Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

FORME ALE COMUNICARII

DIDACTICE
SI COMPORTAMENTALE
ADECVATE

2.1 Taxonomia formelor comunicarii

Analiza fenomenului comunicational evidentiaza o realitate
de necontestat: comunicarea este un fenomen firesc, natural si
universal, a carui complexitate genereaza o multitudine de forme de
manifestare, ce presupun continuturi diferite, coduri specifice,
canale si modalitati de producere diverse. Toate acestea deoarece
comunicarea umana n general, comunicarea didactica n particular
se manifesta ca un fenomen plurideterminat, fiind simultan:
informatie
actiune, interactiune, retroactiune
relatie
tranzactie
si solicitnd un minimum de competenta de natura aptitudinala
nnascuta sau dobndita prin exercitu / antrenament.
ntelegerea
implicatiilor
educationale
(de
natura
psihopedagogica) ale procesului de comunicare impune
cunoasterea partiala sau totala a formelor de comunicare
umana.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Pornind de la o diversitate de criterii, comunicarea admite o

taxonomie elaborata, care se prezinta astfel:
Clasificarea formelor comunicarii umane
Criterii

Forme

1.dupa
partenerii
angajati si
modul n
care
participa la
procesul de
comunicare

a). comunicare
intrapersonala
b). comunicare
interpersonala
c). comunicare n
grup mic
d). comunicare
publica (ptr. p ublicul
larg) este o
comunicare de masa
care foloseste
mijloace specifice

2.dupa
statutul
interlocutorilor si
relatia care
stabileste
3.dupa
codul
folosit

a). comunicare
verticala
b). comunicare
orizontala

a). comunicare
verbala
b). comunicare
paraverbala

c) comunicare
nonverbala

Precizari cu privire la conotatiile

specifice
-monolog interiorizat / verbalizat (de
vorba cu sine)
- ntre doua persoane
-realizat a n cazul unei relatii de tip
fata n fata
-gen conferinta, dizertatie, miting =
cnd ntre emitator si receptor se
stabileste o relatie directa sau
comunicare prin intermediul presei
scrise/vorbite (radio, TV), relatia fiind
indirecta/mediata de un suport de tip
special (presa, carte, afis, disc)
-realizata ntre parteneri cu statute
inegale (profesor-elev; sef-subaltern)
-ntre parteneri cu acelasi statut (elevelev; profesor-profesor; mama-tata
etc.)
-realizata prin intermediul cuvntului
spus /scris
-vizeaza caracteristicile vocii,
pronuntia, intensitatea rostirii, debitul
vorbirii, intonatia etc., sustine
comunicarea verbala pe care o si
nuanteaza
-realizata cu ajutorul limbajului
trupului (gesturi, mimica, nfatisare,
postura, miscare); exteriorizeaza
trairile interioare (emotii, sentimente,

Sursa Cucos C - Psihopedagogie, Ed. Polirom,1998

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

d). comunicare
mixta (cel mai des
ntlnita)
4. dupa
finalitatea
actului
comunicativ

5.dupa
natura
continutului

atitudini etc.) si sustine comunicarea

verbala
-presupune cuplarea ct mai eficienta a
celor trei de mai sus

a). comunicare
accidentala (ex.
remarca profesorului
cnd lipseste creta
necesara)
b). comunicare
subiectiva (ex.
exclamatia de
surpriza bravo
reprosul m -ati
suparat)
c).comunicarea
instrumentala (ex.
profesorul schimba
instantaneu modul
de predare, functie
de reactia clasei
pentru a-si atinge
obiectivele)
a). comunicare
referentiala (ex. o
regula, o definitie, o
axioma)
b). operational
metodologica
(demonstrarea,
simularea,
modelarea)

-vizeaza transmiterea ntmplatoare de

informatii, care nu sustin neaparat
procesul de nvatare umana

c). comunicare
atitudinala (realizata
pe parcursul lectiei
sau la sfrsit, cernd
punctul de vedere)

-valorizeaza ceea ce se transmite,

lundu -se n calcul situatia n care se
produce comunicarea si pozitia
partenerului

-exprima direct (verbal / paraverbal /

nonverbal) starea de spirit a
emitatorului, care astfel se
detensioneaza (bucurie / suparare)

-focalizata pe un anumit scop,

urmarind un efect clar, preconizat si
oferind posibilitatea de a modifica
comportamentul receptorului

-vizeaza transmiterea expresa a unui

anumit adevar (de obicei stiintific)

-are ca scop ntelegerea unui adevar,

precum si felul cum trebuie procedat
mental / actional (practic) pentru ca
adevarul transmis sa fie descifrat
(nteles)

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

6. dupa
capacita-tea
autoregla-rii

7. dupa
tehnica de
transmite-re
a mesajului

a). comunicare
lateralizata (uni directioanla)
b). comunicare
nelateralizata (este
ideala
a). comunicare
directa
b). comunicare
indirecta, care poate
fi:
- imprimata (presa,
carte, afis)
- nregistrata (disc,
banda, film)
- prin fir (telefon,
telegraf, prin cablu
)

-fara feed-back (gen comunicare prin

radio, TV, filme, banda magnetica
etc.; forme care nu admit interactiunea
fireasca, instantanee)
-cu feed -back concomitent, determinat
de prezenta interactiunii emitator
receptor
-uzeaza de mijloace primare (cuvnt,
gest, mimica)
-foloseste tehnici secundare: scriere,
tiparitura, unde hertiene, cabluri,
sisteme grafice etc.

