Ana Blandiana

Eclipsa
Renunt la mila greu ca la un viciu,
Cu mila sunt drogata de copil.
Alb nstelata de ridicol plng
Lnga fricos, lnga nvins, lnga umil.
i plng pe prosti si prostii ma nving,
Surzatori sub steaua mea sterila.
De gingasie tot mai mult ma-ntunec
Si pier de umanism si mila.
nduiosate mini ntind sa mngi
Fiare gonind spre mine hamesite,
Si-mi pare rau ca n-o sa mai sarut
Si botul care ma ucide.
Nici n-am trait spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins n tarna radacini genunchii,
Si-mi trece viata ncercnd sa-mi cresc
La capetele aripilor unghii.
Ana Blandiana
Torquato tasso
Veni din ntuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaima ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele rntgen
I se vedea n trup poezia.
Poezia nescrisa de frica.
"Sunt nebun" - a rostit. De altfel stiam
Lucrul acesta din prefetele cartilor,
Dar el si purta nebunia ca pe-o parola
De intrare n noi, ca si cum ar fi spus:
"Ma rascumpar astfel
De lipsa-adevarului din poemele mele.
E pretul imens. Vin spre tine. Primeste-ma!"
Dar eu am raspuns: Pleaca de-aici!
"Scriam la lumina de autodafeuri - mi spuse Simtindu-mi pe trup
Camasa paroasa care se-aprinde usor.
Odaia mea avea ochi de calugari ferestre
Si-n loc de usi, lipite una de alta, urechile lor
Si soarecii iesind din borte erau calugari,
Si noaptea pasari uriase-n sutane-mi cntau.
Tu trebuie sa ntelegi..." Si cu degetu-ntins
mi arata n trupul meu poezia,
Poezia nescrisa...
Dar eu am tipat: Pleaca de-aici!