Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
orice epiteliu are doua suprafete: libera (orientata catre mediul extern) si atasata la tesutul conjunctiv, intotdeauna
ancorata la el printr-o masa acelulara (bogata in proteine si glicozaminoglicani sulfatati) care formeaza membrana bazala
(MB).
Rolul sau este asemanator cu al membranei celulare, dar relativ la organ si anume: separa selful de non-self si
monitorizeaza, controleaza si modifica substantele care il traverseaza.
Caracterul ubicuitar al tesutului epitelial este determinat de originea embriologica a sa care este in oricare dintre cele trei
foite embrionare:
din ectoderm deriva:
din
mezoderm
deriva:
corticosuprarenala
endoteliile
mezoteliile
Tesutul epitelial este lipsit de vase sangvine si limfatice (este avascular). Vasele sangvine aflate in tesutul conjunctiv nu
traverseaza MB si tesutul epitelial este hranit prin difuziune. Spre exemplu, in cazul epiteliului pluristratificat, celulele
aflate in contact cu MB sunt mai bine hranite decat cele aflate la o distanta mai mare de MB. Exista si un epiteliu
vascularizat: stria vasculara, care se gaseste in urechea interna, pe peretele lateral al canalului cohlear.
Este bine inervat, prin terminatii nervoase libere, distribuite in mod neuniform, in retea butonata, retea in cosulet sau retea
nebutonata. Anumite epitelii nu au terminatii nervoase libere pentru durere, ceea ce permite efectuarea anumitor manevre
fara anestezie (raclarea epiteliului gastric si intestinal pentru biopsie, cauterizarea colului uterin).
Tesutul epitelial are capacitatea de regenerare (proces fiziologic prin care sunt inlocuite celulele uzate, prin activitate
mitotica neintrerupta a unor celule nediferentiate din epiteliu, numite celule stem). Rata de inlocuire a unui epiteliu
variaza in limite foarte largi: epiteliul intestinal se inlocuieste in 2-5 zile (cel mai rapid) iar epidermul se inlocuieste in 30
zile (cel mai lent).
pavimentoase (scuamoase)
cubice
Ex.: epiteliul alveolei pulmonare, ramura descendenta a ansei Henle, foita parietala a capsulei Bowman.
Mezoteliile si endoteliile sunt tot epitelii simple scuamoase. Endoteliul este epiteliul care captuseste orice tip de vas.
Mezoteliile intra in structura seroaselor, alcatuind membrana ce captuseste cavitatile inchise ale organismului (pleura,
pericard, peritoneu).
Epiteliul simplu cubic
Latimea si inaltimea celulelor este aproximativ egala. Nucleul este rotund si situat central de regula. D.p.d.v.
functional acest epiteliu este destinat absorbtiei sau secretiei (in functie de sens). Exista si locuri unde are rol de protectie.
Exemple: ramura ascendenta a ansei Henle si segmentul distal al tubului urinifer, canalele glandelor exocrine
(intralobulare) care se varsa in ducte (canale interlobulare), epiteliul de acoperire al ovarelor.
Epiteliul simplu cilindric
Este format dintr-un rand de celule inalte (inaltimea este de 2-3 ori mai mare decat latimea). Nucleii sunt alungiti
si ovalari, asezati spre MB (dar exista si cazuri cand sunt asezati central sau chiar apical). Poate avea specializari la nivel
apical (cili, microvili, stereocili).
Exemple: tubul digestiv (stomac, intestinul subtire si cea mai mare parte a intestinului gros), caile genitale
feminine (trompele uterine si uterul), segmentul proximal al tubului urinifer, glandele exocrine - ductele striate.
Functii:
de
secretie
si absorbtie (absorbtia este marita datorita prezentei microvililor);
cubice cilindrice
Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in caile genitale masculine, in epididim si canalul
deferent. Stereocilii se vad si la microscopul optic si la cel electronic, fiind putin mai lungi decat cilii
Glandele exocrine
Partea lor profunda alcatuieste unitatea secretorie si se numeste adenomerul glandular. El pastreaza legatura cu
lama epiteliala prin intermediul canalelor de excretie. El vine in raport cu vase limfatice si sangvine si cu membrana
bazala.
Clasificarea glandelor exocrine dupa structura se poate face dupa:
numarul de celule din glanda exocrina
aspectul adenomerului
Dupa numarul de celule din glanda, glandele exocrine pot fi unicelulare sau multicelulare. Exista un singur tip de
glanda exocrina unicelulara: celula caliciforma (are forma de cupa), care se gaseste in epiteliul respirator sau in epiteliul
digestiv. Restul glandelor exocrine sunt multicelulare.
Uneori celulele din glanda exocrina se diferentiaza intr-un epiteliu de invelis, ceea ce va duce la formarea unei
glande intraepiteliale (in mucoasa nazala). Aceasta contine celule ce formeaza un epiteliu de invelis si celule secretorii,
formand mase compacte asociate unui sistem canalicular.
Glanda exocrina isi varsa produsii de secretie intr-o cavitate cu sau fara ajutorul canalelor de excretie. Clasificarea
glandelor dupa sistemul canalicular se face in simple si compuse. Glandele simple au un canal unic de excretie,
neramificat. Glandele compuse au un canal de secretie ramificat.
Clasificarea glandelor dupa forma adenomerului se face in glande tubulare, acinoase sau alveolare.
Adenomerul tubular poate fi:
unic si drept (glande tubulare drepte)
Adenomerul acinar se aseamana cu cel alveolar, cu precizarea ca cel alveolar are un scurt canal prin care se varsa
in canalul excretor, canal care la adenomerul acinar lipseste. Exista si glande tubulo-acinoase si tubulo-alveolare.
Pentru definirea corecta a tipului unei glande se folosesc doua adjective: unul referitor la forma canalelor si al
doilea referitor la forma adenomerului. Exista astfel urmatoarele tipuri de glande:
Glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa produsii de secretie in glande seroase, glande mucoase si glande
mixte (seromucoase sau mucoseroase)
Glandele mucoase secreta mucus. Mucusul contine proteine inalt glicozilate (mucine). Celulele glandelor
mucoase au un continut ridicat de glicozil transferaze (necesare glicozilarii proteinelor), care se gasesc in aparatul Golgi.
Glandele seroase au o secretie cu aspect apos, care contine protein-enzime. Exemplu: glanda parotida.
Glandele mixte pot fi:
seromucoase (glanda submandibulara) - au o secretie predominant seroasa
De asemenea, glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa mecanismul de excretie in glande merocrine,
apocrine sau holocrine.
Majoritatea glandelor sunt merocrine. Acestea isi elimina produsii prin exocitoza.
Glandele apocrine isi acumuleaza produsii de secretie la polul apical si pentru excretie se rupe membrana care se
pierde, impreuna cu o parte din citoplasma apicala. Exemple: glanda mamara si glandele ceruminoase, care produc ceara
si se gasesc in conductul auditiv extern.
In cazul glandelor holocrine, produsii de secretie invadeaza toata celula, ceea ce duce la moartea celulei.
Eliminarea produsilor de secretie se va face prin eliminarea intregii celule moarte. Exemplu: glanda sebacee.
Majoritatea glandelor endocrine sunt de origine epiteliala dar exista si glande de origine nervoasa. O dovada a
originii epiteliale este contactul celulelor secretorii cu membrana bazala.
Criterii de clasificare a glandelor endocrine:
dupa modul de dispunere a celulelor:
in cordoane celulare, dispuse fie paralel, fie ramificate si anastomozate (ex.: zona fasciculata din
corticosuprarenala)
in foliculi - o cavitate (coloid) cu un continut delimitat de un epiteliu secretor (ex.: tiroida)
insule, cuiburi sau gramezi (ex.: insulele Langerhans din pancreasul endocrin)
dupa
natura
produsilor de secretie:
glande ce secreta polipeptide mici si amine biogene (ex.: celulele ce alcatuiesc sistemul neuroendocrin difuz
APUD)
glande ce secreta proteine si polipeptide mari (majoritatea glandelor endocrine)
separatoare de 0,2. In coloratii uzuale MB nu se vede la microscopul optic. Pentru evidentiere se folosesc metode
histochimice. Atfel, prin metoda PAS, datorita continutului ridicat de glucide, MB apare in rosu purpuriu. Prin
impregnare argentica cu precipitarea sarurilor de argint, MB este neagra datorita continutului crescut de fibre de
reticulina. Cea mai fina MB este cea din epiteliul vezicii urinare, astfel incat pana la aparitia microscopului electronic
existenta membranei bazale in raport cu epiteliul era incerta.
MB are un aspect variat: in mod obisnuit apare ca o structura liniara, uneori insa are un aspect ondulat datorita unor
proiectii ale tesutului conjunctiv spre epiteliu, proiectii numite papile conjunctive.
MB are o compozitie chimica variata (in functie de localizarea epiteliului). Astfel, in orice MB exista 5 componente
chimice majore (permanente) si anume: colagen tip IV (o proteina fibroasa), laminina (glicoproteina), entactina
(glicoproteina), heparansulfat, fibronectina (glicoproteina). Colagenul, laminina, entactina si heparansulfatul sunt
secretate de celulele epiteliale iar fibronectina este secretata de celulele din matrice. Aceste componente chimice
majore sunt secretate de celulele epiteliale sprijinite pe membrana si in parte de celulele conjunctive din matricea
extracelulara.
La examinarea prin microscopie electronica de transmisie, membrana bazala are aspect fin, granular, ce are drept
corespondent morfologic o retea de fibrina foarte fina.
De la polul bazal al celulelor epiteliale la matricea extracelulara, membrana bazala are trei componente care pot fi
evidentiate la microscopul electronic: lamina lucida (rara) care apare ca o regiune electronotransparenta, lamina
densa (bazalis) care apare ca o banda electronodensa, lamina fibroreticularis (retea de fibre ce contine un alt tip de
colagen, colagen tip III, care se organizeaza formand fibre de reticulina care se vad prin impregnare argentica).
Functiile membranei bazale:
reprezinta o interfata de adezivitate intre epiteliu si matricea extracelulara: celulele epiteliale se ancoreaza la
membrana bazala care, la randul ei, are contact cu celulele tesutului conjunctiv.
este o bariera permeabila si selectiva. Dintre componentele MB, asigura permeabilitatea GAG sulfatati care, prin
multiplele lor sarcini negative, se organizeaza in pori cu diametrul variabil.
controleaza organizarea si diferentierea celulara. Ea mediaza interactiunea dintre receptorii de suprafata, ce apartin
celulei epiteliale, si diverse molecule din matricea extracelulara.
Stabilirea polaritatii celulei epiteliale este un proces complex, determinat genetic, care parcurge mai multe etape.
Afectarea unei functii determina aparitia unei disfunctii celulare care va duce la aparitia unei boli. Deci, daca celula
epiteliala are polaritate, ea va functiona normal, iar pierderea polaritatii duce la aparitia unei boli. S-au descris mai multe
afectiuni cu localizare diferita, in care alterarea integritatii epiteliale nu este cauza dar apare ca o consecinta a bolii. Dintre
acestea enumeram: carcinoamele, insuficinta renala acuta prin ischemie, boala Davidson (boala cu microvili inclusi),
boala rinichiului polichistic
filamentelor de actina. In celula epiteliala sunt frecventi si sunt in general scurti. Aceste specializari sunt cacteristice
celulelor implicate in absorbtie. Ei apar fie izolati (la distante variabile, avand forma si dimensiuni diferite) fie grupati
(acopera intreaga suprafata membranara si au aceeasi forma si acelasi diametru).
Microvilii egali, cand sunt grupati au corespondenti in microscopia optica: platoul striat (o zona striata la polul
apical cu striatii perpendiculare pe suprafata celulei) si margine in perie (aspect de fire la polul apical).
Exista diferente intre platoul striat si marginea in perie. Marginea in perie prezinta microvili mai lungi care au
citoscheletul axial mai putin dezvoltat ceea ce permite variatia lungimii lor; ei se rup usor (sunt friabili), ceea ce le da
un aspect neregulat. Marginea in perie apare la polul apical al nefrocitului, in segmentul proximal al tubului urinifer.
