FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Tractul gastro-intestinal asigura aportul continuu de apa, electroliti si substante nutritive

necesare organismului. in vederea realizarii acestor functii, este necesara: 1. deplasarea
alimentelor prin tractul alimentar; 2. secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor; 3.
absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor; 4. circulatia sangelui prin segmentele
tubului digestiv in vederea transportului substantelor absorbite; 5. controlul acestor functii prin
intermediul sistemului nervos si endocrin.
Majoritatea substantelor intalnite in alimente au o structura chimica complexa, diferita de
cea a constituientilor organismului, si nu pot fi preluate ca atare din natura. E sufera, in prealabil,
transformari mecanice, fizice si chimice. Totalitatea acestora reprezinsi digestia alimentelor. Prin
digestie, principiile alimentare sunt descompuse in molecule simple, fara specificitate biologica,
iar acestea pot fi absorbite la nivelul mucoasei intestinale
In tubul digestiv exista enzime specifice pentru fiecare tip de substanta organica Astfel,
proteinele sufera actiunea enzimelor proteolitice (proteaze), care le desfac pana la aminoacizi.
Glucidele cu molecula mare sunt scindate de catre enzimele amilolitice (glicolitice) pana la
stadiul de glucide simple. Lipidele sunt hidrolizate de catre enzimek lipolitice (lipaze).
DIGESTIA BUCALA
La nivelul cavitatii bucale, cat si al altor organe digestive, exista o activitate motorie si
unaSecretorie. Activitatea motorie a cavitatii bucale consta din masticatie si timpiL bucal al
deglutitiei.
Masticatia este un act reflex involuntar, ce se poate desfasura si sub control votat tar.
Organele masticatiei sunt oasele maxilare, mandibulare si dintii (organe pasive), precum si
muschii masticatori ai limbii si ai obrajilor (organe active). Prin masticatie, alimer : introduse in
cavitatea bucala sunt taiate si transformate in fragmente mai mici.
Rolurile masticatiei: 1. Fragmentarea alimentelor, ceea ce determina: a. facilitarea
deglutitiei; b. cresterea suprafetei de contact dintre alimente si enzimele digestive. 2.
Amestecarea alimentelor cu produsul de secretie al glandelor salivare, ce are ca rezultate: a.
initierea procesului de digestie a amidonului sub actiunea amilazei salivare; b. initierea
procesului de digestie a lipidelor sub actiunea lipazei linguale; c. lubrifierea si inmuierea bolului
alimentar. 3. Asigurarea contactului cu receptorii gustativi si eliberarea substantelor odorante
care vor stimula receptorii olfactivi, aceasta stimulare initiind secretia gastrica.
Activitatea secretorie a cavitatii bucale se datoreaza glandelor salivare
Saliva este secretata, in principal, de trei perechi de glande salivare: parotide (localizate
langa unghiul mandibulei; sunt cele mai mari si produc o secretie apoasa), sublinguale si
submandibulare (ultimele doua secreta o saliva ce contine o cantitate mai mare de proteine, deci
secretia va fi mai vascoasa). Glande mai mici exista, practic, in toata cavitatea bucala; cele
linguale secreta lipaza linguala.
Compozitia salivei. Zilnic se secreta 800 - 1500 ml saliva, solutie apoasa ce contine
electroliti si proteine. Concentratia electrolitilor si osmolalitatea variaza cu debitul secretiei, dar,
in general, comparativ cu plasma, saliva este hipotonica; contine concentratii mai mari de K + si
HCO, si mai mici de Na+ si CI". in saliva se gasesc doua tipuri de proteine: 1. enzime: a amilaza
salivara (ptialina) si lipaza linguala; 2. mucina, glicoproteina ce lubrifiaza alimentele. Saliva mai
contine substante bactericide (lizozim) si unii produsi de catabolism (uree, acid uric); reprezinta
si o cale de eliminare din organism a unor virusuri.
Functiile salivei: 1. Protectia mucoasei bucale prin: racirea alimentelor fierbinti, diluarea
eventualului HC1 sau bilei ce ar regurgita in cavitatea bucala, indepartarea unor bacterii. 2.
