor sanatoase, carora le este specifica atarea
stationara;
b) daca bilantul este pozitiv, B(E) > 0, ceea ce inseamna ca aportul este mai mare dect
consumul, este cazul obezitatii sau convalescentei;
c) daca bilantul este negativ, B(E) < 0, ceea ce inseamna ca aportul este mai mic dect
consumul, este cazul subnutritiei sau al unor boli.
Cu cat procesele metabolice in organism sunt mai active, cu att caldura produsa va fi mai
mare, ca de pilda in perioadele de cretere, convalescenta sau unele afectiuni in care apar
dezechilibre intre anabolism si catabolism (de ex. boala Basedow).
Intre rata metabolismului bazal, M, si greutatea corporala, G, avem o relaie logaritmica:
log M = a + b log G
unde a si b sunt constante caracteristice organismului respectiv.
Principiul II al termodinamicii
Principiul II al termodinamicii generalizeaz constatarea practic a imposibilitii ca o main
termic s transforme integral cldura n lucru mecanic (perpetuum mobile de speta a II-a),
randamentul de transformare fiind ntotdeauna subunitar (< 1).
Exist mai multe formulri ale principiului II. n varianta care indic sensul spontan al
desfurrii roceselor termodinamice, principiul II se numete principiul creterii entropiei.
Conform acestei variante, procesele ireversibile care se desfoar spontan n sistemele
termodinamice izolate au acel sens care duce la creterea entropiei.
S > 0
(82)
Entropia este un parametru de stare care msoar gradul de dezordine a unui sistem
termodinamic. Ea poate fi definit n dou moduri, unul macroscopic (Clausius) i al doilea
microscopic (Boltzmann).
(1) Conform modului macroscopic n care a fost introdus iniial acest concept, dac o cantitate
de cldur Q este absorbit reversibil de ctre un sistem, la temperatura constanta T (izoterm), se
definete o funcie de stare S, care crete cu S, n modul urmtor:
S = Q/T
(83)
(2) Boltzmann a artat c entropia exprim n mod nemijlocit alctuirea atomo-molecular a
sistemului i anume, gradul de ordonare a ansamblului de particule din care este alctuit. Dac
41
avem N particule identice (atomi, molecule) distribuite nivele energetice distincte, cte Ni pe
fiecare nivel, entropia ansamblului va fi:
S = - k ( Ni/N) ln (Ni/N)
(84)
unde k este constanta lui Boltzmann (k = R/NA = 1,3810-23 J/K), iar Ni/N = pi este probabilitatea de
ocupare a nivelului i, cu Ni = N.
nlocuind n funcie de probabilitate, obinem:
(85)
S = - k pi ln (pi)
ntr-un sistem ordonat sunt posibile foarte puine stri, doar cteva probabiliti sunt diferite
de zero i S va avea o valoare foarte mic. ntr-un sistem dezordonat exist o distribuie haotic a
particulelor, numrul de stri posibile este foarte mare i S va avea o valoare maxim. Pentru un
sistem total dezordonat N1 = N2 = ... = Ni = 1, i n acest caz:
S = k ln N
(86)
unde N este probabilitatea termodinamic a strii - numrul de aranjamente ale particulelor care dau
aceeai stare. n cazul unui sistem perfect ordonat (cristal perfect), N = 1, si deci :
S=0
(87)
Aplicatii ale principiului II in biologie. Termodinamica se ocup cu relaiile existente ntre
parametrii unui sistem atunci cnd acesta se gsete n stare de echilibru termodinamic, deci cnd
nu se desfoar nici un fel de proces, sau atunci cnd sistemul trece prntr-o succesiune coninu de
stri de echilibru, suferind o transformare reversibil. Dar procesele reversibile reprezint doar o
noiune ideal, o abstractizare, ce nu i poate gsi dect corespondente aproximative n natur. n
particular, toate sistemele biologice sunt deschise, avnd loc permanent schimburi de substane i
energie cu exteriorul, iar aceste schimburi reprezint n mod esenial procese ireversibile. Datorit
acestui fapt, aplicarea efectiv a termodinamicii n biologie a fost posibil numai dup apariia n
ultimele decenii a termodinamicii proceselor ireversibile.
Ca o consecin principiului II al termodinamicii am vazut ca pentru un sistem izolat entropia
sa crete. Principalele substane luate de animale din mediul exterior, cum sunt oxigenul si glucoza,
au entropii mai mici, in comparatie cu substanele rezutate din oxidare, apa si dioxidul de carbon
(tab.13), ca si cum animalele s-ar alimenta cu entropie negativa, ceea ce aparent contrazice princiul
II al termodinamicii. Organismele vii au proprietatea de a crete si a se dezvolta prin sintetizarea de
macromolecule cu o structura complexa si ordonata; din punct de vedere termodinamic, aceasta
inseamna ca sistemul devine mai ordonat, deci entropia scade. Contradictia este aparenta, deoarece
entropia crete numai pentru sistemele izolate. Organismele insa sunt sisteme deschise si faptul ca
entropia lor scade, duce implicit la o cretere a entropiei mediului exterior, astfel nct in ansamblu
se realizeaza o cretere a entropiei ( S > 0).
Tab.13. Entropiile principalelor substanelor metabolizate
Asimilate
Eliminate
Substana
Glucoza Oxigen Apa
CO2
Entropia (S) (kcal/mol.K)
50,7
48,9
49,0
51,1
vor analiza doua sisteme bicompartimentale simple dintre care ultimul este apropiat de sistemul
citoplasm lichid interstiial.
Cazul 1. Sistemul este format din doua compartimente separate prntr-o membrana selectiv
permeabila. Se consider c n compartimentul din stnga al sistemului din fig 33. se gsete o
soluie de KCl si anioni nedifuzabili pein membrana (A-Z), iar in cel de-al doilea apa distilata.
Conform legilor difuziei va aprea un flux de ioni de K+ si de Cl prin membrana catre
compartimentul in care se afla apa distilata.
Apare o diferen de potenial ntre cele dou compartimente, numit potenial de difuzie.
La echilibru diferenta de potential este data de ecuaia Nernst-Donnan:
[ ]
[ ]
K+
RT
E =
ln +
F
K
1
2
[ ]
[ ]
Cl
RT
=
ln
F
Cl
(88)
E K E Na E Cl
+
+
R K R Na RCl
g E + g Na E Na + g Cl E Cl
Em =
= K K
1
1
1
g K + g Na + g Cl
+
+
R K R Na RCl
(89)
1
. Aceast relaie red mai
R
corect dect ecuaia Nernst-Donnan valorile experimentale ale potenialului celular de repaus. Em
tinde s devin egal cu Ei al acelui ion pentru care conductana este mult mai mare dect a celorlali
ioni (de exemplu K+).
c) Potenialul de aciune celular.
La toate metazoarele sistemul nervos periferic i central constituie o vast reea de
comunicaie n cadrul organismului, reea n care pentru transmiterea semnalelor este utilizat un
fenomen de natur bioelectric, influxul sau impulsul nervos. Impulsul nervos reprezint variaia
tranzitorie i propagabil a potenialului de membran al fibrelor nervoase, numit potenial de
aciune (PA), produs de un stimul (uneori exist i o activitate celular spontan).
Potenialul de aciune este o depolarizare trectoare a membranei celulare prin care interiorul
celulei devine mai puin negativ dect n stare de repaus i diferena de potenial de-o parte i de alta
a membranei celulare scade. Declanarea potenialului de aciune se realizeaz prin deschiderea
porilor unor canale cationice sau anionice. Apar fluxuri de ioni care determin producerea unui
semnal electric. Ionii implicai sunt n special ionii de Na+ (n faza ascendent a PA) i de K+ (n
faza descendent). n celula muscular, n faza ascendent sunt implicai ionii de Ca++.
1. Potenialele de aciune locale (PA-l) se obin la stimuli depolarizani de intensitate mic,
avnd valoarea sub cea a unei valori numit valoare prag. Aceti stimuli sunt numii stimuli
subliminari (sub prag).
Atunci cnd asupra fibrelor nervoase acioneaz un stimul de durat are loc o acomodare
manifestat prin creterea pragului de excitabilitate. Acomodarea poate fi rapid (fibrele din nervii
motori) sau lent (unele fibre senzitive).
Evenimentele n PA (la nivel molecular)
La intrarea n canalul ionic se gsesc grupri polare sensibile la modificrile de potenial.
Canalele de Na au att pori externe ct i pori interne, cu sensibiliti diferite la modificrile de
potenial. n stare de repaus, porile externe sunt nchise, iar cele interne deschise. Ionii de Na, aflai
n concentraie mare n mediul extracelular, sunt atrai de interiorul electronegativ al celulei.
Stimulii de intensitate mic determin deschiderea unui numr redus de canale de Na. Prin intrarea
Na n celul scade electronegativitatea citoplasmei i atunci cnd se ajunge la cca. 60 mV se
deschid porile canalelor de K sensibile la voltaj. Ionii de K ies din celul, se restabilete valoarea
potenialului de repaus. Concentraiile ionice caracteristice strii de repaus se refac prin aciunea
pompelor ionice (Na,K sau ATP-aza). Acesta este mecanismul de producere a unui potenial de
aciune local (PA-l).
La creterea intensitii stimulului se vor deschide mai multe canale de Na, iar la depirea
pragului de detonare are loc procesul de ptrundere n avalan a ionilor de Na. Cu ct ptrund mai
muli ioni n celul, cu att se accentueaz depolarizarea membranei i prin aceasta se deschid mai
multe pori externe ale canalului de Na (feed-back pozitiv). Valoarea potenialului celular atinge
zero i apoi interiorul se pozitiveaz pn la +30 mV. Acesta este potenialul de aciune tot-saunimic PA-tn. Se tinde astfel spre valoarea potenialului de echilibru al Na, dat de relaia Nernst,
care este de + 50 mV. Aceasta ar duce la distrugerea celulei, proces mpiedicat de dou evenimente:
1) la o anumit valoare a potenialului celular se nchid porile interne ale canalelor de Na (care erau
deschise) i nceteaz ptrunderea n avalan a ionilor de Na. Se produce inactivarea canalului de
Na; 2) al doilea eveniment const n deschiderea porilor canalelor de K, proces mai lent, de
asemenea dependent de valoarea potenialului celular. Ionii de K, n concentraie mai mare n
interior dect n exterior vor prsi celula att sub influena gradientului de concentraie ct i sub
aceea a gradientului de potenial electric.
n termeni de conductane se poate spune c procesul de cretere a conductanei pentru Na
(gNa) este scurt i este urmat de creterea conductanei pentru K(gK). n acest mod, se revine la
45
valoarea potenialului de repaus PR (intre -80 si -90mV). ntregul proces dureaz circa 1 ms.
Revenirea la situaia caracteristic strii de reapus se face prin aciunea pompelor ionice i prin
transport pasiv.
Propagarea PA. La producerea PA are loc o modificare local a distribuiei de sarcini
electrice; aceasta modificare de polaritate duce la apariia unor cureni electrici locali ntre zona
activ i zonele nvecinate, numiti curenti locali Hermann.
Pentru apariia unui nou PA trebuie ca intensitatea acestor cureni n zonele din margine s
depeasc pragul de detonare. Datorit rezistenelor ntlnite, intensitatea curentului local scade cu
distana. Se demonstreaz c distana la care amplitudinea PA se reduce la jumtate (d) prin cderile
de tensiune pe rezistene este:
Rm
Ri
(90)
G. E. Palade, romnul care a luat i premiul Nobel pentru medicina, a studiat ultrastructura sinaptic
cu microscopul electronic.
Sinapsa chimica. Axonul se termin ntr-o poriune lrgit care se numete buton sinaptic.
Butonul sinaptic are o poriune de membran ngroat unde se pierde mielina, denumit
membran presinaptic. Organitele predominante din butonul sinaptic sunt mitocondriile. De
asemenea, aici se gsesc i veziculele care stocheaz mediatorii chimici (fig. 39). ntre membrana
presinaptic i cea postsinaptic exist un spaiu liber cu o grosime de aproximativ 10 - 30 nm,
denumit fant sinaptic. n acest spaiu se gsete lichid extracelular. A treia component este cea
postsinaptic i este reprezentat de regiunea receptoare a celui de-al doilea neuron (sau muchi,
gland, etc.). i aici exist o poriune mai ngroat de membran plasmatic, numit densitate
postsinaptic. Pe aceast densitate postsinaptic se aglomeareaz receptorii pentru mediatorii
chimici. Aceti receptori sunt formai dntr-o component care fixeaz molecula de mediator chimic
i o component reprezentat de un canal ionic. Aceste canale ionice, care se deschid numai sub
aciunea mediatorului chimic specific, determin depolarizarea celulei postsinaptice.
b) Sinapsa electrica
5 ms, n cea electric transmiterea este practic instantanee. Spre deosebire de sinapsa chimic, n
sinapsa electric nu se poate face o gradare n intensitate. Este important n cazul sincronizrii unui
numr mare de celule efectoare.
Mecanismul transmiterii sinaptice chimice se desfoar n urmatoarele sase etape:
1. sinteza mediatorului - mediatorii sunt produi att la nivelul butonului terminal, ct i n
corpul celular;
2. stocarea mediatorului - mediatorul se stocheaz n principal n butonul terminal, pentru a
fi pregtit n momentul n care trebuie transmis semnalul;
3. eliberarea mediatorului - cnd depolarizarea neuronului presinaptic (care a primit la
rndul lui un semnal) ajunge la butonul terminal, i determin exoctioza, adic expulzarea
coninutului veziculelelor. Apoi, veziculele goale vor fi "reciclate" prin ncorporarea lor n
membran, din care se vor forma, la un moment dat, alte vezicule;
4. traversarea spaiului sinaptic;
5. aciunea postsinaptic - se face prin cuplarea moleculei de mediator cu receptorul
specific, ceea ce determin modificri n structura postsinaptic;
6. inactivarea mediatorului - este important pentru ca circuitul s se poat relua la apariia
unui nou stimul. Aceasta se poate realiza prin inactivarea enzimatic postsinaptic sau
transsinaptic (prin enzime care distrug mediatorul), captarea postsinaptic (captarea n
citoplasma postsinaptic i inactivarea sa), difuzia extrasinaptic (inactivarea n afr spaiului
sinaptic) i recaptarea (captarea mediatorului de zona presinaptic).
Sinapsele chimice nu sunt statice, nu sunt nite simple pori prin care trec mediatorii. Ele ii
pot modifica permanent funcionalitatea, pot fi nlocuite, pot crete sau scade n numar.
Plasticitatea sinaptic const n principal n trei lucruri: 1) calitatea i cantitatea mesagerilor
eliberai; 2) calitatea i numrul receptorilor postsinaptici; 3) modificarea dimensiunii fantei
sinaptice. Lezarea sau distrugerea sinapsei duce la refacerea acesteia n aprox. 35 - 40 de zile. Dac,
de exemplu, se trece de la un mediu banal la unul complex, crete numrul sinapselor cu peste
10%. Din aceast cauz este recomandat ca stimularea copiilor s fie fcut prin mijloace ct mai
diverse, deoarece sinaptogeneza (adic formarea noilor sinapse) este pregnant la copii, fa de
neurogenez, care aproape c dispare dup natere (majoritatea neuronilor se produc nainte de
natere). Evoluia cognitiv (procesele gndirii etc.) este strns legat de dezvoltarea sinapselor.
Este important ca stimularea s se menin, mai ales pn la vrsta adult, deoarece sinapsele create,
care nu se mai folosesc, se distrug n timp.
Putem face o clasificare a sinapselor dup trei criterii: al modalitii de transmitere, al
neurotransmitattorului si din punct de vedere structural.
1. Din punct de vedere al modalitii de transmitere in funcie de natura sinapsei distingem:
- sinapse chimice, la care propagarea impulsului nervos se face ntr-o singur direcie
(unidirecional). Moleculele de mediator se combina cu moleculele receptoare din membrana post
sinaptica, activandule. Acestea vor comanda deschiderea portilor canalelor ionice. In celula post
sinaptica vor intra ioni si ia acest fel este generat PA-l. Semnalul chimic este transformat in semnal
electric. Datorita faptului ca mediatorul trebuie sa strabata spaiul sinaptic dintre cele doua celule
adiacente si intarzierii eliberarii mediatorului fata de momentul sosirii potentialului de actiune
sinapsa chimica introduce o ntrziere sinaptic de circa 0,3 5 ms.
- sinapse electrice ; in general au o fant sinaptic foarte redus (2-4nm) prezentand o
coninuitate a citoplasmei intre celula presinaptica si cea post sinaptica, prin care ionii pot circula
foarte uor. Datorita acestei coninuitati, o variaie de potential la nivelul membranei presinaptice
induce o variaie similara in membrana postsinaptica. Transmiterea este directa si de aceea foarte
rapida. In sinapsele electrice transmiterea este bidirecionala. Se mai numesc i gap junction.
Aceste sinapse sunt foarte rare.
2. Din punct de vedere al neurotransmiatorului sinapsele chimice se clasifica astfel:
1) colinergice - acetilcolin; 2) sinapse adrenergice - noradrenalin; 3) dopaminergice dopamin; 4) serotoninergice - serotonin; 5) gabaergice GABA.
3. Din punct de vedere structural:
- tipul I, sinapse axo-dendritice (ntre un axon i o dendrit), cu o fant mai mare de 30 nm;
- tipul II, sinapse axo-somatice, cu o fant mai ngust, de 20nm;
48
(91)
49
unde a, b sunt constante ce depind de sistem. Pentru t , i = b (reobaza); pentru i = 2b, t = a/b
(cronaxia).
Fig. 41. Relaia lui Weiss intre valorile intensitatii si duratei unui stimul.
a)
b)
Fig. 42. a) Propagarea undelor sonore in aer; b) Unda de variaie a presiunii aerului: variaia de
frecventa (sus); variaia de intensitate (jos).
50
Fiind un fenomen ondulatoriu (de tip unda), sunetele sunt vibratii mecanice in medii elastice.
Cele mai simple unde acustice sunt undele sinusoidale de frecvene, amplitudini i lungimi de und
definite. Aceste marimi sunt definite in felul urmator: frecventa, (numarul de vibratii efectuat in
unitatea de timp); perioada, T, (timpul in care se efectueaza o oscilatie completa); viteza de
propagare, v, lungime de unda, , (distanta strabatuta pe direcia de propagare in timp de o
perioada); elongatia, y; amplitudinea, A (elongatia maxima) (fig. 43)
a)
b)
Fig. 43. Ilustrarea unui fenomen ondulatoriu; a) variaia temporala; b) variaia spatiala.
Intre aceste marimi avem urmatoarele relaii:
t x
y = A sin 2
T
= 1/;
=v
(92)
Sunetele sunt unde longitudinale (vibratia se face pe direcia de propagare si viteza depinde de
natura mediului.
Cnd astfel de unde din domeniul undelor sonore ajung la ureche, ele provoac vibraia
particulelor de aer din apropierea timpanului i dau natere unui sunet dac presiunea este mai mare
de 20 Pa (I0=10-12 W/m2) (limita de audibilitate sau pragul auzului) i mai mic de 20 Pa (I =
1W/m2 ) (pragul dureros) si frecventa in intervalul 2020.000 Hz . Intre aceste limite de intensitate
si frecventa este cuprins domeniul de audibilitate (fig. 44).
Fenomene care apar la propagarea undelor sonore. Proprietile fizice ale sunetelor.
Ca orice fenomen ondulatoriu sunetele se propag cu viteze care depind de proprietile
mediului; ele sunt absorbite, se reflect, refract, difract, interfereaz i difuzeaz
Viteza cu care se propaga undele sonore este diferita in diferite medii depinzand de
proprietati fizice cum ar fi modulul de elasticitate si densitatea mediului, dar si de temperatura. Intrun mediu elastic viteza de propagare este :
51
(93)
Pentru otel (E =2.10 N/m si = 7800 kg/m ) viteza este 5000 m/s.
Viteza de propagare a unui puls longitudinal ntr-un fluid depinde numai de modulul de
compresibilitate B i de densitatea fluidului :
B
(94)
c=
11
B ad
=
(95)
(96)
i este cunoscut sub numele de formula Laplace. Expresia antetrioar poate fi rescris n funcie de
temperatur. Pentru un gaz ideal, din ecuaia de stare rezulta :
p RT ,
(97)
=
n care R este constanta gazului ideal, T este temperatura absolut , iar M este masa molar .
Expresia vitezei undei pentru gazul ideal, n funcie de temperatur, va fi:
RT
(98)
c=
M
Dac se folosete aceast formul pentru a calcula viteza undelor longitudinale n aer, se
obine, nlocuind M = 28,8 Kg/Kmol, = 1,4 i R = 8,31103 J/Kmol.K, pentru temperatura de 300
K (270C):
I = I0 e-x
(99)
unde: este coeficientul de atenuare, proporional cu patratul frecventei ( ); I0 este intensitatea
undei incidente; I<I0 este intensitatea undei emergente; x este grosimea stratului de substan
strbtut.
Energia absorbit este disipat sub form de cldur. Deci, n acelai mediu, ultrasunetele vor
disipa cu att mai mult cldur cu ct frecvena lor este mai mare. Deoarece ultrasunetele sunt
folosite n medicin, att n explorri funcionale, ct i n terapie, trebuie s se in seama de acest
efect important.
Exista materiale, cum ar fi vata de sticla, care absorb foarte puternic undele sonore, si care
sunt folosite pentru izolatii fonice. Intensitatea (densitatea de energie) a undelor scade pe masura
propagarii att datorita absorbtiei ct i datorita imprastierii. Ultrasunetele, avand frecvente mai
mari permid o focalizare mai buna (imprastiere mai mica).
Reflexia, reprezinta schimbarea direciei de propagare a sunetelor, la suprafaa de separaie
dintre doua medii, cu intoarcerea in mediul de unde a venit. Daca sunetul reflectat este perceput
distinct de sunetul direct, fenomenul se numeste ecou, iar daca sunetul reflectat pare sa
prelungeasca sunetul direct, fenomenul se numeste reverberatie. Pentru perceptia distincta a
sunetului reflectat, trebuie ca intre emisie si reflexie sa treaca cel putin 0,1 s. Tinant cont de viteza
2
52
sunetului in aer, reverberatia va apare doar daca obstacolul reflector se gaseste la o distanta de cel
putin 17m de sursa.
Refractia reprezinta schimbarea direciei de propagare atunci cand unda sonora strabate
suprafaa de separaie dintre doua medii cu proprietati acustice diferite.
Interferenta se refera la efectele fizice ale suprapunerii a doua sau mai multe unde sonore
coerente (aceeai frecventa si diferenta de faza constanta).
Difractia constituie imprastierea in jurul unui obstacol a carui dimensiune este comparabila
cu lungimea de unda a semnalului sonor.
Difuzia reprezinta fenomenul de preluare a unei parti din energia sonara de catre particule
din mediul de propagare, care devin microemitatoare de sunete. Difuzia este cu att mai pronuntata
cu cat dimensiunea porticulelor este mai apropiata de lungimea de unda. .
Caracteristicile sunetului. Sunetul reprezinta senzatia produsa de undele sonore asupra
analizorului auditiv. Aceasta senzatie este caracterizata de trei caracteristici : nlime, intensitate si
timbru. Fiecare din aceste caracteristici este determinata de o proprietate fizica a undei sonore.
nlimea. Sunetele sunt percepute ca fiind inalte (acute) sau joase (grave). nlimea este data
de frecventa undei sonare. Undele sonore cu frecvente mici sunt percepute ca sunete joase iar cele
cu frecvente mari sunt percepute ca sunete inalte. Intervalul in care frecventa se dubleaza (de
exemplu de la 1kHz la 2kHz) se numeste octava. In muzica o octava conine sapte note. Notele
succesive au frecvente ce sunt in raport de numere intregi.
Intensitatea indica perceptia mai puternica sau mai slaba a sunetului. Ea este proportionala cu
densitatea de energie (energia ce trece in unitatea de timp prin unitatea de suprafaa) dar si de
sensibilitatea analizorului auditiv. Pentru fiecare frecventa analizorul auditiv prezinta doua praguri :
pragul de audibilitate si pragul de durere (fig. 44). Cele doua praguri se determina in clinica cu
audiometrul. Subiectului i se pun casti pe urechi, care il izoleaza fonic de mediul exterior. Pe rand
in fiecare casca se trimit unde sonore pure (ce conin o singura frecventa) crescand intensitatea
pana cand se obine senzatia de audibilitate. Pe langa intensitate (sau frecventa) unda trebuie sa aiba
o durata minima de circa 60 ms pentru a fi perceputa.
Timbrul (calitatea) permite deosebirea sunetelor produse de instrumente diferite, chiar daca
fundamentala are aceeai frecventa si amplidudine.
Nivele acustice. n acustic, datorit faptului c urechea este sensibil la un interval foarte
mare de intensiti, respectiv presiuni acustice, scara logaritmic este mai comod de utilizat dect
scara linear. Astfel, intensitatea pragului normal de audibilitate este Io=10-12 W/m2, iar pragul
dureros se afl n jurul valorii de 1 W/m2. Intervalul de valori n care se situeaz intensitile sonore
care pot fi percepute de ureche cuprinde, astfel, 12 ordine de mrime. De asemenea, presiunile
sonore variaz ntre 20 Pa i 20 Pa, reprezentnd un interval care cuprinde 6 ordine de mrime.
Mrimile acustice care se exprim n mod curent n decibeli sunt: intensitatea, presiunea i puterea
acustic. Relaiile de transformare corespunztoare sunt:
Nivelul de intensitate acustic:
I
NI = 10 log
(100)
I0
cu valoarea de referin : I0 =10-12 W/m2 = 1 pW/m2.
Nivelul de presiune acustic:
2
p
p
Np = 10log = 20log
p0
p0
(101)
NP = 10log
P
P0
(102)
Intensitate, I (W/m2)
1
10-1
3,2 10-3
3,2 10-5
3,2 10-6
10-7
10-8
10-10
10-11
10-12
Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern si are rolul de a capta
undele sonore si de a le direciona spre membrana timpanica. Aceasta este o membrana de forma
elipsoidala iar in sectiune are forma conica, cu varful spre interior si vibreaza sub actiunea
54
sunetelor. Membrana timpanica are o inertie mica astfel nct vibratiile ei inceteaza aproape imediat
(4ms) ce inceteaza sunetul permitand distingerea separata a sunetelor succesive. Pavilionul, prin
forma sa, permite determinarea cu mare precizie a direciei din care vin sunetele.
Urechea medie este o cavitate in osul temporal aflata intre membrana timpanica si peretele
intern. In peretele intern, ce asigura comunicarea cu urechea interna, se gasesc doua orificii
fereastra ovala in partea superioara si fereastra rotunda in partea inferioara. In partea inferioara a
urechii medii se gaseste un canal, trompa lui Eustache ce asigura comunicarea cu cavitatea
nasofaringeana, permitand egalizarea presiunilor interna si externa ce se exercita asupra timpanului.
Trompa lui Eustache este, in mod obisnuit inchisa, nedeschizandu-se dect cand inghitim sau
cascam. In interiorul urechii medii se gaseste un sistem de oscioare: ciocanul (sprijinit pe timpan),
nicovala si scarita (sprijinite pe fereastra ovala). Oscioarele sunt articulate intre ele si actionate de
muschi proprii. Ele au att rolul de a transmite undele sonore de la urechea externa spre cea interna
ct i acela de a atenua sau amplifica vibratiile. Contractia muschiului ciocanului diminuiaza
amplitudinea vibratiilor, in timp ce contractia muschiului scaritei duce la amplificarea oscilatiilor.