Platoul striat apare la polul apical al enterocitului.
Stereocilii se disting si la microscopul electronic si la cel optic. La microscopul optic se aseamana cu niste cili
mai lungi. Studiile de microscopie electronica au aratat ca denumirea este improprie, stereocilii fiind de fapt niste
microvili. Ei sunt mai lungi decat microvilii obisnuiti, mai subtiri si adeseori ramificati. Rolul stereocililor depinde de
localizarea epiteliului. In unele localizari au rol in marirea absorbtiei (epiteliul cailor genitale masculine: epididim si
canal deferent). In epiteliile receptoare din urechea interna (organul Corti, crestele ampulare etc) au rol senzorial.
Cilii apar si in microscopia optica si in cea electronica. Spre deosebire de microvili si stereocili, cilii sunt alcatuiti
din microtubuli. Ei reprezinta specializari membranare cu mobilitate, asigurand miscari ondulatorii (in val). Au rol in
transportul moleculelor sau celulelor de-a lungul epiteliului. Ex.:epiteliul de tip respirator, epiteliul trompelor uterine.
Jonctiunile stranse (zonulae ocludens) fac parte din jonctiunile speciale si au rol de a delimita domeniul apical de
cel laterobazal. Ele controleaza permeabilitatea spatiului extracelular, impiedicand trecerea libera a moleculelor in spatiul
extracelular.
Jonctiunile de ancorare mentin integritatea epiteliului. Ele sunt jonctiuni adherens (formate din filamente de
actina) sau desmozomi (formate din filamente intermediare).
Jonctiunile de comunicare (nexus, gap) asigura o difuzie selectiva a moleculelor intre celulele adiacente. Ele apar
in epiteliile embrionare si sunt rare la adult. Exista in doua tipuri de tesuturi: endoteliu si mezoteliu.
Desmozomul este caracteristic tesutului epitelial, astfel incat, daca o persoana examineaza o leziune
tumorala la microscopul optic si la cel electronic, el nu poate deosebi celula tumorala decat pe baza
modificarilor aparute la nivelul desmozomului
este marita suprafata activa membranara. La acest nivel se gasesc pompele cu activitate ATP-azica.
La nivelul membranei bazale apar si compartimente, ca urmare a numeroaselor invaginari citoplasmatice. In aceste
compartimente exista mitocondrii alungite ce prezinta numeroase criste. Ele realizeaza aportul crescut de ATP necesar
pompelor.
La nivelul membranei laterale, in partea sa apicala exista jonctiuni stranse, care impiedica retrodifuzia ionilor pompati
Nefrocitul asigura transportul de Na+ din lumen spre mediul intern. Acest proces cuprinde mai multe etape:
Na+ este preluat din lumenul tubului, prin membrana apicala, prin difuziune prin canale ionice, ca urmare a
gradientului de concentratie si electric. Ionul de Na + este insotit si de ionul de Cl- si de molecule de H2O, prin osmoza.
Ionul de Na+ este pompat in mediul intern (sange), insotit de ionul de Cl - si de molecule de H2O.
In functie de sensul de deplasare al ionilor au loc procese de absorbtie sau secretie. Atunci cand deplasarea se face
in sens apico-bazal au loc procese de absorbtie, iar cand deplasarea se face in sens bazo-apical au loc procese de secretie.
Reabsorbtia de ioni are loc in:
nefrocitele din segmentul proximal al tubului urinifer
peretii colecistului
conjunctiv si un epiteliu de acoperire care secreta ioni. Ele sunt responsabile de secretia lichidului cefalorahidian
(LCR).
Deplasarea ionilor se face mai degraba prin spatiul intercelular decat transcelular, adica ionii patrund in
celula prin membrana apicala si, dupa ce au trecut de zona jonctiunilor stranse, ies prin membrana laterala in
spatiul intercelular si ajung pe aceasta cale in mediul intern. Acest traseu este preferabil traseului transcelular
datorita consumului mai scazut de energie
preluati din mediul intern. Preluarea se realizeaza la polul bazal si se face in mod activ, necesitand un transportor care
este specific pentru fiecare tip de aminoacid.
Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor atasati la reticulul endoplasmic rugos. Moleculele proteice
sintetizate vor patrunde in lumenul RE unde va avea loc segregarea (inlaturarea moleculei semnal).
Acumularea in aparatul Golgi. Transportul de la reticulul endoplasmic la fata convexa a cisternelor golgiene se face cu
ajutorul veziculelor sau microveziculelor de transport ce iau nastere prin inmugurire din cisternele reticulului
endoplasmic. In aparatul Golgi are loc condensarea, agregarea moleculelor proteice.
Formarea granulelor de secretie. Granulele se formeaza prin inmugurirea cisternelor aparatului Golgi. Granulele de
secretie devin din ce in ce mai dense la fluxul de electroni pe masura ce se apropie de polul apical al celulei. Granula
de zimogen este specifica pancreasului exocrin. Granulele de zimogen contin amestec de protein-enzime active si
inactive (amilaza, lipaza, ribonucleaza, colesterol esteraza, tripsinogen, procarboxipeptidaza etc)
Transportul granulelor de secretie. Se realizeaza cu ajutorul elementelor de citoschelet (microtubuli si
microfilamente). S-a dovedit experimental ca substantele care distrug citoscheletul au ca efect incetarea migrarii
veziculelor. Colchicina duce la depolimerizarea microtubulilor iar citochalazina B afecteaza microfilamentele. Aceste
substante determina oprirea granulelor de secretie la nivelul aparatului Golgi.
Procesul de migrare este dependent si de consumul energetic, deci o substanta care produce decuplare proceselor de
oxido-reducere are ca efect si oprirea veziculelor de secretie.
Procesul este independent de intensitatea sintezei proteice. Astfel, cicloheximida, o substanta care blocheaza transferul
unui aminoacid de pe ARNt specific pe lantul polipeptidic, ducand la blocarea sintezei proteice, nu afecteaza
transportul veziculelor de secretie.
Eliminarea produsului de secretie care are loc prin exocitoza. Exocitoza are loc numai la polul apical si
niciodata prin membrana bazala sau laterala. Are loc o interactiune intre proteinele din endomembrana
granulelor cu proteinele din membrana apicala a celulei. Apoi are loc o rearanjare structurala a celor doua
membrane care vor fuziona. Granula de secretie se deschide astfel spre exterior si continutul sau este eliminat
din celula
canalelor care se varsa in intestin (canalul coledoc si canalul Wirsung). Aceste celule alcatuiesc axa gastro-enteropancreatica. Ele se mai gasesc si in epiteliul respirator, in structura glandelor tiroida si paratiroida, in aparatul urogenital si
in piele.
La microscopul optic citoplasma celulelor APUD este bazofila si celulele sunt greu de diferentiat de restul
celulelor. Deci sunt necesare metode speciale de diferentiere:
1. Precipitarea cu saruri de Ag (solutie amoniacala de AgNO 3). Celulele pot fi argentafine sau argirofile. Celulele
argentafine retin Ag care precipita direct din solutie. Celulele argirofile necesita un reducator din mediul extern pentru
a putea retine Ag.
2. Oxidarea cu dicromat de potasiu (K 2Cr2O7) pentru celulele cromafine. Celulele enterocromafine se gasesc in tubul
digestiv si se pot oxida cu K2Cr2O7.
3. Metacromazia cu albastru de toluidina dar dupa o hidroliza acida.
4. Fluorescenta indusa de formaldehida.
5. Imunocitochimie - metoda cea mai folosita actual. Se folosesc anticorpi monoclonali cu ajutorul carora se fac
determinari foarte precise ale tipului de celule APUD studiate. Se mai pot folosi markeri, prin intermediul carora se
pune in evidenta o populatie de celule APUD. Markeri pot fi: enolaza neuronala, specifica sistemului neuroendocrin,
dar care se gaseste si in sistemul nervos); proteina PG P9.5 (Protein Gene Product 9.5), care este o proteina solubila
ce apare in celulele APUD cu exceptia celor intestinale si careia nu i se cunoaste functia; cromograninele si
secretograninele (initial se gasesc in medulosuprarenala) care sunt proteine solubile ce contribuie la descarcarea
granulelor de secretie.
6. Hibridizare in situ: celulele sunt identificate dupa continutul in ARNm specific.
In microscopia electronica celulele APUD apar sub doua forme: inchise sau deschise, in functie de raportul
polului apical cu lumenul organului. La celulele deschise, polul apical vine in contact direct cu lumenul. Uneori au si
microvili. Celulele inchise au polul apical acoperit de o alta celula epiteliala, deci nu intra in raport direct cu lumenul.
La celulele APUD organitele sunt slab reprezentate. Concentratia de polipeptide este cuprinsa intre 10 -6 si 10-9
g/ml. Granulele de secretie sunt aglomerate spre polul bazal al celulei. Granulele de secretie au forma, dimensiuni si
densitati la fluxul de electroni diferite. Produsul de secretie este un amestec de substante format din: amine, alaturi de unul
sau mai multi hormoni proteici, cromogranine, secretogranine, Ca 2+ si ATP. Eliminarea granulelor se face prin polul bazal
atunci cand celula este endocrina sau paracrina dar exista si cazuri cand eliminarea se face prin polul apical. Eliberarea se
face prin exocitoza discontinua, in functie de stimuli.
Actualmente, notiunea de celule APUD a fost inlocuita de conceptul de Sistem Neuroendocrin Difuz. Se numesc
sistem neuroendocrin deoarece aceste celule au proprietati care amintesc atat de neuron cat si de celula endocrina clasica.
Sub actiunea unui stimul specific, este eliberat mesagerul chimic care actioneaza in vecinatate sau la distanta (caracter de
celula endocrina). Celula prezinta activitate electrica ce creste in timpul eliminarii produsului (caracter de celula
nervoasa).
Granulele de secretie se acumuleaza la polul apical pe care il destind, datorita faptului ca sunt foarte multe si mari.
Procesul de sinteza al glicoproteinelor incepe cu asimilarea aminoacizilor din mediul extern, apoi urmeaza sinteza
lantului polipeptidic in ribozomii atasati RE rugos. Lantul trece apoi in lumenul RE rugos unde are loc segregarea, dupa
care este transportat prin microvezicule la aparatul Golgi. Aici are loc elaborarea si atasarea componentei glucidice la
lantul polipeptidic. De asemenea glicoproteina este apoi sulfatata rezultand o glicoproteina sulfatata. De aici, dupa
ambalarea in granule de secretie are loc transportul spre membrana apicala cu ajutorul elemnetelor de citoschelet si apoi
exocitoza.
Granulele de secretie din celula caliciforma sau alte celule mucoase sunt granule de mucina. Atunci cand
are loc fuzionarea endomembranei granulei de secretie cu membrana celulara are loc o modificare a
permeabilitatii pentru apa, care va patrunde in granula de secretie si va hidrata continutul acesteia. Astfel se
formeaza mucusul. Mucusul este deci mucina hidratata
18.Celule mioepiteliale
Celule epiteliale specializate pentru contractie (celulele mioepiteliale)
Sunt localizate intre membrana bazala a unei celule epiteliale si membrana bazala (MB) a tesutului epitelial. Se
gasesc la nivelul adenomerilor (alveole sau acini) si al ductelor din anumite glande exocrine: glandele salivare, lacrimale,
sudoripare si mamare.
La microscopul optic apar ca niste prelungiri care incercuiesc alveolele, acinii sau ductele. Prezinta putina
citoplasma.
La microscopul electronic, in citoplasma se observa:
1. existenta filamentelor intermediare de citocheratina, fapt care atesta originea lor epiteliala
2. existenta proteinelor contractile (actina, miozina si tropomiozina), organizate in mod asemanator cu cele din fibra
musculara neteda
3. existenta jonctiunilor gap si a desmozomilor. Jonctiunile gap se formeaza intre celulele mioepiteliale alaturate, fapt
care asigura actiunea sincrona a celulelor mioepiteliale. Desmozomii se formeaza intre celulele epiteliale si celulele
din unitatile secretorii sau din ducte si astfel se produce o tensiune asupra unitatii secretorii si se ajuta la eliminarea
granulelor de secretie.