Digestiv: saliva incepe procesul de digestie al amidonului si al lipidelor, a amilaza produce
digestia chimica a amidonului preparat; astfel, in prezenta ionilor de clor si a apei, amidonul este

hidrolizat in trepte pana la stadiul de maltoza. Aceasta enzima va fi inactivata de pH-ul

intragastric scazut. Lipaza linguala incepe degradarea lipidelor, actionand atunci cand acestea se
gasesc in cavitatea bucala, stomac si portiunilor superioare ale intestinului subtire. 3.Lubrifierea
alimentelor usureaza deglutitia; umectarea mucoasei bucale favorizeaza vorbirea. 4. Excretia
unor substante endogene si exogene. 5. Elaborarea senzatiei gustative prin dizolvarea
substantelor cu gust specific si suprafata receptiva a analizatorului gustativ.
Ca urmare a transformarilor din cavitatea bucala, alimentele sunt omogenizate, imbibate cu
mucus si formeaza bolul alimentar.
Deglutitia cuprinde totalitatea activitatilor motorii ce asigura transportul bolului alimentar
din cavitatea bucala in stomac. Este un act reflex ce se desfasoara in trei timpi.
Timpul bucal (voluntar). in momentul in care alimentele sunt gata pentru a fi inghitite, ele
sunt in mod voluntar impinse in faringe datorita presiunii pe care o exercita limba prin miscarea
ei in sus si posterior asupra palatului moale. De acum incolo, procesul deglutitiei devine in
intregime, sau aproape, un act automat si, in mod obisnuit nu mai poate fi oprit.
Timpul faringian. La intrarea in faringe sunt stimulate ariile receptoare de la acest nivel.
Impulsurile de la acest nivel ajung la trunchiul cerebral si initiaza o serie de contractii faringiene
musculare automate, dupa cum urmeaza: a. Palatul moale este impins in sus, inchizand coanele,
b. Plicile palato-faringiene de pe fiecare parte a faringelui sunt trase medial, apropiindu-se unele
de celelalte, formand o deschizatura sagitala prin care alimentele trec in faringele posterior, c.
Corzile vocale sunt puternic apropiate, iar laringele este impins in sus si anterior de catre muschii
gatului. Aceasta actiune, combinata cu prezenta ligamentelor ce previn deplasarea in sus a
epiglotei, determina deplasarea posterioara a epiglotei peste orificiul laringian. Ambele efecte
previn patrunderea alimentelor in trahee, d. Deplasarea superioara a laringelui mareste
deschiderea esofagului. In acelasi timp, cei 3-4 cm ai peretelui muscular al esofagului posterior
(sfincter esofagian superior sau sfincter faringo-esofagian) se relaxeaza, permitand astfel
alimentelor sa se deplaseze liber din faringele posterior in esofagul superior, e. Concomitent cu
ridicarea laringelui si relaxarea sfincterului faringo-esofagian are loc contractia intregului perete
muscular faringian, incepand cu portiunea superioara a faringelui, contractie ce se propaga in jos
ca o unda peristaltica rapida, ce antreneaza succesiv muschii faringieni mijlocii si inferiori, si, in
continuare, esofagul, propulsand astfel alimentele in esofag. intreg procesul dureaza 1 - 2
secunde.
Timpul esofagian. Esofagul are, in principal, rolul de a transporta alimentele din faringe in
stomac, iar miscarile lui sunt organizate specific in vederea acestei functii. in mod normal,
esofagul prezinta doua tipuri de miscari peristaltice: peristaltism primar si peristaltism secundar.
Peristaltismul primar este declansat de deglutitie si incepe cand alimentele trec din faringe in
esofag; este coordonat vagal. Peristaltismul secundar se datoreaza prezentei alimentelor in esofag
si continua pana cand alimentele sunt propulsate in stomac; este coordonat de sistemul nervos
enteric al esofagului.
Relaxarea receptiva a stomacului. Pe masura ce unda peristaltica se deplaseaza spre
stomac, o unda de relaxare, transmisa prin neuroni mienterici inhibitori, precede contractia.
intreg stomacul si, intr-o masura mai mica, chiar si duodenul se relaxeaza cand aceasta unda
ajunge la nivelul esofagului inferior, pregatind astfel cavitatile respective pentru primirea
alimentelor .
Sfincterul esofagian inferior (gastro-esofagian). La capatul terminal al esofagului, pe o
portiune de 2-5 cm deasupra jonctiunii cu stomacul, musculatura circulara esofagiana este
ingrosata, functionand ca un sfincter. Acest sfincter prezinta o contractie tonica si este relaxat
prin relaxarea receptiva. Contractia acestui sfincter contribuie la prevenirea unui reflux gastroesofagian.
DIGESTIA GASTRICA
In stomac, alimentele sufera consecinta activitatilor motorii si secretorii ale acestuia, care
prociuc transformarea bolului alimentar intr-o pasta omogena, numita chim gastric.
