În vecinătatea lui Vigny se situează, prin puterea de pătrundere psihologică şiprin

rafinamentul stilului, un alt poet francez care şi-a dedicat teatrului o parte dinopera sa:
Alfred de Musset
(1810-1857). Cu o sensibilitate vibrantă şi o adeziunet o t a l ă l a i d e a l u r i l e e p o c i i , l a
a v â n t u l ş i e n t u z i a s m u l t i n e r e i g e n e r a ţ i i , d a r ş i l a deziluziile şi nostalgiile ei
înainte şi după revoluţia de la 1830, Musset a creat opereromantice rezistente datorită
adevărului şi sincerităţii fondului uman implicat în [Link], pline de fantezie, îmbinând
visul cu realitatea, majoritatea pieselor sale sestructurează în jurul unui erou ce
foloseşte „masca” pentru a se revela mai adevăratsieşi şi celor din preajmă.Musset are mai
întâi o cădere cu
Noaptea veneţiană
(1830), după care rămânedeparte de scenă, mulţumindu-se să-şi publice textele în
volum.
Spectacol într-unfotoliu
şi
Comedii şi proverbe
cuprind piese ale sentimentelor delicate, străbătute deun lirism al intimităţii, cu reflexe
psihologice şi atmosferă erotică. Principala miză aconflictului o constituie
imposibilitatea unei relaţii armonioase înt re individ şisocietate. O anume simplitate a
structurii dramatice şi o lipsă a amplorii ideatice suntcompensate de farmec poetic, ironie şi
lirism, în lucrări ca
La ce visează tinerele fete,Candelabrul, Să nu spui vorbă mare, Un capriciu
. Peste toate pluteşte un aer graţios,o spiritualitate rafinată, uneori maliţioasă, întotdeauna
subtilă.Musset foloseşte aici, ca şi în alte piese de altfel (
Cu dragostea nu-i de glumit,U ş a t r e b u i e s ă f i e o r i î n c h i s ă o r i d e s c h i s ă
) concizia epigramatică şi tradiţiaproverbului, dar şi o sensibilitate lirică greu de
egalat (în
Capriciile Marianei
maiales). Scepticismul romantic al autorului devine foarte evident însă în
Fantasio
, eroultitular suferind acut de acest „rău al secolului”. Drama este impregnată de
trăsăturiromantice specifice: atotputernicia pasiunii, lirismul emoţiei, simţul individualităţii.În
sfârşit, în
Lorenzaccio
(1834), masca face corp comun cu faţa personajului şi abiaîn a doua parte a piesei ne dăm seama
de dubla înfăţişare a acestuia. Ideea libertăţii – atât de scumpă romanticilor – apare ca un
imperativ al naturii interioare a individuluiîn general, căpătând astfel valoare universală. Sa
facem mai intai prezentarile:
- Din punct de vedere istoric, Lorenzaccio reprezinta numele de alint - mai bine zis de
batjocura - al lui Lorenzo de Medici, nascut la Florenta in 1514, mort la Venetia in 1548,
cunoscut in istorie pentru asasinarea varului sau, ducele Alessandro de Medici.
"Lorenzaccio" a fost asasinat, la randul lui, din ordinul lui Cosimo de Medici.
- Din punct de vedere literar, "Lorenzaccio" este titlul unei piese de Alfred de Musset
(1810-18
57), socotita de critica literara a fi o "capodopera a literaturii franceze" - dupa unii chiar
un "Hamlet" frantuzesc. Dedicata versatilitatii firii omenesti, hotarului fragil dintre
onestitate si minciuna, dintre virtute si pacat, dintre fidelitate si tradare, piesa - in 5 acte -
povesteste drama tanarului Lorenzo de Medici care, din dorinta apriga de a-l ucide pe
tiranul Florentei, nimeni altul decat varul sau, se transforma, cu timpul, din tanarul
virtuos si curat, intr-un tovaras de desfrau si nelegiuiri al lui Alessandro de Medici. Toate
acestea aveau drept scop sa-l cunoasca mai bine, sa-i simta punctele slabe, sa-l poata
ucide - in ciuda unei lasitati asumate - la momentul potrivit... Ceea ce ii si reuseste de
minune...

