P. 1
Originea Dezvoltarea Limbii Ro

Originea Dezvoltarea Limbii Ro

|Views: 1,142|Likes:
Published by Ramy92

More info:

Published by: Ramy92 on Aug 17, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/04/2013

pdf

text

original

Originea şi dezvoltarea limbii române

1. Familii de limbi: Diversitatea lingvistică a lumii a determinat clasificări ale limbilor în funcţie de 2 criterii: a. în funcţie de limba de origine, atestată (latina) sau reconstruită (slava comună, germanica), cele mai cunoscute familii de limbi sunt: limbi indo-europene (ramuri: romanică, germanică, slavă, baltică, celtică, iraniană, albaneză, armeană, greacă, toharică, anatoliană), fino-ugrice, caucaziene, nigerocongoleze, chino-tibetane. b. În funcţie de particularităţile lingvistice, distingem limbi izolante (ale căror cuvinte sunt invariabile, raporturile fiind exprimate prin mijloace sintactice şi de intonaţie, de ex. Chineza) şi limbi neizolante, care pot fi aglutinante (ataşează după radical afixe, fiecare cu un singur sens, de ex. Maghiara) sau flexionare (limba română). Limba română face parte din familia limbilor romanice, având la bază latina populară/vulgară. Alte limbi care mai fac parte din această familie sunt: franceza, provensala (S Franţei), spaniola, catalana (provincia Catalunya din Spania), italiana, sarda (insula Sardinia, Italia), romanşa sau retoromana (Elveţia), portugheza, dalmata (coasta dalmată a Croaţiei, nu se mai vobeşte de la sfârşitul secolului al XIX-lea). Un element ce individualizează limba română este faptul că este singura limbă latină vorbită în S-E Europei. 2. Definiţia limbii române (Al. Rosetti, 1968): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Moesia Superioară şi Inferioară, Dardania), din momentul pătrunderii latinei în aceste provincii şi până astăzi”. „Se poate afirma că româna este o limbă romanică rezultată dintr-o foarte veche, constantă şi încrâncenată language loyalty (fidelitate lingvistică), care i-a asigurat identitatea în timp şi spaţiu, dar şi dintr-o cultură marcată de mai multe rupturi, după fluxul şi refluxul latinităţii în această zonă orientală a Europei, zguduită de vicisitudini şi acoperită de tăcerile istoriei”. (Al. Niculescu – Individualitatea limbii române între limbile romanice) 3. Latina clasică/latina vulgară: Naşterea unei limbi este un proces îndelungat şi nu poate fi datat cu exactitate. Nu se poate spune când a început transformarea limbii latine în limbă română. Se consideră că procesul de formare a limbilor romanice a durat până în secolul al IX-lea. Pentru limba română s-au emis mai multe ipoteze, una dintre teoriile ştiinţifice fiind că, la năvălirea popoarelor migratoare în secolul al VI-lea, structura limbii române era deja fixată, ceea ce a împiedicat dizolvarea ei în contact cu influenţa slavă. În urma cuceririi dacilor de către romani, începe procesul de romanizare a populaţiei autohtone, care a constat în asimilarea rapidă a civilizaţiei, a culturii şi a limbii din Imperiul Roman. Acest proces nu s-a întrerupt odată cu Retragerea Aureliană (271-273 d.Chr.), ci a durat, după unii specialişti, până în sec.al VIII-lea; cum Traian a colonizat Dacia cu oameni „ex toto orbe romano” (Eutropius), o populaţie atât de diversă nu se putea înţelege decât cu ajutorul latinei, pe care încep să o vorbească şi băştinaşii. Latina clasică este varianta scrisă a limbii latine, folosită începând cu sec. al III-lea î. Chr, până în sec. VI-lea d. Chr. Ca limbă oficială a Imperiului sau ca limbă vorbită de păturile culte, respectă riguros regulile lingvistice, se păstrează ca limbă literară în operele autorilor clasici. Începând cu sec. al VI-lea, latina clasică supravieţuieşte ca limbă culturală medievală în toată Europa, în opere ştiinţifice, în corespondenţa dintre cărturarii vremii, în cancelariile imperiale sau ca limbă de cult a creştinilor din Apus. 1