Activitatea motorie a stomacului (motilitatea gastrica) realizeaza trei functii de baza: 1.

stocarea alimentelor ca urmare a relaxarii receptive; 2. amestecul alimentelor cu secretiile

gastrice; 3. evacuarea continutului gastric in duoden.
Relaxarea receptiva. Cand alimentele trec din esofag in stomac, activitatea fundusului
gastric este inhibata, permitand depozitarea a 1 - 2 1 de continut.
Peristaltismul. Contractiile peristaltice, initiate la granita dintre fundusul si corpul gastric,
se deplaseaza caudal, determinand propulsia alimentelor catre pilor, si sunt produse prin
modificari periodice ale potentialului membranei fibrelor musculare netede longitudinale; se
numesc unde lente sau ritm electric de baza. Aceste unde sunt responsabile de frecventa si forta
contractiilor gastrice. Forta contractiilor peristaltice este crescuta de acetilocolina si gastrina.
Retropulsia. Cuprinde miscarile de du-te-vino ale chimului, determinate de propulsia
puternica a continutului gastric catre sfincterul piloric inchis. Are rol important in amestecul
alimentelor cu secretiile gastrice.
Evacuarea continutului gastric apare atunci cand particulele chimului sunt suficient de
mici pentru a strabate sfincterul piloric. De fiecare data cand chimul este impins spre sfincterul
piloric, 2 - 7 ml chim trec in duoden. Lichidele trec mai repede decat solidele, proportional cu
presiunea intragastrica.
ComplexuI motor migrator este o unda peristaltica ce incepe in esofag si parcurge intreg
tractul gastro-intestinal, la fiecare 60 - 90 minute, in timpul perioadei interdigestive; indeparteaza
resturile de alimente din stomac.
Contractiile de foame apar atunci cand stomacul este gol de mai multe ore. Sunt contractii
peristaltice ritmice ale corpului stomacului. Sunt foarte intense la adultul tanar, cu tonus
gastrointestinal crescut; sunt amplificate de hipoglicemie. '
Activitatea secretorie a stomacului. Secretiile gastrice continua procesele digestive
incepute in cavitatea bucala; cantitatea secretata zilnic este de aproximativ 2 1.
Fazele secretiei gastrice sunt urmatoarele:
1. Faza cefalica este declansata de gandul, vederea, gustul sau mirosul mancarii. Este
dependenta de integritatea fibrelor vagale ce inerveaza stomacul.
2. Faza gastrica se declanseaza la intrarea alimentelor in stomac; acest fapt determina
tamponarea aciditatii gastrice, crescand pH-ul gastric, si permite altor stimuli (de exemplu, vag,
gastrina) sa elibereze acid. Rata secretiei gastrice in timpul acestei faze este mai redusa decat in
timpul fazei cefalice, dar dureaza mai mult; astfel, cantitatea secretata in timpul celor doua faze
devine egala.
3. Faza intestinala incepe o data cu intrarea chimului in duoden; cantitativ, secretia este
foarte redusa in timpul acestei faze. Mecanismul dominant implica gastrina .
Secretia de pepsinogen. Pepsina, forma activa a pepsinogenului, este o enzima
proteolitica, activa in mediu acid (pH optim 1,8 - 3,5), care incepe procesul de digestie al
proteinelor; la valori ale pH-ului mai mari de 5, activitatea sa proteolitica scade, devenind in
scurt timp inactiva. Pepsinogenul este activat de contactul cu HC1 sau cu pepsina anterior
formata. Pepsina scindeaza proteinele in proteoze (albumoze), peptone si polipeptide mari.
Numai 20 - 30% din digestia totala a proteinelor are loc in stomac, cea mai mare parte
desfasurandu-se in portiunea proximala a intestinului subtire. Pepsina este deosebit de
importanta pentru capacitatea ei de a digera colagenul, acesta fiind putin atacat de celelalte
proteinaze digestive.
Labfermentul este secretat numai la copilul mic, in perioada de alaptare. Rolul sau este de
a coagula laptele, pregatindu-1 pentru digestia ulterioara. Sub actiunea lui si in prezenta Ca 2+,
cazeinogenul solubil se transforma in paracazeinat de calciu, insolubil.
Lipaza gastrica este o enzima lipolitica cu activitate slaba( o tributiraza), hidrolizand
numai lipidele ingerate sub forma de emulsie, pe care le separa in acizi grasi si glicerina.
Gelatinaza hidrolizeaza gelatina.
