Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Glosa Coment
Glosa Coment
de Mihai Eminescu
- comentariu literar Poezia Glossa a aparut in volumul de Poesii editia I de Titu Maiorescu in
decembrie 1883. Potrivit precizarilor lui Perpessicius,poezia Glossa dateaza din timpul
studiilor berlineze (1873-1874).
Glosa este alcatuita dintr-un numar egal de strofe cu numarul versurilor din
prima strofa.Incepand cu a doua strofa se comenteaza fiecare vers al strofei-tema,ultima
strofa reluand,ca o concluzie,prima strofa,in ordinea inversa a versurilor.
Tema poemului se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care,
datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia
shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand.
Discursul liric este dispus sub forma unui monolog liric al poetului destinat
omului de geniu, drept instanta referentiala, pronumele tu . Continutul monologului
realizeaza o initiere a omului de geniu, eul liric fiind pus in ipostaza de mistagog. Scopul
initierii este pentru neimplicarea omului de geniu in viata sterila a societatii, traind astfel
starea de antaraxie.
Poezia numara 9 strofe in loc de 10 strofe,ale textului definitiv,aceasta
cunoaste 11 versiuni,care se situeaza intre Iasi(1876) si Bucuresti(1882).Ultimele doua
versiuni se plaseaza in urma Luceafarului si capata influentele poemului. Poemul
contine 10 strofe, fiind o glosa de tip german.
In prima strofa, se regasesc cugetari si aforisme, poetul prezinta
spectacolul lumii din care insa omul de geniu trebuie sa retina doar pe cele mai
importante; primele versuri "Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine"sunt o
meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se
trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de "rau".
Strofa a doua prin "vreme trece, vreme vine" figureaza astfel pericolul
disolutiei timpului sacru in cel profan: punctul de maxima repetabilitate, din cercul
eternitatii, devine linie, cu toate limitele impuse de o evolutie liniara, monotona, care nu
mai rezolva problemele existentiale si indreapta omul catre preocupari marunte si pasiuni
inutile, nedemne de originea sa arhetipala, insusi cuvantul "vreme" dobandeste un
semantism greoi, sugerand o roata a timpului miscata incet, dar implacabil, spre
apocalipsa unei omeniri ce nu mai poate sa aduca noul, condamnandu-se la moarte prin
inexistenta.eternitatii-umane.