balaur. coadă. grumaz. Bucur. gramaticile latineşti care semnalau greşeli de pronunţare sau de morfologie. vatră. canis>câine. Dunăre. lucrări lexicografice precum Appendix Probi (listă datând din sec. a băga. forma coda din latina vulgară este refăcut după rom. • Grupul consonantic ct a devenit pt: lactem>lapte. brânză. dar şi pe vase sau monede. fr. brâu. viezure. metoda comparativ-istorică de studiere a limbilor romanice. • Verbe: a ciupi. auris non oricla). it. Siret. cioară. Oituz. Jiu. gramatical şi lexical. • Grupul consonantic cs a devenit ps: coxa>coapsă. Turda. şopârlă. fiind folosită în vorbirea familiară. buză. Criş. Someş. ş. zer. urdă. Cerna.Latina vulgară (populară) este varianta orală. -andru. Iaşi. Substrat dacic – este fondul autohton. deşi nu s-au păstrat mai mult de 200 de cuvinte: • Nume proprii: Argeş. Transformări fonetice în trecerea de la latină la română: • Căderea consoanelor finale m. Timiş. mărar. • Căderea lui h în poziţie iniţială: herba>iarbă. 4.în l: callis>calle. ţarc. • Transformarea consoanei duble –ll.Limba română îşi dovedeşte caracterul latin la nivel fonetic. Horaţiu) în ale căror opere pătrund forme de limbă vorbită. Dacă latina clasică era bine cunoscută.t: caput> capu>cap. baci. latina vulgară. ignorând aspectele normative şi acceptând inovaţiile. vocala ă. • A urmat de consoanele m. brad. Olt. • Transformarea lui l intervocalic în r (rotacism): solem>soare. s. urmată de e. gard. Este limba de comunicare dintre diversele populaţii ale Imperiului Roman şi suportă modificări din partea vorbitorilor autohtoni cuceriţi. fluier. astfel încât începe crearea limbilor romanice. • Sufixe: -esc. fie prin ideea unei culturi de tip tradiţional. iar în morfologie – formarea numeralelor prin adiţiune (de la 11 la 19). legată de credinţe religioase. copil. în fiecare provincie altele. Cicero. este reconstituită după o serie de izvoare: autori clasici latini (Plaut. traducerea Bibliei (Vulgata – adresată clor fără o instrucţie deosebită). 5. limba părăsită de populaţia dacă în urma cuceririi de către romani. Izvoarele scrise sunt puţine şi nesigure: nume de plante medicinale. a scăpăra. fapt explicat fie printr-o posibilă interdicţie a scrisului. • Vocala o. • Căderea lui b intervocalic: caballus>cal. raţă. n. ţap. • O accentuat devine diftongul oa: porta>poartă. al III-lea d. Unele aspecte din fonetică şi morfo-sintaxă sunt atribuite ipotetic substratului autohton: în fonetică – consoanele h. Nu s-au păstrat documente scrise în limba dacilor. localităţi. a cruţa. nume proprii de persoane. strungă. Cea mai consistentă parte a moştenirii dace se observă la nivelul lexicului. 2 . râuri menţionate în inscripţii.Chr. inscripţiile de la Pompei (oraşul acoperit de lava vulcanului Etna). groapă. spontană a latinei clasice. • A neaccentuat în poziţie finală devine ă: lana>lână. A. mazăre. n devine â: campus>câmp. • Substantive comune: abur. -eşte. prin care se refac forme neatestate la un moment dat pe baza corespondenţelor (de ex.coda. cuprinzând 227 de cuvinte populare însoţite de cuvinte din latina clsică: oculus non oclus. coza. Lotru. sp. a se bucura. queue). ceafă. scrum. moş. Stratul . bazate pe oralitate. barză.a se diftonghează: molam>moară. mânz. stână. -ăni. pârâu. care stă la baza formării limbilor romanice.