Acest mecanism intervine in adaptarea urechii la intensitati diferite ale sunetelor.
Urechea interna conine labirintul osos si labirintul membranos, gazduit in interiorul
labirintului osos si care formeaza un ansamblu de cavitati cu pereti conjunctivo-epiteliali pe care
sunt situate elementele senzoriale auditive. In labirintul osos se gaseste perilimfa iar in cel
membranos endolimfa. Ambele lichide au rolul de a transmite undele sonore.
Labirintul osos conine: vestibulul osos, trei canale semicirculare orientate in trei planuri
perpendiculare intre ele (unul fiind orizontal) si melcul osos (cohleea). Vestibulul osos este situat
central si comunica prin intermediul ferestrelor ovala si rotunda cu urechea medie. Melcul osos este
situat anterior fata de vestibul si este format dintr-un canal osos de aproximativ 3 cm, spiralat,
avand 2,75 3,5 spire in jurul unei coloane cilindrice conice. Grosimea lumenului se reduce pe
masura spiralarii. Canalul este impartit de catre lama osoasa si membrana bazilara in doua rampe:
vestibulara spre fereastra ovala si timpanica spre fereastra rotunda. Cele doua comunica intre ele la
varful melcului osos printr-un orificiu helicotrema.
Labirintul membranos este alcatuit din: utricula, sacula, trei canale membranoase si melcul
membranos (canalul cohlear) care conine endolimfa si organul Corti fixat pe toate lungimea
membranei bazilare. Organul Corti conine celule ciliate si celule de sustinere.
Celulele ciliate sunt de doua tipuri: interne si externe. Distingem circa 3.500 celule ciliate
interne asezate intr-un singur sir si circa 12.000 celule ciliate externe dispuse in trei siruri. Cilii
celulelor interne sunt liberi in endolimfa in timp ce cei ai celulelor externe vin in contact cu
membrana tectoria. Principalul rol in transformarea vibratiilor mecanice in potentiale de actiune
revine celulelor ciliate externe. Membrana bazilara se intinde pe toata lungimea cohlei si are latimea
crescatoare de la baza. Acesta face ca frecventa proprie de vibratie sa fie mare la baza si mica la
varf. Astfel undele sonore de frecvente mari vor produce vibratii de amplitudine mare la baza si pe
masura scaderii frecventei maximul amplitudinii oscilatiei se va apropia de varf (fig. 46).
In fig. 46 este prezentata localizarea frecventelor proprii de vibratie ale membranei bazilare
iar pe centru vibratiile produse in aceasta de catre undele sonore de rezonanta.
Urechea interna are doua roluri functionale majore:
55
(103)
Nivelul amplificarii poate fi controlat prin intermediul muschilor ce actioneaza ciocanul si
scarita care pot modifica forta ce actioneaza asupra ferestrei ovale. Vibratiile ferestrei ovale sunt
transmise perilimfei din rampa vestibulara si apoi prin helicoterma ajung la perilimfa din rampa
timpanica si in cele din urma la fereastra ovala. Localizarea amplidutinii maxime pe membrana
bazilara are loc prin rezonanta acolo unde frecvente undei sonore coincide cu frecventa proprie de
vibratie ale membranei. Vibratiile din endolimfa determina vibratia cililor, care detrmina
deschiderea unor canale de potasiu in celula ciliata. Ca urmare are loc depolarizarea membranei si
eliberarea neurotransmitatirului. Mediatorul chimic produce stimularea neuronilor si apariia
potentialelor de actiune.
Localizarea pozitiei sursei de sunete este apanajul auditiei biauriculare. Prin intermediul
pavilinului urechii putem determina cu precixie direcia din care vin sunetele. In auditia biauriculara
se pot determina doua direcii, uor diferite, datorita micilor decalari temporale cu care ajung
sunetele la cele doua urechi; sursa se afla la intersectia celor doua direcii astfel determinate.
c) Efectele biologice ale ultrasunetelor
Producerea ultrasunetelor. Undele acustice cu frecvene mai mari de 20.000 Hz, produse prin
vibraiile mecanice ale unui mediu elastic, se numesc ultrasunete. Printre organismele vii, cea mai
mare parte a insectelor i unele vertebrate (delfini, lilieci) pot produce i recepiona ultrasunete
(pn la 200 kHz), pe care le folosesc pentru orientare spaial. n tehnic, ultrasunetele se obin cu
ajutorul unor traductoare aero-, hidro-, electro- sau magneto- mecanice. Cel mai frecvent utilizate
sunt traductoarele electro- sau magneto- mecanice. Dintre acestea, traductoarele piezoelectrice (fig.
92) se bazeaz pe proprietatea unor cristale (cuar, tartrat dublu de sodiu i potasiu numit sare
Seignette, fosfat de amoniu etc.), tiate dup anumite plane geometrice, de a se comprima i dilata
succesiv atunci cnd sunt supuse unei tensiuni alternative de mare frecven. Amplitudinea
vibraiilor produse n cristal este maxim pentru o frecven egal cu frecvena proprie de rezonan
a cristalului. Traductoarele electrostrictive folosesc dielectrici (ex. titanat de Ba) n loc de cristale.
Traductoarele magnetostrictive sunt reprezentate de materiale feromagnetice plasate n interiorul
unui solenoid alimentat cu curent alternativ de nalt frecven. Miezul solenoidului se comprim
56
atunci cnd curentul alternativ instantaneu trece prin valorile maxime i revine la starea iniial
atunci cnd acesta trece prin valoarea de zero.
Proprietile fizice ale ultrasunetelor. Ca i sunetele, ultrasunetele se propag cu viteze care
depind numai de proprietile mediului prin care se propag. Ele se reflect, refract, difract,
interfereaz i difuzeaz. Absorbia n diferite medii se face exponenial conform legii Lambert
(87).
Energia absorbit este disipat sub form de cldur. Deci, n acelai mediu, ultrasunetele vor
disipa cu att mai mult cldur cu ct frecvena lor este mai mare. Deoarece ultrasunetele sunt
folosite n medicin, att n explorri funcionale, ct i n terapie, trebuie s se in seama de acest
efect important.
Efectele biologice ale ultrasunetelor sunt consecina efectelor fizico-chimice asupra
structurilor vii. n funcie de intensitatea ultrasunetelor, exist trei categorii de efecte:
a. ultrasunete de intensitate mic, < 0,5 W/cm2, produc modificri funcionale;
b. ultarsunete de intensitate medie, 0,5<I <5 W/cm2, produc modificri structurale reversibile;
c. ultrasunete de intensitate mare, > 5 W/cm2, produc modificri structurale ireversibile; pot fi
utilizate la distrugerea bacteriilor, prepararea vaccinurilor i spargerea calculilor renali .
- irisul este o diafragm inelar pigmentat, care da culoarea ochiului; cantitatea de lumina
care ptrunde prin pupila este reglata de iris;
- pupila este deschiderea aflata in centrul irisului;
- cristalinul este transparent, mobil si elastic, constitue o lentil biconvexa cu convergenta
variabila;
- muchii ciliari (fibre radiale i circulare) i zonula lui Zinn (ligament inelar legat de
sclerotic, alctuit din fibre elastice) permit modificrile convergenei cristalinului. Zonula menine
cristalinul n poziia sa n stare de tensiune mecanic. Muchii ciliari pot elibera, prin contracie,
cristalinul de sub tensiunea zonulei;
58
Adaptarea la lumin. Irisul reprezinta o diafragm care limiteaz fluxul luminos ce cade pe
rein i care micoreaz aberaiile cromatice i de sfericitate produse de lentilele ochiului. Cnd
luminozitatea este slab, fibrele radiale ale irisului se contract (midriaz), diametrul pupilei crete.
La iluminare excesiv, fibrele circulare ale irisului micoreaz pupila (mioz). Acest fenomen se
numete adaptare la lumin. Adaptarea de la lumina la intuneric cere mai mult timp dect adaptarea
inversa, de la intuneric la lumina.
Acomodarea la distanta. ntr-un ochi normal, imaginea unor obiecte foarte ndeprtate se
formeaz pe rein. Dac obiectele sunt situate la o distan mai mic de 6 m de ochi, imaginea lor
s-ar forma n spatele reinei dac cristalinul nu s-ar bomba mrindu-i convergena. Pentru ca
imaginea s fie clar, ea trebuie s se formeze pe rein. Aceasta se realizeaz astfel: cristalinul este
nconjurat de un ligament circular, zonula lui Zinn, pe care se afl nserai muchii ciliari circulari i
radiari. La contracia fibrelor circulare, zonula se relaxeaz i cristalinul iese de sub tensiune,
bombndu-se sub efectul propriei elasticiti. Convergena sa va crete i imaginea se formeaz mai
aproape de centrul optic (mai n fa, deci pe rein). Invers, la contracia fibrelor radiare, zonula
este din nou pus sub tensiune, cristalinul se subiaz i i micoreaz convergena. n acest fel se
realizeaza acomodarea.
Vederea clar se realizeaz ntre dou puncte: punctum proximum ( pp) i punctum remotum
(pr). Pp este punctul cel mai apropiat, vzut clar cu acomodare maxim. Pr este punctul cel mai
deprtat, vzut clar fr acomodare. La ochiul normal (emetrop) pp = 25 cm, pr .
Defectele geometrice ale vederii (ametropiile). Ochiul normal se numeste ochi emetrop, el
poate vedea clar obiectele departate, fr acomodare. Ochiul emetrop are focarul posterior pe reina.
In cazul in care ochiul nu vede clar, obiectele situate la infinit el se numeste ametrop, de aici si
denumirea de ametropii pentru defectele geometrice de vedere (fig. 49).
59
Fig. 49. Vederea normala (a), defectele geometrice ale vederii (b,d) si corectia cu lentile (c,e).
Defectele geometrice ale vederii (ametropiile), pot fi clasificate astfel in funcie de cauza lor:
- defecte axiale (dimensiunile globului ocular);
- defecte de curbur (forma dioptrilor);
- defecte de indice (indicii de refracie ai mediilor transparente);
- defecte de elasticitate (proprietile mecanice ale cristalinului).
Miopia. Acest defect de vedere se caracterizeaza prin creterea convergentei ochilui. In
funcie de cauza acestei creteri avem mai multe tipuri de miopii:
- Miopia axial este cea mai frecvent. Axul antero-posterior este mai lung, imaginea se
formeaz naintea reinei. Pp i pr se afl mai aproape de ochi.
- Miopia de curbur curbura cristalinului este mai mare, convergena va fi mrit (de obicei
este legat de oboseal).
- Miopia de indice crete indicele de refracie datorit creterii concentraiei saline. Apare n
stri patologice.
In toate cazurile miopia se corecteaz cu lentile divergente, care au convergenta negativa,
care adaugata convergentei crescute a ochiului, o aduc in limitele normale.
Hipermetropia se caracterizeaza prin scaderea convergentei totale a ochiului. Imaginea se
formeaz n spatele reinei, pp se afl mai departe. Avem urmatoarele tipuri de hipermetropii:
- Hipermetropia axial axul antero-posterior este mai scurt;
- Hipermetropia de curbur, caracterizata prin cristalin mai alungit. Cristalinul trebuie s se
bombeze n permanen pentru a aduce imaginea pe rein.
In ambele cazuri corectarea se face cu lentile convergente (care au convergenta pozitiva),
astfel nct per total sa rezulte o convergenta egala ci cea a ochilui emetrop
Presbiopia (presbitismul) este o ametropie de elasticitate care apare, n general, dup vrsta
de 40 de ani. Bombarea se face mai dificil deoarece elasticitatea cristalinului se diminueaza cu
varsta. Se folosesc lentile convergente pentru a vedea obiectele apropiate.
Astigmatismul este o ametropie de curbur. Razele de curbur ale dioptrilor nu sunt egale de
la un meridian la altul al dioptrilor (mai ales pentru cornee). Forma dioptrilor nu mai este sferic.
Corectarea se face cu ajutorul lentilelor cilindrice. Lentila cilindrica nu are un focar punctiform ,
ca cea sferica, ci o dreapta focala.
Pentru corectarea unei ametropii se aseaza subiectul in fata unei scari de acuitate vizuala
(harta Snellen) care conine asa numitele optoipuri (simboluri standardizate cum ar fi litere, cifre,
forme geometrice) de diferite marimi (fig.50). Pacientul acopera un ochi, intr-un ochelar spcial se
ataseaza pe rand cate o lentila, pana cand se reda subiectului facultatea de a vedea normal si care
compenseaza ametropia
60
62
Existena celor trei tipuri de conuri vine n sprijinul teoriei tricromatice a vederii cromatice
(Young, Maxwell, Helmholtz) conform creia orice culoare se poate obine prin combinarea a trei
culori. Matematic culoarea C este data de relaia:
C = rR + vV + aA
(104)
unde r, v, a sunt coeficieni cromatici si reprezinta proporia procentuala a fiecrei culori: rosu (R),
verde (V) sau albastru (A).
d)Bioluminiscenta
Unele organisme vii, cum ar fi viermii luminosi si unele specii de pesti, ciuperci si bacterii,
emit lumina printr-un fenomen numit bioluminiscenta: lumina e produsa pe baza energiei chimice,
rezultata atunci cand substana numita luciferina se combina cu oxigenul. Bioluminiscena este
utilizat i ca semnal de recunoatere. Fenomenul este prezent att n lumea marin, ct i n cea a
insectelor. Exist mai multe specii de licurici care semnalizeaz pe un cod propriu n scop de
recunoatere. Masculul emite n noapte chemri luminoase ritmice. Femela i va rspunde dup un
interval de timp bine determinat i specific pentru fiecare specie. Spre exemplu, masculul speciei
Photinns pymlis emite semnale luminoase la 5 - 8 secunde interval. Femela sa rspunde emind
aceleai semnale, dar cu 2 secunde mai trziu.
prelucreaz, transmite, memoreaz etc. optimal, motiveaz tendina de realizare a biosemnalelor sub
natur electric.
nelegem prin biosemnal o succesiune coninu sau discret a valorilor unor mrimi
msurabile n organismul viu, generat spontan sau provocat prin stimulare declanatorie care
poart informaii asupra existenei i desfurrii unor procese, evenimente, manifestri normale sau
patologice
Efectele electrice caracteristice organismului viu rezult din proprieti fundamentale celulare
i anume, potenialul transmembranar i potenialul de aciune. Potenialul transmembranar este
determinat de distribuia neuniform a ionilor n interiorul i exteriorul celulelor, ca rezultat al
proceselor nentrerupte de transport activ prin membrana celular. Ca o consecin, potenialul n
celula polarizat este cu 90 mV mai sczut dect n mediul extracelular. Potenialul transmembranar
de repaos nu produce efecte electrice msurabile n volumul esuturilor. Excitabilitatea celular
face ca un stimul suficient de intens s declaneze un proces electric tranzitoriu, constnd din
deplasri masive de ioni prin membrana celular, nsoite de variaii de potenial electric. n
decursul unei fraciuni de milisecund potenialul intracelular realizeaz un salt de 0,12 V, dup
care revine la valoarea de repaos. Depolarizarea i repolarizarea celular genereaz potenial de
aciune.. Potenialul de aciune celular (PAC), ca efect electric al depolarizrii prin stimulare, apare
la anumite tipuri de celule neuron, fibr nervoas, fibr muscular, celula glandular i receptorii
de stimuli fizici sau chimici. Neuronii i fibrele musculare din organism rspund prin depolarizare
la influxul nervos. n plus, fibra muscular se tensioneaz mecanic, cu tendina de scurtare
puternic. Pe de alt parte, toate celulele excitabile se depolarizeaz ca urmare a unei stimulri
electrice artificiale. Studiul potenialului de aciune generat de diferite tipuri de celule excitabile,
efectuat n afr organismului, n vitro, evideniaz o desfurare i caracteristici asemntoare.
Activitatea unei celule din interiorul organismului nu poate fi pus n eviden. n schimb,
semnalele bioelectrice generate de diverse grupuri de celule, asociate n uniti funcionale, organe,
muchi, esuturi, reprezint particulariti inconfundabile, cu parametrii specifici din care se deduc
aprecieri privind vitalitatea i funcionalitatea acestora. Pentru uurina schimbului informaional n
lumea medical i unificarea aparaturii necesare la explorrile funcionale, au fost acceptate metode
i tehnici de prelevare, prelucrare i interpretare ale semnalelor bioelectrice emise de organismul
uman.
(105)
unde R este constanta universala a gazelor (8,316 J/mol K), T - temperatura absoluta, F - numarul
lui Faraday (96500 C), z - numarul de electroni implicati in reactia de ionizare a metalului, iar a activitatea ionilor metalului in soluie. Pentru a = 1, = si potentialul de electrod devine egal cu
potentialul standard.
Valoarea absoluta a potentialului de electrod nu poate fi determinata, de aceea se alege in mod
arbitrar un electrod al carui potential standard sa fie considerat egal cu zero. Acesta este
electrodul normal de hidrogen. In practica, electrodul de hidrogen este incomod de utilizat si de
aceea se utilizeaza asa-numitii electrozi de referinta, electrozi care au potential de electrod cunoscut
si constant in timp. Asociind electrodul de studiat cu un electrod de referinta se realizeaza un
element galvanic a carui tensiune electro-motoare se determina.
Ca electrod de referinta se considera electrodul de calomel (fig. 55) simbolizat
Hg/Hg2Cl2,KCl (soluie saturata de KCl) al carui potential in raport cu electrodul standard de
hidrogen este r = + 0,242 V. Electrodul de calomel saturat (in KCl) este alcatuit din mercure
metalic (Hg) in contact cu calomel Hg2Cl2 in echilibru cu o soluie de KCl . Se poate determina
potentialul datorita unui fir de platina introdus in mercur. Avem urmatoarea reactie chimica:
Fig.55.Electrod de calomel;
65
fost 1975 cnd tehnologia biosenzorilor a cunoscut o nou revoluie atunci cand Divis a sugerat
folosirea bacteriilor pe post de bioreceptori n aa numiii electrozi microbieni. De asemenea n
1975 Lubbers i Opitz au contruit un biosenzor optic (numit de ei optod) construit dintr-un
indicator imobilizat pe o fibr optic i capabil s msoare dioxidul de carbon sau oxigenul. Ei au
construit apoi i un biosenzor optic pentru alcool imobiliznd alcooloxidaza la captul fibrei optice a
senzorului de oxigen. n 1990 Gold i Ellington au fost primii care au folosit aptametre (fragmente
de acizi nucleici) pe post de bioreceptori.
Clasificarea biosenzorilor. Biosenzorii pot fi clasificai dup tipul de agent biologic sau dup
tipul traductorului folosit, sau respectiv prntr-o combinaie a celor dou criterii. Recunoaterea
analitului (de obicei macromolecule) a crui concentraie dorim s o aflm poate fi bazat pe o
reacie chimic ce este catalizat de ctre bioreceptor sau poate fi bazat pe o reacie de echilibru cu
analitul. n plus, biosenzorii mai pot fi clasificai i dup analiii sau reaciile pe care le
monitorizeaz. Atunci cnd se face referire la un anumit biosenzor particular (i se dorete
identificarea lui exact) trebuie precizat clasificarea lui dup toate criteriile. De exemplu:
biosenzor de lactoz IMFET (adic acest biosenzor este un imunosenzor care are drept traductor un
tranzistor cu efect de cmp). Agentul folosit poate fi biocatalitic (enzime, celule, esuturi), anticorp
(imunosenzor) sau antigen (fragment de ARN). Au fost folosite traductoare amperometrice,
poteniometrice, conductometrice, calorimetrice, optice, piezo-electrice, manometrice. n ceea ce
privete biosenzorii fr element bioreceptor ncorporat ei se bazeaz pe spectrometria optic, pe
spectrometria de mas sau pe msurarea temperaturii. Biosenzorii bazai pe biocatalizatori snt cei
mai cunoscui i mai bine studiai ncepnd cu primul biosenzor creat de Clark. n acest caz
funcionarea biosenzorului se bazeaz pe o reacie catalizat de ctre biocatalizatorul ncorporat n
senzor. Prin urmare, are loc o consumare coninu a analitului datorit desfurrii reaciei
catalizate. Aceast reacie se poate manifesta fie ca o tranziie treptat ctre o stare, fie ca un
echilibru dinamic ntr-o anumit stare, iar sarcina biosenzorului este s monitorizeze desfurarea
acestor procese.
n mod uzual snt folosite trei tipuri de biocatalizatori:
a. enzime (mono- sau multi -enzime);
b. celule ntregi (microorganisme precum bacterii, ciuperci, celule eucariote sau drojdii) sau
pri din celule (mitocondrii, membrane celulare);
c. esuturi (de plante sau animale).
b) Inregistrare EKG
In cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repozitionati in timpul testarii. Dup
terminarea investigatiei electrozii si gelul sunt indepartati. Pe durata efectuarii testului, pacientul nu
trebuie sa se miste sau sa vorbeasca, deoarece activitatea musculara poate influen rezultatul.
Pentru rezultate optime, pacientul trebuie sa stea intins, nemisct i sa respire normal; uneori
medicul poate ruga pacientul sa-si tinarespiraia pentru cateva secunde. O electrocardiograma
dureaza in medie 5 pana la 10 minute. In unele cazuri, aceasta perioada se poate prelungi, de
exemplu, atunci cand se masoara ritmul cardiac.
Electrocardiograma este o investigatie nedureroasa. Electrozii si gelul pot fi reci atunci cand
sunt aplicati. Pacientul poate simti o senzatie de caldura sau intepatura, atunci cand zona in care vor
fi atasati electrozii este curatta si rasa. Pielea si parul pot fi trase atunci cand electrozii sunt
indepartati, ceea ce poate crea un mic disconfort.
Nu exista riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme. Acesta este un test foarte
sigur. In cele mai multe din cazuri, nu exista motive pentru care un pacient sa nu poata efectua o
69
electrocardiograma. Electrozii detecteaza numai impulsurile produse de inima. Prin corp nu trece
nici un curent electric provenit de la aparat, deci nu exista riscul de electrocutare.
Rezultate. Electrocardiograma (fig. 57. b)este o reprezentare grafica cu un tipar caracteristic a
impulsurilor electrice generate de inima. Partile componente ale EKG-mei sunt denumite: unda P,
complexul QRS, segmentul ST si unda T si unda U:
- unda P reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor superioare (atriile) ;
- complexul QRS reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor inferioare
(ventriculii);
- segmentul ST apare ca o linie dreapta intre complexul QRS si unda T; un segment ST supra
sau subdenivelat corespunde unui muschi cardiac lezat sau care nu primeste suficient snge ;
- unda T corespunde perioadei in care ventriculii se relaxeaza din punct de vedere electric si
se pregatesc pentru o noua contractie;
- unda U corespunde cu repolarizarea muschilor papilari.
Rezultatele ECG sunt prezentate in tabelul 16.
b) Electroencefalograma
Electoencefalograma (EEG) reprezinta inregistrarea semalelor electrice ce rezulta din
activitatea creierului. Transmiterea informatiei in creier se realizeaza prin semale electrice iar EEG
permite inregistrarea acestor semale. Nu se stie cat de mult din fiecare tip de activitate neuronala
(potentiale de actiune, potentiale sinaptice, etc.) contribuie la realizarea ei. Amplitudinea undelor
inregistrate reflecta numarul neuronilor care functioneaza sincron la un moment dat. In mod normal
amplitudinea undelor este in jur de 100 V. Electrozii de inregistrare pot fi plasati in anumite cazuri
direct pe cortex, iar in acest caz se inregistreaza o electrocorticograma, amplitudinea undelor fiind
de 10 ori mai mare (in jur de 1 - 2 mV). Scaderea amplitudinii in cazul EEG se explica prin efectul
izolator al cutiei craniene.
Tab. 16. Rezultate electrocardiograma
Frecventa cardiaca (in mod normal este intre 60 si 100 batai pe minut) si ritmul
Normal
sunt regulate. Activitatea atriilor este normala.
Unda P, complexul QRS si unda T sunt normale.
Segmentul ST nu este supra sau subdenivelat.
Un EKG normal nu exclude posibilitatea existentei unei afectiuni cardiace. Din
acest motiv electrocardiograma trebuie interpretata in contextul simptomatologiei,
istoricului medical, examenului clinic si, daca este necesar, a altor investigatii.
Cand apar modificari EKG inseamna existenta unei afectiuni cardiace. In unele
Patologic
cazuri EKG-ul deceleaza anomalii numai in timpul efortului fizic sau atunci cand apar
simptomele. In aceste cazuri este necesara o forma speciala a electrocardiogramei
denumita EKG de efort.
Ritmul cardiac. Exista mai multe feluri de aritmii cardiace. O frecventa cardiaca
sub 60 de batai pe minut este denumita bradicardie. O frecventa cardiaca peste 100 de
batai pe minut este denumita tahicardie. Tahicardiile includ un ritm rapid, neregulat cu
origine in ventriculi (fibrilatie ventriculara), sau un ritm rapid regulat cu pornire in
atrii (flutter atrial). Tot in categoria aritmiilor intra si anomaliile de conducere a
impulsurilor
electrice.
Boala coronariana si infarctul miocardic. Daca arterele coronare ce furnizeaza
sngele muschiului cardiac sunt blocate, acesta primeste mai putin oxigen dect are
nevoie, determinand apariia ischemiei sau chiar a necrozei (moartea muschiului
cardiac). Aceasta leziune apare pe electrocardiograma. Semnele precoce de ischemie
cardiaca (scaderea fluxului sanguin coronarian) sunt reprezentate de subdenivelarea
segmentului ST. Semnele precoce de infarct miocardic sunt reprezentate de
supradenivelarea segmentului ST. In timp, dup infarct, unda Q a complexului QRS
apare
mai
adanca
pe
EKG.
Hipertrofia cardiaca (ingrosarea peretilor camerelor). Unele modificari ale
70
EKG-ului sugereaza ingrosarea muschiului inimii la nivelul uneia sau a mai multor
camere. Afectiunile ce pot determina apariia hipertrofiei sunt hipertensiunea arteriala,
boala coronariana, cardiomiopatia si bolile valvulare.
Inflamarea inimii.Un segment ST supradenivelat apare si in cazul inflamarii
muschiului inimii: (miocardita) sau a sacului ce inconjoara inima (pericardita).
Modificari chimice (dezechilibre electrolitice). Activitatea normala a inimii
depinde de nivelurile sanguine normale, ale unor substane chimice (denumite
electroliti), cum sunt calciul si potasiul. Niveluri crescute sau scazute ale acestor
electroliti, determina apariia anumitor aritmii, precum modificari ale undei P, ale
complexului
QRS
sau
a
undei
T.
Medicatia. Anumite medicamente administrate pentru afectiuni cardiace sau de
alta natura pot determina modificari ale EKG-ului.
Tipuri de unde. O electroencefalograma normala se caraterizeaza prin existenta unui ritm
dominant de aproximativ 10 Hz si o amplitudine medie de 20 - 100 V (fig. ). Amplitudinea
reflecta numarul de neuroni care functioneaza sincron si nu gradul de activiate al fiecarui neuron.
