Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SUBIECTUL
Poemul incepe cu o dedicatie lirica:poetul insingurat, simte aparand din umbrele trecutului
amintirile. Dedica umanitatii acest cant. Urmeaza prologul in teatru: dupa exemplul lui Shakespeare, se
foloseste procedeul teatrului in teatru, directorul teatrului vrea o actiune senzationala,poetul sustine
temeiurile ideale ale artei. Prologul urmator se desfasoara in cer ; viziunea dramatica este aceea a
misterelor medievale. Mefistofel apare intr-un duel temerar cu Dumnezeu. Dumnezeu ingaduie diavolului
sa stea intre oameni, convins ca acestia sunt puternici in nazuintele lor spre bine. Ca obiect al prinsorii este
ales Faust. Prologul acesta se desfasoara in ton de farsa, dar ascunde un puternic clocot uman.
Odata cortinele cerului trase, incepe drama pamanteasca. Faust, un batran medic, filozof, jurist,
teolog mediteaza. Stiinta nu i-a adus echilibrul interior, asa ca apeleaza la magie, dar semnul
macrocosmosului nu-l exalta, iar spiritul pamantului il inspaimanta. Are evidenta ingustimii lucrurilor
omenesti. Vrea sa-si ia viata, dar sunetul clopotelor, amintindu-i de copilarie, il redau vietii. Pleaca printre
oameni simpli, in zi de sarbatoare, impreuna cu discipolul sau Wagner.
Revenit in camera sa de studiu, lui Faust ii apare diavolul sub forma unui caine negru. Interesul
dramatic creste. Poetul ne duce in atmosfera de magie a renasterii. Acum se releva Mefistofe; scena lunga,
se desfasoara in jurul motivului central al pactului. Faust fagaduieste sa se recunoasca in deplina stapanire
a diavolului, in clipa in care va fi atat de fericit incat va cere clipei sa se opreasca. Mefistofel ii ofera lui
Faust mai intai placerile vinului, in pivnita lui Auerbach, apoi il intinereste in bucataria vrajitoarelor.
Atmosfera est groteasca, de fantastic demonic. I se arata iubirea, prin aparitia inocenta a Margaretei. Faust
traieste experienta iubirii umane, experienta vie, spontana si profunda. Cadrul acestei idile este un mic
oras de provincie germana, in care timpul parca s-a oprit in loc. Mefistofel curma iubirea dintre Faust si
Margareta, maniindu-l pe Faust la uciderea fratelui Margaretei. Actiunea se desfasoara in timpi grabiti,
intre zidurile oraselului gotic, in obscuritatea noptii. In timp ce Margareta isi urmeaza drumul ei inconstient
spre delictul uman( otravirea mamei si uciderea copilului pe care il are cu Faust) inpinsa la aceastea de
manevrele diavolului, Faust ii cere lui Mefistofel sa-si poata stinge in abisurile simturilor pasiunea sa. Este
dus in NoapTEA Walpurgiei. In Visul noptii Walpurgiei asistam la nunta lui Oberon cu Titania, o
reprezentare fabuloasa, in stil Antic, cu personaje mitice, inspirata de Margareta si moartea ei adduce o
poezie de profunda umanitate: interventia lui Mefistofel nu face decat sa redea mai luminoasa mantuirea
Margaretei, al carui suflet este purtat de ingeri.
In partea a doua a poemului, Faust, departe de locul unde si-a incheiat Margareta scurta si tragic sa
existent, se regaseste intr-o poiana alpine. Atmosfera este romantica , de primavara Montana. Faust se
cufunda intr-un somn profund, ce-l purifica de erorile traite si il intareste pentru experiente noi. Impreuna
cu Mefistofel va ajunge la curtea Imparatului. Apar, incorporate alegoric, vederile autorului asupra rolului
nefast al principiilor, asupra politicii statelor. Transfigurat in cavaler medieval, Faust o va intalni pe Elena,
dar pentru aceasta va infrunta pe Imparat, va patrunde in imperiul mumelor ( personaje alegorice de o
complexa semnificatie simbolica). Din iubirea lui Faust cu Elena se va naste Euphorion, rapitor al focului ca
si Prometeu; va zbura ca Icar, dar se va prabusi. Disparitia lui e comentata intr-o lamentare lirica, care ne
sugereaza ca personajul i-a fost inspirit de destinul lui Byron.
