Odată aflat venitul disponibil, implicit se deduce valoarea din care se poate

şi consuma în vederea satisfacerii nevoilor. Consumul este văzut prin prisma mai
multor teorii care încearcă să stabilească factorii care determină nivelul şi evoluţia
consumului.
O ipoteză este aceea a „venitului absolut” , care pretinde că consumul
depinde de venitul disponibil curent, şi anume că consumul creşte odată cu
creşterea venitului disponibil, însă cu o măsură mai mică decât creşterea venitului.
Venitul disponibil este astfel împărţit în două direcţii, anume consumul si
economisirea: VD = C + S. Pentru cunoaşterea consumului se definesc doi factori
principali de influenţă, şi anume venitul disponibil obţinut şi înclinaţia marginală
spre consum, variabilă care defineşte relaţia între consum şi venitul disponibil, mai
precis măsura în care este afectat consumul sub influenţa modificării cu o unitate a
venitului disponibil. Astfel C = C o + c′ ⋅ VD , unde Co reprezintă consumul de bază,
iar c ′ înclinaţia marginală spre consum. Un alt indicator care reflectă relaţia între
consum şi venitul disponibil este înclinaţia medie spre consum, care reprezintă
raportul între venitul total şi consum. Odată cu definirea acestor relaţii, se mai pot
defini şi alte relaţii în ceea ce priveşte nivelul economisirii, S = VD – C economiile
reprezentând partea din venitul disponibil care nu se cheltuieşte pe consum.
Conform teoriei lui Keynes, consumul depinde de „1) în parte, de mărimea
venitului său, 2) în parte, de celelalte împrejurări obiective însoţitoare şi 3) în parte
de nevoile subiective, înclinaţiile psihologice şi obiceiurile indivizilor din care este
alcătuită, precum şi de principiile pe baza cărora venitul se împarte între ei.”
[Keynes, pag. 120] Keynes împarte apoi şi analizează factorii obiectivi şi
subiectivi care influenţează înclinaţia spre consum.
Factorii obiectivi care influenţează consumul sunt, după Keynes:
1) modificarea unităţii de salariu;
2) modificarea diferenţei dintre venit şi venitul net;
3) modificările neprevăzute ale valorii capitalului neluate în consideraţie în
calculul venitului net;
4) modificările ratei de scontare a factorului timp, adică ale raportului de schimb
între bunurile prezente şi bunurile viitoare;
5) modificările politicii fiscale;
6) modificările aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre nivelul actual şi
nivelul viitor al venitului. [Keynes, pag. 121-124]
Factorii subiectivi care influenţează înclianţia spre consum în condiţiile unui
venit dat şi a unor condiţii obiective stabilite, sunt mobilurile următoare:
1) de a-şi crea o rezervă pentru situaţii neprevăzute;
2) de a se asigura în vederea unui raport viitor scontat între venitul şi trebuinţele
individului sau ale familiei sale, raport diferit de cel existent şi determinat de
plidă de îmbătrânire, de studiile membrilor de familie sau de întreţinerea unor
persoane dependente;
3) de a putea beneficia de dobânzi şi sporuri de valoare, dat fiind că se preferă un
consum real mai mare la o dată ulterioară unui consum imediat mai mic;
4) de a putea majora treptat cheltuielile, ceea ce satisface instinctul în virtutea
căruia oamenii se aşteptă la îmbunătăţirea treptată a standardului lor de viaţă şi
nu la contrariu, chiar dacă eventual capacitatea de a beneficia de el se reduce;
5) de a avea o senzaţie de independenţă şi de libertate de mişcare, chiar şi fără o
idee clară sau o intenţie bine definită în privinţa vreunor acţiuni anume;
6) de a-şi asigura o masă de manevră pentru punerea în aplicare a unor proiecte
speculative sau comerciale;
7) de a lăsa avere moştenitorilor;
8) de a-şi satisface pur şi simplu zgârcenia, adică inhibiţiile lipsite de temei
taţional, dar persistente, în faţa actului de a cheltui, ca atare. [Keynes,pag135-
136]