Cand creierul este activ (starea de veghe) predomina undele de mica amplitudine; cand creierul este
inactiv (in timpul somnului profund) predomina undele de amplitudine mare si frecventa mica
deoarece neuronii tind sa functioneze sincron.
Au fost identificate mai multe tipuri de unde (ritmuri) cerebrale:
1. Undele alfa. Sunt oscilatii de amplitudine mica, aproximativ 50 V si frecventa medie, 813 Hz. In mod normal, amplitudinea lor crete si descrete regulat formand fusuri caraceristice (fig.
59). Se presupune ca aceste unde reflecta activitatea electrica sincrona a neuronilor din cortexul
occipital.
De cele mai multe ori undele alfa indica o stare de veghe relaxata. Sub influen activitatii
senzoriale si in special a excitatiilor luminoase are loc o reactie de oprire a undelor alfa si de
cretere a ponderii undelor beta. Acelasi fenomen se produce si in cazul unei activitati corticale, a
unei stari emotive, etc.
Fig. 59. Unde alfa; se observa forma de fus determinata de variaia amplitudinii acestor unde.
71
Fig. 60. Undele beta; se observa ritmul neregulat care reflecta activitatea neuronilor corticali
4. Undele delta. Aceste unde au cea mai mare amplitudine si o frecventa mica de maximum 4
Hz (fig. 62). Sunt caracteristice fazelor de somn profund sau starilor de anestezie in care sistemul
reticulat activator ascendent este inhibat. Prezenta undelor delta la adulti, in stare de veghe
semnifica existenta unor lezuni cerebrale. Aceste unde pot sa apara in orice derivatie, neexistand
practic zone corticale de maxma incidenta.
5. Undele gamma. Au o frecveta mare in jur de 30 - 100 Hz (fig. 6). Acestea se inregistreaza
pe EEG in condiii de activitate corticala superioara, ca de exemplu: perceptia, rezolvarea unor
probleme complicate, teama, contiin, etc.
frecven). Microfoanele se plaseaz n focarele clasice de ascultaie ale cordului: focarul aortei,
spaiul intercostal II - parasternal drept; focarul pulmonarei, spaiul intercostal II - parasternal
stng; focarul mitralei, spaiul intercostal V, pe linia medioclavicular; focarul tricuspidei:la
nivelul apendicelui xifoid, (fig. 64).
73
Electrooculografia reprezinta metoda de inregistrare a modificarilor potentialului corneoreinal determinate de micrile globilor oculari. Micrile ochilor pot fi inregistrate deoarece intre
cornee si reina exista o diferenta de sarcina electrica, corneea fiind incarcata pozitiv si reina fiind
incarcata negativ. Se formeaza astfel un potential de dipol, determinat de proprietatile diferite ale
membranelor si fluidelor din partea anterioara si posterioara a globului ocular. Acest potential
poarta denumirea de potential corneo-reinal si variaza intre 300 - 1200 V, cu o valoare medie in
jur de 100 V. Cand electrozii de culegere sunt plasati in apropierea ochiului ei inregistreaza
modificarea pozitiei potentialului corneo-reinal sub forma de potentiale pozitive atunci cand
corneea se apropie de electrodul pozitiv sau potentiale negative atunci cand corneea ochiului se
indeparteaza de electrodul pozitiv. Aceste micri sunt inregistrate ca semnale electrice, sunt
amplificate si pot fi citite sub forma electrooculogramei. Electrooculograma este o metoda utilizata
in oftalmologie pentru diagnosticul a diverse disfunctii oculare. Una dintre acestea o reprezinta
nistagmus-ul. Nistagmus reprezinta micarea involuntara, neuniforma a ochilor care se poate
produce in orice direcie: orizontal, vertical, oblic sau rotator. De exemplu in cazul unui nistagmus
orizontal, ochii se misca incet spre dreapta si apoi revin rapid spre stnga. Direcia micrii rapide
determina direcia in care se produce nistagmus, astfel, in cazul de mai sus avem un exemplu de
nistagmus spre stnga. Nistagmusul poate fi spontan (se produce in absenta oricarei stimulari
externe) sau pozitional/vestibular (se produce din cauza unei modificari de pozitie a corpului).
Electrooculografia permite confirmarea diagnosticului numeroaselor afectiuni reiniene (mai precis,
ale epiteliului pigmentar), constitutionale (chist, degenerescenta tapetoreiniana) sau dobandite
(epitelita reiniana sau atingere toxica provocata de unele antipaludice de sinteza).
Tehnica de examinare. Se dispun mai intai 4 electrozi pe piele, de fiecare parte a ochilor. ntro camera in care intensitatea luminoasa variaza, pacientul trebuie apoi sa efectueze micri de "dute vino" ale ochilor intre doua puncte de lumina rosie. Activitatile electrice captate sunt amplificate
de un ordinator, care le inregistreaza si le traduce pe un grafic numit electrooculograma.
Electrooculografia este un examen absolut deloc dureros, care nu este insotit de vreun efect
secundar.
e) Velocimetria Doppler permite msurarea neinvaziv a vitezei de curgere a sngelui n
artere. Metoda de msurare se bazeaz pe reflexia ultrasunetelor de ctre hematiile circulante. Un
flux de ultrasunete de frecventa f care atinge o hematie care circula cu viteza v n artera sufer o
modificare de frecventa f, denumit decalaj Doppler. Acest decalaj este proporional cu viteza
hematiei (v) si cu unghiul de incidenta al fascicolului de ultrasunete cu direcia de curgere a
sngelui (fig. 67):
f v
= 2 cos
(106)
f c
unde c este o constanta care reprezint viteza de propagare a ultrasunetelor n esuturile umane si
este egala cu 1540 m/s.
Parametri investigai prin velocimetria Doppler: - inregistrarea bidimensionala a vitezei
sanguine; este asigurata prin utilizarea n sonda exploratoare a doi traductori plasai n unghi de
120o; viteza poate fi descompusa pe doua axe n v1 si v2 care reprezint direcia de emisie a
ultrasunetelor a fiecrui traductor. O analiza geometrica simpla permite fixarea unghiului de
74
incidenta a celor doua fascicole la 60o n acest caz cele doua viteze obinute de fiecare traductor
sunt egale intre ele. Cunoaterea precisa a valorii unghiului de incidenta a ultrasunetelor este
necesara pentru msurarea vitezei prin efect Doppler (efectul Doppler este proporional cu cosinusul
acestui unghi). Precizia de msurare poate fi n coninuare ameliorata prin plasarea stereotaxica a
traductorului la nivelul arterei de explorat.
Determinarea diametrului si debitului arterial; determinarea vitezei fluxului sanguin si a
debitului
nregistrarea la nivelul arterei transverse apare ca o succesiune de viteze ale diferitelor straturi de
snge care circula prin interiorul arterei. Ansamblul lor ia o forma parabolica, ceea ce semnifica
faptul ca sngele circula cu viteza mai mare spre centrul vasului.
Se poate calcula si o viteza secionala (vs), adic viteza medie a ntregii coloane de snge.
Acest aparat este unicul care permite msurarea n acelai timp a calibrului arterial (diametru) si
viteza de curgere a sngelui. Debitul arterial poate fi msurat aplicnd relaiile:
D = S. vs
(107)
2
d
S=
(108)
4
unde S este sectiunea in funcie de diametrul vasului, d care se asimileaz artera cu un tub cilindric.
Metoda
Radiodiagnostic
Tomografie
computerizat.
Scintigrafie
Ecografie
RMN (IRM)
Termografie
medie
buna
foarte buna
medie
Invaziv
Neinvaziv
Neinvaziv
Neinvaziv
1
3
3
1
Pondere(%)
30
20
4
35
10
1
6.2. Rntgendiagnosticul
a) Natura si proprietatile razelor X. Radiaia descoperit n 1895 de ctre fizicianul W.
Rntgen i denumit de el radiaia X, este o radiaie electromagnetic, cu lungimea de und intre
0.01 si 50 nm, n medie de 1000 de ori mai mic dect cea a luminii.
Se produc raze X ori de cte ori electroni aflai n micare rapid, se lovesc de corpuri
materiale, unde produc dislocri de electroni de pe orbitele energetice ale atomilor acestor corpuri.
Pentru a se menine echilibrul, electronii de pe orbitele mai periferice, ale corpului izbit, vor lua
locul electronilor dislocai de pe orbitele mai centrale. Din acest salt de pe un nivel energetic pe
altul, n sensul menionat mai sus, rezult un fascicol de fotoni, care constitue razelele X.
Producerea radiaiei X se face n tubul Rontgen (Coolidge) (fig. 68) este un tub de sticl n
care se face un vid foarte avansat unde electronii emii de catod (un filament de wolfram ce a fost
adus la incadescen) sunt accelerati la diferene de potential de zeci de mii de volti (kV), se
ciocnesc cu mai ca molibden sau wolfram) unde cea mai mare parte din energia lor se pierde prin
ionizri i excitri n straturile superioare ale materialului anodic, iar o parte produce radiaie
Rntgen de frnare i caracteristic.
In primul caz (radiatia X de franare) electronii sunt franati in campul nucleului, energia
electronilor se transmite radiatiei de franare :
(109)
eUa = h = hc/
din care rezulta:
min= hc/e Ua
(110)
76
Al doilea proces de emisie (radiatia X caracteristica) este cel in care electronii cu energie
cinetica mare pot excita atomii anodului (anticatodului) de pe nivele inferioare. Prin dezexcitare,
atomul emite fotoni cu energii bine determinate, numita radiatie X caracteristica. Energia radiatiei
X caracteristice este data de diferenta de energie intre cele doua nivele intre care are loc tranzitia,
conform postulatului lui Bohr.
Fig. 69 arata ca intre macanismul de emisie al spectrului caracteristic de radiatie X si spectrul
luminos nu exista diferente eseniale; insa radiatiile X au:
- frecvente mai mari, deoarece se emit prin dezexcitare pe nivele inferioare;
- sunt mai simple, avand mai putine linii.
Proprietiile radiaiei X sunt comune cu ale radiaiilor electromagnetice. Proprietatile
importante ale radiatiilor X sunt:
- propagarea in linie dreapta, sub forma de raze, la fel ca lumina;
- intensitatea lor scade invers proporional cu ptratul distanei;
- penetrabilitatea; spre deosebire de radiatiile luminoase, care sunt oprite de ecrane opace
subtiri, radiatiile X trec fr dificultati prin mediile materiale; penetrabilitatea este invers
proporional cu lungimea de und;
- atenuarea; sunt absorbite sau difuzate de corpurile prin care trec; Absorbia n diferite medii
se face exponenial conform legii Lambert :
I = I0 e-x
(111)
unde este coeficientul liniar de absorbie, fiind direct proporional cu numrul atomic Z la puterea
3, iar x este grosimea obstacolului.
- determin fenomenul de luminiscen; sub influen radiatiilor X anumite sruri
(platinocianura de bariu, sulfatul de zinc) devin luminoase, fenomen numit si radioluminiscenta;
- impresionarea emulsiilor fotografice; radiatiile X, la fel ca si lumina au proprietatea de a
reduce halogenura de argint la argint metalic din emulsia fotografica; dup developare locurile
expuse capata o densitate de inegrire;
- produc ionizare, are loc ionizarea gazelor prin care trec;
- au efecte biologice asupra esuturilor vii, prin ionizrea i excitarea atomilor, care produc
reacii n materia vie.
Formarea imaginii in radiagnostic se face n doua moduri:
- radioscopie radiaia rezidual acioneaz asupra unui ecran cu proprieti fluorescente i
produce o imagine dinamic timp real a structurilor traversate.
- radiografie impresionarea chimic direct i prin emisie luminoas obinut cu ajutorul
ecranelor ntritoare asupra emulsiei de sruri de argint de pe suprafaa unui film radiografic.
Imaginea se obine prin proiectie conica si prin urmare este marita si deformata (fig. 70).
Pentru diminuarea acestor inconveniente se mareste distanta generator suport-imagine (film sau
ecran) iar corpul pacientului se aseaza cat mai aproape de suportul imaginii.
77
Tubul radiogen const dintr-un balon, construit dntr-o sticl special, fabricat pentru a
rezista la temperaturi deosebit de ridicate.Balonul are in interior doi electrozi situati unul n faa
celuilalt :
- catodul polul negativ al tubului format dintr-un filament de tungsten , dispus n form de
spiral, adus la incadescen de un transformator de nclzire;
- anodul polul pozitiv format din aliaj de metale greu fuzibile care au proprietatea de a
transmite rapid cldura primit, facilitnd n felul acesta rcirea tubului produs i prin rotaia sa
(3000 ture/min).
Transformatorul de inalt tensiune: transform tensiunea obinuit de la reea n tensiune
nalt, cu ct tensiunea de accelerare (Ua, masurata in kV, numita si kilovaoltaj) este mai mare se
vor produce raze mai dure respectiv puterea de penetrare este mai mare de aici rezult calitatea
razelor; cantitatea de radiatie X din fascicol este data de intensitatea curentului anodic (Ia, masurata
in mA, numita si miliamperaj).
Formarea imaginii
a) Radioscopia (RS, fluoroscopia). Aceasta metoda permite sa se obina rapid o vedere de
ansamblu a regiunii examinate si da relaii privind aspectul morfologic si functional al organului
investigat; permite studiul de ansamblu al organelor, a raporturilor dintre ele, mobilitatea acestora,
identificarea unor puncte dureroase (apendice sau colecist); const n examinarea pe ecranul
radioscopic a imaginilor pe care le formeaz un fascicul de raze Rntgen dup traversarea corpului
uman. RS se bazeaz pe absorbia inegal a razelor X de ctre diverse corpuri i pe proiecia conic,
fiind efectuat. Prin intermediul RS este posibil examinarea organelor respiratorii, a sistemului
cardiovascular, a tubului digestiv. n timpul RS pacientul poate fi examinat n poziie ortostatica
(cel mai frecvent) i n poziie decubit (pacienii in stare grava sau cei care necesit investigarea
tubului digestiv, a sistemului urinar etc.).
Dezavantajele metodei constau in faptul ca imaginea nu este suficient de clara si are un
caracter fugitiv, fiind conditionata de competenta si expertienta examinatorului. Imaginea
radioscopica se formeaza ca urmare a urmatoarelor proprietati ale radiatiilor X: propagare in linie
dreapta, penetrabilitate, absorbtie selectiva si radioluminiscenta.
In radioscopia clasic sau analogic imaginea este obinut direct pe ecranul constituit sticla
sau dntr-o foaie de material celulozic sau plastic, pe care este dispersat un material fluorescent
(platinocianura de bariu, tungstatul de cadmiu sau sulfura de zinc i cadmiu). Imaginea radioscopica
este pozitiva (tesurile cu densitate mare apar intunecate pe ecran).
b)Radiografia (RGR), este o metod bazat pe proprietile razelor Roentgen de a impresiona
stratul sensibil de emulsie al filmelor radiografice. De regul, RGR sunt efectuate n inciden
direct, lateral, oblic, tangenial. RGR este metoda principal de examinare, fiind utilizat
complementar la investigarea prin RS a sistemului respirator, a tubului digestiv etc. pentru
detalierea modificrilor depistate i facilitarea stabilirii diagnosticului. Imaginea radiografica se
formeaza ca urmare a urmatoarelor proprietati ale radiatiilor X: propagare in linie dreapta,
penetrabilitate, absorbtie selectiva si impresionarea emulsiilor fotografice.
Descrierea aparaturii folosite in radiodiagnostic
Aparatura folosita in radiodiagnostic se compune, de regula, din trei parti componente
principale:
- generatorul de radiatii X (capul de iradiere) situat n camera de expunere;
- compartimentul pacientului, care sunt amplasate ntr-o incinta speciala, care asigura
protectia la radiatii, numita camera de iradiere;
- sistemul de control a parametrilor iradierii (pupitrul de comanda) care este plasat ntr-o
camera separata si protejata (camera de comand).
Att in radiografie ct i in radioscopie generatorul de radiatii este un tub rontgen de tipul
celui descris anterior (vezi fig.68). Generatoarele pentru rntgen diagnostic au tensiunea de
filament,Uf , intre 6 si 12V la un curent de filament Ia de 300 - 500 mA. Catodul este constituit dintrun filament de tungsten. Anodul este de regula rotativ (vezi fig. 71). Anodul rotativ este format
dintr-un disc de tungsten, cu marginile tesite, care se roteste in jurul unei axe paralela cu axa
tubului. In acest caz prin franarea electronilor pe marginea discului anodic, axa fascicolului de
radiatii X ramane fixa, desi anodul se roteste.
78
In anumite situatii, atunci cand bolnavul este netransportabil, se folosesc instalatii mobile de
radiodiagnostic (fig. 74) Aceste aparate se utilizeaza la patul bolnavului, au tensiune de accelerare
mai mica (15 kV), si folosirea lor impune precautii suplimentare in ce priveste radioprotectia.
Tensiunea maxima de accelerare (Ua) este de 150 kV la un curent anodic de 400 mA. Puterea
tubului este:
P = Ua Ia = 60 kW
(112)
Cea mai mare parte din aceasta putere se transforma in caldura, numai 2% (1,2 kW) o regasim
in fascicolul de radiatii X. Cu cat focarul este mai mic cu att fascicolul de radiatii X va fi mai
omogen, iar imaginea pe film sau ecran mai clara.
Cu ct tensiunea de accelerare (Ua, masurata in kV, numita si kilovoltaj) este mai mare se vor
produce raze mai dure respectiv puterea de penetrare este mai mare de aici rezult calitatea
razelor; cantitatea de radiatie X din fascicol este data de intensitatea curentului anodic (Ia, masurata
in mA, numita si miliamperaj).
Generatorul de radiatii este inchis ntr-o piesa metalica tubulara (cupola tubului) prevazuta cu
o fereastra , care limiteaza fascicolul radiant.
Tensiunea de accelerare este generata de un transformator ridicator de tensiune, cu bobina
primara conectata la retea; redresarea tensiunii inalte se face cu diode cu vid (kenotroane) si se
aplica pe tub in polarizare directa. Transportul tensiunii inalte la tubul de raze X se face prin
intermediul cablurilor de inalta tensiune, care prin constructie asigura protectia electrica necesara.
Pupitrul de comanda servete la punerea n funciune i la oprirea aparatului; cuprinde intr-un
bloc unic elemente de reglaj (comutatoare, relee, potentiometre, reostate) si instrumente de masura,
care permit controlul parametrilor examenului radigrafic. In funcie de combinarea acestora (Ua, Ia,
timp de expunere) se realizeaza fascicole de radiatii X cu parametri variabili in funcie de
examinarea necesara.
79
80
Compusii cu iod insolubili sunt administrati fie oral, pentru diagnosticul caile biliare, fie sunt
injectati in diferite cavitati ale organelor. Mentionam mai jos examenele radiologice mai uzuale,
care folosesc substane de contrast.
Urografia intravenoasa consta in evidentierea radiologica a aparatului urinar prin injectarea
intravenoasa a unei substane iodate renotrope numita odiston;
Colecistografia permite evidentierea veziculei si a cailor biliare;
Splenoportografia este utilizata pentru studiul axului vascular spleno-portal, ct i pentru
hepatografia pe care o realizeaza in faza de intoarcere. Ea ne ajuta sa precizam, de multe ori,
etiologia sindromului de hipertensiune portala;
Angiocardiografia consta in radiografierea cordului si vaselor principale, dup opacifierea lor.
Substana opaca, avand concentraie in jur de 70% iod, este introdusa prin injectare sau cateterismul
venei cubitale sau jugulare, in cantitatea totala de aproximativ 1 ml/kilocorp. Se pot executa cu
aparatele modeme radiografii in doua planuri, perpendiculare intre ele, cu mai mult de 10
imagini/secunda;
Aortografia permite reprezentarea aortei de la origine pana la ultimele ei ramuri, prin
ocifierea sa cu substane de contrast iodate, injectate fie la radacina aortei, prin cateter, in aorta
toracica sau abdominala, prin punctie sau retrograd, fie prntr-o artera brahiala;
Bronhografia este metoda de explorare a bronhiilor, dup opacifierea lor cu o substana de
contrast. Ea ne da informatii pretioase morfologice si functionale asupra bronhiilor, ct i a
teritoriului pulmonar respectiv.
Histerosalpingografia (HSG) este o metoda radiologica, ce pune in evidenta cavitatile uterotubare, prin injectarea in interiorul uterului si a trompelor, a unor substane radioopace.
Tehnici radiologice speciale
Radioscopia televizat transpunerea imaginii radiosopice ntr-o imagine aparenta pe un
monitor de televiziune prin intritorul de imagine.
Amplificatorul de imagine este un sistem electronic ce are urmtoarele aplicaii:
- permite efectuarea radiooscopiei la lumina zilei;
- calitatea imaginii este net superioar i poate fi nregistrat video, fotografic sau digital.
- se poate lucra cu sistem de TV cu circuit nchis, n echipe de specialiti, proceduri de
radiologie intervenional.
- imaginea poate fi transmis la distan prin TV, cablu, internet;
- reducerea considerabil de 3-5 ori a intesitii fascicolului de radiaii;
- a permis construcia de aparate cu telecomand i protecia operatorului.
Tomografia plan convenional: tubul i caseta sunt solitare i se deplaseaz simultan.
Tomografia convenional permite studiul unor procese patologice inaparente pe imaginea
standard.
Variante radiografice
Xeroradiografia, este o metoda bazata pe utilizarea aparaturii obisnuite de radiatii X pentru
radiografie. O modalitate de obinere a imaginii radiografice pe hrtie fr developarea umed
este xeroradiografia bazat pe capacitatea razelor X de a modifica rezistena electric a unor
materiale semiconductoare (seleniul). Razele X care traverseaz o regiune anatomic vor forma pe
placade seleniu o imagine latent, urmare a ncrcrii electrostatice pozitive a diverselor poriuni,
care va deveni vizibil prin aplicarea pe plac a unei pudre de transfer (toner) ncrcat electric
(negativ).Datorita gradului mare de expunere, aceasta tehnica se foloseste doar pentru studierea
partilor din organism cu un grad mare de inconinenta structurala, cum ar fi in ortopedie, mai ales
pentru partile moi. Xeroradiografia furnizeaza informatii importante despre protezele de silicon.
Microradiofotografia (MRF); este o component a radiodiagnosticului, care const n
realizarea pe negative a imaginilor radioscopice prin fotografierea acestora de pe ecran, adaptnd la
aparatul cu raze X un dispozitiv de radiofotografiere, constituit din ecran si un aparat de fotografiat.
Fotografierea se realizeaz pe filme de dimensiuni 70x70 sau 110x110mm. Se utilizeaz
preponderent n investigarea organelor cutiei toracice.
Mamografia (MGR) este o metod de radiografie a glandelor mamare. Este realizat prin
utilizarea unor aparate speciale mamografe cu aplicarea razelor X moi, fiind folosit pentru
81
depistarea maladiilor glandei mamare i, n primul rnd, a cancerului care, actualmente ocup
primul loc n incidena maladiilor oncologice. Efectuarea a 4 radiografii (cte 2 la fiecare sn n 2
incidene) poate depista cancerul cnd acesta nu se manifest, pacienta avnd ansa de vindecare
deplin n 93 - 95%.
Radiografia dentara - se folosete n stomatologie, utilizeaza generatori speciali, de mici
dimensiuni, mai mobili dect cei obisnuiti. Filmul radiografic dentar de dimensiuni 3x4 cm, se
aseaza inapoia gingiei si lipit de dintele examinat.
Radiografia digitala, reprezint o radiografie analogic (format din numeroase nuane de
gri), prelucrat ntr-un calculator dup cuantificarea valorilor intensitilor componente ale
imaginii, valorile procesndu-se pentru obinerea unei imagini digitale cu posibilitatea ulterioar de
reconstrucie tridimensional.
Imaginile pot fi redate pe un monitor TV, pot fi nregistrate pe o band magnetic sau pe un
film sub form de radiografie digital, iar ulterior, un convertor digital analog poate realiza o
imagine analogic. Imaginea obinut astfel va avea un contrast mult mai bun, iar rezoluia va fi
superioar radiografiei convenionale. Metoda asigur transformarea datelor analoge n infomaii
digitale.
Prile componente ale receptorilor digitali utilizai n radiodiagnostic sunt:
- Detectorul de scintilaie - proprietatea unor substane de a emite lumin la impactul cu
radiaiile X;
- Convertorul energiei luminoase. Acest sistem transform sistemul analog de date (semnalul
luminos) n informaii digitale (curentul electric);
- Calculatorul, care prelucreaz imaginea digital i o transform in semnal video TV.
Comparaie ntre imaginile digitale i analoagice
Elementul de baz al imaginii digitale este pixelul o suprafa ptrat cu o nuant de gri
corespunzatoare densitilor pe care le reprezint. Imaginea radiologic este format dintr-un numr
de pixeli. Creterea numrului de pixeli / imagine determin mrirea rezoluiei imaginii. Imaginea
digital are urmatoarele avantaje:
- permite o mai bun vizualizare a zonelor cu densiti mici;
- ofer posibilitatea unei prelucrri ulterioare a imaginii.
Ponderea metodelor clasice de radiodiagnostic in depistarea i verificarea maladiilor
organismului uman constituie in prezent 50% - 60%, n comparaie cu 80 -90% la sfarsitul secolului
trecut. Scderea se datoreaz utilizrii mai frecvente a mijloacelor moderne de imagistica medicala
(CT, RMN, ecografie, etc.) care asigur, pe lng o rezolutie superioara si un nivel sczut de
iradiere al populaiei.
milimetri patrati. Dup ce traverseaza organismul, fascicolul partial atenuat, este captat de un
detector de intensitate, pentru fiecare direcie find masurata absorbtia selectiva. Ansamblul GRX
detector executa explorari pe trasee paralele, dup care se roteste cu un anumit unghi si efectueaza
un nou program de explorari paralele. Mecanismele de micare paralela si de rotatie sunt actionate
prin computer, astfel nct sectiunea investigata se incadreaza ntr-o matrice cu NxN (N= 2048 sau
4096) elemente patratice, fiecare element avand latuara de cateva zecimi de milimetru.
Dimensiunea unui element din matricea patratica reprezinta puterea de rezolutie a tomografului.
Valoarea obinuta din masurarea atenuarii este transformata intr-un semnal de imagine afisat
pe un monitor. Lista culorilor folosite se asociaza intevalului de valori a absorbtiei, respectiv a
registrului densitatilor regiunii anatomice investigate.
Tomografia computerizata permite obinerea imaginii oricarei sectiuni prin corpul uman,
obinandu-se imagini de mare precizie. Daca se fac imagini ale sectiunilor succesive, acestea pot fi
prelucrate in imagini tridimensionale ale organelor interne. Pentru marirea contrastului tesuturilor
mai putin dense se utilizeaza substane de contrast iodate administrate intravenos sau oral.
Substana de contrast poate fi folosita pentru a studia fluxul sanguin, pentru a depiste tumori sau
pentru a cauta alte afectiuni. Imaginile computer tomograf pot fi preluate inainte sau dup
administrarea substanei de contrast In timpul testarii, pacientul va fi intins pe o masa conectata la
scanner-ul computer tomograf-ului, un aparat de dimensiuni mari cu aspectul unui cilindru fr
miez. Acesta va trimite impulsuri de raze X prin corpul pacientului. Fiecare impuls dureaza mai
putin de o secunda si formeaza imaginea unei felii subtiri din organul sau zona studiata. O parte a
scanner-ului se poate inclina, fapt ce permite preluarea imaginilor zonei studiate din diferite pozitii.