Orice forma de comunicare este de un tip / altul n functie

de nota dominanta. Delimitarile de mai sus sunt facute din ratiuni
de ordin didactic (ca sa fie ct mai bine si mai corect nteleasa). n
viata, aceste forme coexista. Spre exemplu, comunicarea realizata
de profesor poate fi, n acelasi timp:
a) o comunicare n grup (se adreseaza tuturor cu o cerinta
pedagogica si/sau strict stiintifica)
b) o comunicare interpersonala (accentueaza o idee, ca
raspuns direct pentru elevul x)
c) o comunicare intrapersonala (se autointerogheaza, pe
masura ce preda: m-au nteles? este elevul x/y/z
atent la ce i-am spus?)
d) comunicare nelateralizata (feed-back concomitent,
emitatorul si receptorul coexistnd)
e) comunicare operational metodologica

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

De asemenea, acelasi act comunicational poate fi:

referential, operational si atitudinal. Spre exemplu, la o cerinta
(solicitare) verbala a profesorului, de genul enumerati asemanarile
si deosebirile ntre fenomenele x si y profesorul va indica
gestual (deci comunicnd nonverbal) maniera n care elevii pot
rezolva sarcina (deseneaza pe tabla doua coloane: una pentru
asemanari, alta pentru deosebiri) si chiar prin ton (paraverbal),
relevnd (sugernd) importanta deosebita a sarcinii (accentueaza
unele afirmatii), precum si convingerea ca elevii sunt capabili sa
rezolve cu succes sarcina (cerinta) de nvatare.
n continuare, ne vom ndrepta atentia asupra urmatoarelor
forme de comunicare: verbala, para si nonverbala, abordnd si
comportamentele specifice fiecarui tip de comunicare didactica.

2.2 Comunicare a verbala si comportamentele verbale

Una dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate n analiza
comunicarii umane are la baza natura semnelor utilizate n codarea
informatiei si canalul predilectic de transmitere a mesajului
rezultat. Consecinta: o posibila analiza pe trei planuri verbal /
para / nonverbal.
Extinznd discutia, comunicarea didactica este prin
specificul sau, o forma de comunicare preponderent verbala ce
domina activitatea de predare nvatare si care reflecta n egala
masura :
calitatile programelor scolare
calitatile statutare ale emitatorului (de obicei cadrul
didactic)
calitatile receptorului (scolar)
n acelasi timp, comunicarea verbala:
este specific umana
are forma orala/scrisa

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

utilizeaza canalul auditiv si/sau vizual

apeleaza la cuvnt pentru a codifica si transmite
informatia
permite formularea, nmagazinarea si transmiterea unor
continuturi diverse si complexe.
Multa vreme, comunicarea verbala a fost studiata ca
maniera dominant exclusiva a comunicarii umane, ceea ce a
determinat aparitia unor idei care au facut epoca. Prezentam succint
cteva dintre ele:
a) emiterea determina receptia (ce spune profesorul este
receptat de elev, nu si invers)
b) mesajul circula de la un pol activ (profesor) spre un pol
preponderent pasiv (elev)
c) lantul comunicational are directie liniara (de la emitator
la receptor, etapele prezente le conditioneaza pe cele
viitoare, invers nu)
d) mesajul are finalitate numai daca si la codare si la
decodare se foloseste acelasi limbaj (repertoriul
profesorului este nteles de elev si al elevului de
profesor)
Dar, pentru a fi atinse obiectivele, comunicarea
interpersonala impune ntelegerea codului, a sensului folosirii unor
expresii n conformitate cu ntrebuintarea lor. Semnificatiile
cuvintelor / expresiilor se gasesc n dictionare; fiecare vorbitor are
pentru unul si acelasi termen una sau mai multe semnificatii, deci
are si un dictionar propriu pentru limba pe care o vorbeste, func tie
de interpretarile pe care le da cuvintelor n timpul comunicarii.
Ascultndu-l / citindu-l pe acest vorbitor ne putem da seama de
gndirea lui, de cultura si educatia pe care le are. Mai mult,
gndirea si comunicarea se interrelationeaza deoarece:
gndirea devine comunicabila doar pentru ca limba
permite sa se dea expresie unor elemente de gndire ( sa
se ncarce cu semnificatie) ;

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

nevoile de comunicare conduc la obligatia de a se pune

ordine n gndire, pentru ca comunicarea sa aiba
acuratete (sa exprime exact ce simte si gndeste att
emitatorul, ct si receptorul).

Concluzia: trebuie sa distingem corect ntre limba si

vorbire!
Cel mai usor ne dam seama de acest lucru n comunicarea
orala (forma a comunicarii verbale) care trebuie sa fie: clara,
sincera, relaxanta, angajatoare, empatica, fidela.
Comunicarea orala este sensibil marcata de cadrul
situational n care se realizeaza, deoarece ofera informatii despre
starile si trairile intime ale subiectului. ntotdeauna, n mprejurari
diferite, vorbim limbi diferite cunoscute tuturor membrilor
grupului social, dar alternate dupa necesitati.
Constatam ca n comunicarea orala se opereaza att cu vorbirea ct
si cu ascultarea, deoarece acestea domina si predarea dar si
nvatarea. Spre exemplu, se considera ca n vorbirea curenta
emitem ~125 cuvinte/minut, desi 50% dintre adulti nu nteleg mai
mult de 13 cuvinte/minut. n predare, pentru frazele mai lungi de
18 cuvinte, inteligibilitatea scade cu 15%, deci sub ceea ce se vrea
nteles. S-a stabilit ca pentru a fi inteligibil mesajul (pentru elev)
viteza comunicarii nu trebuie sa fie mai mare de
2-3 cuvinte/secunda (sa ofere posibilitatea decodarii, respectiv a
ntelegerii si constientizarii rolului avut n comunicare). Cercetarile
n domeniu evidentiaza faptul ca blocajul comunicational poate fi
provocat de viteza vorbirii, dar si de incapacitatea scolarului de a
constientiza situatia de rol care controleaza continutul comunicarii
(rol de profesor, rol de elev etc.). P entru o comunicare orala
adecvata si eficienta trebuie adoptate atitudini pozitive si nsusite
comportamente verbale functionale, ce tin de calitatile vorbirii si
din care evidentiem ndeosebi:
1. Placerea de a vorbi efortul de a avea un ton prietenos,
politicos, cuplat cu priviri agreabile