19.Procesul de cheratinizare
Are loc in epiteliul pavimentos stratificat. Procesul principal consta in sinteza si depozitarea intracelulara a cheratinei,
proces ce are loc pe masura ce celula inainteaza dinspre stratul bazal spre cel superficial. In celulele superficiale se va
forma o masa proteica rezistenta si compacta care este bogata in cisteina, deci are un continut mare de sulf.
Cheratina este rezultatul a doua procese ce au loc in celula:
1. sinteza de citocheratina (condensarea filamentelor intermediare de citocheratina = tonofilamente)
2. impregnarea citocheratinei cu proteine speciale (cheratohialina si filagrina)
Timpul necesar variaza in raport cu localizarea epiteliului si este cuprins intre 20 si 45 de zile.
Prin aceste doua procese se formeaza cheratina moale, care se deosebeste de cea dura (existenta la nivelul
derivatelor epidermului - unghii, par). Cheratina moale este saraca in sulf, bogata in grasimi, pastreaza proprietatea de
flexibilitate, se poate descuama.
Acest epiteliu are doua corpuri: un corp mucos si un corp cornos. El are mai multe straturi: bazal (generator),
spinos, granular, cornos (care are doua substraturi: stratul lucidum si stratul cornos propriu-zis).
Cheratinocitele alcatuiesc cele doua compartimente ale epidermului: compartimentul proliferativ si cel
functional. Cheratinocitele sunt si ele de mai multe feluri, in functie de stratul in care se afla: cheratinocite
bazale (care se gasesc numai in compartimentul proliferativ), si cheratinocite spinoase, granulare sau
cornoase, care alcatuiesc impreuna compartimentul functional.
Compartimentul proliferativ este alcatuit din celule cubice sau usor columnare, cu citoplasma bazofila. Exista
cantitati mari de poliribozomi, mitocondrii si putin aparat Golgi, ceea ce dovedeste sinteza crescuta de proteine
structurale. Cheratinocitele bazale stabilesc jonctiuni desmozomale cu celulele supraiacente (celule spinoase) si
hemidesmozomi cu membrana bazala. Aceste cheratinocite prezinta mitoze crescute.
Compartimentul functional este alcatuit din celelalte tipuri de cheratinocite (granulare, spinoase si cornoase).
Cheratinocitele din stratul cornos se numesc corneocite
Dupa procesul de cheratinizare, celula devine o masa proteica inconjurata de corpi lamelari. Acest strat are mai multe
roluri:
asigura rezistenta mecanica
reprezinta componenta epidermului cu rol de bariera: impiedica patrunderea microorganismelor la nivelul epidermului
Celulele superficiale se pierd, se descuameaza, fiind celule care acumuleaza o mare cantitate de fosfataza acida
ESUT CONJUNCTIV
20.Matricea extracelulara
moleculara
(conjunctiva)
organizare
Matricea conjunctiva extracelulara este un ansamblu de molecule proteice si polizaharidice secretate local de celulele
conjunctive si asamblate intr-o retea foarte bine organizata. In trecut s-a crezut ca este o masa inerta cu rol de stabilizare.
Acum matricea este considerata un mediu extracelular in care celulele migreaza, prolifereaza, cresc, se diferentiaza,
capata forma si functie. Ele au nevoie de macromoleculele matricei conjunctive. Pe macromolecule se fixeaza factorii de
crestere si hormonii care formeaza un ansamblu masiv de semnale pentru celulele conjunctive.
Toate macromoleculele au un turn-over de reinnoire, deci sunt produse in permanenta si se degradeaza mereu cu
ajutorul unor enzime secretate tot de celulele conjunctive. Toate macromoleculele sunt in interactiune cu celulele
conjunctive, doar ca unele interactioneaza direct (prezinta receptori specifici pe membrana celulei conjunctive) si altele
interactioneaza indirect prin intermediul unor proteine de adezivitate.
Dintre receptorii implicati in interactiunea matrice - celula enumeram: integrine, receptori integrine-like si
receptorii non-integrine. Proteinele de adezivitate implicate in interactiunea matrice - celula sunt: fibronectina si laminina.
Macromoleculele sunt secretate de majoritatea celulelor conjunctive cu exceptia celulelor sangvine
mature. Compozitia moleculelor depinde de tipul de celula, de gradul de diferentiere al celulelor si de statusul
metabolic al celulei
care
intervin
in
Tenasceina hexamer proteic cu 6 subunitati. Fiecare are aspect de bat si sunt dispuse in jurul unui domeniu
globular.Nu are receptor pt membrane celulara. Se leaga prin intermediul proteoglicanilor.
Entactina monomer cu aspect de bat de tobosar.Nu are receptori.Se leaga la membrane celulara prin
intermediul lamininei.
Trombospondinina pusa in evidenta in sange.Secretata de trombocite
Condronectina matricea conjunctiva a cartilajului. Faciliteaza atasarea condrocitelor si a condroblastelor in
tesutul conjunctiv.
23.Biosinteza colagenului.
Cuprinde doua mari etape, etapa intracelulara si etapa extracelulara.
Etapa intracelulara
Formarea veziculelor de endocitoza prin care isi preia prolina si lizina.
Transcriptia si traducerea
Lanturile 1 si 2 sunt codificate de gene de pe cromozomii 17 (1) si 7 (2). Ele sunt copiate pe molecule de
ARNm care vor ajunge in citoplasma la nivelul ribozomilor atasati RE. Ribozomii sunt atasati reticulului
endoplasmic deoarece se produc proteine de export. Aici are loc traducerea in urma careia rezulta lanturile pro1 si
pro2 care sunt foarte lungi si foarte grele (au o greutate moleculara de aprox. 154000 daltoni). Lanturile pro au o
portiune centrala, colagenica si doua capete necolagenice (capatul amino terminal si capatul carboxi terminal). Cele
doua capete alcatuiesc peptidele de extensie. La capatul amino terminal peptida de extensie se numeste peptida
semnal. La capatul carboxi terminal peptida de extensie se numeste peptida extra.
Peptida semnal va fi scindata enzimatic dupa patrunderea in lumenul RE cu ajutorul unei proteaze. Peptida extra
are rol in initierea si controlarea spiralizarii lanturilor in jurul unui ax propriu si in formarea triplului helix.
Modificari
postranslationale
Hidroxilarea reziduurilor de prolina si lizina. Procesul este catalizat de doua enzime: peptidil-prolin
lantului pro. Lanturile se spiralizeaza in jurul unui ax propriu iar apoi se spiralizeaza unul in raport cu
celalalt si rezulta triplul helix. Intre lanturi apar legaturi covalente si de hidrogen care vor stabiliza molecula
nou formata, procolagenul. Aceasta molecula are doar partea centrala organizata in triplu helix, partile laterale
fiind paralele si spiralizate doar in jurul axei proprii.
Impachetarea procolagenului in macrovezicule golgiene
microtubulilor.
Exocitoza procolagenului.
Etapa extracelulara
Formarea tropocolagenului are loc din molecule de procolagen care, ajunse in spatiul extracelular, sunt clivate sub
actiunea unor procolagen peptidaze. Clivarea are loc la capetele nespiralizate in triplu helix, unde se indeparteaza
jumatate din capetele nespiralizate si rezulta astfel tropocolagenul.
In situatia colagenului fibrilar, mai departe va avea loc polimerizarea (asamblarea in fibrile si apoi in fibre).
Polimerizarea se desfasoara in felul urmator: la nivelul hidroxilizinei actioneaza o enzima, liziloxidaza care
dezamineaza oxidativ hidroxilizina si va rezulta o aldehida reactiva. Apoi se stabilesc legaturi transversale, cross-linkari, intre moleculele apropiate. Moleculele de colagen se dispun in fibrile cu diametrul intre 20 si 200 nm.
colagen fibrilar, care se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina
colagen afibrilar care nu formeaza fibrile deoarece atat la capul amino terminal cat si la cel carboxi terminal prezinta
raspandire (aprox. 90% din tot colagenul). Este localizat in tesutul conjunctiv din piele, tendon, ligament, dentina,
sclera, fascia musculara, capsula organului. Este rezistent la intindere si tensiune.
Colagenul de tip II (colagenul cartilajului). Este alcatuit din trei lanturi 1(II)si se gaseste in cartilajul hialin si elastic,
splina, rinichi, plaman, in structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in pielea fetala. El intra in componenta
fibrelor de reticulina. Are un rol structural si elasticitar.
Colagen de tip IV. Este format din trei lanturi de tip 1(IV) sau din trei lanturi de tip 2(IV). El reprezinta colagenul
amorf din laminele bazale ale epiteliilor, endoteliilor vasculare, epiteliilor din glomerulii renali si din cristalin. Are rol
de suport si de bariera de filtrare.
Colagen de tip V. Este format din doua lanturi de tip 1(V) si un lant de tip 2(V). Este colagenul din laminele
bazale ale celulelor musculare striate si netede, laminele bazale ale celulelor Schwann, celulelor gliale si
epiteliului placentar. Are rol in principal de support
coloratii topografice:
prolina - 10-13%
putina lizina
Biosinteza elastinei
Cuprinde doua etape: intracelulara si extracelulara. Sinteza este realizata de aceleasi celule ca si sinteza
colagenului.
Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si spiralizarea.
Molecula rezultata se numeste tropoelastina si are un aspect neregulat, rasucit.
In etapa extracelulara tropoelastina va polimeriza. Este nevoie mai intai de o dezaminare a lizinei realizata cu
ajutorul liziloxidazei. Rezulta astfel aldehide reactive intre care se vor forma punti covalente si necovalente. Puntile
covalente mentin distantate moleculele de elastina in polimer, atat in intindere cat si in relaxare.
La microscopul electronic are un aspect amorf, astructurat, dens la fluxul de electroni.
Sistemul fibrelor elastice este alcatuit din: fibre de elastina, fibre de oxitalan, si fibre de elaunina. Fibrele de
oxitalan si cele de elaunina reprezinta precursori ai fibrelor elastice mature, dar ele se gasesc atat in tesutul embrionar, cat
si in cel adult.
Fibrele oxitalanice se gasesc in zone de maxima rezistenta: in ligamentul alveolo-dentar, in zonula lui Zinn, in
dermul pielii. Ele sunt alcatuite din numeroase fibrile de fibrilina (glicoproteina care se sintetizeaza in paralel cu
tropoelestina).
Fibrele de elaunina se gasesc in dermul pielii, in special in jurul glandelor sudoripare. Sunt alcatuite din
microfibrile de fibrilina si cantitati variabile de elastina polimerizata, care se dispune sub forma de spoturi policiclice,
disociind microfibrilele de fibrilina. Pe masura ce elastina creste si este eliminata extracelular, microfibrilele de elastina
conflueaza si se dispun in mijlocul fibrei. Atunci microfibrilele de fibrilina se dispun radial si atfel se formeaza fibra
elastica matura.
Fibrele elastice au un diametru de 5 m (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de colagen). Ele se ramifica
si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun roscat, cu aldehid-fuxina Gmori in negru,
iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.
interconvertibilitate (un component se poate transforma in altul), proces care se realizeaza pe orizontala sau
pe verticala. Procesul realizat pe verticala nu este reversibil.
fibroblast fibrocit
condroblast condrocit
osteoblast ostocit
celula adipoasa
celula musculara neteda (mai ales in peretii vaselor) - este un miofibroblast cu echipament contractil
microfilamente de actina si miozina.
Celulele
libere - nu stabilesc jonctiuni focale cu matricea
leucocitele granulare (neutrofile, eozinofile, bazofile) - trec prin diapedeza prin peretele capilarelor
limfocitele T circulante
mastocitele
celulele pigmentare
30.esuturile
aponevroza
conjunctive
dense
ordonate:
tendonul
Mai multe tendoane primare formeaza tendonul secundar care este invelit de peritenonium, care este foarte bine
vascularizat. Hranirea tendonului se face pe seama peritenoniului cu rol de asemenea in cresterea in lungime si in grosime.
In peritenoniu se mai gasesc corpusculii incapsulati Pacini.