Imaginile sunt memorate intr-un computer. Computer tomograful (CT) poate fi folosit pentru
studiul oricarui organ al corpului ca ficatul, pancreasul, intestinele, rinichi, glandele suprarenale,
plamani si inima. De asemenea poate studia vasele de snge, oasele si maduva spinarii.
Schema bloc a unui CT este prezentata in fig.76.
n ansamblu o unitate C.T cuprinde: - sistemul de achiziie a datelor; - sistemul de procesare;
- sistemul de vizualizare i stocare a datelor; - sistemul de comand.
Sistemul de achiziie a datelor cuprinde: tubul de radiaii X, detectorii, o serie de elemente
electronice asociate, montate ntr-un suport;
Sistemul de procesare a datelor. Semnalele electrice rezultate in urma conversiei energiei
luminoase a detectorilor de catre fotodioda sunt numerizate i stocate pe o matrice de reconstrucie,
iar apoi comparate cu matricea implementat in aparat. Fiecrui ptrel al matricei i corespunde o
unitate de densitate exprimat printr-o nuan de gri. Aparatele moderne au 2048x2048 sau
4096x4096 de uniti de densitate. Cu cat aceste uniti de densitate sunt mai mici cu att imaginea
va fi mai bun. Unitatea de volum constituent a imaginii este denumit VOXEL, iar
corespondentul bidimensional al voxelului PIXEL. Pixelul reprezint, prin urmare, suma valorilor
dintr-un voxel i este cea mai mic unitate constituenta a imaginii.
.
Fig.77.Corespondenta dintre voxel si pixel in TC
Unitatea de masur a densittii denumit unitate Hounsfield (UH) este definit ca 1/1000 din
diferenta de densitate dintre ap i aer sau 1/1000 diferena apa i osul compact. Grila de densiti
este arbitrar, densitatea aerului este -1000, a apei 0 i a osului + 1000, (tab.18).
Vizualizarea datelor i comanda ansamblului.
Este prezentat pe monitorul din ncaperea unde se afl operatorul. Stocarea imaginilor se
face pe harddiscul computerului, pe suport magnetic, CD etc. Imaginea poate fi revzut ulterior i
eventual nregistrat pe film radiologic sau fotografic.
trecerea nucleelor pe un nivel energetic superior. Frecventele la care RMN este detectata sunt in
jurul a 100 MHz si depind de valoarea campului magnetic static.
In natura un numar mare de nuclee stabile poseda un moment magnetic permanent. Din
aceasta categorie face parte hidrogenul, element universal si indispensabil in biosfera, al carui
nucleu este format dintr-un singur proton.
Deoarece proba supusa analizei prin RMN conine un numar mare de atomi de hidrogen
(protoni), acestia determina o marime numita magnetizare (M), reprezentand suma momentelor
magnetice a tuturor protonilor din unitatea de volum. In absenta campului magnetic static (B0 = 0)
protonii probei sunt orientati aleator in spaiu, si datorita micrii de agitaie termica magnetizarea
Fig.79. Magnetizarea unei probe (M) sub actiunea unui camp magnetic exterior (B0)
Cel de-al doilea camp magnetic G (de radiofrecventa) are rolul de a produce modificarea starii
de echilibru a magnetizarii nucleelor si deci a orientarii magnetizarii. La rezonanta frecventa
campului G este egala cu frecventa micrii de precesie a magnetizarii (rotirea lui M in jurul axei
determinate de B0), analog mecanic cu un giroscop (titirez).
La rezonanta se produce un transfer de energie de la campul magnetic alternativ de
radiofrecventa G catre protonii probei.
Mecanismele de revenire ale nucleelor in starea de energie minima nu se face pe cale
radiativa, acestea sunt mecanisme neradiative de revenire si se numesc mecanisme de relaxare. Se
cunosc in principal doua mecanisme de relaxare: relaxarea spin - retea si relaxarea spin - spin .
Relaxarea spin-retea reprezinta mecanismul de revenire a magnetizarii la starea de echilibru,
ca urmare a interactiunii spinilor protonici cu reteaua atomilor din proba, care consta in cedarea
surplusului de energie absorbita de nucleu atomilor retelei. Timpul in care are loc acest proces se
numeste timp de relaxare spin - retea (sau timp de relaxare longitudinal) deoarece se refera la
revenirea la pozitia de echilibru a componentei longitudinale M1, pe direcia lui B0, a magnetizarii si
se noteaza cu T1.
Relaxarea spin spin reprezinta mecanismul de revenire la starea de echilibru, ca urmare a
interactiunii intre nucleele vecine, prin interactiunmea spinilor protonici. In prezenta campului de
radiofrecventa exista si o componenta transversala a magnetizarii, M2.Timpul in care are loc acest
proces se noteaza cu T2 si se numeste timp de rexare transversal, deoarece se refera la revenirea spre
zero a componentei transversale a magnetizarii.
Tab. 19. Timpii de relaxare ai unor esuturi
Tesutul
Adipos
Ficat
Muchi
Materie alba
Materie cenuie
T2 (ms)
80
42
45
90
100
T1 (ms) (B0=0,5T)
210
350
550
500
650
T1(ms) (B0=1,5T)
260
500
870
780
920
n funcie de diversitatea valorilor factorilor sus-numii, cele mai concludente imagini sunt n
cazul structurilor esuturilor moi, bogate n ap, inclusiv n atomi de hidrogen, fiind posibil
diferenierea edemului, extravazrile lichidiene (trecere a serului si a limfei din vasele sangvine si
85
Intensitate semnal
Hipersemnal
(negru)
Izosemnal
(nuante de gri)
Hiposemnal (alb)
T1 ponderat
Grsimi, mduva osoas,
hemoragie subacut, substana
cerebral
Fluide, muchi, mduva osoas
roie mduva spinrii, tumori
Aer, calcifieri, oasele craniului,
vase cu flux rapid, tesut fibros,
ligamente, tendoane
T2 ponderat
Lichid cefalorahidian, chiste, edeme,
nucleu pulpos normal, tumori
Nucleu pulpos deshidratt, grsimi,
substana cenuie, muchi, splina
Aer, calcifieri, oasele craniului,
vase cu flux rapid, tesut fibros,
ligamente, tendoane
Imagistica RMN (IRM) are ca scop realizarea imaginii bidimensionale dntr-o anumit
seciune a corpului din care e posibil obinerea unei imagini tridimensionale, pornind de la un
numr mare de seciuni ori chiar a unei nregistrri tridimensionale, a rspunsului esuturilor la un
semnal magnetic ce induce RMN a protonilor, oferind n felul acesta informaii privind starea
fiziologic sau patologic a esuturilor.
Parametrii msurabili care mijlocesc aceste informaii sunt densitatea de protoni i timpii de
relaxare (T1 i T2).Primul parametru (densitatea de protoni) este, evident, legat de hidratarea
esuturilor, iar ceilali doi depind de starea apei n esuturi (ap liber, ap legat), deci de
interaciunea ei cu moleculele biologice. Se observ c, spre deosebire de alte molecule imagistice
n care se nregistreaz un singur parametru, radiaia transmis, pentru razele X , radiaia reflectat,
n ecografie, ori gradul de fixare n esuturi, n cazul scintigrafiei, imaginile RMN pot nregistra 3
parametrii, ceea ce nseamn o mai mare flexibilitate i o cantitate mai mare de informaie, dar i o
complexitate sporit att a aparaturii ct i a protocoalelor de lucru deci necesit o reglare mai fin a
parametrilor funcie de ceea ce se urmrete. n plus, prelucrarea rspunsului pentru obinerea
imaginii e i ea mai complex. Marele avantaj al imagisticii RMN este faptul c nu utilizeaz
radiaii ionizante (X sau ), deci nocivitatea este incomparabil mai mic.
Imaginea se obine, ca i n cazul altor forme de imagistic, prin diferena intensitii
semnalului nregistrat n zone alturate, corespunznd unor caracteristici diferite. Deci problema
care se pune e convertirea variaiei parametrilor nregistrai n modificri ale intensitii semnalului.
n ceea ce privete concentraia protonilor, chestiunea e relaiv simpl, dat fiind c amplitudinea
semnalului de RF de relaxare crete monoton cu aceasta. Pentru timpii de relaxare, intensitatea
semnalului depinde de momentul n care se nregistreaz rspunsul i de frecvena stimulilor de
excitare. n funcie de acestea exist mai multe regimuri de funcionare, dnd evident informaii
diferite.
Calitatea imaginii in RMN. Analiza performanelor RMN poate fi fcut prin utilizarea
fantomului. Fantomul este construit din materiale care produc semnale RMN, cum sunt: soluiile
apoase paramagnetice, siliconul, etc. Apa are rolul de a permite ajustarea timpilor de relaxare spinreea (T1) i spin-spin (T2) pentru ca imaginea s poat fi obinut intr-un timp minim. Fantomul are
dou scopuri principale: evaluarea rezoluiei si stabilirea omogenitii undelor de frecven.
Fantomul pentru evaluarea rezoluiei testeaz proprietile spaiale ale imaginii: grosimea
seciunilor, linearitatea i raportul semnal/zgomot in funcie de poziie.
Fantomul destinat testrii rezoluiei este confecionat din materiale plastice. Din fantom sunt
indeprtate poriuni, care sunt umplute cu soluii apoase, a cror imagine este vizualizat. In alte
situaii se utilizeaz un fantom care produce un semnal standard cu valori cunoscute ale T1, T2 i
care permite testarea raportului contrast/zgomot.
Fantomul pentru stabilirea omogenitii undelor de radiofrecven. Uniformitatea spaial a
campurilor magnetice cu frecvene din domeniul radio transmise pacientului i recepionate este
testat cu ajutorul fantomului. Campul magnetic transmis este acel camp magnetic utilizat pentru
rotirea magnetizrii. Campul magnetic recepionat depinde de sensibilitatea bobinei de a rspunde
la semnalul produs de precesia spinilor. Ambele campuri magnetice trebuie s fie omogene: primul,
pentru a asigura o rotaie uniform a spinilor, iar cel de-al doilea, pentru a produce o sensibilitate
spaial uniform in zona investigat.
Ageni de contrast in RMN. In general nu este necesar utilizarea unor substane de contrast,
excepie fcand investigarea diverselor patologii ale lichidului cefalorahidian (in special tumori,
scleroze multiple, etc.). Pentru mbuntirea contrastului se folosesc ageni de contrast. Acetia
sunt, n general, materiale paramagnetice, substane cu electroni nepereche; ele au o susceptibilitate
magnetic ridicat, ceea ce duce la o distorsiune local a cmpului magnetic i deci la modificarea
timpilor de relaxare. Substanele de contrast utilizate in RMN au la baz gadoliniul, care are rolul de
a scurta timpul de relaxare T1, ceea ce determin ca imaginea organului care conine acest element
s apar mai luminoas.
Echipamentul R.M.N. Corpul pacientului este introdus n interiorul unui magnet care
genereaz un cmp magnetic uniform. Se folosesc magnei permaneni, electromagnei ori magnei
supraconductori. Magneii permaneni sunt mai puin costisitori n exploatare (nu consum energie);
87
marele lor dezavantaj e greutatea, care poate ajunge la 100 tone. Electromagneii au un mare
consum de energie i degaj o cantitate important de cldur, datorit disipaiei pe rezistena
nfurrilor, ceea ce implic necesitatea unui sistem de rcire. Pot genera cmpuri magnetice de
pn la 0,15 T. Magneii supraconductori sunt electromagnei rcii pn la -269C, printr-un dublu
circuit cu azot i heliu lichid. La aceast temperatur, rezistena nfurrii devine nul (fenomenul
de supraconductivitate), deci consumul de energie e foarte mic. Pot genera cmpuri de pn la 2T.
Pentru stabilirea seciunii i a elementelor de volum de pe care se face nregistrarea se aplic,
pe anumite direcii, cmpuri magnetice neuniforme liniar variabile n spaiu, suprapuse peste
cmpul magnetic principal, aa-numiii gradieni de cmp. Acetia se obin cu ajutorul unor
nfurri cu geometrie i orientare adegvate.
Semnalele de RF excitatoare se aplic prin intermediul unor bobine prin care circul un curent
alternativ cu frecvena de rezonan (dependent de inducia cmpului magnrtic). Uneori, aceleai
bobine se folosesc i pentru nregistrarea rspunsului. Prelucrarea semnalelor nregistrate i
construirea imaginii se realizeaz pe computer.
Dat fiind c se lucreaz n cmp magnetic i cu semnale electromagnetice de radiofrecven,
pot aprea interaciuni cu mediul nconjurtor, n ambele sensuri. Omogenitatea cmpului magnetic
poate fi alterat de prezena unar obiecte feromagnetice cu deosebire dac acestea sunt n micare;
invers, cmpul magnetic poate perturba funcionatrea unor aparate electrice cum ar fi: stimulatoare
cardiace, monitoare video, suporturi pentru nregistrare magnetic (discuri, benzi), tuburi de radiaii
X, etc. Semnalele de RF nregistrate fiind slabe pot fi perturbate de semnale captate din exterior.
Pentru evitarea acestor interaciuni se face o ecranare a ncperii i se evit introducerea de surse de
radiaii (de exemplu iluminatul fluorescent). Schema de principiu a unui tomograf RMN este
prezentata in fig. 81.
Electromagnetul toroidal este piesa central a instalaiei R.MN - el trebuie s produc un
cmp magnetic extern ct mai intens si uniform, B0, cu inductia magnetica 0,05 3T, de
aproximativ 20.000 de ori mai mare dect campul magnetic terestru.
Generatorul de radiofrecventa produce un curent electric alternativ care genereaza in bobina
L1, a carui aza este paralela cu B0, campul magnetic de rezonanta.
Bobinele pentru creerea gradientului de camp (L2) creeaza un camp magnetic variabil, care
modifica liniar amplitudinea lui Bo de-a lungul axei pacientului; acest gradient permite selectionarea
semnalului de rezonanta a diferitelor sectiuni din regiunea anatomica investigata. Forma i
dispoziia acestor bobine depind substanial de sistemul magnetic principal.
Gradienii de cmp magnetic (B) se produc prin cureni electrici care circul n spire din
materiale conductoare, cu geometrii variate.
Detectorul (bobina L3) are rolul de a detecta semnalul de rezonanta care ia nastere in
momentul absorbtiei de catre proba a energiei campului magnetic variabil. Deoarece semnalul
provenit de la L3 este slab, el este amplificnd i apoi preluat de un computer.
88
Metoda RMN da posibilitatea diferentierii rapide a tesuturilor maligne de cele normale sau
benigne, desi toate au practic aceeai densitate, numai din diferenta timpilor de relaxare, care pentru
tesuturile maligne sunt mult mai mari in comparatie cu cei ai tesuturilor normale, fapt ce se explica
prntr-o hidratare accentuata a tesuturilor maligne. Valorile timpilor de ralaxare pentru tesuturile
benigne sunt apropiate de cele ale tesuturilor normale.
Tomografia RMN permite explorarea functionala si diagnosticarea tuturor segmentelor
organismului uman.
Pregtirea pacientului, n general nu necesit msuri speciale; un caz special l reprezint
pacienii cu claustrofobie - la care este necesara administrarea unui calmant uor pentru reducerea
starii de anxietate.
Contraindicaiile absolute: cipuri feromagnetice intracraniene; peacemaker cardiac; proteze
metalice valvulare; corpi stini metalici intraoculari.
Contraindicaii relaive: claustrofobie ; pacieni ventilai sau intubai, pacienti cu expunere
cronica la metale
Msuri de protecie. Dei RMN nu utilizeaz radiaiile ionizante pentru formarea imaginii,
este necesar s se cunoasc msurile de protecie asociate utilizrii campurilor magnetice foarte
intense, energiei undelor radio, variaiilor in timp a intensitii campului magnetic, gazelor
lichefiate i gradientului de camp magnetic.
Campurile magnetice determin magnetizarea tuturor corpurilor feromagnetice. Prezena in
campul magnetic a corpurilor feromagnetice poate produce efecte nedorite asupra pacientului sau
poate determina deteriorarea magnetului i a bobinelor. Efecte similare pot fi produse i de
corpurile feromagnetice asociate pacientului.
La pacienii cu pacemaker sunt necesare precauii deosebite, deoarece campul magnetic intens
poate afecta circuitul electronic ca urmare a curenilor pe care si genereaz. in acest fel viaa
pacientului poate fi pus in pericol. Campul magnetic poate de asemenea terge informaiile
inregistrate pe card.
Efectele produse de undele de radiofrecven. Undele de radiofrecven pot produce
inclzirea esuturilor din organism. Din acest motiv se recomand limitarea timpului in care o
persoan st in acest camp.
Unele bobine RF, pot produce pacientului arsuri , care trebuie avertizat pentru a anuna dac
simte un asemenea efect, in scopul intreruperii investigaiei.
89
Organele, vasele sanguine, sistemul osos si articular sunt normale din punctul
de vedere al formei, marimii, aspectului si localizarii. Nu exista excrescente
anormale, ca de exemplu tumori. Nu exista sngerari, lichide anormale, obstacole sau
tumefactii (anevrisme) la nivelul vaselor. Nu exista semne de inflamatie sau infectie.
Un organ poate fi marit, micsorat sau modificat; Pot exista excrescente
Patologica
anormale (de exemplu tumori); Pot exista lichide anormale aparute datorita sngerarii
sau infectiei; pot fi prezente revarsate lichidiene la nivelul plamanilor sau la nivelul
regiunii cardiace; Pot exista blocaje sau ingustari vasculare; de asemenea poate exista
un anevrism vascular; Exista blocaj la nivelul ductelor vezicii biliare; Exista afectari
articulare, ligamentare sau ale cartilajelor; oasele pot fi afectate prin infectii sau alte
afectiuni; Pot exista afectari ale sistemului nervos ca scleroza multipla, dementa,
boala Alzheimer sau hernie discala;
Normala
Avantejele RMN:
- permit obinerea unui contrast mai bun decit in tomografia computerizat;
- asigur informaii mai exacte asupra diferenelor in structura unui esut dect cele care pot fi
percepute prin diferenele de atenuri ale radiaiilor X, deoarece utilizeaz proprietile spaiale ale
spinilor din nucleele care alctuiesc esuturile;
- utilizeaz campuri magnetice intense i unde din domeniul radiofrecvenelor in locul
radiaiilor ionizante, deci efectele duntoare asupra organismului sunt semnificativ mai mici.
Limitele examenului RMN:
- timp de examinare relaiv lung;
- rezoluie spaial inc inferioar fa de CT de inalt rezoluie;
- calcificrile sunt greu evideniabile datorit absenei semnalului acestor structuri.
91
92
Fig. 88.Imagine PETa creierului unui pacient cu Parkinson inainte de implantul cu celule stem
(st.) si la un an dup implant (dr).
Fig. 89. Ilustrarea unui fenomen ondulatoriu; a) variaia temporala; b) variaia spatiala.
Intre aceste marimi, in cazul unei unde sinusoidale, avem urmatoarele relaii:
t x
y = A sin 2
T
=1/;
= v
(113)
Snge
Muschi
Oase
Rinichi
Ficat
1040
1050
1500
1060
1060
1560
1600
2700 - 4100
1530
1560
16,1
16,8
40,5 - 61,5
16,2
16,5
Definim impedanta acustica (Z), exprima rezisrenta la trecerea US, fiind produsul dintre
densitatea mediului respectiv, , si viteza de propagare , v:
Z = v
(114)
-2 -1
[Z]SI = 1kg.m .s = 1 Rayl
Impedanta acustica caracterizeaza proprietatile de reflexie si refractie ale mediului,
asemanator indicelui de refractie din optica. Valorile impedantei acustice pentru diferite medii
materiale si tesuturi organice sunt prezentate in tab. 22.
Daca la nivelul unei interfete diferenta de impedanta este mica, reflectarea US este redusa;
daca diferenta de impedanta este mare, reflexia este mare. Proportia US reflectate la nivelul unei
interfete se exprima cu ajutorul factorului de reflexie R definit prin formula:
Z Z2
R= 1
Z1 + Z 2
(115)
De exemplu traductorul plasat in hipocondrul drept trimite un fascicol US prin ficat, la rinichi,
ambele organe parenchimatoase cu impedante apropiate; aplicand relaia precedenta , cu
impedantele celor doua organe, rezulta R = 0,008 %, deci o reflectare cu mult sub 1%, dar care
permite ultrasunetelor sa ptrunda in rinichi, care devine vizibil din punct de vedere ecografic; alta
este situatia cand trecand prin ficat fascicolul US ntlneste o ansa colica plina cu aer, rezultand R =
99,9%. In acest caz aproape toate cantitatea de US se reflecta pe aceasta interfata; din acest motiv
US nu se propaga dincolo de ansa.
Puterea acustica este cantitatea de energie care strabate o suprafaa in unitatea de timp. Se
masoara in SI in watt (W).
Intensitatea US este cantitatea de energie care strabate unitatea de suprafaa in unitatea de
timp. Se masoara in SI in W/m2.
Propagarea US se face in linie dreapta, in corpul uman suferind fenomene de transmisie
(reflexie, refractie, dispersie, difractie), la care se adauga fenomene de atenuare (absorbtie, difuzie,
dispersie, reflexie).
94
Dispersia reprezinta imprastierea US prin relectare haotica, datorita faptului ca interfata dintre
organe nu este perfect plana, ci este formata dntr-o infinitate de mici interfete cu orientari diferite
(fig.91 ):
Difractia, constituie imprastierea in jurul unui obstacol care are dimensiunea comparabila cu
lungimea de unda a semnalului sonor. US se vor propaga in spatela obstacolului, fr a pierde
energia iniiala, dar generand artefacte;
Difuzia reprezinta fenomenul de preluare a unei parti din energia sonara de catre particule
din mediul de propagare, care devin microemitatoare de US. Difuzia este cu att mai pronuntata cu
cat dimensiunea porticulelor este mai apropiata de lungimea de unda a US. Difuzia si dispersia sunt
fenomene care stau la baza apariiei ecourilor de imprastiere de pe imaginea ecografica.
Absorbtia reprezinta pierderea treptata a energiei acustice a fascicolului incident prin
transformare in caldura. Factori care influenteaza absorbtia (legea lui Lambert) sunt distanta
parcursa, natura, mediului strabatut si frecventa US.Energia care trece in unitatea de timp prin
unitatea de suprafaa reprezinta intensitatea undei I; intensitatea unui fascicul de U.S. variaza in
funcie de grosimea mediului strabatut , coeficientul de atenuare () fiind mai mare pentru os si
plaman (mediu eterogen) si mic pentru tesut adipos si muschi.
Atenuarea reprezinta suma pierderilor de energie acustica rezultand din absorbtie, difuzie,
dispersie si reflexie. Profunzimea de penetrare a US este limitata de reducerea intesitatii
fascicolului prin atenuare. Pe masura ce crete frecventa adancimea de penetrare este mai mare.
Producerea US
Unele cristale, cum ar fi de exemplu cuartul, au proprietatea ca atunci cand pe doua fete opuse
se exercita o apasare, pe alte doua fete opuse sa apara o tesiune electrica. Fenomenul este reversibil,
a fost descoperit de sotii Curie (1900) si este cunoscut sub denumirea de efect piezoelectric (fig. 92)
Daca aplicam o tensiune alternativ sinusoidala cu frecventa mai mare de 20 kHz, pe axa
mecanica apar vibratii longitudinale din domeniul US. Grosimea cristalului determina frecventa
acestora. Un astfel de dispozitiv, care transforma semnalul electric in ultrasunete se numeste
traductor. Traductorul este construit din blocuri de cristale ceramice sintetice, care au proprieti
speciale i funcioneaz utiliznd efectul piezoelectric.
Ecografia. Un tren de impulsuri US, ce dureaza aproximativ 1s este trimis de traductor in
corpul pacientului. Ecoul apare dac o parte din energia fascicolului incident se ntoarce la emitor
sub form de fascicul reflectat. Pentru propagarea ultrasunetelor este necesar un mediu cu
impedanta acustica medie, cel mai favorabil fiind lichidul, iar aerul i osul nu permit tranzitarea lor,
ultimele fiind considerate ca contraindicaii de principiu pentru examinarea ecografic.
Fiind o tehnologie neinvaziva, ecografia a devenit o metod preferat n imagistica medical
n toate domeniile n care poate furniza informaii utile, n special, n obstetric, cardiologie, n
patologia cavitii abdominale, a esuturilor moi etc. n multe circumstane ecografia este unica
tehnic imagistic uor disponibil. Ecografia este practicat i n pediatrie, graie faptului c
exclude n multe cazuri aplicarea metodelor radiologice.
Aadar, ecografia este utilizat pentru aprecierea strii organelor pacientilor cu evaluarea
dimensiunii, volumului, contururilor, suprafeei, structurii, n cadrul examenelor preventive ale
95
96
b) Ecograf portabil
Imaginea ecografica reprezinta aspectul esenial pe care trebuie sa-l luam in considerare in
momentul alegerii aparatului. Calitatea imaginii ecografice este rezultatul mai multor factori, dintre
care cel mai important este rezolutia, care reprezinta distanta minima dintre doua puncte din zona
explorata ce apar distinct pe ecranul ecografului. Distingem o rezolutie axiala si una laterala:
- rezolutia axiala este pe direcia de propagare a US; depinde de frecventa si de durata emisiei
impulsului;
- rezolutia laterala este pe direcia perpendiculara pe direcia de propagare a US; depinde de
frecventa si de largimea fascicolului de US.
Traductorul este n ecografie sursa de ultrasunete (fig.93), de o anumita frecventa.
Schimbarea frecventei impune schimbarea traductorului. El asigura conversia succesiva a energiei
electrice in energie mecanica. Elementul sau activ este cristalul piezoelectric. In cele mai multe
aplicatii clinice acelasi traductor este utilizat att pentru transmiterea ct i pentru receptia
impulsului reflectat de organul investigat sub forma de ecou. Traductoarele folosite in ecografie
trebuie sa aiba un camp cu divergenta cat mai mica.
Pe suprafaa dinspre pacient este dispusa o lentila acustica formata din polistiren a carei
impedanta acustica este o medie intre impedenta cristalului si cea tesuturilor. Grosimea sa este egala
su sfertul lungimii de unda corespunzatoare frecventei proprii, iar lentila este numita strat adaptiv
sfert de unda. Rolul sau este de focalizare, marind astfel randamentul traductorului. In spatele
cristalului este dispus un strat de material care absoarbe US emise inapoi. Tot acest ansamblu este
inconjurat de un strat izolator din punct de vedere acustic.
Clasificarea traductoarelor
n funcie de forma fascicolului de US, distingem patru categorii:
1.
sectoriale (convexe), sunt cel mai frecvent tip utilizat; emit un fascicol US divergent
dintr-un punct situat in centrul ferestrei traductorului, iar pe ecran apare o suprafaa triunghiulara
(sau trapezoidala) cu varful (sau baza mica) spre suprafaa de emisie;
2.
liniare, produc un fascicol US paralel, a carui direcie de propagare este
perpendiculara pe suprafaa de intrare; pe ecran apare o imagine dreptunghiulara; traductoarele
liniare pot fi monocristal sau multicristal (64 - 128 cristale) asezate asemanator claviaturii unui pian
si activate succesiv in grupuri de cate 4 sau 8;
3.
combinate, sunt traductoare complexe si inglobeaza toate posibilitatile traductoarelor
prezentate; au frecvente multiple (intre 3,5 si 10 MHz ), permitand efecruarea examinarii in toate
modurile: A, B, M, D.