Elena dispare, invaluita in valuri, in fantasme, in nori. Faust se trezeste pe un munte in Germania; ia
parte la un razboi. Mareea, in cursul ei ii sugereaza planul de a smulge oceanului pamanturile. Se avanta in
lupta si reuseste ca din mlastinile primate de la Imparat, dupa razboi, sa faca un tinut fertil. Faust,
centenar, este admirat si temut pentru puterea lui. Dar nu este multumit; pune pe Mefistofel sa alunge pe
Philemon si Baucis ( nume imprumutate Metamorfozelor lui Ovidiu), cei doi batrani din coliba ce umbrea
umil palatul sau. Dar destinul se amesteca si nedreptatea umana se transforma in crima; cei doi batrani
sunt arsi de vii in incendiul colibei pus de Mefistofel. Noaptea, patru aparitii alegorice femeile in cenusiu
: Nevoia, Lipsa, Vina si Grija ameninta pe Faust. Grija ii provoaca orbirea; pierzand lumina fizica, Faust a
castigat-o pe cea spiritual. Faust si-a incheiat opera; intr-un moment de contemplare fericita a ei, pronunta
cuvintele- cheie ale poetului:
Mefistofel incearca sa-I ia sufletul, dar Faust este salvat si purtat in ceruri. Finalul de apoteoza- printr-o
simetrie cu prologul- reda atmosfera misterelor medievale.
Peisajul este grotesc, incarcat de magie, o reprezentare barbara de o frusta poezie, in care se releva
cunoasterea adanca a traditiilor si a superstitiilor populare germane
Procedeul apropierii antitetice dintre Faust si Invatacelul sau, Wagner- procedeu romantic.
Maestrul- suflet nelinistit, febil, insetat de experiente noi, impartit intre pamant si cer
Discipolul- un retor pedant este impregnate de un romantism discret.
Episodul Margaretei est impregnate de un romantism discret. Ingnua, umila si uluita in fata
cuvintelor ademenitoare ale lui Faust, ce-I apare ca o faptura coborata dintr-o lume superioara, ea
ii accepta iubirea.
Scena din gradina este de un mare lirism, de un sentimentalism bogat, intr-un joc de umbre si
lumini, de contraste, intuite cu finite.
Elena reprezinta ideea suprema de frumusete si armonia clasicitatii, in fata careia omul Nordului se
inclina, patruns deopotriva de iubire si de admiratie
Faust ilustreaza lupta omului pentru descatusarea sa, calea acestuia spre perfectiunea morala, cale
plina de obstacole si slabiciuni, invinse si depasite treptat prin mereu innoite eforturi, pana ce insul
uman se apropie colectivitatii si a necesitatii subordonarii sale ca individ comandamentului solidaritatii
umane
Goethe a consacrat o miscare literara ( clasicismul german), imprimandu-i o directie si
conferindu-I un continut. Dar opera sa incomensurabila- deschisa interpretarilor si exigentelor
spiritului modern- si-a dobandit o existenta proprie, independenta, in universalitate, prin valorile
artistice, ca si prin implicatiile morale, o opera exemplara in efortul de a uni speculatia cu practica:
PARTEA NTI
Noapte
O ncpere nalt, boltit, cu nfiare gotic, Faust, nelinitit, st pe scaun la masa de scris.
FAUST
Am studiat cu rvn, ah, filozofia
Din scoar-n scoar, dreptul, medicina,
i din pcate chiar teologia,
Arznd de zel.
i iat-m acum un biet nebun,
Cuminte ca i mai-nainte.
n faa semenilor sunt magistru sau chiar doctor.
De-atia ani nelepciunea o ncerc,
mi port de nas discipolii
De-a curmeziul sau n cerc.
i vd c nu putem s tim nimic,
Amrciunea-mi arde inima n piept.
Sunt, eu, ce-i drept, mai breaz i mai detept
Dect aceti magitri, doctori, grmtici i popi
Toi mpreun: scrupule i ndoieli
n cuget nu mi se adun.
i nici n iad i nici de dracul team nu mi-e.
n schimb nici bucurie n-am pe lume.