a se ruga). substratul de limbă (geto-dacic în cazul daco-românei. Rosetti.). protoromâna. gradele de rudenie (socru. mare parte a numeralelor. fi. pădure). traco-romanica). c. Densusianu sau Al. zi. rogationem>rugăciune. sapă. cunoaşte. aduce. frate. cădea. în č: fetiolus>fecior. străromâna. mână). dies>zi. tătară. maghiară. ş. Dialectele prezintă trăsături gramaticale şi lexicale asmănătoare. auzi. păcurar). noapte. modurile şi timpurile. braţ. La nivel lexical. s. • schimbarea scvenţelor qu şi gu în p şi b. părinţi. apoi de cronicarii moldoveni (Grigore Ureche. codru. bate. taliare> a tăia. creier. t urmate de i în z. elemente ale vegetaţiei (arbore. 7. • modificarea lui d. comune limbii latine. B. judeca. unităţi ale timpului (an. cal). 1405-1464). Miron Costin. seceră). teoria formării limbii române exclusiv la S de Dunăre. scortea>scoarţă. limbile slave. care este infirmată de existenţa dialectelor româneşti de la S de Dunăre. Latinitatea limbii române a fost semnalată mai întâi de cărturari străini (Papa Pius al II-lea. frontem>frunte • Transformarea lui gn în mn: lignum>lemn. Teoria formării limbii române la N şi S de Dunăre. verbe care indică acţiuni esenţiale (alerga. XVII) şi de cărturarii Şcolii Ardelene (Samuil Micu. sec. greaca bizantină. semănătură. iarnă. dinte. ger). germană. Philippide. bou. susţinută de Şcoala Ardeleană şi de majoritatea lingviştilor români (A. lua). Influenţa slavă asupra limbii române: 3 . de obiectele de cult creştin.D. Petru Maior. dentem>dinte. cele 4 conjugări ale verbelor. Şincai. Teoria imigraţionistă este infirmată de bogatele mărturii arheologice prin care se demonstrează persistenţa populaţiei dacice în teritoriul de baştină. ceaţă. b. N.• Transformarea lui a în e când este precedat de consoanele c. din care s-au desprins cele patru dialecte ale limbii noastre: daco-româna. la N de Dunăre) şi adstratul (elementele împrumutate din pecenegă. g sau de vocala i: clavis>cheie. fenomene meteorologice (vânt. ceapă. arătură. dar mai ales prepoziţii şi conjuncţii. • Trecerea lui o la u. Iorga. în faţa unui hiat. negotium>negoţ. 8. diminaţă. termeni agrari (pământ. săptămână). animale domestice şi sălbatice (arici. Petru Maior) la sfârşitul sec. dar şi diferenţe. susţinută de D. determinate de spaţiul de formare. Hasdeu. termeni religioşi (biserică. La nivel gramatical. limba română veche este denumită româna comună (sau româna primitivă. 6.P. nepoţi. engleză etc. C. B. • transformarea lui t. susţinută de lingvişti străini (Sulzer. cumană. fini). româna preia 3 din cele 5 declinări ale substantivelor latineşti. nea. cumnaţi. teoria formării limbii române exclusiv la N de Dunăre. Al. pronumele. Roesler) sau de savanţi români recum Ov. cânta. respectiv limba care se vorbea de strămoşii de la N şi S de Dunăre. vocabularul fundamental al limbii noastre este în proporţie de 60% de origine latină: părţi ale corpului omenesc (cap. megleno-româna. dico>zic. june. cu inscripţii latineşti sau de persisitenţa unor cuvinte latineşti numai în V României (ai. neogreacă. numeroase adverbe. azi. Gh. Sextil Puşcariu). Xenopol. inglaciare>a îngheţa. munte. înaintea lui a: aqua>apa. teneo>ţin. cruce. când este urmat de n: bonus>bun. inimă. ţ: decem>zece. conform căreia după retragerea aureliană s-ar fi produs o migraţie masivă de populaţie din spaţiul fostei Dacii. Cantemir. istro-româna şi macedo-româna sau aromâna. al XVIII-lea. faţă. viridia>varza. • Trecerea lui e la i când set urmat de m. Teritoriul de formare a limbii române: Există trei teorii legate de teritoriul de formare a limbii române: a. sedeo>şed. În prima fază a dezvoltării ei. fulger. lună. cele 3 genuri. obiecte de uz casnic. zilele săptămânii. Ion Neculce. lingua>limbă. n: bene>bine.