Mai multe tendoane secundate formeaza tendonul compus (tertiar). Epitenoniul inveleste la exterior tendonul
compus. Este tesut conjunctiv dens semiordonat. Intre epitenoniu si tendon mai exista o lama de tesut conjunctiv lax iar in
afara se afla mezotenonul. Mezotenonul este format din tesut conjunctiv lax si mezoteliul. Mezoteliul este o teaca
sinoviala care se dedubleaza din loc in loc si formeaza bursele sinoviale in care se afla lichidul sinovial. Lichidul sinovial
contine apa, ioni, proteine, GAG si PG.
Jonctiunea-tendon os: se realizeaza diferit in functie de locul unde se insera tendonul (pe diafiza sau pe epifiza).
Diferentele se datoreaza osificarilor diferite ale celor doua straturi osoase.
Jonctiunea tendon-diafiza: fibrele de colagen de la nivelul tendonului strabat periostul diafizei si ajung in corticala
diafizara unde se intrepatrund cu fibrele de colagen ale osteoanelor .Acestea sunt fibrele lui Sharpey.
Jonctiunea tendon-epifiza: intre tendon si epifiza se formeaza un tesut conjunctiv cartilaginos hialin de alunecare.
Acest tesut se caracterizeaza prin predominanta fibrelor de colagen, substanta fundamentala calcificata si celule
cartilaginoase.
Jonctiunea tendon-muschi: Endotenonul se continua cu endomisium, peritenonul cu perimisium si epitenonul cu
epimisium. Fibra musculara care ia contact cu tendonul se termina cu prelungiri digitiforme. Fe frontul citoplasmatic al
prelungirilor se prind de membrana celulara filamentele subtiri de actina ale ultimului sarcomer. Pe frontul extracelular
membrana celulara a prelungirilor digitiforme este dublata de o lamina bazala impreuna cu care formeaza sarcolema.
Fibrele de colagen de la nivelul tendonului se prind in portiunile declive ale prelungirilor digitiforme direct pe membrana
fibrei musculare in aceste portiuni perforand lamina bazala. Legatura se intareste prin laminina si fibronectina. In jurul
fiecarei prelungiri digitiforme se vor localiza circular numeroase fibre de reticulina care vor creste rezistenta jonctiunii
miotendinoase. Aceasta jonctiune este foarte activa d.p.d.v. functional. Aici se realizaeaza atat cresterea muschiului cat si
a tendonului.
cervical
retrosternal
subscapular
retrosimfizar
in mediastinul profund
in regiunea inghinala.
Acest tesut are rol de protectie termica.
Organizare: adipocitele brune sunt asezate in paniculi separati de septuri conjunctive formate din tesut conjunctiv
lax cu foarte multe vase de sange (1 capilar la 1 adipocit). Terminatiunile nervoase sunt de tip adrenergic. Exista putina
substanta fundamentala si putine fibre de reticulina.
La MO celula are forma poligonala cu nucleul dispus central. In adipocit exista mai multe bule lipidice care nu
conflueaza datorita prezentei unor septuri citoplasmatice. Citoplasma este spumoasa cu numeroase gauri pentru ca si aici
se dizolva in parafina incluziunile de lipide.
Adipocitul brun este mult mai mic - are un diametru de 30-40 m.
La ME se observa perinuclear numeroase picaturi lipidice nedelimitate de endomembrane ci doar separate de
septuri citoplasmatice. In restul citoplasmei exista mitocondrii cu criste si REN cu rol in sinteza lipidelor. Membrana
adipocitului brun este dublata de o lamina bazala inconjurata de o retea fibroreticulara. Lamina bazala este proprie fiecarui
adipocit.
Filetele nervoase adrenergice strabat lamina bazala si vin in contact direct cu membrana adipocitului. Cand scade
temperatura mediului inconjurator se descarca norepinefrina care va stimula adenilat ciclaza ce duce la crestera cantitatii
de cAMP care stimuleaza protein kinaza care va determina ardera acizilor grasi in ciclul Krebs ceea ce duce la formarea
de energie. Tot odata este inhibata ATP sintetaza si astfel toata energia formata este disipata sub forma de caldura.
36.Celula mezenchimal
Este prezenta in principal in tesutul embrionar dar si in tesuturile conjunctive adulte in apropierea vaselor de sange. Au
originea in mezodermul embrionar sau in mezoectoderm pentru celulele din extremitatea cefalica.
Celula are urmatorul aspect la microscopul optic:
celula are 20-30 m, forma neregulata cu prelungiri
blastele au citoplasma bazofila din cauza RE si ribozomilor foarte dezvoltati ca urmare a sintezei intense de proteine
nucleul prezinta 1-2 incizuri (identatii). La nivelul lor se dezvolta organitele celulare: RE si mitocondrii
Secreta matricea conjunctiva extracelulara care este lipsita de fibre in acest stadiu
37.Fibroblasul.
Formeaza o familie mare de constituienti celulari: fibroblastele, fibrocitele si miofibroblastele.
Fibroblastele
Sunt cele mai active si mai raspandite celule ale tesutului conjunctiv. Au originea in celula mezenchimala.
Au urmatorul aspect la microscopul optic:
au forma alungita dar neregulata, cu numeroase prelungiri
nucleul are forma ovalar-alungita, este palid colorat si prezinta un nucleol evident localizat in zona mai bombata a
celulei
citoplasma este puternic bazofila
1.
2.
3.
4.
5.
6.
38.Mastocitul.
Ele sunt localizate in dermul pielii sau in mucoasa si submucoasa tubului digestiv sau a cailor respiratorii.
La microscopul optic mastocitul apare in urmatorul fel:
are
forma
rotunda sau ovalara cu diametrul de 20-30 m.
nucleul este rotund, excentric, palid colorat, veziculos si prezinta un nucleol evident.
are putina citoplasma si este slab acidofila. Acidofilia este mascata de prezenta in citoplasma a numeroase granule
mastocitare. Granulele pot fi ortocromatice (se coloreaza in aceeasi culoare pe care o are si colorantul folosit) sau
metacromatice (atunci cand se coloreaza prezinta alta culoare decat colorantul folosit - schimba culoarea
colorantului). Se folosesc coloranti cationici de anilina: albastru de toluidina - granulatiile ortocromatice se vor colora
in albastru iar granulatiile metacromatice se vor colora in rosu-violet.
La microscopul electronic mai observam:
nucleul care aparea palid colorat la microscopul optic aici este incarcat de eucromatina; prezinta un nucleol excentric
citoplasma are organitele comune slab reprezentate, intreaga citoplasma fiind ocupata de granule opace la fluxul de
1. proteoglicani cu heparan sulfat (subpopulatie a heparinei cu rol anticoagulant) sau cu condroitin sulfat
(mastocitele cu condroitin sulfat se numesc mastocite mucoase)
2. histamina
3. proteaze neutre
4. factorul chemotactic al eozinofilelor, responsabil de socul anafilactic.
membrana celulara prezinta pseudopode cu citoschelet cortical alcatuit din filamente de actina. Acest citoschelet este
bine reprezentat.
la nivelul membranei s-au identificat receptori IgE (reagine). Aceeasi receptori se identifica si in membrana
bazofilelor
la nivelul membranei mastocitelor se evidentiaza sinteza leucotrienelor, care ajuta la formarea complexului antigen
anticorp [Ag-Ac] pe suprafata mastocitului.
Mastocitele au mai multe roluri, in special in reactiile de hipersensibilizare imediata, dintre care cea mai de
temut este socul anafilactic, o urgenta medicala. Intr-un soc anafilactic se realizeaza un edem insotit de bronhospasm.
Substante care induc socul sunt veninul de viespe, penicilina sau antitoxina antitetanica. In cazul in care un organism vine
in contact pentru prima data cu un astfel de alergogen, se va induce secretia de IgE prin plasmocite. IgE au receptori
specifici in membrana mastocitelor si a bazofilelor. Este denumita celula paracrina ce elibereaza subst cu rol active in
reactii de hipersensibilizare imediata.
La un al doilea contact al organismului cu acelasi antigen, antigenele vor gasi anticorpi deja formati si se vor fixa
pe ei. Deci, pe membrana mastocitului vor exista complexe [Ag-Ac], care vor determina doua reactii:
39.Histiomacrofagul
HISTIOMACROFAGUL
Este o celula cu dimensiunile intre 30-40 m, cu nucleu veziculos excentric, cu nucleol evident. Citoplasma este acidofila
si puternic granulata.
La microscopul electronic, histiomacrofagul se prezinta in felul urmator:
nucleu
reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti
citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de tipul antigenului
La nivel tisular ele se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respi ratorie. Ele se grupeaza de regula
in apropierea vaselor de sange
citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de tipul antigenului
41.Plasmocitul.
Are originea in limfocitele B circulante.
Sunt localizate: in dermul pielii, in mucoasele si submucoasele digestive si respiratorii.
La microscopul optic plasmocitul apare in felul urmator:
celula ovalara cu dimensiunea de 30 m
nucleu rotund sau ovalar dispus excentric, in jurul caruia se observa un aspect de cadran de ceas sau roata cu spite.
are nucleoli evidenti
citoplasma este abundenta si in cea mai mare parte bazofila; o mica zona din apropierea nucleului ramane mai palid
sunt corpusculii lui Russel (lanturi polipeptidice aflate in trecere prin RE rugos)
La microscopul electronic observam:
membrana plasmocitara prezinta microvili
nucleul apare rotund, excentric, cu o alternanta regulata de eucromatina (spatiile dintre spite) si heterocrmatina
(spitele rotii)
in citoplasma abundenta se afla RE rugos responsabil de bazofilie. Unde RE rugos lipseste citoplasma este acidofila
(in jurul nucleului unde se gasesc aparatul Golgi, mitocondrii si elemente de citoschelet).
Rolurile plasmocitului sunt:
Sintetizeaza anticorpi denumiti imunoglobuline. Imunoglobulinele secretate de plasmocit sunt:
IgG - imunoglobulina libera in plasma, fixata pe receptorii specifici de pe suprafata
limfocitelor B. Pot interveni in
IgA este secretata de plasmocite in forma dimerica si apoi este transferata celulelor epiteliale din epiderm unde se
IgE (reagine) - are receptori specifici pe mastocite si bazofile si intervine in reactiile de hipersensibilizare imediata.
42.Melanocitul
Celulele pigmentare (melanocitele)
Sunt celule care produc pigmenti. Celula melanofora este o celula care depoziteaza pigmentii produsi de
melanocite.
La microscopul optic celula pigmentara apare in felul urmator:
are aspect de fulg de nea sau floare de gheata
citoplasma are granulatii brune care nu necesita coloratie speciala. Granulele se numesc melanozomi.
Trecerea pigmentului din celula pigmentara in cheratinocit se face prin secretie citocrina. Dispersia pigmentului
este data de ACTH.
43.Matricea osului
microscopic
haversian
(lamelar)
organizare
Matricea osoasa
Este alcatuita din lamele care sunt in general in numar de 3-7, dar pot ajunge pana la 20 si din lacune , in care se
gasesc osteocite care au prelungiri ce patrund in canalicule ce se anastomozeaza.
Lamelele (4-20) sunt dispuse concentric in jurul unui canal vascular longitudinal cu diametrul de 50-90 m. Acest
canal vascular se mai numeste si canal haversian. Osteonul are un diametru de 200-300 m. Osteoanele pot fi primare,
secundare etc. Lamelele sunt si ele de mai multe feluri: lamele T (intunecate sau lamele A (alternanate), alternanad
lamelele longitudinale (L) cu cele transversale (T). La periferia osteoanelor secundare exista linia de ciment, care contine
mai putin colagen, mai putin fosfor si mai mult sulf.
Intre osteoane exista sistemul lamelar interstitial, angular. De asemenea, la periferie mai exista un sistem
circumferential intern si extern, in corticala oaselor lungi. Lamelele din sistemul trabecular nu prezinta canale vasculare
(haversiene) si se hranesc prin difuziune din spatiul inconjurator.