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

2. Naturaletea exprimare fireasca, fara afectare, fara

cautarea fortata a cuvintelor sau expresiilor rare (pentru a
epata, a uimi, a soca)
3. Claritatea expunere sistematizata, concisa si usor de
nteles, fara efort, apelnd la respiratia controlata,
miscarea lejera a buzelor; ajuta la receptarea si
ntelegerea fara efort
4. Corectitudinea respectarea regulilor gramaticale
5. Precizia utilizarea acelor cuvinte si expresii necesare
pentru ntelegerea si facilitarea comunicarii
6. Armonia recurgerea la cuvinte/expresii care sa
provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia
vorbitorului, astfel nct sa ncnte auditoriul (scolari) si
sa sustina motivatia nvatarii
7. Finetea folosirea unor cuvinte/expresii prin care se pot
exprima indirect gnduri, sentimente, idei
8. Concizia exprimarea concentrata pe subiectul de
comunicat, fara divagatii inutile si neavenite.
Analiza complexa a aspectelor comunicarii orale implica si
un element semantic, al semnificatiilor termenilor utilizati. Sunt
supuse analizei structura vocabularului, cantitatea de informatie si
nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la continutul sau
obiectul comunicarii, coerenta n judecati si rationamente,
plasticitatea si expresivitatea termenilor.
Structura se refera la numarul si varietatea termenilor. Un
vocabular bogat si variat, denota capacitate intelectuala,
posibilitatea de a ntelege si rezolva usor situatii problema, un
anumit nivel de cunostinte si interes pentru cunoastere.
Cu ct vocabularul este constituit din termeni comuni de
larga utilizare, cu att cantitatea sa de informatie este mai ridicata.
Frecventa de utilizare a termenilor este n raport cu cantitatea de
informatie si gradul de abstractizare. Unele cuvinte redau nsusiri,
altele relatii, altele proprietati.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Abstractizarea furnizeaza o serie de indicatii cu privire la

calitatea instrumentelor intelectuale cu care opereaza individul si
asupra produselor teorii, rationamente, judecati, obtinute cu
ajutorul lor.
Masura n care termenii utilizati sunt potriviti pentru a
exprima cele dorite dau gradul de adecvare la continut. Utilizarea
unor termeni de circulatie redusa, fara a le cunoaste semnificatia
presupune fie nfumurare, fie supraestimare.
O conditie a comunicarii didactice de tip oral este coerenta
n judecati si rationamente , respectiv n gndire. Precizia n
judecati si rationamente, nlantuirea dintre premise si concluzii,
originalitatea n aprecierea oamenilor si evenimentelor, cunoasterea
si aplicarea regulilor gramaticale n vorbire si scris, toate pot
constitui criterii pentru aprecierea coerentei n gndire (att a
profesorului, ct si a scolarului).
Capacitatea profesorului de reda nu numai realitatea ca
atare, ci si atitudinea fata de ea ntr-un mod susceptibil de a
provoca si la cei din jur aceeasi rezonanta afectiva este numita
plasticitate si expresivitate. Din ele se pot deduce raportul n care
se plaseaza individul cu lumea n general, nivelul intelectual,
caracteristicile afective, bogatia fondului lexical.
n afara de comportamentele pozitive, n actul didactic (si
nu numai) ntlnim si o serie de comportamente nefunctionale,
negative care impieteaza asupra calitatii si eficientei activitatii de
predare nvatare. Frecvent ntlnite sunt:
agresivitatea verbala, manifestata prin atitudini critice
ale profesorului, afisarea ostilitatii acestuia (sau chiar a
scolarului) fata de clasa sau anumiti scolari, ceea ce
genereaza conflicte cu grade diferite de acuitate si care
streseaza si uzeaza relatia profesor -scolar;
discontinuitatea discursului didactic, respectiv pauzele
frecvente si lungi (lipsite de semnificatie) care
desemneaza un tonus neuropsihic scazut, concretizat n

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

oboseala precoce, reactivitate emotionala, teama, stima

de sine scazuta, conceptualizare defectuoasa;
vorbirea n salve/n asalt, caracterizata prin rostirea
precipitata, incoerenta de multe ori, a frazelor si care
marcheaza lipsa de fluenta a vorbirii (ce se poate
manifesta uneori pe un fond patologic);
pronuntie defectuoasa, neclara, neglijenta soldata prin
rostirea trunchiata a cuvintelor, sau neterminarea
propozitiei sau contopirea ntr-un sunet confuz a
sfrsitului unor cuvinte; toate acestea afecteaza sever
receptarea mesajului si decodarea. De regula, colericii si
melancolicii resimt mai acut defectele de pronuntie;
cautarea ostentativa a simpatiei, are ca rezultat
ncercarea de a-i face pe ceilalti sa accepte propriile
judecati; se concretizeaza prin rostirea mieroasa,
complice si evident nesincera;
cautarea recunostintei, marcata prin fraze cu substrat,
sugestive, ce sunt destinate atragerii atentiei
ascultatorului asupra propriei persoane; de regula se
apeleaza la vorbirea excesiv de tare / expunerea unor idei
extreme nu fabulatorii;
intonatia plata, monotona care oboseste ascultatorul si
care denota un fond afectiv sarac, inhibitie n
comportamentul social, lipsa de ncredere, timiditate
excesiva, lipsa de exercitiu n materie de vorbire n
public.

Concluzie: daca stilul sau mesajul verbal al profesorului nu

sunt corespunzatoare, ele au efecte relativ scazute asupra scolarilor
inteligenti si performanti si, n acelasi timp, au efecte negative
asupra celor cu inteligenta medie si sub medie aceasta pentru ca
scolarul este deosebit de receptiv la manifestarile profesorului, de
multe ori imitndu-l (mai mult sau mai putin constient), stiut fiind
si faptul ca ntotdeauna comportamentul verbal este usor

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

manipulabil. De aceea, scolarul va adopta fie un comportament de

cautare a contactului afectiv, fie de indiferenta, fie de respingere.
n ultima instanta esentialitatea actului de comunicare
profesor -scolar este data de relatia dintre acesti doi parteneri
educationali, de transmiterea si receptarea de semnificatii si de
modificarea voita sau nu a comportamentului.
Din asemenea considerente, importante sunt calitatile
vorbitorului si ascultatorului, pe care le vom marca n cele ce
urmeaza, unele dintre ele fiind deja enuntate.
A) Calitatile vorbitorului (cadru didactic/scolar)
Situatia vorbirii, a trecerii limbii n act presupune o serie
de abilitati necesare interlocutorilor ( profesori si scolari) pentru a
reusi o comunicare didactica eficienta . Daca pna aici am prezentat
conditiile teoretice ale comunicarii, e cazul sa ne ndreptam atentia
spre conditiile cerute de operationalizarea comunicarii. Si vom
aborda mai nti calitatile care marcheaza personalitatea
vorbitorului, a comunicatorului (a emitatorului):
Claritate - organizarea continutului de comunicat astfel
nct acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular
adecvat temei si autorului; o pronuntare corecta si completa a
cuvintelor;
Acuratete presupune folosirea unui vocabular bogat
pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa
a subiectului de comunicat;
Empatia vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor
interlocutorilor, ncercnd sa nteleaga situatia acestora, pozitiile
din care adopta anumite puncte de vedere, sa ncerce sa le nteleaga
atitudinile, manifestnd n acelasi timp amabilitate si prietenie;
Sinceritatea situatia de evitare a rigiditatii sau a
stngaciei, recurgerea si mentinerea ntr-o situatie naturala;

