Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cauza Kobler
Cauza Kobler
Introducere
Ceea ce i-a propus de la nceput Comunitatea Economic
European a fost realizarea unei piee comune, n care s fie
asigurat att libera circulaie a mrfurilor, ct i a serviciilor,
capitalului i forei de munc. nc din primele rnduri ale Tratatului
de la Roma, acest lucru era exprimat n termeni specifici:
Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei pie e comune i
prin apropierea treptat a politicilor economice ale statelor membre,
s promoveze o dezvoltare armonioas a activit ilor economice n
ansamblul Comunitii, o expansiune continu i echilibrat, o
stabilitate crescut, ridicarea accelerat a nivelului de via i
stabilirea unor relaii mult mai apropiate ntre rile care le formeaz 1.
Libera circulaie a persoanelor sau forei de munc este una
dintre cele patru liberti fundamentale i cade mai mult sub inciden a
Comunitii Economice.
Aceast libertate deriv din prevederile legate de cet enia
european prin care toi cetenii Uniunii au dreptul s circule i s
locuiasc liber pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea
condiiilor impuse de Tratatul CE i a msurilor luate pentru aplicarea
acestora.
Astfel, libera circulaie a persoanelor este subordonat posesiei
naionalitii unuia dintre statele membre cu men iunea c n absen a
definiiei comunitare a naionalitii, fiecare stat membru determin
suveran condiiile n care se acord naionalitatea (cet enia), inclusiv
dubla cetenie.
1
www. iusiuventutis.blogspot.com ;
www.eur-lex.europa.eu;
1996
cerut
atribuirea
indemnizaiei
de
vechime,
S. Deleanu, G. Fabian, C.F. Costa, Curtea de Justiie European, Hotrri commentate, 2007, pag. 367;
Hotrrea CJCE din ianuarie 1998 n cazul Schoning-Kougebetopoulou. n spe Curtea a hotrt c o
msur prin care salariul unui lucrtor depinde de vechimea sa, dar exclude orice posibilitate de a lua n
considerare perioadele de angajare similare efectuate n serviciul public dintr-un alt stat membru e
susceptibil de a viola principiul liberei circulaii a lucrtorilor;
4
eurojurnal.eu;
curia.europa.eu;
cu
interpretarea
dat
de
Verwaltungsgerichtshof
de raiuni de interes
pentru prejudiciile
i constituie o