Canalele vasculare sunt de doua feluri: longitudinale si transversale. Canalele longitudinale se mai numesc si
haversiene si reprezinta capilare fenestrate sau chiar venule. Ele sunt marginite de celule turtite (mezenchimala, osteoblast
in repaus, osteocit in activitate). Aceste celule sun asezate probabil in strat continuu, unite prin jonctiuni gap cu osteocitele
din lacune. Aceste celule alcatuiesc bariera os - celule. Canalele transversale sau oblice se mai numesc si Volkmann si nu
sunt inconjurate de lamele.
Periostul este alcatuit din doua straturi: extern, alcatuit din fibre (Sharpey) si bogat vascularizat si un strat intern,
osteogenic, alcatuit din celule.
Endostul este alcatuit din celule aplatizate si acopera peretii tuturor cavitatilor osoase din osul spongios precum si
canalele vasculare haversiene si Volkmann din osul compact. La osul spongios endostul reprezinta stratul periferic al
stromei medulare.
46.Celulele osteogeneratoare
Celulele osteogeneratoare sunt de fapt aceeasi tip celula dar in faze functionale diferite.
Celulele osteoprogenitoare () provin din celula mezenchimala primitiva si dau nastere condroblastilor si
osteoblastilor. Ele se gasesc la nivelul suprafetelor osoase libere (endost, periost, trabecule, cartilaj calcifiat, metafiza
osului in crestere). Osteoblastele in repaus se aseamana morfologic cu aceste celule, fiind cel putin o parte din celulele
ce marginesc osul adult.
Osteoblastele () depun osteoidul (matricea osoasa). Ele sunt celule columnare sau epiteloide care se gasesc la
suprafata osului si cand sunt inactive au un aspect scuamos. Sunt celule sintetizatoare de proteine, produc factori de
crestere care actioneaza autocrin sau paracrin, contin fosfataza acida. Se leaga de osteoblastele vecine prin jonctiuni
gap, prezinta receptori pentru hormoni, vitamine, citokine. Spre exemplu, parathormonul actioneaza asupra
osteoblastelor care produc factori de stimulare a osteoclastelor. Secreeta procolagenoza din care rezzulta colagenoza
care lizeaza osteoidul potentand activitatea osteoclastelor. Au un mic rol in resorbtia osoasa, resorbind o portiune mica
de osteoid, dupa care intervin osteocitele.
Osteocitele () se gasesc in lacune, prezinta prelungiri care patrund in niste canalicule si se anastomozeaza cu
prelungirile osteocitelor vecine prin jonctiuni gap. Aceste prelungiri formeaza un fel de retea. Osteocitele
prezinta o activitate dar redusa. Ele au organite in regresie. Se stie ca osteocitele provin din osteoblaste dar
transformarea osteocitelor inapoi in osteoblaste este controversata
47.Osteoclastele.
Osteoclastele au un diametru de 150 m, prezinta cate 50 de nuclei in fiecare celula, si se gasesc in niste lacune speciale,
numite Howship.
Celulele sunt polarizate: nucleii se afla la polul opus frontului osos iar inspre frontul osos prezinta o margine in
perie (margine dantelata) care in repaus dispare. Prezinta numerosi lizozomi primari, cu diametrul de 0,5-3 m care contin
fosfataza acida rezistenta la tartrat si divarese enzime proteolitice. In osteoclaste exista o zona numita compartiment
subosteoclastic, in care mediul este puternic acid si care este echivalenta unui lizozom secundar. Mediul acid din acest
compartiment este obtinut cu ajutorul unei pompe protonice ATP dependenta care pompeaza in zona subosteoclastica
protonii obtinuti cu ajurorul anhidrazei carbonice. Acest compartiment este inconjurat de o zona de inchidere. Spre
periferie mai exista si o zona clara deasupra careia se afla marginea dantelata (in perie) care este bogata in actina si mai
este numita si zona filamentoasa.
Originea osteoclastelor se afla in precursori comuni cu monocitele si granulocitele, in maduva osoasa.
Osteoclastele se obtin prin fuzionarea precursorilor, proces care este dependent de un factor necunoscut. Insa monocitele
fuzionate nu au proprietati osteoclastice, desi provin din aceeasi precursori ca si osteoclastele.
Receptorii pentru calcitonina inhiba activitatea osteoclastelor dar ele sunt sensibile la factorul de
stimulare a osteoclastelor, secretat de osteoblasti la actiunea parathormonului
condroblastelor) in citoplasma. Condtocitele sunt organite mai slab reprezentate.Ocpa compartimente numite lacune. Sunt
asezate fie izolat fie in gr izogene coronare.Pe langa acestea se mai vad si celulele pericondrului.(cellule stem pt
condroblaste).
-Acoperit de pericondru, cu excepia cartilajului fibros.
-Este avascular; nutrienii difuzeaz din vasele de la nivelul pericondrului prin matrice pn la condrocite
Pricondrul este format din tesut conjunctiv dens semiordonat ce contine vase ce vor asigura hranirea cartilajului
avascular.Hranirea se face cu ajutorul nutrientilor ce vor difuza prin matricea cartilag pana la nivelul condrocitelor.
Fibre conjunctive de collagen I, II, elastic +subst fundamental.
La MO se observa pericondrul cu cele 2 straturi fibrilar si cellular bogat in celulele periocondrului.Sub el sunt
condroblastele celule turtite alungite, nucleu eucromatic cu nucleol vizibil si condrocite.
Compartimentul matricial:Format din matrice teritoriala si interteritoriala.
Teritoriala intens bazofila si se afla in vecinatatea gr celulare.Este intens bazofila.
Interteritoriala mai putin bazofila.
-fibre conjunctive ( de colagen tip I, II sau elastice )
-substana fundamental
53.Cartilajul elastic
Localizare: in urechea externa, peretii cailor auditive, trompa lui Eustache, in epiglota, cartilajele corniculate si
cuneiforme.
Aspectul sau macroscopic este mai opac si galbui, flexibil.
Este alcatuit din condrocite similare celor de la tesutul hialin, asezate in lacune izolate sau grupate cate 2-4 in
grupe izogene. Matricea este mai putin bogata si prezinta numeroase fibre elastice ramificate.
Originea lor este in ariile primare ale tesutului conjunctiv care contin celule conjunctive ramificate si fibre care nu
sunt nici colagen nici elastina. Se dezvolta ca in ariile tesutului hialin dar dobandesc caracteristicile tesutului cartilaginos
elastic. Tesitul conjunctiv de la periferie da nastere pericondrului.
Rolul importantei matricei este demonstrat de experimentul cu papaina
54.Fibrocartilajul
Se aseamna foarte mult cu tesutul conjunctiv dens regulat. Cele doua tesuturi sunt adesea unul in contnuarea celuilalt,
alcatuind ligamentele si tendoanele ce se insera pe os.
Localizare: discuri intervertebrale, simfiza pubiana, unele cartilaje articulare.
Sinteza in condrocit a componentelor matriciale:
In RER dureaza 10 minute, in aparatul Golgi dureaza 30 minute, iar in granulele secretorii stau 2-3 ore.
Condroitin sulfatul si GAG sunt adaugati in aparatul Golgi iar in granulele secretorii exista un material filamentos
(colagen) si un material granular (PG). PG sunt secretati ca monomeri si asamblati pe acid hialuronic extracelular.
Aceeasi celula cartilaginoasa secreta concomitent toate componentele matricei.
Organizarea microscopica se face pe baza unor condrocite dispuse in siruri intre manunchiuri groase de fibre de
colagen de tip I. Nu are pericondru si este acidofil datorita colagenului. Condrocitele sunt situate in lacune inconjurate de
matrice extracelulara bazofila datorita condroitin sulfatului si keratan sulfatului.
Discul intervertebral
Vertebrele sunt acoperite de cartilaj hialin iar discul se afla in centru si e format din fibrocartilaj. Nucleul pulpos
este derivat din notocord si este format din acid hialuronic si putine celule. Fibrocartilajul este alcatuit din lamele formate
din manunchiuri de fibre de colagen de tip I si care se termina in cartilajul hialin al vertebrelor. Lamelele adiacente au
directii oblice dar opuse, de aici aparand aspectul penat.
Pericondrul este prezent in toate cartilajele mai putin in cartilajul articular. Este un tesut conjunctiv dens, mai
bogat in celule in partea indreptata spre cartilaj. Celulele se diferentiaza in condroblaste . Contine colagen de tip I.
Histofiziologia cartilajului
cartilajul are rezistenta crescuta la compresiune
cartilajul ajuta la diminuarea la minim a frecarii in articulatii
cartilajul este responsabil de crestera in lungime a oaselor
cartilajul contine numeroase proteine, vitamina C, vitamina D, calciu, fosfat. Absenta acestor principii din alimentatie
duce la rahitism si osteomalacie. Acumularea de matrice fara sa se osifice duce la aparitia unor oase mai usor
deformabile sub actiunea diferitelor forte mecanice.
Hipofiza produce STH care este responsabil de aparitia nanismului, gigantismului si acromegaliei.
daca celulele cartilaginoase mor atunci cartilajul este invadat de vase sangvine si fagocite si are loc fibrozarea.
extractia cartilajului impiedica angiogeneza
transplantul de cartilaj NU este urmat de rejectie deoarece este nevascularizat si prin urmare nu permite patrunderea
limfocitelor si a imunoglobulinelor.
SANGELE I HEMATOPOIEZA
55.Granulocitul neutrofil - aspectul la microscopul optic,
ultrastructur, funcie
-Au originea in MRH.
-Dupa raportul cu peretele vascular exista doua populatii de neutrofile: circulante si marginale (au tendinta de aderare).
-Numarul 3.000 - 6.000 / mmc.
-Durata de viata este de 6 h in sange dupa care trec in tesuturi unde au o durata medie de viata de 4 zile.
-Au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar.
- In sange ele au stadiul de evolutie final, diferentiat. Ele nu se mai divid si se pot autoelimina, activandu-si programul
genetic de autodistrugere.
-La MO se calculeaza dimensiunea lor 10 -12 m, N/C = 1 : 1.
-Celulele au un singur nucleu care este segmentat. Celulele sunt PMN (polimorfonucleare) avand nucleul lobat.
-La celulele tinere nucleul este nesegmentat, in banda. Nucleul se va segmenta in 2, 3, 4, sau 5 lobi.
-Citoplasma prezinta granulatii mici, colorate roz sau rosu-portocaliu si unele granulatii colorate in albastru-violet. Ele
sunt raspandite uniform in citoplasma. Se poate vedea un apendice, ca un bat de toba - corpusculul Barr.
-Distributia granulelor la microscopul electronic arata ca in vecinatatea membranei exista mai putine granule si mai multe
structuri ale citoscheletului. In momentul aderarii la endoteliul vascular miscarea neutrofilului este de tip amoeboidal care
se face ca urmare a rearanjarii citoscheletului.
-Continutul granulelor a fost studiat prin histochimie. Granulele pot fi de doua feluri primare (comune) si secundare
(specifice), clasificare care s-a facut dupa afinitatile tinctoriale. Granulele primare sunt azurofile si dau reactii pozitive
pentru coloranti azur. Ele contin un set de enzime lizozomale. Granulele specifice nu au aceleasi enzime specifice si au
proteine bazice numite fagocitone. Aceste granule asigura capacitatea neutrofilului de a fagocita bacterii.
D.p.d.v. functional neutrofilele se clasifica in: celule inactive si celule activate.
Celulele activate prezinta pe suprafata lor anumite molecule de adeziune cu ajutorul carora se ataseaza la celulele
ce captusesc vasele, migreaza apoi in tesuturi unde ingera particulele straine pe care apoi le digera.
Etapele distrugerii microorganismelor:
1. Identificarea microorganismelor prin factori chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care celula ii detecteaza
ca fiind prezenti in mediu iar apoi are loc raspunsul celular, neutrofilul migrand spre zona din organism unde
concentratia factorilor detectati este maxima.
2. Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua celule endoteliale,
distrugand membrana celulara cu enzima numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi in tesutul conjunctiv prin miscari
amoeboidale si ajung la locul unde concentratia de microorganisme este maxima.