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Atitudinea evitarea miscarilor bruste n timpul vorbirii, a

pozitiilor ncordate sau a unora prea relaxate, a modificarilor bruste
de pozitie, a scaparii de sub control a vocii;
Realizarea contactului vizual este absolut necesar n
timpul dialogului, toti participantii la dialog sa se poata vedea si sa
se priveasca, contactul direct, vizual, fiind o proba a credibilitatii si
a dispozitiilor la dialog;
nfatisarea reflecta modul n care te privesti pe tine
nsuti: tinuta, vestimentatia, trebuie sa fie adecvate la locul si la
felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;
Postura pozitia corpului, a minilor, a picioarelor, a
capului, a spatelui - toate acestea trebuie controlate cu abilitate de
catre vorbitor;
Vocea urmariti daca sunteti auziti si ntelesi de cei care va
asculta, reglati-va volumul vocii n functie de sala, de distanta pna
la interlocutor, fata de zgomotul de fond;
Viteza de vorbire trebuie sa fie adecvata interlocutorilor
si situatiei; nici prea mare pentru a indica urgenta, nici prea nceata,
pentru a nu pierde interesul ascultatorului;
Pauzele de vorbire sunt recomandate atunci cnd
vorbitorul doreste sa pregateasca auditoriul pentru a receptiona o
idee importanta.
B) Calitatile ascultatorului (scolar/cadru didactic)
Pentru a ntelege de ce actiunea de a asculta este importanta
n comunicare, e necesar sa trecem n revista fazele ascultarii:
Auzirea actul automat de receptionare si transmitere la
creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului, exprima
impactul fiziologic pe care produc undele sonore;
ntelegerea corespondentul notional al undelor sonore,
respectiv identificarea continutului informativ comunicat,
recompunerea sunetelor auzite n cuvinte, a cuvintelor n propozitii
si fraze;

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Traducerea n sensuri este implicata memoria si

experienta lingvistica, culturala, de vorbire a ascultatorului;
Atribuirea de semnificatii informatiei receptate n
functie de nivelul de operationalizare a limbii, a vocabularului, a
performatei lingvistice;
Evaluarea efectuarea de judecati de valoare sau adoptare
de atitudini valorice din partea ascultatorului.
Dupa ce am detaliat fazele ascultarii, ntelegem ca o
comunicare verbala nu este deplina daca n realitate nu se afla si un
receptor; o buna comunicare, o reusita a acesteia, depinde si de
atitudinea ascultatorului. Iata, deci, care sunt calitatile unui bun
ascultator:
Disponibilitatea pentru ascultare ncercarea de a
patrunde ceea ce se comunica, de a urmari ceea ce se transmite;
Manifestarea interesului a asculta astfel nct sa fie
evident ca cel care vorbeste este urmarit; celui care vorbeste trebuie
sa i se dea semnale n acest sens;
Ascultarea n totalitate nu va grabiti sa interveniti ntr-o
comunicare; lasati interlocutorul sa-si expuna toate ideile, sa
epuizeze ceea ce vrea sa spuna;
Urmarirea ideilor principale nu va pierdeti n amanunte;
daca cereti reveniri asupra unui subiect, ncercati sa va referiti la
ideile principale din ceea ce a fost spus si nu insistati pe lucruri fara
importanta;
Ascultarea critica ascultati cu atentie si identificati cu
exactitate cui i apartin ideile care se comunica, interlocutorului sau
altcuiva;
Concentrarea atentiei concentrati-va pe ceea ce se
spune, nu pe ceea ce nu se spune, pe efectele secundare ale
comunicarii sau pe cele colaterale, accidenta le care pot sa apara n
timpul comunicarii;
Luarea de notite ajuta la urmarirea mai exacta a ideilor
expuse; permite elaborarea unei schite proprii a ceea ce a fost
expus;

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Sustinerea vorbitorului o atitudine pozitiva , de

ntrajutorare din partea auditorului, pentru a permite emitentului sa
izbuteasca n ntreprinderea sa.
Sintetiznd, comunicarea realizata prin intermediului
vorbirii este ca o oglinda a propriului eu, a propriei persoane; ne
reprezinta si ne defineste si din aceste considerente ea trebuie sa fie
marcata de acuratete, ndeosebi n practica educationala.

2.3 Comunicarea paraverbala

si comportamentele paraverbale
Este o forma a comunicarii didactice caracterizata prin
aceea ca informatia este transmisa prin elemente vocale si
prozodice care nsotesc cuvntul sau vorbirea n general
(caracteristicile vocii, accentul n pronuntie, intensitatea vorbirii,
ritmul, intonatia, pauza etc.)
Nu exista, ca forma a comunicarii dect concomitent cu
comunicarea verbala; daca luam n calcul continutul, comunicarea
para si comunicarea verbala, nu pot fi separate, acelasi mesaj verbal
putndu-si modifica sensul si semnificatia n functie de implicarea
paraverbalului si devenin d altceva (exemplu: un DA
pronuntat/intonat mormait ca un NU).
Canalul folosit: cel auditiv.
n privinta comunicarii paraverbale se impune luarea n
calcul si valorizarea comunicationala a tacerii. Orice elev si/sau
profesor apeleaza sistematic la tacere, care poate fi: tacerenedumerire; tacere-vinovatie; tacere protest (fronda); tacereaprobare; tacere provocatoare; tacere laborioasa (se gndeste
intens), tacere simulativa; tacere ncapatnata; tacere obraznica;
tacere-pedeapsa etc.
Comunicarea paraverbala exprima, deci, o stare atitudinala
manifesta, fiind importanta pentru relatia profesor -elev-elev.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

