Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.

Eu stateam la o margine-a orei,

tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
imi lasam un genunchi,
iar cotul mi-l infigeam in pamant,
numai ca sa privesc iarba inclinata
de caderea vreunui cuvant,
ca pe sub laba unui leu alergand.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cat te iubeam mai mult, cu atat
repetau, intr-un vartej aproape vazut,
structura materiei, de la inceput.
SUGESTII :
In lirica lui Nichita Stanescu prinde contur, ca nicaieri altundeva in poezia
romaneasca, ideea materializarii Cuvantului, sustinuta inaintea sa de T. Arghezi.
Cuvantul devine astfel o ,,preumblare prin sinele lucrurilor iar poezia este vazuta ca
o ,,aventura a cuvantului. Teme predilecte a universului liric stanescian sunt: creatia (
metapoezia, cuvintele si necuvintele), lirica ontologica, iubirea, timpul etc. Opera
Poveste sentimentala face parte din volumul O viziune a sentimentelor si are ca
tema iubirea, sentiment care-i pune pe cei doi indragostiti in consonanta cu Universul.
In ceea ce priveste incadrarea textului intr-un anumit curent literar, poezia se
inscrie in estetica neomodernismului. Neomodernismul se manifesta in jurul anilor
1960-1970, dupa un deceniu de ideologizare politica a literaturii. Este o perioada in
care poezia se reintoarce la esenta sa, in care se redescopera sentimentele dar si
emotia estetica. Poezia devine lirism pur, imaginile artistice devin excentrice, se
intelectualizeaza lexicul poetic, asistam la ambiguizarea limbajului si la manifestarea
spiritului ludic.Este evidenta factura neomodernista a textului prin cateva caracteristici:
lirismul pur, recuperarea sentimentului iubirii, metaforismul, dimensiunea ludica,
concretizarea abstractiunilor, insolitul imaginilor, ambiguizarea. Lirismul pur e
valorificat prin asumarea perspectivei profund subiective a eului. Tema iubirii este
strans legata de cea a Creatiei, a cosmogoniei, poetul inventand o ,,poveste
sentimentala in si prin Cuvant. Expresia poetica este surprinzatoare, contribuind la
ambiguizarea sensurilor fie prin redarea abstractiunilor in forma concreta(,,eu stateam
la o margine a orei) fie prin asocieri neasteptate de cuvinte .
Ceea ce surprinde in acest text este viziunea inedita a poetului asupra iubirii,
vazuta ca o modalitate de acces la momentul primordial al Genezei:,,si cu cat te
iubeam mai mult/ repetau, intr-un vartej aproape vazut,/ structura materiei, de la

inceput. Motivul central al operei este cel al Cuvantului/cuvintelor inzestrate cu forta

creatoare. N. Stanescu este un ,,poeta faber care realizeaza un fel de ,,pedagogie a
cuvintelor , ce capata materialitate:,, iarba inclinata de caderea vreunui cuvant.
Toate elementele textului poetic sunt subsumate acesti viziuni originale a
poetului asupra iubirii. Poezia este alcatuita din 18 versuri si nu are strofe; prozodia
este moderna.
Prima secventa (versurile 1-4) ii prezinta pe cei doi tineri aflati sub semnul
eternului Eros: Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. Eu stateam la o margine-a
orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora." Discursul liric se constituie in jurul a doi
poli (eu" si tu") care ii reprezinta pe cei doi tineri aflati intr-o benefica stare de gratie
decurgand din iubire. Impreuna, ei alcatuiesc unitatea, acel Unul dupa care tanjeste
poetul.
Incipitul poeziei este de tip modern, sugerand continuarea unei ,,povesti
anterioare:,,Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.Prima locutiune adverbiala a
textului (Pe urma") fixeaza clipa de exceptie cand incepe un nou timp; aceasta clipa
poate fi ziua Creatiei, sau oricare alta secventa a timpului etern. In aceste conditii, cei
doi ar reprezenta perechea mitica, cuplul adamic . Se trece, asadar, de la o simpla
poveste de dragoste la metamorfozarea ei in Creatie.
Din punct de vedere stilistic, multimea verbelor la imperfect (ne vedeam",
stateam", zburau" etc.) situeaza iubirea intr-un timp fara limite, eu" si tu" alcatuind
doua puncte ale unei ,,coloane a infinitului . Situati in afara vremii si a scurgerii ei
nemiloase (metafora marginilor orei), cei doi se intorc la varsta de aur a lumii, cand
existenta era fericita (ca si copilaria), iar jocul constituia o stare obisnuita. Spiritul ludic,
sugerat inca din titlu ( substantivul ,,poveste)are in vedere mai degraba un ,,joc al
cuvintelor, deoarece acestea sunt adevaratele ,,personaje ale povestii. Incepand cu
versul al cincilea, povestea nu se mai concentreaza asupra iubirii, ci asupra cuvintelor
nascute din iubire:,,cuvintele zburau intre noi, ,,vartejul lor putea fi aproape zarit.
Motivul zborului poetic , al vartejului cuvintelor strabate intreaga lirica
stanesciana, sugerand acea stare de gratie favorabila Creatiei
Comparatia ca doua toarte de amfora" alatura un ,,eu si un ,,tu fara sa-i
contopeasca in povestea de dragoste, lasandu-i la o anumita distanta semnificativa.. A
doua secventa a textului cuprinde versurile 5-13 si alatura mitului erotic, un alt mit
specific lui N. Stanescu: mitul Cuvantului. Nascute din iubire, cuvintele devin obiecte
cosmice", capata materialitate si chiar putere de stihie ( Vartejul lor putea fi aproape
zarit"). In fata acestui miracol, poetul ingenuncheaza (ca intr-un ritual); cazute din
lumea imponderabila, cuvintele transfigureaza realul prin forta lor primara (metafora
ierbii inclinate ca pe sub laba unui leu alergand").
In secventa a treia, cuvintele care se rotesc alcatuiesc plasma originara din care
s-a nascut Universul: Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, inainte si inapoi, si cu
cat te iubeam mai mult, cu atat repetau, intr-un vartej aproape vazut, structura
materiei, de la-nceput." Prin iubire, dar si prin Cuvantul redevenit Logos, se
reconstituie timpul si spatiul originilor lumii; poetul devine astfel un nou Demiurg, care
cladeste Universul cu ajutorul Cuvantului.

Titlul , ,,Poveste sentimentala se constituie ca o sinteza a intregului mesaj

poetic, fiind alcatuit dintr-un substantiv si un adjectiv. Raportata la textul poetic,
,,povestea este una cu talc, depasind-o pe cea ,,sentimentala intr-un alt plan, mai
inalt. Dragostea impartasita naste o energie care determina materializarea cuvintelor si
vizualizarea lor in procesul Creatiei. Cuvintele refac structura materiei, recreeaza- in
analogie cu Logosul divin lumea ,,de la inceput. Aceasta ,,poveste sentimentala a
lui N. Stanescu este, asadar, o viziune, o minunata cosmogonie de tinerete.
Sub aspect prozodic, se remarca fluidizarea discursului liric prin succedarea
rapida a versurilor, prin folosirea ingambamentului(,,numai ca sa privesciarba-nclinata/
de caderea vreunui cuvant), a ortografierii cu majuscule numai a versurilor initiale
dintr-un enunt, prin masura inegala a versurilor.
Asadar, poemul nu este deloc ,,sentimental in sensul lacrimogen al cuvantului;
este o poveste despre modul in care iubirea puternica devine sursa de energie ce
antreneaza cuvintele intr-un extraordinar si unic proces de Creatie.