A doua clasificare se face in funcie de aplicatie: externa (percutanata), endocavitara,
intraoperator.
Alegerea traductorului se face n funcie de frecventa, regiunea explorat, pacient i organul
int.
Fasciculul de ultrasunete. Cristalul piezoelectric nu emite o singur und ultrasonor ci un
fascicul care pornete de pe toate suprafaa materialului. Acest fascicul ntr-o prim poriune de
caiva centimetri este ingust i are form cilindric, undele din componen avand practic dispunere
paralel. Aceast zon apropiat poart denumirea de zona Fresnel. Urmeaz o alt poriune,
97
numit zona indeprtat sau zona Fraunhofer, in care undele devin divergente i unde fasciculul
are form de trunchi de con. Lungimea zonei Fresnel i divergena zonei Fraunhofer depind de
dimensiunile discului piezoelectric i de frecvena ultrasunetului produs de acesta. Creterea
frecvenei ultrasunetului sau diametrului discului piezoelectric va determina mrimea zonei Fresnel
i micorarea unghiului de divergen (zona Fraunhofer).
Moduri de investigare ecografic
Ecografia utilizeaza mai multe tipuri de prezentare a informatiei numite moduri. Acestea se
deosebesc intre ele prin tehnica de reprezentare a ecourilor si prin numarul de linii de informatie US
utilizate.
- modul A (modularea amplitudinii), a fost prima modalitate de utilizare a US in diagnostic;
reprezinta explorarea ecografica a tesuturilor pe o singura direcie rezutand un grafic al variaiilor
de amplitudine in funcie de profunzime. Metoda este denumita si ecografie unidimensionala din
cauza ca se utilizeaza un singur fascicol de US; In prezent se foloseste relaiv rar, indeosebi pentru
aprecierea exacta a consistentei tisulare, principala sa calitate fiind aceea ca diferentiaza cu precizie
structurile solide de cele lichide (fig.95).
- modul B (modularea stralucirii, abrevierea vine de la brightness in limba engleza). Prin
efectuarea unui baleaj pe tegument si prin fixarea ecourilor obinute pe un ecran cu memorie se
obine o succesiune de ecografii madul A; se asociaz luminozitii o scal de gri i se obine o
imagine bidimensional; fiecare punct corespunde unui ecou si stralucirea este proportionala cu
amplitudinea ecoului (fig. 96.).
- modul M (modularea micarii, sau modul TM time motion) are utilitate in cardiologie
pentru evaluarea micrilor valvulare. Acest mod se realizeaza tinand nemiscat traductorul, care
este orientat catre o structura aflata in micare. Se obine o singura linie de informatie US, modulata
din punctul de vedere al stralucirii. Aceasta linie de informatie este alcatuita din puncte care
corespund unei structuri anatomice. Ecograma M are doua dimensiuni: spaiu pe verticala si timp pe
orizontala (fig. 97).
- modul D (ecografia Doppler), are la baza efectul Doppler: un sunet emis de o sursa cu o
frecven constant este recepionat de catre un receptor fix cu o frecven mai mare cnd sursa se
apropie de receptor i o frecven mai mic cnd sursa se ndeprteaza de acesta. Se iau in
considerare doua traductoare asezate alaturat pe o regiune anatomica. Unul emite US cu frecventa
cunoscuta, fe , si celalalt receptioneaza ecourile, cu frecventa variabila fr . Analog velocimetriei
Doppler informatia primordiala o reprezinta frecventa diferentiala :
f = fe - fr
(116)
Avem urmatoarea relaie:
f v
= 2 cos
f c
(117)
Fiecare moment al unei evolutii cardiace este caracterizat prntr-o anumita viteza si un anume
sens de deplasare, ceea ce va antrena variaii corespunzatoare ale frecventei diferentiale.
Ecografia Doppler este un tip special de ecografie care permite att vizualizarea anatomica a
organelor, dar aduce informatii si despre fluxurile de snge prin artere si vene. Este folosit in
patologia arteriala si venoasa si in explorarea cardiaca. Se foloseste la diagnosticul trombozelor,
ocluziilor, stenozelor vasculare (ingustarea vaselor), anevrismelor (dilattii ale arterelor) si in
patologia cardica, mai ales in diagnosticul cardiopatiilor congenitale si a valvulopatiilor (afectiuni
ale valvelor inimii).
Ecografia Doppler si modul M pun in evidenta organele in micare; intre ele avem
urmatoarele deosebiri:
Tab. 23. Diferente intre ecografiile mod M si Doppler
Factori de comparatie
Ecografie mod M
Ecografie Doppler
o
Unghiul intre direcia fasciculului de US
Apropiat de 90
Apropiat de 0o
si direcia micrii
Frecventa US
Cat mai mare
Cat mai mica
Modul de emisie US
Pulsatoriu
Coninuu
Ecografia digitala. Sistemul ultrasonic digital este o combinatie intre un computer si sonde de
banda larga (multifrecventa)
Sistemul ecografic pentru diagnostic, cu tehnologie avansata pentru examinarea in mod
digital, creaza noi valori clinice pentru medici si pacienti, iar memoria interna si sondele aflate in
configuratia standard aduc mai multa flexibilitate si functionalitate. Varietatea de sonde
multifrecventa precum si pachetele de software preinstalate pentru o multitudine de masuratori si
calcule asigura o imagine optima si o incredere maxima in diagnosticarea pentru toate specialitatile
clinice.
99
Cacteristici:
- functiile numeroase pe care le ofera se adreseaza examinarilor abdominale, obstetrice,
ginecologice, urologice, de parti moi si musculo-scheletale.
- ecografia digitala ofera soluii multiple de transfer si stocare al imaginilor.
observate pulsatiile peretilor vasculari. Imaginile tubulare pot fi normale sau patologice in funcie
de calibru si de starea peretilor.
Imaginile structurilor solide (oase, cartilaje, calculi) - aceste imagini sunt realizate de
structuri dense, de cele mai multe ori impregnate cu calciu. Aspectul este liniar sau sub forma de
arc, de culoare alba stralucitoare, datorita reflexiei mari a US. Posterior acestor structuri exista o
totala lipsa de US, fapt evidentiat de o zona conica sau trapezoidala denumita con de umbra. Sediul,
forma, dimensiunea acestor structuri au valoare dignostica relaiv limitata.
Imagini aeriene. Prezenta gazelor in interiorul unui tesut sau organ realizeaza ecouri cu
diferenta maxima de impedanta acustica. Aceasta duce la reflectarea fascicolui de US si la
realizarea unui con de umbra, adeseori cu reverberatii. Imaginea ecografica a unei bule gazoase este
asemanatoarea cu cea data de os, numai ca este mobila.
Imagini parazitare (artefacte). Acestea apar in urma interaciunii ultrasunetelor cu structurile
examinate, fiind determinate de proprietile fizice ale undelor sonore. Ele pot constitui att surse de
erori cat i elemente eseniale in diagnosticul ecografic (umbra acustic, amplificarea acustic, etc.).
De aceea, cu toate c artefactele sunt componente parazitare ale imaginii ele trebuie recunoscute.
Artefactele pot fi de dou tipuri: artefacte de propagare i artefacte de atenuare. In coninuare
enumerm cateva tipuri de artefacte mai frecvent ntlnite:
- fenomenul de reverberaie este determinat de reflectarea repetat a fasciculului de US intre
tranductor i un element anatomic cu proprieti reflectogene puternice; ca form particular se
descrie imaginea in coad de comet;
- zgomotul de fond reprezint apariia unor puncte cu nuane de gri pe imaginea ecografic;
- scintilaia acustic se caracterizeaz prin apariia pe imaginea ecografic a unor puncte
strlucitoare datorate interferenelor constructive dintre fasciculele de US cu direcii de propagare
diferite;
- artefactul de volum parial apare atunci cand fasciculul de US surprinde tangenial dou
esuturi, avand impedana acustic diferit i dac unul dintre aceste esuturi este inclus doar parial
in seciunea ecografic;
- umbra acustic dac in calea fasciculului se afl un element hiperecogen care reflect in
totalitate fasciculul de US, structurile anatomice situate posterior fa de acesta nu vor mai putea fi
evideniate pe imaginea ecografic;
- amplificarea acustic este creterea amplitudinii ecourilor posterior fa de o zon care
reflect foarte puine ecouri aa cum se intampl in spatele structurilor lichidiene.
Prezena artefactelor ingreuneaz interpretarea imaginilor, iar cunoaterea lor prezint
importan att pentru evitarea sau diminuarea lor cat i pentru evitarea falselor interpretri.
Ecografia abdominala
Este utila pentru examinarea organelor din abdomen si pelvis. Aproape orice organ abdominal
sau pelvin poate beneficia de o examinare ecografica constand in observarea formei, dimensiunilor,
structurii, raporturilor cu organele din jur. Pentru vizualizarea organelor pelvine (uter, ovare) este
important ca examinarea sa se faca cu vezica urinara plina. Acest fapt permite o mai buna penetrare
a ultrasunetelor precum si ridicarea intestinului subtire si obinerea unor imagini mai clare. O alta
recomandare ar fi sa sa nu se manance cu aproximativ sase ore inaintea ecografiei pentru a nu
produce dilatarea intestinului sau gaze in colon, care pot impiedica vizualizarea corecta a unor
organe. Informatiile care se pot obine cu ecografia abdominala sunt :
detectarea litiazei sau a inflamatiei colecistului;
determinarea gradului de afectare post-traumatica a ficatului, splinei, rinichilor;
afectiuni ale pancreasului (pancreatita, tumori);
determinarea gradului de incarcare grasa a ficatului;
evaluarea evolutiei posttransplantului de rinichi;
prezenta de lichid in cavitatea abdominala;
evaluarea uterului, vizualizarea unui eventuale tumori.
101
Ecografia fetala
Reprezinta metoda cea mai sigura pentru urmarirea evolutiei unei sarcini si pentru depistarea
eventualelor malformatii la fat. Metodele imagistice radiologice (radiografie, CT), care folosesc
raze X, sunt contraindicate in sarcina pentru ca acestea sunt radiatii ionizante si pot dauza grav
fatului. De aceea, ecografia este cea mai buna metoda pentru a obine informatii despre fat, ca de
exemplu marimea, pozitia, stadiul de dezvoltare etc.
Ecografia fetala se poate realiza din saptamana 5 de sarcina, iar sexul fatului poate fi
determinat in urma examenului ecografic in jurul saptamanii 18 de sarcina.Informatii distincte sunt
obinute in diferite trimestre pe parcursul sarcinii.
In primul trimestru ecografia fetala este realizata pentru:
determinarea evolutiei sarcinii;
determina daca sarcina este multipla sau nu;
estimarea varstei gestationale (varsta fatului); identificarea malformatiilor congenitale care
afecteaza creierul sau maduva spinarii;
In trimestrul al doilea ecografia fetala este realizata pentru:
identificarea malformatiilor congenitale care afecteaza creierul sau maduva spinarii;
aprecierea dimensiunii si pozitiei fatului, placentei si fluidului amniotic;
determina pozitia fatului, cordonului ombilical si a placentei in timpul procedurilor gen
amniocenteza sau a recoltarii de snge din cordonul ombilical;
detectarea unei malformatii congenitale, ca de exemplu defectul de tub neural sau al
afectiunilor cardiace;
In al treilea trimestru ecografia fetala este realizata pentru:
a se asigura ca fatul este viabil si misca;
aprecierea dimensiunii si pozitiei fatului, placentei si lichidului amniotic.
Ecografia transvaginala este in general realizata precoce in timpul sarcinii pentru a determina
varsta gestationala sau pentru a detecta o sarcina ectopica (extrauterina). Ocazional este efectuata si
tardiv in cursul sarcinii pentru a determina localizarea placentei sau in cazul sarcinilor cu risc pentru
a masura lungimea colului uterin. Ecografia transvaginala se poate folosi si in afr sarcinii, in
patologia aparatului reproducator feminin, pentru ca permite o vizualizare mai buna a organelor
reproducatoare (ovare, uter).
Tipuri mai speciale de ecografie sunt ecografiile efectuate in interiorul unor organe cavitare,
care comunica cu exteriorul: ecografia transesofagiana, transvaginala, transrectala. Ele permit o mai
buna vizualizare a unor organe cere necesita o investigatie mai amanuntita, de detaliu, lucru care nu
ar fi posibil cu o ecografie clasica.
Avantajele ecografiei. Ecografia este o metoda de diagnostic in imagistica medicala, utilizata
pe scara din ce in ce mai mare, datorita urmatoarelor avantaje:
- ofera date morfologice si functionale exacte si reproductibile;
- examenul este rapid si furnizeaza informatii dinamice in timp real;
- are accesibilitate larga, fiind folosita in majoritatea specialitatilor medicale;
- orienteaz imediat spre o alt metod imagistic complementar;
- are sensibilitate mare de evaluare pentru organe i afeciuni;
- este neinvaziva si neiradianta in consecin lipsita de nocivitate;
- este relaiv ieftin, in raport cu alte investigatii.
Contraindicatii. Examenul ecografic nu are contraindicatii majore. Cu toate c
ultrasonografia este considerat a fi o metod inofensiv, totui undele ultrasonore, prin energia pe
care o transfer organismului, pot produce unele efecte nedorite. Dintre acestea menionm:
1.
Efectul de cavitaie care, la intensiti mari ale ultrasunutelor, consta in apariia unor
mici bule de gaz;
2.
Efectul termic, consta in inclzirea esuturilor strbtute de fascicule de ultrasunete
cu energie inalt;
3.
Efecte complexe distructive care apar numai dup expunere indelungat,
experimental observandu-se alterri la nivel celular care pot merge pana la necroza tisular.
102
6.7. Termografia
Termografia reprezint metoda de vizulizare la distan a unor stri fiziologice i patologice
ale organismului uman, prin interceptarea cu ajutorul unor sisteme optice speciale a razelor
infraroii, emanate de corpul uman i transformarea lor n semnale electrice sub form de imagine
proiectat pe un ecran sau prin fixarea acestora pe hrtie special.
Prin intermediul termografiei pot fi depistate maladiile glandelor mamare, inclusiv cancerul i
metastazele acestuia, maladiile oncologice ale aparatului locomotor, maladiile pielii etc.
Termografia medicala este unica prin capacitatea sa de a arata o parte din procesele fiziologice si
metabolice ce au loc in corpul uman. Prin vizualizarea schimbarilor de temperatura la suprafaa
corpului se pot detecta efecte combinate ale sistemului nervos si vascular, de la disfunctii capilare,
pana la procese in profunzime, permitand diagnosticarea unor boli ale organelor interne chiar in
faza incipienta, ce nu se pot detecta prin alte metode. Orice variaie de temperatura este o indicatie
clara a unei anomalii.
Termograf medical. Principiul aparatului este de a masura temperatura, ntr-o anumita zona a
corpului uman si, in funcie de rezultat, se stabileste diagnosticul. Termografia mamara se bazeaza
pe un principiu simplu. Orice nodul la nivelul sanului are o impregnatie estrogenica ridicata si o
activitate de multiplicare a celulelor accelerata. Procedeul de examinare se coreleaza cu examenul
clinic, ca orice investigatie complementara, dar care nu-l substituie. In cazul unei afectiuni mamare,
la o pacienta, termograful inregistreaza temperaturi mai ridicate dect in zonele din jur. Aparatul
reprezinta practic un sistem de culegere a acestor temperaturi, pe care le prelucreaza statistic.
Valorile inregistrate ne conduc la stabilirea unui diagnostic diferentiat intre un nodul malign si unul
benign. De cand a aparut ecografia mamara, se coroboreeaza aceste date cu examenul clinic,
termografia si ecografia mamara, toate conducand la un diagnostic de certitudine. In cazul in care se
suspecteaza o malignizare a tumorii, atunci se recomanda mamografia.Termografia ajuta la
diagnosticarea mastozelor chistice si a mastitelor. Termografia nu este nociva pentru organism, in
sensul ca aparatul nu iradiaza, cum se intampla de exemplu, in cazul razelor X.
a)
Fig. 103. a) termograf medical;
b)
b) imagine termografica
Aplicatii:
- determinarea rapida a febrei;
- oncologie: detectia in faza incipienta a cancerului de piele si a cancerului de san, dar si
monitorizarea si diagnosticarea neoplasmelor de colon, intestin, stomac si a altor organe interne;
- ORL: diagnosticarea simpla si rapida a sinuzitelor si adeno-iditelor;
- chirurgie: operatii pe cord deschis;
- reumatologie, traumatologie neurologie, ortopedie, etc
persoanele care sufera de hernie, ulcer, epilepsie sunt sfatuite sa consulte medical inaintea inceperii
unor astfel de tratamente. Frecventa: se recomanda inceperea cu o serie de 12 sedinte intensive de
60 minute, efectuate o data la doua zile, dup care se coninua in funcie de rezultatele dorite.
Efectele devin vizibile dup a treia sedinta, iar daca se menine ritmul, dup 12 sedinte, se va
constata o reducere a dimensiunii zonelor tratte cu 3 - 6 centimetri. Rezultatele tratamentelor se
menin intre 8 si 12 luni, cu conditia meninerii conditiei fizice si a unui regim alimentar sanatos.
7.2. Crioterapia
Temperaturile foarte scazute sunt utilizate ca metoda de tratament denumita crioterapie.
Expunerea la temperaturi extreme (-110 oC) are actiune benefica asupra pielii, crete imunitatea,
trateaza depresia, stresul si insomnia, calmeaza durerile cronice, amelioreaza simptomele artritei,
reumatismului si sclerozei multiple. In timpul expunerii la frig se accelereaza circulatia sangvina,
care imbunatteste hranirea si oxigenarea tesuturilor si favorizeaza eliminarea toxinelor din
organism. Frigul poate fi aplicat pe diferitele zone ale corpului sub forma de: comprese reci, cuburi
de gheata, saculeti cu substane chimice congelate sau cu gaz (criofluran), prin evaporarea lichidelor
volatile (de exemplu, clorura de etil) - sprayuri ori aparate speciale. Criochirurgia utilizeaza
temperaturile foarte scazute pentru congelarea unei anumite zone a organismului si distrugerea
tesuturilor afectate. Se foloseste un instrument numit criosonda, care are un capat foarte fin racit cu
dioxid de carbon sau oxid de azot.
Trebuie sa tinem cont de urmatoarele consideratii:
- difuzarea senzatiei de frig prin piele depinde de grosimea epidermei, a tesutului gras
subiacent, de coninutul de apa din tesuturi si muschi si de rata debitului sanguin ;
- nu se lasa prea mult timp gheata pe locul afectat (cca 20 de minute) si se repeta aplicarea de
mai multe ori pe zi ;
- nu se aplica gheata direct pe piele (se poate leza pielea).
Aplicatii ale crioterapiei
Dermatologie. Tratamentul cu frig este preferat, pentru ca se aplica la suprafaa, este simplu si
nedureros, iar frigul insensibilizeaza terminatiile nervoase. Se recomanda in verucile vulgare,
keratozele actinice, angioame, acnee si cuperoza. Este contraindicata in leziuni sngerande, rani,
ulceratii,
alunite.
Fizioterapie. Masajul cu gheata este o metoda, care se foloseste in inflamatiile acute, in
entorse, luxatii, intinderi, rupturi musculare. Totusi, trebuie specificat ca masajul cu gheata nu este
o terapie de sine stttoare, ci se combina laseroterapia si cu masajul medical.
Masajul cu gheata este util in: tratamentele post traumatice, tratarea cicatricilor estetice si ca terapie
adjuvanta in crizele de lombosciatica sau hernie de disc; in torticolis si in micile accidente din sport
da rezultate deosebit de bune, daca se combina cu tehnici speciale de masaj.
Impotriva durerilor. In durerea acuta, crioterapia este mai buna dect terapia cu caldura.
Aplicatiile reci pe zona afectata pot contribui la diminuarea spasmului muscular, att in durerile
miofasciale, ct i in cele traumatice. Prin aplicarea compreselor foarte reci poate induce anestezie
locala.
Medicina sportiva. Multi sportivi recurg la aceasta forma inedita de tratament pentru ca,
potrivit rezultatelor obinute, terapia cu frig imbunatteste performantele sportive. In centrul
olimpic de reabilitare din Spala, (Polonia), exista o incapere pentru crioterapie folosita de sportivi
din intreaga lume. Atletii spun ca performantele lor au fost cu 10% mai bune dup ce au
experimentat terapia cu frig.
7.3. Electroterapia
Electroterapia consta in folosirea curentului electric pentru stimularea tesuturilor, cu scopul
vindecarii diferitelor afectiuni sau al recuperarii anumitor functii pierdute ale organismului. S-a
demonstrat ca oasele, cartilajele, ligamentele, tendoanele si diferite celule ale corpului sunt
105
7.4. Ultrasonoterapia
Ultrasonoterapia presupune folosirea n scop terapeutic a undelor mecanice. Ultrasunetele
reprezint cea mai cunoscut si evaluat aplicaie a acestei modaliti de tratament, ele fiind unde
produse de vibraia unui cristal de cuar atunci cnd acesta este strbtut de un curent de nalt
frecven (800 kHz).
Fig.104.Aparat de ultrasonoterapie
7.5. Fototerapia
Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa dect lumina
becului, dar nu la fel de intensa ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumina nu se folosesc: lumina
cu ultraviolete, lampi ce emana caldura sau lampi de bronzat. Terapia cu lumina poate fi utila in
tratamentul depresiilor si poate influen (reseteaza) "ceasul biologic" (ritmul circadian), ce
controleaza somnul si trezirea. Fototerapia consta, in asezarea persoanei in fata unei lampi
107
colului uterin.
-in neurologie - permite distrugerea unor leziuni tumorale.
- in oftalmologie laser-ul este utilizat mai intai de toate in prevenirea dezlipirii de reina,
pentru a face sa adere reina si membranele subiacente la nivelul rupturilor sau leziunilor
degenerative ale reinei; apoi, pentru distrugerea micilor leziuni reiniene; in sfarsit, pentru
fotocoagularea microanevrismelor reiniene consecutive diabetului.
- in otorinolaringologie (ORL), laser-ul permite tratarea unor leziuni ale corzilor vocale si ale
laringelui.
-in pneumologie, laser-ul permite distrugerea tumorilor care obstrueaza bronhiile mari
stanjenind respiraia; el mai da posibilitatea tratarii obstacolelor netumorale ca ingustarile
consecutive unei cicatrice ramase dup intubare sau traheotomie; in caz de tumora maligna, laserul
poate servi la ameliorarea confortului respirator al bolnavului. Noi indicatii sunt actualmente in
studiu cum ar fi: distrugerea placilor de aterom de pe peretii arteriali, ale tumorilor prostatei etc.
8. Elemente de radiobiologie
Radiobiologia studiaz efectele biologice ale radiaiilor ionizante (radiaiile cu E>10 keV).
Studierea actiunii radiatiilor ionizante asupra organismelor reprezinta o problema complexa,
deoarece pe langa caracterul fizic diferit al radiatiilor trebuie sa se tina cont si de structura
organismelor (celule, tesuturi, organe) de diferentierea morfo-functionala, de factorii de integrare
(sistemul circulator, sistemul nervos, sistemul limfatic), de diferentieri ontogenetice si filogenetice.
Distingem radiobiologia generala si radiobiologia medicala (clinica). Actiunea radiatiilor depinde
de natura si energia radiatiilor, de doza aplicata si de factorul timp.
La organismele vii, studiul reactiilor biologice face necesara distinctia dintre procesele care
apar in zona iradiata, asa numitele reactii locale, de reactiile generale care se produc la nivelul
intregului organism, chiar si in afr regiunii iradiate.
109
Radiatia emisa
X =Y
A
Z
A
Z 1
A*
Z
0
m1
= X ZA +
In procesul dezintegrarii radioactive, trecerea de la nucleul iniial la nucleul final se poate face
prin una sau mai multe tranzitii. Un exemplu de dezintegare este prezentat in fig. 106.
60
Co27
Deci, radiaiile ionizante apar, n general, atunci cnd este prezent o surs de radiaii
oarecare, fie un dispozitiv tehnic generator de radiatii.
O surs radioactiv este caracterizat prin activitatea ei. n cazul substanelor radioactive,
activitatea se definete ca fiind viteza de dezintegrare, adic numrul de nuclee dezintegrate n
unitatea de timp:
= - dN/dt
(118)
Introducnd expresia legii dezintegrrii radioactive:
N = N0e-t
(119)
unde N0 este numarul iniial de nuclee si N < N0, numarul de nuclee ramase nedizintegrate si este
constanta dezintegrarii radioactive, caracteristica nuclidului si tipului de radiatie emis, iar t este
timpul, rezult:
= - d(N0e-t)/dt = N0e-t = N
(120)
Expresia = N reprezint o alt form a definiiei activitii radioactive.
Se definete T1/2 timpul de njumtire, alt noiune important n radiobiologie, ca fiind
timpul dup care numarul de nuclee ramase nedezintegrate se reduce la jumatte, respectiv jumtate
din numrul de nuclee s-au dezintegrat. Din legea dezintegrarii radioactive:
N = N0e-t,
(121)
cu conditia N = N0/2, rezult:
N0/2 = N0e-t
(122)
i de aici:
T1/2 = ln 2/ = 0,693/
(123)
Timpul de njumtire este o caracteristic important a unui radionuclid si se masoara in SI
in secunde, dar se utilizeaza frecvent si unitatile tolerate (minute, ore , luni, ani , etc.).
Unitatea de msur a activitii radioactive in SI este dezintegrarea/s sau Bequerel-ul (Bq).
[]SI = 1 Bq = 1 dez/s
110
(124)
O unitate tolerat este Curie (Ci), definita ca activitatea unui gram de radiu pur. Cum numarul
de nuclee poate fi exprimat in funcie de numarul lui Avogadro, pentru o masa m de acelasi tip de
nuclee, din care doar p reprezinta ponderea elementului radioactiv, obinem:
= N =
0, 693
0, 693 pm
NA =
NA
T1/ 2
T1/ 2 mA
(125)
unde mA este masa atomica a elementului radioactiv.In aceste condiii activitatea devine
pm
(126)
mAT1/ 2
Conform ultimei relaii, activitatea este direct proportionala cu masa radioizotopului si si
invers proportionala cu timpul de injumattira si masa atomica.
nlocuind aici pentru un gram de Ra (A = 226) pur (p = 1), m = 1g = 10-3kg, mA = 226
kg/kmol, T1/2 = 1500 ani = 5,04.1010s, rezulta:
1 Ci = 3,7 1010 Bq
Deoarece curie-ul este o unitate tolerata mare, in practica se utilizeaza submultiplii: 1mCi =
-3
10 Ci, sau 1Ci = 10-6Ci.
Pentru o substan radiactiva dispersat uniform n aer sau ap, se defineste activitatea
specifica. Aceasta se defineste ca activitate corespunzatoare unitatii de masa (activitate masica) sau
activitate corespunzatoare unitatii de volum (activitate volumica):
m = /m ;
v = /V
(127)
3
3
si se msoar in SI in 1 Bq/kg sau 1 Bq/m respectiv unitatile tolerate 1 Ci/kg sau 1 Ci/m .
