Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bunica
Bunica
Prozator si dramaturg, eseist si publicist, Barbu Stefanescu Delavrancea (18581918) a contribuit la dezvoltarea literaturii romne, ca si alti scriitori, n perioada de
trecere de la marii clasici la literatura interbelica.
Cunoscut prin trilogia Moldovei ("Apus de soare", "Luceafarul", "Viforul"), dar si
prin scrieri n proza ca "Sultanica", "Hagi-Tudose", "Neghinita", "Palatul de clestar"
etc., "Delavrancea a adus n literatura romneasca viata celor multi, interesul cald
pentru aceasta viata si, n scrisul romnesc, limba vie a celor care traiesc n contact
cu pamntul". (G. Ibraileanu).
Opera literara "Bunica", n ciuda titlului expozitiv, nu este numai un portret n proza
creionat de amintirea maturului, ci si un poem al inocentei, al candorii infantile.
La nceput, scriitorul sugereaza prin descriere cteva nsusiri ale bunicii, asa cum sau ntiparit n minteacopilului de odinioara: "O vad ca prin vis. O vad limpede asa
cum era: nalta, uscativa, cu parul cret si alb, cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu
buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la nas n jos".
Bucuria revederii este mare ("Cum deschidea poarta i saream nainte."), dublata si
de generozitatea bunicii, caci "totdeauna snul ei era plin". Nepotul primea darul
numai dupa ce ghicea ce se ascunde acolo, ca apoi sa traiasca placerea abandonarii
n lumea basmului, pe care niciodata bunica nu-l ispravea.
In fundul gradinii, la umbra dudului printre frunzele caruia "se parea ca de sus are
sa cada o ploaie albastra", ea, torcnd, si ncepea basmul, iar copilul visa nainte.
El asculta pentru a cta oara? basmul cu mparatul care n-avea copii si pe care
un batrn mic, barbos si cocosat l nstiinteaza ca va dobndi "un cucon cu totul si
cu totul de aur" numai atunci cnd cei doi meri din gradina sa vor da roade.
Asteptarea mparatului este zadarnica, pentru ca merii nfloreau, dar nu rodeau,
chiar daca aveau apa si soare din belsug.
Intr-o zi vine la mparat "o baba batrna, sbrcita [...] si mica" si-l sfatuieste cum sa
obtina de la zna florilor un ulcior de lapte cu care sa ude merii pentru a da rod,
asumndu-si nsa riscul de a fi prefacut "n buruiana, pucioasa sau floare
mirositoare".
Ascultnd sfatul, mparatul porneste la drum si ajungnd ntr-o padure mare si
ntunecoasa, pune capul pe desagii ce-i avea cu el si adoarme, "si dormi, si
dormi...".
Adoarme si nepotelul care se trezeste cnd bunica ispravise caierul si, poate, si
basmul.
In final, scriitorul si aminteste ca niciodata n-a putut asculta un basm ntreg, stnd
cu capul n poala bunicii, caci "avea o poala fermecata si-un glas si-un fus, care ma
1
Bunica , de B St Delavrancea
O vaz, ca prin vis.O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret,
cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la
nas n jos.
Cum daschidea poarta, i saream nainte.
Ea baga binisor mna n sn si-mi zicea:
- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Naut!
- Nu.
- Turta-dulce!
- Nu.
Pna nu ghiceam, nu scotea mna din sn.
Si totdauna snul ei era plin.
i sarutam mna.
Ea-mi da parul n sus si ma saruta pe frunte.
Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii.
Ea si nfigea furca cu caierul de in n bru si ncepea sa traga si sa rasuceasca un fir
lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul n poala ei.
Fusul mi sfria pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi
se parea ca se scutura o ploaie albastra.
- Ei, ce mai vrei? mi zicea bunica.
Sursul ei ma gdila n crestetul capului.
- Sa spui...
Si niciodata nu ispravea basmul.
Glasul ei dulce ma legana; genile mi se prindeau si adormeam; uneori tresaream s-o
ntrebam cte ceva; ea ncepea sa spuie, si eu visam nainte.
- A fost odata un mparat mare, mare...
- Ct de mare?
- Mare de tot. Si-si iubea mparateasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Si i parea
rau, i parea rau ca nu avea copii...
4
ta, ca ndata ce te-or simti florile, ncep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca
pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o
vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, n buruiana pucioasa or n floare
mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca"...
- Dar ce, ai adormit, flacaul mamei?
Tresaream.
- A, nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zna Florilor...
Auzisem prin vis.
Pleoapele-mi cadeau ncarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor,
ca un fulg plutind pe o apa care curge ncet, ncetinel, ncetisor...
Si bunica spunea, spunea nainte, si fusul sfr-sfr pe la urechi, ca un bondar, ca
acele cntece din burienile n care adormisem de attea ori.
- Si mparatul a ncalecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... ngnam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul.
- ... s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat...
- ... s-a plecaaat...
- Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...
- Pna a dat de o padure mare si ntunecoasa...
- ... ntunecoasa...
- ... de nu se vedea prin ea. Si acolo si-a legat calul d-un stejar batrn, s-a pus
dasagele capati si a nchis ochii ca sa se odihneasca. Si... pasamite padurea cnta si
vorbea, ca era fermecata. Si... cum i aducea soapte de departe, de pe unde ea era ca
un fum, mparatul adormi, si dormi, si dormi...
Cnd m-am dasteptat, bunica ispravise caierul.
Dar basmul?Cu capul n poala bunichii, niciodata n-am putut asculta un basm
ntreg.
Avea o poala fermecata, si un glas, si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam
fericit sub privirile si zmbetul ei.