P. 1
Paralela Sonet Eminescu

Paralela Sonet Eminescu

3.0

|Views: 4,911|Likes:
Published by Alex Calin

More info:

Published by: Alex Calin on Oct 16, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/14/2014

pdf

text

original

Paralelism intre “Sonet” de Mihai Eminescu si “Sonet” de George Bacovia

Sonetul este poezia cu forma fixa, alcatuita din doua catrene si doua tertin, are ritm iambic si masura versului de unspsrezece silabe. Dintre cei mai importanti poeti romani ce au cultivat acesta poezie cu forma fixa se numara Mihai Eminescu si Vasile Voiculescu, George Bacovia. In sonetele eminesciene se imbina nostalgia romantica a iubirii pierdute cu structura clasica a poeziei. Sonetul lui Eminescu “Afara-i toamna” exprima melancolia lasata in urma de o iubire care nu a fost traita si doar visata si ravnita. Atmosfera redata in poezie este una incarcata cu nostalgie in care toamna reprezinta legatura ce se face intre natura si sentiment. Sonetele romantice se deosebesc cu mult de sonetele simboliste. Sonetul lui Bacovia face posibila nu o imbinare intre structura si tematica, asa cum se intampla in cazul sonetului eminescian, ci o completare la muzicalitatea conferita de estetica simbolista. Aspectul prozodic al sonetului bacovian se imbina cu tematica simbolista. Bacovia nu respecta masura unitara a versurilor , iar repetarea unor cuvinte precum “noapte”, “casa”, “triste” accentueaza caracterul obsesiv al poeziei. Tema din sonetul eminescian este iubirea, dar o iubire neimplinita, dupa care poetul ravneste si sufera. Timpul este parca prins in vesnicie, “Sa stai visand la foc”, iar visul de iubire, dorul face ca timpul sa fie un prezent continuu, o neincetata dorinta. Suferinta eminesciana este foarte diferita de cea bacoviana, Eminescu fiind rapus de melancolia unei iubiri neincepute, pe cand la Bacovia suferinta este o stare existentiala, o stare ce nu piere ci doar este sustinuta de cadrul obscur. In “Sonet” de Bacovia este ilustrata o lume in declin, in dezechilibru, atmosfera fiind una apasatoare, noaptea e “uda, grea”, incarcata de o materie lichida, mahalaua este invaluita in intuneric. Toate acestea sugereaza nu numai descompunerea unui cadru obositor ci si o destramare interioara, un suflet imprastiat in neant. “E-o noapte uda, grea, te-neci afara./Prin ceata - obosite, rosii, fara zare-/ Ard afumate, triste felinare,/ Ca intr-o crasma umeda, nmurdara.” Spatiul sufocant si inchis ramane “fara zare” adica fara scapare, fara o iesire, care tine prizioniera fiinta umana. La Bacovia, melancolia nu vine din lipsa unei persoane, a unei iubiri, a unor vise ce face fiinta sa aspire la absolutul clipei, ci dimpotriva ea se datoreaza cadrului dezolant, eul liric pierzand orice contact cu lumea din jur si adancindu-se in “bajbaiala” in intuneric. In poezia eminesciana atmosfera este incarcata si material datorita acelor ”grele picuri” ce accentueaza ideea de melancolie ce este traspusa intr-un timp continuu. „Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata, Sa stai visand la foc, de somn sa picuri". In acest context se produce o stagnare a gandurilor, timpul prezent pare oprit si devenit „etern”. trecutul insa este resimtit in fosnetul hartiei ce creaza o subtila imagine autidiva: „si tu citesti din roase plicuri”. Adancirea gandurilor in trecut pare fara cale de intoarcere, ca o ratacire temporala ce nu mai poate fi redresata. Timpul trait este imbinat cu timpul mitic: „Visez la basmul vechi al zanei Dochii”. Aparitia iubitei este ca o continuare a visului de dragoste ce ilustreaza imaginea iubitei pierdute. Acesta prezenta este una feerica, iubita fiind o proiectie a trecutului. „Mainile reci” accentueaza imposibilitatea unei apropieri fizice, iubirea pierduta nefiind recuperata. Incaperea , sau cadrul interior este la Eminescu un prilej de visare, un cadru perfect al interiorizarii: „Dar si mai bine-i cand afara-i zloata,/ Sa stai visand la foc…”. Materia inconjuratoare impune visarea romantica, pe cand la Bacovia este motivul pentru care eul se adanceste in angoasa si frig. In Sonetul bacovian simbolurile dominante sunt cele ale mortii. Relinarele rosii exprima calatoria spre o alta lume pe care poetul refuza sa o accepte. La Bacovi ase mai produce si ruperea de normal de ordine si firesc. Prin versul „Si cad, recad, si nu mai tac din gura” se ajunge la o

Bacovia se arata un poet ce urmareste detaliul din spatele trairilor si face asta prin multitudinea figurilor de stil folosite. Ca si Eminescu. „case triste”. iar visul se amesteca cu betia. Aceste manifestari bahice fluidizeaza descompunerea.Bacovia foloseste cu procedeul personificarii pentru a sugera mai clar participarea mediului la decaderea spirituala „ triste felinare”. .„metafora a caderii”.mprastiata”. Imaginile artistice fiind conturate in mod diferit. Diferenta intre cele doua sonete nu este doar tematica ci si artistica. „dulci nimicuri” si sinecdoca „frunza. motiv simbolist folosit cu precadere in operele bacoviene. unde echilibrul este inexistent. inversiunea „roase plicuri”. Eminescu foloseste mijloace artistice precum epitetul multiplu „maini subtiri si reci”.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->