= 4,18.10 26
Dezintegrarea radioactiv
Toate elementele care prezint fenomenul de radioactivitate se numesc elemente radioactive,
ca de exemplu: Ra, U, Po, Th, etc. Pentru a stabili natura radiaiilor emise, se acioneaz cu un cmp
magnetic asupra fasciculului dirijat de radiaii, capsula de plumb ce conine proba de uraniu se
aeaz ntr-un cmp magnetic (n fig. 107 acesta este perpendicular pe planul figurii).
Radiaiile (42 42He)
sunt nuclee de heliu;
au viteza de penetrare de aproximativ 2.104km/s;
sunt puternic ionizante;
sunt obinute prin expulzarea de ctre nucleu a unei particule format din doi protoni i doi
neutroni;
au energii cuprinse ntre 3 i 6 MeV;
sunt caracteristice nucleelor grele;
la trecerea prin substan sunt mprtiate i pot produce reacii nucleare;
n aer strbat distane ntre 3 10cm, n aluminiu aproximativ 0,02mm i pot fi oprite de
straturi de substan cu grosimea de zecimi de milimetru;
procesul prin care un nucleu emite o particul , se numete dezintegrare , (deplasare cu
doua casute la stnga in Sistemul periodic):
A
4
A-4
(128)
Z X 2 +
Z-2Y,
ca de exemplu:
226
4
222
(129)
88Ra 2 +
86Rn
0
0
Radiaiile ( -1 -1e)
sunt fascicule de electroni;
au viteze mari de propagare, de aproximativ 29.104km/s;
au putere mare de ptrundere, de aproximativ 100 ori dect radiaiile ;
au energii de aproximativ 5MeV;
const din emiterea de electroni rapizi de ctre nuclee;
se explic prin transformarea neutron proton;
111
(135)
a carei de msoar n SI este C/kgs sau A/kg , respectiv unitatea tolerata r/s.
Doza absorbit ine seama de existena n punctul considerat a unui material care absoarbe
energia radiaiei. Se definete ca fiind energia (W) absorbit de unitatea de mas, m, din acel
material:
Da = W/m
(138)
Unitatea este 1 Gy (Gray) = 1 J/kg. Deci, doza absorbit este de 1 Gy atunci cnd 1 kg de
material absoarbe 1 J de energie radianta. O unitate tolerat este rad-ul: 1 rad = 10-2 Gy.
Analog definim debitul dozei absorbite:
da = Da/t
care se msoar n Gy/s in SI (sau unitate tolerata rad/s).
1 Gy/s = 1 J/kg.s = 1W/kg
(139)
Din aciunea radiaiilor nucleare asupra structurilor vii s-a observat c, n general, diversele
tipuri de radiaii produc aceleai efecte. Exist, ns, o deosebire ntre ele, n sensul c unele radiaii
cu o energie mai mic pot produce efecte biologice similare sau chiar mai importante dect radiaii
cu energii mai mari. Aceast observaie a determinat introducerea n radiobiologie a noiunii de
efectivitate biologic. Efectivitatea biologic este, deci, un parametru caracteristic fiecrui tip de
radiaie. n aprecierea efectului radiobiologic se folosete mrimea numit efectivitate biologic
relaiv (EBR) notat cu . Aceast mrime reprezint raportul dintre efectivitatea biologic a unei
radiaii oarecare i efectivitatea biologic a unei radiaii standard. Ca radiaie standard a fost aleas
radiaia Rntgen cu energia de 200 keV.
Efectivitatea biologic relaiv unei radiaii fa de esutul normal este dat de raportul dintre
energia absorbit de esut la iradierea cu radiaia standard si energia absorbit de esut la iradierea
cu radiaia respectiv, care produc acelasi efect efect biologic. Cteva valori pentru efectivitatea
biologic relaiv sunt prezentate in tab. 25:
Tab.25. Valorile EBR pentru diferite tipuri de radiatii
Tipul de radiatie
EBR (
)
1
Radiaiile x, i electroni
Neutroni termici
5
Neutroni rapizi, protoni
10
20
Particule
Efectivitatea biologic a unei radiaii variaz cu felul i gradul efectului biologic, cu specia
organismului iradiat, cu esutul iradiat i cu o serie de ali factori ce in de debitul dozei.
Doza biologic, B, se definete ca fiind produsul dintre D (doza absorbit) i efectivitatea
biologic relaiv :
B = Da
(140)
Unitatea pentru doza biologic in SI se numete Sievert (Sv) i reprezint doza de radiaie
care face ca 1 kg de esut s absoarb n punctul respectiv 1/ Jouli de energie. De exemplu, 1Gy de
radiatii X corespunde unei doze biologice de 1Sv, iar 1Gy de radiaii corespunde unei doze
biologice de 20Sv. O unitate tolerat este 1 rem = 10-2 Sv.
n radiobiologie, o deosebit importan o prezint debitul dozei biologice:
b = B/t
(141)
deoarece nu este indiferent dac doza respectiv este primit ntr-un interval de timp mai lung, de
exemplu 1 an, sau mai scurt, de 1 minut. Debitul dozei biologice se msoar n Sv/s sau rem/s.
Se mai poate defini doza biologic integral, absorbit de ntreg organismul, Bi.
Bi = B m
(142)
unde m este masa organismului, i se msoar n Svkg in SI sau remkg.
Toate aceste consideratii sunt sintetizare in tabelul urmator:
113
Marimea
Doza incident
Doza absorbit
Doza biologic
Doza biologic
integral
fiind energia cedat de ctre o particul incident pe unitatea de lungime a traiectoriei sale i se
msoar n keV/m. Expresia sa se poate scrie:
(143)
TLE = WiN
unde Wi este energia transferat la o ionizare si N reprezinta numrul de perechi de ioni formai pe
unitatea de lungime a traictoriei particulei
Particulele grele (, protoni) au o putere de ionizare mai mare i sunt repede ncetinite prin
disiparea energiei. Parcursul distana medie strbtut de particul depinde de puterea ei de
ionizare.
Radiaii indirect ionizante (x i ). n cazul radiaiilor electromagnetice, x i , absorbia
energiei de ctre substan se face conform legii generale exponeniale Lambert (94); unde:
I <I0 intensitatea fasciculului emergent de radiaii; I0 intensitatea fasciculului incident de
radiaii; - coeficientul liniar de absorbie care depinde de natura materialului strbtut i de natura
radiaiei; x grosimea stratului de substan strbtut.
(145)
Etapele procesului de radioliz. Sub aciunea radiaiilor molecula de apa poate pierde sau
fixa un electron (ionizare):
H2O H2O+ + e(146)
Electronul smuls prin ionizare va atrage pe parcurs moleculele de ap din jur, hidratndu-se.
Acest electron, nconjurat de dipolii apei, se numete polaron, electron solvatat sau electron
hidratat. n urma ciocnirilor cu moleculele de ap, energia lui scade pna la valoarea energiei de
agitaie termic. n cele din urm el se alipete unei molecule de ap, conform reaciei:
H2O + e- OH - + H
(147)
H2O+ H+ + OH
(148)
115
H + H H2
OH + OH H2O2
H + OH H2O
(149)
O2 + H H2 O,
(150)
- reticularea, formarea de noi legturi ntre lanuri, care confer polimerului proprieti noi i
care duce la creterea greutii moleculare;
- degradarea, ruperea legturilor i formarea unor macromolecule cu greutate molecular mai
mic.
- moartea celular, care poate fi imediata (disparitia oricarei activitati metabolice) sau
intarziata (ce corespunde pierderii capacitatii de proliferare a celulei; dup cateva cicluri mitoice
celulele inceteaza sa se mai divida si descendentii dispar).
Legea Bergoni - Tribondeau
Proprietatile de radisensibilitate ale unei celule sunt descrise de legea Bergoni Tribondeau,
care rezuma astfel rezultatele experimentale din radiobiologie:
O celula este cu att mai radiosensibila cu ct intensitatea proceselor sale de cretere este
mai mare (cu ct n ea au loc mai multe mitoze), cu ct este mai puin difereniata i cu ct este
ntr-un stadiu mai timpuriu al procesului de diviziune celular.
Cea mai sensibil faz este metafaza, urmat de profaz, anafaz, telofaz.
Radiosensibilitatea crete pentru: pH > 7 (mediu alcalin), hidratare, oxigenare, temperatur ridicat
i scade pentru: pH < 7 (mediu acid), deshidratare, anorexie, temperatura scazuta.
Aceasta lege din radiobiologie justifica utilizarea radiatiilor in radioterapia oncologica,
(iradierea tumorilor maligne), aceste tumori fiind alcatuite din celule nediferentiate, cu rata mare de
cretere, si in consecin mult mai radisensibile in comparatie cu celulele sanatoase.
Efectele genetice se datoreaz leziunilor cromozomiale din celulele reproductoare. Se
manifest la descendeni prin boli genetice, mutaii - de obicei nefavorabile - i moarte. n efectele
genetice nu exist prag. Orice doz, ct de mic, poate produce un efect genetic. Totui,
probabilitatea crete cu doza. Distingem doua tipuri de efecte genetice care reprezinta doua grade de
alterare diferite a moleculei de ADN:
- mutatiile genetice, care se datoresc modificarilor la nivelul genei si se manifesta prin
modificarea caracterului controlat de gena respectiva. Mutatiile radioinduse sunt calitativ identice
cu mutatiile naturale; s-a constatt ca numarul mutatiilor crete direct proportional cu doza de
radiatii (fig. 113);
- anomaliile (sau aberatiile) cromozomiale care se datoresc unor rupturi ale moleculei de
ADN din lantul cromozomial urmata de sudari haotice sau pierderi de material cromozomial.
Efecte biologice la iradiere produse n esutul viu sub aciunea radiaiilor nucleare se mpart
n dou grupe mari:
- efecte deterministe;
- efecte ntmpltoare.
Un efect determinist este determinat univoc de doza absorbit prinmit. Un asemenea efect
apare cnd doza depete o anumit valoare prag. Valoarea pragului variaz de la un individ la
118
altul depinznd nu numai de valoarea dozei ci i de durata iradierii. Astfel de efecte sunt: - eriteme,
cataract, modificri hematologice, scderea fertilitii. Efectul determinist apare la scurt timp dup
iradiere i este cu att mai grav cu ct pragul e depit mai mult. Faptul c sub valoarea prag nu
apar efecte deterministe se datoreaz puterii de regenerare a esuturilor.
Efectul biologic ntmpltor este supus unei relaii doz efect de natur probabilistic. La
un grup de indivizi iradiai, efectele pot s apar numai la unii, de obicei nu la muli. La acest tip de
efect nu exist doz prag el putnd aprea i la doze foarte mici de ordinul iradierii naturale. Efectul
se refer n principal la apariia maladiei canceroase. Efectul biologic ntmpltor apare cu
ntrziere, ani sau chiar zeci de ani. Sistemul de limitare a dozelor permise asigur c riscul deces
prin radiaie nu este mai mare dect riscul de deces prin multe alte activiti umane.
Studiul cantitiv al efectelor radiaiilor ionizante.
Curbele doz-efect. Pentru a stabili relaiile cantitive ntre doza de radiaii i randamentul
procesului radioindus se traseaz curbele doz-efect. Aceste curbe reprezint fie proporia de
indivizi (celule, organisme etc.) care au prezentat efectul studiat n funcie de doza administrat
(curbe cresctoare), fie proporia de indivizi care au rezistat (supravieuitori) n funcie de doz
(curbe descresctoare). Mai utilizat este cel de-al doilea tip de curbe. Aceste studii se fac pe
populaii cu numr mare de indivizi.
Dac se noteaz cu N0 numrul iniial de indivizi, cu N numrul de indivizi supravieuitori i
cu D doza de iradiere, se pot obine dou tipuri de curbe doz-efect:
a) exponenial si b) sigmoid.
a) Curba exponentiala. Acest tip de curb caracterizeaz cea mai mare parte a mutaiilor,
unele aberaii cromozomiale, distrugerea culturilor bacteriene sau a suspensiilor de virusuri. Curba
exponenial este reprezentat prin relaia:
N = N0e-kD
(155)
si semnifica faptul ca numrul de supravieuitori scade exponenial cu doza. Aceast relaie
exponenial s-a stabilit pe baza teoriei intei. Conform acestei teorii, n organism exist structuri
sensibile, inte, a cror distrugere, prntr-o singur lovitur, ar duce la moartea celulei. Constanta
k se stabilete astfel nct doza D s fie aceea pentru care numrul de supravieuitori s ajung la 1/e
din valoarea iniial.
N = N0/e= 0,37 N0 N0/e = N0e-kD0 k = 1/D0
(156)
Doza D0 = D37% definete radiosensibilitatea populaiei studiate.
b) Curbele doz-efect de tip sigmoid caracterizeaz efectele raditiilor X asupra celulelor de
mamifere. Prezint o deosebit importan n radioterapie. Curba sigmoid corespunde relaiei:
N/N0 = 1 (1 e-D/D0)n
(158)
unde n reprezint numrul de inte, adic numrul de locuri din celul lovite.
Pentru doze mari, ecuaia devine prin trecere la limit:
N = N0n e-D/D0
(159)
Interpretarea acestui tip de curbe este urmatoarea: un individ ar trebui s fie atins n n locuri
pentru a fi distrus; conform teoriei intei ar trebui atinse simultan n inte.
Pentru interpretarea celor dou tipuri de curbe s-au propus dou mecanisme de aciune a
radiaiilor asupra sistemelor biologice:
a) Curba exponenial - teoria unei inte letale (efectele biologice ale radiaiilor se datoreaz
unor lovituri care ating un constituent sensibil al celulei; lovitura este reprezentat de transferul
unei anumite cantiti de energie ntr-o int, prin impactul cu radiaia)..
b) Curba sigmoid teoria a n inte letale. Trebuie s fie lovite n inte simultan pentru a
obine efectul scontat.
Factorii care determin tipul de curb sunt:
- natura si energia radiaiei;
- doza si debitul dozei;
- condiiile n care se face iradierea (temperatura, gradul de hidratare, gradul de oxigenare,
pH etc.)
119
a)
b)
Fig. 115. Curba de supravietuire celular: a) exponentiala; b) sigmoida.
Fig. 116. Evolutia eritemului si pigmentatiei in cazul radioterapiei fractionate cu radiatii X de 180 kV,
doze zilnice de 2 Gy.
120
asupra sngelui, care poate avea consecinte grave: infectii sau sindrom hemoragic. In funcie de
doza absorbita se instaleaza leucopenia, trombopenia si limfopenia.
Sistemul nervos. Formatiunile anatomice ale sistemului nervos central si periferic sunt
considerate radiorezistente. Practica a aratt ca datorita efectelor radioinduse la nivelul
vascularizatiei acestora, modificarilre functionale si histopatologice sunt importante. Datorita
acestor efecte radiosensibilitatea sistemului nervos crete si leziunile sistemului nervos pot merge
pana la ischemie si necroza, produse prin intermediul leziunilor vasculare radiogene.
Tesutul osos si cartilaginos. La nivelul oaselor, principalele efecte sunt cele produse de
leziunile vasculare (congestie, staza, tromboza). Ele duc la fibroscleroza sistemelor Hawers, si apoi
disparitia osteocitelor, cu distrugerea osteoblastilor si necroz. Osul mai tanar este mai sensibil
dect cel adult si iradierea cartilajului de cretere, la copil, poate influen dezvoltarea ulterioara a
osului.
Boala de iradiere cuprinde ansamblul de modificari produse in organism, sub influen
radiatiilor ionizante.
Etiologie: boala de iradiere este produsa de agentii ionizanti, cum sunt radiatiile
electromagnetice (razele Rontgen si gamma) sau radiatiile corpusculare , sau neutroni). Boala de
iradiere poate surveni in urmatoarele imprejurari:
- in explorari medicale (radioscopii, radiografii repetate sau explorarile cu izotopi
radioactivi);
- in tratamentul radioterapic, mai ales, al tumorilor maligne cu radiatii (radioterapie
oncologica);
- in cercetare, agricultura sau in industrie, unde sunt utilizate surse care emit radiatii
ionizante;
- in accidentele nucleare sau in explozia bombelor atomice.
Patogenie: iradierea poate fi externa sau interna (prin pulbere radioactiva, care poate
ptrunde in organism pe cale digestiva,respiraie sau prin rani). Prin iradiere se produc tulburari
metabolice, endocrine, nervoase.
Simptomatologia este variabila si imbraca diferite forme clinice, in funcie de doza de radiatie
primita,de natura si energia radiatiei de suprafaa si volumul iradiat, de sensibilitatea individului, de
modul de iradiere (interna sau externa, doza unica sau fractionata etc). Deosebim doua forme
clinice: acuta si cronica.
a) forma acuta poate fi produsa prin iradieri limitate sau generale. In iradierile limitate
predomina efectele locale: dermite, vezicule, ulceratii, necroza. Iradierile generale sunt mai grave
dect cele partiale, mai ales cand sunt unice si cu doza mare. Pot produce urmatoarele forme clinice
de manifestare:forma usoara (la 2 - 3 Gy) se caracterizeaza prin varsaturi, cefalee, diaree,
inapetenta, leucopenie, epilatie; forma de grava (la 4 Gy) se caracterizeaza prin stari de agitaie,
cefalee, varsaturi, diaree, inapetenta, cadere a parului, leucopenie etc. si este mortala in 50% dintre
cazuri; forma fulgeratoare (la 10 Gy) este mortala si se caracterizeaza, ia faza iniiala, prin stari de
agitaie si excitatie nervoasa intensa, insotite de halucinatii.
b) forma cronica apare dup iradieri generale,cu doze mici si repetate. In raport de
gravitatea tulburarilor, deosebim trei grade, care in unele cazuri se pot succeda, constituind faze
clinice evolutive: gradul I: tulburari generale, reversibile - astenie, cefalee, tulburari vasomotorii,
insomnie, modificari sanguine (eozinofilie, trombocitopenie, leucopenie). gradul II: la tulburarile
sus-mentionate se adauga: eritem, pigmentatie, diaree, inapetenta, prurit; etc.gradul III: aceleai
simptome ca in gradele I si II, insa mai accentuate puseuri acute; se adauga si leziuni locale.
Diagnosticul bolii de iradiere se poate pune tinand seama de simptomele prezentate de bolnav si de
imprejurarile in care au survenit. Prognosticul depinde de intensitatea tulburarilor si de
complicatiile ce pot surveni. Tratamentul profilactic impune evitarea investigatiilor radiologice
inutile si cu izotopi radioactivi sirespectarea riguroasa a regulilor de protectie a muncii in serviciul
de radiologie, precum si in alte locuri de munca unde se lucreaza cu surse de radiatii ionizante.
Tratamentul curativ: in primul rand bolnavul este scos de sub influen radiatiilor. Leziunile
locale (radiodermite, radioepitelite, cicatrice etc), se trateaza medicamentos (pomezi calmante etc),
cu agenti fizici (raze infrarosii), sau chirurgical (extirparea leziunii). Tulburarile generale se trateaza
cu extracte de ficat, de suprarenale, vitamine, calmante, barbiturice, transfuzii de snge si plasma.
122
Din practica s-a constatt ca indiferent de forma clinica iradierea organismului determina scaderea
semnificativa a mediei de viata, datorita actiunii sclerogene aradiatiilor.
Alti factori care influenteaza radiosensibilitatea. Factorii de care depinde
radiosensibilitatea organismelor sunt multipli si pot fi grupati in patru categorii:
1. factori celulari (multiplicare, diferentiere, etc.);
2. factori care tin de sistemele de integrare (sistem nervos, circulator,
reticulohistiocitar, etc.);
3. factori care tin de organismul intreg (evolutia filo- si onto- genetica, rasa, etc.);
4. factori fizici (pH-ul celular, oxigenare, temperatura etc.).
Despre primele doua grupe de factori s-a vorbit in capitolele precedente. Vom lua acum in
considerare ultimile doua grupe de factori, deoarece chiar daca raspunsul la iradiere are o baza
fizico-chimica comuna, raspunsul biologic este cu att mai complex cu cat unitatea biologica
iradiata este mai dezvoltata filogenetic sau ontogenetic.
Factorul filogenetic. O analiza a datelor din radibiologia comparata arata ca radisensibilitatea
crete cu gradul de organizare pe scara filogenetica, respectiv organismele inferioare sunt
radiorezistente iar cele superioare sunt radiosensibile; in general, in cazul organismelor superioare
homeostazia confera o radiosensibilitate mare, prin faptul ca acesta poseda o limita ingusta a
capacitatilor de reglare fata de variaiile impuse de mediu. In cazul unei specii, la fel ca pentru o
populatie de celule identice, radiosensibilitatea se poate aprecia prin doza letala 50% (DL50)
definita in acest caz ca fiind doza de radiatii care administrata in aceleai condiii unei populatii
formate din indivizi de aceeai specie, provoaca moartea a jumatte (50%) din numarul indivizilor
iradiati. Radiosensibilitatea si DL50 sunt marimi invers proportionale. In fig. 115 este prezentata
variaia radiosensibilitatii pe scara filogenetica.
radiosensibili (fig. 116).Indiferent de faza de dezvoltare intrauterina embrionul este mult mai
radiosensibil, perioada de maxima expunere fiind prima jumatate a sarcinii.
Factori fizici.
Rolul pH-ului. Variaiile sale spre alcalinitate mareste randamentul radiochimic, actionand
asupra structurilor cu lant molecular (ADN, ARN).
Rolul oxigenarii. Prezenta oxigenului mareste randamentul reactiilor radiochimice prin efect
indirect.
Rolul temperaturii. Temperaturile scazute diminueaza radiosensibilitatea si maresc perioada
de latenta prin reducerea metabolismului si prin anorexia pe care o creeza prin vasoconstrictie.
Cauza
I. Punct geografic
Zona
n funcie de valoarea dozei biologice a radiaiilor, apar efectele ilustrate in tabelul 29:
Doza (Sv)
0 0,25
0,25 0,5
0,5 1
12
24
45
>6
traduce prin grave dereglri ale metabolismului, culminnd cu moartea celulei sau cu erori de
structur i funcionare a aparatului genetic celular, de tip cancerigen sau mutagen.
Riscul prezentat de lucrul in camp de radiatii este mult mai ridicat in comparatie dect cel
existent in activitatile umane curente si ca atare se impune un regim de lucru riguros pentru
reducerea la minimum a riscului de iradiere att pentru personalul expus profesional ct i pentru
restul populatiei. Multitudinea situatiilor si tehnicilor de lucru care utilizeaza surse de radiatii in
medicina, face dificila standardizarea masurilor de radioprotectie. Ca reguli generale, pentru ca
radiprotectia sa fie eficace ea trebuie sa fie unitara si obligatorie in toate unitatile nucleare care
lucreaza cu surse de radiatii. In acest sens, peste tot in lume, normele de radiprotectie se bazeaza pe
recomandarile Comisiei internaional pentru protecia mpotriva radiaiilor ionizante (CIPR)
creeata in cadrul Agentiei Internationale pentru Energia Atomica (AIEA).
In baza acestor recomandari, iradierile la care pot fi expuse persoanele pot fi impartite in trei
categorii: iradieri profesionale, care rezulta din activitatea directa si permanenta cu surse de
radiatii, iradieri neprofesionale, care au un caracter indirect sau temporar si iradierea populatiei,
care reprezinta att iradierea naturala provocata de radiatia cosmica si telurica ct i iradierea
suplimentara determinata de activitatile nucleare.
O alta clasificare a iradierilor se face in interna si externa in funcie de pozitia relativ a sursei
de radiatii fata de corpul uman.
Masurile de radioprotectie pot fi grupate in: masuri preventive, masuri de supraveghere; si
masuri de limitare si lichidare a efectelor iradierii.
Metodele de radioprotecie se mpart n: Metode active cnd sursa radioactiv este
nconjurat cu ecrane absorbante, care reduc mult intensitatea radiaiilor emergente, deci asigur
securitatea celor ce se afl la limita exterioar a ecranelor. Metode pasive cnd se iau msuri de
genul:
- persoanelor li se fixeaz durate limitate de lucru n spaiul respectiv
- li se administreaza alimente, medicamente antidot, mijloace de protecie individual, etc
Radioprorectia prezinta trei modalitati de aplicare: fizica, chimica si biologica.
Radioprotecia fizic este modalitatea cea mai frecvent utilizata in special pentru prevenirea
iradierilor externe si se bazeaza pe cele trei cauze principale ale reducerii intensitatii unui fascicol
de radiatii:
- distana mare fa de surs si actionarea ei de la distanta;
- reducerea la minimum a timpului de expunere, efectuand manipulari rapide si expuneri strict
necesare;
- protejarea locului de munca prin atenuarea cu ecrane protectoare, specifice radiatiei utilizate.
Radioprotecia fa de radiaiile se poate face cu o simpl foaie de hrtie, fa de cu
ecrane de plastic i Al, iar fa de radiatiile X i se poate face parial cu ecrane de Pb.
n cazul neutronilor sunt necesare mai multe straturi protectoare:primul strat de moderator cu
ajutorul cruia neutronii sunt ncetinii (ap, apa grea, grafit); al doilea nivel pentru absorbia
neutronilor termici (ecrane din cadmiu);in final ecrane de Pb pentru absorbia .
n cazul surselor mixte sunt necesare ecrane mixte: de exemplu pentru radiatii mixte +
ecrane cu un prim strat de plastic sau Al (se absorb radiaiile , care sunt electroni sau pozitroni
accelerai), i un al doilea de Pb pentru a absorbi radiatia X si .
Cele mai fercvente situatii ntlnite in radioprotectie sunt cele care impun utilizarea de radiatii
X sau a caror intensitate variaza invers proportional cu patratul distantei fata de sursa, deci trebuie
sa ne plasam cat mai departe de sursele de radiatii si sa le manipulam prin telecomanda. Atenuarea
acestor radiatii se face cu ecrane din plumb sau beton.
Radioprotectia fizica impotriva iradierii interne consta mai ales in a evita ptrunderea
substanelor radiactive in organism. In acest scop se va evita contactul direct cu sursele deschise de
radiatii care pot produce contaminarea pielii sau a aerului, urmata de o contaminare in lant si in
special o contaminare a cailor digestive si respiratorii. De aceea la manipularea surselor de radiatii
deschise sau volatile este obligatorie purtarea mastilor de gaze si a echipamentului individual de
radiprotectie
126
9. Radioterapia
9.1. Definiie i domeniu aplicare
Radioterapia (RT) este metoda fizica de tratament a bolii canceroase sau a altor afectiuni
constand in administrarea.unei cantiti de energie radianta unui volum tinta definit, concomitent cu
protejarea tesuturilor sanatoase invecinate. RT ca metoda de tratament cu radiatii ionizante , trebuie
justificata prin analiza critica a raportului dintre beneficiile individuale sau sociale si detrimentul pe
care il poate cauza utilizarea radiatiilor. Scopul tratamentului este administrarea in volumul tinta
definit a unei doze prestabilite de radiatii ionizante cu efecte secundare minime pentru tesuturile
sanatoase din jur, avand ca rezultat: distrugerea celulelor tumorale;mai buna calitate a vietii
pacientului;creterea duratei de supravietuire; tratament paliativ eficient;ameliorarea si prevenirea
apariiei simptomelor date de boala neoplazica.