3. Distrugerea, liza microorganismelor.
4. Prelucrarea materialului rezultat din liza.
Atasarea neutrofilelor atat la celulele endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se face prin molecule de adeziune care
se gasesc fie pe leucocite fie pe celulele epiteliale sau pe celulele tesutului conjunctiv. Exemple de molecule de adeziune:
ICAM 1 (molecula de adeziune intercelulara - intercelular adhesion molecule)
ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion molecule)
Exemple de factori chemotactici:
peptide scurte, cu radicali N-formil
diferite tipuri de componente ale sistemului complement
mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai acidului arahidonic.
Ingestia este precedata de procesul de opsonizare (bacteria este acoperita din loc in loc de proteine de tip Ig sau
elemente componente ale sistemului complement). Opsonizarea reprezinta acoperirea unei molecule (particule) bacteriene
cu proteine plasmatice recunoscute de receptorii neutrofilului ca semnal pentru ingestie. Rolul opsonizarii este de a reduce
mobilitatea microorganismului si de a recunoaste particula antigenica.
In momentul recunoasterii, citoscheletul neutrofilului se distruge, si veziculele de fagocitoza sunt internalizate.
Ulterior veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu granulele neutrofilului si are loc o degranulare (eliberarea continutului
granular spre vezicula de fagocitoza). In acest moment se activeaza productia de radicali liberi care ulterior desfac
elementele componente ale microorganismelor ingerate. Pentru neutrofile, degranularea are loc in citoplasma celulei, spre
deosebire de bazofile si eozinofile unde degranulare are loc extracelular, uneori cu efecte toxice asupra organismului
propriu.
Rolul functional:
Fagocitoza si liza bacteriana, putin importanta in vivo. S-a experimentat acest lucru pe sobolani, modificandu-li-se
formula leucocitara. Li se scot neutrofilele si li se introduce un numar egal de eozinofile. Ulterior, soarecii mor din
cauza unor infectii cu germeni obisnuiti. Concluzia este ca unele eozinofile sunt capabile de fagocitoza dar ele nu pot
suplini lipsa neutrofilelor.
Apararea in infectiile cu paraziti multicelulari. In infectiile parazitare, celulele sistemului imun detecteaza celulele
straine, secreta o serie de molecule implicate in comunicarea intercelulara, numite limfokine care determina
elaborarea unui raspuns mai specific fata de acest tip de infectie. Ca urmare, creste numarul de eozinofile, creste
concentratia unui anume tip de anticorpi, din familia IgE.
Moleculele de Ac se ataseaza de parazit, recunoscand proteinele de suprafata. Eozinofilele au receptori ce recunosc
celalalt domeniu al anticorpului si prin intermediul lui se ataseaza de celula parazitara. Apoi are loc procesul de
degranulare care este citotoxic pentru celulele parazitare. Procesul de degranulare se face in spatiul extracelular si prin
urmare el poate provoca un raspuns si din partea celulelor proprii ale organismului. Pot aparea astfel asa numitele boli
alergice, caracterizate printr-o hipersensibilitate a propriilor celule la actiunea eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta
hipersensibilitate se poate manifesta chiar in absenta parazitului si prezenta doar a antigenului
-Numarul lor este intre 15-50 / mmc, aproximativ 100 milioane in total in organism.
-Au durata scurta de viata. In sange se gasesc sub forma de celule diferentiate, ce nu se divid.
*La MO se stabilesc diametrul - 12-25 m, N/C= 1 : 1
-forma nucleului- de potcoava la cele tinere sau bilobat la cele adulte.
-Citoplasma este abundenta, si adesea tinde sa aiba o tenta bazofila. Exista granule foarte neuniforme d.p.d.v. al conturului
care se coloreaza cu un colorant bazic si apar in albastru inchis pana la negru. Granulele se suprapun si peste nucleu.
-Continutul granulelor este hidrosolubil, si de aceea, pe frotiu, la spalare intensa, continutul granulelor se poate dizolva.
*La ME se vad organitele: aparatul Golgi, RE, mitocondrii si incluziunile - granule de glicogen.
-Granulele sunt rotunde sau ovale si specifice. Au un continut de histamina, heparina si alti mediatori. Nu au enzime
lizozomale.
Rolul lor functional este incert. Datorita faptului ca reprezinta o proportie mica din totalul de leucocite adesea
exista tendinta de a se considera neimportante. Degranularea lor rapida poate avea insa consecinte grave. In aceste cazuri
au loc pusee hipersensibile, cand se elibereaza anticorpi IgE.
Bazofilele au pe suprafata lor receptori pentru IgE. Cand o persoana hiperreactiva produce IgE acestea pe de o
parte circula in sange, pe de alta parte se leaga de bazofile. La reexpunerea acelei persoane la acelasi antigen, bazofilele cu
anticoprii atasati fixeaza antigenul respectiv, se degranuleaza si astfel se pot produce diferite tipuri de reactii alergice, de
la astm bronsic pana la urticarie acuta si chiar soc anafilactic, care este cel mai grav dintre bolile alergice.
macrofagele au receptori pentru manoza (se gaseste in capsula bacteriana) si astfel bacteria poate fi fagocitata fara
opsonizare.
factorul IV plachetar
Toate aceste structuri stau asezate pe citoscheletul format din microfilamente de actina si miozina si microtubuli.
Citoscheletul are rol de suport, mentine forma celulei, asigura deplasarea sau contractia in formarea cheagului sangvin.
Membrana plachetara este lipoproteica, mozaicata, cu glicocalix la exterior. Prezinta frecvente invaginari care
comunica cu sistemul canalicular deschis prin intermediul carora se fac schimburi bidimensionale. De asemenea ea poate
emite prelungiri sub forma unor valuri ondulate cu ajutorul carora se deplaseaza. La exterior se gasesc receptori pentru
factorii plasmatici cu rol in coagularea sangelui.
Durata de viata
Variaza de la cateva ore pana la 3-4 zile. Ele parasesc vasul si patrund in tesuturile conjunctive unde sunt
fagocitate de macrofage.
Originea
Se formeaza in MRH pe linie megacariocitara, provenind din megacariocit care are 60 nuclei. Trombocitele sunt
astfel fragmente din citoplasma megacariocitelor.
Functii
Plachetele intervin direct in coagularea sangelui. Aderarea trombocitelor are loc in momentul in care se lizeaza
peretele vasului. Ele intra in actiune in trei etape:
1. Aderarea la peretele lezat
2. Agregarea la locul leziunii
3. Metamorfoza vascoasa
Aderarea
Plachetele se lipesc de endoteliul vaselor langa locul lezat si lipirea este favorizata de colagenul din peretele
vasului cu care stabilesc legaturi.
Agregarea
Reprezinta formarea de grupuri de plachete la locul de lezare. Aceasta este favorizata de colagen si alti
componenti din plachete: serotonina, ADP, ATP, tromboxanul A2, Ca2+.
Metamorfoza vascoasa
Trombocitele isi modifica forma si structura, acumuleaza apa, endomembranele se rup si continutul veziculelor se
raspandeste in toata citoplasma dandu-i un aspect vascos, astructurat. Apoi membrana plachetara se rupe si intreg
continutul citoplasmic se raspandeste incepand procesul de coagulare.
Procesul de coagulare
Exista mai multe tipuri de factori:
1. tisulari - tromboplastina - factorul tisular principal
2. plasmatici - protrombina si fibrinogenul
3. plachetari - serotonina, ADP/ATP
4. prezenti atat in trombocit cat si in plasma - Ca2+, trombostenina
Procesul de coagulare are mai multe etape:
1. Intr-o prima etapa tromboplastina va actiona supra protrombinei si o va transforma in trombina.
2. Trombina actioneaza asupra fibrinogenului care se transforma in fibrina care este o masa de fibre cu directii diferite ce
formeaza o pseudoretea.
3. Apoi factorii plachetari cu rol contractil (serotonina, Ca 2+) contracta masa de fibrina si se formeaza cheagul sangvin
4. Complexul plasminogenul - plasmina asigura hemoliza (trombocitoliza) cheagului sangvin.
Acest complex este format din 4 tipuri de molecule:
1. plasminogen
2. plasmina
3. inhibitori ai complexului
4. stimulatori ai complexului
Plasminogenul se transforma enzimatic in plasmina si aceasta este influentata de inhibitorii si stimulatorii
complexului.
Hemofilia este un defect enzimatic, determinat genetic si care impiedica transformarea fibrinogenului in fibrina.
Astfel, orice rana poate fi mortala.
Plachetele mai au si alte functii decat cele din coagularea sangvina:
Intervin in procesele inflamatorii si elibereaza substante care stimuleaza chemostatismul neutrofilelor la locul de
invazie microbiana, neutrofilele fiind primele care actioneaza.
Pot endocita bacterii si virusuri dar nu le pot distruge deoarece au un continut redus de hidrolaze acide.
Pot interveni in procesul imun prin emiterea de substante care stimuleaza producerea de imunoglobuline (in special
IgG)
Pot interveni in vindecarea ranilor eliberand substante care stimuleaza miogeneza si angiogeneza (formarea de noi
capilare)
Dimensiunile mari ale hematiilor: macrocite (10 m) sau megalocite (12 m) insotesc anemiile sau alte boli ale
sangelui. Diametre scazute (microcite) se intalnesc in anemii. Poate exista si anizocitoza (diametre diferite).
Forma
discocit (forma clasica, fiziologica) - in plan frontal are forma rotunjita iar in plan sagital are forma de disc biconcav
(piscot).
sferocit - hemati rotunjite, cu forma de balon
echinocit - au forma de sfera dar membrana celulara emite prelungiri de lungime, forma si grosime egala si situate la
distante egale unele de altele. Aceasta forma apare atunci cand concentratia de ATP din celula sau din exterior scade.
stomatocite - sunt celule rotunjite care prezinta o infundatura. Aceasta forma apare cand in mediul extern apare o
modificare a pH-ului.
ovalocite - hematii de forma ovalara
acantocite - celulele au forma sferica dar membrana emite prelungiri de lungimi si grosimi diferite asezate la distante
inegale. Aceasta forma poate sa devina si ireversibila in unele boli, spre exemplu in ciroza hepatica.
De asemenea exista si hematii cu forma ireversibila, patologice:
drepanocitele - hematii in forma de secera
ATPaza
urme de catalaza
hemoglobina - ocupa 33% din greutatea hematiei care are 40% substanta uscata in total. Este formata dintr-o parte
proteica - globina si partea de hem care este alcatuita din protoporfirina IX si Fe 2+.
In formarea Hb (hemoglobinei) exista mai multe etape:
1. Se formeaza globina in RER.
2. Se formeaza protoporfirina IX
3. Se leaga Fe la protoporfirina si se formeaza hemul
4. Se unesc globina si hemul
Durata de viata
120 zile. Hematiile imbatranite ajung in ficat sau splina unde sunt fagocitate de macrofage si sunt apoi atacate de
lizozomi care contin hidrolaze acide. Hematia se descompune si se elibereaza Fe care reintra in circulatie si ajunge in
maduva rosie hematogena ajutand la formarea de noi hematii. Astfel se realizeaza circuitul Fe in organism.
Originea
Este in maduva rosie hematogena, hematopoietica sau hematoformatoare (MRH) care da nastere elementelor
figurate ale sangelui. Aceasta se gaseste in oasele late (stern, coxal) si in corpurile vertebrelor.
Functiile
Este transportoare de gaze, factorul principal fiin Hb care leaga si dezleaga rapid O 2 sub actiunea methemoglobin
reductazei si CO2 sub actiunea carboanhidrazei. Se poate forma si o legatura ireversibila in carboxihemoglobina
determinata de legarea monoxidului de carbon - CO.