Alfred de Musse s-a născut la Paris în 11 decembrie 1810, într-o familie nobilă, relativ înstărită,
care i-a cultivat dezvoltarea spiritului. Între 1819-1827, urmează cursurile colegiului Henric IV,
fiind prieten cu Paul Foucher, cumnatul lui Victor Hugo, în casa căruia se va duce des. Îşi
formează o solidă cultură literară, citind nu numai autori francezi, ci şi englezi şi
germani.Începe să frecventeze renumitul cenaclu de la Biblioteca Aresnalului, patronat de
Charles Nodier, unde cunoaşte mari personalităţi ale epocii: lamartine, Sainte-Beuve, Vigny,
Merimee, Delacroix. La cenaclu este primit la început cu foarte multă simpatie, dar aceste
relaţii se vor răci curând, când „cei mari” vor constata că este „un elev” nesupus şi
nonconformist.În 1830, apare volumul de debut „Povestiri din Spania şi din Italia”, care
stârneşte multă vâlvă. Partizanii clasicismului îi reproşează formulele noi de versificaţie şi de
limbaj, pe când romancierii sunt indignaţi de felul cum discipolul lor de ieri le parodiază temele
şi procedeele artistice.În 1832, moare tatăl lui Musset. Pentru tânărul Alfred se pune problema
existenţei. Prezentarea culegerii „Un spectacol într-un fotoliu” prietenilor de la cenaclu
marchează definitiva ruptură cu aceştia. În această culegere, formată din poemele „Pocalul şi
buzele”, „Namouna” şi comedia „la ce visează fetele”, apare tema preferată a lui Musset, cea
a purităţii pierdute, care împiedică fericirea pentru totdeauna şi determină deznodăminte
tragice, şi un prim manifest literar al autorului, care-şi recunoaşte o orientare clasică. Prin
această atitudine Musset salvează romantismul de închistarea sa formală. În 1833, apar trei
piese. În „Andrea del Sarto” Musset pune problema raporturilor dintre dragoste şi artă: artistul
care şi-a sacrificat opera pentru dragoste pierde chiar şi femeia iubită. Subiectul este diferit în
„Fiul lui Tiţan” şi în „Capriciile Marianei”, unde eroina refuză dragostea din orgoliu. Tot în acest
an publică renumitul poem „Rolla”, de un lirism grav şi profund. Rolla este un erou care caută
puritatea absolută, dar sfârşeşte [Link] trebuie menţionat faptul că, începând din acest an,
Musset devine colaborator permanent al celebrei „Revue des Deux Mondes”, în care vor
apărea toate operele sale, înainte de a fi strânse în [Link] 1833-1835 este dominată
de legătura cu cunoscuta romancieră franceză George Sand. Seninătatea relaţiilor lor îi inspiră
lui Musset comedia „Fantasio”. Personajul principal nu vrea ca dragostea să fie victima unor
interese şi împiedică căsătoria unei principese cu un bădă[Link]ă întoarcerea din Italia,
Musset publică câteva capodopere dramatice. Este vorba de „Lorenzaccio”, inspirată din
cronicile italiene, unde eroul, idealist şi plin de elan, îşi propune să pună capăt tiraniei vărului
lui, Alexandro de Medicis. Pentru aceasta se insinuează pe lângă acesta şi-i organizează viaţa
de desfrău şi abuzuri. Dar, odată ce-şi atinge scopul, el nu-şi mai poate regăsi echilibrul,
întrucât desfâul îi deformase pentru totdeauna existenţa. „Lorenzaccio” este singura dramă de
factură shakespeariană din literatura franceză. În acelaşi registru tematic se înscrie şi piesa
„Pocalul şi buzele”. Piesa „Cu dragostea nu-i de glumit”, transpune pe planuri mult mai subtile
experienţa poetului acumulată la Veneţia. Piesa aceasta este o delicată analiză a psihologiei
dragostei, cu o profunzime clasică, care marchează începutul drumului spre echilibru şi
[Link] 1835 îl găseşte pe Musset maturizat de suferinţă, după despărţirea de George
Sand, dar având acum o personalitate originală şi bine conturată.Tema lui preferată,
dragostea, va fi reluată şi prezentată sub multiple faţete. Acum apar primele două „Nopţi”, cea
de mai şi cea de decembrie. Pe plan dramatic, Musset scrie comediile „Barberina” şi
„Sfeşnicul”. Tot din 1835 datează Scrisoarea către Lamartine, care abordează probleme
literare şi Legea presei, unde se pronunţă în favoarea libertăţii de expresie. În 1836, publică
singurul său roman „Confesiunea unui copil al secolului”, în care relatează faptuc prietenia cu
George Sand. Scrie „Noaptea de august”, „Scrisorile între Dupuis şi Cotinet”, critică satirică a
romantismului şi comediile „Nu băga mâna în foc” şi „Fă şi taci”.În 1838, starea sa materială
se ameliorează prin numirea ca bibliotecar la Ministerul de Interne. În 1840, apar două mari
volume de opere ale lui Musset, reunind ceea ce scrisese până atunci.În ultimii săi ani, Musset
s-a dovedit a fi mai prolific în teatru.În 1852, Alfred de Musset este ales membru al Academiei
[Link] ce în ce mai bolnav, Musset moare la Paris în 2 mai [Link], în primul
rând, ca poetul „Nopţilor”, Musset a fost cel mai pătrunzător psiholog dintre dramaturgii
romantismului francez. Remarcabil sunt arta dialogului şi armonia limbii. Sinteză originală de
imaginaţie romantică, simţ clasic la măsurii, observaţie realistă şo ironie specific franceză,
opera lui Musset rămâne o pagină vie a literaturii universale.Călin Catargiu