Domenii de aplicare. Efectul terapeutic al radiatiilor comporta mai multe aspecte de
importanta diferita:
- efectul antitumoral pe baza caruia se stabileste planul de tratament in cancer (radioterapia
oncologica); aceasta aplicatie urmeaza a fi prezentata pe larg in coninuare.
- efectul antiinflamator care consta in iradierea in cazul unor afectiuni netumorale cum sunt
inflamatiile septice sau alergice, micoze, etc. Ytriul 90 este injectat sub forma unor soluii coloidale
in articulatii cu scopul de a evita distrugerea lor prin fenomene inflamatorii severe: este vorba de
sinoviorteza radioactiva, utilizata, in principal, in tratamentul poliartritei reumatoide. Mult utilizata
la inceput, radioterapia antiinflamatorie si-a pierdut din importanta odata cu apariia antibioticelor si
dezvoltarea fizioterapiei, care realizeaza aceleai efecte eliminand iradierile inutile.
- efectul functional cand se urmareste normalizarea funciei unei structuri anatomice.
Metoda consta in administrarea unui medicament care conine un element radioactiv destinat fixarii
lui intr-un tesut sau intr-un organ care trebuie iradiat selectiv in scop terapeutic; iodul radioactiv (I
131) este utilizat in tratamentul bolilor glandei tiroide. Fosforul 32 este utilizat in tratamentul
sindroamelor mieloproliferative (producere excesiva de celule sangvine de catre maduva osoasa),
indeosebi a poliglobulei primitive (boala Vaquez). De exemplu, pentru dilatarea vaselor ingustate
din cauza unor afectiuni cardiace a fost folosita o noua metoda, de radioterapie, constand in
127
introducerea unui cateter cu surse de radiatie pe un vas de snge, transcutan. Cateterul ajunge pe
aceasta cale la inima. Interventia prin radioterapie se poate aplica in cazul bolilor coronariene, in
cardiopatia ischemica si arteriopatia obliteranta.
Izotopul
Radiu
Cesiu
Iridiu
Iod
Aur
Fosfor
- sisteme de supraveghere a bolnavului in timpul iradierii (TV cu circuit inchis sau ferestre cu
sticla de plumb;
- pupitrul de comanda dispune de cesuri de expunere si dispozitive de semnalizare optica si
acustica pentru inceputul si sfarsitul sedintei de iradiere;
- sisteme de radioprotectie si si siguranta ( chei, parole, avertizoare de radioprotectie etc.).
Aparatele moderne prezinta posibilitati multiple de deplasare a capului de iradiere si control a
parametrilor iradierii si pozitionare a pacientului.
Sunt considerate stadii incipiente cele in care se realizeaza cel putin 50% vindecari la 5 ani.
Stadiul exact ca si alti factori de prognostic vor fi precizati in urma interventiei chirurgicale si
evaluarii postoperatorii a tumorii si a adenopatiei satelite. Postoperator va putea fi examinata si
evaluata intreaga formatiune tumorala impreuna cu nodulii limfatici excizati. De aceea in stadiul
clinic evaluarea tumorii este doar prezumtiva.
Acest sistem de clasificare faciliteaza schimbul de informatii intre diverse centre de tratament
si contribuie la cercetarea neoplaziilor umane.
132
133
A. LUCRRI DE BIOFIZIC
A.1. Determinarea coeficientului de vscozitate dinamica a lichidelor prin
metoda Ostwald
1. Consideraii teoretice
Fluidele reale in curgere sunt caracterizate prin vscozitate. ntre straturile de fluid nvecinate,
aflate n micare unele fa de altele apar fore de frecare intern, numite de vscozitate, tangente la
vectorul vitez de curgere. Fora de vscozitate dintre dou straturi este proporional cu suprafaa
de contact a straturilor, S, i cu gradientul de vitez, v/r, msurat pe direcia perpendicular la
viteza de curgere, fiind dat de expresia:
Fv = S
v
r
(1)
unde este coeficientul de vscozitate dinamic, a crui unitate de msur n SI este daP
(decapoise):
(2)
Relaia (1) este valabil dac curgerea lichidului se face n aa fel nct straturile de lichid
alunec paralel unul peste altul, adic dac curgerea este laminar
Coeficientul de vscozitate dinamic se poate determina prin dou metode care au la baz:
- curgerea unui lichid prin tuburi cilindrice (conducte), legea Hagen Poseuille, care este
tema prezentului referat;
- micarea unui corp solid ntr-un lichid, legea lui Stokes, care este tema prezentului referat.
Se considera un tub cilindric de lungime l i de raza R, prin care curge un lichid, curgerea
fiind laminar, n interiorul cruia delimitm un alt cilindru de raza r (fig. 1). Suprafaa lateral a
acestui cilindru este:
S = 2r l
(3)
Fig. 1
Fora de frecare care acioneaz asupra suprafeei laterale a acestui cilindru este:
(4)
Aceasta for este echilibrat de fora datorat diferenei de presiune p care acioneaz
asupra bazelor; deci:
(5)
134
Semnul minus indica faptul ca forta F, fiind fora de frecare, are semn contrar forei datorata
diferenei de presiune p.
Integrnd relaia (5) i admind ca la peretele conductei, r = R, viteza este zero, se obine
viteza v:
(6)
formula numita legea Poiseuille-Hagen, lege care de distribuie a vitezelor pe seciunea
conductei.
n condiii de curgere laminar a unui lichid printr-o conduct cilindric, volumul curs n
timpul t este dat de legea Hagen Poiseuille:
Printr-o coroana cilindrica de raza r si grosime dr, debitul volumic elementar dQv este:
dQ v= 2 r v dr
(7)
(8)
relaie numita legea Poiseuille; ea permite determinarea lui .
n practic se fac determinri relative.
Cunoscnd vscozitatea dinamic h0 a unui lichid de referin (de exemplu apa) se determin
vscozitatea dinamica a unui alt lichid. Se determin duratele de curgere t0 i t1 necesare curgerii
aceluiai volum V din lichidul de referina i din lichidul pentru care urmeaz s-i determinm
vscozitatea dinamica, n aceleai condiii: acelai tub, aceeai diferen de nivel i aceeai
temperatur. innd cont ca:
(9)
(10)
(11)
Dar curgerea se face sub aceeai diferen de nivel, deci diferenele de presiune sunt
proporionale cu densitile respective, adic:
(12)
innd cont de relaia precedenta obinem:
(13)
relaie folosit pentru determinarea vscozitii dinamice necunoscute 1.
135
Fig. 2
3. Modul de lucru
Se spla bine vscozimetrul cu ap i apoi cu puin lichid din lichidul de studiat. Se
controleaz poziia vertical a aparatului. Se introduce cu o pipeta lichidul de studiat n rezervorul B
pn cnd acesta este aproape plin. Se aspir cu atenie prin tubul de cauciuc F pn se umple
complet rezervorul E, trecnd peste reperul m. Se las tubul de cauciuc liber i din momentul n
care meniscul lichidului ajunge n dreptul reperului m se pornete cronometrul. Acesta se va opri n
momentul n care meniscul ajunge n dreptul reperului n. Se obine astfel durata de scurgere t1.
Se vor face 6 determinri pentru fiecare lichid, iar rezultatele se vor trece ntr-un tabel de
forma:
Nr.det.
t0,(s)
, (s)
t1, (s)
, (s)
(kg/ms)
136
(1)
n care este coeficientul de frecare intern sau viscozitate a lichidului, v, viteza bilei, r, raza
acesteia.
- cele trei fore au aceeai direcie vertical (Fig. 1)
- fora de greutate este orientat n jos
- fora arhimedic i de rezisten n sus
R
Fa
Fig.1
Fig. 2
Greutatea bilei i fora arhimedic sunt constante. Fora de rezisten crete o dat cu creterea
vitezei. Cnd bila se gsete n imediata apropiere a suprafeei lichidului, ea are o anumit vitez.
Pe msur ce bila nainteaz, viteza ei crete i conform relaiei (1) crete i fora de rezisten. La
un moment dat, suma celor trei fore devine egal cu zero i bila, datorit ineriei se va mica
rectiliniu i uniform cu o vitez constant v0 , vitez pe care o avea n momentul echilibrului
forelor.
Punnd condiia ca rezultanta forelor ce acioneaz asupra bilei s fie nul, avem:
G Fa R = 0
(2)
Dac n relaia (2) nlocuim pe G i Fa cu expresiile lor :
G = m g = 4r3 g ;
Fa = 4 r3 o g
3
3
iar pe R cu expresia (1), obinem:
4r3 g - 4r3 o g - 6 r v = 0
(3)
3
3
unde este densitatea materialului din care este confecionat bila, o densitatea lichidului si g
= 9,81 m/s2 , acceleraia gravitaional si v = l/t.
137
1 o
gd 2t
18 l
d (mm)
t (s)
(Ns/m2)
Pentru experimentul din laborator: Fe = 7860 Kg/m3; sticla= 2500 Kg/m3; o= 880 Kg/m3; l =
1,1 m;
Se calculeaza valoarea medie a coeficientului de vascozitate .
138
(3)
(relatia lui Robert Mayer).
Tot in cazul gazelor ideale, cele doua capacitati calorice molare depind de numarul i de grade
de libertate a particulelor din care e compus gazul (pentru gazele ideale monoatomice i = 3, pentru
cele biatomice i = 5):
Cv =
i
R
2
Cp =
i+2
R
2
(4)
pV = const
(6)
3. Metoda lucrarii
Pentru gazele ideale, vom descrie metoda propusa de Clment si Desormes. Sa presupunem
ca avem un recipient cu aer (presupus gaz ideal) la o presiune p 1 =(H-h)rg unde gH e presiunea
atmosferica masurata cu un manometru cu lichid de densitate iar gh e diferenta dintre presiunea
atmosferica si cea din recipient, masurata cu acelasi manometru.
Gazul ocupa volumul V1 al recipientului si are temperatura T1 a mediului ambiant. Daca acest
gaz sufera o comprimare adiabatica, in urma careia volumul se micsoreaza, presiunea creste la
p 2 = g H , iar temperatura creste si ea la T2 ,ecuatia Poisson care descrie procesul se va scrie:
T1 p1
= T2 p2
(7)
1
H
T T1
= 1 2
T2
(8)
Daca h<<H, variatia de temperatura T2 T1 este foarte mica: T2 T1 << T2 , deci fractiile
din parantezele expresiei (8) vor fi foarte mici; parantezele se pot dezvolta in serie de puteri si se
pot pastra numai termenii de ordinul inti:
1 ( 1)
T T1
h
1 2
H
T2
(9)
de unde:
T2 T1 1
=
h
(10)
T2
Daca in continuare gazul sufera o racire izocora, de la T2 la temperatura T1 a camerei,
H
sau
H H h'
=
T2
T1
(12)
T2 T1 h'
=
T2
H
(13)
de unde
h
h h'
(14)
Fig.1
h (mm)
h (mm)
h-h(mm)
h
h h'
vs =
RT
M
(15)
unde T este temperatura camerei (in o K) si M = 28,9 kg/kmol este masa molara a aerului.
(1)
2. Dispozitivul experimental
Montajul utilizat pentru masurarea rezistentei este puntea Wheatstone a carui schema
electrica este data in fig. 1:
141
R1 R3 = Rx R2
deci
Rx =
R1 R3
R2
(2)
(3)
Fig. 2.
3. Modul de lucru
- se introduce termorezistenta (1) intr-un vas cu apa (2) incalzit cu resoul (3);
- se fixeaza o anumita valoare a raportului r (de exemplu r = 0,1);
- se modifica valoarea rezistentei R3 pana cand puntea este echilibrata, Ig= 0;
- cu ajutorul relatiei (3) se calculeaza valoarea Rx a termorezistentei pentru diferite
temperaturi indicate de termometrul T. Masuratorile se vor face in intervalul 20 80 oC din 5 in 5
grade;
- se completeaza tabelul de date si se traseaza curba de variatie a rezistentei cu
temperatura;
- din grafic se trage concluzia ca rezistenta variaza liniar cu temperatura. Legea de variatie
a rezistentei cu temperatura poate fi scrisa sub forma:
R = Ro + R0 t = a + b t
unde a = Ro este ordonata la origine, iar b = R0 este panta dreptei.
Rezultatele obtinute se trec in tabelul urmator:
Nr. det.
t, (oC)
R, ()
b=
R
t
142
b
a
pV = constant
k este o constanta valabila pentru o anumita temperatura (si anumita cantitate de gaz).
Reprezentand grafic dependenta presiunii p de volumul V se obtine pentru fiecare temperatura
o hiperbola echilatera. Asemenea curbe se numesc izoterme (in lb. greaca: isos= egal, thermos=
cald), (vezi fig. 1).
Legea lui Boyle-Mariotte are valabilitate in domeniul presiunilor nu prea mari si la
temperaturi normale. La presiuni foarte inalte, toate gazele prezinta abateri de la aceasta lege.
Fig.2
Se masoara cu o rigla lungimea coloanei de aer (l) si diferenta de nivel h. Se adauga apa pe
capatul deschis si se repeta masuratorile.
3. Prelucrarea datelor experimentale.
Volumul coloanei de aer se calculeaza cu relatia:
Nr. determ.
l (cm)
144
pV (Nm)
145
a) refractie
b) reflexie totala
In cea de a 2-a figura este reprezentata situatia in care lumina alba iese din sursa S este
reflectata de oglinda O, apoi este refractata de sistemul prisma P1- substanta de analizat Sa - prisma
P2, ajungand in ocularul Oc (punctul a), iar la punctul b ocularul nefiind iluminat, pentru ca unghiul
de incidenta in fata prismei p1 depaseste valoarea unghiului limita si lumina se reflecta total.
Se roteste sistemul pismelor pn cnd in ocular apare clara lumina de separare dintre campul
luminos si cel intunecat, centrat de doua fire reticulare:
Ocular neluminat
Ocular luminat
Reglare incorecta
146
Reglare corecta
no
nx
cx
pd
1
ps
2
ps
(mmHg)
pd
(mmHg)
Puls, f
(min-1)
p= ps- pd
(mmHg)
148
V (ml)
L (J)
t (s)
P (W)
Femei
V(ml)
80
90
100
110
120
m (kg)
50
60
70
80
90
V (ml)
75
85
95
105
115
a)
b)
Fig. 1. a) Deformarea unei bare rigide; b) variatia efortului unitar in functie de alungirea
relativa.
149
Consideram o bara rigida de lungime initiala l0, sectiune S, cu dimensiunile transversale mult
mai mici decat l0, fixata la capatul superior si supusa la celalt capat actiunii unei forte exterioare,
care tinde sa alungeasca bara. Atat timp cat efortul unitar F/S nu depaseste o anumita valoare
alungirea barei, l, este proportionala cu efortul unitar (legea lui Hooke):
F
l
=E
S
l0
Suntem in domeniul de elasticitate, si dupa incetarea actiunii fortei bara revine la lungimea
initiala. Aceasta relatie poate fi reprezentata grafic printr-o dreapta (fig. 1 a) ; peste o anumita
valoare, care depaseste limita de elasticitate, alungirea relativa creste mult mai repede decat efortul
unitar si bara nu mai revine la lungimea initiala; suntem in domeniul de plasticitate, dupa care bara
se rupe. Marimea E se numeste modul de elasticitate, reprezinta panta dreptei din fig. 1 si are
aceeasi dimensiune cu efortul unitar (N/m2). In tabelul urmator sunt prezentate diferite valori pentru
modulul de elasticitate.
Materialul
(106 /m2)
Otel
2.105
Muschi
0.01
2. Dispozitivul experimental (fig.1a) este alcatuit dintr-un suport de care este fixat capatul
superior al unei epruvete de cauciuc; se masoara lungimea initiala a epruvetei (l0) si sectiunea S a
acesteia; la capatul inferior se ataseaza diferite mase marcate si se masoara de fiecare data
alungirea l .
3. Datele experimentale se trec in tabelul urmator:
Nr.
det.
S
(mm2)
l0
(mm)
l
(mm)
m (kg)
F= mg
(N)
F/S
(N/m2)
l/ l0
E
(N/m2)
Q
mt
(1)
(2)
c=
(3)
3. Modul de lucru
1. Se pune in calorimetru un volum de ap de 200 - 400 ml;
2. Se msoar temperatura iniial;
3. Se nclzete corpul la 100 oC intr-un vas cu apa care fierbe pe incalzitor;
4. Se introduce corpul n calorimetru, se agita lichidul i se lasa sistemul s ajung la
echilibru termic;
5. Se noteaz temperatura sistemului la echilibru;
6. Se calculeaza caldura specifica conform formulei (3).
J
J
Se considera cunoscute: capa = 4180
; apa= 1000 kg/m3; mcal = 0,1 kg; ccal= 460
;
kg K
kg K
tcorp= 100 oC.
Valorile obtinute se trec in tabelul urmator:
Nr, det.
Vapa (m3)
mcorp (kg)
ti (oC)
tf (oC)
J
ccorp (
)
kg K
Pentru a avea o valoare mai exacta a caldurii specifice experimentul trebuie repetat de 2 - 3
ori. Pentru a efectua o determinare cat mai apropiata de valoarea reala trebuie sa respectam
urmatoarele reguli:
- introducerea corpului n calorimetru sa se faca ntr-un interval de timp ct mai scurt pentru a
nu ceda cldur mediului.
- citirea corecta a temperaturii indicate de termometru;
151
- trebuie s ne asigurm c sistemul a ajuns la echilibru termic (il lasam mai mult timpnu
prea mult pentru ca va incepe sa cedeze din caldura mediului!);
- eventual putem agita apa din calorimetru pentru ca echilibrul termic s se stabileasc mai
repede.
(1)
relatie cunoscuta in hidrodinamica sub numele de legea lui Fick si Fourier, analoga legii lui
Ohm din electricitate (R = U/I).
In cazul particular al unei conducte cilindrice de lungime l , cu raza sectiunii circulare r
debitul volumic este dat de relatia lui Hagen Poiseuile:
r 4 p
Qv =
8 l
(2)
Din relatiile (1) si (2) pentru rezistenta la curgere a unui lichid printr-o conducta cilindrica
rezulta:
R = 8 l / r4
(3)
Cum este firesc, rezistenta intampinata de fluid este proportionala cu coeficientul de
vascozitate si cu lungimea conductei si invers proportionala cu puterea a patra a razei tubului.
Rezistenta la curgere a sangelui definita conform relatiilor (1) se numeste in clinica rezistenta
vasculara si se masoara in unitati de rezistenta periferica (URP):
1 URP = 1 torr/ 1 ml . s-1 = 1,33.10-8 Pa/m3
2. Descrierea aparatului
Aparatul folosit n aceast lucrare se compune dintr-un vas cu sectiune mare in raport cu
sectiunea tubului, S >> d2 /4, in care se introduce volumul V din lichidul de studiat; vasul se
continua cu tub de sticl vertical , de diametru interior d si lungime l, inchis la capatul inferior cu
un robinet, (v. fig. 1) si un recipient in care se scurge lichidul.
3. Modul de lucru
Se deschide robinetul si se masoara timpul t in care curge un anume volum V de apa
distilata (50 < V < 200 ml). Se considera cunoscute: d = 4 mm; l = 26,5 cm, g = 9,81 m/s2 , si pentru
apa = 1000 kg/m3. Se calculeaza p cu relatia:
p = g l
(4)
V (ml)
t (s)
Qv (ml/s)
R (Pa/m3)
R (URP)
(Ns/m2)
Coeficientul de vascozitate al apei se calculeaza din relatia (2), cu r = d/2, din care rezulta:
gd 4
=
(5)
128Qv
152
Fig. 1
B. GENERATORI DE RADIATII X.
INSTALATII RADIOLOGICE MEDICALE
1. Istoric. Aceste radiaii (X) au fost descoperite la sfarsitul secolului XIX (1895) de
fizicianul german W.K. Rntgen; in urma ciocnirii electronilor accelerai cu suprafaa unui metal
acesta din urma emite o radiaie a carei natura era necunoscuta iniial. Rntgen a dat denumirea de
raze X acestor radiaii si in prezent ele sunt cunoscute si sub denumirea de radiaii Rntgen, dup
numele descoperitorului. Scurt timp dup descoperire, studiile experimentale au artat ca radiaia
Rntgen este de natura electromagnetica, avnd aceeai natura cu lumina, dar cu energie si putere
de penetrare mult mai mare. Domeniul de lungimi de unda corespunztor radiaiei X se ntinde intre
0.1A si 500A (1A = 10-10m).
2. Producerea radiaiilor X.
Radiaia X apare la bombardarea unei inte cu electroni de viteza mare si conine un spectru
continuu (radiaia X de frnare) la care se aduga un spectru de linii (spectru caracteristic)
corespunztor elementului din care este fcuta inta. Radiaiile X se obin cu ajutorul generatorilor
de radiaii X, din care cele mai utilizate sunt tuburile Rntgen (X). Acestea sunt nite tuburi
cilindrice din sticla, vidate in interior. La un capt al tubului este dispus un filament adus la
incandescenta din exterior cu ajutorul unei surse de joasa tensiune (Uf, tensiune de filament) care
emite un fascicul de electroni prin efect termoelectronic. Electronii sunt accelerai cu ajutorul unei
surse de nalta tensiune (Ua, tensiune de accelerare) in spatiile dintre catod si anod si in urma
impactului cu anodul emit radiaii X.
Emisia radiaiilor X se face prin doua mecanisme diferite: frnarea electronilor pe anticatod
(radiaia de frnare cu spectru continuu) si dezexcitarea atomilor materialului intei (un metal greu
fuzibil), radiaia caracteristica, cu spectru de linii. Schema tubului Rntgen este prezentata in fig.1.
In cazul radiaiei X de frnare, electronii sunt frnai in cmpul nucleului. Energia maxima a
electronilor accelerai (eUa) se transmite fotonilor X si legea conservrii energiei in acest caz
devine:
153
e Ua = h = h c/ = mov2/2 ,
(1)
-34
unde h este constanta lui Planck (h = 6.62 x 10 Js); e, sarcina electronului (e = 1.602 x 10-19
C); , frecventa: , lungimea de unda a radiaiei X; c, viteza luminii in vid (c = 2.997. 108m/s).
Din relaia (1) rezulta ca lungimea de unda minima corespunztoare spectrului continuu
este:
min = hc/eUa
(2)
(3)
unde R-este constanta lui Rydberg; este constanta de ecranare; Z este numrul atomic; n si k
sunt numerele cuantice principale ale nivelelor intre care are loc tranziia.
154
(I = Io/2)
(5)
(6)
(8)
e) Randamentul tubului:
= Prad / Pt
(9)
Randamentul tubului are valori numerice mici si creste o data cu creterea tensiunii anodice.
De exemplu pentru un tub Rntgen cu anod fix de W si la o tensiune anodica de 400 KV,
randamentul este de aproximativ 3%.
f) Tensiunea de filament, Uf, si intensitatea curentului de filament, If, reprezint parametrii
sursei de joasa tensiune pentru nclzirea filamentului.
157
Fig.5. Tubul Rntgen amplasat in cupola (seciune), unde: C- cupola tubului;T- tubul
radiogen; W-fereastra; D-diafragma; L- localizator; M- masa pe care sta bolnavul; G- grila
antidifuzoare (Potter-Bucky) si caseta cu film radiografic.
In general o instalaie de radiognostic are doua posturi unul de scopie si unul de grafie.
Stativul aparatului de la postul de radioscopie este prevzut cu o diafragma ajustabila
plumbata aezata intre cupola si stativ, care asigura deschiderea necesara fascicolului. In fata
stativului fcnd corp comun cu cupola se afla ecranul radioscopic pe care se formeaz imaginea.
Ecranul este format dintr-un geam transparent de sticla pe care este depus un strat de substana
(platinocianura de bariu sau sulfat de zinc) care devin luminiscente sub aciunea radiaiilor. El are
dimensiunea medie de 35 x 35 cm. Ecranul si generatorul de radiaii se pot deplasa simultan pe
verticala, astfel nct ele raman tot timpul la acelai nivel, pe orizontala.
Postul de radiografii, al unei instalaii de radio-diagnostic se afla situat in alta ncpere.
Tubul Rntgen este fixat pe o coloana articulara care permite schimbarea cu usurinta a poziiei si
orientrii. Paralel cu sensul de micare al coloanei este plasata o masa speciala, pe care este aezat
bolnavul (vezi fig.6). Masa este prevzuta cu un sertar in care se aseaza caseta cu filmul radiografic.
Se fixeaz tubul deasupra imaginii ce urmeaz a fi radiografiat, iar in sertar, sub regiunea examinata
se introduce o caseta cu film de dimensiuni corespunztoare. La pupitrul de comanda se fixeaz
parametrii iradierii si apoi se declanseaza expunerea. Imaginea latenta nregistrata pe film, devine
imagine reala dup developare in camera obscura.
In radiognostic imaginea se formeaz intr-un plan perpendicular pe axa fascicolului.
Diferite variante de radiognostic:
a) Teleradiografia, metoda curenta de investigare care se bazeaz pe aceleai principii ca
teleradioscopia, in care generatorul de radiaii X este la distanta mare de organul examinat, iar
pacientul este aezat cat mai aproape de film (sau ecran). Distanta focala mare si apropierea
obiectului de film (sau ecran) ajuta la eliminarea efectelor negative ale proieciei conice, care sunt
mrire si deformarea imaginii.
b) Radiografia cu raze dure (sau de supervoltaj) cu tensiune de accelerare ridicata 120 Ua
150 KV, ajuta la studiul unor opacifieri complexe si este utila cnd nu avem posibilitatea sa
efectuam o tomografie.
c) Diagrafia, care utilizeaz o reea grila ptratica confecionata din Pb sau Cu, cu latura
ptratului cuprinsa intre 1 si 5 cm. Prin aceasta metoda se poate aprecia capacitatea respiratorie a
diferitelor arii pulmonare, mobilitatea coastelor si a diafragmei, poziia diferitelor organe in raport
cu repere anatomice fixe, diferentele de coninut aerian al plmnului intre cele doua faze ale
respiraiei.
d) Radiografia dentara, care utilizeaz generatori Rntgen speciali, de mici dimensiuni, mai
mobili dect cei obisnuiti. Filmul radiografic dentar de dimensiuni 3x4 cm, nu necesita caseta, se
aseaza napoia gingiei, lipit de dintele examinat.
158
7. Filmul radiografic
Filmul radiografic se compune dintr-un suport flexibil, dintr-un material plastic transparent si
ignifug format din ester de celuloza, un strat bilateral de emulsie fotosensibila format din gelatina in
care sunt nglobate granule de halogenura de argint precum si din pelicule protectoare fata de suport
si fata de exterior (aer).
Caracteristicile filmului:
1. Densitatea de nnegrire, care este data de curba densitometrica a filmului, care exprima
grafic dependenta densitii de nnegrire, D in funcie de expunere, E.
Pentru particula utila a curbei pe intervalul expunerilor corecte, dependenta este liniara:
D = G lgE + K
unde G este panta intr-un anumit punct al curbei.
2. Contrastul este o caracteristica de baza a imaginii radiografice. Facem distincie intre
contrastul imaginii radiografice si contrastul imaginii radiante.
3. Contrastul imaginii radiografice reprezint diferena densitii de nnegrire dintre doua
puncte de pe film;
4. Contrastul imaginii radiante reprezint diferena gradului de iradiere obinuta cu doua
valori diferite si este dat de factorul de contrast:
fc = G = (D2 D1 ) / (lg E2 lg E1)
5. Rapiditatea se exprima prin intervalul expunerii necesare pentru obinerea unei anumite
densiti de nnegrire.