Mucina este o glicoproteina secretata de celulele mucoase; are rol in protectia mucoasei
gastrice, atat mecanic, cat si chimic (fata de actiunea autodigestiva a HC1 si a pepsinei).
La nivel gastric are loc absorbtia unor substante, de exemplu substante foarte solubile in

lipide, etanol, apa si, in cantitati extrem de mici, sodiu, potasiu, glucoza si aminoacizi.
DIGESTIA LA NIVELUL INTESTINULUI SUBTIRE
Miscarile de la nivelul intestinului subtire sunt: contractii de amestec si contractii
propulsive. Totusi, miscarile intestinului subtire determina, in proportii diferite, atat amestec,
cat si propulsie.
Contractiile de amestec (contractiile segmentare). Cand o portiune a intestinului subtire
este destinsa de chim, intinderea peretilor intestinali determina aparitia in lungul intestinului a
unor contractii concentrice localizate, separate prin anumite intervale. Latimea unui asemenea
inel de contractie este de aproximativ 1 cm, astfel incat fiecare set de contractii determina
segmentarea intestinului subtire, impartindu-1 in segmente spatiate. Cand un set de contractii
segmentare se relaxeaza, incepe un nou set, dar aceste contractii apar in punctele situate la
jumatatea distantei dintre contractiile precedente. Aceste contractii fragmenteaza chimul de 8 12 ori pe minut, in felul acesta determinand amestecarea progresiva a particulelor alimentare
solide cu secretiile din intestinul subtire. Frecventa maxima a contractiilor segmentare ale
intestinului subtire este determinata de frecventa undelor lente din peretele intestinal (12 pe
minut in duoden si jejun proximal, 8 - 9 in ileonul terminal).
Miscarile de propulsie. Chimul este propulsat la acest nivel de undele peristaltice, care
apar in orice parte a intestinului subtire si se deplaseaza in directie anala cu o viteza de 0,5 - 2
cm/secunda, mult mai rapid in intestinul proximal si mai lent in intestinul terminal. Totusi, ele
sunt in mod normal foarte slabe si de obicei se sting dupa ce traverseaza 3-5 cm, astfel incat
deplasarea chimului se face cu aproximativ 1 cm/secunda, ceea ce inseamna ca timpul necesar
chimului pentru a trece de la pilor pana la valva ileocecala este de 3 - 5 ore.
Secretia biliara. Bila este necesara pentru digestia si absorbtia lipidelor si pentru "unor
substante insolubile in apa cum sunt colesterolul si bilirubina (fig. 111). Este formata de catre
hepatocite si celulele ductale ce marginesc duetele biliare, in cantitate de 250 - 1100 ml/zi. Este
secretata continuu si depozitata in vezica biliara in timpul perioadelor nterdigestive. Se
elibereaza in duoden in timpul perioadelor digestive numai dupa ce himul a declansat secretia de
colecistokinina, care produce relaxarea sfincterului Oddi si contractia vezicii biliare.
Secretiile intestinului subtire contin: 1. Mucus, cu rol de protectie a mucoasei intestinale
impotriva agresiunii HC1, secretat de glandele Briinner din duoden si de celule speciale, aflate in
epiteliul intestinal si in criptele Lieberkiihn. 2. Enzime asociate cu microvilii celulelor epiteliale
intestinale, care nu sunt secretate in lumenul intestinal: peptidaze, dizaharidaze (in numar de
patru: maltaza, izomaltaza, zaharaza si lactaza) si lipaza; ele isi exercita rolurile in timpul
procesului de absorbtie intestinala. 3. Apa si electroliti secretati de celulele epiteliale intestinale.
Absorbtia intestinala se realizeaza prin mai multe mecanisme, in functie de substanta
absorbita.
Glucidele. Cele trei glucide majore ale dietei sunt dizaharidele - sucroza si lactoza - si
polizaharidul amidon, fie sub forma de amilopectina, fie sub forma de amiloza. Celuloza un alt
polizaharid vegetal, prezent in dieta in cantitati mari, nu poate fi digerat, deoarece in tractul
gastrointestinal uman nu exista enzime care sa o digere. Aportul de glucide este de 250 - 800
g/zi, care reprezinta 50 - 60% din dieta. Pentru a fi absorbite din tractul gastrointestinal,
glucidele trebuie digerate pana la stadiul de monozaharide. Digestia amidonului, inceputa in
cavitatea bucala, sub actiunea a amilazei salivare, are loc in cea mai mare parte in intestinul
subtire, sub actiunea a amilazei pancreatice (care degradeaza glucidele pana la stadiul de
oligozaharide) si sub actiunea dizaharidazelor (maltaza, sucraza, lactaza) de la nivelul marginii in
perie a celulelor epiteliale intestinale (care transforma oligozaharidele in monozaharide).