(I.U.). Hematopoieza are loc in insulele sangvine din peretele sacului vitelin. Apar primii precursori ai
celulelor liniei rosii, care au doua particularitati: sunt nucleate si contin Hb Gower - embrinara (22).
etapa hepatosplenica: se suprapune partial peste prima etapa, durand L2-L9 I.U. La un anumit
moment este cea mai importanta (in L4-L5 I.U.) dupa care scade ca importanta datorita etapei
mieloide. In L3-L4 apar granulocitele iar in L5 apar limfocitele. Precursorii liniei rosii au HbF
(fetala) - 22. Productia de HbF scade treptat, la nastere fiind de 2% din totalul de Hb pentru ca mai
tarziu sa dispara.
etapa mieloida - debuteza semnificativ la sfarsitul L3 - inceputul L4 I.U. Ea creste ca importanta in a
Nucleu ocupa 80% din volumul celulr, este eucromatic, prezinta mai multi nucleoli
Eritroblastul bazofil
Diametru 16-18 m
Nucleu necondensat, uneori se vad nucleoli, alteori nu; uneori prezinta halou perinuclear
Eritroblastul policromatofil
Diametru 15 m
Citoplasma isi modifica nuanta: exista putini ribozomi si apare Hb in citoplasma, deci coexista
Nucleu - nu exista
Citoplasma este diferita de cea a hematiilor adulte prin prezenta catorva resturi de organite
Ele raman 12-48 de ore in circulatie dupa care sunt eliminate. Se evidentiaza cu o coloratie
speciala - albastru de Crecil stralucitor. Reticulocitele reprezinta 1% din elementele circulante. Un numar
crescut de reticulocite arata o anemie.
Pentru seria rosie, maduva nu este un compartiment de depozit, toatee elementele liniei rosii fiind
eliberate in circulatie, spre deosebire de celulele granulocitare ce pot stocate in maduva atunci cand
organismul le necesita.
In maduva, raportul intre precursorii liniei rosii si precursorii linie granulocitarea este invers fata
de formula leucocitara, in maduva existande de 3-4 ori mai multi precursori ai granulocitelor decat ai
eritrocitelor.
Nucleii eliminati de eritroblasti sunt fagocitati de macrofagele din MRH. De aceea exista o
asociere intre hematopoieza si aceste macrofage.
Timpul necesar este de 20 de ore pentru primele etape, pentru ca ultimele etape sa se desfasoare
lent.
Nucleu mare, usor indentat sau oval, isi modifica conturul, are cromatina laxa si multi nucleoli
raportul nucleu/citoplasma = 4 : 1,
Citoplasma este putina, are tenta bazofila si nu are granule.
Citoplasma este mai multa (volumul celular fiind constant) si se detecteaza primele granulatii
Nucleul se compactizeaza mult, are forma ovala, uneori rotund; materialul nuclear este granulat,
heterocromatic, uneori prezinta nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la 1 :
1.
Citoplasma are nuanta tranzitorie intre bazofil si acidofil (albastru - rosu); prezinta ambele tipuri de
granulatii
Metamielocitul neutrofil
Diametru 12-18 m (volum relativ constant)
Nucleul - conturul sau prefigureaza forma nucleului la neutrofilul segemntat (potcoava), are
Nucleu - forma sa prefigureaza forma nucleului viitoarei celule; sinteza proteinelor incepe sa scada,
cromatin este mai agregata, uneori are nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 sau
1 : 1.
Citoplasma are culoare tranzitorie (albastru-rosiatic); granulele sunt eozinofile
Metamielocitul eozinofil
Diametru 18 m
Nucleu are forma precis conturata (potcava, rinichi), cromatina este mai compacta; scade raportul
Mielocitul bazofil
Diametru 18 m
Nucleu oval sau indentat, cromatina usor impachetata, raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la
1:1
Citoplasma are tenta albastruie, moderata cantitativ si apar granule specifice, intens colorate
Metamielocitul bazofil
Diametru 18 m
Nucleu in forma de potcoava, cromatina intens colorata, nucleolii nu se vad; scade usor raportul
nucleu / citoplasma
Citoplasma are tenta albastruie si granule specifice in numar mare
Nucleu cu mai multi nucleoli, cromatina este putin compactata; raportul nucleu / citoplasma este de
4:1
Citoplasma este bazofila
Promegacariocitul
Diametru 80 m
Nucleu cu cromatina mai compacata dar oricum laxa, raportul nucleu / citoplasma variaza de la 4 : 1
pana la 1 : 1
Citoplasma cu mici granule azurofile
Megacariocitul trombocitogen
Diametru pana la 160 m
Nucleu lobulat, intens impachetat, colorat bazic, fara nucleoli; raportul nucleu / citoplasma variaza de
la 1 : 1 pan la 1 : 12
Citoplasma are o tenta palid albastruie cu granule azurofile distribite uniform
67.Limfocitopoieza (etape).
Celula stem limfoblast limfocit tanar limfocit adult
Nu toate etapele de diferentiere au loc in MRH, unele limfocite diferentiindu-se si in timus.
Limfoblastele
Diametru 20 m (celula mare)
Nucleu este mai putin compactat, prezinta 1-2 nucleoli; se pastreaza raportul nucleu / citoplasma de
Limfocitul tanar
Diametru 9-18 m (dupa populatia careia ii apartin d.p.d.v morfologic - mari, intermediare, mici)
Nucleu este dens, fixeaza o cantitate mare de colorant bazic, are rar nucleoli
68.Monocitopoieza (etape).
Celula stem monoblast monocit tanar monocit adult
Monoblastul
Diametru 12-20 m (se pastreaza pe toata seria)
Nucleu este rotund, oval, usor plicaturat, compactat, volumul sau scazand de-a lungul liniei
Monocitul tanar
Diametru 12-20 m
Nucleu cu forma si aspect apropiat de cel adult (plicaturat cu cromatina dispusa in tabla de sah),
-se pot diferentia in cel. derivate din toate cele 3 straturi embrionare
-CS adulte (somatice) - fac parte din tes/organele post-natale
-capacit. de diferentiere limitata la tipurile cel. specifice tes./organului
respectiv
-tipuri: hematopoietice, mezenchimale, neurale, musculare, hepatice etc.
70.Limfocitele B - funcie.
Limfocitele B ajung prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax si reticulat si la acest nivel se transforma in
plasmocite, celule care intervin in raspunsul imun mediat umoral (secreta anticorpi). celule implicate in
raspunsul imun mediat umoral - limfocitele B care se vor transforma in plasmocite si care intervin in
secretia de anticorpi sau imunoglobuline
Limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este plina cu
RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de diferentiere
plasmocitul
Limfocitele B sintetizeaza anticorpi. Caracteristicile anticorpilor:
Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine.
suprafata fagocitelor. Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un singur tip de
anticorp.
Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu masa moleculara mare - heavy H) si
doua lanturi polipeptidice scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala este o zona
balama.
Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera intre ele prin structura lantului
greu.
Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar sunt si eliberate in circulatie.
Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care produce anticorpul ce recunoaste
antigenul introdus.
In infectia cu HIV, unele celule infectate pot exprima pe suprafata lor proteine-semnal ce intorc
semnalul primit de la limfocitele T citotoxice (ex.:moarte celulara). In cazul camerei anterioare a globului
ocular sau a testiculului prezinta continuu un semnal de apoptoza, astfel incat orice celula ajunsa aici
moare (moartea intrusilor), lucru care este folositor in transplanturi
ESUT MUSCULAR
74.Aspectul la M.O. al esutului muscular striat
Muschiul striat cardiac
Este localizat in miocard. Sunt in total aprox. 2 miliarde de celule.
HIPERTROFIE - cresterea volumului organului prin cresterea volumului elementelor
componente (celulelor).
HIPERPLAZIE - cresterea volumului organului prin cresterea numarului elementelor
componente (celule).
Lungimea fibrei 100 m, latimea (diametrul) - 15 m. Isi pot dubla volumul, diametrul ajungand
pan la 30 m (in hipertrofie).
Celulele au un singur nucleu, asezat central. Prezinta striatii transversale care insa lipsesc in jurul
nucleului. Pe masura inaintarii in varsta se acumuleaza pigmenti de imbatranire (hipofuxina). Celulel pot
fi ramificate dar nu se anastomozzeaza. atasearea cap la cap a celulelor se face prin discuri intercalare
care se obsrva mai bine pe preparate colorate cu hematoxilina fosfotoxica. Discurile apar ca niste
ingrosari transversale in scara la capetele celulei. Ele se mai numesc striurile scalariforme Eberth. Printre
celule se gasesc structuri fine conjunctivale.
Caracteristic acestui tip de tesut este vascularizatia de tip terminal. Astfel, celulele dintr-un
anumit teritoriu sunt toate dependente de un anume vas, ceea ce explica procesele ce au loc in infarctul
miocardic acut.
La ME discurile intercalare apar ca niste formatiuni alcatuite din complexe jonctionale,
prezentand portiuni transversale si longitudinale. Portiunile transversale sunt alcatuite din jonctiuni cu rol
strict de adeziune (dezmozomi si jonctiuni intermediare). Portiunile longitudinale sunt alcatuite din
jonctiuni comunicante (gap, nexus). Acestea din urma asigura continuitatea electrica.
Si celulele cardiace au sistem de tubi T. Ele sunt in numar mai mare decat in fibrele musculare
striate scheletic si stabilesc contacte doar cu o terminatie a RS formand diadele.
Dintre organitele comune cel mai bine reprezentate sunt mitocondriile care ocupa 35% din
volumul celulei, restul fiind in cantitate mica.
Materialul contractil este asemanator ca organizare cu cel de la m. striat scheletic. El are
dispozitie ordonata dar nu o respecta in totalitate. Contractia este controlata de oscilatiile concentratiei de
Ca2+. De asememnea exista o calciuATPaza care acumuleaza Ca 2+ in RS, canale de calciu in membrana
RS care sunt sensibile la mediatori chimici (IP 3 - inozitol trifosfat). Acesti mediatori pot deschide canalele
care duc la trecerea Ca din RS in citoplasmic.
Miocardiocitele atriale sunt asemanatoare cu cele ventriculare dar au in plus granule atriale.
Aceste granule contin un precursor al factorului natriuretic. Factorul natriuretic este de natura endogena
ajuta la eliminarea Na + din organism. El are efect antagonic fata de ADH si ACTH. Eliberarea granulelor
se face atunci cand celulele sunt tensionate datorita cresterii volumului sangvin.
Celulele tesutului excitoconductor sunt de 3 tipuri:
Celule P (pacemaker) care genereaza impulsuri electrice in nodulul sinoatrial si nodulul
atrioventricular. Au forma rotunda sau ovala, nucleul mare este situat central. Aparatul contractil este
slab reprezentat si au putine mitocondrii si cisterne de RS. Intre aceste celule se stabilesc jonctiuni
desmozomale. de asemenea ele mai sunt legate si de celulele T (de tranzitie) prin discuri intercalare.
Celulele T (de tranzitie) prezinta mai multe mitocondrii si cisterne de RS. Ele au rol de preluare si
85.Placa motorie
Fibrele motorii sunt axoni mielinici ai unor neuroni motori.
Axonul se arborizeaza, isi pierde teaca de mielina;
- Capatul terminal al fiecarei ramificatii devine dilatat (buton sinaptic) si stabileste jonctiunea cu celula
musculara;
-Axonul mielinizat pierde teaca de mielina si se dilata butoni terminali aplicati pe sarcolema
Contin : mitocondrii si vezicule sinaptice
-Fanta sinaptica contine o matrice amorfa
-Faldurile jonctionale ale sarcolemei
-In sarcoplasma de la acest nivel
mitocondrii,
ribozomi
nuclei
granule de glicogen
-Placa are in compunere: o terminatie axonala, fanta sinaptica si sarcolema
86.Fusurile neuromusculare
- Receptori de tip senzorial, localizati printre fibrele musculare
- Fiecare fus format din 8-10 celule foarte alungite, modificate, denumite fibre intrafuzale, inconjurate de
spatiul periaxial, care contine un fluid; acest ansamblu este inconjurat de o capsula
- 2 tipuri de fibre intrafuzale: cu nuclei in cosulet, mai numeroase si cu nuclei insirati (in lant); in jur:
celule musculare nemodificate, denumite extrafuzale;
- Filete nervoase senzoriale formeaza terminatii anulo-spirale (sau primare), in jurul portiunii centrale a
fibrelor fuzale (adaptare rapida) si terminatii nervoase secundare (adaptare lenta).