2.4 Comunicarea nonverbala

si comportamentele nonverbale
n contextul tipurilor de comunicare, comunicarea
nonverbala prezinta interes din cel putin doua motive:
1. rolul ei este adesea minimalizat;
2. ntr-o comunicare orala, 55% din informatie este
perceputa si retinuta prin intermediul limbajului
nonverbal. Acest procentaj a fost stabilit la mijlocul
anilor 70 de M. Weiner, care a considerat ca ponderea
comunicarii nonverbale n cadrul comunicarii este mare,
avnd un rol deosebit de important.
Concluzia: limbajul nonverbal, concretizat n gesturi,
mimica, postura, prezenta personala, poate sprijini, contrazice sau
substitui comunicarea verbala. Practic, mesajul nonverbal este cel
mai apropiat de realitatea eminentului si i se acorda atentia cea mai
mare de catre interlocutor.
Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbala
are o mai mare precocitate, bazndu-se att pe comportamente
nnascute si expresive ale afectelor si emotiilor, ct si pe cele
dobndite prin nvatare sau imitatie. La fel ca si paraverbalul,
nonverbalul este canalul predilect al comunicarii afective
atitudinale, contribuind la stabilirea dimensiunii relationale a
actului comunicativ. Vorbim cu ajutorul organelor verbale, dar
comunicam cu ntregul nostru corp, fiecare parte a acestuia
subliniind, ntarind, afirmnd sau negnd ceea ce buzele noastre au
rostit.
Cu alte cuvinte, limbajul corpului furnizeaza instantaneu un
raspuns vorbitorului, comunicndu-i indirect cum se prezinta.
Mesajele nonverbale tind sa dezvaluie, de exemplu, dorinta de
sinceritate a celui ce comunica, convingerea, abilitatea, atitudinea
si sentimentele, masura n care auditoriul i accepta mesajul.
Neconstientizarea sau ignorarea importantei acestor mesaje sau

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

imposibilitatea de a citi si interpreta acest limbaj fac sa se piarda o

parte din substanta comunicarii.
GESTURILE
Exprimarea verbala este facilitata ndeosebi de gestica si de
miscare. Interzicerea acestora de catre profesor poate bloca
comunicarea verbala (apar blocajele, pauzele marcate de a, a,
cuvintele ajung mai greu pe buze, starea de iritare creste etc).
Constatam ca mai ales gesturile sustin psihologic comunicarea
verbala. ntrebarea este ce identitate au gesturile, ce ne obliga sa
gesticulam, care sunt gesturile cel mai des folosite, cum se clasifica
ele? Majoritatea cercetatorilor iau ca punct de pornire raporturile
gestului cu cuvntul, clasificndu-le n gesturi substitutive,
completive si de nsotire a discursului verbal (dupa Mihai Dinu). O
alta clasificare mult citata este cea a cercetatorilor P. Ekman si W.
Friesen, potrivit carora gesturile sunt de urmatoarele feluri:
1. gesturi mimice sau corporale (expresori) nsotesc o
traire organica cu tenta afectiva (tresarire, roseata,
crispare de durere); au valoare comunicativa marcnd
exprimarea (ne blbim, vorbim greu, suntem tematori);
au valoare culturala (tristetea, durerea, dezgustul,
amenintarea, nelinistea, triumful, victoria) sunt
exprimate cam la fel peste tot n lume (ncruntarea,
dispretul, sursul, semnul V pentru victorie sau O pentru
triumf). Faciliteaza relatia profesor-elev; adult-copil,
deoarece comunic a starile sufletesti ale emitatorului. Ele
sunt mai mult indicii dect semnale.
2. gesturi de reglaj/miscari
care permit schimbul
verbaldintre interlocurori (regulatori), care dirijeaza,
controleaza si ntretin comunicarea verbala; exemple:
apropierea de partener, pozitia de ascultare, schimb de
priviri reciproc, cererea cuvntului, ridicarea n picioare,
cresterea / ncetinirea debitului verbal etc.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Se apeleaza la ele atunci cnd:

se doreste afirmarea, cresterea elocventei, cucerirea
auditoriului etc.
apar doar n prezenta partenerului cu care se comunica.
Daca partenerul nu este de fata (convorbire telefonica),
frecventa acestor miscari scade drastic. Au functie
expresiva si fatica deoarece releveaza atitudinea
participantilor fata de interactiune.
3. miscari care sustin si completeaza exprimarea verbala
(ilustratori):
sunt o comunicare a experientei sociale a
individului, fiind gesturi care se dobndesc prin
nvatare
indica directia (sus/jos, acolo/aici, departe,
nainte/napoi); forma (dreptunghi, spirala, cerc
etc.); dimensiunea (mare, mic); persoana (tu, mie,
lui); modul de actiune (ncet/repede)
au rolul de a accentua/ntari/explica cuvntul,
ndeplinind functia de nsotire si completare a
comunicarii verbale.
4. gesturi cu semnificatie speciala (embleme) nlocuiesc
cuvintele. Sunt arbitrare, au valoare de semn si
echivalent lingvistic cert, de unde si valoarea de
substituit al cuvntului (exemplu: miscarea capului
pentru Da/Nu, clipitul complice din ochi; degetul la
tmpla pentru nebunie; palma pe obraz si tmpla
pentru somn; degetul la buze pentru liniste etc.)
5. gesturi stereotipe cu rol manipulatoriu (adaptorii); sunt
de cele mai multe ori ticuri:
au rol de descarcare si de echilibrare psihica
sunt de doua feluri:
- manipulari de obiecte n scop practic (aranjatul
cravatei, miscatul pixului, aranjarea n timp ce
vorbim a unor foi etc.) se numesc si alteradaptori,