Produsii finali ai digestiei glucidelor sunt: fructoza, glucoza si galactoza. Glucoza si
galactoza se absorb printr-un mecanism comun, un sistem de transport activ Na-de-pendent
(cotransport). Fructoza se absoarbe prin difuziune facilitata. Dupa ce au fost absorbite in
enterocite, monozaharidele sunt transportate prin membrana bazolaterala a acestora prin
difuziune facilitata; apoi, difuzeaza din interstitiul intestinal in capilarele din vilozitatile

intestinale. Absorbtia glucidelor nu este reglata. Intestinul poate absorbi peste 5 kg sucroza
zilnic.
Proteinele. Dieta proteica zilnica necasara unui adult este de 0,5 - 0,7 g/kg corp. Proteinele
ajunse in intestin provin din doua surse: endogena (30 - 40 g/zi, sunt proteine secretorii si
componentele proteice ale celulelor descuamate) si exogena (proteinele din dieta). Pentru a fi
absorbite, proteinele trebuie transformate in polipeptide mici si aminoacizi.
Practic, toata cantitatea de proteine din intestin este absorbita: orice proteina ce apare in
scaun provine din detritusuri celulare sau din bacteriile din colon.
Lipidele. Aportul zilnic de lipide variaza intre 25 si 160 g. Spre deosebire de glucide si de
proteine, lipidele se absorb din tractul gastro-intestinal prin difuziune pasiva. Pentru a putea fi
absorbite, ele trebuie sa devina solubile in apa. Pentru solubilizarea lipidelor sunt necesare
sarurile biliare. inainte de a fi digerate, lipidele trebuie emulsionate (transformate in picaturi cu
diametru sub un micron) de catre acizii biliari si lecitina.
Produsii digestiei lipidice (monogliceride, colesterol) trebuie sa formeze micelii cu sarurile
biliare pentru a putea fi absorbiti. Miceliile sunt agregate sferice mici, cu diametrul de 5 nm, ce
contin 20 - 30 molecule de saruri biliare si lipide. Sarurile biliare se gasesc la exteriorul
miceliilor, iar partile hidrofobe ale monogliceridelor si lipofosfatidelor catre interior; in mijloc se
gasesc colesterolul si vitaminele liposolubile.
Lipidele, colesterolul si vitaminele liposolubile sunt preluate rapid din micelii in momentul
in care acestea vin in contact cu microvilii. Factorul ce limiteaza absorbtia lipidelor este migrarea
miceliilor din continutul intestinal la suprafata microvililor. Lipidele prezente in scaun provin din
flora intestinala.
Aproape toate lipidele digerate sunt absorbite pana la nivelul portiunii mijlocii a jejunului,
cea mai mare parte a absorbtiei facandu-se in duoden.
Vitaminele si mineralele. Vitaminele liposolubile (A, D, K, E) intra in alcatuirea miceliilor
si se absorb impreuna cu celelalte lipide in intestinul proximal. Vitaminele hidrosolubile se
absorb prin transport facilitat sau prin sistem de transport activ Na-depen-dent, proximal, in
intestinul subtire. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor leg: de membrana celulara si
activat de vitamina D. Fierul se absoarbe in jejun si ileon. Fe 2+ se absoarbe mai usor decat Fe3+.
Vitamina C stimuleaza absorbtia fierului,
Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electrolitilor (jumatate-proximala)
si depozitarea materiilor fecale pana la eliminarea lor (jumatatea distala). Datoria acestor roluri,
miscarile de la nivelul colonului sunt lente. Miscarile de la nivelul colonul. sunt de doua tipuri:
de amestec (haustratiile) si propulsive (in masa).
Miscarile de amestec (haustratiile). intr-o maniera similara cu a miscarilor de segmentare
ale intestinului subtire, la nivelul colonului apar contractii circulare mar Concomitent,
musculatura longitudinala a colonului, agregata in trei benzi longitudini e denumite tenii, se
contracta si ea. Aceste contractii combinate ale musculaturii circulare si longitudinale determina
proiectia in afara a zonelor nestimulate ale peretelui colic, sub forma unor saci, denumiti haustre.