- Filete motorii, eferente, g, se termina pe niste placi motorii la nivelul fibrelor intrafuzale;
- Fibrele extrafuzale isi primesc terminatiile nervoase normale (eferente motorii a);
Intindere -> distorsiune a filetelor senzoriale -> informatii la fibrele motorii-> contractie
-filamentele intermediare: 11 nm
filamentului gros)
Particularitati functionale
Activitatea contractila ritmica spontana - au loc contractii cu frecventa si amplitudine constanta
dependenta de muschi. - acestia fiind m. fazici. Exista insa si m. tonici care au un tonus spontan, o
stare de contractie sustinuta, tradusa printr-o miograma in platou
Contractia e modulata de urmatorii liganzi, prin legare la receptorii de pe membrana celulei
musculare netede:
neurotransmitatori
hormoni
prostaglandine
Prezinta dubla inervatie vegetativa, excitatorie si inhibitorie; sinapsele sunt absente. Acetilcolina
poate influenta procesul contractil la nivelul placii motorii. Aceste molecule (toti liganzii) actioneaza
la nivelul receptorilor. Ei actiuni de tip elastic: intr-un loc poate fi inhibitor iar in alt loc poate fi
stimulator al contractiei. Actiunea lor depinde de tipul de receptor exprimat in membrana celulara si
de tipul de mecanism de transductie ce are loc in celula.
Fibrele sunt cuplate electric prin jonctiuni gap si cuplate mecanic prin jonctiuni adherens. Aceste jonctiuni
asigura functionalitatea tesutului
viata I.U. neuronii migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat spre directia miscarii si e
folosit la deplasare
neuroni bipolari - foarte rari, de natura senzitiva:
in retina
neuronii olfactivi
neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata I.U. au fost neuroni bipolari.
Ulterior aceste doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un trunchi comun care se
ramifica apoi in T. Aceasta prelungire in forma de T este axon dar culege si informatii. Astfel sunt
neuronii din ggl, spinali senzitivi, situati pe radacina posterioara a n. spinal.
neuroni multipolari - sunt foarte complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei
Numarul neuronilor este de ordinul 109. Numarul de neuroni senzitivi si motori e constant
filogenetic. Numarul de neuroni integratori creste pe scara filogenetica si este maxim la om
exceptii - neuroni cu nucleu mic tahicromatic. Nucleul este central sau periferic. Fiind eucromaatic, la
femei se vede corpusculul Barr atasat de nucleol sau membrana nucleara.
In citoplasma contine:
corpi Nissl care se pot observa cu coloratie speciala la baza dendritelor si lipsind in conul axonal si
Vezicule sinaptice, care se formeaza la acest nivel pentru ca mai apoi sa migreze pana la terminatia
axonala. Aceste sunt putine. In neuronii vegetativi simpatici ele sunt umplute cu catecolamine si
dense la fluxul de electroni. Au diametrul de 60-80 nm.
Vezicule de neurosecretie - contin peptide si neurofizine care sunt eliberate in capilare. Ele au
dimensiuni de 100-300 nm, se gasesc in hipotalamus si sunt dense la fluxul de electroni. Complexele
formate din peptide si neurofizine este depozitat in neurohipofiza de unde este eliberat in circulatie.
Mitocondrii
Centrioli - prezenti in toti neuronii, avand rol in organizarea fusului nuclear si a microtubulilor.
microfilamente si neurofilamente care se vad cu impregnare argentica. Rolul acestei regiuni este de a
declansa impulsul nervos deoarece este zona cu cel mai mic prag de excitabilitate.
segmentul de conducere care poate fi mielinic sau amielinic
99.Clasificarea sinapselor.
Dupa natura materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel postsinaptic)
vezicule mari, sferice cu miez dens si halou clar - au diametrul de 80-100 nm. Aceste sinapse se
axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa partea
mielinizata (conducatoare) deci participa la formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu
segmentul initial si butonii terminali.
tipurile
noi
de sinapse (de regula inhibitorii):
dendrodendritice
dendrosomatice
dendroaxonale
soamtodendritice
somatosomatice
somatoaxonale
reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una langa alta si
care conduc impulsul nervos in sens invers
panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite foarte apropiate intre
ele; axonul face sinapsa cu ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul prezinta pe linie mediana o
densificare in forma de panglica
seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii facand sinapsa
unul cu altul
Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
sinapse chimice (cu neurotransmitatori)
sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine in SN
sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii vestibulari laterali,
nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.
dopamina
Durat mai mare a efectului, laten mai mare
O substan poate aciona ca neurotransmitor, neuromodulator sau neurohormon
(uneori).
Neuromodulatorii pot fi peptide comune cu sistemul neuroendocrin difuz:
colecistokinina, b-endorfina, substana P, angiotensina, VIP
Efecte pe membrana presinaptic (moduleaz exocitoza) i postsinaptic
influenteaz legarea mediatorilor de receptori
Substante neuroactive
gaze: NO (oxid nitric), CO
monoamine:
aspartat
glutamat
GABA
glicina
taurina
peptide:
P, VIP
actioneaza ca neurohormoni: LH-RH, TSH-RH, somatostatina, vasopresina
purine:
adenozina,
AMP, ADP, ATP
In unele celule se formeaza NO sau CO. No se formeaza sub actiunea NO sintetazei, din arginina
iar CO se formeaza sub actiunea hemoxigenazei din hem. NO actioneaza ca neurotransmitator inhibitor,
activeaza GMPc, activeaza pompa de extruzie a Ca, ceea ce duce la scaderea Ca intracelular (efect
inhibitor). De asemenea NO mai este folosit in unele terminatii nervoase vegetative din m. netezi cum ar
fi cei din corpii cavernosi (vezi erectia, vezi aplicarea Viagra) dar si pe m. netezi vasculari. De aceea NO
poate determina accidente vasculare majore. Injecarea NO in SNC determina cascatul.
Fibrele nervoase pot fi amielinice (inconjurate doar de celule Scwwann) si fibre mielinice
(inconjurate de celule Schwann ce au format taeca de mielina). O celula Schwann poate
acoperi mai multi axoni saau un singur axon.
fibrele nervoase centrale pot fi amielinice (libere in componenta neuropilului) sau
la nastere: sunt mielinizate doar radacinile motorii ale nn. spinali, ceea ce explica miscarile
necoordonate ale copiilor.
la 3-4 luni se mielinizeaza si nn. optici si radacinile senzitive ale nn. spinali, deci la aceasta
varsta copiii vad bine si au senzatii precise.
la 1 an se mielinizeaza tracturile corticospinale deci copii merg bine.
la 7 ani se mielinizzeaza si axonii fibrelor comisurale (de asociatie) ale emisferelor cerebrale
ce apartin corpului calos.
Functiile mielinice:
creste viteza de conducere a impulsului nervos de la 1 m/s la 120 m/s deoarece la nivelul
internodului este o zona cu rezistenta mare si capacitanta mica. Aceasta se datoreaza faptului
ca la acest nivel membrana axonala are o compozitie moleculara diferita. La nivelul
internodului canalele ionice sunt rare, acestea fiind adunate la nivelul nodurilor Ranvier.
asigura nutritia axonului deoarece mediaza raporturile cu exteriorul. De asemenea, celulele
Scwann au si rol in regenerara axonilor dupa traumatisme
astrocite
oligodendrocite
microglii
celule ependimare
in SNP:
o
o
celulele Schwann
celulele satelite
Celulele satelite
Sunt celule Schwann ce se gasesc in ggl. spinali, cranieni sau vegetativi. Ele se gasesc in mai
multe locuri:
Ultrastructur:
filamente intermediare 8nm GFAP (Glial Fibrillary Acidic Protein); exist i
prelungiri fr GFAP, n form de vluri
granule de glicogen
lamina bazal
vezicule delimitate mb
20-50% din volumul creierului
(celule gliale : neuroni 10:1)
Tipuri morfologice: protoplasmice (subst. cenuie) i fibroase (subst. alb)
Morfologie:
celule stelate, cu prelungiri (observabil folosind impregnare argentic, nu HE)
nucleu rotund, eucromatic, fr nucleol
Morfologie:
a. fibros subst. alb, prelungiri subiri, puin ramificate
a. protoplasmatic subst. cenuie, prelungiri mai groase, foarte ramificate
Prelungirile astrocitelor formeaz un strat continuu la periferia SNC
Celule n candelabru, penate
Astrocitele protoplasmatice sunt organizate n domenii ce nu se suprapun
Sinapsele unui domeniu interacioneaz cu un singur astrocit
Aspect
la MO
Aspect
la ME
Localizare si
tipuri
Astrocit fibros
forma stelata
nucleu sferic, eucromatic, central
prelungiri subtiri, putin ramificate
citoplasma cu gliofibrile (se vad cu
impregnare argentica)
contine
filamente
intermediare
(gliofilamente) avand un diametru de 8
nm si alcatuite din GFAP (proteina
acidafibrilara gliala cu greutatea
moleculara de 51 kD).
granule de glicogen
prezinta lamina bazala
predomina in substanta alba
glia limitans - la periferia SNC, subpial
(celule in candelabru, celule penate)
perivasculare in jurul capilarelor
sangvine pe care aplica picioruse
Astrocit protoplasmatic
prelungiri groase si ramificate
citoplasma omogena
Functiile:
1. Homeostazia mediului neuronal:
sechestrarea/redistribuia K+ extracelular rezultat din PA neuronale
Capilarele cerebrale sunt continue, celulele fiind unite prin jonctiuni stranse (ocludens) care sunt
foarte selective. Transportul se face prin transcitoza redusa, fiind foarte selectiv. Permeabilitatea
difera in functie de substanta:
mare - pentru H2O, CO2 si O2
mica - pentru glucoza, Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32-, uree
n zone speciale (organe circumventriculare) celulele ependimare sunt absente sau foarte
subiri:
organul
subcomisural
OVLT (Organum
vasculosum laminae
terminalis)
area postrema
Functii:
Secreia LCR i bariera snge LCR la nivelul plexului coroid
Formeaz bariera LCR creier (n rest)
111.Nervul periferic.
Teci conjunctive:
Epinevru
es. conj. dens semiordonat; fibre de colagen i elastice groase, longitudinale;
fibroblati, adipocite; vase de snge mici vasa nervorum
Dispare distal, se continu cu dura proximal
Perinevru nvelete fasciculele de fibre nervoase
es. conj cu fibre col. i elastice
extern i intern 8-12 straturi de fibroblaste; celule cu aspect endoteliform
mrginite de lamin bazal, cu jonc. occludens barier delimiteaz
compartimentul perineural
spre periferie -> teaca Henle (un singur strat)
se continu cu pia-arahnoida
formeaz bariera snge - nerv
ntre perinevru i endonevru compartiment perineural
Endonevru nvelete fibrele nervoase
Localizat ntre MB a cel. Schwann i perinevru.
. conj. lax cu strat extern i strat intern
Fibroblaste, mastocite
capilare continue cu jonc. strnse impermeabile
corpusculi Renaut
extern fluid extracelular din compartimentul perineural
112.Ganglionii spinali.
Foormatiuni cu aspect fusiform ce se gasesc pe traseul radacinilor sensitive ale nervilor spinali.
MO: inconjurat la periferie de o teaca conjunctiva , extensie a epi si perinervului.
Are zona corticala sub teaca conjunctiva si este alc din copul neuronilor senzitivi (soma)
inconjurata de cellule gliale satellite.
Zona medulara (catre mijlocul ganglionilor) format din fibre nervoase sensitive de tip II cu
axonul lung. Neuronii senzitivi sunt pseudounipolari si cu corp sferic
113.Ganglioni vegetativi.
114.Scoarta cerebeloasa.
Stratul molecular
Nu au pigmeni n citoplasm
Glomerulii Held
Nevroglie: celule Fananas (stratul molecular), cel. Bergmann
115.Scoarta cerebrala.
Emisferele cerebrale sunt alctuite din:
substan alb
substan cenuie:
scoara cerebral
nucleii bazali
Neocortex 6 straturi celulare
Neuroni:
Motori piramidali
Interneuroni:
cel. cu dublu buchet
cel. n form de pianjen
cel. n form de candelabru
cel. Martinotti (piramidale inversate)
cel. cu coule
cel. orizontale Cajal
1. Strat molecular fibre, cel. Cajal
116.Maduva spinarii.