sufixe (-ac. beteag. al Xlea. Dintre dubletele etimologice frupt/fruct. dud. impactului tehnicii şi ştiinţei în ultimele două secole. ciubuc. patriarh. băcan. apostol. sunt de origine slavă verbe (citi. chilie. Influenţa germană se datorează stabilirii saşilor în Transilvania în sec. XVII. termeni bisericeşti (mucenic. mândru. milă. -că. silă). al XIII-lea. prin operele cronicarilor. cafea. gleznă. nevoie. Influenţa slavă se manifestă asupra românei ca idiom deja format. cătană. Mircea. limba română a recurs la împrumuturi slave prin intermediul limbilor vecine (bulgara. Nicolae) sau toponime (Cozia. 13. electrocar. XV-XIX). în limba slavonă. schit. natură (iaz. -alnic. pârgar). dovleac. Dragomir. mâncăruri şi băuturi. -aş. veveriţă. bucluc. crâng. dumbravă). pitar. Mihai. despot. stabilite în regiunile carpato-dunărene: pecenegii (sec IX). primul este 4 . sârbo-croata). fasung. comerţ: acaret. 12. diesel. De asemenea. 10. călugăr. Vlaicu. iubi. duşumea. prieten. ciulama. icoană. Vlad. obraz). dihor. VII-VIII. prost. glazvand. duză. arină/arenă. baclava. vrăjmaş). Sunt din limba greacă termeni bisericeşti ortodocşi (acatist. iatac. Influenţa maghiară se manifestă după stabilirea maghiarilor în Transilvania. muncă. vidră). rabat). Şi după sec. chiflă. curcă. la începutul sec. altele aparţin registrului popular (aldămaş. băşică/vezică. XII. în diferite etape istorice. ştecăr. bătrân/veteran. wolfram). vieţuitoare (cocoş. munci). Cuvintele de origine turcă se referă la domenii variate legate de casă şi locuinţă. noroc. uiagă=sticlă). convieţuind cu daco-romanii şi treptat fiind asimilaţi. caimac. voinic). caşcaval. monah. tehnică (bliţ. smirnă) sau termeni din ierarhia feudală (chelar. odată cu migraţia slavilor pe teritoriile de la S de Dunăre (unde asimilează populaţia autohtonă sau o dislocă spre sud) şi pe cele de la N fluviului. unelte (ciocan. Influenţa greacă veche: se exercită asupra limbii române în sec. Influenţe moderne asupra limbii române: a. adoptării modelului cultural german în epoca marilor clasici şi în perioada interbelică. relaţii umane (nevastă. la care se adaugă antroponime (Bogdan. -ean). evanghelie. femeie/familie. viteaz. berechet. Multe cuvinte sunt arhaisme (birău. cafegiu. altele sunt regionalisme (boldă=prăvălie. Dan. slavă).O importantă influenţă asupra limbii române începe cu mijlocul sec. şnur). dominaţiei austriace în Bucovina până în 1918. datorită relaţiilor cu Imperiul Bizantin. cumanii (sec XI). Influenţa turcă – împrumuturile turceşti din limba română sunt atribuite populaţiilor de origine turco-tătară. îmbrăcăminte (stogă. Ialomiţa. basma. ventil. -anie. Din slavă provin cuvinte ce constituie serii semnatice: părţi ale corpului omenesc (gât. Ilfov). liturghie. VII-X şi are drept consecinţe bilingvismul slavo-român. şiretlic. izvor. belea. uraineana. chezaş). Împrumuturi latineşti – prima influenţă modernă asupra limbii române este cea latină savantă. gâscă. rudă. Un sufix de provenienţă turcă este –giu. precum şi organizarea statală în cnezate şi voievodate. cleşte. reorganizarea Bisericii şi oficierea slujbei după model slav. Procesul este activ în perioada sec. sfânt. caraghislâc. şniţel şvaiţer). Dumitru. potir. rusa. apoi prin reprezentanţii Şcolii Ardelene. pomană. nemeş. alături de –lâc: chiulangiu. în sec. Influenţa turcă s-a maniferstat mai ales în timpul îndelungatei suzranităţi turceşti de aproape 5 veacuri (sec. şorţ. chelner. cocs. comerţ şi transporturi (şlep. adjective (drag. griş. babalâc. Limba română a împrumutat din germană cuvinte din următoarele domenii: alimentaţie (cartof. canon. boiler. hrăni. grămatic). 11. divan. greblă). cusur. noţiuni abstracte (duh. al V-lea. logodi. dărui. buştean. 9.