De obicei, aceste contractii, odata initiate, ating maximum de intensitate in aproximativ 30
de secunde si dispar in urmatoarele 60 de secunde. De asemenea, cind apar, ele se deplaseaza
lent in directie anala, in timpul perioadei lor de contractie determinand o propulsie minora a
continutului colic. Dupa alte cateva minute, apar noi contractii haustrale in arii invecinate. In
felul acesta, continutul colic este progresiv impins spre colonul sigmoid. In cursul acestei
progresii, tot materialul fecal este expus gradat la suprafata colonului, iar substantele dizolvate
si apa sunt progresiv absorbite. Astfel din cei 1500 ml de chim, doar 80 - 200 ml se pierd prin
fecale.
Miscarile propulsive (miscarile in masa). Unde peristaltice identice cu cele intalnite in
intestinul subtire pot fi cu greu observate in colon. in schimb, propulsia rezulta in principal prin
contractii haustrale in directie anala, deja discutate, si miscari in masa.
In colonul transvers si sigmoid, miscarile in masa au indeosebi rol propulsiv. Aceste
miscari apar de obicei de cateva ori pe zi; cele mai numeroase dureaza aproximativ 15 minute in

prima ora de la micul dejun. O miscare in masa este un tip de peristaltism modificat, caracterizat
prin urmatoarea secventa de evenimente: in primul rand, apare un inel constrictiv intr-un punct
destins sau iritat al colonului, de cele mai multe ori in colonul transvers, apoi, rapid, 20 cm sau
mai mult din colonul distal fata de acest punct se contracta in bloc, asemanator unei mase unice,
fortand materiile fecale continute in acel segment sa se deplaseze in josul colonului.
Forta acestor contractii se dezvolta progresiv timp de aproximativ 30 secunde, iar relaxarea
se produce in urmatoarele 2-3 minute, dupa care pot aparea alte contractii de acest gen tot mai
distal fata de cele precedente, deplasandu-se in continuare de-a lungul colonului.
Toate aceste serii de miscari in masa dureaza intre 10 minute si o jumatate de ora. Daca
defecatia nu apare in acest timp, un nou set de miscari in masa nu apare decat dupa o jumatate de
zi sau chiar in ziua urmatoare.
Iritatia colonului poate, de asemenea, initia miscari intense in masa. De exemplu, cand o
persoana prezinta o stare ulceroasa a colonului (colita ulceroasa), aceasta are frecvent miscari in
masa ce persista aproape tot timpul. De asemenea, miscarile in masa pot fi initiate si prin
stimularea intensa a sistemului nervos parasimpatic.
Absorbtia si secretia la nivelul colonului. Colonul nu poate absorbi mai mult de 2 - 3 1 de
apa pe zi. Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului si clorului care nu au fost absorbite in
intestinul subtire. Potasiul este secretat de catre colon. Aceste procese sunt controlate de catre
aldosteron.
Exista trei surse de gaz intestinal: inghitit, format sub actiunea bacteriilor in ileon si colon
si difuzat din torentul sangvin. La nivelul colonului se produc zilnic 7-10 1 de gaze, mai ales prin
degradarea produsilor de digestie ce au ajuns la acest nivel. Componentele principale sunt: CO2,
CH4, H2, N2 . Cu exceptia N2 , celelalte pot difuza prin mucoasa colonului, astfel incat volumul
eliminat este de 600 ml/zi.
Defecatia reprezinta procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele miscari in
masa propulseaza fecalele in rect, initiind dorinta de defecatie. Ulterior se produce contractia
musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsand fecalele in canalul anal. Urmeaza
relaxarea sfincterelor anale intern si extern (ultimul continand fibre musculare striate aflate sub
control voluntar).
Evacuarea fecalelor este favorizata suplimentar de cresterea presiunii intraabdomi-nale prin
contractia diafragmului si a muschilor abdominali. Defecatia implica deci activitate reflexa, dar
si voluntara. in mod normal, defecatia este initata de reflexe de defecatie. unul dintre aceste
reflexe este un reflex intrinsec, mediat prin sistemul nervos local, enteric. Cand materiile fecale
dilata rectul se declanseaza reflexul rectosfincterian (realizat de plexul mienteric) prin care se
relaxeaza sfincterul anal intern, se contracta sfincterul anal extern si este declansata senzatia
iminenta de defecatie. Totusi, reflexul intrinsec al defecatiei este foarte slab; pentru a fi eficient,
el trebuie intarit printr-un reflex parasimpatic de defecatie ce implica segmentele sacrale ale
maduvei spinarii.