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

respectiv automanipulari (rasucirea unei suvite

de par, atingerea urechii, balansul piciorului,
rosul unghiilor, suptul degetului, leganatul
capului etc). Se numesc si auto-adaptori (raspund
unor nevoi intime)
sunt gesturi automate care sporesc (frecvent) n
momente de concentrare, de tensiune psihica, de
singuratate etc.
sunt o supapa pentru detensionare
pot fi o gestica ce vine din copilarie, de multe ori.
Adaptorii constituie clasa de gesturi cea mai putin legata de
comunicare.
Concluzie: cele cinci categorii de gesturi au functii
specifice:
fie dezvaluie subiectul care comunica (expresorii)
ticuri, expresii cu ncarcatura culturala;
fie structureaza comunicarea (regulatorii) n
functie de privire, pozitie, debit putem sa
comunicam cursiv, normal;
fie
determina/ntaresc
continutul
transmis
(ilustratorii si embleme le) ntarind cuvntul cu un
semn (clipim complice, miscam capul, ducem
degetul la buze pentru liniste);
fie faciliteaza racordarea si adaptarea partenerilor la
situatia de comunicare (prin adaptori) ajutndu-ne
sa ne echilibram emotional, sa ne detensionam,
pentru a nu altera comunicarea.
Daca vizam comunicarea didactica, atunci putem apela la o
alta clasificare a gesturilor/miscarilor profesorului n procesul
educational, facuta n anul 1977, de catre B.M. Grant si G.D.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Hennings, care evidentiaza doua mari categorii de miscari,

respectiv:
A miscari personale sau de autoreg lare proprii fiecarui
profesor si concretizate n gesturi sau ticuri specifice de natura
personala: aranjarea cravatei, fixarea ochelarilor, aranjarea parului,
nchiderea/deschiderea hainei s.a.m.d.;
B miscari de instruire care au statutul de parti
componente ale actului de predare, comunicnd semnificatii
esentiale.
Pentru exemplificare, redau mai jos cteva miscari de
instruire ale profesorului:
indicarea tablei si fixarea privirii spre un anumit elev;
ndreptarea intentionata a privirii asupra clasei;
baterea palmelor, pocnirea degetelor;
aruncarea privirii spre o priza si nmnarea
prelungitorului unui elev, n mod ostentativ;
miscarea capului n sens afirmativ/negativ, n timp ce
un elev raspunde;
ridicarea sprncenelor, strngerea buzelor, etc.
La rndul lor, si elevii recurg la nonverbal (NV) n reactia
lor la clasa. Aceste miscari de instruire ale elevilor au valoare de
feed-back pentru profesor, dar numai n conditiile n care
profesorul le interpreteaza corect. n cele ce urmeaza, exemplific cu
o suita de miscari de instruire ce au frecventa deosebita n
comportamentul elevilor la clasa:
ridicarea minii;
balansarea capului (fata -spate) n timpul predarii;
ncretirea fruntii n timp ce profesorul explica;
privirea repros ndreptata spre un coleg;
privirea spre fereastra; agitatie n banca.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Pentru a ne da seama ct de frecvente sunt gesturile pe care

le folosim, putem sa ncercam sa vorbim cu minile la spate.
Cteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strngerea
pumnilor denota ostilitate si mnie, sau, depinznd de context,
determinare, solidaritate, stres; brate deschise sinceritate,
acceptare; mna la gura surpriza si acoperirea gurii cu mna
ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit n palma semnifica
plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota
interes extrem. Minile tinute la spate pot sa exprime superioritate
sau ncercare de autocontrol.
Atentie nsa si la diferentierile culturale. De exemplu, prin
miscarea capului de sus n jos spunem da, n timp ce oamenii din
Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la
stnga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la
noi, insulta n Thailanda si absolut neutru, de indicare, n SUA.
Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca
nepoliticoasa n multe tari, dar gesturile minilor au creat faima
italienilor de popor pasional.
Modul n care americanii si ncruciseaza picioarele
(relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al
europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor
difera de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa
daca aceasta nseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa
demonstreze controlul asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie
destul de constienti de modul n care fac acest gest si l asociaza n
moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Btitul
picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.
EXPRESIA FETEI
Comunicarea prin expresia fetei include mimica
(ncruntarea, ridicarea sprncenelor, ncretirea nasului, tuguierea
buzelor etc.) zmbetul (prin caracteristici si momentul folosirii) si

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia

privirii etc.).
Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia
acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. n mod
normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens n
timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca ntr-o conversatie
cu o femeie, ceea ce exprima ochii este mult mai important dect
ceea ce exprima cuvintele.
1. Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica:
fruntea ncruntata semnifica preocupare, mnie, frustrare;
sprncenele ridicate cu ochii deschisi mirare, surpriza;
nas ncretit neplacere; narile marite mnie sau, n alt
context, excitare senzuala; buze strnse nesiguranta,
ezitare, ascunderea unor informatii.
2. Zmbetul este un gest foarte complex, capabil sa
exprime o gama larga de informatii, de la placere,
bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena.
Interpretarea sensului zmbetului variaza nsa de la
cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strns
corelata cu presupunerile specifice care se fac n legatura
cu relatiile inerumane n cadrul acelei culturi.
3. Privirea. Se presupune ca ochii sunt oglinda sufletului.
Modul n care privim si suntem priviti are legatura cu
nevoile noastre de aprobare, acceptare, ncredere si
prietenie.
Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un nteles.
Privind pe cineva confirmam ca i recunoastem prezenta, ca exista
pentru noi; interceptarea privirii cuiva nseamna dorinta de a
comunica. O privire directa poate nsemna onestitate si intimitate,
dar n anumite situatii comunica amenintare. n general, o privire
insistenta si continua deranjeaza.
Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor
indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor n sus exprima

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

ncrederea de a ne aminti ceva; n jos tristete, modestie, timiditate

sau ascunderea unor emotii. Privirea ntr-o parte, sau a nu privi pe
cineva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii
nseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.
Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc,
n general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine
de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a
nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.
Dupa Mark Knopp, functiile mai importante ale
comunicarii vizuale sunt n numar de patru:
a) cererea de informatie; privirea joaca un rol determinant
n realizarea feed-back-ului, ea constituind principalul
mijloc de reglare a interactiunii.
b) semnalul dat altor persoane ca pot vorbi; ntr-o
comunicare de grup, selectarea vorbitorului urmator
poate fi facuta pe cai lingvistice, sau prin orientarea
deictica a privirii.
c) indicarea naturii relatiei; orientarea si durata privirii nu
se asociaza numai cu interesul sau cu ostilitatea , ea poate
semnala si existenta unui raport social de un tip anume.
d) compensarea distantei fizice; interceptarea privirii cuiva
aflat la distanta, ntr-un loc aglomerat, ne face sa ne
simtim mai apropiati de el, chiar daca, practic, ramnem
departe unul de altul. n paralel cu proxemica spatiala,
privirea instaureaza o proxemica vizuala, ce poate intra
n contradictie cu cea dinti.
De natura relatiei depinde si amplasamentul punctului catre
care ne atintim privirea. ntr-o convorbire oficiala se vizeaza, n cea
mai mare parte a timpului, un loc situat n mijlocul fruntii
interlocutorului. O conversatie amicala coboara punctul ochit
undeva ntre ochi si gura, pentru ca un grad mai mare de intimitate
sa l aduca mai jos, ntr-o regiune situata ntre barbie si zona
coapselor.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