C-a ti ceva deplin eu nu-mi nchipui
i nu m amgesc c a putea
S-ndrum pe alii sau s-nv pe cineva.
Nu am nici bunuri, nici argint,
Gndul amrciunii, care l ispitete o clip, este ndeprtat de bucuria srbtorii de afar i de forfota
mulimii prin natura aflat n pragul primverii.
Mefistofel i apare lui Faust i cei doi ncheie un pact prin care savantul primete tineree i plceri,
primind n schimb s-i dea sufletul diavolului n momentul cnd fericirea pe care o va tri l va
determina s cear clipei s se opreasc:
Faust
D mna i lovete ! Clipei de-i voi zice:
Rmi c eti att de frumoas ! ngduit i e atunci n lanuri s m fereci.
Atuncea moartea bat-n turn din clopot zgomotoas,
Atunci scpat de slujb eti, cum se cuvine.
Atuncea ornicul s stea, arttorul cad,
Oprit s fie timpul pentru mine !
Mefistofel spre a zdrnici aspiraia nalt a lui Faust, care, la ndemnul spiritului ru, l ucide pe fratele
iubitei sale.
Btrn i orb, urmrit de Grij, Faust are viziunea muncii creatoare n libertate i adreseaz clipei
invocaia prevzut n pact:
PARTEA A DOUA
ACTUL V
Faust
O mlatin se-ntinde lng munte, nesfrit,
i infecteaz tot ce-am cucerit.
Bltoaca s se scurg, putred, n mare.
Aceasta-ar fi izbnda cea mai mare.
Un spaiu voi deschide multor milioane,
S locuiasc-aici, nu sigur, dar n libertate:
Sunt verzi cmpiile, i om i turm
Pe nou pmnt, de tihn, se ndrum
Spre aezrile, pe care, pe dmbul falnic
Viteaz norod le-a ridicat strdalnic.
ntrezresc aici o ar-paradis nverunat talazul bat n limanuri,
Unde sprtur face, ca s cotropeasc,
Alearg obtea. tirbitura s-a nchis.
Acestui rost i sunt cu totul nchinat,
Mijete ncheierea-nalt-a-nelepciunii:
i merit viaa, libertatea-acela numai
Ce zilnic i le cucerete ne-ncetat.
i astfel i petrec aicea pe limanul
Primejdiei, copii i tineri,
Brbai, monegi, cu vrednicie anul.
A vrea s vd asemenea devlmie,
S locuiesc cu liberul popor pe liber cmpie.
Acelei clipe a putea s-i spun, ntia oar:
Rmi, c eti atta de frumoas !
Cci urma zilei mele pmntene
Nici n eoni nu poate s dispar.
i presimind o fericire, ce nalt se-nfirip,
Eu gust acum suprema clip.
Faust moare, dar Mefistofel nu-i va lua sufletul, pentru c fapta generoas l-a mntuit.
Beia din pivnia lui Auerbach semnific plcerile vulgare, care nu pot satisface un spirit nsetat de absolut,
precum este Faust.
ntinerit, Faust se apropie de fericire prin iubirea pentru Margareta, o flint pur, sacrificat de Mefistofel
spre a zdrnici aspiraiile lui Faust. Margareta este nvinuit de pruncucidere i osndit.
n cea de a doua parte a operei, este prezentat dragostea dintre Faust i Elena, celebra frumusee a
antichitii. Elena simbolizeaz aspiraia lui Goethe spre armonia perfect dintre spirit i materie, realizat
de vechii greci. nsoirea dintre cei doi se destram ns.
Faust gsete fericirea n viaa activ, n creaia folositoare oamenilor i societii n general. Faust afl c
sensul vieii st n fapt, n activitatea creatoare i adreseaz clipei invocaia prevzut n pact. Mefistofel,
potrivit pactului, vrea s i ia sufletul, dar Faust este mntuit prin faptul c a reuit s se ridice de la egoism
la cel mai nalt altruism, pentru c i-a pus viaa i activitatea creatoare n slujba societii.