6. Granulaia este data de mrimea granulelor de halogenura de argint (AgCl sau AgBr) din
stratul de emulsie. Ea variaz in limitele 0.1-0.2 mm. Clasificnd filmele in ultrafine, extrafine,
foarte fine, fine si medii. Cu cat granulaia este mai mica, cu att creste puterea de separare
(decelare) a detaliilor fine.
7.1. Prelucrarea filmului
Dup expunere si formarea imaginii latente, filmul comporta urmtoarele operaii de
prelucrare:
- revelarea (developarea), a carei funcie este de transformare a imaginii latente in imagine
reala;
- stoparea, operaie prin care se oprete revelarea si previne impurificarea soluiei de fixare;
- fixarea, constnd in ndeprtarea halogenurii de argint neexpuse;
- splare si uscarea, care urmresc ndeprtarea soluiei de fixare si prevenirea formarii
petelor.
a) Revelarea este operaia de reducere a cristalelor de halogenura de argint purttoare a
imaginii latente la argint metalic de culoare neagra. Exista mai multe substane chimice numite
revelatoare capabile sa reduc argintul conform procesului:
159
Ag+ + e- Ag
Revelatorul se prepara in funcie de tipul filmului folosit si este recomandat de firma
productoare a filmului. Soluia conine patru categorii de substane:
- substane revelatoare (metalhidrachinona sau fenidona-hidrachinona):
- acceleratori ai procesului de revelare (carbonat de sodiu sau potasiu) (Na2CO3 ; K2CO3);
- conservani ai revelatorului (sulfitul de sodiu,Na2SO3);
- substana anti-voal (bromura de potasiu, KBr).
b) Stoparea se face in scopul neutralizrii soluiei revelatoare de pe film; poate fi o simpla
splare cu apa sau splare cu soluie de stopare.
c) Fixarea ndeprtarea cristalelor de halogenura de argint nedescompuse si conservarea
imaginii reale. Soluia conine tiosulfat de sodiu, sulfat de sodiu, metasulfat de potasiu. Filmul scos
din baia de stopare se introduce in fixator si se agita primele 15-20 sec., dup care se las 15 min.
7.2. Dispozitive auxiliare (casete si ecrane intensificatoare)
Caseta radiografica este dispozitivul in care se pstreaz la ntuneric si se expune filmul
radiografic; este confecionata din tabla subire de aluminiu, cptuit cu psl si prevzut cu un
sistem de nchidere mecanica care sa asigure o obscuritate perfecta. Dimensiunile castei corespund
dimensiunilor filmului radiografic: 3x4 cm; 9x12 cm; 13x18 cm; 18x24 cm; 24x30 cm; 30x40 cm;
35,6x35,6 cm; 15x40 cm.
Casetele sunt echipate cu folii si ecrane intensificatoare care pot fi metalice sau fluorescente.
ecrane cu folie metalica de plumb de 0,02 mm grosime
ecrane fluorescente, fata sau spate, constituite din straturi fluorescente de sulfat de
bariu(BaSO4) sulfat de plumb sau wolfram de calciu (CaWO4).
Rolul ecranelor este de filtrare a radiaiei imprastiate si de intensificare a imaginii latente,
datorita emisiei de electroni secundari.
C. TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA
Radiodiagnosticul clasic proiecteaz structurile interne intr-un plan perpendicular pe axa
fascicolului, transformnd o structura spaiala (tridimensionala) intr-o singura imagine
bidimensionala.
Tomografia computerizata (TC) realizeaz explorarea corpului cu un fascicul ngust de
radiaii X, iar imaginea se construiete in planul care cuprinde axa fascicolului; de aici denumirea
metodei, axiala, si deoarece imaginea se obine prin prelucrarea informaiilor pe un calculator,
metoda se mai numete si computerizata.
160
pieptului; cateva afectiuni comune ce pot fi descoperite la scanare sunt infectiile, cancerul
pulmonar, embolia pulmonara sau anevrismele; poate fi folosita, de asemenea, pentru a investiga
gradul de metastazare (raspandire) a cancerului la nivelul toracelui sau a altei parti a corpului
- abdomenul: tomografia computerizata este folosita pentru a descoperi chisturi, abcese,
infectii, tumori sau anevrisme, ganglioni limfatici mariti de volum, corpuri straine, hemoragii,
diverticulita, boala inflamatorie intestinala, apendicita
- tractul urinar: tomografia computerizata poate decela prezenta pietrelor de la nivelul
rinichilor, a blocajelor, tumorilor, infectiilor si a altor probleme renale; o tomografie computerizata
mai speciala, denumita urografie CT, poate decela prezenta pietrelor de la nivel renal (litiaza renala)
sau a prostatei marite de volum (hiperplazie benigna de prostata) fara a fi necesare alte teste
- ficatul: tomografia computerizata poate descoperi la acest nivel tumori, hemoragii si alte
afectiuni hepatice; de asemenea, tomografia computerizata poate identifica o posibila cauza a unui
icter (simptom caracterizat prin culoarea galbena a pielii)
- pancreasul: CT-ul poate identifica tumori si inflamatii (pancreatita) ale pancreasului
- vezica biliara si caile biliare principale: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea cauzei
unui blocaj a cailor biliare; pietrele de la nivelul vezicii biliare (litiaza biliara) pot fi identificate
ocazional prin computer tomografie, dar investigatia de electie pentru aceasta afectiune ramane
ecografia
- glandele suprarenale: prin CT se pot identifica tumori sau cresterea de volum a glandelor
- splina: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea leziunilor traumatice ale splinei sau pentru
determinarea dimensiunilor acesteia
- membrele: CT-ul poate identifica probleme ale bratelor sau picioarelor, a umerilor, coatelor,
articulatiei pumnului, mainilor, soldurilor, genunchilor, gleznelor sau picioarelor; de asemenea, CTul poate fi folosit pentru ghidarea acului in timpul biopsiei sau in timpul drenarii unui abces.
In cazul in care se considera necesar ca pacientul sa fie sedat in timpul investigatiei, acesta ar
trebui sa apeleze la apartinatori pentru a putea sa fie transportat acasa dupa terminarea testului.
Daca se investigheaza abdomenul, pacientul va fi sfatuit sa nu manance hrana solida din seara
zilei precedente investigatiei. In cazul tomografiei computerizate abdominale pacientului i se poate
administra oral substanta de contrast. In alte cazuri, inainte de efectuarea tomografiei, poate fi
necesara administrarea unor laxative sau a unei clisme.
Situatiile care contraindica efectuarea investigatiei sau care pot influenta rezultatele testarii
sunt:
- sarcina: tomografia computerizata nu se realizeaza, de obicei, in timpul sarcinii
- imagini CT in care apar urme de bariu sau bismut: in cazul in care este recomandata o
tomografie computerizata abdominala, ea trebuie efectuata inainte de alte teste ce folosesc bariu,
precum clisma baritata
- daca pacientul nu poate sa stea nemiscat in timpul testului
- prezenta obiectelor metalice, precum capsele chirurgicale sau protezele articulare ce pot
determina imagini greu interpretabile.
- copiii care trebuie sa efectueze acest test, au nevoie de instructiuni speciale; copilul va trebui
sa-si tina respiratia in timpul testului; daca acesta este prea mic sau daca ii este frica de aceasta
investigatie medicul poate recomanda sedarea
- in cazul in care copilul necesita o computer tomografie, parintii ar trebui sa consulte
pediatrul, pentru a evalua riscul expunerii acestuia la radiatii
- uneori se pot folosi scanere speciale precum cel spiralat sau "multislice"; acestea sunt
folosite pentru diagnosticarea unor afectiuni precum litiaza renala (pietre la rinichi), embolia
pulmonara, hiperplazia benigna de prostata sau ateroscleroza. Aceste scanere speciale pot:
- sa realizeze imagini mai bune ale vaselor sanguine si ale organelor, astfel incat nu mai sunt
necesare teste suplimentare
- dureaza mai putin, economisesc timp
162
Daca este necesara folosirea substantei de contrast, aceasta poate fi administrata pe mai multe
cai,
in
functie
de
zona
ce
se
doreste
a
fi
examinata:
- substanta de contrast poate fi administrata intravenos (IV) la nivelul bratului pentru examinarea
toracelui, abdomenului sau a zonei pelvine
- substanta de contrast se poate administra oral , poate fi administrata printr-un tub intrarectal
sau
intravezical
sau
se
poate
injecta
la
nivelul
articulatiilor.
O tomografie computerizata dureaza, in medie, 30 pana la 60 de minute, dar se poate prelungi pana
la 2 ore. Dupa efectuarea investigatiei pacientul este sfatuit sa bea cat mai multe lichide, pentru a
grabi eliminarea substantei de contrast din organism.
Tomografia computerizata nu este dureroasa. Suprafata plana pe care va sta intins pacientul
poate fi incomoda, iar camera poate fi racoroasa. Unii pacienti se pot simti neconfortabil in
interiorul scanerului (cilindrului). Daca este necesara administrarea unui sedativ sau a substanei de
contrast atunci se va monta o perfuzie intravenoasa. Pacinetul va simti o mica intepatura atunci cand
perfuzia este montata. Substanta de contrast poate determina senzatia de caldura si aparitia unui
gust metalic in gura. Unii pacienti pot avea senzatie de greata sau dureri de cap. Indiferent ce
senzatii experimenteaza pacientul va trebui sa i le comunice medicului sau tehnicianului. Riscul de
aparitie a unor probleme in timpul efectuarii tomografiei este mic:
- substanta de contrast poate determina reactie alergica
- in cazul in care pacientul are diabet zaharat si este in tratament cu metformin, substanta de
contrast poate duce la aparitia unor probleme; in aceasta situatie medicul va recomanda cand sa se
opreasca administrarea metforminului si cand sa se reia
- exista un mic risc de aparitie a cancerului dupa CT datorita razelor X; riscul este mai mare la
copiii sau la persoanele care au avut multiple examinari cu raze X in antecedente. Medicul va trebui
informat de numarul expunerilor la radiatii inainte de efectuarea investigatiei
- substanta de contrast poate determina reactie alergica
- in cazul in care pacientul are diabet zaharat si este in tratament cu metformin, substanta de
contrast poate duce la aparitia unor probleme; in aceasta situatie medicul va recomanda cand sa se
opreasca administrarea metforminului si cand sa se reia
- exista un mic risc de aparitie a cancerului dupa CT datorita razelor X; riscul este mai mare la
copiii sau la persoanele care au avut multiple examinari cu raze X in antecedente. Medicul va trebui
informat de numarul expunerilor la radiatii inainte de efectuarea investigatiei.
Instalatii Computer-Tomograf sunt formate din:
tunelul (gantry),
masa mobil,
generatorul de raze X,
consola cu monitor TV,
un computer
aparatura aferent stocrii imaginii.
D. NOIUNI DE RADIOTERAPIE
Radioterapia antitumorala se bazeaz pe radiosensibilitatea mai pronunata a celulelor
maligne in comparaie cu celulele sntoase. In conformitate cu legea Bergonie-Tribondeau, din
radiobiologie, o celula este cu att mai radiosensibila cu cat intensitatea proceselor sale de cretere
este mai mare, cu cat celula se afla intr-un stadiu mai timpuriu al procesului de diviziune celulara si
cu cat celula este mai nedifereniata.
Astfel se justifica tratamentul prin iradiere (radioterapie) al tumorilor maligne, care sunt
alctuite din celule nedifereniate, cu activitate mitotica intensa, ceea ce face ca ele sa fie mult mai
radiosensibile, dect celulele sntoase.
Radioterapia antitumorala se bazeaza pe urmatoarele principii:
164
- pentru distrugerea unei tumori maligne este necesara administrarea unei doze suficiente
pentru a produce efectul letal al celulelor, in proportie de 90%. Aceasta doza numita dozatumoricida
depinde de localizare, stadializarea tumorii si tipul de radiatie utilizat. Administrarea acestei doze
are sanse maxime sa duca la disparitia tumorii. Dozele mici sunt insuficiente, deoarece tumora se
regenereaza, dozele mai mari pot produce necroza tesuturilor sanatoase.
- disparitia tumorii, dupa administrarea dozei tumoricide se face prin citoliza, celula tumorala
se dezintegreaz in urma absorbiei unei doze suficient de mari.
- doza tumoricida este limitata de toleranta tesuturilor normale din volumul iradiat, si in
consecinta distrugerea tumorii trebuie sa se faca prin producerea leziunilor ireversibile ale
tesuturilor normale.
- doza tumoricida variaza cu radiosensibilitatea tumorii, astfel tumorile radiosensibile pot fi
distruse cu doze mult sub limita de toleranta a tesuturilor normale, in timp ce tumorile
radiorezistente nu pot fi distruse fara a produce radionecroza tesuturilor normale.
- doza tumoricida variaza cu durata tratamentului (etalarea) si numarul de sedinte
(fractionarea) si in general nu avem o reteta unica de tratament.
Clasificarea volumului tinta
- volumul tinta primar (VTPr) care cuprinde tumora vizibila (radiografie) sau palpabila
(macroscopic);
- volumul tinta clinic (VTC), care include si zonele clinice adiacente suspecte a fi invadate
microscopic (de exemplu regiunile ganglionare limfatice);
- volumul tinta planificat (VTP), care tine cont de forma, marginile, dimensiunea si pozitia
relativa a fascicolului de radiatii;
- volumul tinta tratat (VTT), este volumul care primeste o doza de radiatie semnificativa
pentru tratamentul curativ sau paleativ;
- volumul tinta iradiat (VTI), volumul care primeste o doza de radiatie la limita tolerantei
(definita pentru organele de risc radiobiologic),(vezi fig.1).
165
(1)
(2)
Alegerea tipului de radiatie utilizat se face in functie de profunzimea volumului tinta (h), cu
urmatoarele precizari:
volume tinta superficiale ( h 1 cm), DSP = 2-20 cm utilizeaza radiatii X cu tensiunea
de accelerare Ua = 50-60 KV (radioterapie de contact);
volume tinta semiprfunde 2 h 8 cm, DSP = 30-40 cm, utilizeaza radiatii X cu
tensiunea de accelerare 100-200 KV;
volume tinta profunde 10 < h < 20 cm, DSP = 60 100 cm, utilizeaza radiatii X de
franare de mare energie provenind de la acceleratori liniari de electroni cu energia 4 20 MeV sau
fotoni de nergie mare (0.5-2 MeV) provenind de la surse inchise de mare activitate (60Co).
Tehnici de iradiere in radioterapia externa
In functie de dimensiunile si profunzimea tumorii in radioterapia externa se utilizeaza
urmatoarele tehnici de iradiere:
a)
Iradierea statica pe un singur camp, in care timpul de iradiere se poate calcula cu
ajutorul procentajului in profunzime sau cu ajutorul RTA; distributia dozelor fiind apreciata dupa
familia curbelor de izodoza.
b)
Iradierea statica pe campuri multiple, cea mai utilizata varianta fiind doua campuri
antiparalele si simetrice (vezi fig.3)
166
167
5) Din tabelul urmator selectati linia corespunzatoare ordinului de marime pentru raza
nucleului si raza atomului:
Varianta
Raza nucleului (m)
Raza atomului (m)
a)
10-5
10-10
b)
10-15
10-10
-10
c)
10
10-15
d)
10-10
10-5
-15
e)
10
10-15
6) Din tabelul urmator selectati varianta corecta pentru molecula de apa:
Varianta
Tipul de legatura chimica Unghiul dintre legaturi (o)
a)
Wan der Waals
105
b)
Ionica
90
c)
Heteropolara
100
d)
Covalenta
105
e)
Homeopolara
180
7) Cum variaza densitatea apei in intervalul termic cuprins intre 0 si 4 oC ?:
a) crete cu temperatura;
b) scade cu temperatura;
c) ramane constanta;
d) se comporta identic ca orice lichid real;
e) prezinta densitate maxima la temperatura de 2 oC.
8) Care din urmatoarele grafice ilusteaza comportarea lichidelor reale newtoniene ?:
168
a)
b)
c)
d)
e)
9) Care din urmatoarele grafice ilusteaza comportarea vascozitatii relaive a sngelui in
funcie de hematocrit ?:
a)
b)
10) Vscozitatea sngelui crete in:
a) anemie;
b) hidremie;
d) scaderea concentraiei de CO2 in snge;
11)
difuzie:
Care
din
urmatoarele
relaii
exprima
c)
d)
e)
doua
lege
lui
Fick
pentru
12) Care din urmatoarele relaii reprezinta expresia corecta a presiunii osmotice pentru soluii
diluate si neelectrolitice, care disociaza:
a) p = gh;
c) p = cRT;
b) pV = RT;
d) p = icRT; e) p = cR.
13) Forta de contractie musculara este:
a) direct proportionala cu lungimea muschiului;
b) invers proportionala cu sectiunea muschiului;
c) direct proportionala cu sectiunea muschiului;
d) invers proportionala cu volumul muschiului;
e) direct proportionala cu volumul muschiului.
14) Care din urmatoarele expresii defineste unitatea de masura pentru presiune in S I:
a) presiunea exercitata de o coloana de aer cu nlimea egala cu nlimea atmosferei, la
ecuator si la nivelul marii;
b) presiunea exercitata de un corp cu masa de un kilogram pe o suprafaa de un metru patrat;
c) presiunea exercitata de o forta de un newton pe o suprafaa de un metru patrat;
d) presiunea exercitata de o coloana de mercur cu nlimea de un metru pe o suprafaa de un
metru patrat;
e) presiunea exercitata de o coloana de apa cu nlimea de un metru pe o suprafaa de un
metru patrat.
169
15) Relaia de ordine intre atmosfera fizica (atm), atmosfera tehnica (at) si bar este:
a) 1at < 1 bar < 1 atm;
b) 1at < 1 atm <1 bar;
c) 1 atm < 1 at <1 bar;
d) 1 atm = 1 at <1 bar;
e)1 atm < 1 at =1 bar.
16) Care din urmatoarele grafice reprezinta succesiunea corecta a fazelor ciclului cardiac:
a)
b)
c)
d)
e)
17) Care din urmatoarele grafice exprima legea lui Hooke in domeniul de elasticitate:
a)
b)
c)
d)
e)
18) La curgerea unui lichid printr-o conducta, ecuaia de coninuitate exprima faptul ca:
a) presiunea dinamica a lichidului este constanta;
b) viteza de curgere a lichidului este constanta;
c) liniile de curent sunt paralele;
d) presiunea statica a lichidului este constanta;
e) debitul volumic este constant.
19) La curgerea unui lichid printr-o conducta, legea lui Bernoulli exprima faptul ca:
a) produsul dintre sectiune si viteza ramane constant;
b) debitul masic si debitul volumic sunt constante;
c) presiunea hidrostatica a lichidului este constanta;
d) suma dintre presiunea dinamica, statica si hidrostatica este constanta;
e) distributia de presiune si viteza este constanta.
20) Sub actiunea muschilor netezi diametrul unui vas de snge se reduce la jumatte;
rezistenta la curgere:
a)
b)
c)
d)
e)
Crete de 4 ori
Scade de 8 ori
Scade de 16 ori
Crete de 16ori
Crete de 8 ori
21) Din punct de vedere al relaiilor cu mediul exterior sistemele termodinamice pot fi:
a) omgene;
b) heterogene;
c) izolate;
d) inchise;
e) deschise.
22) Care din urmatorii parametri de stare a unui sistem termodinamic sunt intensivi (au valori
definite in orice punct al sistemului)?:
a) presiunea;
b)volumul;
c) temperatura;
d) numarul de kilomoli;
e) concentraia.
23) Care din urmatoarele relaii exprima principiul I al termodinamicii? :
a) U = Q - L;
b) U = 0;
c) H = U + pV;
d)L = pV ;
e) Em= Q L +Ed .
170
a)
b)
c)
d)
e)
26) Care din urmatoarele figuri reprezinta forma potentialului de actiune tot-sau nimic?:
a)
b)
c)
d)
e)
c) prepotential;
28) Care din urmatoarele figuri reprezinta propagarea PA prin conducere saltatorie?:
a)
b)
c)
d)
e)
29) Care sunt etapele mecanismului transmiterii sinaptice ?:
a) sinteza mediatorului;
b) modificarea dimensiunii fantei sinaptice;
c) eliberarea mediatorului;
d) creterea cantitii si calitatii mesagerilor eliberati;
e) traversarea spaiului sinaptic.
30) Identificati din urmatorul tabel caracteristicile sinapselor electrice:
Varianta raspuns
Functionare
Propagare
a)
fr mediator chimic
unidirecionala
b)
cu mediator chimic
ionica
c)
fr mediator chimic
bidirecionala
d)
cu mediator chimic
unidirecionala
e)
fr mediator chimic
bidirecionala
31) Care sunt caracteristicile unui stimul ?:
a) excitatia;
b) cronaxia;
171
Spaiu sinaptic
8 10 nm
2 4 nm
30 50 nm
15 20 nm
2 4 nm
c) amplitudinea;
d) durata;
e) frecventa de repetitie.
32) Care din urmatoarele grafice exprima relaia lui Weiss intre intensitatea si durata unui
semnal ?:
a)
b)
c)
d)
33) Excitabilitatea se masoara cu ajutorul urmatoarelor marimi:
a) stimulare;
b) reobaza;
c)transparenta;
d) cronaxie;
e) refringenta.
e)
34) Care din urmatoarele grafice reprezinta domeniul de audibilitate pentru urechea normala,
in funcie de intensitatea si frecventa sunetului ?:
a)
b)
c)
d)
e)
35) Care din urmatoarele relaii reprezinta viteza de propagare a sunetului in aer ?:
a)
b)
c)
d)
e)
p
p
E
RT
RT
c=
c=
c=
c=
c=
M
M
36) Unitatea de masura pentru nivelul de intensitate acustica este?:
a) J/m2s;
b) W/m2;
c) dB;
e) dB/m2.
d)N/m2;
37) Precizati care din urmatoarele elemente anatomice sunt prezente in alcatuirea urechii
interne:
a) fereastra ovala;
b) timpanul;
c) cohlea;
d) canalul auditiv;
e) nervul auditiv.
38) Urechea are urmatoarele roluri functionale majore ?:
a) localizeaza frecventele proprii de vibratie;
b) asigura orientarea spatiala si meninerea echilibrului;
c) asigura comunicarea cu cavitatea nazala si bucala prin trompa lui Eustache;
d) transforma vibratiile mecanice in potentiale de actiune;
e) localizeaza maximul amplitudinii oscilatiilor auditive.
39) Care din urmatoarele elemente anatomice ale ochiului reprezinta medii transparente ?:
a) corneea;
b) sclerotica;
c) cristalinul;
e) coroida.
d) reina;
40) Care din urmatoarele constructii grafice ilustreaza formarea imaginii pentru ochiul
emetrop ?:
172
a)
b)
c)
d)
e)
a)
b)
c)
d)
44) Urmatoarea reprezentare grafica exprima principiul:
a) electroencefalogramei;
b) fonocardiogramei;
c) electrooculografiei;
d) velocimetriei Doppler;
e) electrocardiogramei.
e)
45) Imaginile obinute prin difetitele tehnici de imagistica medicala difera intre ele funcie de:
a) factorul fizic si parametrii acestuia;
b) raportul dintre semnal si zgomotul de fond;
c) modul in care se face examinarea imaginii;
d) modul de construire a imaginii;
e) mecanismul de interactiune cu materialul biologic.
46) Care sunt partile componente ale tubului de raze X ?:
a) tensiunea de accelerare;
b) intensitatea curentului anodic;
c) catod;
d) anod;
e) diafragma.
47) Care din urmatoarele segmente din spectrul radiatiei X corespunde radiatiei caracteristice
?:
48) Care din urmatoarele proprietati ale radiatiilor X stau la baza formarii imaginii in
radiografie?:
173
a)
b)
c)
d)
e)
a)
b)
c)
d)
e)
51) Parametrii masurabili in baza carora se constuieste imaginea in RMN sunt:
a) densitatea regiunii anatomice investigate;
b) densitatea de protoni;
c) timpul de relaxare longitudinal;
d) timpul de injumatire;
e) timpul de relaxare transversal.
52) Contraindicatiile absolute la investigarea prin RMN sunt:
a) claustrofobie;
b) cipuri feromagnetice;
c) peacemaker cardiac;
d) corpi straini metalici;
e) pacienti ventilati sau intubati.
53) Pentru elementele constitutive ale unui echipament de scintigrafie care din urmatoarele
afirmatii sunt adevarate:
a) Colimatorul este un dispozitiv elctric care amplifica radiatia
b) Cristalul de scintilatie emite fotoni cand este bombardat cu radiatii
c) Fotomultiplicatorul converteste impulsul luminos in semnal electric
d) Amplificatorul are rolul de a colecta electronii emisi de dinode
e) Analizorul de impulsuri selecteaza semnalele corespunzatoare domeniului de energie interesat
54). In funcie de densitatea tesutului si viteza de propagare a US, precizati in tabelul urmator
care sunt valorile corecte pentru impedanta acustica:
Varianta Natura tesutului Densitatea(kg/m3) Viteza(m/s)
Impedanta acustica,(105
kg/m2.s)
a)
Plaman
330
650
1,1
b)
Tesut adipos
920
1660
15,3
c)
Snge
1040
1560
16,2
d)
Muschi
1050
1600
16,8
e)
Oase
1500
4000
600,0
174
55) Care din urmatoarele afirmatii exprima corect modularea unor marimi fizice in
investigarea ecografica ?:
Varianta
Modul A
Modul B
Modul TM
a)
Amplitudine
Baleaj
Timp
b)
Amplificare
Luminozitate
Masa
c)
Amplitudine
Stalucire
Micare
d)
Acord
Baleaj
Micare
e)
Amplificare
Stalucire
Timp
56) Care din urmatoarele imagini reprezinta o ecografie abdominala:
a)
b)
c)
d)
e)
57) Care din urmatoarele tehnici medicale reprezinta procedee terapeutice bazate pe factori
fizici?:
Termografia
Temperatura
ridicata
Ultrasonoterapia
Vibratii mecanice
a)
b)
Crioterapia
Tratament cu
criostatice
c)
Fototerapia
Terapia cu
lumina
d)
Electroterapia
Tratament cu
electroni
e)
58) Care din urmatoarele reactii nucleare reprezinta transformarea reciproca in nucleu a
protonului in neutron ?:
a)
b)
c)
d)
e)
A
A 4
4
A
A
0
A
A
0
A
A
A*
X Z = YZ 2 + 2
X Z = X ZA +
X Z = YZ +1 + 1
X Z = YZ 1 + +1
X Z = YZ 1 +
59) Unitatea de masura pentru doza biologica este ?:
a) Grey;
b) Sievert;
c) rad;
d) rem;
e) Rontgen.
60) Precizati care din urmatoarele grafice reprezinta radiosensibilitatea celulei sau
concentraia de ADN in funcie de fazele ciclului mitoic?:
a)
b)
c)
175
d)
e)
Nr. inteb.
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
Raspuns
C,D
A,C,E
C
D
A,D,E
C,D,E
B,C
A.C,E
B,D
C
B,C,E
B,C,D
B,C,E
B,C,D
C
B
B,D
B,C
B,D
A,D
12. Bibliografie
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
176