prin care este anunţată o invazie a turcilor. bonus. torna. atinge punctul maxim în impul domniilor fanariote (sec. rege. fabulă. pronie). 14. filadă=caiet. literă. fratre Cele mai vechi mărturii şi semne de limbă română sunt controversate şi legendare.V. datând din 1521. molimă). Primul document atestat în limba română este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către Johannes Benkner din Braşov. Majoritatea istoricilor şi a filologilor sunt dispuşi să accepte ipoteza că Torna. Aceste împrumuturi se referă la următoarele domenii ale vieţii materiale şi spirituale: administraţie (anafora=raport faţă de domn. pictură. şcoală (alfavită=abecedar. al doilea este împrumutat. „cometa. biblie. religie (agheazmă. în faţa lui Cazimir. Torna. Primul etimon de limbă română: torna. 15. erată. Cele trei cuvinte ar fi fost rostite de un soldat în limba „părinţilor”. ar fi fost tradus din română în Polonă. cu intenţia de a semnala unui camarad pierderea bagajului. „pilulăgugoaşă. a cuvinelor recent achiziţionate: „boala ce-i zic dezenterie. având formule iniţiale şi finale preluate din limba slavonă. b. magherniţă=magazin mic). premiu. adică stiaoa cu coadă” (Miron Costin). apoi 1485.Chr. item. a elibera. audit. torna. regele Poloniei. Coştiinţa noutăţii determină frecvent explicarea. Multe dintre neologismele împrumutate au o etimologie multiplă. 16. probă.. dascăl. adecă deznodarea vintrelui”. a omite. fratre ar putea fi cel mai vechi eşantion de limbă română în devenire. în text. XVIII-Începutul sec. melos=cântec. agramat. însă lipseşte atestarea prin documente: 1482 sau 1492 – Udrişte Năsturel foloseşte întro scrisoare o formulă de adresare Bunilor i cestitem în locul expresiei consacrate Dobrem i cestitem. dispnee=dificultate respiratorie.XIX). 5 . mass-media. a agonisi. vivliotecă=bibliotecă). Primele referiri la texte în limba română: mărturii indirecte şi fragmente disparate indică existenţa unor texte scrise în limba romămâ la sfârşitul sec. pueril. receptată şi de ceilalţi soldaţi recrutaţi din populaţia romanizată suddunăreană. al VI-lea. Ea este o urmare a contactului cu o civilizaţie superioară. Influenţa neogreacă – paralelă cu influenţa turcă modernă. ştiinţe şi arte (arhitecton. datând din sec. epitrop=împuternicit. torna. fratre este enunţul admis sau contestat ca aparţinând românei în curs de constituire. Scrisoarea păstrează protocolul de epocă. catapultă. addenda. bubuşlie care dau doftorii de înghit pentru leacul” (Dimitrie Cantemir).jurământul de vasalitate rostit de Ştefan cel Mare la Colomeea. Fraza este citată de cronicarul bizantin Teophanes Confessor în pasajele de relatare a unei expediţii armate bizantine din 587 d. vivlion=carte. Alte exemple: C. acestea fiind preluate din italiană sau franceză. al XV-lea.moştenit. adresarea a fost înţeleasă ca semnal de retragere.

6 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->