POSTURA CORPULUI
Postura/pozitia comunica n primul rnd statutul social pe
care indivizii l au, cred ca l au, sau vor sa l aiba. Sub acest aspect,
constituie un mod n care oamenii se raporteaza unii fata de altii
atunci cnd sunt mpreuna. Urmarile posturii corpului ne dau
informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura
sufleteasca.
O persoana dominanta tinde sa tina capul nclinat n sus, iar
cea supusa n jos. n general, aplecarea corpului n fata semnifica
interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare.
Pozitia relaxata, nclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare,
plictiseala sau autoncredere excesiva si aparare la cei care
considera ca au statut superior interlocutorului.
Posturile pe care le au oamenii, corelate cu relatia dintre ei
atunci cnd sunt mpreuna se pot clasifica n trei categorii:
1. de includere/neincludere, postura prin care se defineste
spatiul disponibil activitatii de comunicare si se limiteaza
accesul n cadrul grupului. De exemplu, membrii
grupului pot forma un cerc, pot sa se ntoarca/aplece spre
centru, sa -si ntinda un brat sau picior peste intervalul
ramas liber, indicnd prin toate acestea ca accesul la grup
este limitat.
2. de orientare corporala se refera la faptul ca doi oameni
pot alege sa se aseze fata -n fata (vis-avis) sau alaturi
(paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru
conversatie, iar a doua neutralitate.
3. de congruenta/necongruenta, postura care comunica
intensitatea cu care o perosoana este implicata n ceea ce
spune sau face interlocutorul. Participarea intensa
conduce la postura congruenta (similara cu a
interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului
declanseaza n acest caz schimbarea posturii celui
puternic implicat n comunicare. n cazul n care exista

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

ntre comunicatori divergente de statut, de puncte de

vedere sau opinii, apar posturile necongruente: persoana
nu priveste spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici
o forma.
Sunt pozitii foarte importante n actul didactic, ce trebuie
cunoscute n primul rnd de catre profesori.
PREZENTA PERSONALA
Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul
formei corpului, a mbracamintei, a mirosului (parfum, miros
specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare,
starea/conditia individului.
Avem n cultura noastra anumite atitudini privind legatura
dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem
trei tipuri de fizicuri:
1 - ectomorf (fragil, subtire si nalt);
2 - endomorf (gras, rotund, scurt);
3 - mezomorf (musculos, atletic, nalt).
Datorita conditiilor sociale am nvatat ce sa ne asteptam
de la oamenii apartinnd diferitelor categorii. Astfel, tindem sa-i
percepem pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitiosi, suspiciosi,
tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi i
percepem ca fiind batrniciosi, demodati, mai putini rezistenti fizic,
vorbareti, buni la suflet, agreabili, de ncredere, prietenosi,
dependenti de altii; pe mezomorfi i percepem ca fiind ncapatnati,
puternici, aventurosi, maturi n comportare; n masura n care este
rezultatul unei alegeri personale, oglindeste personalitatea
individului, este un fel de extensie a eului si, n acest context,
comunica informatii despre aceasta. Ea poate afecta chiar
comportamentul nostru general sau al celor din jur. mbracamintea
se poate folosi pentru a crea un rol.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

mbracamintea si accesoriile pot marca statutul social real

sau pretins. De exemplu, femeile care acced la o functie
manageriala nalta vor tinde sa se mbrace ntr-un mod particular
(costum sobru din doua piese), purtnd accesorii similare celor
barbatesti (servieta diplomat).
mbracamintea non-conformista comunica faptul ca
purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de
probleme sau artist. Pentru situatiile didactice este apreciata
mbracamintea decenta.
n final, dupa ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj n
parte, este bine sa cunoastem anumite aspecte ale limbajului nonverbal de care trebuie sa tinem cont n interpretarea lui:
pentru a evita interpretarea gresita a unui element de
limbaj non-verbal este bine sa-l interpretam n contextul
tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale
caracteristicile de personalitate individuale, de educatie,
experienta de viata etc., sunt elemente care trebuie luate
n considerare n interpretarea corecta a limbajelor nonverbale
modul de folosire si interpretare a limbajelor non-verbale
difera sub multe as pecte: de la cultura la cultura, de la
individ la individ, de la profesie la profesie etc.

2.5 Concluzii
Ce idei forta se desprind din cele prezentate pna
acum?
1. Vorbim apelnd la coardele vocale, dar comunicam cu
ntregul corp pe care l facem si mai expresiv cu ajutorul:
relatiilor stabilite cu partenerul;
mbracamintii purtate;

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

spatiului pe care-l controlamsi cu ajutorul distantei

la care ne plasam fata de auditoriu.
Asadar, comunicarea para si nonverbala, constituie canalul
predilect al comunicarii afective, atitudinale, contribuind la
stabilirea dimensiunilor relationale ale actului comunicational si
fiind esentiale n nceperea, sustinerea si oprirea comunicarii.
Ajutati de para si nonverbal oamenii se comporta ca si cum
n permanenta ar avea de jucat un rol la scena deschisa, pentru care
asteapta aplauze sau recompense. La modelarea comunicarii
extraverbale sunt antrenati factori biologici (genetici si
constitutionali),
psihologici
(ndeosebi
cei
emotionali),
socioculturali (nivelurile de instruire, modele culturale),
socioprofesionali (modele socioprofesionale).
2. ntr-o comunicare didactica care este preponderent
verbala comunicarea paraverbala si comunicarea
nonverbala nu vin n completare, ci formeaza un ntreg
bine structurat, complex si convergent. Desi nu au
aceleasi regimuri si ritmuri de codare, transmitere si
decodare, lipsa uneia sau alteia saraceste si ngreuneaza
comunicarea, cu att mai mult cu ct comunicarea
paraverbala si comunicarea nonverbala sunt de 4,5 ori
mai rapid decodificate (interpretare, nteles) dect
comunicarea verbala; de multe ori mentionez
comunicarea nonverbala este cea care da sens mesajului
(un gest, o clipire, o mimica etc.). De asemenea, un
mesaj informational caruia i se adauga voit latura
paraverbala, si schimba cu 180 grade semnificatia (un
accent, o pauza/tacere, o anumita inflexiune a vocii, un
anumit ritm poate sa treaca mesajul de la seriozitate la
persiflare/interogare/amenintare/indiferenta/stupoare/
angoasa/etc.).
3. Trairile afective si atitudinile indispensabile pentru
dimensiunea relationala a comunicarii se transmit mult
mai usor si mai bine prin comunicare paraverbala si

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

comunicare nonverbala (55% prin comunicare

nonverbala; 38% comunicare paraverbala).
Exemplu: interziceti vorbitorului (profesor/scola r), gestica
si mimica atunci cnd transmite mesajul informational si ntreaga
comunicare va suferi ca ritm, coerenta, intensitate, sugestivitate,
spectaculozitate si chiar releva nta.
Daca profesorul doreste sa atraga atentia elevilor si
actioneaza la maniera: Atentie, va rog! spus ca atare, monoton,
linear nu obtine rezultate (elevii continua sa faca ceea ce faceau
pna atunci).
Daca spune, nsa, Atentie, va rog! cu un ton ridicat (nu
tipat), hotart, ferm, sprncene mbinate, saltnd pe vrfuri atunci
cel putin pentru cteva secunde elevii tresar, se mobilizeaza, se uita
la profesor si se pregatesc sa retina/sa se conformeze .
4. Tot n comunicarea didactica, cnd avem de prezentat
continuturi implicite, comunicarea para si nonverbala
trebuie sa fie concordante pentru a sustine comunicarea
verbala si a-l ajuta pe scolar sa descopere si sa nteleaga
(exemplu: nu poti sa faci o afirmatie dura cu o voce
vesela, dar avnd o mina trista).
n acelasi timp, ntre: comunicarea verbala si comunicarea
paraverbala pe de o parte, comunicarea verbala si comunicarea
nonverbala pe de alta parte, pot apare discordante, n functie de
continutul mesajului si de intentia vorbitorului.
Exemplu: o ironie ca o lauda, dar pe un ton dispretuitor,
avnd o mimica zeflemista sau chiar dispretuitoare poate induce n
eroare interlocutorul, care nu mai stie ce sa creada.
Logic, ca sens, comportamentele paraverbale si nonverbale
luate mpreuna sunt concordante pentru ca presupun constie nta,
voluntarism si spontaneitate.
Cuplarea comunicarii verbale cu comunicarea paraverbala
si comunicarea nonverbala, interactiunea si interconditionarea
acestora dau acuratete comunicarii umane, respectiv dau
autenticitate si integritate, ale caror beneficii sunt multiple.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Acuratetea comunicarii implica ntregul EU n comunicare: si

mintea, si trupul, si spiritul si inima (sufletul) (si biologicul, si
psihologicul, si socialul si culturalul); si constientul si
subconstientul; si gndirea rationala, si adncurile sufletului.
Acuratetea comunicarii presupune ca ceea ce a fost spus
curge de la vorbitor ca sincer si complet, iar ceea ce e auzit de
ascultator e primit n ntregime.
Acuratetea comunicarii = echilibrul ntre minte, intelect
(spirit) si inima. Acuratetea comunicarii genereaza si sustine
autodesavrsirea.
ntre cele trei tipuri de comunicare, cu comportamentele
corespunzatoare, se instituie relatii temporare si de sens.
Simultaneitatea este obligatorie n cazul celei verbale si
paraverbale, n timp ce comportamentul nonverbal poate fi
simultan, anticipativ sau succesiv. De aceea Bourdieu a tinut cont
n calcularea eficientei actului de comunicare educativa att de
caracteristicile schemei de comunicare, ct si de faptul ca la un
moment dat sau chiar pe ntreaga perioada a comunicarii, aceasta
poate deveni lateralizata daca sensul sau este unidimensionat si
unidirectionat, de la emitator la receptor, cnd receptorul nu devine
niciodata emitator si deci actul comunicarii nu e o interactiune
autentica pentru ca nu exista feed-back.

& Rezumat
Comunicarea didactica este prin specificul sau o forma de
comunicare preponderent verbala, care reflecta calitatile celor doi
parteneri (profesor si elevi), precum si calitatile curriculei scolare.
n acelasi timp, comunicarea didactica depinde si de ansamblul
componentelor para si nonverbale, care vin sa sustina interactiunea
formativa dintre profesorul-emitator traditional si scolarul-receptor,
interactiune care vizeaza planurile : cognitiv, afectiv, caracterial,
motivational.

Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

B Cuvinte cheie

comunicare verbala, paraverbala, nonverbala

limbajul corpului, mimica gestica
comportamente comunicationale
acuratetea comunicarii.

Teme de reflectie si sarcini de munca independenta

Urmariti cu atentie conversatii ale colegilor, care va sunt
accesibile, si ncercati sa deduceti ponderea fiecarui tip
de comunicare.
2. Realizati n fiecare zi un exercitiu personal de
comunicare verbala, pentru a va mbunatati abilitatile de
comunicator.
3. Identificati un repertoriu de gesturi care sa corespunda
tipologiei prezentate.
1.

Referinte bibliografice
Dinu, M.

Comunicarea , Editura Algos, Bucuresti, 2000

Cucos, C.
(coord.)

Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998

Leroy, G.

Dialogul n educatie , Editura Didactica

si P edagogica , Bucuresti 1974

Paun, E.

Socio pedagogie scolara, Editura Didactica

si P edagogica , Bucuresti,1982

Soitu, L.

Pedagia comunicarii, Editura Didactica

si P edagogica, Bucuresti, 1995